Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
18 mai 2021 2 18 /05 /mai /2021 22:26
herd immunity

m-am lecuit de poezie

nu mă mai ia virusul ăsta pueril

în vecii vechilor

mi s-a administrat o doză

apoi încă una

zice că va fi şi un rapel

mai târziu

cândva mai târziu

mult mai târziu

chiar înainte de stingerea

generală a luminilor

aşa ni s-a spus

literar-mente :

 

“luminile se vor stinge numaidecât

pentru ca să salvăm planeta

să nu se cheltuie energie

numai cât să aflăm

cât face interesul general

o vom stinge numaidecât”

 

aşa că m-am lecuit de poezie

din interes general

oricum nu mai eram co-interesat

măcar cât de cât să fi fost

dar era doar risipă de energie

degeaba

îmi place trendul salvării planetei

stând acasă

îmi pasă şi stau acasă

dezinteresat

economizez energie

 

ni s-a spus să ieşim

la ora opt fix la geam

credeam că mă vor ruga

ca mai demult

cândva mai demult

mult mai demult

să declam o poezie

chiar mă pregateam să le zic că nu mai am

că m-am lecuit definitiv de poezie

dar mi s-a spus să nu cheltui energie

e suficient să bat din străchini la geam

pentru salvarea interesului general

 

gata! declar solemn:

sunt imun la poezie

mă simt în siguranţă

n-am să mai mor

de la fiecare vers

 

nu ştiu la ce mi-a trebuit

din moment ce oricum

majoritatea erau imuni din născare...

herd immunity

ziceau ei

 

imunitate de turmă

am tradus eu plictisit

Partager cet article
30 décembre 2020 3 30 /12 /décembre /2020 11:49
Imagine: g4media.ro

Imagine: g4media.ro

Aho, aho, ho-ho, ho-ho!

Seara lui Sfântu’ Vasile,

La mulţi ani, boieri, cu bine!

 

Guvernanţi si deputaţi,

Ia poftim de vă sculaţi,

Dar și nu vă supăraţi,

Daţi-vă lângă perdele

Ș-ascultaţi vorbele mele.

 

Dar şi voi, agricultori,

Ia opriţi acel tractori

Și-a claxoanelor vacarm

Ca sӑ ne urӑm în calm!

 

— Hăi, hăi!

Roata-i, măi!

 

S-a sculat mai an Bădica Traian

Și s-o-ncălecat

Pe-un tractor învăţat,

Cu numele John Deer,

Cumpӑrat nu pe-un clondir,

Ci pe credit barosan,

Și un grant american.

— Roata-i, măi! Hăi, hăi!

 

El în scări s-o ridicat,

Peste câmpuri s-o uitat

Să aleagă loc curat

Di arat şi sămănat.

Și-o arat:

Lunile – câmpurile,

Marţile – șesurile,

Miercurile – fâneţele,

Joile – pӑdurile,

Vineri – cotele sӑracilor,

Sâmbӑtӑ – parcelele ortacilor.

 

Și-a mai trântit peste ogor,

Ca sӑ-i fie mai uşor

Și la roadӑ mai mult spor,

Erbicide, pesticide,

Și fosfaţi şi cu nitraţi,

Ș-încӑ-un sac de „udobrenii”

Ca sӑ ia mai multe premii.

Cӑ i-o zis la prӑvӑlie

C-ӑsta-i bun, e cu „magie”.

 

Iar a şaptea ziulicӑ

A scris foaie şi zapiscӑ

Pentru ca al lui frӑţicӑ,

La un minister slujbaş,

Bun de blat şi aldӑmaş,

Sӑ-i dea pentru toatӑ treaba

O para şi o carboavӑ.

A fӑcut proiect şi lecţii

Cum sӑ rupӑ din subvenţii.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Iar când lucrul l-a sfârşit,

Iată, mări, s-o stârnit

O molimӑ pe pământ

Și-o venit şi vara-apoi

Cu mult vânt, dar fӑrӑ ploi,

Pământu’ de-o secӑtuit

Și sămânța n-o-ncolţit,

Nici subvenţii n-au venit.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

În lună, la săptămână,

Ş-o umplut de aur mâna,

Ca sӑ-l aibӑ la-ndemânӑ

Dac-o fi sӑ dea o şpagӑ

Slujbaşului din capitalӑ,

Aşa de bine cӑ-i părea,

Nici pe-acasă nu venea.

La guvern când a sosit

Mare jale a gӑsit:

Doar ciocoi s-au oploşit

Ce cu stânga ciocӑneau

Şi cu dreapta secerau,

Și din gurӑ flecӑreau

O limbӑ pӑsӑriceascӑ

Pe care-o numeau „moldovneascӑ”,

Iar în capul lor, pe tron,

A vӑzut şi un dodon,

Şi moscali ce-naintau,

De păreu că înotau,

Ca peştele-n heleşteu:

Numai vai şi vӑ-le-leu!

 

— Ș-înc-o dată roată, măi!

Hăi, hăi!

 

Când vӑzu atâta jale,

Puse coada pe spinare

Ş-o tuli în fuga mare

La cea luncă de scăpare:

Lunca mare –

Frunză n-are;

Lunca mică –

Frunza-i pică,

Sai, voinice, ş-o ridică! —

Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Porni badiţa prin ţarӑ

Cu îndemn şi cu ocarӑ,

Luă ciocanu şi dă cioc, boc,

Și-mi dădu lumea la loc

Şi-i mai dă şi una-n splină

Fӑr de somn, fӑr de hodinӑ.

Și pe toţi i-a adunat,

Și i-o pus de au votat,

Pe dodon l-au detronat.

Ş-au ieşit cu toţi din casă

De-au ales nouӑ crӑiasӑ.

Și mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Scârțâitul carelor,

Chiotul flăcăilor,

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Am mai ura, am mai ura,

Dar nu sântem di ici, di colea.

Sântem di la Buza Veche,

Unde-i mâţa streche,

Iar motanul, bată-l focu’,

Mi-a ros mai an cojocu’,

Ș-am rămas într-un ilic,

De mă ia benga de frig.

 

Am mai ura ş-am mai ura,

Dar ni-i teamӑ c-om însăra,

Noi crӑiţa am ales,

Dar colacii tot nu ies.

De-am avea şi-o guvernare

Parc-ar fi mai cu trecare,

De-am avea şi deputaţi

Poate-am fi mai împӑcaţi.

Vrem si noi un stat,

Unde-am fi boieri bogaţi

Cu giubeli –

Di nuieli;

Cu papuci –

Di coj’ di nuci;

Undi-s câinii îmbrăcaţi

Cu paltoane,

Cu bastoane

Şi cu ghete-americane!

 

Busuioc verde pe masă,

Ramâi, gazdă, sănătoasă,

Că mă uit la altă casă,

Unde-i fata mai frumoasă

Și nevasta mai aleasă.

Și casa nu ni-e departe:

Doar o apӑ ne desparte,

Apa Prutului

Pe carge curge lacrima durutului.

 

Aho! Aho! opriţi, flăcăi!

Ş-înc-o dată, măi flăcăi,

Căci iar mi-i sete, iar mi-i foame.

Ş-înc-o dată, măi Ioane;

Iar mi-i foame, iar mi-i sete.

Ş-înc-o dată, măi băieţi.

La anu şi la mulţ’ ani!

Aho, aho-ho-ho-ho!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article
8 décembre 2020 2 08 /12 /décembre /2020 18:32
UNDeva ninge

UN Deva ninge

nimic nu uneşte mai bine naţiunile decât

acea masӑ catifelatӑ şi apӑsӑtoare

albӑ, rece, monocromӑ

care acoperӑ istoria

toatӑ istoria

toate istoriile

toate semnele ei mute

tӑlmӑcite cumva neîndemânatic

în manuale

(sau cum e mai la îndemânӑ

la acest moment al istoriei)

 

ninge peste toate istoriile

pâna şi peste cele mai mӑrunte

precum penele alea din puiul Hannei

pe care le-a lӑsat motanul zӑnatic al Anei

chiar în locul unde a încercat sӑ-l prindӑ

şi poate cӑ l-ar fi mâncat de tot

dacӑ nu ar fi sӑrit cloşca aia nebunӑ a Hannei

şi nu l-ar fi ciupit pe motanul Anei

drept în ţeastӑ

pânӑ la urmӑ şi aceastӑ istorie

s-a terminat cu bine

şi acest conflict a fost înӑbuşit în faşӑ

s-a lӑsat doar cu o micӑ supӑrare pasagerӑ

între Hanna şi Ana

 

dar ninge peste tot

toate se acoperӑ cu o

masӑ catifelatӑ şi apӑsӑtoare

albӑ, rece, monocromӑ

şi casele mici cu rӑnile deschise

aşteptând un pansament de ceamur

şi castelele barosanilor

cu kitschul lor obscen

şi cetӑţile mutilate

de acei care nimeresc în istorie

 

ninge prevestitor

iar Hanna a prevӑzut sӑ taie cocoşul

beteag de o aripӑ

pentru masa de Crӑciun

la care Ana va aduce o palincӑ

din aia din care bea doar ea şi bӑiatul

când vine de la Oakland

şi de la care va pleca cu oscioare

în şerveţel

pentru motanul ei drag

cu cicatrice în ţeastӑ...

şi în acea searӑ vor aprinde

focul în sobӑ

cu foi rupte dintr-un

vechi manual de istorie

amintindu-şi poveşti mai vechi

din vieţile lor

în care au fost de toate

dar care nu vor intra în istorie

şi nu vor ajunge mai departe de Deva

poate doar la Oakland

dacӑ nu le va uita bӑiatul

 

dar toate aceste istorii

nu mai conteazӑ

atunci când UNDeva ninge...

 

de-ar ninge!

numai de-ar ninge!

Partager cet article
22 novembre 2020 7 22 /11 /novembre /2020 00:44
apele acestui pământ

şi-o răchita plânge mai repede

decât toate apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

maiul timpului a crăpat exact în două

născând orfani pe nicovală

măsurăturile se fac în cozi de hârleţ

iar gropile morţilor - în lungimi de sprâncene

prăşitorii au ieşit la vânat de harpii

iar vânătorii seamănă porumb de mămăligă

să aibă cu ce prinde peşte

în apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

colecte de zaruri pentru orfani

poate-or avea noroc să le cadă

unul cu sfârşit ca în sălile de cinema

The End, Fin, Конец, Ende, Fine, etc.

atâtea variante fericite

ale zborului de harpie

lipsit de scurgere definitivă

maiul timpului a crăpat exact în două

mase corporale identice

o, Thor ! ia-ţi ciocanul de sub secera

prăşitorului şi sfarmă şi nicovala în două

să auzim din nou fierarii

de la cele două capete ale vremurilor

bătând la potcoave pentru peştii

care vor înnota grăbiţi unii spre alţii

prin apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal,

sfărâma-l-ar zeii cu sprâncenile lor!

Partager cet article
18 mai 2020 1 18 /05 /mai /2020 23:47
Alerta oranj 8 sau Izolarea singurătăţilor noastre

S-a împlinit visul atâtor milioane: stăm fiecare închiși în cochilia individuală și ne zgâim la lume, unii la alții, arătându-ne colții, compătimându-ne sau lansându-ne declarații de dragoste, exprimându-ne sentimentele prin mijlocul a șase emoticoane (vai, dar de recent a mai fost adăugat unul, tot cu inimioară!). Am devenit cu toții niște profiluri rudimentare într-o rețea globală de distanțare socială. OMS a întârziat, ca de obicei. Ei cică au vrut doar „distanţare fizică”, dar au scris cu penița și geaba se aruncă acum bărdiță: In God we trust the others pay cash.

Lumea a devenit simplă de tot : nu ieși, nu da mâna, nu te pupa, nu te apropia, nu te..., interzis, nu, nu, nu… Stai acasă, poartă mască, spală-te pe mâini ! Simplu, clar, aplicabil și măsurabil. Da, și sancționabil, dacă cumva o dai pe „da”. Sancțiuni măsurabile, aplicabile și monetizabile.

Bulele au învins. Cel puțin pentru o perioadă. Bulele de cristal în primul rând. Câte bule atâția experți. Vânzările au explodat. Vânzările de bule de cristal în primul rând. Apoi și ale experților în „starea zilei de maîne”.

Apoi bulele alea despre care ni se vorbește de câțiva ani deja. Bulele conceptuale, de idei, de atitudini și modele comportamentale. Cambridge Analytica. George Soros, Bill Gates & 5G.

Din săpun la început, care se spărgeau de la cel mai mic contact cu exteriorul, „vazut-am așa o șmecherie ieri pe gardurile alea virtuale”, apoi, cu timpul, stăruința a dat roade: materia a căpătat viscozitate odată cu mărirea clusterelor, materia s-a gelifiat, bulele se mai puteau rupe, chiar dacă rămâneai cu rămășițe vâscoase pe mâini, dar se mai putea...

Acum, fără nicio rezistență din exterior, fără confruntări directe cu persoane și opinii arbitrare, care nu ar fi selectate de algoritm, suntem aidoma gândăceilor din mingile alea transparente în interiorul cărora alergi la parcurile de divertisment.

Materia ni se pare transparentă, dar nu o vom descoperi oare plexiglasifiată când vom încerca să ne atingem cu părerile? Dacă ni se par castelele și turnurile pe care le zidim și le înălțăm astăzi din cristal de Boemia, gândindu-ne la maiul ăla pe care-l mai credem ascuns în cămară, la frumusețea formelor și la sclipirea arabescurilor gotice și la ușurința cu care am putea să le dărâmăm pe toate într-o bună zi, dacă carecumva nu ne vor mai satisface, mă tem că greșim amarnic, căci noi ne lăsăm amăgiți de ceea ce credem că cunoaștem, dar cine mai zidește azi forme în cristal? La o adică, nici maiul nu mai e ce-a fost, ori nu mai este defel, căci a fost vândut la fer vechi de un nepot mai șmecher care aduna bani de un iPhone.

Și atunci când ne vom vedea la un moment dat și vom realiza că nu ne mai putem atinge, nici măcar apropia, nu cu maiul, nu cu pumnii, și nu cu fruntea va trebui să spargem acești pereți, căci cu cât mai puternic vom lovi, cu atât mai puternic va ricoșa...

Va trebui să topim acești pereți cu focul inimilor noastre și tăia cu bisturiul minților. De ne-ar ajunge inimă și minte...

Partager cet article
26 avril 2020 7 26 /04 /avril /2020 00:54
Dragi toţi

Vă scriu, pe rând fiecărui, dragii mei, din neputinţă

De a vă îmbrăţişa pe fiecare în parte.

E drept că nici înainte nu prea era posibil,

Iar potenţialitatea gestului îl amâna spre zile tot mai îndepărtate,

Spre infinituri care tind spre un zero absolut

Pe care carantina l-a instalat ţeapăn în zona realului.

Orice interdicţie este un imn al posibilului.

Orice limită este înainte de toate o linie de start.

Cât nu-i proscris să ajungi până la Saturn

Nici la Lună nu prea privim,

Dar un simplu decret mă poate face nebun

Să fac hula-hoop la v-o saturnală cu inelele lui…

Distanţele au fost echivalate...

Vă scriu, dragilor, ştiindu-vă la fel de departe precum vecinul de palier.

Depărtarea se măsoară în unităţi temporale,

Iar timpul a fost anihilat de către softuri interactive.

Ne măsurăm clipele în gigabiţi şi terabiţi.

Viteza nu mai contează decât dacă transmite informaţie.

Ce banalităţi crase înşir eu pe-aici, dragilor!

Mă tem că mă veţi scoate din lista de prieteni...

Mă veţi bloca... precum blocaţi scribii nepricepuţi

Atunci când vă supără cu platitudini sibiline...

Şi-atunci ce mă fac?Cum depăşesc pandemia, aşa blocat?...

Lăsaţi-mi măcar un Ctrl Alt Delete de rezervă!

Un lombago virtual în ziua de azi poate fi mai fatal

Decât unul real, decât o durere de şale...

Nu zic, probabil aş proceda la fel:

Ce să mai aştepţi de la unul care tânjeşte după Saturn?

Vă scriu, dragii mei, tuturor de-odată, colectiv!

Gest de protest, prin colectivizarea profilurilor

Considerate individuale. Cum era la ei? -

„Colectivizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor?”

Îmi dau seama că aş putea fi oricare din voi, oricine şi orice,

O chestie de câteva click-uri prin setări...

Aşa că vă scriu, dragii mei, şi vă rog să-mi păstraţi răvaşul

În caz de mă rătăcesc şi voi dori să revin la profilul de azi.

Partager cet article
3 février 2020 1 03 /02 /février /2020 17:13
Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

dragӑ Winston, am auzit cum ai trântit

uşa atunci când ai ieşit

afarӑ. a sӑrit tencuiala şi se lasӑ

praful peste noi,

astmatici. e greu sӑ fii

vecin cu case mari,

dragӑ Winston. nu cӑ m-aş plânge şi vreau sӑ te

asigur cӑ nu vei gӑsi în altӑ parte mai mult

respect pentru excentricitӑţile

vieţii tale private decât în aceste rânduri, dar

praful… bucӑţile de

tencuialӑ cӑzute din

turnul tӑu multisecular ne-au mai

strivit vo doi, dar cu

morţii noi suntem deprinşi deja: nu existӑ

înmormântӑri mai

frumoase ca la noi, Winston. am cizelat

arta trecerii în nefiinţӑ pânӑ la

carnavalesc! numai cӑ ӑştia

vii, câţi au mai

rӑmas, nu mai reuşesc sӑ şteargӑ

colbul care se aşterne peste

noi de fiecare datӑ când,

hârjonindu-vӑ, vӑ bateţi cu

pernele. ne sufocӑm, dragӑ Winston, şi dacӑ nu-ţi

cer prea mult, sӑ ne trimiţi compoziţia chimicӑ a

pulberii pe care-o inhalӑm: oare ce-o fi?

humӑ, microplastic, dust sau cenuşӑ

vulcanicӑ? sper sӑ nu-şi mai facӑ de cap

Eyjafjallajökull, cӑci tot noi ramânem

ţintuiţi la sol. trimiti-ne, dragӑ Winston, şi un

aspirator, cӑci nu mai dovedim cu cârpele...

umblӑm, dragӑ Winston, cu nişte

feţe care seamӑnӑ cu tabla de la

şcoalӑ, pe care elevul de servici a înşirat

creta cu zoaie în loc s-o şteargӑ…

Partager cet article
17 décembre 2019 2 17 /12 /décembre /2019 23:42
Pictură: Vasia Lozhkin

Pictură: Vasia Lozhkin

Aho-aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Și cuvântul mi-ascultați!

 

Stați puțin și ascultați,

Căci prin străchini tot călcați

Și de mergeți înainte

O să stați fără plăcinte,

Fără casă, fără masă,

Într-o iarnă nemiloasă!

Tot cu ger și cu troiene

Făr-nădragi și făr d’izmene...

 

Și de mergeți tot așa,

Veți rămâne făr-de șa,

Făr-de șa și făr-de iapă,

Făr-de glie, fără sapă,

Numa' buni de dus la groapă!

 

Ascultați măcar o dată,

Că o faceți iarăși lată!

Dați-vă lângă fereastră

Și-ascultați urarea noastră,

Dați-vă lângă perdele

Și-ascultați vorbele mele!

 

Mâine anul se-noieşte,

Iar pe noi ne ocolește.

Lumea-ncepe a ara,

Lumea-ncepe-a semăna,

Iară neamul nostru, lele,

Iarăși s-a umplut de jele,

Iară neamul nostru, bade,

Iarăși stă cum nu se cade,

 

Opriți totul, măi voinici,

Și pocniți roata din bici

Și strigați din răsputeri

Să-i trezim pe-acei boieri!

Și strigați odată tare

Să se-audă peste zare,

Să străbată și hotare:

 

Hăăăi! Hăi!

 

Acum, dacă v-ați trezit,

Ascultați ce am de zis:

Am venit la voi călare

Pe-o nuia și pe-o căldare

Să răsune cât mai tare

 

Aș veni pe cal călare,

L-au luat la „devamare”...

Aș veni c-un car cu boi,

I-au mâncat acei ciocoi

De-au ajuns în jilțuri moi

Și ne-acoperă cu zoi,

Cu limbă maldavneaskă

Și pravdă moscălească!

 

În loc de plugul năzdrăvan,

Moștenit de la Traian,

De la Traian Împăratul,

De când o rămas uratu,

Ne-am ales cu o „kalinkă”,

Cu o rublă și-o kapikă.

Mai pe scurt, cu o nimică!

 

Și de scârbă, măi flăcăi,

Mai sunați din zurgălăi și strigați odată

Hăăăi! Hăi!

 

S-a pornit mai an

Igariok și cu Ivan

Ca să lupte tare-avan

Cu un zmău de marțipan.

Zmăul tot ei l-au hălit,

Dar pe noi ne-au păcălit,

Pâinea toată de-o zăpsit

Și cu frații ne-o sfădit.

Tare noi ne-am speriat

Moara toată de le-am dat,

Iară biata cea de moară,

Când văzu atâtea cară,

Pline toate cu ocară,

Încărcate cu povară,

Puse-i coada pe spinare

Și plecă în lunca mare.

Lunca-i mare frunză n-are,

Lunca-i mică frunza-i pică...

Prin străini de-acum încolo

Coace moara pâine nouă:

Colacul cel mai frumos

Să le fie de folos

Celor cu pământ mănos...

 

Pentru oameni harnici, fraţi,

Ia strigaţi şi îndemnaţi

Hăăăi- hăi!

 

Sculați voi, voinici plugari,

Dați-vă lângă brăzdari

Să punem plugul să are

Cu 8 boi și 5 brăzdare!

Să facă brazda lată

Peste sârma cea ghimpată,

Peste hotarul ce ne desparte!

 

Să facem brazda adâncă

Că de nu, ei ne mănâncă,

Igarioci şi vlazi, ivani

Şi-încă câţiva alţi mârlani...

 

Și mai trageți 10 brazde

Pentru noi și pentru gazde!

Pentr-un neam cum nu e altul

Să-nteţim, flăcăi, uratul!

Îndemnați, flăcăi, din bici,

Din camale și tilinci

Că ne prinde noaptea aici

Ș-avem de trecut păduri,

Văile și munții suri

Ș-o dumbravă minunată

De Ștefan Vodă arată!

La urechi cu zurgălăi

Înc-o dată, măi flăcăi

 

Hăăăăăi- hăi!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article
30 novembre 2019 6 30 /11 /novembre /2019 21:16
Casa noastră, România!

Visul despre casă. Nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât o casă. Casa noastră. Cu mamă și tată, cu frați și surori. Ei sunt cum sunt. Buni că pâinea caldă, răi la mânie, arțăgoși și zeflemitori…

Unul e cu limba mai lungă, altul sărac la vorbe și cu brânza-n șip. Celălalt dă și cămașa de pe el, iar când a sa se subție, dă și din a ta…

Cu obligații și nedreptăți. Cu unul care mereu încearcă să-ți pună-n cârcă partea lui de corvoadă și de trudă, cu un altul care mereu dă vina pe tine când se răstoarnă oala cu smântână… Dar cu ambii care sar la bătaie atunci când baistrucii de pe ulița vecină te dau jos de pe bicicletă!

Cu ciondăneli și hârâituri, cu gelozii și rivalități. Dar cu un cojocel pe care l-am purtat cu toții pe rând, cu sora mai mare care îi leagănă pe toți acei care vin din urmă. Cu bădia care veghează peste roiul de frați și surori mai dihai că cloșca peste pui. Badea care-ți dă la moacă dacă te uiți strâmb la el. Și căruia îi faci o pacoste la prima ocazie ca să te răzbuni. Îl spui la tătaia, de exemplu, că a umblat la punga cu tiutiun…

O casă din astea plină de nebunie, de gâlceavă și de sfadă. Dar și de o liniște infinită atunci când vuiește furtuna afară, iar tu stai cu badea cu nasul lipit de geam pândind fulgerile și numărând secundele până la tunet, ambii înfricoșați, dar încercând cu toată încăpățânarea să ne demonstrăm unul altuia că nu ne este teamă, iar la fiecare fulger ne infingem și mai tare unul în altul. O casă în care, atunci când e ger afară, se adună toți, care pe cuptor, care la gura focului, ascultând povești și așteptând să răstoarne mama măligă care se coace pe plită… O casă în care în dimineaţa de Paşti îl asteptăm pe tata de la biserică ca să ieşim de sub oghialuri şi să ne spălăm pe mâini în apă cu ouă roşii şi să gustăm din sfinţit înainte de a mânca de dimineaţă, poate unica masă de dimineaţă împreună din an...

Niciodată nu zici că ești fericit în asemenea case. Fiindcă fericirea este casa însăși, nu aflarea ta în casă. Iar atunci când ea dispare, când ești rupt și aruncat din ogradă, fugărit prin stepe și tundră, nu ai nevoie decât de un singur lucru : să fii acasă…

Cât de mult doare atunci când ți se spune că nu ai casă!

Partager cet article
6 novembre 2019 3 06 /11 /novembre /2019 07:00
Dragă Ma’a

dragă Ma'a, azi m-am hotărât să-ți scriu, căci am aflat că la voi a venit primăvara,

ce-ar fi să-ți trimit un mărțișor? aș vrea doar să te întreb dacă se poate...

știi, e o chestie așa, micuță, o împletitură din ațe roșii și albe,

un fel de amulet ancestral de pe la noi...

dar să nu-ți faci griji, nu face nimic: noi demult l-am dezinfectat de orice potență 

și deconectat de orice veleitate de a ne scoate din rutină,

l-am laicizat și aseptizat, reducându-l la inocență infantilă.

cine știe cum o fi pe la voi, care de facto mergeți cu capul

spre cealaltă extremitate a Universului?

prefer să întreb înainte de a comite v-o gafă interemisferică.

mă gândeam, dragă Ma’a, că ne completăm de minune:

media noastră aritmetică e un echilibru temperat perfect,

constant și fără variații în timp...

când la noi e iarnă la tine e vară, când la noi e vară la tine e iarnă.

mi-e dor de primăvară, Ma’a, demult nu vine nicio primăvară pe la noi...

reiese că a rămas împotmolită pe undeva pe la tine?

am putea să facem un mic schimb, să grăbim cumva procesul.

nimeni nu va observa nimic, Ma’a, te asigur!

nimeni nu mai privește afară în ziua de azi,

nimeni nu mai simte temperatura aerului cu epidermul,

toți stau cu ochii doar pe statistici, Ma’a,

toți urmăresc doar curbe și tendințe,

iar noi, dragă Ma’a, la acest capitol

suntem un etalon de constanță a echilibrului!

în rest, să știi că semănăm foarte mult:

mâncăm și noi kiwi din când în când,

e drept că la noi e doar un fruct, dar nici al tău nu zboară!

avem și noi o luptă corp la corp, o numim trântă,

un fel de grămadă ca la rugby, doar că e unu la unu,

avem și noi un dans al bărbaților războinici, călușarii,

în timpul căruia se și strigă, poate nu la fel de groaznic și patetic

că în Kapa o Pango condus de Tana Umaga, dar nici ale voastre

toate haka nu se termină cu o decapitare!...

îți dai seama, dragă Ma’a, cum stăm noi așa,

cu tălpile picioarelor unul spre altul

ținând între ele întreg Pământul în echilibru perfect?!

Dragă Ma’a
Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher