Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 janvier 2017 3 25 /01 /janvier /2017 23:27
Imagine: "Arlequin et Pierrot" de André Derain (1924)

Imagine: "Arlequin et Pierrot" de André Derain (1924)

A trecut o lună de când avem un nou Președinte. Câte le-a făcut Igor Dodon într-o lună, nu le-au făcut predecesorii săi pe durata întregului lor mandat. Bineînțeles, comentatorii politici, analiștii, formatorii de opinie (numiți-i cum doriți, nu sunt ironic de această dată), nu au putut să nu evalueze isprăvile flibustierului de la Sadova. Este și firesc. Rareori ai atâta material la dispoziție. Dubios de mult aș zice eu…

 

Urmărind cu mare atenție evenimentele din țară și nu doar (nu că aş înţelege mare lucru), voi îndrăzni să vin și eu cu câteva comentarii. Unele, le-ați auzit deja din alte surse... Dar există un element despre care nu prea se vorbește, ori este menționat doar tangențial, care mă face să nu fiu prea optimist în ceea ce privește Dodon și în special 2018, căci, nu-i așa?, anume alegerile parlamentare de peste un an și jumătate (vai, cât de aproape este!) sunt miza principală astăzi.

 

Vom face câteva constatări factuale pentru a planta decorul:

 

  1. PSRM este actualmente, și de departe!, formațiunea politică cea mai tare pe piață în Moldova. Un recent sondaj o creditează cu tocmai 38% din intențiile de vot, iar în spatele său se deschide un vid abisal: niciun partid politic nu atinge nici măcar 10%...
  1. Dodon a reușit să concentreze în mâinile sale tot electoratul anti-european și pro-putinist (e un pleonasm și am putea să ne limităm la oricare din aceste două definiții).
  1. Prin declarațiile sale total aberante, anti-statale, anti-sociale și chiar anti-naționale (a tras în toate direcțiile și toate domeniile!) a reușit un miracol: o unificare, pentru moment doar discursivă, a forțelor pro-europene, care până acum apăreau extrem de divizate și fragilizate după campania electorală devastatoare din 2016. Din păcate, avem dovada unui adevăr trist: nimic nu unește mai bine și mai solid decât un dușman... Dar asta e problema noastră, nu a lui Dodon.
  1. A reușit să atragă atenția presei internaționale și a diplomaților străini asupra situației și riscurilor pentru întreaga zonă care emană din R. Moldova...

 

Acum, dacă am terminat cu certitudinile, vom veni şi cu câteva presupoziţii (nu pretind la mare originalitate pentru unele). Iată, de exemplu, prima:

 

Pe Dodon îl doare fix în pix de funcția de Președinte, de țară, de popor și de restul chiţibuşurilor. El pregătește 2018. Chiar dacă nu a enunțat-o direct, nu ne expunem prea mult făcând această afirmație. Toate declarațiile lui nu trebuie privite, considerate sau analizate decât prin prisma acestui fapt... Dar spunând asta, imediat apar alte întrebări... să vedem.

 

Ce ni se pregăteşte pentru 2018? Cine este Dodon? Ale cui interese le apără? Vom începe prin a enumera mai multe ipoteze referitoare la „apartenenţa” noului nostru preşedinte vechi.

 

  1. Dodon joacă pe cont propriu. Putere de dragul puterii (și avantajelor care decurg din asta). Nu știu dacă mai crede cineva acestor afirmații... În primul rând fiindcă el e deja „în pâine”. E deputat și poate și din poziția actuală să beneficieze de suficiențe „avantaje” fără mari bătăi de cap. Exemplul lui Diacov și longevitatea acestuia e edificator. Versiunea are, cu toate acestea, dreptul la existență. Dacă ar fi să presupunem că este un politician cinic și fără scrupule, am putea să-i acordăm acest credit: a simțit un „trend” și l-a încălecat. Doar atât.
  1. Dodon este emisarul lui Putin. E foarte posibil. Cel puțin așa se poziționează chiar el. Și scandalul cu finanțări din zone off-shore care ar proveni direct de la Kremlin ar fi un argument în favoarea acestei ipoteze. În defavoarea ei joacă însăşi primirea care i-a fost rezervată la Moscova. Anumite aspecte au semănat a bătaie de joc. Se pare că nu este luat chiar în serios...
  1. Dodon este „omul lui Plaha” sau chiar „omul americanilor, europenilor, occidentalilor, etc., etc.” (adică ar fi om de-al nostru). Această ipoteză este într-atât de frumoasă, încât îți vine a o crede pe dată. Dacă mai ținem cont și de izul complotist care emană de la ea, devine de-a dreptul atrăgătoare. Și să nu uităm nici de faptul că Dodon este un transfug notoriu și că grație votului său Timofti a fost ales Președinte în 2012.

 

Acum să vedem şi ce ne zic „analiştii”:

  1. E posibil un impeachment: Da, într-adevăr, e posibil și există, deja!, suficiente motive pentru el. Dar acest lucru se poate întâmpla doar în cazurile 1 și 2 din grila de mai sus. Și nici chiar aici nu am băga mâna în foc. E posibil ca guvernarea actuală să-l țină cât mai mult în scaun, să-l lase să-și facă de cap și în continuare, sperând între timp să coaguleze forțele proeuropene în ceva mult mai credibil decât avem astăzi. Acest impeachment însă nu ar trebui să intervină nici prea târziu, căci el inevitabil va fi folosit de către Dodon în campanie, victimizându-se și poziţionându-se drept o „jertfă a „statului capturat””. (ah, la câte lucruri utile servește această sintagmă – „stat capturat”!)... Deci, nu, eu nu cred că un impeachment va avea loc, cel puțin nu în viitorul apropiat... Dacă însă Dodon este „omul lui Plaha”, atunci acest impeachment va surveni doar dacă va fi util. Poate să fie. Dar poate și să nu fie. Depinde de sondaje, de ceea ce se va contura pe segmentul pro-european... La urma urmelor, indivizilor de genul lui Plahotniuc cel mai convenabil le este atunci când totul e la muchie de cuțit. O majoritate covârșitoare pro-europeană nu-i este convenabilă, căci îl lipsește de titlul de „salvator al națiunii și al vectorului european”... Dar ce semnificație va avea acest impeachment dacă va fi provocat chiar de Dodon? Ultimile lui declarații de nesupunere la o decizie a CC (acea care vizează numirea de miniștri) pun pe gânduri...
  1. Cu cât mai mult rămâne în scaun, cu atât Dodon va pierde în popularitate: Într-o emisiune recentă radiofonică (dar am citit asta și în articole de presă) a fost chiar vehiculată cifra de 5%. Cu alte cuvinte, lăsat să-și facă de cap, Dodon ar pierde inevitabil din notorietate, și astfel ne vom apropia de 2018 cu un Dodon discreditat (prin declarațiile sale abracadabrante, chiar și pentru statalişti), cu un Usatâi dat în căutare internațională și cu ceva mai serios și mai credibil pe aripa pro-europeană. Și atunci nu ar mai conta cu adevărat ale cui jocuri le face. Chiar? Să fie totul atât de simplu?

Uite tocmai aici cred că intervine acel ceva despre care nu prea se vorbește la noi şi despre care vă pomeneam de la început... Un detaliu, dar înţelegându-l, toate îşi schimbă semnificaţia... Cu toate aberațiile și prostologiile enunțate de Dodon, chiar și cu acea intenție de a pune în cârca cetățenilor țării toate 6 miliarde de datorii adunate de Transnistria pentru gaz (aici am putea spune că nici nu adie a geopolitică), actualul președinte niciodată nu va coborî semnificativ în sondaje!

 

Persoanele care afirmă că Dodon poate coborî în sondaje pornesc de la premisa că scorul înalt al PSRM-ului este chiar rezultatul PSRM-ului, pe de o parte, și al eșecului actualei guvernări care se autodefinește drept pro-europeană (la o adică, ea așa și este. Putem spune că este ineficientă, coruptă, incompetentă, orice, dar ea este totuși pro-europeană), pe de altă parte. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci ele ar fi avut dreptate. Numai că scorul lui Dodon nu este deloc meritul său sau al partidului pe care-l conduce!  

 

Scorul lui Dodon este fabricat de către ceea ce am numi paradigmatic efectul „Pervâi Kanal”... Este rezultatul propagandei extrem de agresive putiniste difuzată nestingherit de ani de zile pe întreg teritoriul țării și asta fără o contra-balanță de niciun fel. Dacă până nu demult erau doi actori politici care beneficiau de acest scor, astăzi a rămas doar PSRM... Să presupunem că, printr-o minune, ar dispare mâine PSRM cu Dodon cu tot. Nicio problemă! Acest scor va fi preluat cu ușurință de oricare politician care va îmbrăca retorica pro-putinista, la fel de ușor precum ai îmbrăca o cămașă...

 

Ceea ce afirmă astăzi Dodon sunt calcuri și reluări oarbe a tot ce curge din difuzoarele și ecranele pro-putiniste. Puteți spune orice despre Plahotniuc și trustul său media, dar nici barem el nu are acoperire națională! La țară, acolo unde avem încă destul de mulți alegători, nu poți privi decât trei, maximum patru posturi de televiziune și toate sunt pline cu materiale propagandistice anti-occidentale, în afară de Moldova 1, bineînțeles, dar mesajul său este bruiat de către același argument omniprezent: „stat capturat”... Iar Moldova 1 fiind televiziune de stat... Da, la noi se priveşte masiv „Pole Chiudes”, „KVN”, „Pesnia Goda”, „Davai pojenimsia” ş.a.m.d.... Alte droguri, mai puţin nocive, nu ni s-au dat...

 

Și această realitate nu este de ieri-alaltăieri. De ani întregi se seamănă și se cultivă un anti-europenism, relativ soft de la început, devenit din ce în ce mai agresiv astăzi... Dar esențialul este deja făcut! Au fost implantate solid clișeele necesare și pe ele se poate îmbrăca acum orice... Un fel de celule stem din care fabrici orice minciună şi ea creşte credibilă! Despre știrile cu sirienii vă mai aduceți aminte? A fost o minciună, dar ce mai contează? Căci ea nu are rol de informație și nici măcar de dezinformație, ci de confortare a unor clișee preexistente. Atunci când minciuna nu mai are rol de minciună, ea devine desăvârșită! Sau încă un exemplu: sputnik.md tirajează în chiar ziua în care scriu acest text o „ştire” conform căreia autoritățile europene ar fi lipsit nu știu care părinți moldoveni de dreptul parental și le-ar fi luat copilul...

 

Cam aşa se prezintă situaţiunea. Nimic bun. Dar poate că greşesc eu şi atunci puteţi râde de acest text ca de o glumă proastă.

 

Ținând cont de cele relatate mai sus, eu aș prefera să-l știu pe Dodon drept „politician cu responsabilitate socială limitată”, dacă e să folosim o definiție recentă de-a lui Putin. Atunci toul s-ar reduce la o chestie de preț... Dar și aici nu văd nimic îmbucurător: Căci Putin va plăti. El plătește tuturor. Vor accepta oare să plătească occidentalii?

 

Și mai mult mi-ar place să fie „omul lui Plahotniuc”... Aoleo!!! Scandal, nu-i aşa?... Cum e posibil? Stat capturat (ptfu, drăcie, iar el!)! Pare-mi-se că e cel mai mic rău în situația creată... No, pe bune, dacă aș ști că este așa, m-aș distra de minune...

 

Oricum, nu prea avem de ales. PSRM trebuie bătut la scrutin în 2018 şi bătut la scor! Drept că eu nu prea știu cum. Totuşi, în ce mocirlă ne-am pomenit...

Partager cet article
23 janvier 2017 1 23 /01 /janvier /2017 12:57
Săptămâna cu responsabilitate civilă limitată

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

No, ce să vă zic? Dacă ar fi să considerăm serios ceea ce s-a întâmplat în această săptămână, cred că ne-ar apuca damblaua. Cum n-ai da, dar guvernanții noștri dau dovadă de un optimism imbatabil, nemărginit, și asta ar trebui să ne îngrijoreze la maximum. Săptămână după săptămână ne spunem că mai rău nu se poate, dar ei găsesc întotdeauna resurse pentru a ne surprinde. Ceea ce a învârtit Dodonul țării Republica Moldova în ultimile șapte zile este stratosferic. Dar am impresia că am folosit într-atât de des acest cuvânt în ultimul timp încât nu mai cred că e relevant. Am atins deja un alt nivel, străbatem sistemul solar în lung și lat la capitolul prostiei. E timpul să ne agățăm inelele Saturnului de gât. La urma urmelor, de la Râm ne tragem, iar de la perioada tradiţională a saturnalelor râmeşti nu a trecut nici măcar o lună. Dar să le luăm la rând, chiar dacă, și sper că mă veți ierta pentru acest fapt, nu am nici curajul, nici voința să cheltui mulă „cerneală” pe tâmpeniile lui Dodon. Mă tem însă că suntem abia la început de cale, de aceea am decis să-i consacru o rubrică specială cu care voi începe sintezele de azi şi cât va mai fi în scaun. Să începem:

 

DODONIADA

DODON ŞI EMINESCU Dodon a depus flori la bustul lui Eminescu. Trădare! Înaltă trădare! Dragi alegători ai lui Dodon, Eminescu a fost un naționalist român din cei mai aprigi! Chiar dacă din cauza iletrismului cronic absolut Dodon și acoliții au încurcat data nașterii cu cea a morții, ei au depus flori la bustul lui Eminescu! Cum de nu s-au ars la tălpi apropiindu-se de aleea clasicilor?... Acolo nu sunt decât români desăvârșiți și incorigibili...

DODON CERE REVOCAREA LUI GRIBINCEA Dodon ameninţă că nu va mai numi niciun ambasador de acum încolo până când Guvernul nu-l va rechemă pe Gribincea, ambasadorul nostru de la București. Inofensivă și protocolară funcția, nu-i așa?

DODON UMILIT LA MOSCOVA Cu adevărat de cap însă Dodon și-a făcut la Moscova. Isprăvile lui ar fi ajuns pentru un an întreg, dacă nu pentru mai mult. Nici nu am chef să mai revin asupra lor. Dar ceea ce rămâne de neînțeles este cum poate suporta un om normal constituit o umilință precum acea la care a fost supus Dodon de către Putin... A vorbi la briefing după o întâlnire de înalt nivel pe subiecte diferite e deja o lipsă totală de respect, dar a vorbi despre prostituate e de-a dreptul bătaie de joc. Bine, cel puțin am aflat de la Putin cum trebuie să-l numim de acum încolo pe Dodon: politician cu responsabilitate socială limitată ("с пониженной социальной ответственностью"). Cred că i se potrivește de minune.

DODON NE PUNE 6 MLRD ÎN CÂRCĂ Acel care urla despre furtul „meleardului” de la toate tribunele, declară fără a icni că R. Moldova ar trebui să-și asume încă 6 pe de asupra. Cam atât datorează, cică, transnistrenii Gazpromului. Această datorie e o întreagă poveste și ar merita de una singură tratate întregi de geopolitică. Dar nu avem timp și spațiu anume aici. Ceea ce trebuie să ținem minte e altceva: Dodon care cică vrea să anuleze legea prin care „meleardul” s-a făcut datorie publică ne-ar pune în cârcă fără a sughiţa tocmai șase! Consecvent politician, nu-i așa?

DODONUL DE BOBOTEAZĂ Și dacă a ostenit și făcut atâtea fapte blagoslovite, marele nostru PSRMevod a hotărât, respectând tradițiile habotnicilor pravoslavnici, să treacă pe la vlădâca Vladimir (mai știi, poate avea și misiune de la Centru pentru acesta) ca să bea apă de la robinet (de bobotează ea se transformă miraculos în agheazmă), iar apoi, respectând alte tradiții, mai păgâne și mai mazochiste, a plonjat într-o copcă, à la russe!

Cam atât despre Dodon... sa trecem şi la celelalte. Şi să începem cu câteva veşti bune:

UE NE MAI DĂ 100 DE MILIOANE Eu nu știu ce cretin trebuie să fii că să-l crezi pe Dodon atunci când acesta anunță că UE nu ne-a dat nimic. Ce să mai comentezi aici? Poate doar un sfat pentru donatori: concediați în boala toți managerii responsabili de comunicare! Ori investiţi mai mult! Să bagi într-o țară cât un păduche pe hartă sute de milioane și să-și bată joc inși de alde Dodon de asta...

MASTER CLAS DE LA AMERICANI James PETTIT, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, a ținut o prelegere în fața profesorilor, doctoranzilor și masteranzilor de la Academia de Administrare Publică, sub genericul: ,,Relațiile moldo-americane-25 de ani de cooperare". În română. Tot el s-a adresat cetățenilor de la Edineţ. În română. El are doar doi ani de când se află în Moldova, din Ianuarie 2015. Farit Muhametşin este ambasador în Moldova din Aprilie 2012. Poate cineva să-mi trimită un link în care acesta vorbește româna? Eu știu că pe mulți îi obosește acest subiect. Dar atunci când vorbim despre respect...

500 DE EURO PENTRU EDUCAŢIE Începând cu acest an fiecare copil, cetățean român, născut după 9 februarie 2011, va primi de la statul român 500 de euros. Pentru educație. Pe care îi va putea utiliza când va împlini 16 ani. Parcă nu-i mare treabă. Dar când îmi aduc aminte de anii mei de studenție, zic că nu mi-ar fi stricat deloc.

CETĂŢENIE ROMÂNEASCĂ MAI IEFTINĂ Multe din taxele percepute în cadrul procedurii de redobândire a cetățeniei românești au fost anulate. Întotdeauna am perceput aceste costuri drept o nedreptate. Și mă bucur că sunt anulate. Și mai mult mă voi bucură când va fi simplificată până la minimum procedura. Eu în genere consider că ar trebui să fie suficientă o simplă cerere. Iar statele, România și Moldova, să-și asume mai departe toate procedurile, căutările și costurile. Fiindcă anume astfel ar fi just și corect. În 1944 nimeni n-a întrebat nimic...

Acum şi despre cele mai nebune:

BOTNARI ATACĂ PRESA Vladimir Botnari, fostul comisar al municipiului Chişinău, cere tragerea la răspundere penală a ziaristei Centrului de Investigații Jurnalistice Mariana Raţă. Dacă ar putea, ar da și cu piciorul în jurnaliștii ăștia impertinenți. Precum au făcut zbirii săi în 2009... Cică presa ar fi folosit date cu caracter personal. Eu am citit materialul Marianei Raţă. Și materialul Ziarului de Gardă. Nu am găsit date care ar perturba excesiv intimitatea domnului Botnari. Să vedem ce va găsi procuratura.

38 VS. NEANT A fost publicat un sondaj de opinie. PSRM-ul lui Dodon ar lua 38%! În spatele său – niciun partid, niciunul! nu depăşeşte 10%...

ŞALARU ÎŞI LANSEAZĂ PROIECTUL POLITIC Anatol Şalaru, după ce a fost demis de către Ghimpu, a anunțat în această săptămână că lansează un nou proiect politic. Ținând cont de vidul abisal pe segmentul politic respectiv, formațiunea în curs de constituire are toate șansele. Depinde și de calitatea persoanelor implicate în proiect. Multe vor depinde, de asemenea, și de alianțele pe care formațiunea le va face. Numai că aici ar trebui să fie foarte precaut: să nu se întâmple ca acest vid să-l tragă și pe el la fund...

GHIMPU VREA REFERENDUM Ghimpu vrea, cică, referendum pentru a-l destitui pe Dodon. El ar trebui să se uite pe sondaje înainte de a mai vrea ceva. Dodon – 38. Ghimpu – 1. Scorul la zi.

JTV ŞI DATORIA Nu despre datoria de jurnalist a celor de la Jurnal TV vreau să vă scriu, aici fiecare să decidă cum îl duce capul, ci despre una mult mai banală, fără milă și discriminare: JTV datora 2 milioane 600 de mii de lei pentru chirie și sunt cu datorii cronice din 2013. Putem desigur regreta că au fost rugați să plece din SkyTower și că asta a însemnat sistarea activității. E o chestie de gust. Eu nu-i priveam. Dar atunci când nu plătești chiria ești dat afară. Și e absurd să-l învinuiești pe Plaha. Teatru ieftin...

PROFESORII NU MAI PROTESTEAZĂ Gata, s-a terminat. Repede și fără mare gălăgie. Ce-a fost asta, așa și nu am înțeles. Dar am văzut un video pe blogul lui Veaceslav Balacci în care protestatarilor li se împart bani. Cum? De ce? Pentru ce?... Eu la proteste nu prea am fost în viața mea. La doar câteva. Dar bani nu am primit niciodată. Cred că am greşit protestele.

CIOCLEA LA RUŞI Nu doar Dodon a fost la ruși săptămâna trecută. Guvernatorul Băncii Naționale a fost și el în ospeție la ruși. La un guleai. La nunta unui oligarh rus. Poate el să zică orice. Da, noi știm că Cioclea a lucrat la Moscova. Și că e absolut firesc să-și fi făcut prieteni. Dar tocmai aceasta și-i problema! Problema celor care l-au angajat. Și încă ceva: trebuie să fii tare hâtru pentru ca, fiind un înalt demnitar de stat în Moldova, să mergi la o asemenea nuntă. Fie și la un prieten apropiat. Mai ales dacă e un prieten apropiat de acest gen.

Numai că pe ei îi doare-n cot!

P.S.: Amatorilor renumitei sintagme „stat capturat” - o dedicație specială: Un tip este oprit de un polițist. Nu știu, poate polițistul și a exagerat, habar n-am. O amendă de 100 de lei a generat un telefon la un vice ministru și deplasarea unui ditamai șef de brigadă. Eu unul am găsit acest filmuleţ de un simbolism incredibil. L-aș recomanda pentru Oscar

 

 

Partager cet article
16 janvier 2017 1 16 /01 /janvier /2017 12:06
Povestea unghiei
l’oubli et la mémoire sont également inventifs*, 
Jorge Luis Borges, Le rapport de Brodi

 

 

Nu, de fapt noi nu ținem minte nimic. Memoria este probabil cel mai perfid aliat în ceea ce privește trecutul sau reprezentarea noastră despre el. Ceea ce credem noi că ținem minte nu sunt decât amintiri despre amintiri. Timpul trece ca un tăvălug peste asperitățile trecutului și imaginea care mai este vie în mintea noastră despre el tinde spre uniformitate. Ajungem într-un sfârșit să vorbim despre o perioadă anume în termeni extrem de simpli și reductori -„a fost bine”, „a fost rău” -, iar imaginația proprie, prin tenebroase mecanisme ale materiei cenușii, găsește singură justificările și argumentele exemplificatoare care, la rândul lor, solidifică și mai mult edificiul verdictului. Atunci când acest proces decurge în mod firesc nivelarea respectivă se întâmplă prin transformarea continuă într-un nor eteric monocrom a multitudinii de senzații pozitive sau negative, fără să uităm de faptul că ponderea „binelui” în această ecuație este infinit mai mare. Madeleina prustiana se preface de-a lungul anilor dintr-o simplă coptură, cert savuroasă, într-un munte de granit de neclintit care spune până la urmă un singur lucru: „a fost bine”.

 

Și moșneguțul lui Alexei Marinat repeta ca o placă de vinil defectată „Tot mai bine era atunci”, dând dovadă de o tărie de caracter de invidiat în față unui individ care încerca cu tot dinadinsul să-l facă să spună „a fost rău”. Nu contează dacă încăpățânarea lui moș Petrache Seceră e conștientă, un fel de încăpățânare-manifest a unui om ajuns la sfârșit de cale și care știe că nimic semnificativ, nici rău, nici bun, nu i se mai poate întâmpla, sau e pur și simplu o formă de ignoranță, de inconștiență senilă bătrânească. Contează că personajul rămâne fidel imaginii pe care și-a forjat-o chiar el despre trecut. Dar ce se întâmplă atunci când această „tărie de caracter” lipsește? Atunci când nu doar un mucos care învață meserie îți fâlfâie în față un microfon, măgulindu-ți trufia, - Vezi, Moș Petrache, ai să apari la televizor! -, dar atunci când te pomenești cu o mașinărie întreagă care te convinge cu aplomb, acum, în prezent, că trecutul a fost alb și anume alb, nu altfel (ori negru, e valabil pentru ambele variante)? Până la urmă, același mecanism funcționează în ambele sensuri... E destul să fii convins astăzi că atunci „a fost bine”... Iar mai departe imaginația proprie, prin tenebroase mecanisme ale minții, găsește singură justificările și argumentele exemplificatoare care, la rândul lor, solidifică și mai mult edificiul verdictului. Bine a zis cine a zis: acel care controlează prezentul controlează și trecutul...

 

Am să va povestesc acum, după această digresiune puțin cam lungă, dar atât de necesară (ca și absolut tot ce scriu de altfel, mai încape îndoială?), și despre cum mi-a dezbătut deficitul o unghie. Există totuși momente în trecut, de o intensitate majoră, care rezistă mult mai bine forței nivelatoare a memoriei despre care vă scriam mai sus. Povestea mea despre o unghie pierdută, pe care o veți afla imediat, e din acestea. Acea durere fizică intensă pe care am resimțit-o atunci îmi iluminează, aidoma unui felinar în noapte, realitatea acelei zile și nu-mi permite s-o evaporez în ceața densă a memoriei...

 

Se întâmpla demult, cu vreo 30 de ani în urmă... Eram copil la mama și la tata, școler deja, încă un mucos, dar cu drepturi depline de a mă deplasa singur până la școală și în raza cartierului din orașul Bălți în care locuiam. Bălți nu este un oraș tocmai mare și avea pe atunci, probabil toponimic mai sunt valabile și astăzi, câteva repere geografice legate de unele localuri marcante, precum se întâmplă, de altfel, în oricare alt oraș. Celor din generația mea denumiri precum „Steluţa”, „Voshod”, „Drum Bun”, „Podul Chişinăului”, „Tâsiacia melocei”, „Iunosti”, „Pioner” le dau indicații topografice clare referitoare la orașul meu natal, murdar până la stele (și asta nu e doar o vorbă a cântecului). Unul din aceste jaloane orientative era și magazinul „Roada” din cartierul 8, care nu era departe de căminul familial în care locuiam atunci. Anticipând, am să vă dezvălui că acesta este și locul „crimei”! Ce-o mai fi acolo astăzi nu știu, dar pe timpuri era un magazin în care se vindeau legume și fructe, sucuri și conserve, făină, sare și zahăr, adică ceea ce trebuia să însemne produse ale sectorului agro-alimentar din RSS Moldova. La drept vorbind, dacă ar fi fost să ne luăm după cum arăta asortimentul magazinului, cu fructe și legume printre care erau destul de multe stricate și pe care ți le băgau neapărat în torbă launloc cu celelelate, cu sucuri în borcane de trei litri dintre care cele care durau cel mai mult pe rafturi erau acele cu suc de mesteacăn (produs național, ce mai!), conserve din dovlecei și vânătă (vă mai aduceți aminte: „икра баклажанная, заморская**”?) pe care nu le cumpăra nimeni, da, dacă ar fi să ne luăm după cum arăta în general și după mirosul de legume și fructe stricate care părea să fi intrat până și în tencuiala pereților, starea sectorului agro-industrial din republică era jalnică. Nu suportam atunci şi nu suport nici astăzi mirosul de cartof sau ceapă stricată (nu neapărat de la „Roada” mi se trage), chiar și scriind aceste rânduri îmi vin convulsii reflexive de vomă, iar în memorie îmi stă bine întipărită o ladă cu prune pe care am văzut-o în acel magazin: prunele stricate s-au chifligit și au acoperit cu mâzgă vâscoasă tot conținutul, de nu mai înțelegeai care fruct este teafăr și care nu, iar în jurul lăzii roiau viespi, albine și muște... Interiorul acelei prăvălii nu-mi părea deloc atrăgător, e drept că nici mare treabă pe acolo nu aveam, căci noi nu cumpăram fructe sau legume de la ei. Ne aprovizionam de la țară, de la bunei, iar în plus tata mai avea și o bucată de pământ lângă Bălți. Făceam compoturi și conservam masiv pentru iarnă. Ne descurcam precum se descurcau pe atunci toți ai noștri.

 

Din exterior, magazinul „Roada” era o construcție separată, un fel de cub de beton, cu o fațadă din sticlă și metal orientat spre strada care atunci purta numele lui Voroşilov, un macabru călău bolşevic, renumită mai târziu, după căderea URSS-ului, în „Calea Ieşilor”. Clădirea avea în față un fel de platformă naltă cam de un metru și jumătate și lată de vreo doi, și trebuia să urci câteva scări până la intrare, o ușă dublă din aceeași sticlă și metal. Acest detaliu își are importanța sa în povestea dată. Bănuiesc că sovieticii cunoșteau de existența plexiglass-ului și aluminiului, poate că era deja folosit și în construcții, dar nu și pentru acel edificiu. Ușa enormă era o ramă din colţare de fier masiv în care era îmbrăcată sticlă groasă și era ținută închisă de un resort impunător, așa încât trebuia să depui un efort considerabil ca s-o deschizi. Noi, copiii, reușeam cu greu, iar atunci când nimeream în bătaia ușii la închidere, eram pur și simplu azvârliți de ea afară.

 

Oare în ce an să se fi întâmplat povestea dată? Poate în 1985? Ori 86? Ori poate 87?... Iată, vedeți, nici asta nu mai țin bine minte... Dar undeva pe acolo. URSS încet, dar sigur se îndrepta spre colaps. Intrasem în perioada deficitului total. De pe rafturile magazinelor au început a dispare practic toate produsele, în special cele industriale. De mâncare se mai găsea, dar doar atât și doar produse de primă necesitate: pâine, lapte, smântână... Își mai aduce aminte careva de faptul că la piață se vindeau chiștoace la borcan de 1L? Dar cred că borcanele cu chiștoace au apărut totuși ceva mai târziu... Tot pe atunci apăruse și o zicală: „Cât de scump, dar să se poată cumpăra măcar ceva...”. Ei uite, se poate spune că acest vis din perioada deficitului total astăzi s-a împlinit!...

 

Zahărul făcea parte din produsele care au dispărut din vânzarea liberă. Poate o fi fost de vină și campania antialcoolică a lui Gorbi, lansată în 1985. Dar ținând cont de celelalte „dispariţii”, cred că a fost doar o scuză. Cert e că autoritățile au zis că se face prea mult rachiu pe la noi și că se va interzice să se vândă mai mult de 2 kg de zahăr pentru o persoană. Bine, dar acest lucru nu explica dispariția lui din comerț! Pentru noi, și nu doar pentru noi, acest lucru era aproape o catastrofă. Vă ziceam mai sus: în afară de consumul curent, noi mai făceam și multe conservături: dulcețuri, compoturi... Tata cumpăra zahăr cu sacul de obicei și se consuma destul de mult în perioada estivală... Cert, făcea bunelul și rachiu, dar el își cumpăra singur zahărul.

 

Și iată că în una din acele zile se zvonise prin cartier că la „Roada” se dă zahăr. Este și acesta un jargon sovietic: nu se spunea „se vinde”, ci „se dă”... „Я за вами! A что дают?***”, mai țineți minte? Cozi, cozi, cozi interminabile peste tot... Bătăi, certuri, blaturi, legitimaţii de invalid sau de veteran... Numere înscrise cu pixul pe dosul palmei... Și ore, zile, nopți pentru a cumpăra ceva... Am stat o dată într-o stație de alimentare (eram la Drochia) o zi întreagă cu mașina. Cineva i-a spus tatei că acolo este benzină. Trebuia să ne întoarcem la Bălți, dar rezervorul era vid. Tata spera să cumpere de pe la șoferii colhozului din sat, dar nu a găsit la nimeni. Îi ajungea doar până la Drochia. Mai departe – yok. Moskvichul a murit exact la intrarea în stație, o minune și asta. Acolo mai erau vreo 30 de mașini. Se dădeau doar câte 10L, dar se terminase exact după ce am ajuns noi acolo. Măcar să crapi! Umblă tata ca năucul cu canistra, dar nu era strop de carburant nicăieri... Nimeni nu dorea să-i vândă nici măcar 2-3 litri... Nu mai țin minte cum s-a descurcat... Dar m-am abătut de la subiect, se revenim la zahăr.

 

Așa dar, în acea zi se dădea zahăr la „Roada”. 2kg în mâini. E greu să explici și această noţiune astăzi: trebuia să fii prezent pe loc și nu se dădea decât 2 kg pentru o persoană. Nu puteai cumpăra pentru cineva, nici măcar pentru copil dacă nu era de faţă. Eu cu soră-mea am plecat de dimineață la școală, iar tata – la magazin să prindă rând. Noi eram patru, deci, cu puțin noroc, am fi putut spera să cumpărăm 8 kg. Un nimic pentru noi, dar tot era ceva. Când am venit de la școală pe la o amează, mama m-a hrănit și mi-a zis să merg la „Roada”, să-l caut pe tata și să-l trimit acasă să mănânce și el ceva. V-ați prins, da? El de dimineață stătea acolo! Am plecat după el. Cum l-am găsit în mulţime nu mai știu. Tata mi-a dat o foiță cu un număr, m-a încredințat unui cunoscut de acolo – se înfiripau în acele cozi cunoștințe, prietenii, mici tabere, deseori beligerante– și a fugit spre casă. Eu am rămas să țin rândul cu instrucțiuni clare de la tata.

 

Nu a lipsit mult. M-a trimis înapoi acasă și mi-a zis aproximativ pe la ce oră să revenim cu mama și cu sora (el cam pribluise când ne va veni și nouă rândul). La ora indicată am venit tustrei la „Roada”. Am mai așteptat vreo oră cu toții. Ne temeam foarte mult să nu închidă ăia magazinul... Dacă nu ne venea rândul până la ora închiderii, asta ar fi însemnat că tata trebuia să nu doarmă o noapte, fiindcă acei care abandonau și plecau acasă își pierdeau numărul în coadă. Și așa o regulă draconică se practica atunci... Dar am avut noroc și iată-ne, toți patru, în înghesuiala de lângă tejghea, am cumpărat 8 kg de zahăr! Am început să ne facem loc spre ieșire. Tata – în față cu torba, eu – în urma lui, sora – după mine, mama încheia mica procesiune.

 

Când a răzbătut la ușa care era închisă (Vă aduceți aminte de resort? Cine să stea s-o țină deschisă?) tata a tras de ea, eu m-am apucat cu mâna de colţarul ramei să mă trag în afară... În acel moment, ori că tata a fost îmbrâncit de cineva, ori din cauza greutății, nu știu, dar a scăpat mânerul. Și uşa, cu toată greutatea ei s-a închis exact peste unghia mea... Mamăăăăă!!! Ce-am mai urlat... Ce durere, fraților! Sângele a țâșnit imediat, iar unghia a căzut tot atunci... Noroc că tata a prins ușa înapoi la timp, căci putea, blestemata, să-mi zdrobească degetul de tot, să-l facă zob... Ce-a fost pe urmă, nu mai țin bine minte... Ce a zis mama, ce a făcut tata... Îmi stă unghia aia atârnând de vârful sângerând copios al degetului în fața ochilor și astăzi. Apoi – nu țin minte. Black out... Nu, nu mi-am pierdut cunoștința. Pur și simplu nu țin minte...

 

Cam asta e povestea cu unghia. Reiese, deci, că pe mine personal deficitul total m-a costat o unghie...

 

XXX

 

Se duc astăzi, acum, în prezent, bătălii acerbe pentru trecut. Adepții „a fost bine” luptă înverșunat contra celor din tabăra „a fost rău”. Restul e secundar. Restul vine de la sine. Eu am avut, că și mulți alți copii din generația mea, o copilărie fericită, dacă nu cădem, prin definiție, în păcatul pleonasmului zicând asta. Eram încă prea mici și nu eram încă prea afectați de realitatea cvazi criminală care domnea în rândurile adolescenților, chiar și atunci. Cu doar câțiva ani mai târziu, fiecare zi la școală, mai bine zis, drumul până la și de la școală, se prefăcea într-o mică expediție de război... Dar aceasta este o altă poveste.

 

Mi-a fost bine? Da, nu mi-a fost chiar rău. Ce griji aveam eu pe atunci? Dar nu aș vrea, nici în ruptul capului, să trec prin ce au trecut părinții mei.

 

Cred că dacă ar exista o mașină a timpului care să ne ducă înapoi în acea perioadă, să ne ducă pe toți, pe acei cu albul și pe acei cu negrul, pe toți acei care afirmă că își aduc perfect aminte cum era pe atunci, am fi cu toții șocați de diferența dintre ceea ce afirmăm noi astăzi și realitate... Dar nu există.

 

Iar celor care afirmă cu multă vervă că mai nu am trăit în rai, eu unul le-aș arăta o unghie însângerată de copil. Unghia pe care eu unul nu pot să le-o iert. Dar nici acest lucru nu-mi este în puteri. În schimb, v-am scris această poveste.

 

 

*uitarea si memoria sunt la fel de inventive (traducere proprie)

**icre de vânătă, de după mări şi ţări: (se face aluzie la o comedie sovietică, în care tocaniţa de vânătă era prezentată drept o mare raritate vs. icrele negre (caviarul) sau cele rosii (de somon)).

***Ocup după D-stră. Ce se dă?

Partager cet article
16 janvier 2017 1 16 /01 /janvier /2017 11:43

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

În săptămâna care a trecut nu a existat decât un singur eveniment care ne-a afectat pe toți în egală măsură şi fără excepţii de vreun fel. Chiar și pe acei care sunt plecați din țară. Chiar și pe mine. A nins peste Moldova! A fost ger. Apoi din nou a nins… E foarte bună această iarnă! Unificatoare… Vă invidiez, dragii mei! Vreau și eu puțină iarnă cu zăpadă și ger… Un singur lucru mă nedumerește de fiecare dată când vine: autoritățile și mass-media se comportă de parcă se întâmplă ceva absolut excepţional… Oameni buni, iarna pentru asta și e iarnă: să fie ger și să ningă! Și cu cât mai multă zăpadă este, cu atât mai bun va fi anul. Așa parcă știam eu… Nu știu dacă zăpada e de vină ori altceva, dar și noutăți parcă au fost mai puține. Și slavă Domnului!

 

Azi, cică, e Sfântul Vasile. Anul nou pe vechi. Pe undeva se va mai hăi. Este a patra și ultima sărbătoare din ciclul sărbătorilor de iarnă de la noi. Apoi vom intra într-un an nou. Pe nou, pe vechi, pe toate stilurile.

JTV KAPUTT Se pare că Jurnal TV și-a dat ortul popii. Și oricât patos nu ar emite JTV-iştii, oricât de mult nu l-ar acuza ei pe Plahotniuc, adevărul pare să fie umilitor de banal: proprietarii Sky Tower îi roagă să părăsească localul pentru care JTV ar avea datorii de vreo 2 mln de lei pentru chirie. Ţopii s-au cam săturat de jucărică… Iar televiziunea trăia în mare parte din banii de la partide politice. Dar PLDM bani nu mai dă (n-are de unde), PSRM poate că ar și da, dar nu chiar atât. Și-apoi Dodon își construiește treptat propriul imperiu TV. La ce-i mai trebuie JTV? Curioasă, totuși, asociere: JTV, oficial, încasa bani anume de la aceste două partide… Restul elementar e prea mărunt. Ținând cont de salariile practicate la JTV, cred că încasările pur comerciale nu ar acoperi nici măcar leafa anuală a unei vedete… Eu, unul, după ce am văzut de unde le vin banii și înțelegând că și ceilalți funcționează cam tot așa, am zis că mai mult nu mă uit la nicio televiziune, poate în afară de TVM, așa de stat cum este ea.

CSJ SĂ DECIDĂ, NU CC Dacă mai țineți minte, mahării noștri ne tot calmau după alegeri și ne ziceau că nu schimbă mare lucru dacă e Dodon președinte ori altcineva, că, cică, nu ar avea putere și atribuții. Însă până acum tipul a făcut cam tot ce i-a trecut prin cap și se pare că ac de cojoc nu i s-a găsit încă. Iată, eu așa și nu am înțeles: avea dreptul Dodon să-i retragă cetățenia lui Băsescu ori ba? Curtea Constitutională a restituit deputatului Grigore Cobzac sesizarea din 6 ianuarie 2016, deoarece aceasta a fost depusă cu încălcarea competenței stabilite expres de Legea cetăţeniei Republicii Moldova. Inofensiv, Dodonul, nu-i așa?

ŞALARU O IA DE LA ÎNCEPUT Nu doar JTV e pe cale să-și dea duhul, dar și PL-ului îi sună kaputt-ul la ușă. După ce l-au demis pe Şalaru, își dau seama că nu știu cum să facă pentru a-l băga pe Munteanu în loc. Cer avizul şi ajutorul CC. Să le urăm succes!... După ce a fost demis din funcția de vicepreședinte al PL-ului, pentru că a încercat să conteste supremația marelui Ghimpe, cerând organizarea unui congres, Şalaru a plecat și din partid. Previzibil. Declarațiile lui Mihal Fiodorâci nu mai suscită nimic altceva decât zâmbet. Iar ex-Ministrul Apărării i-a invitat pe toți, la 15 ianuarie, la bustul lui Eminescu. Ca în 1988… Nu mai este un mare secret și taină că Şalaru intenționează să lanseze un proiect politic. A discutat și cu Băsescu. Probabil, pe 15 va face și careva declarații în acest sens. Acest lucru însă are mai puțină importanță anume acum. Mă întreb altceva: totuși, cum e să începi totul de la început? Cum e să bifezi 28 de ani? Desigur, lucrurile nu stau deloc așa, dar acest gând, vrei nu vrei, îmi dă târcoale. Știți, ca-n cântecul lui Tudor Gheorghe: Degeaba. Chiar așa, să fi fost totul degeaba?...

PLAHA SCRIE LA FOX Foxnews a publicat un articol semnat de Vladimir Plahotniuc. A fost o mică bombă mediatică. Absolut neașteptată. Dar e semnificativ că e Fox, că e Plaha și că e o adresare către Trump. Restul e bla-bla…

AMERICANII VOR CĂUTA PETROL ÎN MOLDOVA Guvernul nostru a semnat un contract de concesiune cu o companie americană. Contractul vizează explorarea, producția și dezvoltarea resurselor de hidrocarburi din Republica Moldova. Eu am fost pe situl oficial al companiei. Par a fi oameni serioși în conducere. Cu experiență la companii serioase. Vor căuta. Să vedem dacă vor găsi.

 Și acum am să vă vorbesc despre știrea care m-a enervat cel mai mult:

RUSIA VREA SĂ CONTROLEZE ŞI AEROPORTUL DE LA BĂLŢI Ani de zile Aeroportul de la Bălți nu a trebuit nimănui. Nici Chișinăului, nici Rusiei, nici Tiraspolului. Nimănui! Până când a apărut o petiție online militând pentru re-deschiderea lui. Nimic deosebit până aici: petiții există cu zecile… Numai că în cazul dat inițiatorul petiției a mers mai departe, a muncit serios și proiectul începea să devină promițător de avansat. Și uite aici s-au activat imediat separatiștii de la Tiraspol! Un oarecare Likiorov cumpără compania care ar gestiona proiectul investițional de la Bălți în cazul în care autoritățile moldovenești l-ar accepta. Vi-l prezint pe Likiorov: vicepreședinte al Congresului Comunităţilor ruse din RM, fost membru al mişcării „Ravnopravie”, adjunctul atamanului suprem al Uniunii trupelor de cazaci din Rusia și din străinătate, etc., etc. Eu sper ca așa-numiții investitori să înțeleagă că în această zonă nu există decizii pur economice! Le voi aduce aminte că tot ce se va face se va face pe banii lor, nu ai lui Likiorov. La urma-urmelor, Tiraspolul nu de Aeroport are nevoie și nici de profituri, ci de control asupra lui. Doar atât. Le voi mai aduce aminte și de Aeroportul din Donetsk, care a fost, de asemenea, un obiectiv civil și un proiect pur economic, nu-i așa? Ce s-a ales din el? Da, și eu sunt cu două mâini pentru reabilitarea aeroportului, pentru a scăpa de monopulul AIC, cel puțin, dar nu dându-l pe mâna FSB-ului! Le-aș mai aminti investitorilor cât de abil l-a avut Putin pe Sarkozi cu Mistralurile, atunci când Franța s-a pomenit prinsă într-o alianță comercială cu rușii exact înaintea anexării Crimeii. Eu înțeleg că banul nu miroase, dar nici aşa… Cât privește autoritățile de la noi, ele mai au încă posibilitatea de a stopa proiectul în configurația actuală, cu transnistreni la comandă. Asta, desigur, dacă elementare noțiuni de securitate națională le sunt cunoscute. Îmi voi permite să vă aduc aminte că celor care băteau alarma atunci când a fost vândută BEM rușilor de la VEB li se răspundea cu argumente similare: e doar o logică pur economică, proiect investițional, creare de locuri de muncă și alte prostii de acest gen. Cine-i acum Ministru al Transporturilor? Un membru PL? Iată acum, Mihal Fiodorâci, aici să-ți vedem determinarea și lupta pentru idealuri naționale, nu în altă parte!

Cam atât pentru astăzi…

N-ar strica să ţinem minte că fiecare doarme după cum îşi aşterne.

Iar pentru acei care se pornesc azi cu pluguşorul, vă propun o hăitură (vezi aici). Invăţaţi-o pe de rost şi recitaţi-o de luni la şcoală!

Partager cet article
9 janvier 2017 1 09 /01 /janvier /2017 12:37
Săptămâna lui Dodon cea dintâi

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Va dați seama, dragii mei, că nu ne-am auzit (văzut? scris? citit? cum o fi oare corect?) de anul trecut? Gluma asta bărboasă nu funcționează decât în această perioadă și ar fi fost păcat să nu folosesc ocazia. Așa dar, iată-ne și în 2017. Nu pot să vă doresc decât un singur lucru, simplu ca "bună ziua": să vă fie acest an mai bun decât 2016! Și pace. Am ajuns și la vorba bătrânilor: Să fie pace!...

 

Sper că ați scăpat teferi de revelion. Mai sper că a mai rămas câte ceva și în pungile Măriilor Voastre, nu de alta, dar anul se anunță greu, iar iarna cu "sezonul de încălzire" launloc abia începe. Dar presupun că dacă-mi citiți rândurile ați trecut cu bine peste această punte și v-a mai rămas puțină răbdare și pentru comentariile mele stângace.

LA DATORIE Înainte de a ne scufunda în apele tulburi ale actualităților, vreau neapărat să vă vorbesc despre altceva. Mai bine zis, despre altcineva. Despre ei se scrie îndeosebi atunci când se întâmplă ceva. Uneori, prea rar, sunt lăudați. Și atunci când sunt lăudați sunt lăudați, mult prea des, post mortem... Le salutăm curajul, eroismul și abnegația. Iar când nu moare nimeni din ei sunt ocărâți. Cu treabă și fără treabă. Dar tindem să uităm ca atunci când majoritatea din noi chefuieşte și se bucură la călduț în companie veselă, ei sunt la datorie. Gata să intervină când sunt chemați. Sunt pompierii, salvatorii, medicii de gardă și urgentistii, polițiștii, lucrătorii din domeniul transportului public. Vă alăturați ori ba, dar eu unul aș vrea să le spun un mare MULȚUMESC! Peste 500 de pompieri și salvatori, de exemplu, au fost de gardă în noaptea revelionului. Îi salut și le doresc tot binele, fie ca în anul care a venit să aibă cât mai puțin de lucru!

PROFESORII LA PROTEST Cică profesorii vor protesta la Chișinău și vor cere majorarea salariilor. Nobilă pornire. Totuși ceva mă face să fiu foarte și foarte circumspect. 2014, 2015 și 2016 cu toate „protestele” și „orăşelele de corturi” m-au făcut extrem de incredul. După ce toate s-au dovedit a fi făcătură curată și s-au redus la banale şi murdare tehnologii politice și la lupte între clanuri mafiote (dacă nu și mai rău, căci l-au întronat până la urmă pe Dodon în scaun de preşedinte), orice mișcare stradală de protest e dubioasă... Pentru moment știm ca protestele sunt planificate de Federația Sindicală a Educației și Științei. Eu unul voi încerca să aflu mai multe despre Dumitru Ivanov și I. Bulat, numele cărora apare pe documentul publicat, cât și despre emisiunea „Dialog social”, publicațiile „Făclia” şi „Vocea Poporului”... Dacă se găsește vreo media s-o facă în locul meu (e meseria lor, nu?), chiar s-o facă! Ideea e pe gratis.

Ei, şi acum să-i dam dodonului ce a fost al lui în săptămâna care s-a scurs:

ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU DODON Nu știu dacă e de bine ori de rău, dar săptămâna care a trecut noul nostru președinte a ocupat de unul singur practic totalitatea spațiului mediatic. Într-un fel sau altul, dar Dodon a monopolizat practic tot fluxul informaţional. La direct și la figurat căci se pare că s-a mai pricopsit cu o televiziune. „Exclusiv TV” se numește, iar CCA i-a eliberat fără a crâcni licență de difuzare, în pofida faptului că „Exclusiv Media" retransmite deja în Moldova postul propagandistic rusesc NTV despre care s-a spus că a favorizat clar PSRM-ul în campania electorală. Despre securitatea statului și "războiul hibrid" nici nu mai pomenim, dar în țara minunilor se întâmplă exact pe dos decât ar trebui: în loc să fie sancționat dur pentru manipulare, trustul este răsplătit... Minuni de la Moș Gerilă, nu alta!

FMI ÎI DĂ PESTE NAS LUI DODON Într-o formă destul de ironică reprezentantul FMI i-a dat de înțeles lui Dodon că ar putea revizui programul pentru Moldova. Ne place ori ba, dar fără asistența lor Moldova e în colaps. Eu chiar aș fi curios să știu cât anume ne-a costat perioada fără acord cu FMI-ul... Și ar fi bine să le fie comunicată cifra respectivă tuturor care s-au opus acordului sau celor care chemau și mai cheamă la sistarea colaborării cu Moldova. Iar FMI-ului i-aș recomanda să nu facă glume din astea, chiar și cu Dodon. Nu-i exclus ca tipul anume acest lucru să și-l dorească...

DODON NU-L VREA PE MUNTEANU MINISTRU  „Nu schimb hârb pe oală spartă”. Cam așa a zis președintele. Ori a crezut careva că îi va așterne chiar Dodon lui Munteanu covor roșu la minister? Așa că, stimate mare strateg Mihal Fiodorâci, se pare că ai rămas și hârb și oală spartă... Că așa a zis președintele.

DODON DECOREAZĂ MAMELE CU MULŢI COPII 17 pentru Ordinul Republicii. 12 pentru Ordinul de Onoare. Cam acesta e tariful. Iar pentru 10 ce se dă? Meritul Muncii? Ori poate instaurăm unul nou? „Meritul Travaliului”. Ce ziceţi de aşa o denumire? Dar pentru 7? Dar pentru 5? Iată de exemplu pentru migdalul „Meritul Civic” câți copii trebuie să faci? Există o grilă ceva? Chiar sunt curios, nu de alta, dar Mihal Fiodorâci nici măcar atât nu cerea la vremea lui. El dădea cu hurta, pe categorii. Venea la un Congres pe undeva și decora la grămadă delegații. Da, încă ceva: mamele cred că au nevoie de altceva, nu de decorații. Toate mamele.

DODON ÎI RETRAGE CETĂŢENIA LUI BĂSESCU Băsescu zice că va ataca decizia în judecată. Poanta (nu Ponta) e că nu i-a retras-o și soției, dar asta e doar un detaliu. De ce a făcut-o Dodon pare să fie relativ clar: în primul rând, a promis alegătorilor săi. Iar Dodon la noi e mojic. Știți, vorba aia: Мужик сказал – мужик сделал. În al doilea, și asta e cauza principală, cred, Băsescu demult promite că lansează un proiect politic în Moldova. Chiar dacă nu se mai bucură de același succes în România, Băsescu e un politician de calibru mare pentru Republica Moldova care poate tulbura binișor apele în heleșteul nostru... Iar partea cea mai faină e că nimănui, absolut nimănui!, niciunei forțe politice de pe eşechierul de la noi acest lucru nu-i convine! Iată și înțelege acum cu cine joacă realmente Dodon... La o adică, povestea dată îi ridică și lui Băsescu cota binișor. Cu condiția să-și redobândească cetățenia. Dar nu e neapărat necesar, căci el şi aşa va putea transfera capitalul său când şi către cine dorește. Un lucru e cert: nu către Dodon şi nu către Mihal Fiodorâci.

DODON L-A VĂZUT PE KRASNOSELSKI Dodon l-a vizitat pe Krasnoselski. Ceva mai devreme Dodon zicea că Moldova ar trebui să-și ceară scuze pentru declanșarea războiului de pe Nistru. Noi nu știm ce anume și-au spus acești doi saltimbanci ai Kremlinului, dar știm că Președintele Moldovei a depus flori la mormântul kazacilor care au murit în război și care au tras în cetățenii Republicii Moldova. Acum ce va urma? Va veni Krasnoselski să depună flori la mormântul ostașilor noștri căzuți? Un proces de reconciliere asta ar presupune, nu? Numai că eu nu cred. „Securitatea noastră e în independența noastră”. Așa a zis tipul care este prezentat de către presa dodonistă drept Președinte. Dodon s-a ascuns și a secretizat totul, că doar nu poți face tam-tam din propria umilință. Presa transnistreană, însă, a jubilat. Și astfel am aflat și noi mai multe...

Cam aşa a fost săptămâna. Dodon în sus, Dodon în jos, Dodon la dreapta, Dodon la stânga...

Să fie ăsta doar începutul?

 

Partager cet article
4 janvier 2017 3 04 /01 /janvier /2017 16:37
FOTO: deschide.md / Constantin Grigoriță

FOTO: deschide.md / Constantin Grigoriță

Aho-aho, copii şi frați,
Stați puțin şi nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați!

 

Iarna-i grea, precum şi vara,
Ca şi toamna, primăvara,
Nici omătul nu ne-alintă
Și nici ploaia nu ne-ncântă.

 

Și-am mai sta şi-am mai cânta,
Dar ni-e tare a mânca...
De-ați deschide acum uşa
Să băgăm ceva pe guşă,
Un păhar de vin ceva
Parcă tot nu ne-ar strica.

 

Pentru asta, mai flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să răsune peste văi,
Să ne-audă FMI-ul
Și să crape CSI-ul!
Mai strigați o dată:
Hăăăăi! Hăăăăi!

 

Iată anul se-noieşte
Și dodonul se porneşte
Pe la case-a colinda,
Pe la case a ura,
Din ecrane a urla
Și la lume a zbiera.
C-o seceră şi-un ciocan 
A intrat el în alt an,
De-ar avea şi un AK,
Tare s-ar mai bucura.

 

Taci, mârlane, blestemate,
Sui pe vatră sa-ți dau lapte
Și-o vărguță
La bucuță
Să-ți aduci aminte,
De laptele din țâță.

 

Zurgălăi şi clopoței,
Faceți roată, măi flăcăi!
Hăăăăi! Hăăăăi!

 

Ne-am pornit mai an,
Ca şi-n celălalt an
Și cu unul înainte
Înspre UE, la plăcinte.

 

De pornit ne-am tot pornit,
Dar în drum ne-am poticnit,
Căci în loc de o maşină
Ne-am suit pe o băşină,
Căci în loc de car cu boi
Înhămat-am moldoboi,
Carul de l-au răsturnat,
Băncile de le-au furat
Și mințile de ne-a luat.

 

Și s-o oprit băşina
Într-un os de râmă,
S-a făcut fărâmă.
Și nu s-a găsit nimeni
Să-l dreagă
Decât feciorul cazanului
Din fundul iadului,
Cu secera şi ciocanul
De-i face lui michiduță planul.

 

Ne-am pornit spre Europa,
Dar a ieşit dodon cu popa,
C-o cadelniță de chihlimbar
Fură tot de prin hambar.
Până la săptămână
Și-a umplut cu aur mâna
Și se duse ca să vadă
De i-a dat prostia roadă
Și de-i votul răsărit.
Numai bun de convertit.

 

Votul mare a crescut,
Udat de televizoare,
Îngrăşat de difuzoare,
Și copt de manipulare.

 

Și făcut-au seceri mari
Pentru secerători avari.
Și seceri mititele 
Pentru fețe tinerele,
Sa-ți fie scârbă de ele.

 

Cu ciocanu-n altă mână
Bate apa din fântână
Și s-aude plioscăit
Până hăt la răsărit
De unde semința i-o venit!

 

Și de ciudă, măi flăcăi,
Ia sunați din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Să le crape fierea-n ei!

 

Și de-acu, flacăi, urați,
Și arați, şi semănăți!
Nu dormiți şi nu uitați!
Anul ăsta se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Pluguşorul făr' de boi,
Pluguşorul tras de noi.
Anul ăsta se-noieşte,
Iar la anul pâinea creşte!

 

Înc-o roată, mai flăcăi!
Hăăăi, hăăăi!

(Vezi aici hăitura pentru 2019)

Partager cet article
3 janvier 2017 2 03 /01 /janvier /2017 13:58
Săptămâna în care l-am bătut pe Kusturica la burlesc

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Mai rămâne o zi și gata, am scăpat de acest blestemat 2016! Cam greu să găsești momente pozitive în acest an… Nu că nu ar fi fost chiar nimic bun, dar pe acea balanță imaginară pe care punem și cântărim lucrurile, biluțele negre trag mai greu la cântar. Iar pentru Republica Moldova chiar a fost un an negru.

 

Poate că ar fi fost mai potrivit să vă prezint, în loc de tradiționala sinteză săptămânală, un bilanț al anului, dar trebuie să recunoaștem că multe din câte s-au întâmplat anume în această săptămână și sunt evenimentele care-l încununează.

Dar voi începe totuşi cu altceva, o veste care m-a întristat nespus de mult…

MIHAI CURAGĂU A mai plecat unul din artiştii emblematici ai generaţiei mele…  De la „Lăutarii” lui Loteanu şi până la „Plictis şi inspiraţie” al lui Cobâleanschi, toată istoria cinematografului moldovenesc a fost marcată de prezența lui inegalabilă. Iar eu îmi aduc aminte de ziua când l-am văzut pe scena teatrului de la Bălți, cu mulți-mulți ani în urmă, în „Hamlet”, dacă nu greşesc, deşi cum să uiţi aşa ceva? Nu, cu siguranță nu am uitat cât de uluit am fost de performanţa scenică într-un rol dramatic a unuia din zăluzii din „Văleu, văleu, nu turna!”... Ei pleacă. Noi ramânem. Ce anume pleacă odată cu ei ştim şi ne doare... Ce rămâne în urma lor? Chinuitoare întrebare.

ÎNCOR(N)ORAREA LUI DODON Iat-o, cireșica de pe tortul anului. Roșie, cum se și cuvine... Înainte de scrutin aduceam o mică replică celor care afirmau că alegerile respective nu sunt importante și le ziceam că un președinte poate că și nu poate, în virtutea Constituției, face mult bine, dar rău poate face mult. Acum să ne ținem bine, căci circul abia începe. 2017 se anunță promițător. Vinerea trecută s-a întâmplat: Dodon a jurat. Noi am înjurat. Putiniştii au jubilat. A fost suficient să privim la asistența din sală pentru a înțelege ce ni s-a întâmplat. Toată „floarea” țării a fost acolo, cu popimea în frunte, cu Roșca, Markel, Hazanov (apropo, ăsta ce căuta la Chișinău?) ş.a.m.d. Mai că nu ne-am pomenit și cu Rogozin la banchet, dar se pare că cerurile au decis să ne ferească de ridicol, măcar ceva ţine cu ţara asta... Rogozin totuși a fost. Pe la trei de noapte, cum îi stă bine unui KGB-ist.

STAF CU CONFLICT DE INTERESE Câteva săptămâni la rând vă scriam despre faptul că instanțele (toate!) din R. Moldova au găsit pretențiile grupului de inițiativă al emigraților care-și apărau dreptul la vot neîntemeiate. Așa au zis ei. Poziția CEC a fost apărată (destul de vehement, din câte am înțeles) de către Lebedinschi. Astăzi Lebedinschi face parte din staff-ul lui Dodon. Acum ce mai zici, înaltă Curte Constituțională, putea oare fi validat scrutinul ori ba?...

RO A DEVENIT MD Și cum să nu faci o mică porcărie chiar de la început? Pe situl Internet al președinției opțiunea RO a fost schimbată în MD. Faptă măreață, ce mai... Mare lucru asta nu schimbă, dar electoratul de teapa lui Vartanian e tare fericit.

DANŢUL CU STEAGURILE A urmat o suită de „evenimente” demnă de cel mai rocambolesc vodevil. Și dacă e vodevil și clounadă – e PL cu Ghimpu în frunte! Dodon scoate drapelul UE de pe Președinție. Ghimpu se duce și îl ticseşte la loc. Dodon îl scoate înapoi, apoi îi fură lui Ghimpu de la sediu steagul UE (noaptea!) și îl înlocuiește cu acel moldobou (nu vă supărați, dar așa este steagul: un bou aurit pe fundal roșu). Apoi Dodon taie din rădăcini suportul metalic de la Președinție să nu se mai poată băga niciun alt drapel. Toți scriu satus-uri pe Facebook. Şi-s fericiiiiți! „Pulsează lungă vreme / În orologi cu paşii uniformi / De ce te temi? Cu mine nu te teme! / De nu te culci, te culc cu sila...Dormi!” ... Vă rog să mă iertaţi. Să nu intrăm în cele sfinte. N-are treabă Eminescu cu saltimbancii de pe Bâc...

DEMITEREA LUI ŞALARU Ghimpu i-a făcut plăcerea lui Dodon: acel care a semnat ukazul a fost chiar noul președinte în persoană, nu altcineva, şi asta-i trei la mână. Tare-s maladets amândoi... Dar eu am o nedumerire: Ghimpu i-a retras „încrederea politică” lui Şalaru, supărat că acela îi contestă geniul strategic politic graţie căruia PL demult nu mai figurează în sondaje cu un procentaj peste pragul de trecere. Aici parcă e clar și asta e una la mână. Dar a mai existat un „intermediar” aici: acel care a fugit repejor cu demiterea de la Guvern la Președinție, acel cu doi la mână. Cine oare este el? Și de ce nimeni nici nu crâcnește despre asta?...

PLAHA – PREŞEDINTE ŞI EL Ca să nu rămână în urmă, Plaha a devenit și el Președinte. Lumea zice că ar avea mai multă putere această funcție a lui decât acea a lui Dodon. De fapt nu-i chiar așa: Plaha s-a făcut Președinte când a vrut și cum a vrut. Adică puterea lui nu e legată de funcție. Funcția e doar un moft. Dar eu zic că-i mai bine așa: atunci când moftul corespunde cu puterea. Cel puțin de ochii și pentru ochii lumii.

LEGEA „MAGNIŢKI” – PENTRU TOŢI SUA a decis – de acum încolo legea e valabilă pentru toate statele lumii! Iată acum, dom’ Gofman, vom vedea și noi cine anume din R. Moldova va nimeri în lista respectivă. Cu alte cuvinte vom înțelege dacă ai turnat la gogoși ori ba.

PORNO CARUSEL Oameni buni, asta nu poate fi real! Cu riscul de a mă repeta, am să vă povestesc o mică anecdotă. Discutam acum câțiva ani cu un prieten francez despre Emir Kusturica și filmele sale. Francezul îmi zicea că le găsește de un burlesc exagerat. Eu încercam să-l conving că nu este. Acum îmi zic că ar fi trebuit doar să-i dau să citească știrile din Moldova. În ce țară, în ce loc mai poate fi posibilă instalarea în centrul capitalei a unui carusel pentru copii cu gagici în pielea goală? Repet: nu e un bâlci oarecare, e ditamai centrul capitalei! După ce pozele au apărut pe net, goliciunea a fost astupată cu nişte cârpeli. Eu nici nu știu dacă realizați cât de hilară și demențială e această poveste! La fel ca și cea cu steagurile și multe altele, de altfel... Așa că Kusturica, dacă s-ar nimeri pe la noi, țara în care berea este considerată alcool, iar vinul – produs alimentar, ar renunţa la ficţiuni şi nu ar mai face decât documentare...

Cam atât pentru această săptămâna şi... pentru acest an.

Vine 2017... Să ne păzească Dumnezeu! Dar vorba aia: El dă, da-n traistă nu pune. Să-mi fiţi sănătoşi, dragii mei, tari în cuget şi buni! Nu vă lăsaţi cuprinşi de ură. Căci a fost scris: răul şi întunericul nu există. Există doar absenţa binelui şi a luminii

 

Partager cet article
27 décembre 2016 2 27 /12 /décembre /2016 15:11
"Zorile": Periodic al Comunitatii Rusilor Lipoveni din Romania

"Zorile": Periodic al Comunitatii Rusilor Lipoveni din Romania

я не пишу на русском. не потому что не умею или не хочу, просто не удобно. клава не та и автоматизма нет никакого. вот сегодня сповадился. ладно, потрачу втрое больше времени, но, как говорится, наболело… у меня есть пара вопросов, дорогие вы мои русскоговорящие и живущие в Молдове друзья (да, именно «друзья»,  это не ошибка).

 

я пытаюсь, там где можно, найти рациональное зерно, хотя это становится неимоверно трудно…

 

вот например, я могу понять когда вы боретесь за вашу культуру и язык. даже в Молдове. к сожалению этого очень мало. об этом можно рассуждать, но это можно понять.

 

я cмог бы понять когда-бы вы боролись, не знаю, за то чтобы государство оплачивало обучение на русском. или чтоб русскоязычные молдавские авторы попали в молдавские учебники. не важно что я об этом думаю, но я это могу понять. я даже могу понять желание сделать русский вторым государственным языком. я конечно против, и у меня есть полно аргументов. теоретически, я мог-бы понять требования турков, например, признать их язык в той-же Германии, но я сейчас не об этом. это все-таки из области понятного.

 

объясните мне другое: почему вы, мои русскоговорящие и живущие в Молдове друзья, голосуете за отпетых бандитов и законченных воров? в какие рамки разума это можно впихнуть? это я про Додона и Усатого, между прочем…

 

или вот: какое вам дело до названия румынского языка? я просто в ступоре от того злорадства которое некоторые из вас высказывают. вы бы еще за канадский, австрийский или австралийский поратовали… чем не борьба? токо-го же поля ягоды… а давайте солнце переиминуем?! может оно по новому засветит?

 

еще я не могу никак понять почему среди вас так мало про-европейцев. откуда это? вам что, нормальной жизни совсем не хочется? ну вот, ни капельки? не надоело накрываться кумачем на голое тело и есть хлеб с опилками? вам этой комсомольской романтики не достает?

 

я сам большой любитель (не знаток и не специалист, уж не обессудьте, но фору дам 95% из вас, как минимум) всего русского: читаю книги, смотрю фильмы, слушаю музыку… но как можно поддерживать путинский режим не пойму, хоть тресни. вам что, войнушки хочется? Афган забыли? Донбасса захотелось? ребят, война – это не как в кино! это не компьютерная стрелялка!

 

румыны вам мешают? да у них уровень жизни в разы выше нашего! а насчет румынизации, вам что, кто-то на русском запретит разговаривать? между прочем, там проживают русские которые еще от Петра бежали. так ничего, за 300 лет их румынизировали, румынизировали, да так и не зарумынизировали. если вас интересовал-бы культурный вопрос и сохранение каких-то ценностей вы бы рвались в эту Румынию изо всех сил… но вас это как-то не сильно волнует.

 

в общем, дорогие вы мои сограждане, может пора мозг включить? а то порой кажется что последние его крупицы были начисто смыты помоями Первого канала и иже подобными…

 

с наступающим вас! разума, любви и мира всем!

Partager cet article
27 décembre 2016 2 27 /12 /décembre /2016 12:26
Săptămâna în ajun de Crăciun

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Mă gândeam cum și despre ce să vă scriu în această noapte de joi spre vineri: să vă prezint un editorial clasic comentând așa cum mă duce capul și înțelegerea evenimentele săptămânii? Dar cum mai poți comenta ceea ce se întâmplă în Moldova atunci când vin de prin lume vești triste și dureroase, extrem de îngrijorătoare? Și, la drept vorbind, nici nu știu dacă e cazul… Cum poți comenta, de exemplu, aberațiile lui Dodon care încurcă funcția de Președinte cu cea a unui troll ordinar de pe facebook? Ce valoare mai are, să zicem, numirea lui Vladimir Botnari, anchetat penal în legătură cu dosarul 7 aprilie 2009, în calitate de șef al Direcției securitate la Moldtelecom? Cum poți pune pe aceeași balanța asemenea lucruri? Ori poate că poți? Poate că anume fiindcă suntem indulgenți cu porcării mici, se întâmplă tragedii mari?

 

Dacă e să fiu onest, săptămâna care a trecut, nici nu prea aş fi avut ce comenta. Cel mai valoros și mai informativ lucru pe care l-am citit în raport cu Republica Moldova a fost editorialul lui Sveatoslav Mihalache (citiți-l aici!) și mai cu seamă comentariile legate de Acordul comercial dintre R. Moldova și Federația Rusă semnat în noiembrie… Mie unuia îmi pare extrem de grav, dar cine să se ocupe de asta? Unde au fost jurnaliștii, analiștii, comentatorii, experții?...

 

Dar chiar și așa, toate astea par atât de mărunte pe lângă ceea ce s-a întâmplat în Turcia și în Germania… Cum poți comenta oroarea altfel în afară de a o respinge cu toată vehemența posibilă?...

 

A doua zi după atentatul de la Berlin mă conectam la un site de știri de aici, din Franța. Bineînțeles, toate titlurile erau despre atentat. Primul, al doilea, apoi așa un titlu: „Cum să obții cel mai ieftin credit imobiliar?”... Apoi din nou titluri despre numărul de morți și răniți... Apoi un articol despre Miss France... Și mi s-a făcut scârbă... În ce ne-am prefăcut? Seara, deschid radioul. Buletinul de știri începe cu atentatul. Apoi, fără întrerupere, fără tranziție, știri despre nu știu care candidat politic și declarațiile sale referitor la propriul program politic... Am închis radioul. La televizor reportajele despre atentate sunt un fel de competiție, ai impresia că acolo toți anume asta și așteaptă. Cât patos, ce excitație! Show, domnilor! Și noi ingurgităm toate chestiile astea fără a crâcni. Morți, răniți, bombe, explozii, oameni striviți de camioane, noul Star Wars, cele mai ieftine credite, Parce que je le vaux bien!, PSG – Lorient: 5-0. Ei sunt de vină! Emigrații – afară! Ungurii și jidanii ne asupresc! Rușii ne-au luat tezaurul! Rușine: PSD propune o musulmană pentru postul de Prim-Ministru! Avem Președinte neamț – ajunge! Al nostru în genere suge țâță conectată la Kremlin! Rupem hărțile, tovarăși! Românii ne românizează, rușii ne rusifică! Să-i pedepsim pe acei care mănâncă tartinele cu pateul în jos, să-i dăm afară pe acei cu cârlionțul răsucit în cealaltă parte. Reforme! Trebuie să reformăm! Nu mai putem trăi pe vechi! Ați observat că de vre-o 30 de ani nu mai putem trăi pe vechi? Noi, de fapt, ne-am şi dezvățat să trăim pe vechi... Noi ne adunăm în grupuri virtuale de profiluri echivalente și ne complacem în a urî alte grupuri virtuale de profiluri echivalente...

 

Îmi aduc aminte de buneii mei care la orice masă, de fiecare dată când închinau, se rugau de pace. Noi am uitat să prețuim pacea. E drept că noi nici nu am știut ce au știut ei. O fi probabil bine că nu am știut, însă e foarte rău și periculos că nu am căutat să știm, ci mai degrabă am căutat să uităm. Se pare că această molimă, uitarea, nu ne-a atins doar pe noi…

 

Vine Crăciunul. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult ca poveștile de Crăciun să fie adevărate. Măcar o parte din ele. Să vină moșul, zâna, îngerul, cine-o fi, dar să vină! Să se întâmple o minune! Cât de mică, dar să se întâmple... Să se întoarcă totul pe dos. Adică pe dosul dosului. Adică pe față. Să se întoarcă acest volant în cealalată direcţie... Nu-i chiar mult ceea ce cer, nu?

 

Cam atât am avut a vă spune. Un Crăciun fericit tuturor! Dacă am supărat pe cineva pe nedrept în anul care se scurge, vă rog de mă iertați! Pace vă doresc! Iubiți-vă, oameni buni, căci cea mai mare minune a lui Dumnezeu e dragostea.

Partager cet article
19 décembre 2016 1 19 /12 /décembre /2016 12:57
Săptămâna în care s-a împlinit visul lui Dodon

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Există asemenea săptămâni, precum cea care a trecut, pe care e foarte ușor să le comentezi. Pur și simplu lucrurile sunt într-atât de evidente, încât încep a mă îndoi de plus valoarea pe care aș putea să v-o aduc. Îmi pare uneori că ar fi suficient să vă înşir doar titlurile din presă, căci o logică sănătoasă nici nu ar avea nevoie de descifrări.

 

Dar, mă rog, regulile de joc sunt reguli de joc și am să vă scriu câteva rânduri:

 

MOLDOVA ARE „PREZIDENT” Curtea Constituțională a validat rezultatele scrutinului, făcându-l astfel pe Dodon Președinte al Republicii Moldova. Putea ea oare să nu valideze scrutinul? Unii zic că da, alții – că ba. Eu nu sunt jurist și nu știu. Ceea ce știu însă e că înalta Curte însăși a constatat nereguli, și chiar le-a trecut în raport. Șase puncte. De ce atunci a validat scrutinul?... Manifestanții de la Paris în rezoluția lor menționau tocmai nouă articole ale Codului Electoral existent care au fost încălcate. Și toată lumea le știe. Toată lumea le-a văzut. Dar Curtea Constituțională a validat scrutinul... Însă cel mai penibil mi-a părut faptul că CC a încercat să intre într-un joc tâmpit de calcule argumentând că acele 16.728 de voturi transnistrene și cu acele 4.031 voturi neexprimate din străinătate (Vai mie, câtă precizie! Chiar credeți că toți acei care au venit și nu au putut să voteze au scris contestație? Acei care au scris au fost o minoritate!) nu fac cât a fost diferența oficială dintre candidați: 67.488. Nu am nicio intenție să contest aceste calcule penibile, deși se poate face extrem de uşor… Le-au făcut daja alții. Iată, puteți să-l ascultați, de exemplu, pe Vlad Turcanu în emisiunea Lilianei Barbăroșie. Ceea ce însă m-a siderat este însăși logica argumentului CC: da, recunoaștem că nu a fost corect, dar din moment ce nu influențează rezultatul final, băgăm piciorul în lege, proces electoral, democrație, etc., etc. În 2010 am mai auzit acest argument: „Noi am calculat și acele 918 voturi nu ar modifica repartiția mandatelor în Parlament”... Atâta am să zic: dacă nu vom înțelege odată și odată că nu „repartitia mandatelor în parlament” contează cu adevărat, ci soliditatea incontestabilă a proceselor democratice, nu ne vom mișca mult din loc. Erorile sunt erori, dar rea intenția rămâne rea intenție. Și atunci când este constatată, ea trebuie penalizată extrem de dur. Și nu contează dacă vorbim despre 50.000 de voturi sau de 50. Acest scrutin a fost o mascaradă și trebuia anulat în întregime. Și nu doar turul II, așa cum și-o doreau reprezentanții Maiei Sandu. Da, CC are dreptate, majoritatea instituțiilor statului nu și-au onorat obligațiile. Chiar și în perimetrul legislației actuale. Din lașitate, incompetență, nepăsare, interes...

 

RECURSUL EMIGRAŢILOR A FOST RESPINS Atunci când spunem despre instituții care nu au funcționat putem să ne referim și la organele de justiție care, până la CSJ, au ținut-o morțiș: emigrații nu au temei să-și apere dreptul constituțional. Vă ziceam: nu sunt jurist. Nu pot să mă pronunț cu certitudine. Poate din cauza că nu sunt jurist nu înțeleg nici acest fragment: "...motivele indicate de instanţa de apel nu corespund circumstanţelor de fapt şi de drept a pricinii, s-a interpretat eronat legea aplicată şi nu a fost aplicată legea ce urma a fi aplicată." E document oficial! Ce să zic? Lumea zice că nu e nimic exotic, ci mai degrabă o normă... Cazul când forma spune multe despre conținut...

 

PRIMUL CADOU PENTRU PREŞEDINTELE DODON  Nu tare demult sputnik.md, unealtă de propagandă pro-putinistă, ce a obținut foarte ușor licențele în R. Moldova, anunța că Şalaru va fi demis de către Ghimpu. Nimeni nu a luat acest lucru în serios – câte nu îndrugă ăștia? – dar Ghimpu nu a comentat atunci nimic. El nu și-a apărat Ministrul, precum a făcut-o de atâtea ori acesta din urmă, uneori cu exces de vehemență și pe de-a dreptul nejustificat... De faptul că Dodon îi dorea demisia, nimeni nu-și prea bătea capul, căci Dodon părea inofensiv şi nu avea cum s-o facă. Cadoul a venit însă de la Ghimpu în persoană. Biroul Politic i-a retras lui Şalaru susținerea politică! O bombă! Și atunci când din partea unor locotenenți ai mahărului PL-ului vin acuzații precum că Şalaru ar fi scos în public chestii interne de partid, declarația e cel puțin ridicolă. Ghimpu, în loc să-și dea demisia precum ar fi logic și normal să se întâmple, trage în numărul II al PL-ului, în unul din acei ultimi doi miniștri, staruri și la nivel de Executiv, pe care se mai țin zdrențele care au rămas din imaginea PL-ului. 17 ani de președinție îl poate ţicni pe oricine, dar nu Mihai Ghimpu mă interesează acum. Marele strateg a luat tocmai 1,8% la ultimul scrutin, iar scorul popularității partidului îl ajunge vertiginos din urmă. Iulian Chifu le-a explicat pe toate foarte bine. Iată un fragment din editorialul său: „Cea mai simplă formulă de suicid pentru un lider politic este aceea de a nu-şi asuma înfrângerile în campaniile electorale sau proiectele politice de care îşi leagă soarta. Iar, la nivel european, nu există excepții. Cei ce forțează lucrurile într-o democrație își pierd stima apropiaților și a membrilor de partid; nu mai spunem despre adversari și parteneri, deopotrivă.” Eu unul sunt curios să știu la ce mai speră membrii de rând ai partidului, dar chiar și acei nu prea de rând. Problema nu se pune astăzi dacă are dreptate Ghimpu ori Şalaru. În joc e altceva: va mai exista PL după 2018 ori ba? Puteți, dragii mei membri ai PL-ului, să căutați în continuare justificări pentru extravaganțele lui Ghimpu. Puteți căuta conspirații și demasca trădători. Dar cu cuplul Ghimpu / Chirtoacă în frunte, nu vedeți voi mandate de deputat în 2018 cum nu le voi vedea nici eu, dacă nu mă fac membru al unui partid până atunci. Ghimpu l-a terminat deja pe nepotu-său de la Primărie... Acum, refuzând o demisie care putea fi eventual onorabilă, și-a semnat chiar el necrologul. Totul e să ştim dacă moare acum (și atunci PL-ul mai poate avea o speranță), ori peste doi ani (dar atunci PL-ul cu certitudine dispare). Instanțele PL-ului vor decide. Şi Dodon? Dodon e fericit!

 

DODON ŞI MARKEL AMENINŢĂ CU RĂZBOI CIVIL Așadar, prima vizită a Președintelui proaspăt confirmat de CC nu a fost în Rusia, nu a fost la Tiraspol, ci la Bălți! O vizită în semn de recunoștință pentru cel mai fidel și probabil cel mai eficient aliat al lui Dodon în această campanie. Ăștia cu demagogiile şi minciunile lor i-o fi adus mult peste acele 67.488 de voturi... Înflăcărat de această victorie și probabil simțindu-se și mai protejat de noua lui „kryshă”, Markel a reacționat ad-hoc la declarația CC amenințând cu... război civil! Cum era acolo la Ioan?: "În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său." Dar de unde să ştie Markel despre Ioan ori despre spusele lui? El e popă, n-are când...

 

DEMISIA LUI LUPU Marian Lupu a demisionat din funcția de Președinte al PD-ului. C-o fi făcut-o de bună voie, ori ba, nu contează. Chestiile astea au rămas în interiorul partidului. Spre deosebire de PL ori PCRM (un fel de partide de gemene: atât de diferite, dar cvazi identice), PD-ul dă dovadă de o longevitate de invidiat. Se pare că ei au înțeles că sunt la sfârșit de ciclu (al doilea?) și acum pregătesc o reînnoire. Apropo, Diacov e încă în Parlament, la călduț, bine-mersi. Auzi, Dom’ Ghimpu? Învață, dacă ai cu ce.

 

AMNISTIE PENTRU HOŢI Și dacă nu-i de ajuns cât au furat, acum mai vor și să nu-i deranjeze nimeni! Săptămâna care a trecut a fost discutat extrem de mult un proiect de lege prin care puterea vrea să-i ierte pe toți evazioniștii (alias hoții) și să-i cheme să-și legalizeze averile. În scimbul a 2%. Adică, sărmanul plătește 18% și vai și-amar dacă nu le plătește la timp, iar ăștia, după ce usucă tot, acum mai vor și liniște: na, că acum o mai fi cum o fi, dar dacă pierzi alegerile? Vine altul și te bagă la dubă? Nu-i treabă, zău. Iată să zicem, dacă timp de 10 ani ai câștiga câte 100.000 pe an și ai plăti impozite, caznaua statului s-ar alege cu 180.000. Dacă n-ai plăti, ai acumula milionul, iar cu „amnistia” ai plăti doar 20.000! Fain calcul și tare incitator pentru a fi un bun plătitor de taxe. Asta fără a mai pomeni despre ceea ce mi se pare drept una din funcțiile primordiale ale unui stat: menținerea unei impresii de justiție socială. Așa că poate să zică Candu ce n-ar zice, dar eu sunt mai degrabă tentat să-i dau dreptate lui Adrian Lupușor: „Pe scurt: amnistia fiscală și a capitalului într-o țară aflată pe locul 103 (din 165 state) conform Indicelui de Percepție a Corupției 2015 este nimic altceva decât legalizarea corupției și sfidarea reformelor în domeniul luptei contra corupției.”

 

Iar în România a învins PSD-ul. Cu o zale purpurie se îmbracă mândra ţară...

 

Cam astea am avut a vă spune... Să-mi fiţi sănătoşi. Şi să ne auzim şi peste o săptămâna!

 

P.S.: Apropo, Trump încă nu este Preşedinte. Deşi, pe cine mai interesează?...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher