Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 mars 2020 6 28 /03 /mars /2020 22:18
Secundanţii coronavirusului

Trăim o pandemie care se suprapune peste o realitate discursivă cu arii semantice comune destul de vagi și aproximative cu realitatea obiectivă. Am fi râs și trece mai departe, dar această distorsionare ne condiționează atitudinile și deciziile... Iar atunci când stai strâmb și deciziile sunt strâmbe, și cu cât mai departe în timp – cu atât mai strâmbe vor fi consecințele... Fără a intra prea mult în detalii explicative am să vă aduc câteva exemple, la prima vedere destul de disparate, dar care contribuie, toate, la instaurarea și menținerea acestei realități mediatice distorsionate.  

Exemplul 1: Comparaţiile cu China: Auzită astăzi de la radio, dar e repetată atât de des, încât a prins deja rădăcini destul de bine: „Spania depășește China la numărul victimilor”... Orice comparație cu China îmi pare cel puțin deplasată și de prost gust la acest capitol. Nimeni nu poate băga mâna-n foc că informațiile care vin din China corespund realității și în ce măsură. Or, presa continuă să insiste, cum ai bate cu ciocanul, cu aceste comparații legitimând cu fiecare ocurență pronunțată datele prezentate de China drept date veridice. Deși o simplă modificare ar putea schimba totul, inclusiv salva onoarea presei: „Spania depășește numărul anunțat oficial de către China”. O mică modificare a propoziției, dar sensul ei e cu totul altul!

În paralel, o altă noutate ar trebui cel puțin să ne alerteze: în doar trei luni operatorii de telefonie mobilă din China au pierdut 21 de milioane de abonamente! Desigur asta nu înseamnă că în China sunt 21 de milioane de morţi, dar totuşi cifrele astea se cer cumva explicate. Cifre care rămân și astăzi fără comentarii din partea autorităților chineze... Dimpotrivă, tentativele occidentalilor de a le găsi explicații (de parcă i-ar obliga cineva), e înduioșătoare și... rizibilă. Ba că s-ar fi întors emigrații muncitori la baștină (dar de ce atunci nu-și reînnoiesc abonamentele în regiunile în care revin?), ba că ar fi renunțat la telefonie mobilă în favoarea fixului (dar și nr. de linii fixe e în scădere!)...

În general toate comparațiile cu China sunt apriori viciate. Pe unde și auzi lumea e minunată de gestionarea crizei "à la Chinoise", le curg balele la un video cu chinezi care ridică un "spital" în 10 zile, de parcă ei știu ce li se arată sau de parcă au acces la date reale și credibile... Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, iată un alt exemplu: de revelion (anul acesta) a circulat masiv un video de la un pretins spectacol în cerul unei mari metropole chineze: mii de drone luminate executau figuri, din care cea mai spectaculoasă era acea a unui atlet în mișcare. Dar peste câteva zile jurnaliști aflați la fața locului au publicat (involuntar!) video-uri cu același cer, în care nu se vedea nimic altceva în afară de un „banal” foc de artificii. Imaginea cu „dronele” s-a dovedit a fi un fake extraordinar de bine executat... Dar efectul a fost deja produs...

Exemplul 2: Minunaţii medici din Cuba: Ultimile zile circulă destul de intens fotografii cu medici din Cuba ajunși în Italia să participe la combaterea pandemiei. Dar ceea ce lumea cunoaște mai puțin este că statul cubanez a făcut din aceste intervenții o afacere destul de profitabilă care îi aduce anual aproximativ 8 miliarde de dolari (nu e o eroare)! Medicii cubanezi au intervenit de-a lungul timpului în cele mai nasoale situații și cele mai riscante misiuni. Ei au experiență și sunt foarte bine pregătiți! Adevărați „mercenari medicali”! Vă las să judecăți despre valoarea morală în a face bani pe nenorocirea altora... Just business, nothing personal!... Apropo, banii sunt încasați de statul cubanez, nu de medici. Dacă sunt și cititori mai în vârstă ale acestor rânduri, poate își aduc aminte de „specialiştii” sovietici care erau trimiși prin Africa, spre exemplu, sau alte țări din lumea a treia? Erau considerați drept niște privilegiați, căci puteau ieși afară din URSS (și primeau și ceva bani pe de-asupra, față de salariile din interior)!... Cred că la fel se simt și medicii cubanezi de azi.

Exemplul 3: Rusia mărinimoasă şi avioanele trimise Italiei: Un „eveniment” care a fost, bineînțeles, pus corespunzător în valoare de o multitudine de media, unele fiind din start setate s-o facă, altele din naivitate și marasm oecumenic: „Vai! Ce drăguț, ce şarman, ce mi-mi-mi! În fața virusului și a primejdiei colective se unesc eforturile până și celor mai aprigi dușmani! Iată cum o primejdie comună ne va face să fim mai buni și mai solidari!”... Evenimentul în cauză sunt avioanele și echipele de militari (prezentați drept medici virusologi şi bănuiesc că o parte din ei chiar sunt medici militari!) pe care Rusia le-a trimis în Italia pentru a combate „inamicul invizibil”, COVID-19. Două lucruri ar trebui să ne alerteze și în acest exemplu.

În primul rând, situația în Rusia care a instaurat un black-out informațional oficial total la acest subiect. Dacă e să ascultăm și alte voci decât cele oficiale, așa numita opoziție, lucrurile se prezintă destul de urât și acolo, în condițiile în care bandiții lui Putin au decis să facă bani chiar și pe asta, centralizând (monopolizând, altfel spus) dreptul de a efectua testele necesare. Până și primarul Moscovei, vasal loial regimului, a fost nevoit, presat de necesitate, să merga împotriva acestui sistem. Sobianin a cumpărat niște teste de pe undeva dar s-a grăbit să spună că ele nu sunt teste cu adevărat teste, ci doar „teste prealabile” fără valoare „oficială”. Și oaia-întreagă și statisticile – imaculate! Iar ca lucrurile să rămână definitiv sub control: regimul a instaurat pedepse pentru „dezinformare” și ațâțarea „panicii”. Pariez că până pe 22 aprilie, iar cel mai probabil până pe 9 mai, COVID-19 va continua să evite Rusia. Asta desigur dacă nu vor apare cumva în spațiul public gropi comune cu morți, precum în Iran, aflând lumea (parțial) despre dezastrul de acolo. Dar ceva îmi spune că rușii nu vor comite asemenea erori: dacă va fi necesar, morții vor fi tocați bucățele și scoși în buzunarele „medicilor” de circumstanță din spitale...

În al doilea, se pare că până și Italia a fost luată prin surprindere. Cel puțin ei nu au formulat nicio cerere de ajutor pentru Rusia. Totul a fost „aranjat” cu extremiști de alde Salvini, prieteni vechi de-ai lui Putin care au intermediat afacerea. Despre faptul că UE a fost luată prin surprindere, nici nu mai are rost să discutăm. Abia peste câteva zile presa din Italia a început să se întrebe la ce servesc anume acești „specialişti”...

Exemplul 4: Numărul bolnavilor: Dacă și există ceva care mă irită cu adevărat în toată această poveste pandemică este ciocăneala asta verbală cu numărul bolnaviilor. Despre fiabilitatea datelor cu proveniență din unele țări nici nu mai are rost să repetăm, căci am pomenit deja mai sus. Dar să nu uităm și alt aspect: politicile de depistare și de testare sunt totalmente diferite de la o țară la alta! Modalitățile de testare sunt diferite. A înșira țări cu numărul de bolnavi alături de parcă ai face un clasament e de o stupidiate amețitoare și nu o întrece decât încăpățânarea mass-media de a deduce niște rate de mortalitate... Atunci când compari se cuvine să compari mere cu mere și ardei cu ardei... 

Incongruităţi din astea mediatice sunt la tot pasul. Aș putea cita la nesfârșit, am ales doar ce mi-a părut mai gros... Nu e ceva caracteristic doar acestei perioade, dar... În societățile așa numite democratice opinia publică contează foarte mult. De la presiunea opiniei publice depind în mare măsură deciziile care sunt luate de politicieni. De unde și importanța nivelului și profesionalismului actorilor din mass-media! Fiindcă amatorismul și prostia jurnaliștilor în asemenea situații omoară! Fără a mai vorbi de faptul că aceste prostologii pot avea consecințe grave și pe viitor. Deja se aud voci de peste tot precum că prima victimă a coronavirusului va fi UE...

Partager cet article

24 mars 2020 2 24 /03 /mars /2020 23:46
Antonovka... coaptă

Жила-была одна баба (2011. Andrei Smirnov. Rom: „A fost odată o muiere”): Demult nu am văzut vreun film rus bun de recomandat... Dar se pare că rușii nici nu mai fac filme cu adevărat bune. Orice încercare a mea din ultimile luni de a privi ceva a fost un eșec. Ori am privit filmul, dar nu m-aș încumeta să-l recomand (chestie de reputație), ori l-am abandonat... Marea lor majoritate nici nu am îndrăznit s-o deschid, ținând cont de titlu și sinopsis.

Dar acum câteva săptămâni, pe undeva pe net, am auzit despre un film bun rusesc și chiar l-am privit. Și mai nu mi-a dat peste cap o anumită închipuire despre starea lucrurilor de azi, dar nu a fost să fie: filmul e vechi, chiar mai vechi decât 2011. A fost lansat în producere în 2008. Iar de lucrat, Andrei Smirnov a lucrat la el din... 1987! Până și URSS nu avea să se destrame decât 4 ani mai târziu! Da, asemenea filme în Rusia nu se mai fac. Și degrabă nu se vor face. În Rusia mai pot fi realizate doar filme de studio, din alea experimentale, dar cu buget mic, ori panouri largi costisitoare, dar cu o încărcătură propagandistică de la care ți se face greață.

Dar să revenim la filmul lui Smirnov: el cuprinde o perioadă tragică din istoria Rusiei: 1909 – 1921. Și este povestită prin prisma destinului unei țărance din regiunea Tambov. E un panou magistral, o adevărată frescă istorică realizată cu migală și amploare. Și, poate, o sursă de documentare pentru mulți din sovieto-nostalgici. Și pentru toți acei care consideră că tot răul a început de la Stalin, care ar fi deviat de la cursul „leninist”...

P.S.: Mi-ar place să găsesc o versiune franceză pentru un prieten de-al meu de aici de la Paris care mai crede și azi în Lenin...

Partager cet article

23 mars 2020 1 23 /03 /mars /2020 09:55
Săptămâna în care s-a declarat dictatură

E foarte complicat să scrii în asemenea moment. De luni stau acasă în carantină și atmosfera e destul de apăsătoare. Nu-ți mai arde de știri. Deși tocmai în aceste momente este vital să fii cât mai informat. Și informat din surse fiabile, nu prostii deșucheate de pe rețelele de socializare… Dar tocmai aici și apare marea problemă : care sursă este demnă de încredere? Mai poți oare crede cuiva care te-a mințit cândva? Totuși povestea asta cu virusul are și un efect pozitiv: el nu alege culoare politică. Ca în filmul ăla: adevărat Equalizer!

Așadar, Moldova a înregistrat și primul deces din cauza COVID-ului. Valsul cu moartea a început... Doar una aș dori să spun: fără a cădea în panică excesivă, să știți că povestea asta nu-i o glumă. Nu-i ascultați pe toți acei care speculează cu cifre și statistici și povești cu „imunitate naturală”. Atitudinea şi setul de măsuri adoptate sunt un test de maturitate civilizaţională. Gândiți-vă la asta. Acum aveți timp berechet!

Vom reveni la pandemie, dar pentru moment vom trece telegrafic în revistă ce am mai pățit pe lângă, căci s-au întâmplat chestii destul de curioase.

RESETARE Cică a fost semnată coaliția PDM – PSRM. Cu această ocazie s-a scăpat de Ciocoi, care a devenit jenant până și pentru această guvernare. În rest, nimic nou, nimic de semnalat.

4 PENTRU COALIȚIE Totul rămâne pe vechi: „noua” coaliție e o continuitate firească a precedentelor. Au fost aleși 4 membri în CSM. Doi de la PDM și doi de la PSRM. Dar oficial e cu concurs și avem justiție independentă!

SECETĂ Dacă nu știați, în RM e declarat cod galben de secetă hidrologică. Dacă nu plouă, putem să ne pomenim cu o problemă nu mai puțin gravă decât acest COVID-19! O parte a ei vine din cauza lipsei de precipitații, dar o altă bună parte e și din cauza gospodarilor de la noi: peste jumătate din râurile mici din Republica Moldova sunt pe cale de dispariție...

+1 PENTRU PSRM Socialiștii mai au un deputat. La Hânceşti a câștigat Gaţcan, individul despre care s-a scris că e cu antecedente „sexuale”... Dar povestea nu-i despre cine a câștigat alegerile (la care au participat doar 23% din alegători, ceea ce ridică suficiente întrebări referitoare la legitimitatea scrutinului), nici despre cele două sate care au fost izolate imediat după scrutin (am putea vorbi despre primul cluster moldovenesc?), chiar daca ambele sunt destul de savuroase în sine. Povestea este în primul rând despre acel sistem electoral pervers care-l face pe un candidat minoritar să câștige mandatul într-o circumscripție, dacă se face doar cu un singur tur. Că bine s-a gândit acel de l-a plăsmuit! Un singur tur se poate accepta doar dacă votăm liste. În circumscripții fără două tururi nu are niciun sens! (Aici - mai multe detalii!)

GENERALII DODONEI Încă puțin și vom cunoaște toți agenții! Nu știu dacă o face special ori ba, dar Dodon parcă ar însemna oile turmei cu vopsea roșie, să se vadă de departe. În cazul de față – cu titluri de general. Au fost decorați de această dată șefii CNA și SIS. Oare pentru ce merite?

Și acum să revenim la noutățile coronaviruslui din RîMî:

FĂRĂ PIAȚĂ CENTRALĂ Unul din centrele nevralgice ale capitalei a fost închis. Din cauza virusului. E, cel mai probabil, o decizie bună... Dar am senzația că nu va fi doar o chestie de închidere temporară...

CANTAREAN NU E CU NOI Guvernul a emis ordin să fie sistate serviciile bisericești. Logic și firesc. Papa apropo a făcut același lucru. Dar biserica lui Cantarean nu s-a supus (catolicii – da). Fiindcă ei nu sunt biserică, ci cu totul altceva. Și misiunea lor e alta, departe de serviciul divin, care nu suferă discontinuitate (ştiţi, ca turnurile alea din cartea fraţilor Strugaţki?). În principiu, ar fi suficiente motive pentru a declara această organizație „în afara legii” și a o desființa în calitate de organizație „nocivă” (să folosim acest eufemism).

STARE DE DICTATURĂ În RîMî s-a instaurat, pentru o perioadă de 60 de zile, starea de urgență! S-a mai văzut și prin alte țări din zonă, dar nicăieri așa de lungă. Nu știu cum anume poate ajuta „starea de urgenţă” la combaterea epidemiei. Eu parcă știu că sunt necesare alte mijloace. Care nu-s. Dar pentru alte chestii „utile” e foarte și foarte potrivită. Depinde cum o folosești. De exemplu, poți scoate în afara legii biserica lui Cantarean, căci și motive există.

ROMÂNIA NE AJUTĂ ȘI ACUM România ne trimite medicamente. În pofida la orice! Iată în România cred parcă mai lesne decât în „starea de urgenţă”!

PARAZIȚII Iar Cireșica de pe tort din această săptămână o voi trimite bărbatului de 37 de ani, originar din localitatea Pănăşeşti, care a mințit că este bolnav de COVID-19 ca să fie adus acasă din România. O echipă SMURD l-a adus până la vamă, de unde a fost transportat mai departe, până la Chișinău. Nu m-aș grăbi să calific acest act, fără a-l cunoaște până în cele mai mici detalii, dar iată ce aș vrea să zic: săptămâna aceasta Chicu recunoștea că are cetățenie românească. Din socialiști se știe de mai demult cine o are. Până și soția lui Krasnoselski e cetățeancă a României! Apoi uite, toată RîMî este exact ca acest bărbat: niște șmecheri paraziți, nimic mai mult... Și să nu-mi ziceți că doar „conducerea e de vină”!...

Partager cet article

16 mars 2020 1 16 /03 /mars /2020 10:11
Săptămâna în care s-a COVIDit Republica Moldova

Ora extrem de târzie la care ajung în sfârșit să scriu acest text îmi va impune un stil mai telegrafic ca de obicei. Sper că nu-mi veţi purta pică. Dar voi încerca să nu scap nimic. Adică nimic din ce-i cu adevărat semnificativ.

CHICU E ANTI-ŞTIINŢIFIC Savanții au ieșit în stradă, enervați la culme pe Chicu care a declarat că filosofii și istoricienii sunt inutili. Savanții au zis că știința a devenit extrem de politizată și că guvernarea își bate joc de ei. Voi cum vreți, dar eu am fost educat în spirit materialist-științific. Nu știu cum se face, dar mai lesne cred savanții decât politicienii.

MISSION STOIANOGLO Stoianoglo s-a răsplătit pentru funcție. Dosarul finanțării ilicite a PSRM a fost clasat. Întrebarea este: dacă și-a făcut treaba, mai stă în post, ori poate să plece?

MARŞ UNIONIST LA BĂLŢI La Bălți a fost organizat un marș unionist. Căci anume la Bălți s-a votat pentru prima dată în 1918 pentru Unire! Dar nici măcar acest lucru nu este important, ci merită atenție faptul (și poate mai multe întrebări) că de data aceasta nu au fost bătăi, altercații și confruntări. Dar de ce au fost în 2012?

DODON ÎN DELEGAŢIE Dodon a plecat în străinătate. Ghiciţi din prima: încotro? La Moscova, desigur! Dar să nu jubilaţi. Nu a fost deloc complicat.

FMI ZICE CĂ NE DAU BANI FMI strâmbă din nas, scrâşneste din dinti, face rapoarte critice, dar bani ne mai dă. Că n-au încotro. Nu cred că mai fac v-o dată prostia să citească scrisori de la „opoziţia” din Moldova.

FAMILIŞTII Valorile familiale sunt valori sfinte pentru socialiști. Numai astfel se poate explica faptul că mama lui Dodon, spre exemplu, este consilieră PSRM, iar că pentru Oxana Greceanîi a fost creat un ditamai post, de reprezentant al RîMî la Uniunea... Euroasiatică desigur, unica unde putea fi primită. Ei, dar esența valorilor familiste socialiste se vede cel mai bine la Soroca. Căutați, dacă încă nu știți, și veți vedea ce valori familiale domină și pe-acolo.

PERMISE PE GRATIS Vă mai aduceți minte cât ați plătit pentru permisul de conducere? Vă mai aduceți aminte de examenele pe care le-ați dat? Dar iată deținătorii permiselor transnistrene le pot schimba pe permise moldovenești fără examene, fără nimic. Fiindcă autoritățile transnistrene sunt oficial recunoscute, nu-i așa?

AMBULANŢE CU IZ Ne apropiem și de teme medicale, încetul cu încetul. Nu știu cum fac ăștia, dar nu-i cu putință să cumpere niște ambulanțe fără scheme de corupție... De această dată apar conecţiuni turcești.

ORBANIZAREA Orban a fost la Chișinău. Ăla din Ungaria, nu din România. De ce Orban? Fiindcă e cel mai nesuferit din UE, cel mai aproape de Kremlin și cel mai certat (simbolic vorbind) cu Bucureștiul. Orban a tușit dădăori în pumn apoi a dat mâna cu Dodon și cu Chicu. Nu degeaba se spune la noi că speranța vine din Vest!

ALINIENANŢA Cică o alianță PD cu PSRM este iminentă. Prima întrebare: dar acum oare ce avem? PSRM nu are majoritate în parlament, deci fără voturile celorlalți ei nu ar fi putut face nimic. Și a doua: în vara lui 2019 am fost printre rarii care, ținând cont de rezultatele scrutinului, mă pronunțam pentru o „înţelegere” între PDM și ACUM, categorizând această variantă drept cea mai puțin rea opțiune pentru viitorul Moldovei. Drept cea mai rea opțiune (chiar rea de tot!) consideram o „alianţă” PDM – PSRM. Și? Unde am ajuns astăzi? Aici ar mai fi un detaliu de remarcat: Hogan, ambasadorul SUA în RîMî a avut întrevederi cu Dodon și cu Filip. Oare despre ce au discutat?

COVIDIZAREA REPUBLICII MOLDOVA COVID 19 a ajuns și în Moldova. Din păcate nu avem cum să ne așteptăm la ceva bun. Suntem o țară cu o populație bătrână, irespectuoasă, nedisciplinată, iresponsabilă, etc.,etc. O țară în care șeful bisericii, Cantarean (alias Vladimir), zice că nu va modifica ritualurile (pupat de icoane, linguriță la împărtășanie...). O țară în care Dodon se bagă să conducă lupta împotriva epidemiei în loc de un specialist în epidemii sau boli infecțioase... Nu văd altă justificare a lui de a conduce această luptă decât faptul că e și el o molimă din alea de care scapi cu greu, un fel de virus naţional...

LĂSAŢI-NE SĂ MURIM! Cetățenii Republicii Moldova fac tot posibilul: mint când completează formulare, fug din spitale, refuză să se supună cerințelor autorităților... Nu am nicio dorință să mă lansez în dezbateri despre moralitate, responsabilitate civică sau profesionalism al cuiva. Voi remarca doar un singur lucru: COVID-19 a spulberat orice iluzie despre existența unui oarecare „contract social” în RîMî. Existența acestui contract social este considerată de către mulți filosofi, politologi drept justificarea existenței formațiunilor statale. Că bine zicea cine zicea: oameni ai nimănui... Şi ei au însuşit asta, comportându-se ca atare.

Atât. Cireșica de pe tort din această săptămână o voi trimite primarului Ivan Ceban. Pe bani turcești el are de gând să instaleze în inima Chișinăului un veritabil stand propagandistic rusesc! Un pasaj subteran în culorile drapelului Rusiei (cam așa cum arăta scena pe care a fost inaugurată băşcăneasa Găgăuziei), dar care se va chema „Istanbul”. Tare n-ar strica să-i povestească careva lui Erdogan isprava, mai ales ținând cont de cât de bine se împacă el acum cu Putin. Pariez că va aprecia!

Partager cet article

11 mars 2020 3 11 /03 /mars /2020 20:00
Consilierul (VII)

Partea I

Partea II

Partea III

Partea IV

Partea V

Partea VI

Așa și l-a prins Mihail Prohorovici pe Alexei: cu picioarele pe masă, cu paharul de whiskey în mâna stângă din care nici nu prea băuse, cu trabucul stins în scrumiera masivă de cristal din care nici nu prea fumase, învârtind în degetele mâinii drepte un Zippo stilat, gravat la comandă cu inițialele sale, un AP meseriaș executat în caractere gotice. Podaru privea atent spre ecranul computerului său, iar în televizorul plat de pe perete „experţii” continuau să discute despre fărădelegile strigătoare la cer din primărie și necesitatea scoaterii ei din captivitatea oligarhilor.

Zahovailov a intrat în birou. A aruncat geanta de piele pe un scaun și s-a plioştit în fotoliul său de la celălalt capăt al mesei. A privit interlocat spre Alioșa, care nu s-a mișcat din loc, atât doar că privea acum contemplativ la ceva pe fereastră și nu la ecran. Patronul a conchis că Podaru îi purta pică pentru că nu a venit dimineața după cum s-au înțeles. S-a supărat, se vede... Cine știe ce s-o fi întâmplat între timp?

- Am încercat să rezolv cu afacerea, Alioșa. Nu aveam de ales.

- Mulțumesc, Mihal Prohorâci. Și cred că e cazul să-mi cer iertare.

- Adică?

- Am crezut că nu mai reveniți. Aici la noi s-au întâmplat chestii bizare azi.

- Intuiesc. Nici eu nu am vești bune. Ne culcăm, Alioșa. Nu avem soluții. Contactează-l pe omul lui... cum îi zice? Belâi parcă? și dă-le ce vor.

- Prețul a crescut. Azi Vacari a scos „bronevikul revoluţiei” din garaj. Nu știu cât va vrea acum

- Dӑ-i ce vrea. Negociazӑ puţin dacӑ simţi cӑ cer prea mult, dar numai de ochii lumii. Oricum, nu asta-i cea mai rea noutate.

Acum a venit rândul lui Podaru sӑ-l priveascӑ pe Zahovailov interlocat.

- Ne-au vândut, Alioşa. Închidem prӑvӑlia. Adicӑ, na!, mӑ rog, mi s-a zis cӑ cine vrea poate şi sӑ rӑmânӑ, dar pentru mine s-a terminat. Gata, m-au scos la pensie. Dar poate cӑ e şi mai bine aşa...

Zahovailov a tăcut. Podaru nu îndrăznea să-l întrebe mai multe. În birou se auzea deslușit doar „expertul” în scheme și corupție din emisiunea duduiei care turuia necontenit și excitat: „Asta devine deja insuportabil pentru chişinӑueni! Vă dați seama? Absolut toate instituțiile primăriei sunt capturate de această mafie. Schemele sunt bine rodate. Și aici sunt legături și legături de demascat. Iată, încercați să vedeți a cui semnătură stă pe toate proiectele care au stârnit controverse în ultimul timp: veți descoperi o chestie curioasă: e peste tot aceeași semnătură, pe care o arăta și Ivan Vacari azi! Nu vă pare asta dubios?”

- Închide-i, te rog, pe clovnii ӑştia, Alioşa!

De îndatӑ ce televizorul a fost închis, s-a aşternut o linişte de mormânt... A durat câteva secunde, în care Mihail Prohorovici urmӑrea ceva pe geam, probabil se uita la acelaşi lucru ca şi Podaru odinioarӑ... Dar nici mӑcar aceastӑ eternitate nu poate dura mai mult de câteva clipe.

Zahovailov s-a îndreptat din spete, l-a fixat pe Podaru şi i-a zis:

- În una din zilele următoare vom fi contactați și va trebui să predăm afacerea. Compania într-adevăr a fost vândută. Nici nu știu cui măcar... Avem trei-patru zile la dispoziție, cred. Iată ce propun eu: Toate fondurile disponibile le distribui în felul următor: 30%-mie, 30%-ție, celelalte 40% le distribui cum crezi tu mai echitabil celorlalți salariați. Cred că va fi o sumă frumușică pentru ei. Măcar atâta. La conturile oficiale ale firmei nu umbli. Acolo oricum nu-i mare lucru. Tot ce-i oficial pe bilanțul contabil, acolo să rămână, să nu dispară nicio piuliță! Să nu ne trezim cu dosare pe urmă. Ăștia-s capabili. Restul – lichidezi, dărui muncitorilor, faci ce știi! Dar ei să nu obțină un capăt de ață în plus de ce-i pe bilanț! Până la urmă, vezi că am avut dreptate? Da’ tu: „facem tot prin bancӑ” și „prin bancӑ”... Da, încă ceva: ei mi-au zis că păstrează personalul. Faci cum vrei, desigur, dar nu te sfătui să rămâi aici. Dacă ai nevoie, voi încerca să te plasez pe undeva. Mă rog, am și eu relații, mai are nevasta...

Podaru îl asculta atent, dar nu pӑrea nici şocat, nici scandalizat.

- Dacă-i să lichidăm, atunci lichidăm, Mihal Prohorâci! și a dat peste cap paharul cu whiskey pe care-l mai ținea în mână, golindu-l dintr-o dușcă. Nu va fi complicat. La noi totul e ordonat mai ceva ca la băncile elvețiene. Ваша школа, Михал Прохорыч! Cât privește soarta mea de mai departe, nu știu... Mulțumesc pentru propunere. Dar eu cred că am să pun și eu punct aici. Copiii cresc, trebuie să mă gândesc și la viitorul lor. M-am zaibit și eu. Vreau să muncesc liniștit și să-mi cat de grijă, să cat de nevastă, să-mi duc copiii la școală. Chestii din astea. Știți, o viață din aia de mic burghez ca în filmele americane. Puțin capital am pus de-o parte. Cu astea 30% cred că se poate de încercat ceva. Canada, SUA, de ce nu Australia ori chiar Noua Zelandӑ? Văd ce crede și soția, dar ea zicea că vrea să rămânem în Europa, mai aproape de casă cică... În ceea ce mă privește, cu cât mai departe, cu atât mai bine! Lumea-i mică în ziua de azi, de venit acasă poți de oriunde. Important e să nu vină acàsa peste tine...

 

Epilog

Chiar în aceeași zi Podaru îl suna pe „omul lui Belâi” să se întâlnească pentru a discuta de preț. Ăla cerea 10 apartamente pentru Vacari & Co, dar au redus la 8. Tipul a zis că are „încredere” în cuvântul lui Alexei și că nu era necesar să semneze pentru moment ceva anume. Cu așa oameni nici nu era nevoie de acte, zicea el. Cică la ei e totul e „po poniatiam” și ei „otveciaiut za bazar”. Mă rog, în relațiile cu indivizi de alde Belâi înșelăciunile circulau exclusiv pe o autostradă cu sens unic. Contrasensul era mortal. La o adică, ținând cont de „vânzarea” iminentă, Podaru nici nu prea-și bătea tare capul. Dacă ar fi lucrat pentru ei, ar fi încercat să insiste cumva abil, să se protejeze printr-un martor ceva din ăștia cu „avtoritet” sau poate chiar un fel de contract semnat, dar așa... Avea zeci de alte detalii de rezolvat și nu era măcar sigur cât timp avea la dispoziție. 2-3 zile? O săptămână? Mai mult?

Imediat, exact în ziua care a urmat după înțelegere, blocajul de la șantier s-a evaporat. Niciun manifestant nu și-a mai arătat nasul pe acolo, ei deplasându-se înapoi în parcul central. Discuțiile la televiziuni au continuat, dar nimeni nu mai pomenea de acest caz anume, ci au lunecat spre „demascarea și combaterea oligarhilor și a statului capturat”. Peste o zi lucrările au fost reluate exact din punctul în care au fost abandonate.

Câteva luni mai târziu, după ce a fost ridicat blocul, iar apartamentele din el vândute, la cerința noilor locatari și a celor din câteva blocuri megieşe (cerință scrisă, cu semnături cu tot) păduricea a fost rasă cu lama buldozerului, iar în locul ei, pe banii primăriei (ei au numit asta „partenariat public-privat”), au fost „amenajate” câteva „obiective sociale”: o parcare imensă multietajatӑ din care un etaj era rezervat locuitorilor din vecinătate contra un abonament la preț redus și un mic teren de joc pentru copii. Partea „privatӑ” din această înțelegere consta în contractul de concesionare a parcării semnat cu o filială a ex-firmei lui Zahovailov, care își mărea considerabil, de când cu noii proprietari, perimetrul de activități. Contractul pentru „amenajarea spațiului viran” a fost obținut în urma unui tender și executat de filiala „istoricӑ” de construcții a ex-firmei lui Zahovailov. Panglica simbolică a „dӑrii în exploatare” a fost tăiată solemn de Ivan Vacari în persoană, care nu a uitat să menționeze că „proiectul original” al terenului de joc a fost elaborat de tineri artiști, reprezentanți ai „societӑţii civile”. Un reportaj despre un exemplu de inițiativă civică și colaborare cu autoritățile a fost difuzat la mai multe televiziuni, inclusiv la JurnalierTV și TV878, în care tânărul artist cu look de hipster explica cât de important pentru chişinӑueni este să se implice în crearea spațiilor de viață comună... Dar astea aveau să se întâmple mult mai târziu, într-o realitate în care nici Mihail Prohorovici Zahovailov, nici Alexei Podaru nu mai figurau în calitate de actori.

Cam la vreo zece zile după ridicarea blocajului, Zahovailov a fost sunat și i s-a cerut să fie a doua zi la birou ca să „predea afacerea”. La ora indicată Mihail Prohorovici și Alexei Podaru așteptau în biroul devenit auster după ce din el dispăruseră toate obiectele care aveau cât de cât preț sau înlocuite cu altele, de duzină. Ușa s-a deschis și reprezentantul cumpărătorului a intrat în birou. Era „omul lui Belâi”.

Partager cet article

11 mars 2020 3 11 /03 /mars /2020 07:00

Das Finstere Tal (2014, Andreas Prochaska, Austria. Rom: „Valea sumbră”): Oricât de straniu nu ar părea, dar acest film este un... western în toată firea! Şi apropo unul nu rău deloc. Scenariul e simplu: un sătuc pierdut în Alpi. Localitatea este terorizată de către o familie de derbedei în frunte cu bătrânul tată... Nimic nu se face în sat fără concursul lor. Nici chiar nunţile, în special partea aia cu dreptul la prima noapte... Dar iată că în sătuc vine un fotograf necunoscut să înveşnicească măreţia peizajelor alpine. Şi îi curăţă pe toţi fraţii derbedei... Un act de răzbunare bine gândit şi perfect executat. Dacă scenariul pare a fi unul banal, tipic pentru western-uri, realizarea filmului este excepţională. Imagini superbe, o bandă sonoră de calitate în disonanţă cu epoca din film, artişti ce joacă incredibil de bine... Un western superb!

The Salvation (2014, Kristian Levring, Danemarca – Marea Britanie – Africa de Sud): Iată încă un western care nu are treabă directă cu Statele Unite. Realizat de un danez, filmul nu putea să nu vorbească despre un... danez. Dar acţiunea este totuşi plasată în SUA. Un pionier danez îşi aşteaptă soţia şi băiatul care vin la el din Danemarca. Dar în drum spre ferma sa, soţia şi băiatul sunt omorâţi de către oamenii unui oarecare Delarue. Pionierul îi omoară la la rândul său pe asasini. Delarue însă nu poate accepta o rebeliune în „teritoriul” său. Începe o luptă epică între pionier şi bandit... Realizare superbă si aceasta, cu decoruri somptuoase, pe alocuri de-a dreptul suprarealiste. Scenariul se prezintă ceva mai complex decît într-un un western banal... Firul epic este alimentat în permanenţă de personaje şi micro-povestioare una mai savuroasă decât alta şi un happy-end apocaliptic cu turnuri de petrol... De privit!

Partager cet article

9 mars 2020 1 09 /03 /mars /2020 12:28
Săptămâna în care a murit şi Zimbru

„— Fugi, frate, că de te va găsi zmeul aici, te va omorî.

— Ian spune-mi — întrebă Făt-Frumos — ce semne are zmeul când vine?

— El își trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult și buzduganul veni; și după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos luă buzduganul și, învârtindu-l de trei ori, îl azvârli înapoi la zmeu; apoi încălicând pe cal, se duse de se ascunse subt podul de argint. Zmeul veni numaidecât, dar cum ajunse la capul podului, calul începu a sforăi și a se trage înapoi. Zmeul îi dete cu scările și-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mergi nainte! că nu mi-e frică de nimeni, decât de Făt-Frumos, dar el este pe tărâmul cellalt și nu crez să-i fi adus corbul osciorul și vântul perișorul.

— Ba poate l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Zmeul se repezi la dânsul și-i zise:

— Cum vrei să ne batem? În săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, zise Făt-Frumos.

Apoi după aceea amândoi voinicii se luară la luptă: zmeul aduse pe Făt-Frumos și îl băgă în pământ până la genunche. Făt-Frumos învârti pe zmeu și, băgându-l în pământ până la gât, îi tăie capul pe când calul lui omora pe al zmeului. Făt-Frumos scoase un bici și, plesnind de trei ori, făcu palatul zmeului o nucă, o băgă în buzunar și plecă înainte.”

(„Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos”, „Basme” de Nicolae Filimon)

 

 

În mare, în Republica Moldova au existat două echipe de fotbal: „Nistru” Chișinău și „Zarea” Bălți. Și doar o singură echipă participa în campionatul de elită al URSS (un campionat destul de tare, de altfel): „Nistru”. Mai târziu, „Nistru” a fost renumită în „Zimbru” (De ce? Cu ce nu era bun „Nistru”?) , iar „Zarea” în „Olimpia” (aici se întrevede o logică clară). Săptămâna trecută a devenit oficial: „Zimbru” nu mai este. Echipa s-a retras din toate competiţiile. Care mai avea o iluzie, acum e clar: fotbalul în RîMî a murit definitiv. Și nu există nicio condiție ca el să „renascӑ” în acest stat. Fotbalul e un sport specific. El nu apare de nicăieri...

Şi dacă tot am început cu o ştire din astea „pop”, vom mai rămâne puţin:

EVRA-PILOTKA Din RîMî va pleca la Eurolizion fata cu pilotkă, nelipsită de la toate evenimentele socialiștilor, o oarecare Gordienka. Ea s-a dovedit, ce surpriză!, mai savuroasă decât vinul lui Parfeni, interpretând o piesă de... Kirkorov, prietenul căpșunar al lui Dodon (apropo, eu le-am ascultat pe ambele: piesa lui Parfeni chiar e mai bună)! Eurovision demult s-a transformat la noi în armă propagandistă, evenimentul fiind folosit pentru a demonstra „boborului evropeian” cărui spațiu „cultural” aparține RîMî. E suficient să vedeți care ne-au fost candidații pe parcursul anilor... Gordienka a publicat și un video în care se arată indignată de atacurile pe care le-a primit și în care vorbește... rusește, desigur. În principiu, sunt de acord cu purtătoarea de pilotkă națională: nu cred că au fost plătiți membrii juriului. Nici măcar de asta nu-i nevoie... Ei și așa știu când și ce fund anume se cuvine de lins. Conjunctură, tovarăși!

ATUNCI CÂND CADE BUZDUGANUL Tot zădărând și zgâncilind rănile vechi, guvernanții au reușit în sfârșit să scoată veteranii războiului de pe Nistru în stradă... Unul din ei, învârtind un buzdugan în mână a spart o ușă de la guvern. Simbolic şi puternic gest! Sunt sigur că poliția îl va pedepsi exemplar. Să știe toți! În cadrul acestor altercații stradale un consilier de-al lui Chicu, generalul Anton Gamurari, le-a arătat veteranilor un gest obscen şi după povestea cu buzduganul a fost rugat să plece din funcţie. Nu sunt sigur însă că Gamurari e o supapă suficient de largă, căci obida e mare și nu-i de azi. În veterani a dat cui nu i-a fost lene până acum: „Guvernul de la Chișinău are tot interesul să faciliteze, să ușureze viața concetățenilor, care în virtutea unui război civil din 92, trăiesc în regiunea transnistreană” zicea ex-ministrul Nicu Popescu în iulie 2019. E drept că a doua zi recunoştea că a comis o gafă, iar astăzi zice următoarele: „Pe 2 martie 1992 a fost scrisă o filă neagră în istoria Republicii Moldova: conflictul armat de pe Nistru. Federația Rusă a încurajat și alimentat acest conflict prin acțiuni politice, diplomatice, mediatice și militare. Propaganda deșănțată împotriva Independenței Moldovei a fost una dintre principalele cauze în izbucnirea conflictului, iar forțele militare ruse au acționat și intervenit pe față în sprijinul forțelor separatiste și împotriva statului Republica Moldova”. Chiar şi această declaraţie poate fi lesne atacată, dar întrebarea e alta: una din ele e cu certitudine o declaraţie de conjunctură (iarăşi ea, bat-o vina!). Cum credeti, care anume din ele?

„NOUA” COALIŢIE Până la urmă, Candu pare să aibă dreptate: PDM-ul s-a destrămat din cauza unei iminente coaliții cu PSRM. În fine, e amuzant oarecum să citești presa de la noi. Știrea respectivă e prezentată drept eveniment! Adică până acum nu era coaliție, dar de acum încolo va fi? Haida-de! Nu uitați un lucru: PSRM de unul singur, fără voturi suplimentare de la ceilalți nu poate nimic. La acest subiect mai am două curiozități. Prima: Diakov vrea jumătate din ministere. Care sunt 9 la număr. I-ar reveni deci 4 miniștri și jumătate. Interesant, pe cine l-ar tăia în două Diakov de dragul armoniei coalizante? Și a doua: PAS zice: „Înțelegem că un grup de deputați vulnerabili vor merge la Consiliul Politic să transforme o decizie dictată de Igor Dodon în decizia Partidului Democrat. Pe umerii membrilor Consiliului Politic al partidului stă o responsabilitate enormă în fața propriilor alegători, care în majoritatea lor sunt pro-europeni”. Oare alegătorii PAS de care or fi? Pro-europeni ori ba? Şi dacă sunt pro-europeni, atunci de ce ACUM a putut face coaliţie cu Dodon, iar PDM – nu? Eu unul nu văd nicio diferenţă. Dar... Conjunctura, tovarăşi!

POLIŢIA A SPART BANCA! Stoianoglo anunță că a ordonat reținerea a 4 manageri de la BNM, Tăbârţă, Sturzu, Cincilei și Drăguţan. E timpul de făcut loc pentru băieți din „noua” coaliție! S-a schimbat conjunctura! Nu carecumva să credeți altceva. Iar ca să înțelegeți mai bine cât de statornic este totul, parcurgeți candidații pentru locurile vacante la CSM. Și declarațiile lui Morari despre dosarul finanțării PSRM merită luate în seamă. Cică vrea să se adreseze la CEDO. Dacă e mai mult decât o amenințare sterilă, înseamnă că are cu ce se adresa la instanța europeană...

FREE PLATON! Săptămâna care a trecut a plouat cu știri despre Platon. Declarații de-ale lui (îi dă cu declarații mai ceva ca unul în libertate), amenințări cu dezvăluiri (iar aruncă cineva în aer cu „clasa politică”?), știri din Rusia referitoare la Platon... Ultimul „mare deţinut” vrea să iasă! Fiindcă-i favorabilă conjunctura!

CONJUNCTURĂ STABILĂ Dar iată în exterior conjunctura rămâne precum a fost. Dodon și socialiștii sunt și vor rămâne niște paria pentru lumea bună. În naivitatea lor, de alde Ciocoi și compania au considerat că pot să se joace „de-a diplomaţia”, imitându-l pe Putin. Dar Putin e Rusia. Dacă și nu este respectat, e, cel puțin, luat în seamă sau poate chiar temut. RîMî, în afară de dispreț, nu a meritat nimic mai mult. Iar o țară mică precum a noastră altceva în afară demnitate şi onoare nu poate oferi lumii. Doar aşa îşi câştigă dramul de respect! Din păcate, nu-i despre noi. Dodon, Ceban și Ciocoi încearcă disperat să „se intrevadă” măcar cu cineva în Occident... Dar cam degeaba. NATO îi refuză și doar Geoană (un român!) a acceptat să facă o poză cu Ciocoi. Ăla arată fericit în fotografie de parcă l-a apucat pe Dumnezeu de braț!

ROMÂNII DE LA BALTI Mult timp nu am înțeles ce au autoritățile de la Bălți cu clădirea Oficiului stării civile, una din cele mai frumoase clădiri istorice din oraș. Parcă e lăsată intenționat de izbeliște! Dar când am aflat că acesta este de fapt fostul sediu al Zemstvei în care s-a votat pentru prima dată în Basarabia pentru Unirea cu România, totul a devenit mai clar. Apropo, SMURD din România a mai salvat o viață omenească în această săptămână. De la Bălți! Sunt sigur că doamna este o unionistă convinsă!

Iar Cireşica de pe tort din această săptămână o vom trimite la Primăria de la Chişinău, şefului Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov! El a găsit în sfârşit cum să-i facă fericiţi pe chişinăueni! De toate sunt în capitala falnicului stat de stat pe loc şi doar un mic detaliu îi încurcă să atingă nirvana absolută şi le acoperă cu praf Mercedesurile! Dar iată va interzice DGLCA bătutul covoarelor „în spațiile aferente blocurilor de locuit” şi totul va fi bine! Va triumfa raţiunea estetică!

Partager cet article

7 mars 2020 6 07 /03 /mars /2020 07:00
Și astfel a crescut minciuna...

Mr. Jones (2019, Agnieszka Holland): Din când în când subsemnatul mai privește câte un film din alea care sunt categorizate de către „publicul atent și avizat” drept filme de propagandă. Am privit de tot felul și de toată naționalitatea: rusești, americane, franceze, chinezești, coreene, indiene... Chiar și unul turcesc despre Vlad Țepeș am văzut recent (nu vi-l recomand, ba chiar aș avertiza persoanele slabe de înger să nu riște să-l caute)! O fac dintr-un interes cvazi științific, căci aceste filme sunt un indicator foarte relevant despre acele matrice discursive și de gândire care sunt impuse într-o țară sau alta. Căci bine zicea tătuca Lenin: „Pentru noi cinematrograful este cea mai importantă artă!”.

Recunosc că nu am avut așteptări mari de la acest film. În primul rând fiindcă porneam cu un mic apriori și-l suspectam să fie un film din categoria celor menționate mai sus. În al doilea, nu mă așteptam să aflu ceva nou. Mă consider o persoană relativ documentată și cu opinii destul de cristalizate despre perioada comunistă (mai bine zis, despre diversele perioade din istoria a ceea ce a fost URSS). Nu este vanitate sau bravură ceea ce zic: sunt departe de a fi un expert în istorie, dar ajungi la un moment când orice nou detaliu, document, relatare sau carte despre trecut nu face decât să se înscrie arminios în acel ansamblu al interpretărilor proprii fără a-l modifica.

Dar să revenim la film. Trebuie să recunosc că dubiile și reticențele mi-au fost date peste cap! Agnieszka Holland a avut curajul să vină cu un mesaj inedit, în opinia mea. Ea nu a pus accentul pe Holodomor și pe ororile regimului comunist (chiar dacă, prin definiție, aceste subiecte sunt abordate și tratate cu suficientă măiestrie), ci pe minciună! Și iată acest lucru îmi pare foarte important. Nu țin minte să fi văzut altceva care o spune într-atât de direct. Care să acuze nu atât evidențele (sper că este evident pentru toată lumea că URSS, cu Lenin și Stalin launloc au generat monstruozități incalificabile...) cât mecanismele care fac ca aceste evidențe să fie ocultate și uitate. Filmul este o palmă fariseismului și ipocriziei celor care au cauționat, prin minciună, iar uneori doar prin omitere, crime și atrocități ale regimului sovietic. Minciuna și ipocrizia celor din occident în primul rând, pentru care acestea au fost o alegere deliberată, nu una impusӑ de frică sau eroare din cauza spӑlӑrii de creier...

P.S.: În 2017, în Franţa 49 de localitӑţi aveau câte o stradӑ „V. I. Lénine” şi una – „Staline”...

Partager cet article

4 mars 2020 3 04 /03 /mars /2020 20:00
Consilierul (VI)

Partea I

Partea II

Partea III

Partea IV

Partea V

Alexei Podaru îl aștepta pe Zahovailov în oficiul firmei de construcții trântit în jilțul său, cu un whiskey într-o mână și un trabuc în alta. Ținea picioarele pe masă ca în filmele proaste americane. Pe ecranul computerului avea pornit un live transmis pe reţelele de socializare de tinerii ONG-iști care-i blocau șantierul. Ecranul de pe perete transmitea TV878. Pentru moment, la șantier nu se întâmpla nimic. Adică situația rămânea stabilă: activiștii partidului lui Ivan Vacari cu panouri și două-trei drapele și tinerii gălăgioși de la ONG blocau șantierul. Un group de polițiști echipați ca pentru cele mai vehemente lupte stradale stăteau alături și din când în când se organizau într-o formațiune stranie, numai de ei cunoscută, și porneau chipurile la asalt. Numai că asaltul lor se oprea chiar în fața pichetului. Acolo ei se împingeau puțin cu protestatarii după care se retrăgeau. Această coreografie se repeta regulat cu mici variații și anima live-ul de pe rețeaua de socializare furnizând totodată imagini impresionante și spectaculoase celor câteva televiziuni prezente.

Dar Alexei mai urmărea și un alt live, doar al său. Când a început zarva, și-a trimis un om de încredere cu câteva camere pe unul din acoperișurile blocurilor din preajmă. De acolo primea o imagine mai completă a ceea ce se întâmpla. Polițiștii erau organizați în mai multe echipe și erau staționați în una din curțile apropiate, dosiți de blocuri de camerele de la fața locului. După o perioadă oarecare în care grupul de pe „teren” valsa de două-trei ori cu protestatarii, ei erau înlocuiți de alții, iar aceștia se întorceau spre vehicolele lor: un autobuz și două microbuze. Acolo aveau la dispoziție băuturi răcoritoare și fierbinți, diverse snack-uri. Poliţiştii stăteau dezinvolt și conversau, carea fuma, care bea câte o cafea, apoi un mic grup se desprindea și intra în autobuz de unde ieșeau echipați și plecau să-i înlocuiască pe colegi. Ceilalți, care veneau, se grăbeau să se elibereze de zale pentru ca să se apropie de grup. Nimic din comportamentul lor nu emana tensiune sau stres. Un gradat din când în când se îndepărta de grupul principal, discutând la telefon. Gesticulația sa lăsa de înțeles că primea indicații...

La un moment dat, gradatul, după o conversație telefonică, s-a îndreptat cu pași grăbiți spre grup și a început să le explice ceva subalternilor mai energic ca de obicei. Imediat, un grup mai măricel ca odinioară s-a desprins și s-a îndreptat grăbit spre autobuz. Au ieșit repede din el și s-au îndreptat cu pas ager spre șantier. De această dată în direcţia opusă nu a revenit nimeni.

Alexei a înțeles că ceva urmează să se întâmple. Într-adevăr live-urile de pe rețelele de socializare s-au animat și ele, iar echipele de televiziuni aflate la fața locului au început, ca la comandă, transmisiuni directe.

Duduia cu decolteu generos era de această dată în studiou, anima o emisiune cu „experţii” de rutină care stăpâneau la perfecție orice subiect abordat, de la inginerie genetică și până la modulațiile sonore în cântările polifonice georgiene. Discutau aprins despre corupția de la primărie și despre permisurile de construcții, despre scheme frauduloase și câte și mai câte. La un moment dat, duduia a dus mâna la ureche, a făcut semn asistenței să se facă liniște, a dat din cap și cu un ton plin de patos și dramatism, demn de tragediile corneliene, a anunțat cu caracteristicul ei accent palatalizat rusesc:

- Dragi telespectatori, am primit chiar acum un mesaj din regie. Vin noutăți alarmante de pe teren, de la șantierului blocat de protestatari care încearcă să salveze unul din puținele scuaruri din cartier, acolo unde până mai ieri se plimbau bătrâni și se jucau copii. Se pare că forțele de ordine se pregătesc de un atac decisiv.

Apoi domniţa iarăși a dus mâna la ureche, totodată aplecându-se puțin înainte, destul de tulburător pentru audienţă și telespectatorii cu pubertatea încă nestabilizată, asugurând astfel o explozie momentană a reitingului televizat pentru acea zi.

- Gata? Suntem gata? Stimaţi telespectatori, ne conectăm chiar acum cu echipa de reporteri aflaţi la faţa locului.

Pe ecran a apărut o reporteră tinerică şi fardată excesiv, în mini-jupe şi bluză mulate bine pe corpu-i svelt. Imaginea cu domniţa din studiou nu a dispărut de tot, dar s-a micşorat si s-a retras spre colţul de dreapta sus.

- Anişoara, aici studioul, ne auzi bine?

- Vă aud perfect, da!

- Spune-ne, te rog, ce se întâmplă? Toată ţara vă urmăreşte împreună cu noi cu mare îngrijorare.

- Da, mulţumesc! Ne aflăm aici de azi dimineață, împreună cu protestatarii, care sunt pașnici, cântă și scandează sloganuri împotriva corupției. Insist: protestatarii sunt pașnici și nu întreprind nicio acțiune violentă. Dar poliția deja de câteva ori astăzi a încercat să forțeze blocajul lor, dorind să profite de câteva momente de acalmie și să-i ia mișelește prin surprindere. Tactica lor e clară, ei doresc să creeze o breșă în rândurile protestatarilor pașnici, pe care mai apoi s-o lărgească încetul cu încetul.

- Iată așa funcționează și politicienii noștri, mă ierți că te întrerup, Anișoara, ei încearcă să divizeze societatea ca să rămână stăpâni pe situație. Scuze, Anișoara, dar mi sa părut important. Continuă, te rog.

- Da, mulțumesc, întradevăr, e foarte important ce spui. Acum câteva minute însă am observat că grupul polițiștilor s-a mărit considerabil. Numărul lor este mai mare decât acel al protestatarilor pașnici. E o prezenţă violentă demăsurată în raport cu necesitatea. Кирилл, направь, пожалуйста, камеру на полицейских.

Operatorul a întors camera spre grupul de polițiști, iar în colțul de sus al ecranului duduia nu a reușit să disimileze o mină nesatisfăcută de acest cuac lingvistic produs în direct.

-     Priviţi, puteți vedea și dumneavoastră grupul numeros de polițiști, înarmați până-n gât, echipați de parcă în fața lor ar fi niște criminali și nu protestatari civili pașnici. Dar iată: vedem cum grupul devine mai compact și începe să avanseze cu pași mărunți spre noi. De cealaltă parte protestatarii s-au apucat de mâini, ferm convinși să reziste și să nu cedeze... Doamne, oare ce se va întâmpla?! Devine foarte periculos aici, dar noi continuăm relatarea, fiindcă dorim ca adevărul să ajungă în fiecare casă!

-     Anișoara, te implor, fiți atenți! a stigat în eter domnița cu decolteu tulburător. Nu vă puneți viața în pericol! Oligarhii nu merită asta!

-     Noi doar ne îndeplinim meseria de reporter. Iată, distanța dintre fortlele de ordine și protestatari devine foarte mică, au rămas doar câțiva metri... Doamne-Dumnezeule, fă ceva! Ocrotește-i pe cei nevinovaţi!

În acelaşi moment, de undeva dintr-o parte s-au auzit, apropiindu-se, scandari: „Jos mafia! Jos mafia!” , „Jos mâna de pe parc! Jos mâna de pe parc!”

De această dată cameramanul nu a greşit şi a îndreptat repede camera spre sursa scandărilor.

- Ce se aude, Anișoara? Ce se întâmplă?

- Incredibil, dragi telespectatori, e absolut miraculos! Spre noi se îndreaptă o coloană întreagă de noi protestatari pașnici, în frunte cu... cu... oare cine-i? Pare foarte cunoscut... Da! E el! Coloana care se apropie e condusă de Ivan Vacari în persoană, dar văd că mai este alături de el și Raia Caruta, cu certitudine acompaniată de activiști din asociația de pensionari pe care o conduce. Ei se apropie, atât de repede cât pot, de fața locului. Vedem că poliția nu mai avansează. E incredibil! Ei au primit ordin să se retragă! Deci, la moment putem spune cu certitudine că această intervenție salvatoare a activiștilor lui Ivan Vacari și Raia Caruta a evitat o confruntare care putea să se soldeze cu vărsare de sânge și, cine știe?, poate chiar cu jertfe omenești...

- Anișoara, spune-ne te rog, căci apar întrebări aici în studiou și comentarii pe live, dacă nu cumva se încearcă o recuperare politică prin această participare a lui Ivan Vacari.

- Sigur, vom adresa această întrebare direct celor interesați. Iată, îl am alături pe unul din tinerii care protestează pașnic de la bun început.

Reportera s-a apropiat de unul din tineri, cu părul vâlvoi, bărbos, cu un look de hipster urban, cu amestecături vestimentare ce aduceau a reminiscenţe din hippie. Cam răguşit, acela a răspuns:

- Pe noi politica nu ne interesează. Noi suntem foarte diferiți în acest grup, și ca etnie, și ca organizații. Noi avem doar un scop aici: să salvăm acest spațiu pentru chişinăueni de la construcții abuzive. Orice grup politic, orice organizație obștească, orice cetățean poate să ni se alăture, dacă împartăşă aceleași obiective cu noi – acela de a salva Chișinăul de corupți și a păstra ce se mai poate pentru copiii noștri. Din acest punct de vedere discutăm cu toții, iar faptul că Ivan Vacari ni s-a alăturat e doar salutabil. Eu vă întreb: dar unde sunt celelalte partide politice? De ce nu ni se alătură și ei? Se pare că rânza politică e mai mare. Se pare că acea caracatiță a corupției a împânzit toate partidele și ei fac parte din același sistem pe care noi dorim să-l combatem.

Tânărul ar mai fi vorbit mult dacă reporteriţa nu i-ar fi luat microfonul de la gură:

- Iată, ați auzit răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Dar se pare că va urma o declarație oficială chiar din partea lui Ivan Vacari. Eu vă propun să ne apropiem și s-o ascultăm în direct, exclusiv pentru TV878!

În fața grupului de protestatari era deja montată o mică tribună în plexiglas cu sigla partidului lui Vacari în spatele căreia se instala comod oratorul, având grijă ca toți reporterii și jurnaliștii să-şi regleze microfoanele și camerele de luat vederi. Pe fundal câteva persoane țineau sus mai multe pancarte: „Jos corupția!”, „Lăsaţi-ne să respirăm!”, „Fiecare copil are dreptul la spații verzi!”, „Pentru un Chișinău curat!”, „Stopaţi construcțiile abuzive!” și „Salvăm Chișinăul!”. Undeva și mai în urmă se vedeau și două-trei drapele roșii de partid, tinerii ONG-iști hipsteri s-au pomenit împinși spre rândurile din spate, dar asta nu părea să-i deranjeze cumva, ei mătăhăind din capuri în ritmul unor melodii auzite numai de ei.

- Stimați cetățeni!, a început Vacari. Noi nu suntem aici pentru a face politică! Noi am venit cu un obiectiv concret: să salvăm acest spațiu verde de niște promotori lacomi și să stopăm acest șantier. Dar în aceste condiții de urgență noi suntem obligați să utilizăm resursa administrativă, de aceea partidul nostru a depus o plângere la procuratură, cerând să verifice această autorizație de construcție și să trateze dosarul în regim de urgență absolută. Este un exemplu concret de acțiune colectivă pentru a proteja Chișinăul de hoți și a-l scoate din mâna corupților! Vă promit că vom rămâne vigilenți și pe viitor și ne vom implica activ alături de societatea civilă și de cetățeni pentru a le servi interesele și pentru a aduce soluții concrete Chişinăuenilor! Noi cu toții merităm să locuim într-un oraș bine gestionat și fără hoția de astăzi!

După aplauze și urale furtunoase acompaniate de vuvuzele și bătăi în tobă cuvântul i s-a oferit Raiei Caruta, dar Alexei nu a mai stat să urmărească ce avea să zică, ci și-a redirecționat atenția spre live-ul său personal. Pe acel live el vedea cum un grup important de polițiști se îndrepta spre autobuzul și cele două microbuze din spatele blocului, unde îi aștepta gradatul cu telefon. Întreaga sa făptură degaja satisfacție și bucurie, el salutând jovial și prietenos cu acolade și strângeri de mână fiecare polițist care se apropia. Grupul, împreună cu șeful, a urcat în autobuz, care nu mult după aceea a pornit din loc, la fața locului rămânând doar cele două microbuze. În fața șantierului nu mai rămâneau decât 3-4 polițiști. Mitingul improvizat continua.

Partea VII

Partager cet article

4 mars 2020 3 04 /03 /mars /2020 13:49
Cântecul numelor

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Cum credeți, un cântec care durează 5 zile fără întreruperi e un cântec lung sau scurt? Dar dacă ați ști că acest cântec este compus din nume? Doar un șir de nume și nimic altceva… Legenda filmului lui François Girard (o adaptare după romanul lui Norman Lebrecht), „The Song of Names”, spune că supraviețuitorii lagărului din Treblinka au alcătuit din numele celor exterminați un cântec. Pentru ca să nu dispară niciodată. Pentru că așa e mai ușor de ținut minte …

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Dar filmul nu e doar despre Holocaust. Filmul nici nu este despre cei morți. Filmul este despre cei vii. Filmul este despre soarta supraviețuitorilor și despre povara memoriei. Filmul este despre durere și relația noastră strict individuală cu durerea: a noastră, ca o evidență firească, dar și a celor din preajma noastră. Ce știm despre ea? Ce înțelegem din ea? Suntem oare capabili să ne depășim propriile dureri și să întrevedem în spatele imensității suferinței proprii măcar o parte din suferința aproapelui?

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Un film peste care am dat din întâmplare, dar care m-a zguduit profund…

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher