Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
25 janvier 2016 1 25 /01 /janvier /2016 12:38
Săptămâna cu o bulă de cristal care nu greşeşte

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

O dată ce-ai transformat un popor într-o gloată, el se supraveghează, se mutilează, se torturează singur, neîncetat, măcinat de vulnerabilitate, ca un melc scos brutal din cochilia lui.

Mircea Cărtărescu, Orbitor. Corpul, (Humanitas, 2008, p.133)

 

Există săptămâni în care (nu) devine foarte uşor să scrii sinteze. Fiindcă săptămâna se reduce la un singur eveniment. Un fel de mega-story care le eclipsează pe toate celelalte...Nu ştiu dacă aţi sesizat în textul din vinerea trecută o notă extrem de îngrijorată şi premonitorie. Şi acel apel aproape dezesperat: „Ar fi prea frumos să se întâmple un lucru: să nu mai iasă niciun om în stradă! Niciunul! La niciun meeting! Doar imaginaţi-vă: ies Dodon, Usatâi, Plahotniuc, Nastase, Ghimpu, Sturza, Sandu ori cine altul mai face meetinguri pe-acolo, la tribună, iar în faţă – nimeni! Niciunul! Ţipenie de om!

 

Însă chemarea mea venea prea târziu, şi, la o adică, ce valorează ea?... Eu nu sunt televizor. Şi acele câteva zeci de cititori, dacă nu sunt şi aici prea optimist, ce pot face? Cu atât mai mult cu cât bănuiesc (mai degrabă sper) că ei sunt oameni cumsecade, înţelepţi şi chibzuiţi...

 

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat...

 

Iată ce scriam eu în iulie 2015!: „Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?... În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!

 

Nu vă supăraţi că vă dau tot cu citate din propria-mi opera omnia... Dar nu ştiu ce mai este de comentat. Vă scriam în septembrie că ne îndreptăm spre o autodesfiinţare programată... Iar în octombrie vă scriam următoarele: „Regula de aur a celui care a nimerit în capcana mlaştinii este să facă cât mai puţine mişcări, inclusiv respiratorii, pentru a diminua din viteza scufundării. Inevitabilă, orice nu ai face, dacă nu trece nimeni pe alături să te scoată. Cu cât te agiţi mai mult – cu atât te scufunzi mai repede. Şi doar nimeni nu are dubii referitor la „buna credinţă” a celui împotmolit! Cu adevărat, drumul spre iad este pavat cu intenţii bune...

 

Cred că am exagerat deja prea mult cu auto-citatele... Dar dacă şi există ceva care te aduce la o stare de disperare totala, aceasta este neputinţa...

 

Despre similitudinile cu aprilie 2009 este inutil să mai scriem: iarăşi nişte indivizi dubioşi iau cu asalt instituţii publice... Puteţi să vă amuzaţi să căutaţi diferenţe. Esenţa rămâne neschimbată.

 

Nu am să vă scriu nici despre (in)acţiunile deputaţilor, preşedinţiei... La cât au fost înjuraţi (pe dreptate şi nu prea) zilele astea, ce să mai zic şi eu? Numai că aceşti deputaţi au fost aleşi. Nu cu 5 şi nici nu cu 10 ani în urmă, ci doar cu unul. Şi atunci când Năstase zice că reprezintă „trei milioane şi ceva” de persoane, poporul adicătelea, eu l-aş invita să mai privească înapoi la rezultatele scrutinului. Ce anume nu ştiaţi acum un an, Domnii mei, despre Plahotniuc? Sau ce anume nu ştiaţi despre Filat? Şi cu toate acestea, mult-huiduiţii noştri „carleoni” şi „escobari” au fost aleşi... De către extratereştri, pe semne, căci poporul e cu Năstase!

 

În schimb, am să vă scriu despre noi, despre reacţiile noastre... Iată, de exemplu, mă uit la un video în care un ins ţipă disperat în piaţă: „Unde-s oamenii de cultură? De ştiinţă? Să vină să ne conducă!”. Dar tipului nu i-a trecut prin cap că dacă nu sunt oamenii de cultură şi de ştiinţă cu el alături ceva nu-i în regulă?... Şi celor care rămân extaziaţi în faţa acestei isterii nu le trece asta prin minte?

 

O altă idee tot de prin spaţiile publice: cică dreapta şi stânga s-ar fi unit graţie unui mesaj social comun... Care dreaptă? Năstase & Co? Care lua cu asalt AntenaC? Ăsta-i european?... De ce i s-a trezit a protest social tocmai acum? Sau Dodon cu Usatâi sunt interesaţi de probleme sociale? Nu mai spuneţi! Atunci ce caută şi unul şi altul regulat la Moscova? Ah da, uitam: aici nu-i geopolitică. Nici în panourile electorale cu Putin nu-i geopolitică. Putin în genere e o invenţie. Un iepuraş de pluş... Ruşii nu vin. Ei în genere nu există. E o invenţie a capitalismului în putrefacţie avansată, un complot împotriva mişcărilor sociale internaţionaliste care duc o luptă aprigă (începută brusc, hodoronc-tronc) împotriva oligarhiei mondiale!

 

Mai departe: cică toată presa internaţională minte. Iată noi, în Moldova, care suntem cu toţii inteligenţi şi destepţi, într-atât de deştepţi încât i-am ales pe Plahotniuc şi pe Filat în Parlament, nu greşim, dar instituţii precum DW, BBC şi celelalte de teapa lor greşesc. Faptul că informaţiile au apărut cu o oarecare întârziere, nu trezeşte bănuieli nimănui... Faptul că „greşesc” toţi, nu unul-doi, ci toţi! iarăşi nu trezeşte bănuieli... Iată acum şi în Guvernul României au rămas doar incompetenţi... Cică nu-i empatie cu protestatarii... I-o fi cumpărat Plahotniuc pe toţi. I-o fi tumănit pe toţi şi doar noi, moldovenii, îl considerăm hoţ, pe când restul umanităţii progresiste îl consideră om integru şi onest... Nu credeţi că e ceva defectuos în acest raţionament?

 

Dar erorile de percepţie (poate şi ale mele în acest text) ramân erori de percepţie, chiar dacă costă foarte scump uneori... Ceea ce este inacceptabil şi într-un fel este diagnoza cea mai fidelă a societăţii Republicii Moldova sunt reacţiile la agresiunea asupra lui Mihai Ghimpu. Nicio şansă... Noi ni-l merităm deplin pe Plahotniuc! Iar dacă nu aţi sesizat legătura care există între bucuria unora când un om, oricare ar fi el şi oricare ar fi atitudinea noastră faţă de el, este agresat de mulţime, iar mai precis, primesc plăcere de la vizionarea unui video cu această barbarie, atunci vă asigur că ni-l merităm pe Plahotniuk dublu! Iar dacă găsiţi justificări acestor barbarii de genul „eu sunt împotriva violenţii, dar el şi-a meritat-o...” atunci vă asigur că nu vom scăpa de Plahotniuci încă mult timp. Va pleca ăsta şi va veni un altul. După chipul şi înfăţişarea noastră!

 

Pe final am să vin şi cu o noutate bună pentru noi toţi: dacă trecem de 2016, deşi nu va fi uşor, lucrurile se vor îmbunătăţi în 2017. Brusc şi oarecum neaşteptat, o multitudine de probleme vor dispare. Aşa am citit într-o bulă de cristal, iar eu cred ce văd în ea şi doar în ea!

 

De-am ajunge noi teferi pâna atunci...

Partager cet article

19 janvier 2016 2 19 /01 /janvier /2016 13:17
Sărăcie opulentă

E bine gravat acum pe scoarţa fiecărui din noi: „Moldova este o ţară săracă”, „Moldova este cea mai săracă ţară din Europa” şi toate corolarele corespunzatoare. Sunt sigur, dacă e să ne iei pe oricare din noi şi să ne treci la un scanner cranian performant, aceste propozitii s-ar citi lizibil, în bold, în conecţiunile nervoase. Altceva - nu prea...

 

Nu sunt o excepţie. Dar încerc să mă opun osificărilor de tot tipul, chiar dacă e destul de anevoios şi dureros uneori şi încerc să-mi păstrez măcar o zonă a cortexului flexibilă. Cel puţin cea care este direct legată cu globurile oculare...

 

Nu vă fie cu bănat, dar atunci când ajungi în Moldova, eşti supus unui adevărat şoc cognitiv. Cel puţin eu. Mi se întâmplă de fiecare dată când ajung la Chişinău.

 

Iată şi acum, ajuns în ţară în seara lui 30 decembrie, era să mă apuce un rău de mare. Cerebelul mai nu mi-a crăpat din cauza decalajului între cele văzute şi cele ştiute şi ferice de zona aia flexibilă care a mai atenuat din şocuri.

 

Ce-am văzut? Tot Chişinăul – un buşon continuu. Nu exagerez. Nu a fost o singură porţiune de la intrare în oraş din partea aeroportului şi mai până la Cricova unde să se circule fără ambuteiaj. Şi, vă asugur, calitatea parcului auto e la nivel! Tot maşini scumpe şi frumoase! În acel Renault Clio 2 în care circulam eram ca o buburuză preistorică printre rădaşte Swarovski...

 

Centre comerciale şi supermarketuri luxoase peste tot, iar parcările la ele – bine înghesuite, de rar se întrevedea un loc liber. Vitrine sclipitoare şi lumini orbitoare din toate părţile. Oraşul seamănă noaptea cu un bâlci enorm! Ce mai, care armonie arhitectonică ori estetica? De unde? O adevărată competiţie de firme kitschoase şi sclipocinde, de-ţi iau privirile! Apropo, ştiţi că la Paris, de exemplu, e nevoie de autorizaţie specială pentru o firmă luminoasă? De normele în vigoare nici nu mai pomenesc...

 

Îmi aduc aminte şi de ce văzusem astă vară: terasele, unde consumaţiile pişcă bine la buzunar, erau pline până hăt târziu. Ce cartiere cu vile luxoase au crescut prin Chişinău nu găseşti în multe alte părţi...

 

Oraşul ăsta pute a bani! Dă din el de peste tot! Pute rău, Domnii mei, rău de tot...

 

XXX

 

Desigur există şi alte realităţi... Vizibile şi ele. Şi trebuie să fii orb ca să nu le vezi... Iar dacă mergi în provincie e cu totul altă panaramă...

 

Îmi aduc aminte de reportajele vechi de pe la televiziuni sovietice şi de acel clişeu: „New-York – oraşul contrastelor” (aici puteţi, de fapt, pune în loc orice oraş din capitalismul putred care doriţi)... Îmi mai aduc aminte şi de o zicală veche: „Tot săracul e fudul”. Ştiu şi cunosc aproape pe de rost statistici cu PIB, salarii medii, pensii, număr de emigraţi, etc., etc... Vrei nu vrei, dar cauţi şi găseşti explicaţii la tot.

 

Dar nu uit nici de faptul că din această ţară „săracă” s-au scos bani-gheaţă cam câte un miliard pe an (doar de la o bancă!) mai mulţi ani la rând... Şi nu uit nici de preţul lucrurilor... Cât trebuie să munceşti pentru ele (onest şi plătind impozite) într-o ţară cât de cât „normală” şi „bogată”...

 

Cu toate explicaţiile posibile, dar senzaţia şi disconfortul cerebelului rămân neschimbate. Şi vă zic încă odată: „Pute, domnilor... Tare mai pute. A ţară stricată...”

 

Partager cet article

18 janvier 2016 1 18 /01 /janvier /2016 13:02
Săptămâna corbului negru

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Nu ştiu dacă v-a lipsit ori ba, dar timp de două vineri consecutive tradiţională sinteză săptămânală nu a apărut. Cauza e simplă, dar, pentru mine, deloc banală. Pentru prima dată din iarna 1998-99, ne-am strâns curajul de pe unde mai era, am împachetat valize, copii, purcel şi restul balamucului şi am făcut o raită prin Moldova.

Şi, la fel precum vă scriam şi astă vară, am revenit răvăşit…

Iată stau în faţa acestei pagini şi nu ştiu ce să vă scriu. Ferice de voi, cei pasionaţi şi creduli, cei care aveţi ferma convingere că înţelegeţi ceva din ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Ferice de voi, cei care ştiţi cu exactitate care este cea mai bună soluţie acum, care este acel sau acei care trebuie susţinuţi! Iată eu unul nu ştiu şi nu mi-e teamă s-o recunosc.

Plahotniuc Premier? Cu siguranţă nu mi-aş dori-o. Dar dacă e numit în loc Candu, ori altă marionetă, schimbă asta ceva? Şi dacă Timofti continuă să se opună cu îndârjire, ce avem? Anticipate? Vă ziceam: eu din Moldova vin, din provincie… Dacă v-aţi ridica fundurile din jilţuri, canapele, din maşini călduţe, dacă v-aţi desprinde de la ecranele complice şi complezente ale Facebook-ului (recunoaşteţi: fiecare dintre D-stră aţi facut „curat” măcar odată în „friendzi” şi nu i-aţi păstrat decât pe acei care vă împartăşă cât de cât punctul de vedere), dacă aţi ieşi putin „în lume”, aţi trage cu urechea la ce se vorbeşte prin piaţă, (şi nu doar la cea centrală din Chişinău), atunci când afară e -15°C, poate aţi fi mai puţin determinaţi…

Un lucru este cert: ceea ce nu se face prin proces democratic, ceea ce nu este o cristalizare a rezultatelor unui scrutin legitim nu are sorţi de izbândă. Protestele nu reprezintă totalitatea electoratului şi la orice protest se poate răspunde cu un anti-protest (nu la asta asistăm din 2014 incoace?). Pe bani ori nu, ce mai contează? Vreţi oameni în stradă? Nimic mai simplu: câteva sute de lei nu strică nimănui. Şi dacă mai foloseşti şi resursa administrativă, scoţi oameni câţi doreşti în stradă. De marele meeting pro-european vă mai aduceţi aminte? De ce se vinde lumea pe 200 de lei? Dar cine vă zice că „se vinde”? Şi de ce unul poate să se vândă cu 200.000 de euro, iar un om simplu nu poate face o călătorie până la Chişinău pentru 200 de lei? E cu totul altceva la mijloc, mult mai grav pentru noi, ca şi societate, de fapt…

Fiecare şi-a tras câte un site informaţional, şi-a angajat câte o armată de scribi şi trolli, cei mai abili şi-au pus pe eter şi televiziuni, acum fiecare şi-a mai organizat şi câte un protest… Schimbă asta ceva?

Ce folos că-l propune Timofti pe Sturza? Cu acelaşi succes îl propunea pe Obama ori pe Merkel…

Îmi mai aduc aminte de diferitele opinii care ziceau că proeuropenii au câştigat alegerile din 2014 şi cele locale din 2015. Cu cifre la îndemână, „expertii” ne demonstrau că opţiunea pro-europeană s-a erodat un piculeţ, dar tot a învins… Vedem astăzi ce înseamnă această „victorie”…

Ceea ce-mi lasă un gust amar este însă faptul că spiritele se încing din nou gravitând în jurul unor personalităţi şi mişcări politice, iar de elementare procese democratice nu-şi mai bate capul nimeni. Totul e ok deci cu listele noastre electorale, cu sistemul electoral? Totul e ok cu democraţia în partide şi finanţarea lor? Arătaţi-mi un singur partid în care au loc adevărate alegeri cu candidaţi diferiţi şi dezbateri veritabile! Şi e ok în continuare ca un deputat să intre în Parlament pe listele unui partid, iar apoi, cu mandatul la mână, să facă ce vrea? Să vă amintesc cine au fost aleşii poporului în 2014?: PSRM:25, PLDM: 23, PCRM: 21, PDM: 19, PL: 13. Oare nu visam atunci ca PL, PLDM şi PDM să facă coaliţie? Astăzi ce avem în Parlament? Am mai zis-o şi repet: cine vrea să iasă din partid, s-o facă!, dar să-şi depună mandatul de deputat şi să vină în locul lui în Parlament următorul de pe listă! Ce-s cu transfugii ăştia eterni?... Dacă tot avem un sistem electoral bazat pe liste de partid, atunci să fie unul pe liste de partid! Dacă nu ne place, să schimbăm sitemul şi să trecem la altul: pe circumscripţii sau mixt (optiunea mea), dar trebuie să existe o logică de delegare a puterii undeva, nu debandada actuală!… Cât timp nu funcţionează instituţiile democratice în ţară, cu mecanisme clare de delagare a puterii şi de responsabilizare în faţa alegătorului, nu se va schimba nimic substanţial!

Of, că multe aş mai spune din câte le-am spus de-a lungul anilor, dar se lungeşte vorba. Ar fi prea frumos să se întâmple un lucru: să nu mai iasă niciun om în stradă! Niciunul! La niciun meeting! Doar imaginaţi-vă: ies Dodon, Usatâi, Plahotniuc, Nastase, Ghimpu, Sturza, Sandu ori cine altul mai face meetinguri pe-acolo, la tribună, iar în faţă – nimeni! Niciunul! Ţipenie de om! Doar crivăţul… Să ştiţi că doar atunci li se va face cu adevărat frică de noi!

Uite-atunci aş râde cu gust. Ce-aş mai râde!...

 

„Черный ворон сквозь белое облако глянет -

значит, скоро кровавая музыка грянет.

В генеральском мундире стоит дирижер,

перед ним - под машинку остриженный хор.

У него - руки в белых перчатках.

Песнопенье, знакомое с давешних пор,

возникает из слов непечатных.

 

Постепенно вступают штыки и мортиры -

значит, скоро по швам расползутся мундиры,

значит, скоро сподобимся есть за двоих,

забывать мертвецов и бояться живых,

прикрываться истлевшею рванью...

Лишь бы только не спутать своих и чужих,

то проклятья, то гимны горланя.

 

Разыгрался на славу оркестр допотопный.

Все наелись от пуза музыки окопной.

Дирижер дирижера спешит заменить.

Те, что в поле вповалку (прошу извинить),

с того ворона взоров не сводят,

и кого хоронить, и кому хоронить -

непонятно... А годы уходят.

 

Все кончается в срок. Лишней крови хватает.

Род людской ведь не сахар: авось не растает.

Двое живы (покуда их вексель продлен),

третий (лишний, наверно) в раю погребен,

и земля словно пух под лопатой...

А над ними с прадедовых самых времен -

черный ворон, во всем виноватый.”

(Bulat Okudzhava)

Partager cet article

13 janvier 2016 3 13 /01 /janvier /2016 14:57
Povestea n(u/i)melui

Când s-a născut nu era decât o probabilitate de supravieţuire,

Destul de mică, de altfel.

 

Apoi, trecut prin cristelniţă de niste mâini străine şi unsuroase,

A devenit Ionică.

Pentru câţiva.

Prea puţini.

 

Apoi, prea repede, au venit şi alte nume:

„Mucosule”, „ţâncule”, „porcule”, „prostule”, „măgarule”, „elev Ionescu” (prea rar).

 

Într-o zi s-a văzut scris pe-o hârtie „Ivan Ivanov”,

Iar celelalte nume au fost dublate cu traduceri într-o limbă pe care a învăţat-o cu aproximaţie şi pe apucate.

 

Apoi Ivan Ivanov a aflat că i se mai spune şi „bou” (în ambele limbi)

Şi „ţăran” (folosit neschimbat în ambele limbi)

Şi necărturar, şi arierat (în toate variantele lingvistice posibile)...

 

Şi Ivan Ivanov s-a zbătut

Pentru un alt nume: „tovarăş”.

 

Din „tovarăş Ivanov” a reuşit să devină

„Ivan Ivanovici”.

 

Într-o zi a dispărut unica persoană care-i mai zicea

Ionică...

 

Apoi au venit şi timpurile când Ivan Ivanov s-a zbătut,

Cu aceeaşi îndârjire,

Să scape de „tovarăş”,

Iar pe „Ivan” l-a preschimbat în „Ion”.

 

Dar cum nimeni nu mai spunea „tovarăş Ivanov”,

Iar „Domnule Ivanov” nu sună bine,

I s-a spus „Domnule Ion”...

 

Acum bate uşile arhivelor

Să-şi schimbe hârtia în „Ion Ionescu”.

 

Dar îi vine greu...

Anii...

 

Imagine: afişul unui film din 1932 

Partager cet article

12 janvier 2016 2 12 /01 /janvier /2016 17:50
Roads through the Hell

Eu nu sunt şofer. Nu am nici măcar permis. Aşa s-a întâmplat. Când am avut timp n-am avut bani, când am avut bani nu am mai avut timp. În mare parte problemele automobiliştilor îmi sunt străine, dar despre o experienţă (repetată în fiecare an când ajung în Moldova) nu pot să nu vă scriu.

 

Eu nu ştiu cum fac şoferii în Moldova. Pe bune. Aş putea spune „eu nu ştiu cum fac şoferii” pur şi simplu, ţinând cont de ceea ce vă ziceam mai sus, şi nu aş minţi, dar eu despre altceva voiam să zic. Am circulat cu maşina (în calitate de pasager) prin mai multe ţări. Şi nici în una (nici chiar în India!!!) nu m-am simţit mai puţin în siguranţă decât în Moldova. În special în Chişinău.

 

No, pe bune, eu nu ştiu cum fac de circulă şoferii în Moldova. Eu, atunci când urc în maşină, mă ţin strâns de scaun şi îmi fac cruci imaginare tot timpul. De câte ori recit în minte unica rugăciune pe care o ştiu nu vă mai spun... De încordare nici nu mai pomenesc...

 

Eu nu ştiu care şi de ce anume e responsabil referitor la drumuri în ţara aceasta. Şi, vă asigur, nu la calitatea drumurilor mă gândesc. Adică tot la ea, dar nu la gropi şi şanţuri. Cum să circuli fără un marcaj elementar, habar n-am. Nici tu marcaj la sol, nici tu semne rutiere, nici barem semafoare acătării. Nu sunt şofer, dar regulile de circulaţie (codul rutier) le-am învăţat eu la vremea mea. E drept că le-am învăţat în Franţa, dar nu ar trebui să difere, nu? Dragii mei chişinăuieni, voi cum boala pricepeţi la care verde să mergeţi, cand stau atârnate vreo 5-6 semafoare şi toate arată diferit (nu, nu este o defecţiune), iar la sol nu sunt delimitate pistele cu direcţiile de rigoare? Cum boala faceţi voi să vă înscrieţi sau să ieşiţi dintr-un cerc? Cum intraţi în intersecţii?!

 

Deşi, la ce mai întreb? am vazut: trece primul acela care are obrazul şi caroseria mai groasă...

 

Iar dacă te apucă noaptea pe drum e vai şi-amar... Drumul îl cauţi cu farele şi te ţii de marginea lui cu riscul de a-ţi apare ca din senin ceva (sau chiar cineva) în faţă... Îi ziceam şoferului că în Franţa ai impresia uneori că e mai uşor de circulat noaptea: marcajul este perfect şi foarte vizibil. La noi?... Acum câţiva ani veneam cu un prieten francez în Moldova. Am ajuns seara la aeroport şi până am luat maşina în chirie, pâna ne-am îmbarcat, pâna am ieşit din Chişinău, s-a făcut noapte. Conducea, bineînţeles, francezul. Prin ce chin a trecut până am ajuns la Bălţi nu ne-a mai spus, - mdeh, e băiat politicos - , dar îi era camaşa udă leoarcă în spate, iar să meargă mai departe (căci noi intenţionam să ajungem la Soroca tot în acea zi) a refuzat categoric!...

 

De disciplină şi curtoazie în trafic nici nu mai pomenesc. De distanţa de securitate a auzit în ţara asta careva? La chiar unele din primele semafoare din Chişinău, o „marşrutcă” ne-a şi pupat (lejer) în spate. Cică era gheţuş... (noroc de „farkop”, sorry, nu ştiu cum se cheamă în română: e treaba aia de metal de care se anină remorca)... Dar de faptul că se circulă pe banda din dreapta, iar cea din stânga e folosita preponderent pentru depăşiri? Dar de faptul că se circulă în interiorul benzelor (acolo unde ele există) şi nu călărind linia de marcaj?

 

Toată lumea laudă drumul cela fabulos făcut de americani spre Soroca (şi pe bună dreptate, căci este cel mai bun acum din ţară), dar a numărat careva numărul semnelor rutiere? Ai impresia că la fiecare 20-30 metri e un semn, uneori acelaşi. Noaptea când circuli e de-a dreptul fabulos! Faptul că viteza este limitată pe multe porţiuni e probabil bine, dar s-a gândidt careva care este distanţa rezonabilă ca să cobori de la 90 la 30 km/h şi viceversa fără a frâna brusc şi crea riscuri inutile?

 

Mai pe scurt, pentru mine, în calitate de simplu pasager, experienţa de a circula în maşină e mai rea decât orice „extreme”. Vă asigur, nici în India, faimoasă pentru dezmăţul în străzi (cică se zice că indienii circulă „la auz”, claxonând continuu), or eu am circulat pe acolo şi în spatele unei motociclete, nu m-am simţit mai stresat.

 

Nu, Dom’lor, asta nu-i infrastructură, ci un fel de ruletă rusă! Jucăm mai departe?

Partager cet article

28 décembre 2015 1 28 /12 /décembre /2015 10:23
Săptămâna celei mai lungi şi mai negre nopţi

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Vă scriu acest text în ajun de Crăciun atunci când gândurile ar trebui să-mi stea în altă parte, la lucruri luminoase, şi spiritul să-mi fie programat pe aşteptarea de minune. Discutam ieri cu un coleg de la birou. Nu, el nu are nicio treabă cu Moldova şi năpastele noastre îi sunt necunoscute. El este francez şi le are pe ale lui… Discutam cu colegul meu despre faptul că anul acesta perioada din ajun de Crăciun e oarecum bizară. Lipseşte ceva esenţial: a dispărut acea certitudine naivă că miracolul se va întâmpla. Suntem dominaţi de o stare de nelinişte generalizată pentru viitor… Fiecare cu metehnele lui, dar această presimţire a pericolului transpiră de peste tot.

Şi cum acest text va apare în chiar ziua de Crăciun, vă doresc tuturor, dragii mei, un singur lucru: ca acea speranţă în minune, în lumină, speranţă de pace (în absolut toate înţelesurile acestui cuvânt) să reapară cât mai curând! Haideţi să ne aducem aminte că lumea aceasta pe dragoste e zidită. Nu, frumuseţea nu va salva lumea! Dar dacă dragoste nu e, nimic nu e. Lumină şi dragoste vă doresc tuturor!

Nu pot găsi acum niciun element de tranziţie, de aceea voi fi nevoit să trec brutal la evenimentele care au dat năvală peste noi şi la o realitate în care dragoste e prea puţină:

CEA MAI LUNGĂ NOAPTE În timpuri mai vechi, ecoul cărora mai este viu, lumea aştepta îngrozită venirea nopţii. Noaptea porneau strigoiii la vânat. Maşini negre („voronki”) şi camioane pe care scria „Pâine” străbăteau oraşele, iar oamenii aşteptau tremurând în case, pândind paşi de ciubotă şi bătăi în uşi şi se rugau, atunci când le auzeau apropiindu-se, să nu se oprească în faţa uşii lor… Este primul gând care m-a străbătut atunci când am citit despre declaraţia lui Plahotniuk făcută la 3h00 de noapte. Nu contează ce anume declara, nu contează conţinutul, intenţiile şi restul... Faptul că a fost făcută în toiul nopţii, timpul strigoilor, mi-a trezit un dezgust total şi o respingere cvazi fiziologică. Nu mai are importanţă dacă a fost Plahotniuc la Moscova ori ba (deşi se pare că a fost). Simbolistica e prea puternică. Şi în cazul dat e mai presus decât orice raţionament.

CEI 14 PCRM-ul a pierdut din deputaţi, care au trecut sub comendamentul strigoilor. Ce să mai comentezi aici?...

ÎN SFÂRŞIT, AU FĂCUT O MIŞCARE! În chiar ziua care a urmat, Timofti îl desemnează pe Ion Sturza drept candidat la funcţia de Premier. Jocul a început. Da, se joacă şah. E un joc în care albii au început, dar ei credeau că joacă golf şi au fost imediat depăşiţi de negri. Acum se mai limpezesc apele şi se întrevede clar cine şi de partea cui joacă. Ziceam mai înainte că ne jucăm de-a geopolitica. Faptul că Timofti a fost susţinut imediat de către occidentali atunci când declara că se fac presiuni asupra lui, a clarificat multe. Acum, cel puţin, avem un reper mai sigur. Şi o dâră de speranţă. Dacă occidentalii au început a mişca şi ei figuri (în sfârşit!) atunci avem şanse că se va urni şi carul din loc. Forţa lui Putin rezidă în viteză. Forţa occidentalilor rezidă în... forţă! În forţa instituţiilor. Elefantul mişcă mai greu decât un şacal, dar dacă mişcă atunci nu-l opreşte nici o haită de ţâncani... Iar acest lucru ar trebui să-l înţeleagă (dar eu sunt sigur că-l înţeleg!) în primul rând dulăii din turmă. Băieţi, e timpul să părăsiţi corabia! Nu există certitudini că Sturza va fi ales de către Parlament. Dar ceva mă face să cred că anticipate nu vom avea. Inclusiv aceastăscurgere „întâmplătoare” de informaţie despre un sondaj de uz intern care arată că cele 3 formaţiuni AIEiste nu ar trece în Parlament în caz de scrutin. Parlamentarii sunt strânşi la gard: Timofti vine cu un candidat fără afiliere politică, vădit susţinut de occidendali (oricât nu s-ar strădui unii să insiste pe trecutul său, faptul că Sturza îşi are afacerile în România şi nu la Moscova este o realitate). Acum, dacă te numeşti „pro-european”, ce faci? Apropo, eu sunt destul de rece în ceea ce priveşte canditatura lui Sturza. În primul rând, fiindcă principial sunt împotriva oamenilor de afacere în politică. În al doilea, fiindcă nu-mi plac foştii, or Sturza a mai fost Premier. Dar, vorba veche: când nu-i mai buin, e bun cum este...

MAIA A GĂSIT MIEREA Maia Sandu, vine în sfârşit şi ea cu mult aşteptata iniţiativă de lansare a unui partid. Nu mă înscriu printre admiratorii ei. Am criticat destul de vehement ( vedeţi aici, de exemplu) personajul dat atunci când era „în pâine” şi nu am obiceiul să-mi întorc sumanul pe dos. Dar este şi aceasta o mişcare de şah. Nu pentru perioada imediat următoare, ci pentru alegerile din... 2018! Debusolantă este doar afirmaţia ei referitor la anticipate, căci ea oricum nu reuşeşte să prindă trenul. Dar s-o lăsăm pe seama discursului ideologic (na, nu poţi spune că ăştia de azi nu trebuie schimbaţi când vii cu o iniţiativă de a-i schimba), ori prostiei, ceea ce nu poate fi exclus.

TRANSNISTRIA ÎN EUROPA Europenii le propun Transnistriei să facă parte din acordul de liber schimb. Prima reacţie e să sari la pod de indignare, dar să ne amintim de joc. De marele joc. Aici se joacă şah şi nu de-a ţurca cu tancurile. Problema e că nu mai jucăm noi. Dacă nu i-am integrat noi în Moldova, îi vor integra europenii în Europa. Şi nouă poate să nu ne placă. Dar noi nu mai contăm.

SANCŢIUNI IMPOTRIVA RUSIEI Sancţiunile împotriva Rusiei sunt prelungite. Chiar dacă Rusia bombardează intens Siria, chiar dacă Putin aparent a câştigat câteva bătălii (inclusiv în Europa), elefantul a mişcat. Nervozitatea putiniştilor se simte din ce în ce mai mult. Şi ei ripostează în singurul mod ştiut: cu armata. Au mai ocupat o localitate în Ucraina, bombardează din ce în ce mai intens Siria... Dar iată că ONU a lansat un plan de pacficare a Siriei, votat inclusiv şi de ruşi. Încă o victorie a lui Putin? Nimic mai sigur. 2016 va fi un an crucial...

NERVOZITATE LA PUBLIKA TV Dacă mesajele postului de televiziune far al lui Plahotniuc erau orientate până acum, jucând mai mult pe partea de adevăr care poate fi relatată (deşi adevărul parţial este cea mai perversă modalitate de manipulare), de când cu numirea lui Sturza, Publika TV a luat-o razna rău de tot. Au trecut la minciună crasă. Au deturnat într-un prim timp o declaraţie a ambasadorului american, care, bineînţeles, nu a întârziat sa le riposteze. Apoi au falsificat nişte materiale despre Sturza, filmând la Pănăşeşti declaraţii ale „consătenilor” candidatului la premierat. E semn bun şi acesta. A secat fântâna adevărului. Iar minciuna mai devreme sau mai târziu devine evidentă.

Cam atât. Din păcate, atunci când marii se ceartă, zboară penele de pe cei mici... Leul moldovenesc tot scade. ANRE tarifele nu le ieftineşte... O noutate m-a amuzat: cică Guvernul prevede pentru 2016 un salariu mediu de tocmai 5050 lei. Vedeţi mai sus ce ziceam de adevărul parţial. O fi salariul mediu în creştere, dar pe mine mă interesează salariul (iar mai precis venitul, pentru a nu uita de pensionari) MEDIAN în Moldova! (venitul median este suma care împarte populaţia exact în două: jumătate primesc mai puţin, iar altă jumătate – mai mult). Într-o societate sănătoasă, venitul mediu şi venitul median nu sunt prea departe. În Moldova e o mare necunoscută... (eu nu am găsit niciodată date despre venitul median... dar poate am căutat rău?)

Cam atâtea am avut a vă spune în acestă zi de Crăciun. Ne auzim la anul! Sărbători luminoase vă doresc! Şi nu uitaţi de chestia aia cu dragostea. E important, să ştiţi!

Partager cet article

21 décembre 2015 1 21 /12 /décembre /2015 12:34
Săptămâna în care „Papy fait de la résistance”*

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Şovăielnic pasul, mâinile plăpânde, lerui ler,

Tremurat li-i glasul, nu ştiu să colinde, lerui ler,

Dacă stau la poartă şi nu zic nimica, lerui ler

Domnilor de astăzi, să v-apuce frica, lerui ler,

(Tudor Gheorghe)

 

Vin sărbătorile de iarnă şi noutăţile se fac mai rare. Am intrat în perioada totalurilor şi galelor de tot felul... Pfff... Plictiseală... Mai ales când vezi unele mutre care defilează pe la ele... Dar las’ că-i bine...

Chiar poate e mai bine aşa. Să mai suflăm şi noi, să mai uităm. Să ne mai uităm la un meci de handbal, de ce nu? Atunci când fetişcanele alea cu tricolorul în piept câştigă în prelungiri, în ultima secundă, un meci din sferturi... Să strigi de bucurie, să sari în sus... şi apoi va veni semifinala. Şi, cine ştie? Dacă luăm bătaie, nu va fi bai, suntem deprinşi... Dar dacă învingem?...

Copiii învaţă colinde. Şi adulţii laolaltă cu ei... Chiar şi eu învăţ una acum: „Vin colindătorii, cum veneau odată...” N-am să-l cânt nimănui. Dar nici nu am să-l uit. Nimănui! În ziua de 17 decembrie 1989 se vărsa primul sânge la Timişoara... La capitolul "revoluţie" istoria nu cunoaşte variaţii: cineva o face, mulţi din acei care o fac primesc în dar câte un glonte. Dictatorul până la urmă este omorât întru salvarea naţiunii. Dacă nu-i omorât, atunci se cheamă revoltă, nu revoluţie. Nu mult după aceea nişte inşi absolut obscuri ajung la putere. Acei care au primit câte un glonte primesc în schimb un monument. Acei care au făcut revoluţia, dar au scăpat, nu primesc nimic. În cel mai bun caz. În cel mai rău, sunt vânaţi şi declaraţi trădători…

Am avut şi noi un fel de „revoluţie”... În 2009. Şi de atunci tot noi şi noi trădători apar peste tot. La putere însă au venit AIE-urile:

TORTA LUI CHETRARU Aşa dar, conform CNA, apartenenţa politică a subiecților care au comis acte de corupție ține de cele trei partide „pro-europene”. Iată, de exemplu, PCRM, PSRM, PN şi restul plevii sunt curaţi ca lacrima, iar „pro-europenii” sunt corupţi. Faptul că unii se află la putere, iar alţii – nu, nu mai contează. Nu ştiu cum se scapă din vedere că e mai greu să fii corupt dacă nu ai putere... Dar asta nu mai interesează acum pe nimeni. Tot răul de la „pro-europeni” se trage, e clar?...

APARTAMENTE PENTRU COPILAŞI Rise.md publică un material despre nişte judecători care cer loc de case. Deşi au unde trăi. Dar, vedeţi Dumneavoastră, ei mai au şi copii! Dacă stau şi mă gândesc bine, am avut noroc că m-am născut când m-am născut, căci pe vremurile de azi nu mai reuşeam să-mi fac în Moldova nici măcar studii... Tatăl meu nu a fost judecător...

MAL DE VIE, MES CHERS Mari noutăţi (recorduri!) ne vin în această săptămână din Franţa! O captură record de cocaina: 2,5 T! Găsite pe o navă cu pavilion moldovenesc... Tot în urma unei anchete franţuzeşti, şi la cerinţa lor, au fost arestaţi la Chişinău nişte contrafăcători de carduri bancare. Eu înţeleg că ne supărăm (în special noi, emigraţii) atunci când numele ţării noastre este asociat cu curve şi interlopi, dar... Cum să fie asociat cu altceva?...

„DA” FACE PARTID Adică nu face un partid, ci fuzionează cu un altul. Aşa a făcut Shor, aşa a făcut Usatâi... La urma urmelor aşa a făcut şi Lupu la vremea lui. Nu ar fi o noutate mare, căci era previzibil de la bun început. L-am ascultat pe Boţan... Patetic... Acum să vedem un alt aspect: că a fuzionat cu alt partid e una, mult mai curios este cu cine anume s-au unit. Cu partidul lui Nicolae Chirtoacă, „Forţa Poporului”! Şi asta spune tot. Bucla s-a încheiat: B чём сила, брат? Hy, так поняли в чём сила, Dom’ Boţan?

DRĂGUŢANU PE CAL Credeaţi că e demis? Şi eu am crezut. Cum ziceam când eram copii?: O figă! – nu este! Scurt, clar şi cuprinzător. Drăguţanu e mai pe cal decât Kotovschi din centrul Chişinăului! În schimb, acord cu FMI nu avem. Oaia întreagă – Lupu’ sătul.

Să vă zic şi ceva despre principala noutate politică – GUVERN ÎNCĂ NU AVEM. Dar vodevilul s-a accelerat. Timofti cică a dat termen până azi, vineri, 18 decembrie.

Între timp PD i-ar fi propus să-l desemneze pe Plaha Premier. Timofti nu vrea. Nici eu nu vreau. Eu nu fac parte din acei care consideră ca e bine să fie ales Plahotniuc. Ideea că ar trebui scos din umbră nu-i de azi. Îşi are justificările ei. Nu-mi place, dar eu nici nu am votat pentru acest partid. Aşa că nici nu prea mă excită subiectul dat. Am totuşi o întrebare: săptămâna trecută vă scriam despre un alt epizod: cică Timofti ar fi dorit să-l propună pe Sturza, dar imediat s-a ridicat tămbălău că, chipurile, nu există majoritate parlamentară. Dom’ Ghimpu, dar acum nu vă enervaţi puţin? Majoritate, din câte înţeleg, nu este nici acum, iar PD umblă cu fofârlica, scurtcircuitând „partenerii eventuali de alianţă”... Mai mult: cică ar fi încercat un şantaj pe la Tomofti, dar moşul a ripostat: a chemat ambasodorii străini şi s-a jeluit.

Sturza zice însă la conferinţa de presă că toul e bătut în cuie şi că va fi propus Leancă. Leancă se supără, de formă ori ba, dar de fapt e o candidatură bună: are prestanţă la europeni, deci va aduce bani, e cu şcoală şi experienţă bună (MGIMO), semnează documentele care trebuie şi când trebuie...

CRISTEA VS. LUPU Eurodeputatul român Andi Cristea a venit cu o declaraţie bombă: după o videoconferință cu reprezentanți ai PD-ului de la Chișinău, democrații au sunat la București și au solicitat schimbarea acestuia din funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova. Băieţii lui Plaha au luat-o razna rău de tot! Fraţilor, Moldova are frontiere bine delimitate, cel puţin la Vest! Din păcate, am zice noi... Iar de cealaltă parte a frontierelor nu toţi pot fi demişi cu un telefon!

Cam atât. Nu mă părăseşte un gând: am ajuns să ne bizuim pe Timofti. Acel care împărţea decoraţii judecătorilor... Acel care a decorat până şi o benzinărie... Acel care ar trebui să aibă ceva, dar dacă nu-i... Ţine-te bine, moşnege... Atâta speranţă merităm şi noi.

 

*Bunicuţul face rezistenţă (film francez)

Imagine: Caricatura de David Horsey, Los Angeles Times

 

Partager cet article

14 décembre 2015 1 14 /12 /décembre /2015 12:31
Săptămâna în care „se fură ca-n Codru” şi-a pierdut statutul de figură de stil

De la o vreme (chiar şi vara!),

Rămân perplex, primind factura:

Cu cât mai tare arde ţara,

Cu-atât mai scumpă e căldura!

Efim Tarlapan

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Începând cu 2013, de la faimosul scandal Huntergate, trăim tot într-o veselie. Da fapt, scandalul nici nu a încetat vreodată... Câte nu aflăm! Dacă ar fi să căutam (scremându-ne şi adunând toată imaginaţia de care suntem capabili) şi ceva pozitiv, este anume faptul că le aflăm... Ştiţi, refrenul ăla cu verticalitate, presă liberă şi restul balamucului... Dâra de speranţă...

 

Să începem însă cu ceva care nu doar ne dă speranţă, ci ne mai ţine pe linia de plutire...

 

VLADIMIR BEŞLEAGĂ, la cei 84 de ani ai săi publică o nouă carte, „Tata Vasile”! Lansarea ei a şi avut loc în Libraria editurii Cartier! Este printre puţinii care, aidoma unui colac de salvare, ne mai ţin pe linia de plutire... Dar ne apropiem din ce în ce mai mult de punctul acela de echilibru ultim, când doar o singura picătură scufundă un coge vas... Iată că am mai pierdut un pilon: Efim Tarlapan s-a stins din viaţă... Şi ne-a lăsat cu nevoile noastre. Care sunt multe, prea multe...:

 

DE-A ÎNTRERUPĂTORUL CU ANRE: Au fost demişi de către parlament. Apoi au fost repuşi în funcţie de către Curtea Constituţională. Nice try: Parlamentul anulează amendamentul Furdui, apoi lichidează organul care ar fi trebuit să ajusteze tarifele în consecinţă. Dar nici măcar acest lucru nu mi-a atras atenţia (la urma urmelor, dacă rămâneau demişi, tot nu le plângeam de milă). Ia vedeţi aici: demisia a fost adoptată cu votul a 50 de deputaţi din... 64 prezenţi! Şi ceilalţi 37 pe unde erau?!!! Apropo, Ministrul Arapu e de negăsit şi el. La o adică de ce să vină el la audiere în Parlament care este pe jumătate absent?...

 

STURZA MAMII LOR! Am asistat şi la o telenovelă aproape „mexicană”. Iată, pe scurt: Sturza publică un mini-program de salvare a naţiunii. În paralel apar zvonuri că Timofti ar fi avut o înţelegere să-l desemneze Prim-Ministru. Ghimpu (cine altul, dacă nu el?) îl acuză pe Timofti de inconsecvenţă şi că ar precipita alegerile anticipate. Leancă se alătură. Mai diplomat, dar esenţa e aceeaşi. Timofti parcă ar fi dat înapoi. Sturza publică o replică. Pasiuni, Dom’lor! Păcat că Guvern cum n-a fost aşa şi nu-i... Eu nu ştiu ce anume a fost asta. Poate o încercare de a pune presiune pe „negociatori”... Căci, e drept şi asta, cam rar se întâlnesc.

 

BOP CU FÂS BOP a publicat un sondaj care a pus pe jar comentatorii. Conform acestui sondaj DAdaiştii ar cumula tocmai 18% din intenţiile de vot! Imediat însă sondajul a fost atacat şi criticat, inclusiv de profesionişti în domeniu. Voi remarca doar faptul că un alt sondaj, făcut pentru americanii de la Gallup cu doar o lună în urmă, le dădea doar 7%... Diferenţa e prea mare. Cineva undeva minte. Neavând probe, nu vom aduce acuzări, dar vom aminti ce spunea bătrânul Churchill: „Eu nu cred decât statisticile pe care le-am falsificat personal”.

 

DODON RUPE O HARTĂ Bine, nu era Dodon, ci Bătrâncea, dar acest detaliu nu are importanţă. Cică ei pornesc la război împotriva unioniştilor, iar pentru a-l lansa au rupt simbolic o hartă a României Mari (stat inexistent (încă) pe harta politică a lumii) în plină sesiune a Parlamentului. Eu nu ştiu dacă se poate întreprinde ceva legal împotriva lor... Dar ceea ce ştiu este că adevărata luptă se duce în altă parte în acest moment – a se vedea şi urmări declaraţiile lui Joe Biden în Ucraina. Totul ce se face în Moldova de prin 2010 nu are altceva ca scop decât o destabilizare şi un haos durabil. Dacă iese cu sânge – şi mai bine. Eu nu cred că Putin are neapărat nevoie de Moldova. Însă el are tot interesul ca Moldova să nu treacă de partea occidentalilor pentru a le slăbi influenţa în Ucraina. E o diferenţă, nu? Aşa un fel de joc de-a Marea Neagră... Apropo, dacă aş fi eu responsabil de organizarea unei confruntări, mi-aş băga oameni în ambele tabere. Să fie mai sigur. Şi încă un „apropo”: România a înregistrat în primele 9 luni ale lui 2015 o creştere de 3,7% a PIB-ului. Deloc rău, ţinând cont de conjunctura externă şi internă! Dar cine să comunice despre acest lucru? Dodon cu NTV-ul lui?...

 

SE FURĂ CA-N CODRU: RISE Moldova publică săptămâna aceasta o anchetă despre business-ul cu pădurile... Codrii sunt parcelizaţi şi vânduţi la preţ de nimic. Bineînţeles că nu ne mai miră. Desigur că toţi eram la curent. Dar eu unul am fost curios să aflu în buzunarul cui anume s-au dus acele câteva sute de lei pe care le-am lăsat astă vară la „Doi Haiduci”... Cică Munteanu s-a autosesizat. Adică el până acum nu ştia... Ei bine, să vedem ce va face, dacă tot e la curent.

 

Dar se fură ca-n codru nu doar în Codru. Mold-Street ne spune că, începând cu 2004, în fiecare an, din Moldova s-au scos cam câte un miliard pe an... Câte nu se puteau face cu aceşti bani rămaşi în circuitul legal!... O bombonică am fi avut, nu ţară! Ziceam eu că povestea asta cu miliardul furat n-are nicio treabă cu noţiunea de furt...

 

Cam atât... Ma întreb despre ce încă nu s-a scris că a fost furat. Nu că aş avea speranţe, sunt doar curios să anticip fluxul de „dezvăluiri”...

 

Partager cet article

10 décembre 2015 4 10 /12 /décembre /2015 07:00
Alertă oranj 4 sau Defilarea buricelor

Dar, de fapt, în mare, nu mai gîndim demult. ... De fapt, ne lăsăm la cheremul cîtorva minţi geniale preocupate de probleme neînţelese maselor, dar acceptate de acestea pentru că sună frumos, ca nişte basme cu feţi-frumoşi şi ilene-cosînzene: tinereţe fără bătrîneţe, viaţă fără de moarte, apă vie şi apă moartă, cai inteligenţi, hrăniţi cu jăratic...

Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp, (Prut Internaţional, p. 226)

 

Ce zici, dragă cetitorule, ţi-ai scris deja scrisoarea? Căci suntem în plină perioadă, copilaşii compun acum răvaşe moşului ăla cu barbă albă, care neapărat va veni cu sacul plin de cadouri, şi scriu acum la scrisori din greu, chiar şi acei care demult s-au prins că barba e falsă, dar dacă aşa-i „convenţia” şi dacă iese cu câştig, o scriu şi ei, negociind dur cu cine ştiu ei că deţin resursele, nu cu ipotetici vizitatori din Laponia. Dar nu despre scrisoarea către Moş Crăciun vă întreb eu, chiar dacă aţi putea trage destule învăţăminte din intertextul frazei de mai sus, ci despre această modă mai nouă când ba unul, ba altul, scriu scrisori deschise altor moşi, aceştia din urmă bine bărbieriţi, şi primeniţi, şi chitiţi, la costum cu cravată, cumpărate în casele cele bune, moşi la care falsul sau contrafăcutul, denumire mai nouă, este un mauvais ton, şi asta în cel mai rău caz, căci vezi deseori epistole adresate chiar unei generaţii întregi: înaintaşilor, generaţiei proprii, generaţiilor care vin... Scrisori care nu sunt făcute pentru a fi trimise, ci publicate deschis, căci aşa şi se numesc de obicei: „Scrisoare deschisă către Preşedinte, Merkel, Obama, Putin, către clasa politică (ce-o mai fi şi asta?), către generaţia mea, către tineri, către etc, către ş.a.m.d.”. Niciodată trimise, dar imediat publicate pe suporturi feliurite, în funcţie de notorietatea şi statutul autorului: like!

 

Nu-i bai, scrisori din astea au tot fost scrise în istorie, unele din ele dând naştere la o paradigmă întreagă: a numărat oare careva textele având drept titlu celebrul „J’accuse”, devenit soclu paradigmatic graţie lui Emil Zola?... Numai că Zola era un fel de buric, dacă nu al pământului, cel puţin al Franţei, pe când astăzi... Prea multe burice la metru pătrat! Ce să-i faci, dacă trăim într-o lume numită „individualistă”, în care fiecare se crede mare şi tare, un fel de buric, şi lor, moşilor traşi la patru ace (din aur, incrustate cu diamante) le convine, căci e scris încă din strămoşi (Oare lor le-a scris careva vreo „scrisoare deschisă”? Nu se poate să nu le fi scris...): DIVIDE ET IMPERA! Unul câte unul, individualităţile se lasă prostite mai uşor prin mecanisme de îndobitocire colectivă. Ăsta-i paradoxul! Imaginea unei străzi prin care mişună burice idioate ar fi cu adevarat horror, dacă nu ar fi mascată cu zdrenţe şi accesorii alese individual, cu condiţia să fie trendy, la modă, ca să vedeţi: şi aici paradox!... Iată-ne la al doilea...

 

Şi ar fi bine să punem punct aici, dacă nu ar veni din urmă şi altul: numărul scrisorilor deschise (Cum să nu-ţi aduci aminte aici şi de evoluţia uluitoare a sensului acestei sintagme? Cam cu o sută de ani în urmă o scrisoare deschisă era considerat un gest inacceptabil şi ruşinos, astfel încât coconii corespondau cu duduiele amorezate fără a-şi bate capul de soţi şi soţii geloase; apoi veni perioada când mai TOATE scrisorile erau deschise de către organele abilitate, inclusiv acelea trimise soţilor şi iată-ne ajunşi în zilele când o scrisoare deschisă înseamnă altceva decât scrisoare şi nu este deschisă de nimeni, ci făcută publică de chiar autorul ei!) tot creşte, pe când numărul celor care votează e în scădere... Mai rău: acei care scriu scrisori deschise, mai abitir decât autocriticile publice de la adunările partinice de altă dată, fac şi apeluri de a boicota alegerile.

 

Bine zicea fata aia de la radioul francez: „Cineva ar trebui să explice lumii că un idiot care votează are mai multă pondere decât doi intelectuali absenteişti”. Dar staţi puţin, „intelectuali” a zis? Burice îngâmfate, iată cum aş zice eu! Pentru a te numi „intelectual” e nevoie şi de altceva în afară de o şcoală terminată/tocită (fie ea şi din cele mai prestigioase) şi profil pe FB. Iar pentru a scrie „scrisori deschise” n-ar fi rău să începi prin a deveni Emil Zola, cel puţin.

 

Imagine din film

 

Vezi aici Alerta Oranj 1 (12 ianuarie 2013)

Vezi aici Alerta Oranj 2 (8 martie 2014)

Vezi aici Alerta Oranj 3 (19 februarie 2015)

 

Partager cet article

7 décembre 2015 1 07 /12 /décembre /2015 12:35
Săptămâna în care am aflat că uşile sunt închise

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

După săptămâna care a trecut, numai optimiştii inconştienţi (îi vom numi astfel, politic corect, pentru a nu le spune „nebuni”) mai cred în vreo instituţie statală din Republica Moldova... Să începem însă, tradiţional, cu ceva veşti bune.

MĂMĂLIGA DE VARŞOVIA În primul rând aş dori să vă vorbesc despre Mămăliga de Varşovia. Vinerea trecută unul din editorii Mămăligii şi redactorii sitului cu acelaşi nume, Teodor Ajder, venea la Paris cu o valiză întreagă de reviste şi organizam împreună o lansare în incinta Ambasadei Republicii Moldova. Despre lansare nu prea aş dori să vă spun ceva anume acum, în afara faptului că acei care au ratat-o au avut mult de pierdut! Impresionanta revistă (de fapt, ei au numit-o „revistă”, dar e un veritabil almanah! 260 de pagini!) merită citită pentru delectarea simţurilor şi cumpărată (pentru susţinerea proiectului!). Pentru mine calitatea acestei publicaţii, ceea ce am ţinut în mână, a fost o adevărată surpriză. Să sperăm că va exista şi un număr 2!

28 AU RATIFICAT Iată că şi ultimul stat al UE a ratificat Acordul de Asociere cu Moldova! Am avea motive să ne bucurăm. Rămâne să vedem dacă va supravieţui UE şi dacă nu-l va dez-ratifica Moldova... Nimic mai sigur în ziua de azi. De ce zic asta? Cu Moldova nu cred că ar trebui să explic, dar UE, de la atacurile din Paris, comite eroare după eroare şi consecinţele acestora pot fi fatale pentru Uniunea propriu-zisă. A negocia cu Putin... Mai ales acum... Bine-a zis care-a zis: qvi bono?

ZIUA ROMÂNIEI Pe 1 Decembrie am sărbătorit. Iar Timofti a trimis o felicitare pentru Johannis. Dacă citim atent ce spune – „la 1 decembrie 1918, Basarabia se afla deja în componența României, prin votul istoric al Sfatului Țării de la 27 martie 1918, ceea ce reprezintă pentru noi, urmașii marilor noștri înaintași, un mare motiv de mândrie” – ne dăm seama că Timofti cel puţin nu-i nebun.

A PLECAT RIAZANOV Rusia ne devine din ce în ce mai străină... A murit Riazanov. Fimele lui le cunoşteam cu toţii. Toţi acei din generaţia mea. A plecat nu doar un regizor plin de geniu, dar şi un cetăţean curajos: Riazanov a fost unul din puţinii care au avut curajul să se opună putinismului promovat de către clanul Mikhalkov...

În rest, ce mai poţi să crezi în ţara asta?

TIMOFTI NU VREA MOFTURI Timofti i-a mai chemat o dată pe reprezentanţii partidelor la „consultări”... Degeaba. Ei nu se înţeleg şi gata. Timofti s-a supărat şi s-a dus în Franţa. Să asculte despre ecologie, care, iată, devine astăzi cel mai puţin supărător subiect de pe glob... Ecologia cu ecologia, dar în ecosistemul nostru politic, Guvernul pare să fie o specie deja dispărută.

AVENTURILE RUŞILOR ÎN MOLDOVA Între timp, Dodon îi dă bătaie cu putinismul. În Moldova a venit nimeni altul decât Mironov şi s-a oploşit la Congresul socialiştilor şi în Găgăuzia. Şi de ce nu ar veni la noi Mironov, dacă Narâşkin merge chiar în UE (să mai reamintim că Dumnealui face parte din black-lista occidentalilor cu restricţie de circulaţie?), adică în România?...

VAI, SĂRMANUL FILĂŢICĂ Să fiu înţeles corect: eu nu sunt de acord cu tratamentul (dacă este adevărat ceea ce se scurge în presă) de care „se bucură” Filat în detenţie. Numai că aici e raţiune pură şi nu există empatie. Pentru ca să aibă sorţi de izbândă o grevă a foamei, e nevoie de compasiunea maselor. De unde compasiune pentru Filat?... El beneficiează de tratamentul unui sistem la edificarea căruia a contribuit din plin. În rest, da: sistemul nu-i bun deloc.

DOAR 19% Iată că şi a doua rândunică de la DNA a trecut Prutul. Să ne evalueze instituţiile. Ei şi? Adică să ne spună că totul e rău şi chiar foarte rău. De parcă noi nu am fi ştiut-o. Dar ni se pun tot noi şi noi „fapte” în faţă. De parcă ar mai fi nevoie de dovezi... CNAM (asigurările medicale) a fost devalizat, Moldova-Gaz e un adevărat cuib de bandiţi, Plahotniuc controlează procurorii... Iar din Acordul de Asociere, cică doar 19% din cele prevăzute sunt aplicate. Bună evaluare şi aceasta: suntem un stat în care 81% nu funcţionează.

UŞI ÎNCHISE Una din cele mai eficace măsuri de redobândire a încrederii populaţiei pentru oricare putere este o transparenţă maximă în toate. Şi cu cât mai mare este criza de încredere, cu atât mai multă transparenţă este necesară. Chiar peste limitele obişnuite. În Moldova totul se face pe dos. PD, PL şi PCRM votează audieri cu uşile închise. Cică se discută „secret de stat”. Ce secret mai poate exista în această ţară?!

ŞERIF CÂŞTIGĂ campionatul în Transnistria. Nu acel al fotbalului, ci acel al alegerilor. Ori poate în Moldova întreagă? Ori poate totuşi e doar fotbal? Dar cine e pe post de minge? Între timp,Muntenegru intră în NATO. O ţară mică...

FĂRĂ SFÂRŞIT Şi nu se întrevede nimic bun. Nici în viitorul cel mai apropiat, nici în acel mai îndepărtat. Fiindcă atunci când distrugi sistemul educaţional pui pe brânci totul! A fost publicat un raport. Cine înţelege – pricepe. Educaţia nu mai serveşe drept mecanism de ascensor social, ci a devenit un lux. Un business precum oricare altul. Efectele nefaste ale acestei stări de fapt le simţim deja, dar cel mai rău este că se pune o cruce groasă pe orice speranţă ca lucrurile să se schimbe cumva în viitorul tangibil...

Miliardul furat? Corupţie?... Nimic mai firesc în condiţiile actuale. Şi acesta e doar începutul.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher