Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
24 octobre 2019 4 24 /10 /octobre /2019 00:30
Charlie să fii, dar când e de murit...

The Necessary Death of Charlie Countryman (2013, Fredrik Bond, SUA – Romania,. Rom: Moartea necesară a lui Charlie Countryman): Ce poate căuta un american debusolat, care şi-a pierdut Nordul, care îşi pierde şi mama şi care cade pradă unei depresii cu alcool şi droguri, în Europa de Est? Poate tocmai asta: Nordul, nişte repere. A căuta repere în Bucureştii post-sovietici este... debusolant. Şi Charlie, în acest delir total, în care nu se mai înţelege ce este realitate şi ce este halucinaţie, încearcă să se ancoreze de ceva care îi pare cel mai solid: dragostea. Două dimensiuni paralele şi două personaje pe care destinul le împinge unul spre celălalt: Charlie, pentru care nimic în această lume nu mai are contururi reale în afară de dragoste şi Gabi, o tânără violoncelistă legată de un bărbat interlop în realitatea căreia nu mai există loc pentru dragoste. Un film despre realitate şi delir, despre cât poate valora o viaţă şi o moarte, un film despre ceea ce ne poate salva – dragostea. De privit!

Partager cet article

17 juin 2013 1 17 /06 /juin /2013 13:05

„Istoria nu trebuie să devină servitoarea conjuncturii politice, ea nu poate fi scrisă la dictarea memorialiştilor care se contrazic reciproc. ... Într-o societate democratică libertatea istoricului este libertatea noastră a tuturor”, Proclamaţia de la Blois, p.329

 

razboi3D-530x360.jpgCe ştim noi azi despre Razboiul II Mondial ? Ce ştim noi despre rolul nostru (dacă e să ne considerăm o continuitate, biologică şi spirituală, a buneilor noştri) în acest război?

(În această întrebare pînă şi forma adjectivului îşi are semnificaţia sa... Să consultăm DEX-ul:

ACÉST, ACEÁSTĂ, acești, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta.

Evenimentele din luna mai a acestui an ne-au demonstrat încă o dată că vom avea încă nevoie de ceva timp pentru a putea folosi calificativul ACEL...)

Corespunde oare ceea ce ştim noi despre acest război cu „cunoştinţele” altor popoare şi în ce măsură? Memoria colectivă, reprezentările colective, politici şi ideologii... Suntem oare noi capabili să conştientizăm realitatea şi motivaţiile deciziilor luate de către buneii noştri atunci şi partea de tencuială, vopsea ori lustru aplicate cu atîta stăruinţă – abil şi nu prea – în anii post-belici?

Poate, dacă ar fi să înţelegem mecanismele care au făcut posibile atunci ororile acelui război, am avea o şansă să evităm confruntări şi ostilităţi acum şi aici?

Cartea încearcă să aducă elemente de răspuns la aceste întrebări... Este doar un început, căci se adresează (natura textelor restrînge de facto auditoriul) unui cititor select. Dar un început necesar, căci e nevoie să se verse lumină asupra acestui război. Lipsesc încă cu desăvîrşire romane, documentare, filme artistice, atît de necesare pentru construirea a ceea ce numim memorie colectivă sau reprezentare colectivă despre perioada 1939-1945...

Cartea, prezentată la Chişinău, la Paris, la Bruxelles este un prim pas. Mare pasul, atît pentru autori, cît şi pentru noi.

Prezentarea cărţii la Paris cu Petru Negură, Oleg Serebrian, Matei Cazacu şi Nicolae Trifon:

DSC05796.JPG

 

Unul din autori: Sociologul Petru Negură „povestind” cartea:

DSC05795

 

Partager cet article

30 mai 2013 4 30 /05 /mai /2013 01:04

 

galaicu-paun-tesut-viu« …fiecare îşi coase cadavrul biografic în sacul de pînză al formularului standard pantru a-şi salva pielea ; măiestria scrisului constă în a trage toate aţele înăuntru… »

Emilian Galaicu-Păun, « Ţesut viu. 10x10 » p. 313.

 

 

Atunci cînd te duci la război nu pentru a vărsa sînge ci ca să alegi.

 

Atunci cînd alegi floarea de zece ori pentru a le alege pînă la urmă pe toate zece.

 

Atunci cînd pui fir chetriu pentru cerul dorului şi chiclăzăriu pentru apele iubirilor scurse.

 

Atunci cînd alegi vişiniu pentru cireşele dulci ale copilăriei şi curechiu pentru chinurile (des)facerii adolescentine.

 

Atunci cînd culorile maturităţii rămîn albe pe floarea din ramă, dar fiecare gospodină ştie că se vor ţese numai şi numai cu negru.

 

Atunci cînd stai în faţa drucilor montaţi într-un cadru ce te cuprinde întru totul şi nu poţi trece decît prin urzeala aţelor întinse strună, una cîte una, sute, mii, întinse de el, dar trecerea rămîne a ta şi numai a ta.

 

La acest război se porneşte în doi sau în trei, sau în patru… Acest război este doar al tău şi numai al tău.

 

Atunci cînd culorile florilor de ales sunt bătute cu pieptenele greu de lemn, greu ca ultima cămaşă lumească, una după alta, într-un ritm continuu în două tacte : un fir – boc-boc – un rost, un fir – boc-boc – un rost. Ai numărat rîndurile ? Dar rosturile ?

 

 

Ah, ce război ! Ah, ce ales ! Ah, ce ţesut ! Parcă-i viu, nu alta !

Partager cet article

21 mars 2013 4 21 /03 /mars /2013 07:02

„Apropo, ruşii care ne ştiu ne invidiază pentru capacitatea noastră de a ne trata problemele cu atîta uşurătate”, p. 7

 

vasile-ernu-in-dialog-cu-intelighentia-rusa-azi.jpgHazardul (dar şi buna intenţie a unor prieteni care mi-au adus astă iarnă cîteva carţi de la Chişinău) a făcut să citesc două volume cu interviuri unul după altul. Despre primul, colectat şi îngrijit de Mihail Vakulovski, vă scriam acum cîteva săptămîini (vedeţi textul aici).


Cartea care a urmat explorează un alt univers. Şi opoziţia semantică a sintagmei « alt univers » nu este neapărat raportată la Basarabia şi nici barem la România.


Acest « alt univers » este, pur şi simplu un ALTUL. Cosmosul la ruşi nu este doar un presentiment (vezi „Космос как предчувствие”, film de Alexei Uchitel, 2005). Este un fel de a gîndi. Este universul lor...


După mai bine de 25 de ani de deconectare de la « seva » (pentru unii – benefică, pentru alţii – adevărat venin) rusească, Vasile Ernu ne prezintă 20 de « intelectuali » activînd de partea uitată a peretelui. Toţi – adevăraţi monştri (în toate sensurile posibile ale cuvîntului) ai gîndirii.


Dacă la nivel uzual (ceea ce ruşii numesc « popsa » sau « poshleatina » : a se vedea omniprezenţa lui « P.O.H.U.I. » şi a altor referinţe de acest gen) societatea din R. Moldova aşa şi nu s-a putut desprinde de la ţîţa rusească, la alt nivel, cel intelectual, am pierdut, cu mici excepţii, legătura cu un curent întreg de gîndire care ne-ar fi ajutat, eventual, să ne asumăm prezentul şi altfel decît prin prisma argoului şi modelului social carceral rusesc.


Pe bune: Gulagul încă este viu în fiecare din noi… rezonînd în unisonul radioului „Radio shanson” şi zigzagînd prin gropi de asfalt...


Această re-descoperire (diferită de acele cîteva romane pe care am apucat să le citesc în ultimul timp) a „intelighenţiei” ruse este mai mult decît curioasă, iar, citită cap în cap cu interviurile basarabenilor, cartea m-a fascinat prin gradul de « fierbinţeală » pe care-l poate avea gîndirea rusă.

 

Foc care te arde dacă eşti mic şi stai prea aproape…

Partager cet article

6 mars 2013 3 06 /03 /mars /2013 02:09

busuioc-perderea-de-timp.gif „Ca orice basarabean care se respectă, mă trezesc luni ca să mă întreb în ce ţară trăiesc”

 

Există « scriitori » despre care nimeni nu ştie decît că se prezintă în acest fel…

 

Există scriitori care fac o carte bună şi apoi, din păcate, nu se gaseşte nimeni să le spună să se oprească (cum ar fi Houellebecq, spre exemplu).

 

Există scriitori care-şi merită locul în Panteonul literar cu o singură CARTE (cum ar fi Beaudelaire, spre exemplu).

 

Există scriitori cărora trebuie să le citeşti doar opera şi să te fereşti de spusele ori viaţa lor (cum ar fi Dostoievski, spre exemplu).

 

Există însă şi scriitori – carte. Din acei viaţa şi opera cărora se împletesc într-un tot întreg, ei asumăndu-şi întru totul destinul şi invitîndu-ne să ne apreciem continuu propria istorie...

 

Este inutil să căutam o oarecare cheie semantică în dialogismul prustian din titlul cărţii... Ironie busuioceană...

 

Regretatul clasic ne prezintă un jurnal de călătorie de prin anii 70 ai secolului trecut alături de file de publicistică din anii 2000 pentru a ne demonstra parcă cum e să rămîi sincer, autentic şi integru chiar şi în „Cuba”, chiar şi în „Moldova”, chiar şi atunci cînd e mult mai... rentabil... să fii altfel.

 

Se pare că a venit timpul să ne re-găsim timpul pierdut...

Partager cet article

20 février 2013 3 20 /02 /février /2013 00:54

mihail-vakulovski-zece-basarabeni-pentru-cultura-romana.jpgAm avut nevoie de această carte.


În primul rînd, fiindcă au trecut 13 ani de cînd s-a produs prima mea ruptură cu „casa” - cea spaţială. Şi în 13 ani de cînd am plecat din ţară a fost loc pentru cel puţin alte 2-3 generaţii, crescute şi formate oricum altfel…


În al doilea rînd, a căzut tocmai la ţanc această lectură. A fost o mică cură de luminoterapie absolut salutară în acest început de an marasmatic. Dar acestea din urmă nu sunt decît particularităţi subiective, care, sper, îşi vor pierde semnificaţia peste cîteva săptămîni.


Protagoniştii cărţii au, în mare parte, exact aceeaşi vechime existenţială cu a mea, dar ei au văzut ceea ce nu am văzut eu. Ei au înfruntat alte greutăţi decît cele pe care le-am avut eu. Ei au combătut şi au zeificat alţi demoni…


Şi, în eterna mea revenire „acasă”, aveam nevoie să aflu ceva despre distanţa care ne separă.


Dacă cunoaşteţi opera interview-aţilor (Dumitru Crudu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Pavel Păduraru, Mitoş Micleuşanu, Roman Tolici, Octavian Ţîcu, Nicoleta Esinencu, Zdob şi Zdub) veţi avea un prilej - cochetînd puţin (dar neapărat respectînd convenienţele de rigoare) cu dramul de voiarism latent din fiecare din noi – să-i regăsiţi şi în alte forme de exprimare, mai puţin voalate de rigorile genurilor practicate.


Dacă nu-i cunoaşteţi… Ei bine : este un bun început ! Dar ar fi păcat să vă opriţi la aperitiv…


P.S.: Uitam să vă spun: distanţa este mică! Doar 135 de pagini!

Partager cet article

7 février 2013 4 07 /02 /février /2013 02:05

soie_tishina_1.jpgAdor cărţile. Detest i-book-urile. Este iraţional.

 

Cică s-a demonstrat că sunt activate zone diferite ale cortexului atunci cînd citeşti ceva la ecranul PC-ului şi o carte. O fi sau nu o fi, nu contează. Am zis doar: este iraţional.

 

Ceea ce contează este plăcerea de a manipula acest obiect pluridimensional care se cheamă „carte”.


Complicată decriptarea senzaţiilor pe urma aproprierii unei cărţi! Anume „apropriere” şi nu „lectură”. Actul aproprierii presupune individualizarea obiectului. Un adevărat parcurs de iniţiere şi interpenetrare în care sunt implicate toate simţurile.


Şi atunci cînd fiecare componentă (de la textul propriu-zis şi pînă la calitatea hîrtiei) a obiectului-carte este gîndit pentru a produce plăcere, rezultatul nu poate fi decît unul: singularizarea cărţii.


Text sublim, ilustraţii superbe, executare impecabilă şi... plăcere tactilă. Mmmm... suav. „Soie” mi-a intrat în piele! Soit!


Este cazul cînd, în afară de creatorul textului (Alessandro Baricco), ilustratorul (Rébecca Dautremer) şi editorul (Tishina, Paris) devin co-autori cu drepturi depline.

 

Enjoy! :

 

soie_tishina_2.jpg

 

soie_tishina_3.png

 

soie_tishina_4.jpg

 

soie_tishina_5.png

 

soie_tishina_6.jpg

Partager cet article

25 janvier 2013 5 25 /01 /janvier /2013 00:54

Cu rechinii nu poţi lupta cinstit...,p. 132

Printre-Barbati.gifCum credeţi, cum e să fii femeie printre bărbaţi?

Vom evita a(ma)bil polemicile pompoase despre condiţia femeilor pe acest Pămînt (la general) şi în Moldova (în particular) şi vom menţiona doar un detaliu: sintagma ar trebui întoarsă pe dos, ţinînd cont de situaţia demografică, pentru a găsi bărbaţii printre femei... În rest, nimic ieşit din comun.

Să complicăm deci niţel datele problemei: cum e să fii o femeie frumoasă printre bărbaţi? Îmi veţi spune că depinde în mare parte de bărbatul acela singular care-i stă în preajmă. Din nou nimic deosebit: combaterea clişeului tipic - la ravissante idiote - şi a efectului de mignonetă...

Ok, atunci haideţi să "eliminăm" bărbatul (nu ar fi o mare scofală s-o faci în ziua de azi): devine palpitant, nu? O văduvă frumoasă printre bărbaţi... Atenţie la avalanşa de feromoni şi salivări lubricoase!... Dar tot parcă nu am scăpat de banalitate... cu iz obscen pe de-asupra...

Să mai introducem atunci cîţiva coeficienţi: să zicem că bărbatul "eliminat" a fost un potenţial prezidenţiabil; şi să mai presupunem că femeia este dotată cu o inteligenţă rară; şi să mai zicem că prin voia întîmplării (căci toate se întîmplă întîmplător, nu-i aşa?) femeia devine şi ea prezidenţiabilă şi chiar face campanie electorală... printre bărbaţi...

Acum ce ziceţi? Cum e să fii femeie printre BĂRBAŢII Neamului? Dar cum e să rămîi om printre BĂRBAŢII Neamului? Pare complicat?

Mihaela Perciun zice că este... Al dracului de complicat... Să mori, nu alta!

 

 

 

Partager cet article

24 décembre 2012 1 24 /12 /décembre /2012 13:24

ultimii_eretici_ai_imperiului.jpg„Лёд тронулся, господа присяжные заседатели”,

Ostap Bender in 12 scaune, Ilif & Petrov

 

Pe coperta acestei cărţi scrie Must Read (Gherasim Sadulaev a zis-o, nu eu)! Mă veţi întreba: „Dar ce crezi tu despre această carte?” Simplu: acelaşi lucru!

Din ce se compune acest Must Read (o consecinţă directă a propriului act de lectură, bineînţeles)?

Meritul cel mai mare al cărţii nu sînt ideile dezvoltate cu un dezinvolt şi o lejeritate înşelătoare (este  relativ greu să clasifici această scriere în paradigma unui gen literar convenţional), ci o permanentă chestionare a „gîndirii de lemn” (în paralelism cu „limbajul de lemn”) cu flash-back -uri  ce investighează istoria noastră recentă şi nu numai.

Şi dacă e să pornim de la ipoteza autorului potrivit căreea interminabila perioadă de tranziţie ar fi un fel de mahmureală, atunci aceste mici/mari teorii şi revizuiri al unor pseudo-adevăruri preconstruite cad tocmai la ţanc. (fiindcă doare mintea groaznic!)

Şi dacă lista de soluţii anti-mahmureală (o metaforă şi alegorie de trei etaje, pe care doar „alcoolicii” de alde noi ar putea s-o p(e)r(i)ceapă) rămîne voalată (intrăm în „partizanat” sau „angajament politic”? şi dacă abandonăm „pasivitatea”, cum discutăm cu „puterea”, dacă acceptăm ideea autorului că cea mai bună rezistenţă a fost sabotarea „limbajului”?), prima cărămidă din temelia edificiului (aici se cuvine să ne amintim de castelul lui Kafka) poate fi considerată dezbătută!

Şi anume acesta este meritul  principal şi indiscutabil al ereziilor de la Vasile Ernu!

Şi dacă...

Partager cet article

29 novembre 2012 4 29 /11 /novembre /2012 13:54

Visniec_Sindromul.JPGCe ştiţi despre oraşul în care vă trăiti zilele şi… cuvintele ? Ce ştiţi despre perso(a)(naje)le care vă înconjoară ?

 

Îmi vine greu să scriu despre aceast roman. Este o carte despre tot şi despre nimic, dacă e să alegem un cîmp de referenţialitate convenţional.  Este o carte despre carte. Este o scriere despre scriere. Sînt cîteva mii de cuvinte despre cuvinte.

Este, mai ales,  o carte despre traversarea frontierelor. Reală, într-un prim abord, cu toată şarja dramatică corespunzătoare furnalului oricărui exod, suprarealistă şi omniprezentă, pe final, această traversare devine laitmotivul fiecărui rînd, distrugînd gradual orice posibilitate de a delimita frontiera însăşi.

Frontiere terestre, lingvistice, „frontiera dintre realitate şi ficţiune”, „frontiera dintre viaţă şi vis”, „toate frontierele dintre genurile literare”, „mici şi mari, vizibile şi invizibile, interioare şi exterioare, psihologice şi fizice, sociale şi domestice, erotice şi fantasmatice...

Unica realitate indiscutabilă rămîne Maria Sa Cuvîntul: „Haideţi  să ne îmbrăţişăm pentru că formăm cu toţii un text, o poveste unică, fragilă, pe cale de a se evapora în chiar momentul scrierii ei...

Şi Parisul? Ah, Parisul...

Ce nebunie, să încerci să te afirmi la Paris cînd la Paris trebuie de fapt să contempli, să rămîi anonim, să-i trăieşti poezia...

Departe, departe timpurile lui Eugène de Rastignac...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher