Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
22 novembre 2020 7 22 /11 /novembre /2020 00:44
apele acestui pământ

şi-o răchita plânge mai repede

decât toate apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

maiul timpului a crăpat exact în două

născând orfani pe nicovală

măsurăturile se fac în cozi de hârleţ

iar gropile morţilor - în lungimi de sprâncene

prăşitorii au ieşit la vânat de harpii

iar vânătorii seamănă porumb de mămăligă

să aibă cu ce prinde peşte

în apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

colecte de zaruri pentru orfani

poate-or avea noroc să le cadă

unul cu sfârşit ca în sălile de cinema

The End, Fin, Конец, Ende, Fine, etc.

atâtea variante fericite

ale zborului de harpie

lipsit de scurgere definitivă

maiul timpului a crăpat exact în două

mase corporale identice

o, Thor ! ia-ţi ciocanul de sub secera

prăşitorului şi sfarmă şi nicovala în două

să auzim din nou fierarii

de la cele două capete ale vremurilor

bătând la potcoave pentru peştii

care vor înnota grăbiţi unii spre alţii

prin apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal,

sfărâma-l-ar zeii cu sprâncenile lor!

Partager cet article

18 mai 2020 1 18 /05 /mai /2020 23:47
Alerta oranj 8 sau Izolarea singurătăţilor noastre

S-a împlinit visul atâtor milioane: stăm fiecare închiși în cochilia individuală și ne zgâim la lume, unii la alții, arătându-ne colții, compătimându-ne sau lansându-ne declarații de dragoste, exprimându-ne sentimentele prin mijlocul a șase emoticoane (vai, dar de recent a mai fost adăugat unul, tot cu inimioară!). Am devenit cu toții niște profiluri rudimentare într-o rețea globală de distanțare socială. OMS a întârziat, ca de obicei. Ei cică au vrut doar „distanţare fizică”, dar au scris cu penița și geaba se aruncă acum bărdiță: In God we trust the others pay cash.

Lumea a devenit simplă de tot : nu ieși, nu da mâna, nu te pupa, nu te apropia, nu te..., interzis, nu, nu, nu… Stai acasă, poartă mască, spală-te pe mâini ! Simplu, clar, aplicabil și măsurabil. Da, și sancționabil, dacă cumva o dai pe „da”. Sancțiuni măsurabile, aplicabile și monetizabile.

Bulele au învins. Cel puțin pentru o perioadă. Bulele de cristal în primul rând. Câte bule atâția experți. Vânzările au explodat. Vânzările de bule de cristal în primul rând. Apoi și ale experților în „starea zilei de maîne”.

Apoi bulele alea despre care ni se vorbește de câțiva ani deja. Bulele conceptuale, de idei, de atitudini și modele comportamentale. Cambridge Analytica. George Soros, Bill Gates & 5G.

Din săpun la început, care se spărgeau de la cel mai mic contact cu exteriorul, „vazut-am așa o șmecherie ieri pe gardurile alea virtuale”, apoi, cu timpul, stăruința a dat roade: materia a căpătat viscozitate odată cu mărirea clusterelor, materia s-a gelifiat, bulele se mai puteau rupe, chiar dacă rămâneai cu rămășițe vâscoase pe mâini, dar se mai putea...

Acum, fără nicio rezistență din exterior, fără confruntări directe cu persoane și opinii arbitrare, care nu ar fi selectate de algoritm, suntem aidoma gândăceilor din mingile alea transparente în interiorul cărora alergi la parcurile de divertisment.

Materia ni se pare transparentă, dar nu o vom descoperi oare plexiglasifiată când vom încerca să ne atingem cu părerile? Dacă ni se par castelele și turnurile pe care le zidim și le înălțăm astăzi din cristal de Boemia, gândindu-ne la maiul ăla pe care-l mai credem ascuns în cămară, la frumusețea formelor și la sclipirea arabescurilor gotice și la ușurința cu care am putea să le dărâmăm pe toate într-o bună zi, dacă carecumva nu ne vor mai satisface, mă tem că greșim amarnic, căci noi ne lăsăm amăgiți de ceea ce credem că cunoaștem, dar cine mai zidește azi forme în cristal? La o adică, nici maiul nu mai e ce-a fost, ori nu mai este defel, căci a fost vândut la fer vechi de un nepot mai șmecher care aduna bani de un iPhone.

Și atunci când ne vom vedea la un moment dat și vom realiza că nu ne mai putem atinge, nici măcar apropia, nu cu maiul, nu cu pumnii, și nu cu fruntea va trebui să spargem acești pereți, căci cu cât mai puternic vom lovi, cu atât mai puternic va ricoșa...

Va trebui să topim acești pereți cu focul inimilor noastre și tăia cu bisturiul minților. De ne-ar ajunge inimă și minte...

Partager cet article

26 avril 2020 7 26 /04 /avril /2020 00:54
Dragi toţi

Vă scriu, pe rând fiecărui, dragii mei, din neputinţă

De a vă îmbrăţişa pe fiecare în parte.

E drept că nici înainte nu prea era posibil,

Iar potenţialitatea gestului îl amâna spre zile tot mai îndepărtate,

Spre infinituri care tind spre un zero absolut

Pe care carantina l-a instalat ţeapăn în zona realului.

Orice interdicţie este un imn al posibilului.

Orice limită este înainte de toate o linie de start.

Cât nu-i proscris să ajungi până la Saturn

Nici la Lună nu prea privim,

Dar un simplu decret mă poate face nebun

Să fac hula-hoop la v-o saturnală cu inelele lui…

Distanţele au fost echivalate...

Vă scriu, dragilor, ştiindu-vă la fel de departe precum vecinul de palier.

Depărtarea se măsoară în unităţi temporale,

Iar timpul a fost anihilat de către softuri interactive.

Ne măsurăm clipele în gigabiţi şi terabiţi.

Viteza nu mai contează decât dacă transmite informaţie.

Ce banalităţi crase înşir eu pe-aici, dragilor!

Mă tem că mă veţi scoate din lista de prieteni...

Mă veţi bloca... precum blocaţi scribii nepricepuţi

Atunci când vă supără cu platitudini sibiline...

Şi-atunci ce mă fac?Cum depăşesc pandemia, aşa blocat?...

Lăsaţi-mi măcar un Ctrl Alt Delete de rezervă!

Un lombago virtual în ziua de azi poate fi mai fatal

Decât unul real, decât o durere de şale...

Nu zic, probabil aş proceda la fel:

Ce să mai aştepţi de la unul care tânjeşte după Saturn?

Vă scriu, dragii mei, tuturor de-odată, colectiv!

Gest de protest, prin colectivizarea profilurilor

Considerate individuale. Cum era la ei? -

„Colectivizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor?”

Îmi dau seama că aş putea fi oricare din voi, oricine şi orice,

O chestie de câteva click-uri prin setări...

Aşa că vă scriu, dragii mei, şi vă rog să-mi păstraţi răvaşul

În caz de mă rătăcesc şi voi dori să revin la profilul de azi.

Partager cet article

3 février 2020 1 03 /02 /février /2020 17:13
Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

dragӑ Winston, am auzit cum ai trântit

uşa atunci când ai ieşit

afarӑ. a sӑrit tencuiala şi se lasӑ

praful peste noi,

astmatici. e greu sӑ fii

vecin cu case mari,

dragӑ Winston. nu cӑ m-aş plânge şi vreau sӑ te

asigur cӑ nu vei gӑsi în altӑ parte mai mult

respect pentru excentricitӑţile

vieţii tale private decât în aceste rânduri, dar

praful… bucӑţile de

tencuialӑ cӑzute din

turnul tӑu multisecular ne-au mai

strivit vo doi, dar cu

morţii noi suntem deprinşi deja: nu existӑ

înmormântӑri mai

frumoase ca la noi, Winston. am cizelat

arta trecerii în nefiinţӑ pânӑ la

carnavalesc! numai cӑ ӑştia

vii, câţi au mai

rӑmas, nu mai reuşesc sӑ şteargӑ

colbul care se aşterne peste

noi de fiecare datӑ când,

hârjonindu-vӑ, vӑ bateţi cu

pernele. ne sufocӑm, dragӑ Winston, şi dacӑ nu-ţi

cer prea mult, sӑ ne trimiţi compoziţia chimicӑ a

pulberii pe care-o inhalӑm: oare ce-o fi?

humӑ, microplastic, dust sau cenuşӑ

vulcanicӑ? sper sӑ nu-şi mai facӑ de cap

Eyjafjallajökull, cӑci tot noi ramânem

ţintuiţi la sol. trimiti-ne, dragӑ Winston, şi un

aspirator, cӑci nu mai dovedim cu cârpele...

umblӑm, dragӑ Winston, cu nişte

feţe care seamӑnӑ cu tabla de la

şcoalӑ, pe care elevul de servici a înşirat

creta cu zoaie în loc s-o şteargӑ…

Partager cet article

17 décembre 2019 2 17 /12 /décembre /2019 23:42
Pictură: Vasia Lozhkin

Pictură: Vasia Lozhkin

Aho-aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Și cuvântul mi-ascultați!

 

Stați puțin și ascultați,

Căci prin străchini tot călcați

Și de mergeți înainte

O să stați fără plăcinte,

Fără casă, fără masă,

Într-o iarnă nemiloasă!

Tot cu ger și cu troiene

Făr-nădragi și făr d’izmene...

 

Și de mergeți tot așa,

Veți rămâne făr-de șa,

Făr-de șa și făr-de iapă,

Făr-de glie, fără sapă,

Numa' buni de dus la groapă!

 

Ascultați măcar o dată,

Că o faceți iarăși lată!

Dați-vă lângă fereastră

Și-ascultați urarea noastră,

Dați-vă lângă perdele

Și-ascultați vorbele mele!

 

Mâine anul se-noieşte,

Iar pe noi ne ocolește.

Lumea-ncepe a ara,

Lumea-ncepe-a semăna,

Iară neamul nostru, lele,

Iarăși s-a umplut de jele,

Iară neamul nostru, bade,

Iarăși stă cum nu se cade,

 

Opriți totul, măi voinici,

Și pocniți roata din bici

Și strigați din răsputeri

Să-i trezim pe-acei boieri!

Și strigați odată tare

Să se-audă peste zare,

Să străbată și hotare:

 

Hăăăi! Hăi!

 

Acum, dacă v-ați trezit,

Ascultați ce am de zis:

Am venit la voi călare

Pe-o nuia și pe-o căldare

Să răsune cât mai tare

 

Aș veni pe cal călare,

L-au luat la „devamare”...

Aș veni c-un car cu boi,

I-au mâncat acei ciocoi

De-au ajuns în jilțuri moi

Și ne-acoperă cu zoi,

Cu limbă maldavneaskă

Și pravdă moscălească!

 

În loc de plugul năzdrăvan,

Moștenit de la Traian,

De la Traian Împăratul,

De când o rămas uratu,

Ne-am ales cu o „kalinkă”,

Cu o rublă și-o kapikă.

Mai pe scurt, cu o nimică!

 

Și de scârbă, măi flăcăi,

Mai sunați din zurgălăi și strigați odată

Hăăăi! Hăi!

 

S-a pornit mai an

Igariok și cu Ivan

Ca să lupte tare-avan

Cu un zmău de marțipan.

Zmăul tot ei l-au hălit,

Dar pe noi ne-au păcălit,

Pâinea toată de-o zăpsit

Și cu frații ne-o sfădit.

Tare noi ne-am speriat

Moara toată de le-am dat,

Iară biata cea de moară,

Când văzu atâtea cară,

Pline toate cu ocară,

Încărcate cu povară,

Puse-i coada pe spinare

Și plecă în lunca mare.

Lunca-i mare frunză n-are,

Lunca-i mică frunza-i pică...

Prin străini de-acum încolo

Coace moara pâine nouă:

Colacul cel mai frumos

Să le fie de folos

Celor cu pământ mănos...

 

Pentru oameni harnici, fraţi,

Ia strigaţi şi îndemnaţi

Hăăăi- hăi!

 

Sculați voi, voinici plugari,

Dați-vă lângă brăzdari

Să punem plugul să are

Cu 8 boi și 5 brăzdare!

Să facă brazda lată

Peste sârma cea ghimpată,

Peste hotarul ce ne desparte!

 

Să facem brazda adâncă

Că de nu, ei ne mănâncă,

Igarioci şi vlazi, ivani

Şi-încă câţiva alţi mârlani...

 

Și mai trageți 10 brazde

Pentru noi și pentru gazde!

Pentr-un neam cum nu e altul

Să-nteţim, flăcăi, uratul!

Îndemnați, flăcăi, din bici,

Din camale și tilinci

Că ne prinde noaptea aici

Ș-avem de trecut păduri,

Văile și munții suri

Ș-o dumbravă minunată

De Ștefan Vodă arată!

La urechi cu zurgălăi

Înc-o dată, măi flăcăi

 

Hăăăăăi- hăi!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article

30 novembre 2019 6 30 /11 /novembre /2019 21:16
Casa noastră, România!

Visul despre casă. Nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât o casă. Casa noastră. Cu mamă și tată, cu frați și surori. Ei sunt cum sunt. Buni că pâinea caldă, răi la mânie, arțăgoși și zeflemitori…

Unul e cu limba mai lungă, altul sărac la vorbe și cu brânza-n șip. Celălalt dă și cămașa de pe el, iar când a sa se subție, dă și din a ta…

Cu obligații și nedreptăți. Cu unul care mereu încearcă să-ți pună-n cârcă partea lui de corvoadă și de trudă, cu un altul care mereu dă vina pe tine când se răstoarnă oala cu smântână… Dar cu ambii care sar la bătaie atunci când baistrucii de pe ulița vecină te dau jos de pe bicicletă!

Cu ciondăneli și hârâituri, cu gelozii și rivalități. Dar cu un cojocel pe care l-am purtat cu toții pe rând, cu sora mai mare care îi leagănă pe toți acei care vin din urmă. Cu bădia care veghează peste roiul de frați și surori mai dihai că cloșca peste pui. Badea care-ți dă la moacă dacă te uiți strâmb la el. Și căruia îi faci o pacoste la prima ocazie ca să te răzbuni. Îl spui la tătaia, de exemplu, că a umblat la punga cu tiutiun…

O casă din astea plină de nebunie, de gâlceavă și de sfadă. Dar și de o liniște infinită atunci când vuiește furtuna afară, iar tu stai cu badea cu nasul lipit de geam pândind fulgerile și numărând secundele până la tunet, ambii înfricoșați, dar încercând cu toată încăpățânarea să ne demonstrăm unul altuia că nu ne este teamă, iar la fiecare fulger ne infingem și mai tare unul în altul. O casă în care, atunci când e ger afară, se adună toți, care pe cuptor, care la gura focului, ascultând povești și așteptând să răstoarne mama măligă care se coace pe plită… O casă în care în dimineaţa de Paşti îl asteptăm pe tata de la biserică ca să ieşim de sub oghialuri şi să ne spălăm pe mâini în apă cu ouă roşii şi să gustăm din sfinţit înainte de a mânca de dimineaţă, poate unica masă de dimineaţă împreună din an...

Niciodată nu zici că ești fericit în asemenea case. Fiindcă fericirea este casa însăși, nu aflarea ta în casă. Iar atunci când ea dispare, când ești rupt și aruncat din ogradă, fugărit prin stepe și tundră, nu ai nevoie decât de un singur lucru : să fii acasă…

Cât de mult doare atunci când ți se spune că nu ai casă!

Partager cet article

6 novembre 2019 3 06 /11 /novembre /2019 07:00
Dragă Ma’a

dragă Ma'a, azi m-am hotărât să-ți scriu, căci am aflat că la voi a venit primăvara,

ce-ar fi să-ți trimit un mărțișor? aș vrea doar să te întreb dacă se poate...

știi, e o chestie așa, micuță, o împletitură din ațe roșii și albe,

un fel de amulet ancestral de pe la noi...

dar să nu-ți faci griji, nu face nimic: noi demult l-am dezinfectat de orice potență 

și deconectat de orice veleitate de a ne scoate din rutină,

l-am laicizat și aseptizat, reducându-l la inocență infantilă.

cine știe cum o fi pe la voi, care de facto mergeți cu capul

spre cealaltă extremitate a Universului?

prefer să întreb înainte de a comite v-o gafă interemisferică.

mă gândeam, dragă Ma’a, că ne completăm de minune:

media noastră aritmetică e un echilibru temperat perfect,

constant și fără variații în timp...

când la noi e iarnă la tine e vară, când la noi e vară la tine e iarnă.

mi-e dor de primăvară, Ma’a, demult nu vine nicio primăvară pe la noi...

reiese că a rămas împotmolită pe undeva pe la tine?

am putea să facem un mic schimb, să grăbim cumva procesul.

nimeni nu va observa nimic, Ma’a, te asigur!

nimeni nu mai privește afară în ziua de azi,

nimeni nu mai simte temperatura aerului cu epidermul,

toți stau cu ochii doar pe statistici, Ma’a,

toți urmăresc doar curbe și tendințe,

iar noi, dragă Ma’a, la acest capitol

suntem un etalon de constanță a echilibrului!

în rest, să știi că semănăm foarte mult:

mâncăm și noi kiwi din când în când,

e drept că la noi e doar un fruct, dar nici al tău nu zboară!

avem și noi o luptă corp la corp, o numim trântă,

un fel de grămadă ca la rugby, doar că e unu la unu,

avem și noi un dans al bărbaților războinici, călușarii,

în timpul căruia se și strigă, poate nu la fel de groaznic și patetic

că în Kapa o Pango condus de Tana Umaga, dar nici ale voastre

toate haka nu se termină cu o decapitare!...

îți dai seama, dragă Ma’a, cum stăm noi așa,

cu tălpile picioarelor unul spre altul

ținând între ele întreg Pământul în echilibru perfect?!

Dragă Ma’a

Partager cet article

16 octobre 2019 3 16 /10 /octobre /2019 17:22
Dragӑ Jorge

Dragӑ Jorge, imaginarul meu frigorifiat te-a botezat anume aşa,

şi te-a întrupat pe undeva pe strӑzile obosite de nӑduful ecuatorial

ale unui orӑşel cu nume de sfânt catolic de import

în rӑzboi permanent cu jungla avarӑ,

cu liane cât braţul sugrumând orice abandon sau uitare

şi papagali coloraţi ce spintecӑ aerul mustind de umiditate,

ţipând la lume, îngroziţi de arhitectura colonialӑ,

cu maimuţe ce urlӑ excitate la vӑzul unui fruct mai zemos

sau a unui mascul cu blana mai înfoiatӑ,

dar indiferente la posterioarele dezgolite

înzorzonate cu paiete de celofanӑ şi pene din plastic,

cӑrnuri peste care curg şiroaie de sudoare

tremurând frenetic în ritm de salsa

şi raspândind feromoni pentru a îndepӑrta fiarele nopţii…

îţi scriu, dragӑ Jorge, cӑci la noi a venit din nou toamna,

o toamnӑ cu frig, cu vânt, cu ploaie,

şi mintea mi te-a trimis direct acolo, unde nu existӑ anotimpuri,

unde ploile se contopesc în veacuri de singuratate,

spӑlând pânӑ şi urmele celor care pleacӑ...

la noi ploile nu spalӑ nimic, dragӑ Jorge,

la noi ploile sunt aşteptate ca o manӑ cereascӑ,

chiar şi toamna, chiar şi atunci când e frig şi bate vâtul...

la noi nu-i ca la Manaus, oraşul luxului efemer, crescut pe sevӑ de hevea,

lemnul de „ca-hu-chu” care a plâns cu aur peste Amazonia...

la noi, dragӑ Jorge, plouӑ pentru grâu şi pentru ovӑz,

grâu pentru oameni şi ovӑz pentru cai,

şi ne bucurӑm îngheţând cu frica-n sân:

sӑ nu fie puţinӑ, sӑ nu ni le ia acei cu nӑlogul,

sӑ avem ce da la prunci, sӑ avam cu ce hrӑni caii

cu care la primӑvarӑ vom ieşi la arat ca sӑ semӑnӑm

pâine pentru oameni şi ovӑz pentru cai.

dar uite acum, dragӑ Jorge, e toamnӑ şi plouӑ

şi vreau sӑ te rog, cӑ tot nu mai ai ce face cu zeama de „ca-hu-chu”

de când cu cauciucul de sintezӑ,

sӑ ne trimiţi şi nouӑ puţin latex de la Manaus

sӑ ne impermeabilizӑm hainele şi fricile îngheţate.

Partager cet article

8 octobre 2019 2 08 /10 /octobre /2019 12:16
Dragă Ahmadu

dragă Ahmadu, îţi scriu astăzi fiindcă

mi-a zis Birahima că l-ai cunoaşte pe Yakuba,

iar acela, dacă e să-l credem pe colonelul Papa,

ar avea câte ceva care m-ar interesa enorm!

şi poate nu doar pe mine, ci persoane

de cel mai înalt rang din gang.

să nu crezi că te-aş deranja, dar ale noastre amulete

s-au cam uzat... ori nu mai funcţionează ca altădată.

ceva s-a stricat în relaţia noastră cu lumile paralele, secrete,

până şi ezotericul s-a întors cu spatele spre noi

şi ne-a lăsat faţă-n faţă cu realitatea, goluţi-goi,

să ne descurcăm cu ale noastre nevoi

în cel mai banal mod ştiinţifico-materialist, indecent de ateu,

geaba îi invocăm pe spiritus sancti şi tatăl, şi fiul, îi numim Dumnezeu,

înălţăm catedrale care se văd de pe Lună,

contribuim subsţantial la PIB-ul Muntelui Athos

şi multiplicăm postere cu şamani bărboşi cu mitre bulbucate...

probabil sunt contrafăcuţi şi aceştia cu turma,

ori au emigrat şi duhurile odată cu materialiştii savanţi fugind de Thanatos?...

aşa că, dragă Ahmadu, spune-i lui Yakuba

că e mare nevoie de el pe-aici,

de gri-gri-urile lui aducătoare de... de orice, cât de mici.

să-i mai spui, dragă Ahmadu, că la noi greieraşul e în mare cinste:

cântăm şi jucăm de sare şi cămaşa de pe noi

cântăm şi jucăm de pierdem şi nădragii, din zori până-n zori!

iar de alegeri să nu-i fie frică, la alegeri putem să ne ducem oricum:

în cămaşă cu mâneci lungi, dar şi scurte,

în funcţie de meteo, nu de ce zice Charles Taylor la curte.

să-i spui, Ahmadu, că la noi e fără consecinţe

să nu se teamă, să nu-i fie frică!

la noi capul plecat nu-l taie sabia şi nici securea,

de alfel, noi la alegeri nici nu prea ne ducem,

ne rugăm cu ardoare şi ne facem la tot cruce...

să fie ploaie, să fie pâine, să fie bine...

asa că vino, Yakuba, vino!

ne-am ruga şi la dracu, dacă ne-ar duce capul!

Partager cet article

11 septembre 2019 3 11 /09 /septembre /2019 10:05
Dragӑ Yukio

dragӑ Yukio, îţi scriu astӑzi pentru a-ţi cere un sfat,

o opinie de expert. cum e sӑ spui corect : hara-kiri sau seppuku ?

cineva mi-a zis cӑ ar exista o diferenţӑ de registru de limbaj...

apoi acel cineva m-a nӑucit cu o listӑ întreagӑ de suicide ritualice:

inseki jisatsu – gyokusaï – seppuku – jumonji-giri – shinjū – kobara – robuka – funshi – oibara – jigai…

ce dezmӑţ morbid pentur o ţarӑ cu tocmai 127 milioane de oameni!

alegere pentru toate gusturile şi situaţii ale vieţii:

boshi shinjū : atunci când se sinucid mama şi copiii

robuka : sinucidere pentru binele familiei

goï shinjū : atunci când copiii sunt de acord sӑ participe la sinuciderea familialӑ

muri shinjū : atunci când nu-s…

îţi scriu, dragӑ Yukio, cӑci îmi stӑ în faţӑ un tabel statistic

cu o piramidӑ demograficӑ stând într-o rânӑ

gata sӑ se rӑstoarne şi cifre absolute

identice cu anul 1915...

cam pe atunci îşi fӑcea seppuku generalul Nogi Maresuke,

la moartea împӑratului sӑu, care, cu doar câţiva ani mai devreme,

îi interzicea sӑ se taie din cauza cӑ au murit prea mulţi,

mult prea mulţi, credea generalul, în rӑzboiul cu Rusia...

mӑ uit, dragӑ Yukio, la cuţitele tocite de pe masa mea de bucӑtӑrie

şi înţeleg cӑ nu prea predispun spre a fi utilizate în scopuri nobile...

probabil deficitul de lame fine influenţeazӑ direct demografia.

probabil atunci când îşi varsӑ maţele câţiva generali,

mor cu câteva milioane mai puţin...

cicӑ la origini îşi fӑceau seppuku acei care refuzau sӑ execute ordine imorale.

oare de ce nu şi-a fӑcut seppuku, ori mӑcar hara-kiri, Vasili Mihailovici Blohin,

acel care a împuşcat cu mâna lui peste 20.000 de persoane?...

oare de ce nu şi-a fӑcut un jumonji-giri Josef Mengele,

„îngerul morţii” de la Auschwitz?...

m-am cam pierdut, dragӑ Yukio, printre atâţia morţi

şi nu mӑ descurc deloc cu atâtea definiţii savante:

Shoah, Holocaust, Teroare rosie, Holodomor, Foamete, Colectivizare, Genocid...

adiţionare impersonalӑ de milioane...

voiam sӑ te rog, dragӑ Yukio, sӑ ne trimiţi,

dacӑ gӑseşti pe undeva, vre-un manual de seppuku,

cӑci avem grave probleme la capitolul demografie...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher