Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
11 septembre 2019 3 11 /09 /septembre /2019 10:05
Dragӑ Yukio

dragӑ Yukio, îţi scriu astӑzi pentru a-ţi cere un sfat,

o opinie de expert. cum e sӑ spui corect : hara-kiri sau seppuku ?

cineva mi-a zis cӑ ar exista o diferenţӑ de registru de limbaj...

apoi acel cineva m-a nӑucit cu o listӑ întreagӑ de suicide ritualice:

inseki jisatsu – gyokusaï – seppuku – jumonji-giri – shinjū – kobara – robuka – funshi – oibara – jigai…

ce dezmӑţ morbid pentur o ţarӑ cu tocmai 127 milioane de oameni!

alegere pentru toate gusturile şi situaţii ale vieţii:

boshi shinjū : atunci când se sinucid mama şi copiii

robuka : sinucidere pentru binele familiei

goï shinjū : atunci când copiii sunt de acord sӑ participe la sinuciderea familialӑ

muri shinjū : atunci când nu-s…

îţi scriu, dragӑ Yukio, cӑci îmi stӑ în faţӑ un tabel statistic

cu o piramidӑ demograficӑ stând într-o rânӑ

gata sӑ se rӑstoarne şi cifre absolute

identice cu anul 1915...

cam pe atunci îşi fӑcea seppuku generalul Nogi Maresuke,

la moartea împӑratului sӑu, care, cu doar câţiva ani mai devreme,

îi interzicea sӑ se taie din cauza cӑ au murit prea mulţi,

mult prea mulţi, credea generalul, în rӑzboiul cu Rusia...

mӑ uit, dragӑ Yukio, la cuţitele tocite de pe masa mea de bucӑtӑrie

şi înţeleg cӑ nu prea predispun spre a fi utilizate în scopuri nobile...

probabil deficitul de lame fine influenţeazӑ direct demografia.

probabil atunci când îşi varsӑ maţele câţiva generali,

mor cu câteva milioane mai puţin...

cicӑ la origini îşi fӑceau seppuku acei care refuzau sӑ execute ordine imorale.

oare de ce nu şi-a fӑcut seppuku, ori mӑcar hara-kiri, Vasili Mihailovici Blohin,

acel care a împuşcat cu mâna lui peste 20.000 de persoane?...

oare de ce nu şi-a fӑcut un jumonji-giri Josef Mengele,

„îngerul morţii” de la Auschwitz?...

m-am cam pierdut, dragӑ Yukio, printre atâţia morţi

şi nu mӑ descurc deloc cu atâtea definiţii savante:

Shoah, Holocaust, Teroare rosie, Holodomor, Foamete, Colectivizare, Genocid...

adiţionare impersonalӑ de milioane...

voiam sӑ te rog, dragӑ Yukio, sӑ ne trimiţi,

dacӑ gӑseşti pe undeva, vre-un manual de seppuku,

cӑci avem grave probleme la capitolul demografie...

Partager cet article

10 septembre 2019 2 10 /09 /septembre /2019 10:59
Ziua în care Mihaiţӑ s-a pricopsit cu Mihailovici

Niciodată nu citesc prezentări sau comentarii despre o carte înainte de a o citi. Toate comentariile, recenziile – întotdeauna după. Doar după ce mi-am creat propria opinie despre volum. Și citesc nu pentru a afla ceva despre el, dar pentru a-mi compara opinia cu acea a exegetului. Înțeleg perfect însă și tactica inversă: timpul e prea prețios pentru a-l cheltui pe lecturi de cărți „proaste”...

(Dacă sunteți ca mine, puteți să închideți pagina aici și merge repejor după carte. Ceea ce urmează e pentru a doua categorie de cititori.)

Din câte ați înțeles, habar nu aveam despre ce este cartea lui Dumitru Crudu până a o lua în mână. „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici” m-a surprins. Pentru mine, Dumitru este, în primul rând, un poet foarte bun și un maestru al prozei scurte. Deprins cu textele lui, mă așteptam la ceva tăios și dur, aidoma nuvelelor sale din ultimile volume. Și am realizat asta, de fapt, post-factum, încercând să-mi explic de ce anume am fost luat prin surprindere în asemenea hal. Eram inconștient pregătit pentru o versiune mai lungă a oricărui din textele sale sau pentru ceva similar cu primul său roman, „Un american la Chişinӑu”. Dar cartea s-a dovedit a fi departe de „aşteptӑrile” mele. Desigur, Dumitru Crudu a rămas, stilistic, același autor: o scriitură foarte sacadată, cu grupruri ritmice foarte scurte, dar extrem de accentuate și ascuțite, cu pasaje în care propoziția și gândul parcă se opresc în loc aidoma unui câine ce a adulmecat o rană deschisă și începe a se învârti pe loc, scormoning locul cu pricina de parcă ar dori să scoată la suprafață vreo mortăciune, îngropată de timp și de uitarea noastră.

În romanul sӑu Dumitru a exploatat o idee destul de răspândită în Republica Moldova: cheia evenimentelor, înțelegerea realității de astăzi din așa numitul stat „Republica Moldova”, originea tuturor relelor, rezidă în acea zi de 28 iunie 1940 când Uniunea Sovietică, respectând înțelegerea dintre Stalin și Hitler, a anexat Basarabia. Anume în această zi l-a făcut să se nască autorul pe Mihăiță, devenit cu timpul Mihai Mihailovici... Romanul este de fapt o succesiune și o descriere a acestei zile de-a lungul anilor, constituindu-se într-o veritabilă epopee a familiei lui Mihai Mihailovici, totodatӑ permițându-i lui Dumitru să exploateze la maximum unul din atuurile sale principale, măiestria de nuvelist. Rămânem deci departe de ceea ce erau cândva romanele-fluviu de acum un secol și care, îndrăznesc să vin cu o premoniție, vor reveni din nou în trend, poate cu anumite variații stilistice sau găselnițe precum acea din „Ziua de naştere”.

Dumitru Crudu reușește, povestindu-ne istoria unei singure familii, destul de numeroase, să ne prezinte o paletă foarte variată, și poate una din cele mai complete, de personaje, toate destul de emblematice pentru Republica Moldova impunându-ne un efort de condescendență față de lumea înconjurătoare, extrem de întortocheată și sucită (chiar și numele eroului din titlu este o schimonosire basarabeană: „Mihai”, o formă de prenume românească, și „Mihailovici”, un patronim rusesc... Cum să nu ne aducem aminte aici de „Ion Ionovici” care era folosit prin anii 1980?), dar și de suspiciune, căci acele personaje-tip deseori nu corespund clișeelor general acceptate. Albul aparent este deseori doar spoială de faţadӑ, iar negrul – sol fertil care a asigurat o continuitate vieții...

Dar cred că am spus deja prea multe și voi pune punct aici, înainte de a preface acest text în spoiler. „Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici” este un roman foarte bun și binevenit în spațiul românesc, în special pentru acei care doresc să înțeleagă mai bine Republica Moldova. Căutați-l!

Partager cet article

9 septembre 2019 1 09 /09 /septembre /2019 11:38
Sӑptӑmâna în care a puţit a federalizare

Felicitări, dragi tovarăși! Am să vă zic puțin mai târziu cu ce ocazie vă felicit, dar țin cu tot dinadinsul să încep editorialul de astăzi cu ceva pozitiv.

La Paris am sărbătorit, precum o facem de ani buni de zile, Ziua Limbii Române. Vă invit să accesați un superb album fotografic realizat de Constantin Grigoriță. La Paris nu apar nici întrebări, nici interpretări, nici discuții... Oare de ce?

Un alt mare eveniment a fost târgul de carte Bookfest de la Chișinău. Sper că v-ați deplasat și v-ați îmbogățit bibliotecile cu carte bună și cu autografe de la autori. 

Bineînțeles, s-ar cuven să vă felicit și cu aceste două evenimente, dar cu siguranță nu adresându-mă-vă „dragi tovarăși”... Pe „tovarăși” aș vrea să-i felicit cu altceva:

Cândva demult, prin 2015, îndrăzneam să afirm că am intrat într-o epocă care poate să se soldeze cu o nouă cortină de fer în Europa. Încumetam chiar să vin cu o afirmație, vă las să decideți cât de fantezistă pare ea astăzi, 4 ani mai târziu, că acest nou „hotar”, visat de Putin, nu poate fi decât la Est de Ucraina, consemnând anexiunea Crimeei și a regiunilor separatiste din Donbass (dar acest lucru nu este dorit de Ucraina) sau pe Prut (acest lucru ar consemna o victorie desăvârșită a lui Putin în bătălia pentru Ucraina, dar o ruptură cu Occidentul). Putin le-a propus pe atunci occidentalilor un troc: să traseze această linie de demarcare a „zonelor de influenţӑ” pe... Nistru și diverşi „mesageri” neoficiali au lăsat de înțeles că o reunificare a Moldovei (fără Transnistria) cu România ar fi acceptată de Cremlin, dar nu a fost auzit. Occidentalii considerӑ cӑ ideea unei lumi ciopârţitӑ în „zone de influenţӑ” e depӑşitӑ. Eu nu știu dacă există o strategie sau „plan de acţiuni” concertat în Occident referitor la Ucraina și Moldova, cel mai degrabӑ – nu, dar Cremlinul este consecvent... Și anume această „consecvenţӑ” o putem observa derulându-se în Republica Moldova...

A observat-o și John Bolton care, după o vizită fulger la Chișinău, a anulat vizita Maiei Sandu în SUA. Și a făcut-o urât de tot: fără scrupule și invocând o cauză ridicolă. Dacă moldovenii cred că pot continua mai departe să sugă țâță de la două vaci, greșesc amarnic. După anexarea Crimeei ei erau obligați să facă o alegere, mai mult ca oricând. Și această alegere era eminamente geopolitică! Mai mult decât atât, alegӑtorii chiar au fӑcut-o: niciodatӑ partidele pro-ruse nu au acumulat mai puţine mandate în parlament decât la ultimul scrutin. Dar politicienii au decis altfel...

Americanii numai ce n-au făcut: au construit până și un ditamai drum (e de departe cel mai bun din țară!)... După cum zicea un taximetrist cu care am călătorit asta vară în Moldova: le-au făcut moldovenilor „o aluzie” groasӑ. Degeaba!...

Asta e, prostul mai e și încăpățânat: „batista pe ţambal” și gata! Șoigu vine ca un veritabil stăpân în Moldova să serbeze „eliberarea” noastră, Dodon merge la Moscova ca la servici (și săptămâna asta a fost), Kozak, acel cu federalizarea, iarăși va veni la Chișinău. Întors de la Moscova, Dodon ne anunță că a găsit soluția pentru rezolvarea conflictului transnistrean care prevede o „autonomie importantӑ” pentru Tiraspol. Exact ca-n bancul ăla: „Nu va mai fi război, dar va fi o luptă pentru pace într-atât de crâncenă, încât nu va mai rămâne nimic în picioare!”... Și o face chiar de ziua Armatei naționale, care din câte se știe a apărut în timpul războiului cu Transnistria. Siderant. Și nu e nicio „geopoliticӑ” nimic!

Același Dodon merge la Bruxelles, dar nu pentru a apăra interesele Moldovei, ci pentru a face lobby pentru Gazprom: vedeți D-stră, dacă Moldova nu va cumpăra gaz de la ruși va fi prăpăd în zonă, totodată amenințându-ne pe noi că vom plăti cu 50% mai scump dacă „nu suntem cuminţi” față de Cremlin.

În același timp, Polonia reușește să diminueze factura pentru gazele achiziționate cu 20% grație gazelor lichefiate, livrate inclusiv de americani; țările baltice deja de câțiva ani importă gaz de unde vor grație acelui super-tanker pe care l-au finanțat în trei... Iar în România, țara care ne-a reparat mai toate grӑdiniţele, pensia, și așa cam de 5 ori (!) mai mare decât în R. Moldova, va fi majorată cu 15%.

În schimb la noi – „batista pe ţambal” și „dezoligarhizare”! Și doar la Chișinău se „rӑsuflӑ mai liber” de când cu căderea marelui bau-bau, a „oligarhului”!

Drept că pensiile sunt mizerabile și, obiectiv, nu au de unde să crească, căci nu mai există tineri...

Dar nu conteazӑ pensiile, asta-i geopoliticӑ mişeleascӑ, cӑci doar la Chișinău se „rӑsuflӑ mai liber”, fiindcӑ statul a fost scos din „captivitate”!

E drept că pute...Dar în schimb nu se mai aude zdrăngănit de țambal geopolitic, înăbușit de-a binelea, ci numai „balalaicӑ” frățească!

Iar dacă nu știți ce-i cu voi și cu identitatea voastră „naţionalӑ”, cu atât mai bine! Întrebați de Nicu Popescu, el știe: a fost război civil și ecoul lui și-acum mau ieste viu. De aceea identitatea noastră națională este „pluralismul politic și exporturile spre Uniunea Europeană”! Uite-aşa o naţionalitate!

Ziceam deci: felicitări, dragi tovarăși! Suntem liberi și definitiv eliberați! Pânӑ la ultimile conecţiuni ale neuronilor, care, scoşi din captivitate, din lanţurile seculare, se plimbӑ haotic şi liber prin cutiile craniene! Nu ca nenorociții ăia de bulgari care nu înțeleg de unde le vine binele și cer Rusiei să nu mai folosească cuvântul „eliberare” în contextul celui de-al doilea război mondial.

Cireșica de pe tort din această săptămână am să i-o trimit lui Brânzan care a negociat cu Rothschild cumpărarea concesiei aeroportului de la Chișinău. Nu știu ce anume au discutat ăștia doi, poate că, dimpotrivӑ, Brânzan îl ruga din răsputeri să nu-l cumpere... Numai cӑ naivul ӑla l-a cumpӑrat, iar guvernul, din care face şi Brânzan parte, a anulat decizia de concesionare. Referitor la Republica Moldova orice aiureală e perfect valabilă și legitimă. Vă propun încă una: și dacă această „tranzacţie” strălucitoare nu ar avea drept scop decât un singur lucru: să ne certe și mai mult cu Occidentul? Totuși a-l trage-n țeapă pe un Rothschild nu poate să nu facă valuri.

Urrrraaaa, tovarӑşi!

 

Origine imagine

Partager cet article

5 septembre 2019 4 05 /09 /septembre /2019 22:04
Imposibilitatea unei Japonii

Nu țin minte să fi citit ceva similar. Foarte stranie și neașteptată această carte... Pe parcursul lecturii acestui roman epistolar (să zicem, convențional, că anume acesta i-ar fi genul) nu m-a părăsit un vag sentiment de culpă. De mic copil mi s-a inculcat că nu-i frumos să citești scrisori străine sau să privești prin broasca ușii... Desigur, Teodor Ajder chiar din start atenționează cititorul că personajele nu corespund cu personaje reale, că e ficțiune... Dar acei care m-au educat au uitat să precizeze dacă „scrisorile străine” trebuie să fie fictive sau reale. Și-apoi, pe durata lecturii nota autorului se mai uită, iar scrierea per se nu lasă nici urmă de îndoială referitor la autenticitatea corespondenței. Desigur, nu trebuie să uităm nici de faptul că orice culpă este asociată cu un sentiment de plăcere perversă...

Cartea lui Teodor Ajder pare a fi o poveste de dragoste. Încă o cauză pentru a renunța la lectură... Nu-mi plac poveștile de dragoste. Nu-i nimic de scris despre dragoste: ea ori este, ori nu-i. Dacă este, atunci e un sentiment total și într-un fel, desăvârșit. Dar despre lucruri definitive și netăgăduite la ce bun să mai scrii? Iată de ce nu-mi plac poveștile de dragoste. Ori poate greșesc? Poate că e la mijloc aceeași pudoare care nu-mi permite să scotocesc prin cotloane intime?

În fine, dacă ați citit până aici, mă tem să nu vi se creeze impresia că nu mi-a plăcut cartea lui Teodor. Dimpotrivă! În primul rând, despre cărți care nu-mi plac eu nu scriu, iar în al doilea, textul m-a pasionat prin o mulțime de alte elemente, adică prin tot ce a compus cartea în afară de „povestea de dragoste”.

Să începem de la faptul că această corespondență este între un moldovean care locuiește în Japonia și o tânără japoneză care... a plecat din Japonia. Aceste decalaje sunt de o savoare și dramatism deosebite, în special când ai experiență de a fi comunicat, lucrat cu... japonezi! Hazardul face ca o bună parte din clienții cu care colaborez să fie din Japonia. Vin ei la noi, am fost și eu la ei. Dacă mi-ar fi spus cineva cât de diferiți pot fi acești oameni până ai cunoaște, nu cred că l-aș fi crezut. Toate lecțiile și teoriile despre diferențele culturale sunt palide relatări pe lângă realitate. Ți se crează uneori impresia că suntem efectiv de pe planete diferite!

Vânam, citind, aceste incongruități, aceste registre diferite ale existenței. Desigur, un alt cititor ar putea să-mi obiecteze: nu, nu au „diferențele culturale” nicio treabă în această poveste de „dragoste imposibilă”, cheea e chiar în carte: nu poți păstra dragostea la distanță... La urma urmelor, poate că nici nu era dragoste la mijloc, ci o necesitate fiziologică de a scăpa de singurătate, japonez(c)a venind după o boală contagioasă care o condamnase la izolare și moldoveanul, rupt dintr-o lume în care el se credea în centrul ei... Oameni care încearcă disperat să-și acorde trăirile, sentimentele, comunicarea... Și acest constant eșec care intervine de îndată ce comunicarea se îndepărtează de unicul subiect care i-a împăcat – arta. Dar intru deja în desișuri interpretative și asta e pâinea cititorului cărții, nu a celui care scrie despre carte.

Sunt prea multe fire secundare de depănat în această corespondență pentru a mai ține cont de „dragoste”... Prezintă interes, pentru pedanți în ale stilisticii, până și diferențele de limbaj și registru în funcție de suportul de comunicare: scrisoare clasică, carte poștală, e-mail, chat... 

Sunt multe, foarte multe... Poate în afară de dragoste. Probabil cea mai mare lipsă. Dar dacă ar fi fost un „roman de dragoste”, oare ar merita el citit?

Imposibilitatea unei Japonii

Partager cet article

4 septembre 2019 3 04 /09 /septembre /2019 13:07
Câteva cuvinte despre BRD

Săptămâna trecută a fost publicată o știre care, prin ricoșeu, m-a atins și pe mine, chiar dacă impactul ei mediatic general a fost destul de mic, ceea ce este simptomatic în sine. Probabil acesta este nivelul de interes în Republica Moldova pentru milionul cela de emigrați... Sau pur și simplu e un fel de acord tacit din partea presei obediente noului regim?

Ziceam că m-a atins și pe mine fiindcă am avut schimburi de mesaje cu două persoane referitor la acest subiect. Dar să zicem o dată și o dată la ce mă refer!: la acel pseudo-concurs care așa și nu a mai avut loc pentru funcția de șef al Biroului pentru Relația cu Diaspora și adjunctul său. Mai pe scurt: Guvernul anunță un concurs la funcția de șef al BRD-ului și adjunctului său. Aproximativ 20 de persoane își înaintează candidaturile. Are loc proba scrisă. Apoi și interviul oral. Dar ceva intervine (ah, dar cum să ne trecem noi fără curenți subacvatici?) și se anunță că niciun candidat nu a acumulat punctajul minim (ditamai șase puncte!) pentru a ocupa funcția...

Ceea ce voi spune acum nu poate fi decât opinia mea personală, dar îi va trebui multă forță de convingere și multe argumente și probe celui care ar încerca să mă convingă de altceva: câteva întrevederi, câteva e-mailuri sau telefoane și funcția respectivă, din una apolitică, predestinată persoanei ce ar fi câștigat concursul anunțat, s-a transformat într-o funcție cu care va fi remunerat un politruc ce s-a remarcat cumva în recenta bătălie electorală, cu iz nu doar politic, dar și adiind a clientelism de gașcă. Cu alte cuvinte, concursul a fost elementar anulat, cam pe modelul a ceea ce s-a întâmplat cu numirile de judecători la CCM.

Actualul Guvern a demonstrat, cui nu a înțeles-o încă, că nu este prin absolut nimic mai breaz decât precedentul și iată din ce cauză: nu-i bai să numești pe cineva într-o funcție fără concurs, dar să anunți concurs, să-l desfășori, pentru a-l anula în acest mod nu înseamnă altceva decât o bătaie de joc față de instituțiile statului și față de acei care participă la concurs. În ceea ce mă privește, nu sunt nici pe aproape adeptul concursurilor pentru funcțiile de funcționari înalți. Actul numirii în asemenea funcții este unul care atestă calitatea guvernării, un marcher important pentru cetățeni și un factor de diferențiere pentru putere, un act eminamente politic. În cazul unui concurs (dacă acesta este desfășurat corect, de la sine înțeles) acest marcher este oarecum gomat. Și nicidecum nu se poate proceda în felul în care a procedat actualul Guvern!

Sunt una din persoanele care a apărat și militat de la bun început pentru crearea unei agenții guvernamentale (puțin contează denumirea) specifice care ar avea menirea să gestioneze relația guvernului cu emigrații, totodată pronunțându-mă împotriva creării unui minister specific. Nu mi-am schimbat punctul de vedere.

Dar cred că se impun anumite precizări, în primul rând pentru emigrați, indiferent dacă se identifică cu apelativul „diasporă” ori ba (cred totuşi cӑ instituţia din România are un nume mai reuşit: „ Departamentul Românilor de Pretutindeni”). Am impresia că puțini sunt acei care înțeleg la ce e bun un BRD și care-i este menirea, de aici și așteptări supradimensionate, și decepții exagerate. Vom încerca de la început să deconstruim niște mituri:

BRD nu vă reprezintă! Nu știu de unde ideea asta, dar mulți emigrați consideră că BRD ar trebui să-i reprezinte. Fals! BRD este o instituție guvernamentală și în această calitate nu poate reprezenta pe nimeni sau în cel mai bun caz nu poate reprezenta decât guvernul. Acei care vă reprezintă sunt acei pentru care votați! Și dacă considerați sau aveți impresia că nimeni nu vă reprezintă în Parlament în primul rând, apoi în Guvern, înseamnă că ați votat rău.

Șeful BRD-ului trebuie sӑ fie din „diasporӑ”. Acest lucru nu are nici cea mai mică importanță. Important este ca persoana respectivă să fie competentă și să corespundă cerințelor guvernului în funcție de politicile pe care dorește să le implementeze referitoare la „diasporӑ”. Dacă Guvernul își dorește ca BRD-ul să devină o instituție considerată de un număr cât mai mare de emigrați, atunci el va face în așa fel încât această instituție să fie condusă de o persoană consensuală și respectată (și din acest pdv o persoană „din diasporӑ” nu este neapărat cea mai bună soluție), iar dacă scopul e să instrumentalizeze BRD-ul în vederea scrutinelor ulterioare, atunci șef trebuie pus cineva fidel partidului, cu precădere din „diasporӑ”, căci misiunea lui este de a consolida și mări nucleul electoral, nu de a acoperi întreaga „diasporӑ” (și în acest caz un eventual concurs chiar devine un nonsens)...

BRD-ul este redundant. De câteva ori am auzit deja că BRD-ul nu prea ar avea sens, căci există consulatele. Dar BRD-ul nici într-un caz nu trebuie și nu poate îndeplini misiunea consulatelor! Nu, BRD-ul nu trebuie să ducă evidența consulară, nu trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă servicii consulare: acte, ajutor administrativ, repatrieri, etc. Funcțiile BRD-ului sunt altele, cum ar fi: asigurarea unui canal constant de comunicare cu guvernul ori cu alte instituții ale statului; un hub pentru inițiativele și diversele proiecte care ar implica actori din exterior și interior; valorificarea resurselor din „diasporӑ”; pilotarea și managementul proiectelor pentru „diasporӑ”, etc., etc. Consulatele nu au nici capacitatea necesară și, obiectiv, nu sunt bine plasate pentru a îndeplini acest rol. Dar asta nu înseamnă că BRD și ambasadele RM nu trebuie să colaboreze strâns!

Pe final aș vrea să zic că BRD-ul este o instituție necesară, în special în condițiile când rata emigrației este una ca în R. Moldova. Dar activitatea lui, amploarea acestei activități, oamenii care activează în această instituție, încrederea pe care o au emigrații în această instituție depinde numai și numai de guvern.

Partager cet article

2 septembre 2019 1 02 /09 /septembre /2019 11:00
Șoigu a transmis Ministrului Apărării al R. Moldova, Pavel Voicu, drapelele militare ale "eliberatorilor" sovietici

Șoigu a transmis Ministrului Apărării al R. Moldova, Pavel Voicu, drapelele militare ale "eliberatorilor" sovietici

Nea Mitică, acest[e]... [ĭeŭropeán], mă ierţi, [...europeán], nu cumva se cheamă..., la basarabeni, „stînca lui Sisif”?...

- S-o fi chemînd, dacă o laşi să-ţi cadă-n cap mereu (stînca)...

Valentin Guţu, „Duşi cu Titanicu’”, (Cartier, 2017, p.19)

 

Iată că a trecut și vara și acea pauză anuală pe care mi-o permit, timp de care, dragă Cititorule, comentariile mele săptămânale dispar și ele din spațiul mediatic. S-ar părea că o lună este un termen relativ scurt, mai ales pe timp de vară, când o anumită lâncezeală ar trebui să se simtă și în cadența deciziilor de cea mai mare importanță pentru ceea ce se numea până nu demult statul Republica Moldova. Mai ales dacă e să comparăm cu acea perioadă în care nu se întâmpla nimic, acele trei luni care s-au scurs de la scrutinul parlamentar și până la deznodământul, astăzi avem toată legitimitatea s-o spunem, tragic pentru viitorul acestui teritoriu.

Pe 26 iulie, atunci când apărea editorialul precedent, eram undeva pe la mijlocul acelui proces de preluare a puterii, care, nu oboseam s-o spun atunci, și care s-a adeverit astăzi, a avut un singur scop: ruperea noastră din „zona de influență” (utilizăm aici vocabularul Războiului rece) a Occidentului și închiderea în țarcul predestinat nouă de către neoimperialismul putinist.

Oricât nu ar încerca unii sau alții să ne convingă de altceva, faptele sunt nemiloase și fără posibilități de interpretare. Republica Moldova este priponită bine astăzi și nu există nicio posibilitate reală de a ne apropia de ceea ce am putea numi noi civilizație europeană. Acea dualitate a puterii afișată nu este decât o aparență de fațadă. Guvernul nu are astăzi nicio pârghie, măcar cât un chibrit, de a ne scoate de sub tutela intereselor Cremlinului.

Punctul culminant, gras și luminos, ditamai semnal pentru toată lumea, atât pentru ruși (de uzaj intern: încă o victorie!) cât și pentru „partenerii occidentali”, cum îi place lui Putin să spună (de uzaj extern: noi am pus stăpânire pe acest teritoriu!), a fost acel foc de artificii de la Moscova din 24 august... E o tradiție sovietică încă de pe timpul celui de-al doilea război mondial, atunci când Germania nazistă cădea definitiv și ireversibil sub presiunea și efortul comun al aliaților. Primul foc de artificii la Moscova a fost tras pe data de 5 august 1943 în cinstea recuperării orașelor Orel și Belgorod. Ideea îi aparținea lui Stalin în persoană. Per total, până la sfârșitul războiului au fost trase aproximativ 350 de salve... Tradiţie reluată de către Putin. Cu focuri de artificii a fost „sărbătorită” anexarea Crimeei. Iată că ne-a venit și nouă rândul. Oficial, a fost în cinstea „eliberării” Moldovei din 1944, dar să nu ne amăgim: în limbajul simbolistic putinist el nu are decât o semnificație: „Acest teritoriu este din nou al nostru!”. Vizita lui Şoigu la Chișinău și concertul din PMAN fac parte din aceeași înscenare.

Nu știu ce sentimente ați avut, fiecare în parte, atunci când ați urmărit acel superb concert (o zic fără nicio ironie), celălalt, organizat pe 27 august la Chișinău de Ziua (In)dependenței... Pe mine mă podideau lacrimi. Aș putea să vă explic, iarăși și iarăși, pe degete, sau aducându-vă în față cifre și statistici oficiale, din ce cauză anume lucrurile nu au cum să se schimbe în viitorul apropiat pentru populația Republicii Moldova... Poate că voi reveni de acum încolo și cu altfel de texte, căci nu mă simt deloc motivat să comentez evenimentele din R. Moldova. Dar astăzi suntem nevoiți să constatăm altceva.

Se zice că orchestra de pe Titanic a cântat până în ultimul moment cât a durat naufragiul pachebotului, considerat invulnerabil, pentru a evita panica. Fapt eroic și tragic în sine, dar... Titanic s-a scufundat, iar acei opt muzicieni ai orchestrei au fost înghițiți de apele glaciale. Legenda afirmă că ultima piesă interpretată a fost Nearer, My God, to Thee (Mai aproape de Tine, Doamne).

Astea fiind spuse, nu ar trebui să ne amăgim și să ne vedem mari în suferință, să ne complacem într-un soi de grandoare tragică: noi nici barem Titanic nu suntem. Dacă e să urmăm aceeași paradigmă simbolistică, în cel mai bun caz ne putem asemui acelor pseudo-nave, veritabile catastrofe potențiale plutitoare pe apele oceanului mondial, care poartă astăzi pavilion moldovenesc. Nimeni nu le vede, iar naufragiul unei epave de această speță nu interesează decât în măsura dezastrului pe care poate să-l producă celorlalți.

La o adică, nici menestrelii noștri naționali și dragi nu sunt condamnați: ei au întotdeauna un colac de salvare la dispoziție – România.

Pentru ceilalți... Să ne bucurăm că am ajuns mai aproape de Dumnezeu...

Partager cet article

31 juillet 2019 3 31 /07 /juillet /2019 01:42
Dragă Charles

Bonjour, Charles! Dar să-ți zic de ce ești „Charles” astăzi:

Mi-am adus aminte de neînfricatul ăla din cărțile copilăriei noastre,

De d’Artagnan. Și mi-am dat seama că nu-i cunoșteam numele deplin.

Iată-l: Charles de Batz de Castelmore, dit d'Artagnan!

Un nume ca un poem revărsat peste harta Gasconiei.

Citeam, dragă Charles, romanele lui Dumas

Și dacă s-ar fi pomenit pe atunci 

Vre-un gardian de-al lui Richelieu pe-alături

Negreșit l-aș fi străpuns cu acea „spadă”

De lemn: două scânduri (mai pui două și-l bați pe gardian între ele),

Una lungă, ascuțită la un capăt, și alta - scurtă,

Care trebuia să fie și garda spadei,

Bătute neapărat cu două cuie,

Căci cu unul nu ieșea decât o morișcă...

Arme de temut, nu flori de busuioc, 

Ne și luam la duelat cu alți muschetari de alde noi:

În șorturi, cu genunchii zdreliţi,

Cărora le țâșneau ușor lacrimi de la o tușă mai bine aplicată

Și se transformau în mucoși mămoși...

Totul era să nu te prindă mamă-sa, dragă Charles,

Alea nu-ți erau Anne d’Autriche sau Milady de Winter

Ci walkirii dezlănțuite, iar noi ne jucam de-a muschetarii, Charles,

Nu ne interesau miturile runice, depășite istoricește (oficial)…

Bine, și ale noastre mame mai cădeau în mit uneori...

Dar totul n-a fost decât o mistificare, dragă Charles,

Am combătut eroi de romane romantice,

Ne-am identificat cu personaje sclipitor de inventate,

În realitate, totul a fost pe dos, dragă Charles...

D’Artagnan e de fapt un nume de împrumut, de la maică-sa,

Ca să dea mai bine, mai nobil, pentru carieră...

Iar Batz nici nu-i măcar în Gasconia... o insulă în Bretania...

Adevăratul d’Artagnan nici măcar nu se dușmănea cu cardinalii:

Era protejatul lui Mazarin și fidelul său slujitor,

Iar Richelieu nu era chiar un netrebnic, ci doctor la Sorbona, cum n-ai da...

Iar mai deunăzi, dragă Charles, am apucat de celălalt capăt spada de lemn a copilăriei

Și m-am văzut ca un prelat cu crucea în vânt pogorând legi peste robii lui Dumas

Partager cet article

29 juillet 2019 1 29 /07 /juillet /2019 11:29
Săptămâna în care a fost declarat Guvernul Concesiei Naţionale

Pantoful meu de o mie de euro atinge inima ta de trei copeici şi ea zice că-i cântă cucuveaua. O auzi, măi?”, Pavel Păduraru, „Moartea lui Igor Alexandrovici”, (Paralela 45, 2017, p.206)

 

Există așa o tradiție în Republica Moldova, mai bine spus în spațiul ei mediatic: de îndată ce apare un subiect serios de discutat, care ar trebui să mobilizeze atât presa cât și „formatorii de opinie” (detest această sintagmă, dar se impune aici, mai ales dacă ne referim la rețelele de socializare), este aruncat un alt eveniment, iar gradul său de oribilitate e din ce în ce mai pronunțat, mai șocant, căci se atestă de-a lungul timpului și o mitriditizare a publicului... Anume asta s-a întâmplat după participarea Maiei Sandu la ceremonia de întronizare a başcanului Găgăuziei și anume astfel am perceput eu cazul cu maltratarea maidanezului de către bufonul de serviciu, Ghenadie Văluţă. Eu aș sfătui toate vietățile să „emigreze” cât mai rapid. Cocostârcii, lebedele, zimbrii, pisicile, ceilalți câini... Toată vietatea simbolică sau potențial declanșatoare de emoție puternică empatică. Potlogării vor mai fi multe, de astupat va trebui cu ceva răsunător și se va vărsa încă mult sânge nevinovat...Mi-ar place ca acest Văluţă să fie pedepsit sever de către autoritățile abilitate, civile, nu bisericești, pentru ca să le piară dorința, odată și pentru totdeauna, doritorilor de a genera hype s-o facă.

Despre Găgăuzia am scris mai desfășurat aici și vă invit insistent să citiți acel text, anume pentru a nu-l lăsa să dispară în vacarmul stârnit de Văluţă și pentru a-i diminua impactul, ceea ce nu-i exclus să salveze vieți nevinovate pe viitor.

Vom trece acum în revistă și câteva evenimente pe care le-am califica drept pozitive:

VLADIMIR BEŞLEAGĂ – 88! Joi, unul din cei mai mari scriitori ai literaturii basarabene postbelice a împlinit venerabila vârstă de 88 de ani! Îi vom dori, și pe această cale, ani frumoși înainte, sănătate și cât mai multe prilejuri de bucurie. Iar nouă – suficientă luciditate pentru a ține cont de puţinele minți înzestrate cu geniu. Iată ce zicea Maestrul în 2016: „Basarabia poate alege doar două căi: gubernie rusească ori provincie românească.”

ADUNARE INTERMINISTERIALĂ LA BUCUREŞTI Miniștrii din R. Moldova, în frunte cu Nicu Popescu (sper că de această dată nu le-a mulțumit rușilor pentru că l-au lăsat să meargă la București), au discutat despre diverse proiecte comune. Trebuie să înțelegem ceva esențial: aceste proiecte nu sunt meritul noii guvernări, dar nici al celei vechi. Atâta timp cât există cea mai mică deschidere, România ne va fi aproape. Și doar de Chișinău depinde cât de mult ne vom „integra”. Din păcate, așa și nu am văzut, nici măcar în cel mai incipient stadiu, discuții despre unificarea spațiului mediatic. TVR, cum nu a fost difuzat în Moldova, așa și nu este. Iar statisticile sunt devastatoare: 70% din toate posturile de televiziune și peste 80% din presa scrisă disponibile în RM sunt în limba rusă!

CAISE ŞI CIREŞE PENTRU GERMANIA Nemții vor putea de acum înainte gusta din caisele și cireșele Moldovei. Nemții, nu rușii, detaliu de luat în seamă. Rușii investesc doar în investiri. De bașcani.

Să trecem acum în revistă și celelalte, multe și, din păcate, nu chiar mărunte:

REPIRAMIDIZAREA:

Săptămâna care s-a scurs, plecări răsunătoare au fost mai puține: a demisionat secretarul CEC-ului, Veaceslav Agrigoroaiei; și-a depus mandatul de deputat soția ex-șefului BNM, Otilia Draguţanu. Dar, repet, la acest capitol numirile sunt importante, nu demiterile. Și aici avem:

LA CEC: Dorin Cimil, cu studii la Moscova (în drept economic, nu constituțional), nu doar e nou membru al CEC, ci a fost numit direct Președinte al instituţiei. Asta zic și eu carieră vertiginoasă: de la simplu membru la președinte în mai puțin de o săptămână! Alt membru nou-nouț, Lebedinschi, consilierul lui Dodon, a fost numit secretar în locul demisului Agrigoroaiei. Vicepreședinte a fost ales Vladimir Şarban, fost consilier al lui Timofti.

CHIŞINĂUL CADE Ultimul bastion simbolic al țării, capitala, devine, încet – încet infiltrată de socialiști. Astfel, Vlad Melnic este noul pretor al sectorului Râşcani, Vitalie Mucan, consilier municipal socialist – vicepretor. Iuri Vitneanski, consilier municipal socialist, - vicepretor al sectorului Botanica. Tatiana Bucearschi, nașa surorii vicespeakerului parlamentului Ion Ceban, ar fi fost deja numită în funcția de șef al Direcției generale asistenţă socială și sănătate a CMC. Constantin Becciev, care a câștigat procesul împotriva SA „Apă-Canal Chişinău”, după ce a fost demis în 2016 pe motiv că ar fi gestionat prost activitatea întreprinderii (îşi cumpărase un VW Tuareg în calitate de maşină de serviciu) revine în funcţie și el. Magistratul Ion Druţă revine la șefia Curții Supreme de Justiție, iar Radu Ţurcanu la conducerea Judecătoriei Chişinău.

CONCURSURI Au fost desemnați cei doi candidați la funcția de judecători ai Curţii Constituţionale din partea parlamentului: fostul ministru al Justiției, Vladimir Grosu și secretarul de stat în Ministerul Justiției, Nicolae Eşanu. La șefia CNA sunt 9 candidați. Vom menționa faptul că pentru funcțiile scoase la concurs candidează și socialiști, pe când pentru posturile atribuite, probabil, socialiștilor oamenii sunt pur și simplu numiți sau se operează prin decizii de judecată.

Cam atât la capitolul Repiramidizare. Să trecem rapid la o rubrică mai veche, uitată pe nedrept, dar la care trebuie să revenim pentru a înțelege cu cine avem de furcă:

DODONIADA

DEZOLIGARHIZATUL CEAIKA Săptămâna trecută aflam că fratele drept al președintelui Republica Moldova a devenit partener de afaceri cu renumitul Igor Ceaika din Rusia. Ceaika a devenit celebru după investigația lui Navalnyi despre imperiul fiului procurorului general al Rusiei. Vă las să descoperiți, dar cred că vă dați seama și fără acel film (disponibil pe Youtube) cum se construiesc imperiile în Rusia... Apoi cum, dragii mei, ați schimbat ciocleji pe hlujani, da?...

FASCIŞTII Dodon vrea o sărbătoare fastuoasă cu ocazia „eliberării” Moldovei de „fascişti”. Această „libertate” a însemnat pentru populația acestui teritoriu sute de mii de victime. Foametea din 46, deportările din 49, din 51... Cine vrea detalii – conectați-vă la www.deportări.md . Ascultați atent. Forțați-vă! (Recunosc, eu nu pot privi mai mult de un film odată...). Iar cine sunt „fasciştii” din capul lui Dodon și celorlalți de pe lângă el se știe...

GUVERNUL CONCESIEI NAŢIONALE Dodon vorbește rău româna. A greșit, căci cuvintele seamănă. El a afirmat că guvernul actual este al „concilierii” naționale. Dar conciliere cu „fasciştii” nu poți face, nu-i așa?

BETON PESTE SITUAŢIE Peste coaliția „situaţionala” sau temporară va fi turnat un beton din hârtie. Dodon a anunțat că va fi semnată o înțelegere. Sper ca în această înțelegere să fie stipulat negru pe alb că actul respectiv anulează angajamentul la fel de beton semnat de ACUM în electorală precum că nu vor coaliza cu socialiștii.

AVENTURILE MAIEI SANDU LA BRUXELLES Știți ce înseamnă „piggy back business”? E o noțiune din micro-economie. Asta e atunci când ești furnizor al unei companii și profiți de expansiunea companiei respective. Împreună cu Maia Sandu la Bruxelles a ajuns și... Zinaida Greceanîi! Bineînțeles, toți înțeleg că fără suportul prim-ministrului, Greceanîi (și Dodon, de altfel) este persona non grata în afara universului putinist... Sandu a fost întrebată direct cât va dura alianța cu PSRM. Eu nu sunt sigur că ea a înțeles sensul întrebării... Dar poate că a și înțeles, dat fiind că a răspuns cam iritată. Cred că răspunsul a fost adus săptămâna trecută de eurodeputatul francez atunci când a declarat „Moldova nu a ales Europa”!, iar acum a fost confirmat și de un german, Klaus Bochmann: „Eu cred că se va continua așa… Să intrați în Uniunea Europeană este imposibil în momentul de față.” În rest, Maia Sandu a semnat nişte hârtii, acorduri de finanţare, dinte care unul chiar m-a amuzat: 8,5 mln pentru lupta cu corupția. Ceea ce nu știu europenii este că doar cu câteva zile înainte, la starea civilă a localității Prăpădiții de Jos a fost înregistrat un copil cu prenumele „Lupta” și numele „Cu Corupția”. Asta e o glumă, desigur. Întâmplarea face ca ieri să fi ascultat un sketch exact la subiect. Un umorist din Ucraina așa zice despre finanțarea „luptei cu corupţia”: asta cum ar fi ca un alcoolic să ceară de la nevastă o sticlă de votkă pentru a se lăsa de băut.

TARIFELE VOR CREŞTE Plahotniuc, acel care ne fura din energie, a fugit. ANRE a anunţat că vom plăti mai scump pentru electricitate. Straniu...

VREM RABLELE ÎNAPOI! Până acum nu se putea aduce în Moldova autobuze mai vechi de 10 ani şi cu cel puţin Euro1 la standarde. Guvernul a extins interdicţia până la 15! Fiindcă trebuie să ne modernizăm!

TAXE – TAXE – TAXE! Guvernul a decis să taxeze la același preț tutunul care „nu arde” ca şi celelalte ţigări. Fie, pentru viciu trebuie de plătit. Dar același guvern a decis să mărească TVA-ul la sectorul „Hotel – Restaurant – Cafenea” de la 10% la 20%! Și au propus această măsură aceiași care au elaborat-o și au făcut lobby pentru ea! Dar cea mai halucinantă e povestea „tichetelor de masă”! Inițial a fost propusă eliminarea lor, apoi impozitarea... Nu ascultați argumentări, căci e prostie peste prostie. Totul, ca de obicei, e simplu: 1) e nevoie de bani la buget 2) e nevoie de preluat afaceri. Ca fapt divers: să vă explic cum funcționează în Franța tichetele? Simplu: angajatorul este obligat prin lege să plătească 50% din costul prânzului pentru angajat. E treaba lui cum o face. Poate da bani direct, poate angaja o cantină, dar poate să plătească în tichete de masă. Și nu este nicio evaziune fiscală nimic! În plus la asta, tichetele de masă sunt și un instrument perfect pentru asistenții și organismele sociale, căci cu ele nu poți cumpăra țigări și rachiu!

NĂSTASE – PROFESIONISTUL Poliția germană l-a ratat pe asasinul din Moldova care ar fi fugit la Köln. Acesta ar fi aflat despre faptul că se știe unde este din... interviul lui Năstase! Profesionist, nu foaie verde! Tot la acest capitol vom pomeni și despre sesizarea respinsă de către PG referitoare la uzurparea puterii de stat (dintotdeauna am zis că chestia asta e folclor propagandistic, cu toate că nu sunt jurist și nu pot veni cu aprecieri profesioniste, sic!). Dar Năstase tare s-a mai supărat: „Refuzul de a da curs denunțului meu este o nouă dovadă că uzurparea puterii în stat este o operațiune concertată și coorodonată”. Cu alte cuvinte, dacă nu faceţi cum vreau eu – e uzurpare. Ei, dar lasă că numeşte Dodon un noi PG (interimar) şi totul va merge ca pe unt.

PETIC, GRIGORCIUC & BOLBOCEANU Până la urmă a fost respectat principiul consacrat al Curții Constituționale, acel al consemnării unei stări de fapt: Petic, dacă tot a fugit, a fost eliberat. Nu mult după asta Petic, Grigorciuc, dar și Bolboceanu au apărut la TV8 în calitate de mari luptători pentru dreptate și victime ale balaurului Plahotniuc. Toată floarea națiunii! Pentru a împrospăta memoriile vă recomand să ascultați încă o dată înregistrările cu Bolboceanu. Ajută.

Cam atât. Cireşica de pe tort din această săptămână o vom trimite Olesei Stamate, noului Ministru al Justiției care săptămâna trecută și-a cumpărat un Porsche nou-nouț. Nu, nu este din furat sau din mite, totul e ok din acest punct de vedere. Dar cu această ocazie aflăm de exemplu cât se câștigă prin ONG-uri. D-na Stamate ridica un salar lunar de 16.500 de lei! Lucrativ sector, nu-i așa? Soțul ei este și mai bine plătit, dar el lucrează în privat. În fine, nu-i nimic criminal, dar să-ți cumperi mașină nouă luxoasă când tocmai ai fost numită ministru și când știi că ești în vizor anume acum... Pe bune, cel sătul pe cel flămând nu-l va înțelege niciodată!

Partager cet article

23 juillet 2019 2 23 /07 /juillet /2019 15:35
Gӑgӑuzia - ţӑruşul Moldovei

Presupun că cea mai mare parte a cititorilor acestor rânduri, care încă mai au o memorie a pământului și a vieții la sat, știu ce înseamnă „ţӑruş”. În unele zone i se mai spune „pripon”, ceea ce este deja mult mai explicit. Acum că ne-am lămurit cu definițiile, să revenim la Gӑgӑuzia.

Chiar dacă nu vom reuși aici, și nici nu acesta este scopul, să facem o incursiune detaliată în istoria deloc veche (cei cu vechime în viață cel puțin egală cu a mea ar trebui să ținӑ minte evenimentele şi fără ajutor) a Republicii Moldova, vom aminti totuși câte ceva.

Mișcarea de eliberare națională de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut a făcut ca Republica Moldova să se apropie simțitor de România. În pofida a ceea ce se afirmă astăzi, ea nu era despre Independență, ci, în primul rând, despre Unire! Regimurile socialiste cădeau peste tot, în iarna lui 1989 cădea și regimul lui Ceaușescu, iar unul din centrele gravitaționale al sistemului european postbelic, URSS, pierdea vertiginos din greutate și nu mai avea puterea de a menține sateliții pe orbită. România post-ceaușistă nu era nici ea cu mult mai brează, cu atât mai mult cu cât la putere venea un soldat fidel, cu studii la Moscova, Ion Iliescu, și „pericolul” reunificării putea fi ușor amânat, dar devenea clar și evident că Republica Sovietică Socialistă Moldovenească se apropie inevitabil și ineluctabil de România. Scenariul german, atunci când reunificarea țării s-a înfăptuit, în mare parte, grație unui avânt popular și nu voinței centrelor decizionale, nu putea fi evitat. Trebuia inventat de urgență altceva!

Între timp, exploda şi URSS şi ne-am pomenit independenţi. Fie, au zis moldovenii, independența e doar o etapă intermediară („situaţionalӑ” am zice azi) pentru a înfăptui Unirea. Chiar dacă inițial nomenclatura ambelor state, obedientă Cremlinului, a stopat acest proces, presiunea populară devenea prea puternică și era evident că zăgazul burocratic nu avea cum să țină mult. Și astfel au apărut Transnistria cu Gӑgӑuzia. De ce tocmai două regiuni secesioniste? În Transnistria era dislocată armata. Dar deschideți orice hartă teritorial-administrativă și veți vedea că este evident: Moldova putea oricând renunța la Transnistria, la urma urmelor există și justificare istorică pentru asta, dar cum să renunți la Gӑgӑuzia, mai ales ținând cont de configurația „autonomiei”?

Consider că nu există nicio justificare istorică sau culturală pentru crearea autonomiei respective. Orice altă minoritate națională din Moldova – țiganii, bulgarii, evreii, ucrainenii –, aveau, la momentul creării autonomiei găgăuze, un tezaur cultural și o identitate mult mai prezervate, mai vii și mai bogate. Putem specula oricât: poate că a fost „geografia” de vină (mai aproape de sud și de Marea Neagră), poate anume faptul că nu exista o moștenire identitară puternică, respectiv erau maneabili și manipulabili (se putea substitui ușor o ciorbă din ce vrei adevăratelor tradiții găgăuze: a se vedea drapelul și stema autonomiei), poate că bulgarii erau prea „slavi”, deci prea apropiați de ruși sau ucraineni... Nu avem de unde ști, dar Cremlinul a decis să forțeze o „autonomie” anume găgăuză și nu alta.

Vom pune punct aici la această incursiune în tufișul istoriei pe care vom încununa-o cu o concluzie categorică și sentențioasă: Gӑgӑuzia este o formațiune teritorial-administrativă creată artificial având o singură misiune: împiedicarea oricărei inițiative de apropiere de România (astăzi și de UE cu NATO launloc). Oricât de mult ar încerca cineva să vă convingă că e o aserțiune simplistă, propagandistă (orice alt calificativ poate fi utilizat), nu există o altă înțelegere și explicație a existenței acestei autonomii.

Nu putem ști dacă a fost evitabilă acordarea de autonomie. Dar e clar că Chișinăul a trebuit să facă până și imposibilul pentru ca să nu apară o formațiune de acest fel. Se vorbește mult de „trӑdare” a Chișinăului în războiul cu Tiraspolul, dar insist: adevărata torpilare a suveranității statului Republica Moldova a fost autonomia Gӑgӑuziei! Prezentul ne confirmă în fiecare zi cele menționate mai sus... Simbolistica națională a Gagauziei este aproape de culorile sovietice și rusești, limba vorbită oficial este cea rusă, toți başcanii de până acum au fost și au făcut totul pentru a accentua obediența față de Rusia (în utlimul timp, chiar fără sinchiseală) și asta în pofida faptului că investiții în infrastructura autonomiei au venit de unde vrei – din Turcia, România, UE –, numai nu din Rusia...

Ce ar trebui să facă Chișinăul în situația dată? Cum să se comporte? Ori, și mai direct: ce trebuia să facă Maia Sandu, căci despre ea până la urmă discutăm, week-endul trecut?

În primul rând, orice acțiune și atitudine este dictată de înțelegerea perfectă a celor expuse mai sus: istorie și esență definitorie! În funcție de asta trebuie să fie luate decizii. 

Evenimentele week-endului trecut sunt scandaloase din mai multe puncte de vedre. Să le luăm la rând.

Scrutinul şi rezultatele lui: Cu doar două ore înainte de sfârșitul scrutinului, prezența la vot pentru alegerea başcanului era doar de 40% de procente (scrutinul e declarat valabil la 50%). În ultimile 2 ore, într-un mod miraculos, cele 10% au fost completate. Acei care cunosc cât de cât procesele electorale înțeleg perfect că acest fapt nu putea fi realizat fără încălcări masive și flagrante ale legislației electorale. CEC-ul însă a tăcut mâlc. Nici presa de la Chișinău nu a tras alarma, mai cu seamă cea a mainstream-ului guvernamental (cred că a venit momentul în care trebuie din nou să vorbim despre un alt veritabil „holding”). Vom menționa, tot aici, că prezența slabă la vot accentuează și mai mult caracterul absolut artificial al acestei autonomii, locuitorii ignorând-o magistral.

Prezenţa la ceremonia de investire a başcanului: Nu am o atitudine bine definită. Poate că și trebuia Maia Sandu să se deplaseze la Comrat, dar în calitate de Prim-Ministru, nu „invitat”. Vom remarca prezența masivă a emisarilor ruși de toată speța și absența totală a oricărui reprezentant din occident. Dacă și s-a deplasat, Sandu trebuia să-și asigure o suită guvernamentală mai importantă.

Costurile ceremoniei: Fastul și pompa instalațiilor ne face să ne gândim că s-au cheltuit bani grei. Din ce buget? Cine a plătit? Cred că alegătorii și cetățenii merită să cunoască amănunte. Nu aș fi surprins să aflăm detalii curioase. La fel: cât de justificată a fost participarea Gărzii de onoare a Republicii Moldova la această ceremonie?

Decorul: Scena a fost amenajată în culorile Rusiei. Un observator neinițiat ar fi pariat că această ceremonie are loc undeva în Rusia. Chiar dacă, precum menționam mai sus, drapelul Gӑgӑuziei are aceleași culori ca și cel rusesc, succesiunea lor în decor este anume acea a drapelului rus! Pe acest fundal, chiar și proiectarea drapelului Republicii Moldova a apărut umilitoare și ridicolă: drapelul Moldovei „înrӑmat” într-un mare drapel rus...

Discursul Prim-Ministrului Repubicii Moldova: Maia Sandu a vorbit... în rusă! Nu există o modalitate mai sigură de a se umili și de a umili instituțiile statului decât să ții discursul în rusă la Comrat. Cu atât mai mult că în Ucraina Maia Sandu a evitat s-o facă! Vom aminti că nu exista niciun sacrilegiu și nicio o provocare de a fi vorbit în română, una din cele trei limbi oficiale ale Gӑgӑuziei. Dar și conținutul discursului nu a fost mai breaz. Când am auzit „Вы уже многое сделали для Гэгэузии” sprâncenele s-au ridicat de la sine... Și nimic despre investițiile UE sau Române (Doam’ ferește!) în zonă...

Imaginea trucatӑ: În chiar ziua când a avut loc ceremonia a fost aruncată în spațiul public o imagine, aparent trucată, în care e prezentată Maia Sandu vorbind pe fundalul drapelului Rusiei. În realitate filmul de la eveniment ne arată că atât Maia Sandu, cât şi Igor Dodon cu Zinaida Greceanîi, au avut drapelul Republicii Moldova pe fundal. „Înrӑmat” de culorile drapelului rus ale decorului. Nu am de unde să știu cine anume a fabricat falsul. Dar dacă e să urmăm vechea regulă „is fecit cui prodest” nu mă pot abține de la următoarea observație: apariția acestei imagini le-a fost benefică în primul rând celor de la ACUM, căci le-a permis să focuseze discuțiile post-eveniment asupra fake-ului pe de o parte, dar și să respingă ori să devalorizeze orice critică adusă Maiei Sandu: ceva de genul „voi, care fabricați falsuri, ce legitimitate mai aveți să criticați?”... Cu atât mai mult cӑ imaginea a apӑrut imediat în spaţiul public, înainte de orice comentariu critic! Nu zic, falsul respectiv poate cӑ a şi fost uşor de fabricat, dar acel care l-a fӑcut parcӑ a stat anume la pândӑ... Or, ceea ce s-a întâmplat la Comrat, fără nicio „înflorire”, fără nimic, e suficient de plin de elemente nu doar pentru discuții serioase, dar și pentru critici dure. Acest fals le-a anulat din faşӑ si, la fel precum deseori se întâmplӑ, a deplasat toate discuţiile spre un eveniment artificial şi periferic.

Până la urmă acest caz nu este despre Maia Sandu, ci despre suveranitatea statului Republica Moldova, despre șansele de a reveni la normalitate (or, eu consider că există cel puțin două modalități destul de realiste de a o face) și la Sudul republicii, care, mie personal, îmi pare o sarcină mult mai stringentă decât Transnistria.

Gӑgӑuzia - ţӑruşul Moldovei

Partager cet article

22 juillet 2019 1 22 /07 /juillet /2019 11:29
Sӑptӑmâna în care s-au spӑlat peticile

Săptămâna trecută cel mai discutat și comentat epizod mediatic a fost interviul lui Vlad Filat la tocmai două posturi de televiziune. Al doilea hype al săptămânii au fost banii cheltuiți pe flori, dar nici primul, nici al doilea eveniment mediatic nu ar trebui să ne intereseze. Căci evenimentele cu adevărat semnificative au avut loc în altă parte. Dar eu nu sunt jurnalist, misiunea mea (așa cum mi-am inventat-o eu) este de a vă alerta, a vă interpela, de aceea voi trece în revistă ceea ce a fost cu adevărat semnificativ.

Vom începe cu cea mai mare bucurie a săptămânii trecute:

HALEP – CAMPIOANĂ! 6:2, 6:2. Victorie clară și indiscutabilă a Sominei Halep în finala de la Wimbledon! Felicitări pentru o mare campioană! Dar nu despre asta voiam să zic, până la urmă este în primul rând succesul ei, nu neapărat și al nostru. Ceea ce m-a impresionat este faptul că Simona a găsit necesar să mulțumească României. Niciodată nu i-am înțeles pe acei care vin cu critici la adresa sportivilor. Mai ales dacă e un sport individual. Să ne bucurăm, deci, dacă simțim că avem de ce, dar să nu uităm că este succesul Simonei, este munca ei, tenacitatea şi voinţa de a învinge.

Acum să revenim la ale noastre, multe şi mărunte:

COPIL DECEDAT DE RABIE Un copil de 11 ani a decedat de rabie la Chișinău. Fără îndoială este tragedia săptămânii. Ar fi multe de spus aici, căci e plin de semnificații acest caz. Sunt tată a doi copii. Și niciodată nu voi considera un oraș prin care mișună haite de maidanezi drept un loc sigur pentru ei. Mai departe faceți ce vreți cu această afirmație.

REPIRAMIDIZAREA

Este probabil cel mai important proces şi cu cele mai grele consecinţe pentru noi. Aici sunt mai multe axe de luat în calcul. Să le luăm la rând:

A fost publicată o așa numită „listă neagră” a lui Năstase cu mai mulți înalți demnitari din poliție care urmează a fi înlocuiți. Despre respectare de legi și proceduri nu mai are rost să discutăm. Totul se face conform vechilor și rodatelor tradiții locale: chemare la cabinet cu „recomandări insistente” de a demisiona de bună voie. Din ultimile demisii: Silviu Muşuc, șeful adjunct al Poliției Chișinăului; Marin Maxian, șeful INP; Oleg Cojocari, șeful Inspectoratului de Poliție de la Bălti. De asemenea au fost eliberați din funcție Pretorul sectorului Râşcani al capitalei, Nicolae Balaur, și Președintele CSM, Victor Micu. Până și din Parlament sunt „plecaţi” deputați: astfel, Viorel Melnic, ales, chipurile, în calitate de deputat independent, a depus mandatul de deputat!

Dar nu demisiile trebuie să ne intereseze, ci numirile! La acest capitol se conturează o „paradigmă” deloc îmbucurătoare:

La CEC au fost numiți în locul celor trei demiși: Dumitru Pavel de la ACUM, Maxim Lebedinschi, consilierul lui Dodon, și Dorin Cimil, cu studii la Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, pe care le termina în 2001.

În locul lui Fredolin Lecari a fost numit Rossian Vasiloi, fidel platformei DA, absolvent în 1994 al Școlii Superioare de Comandă de Grăniceri de la Moscova.

La Primăria Chișinău revine Boldurescu, demis, hăt în 2013, de Chirtoacă. Adrian Boldurescu revine în funcția deținută anterior, de șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație. El este ginerele ex-viceministrului agriculturii Ștefan Chitoroagă și cumetru cu ex-ministrul apărării, Vitalie Marinuţă. A fost restabilit prin decizie de judecată, deși în 2013 afirma chiar el că a scris cerere de demisie.

Vadim Ceban, fostul bașcan interimar al Găgăuziei, a fost prezentat de către Dodon la Moscova lui Kozak în calitate de nou președinte al consiliului de administrație al SA „Moldovagaz”.

La Agenția Proprietăţii Publice a fost numit Eugeniu Morari. Despre el nu se știe mare lucru. O fi vreun prieten de-al lui Brânzan. Dar e din foști, oricum: în perioada 2003-2015 a lucrat la MAI și a ajuns șef al Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice.

FĂRĂ TRANSPARENŢĂ LA CNA Tot la capitolul REPIRAMIDIZARE vom menționa și derularea pretinsului concurs pentru șefia CNA. Comisia juridică, numiri și imunităţi a parlamentului a refuzat să publice numele candidaților în termenii stabiliţi, ceea ce a stârnit reacții de nemulțumire, absolut legitime și justificate, din partea a cel puțin unui candidat, Cristina Țărnă. Printre candidați ar fi și un reprezentant al lui Dodon: Ruslan Flocea... Pariez că e favorit în această cursă.

DODON A PUS LABA ŞI PE PG În timp ce toată presa guvernamentală se excita de la sumele cheltuite de guvern pentru buchetele de flori, inclusiv pentru cabinetul ministerial al Maiei Sandu, în dosul acetui fumigen a fost votat de către parlament ca Președintelui să-i revină numirea unui Procuror General interimar. Cât durează „temporarul” sau „situaţionalul” în RM rămâne o mare enigmă...

DODON CONVOACĂ CSS După ce a fost la Moscova, Dodon a convocat Cosiliul Suprem de Securitate pentru ziua de joi, 18 iulie. Vom reaminti că, grație unui vot al parlamentului, TOATE (!) instituțiile statului sunt obligate să pună la dispoziția CSS orice informație cerută. Astfel, nu vom exagera dacă vom afirma că Rusia, prin intermediul lui Dodon, controlează absolut tot ce mișcă și respiră în Moldova (e un truism să mai afirmăm că trăim în era informației). Sub control direct sunt Ministerul Apărării, SIS, SPPS, relațiile cu Transnistria și (e ca și făcut) PG. Mai rămâne o singură instituție-cheie de băgat în buzunar (însă mișcări se observă și acolo): Audiovizualul!

MUNTEANU ŞI TKACIUK REVIN După întâlnirea cu Kozak, acei care reprezentau aripa tânără pro-rusă a comuniştilor au declarat că revin în viaţa politică. Rusia îşi întăreşte efectivele...

RENATO FIXEAZĂ AGENDA Usatîi iarăşi e la manete. La fel precum ne-a obișnuit și în trecut, el aruncă în spațiul public petici roșii fâlfâind (raportul Kroll, informații despre mandatele deputaților...) care aprind spiritele și îl poziționează drept mare justițiar. Boborul se excită, chiar dacă se știe demult că bovinele nu deosebesc culorile. Ochiul omului însă le distinge. Apropo, Dodon zice că PG și BNM nu confirmă autenticitatea celor publicate. Iar Kroll s-a supărat. Dar astea de la urmă sunt detalii nesemnificative.

FRATTINI ŞI GUBAREV O delegație a OSCE împreună cu Gubarev, ambasadorul pentru misiuni speciale al ministerului rus de externe, au fost la Chișinău. Au discutat despre Transnistria, de la sine înțeles. Aici (da, dom’lor se mai întâmplă! Mă adresez celor care consideră că „aş avea ceva” cu Maia Sandu) trebuie să spun că sunt perfect de acord cu Prim-Ministrul: ar trebui, la un moment dat, să înțelegem care este finalitatea acestor discuții, până acum sterile. Bune sunt vizitele în Ucraina: mai pun mințile la loc. N-ar strica ca delegaţia respectivă a OSCE-ului, în componenţă deplină, să răspundă la invitaţia lui Zelensky şi să viziteze Donbasul.

ZBORURILE MAIEI După vizita la București, Maia Sandu a fost și în Ucraina. Iar după asta a zburat la Berlin. În principiu, așa se cuvine să facă un șef de stat. Vom menționa că, la Kiev, Zelensky i-a tras mâța pe spinare pentru votul pro-rus al Moldovei la APCE. Meritat. În afară de niște decizii minore (pentru care Filip, ex-Prim-Ministru, a și înghimpat-o, la fel de meritat) nu am aflat mare lucru despre conținutul acestor vizite. Dar ar fi și naiv să sperăm că vom afla ceva esențial. Ca detaliu: o parte de presă i-a sărit în cap lui Sandu pentru că a ascultat imnul așezată. Le-aș recomanda să urmărească atent știrile și să deschidă un manual ceva de bună conduită. Nu stai în picioare când Merkel e așezată. Iar de ce a fost așezată Merkel e deja altă poveste și ține de competența profesională a jurnaliștilor.

ÎNCĂ O „GAFĂ” DE LA POPESCU A comite o eroare e una, a persista e alta... Nicu Popescu, noul nostru Ministru de Externe, a tras o raită pe la Bruxelles. De la Bruxelles ne anunță victorios că a deblocat finanțarea UE (în treacăt fie spus, ACUM a militat intens, bănuiesc și Popescu cu ei, pentru sistarea finanțării Republicii Moldova). În micul său filmuleț, postat pe rețelele de socializare, Nicu Popescu aduce mulțumiri (în engleză) Uniunii Europene (absolut firesc), Statelor Unite (??? mă rog, se poate, dar atunci când dai mâna cu un înalt funcţionar al UE nu aduci mulţumiri SUA. E elementar de prost gust!) și... atentie: RUSIEI! (Aici se cuvine să inserați o înjurătură în oricare din limbile de circulație în UE...).

Nu, nu am greșit. Eu nu am văzut jurnaliști să-l întrebe pe Popescu pentru ce anume îi mulțumește el Rusiei (deși a acordat interviuri imediat după această ieșire). Pentru teritoriul ocupat? Pentru șantajul cu gazele? Pentru devalizarea sistemului bancar? Pentru embargourile repetate economice? Eu chiar sunt curios să știu cum va răspunde.

61 DE MILIOANE DE EURO Atâta i-a promis Banca Mondială lui Brânzan, noului ministru al economiei, pentru interconectarea rețelelor electrice cu România. Cu ceva timp în urmă era anunțată o sumă de patru ori mai mare (270 mln.)! Nu știu dacă de atunci au scăzut brusc tarifele ori dacă aceste 61 mln. sunt doar o tranșă din cele 270. Sper doar că Branzan le-a zis mulțumesc. Și sper că a mulțumit Băncii Mondiale, nu Rusiei... (Noroc că nu era Popescu de față, că iarăși „gafa”).

GAZODUCTUL IAŞI – CHIŞINĂU Aici mari noutăți nu sunt. Cică se lucrează. Dar la acest capitol aș dori să vă aduc la cunoștință cum tratează presa o știre cu exact același conținut. Comparați două titluri: „Ambasadorul României: Lucrările pe gazoductul Ungheni-Chișinău au început pe toate cele 7 tronsoane” vs. „Nici-un metru din gazoductul Ungheni-Chişinӑu înca nu a fost construit”. Fiţi atenţi, dragii mei, ce şi unde citiţi! E cu consecinţe.

UE ŞI MOLDOVA O discuție în Parlamentul European: Băsescu cere pentru Republica Moldova o perspectivă clară de aderare (are dreptate) spunând că această lipsă de perspectivă face ca lucrurile să stagneze în RM (aici am putea discuta). Dar, din păcate, cel mai tranșant a fost eurodeputatul francez, Thierry Mariani: „Eu nu împărtăşesc optimismul unora. Doamnă comisar, Moldova nu a ales Europa. Două clanuri au decis să se alieze în Moldova ca să lichideze un al treilea clan. Haideţi să o spunem clar, toată lumea o ştie, în realitate, partida europeană reprezentată de doamna Sandu şi partida rusă, domnul Dodon, au de fapt o singură ţintă comună şi anume liderul PDM”. Desigur am putea multe să le reproșăm europenilor pentru cele câte se întâmplă în RM. Am putea chiar să le punem toate în cârcă și am avea toate justificările s-o facem. Dar astăzi Mariani a redat exact ceea ce se întâmplă în Moldova și ceea ce cred mulți deputați europeni despre Republica Moldova. Și are perfectă dreptate!

NĂSTASE – ELIBERATORUL! Omul are tupeu, ce mai vorbă. Nu a declarat-o un politruc de la partid, ci chiar mahărul în persoană! Bănuiesc că trebuie să ne așteptăm la o reamenajare în viitorul apropiat a memorialului pentru „eliberatorii” de serviciu. În sfârșit putem pune o față pe „soldatul necunoscut”! Deși... Ținând cont de cele relatate mai sus, mai că-mi vine a-i da dreptate.

PETIC A FUGIT! Petic a fugit chiar din sala de judecată! E, indiscutabil, gagul săptămânii! Tot respectul pentru instituțiile statului și felul în care funcționează aceste instituții – concentrat în acest caz! Cireșica de pe tort din această săptămână e binemeritată!

P. S.: Interviurile lui Filat? Hai, vă rog, să nu pierdem timpul cu nimicuri... Chiar dacă există un fel de tandrețe înduioșătoare în eforturile de a-l spăla pe fostul șef. Hai, mă, că-i ridicol. Dați-i drumul și atâta tot.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher