Din păcate (sau din fericire), săptămâna care a trecut nu ne-a adus mari noutăți. Punctul nevralgic generator de știri s-a deplasat la frontiera dintre UE și Belorusia, acolo unde se desfășoară un nou epizod al confruntării lui Putin cu Occidentul. Putin nu a inventat nimic nou: el l-a sfătuit pe Lukashenko să facă exact același lucru pe care (e ferma mea convingere, chit că nu sunt eu anchetator să aduc probe) l-a făcut acum câțiva ani în urmă atunci când UE s-a confruntat cu primul val de refugiați, anormal de masiv și de organizat. Numai că de această dată în fața europenilor nu este Putin, ci un isignifiant Lukashenko și, ca prin minune, atât oficialii cât și mass-media europeană îndrăznesc să mai spună câte ceva.

Printre altele, ca prin ricoșeu, acea poveste ne-a afectat și pe noi: vă mai aduceți aminte de acei 30.000 de sirieni?

Îmi permit această digresiune din simplul motiv că noi încă continuăm să digerăm un alt epizod al confruntării sus-menționate: războiul gazelor din Republica Moldova. O mică confruntare la nivel european, dar un mare pas pentru Rusia! În realitate, Putin a câștigat fără drept de apel confruntarea pentru Moldova. Și, precum ne anunță ANRE, totul a fost o colaborare amiabilă. Nici nu ne îndoiam prea mult.

În principiu, Gazprom ar fi putut, pentru exact aceleași concesii din partea RM (menținerea statutului MoldovaGaz, un status-quo al Transnistriei, etc.), să ofere un preț mult mai mic pentru gaze, dar dacă e să-ți bați joc, atunci trebuie s-o faci până la capăt!

Pe parcursul săptămânii am aflat că moldovenii vor plăti exact același preț ca germanii sau austriecii pentru gaze. Atunci apare o întrebare legitimă: dacă plătim la fel de scump, la ce bun contract cu Gazprom? Și dacă avem contract cu Gazprom, de ce plătim așa de scump? Răspunsurile vă las să le găsiți desinestătător, ca la scoală.

Săptămâna aceasta aflam că, în sfârșit, se va lucra la proiectul de interconectare a liniilor electrice cu România. Un bun șut în fund tot servește la ceva. Dar, pe bune, se putea face și fără contract cu Gazprom.

Iar Nicolai Nicolaevici, alias Nicu Popescu, se pregătește să meargă la Moscova. El probabil nu este „țigan” și „urmaș al lui Budulai” ca toți ceilalți.

BULIGA GATE Scandalul săptămânii a fost numirea fostului ministru, Valentina Buliga, șefă la o subdiviziune a CNAMUP de către Boris Golovin. Ordinul a fost anulat după ce informația a devenit publică. Puterea i-a numit pe Musteață și Plămădeală în funcțiile de judecători ai Curții Supreme de Justiție. Numai că, în pofida protestelor din partea foștilor colegi de coaliție de la DA, puterea nu a dat înapoi în cazul lor. Undeva, în paralel, Gavriliță se plânge de faptul că nimeni nu vrea să lucreze pentru Guvern... Chestiile astea îmi par ridicole și miros urât de tot. În realitate, totul e foarte simplu: dacă Buliga, Musteață sau Plămădeală au încălcat legea – atunci să fie trași la răspundere. Dacă nu – orice „persecutare” pe motiv de colaborare cu alte forțe politice nu-i altceva decât dictatură. Să mă convingeți că nu am dreptate!

STOIANOGLO DEAD END Guvernul reactivează planul iniţial de înlăturare a lui Stoianoglo din funcţie, aparent scurtcircuitat atunci când a fost acesta din urmă arestat. Dar ceva nu funcţionează (şi dacă chiar nu le ajung probe?) şi vor merge pe planul cu „evaluarea”.

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI DEMIS Puterea a demis CA. O decizie populistă și absolut inutilă. Dacă tot au majoritatea, poate că ar trebui să revină asupra pachetului de legi „anti-propagandă”? Asta dacӑ considerente de ordinul securitӑţii informaţionale ar fi la originea interesului şi dacӑ scopul final este asigurarea unui spaţiu informaţional sӑnӑtos. Dar se vede că scopul nu este acesta, ci un banal control politic asupra televiziunii naționale.

100 DE ZILE Cică a existat și un raport. Nu știu cine a inventat chestia asta cu „perioada de grație” de parcă acei care ajung la putere vin de pe Marte și nimeni nu-i cunoaște ori nu le cunoaște promisiunile. Bineînțeles e ridicol să-i ceri unui guvern socoteală pentru chestii care nu țin de competența sau de potența lui, dar noi nici nu am făcut-o pare-se. În rest, Gavriliță ar fi trebuit să angajeze un actor pentru a citi raportul... Asta până a ajunge la conținutul său...

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite în Scoția. Și în mod special microbiștilor scoțieni care veneau la Chișinău la meciul de fotbal pierdut vitejește de către echipa Moldovei cu 0 la 2. Microbusul microbiștilor (ce fain sună) a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni fără a se opri, exact așa precum și se cuvine de trecut prin acest punct de trecere. Sunt sigur că în cel mai scurt timp actul lor „obraznic” va fi o banalitate, iar acești scoțieni, cel mai probabil involuntar, ne-au dat tuturor o lecție despre cum trebuie tratată frontiera respectivă!

ATUNCI CÂND AI GAZE Totuși aveam dreptate atunci când ziceam că ar trebui să-i ridicam un monument lui Putin pe undeva prin PMAN. Nu cred că există politician în toată istoria (chit că-i doar de 31 de ani) statului Republica Moldova care să fi făcut mai multe pentru afirmarea statalității sau independenței lui, pentru afirmarea Republicii Moldova în calitate de subiect independent în comunitatea statelor de pe mapamond.

Embargourile la produse agricole și vinuri au avut drept efect diversificarea piețelor de desfacere și o abordare sănătoasă a relațiilor economice în aceste ramuri, lucru care trebuia întreprins de către oficialii și responsabilii acestui stat, dar care nu a fost posibil decât grație șuturilor primite în fund din partea Rusiei.

Cam asta mai nu s-a întâmplat și cu criza energetică. „Maiul” din propoziția anterioară e perfect justificat. Vineri seara, în chiar momentul în care scriam acest text a căzut noutatea conform căreia R. Moldova s-a înțeles cu Gazprom pentru formula prețului la gaze pentru următorii 5 ani. În afară de faptul că se va folosi „formula de preț propusă de partea moldovenească” nu știm mare lucru despre conținutul acordului. Nu vă grăbiți să vă bucurați. Am putea descoperi detalii care ne-ar ameți mai dihai decât dacă am primi cu un mai în țeastă...

Să amintim, succint și sumar, povestea cu „criza energetică”: de unde a început și unde a ajuns. Vom începe prin a menționa o foarte importantă circumstanță, fără de care riscăm să ramânem cu o percepție greșită a evenimentelor. Moldova a avut și de această data un noroc chior, iar norocul a constat în faptul că criza „noastră” energetică a coincis cu o încercare stupidă a Rusiei de a pune presiune pe întreaga Europă și Occident, atât prin intermediul acelorași gaze cât și la alte niveluri de confruntare, inclusiv militar. Și la prima tentativă de ripostă a Occidentului, Rusia, precum era și de așteptat, a dat înapoi.

Norocul Moldovei a constat în faptul că la un moment dat ea a fost prezentată lumii întregi ca un „case study” al acestei confruntări. Pentru Occident am devenit un fel de poligon de test, un exemplu de reziliență în fața agresivității și obrăzniciei lui Putin. Repet, dacă ar fi doar gazele și doar Moldova, sunt convins că lucrurile s-ar fi derulat altfel.

Și un alt detaliu: dacă nu ar fi existat gazoductul Iași –Chișinău, care, conform comunicatului „Transgaz”, funcționează și poate asigura întregul consum de gaze în R. Moldova, cu excepția Transnistriei (detaliu esențial!), totul ar fi fost diferit. Acest gazoduct, construit cu atâta greu și căruia i s-a opus o enormă rezistență, a jucat un rol, sunt convins, decisiv în această poveste.

Așa dar, în octombrie ne pomenim cu contractul la gaze cu Gazprom expirat. Mai mult, aflăm și despre datorii semnificative pe care le-am avea pentru gazele consumate recent (despre cine și cum crează aceste datorii ar trebui investigații aparte). Rusia procedează ca de obicei și amenință cu sistarea livrărilor de gaze, iar semnarea unui nou acord o condiționează cu cerințe geopolitice.

Numai că de această dată suntem în aceeași luntre cu o Europă întreagă și, în plus, avem și o țeavă de rezervă. Guvernul achiziționează gaze pe piața europeană (scump: 1000$ pentru 1000 metri-cubi, dar important e că le-a cumpărat din altă parte decât de la ruși): de la o companie poloneză, apoi de la una olandeză. Și au existat și alte companii dornice să ne vândă gaze. UE ne acordă și 60 de milioane pentru a depăși „criza” respectivă (ghilimelele sunt de rigoare). Ucraina a anunțat că acceptă să ne „avanseze” pe datorie cantitatea de gaze necesară...

Undeva, în paralel, reprezentanții Rusiei sunt eliminați de lângă structurile NATO; SUA sistează practic definitiv orice serviciu consular pentru cetățenii ruși; Ucraina folosește pentru prima dată drone turcești pentru a nimici unități de artilerie care au deschis focul asupra pozițiilor Ucrainei amplasate adânc în spatele frontului; lui Viktor Medvedtciuk, cumetrul lui Putin, i se aduc acuzații dure de trădare de țară în Ucraina. Tot în Ucraina a fost cu o vizită ministrul apărării SUA, iar gazoductul „Nord Stream” așa și nu are undă verde din partea Germaniei și a europenilor (vom aminti că Angela Merkel nu mai este la manete).

În aceste condiții Rusia a anunțat că va mări cantitatea de gaze livrate Europei, iar noi ne-am pomenit cu un nou contract. În toată această poveste vom menționa următoarele:

-              Din păcate, nu am profitat nici acum de această deschidere extraordinară de a ne rupe din strânsoarea și jugul Rusiei și de o oportunitate incredibilă de a soluționa problema Transnistriei.

-              Rusia a simțit imediat pericolul de a pierde orice control în zonă și a cedat. Ce am ratat noi a reușit Rusia. Avem Gazpromul și Transnistria, cu datoria ei astronomică, în continuare în cârcă.

-              În loc ca fărădelegile de la MoldovaGaz să fie investigate de autoritățile din R. Moldova (ideal, cu participarea autorităților europene) pentru ca ulterior să fie eliminată definitiv din joc, se va face un audit cu participarea... Gazpromului.

Uite-așa o poveste din care nu sunt deloc sigur că am ieșit învingători... Într-un fel, am făcut totul ca Rusia să iasă cu pierderi minime din această mică confruntare, parte a unui război dus la o scară mult mai largă... Paradoxal, Rusia a pierdut bătălia gazelor din Moldova, dar învingătoare nu pare a fi Republica Moldova.

VAMA VERSUS STRADIVARIUS O poveste absolut halucinantă, cum numai în Republica Moldova se pot întâmpla, s-a derulat săptămâna trecută la Chișinău. Pe la mijlocul săptămânii am fost năuciți de o noutate-trăsnet! Vama a identificat o vioară nedeclarată care valorează peste 2 mln de euro în bagajul unei doamne care se deplasa spre Moscova! Vameșii, năuciți probabil și ei, s-au grăbit să anunțe găselnița presei, care, la fel, s-au grăbit să facă informația publică. Numai că toată această poveste fascinantă s-a spars ca Titanicul de aisberg atunci când a devenit clar că instrumentul valoros este de fapt vioara folosită de una din cele mai celebre violoniste din lume, Alexandra Conunova Dumortier, originară din Chișinău. Din ce cauză anume nu l-a declarat artista e încă un mic mister, dar apriori, reieșind din toate câte se cunosc la moment, nu a fost rea intenție.

Mai pe scurt, avem o violonistă (una din cele mai bune) care călătorește cu o vioară (una din cele mai scumpe). Violonista respectivă nu a declarat vioara la ieșirea din țară și instrumentul i-a fost confiscat, iar numele ei a fost ponegrit în presă. A cui a fost lipsa de jenă și impertinența, cu prostia laolaltă, a vameșilor sau a jurnaliștilor, contează mai puțin acum.

Legea (o consider una rea, dar asta avem) e făcută pentru a păstra tezaurul și patrimoniul nostru cultural, or, vioara respectivă nu este și nu a fost vreodată patrimoniul R. Moldova (căci nu de naiul sau drâmba lui Ștefan cel Mare discutăm, corect?)

Vioara nu este nici obiect furat, nici declarată dispărută, nu este un obiect - parte a unui trafic internațional, ori orice altfel de combină în afara normelor legale sau morale cu obiecte de artă sau patrimoniu cultural al unui stat oarecare, nu este cadou dubios, mită, bacșiș, spălare de bani, evaziune fiscală, scoatere de capital voalată, etc., etc.

În urma a tot ce am citit despre acest caz consider că actul vameșilor din R. Moldova este un exces de zel, o aplicare tâmpita și nelalocul ei a unor norme care au un cu totul alt sens. Despre spiritul legii vorbim aici.

Vameșii s-au făcut de râs, au făcut de râs R. Moldova ca stat și, involuntar, ne-au făcut pe toți de râs.

Nu-i grav, nu s-a lăsat cu moarte de om și nici nu-i prima dată. Și presimt că nu-i ultima.

ALEGERI PE TIMP DE CIUMĂ Pe 21 noiembrie alegerile locale noi, inclusiv în al doilea municipiu din ţară, vor avea loc! Covidul, din câte se ştie, e un element social responsabil şi în această zi va fi cuminte.

CA LA CHEREMUL MAJORITĂŢII Majoritatea vrea să subordoneze Consiliul Audiovizualului Parlamentului. O singură întrebare: dacă spuneau asta socialiştii, cum aţi fi reacţionat?

NOUL POST DE PROPAGANDĂ Între timp CA a anunțat că vom avea un nou post de televiziune. TV9. Nu, nu este un rebranding al postului TV8 care anterior se chema TV7. Dar poate că și este. Vom urmări atent. Pentru moment se știe că există legături cu media-holdingul socialiștilor și cu structurile lui Lucinschi-junior, carele este la originea postului TV7 / TV8...

INALTĂ TRĂDARE?! SIS anunță că angajați ai Direcției 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la raptul de persoane în favoarea separatiștilor de la Tiraspol. Au primit indicații și le-au executat.

Și SIS, oare ale cui indicații urmează? Stoianoglo ar putea să ne spună câte ceva, nu credeți?

Săptămâna trecută am stat puțin de vorbă cu un înalt funcționar de stat din România. Vechiul meu prieten îmi spunea că revenise recent de la Chișinău, că a mers pân-într-acolo pentru a soluționa o chestiune destul de supărătoare, deşi, cred eu, nu prea importantă. Cam așa am putea să-l și descriem: un chițibuș foarte și foarte supărător în relația dintre Republica Moldova și România. Amicul meu mi-a spus că a avut discuții cu funcționari de la Ministerul de Externe și că a avut impresia că a vorbit cu persoane adecvate, deschise și cu care „se poate de înțeles”. Nu am împărtășit cu D-lui scepticismul meu, ci l-am întrebat dacă a rezovat „chestiunea”. Mi-a zic că încӑnu, că sunt necesare mai multe avize, dar că „a găsit înțelegere”şi este optimist.

Mi-am adus aminte de acesta discuție nu pentru a vă informa că există „chestiuni supărătoare” care trebuie rezolvate rapid și fară tergiversări, ci pentru că situația în sine îmi pare foarte simbolică pentru ceea ce se întâmplă la noi: toți ne consideră „băieți de treabă”, și asta-i bine, rămâne o nimica toată: să rezolvăm chestiunile supărătoare...

A FUGIT DODON Săptămâna trecută Dodon a depus mandatul de deputat și a plecat în Rusia. Nu știu de o fi revenit ori ba de atunci. E posibil să nu revină deloc. Dodon zice că va reveni la „teren”, că va cutreiera satele și orașele pentru a se vedea cu oamenii. Ceaïka, prietenul și partenerul de afaceri, zice că Dodon se va consacra promovării businessului rus în Moldova. Dar ținând cont de cine-i plătește și interesele cui sunt aparate cu atâta vehemență de PSRM, ne vine în minte o altă concluzie: curatorul de la Cremlin a decis că Dodon nu mai este util și va miza pe altcineva. Cu atât mai curios va fi să aflăm cine va fi succesorul lui Dodon și, îndeosebi, care va fi rolul rezervat PSRM-ului în spectacolul politic din RîMî conform regizorului de la Moscova.

CRIZA NON-EXCEPŢIONALĂ Francezii utilizează foarte des o expresie: „secretul lui Polichinelle”. Adică ceva care e considerat secret, dar e știut de toată lumea. Sincer, nu prea înțeleg de ce se numește situația respectiva „criză”. Cuvântul criză parcă ar conține în încărcătura semantică noțiuni precum „neașteptat”, „excepțional”, „anormal”... Or ceea ce se întâmplă este absolut firesc! Rusia face exact ceea ce spuneau zeci și sute de persoane cu ceva gărgăuni în cutia craniană. Dacă vă ajută cu ceva vă voi spune că în această capcană a căzut nu doar R. Moldova, ci întreaga Europă. Să ne fie tuturor de învățătură! Cu Rusia nu se poate discuta firesc, nu se poate sӑ devii dependent, chiar şi în proporţii mici faţӑ de orice resusrӑ care ar proveni de acolo! Dupӑ cum se spune, Rusia pedepseşte dur orice gest de prietenie! Asta dacă e să găsim și ceva pozitiv în toată această poveste.

Alt lucru bun: au stins focul haric... ptfu, „focul veșnic” voiam să zic (deși funcțiile sunt exact aceleași). Sper că această stingere va fi definitivă.

Pentru a rezolva „criza energetică” la Chișinău s-ar fi pornit... Kozak în persoană, care nu are nici în clin nici în mânecă cu Gazprom! Dar până la urmă a renunțat, căci devenea prea bătător la ochi. Iată eu stau și mă gândesc: dar oare nu există vre-o cale legală pentru a naționaliză sau dezmembra Moldova-Gaz?

TAUBER – LA BĂLŢI? Marina Tauber va fi candidatul partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți! Cu același succes aș putea și eu să candidatez la funcția de primar al... orașului Ceadâr-Lunga (unde nu am fost niciodată!). Tauber a mai fost primar: la Jora de Mijloc. Dar bălțenilor ar trebui să le amintim că Tauber a abandonat funcția de primar al Jorei de Mijloc de îndată ce a putut, la mai puțin de un an după ce și-a luat mandatul...

NE JUCĂM DE-A DEPUTAŢII Criza-i criză dar tetrisul e sfânt! În timp ce în Parlament se discuta proiectul de Hotărâre cu privire la propunerea declarării stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile (apropo, sunt suficiente elemente care ar putea trezi neliniște în acest proiect), deputatul Eugeniu Sinchevici era fotografiat jucându-se în tetris la telefon! Acest fapt ne spune multe în primul rând despre capacitatea de înțelegere a realității a lui Jenică. Eu pot înțelege că ți-e în cot, dar să nu fii conștient că în Parlament poți fi fotografiat în orice moment e chiar prea de tot! Dar poate că unui copil (căci are doar 22 de ani) am putea și să-i iertăm pofta de joacă? La urma urmelor, multe oare depind de un deputat, c-o fi de 20 ori de 70 de ani? Cum va decide partidul așa va fi!

OXIGENUL APĂ NU SE FACE 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova vor munci alături de colegii lor din România pentru a combate COVID-19. Toate bune și e frumos. Mi-ar place să înțeleg mai bine această decizie: este rezultatul firesc al uniformizării sistemului de sănătate și deplasării regulate de personal conform unui algoritm bine pus la punct pentru a palia absența de resurse în caz de crizӑ, sau e un act sporadic de propagandă? În ambele cazuri avem tot dreptu moral să ne întrebăm dacă situația în RM este suficient de bună pentru a detașa 32 de persoane în calitate de suport umanitar.

Cireșica de pe tort o voi trimite la Chișinău, dar nu găsesc un destinatar anume. Situația e următoarea: „Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un câine de rasa Pitbull, după ce acesta s-a năpustit și i-a omorât câinele, de talie mai mică, după care i-a atacat și soția.” S-a întâmplat în Parcul „Valea Morilor” din capitală. Aici sunt foaaaarte multe lucruri de chestionat: de ce se plimbă un câine „de luptă” fără botniță și fără lesă în spațiul public? / cu certitudine, acest câine are „obișnuința” să atace, cum de se permite așa ceva? de ce fel de handicap psihologic trebuie sӑ suferi ca sӑ antrenezi un câine sӑ atace? / de ce se plimbă atâtea arme „în natură”? / de ce lumea își face dreptate singură și nu apelează la forțele de ordine? / ş.a.m.d.

Doar „de ce”-uri. Dar gânditi-vă că aceste evenimente ar putea face și victime colaterale. Închipuiti-vă că ieșiți la o plimbare și „poc”! primiți un glonte rӑtӑcit...

Ce mărunţi au devenit poeţii!

Sunt într-atât de mici

Incât de-abia de mai pot potoli

Setea de greu

Şi ce mare e setea de greu!

Ce de-a Euri în cărţile lor!

Dar conservanţii, oricâţi n-ai aduna,

Nu-i fac mai durabili

Şi nici mai grei

Totuşi „Insuportabila lejeritate a fiinţei”

Era despre altceva...

Lista completă a trofeelor care au fost decernate la gala Oscar 2021.

Cel mai bun film: "Nomadland"

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao ("Nomadland")

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins ("The Father")

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand ("Nomadland")

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya ("Judas and the Black Messiah")

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn ("Minari")

Cel mai bun lungmetraj internaţional: "Another Round" (Danemarca)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Soul"

Cea mai bună scenografie: "Mank"

Cel mai bun scenariu adaptat: "The Father"

Cel mai bun scenariu original: "Promising Young Woman"

Cea mai bună imagine: "Mank"

Cel mai bun montaj: "Sound of Metal"

Cea mai bună coloană sonoră: "Soul"

(ACEST TEXT A FOST PUBLICAT ÎN REVISTA CULTURALĂ « TIMPUL », Nr. 5)

Occidentul a abdicat! De-abia de i s-a presărat puțină sare pe coadă și s-a retras speriat în propria-i cochilie... Iată impresia generală pe care mi-a lăsat-o lista premiaților. Să detaliem puțin:

Ediția “Oscar” din 2021 mi s-a părut una din cele mai sărace, cinematografic vorbind, din toate cele pe care le-am urmărit. În mod special, îmi pare enorm decalajul față de paleta filmelor din 2020. Adevărul e că 2020 a fost unul somptuos și excepțional: „Parasite”, „Joker”, „1917”, „Jojo Rabbit”, „Marriage Story”, „Once upon a time… in Hollywood”: ce florilegiu! Cred că fiecare din aceste filme e peste oricare din cele prezentate în 2021...

O fi Covid-ul de vină? Nu cred. Un film nu se face în doar câteva luni. Cred că adevărata cauză rezidă în altă parte: ideologia omoară orice artă, nu doar cinematografia... Hollywood-ul, servind alte cauze decât arta cinematografică, își taie creanga pe care stă. Hollywood nu știe să facă propagandă. Mai bine zis, știe, dar niciodată nu a băgat un convențional „Rambo” în vitrină. Trădându-și propria esență își va pierde inevitabil din lustru...Mai mult decât atât: Hollywood-ul a devenit fricos. Subiectele pe care le tratează sunt mărunte și secundare. Drept rezultat obținem un fel de angajament „politic corect”, care sună fals și pipernicit: niște filme de mucava...

Doar trei filme mi s-au părut că ar merita cu adevărat atenția cinefililor: "Sound of Metal", „Nomadland” și „Minari”. Până la urmă juriul a scos, cu o excepţie (dar strigătoare la cer), ce a fost mai bun de scos din lista nominalizărilor prezentată.

„Sound of Metal” de Darius Marder a fost preferatul meu film din cele nominalizate, iar Riz Ahmed a meritat incontestabil distincția pentru cel mai bun actor! Filmul ne prezintă povestea unui toboșar care-și pierde treptat auzul. Iar odată cu această „pierdere” trece inevitabil într-o altă lume, într-o altă viață, cu codurile și personajele sale. Filmul este despre rezistență și eforturile disperate ale eroului de a reveni în lumea lui obișnuită, eforturi care, vă dați bine seama, sunt sortite să ramână vane. O sagă despre resemnare şi acceptarea inevitabilului. Dar și multe alte fire epice subtile (care și fac un film cu adevărat bun!) pe lângă trama principală: film despre un sacrificiu ratat, despre încastări sociale, despre micro-comunități și presiunea cvazi-dictatorială din sânul lor, desre curaj... De privit!

„Nomadland” de Chloe Zhao a fost câștigatorul oficial al anului. A luat premiile pentru cel mai bun film, regie, iar Frances McDormand - pentru cel mai bul rol feminin și acesta din urmă îmi pare incontestabil. Nici premiul pentru cel mai bun film nu este scandalos, de fapt, fiindcă el corespunde mult mai bine spiritului premiului „Oscar” decât „Sound of Metal” (scriam anul trecut că „Joker”, și nu „Parasite”, ar fi trebuit să ia Oscarul, anume din această cauză). „Nomadland” e un road-movie somptuos și poetic care se desfăşoară pe fundalul unei drame sociale și individuale. E o adevărată panoramă cinematografică care, chiar dacă recurge deseori la un instrumentariu prea ușor – somptuozitatea peisajelor Statelor Unite -, este multidimensională și plină de dramatism. În copilărie citisem undeva că un mega-meteorit ar putea „dezbate” Pământul de pe traiectoria sa gravitațională... Nu știu cât de fondat științific este acest scenariu-catastrofă, dar e cert că mult timp am trăit cu această frică. Într-un fel, exact asta se întâmplă cu personajul principal din „Nomadland”: un accident industrial o aruncă pe eroina filmului din câmpul gravitațional al unei vieți sedentare de oraș provincial pe drumurile Americii de Nord și, după cum o vom contsata pe durata filmului, într-un mod ireversibil.

„Minari” de Lee Isaac Chung: ah, dacă s-ar fi învrednicit acest film de un adevărat final! Filmul ne prezintă povestea unei familii de coreeni (tata, mama, o fiică și un băiat) care se instalează undeva în Arcansas și care încearca din răsputeri să-și facă o stare. Visul tatălui e să pună o livadă și o gradină. La scurt timp li se alătură și bunica care vine direct din Corea (Yuh-Jung Youn a luat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin, perfect meritat). Locul pare însa să fie blestemat: băiatul suferă de inimă, izvorul seacă, comerciantul refuză să cumpere roada, bunica are atac cerebral și dă foc la hambar, femeia nu acceptă visul bărbatului... Numai că boala băiatului dispare aproape misterios, iar undeva în pădurea din vecinătate crește luxuriant o plantă aromatică adusă din Corea de bătrână și semănată acolo împreună cu băiețelul. Planta se cheamă Minari. Un imn vieții, muncii și perseverenței. „Visul american” există și va mai crea încă multe capodopere, inclusiv cinematografice!

Pentru celelelalte filme ne vom limita la câte o frază – două, atât cât merită:

„The Father”: Anthony Hopkins a făcut tot ce i-a stat în puteri. I s-a dat și un Oscar pentru chin, dar i s-a dat mai mult pentru nume. Degeaba. Filmul e mediocru și sună fals. În rest, o oră alături de un bătrân e o investiție mult mai bună și mai utilă.

„Mank”: Dacă doriți să vedeți un film bun în alb-negru, vă recomand „L’Artiste” de Michel Hazanavicius. Dacă doriți să aflați ceva despre Mankiewicz, căutați mai bine biografia pe net. Filmul lui lui David Fincher e plin de clișee și prejudecăți stângiste, deseori frizând ridicolul. Și la ce i-a trebuit lui Fincher să-l facă alb-negru?...

„Judas and the Black Messiah”: Filmul parcă e finanțat de mișcarea BLM. Probabil după ce și-a cumpărat vilă de milioane, doamnei i-au mau rămas bani și de-un film... În afară de orice glumă, filmul nu prezintă niciun interes, chiar dacă-i făcut meseriaș, ca la Hollywood.

„Promising Young Woman”: Acesta e pus pe altarul feminismului. Povestea unei tinere care se răzbună mulți ani după ce în tinerețe prietena ei a fost violată la o petrecere cu mult alcool. Meseriaș și acesta, dar plat. De duzină.

„The Trial of the Chicago 7”: Încă un film din competiția pentru marele titlu. E din categoria filmelor despre procese de judecată. Multe personaje, dar prea extravagante pentru genul respectiv și pentru a fi credibil. Dacă vă interesează un film bun din această categorie, vă recomand „Dark Waters” de Todd Haynes.

Dar cel mai scandalos mi-a părut totuși premiul pentru cel mai bun lungmetraj internațional. Este de fapt decizia care a generat și intonația acestui text. Cum?! Cum poți acorda acest premiu pentru “Another Round” (un film, cert, bunicel, dar care rejoacă o placă despre ravagiile alcoolismului, uzată demult) când ai în competiție “Quo Vadis, Aida?” (dar acest FILM e atât de mare încât merită un text aparte)?!

Pe bune, Occidentul a obosit... și a abdicat.