Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
1 mars 2021 1 01 /03 /mars /2021 21:42
"Curtea închisorii", 1890, Vincent van Gogh

"Curtea închisorii", 1890, Vincent van Gogh

Fără mari preliminarii și digresiuni, cred că ar fi corect să afirmăm că noutatea săptămânii a fost decizia CCM despre neconstituționalitatea desemnării repetate a candidatului Gavriliță la funcţia de Premier, în condițiile în care o majoritate parlamentarӑ nou-constituită a propus candidatul său.

Cred că fiecare din domniile voastre a avut ocazia să citească varii și diverse comentarii, reacții, „analize” la subiectul respectiv. PAS mizează pe anticipate, chiar dacă aparent ei nu par să dispună de suficient sprijin pentru a obține o majoritate într-un eventual nou parlament. Un sondaj publicat săptămâna trecută (de către BOP) la dă celor de la PAS 48% din intențiile de vot. Este primul publicat cu un scor care se apropie de 50%. Dar nici măcar acest scor nu este important acum, cӑci nu despre asta discutӑm.

Ceea ce contează cu adevărat este soliditatea și seriozitatea proceselor legislative. Din acest punct de vedere decizia Curții Constituţionale este semnificativă și pozitivă, de ce nu?, pentr toți acei care ar putea să mai crediteze formațiunea statală „Republica Moldova” cu un minim de capital de seriozitate (subsemnatul nu face parte din categoria respectivă).

Suntem deja deprinși cu surprize și răsturnări de situații din cele mai neverosimile, de aceea nu vom insista aspura scenariilor posibile. Cert este un lucru: în situația creată Sandu este clar un element blocant din punct de vedere al procesului firesc politic. Teoretic, ea ar putea, foarte legitim, beneficia de același tratament ca și Dodon, atunci când era suspendat pentru a vota anumite legi de către Parlament.

Orice nu am considera, oricare nu ne-ar fi convingerile, anume președintele Maia Sandu este astăzi factorul blocant al unui proces firesc constituțional. E o situație de zugzwang politic clasic în care acțiunile președintelui sunt clar în dezavantajul formațiunii politice pe care ea o reprezintă.

Dacă ar fi să le găsim o caracteristică și doar una, nu vom pomeni nici obrăznicia, nici impertinența, nici lipsa respectului față de instituțiile statului, nici lipsa de inteligență strategică politică, căci din astea au curs ca dintr-un corn al abundenței peste toate partidele și formațiunile (peste altele chiar și mai mult), dar vom spune că acei de la PAS se comportă de parcă ar dispune astӑzi de o majoritate absolută în Parlament.

Cineva ar trebui să le șoptească celor de la PAS că politica nu-i Facebook, comunicarea nu-i blogging, că în viața reală nu poţi da unfriend și bloca partide sau indivizi... Și nici statul nu este o pagină de Facebook cu nume „statul capturat”: Maia Sandu iarăși cere de la SIS să lupte cu corupția (nu carecumva sӑ se apuce de acei care potenţial ar putea fi inculpaţi de „înaltӑ trӑdare”), iar Igor Grosu îi dă cu „Oamenii își doresc să curețe acest Parlament de escroci, de toți cei care fură statul” la întâlnirea cu Michalco de parcă nu tot oamenii i-au ales pe deputații actuali.

Acum, dacă ar fi să urmăm logica ultimilor ani, Maia Sandu riscă să urmeze exemplul lui Dodon cu suspendări regulate și repetate pentru blocaj constituțional... Precedent, cum se spune, există. Bineînțeles, dacă CCM n-o fi și asta o „organizaţie” de gașcă politică, ceea ca nu ar trebui să ne mire prea tare.

ROMÂNIA NE AJUTĂ De-i frig, de-i ploaie, de bate vântul (politic vorbind), România continuă să construiască școli și gradiniţe, să susțină și să trimită ajutoare pentru Republica Moldova, absolut vitale pe aceste vremuri de urgie. Cel puțin, de această dată camioanele cu ajutoare nu au fost ascunse sub poduri și întâlnite cum se cuvine, în PMAN. Și cetățenii știu unde le-ar fi mai bine: cozile la consulatele românești nu se fac mai mici.

Păcat doar că această „ştiinţӑ” o aplică doar la propria cămașă, căci când ajunge vremea de a alege, dau cu oiștea-n gard permanent pentru ca mai apoi să vrea „să curețe acest Parlament de escroci, de toți cei care fură statul”.

Partager cet article
15 février 2021 1 15 /02 /février /2021 19:23
Săptămâna în care am tânjit după firesc

Știți ce anume lipsește teribil de mult în Republica Moldova ? Nu mă refer la anumite idei sau opinii, nu mă refer la %-je de pro-ceva anume sau la un număr de combatanți ai unor cauze particulare. Nici măcar la bani nu mă refer ori la o oarecare cantitate (oare în ce unități ar putea fi măsurată ?) de inteligenţă pe cap de locuitor. Mă refer la… firesc !

Mi-ar place ca acei care militează, să zicem, pentru păstrarea patrimoniului cultural și arhitectural să nu semneze proiecte de construcții faraonice (fiți atenți, eu nu zic că aceste proiecte sunt bune sau rele); mi-ar place ca acei care vor bilingvism să fie purtători ai valorilor respective şi să vorbească două limbi; mi-ar place ca acei care luptă pentru limba „moldovenească” s-o şi vorbească; mi-ar place ca acei care au militat pentru votul uninominal să nu protesteze împotriva sistemului de vot actual (iarăși, eu nu zic că este bun ori rău), mi-ar place ca structura parlamentului la sfârșit de mandat să semene, barem aproximativ, cu rezultatele scrutinului (chiar dacă aceste rezultate nu mi-ar place deloc), mi-ar place ca acei care se declară pro-europeni să nu facă coaliții cu socialiștii putinisti, mi-ar place ca acei care înaintează un candidat la un post de premier să-l și voteze... Exemplele pot continua la nesfârșit.

Acest deficit cronic de firesc generează fenomene absolut devastatoare: nimeni nu mai ia în serios nici instituțiile, nici discursurile, nici legile... nimic. O singură regulă e valabilă: „La raison du plus fort est toujours la meilleure”.

Toată această șandrama instituțională care se cheamă oficial „Republica Moldova” demult nu este altceva decât o farsă de un gust dubios, jucată de saltimbanci de cea mai proastă calitate. Acum câteva zile participam la o emisiune televizată la TVR Moldova în care, poate cu ceva mai multă nuanță, ziceam același lucru. La care remarcă, Vlad Ţurcanu, invitat în studiou, răspundea prin constatarea că în Republica Moldova nu au fost create instituții viabile și funcționale. Nu avem cum să nu fim de acord, dar... a cui e vina? Cine au fost acei care şi-au bătut joc de instituţii de-a lungul anilor? Vă mai aduceţi aminte cum deputaţii ne-au schimbat ditamai sistemul electoral de trei ori pe parcursul a câteva zile?...

Săptămâna care a trecut am asistat la încă un epizod al acestui vodevil. PAS și Maia Sandu înaintează un candidat la funcția de Prim-Ministru, pe Natalia Gavriliță, dar fac tot ce le stă în puteri ca echipa propusă să nu fie votată. Dar asta mai treacă-meargă: cel mai hilar e că nici chiar deputații PAS nu o votează!

Ceea ce a urmat poate avea consecințe destul de urâte pentru planurile deputaţilor de la PAS: o nouă majoritate a fost înjghebată și anunțată, compusă din PSRM, ȘORicei, grupul de transfugi „Pentru Moldova” (a nu se confunda cu „Pro-Moldova”) și încă v-o trei „independenţi”. 54 per total. Grupul respectiv a propus-o candidat pe Mariana Durleşteanu. Teoretic, Maia Sandu poate să o refuze o singură dată, iar pe-al doilea candidat va fi obligată să-l accepte. Căci suntem o țară parlamentară, dacă ați uitat cumva (vedeți aici și explicațiile lui Alexandru Tănase).

Scump ne mai costă (pe noi, nu pe ei) acea coaliție a blocului ACUM cu PSRM, nu credeți!?

ŢI ANI POATE CERE ANI? ANI ar fi început să examineze cazul lui Dodon. Să le urăm succes! Ce altceva putem face?

MOSCOW CALLING! Iar Dodon iar a plecat la Moscova. Îmi veți spune că voiajurile ex-ului demult nu mai sunt o noutate, dar de această dată a mai apărut un detaliu curios: o scrisoare către Air Moldova din partea Ambasadei Rusiei de la Chișinău prin care Iaşenin (șeful interimar al secției consulare din cadrul Ambasadei ruse) îi cere lui Ceban (directorul Air Moldova) să-i ia pe Dodon și Juncu la bordul aeronavei. Din scrisoare nu reiese deloc că rușii ar avea intenția să cumpere şi bilet. Conținutul îmi seamănă mai mult cu un ordin intern, precum ar fi fost firesc în Rusia, spre exemplu.

CEC-UL GĂGĂUZ Povestea cu dotarea separatiștilor găgăuzi cu organul lor electoral e mult mai serioasă și mai gravă decât pare. Din păcate însă, ea nu pare să excite multă lume precum ar fi firesc să fie. Proeiectul de lege avansează în parlamentul din Chișinău, iar la Comrat se duc deja lupte aprige pentru funcția de șef al instituției.

AMABILITĂŢI CU TERORIŞTII Apropo de separatişti. La AIC a fost interceptat un oarecare Gratov, terorist internațional, care a participat mai la toate conflictele sângeroase din fosta URSS: Transnistria, Abhazia, Osetia, Donbass... De această dată se îndrepta spre Tiraspol. Dar nu a ajuns. Merci și pentru-atâta, căci nici arestat nu a fost, cum ar fi firesc să fie, ci pur și simplu rugat politicos să se ducă de unde-a venit: înapoi în Rusia.

CINE FINANŢEAZĂ TIRASPOLUL? Cred că merită de citit atent acest text. Știați că 30% din exporturile Transnistriei merg spre UE? Iar spre Rusia – doar 11,05%? Nu-i bai, dar vă pare firesc ce se întâmplă acolo?

ROMÂNIA NE AJUTĂ Dacă și există ceva firesc în aceast teritoriu, el este adus de peste Prut. România ne oferă 6000 tone de motorină pentru agricultori (sunt curios cu cât va fi vândută pe intern) și un nou lot de ajutoare umanitare pentru a lupta împotriva epidemiei (să sperăm că de această dată nu vor fi ascunse pe sub poduri). Drept recompensă pentru încăpățânarea de a ne tot ajuta Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova anunță că TVR (TVR Moldova, nu tot pachetul) nu va fi difuzat decât în format digital.

Precum ziceam: deficit cronic de firesc...

Partager cet article
8 février 2021 1 08 /02 /février /2021 20:46
Săptămâna în care am băut apă

Ah, de-ați ști, dragii mei, cât de mult sper să fi suferit chinuri atroce, fiecare din voi, din cauza că timp de mai bine de o lună nu mi-au apărut comentariile subiective, dar perfect asumate. Sadismul acesta al meu nu poate fi echivalat decât prin unitățile de măsură care ar cântări speranța mea orgolioasă că textele respective mai trebuiesc cuiva. Că sunt citite și așteptate.

Dac-o fi adevărat și așteptarea Domniilor voastre este echivalentă cu speranța mea, țin să-mi cer iertare și să vă asigur că această absență nu a avut nimic cu desfășurarea (ori non-desfășurarea) evenimentelor din Moldova, cu v-o neînțelegere bănuită sau nebănuită, ori cu cele 4 (patru!) sărbători de sfârșit de an tradiționale (această „tradiţionalitate” se aplică doar la „russkii mir”, să fie clar!).

Dar să trecem peste aceste simandreli ceremoniale și să intrăm direct în subiect, cum se zice.

MAYA SANDWICH LA PARIS Probabil cea mai trăsnită noutate legată de vizita noului președinte al Republicii Moldova au fost subtitrele discursului lui Macron pe Facebook sau Youtube. E clar că e lucru de robot automat tâmpit, dar a ieșit hilar: robotul a spus lumii întregi că Macron s-a adresat Mayei „sandwich” apoi Mayei „sans dout”, iar pentru ca s-o laude mai bine președintele Franței a menționat că ea „se bea împotriva corupţiei” („elle se boit contre la corruption” stricto texto). Îmi veți spune că nu e prea „nobil” sau „politic corect” să vorbesc despre acest accident tehnologic și vă voi da dreptate. Dar este cel mai semnificativ lucru care s-a întâmplat. În rest, francezii au zis că vor susține Republica Moldova la fel precum au făcut-o și până acum. „Mulţumim frumos”, aș vrea să zic. Cum a fost – am văzut. Parcă am vrea și altceva... Dar dacă e stabilitate, stabilitate să fie! Trăiască prietenia între popoare!

SOCIALISTUL PRE LIMBA ROMÂNĂ PIERE Nicidecum nu contenește hărmălaia ridicată de socialiști referitoare la „statutul limbii ruse”. Săptămâna trecută au pus chiar și de o manifestație de protest. Unde? La Bălți, evident. Dar să amintim exact ce s-a întâmplat. Pe scurt: socialiștii votează o lege prin care limba rusă devine obligatorie. Adică acel care nu vorbește rusa nu ar fi putut exersa nicio funcție în stat. CCM, absolut firesc, a anulat legea respectivă, revenind la vechiul status quo. Cu alte cuvinte, nimic nu s-a schimbat. Dar acest lucru nu are nici cea mai mică importanță pentru acei care de 30 ani promovează ura și separatismul în RM. Ținând cont de cele expuse mai sus, ce sens au lozincele „Верните русский язык”, „Руки прочь от языков”? Și astea sunt doar cele mai cuminți lozinci. Dar povestea dată are și partea ei pozitivă. Cred că marele mit „geopolitica nu există” a fost spulberat pentru foarte mulți. Revenim la realitate: în Republica Moldova nu există decât geopolitică și nu poate exista nimic altceva decât geopolitică. Este esența însăși a acestei structuri teritoriale.

PENTRU UNIRE 37,5% din cetăţenii care se află pe teritoriul Republicii Moldova își doresc Unirea cu România conform sondajului „i-Data” publicat săptămâna trecută. În același timp 68% își doresc aderarea la UE. Acei mai pricepuți știu că nu există în realitate altă posibilitate de a integra UE decât Unirea. Totul e să mărim numărul celor pricepuți. Alegerea e simplă: ori ne unim cu România și încercăm să ne mișcăm puțin (ceea ce nu va fi simplu chiar și după Unire), ori continuăm mai departe cu „stabilizdeţul” și „susţinerea necondiționată a vectorului pro-european al poporului Republicii Moldova”. Capisci, ragazzi?

SPRE UNIRE Igor Şarov, rectorul USM, a vizitat Universitatea din București. Printre proiectele de colaborare discutate a fost menţionată și posibilitatea delivrării diplomelor duble. Un singur spațiu academic – iată un pas judicios al oamenilor pricepuți!

CEC ÎN GĂGĂUZIA Revenind la scandalul deja menționat, acel cu „limbă, alfabet”, vom aminti o altă epopee, care se derulează în paralel. Este extrem de periculoasă pentru „statalitatea” Republicii Moldova. Mă refer la inițiativa socialiștilor de a dota Găgăuzia cu CEC-ul lor de buzunar, ceea ce îmi pare inadmisibil. Nu exclud nici faptul că povestea cu limba să fie o „fumigenă” pentru a o astupa pe aceasta.

GUVERNUL GAVRILIŢĂ În pofida declarațiilor multiple și a neterminatelor discuții despre alegeri anticipate, nu-i exclus să ne pomenim cu un guvern ales. Sunt suficiente persoane în parlament care nu au niciun interes să-și depună mandatul înainte de termen, pe de o parte, iar pe de alta – noile alegeri, dacă e să credem sondajele, nu vor modifica substanțial numărul mandatelor partidelor parlamentare care vor fi realese. Atunci când e nevoie politicienii noștri știu foarte bine să se înțeleagă. Ca la Criuleni, unde PLDM, PCRM, PSRM, PAS și Partidul „Şor” au coalizat ca să-l dea jos pe președintele raionului de la Platforma DA. Cine-ar putea să-i creadă?...

V-ați săturat? Mai beți apă! Vorba bunicii mele și a robotului translator.

Partager cet article
11 janvier 2021 1 11 /01 /janvier /2021 07:00
Lua-te-ar naiba, Mendel!

au crescut ţâncii

am crezut c-o fi

de fiară

sălbatică

dornică

de codru verde

de nemărginirea

spaţiilor

libere

ne păreau

de prăsilă

de viţă nobilă

caracteristici

dominante

solid întărite

înnobilate

alese fiecare

pe sprânceană

pe fir de păr

pe verticalitatea

vertebrelor

selecţionate

meticulos

credeam că nu

scăpasem nimic

oase fierbinţi

sânge albastru

ochi de şoim

inimă de leu

xxx

dar au crescut ţâncii

şi...

de unde atâtea

gene recesive?

lua-te-ar naiba,

Mendel,

cu legile tale cu tot!

Partager cet article
31 décembre 2020 4 31 /12 /décembre /2020 07:00
Imagine: https://www.b1.ro/

Imagine: https://www.b1.ro/

Există o vorbă pe care toți o cunosc și o atribuie oricui. Hai să zicem c-a zis-o Churchill (cu siguranță nu-i a lui, dar e deja o tradiție de a i se atribui asemenea “citate”): „Alegerile le câștigă acel care număra voturile”. Nu există mai mare prostie, mă rog, poate cândva a fost adevărat, poate că în alte părți mai și este, dar repetarea adagiului respectiv în ziua de azi nu stă departe de un nihilism infantil de genul: „Toţi sunt hoți, toți sunt de-o teapӑ”... În fine, ar trebui să înțelegem o dată și o dată că lumea a evoluat, și destul de rapid, și se află destul de departe de imaginea pe care ne-am creat-o cândva despre scrutine și alegeri.

Intrarea în materie de mai sus a fost necesară pentru a ajunge la afirmația următoare: câștigă acel care setează regulile jocului! Poți fi super tare la fotbal, dar dacă te pune cineva să joci handbal – n-ai șanse. Iar dacă îl pui pe Messi să joace rugby, mă îndoiesc că ajunge măcar la cinci minute de meci teafăr.

Aduceți-vă aminte de jocurile de când eram copii: dacă erai mai bun la ceva anume și începeai să câștigi, dar îl aveai drept adversar pe unul mai barosan (la copii ierarhiile sunt mult mai evidente și deseori mai violente), el neapărat oprea jocul și... schimba regulile! Iar dacă se întâmpla să nu poată beneficia nici de acel avantaj temporar, căci „barosanii”, de regulă, sunt cam limitați în alte capacități decât cele ale mușchilor, se supăra și anula jocul.

Dar să revenim la actulitatea noastră cea de toate zilele, la Republica Moldova. Exact asta se întâmplă acum. Barosanul a simțit că pierde și a schimat regulile jocului. Jucăm după regulile lui și pentru moment nu avem cum învinge. Desigur, pe termen mai lung (Dar cât de lung? Mai are cineva răbdare?) barosanul va pierde, indiferent de reguli. Ajunge un moment când copiii cresc puțin mai mari și li se schimbă prioritățile. Știți vorba aia (atribuită lui Bill Gates, să respectăm convenția, dacă nu – o atribuim lui Churchill și pe asta, că nu-i bai): „Nu râdeți de ochelariști, căci ei vă sunt viitorii șefi!”. Barosanul va pierde și va pierde peste tot, nu doar în curtea noastră, Republica Moldova.

Vă ziceam cândva demult (în 2016!) că „statul capturat” îl va aduce pe Dodon la putere și este exact ceea ce s-a întâmplat (aici e cazul să-mi cer iertare pentru exces de înfumurare și vanitate). Vă ziceam că o coaliție cu PSRM este criminală, dar publicul era orbit de lupta împotriva marelui „bau-bau” și a înghițit momeala cum înghite crapul macucul cu tot cu cârlig... Roadele acelui act criminal le culegem astăzi.

Geaba strigi, bӑdie... Stai calm şi bea ceai, vorba unui ex.

Într-un text nu prea vechi explicam cum a fost deplasat de-a lungul anilor cursorul discursiv de la clivajul identitar spre cel geopolitic, iar, de curând, spre cel al „luptei împotriva corupţiei”. Adevărata miză în Republica Moldova a fost, este și va fi geopolitică! Mai bine zis, menținerea acestui teritoriu sub tutela și controlul Kremlinului. Să nu fim îngâmfați și să nu ne vedem prea mari: adevăratul premiu este Ucraina şi bazinul Mӑrii Negre. Noi suntem un teritoriu-tampon, un moft al țarului, un avant-post al Imperiului.

Așadar, astăzi suntem în plină „luptӑ împotriva corupţiei”, mai aprigă ca oricând (vai, se întoarce-n mormânt Lidia Istrati care striga pe vremuri de la tribuna Parlamentului: „Mafia! Dar cu mafia, ce facem?!”). A câștigat Maia Sandu la prezidenţiale, dar ea nu este unica care reprezintă „noul val”. PSRM nu a murit, nici pe-aproape (ei continuă, judicios, să călărească argumentul „geopolitic”). Usatîi dă din copită ca un armăsar, fiind sigur că apucă v-o 10-15 mandate, cel puțin, la eventualele alegeri anticipate. Nici Ilan Șor nu mizează pe mai puțin. PAS, cu puțin noroc și multă minte (aici avem dubii), ar rupe cât? 40-45%?... 

Dar dacӑ ar fi sӑ revenim la vechile paradigme discursive, ce am obţine?

Clivajul identitar ne-ar fi dat 75% vs 25% şi cred cӑ am fi fost demult uniţi cu România, parte a UE şi a NATO. (Nu e de mirare cӑ s-a fugit de el încӑ de pe timpul lui Voronin).

Clivajul geopolitic ne-ar fi dat astăzi 60% vs. 40% (aproximativ), o majoritate parlamentară confortabilă și o accelerare a tuturor proceselor integraționiste cu UE. Nu cred că am fi uniți cu România, dar cu certitudine influența Kremlinului ar fi fost mult mai mică, dacă nu inexistentă în afara Transnistriei și Gӑgӑuziei (apropo, mă întreb dacă nu am discuta astăzi despre anularea autonomiei celei din urmă din lipsă de legitimitate: vezi cum s-au derulat ultimile alegeri ale başcanului).

„Lupta împotriva corupţiei” ne dӑ însӑ un estimativ 55% vs 45% (conform sondajelor) în favoarea formaţiunilor pro-ruse, anti-europene, anti-româneşti.

Uite-aşa o aritmeticӑ...

Scriu aceste rânduri drept reacție la vizita Președintelui României în Republica Moldova și la acea euforie generală care transpiră de peste tot cu această ocazie. Da, precum ziceam și mai sus: pe termen lung „barosanii” vor pierde. Dar cât de lung? Și care va fi prețul?

În 2021 vom celebra 30 de ani de la Independența Republicii Moldova. Vom marca 29 de ani de la „armistiţiul” impus de Rusia în războiul din Transnistria. 27 de ani de la înființarea unei alte autonomii-fantomă: Gӑgӑuzia. Nu vă strânge-n spate de la aceste cifre?

Poftim şi altele: în 2014 recensamântul contabiliza 2,8 mln de persoane în Republica Moldova, cifrӑ echivalentӑ cu... 1915. Iar creştere naturalӑ a populaţiei nu am înregistrat din 1998!

Iar noi jucӑm în continuare dupӑ reguli strӑine. Mai aveţi rӑbdare?

Partager cet article
30 décembre 2020 3 30 /12 /décembre /2020 11:49
Imagine: g4media.ro

Imagine: g4media.ro

Aho, aho, ho-ho, ho-ho!

Seara lui Sfântu’ Vasile,

La mulţi ani, boieri, cu bine!

 

Guvernanţi si deputaţi,

Ia poftim de vă sculaţi,

Dar și nu vă supăraţi,

Daţi-vă lângă perdele

Ș-ascultaţi vorbele mele.

 

Dar şi voi, agricultori,

Ia opriţi acel tractori

Și-a claxoanelor vacarm

Ca sӑ ne urӑm în calm!

 

— Hăi, hăi!

Roata-i, măi!

 

S-a sculat mai an Bădica Traian

Și s-o-ncălecat

Pe-un tractor învăţat,

Cu numele John Deer,

Cumpӑrat nu pe-un clondir,

Ci pe credit barosan,

Și un grant american.

— Roata-i, măi! Hăi, hăi!

 

El în scări s-o ridicat,

Peste câmpuri s-o uitat

Să aleagă loc curat

Di arat şi sămănat.

Și-o arat:

Lunile – câmpurile,

Marţile – șesurile,

Miercurile – fâneţele,

Joile – pӑdurile,

Vineri – cotele sӑracilor,

Sâmbӑtӑ – parcelele ortacilor.

 

Și-a mai trântit peste ogor,

Ca sӑ-i fie mai uşor

Și la roadӑ mai mult spor,

Erbicide, pesticide,

Și fosfaţi şi cu nitraţi,

Ș-încӑ-un sac de „udobrenii”

Ca sӑ ia mai multe premii.

Cӑ i-o zis la prӑvӑlie

C-ӑsta-i bun, e cu „magie”.

 

Iar a şaptea ziulicӑ

A scris foaie şi zapiscӑ

Pentru ca al lui frӑţicӑ,

La un minister slujbaş,

Bun de blat şi aldӑmaş,

Sӑ-i dea pentru toatӑ treaba

O para şi o carboavӑ.

A fӑcut proiect şi lecţii

Cum sӑ rupӑ din subvenţii.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Iar când lucrul l-a sfârşit,

Iată, mări, s-o stârnit

O molimӑ pe pământ

Și-o venit şi vara-apoi

Cu mult vânt, dar fӑrӑ ploi,

Pământu’ de-o secӑtuit

Și sămânța n-o-ncolţit,

Nici subvenţii n-au venit.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

În lună, la săptămână,

Ş-o umplut de aur mâna,

Ca sӑ-l aibӑ la-ndemânӑ

Dac-o fi sӑ dea o şpagӑ

Slujbaşului din capitalӑ,

Aşa de bine cӑ-i părea,

Nici pe-acasă nu venea.

La guvern când a sosit

Mare jale a gӑsit:

Doar ciocoi s-au oploşit

Ce cu stânga ciocӑneau

Şi cu dreapta secerau,

Și din gurӑ flecӑreau

O limbӑ pӑsӑriceascӑ

Pe care-o numeau „moldovneascӑ”,

Iar în capul lor, pe tron,

A vӑzut şi un dodon,

Şi moscali ce-naintau,

De păreu că înotau,

Ca peştele-n heleşteu:

Numai vai şi vӑ-le-leu!

 

— Ș-înc-o dată roată, măi!

Hăi, hăi!

 

Când vӑzu atâta jale,

Puse coada pe spinare

Ş-o tuli în fuga mare

La cea luncă de scăpare:

Lunca mare –

Frunză n-are;

Lunca mică –

Frunza-i pică,

Sai, voinice, ş-o ridică! —

Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Porni badiţa prin ţarӑ

Cu îndemn şi cu ocarӑ,

Luă ciocanu şi dă cioc, boc,

Și-mi dădu lumea la loc

Şi-i mai dă şi una-n splină

Fӑr de somn, fӑr de hodinӑ.

Și pe toţi i-a adunat,

Și i-o pus de au votat,

Pe dodon l-au detronat.

Ş-au ieşit cu toţi din casă

De-au ales nouӑ crӑiasӑ.

Și mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Scârțâitul carelor,

Chiotul flăcăilor,

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Am mai ura, am mai ura,

Dar nu sântem di ici, di colea.

Sântem di la Buza Veche,

Unde-i mâţa streche,

Iar motanul, bată-l focu’,

Mi-a ros mai an cojocu’,

Ș-am rămas într-un ilic,

De mă ia benga de frig.

 

Am mai ura ş-am mai ura,

Dar ni-i teamӑ c-om însăra,

Noi crӑiţa am ales,

Dar colacii tot nu ies.

De-am avea şi-o guvernare

Parc-ar fi mai cu trecare,

De-am avea şi deputaţi

Poate-am fi mai împӑcaţi.

Vrem si noi un stat,

Unde-am fi boieri bogaţi

Cu giubeli –

Di nuieli;

Cu papuci –

Di coj’ di nuci;

Undi-s câinii îmbrăcaţi

Cu paltoane,

Cu bastoane

Şi cu ghete-americane!

 

Busuioc verde pe masă,

Ramâi, gazdă, sănătoasă,

Că mă uit la altă casă,

Unde-i fata mai frumoasă

Și nevasta mai aleasă.

Și casa nu ni-e departe:

Doar o apӑ ne desparte,

Apa Prutului

Pe carge curge lacrima durutului.

 

Aho! Aho! opriţi, flăcăi!

Ş-înc-o dată, măi flăcăi,

Căci iar mi-i sete, iar mi-i foame.

Ş-înc-o dată, măi Ioane;

Iar mi-i foame, iar mi-i sete.

Ş-înc-o dată, măi băieţi.

La anu şi la mulţ’ ani!

Aho, aho-ho-ho-ho!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article
29 décembre 2020 2 29 /12 /décembre /2020 14:53
Lumea în care nu e voie sӑ fii bӑtrân

Buneii mei nu au ajuns la venerabila vârstă de 73 de ani pe care îi avea bibliotecarul lui Cornel George Popa atunci cans și-a început povestea...

Eram copil, dar îmi aduc foarte bine aminte de momentele când bunica își organiza comândul. Îmi aduc foarte bine aminte cum îi dădea instrucțiuni și îndrumări mamei cum să fie îmbrăcată, ce pomană și cui să dea, cui anume trebuiau să le revină anumite lucruri din casă.

Nu, niciodată nu am avut impresia că s-au grăbit să moară sau că au abdicat. Dimpotrivă, îmi aduc aminte cum bunelul zicea că vrea să joace la nunta mea și că și-ar dori să-și vadă strănepoții... Dar n-a fost să fie.

Era o altă lume. Era o altă relație cu viața și cu moartea. Moartea nu era ceva de temut, era o etapă oarecare, un eveniment firesc, care se cuvenea de celebrat conform unor rânduieli anume, care mai aveau şi sens pe care toţi îl înţelegeau, şi toate erau tratate cu seriozitate.

Da, era o altă lume, care se pare că a dispărut definitiv (ori din care au rămas doar rămășițe răzlețite unde și unde, din care cauză s-a pierdut o masă critică care făcea că această relație cu moartea să se poată constitui într-o filozofie existențială și fără de care apare un sentiment de bizarerie sau chiar...ridicol), era o lume preponderent rurală în care și raportarea la viață era alta... Bătrânețea nu te scutea de mai nimic, nu te scotea din circuitul firescului, pâinea se câștiga prin sudoarea frunții și muncă zilnică pânӑ la... moarte.

Am avut nevoie de această digresiune pentru că de fiecare dată când citesc o carte încerc să dibui o cheiță, strict individuală, care să mă lase să intru în conținutul ei.

„Cei care mor și cei care vor muri: aventurile unui bibliotecar” de Cornel George Popa este însă despre altceva, despre lumea nouă în care am intrat, una urbană (de altfel, eroul cărții locuiește la București), în care există tinerețe, maturitatate și bătrânețe și care are un sfârșit bine definit – moartea. Fiecare etapă cu tabieturile ei: tinerețea cu lotul și doza necesară de boemă, viața activă de adult cu responsabilitățile ei (miezul și esența lumii moderne), bătrânețea (pentru care nu s-a găsit încă un rost anume) și acel sfârșit care nu înseamnă nimic mai mult decât sfârșit cu lotul ei de formalități administrative ce țin de moștenire și succesiune.

După cum spuneam mai sus, eroul cărții are 73 de ani, este văduv și se pomenește față-n față cu... bătrânețea, acest statut intermediar rӑu definit, cu o finalitate certă, dar fără deadline (definiția lumii moderne – jaloanele temporare!). Acest nou statut este de-a dreptul insuportabil pentru bătrân și el decide să-și retrăiască viața: își schimbă look-ul pentru a deveni un veritabil hipster urban, face sport, yoga, karate, masaje tradiționale și mai puțin tradiționale (et plus si affinités), tot pachetul! 

Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi pare că redescoperă credința, ceea ce la el seamănă mai mult cu o justificare a noului stil de viață, un fel de împăcare cu propria conștiință, un fel de paliativ pentru a justifica acea mimare a tinereții, limitată doar de capacitățile obiective fiziologice.

Până la urmă, Cornel George Popa ne aduce un veritabil studiu despre condiția bătrâneții în epoca modernă urbanizată și ne dă o rețetă despre cum să depășești conflictul civilizaţional, căci suntem în România în care această tranziție (rural – urban) încă nu e definitivă, deși punctul de non-retur e deja depășit (toate cu o mică condiție: să dispui de suficiente mijloace financiare!). O lectură foarte interesantă care ne spune multe despre epoca în care trăim: o epocă în carea bătrânețea este interzisă, o epocă în care frica de moarte, de sfârșit, este predominantă și devine o veritabilă obsesie. O lectură pe care o recomand tutuor, căci este o vorbă mai puțin politic corectă, dar nu mai puțin adevărată: „De bătrân să nu râzi niciodată, căci toți vom ajunge, cu puțin noroc, acolo”.

 

P.S.: Cartea a fost publicată în 2016, înainte de Covid. Zic eu că aduce și ceva elemente explicative pentru isteria globală de astăzi...

Partager cet article
28 décembre 2020 1 28 /12 /décembre /2020 17:07
foto: bookhub.ro

foto: bookhub.ro

De la Cehov încoace orice salon de spital care are ceva lăgătură cu nebunia și este cumva pomenit într-o carte sau text literar trebuie neapărat să poarte numărul 6! Dan Ciupureanu nu avea cum să scape acestei tradiții, chiar dacă face o tentativă rebelӑ și mai adaugă unul, cu numărul 3. Numai că Dan (sau Ian?) reușește să extindă frontierele instituției penitenci-demențiale la un Univers întreg, ajungând prin intermediul unor personaje și dincolo de stratosferă!

Lumea descrisă de Dan este o lume dementă din care ai dori să te trezești mort, cu numeroasele ei saloane: Craiova, București, trenul care leagă aceste două orașe, Parisul, crematoriul, hotelul la care lucrezi, compartimentat și el în camere pe care cineva trebuie să le saneze, să le curӑţe de deșeurile vieții locatarilor, autobuzele și trenul RER, ascensoare cu coduri infinite, dar pe care le memorizezi din prima și un enorm Centru de criză care pare să gestioneze toate aceste celule existențiale cu ale lui birouri nenumărate dintre care și „Biroul de Întrebări Ridicole”, scris cu majuscule, de la sine înțeles, precum și se cuvine unei instituții importante, în care este interzis să spui „Mulţumesc”. (Aici, autorul acestor rânduri trebuie să recunoască că a fost lovit drept în țeastă: această interdicție de a spune „mulţumesc” s-a transformat într-o cheie care mi-a deschis definitiv ușile cărții și m-a lăsat să intru. Mai mult decât atât: m-a făcut să mă simt în acest labirint ca acasă... Adevărul e că am crescut într-un oraș (și o țară!) în care chiar nu se spunea „mulţumesc”! În acea țară (și orașul ei) în care m-am născut se spunea „За «спасибо» бьют красиво” (Pentru „multumesc” ești bătut frumos)...).

Cartea lui Dan Ciupureanu este o continuare foarte organică (deși fiecare roman își merită existența independentă, chiar și cu trimiterile directe) a primului său roman, „Omar și diavolii”. Până și forma romanului este aceeași, nemaivorbind de continuitate stilistică. Regăsim același delirium tremens continuu, gravitând în jurul unei morți (mama s-a trezit moartă), unei permanente căutări existențiale, apriori fӑrӑ finalitate, oricare tren, autobuz, RER sau ascensor nu ai lua, și acea încercare continuă de evadare din lumea absurdului, acest salon nr. 6, imposibilă și asta, oricâte beri nu ai bea, căci frânghia se rupe inevitabil, iar de cealalata parte totul și toți sunt împietriți, nimeni și nimic nu mișcă...

Marea noutate și diferență față de „Omar” o constituie monologurile copilului, dar care nu fac decât să accentueze absurditatea lumii adulților prin sinceritatea și inocența observațiilor infantile. 

Nu știu dacă Dan a epuizat cu acest secund roman filonul primului, dar cu certitudine ambele sunt un fel de OZN-uri detunătoare în flota scrierilor actuale!

Partager cet article
28 décembre 2020 1 28 /12 /décembre /2020 10:41
Comrat, 2019 (http://tvrmoldova.md/)

Comrat, 2019 (http://tvrmoldova.md/)

Nu cred că are rost să ne înșirăm prea mult în comentarii în această săptămână. Vă doresc, dragii mei cititori, Crăciun fericit! (am verificat de trei ori ce am scris, atât de mult mi s-a întipărit acel „fericiun crecit”, atât de moldovenesc!, în minte). Lăsați televizorul la o parte și profitați barem de câteva zile de odihnă, căci ce ne va aduce anul care vine nimeni nu poate s-o știe... Sănătoși să-mi fiți, puțin noroc tot nu ar strica, și... minte! Nu vă pripiți cu gândul, nici cu vorba, la o adică, lăsați răgaz să se așeze toate și să treacă o apă a rațiunii peste evenimente. Mai știi? Poate dăm și de un filon mai luminos...

În rest, nu prea am ce să vă spun. Chicu și-a anunțat demisia. A demisionat doar el, sau Guvernul in corpore, nu prea a fost clar, dar asta nici nu contează. Subsemnatul și umilul Dumneavoastră servitor a fost surprins. Îmi părea logic (din punctul lor de vedere) ca actualii parlamentari să-l țină în scaun până la următoarele parlamentare, dar de unde logică în țara aia?...

Se pare că toți mizează pe anticipate fiind siguri de o eventuală victorie... PAS crede că scorul de la prezidențiale va fi reeditat și la parlamentare, ceea ce e o prostie gogonată, dar ei probabil nici nu au altă opțiune, din moment ce oricum sunt minoritari la moment.

De cealaltă parte, partida kremlinistӑ speră o redistribuire a cărților și o majoritate mai bine pronunțată (nu-s lipsite de argumente aceste speranțe ale lor, din păcate, iar ultimile sondaje publicate o arată clar). Fără majoritate parlamentară, mandatul Maiei Sandu este fragil și va fi sabotat de parlament continuu, ceea ce, la o adică, se poate adeveri o sabie cu două tăișuri și să-i adauge puncte proaspătului președinte inaugurat. 

Tare n-ar strica ca CCM (nu e eroare stilisticӑ!) să anuleze pachetele de legi (inclusiv cea despre funcționarea limbilor, cea despre anularea legii „antipropagandӑ” și cea referitoare la autonomia Gӑgӑuziei) votate în mare grabă de parlament în ultimile două săptămâni ale președinției lui Dodon. Dar aici eu am mari dubii. CCM a și respins sesizarea lui Ţâcu referitoare la legea despre limbi...

Cu certitudine, Republica Moldova are, de ieri, un președinte prezentabil pentru exterior. Cu aceeași certitudine însă pot afirma că Maia Sandu nu are nici capacități, nici înțelegerea lumii în care trăiește. Dovadă este și acea felicitare pompoasă și lingușitoare pe care a postat-o cu ocazia aniversării... autonomiei Gӑgӑuziei! „Но нам все еще предстоит совместными усилиями обеспечить функциональность статуса АТО Гагауз-Ери, а также создать условия для развития и сохранения гагаузского языка и культуры”, aşa a scris Maia Sandu, ruseşte în primul rând, şi doar apoi româneşte... În gӑgӑuzӑ, sӑ-i dam crezare, nu are cum scrie, dar la fel de adevӑrat e cӑ nici în Gӑgӑuzia nu ar avea cine ceti.

Asta e. Vom trӑi, vom vedea şi vom suferi şi mai departe. Nimic fundamental, în afarӑ de imagine, nu se va schimba.

Partager cet article
24 décembre 2020 4 24 /12 /décembre /2020 14:12
Ţipӑ cât poţi: „Drei, Una, Noua!”

Una a devenit două, din două a devenit Drei, din Drei – Noua, din nouă - nour… cam atât rămâne până la urmă din persoana care a aruncat o saltea în stradă. Să ne fie de învățătură! Nu aruncați paturile. Vindeți-le pe e-bay, căci e mai cu puține consecințe.

Poți să strigi cât poți, dar această călătorie introspectă despre care ne povestește Moni Stănilă își are legile ei și nu ai cum să le eviți, nici să le ocolești. Una desigur a reușit să ajungă până la capătul acestui drum inițiatic, dar acest lucru nu-i dat chiar oricui. Nu toți știu să se înțeleagă cu stejarii. Iar din a lor strânsoare nu ieși cu baliverne și spovedanii fățarnice...

Cartea Monei Stănilă, apărută la categoria „roman” (probabil din neputință formală de a-l categoriza altfel), se înscrie în șirul acelor scrieri foarte poetizate, fantasmagorice, onirice, imposibil de clasificat cumva anume, precum cele ale lui Boris Vian, Lewis Caroll, Gellu Naum. E o categorie de texte în care conținutul se justifică doar pe măsură ce se construiește în ceva unitar, referințele spre realitățile obiective comune cu cele ale cititorului servind doar drept propteli necesare minimale pentru a nu pierde definitiv trama. Un fel de ceamur pe care nimeni nu-l mai ia în seamă odată edificiul ridicat. Pe bune, spunem „aceastӑ casă e din cărămidă roşie” sau „din blocuri de beton”, dar niciodată nu ne referim la liantul care le ține împreună.

Și atunci ce-ar fi aceste „cӑrӑmizi”? O confesiune? O încercare de analiză introspectă (mai nu am spus „psihanalizӑ”, pușchea pe limba mea!)? Un eseu despre credință, iertare și fericire? O încercare de a scăpa de un cotidian apăsător (Noua luptă din răsputeri, dar e nevoită să capituleze și dispare din peisaj)? Un bilanț al drumului parcurs?

Din toate câte puțin și poate chiar ceva mai mult.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher