Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
31 mai 2017 3 31 /05 /mai /2017 01:40
Who cares about Lara Fabian?

Hei, bebe, o ascult pe BEBE

 

Hay un trozo de luz

en esta oscuridad

para prestarme calma.

El tiempo todo calma,

la tempestad y la calma,

el tiempo todo calma,

la tempestad y la calma.

 

Ce bine sună spaniola, bebe,

calma, calma, calma, calma, calma,

 

Drăcie

Totul sună bine

Iar mie îmi ţiuie în urechi

Tocmai când s-ar părea

că totul sună mai bine

mie îmi ţiuie oribil în urechi

 

Je suis malade,

Complètement malade

Asta-i din Lara Fabian

Deşi atunci când l-am auzit

Pentru prima dată

Era într-o piesă de Roman Viktyuk

Nu ştiam că e Lara Fiabian

Când am ajuns în Franţa

Am aflat că-i de Lara Fabian

Adică e mai vechi decât Lara Fabian

Dar ce contează?

Aici toţi râd de Lara Fabian, bebe,

Nu înţeleg cum poţi râde de cineva

care cântă într-o piesă de teatru

de-a lui Roman Viktyuk…

 

Drăcie!

Nu despre asta voiam să zic

Who cares about Lara Fabian?...

 

Şi franceza sună bine, bebe

Dar îmi ţiuie oribil în urechi

Nu e criză existenţială

şi nici metafore nu pot să fac

când îmi ţiuie în urechi

 

Drăcie,

Sunt bolnav, bebe,

Pur şi simplu sunt bolnav

Şi mă doare capul

mă străfulgeră şi rupe bucăţele

şi îmi ţiuie oribil în urechi.

 

Tocmai acum…

Când s-ar părea

că totul sună mai bine

mie îmi ţiuie oribil în urechi.

 

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
22 avril 2017 6 22 /04 /avril /2017 00:59
Fire, walk with me!

Fire, walk with me…

 

Aveam vreo 14-15 ani

Când urmăream

Însetat

Twin Peaks

La televizor

La TVR

Chiar şi atunci când

Mergeam la ţară

La nişte vecini

Chiar dacă televizorul

Era alb-negru

Şi roşul era negru

Stendhal

Nici n-a visat aşa ceva

Dar noi ştiam deja

Că roşul era negru

De la toate difuzoarele

Ni se spunea

Că roşul a fost negru

Şi noi ne închipuiam

Cu uşurinţă

O lume multicoloră

Atunci când auzeam

Privighetoarea cântată

Şi altfel

Privighetoarea cântată

De Julee Cruise:

 

The nightingale

It said to me

There is a love

Meant for me

The nightingale

It flew to me

And told me

That it found my love.

Era pur şi simplu

O altă privighetoare…

 

Aşa şi nu am aflat

Cine a omorât-o pe Laura Palmer.

În schimb ştiu cine

A închis TVR-ul

În ţara în care

Eu priveam

Twin Peaks

La televizorul alb-negru…

 

Fire, walk with me!

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
4 mars 2017 6 04 /03 /mars /2017 00:26
Alertă oranj 6 sau Scurgerea în umbră

Nimic nu a fost adevărat. nimic din câte mi s-au întâmplat nu a fost adevărat. căci dacă nimeni nu ține minte cum poate fi adevărat? și cine altul poate să-și mai amintească în afară de mine? de ce să mă tem atunci? de unde obsesia că totul e o făcătură? mai rău: că totul chiar a fost o făcătură? mă tem de uitare. mă tem să nu fi uitat deja. mă apucă disperarea când vreau să-mi amintesc și nu mai pot. nimic nu doare mai mult decât incapacitatea de a-mi aduce aminte. nicio suferință nu este mai cumplită decât incapacitatea de a suferi. undeva am mai citit asta, am uitat unde anume. cum a fost? nu, nu vreau o rescriere factuală și, respectiv, falsă a ceea ce cred eu că a fost, ci anume cum a fost cu adevărat. ziua X: am ieșit din casă și m-am dus la școală. în drum treceam pe lângă blocul căminului vecin pentru a ajunge la stația troleului nr. 3. când ajungea troleul la stație, trebuia să te bați că să intri, să dai din coate ca să încapi în el. de fapt făceam doar două stații. puteam merge și pe jos, dar în realitate nu prea puteam. din alte motive. detalii tehnice. iată, am descris un traseu, dar de fapt nu țin minte nimic. Ziua X, care anume? o zi abstractă de vară, alta, la fel de abstractă, de iarnă... ce anume vedeam eu în acea curte pe care o traversam zi la zi? ce mirosuri, ce culori, ce senzații? nu mai țin minte nimic. trecutul se preface într-o făcătură pe care o rescriu disperat aici. nu mai țin minte nimic. aș fi putut scrie altceva. dar cândva am decis să scriu anume astfel. din frică? din frică să nu mint. să nu mă amăgesc cu amintirile altora. treceam pe o cărărușă între blocul căminului vecin și o casă cu un gard înalt, ori era o construcție ceva din lemn cu un acoperiș din tablă, dar era înalt. parcă așa era, dar, de fapt, nu mai țin minte nimic. totuși, cât de dureros este, să nu mai ții minte nimic. să înțelegi că uiți. dimineața. înainte de a merge la școală, tata ne ungea câte o felie de pâine cu unt și cu dulceață pe care o mâncam cu ceai. și asta e o scriitură. cum era tata? cum arăta fața lui? că doar nu era aceeași în fiecare dimineață? ce ne zicea anume? că doar nu ne zicea în fiecare dimineață același lucru? şi mama, care ne trezea şi ne îmbrăca, ce făcea mama? cum arăta mama? făcătură-scriitură... tempus edax rerum, homo edacior, scriu ca să nu uit. ori scriu fiindcă deja am uitat. ne plăcea mult dulceața de zmeură. și acea de coacăză. și acea de cireșe. mai ales de cireșe albe. asta mai țin minte. acel gust încă îl mai țin minte. cum e să rămână doar gustul înșirat peste mai multe zile, săptămâni, pate chiar ani întregi?... de parcă ar fi uns tata din greșeală magiun peste tot... umbre, toți rămân umbre fără față, fără un timbru al vocii, fără miros, da, de la un om mai și miroase. cum mirosea de la bunul când se întorcea de la deal? dacă s-ar face să mă strige de după un colț, oare l-aș recunoaște? nu țin minte nimic... țin minte doar ceea ce am decis să țin minte. dar cine poate să mă asigure că nu am greșit?... câtă încredere poţi avea într-un aparat de fotografiat, să zicem? decupezi poze şi le pui peste umbre... peste umbre... peste umbre...

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
26 février 2017 7 26 /02 /février /2017 15:04
Poem aeronautic

Niciodată nu am crezut

în zborul avioanelor

mai ales atunci când a trebuit

să urc la bord

cum poţi crede că

40 de tone de materie

poate să zboare?

 

Eu în genere nu prea cred în zbor

 

Şi cum poate să mă ridice el pe mine

care nici măcar propriile gânduri

nu prea ştiu cum să le înalţ?

 

Mă uit la valizele care sunt încărcate

în cală

şi încerc să-mi închipui

ce mizerie a fost ticsită în ele

îmi pare că ar trebui să rămână

pironit la sol pentru vecie.

 

Mă uit la vecinul meu,

bun pentru un spot anti-Junk food

şi ma gândesc:

ce bine că nu sunt obligat

sa gândesc politic corect.

Da, la asta ma gândesc

nu mă mai gândesc la zbor

prefer să nu mă mai gândesc la zbor

cu asemenea vecini

 

Niciodată nu m-am temut

să zbor cu avionul

chiar dacă nu cred.

 

stiu cum zboară, dar nu cred

 

Totul e simplu: de fiecare dată

arunc o monedă:

dacă cade capul – o să zboare

dacă cade pajura – se va-nălţa

 

Iar eu întotdeauna

am crezut

în profeţia monedelor

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
4 janvier 2017 3 04 /01 /janvier /2017 16:37
FOTO: deschide.md / Constantin Grigoriță

FOTO: deschide.md / Constantin Grigoriță

Aho-aho, copii şi frați,
Stați puțin şi nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați!

 

Iarna-i grea, precum şi vara,
Ca şi toamna, primăvara,
Nici omătul nu ne-alintă
Și nici ploaia nu ne-ncântă.

 

Și-am mai sta şi-am mai cânta,
Dar ni-e tare a mânca...
De-ați deschide acum uşa
Să băgăm ceva pe guşă,
Un păhar de vin ceva
Parcă tot nu ne-ar strica.

 

Pentru asta, mai flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să răsune peste văi,
Să ne-audă FMI-ul
Și să crape CSI-ul!
Mai strigați o dată:
Hăăăăi! Hăăăăi!

 

Iată anul se-noieşte
Și dodonul se porneşte
Pe la case-a colinda,
Pe la case a ura,
Din ecrane a urla
Și la lume a zbiera.
C-o seceră şi-un ciocan 
A intrat el în alt an,
De-ar avea şi un AK,
Tare s-ar mai bucura.

 

Taci, mârlane, blestemate,
Sui pe vatră sa-ți dau lapte
Și-o vărguță
La bucuță
Să-ți aduci aminte,
De laptele din țâță.

 

Zurgălăi şi clopoței,
Faceți roată, măi flăcăi!
Hăăăăi! Hăăăăi!

 

Ne-am pornit mai an,
Ca şi-n celălalt an
Și cu unul înainte
Înspre UE, la plăcinte.

 

De pornit ne-am tot pornit,
Dar în drum ne-am poticnit,
Căci în loc de o maşină
Ne-am suit pe o băşină,
Căci în loc de car cu boi
Înhămat-am moldoboi,
Carul de l-au răsturnat,
Băncile de le-au furat
Și mințile de ne-a luat.

 

Și s-o oprit băşina
Într-un os de râmă,
S-a făcut fărâmă.
Și nu s-a găsit nimeni
Să-l dreagă
Decât feciorul cazanului
Din fundul iadului,
Cu secera şi ciocanul
De-i face lui michiduță planul.

 

Ne-am pornit spre Europa,
Dar a ieşit dodon cu popa,
C-o cadelniță de chihlimbar
Fură tot de prin hambar.
Până la săptămână
Și-a umplut cu aur mâna
Și se duse ca să vadă
De i-a dat prostia roadă
Și de-i votul răsărit.
Numai bun de convertit.

 

Votul mare a crescut,
Udat de televizoare,
Îngrăşat de difuzoare,
Și copt de manipulare.

 

Și făcut-au seceri mari
Pentru secerători avari.
Și seceri mititele 
Pentru fețe tinerele,
Sa-ți fie scârbă de ele.

 

Cu ciocanu-n altă mână
Bate apa din fântână
Și s-aude plioscăit
Până hăt la răsărit
De unde semința i-o venit!

 

Și de ciudă, măi flăcăi,
Ia sunați din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Să le crape fierea-n ei!

 

Și de-acu, flacăi, urați,
Și arați, şi semănăți!
Nu dormiți şi nu uitați!
Anul ăsta se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Pluguşorul făr' de boi,
Pluguşorul tras de noi.
Anul ăsta se-noieşte,
Iar la anul pâinea creşte!

 

Înc-o roată, mai flăcăi!
Hăăăi, hăăăi!

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
13 décembre 2016 2 13 /12 /décembre /2016 17:33
Alertă Oranj 5 sau Înroşirea ţărilor la faţă

Hai că nu mai este demult nici măcar oranj... E de-a dreptul roșie.

 

Oranj în țara asta au rămas doar portocalele cu mandarinele pentru acei care vor avea dreptul la ele, de Anul Nou măcar, precum erau și mandarinele din copilăria mea îndepărtată. Le așteptam un an întreg și ne ciondăneam cu soră-mea de la felii atunci când nu erau pare… Ah, cât de mult le așteptam!, dar ceea ce nu voi uita niciodată este faptul că în acel săculeț cu mandarine neapărat era și una-două stricate, de parcă cineva, o forță necunoscută și malefică, ne interzicea accesul la visul perfect, fără putregai, oricât de mic și neînsemnat nu ar fi fost el. 

 

Mai există cică și un Orange, un operator de telefonie mobilă cu vânzări în scădere, dar care mai face încă ceva bani în acea țară unde bani se fac doar din mobilitate. Viața e mișcare! Deși nu, pare-se că era exact invers : Mișcare înseamnă viață! Движение — это жизнь! Anume așa scria pe lozinca ceea roșie. Corectăm: Mobilitate internațională înseamnă supraviețuire! Adaptarea lozincelor la realitatea zilei. Și ne mobilizăm internațional pentru a supraviețui, măcar în vis, măcar pentru a salva un vis, dar tot degeaba… Lozinca ceea roșie pare să fie mai durabilă, matricea originară nu dispare, ea e imobilă…

 

Portocaliu mai era și Moskvitch-ul lui tata, cumpărat în 1980, mașină pe care până la urmă a luat-o nu pentru că și-o dorea, ci pentru că o Ladă era imposibil de procurat. Un erzaț de vis și acesta, dar se bucura nespus de mult și de un Moskvitch, căci i s-a nimerit unul în „variantă de export”, vândut în intern din cauza unei zgârieturi pe caroserie, și aici un defect care a fost insinuat într-un vis, tehnologic destul de lamentabil, de altfel. Vise portocalii cu defecte, cu o porție obligatorie de putregai, din asta am ieșit cu toţii…

 

Ah, ce-am mai visa și noi!, dar noi nu știm cum să visăm fără viciu, nu ne-a învățat nimeni, iar noi nu am fost în stare să ne debarasăm de putregai. Acea zgârietură incipientă ne urmărește și astăzi. Păcatul nostru originar. Visul nostru frumos e cu rebut. Defectul este înscris în ADN-ul aspirațiilor noastre și atunci când nu mai rămâne nimic aici şi acum, atunci când încerci să faci un salt înapoi, spre perioada când se mai visa, atunci când începi a scoate strat după strat, atunci când începi a roade straturile de vopsea – verde, albastru, galben – numaidecât dai de roşu… Epiderm din lozinci scrise pe roșu.

 

L-ai roade și pe el, dar dai de carne vie… roşie…

 

Origine Imagine

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
21 novembre 2016 1 21 /11 /novembre /2016 17:02
dimineața, ora șase

Dimineața, ora șase, intrǎ proletarii pe ușǎ

Mǎturǎtori, camioneri, manutențiari, brutarul de peste drum

Fiecare din ei trage de liniștea somnolentǎ a strǎzii

înecându-i capǎtul în prima cafeluțǎ a zilei

De parcǎ ar înmuia un „speculoos” ordinar

Ei, pentru care specula e ceva prea sofisticat

Ori o madeleinǎ prustianǎ

Ei, cǎrora nu prea le pasǎ de un trântor ca Proust

Înghesuiți la tejgheaua barului de cartier

O cafea în picioare costǎ mai ieftin

Ei consumǎ muțenia zorilor

Trǎgând plapuma somnului de pe strǎzile orașului

Sorbind-o cu saț pânǎ la zaț

Devenind, sorbiturǎ dupǎ sorbiturǎ

Tot mai gǎlǎgioși

Dezgolit, cu nervii în vânt,

Orașul începe o nouǎ zi…

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
8 octobre 2016 6 08 /10 /octobre /2016 00:26
René Magritte, Golconde, 1953

René Magritte, Golconde, 1953

hello, are you still with me?

 

vocea, familiarǎ, doar ea

mǎ cautǎ dibuind prin viscerele spațiului închis al

sǎlii de conferințe

(un coleg mi-a zis cǎ m-a cǎutat și în sǎlile vecine –

probleme de insonorizare…)

 

yes, my darling, I am with you!

how could I dare not to be?

 

relațiile noastre, dragǎ voce, sunt mai durabile

decât Titanic sau World Trade Center,

insubmersibile și indemolabile

sunt în beton bine armat.

suntem într-o relație din care nu ne putem sustrage

sigilatǎ contractual de alții.

îți sunt fidel chiar dacǎ nu ne-am vǎzut niciodatǎ

știu ce-ți fac copiii, unde și când mergi în vacanțǎ,

informație protocolarǎ

uneori îţi scapă şi ceva pe de-asupra

ştiu cum arăţi din poza de profil de pe Linked-In

mai bine zis, ştiu cum arătai acum câţiva ani

ştiu, dragă voce de cealaltă parte a Atlanticului,

cum e timpul în New-Jersey

şi că nu-ţi prea place

când plouă

şi când ninge

şi când e caniculă

şi când e ger

deteşti, în genere, orice capriciu al naturii

care influenţează traficul rutier sau aerian

cunosc, fără a te fi văzut vreodată,

mult mai multe despre tine

decât despre vecinul meu de palier

pe care-l văd aproape zilnic

când pleacă la serviciu

sau îşi scoate gunoiul

sau revine de la cumpărături...

 

so, yes, my precious voice,

(my boss is sending yours an invoice,

by the way

could you please ask him to pay

without any delay?)

I am still with you

I am still here, somewhere, online, with you

with no possibility to escape

so, I am wearing my professional

friendly and positive attitude

and I say: „Yes, I’m here! Sorry, the line was cut”

 

I’m here, just lost in thoughts

about all those scrappy things...

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
14 septembre 2016 3 14 /09 /septembre /2016 14:57
Poveste cu Rameau, Kamaz, hard disc și o pozǎ

Căutam asearǎ niște poze mai vechi pe care am uitat unde le-am stocat. Știu că le-am făcut, știu exact ce este pe ele, îmi par tocmai potrivite pentru a ilustra un text care va fi publicat în una din zilele următoare chiar pe această pagină, dar am uitat cu desăvârșire în ce an anume au fost făcute și, cel mai nasol, nu știu ce-am fǎcut cu ele... Astfel am ajuns să răscolesc prin fișierele unui hard disc extern vechi, pe care nu l-am mai folosit demult și am dat acolo de niște poze făcute hăt cu zece ani în urmă cu un telefon portabil care demult nu mai este. Descărcate la repezeală în ultimile clipe de viață ale telefonului ca să nu le pierd definitiv, ele stau acolo, într-un fișier anonim, fără nicio indicație despre ce conține...

 

Totuși, ce mecanism ciudat mai e și memoria asta a noastrǎ… A fost suficient sǎ dau de aceastǎ pozǎ pentru ca din sertarele ei, pe care le credeam pecetluite, sǎ iasǎ la ivealǎ o searǎ întreagǎ. Îmi aduc perfect aminte cum am fǎcut aceastǎ fotografie. Fusesem în acea searǎ cu niște prieteni la teatrul Chaillot. Vǎzusem un spectacol extraordinar de dans, o bijuterie! (“On danƒe” pe muzica lui Rameau de José Montalvo et Dominique Hervieu). Mi-am adus aminte cu precizie ce am vǎzut, mai exact, țineam minte doar cǎ am vǎzut un spectacol de dans pe muzica lui Rameau și nu mi-a fost complicat sǎ gǎsesc referințele de rigoare chiar și astazi. Trǎiascǎ Internetul!

 

Dupǎ reprezentare am mers la o cafenea pe Place du Trocadéro. Cam tot atunci a intrat în local și un grup de vreo 15 persoane, în combinezoane albastre, „Kamaz Master”. Au improvizat o masǎ lungǎ chiar alǎturi. Au comandat de mâncare. Cu câteva zile înainte luase sfârșit ediția 2005-2006 a faimosul rally raid „Paris – Dakar” pe care echipajul lui Tchagin o câștigase. Nu sunt un mare amator al sporturilor mecanizate, dar imagini de la Dakar privesc cu regularitate și anume din categoria camioanelor. Vǎ asigur, sunt spectaculoase!

 

Acum, nici nu ar fi cazul sǎ umblam cu fofârlica: pentru acei din generația mea, nume precum Kamaz, ZIL, Jiguli, Moskvich, Volga, etc. au și o valoare sentimentalǎ. Am crescut cu aceste nume, am crescut chiar printre ele, iar mulți din noi au destule amintiri legate de aceste agregate...

 

Am ezitat mult, dar înainte de a pleca (noi bǎusem doar câte o cafea), m-am apropiat de grup. I-am salutat rusește și i-am felicitat cu victoria. Le-am spus cǎ le urmǎresc evoluțiile (vǎ asigur, nu a fost o minciunǎ) și i-am întrebat dacǎ pot sǎ fac o pozǎ cu ei. Am avut impresia cǎ i-a mișcat cu adevǎrat. Totuși, se vede de la o poștǎ când cineva e copleșit de o emoție sincerǎ. Apoi cineva mi-a zis: „А что нас снимать? У нас, вот, Чагин есть. Володя, давай!”. Acompaniat de râsetele colegilor, din grup s-a desprins omuleanul ǎsta și așa am fǎcut o pozǎ cu el. Am mai schimbat douǎ-trei vorbe. Mi-au zis cǎ mai au câteva mii de kilometri de fǎcut pânǎ acasǎ. La volanul acelorași camioane cu care au participat la competiție.

 

Despre ce este acest text? Habar n-am... Îmbǎtrânesc, pe semne... 

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
2 septembre 2016 5 02 /09 /septembre /2016 16:18
vom sta întinși în iarbǎ

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

feriţi de gloanţele timpului

ce vor fluiera pe undeva

pe de-asupra

lunetistul a dat greş, simţi?

cât timp vom sta ascunşi în iarbă

lunetistul ne va rata

aici lăngă rădăcini

spaţiul e răsucit deasupra noastră

ca o cochilie de melc

şi toate revin inexorabil

în acelaşi punct

debarasare de coaja futilităţii

simplificare continuă

până la acea unitate

infinit de mică sau

infinit de mare

acel punct în care

dimensiunile dispar şi

rămâne doar sensul pur

acel înţeles originar

la început a fost cuvântul

la inceput a fost un suspin

un geamăt de femeie

ce putea să fie altceva?

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

la adapost şi

vom bea seva

din stiblele pătătolite de

huma noastră răsfeartă în

cuvinte

suspine

gemete înăbuşite

sare din sarea noastră

va hrăni rădăcini care

vor pătrunde adânc

chiar mai adânc

până la nucleul unde

nu mai există greutate

noi îi vom bea seva

din stiblele pătătolite

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce…

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher