Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
4 juillet 2013 4 04 /07 /juillet /2013 17:56
 
 

În chiar data de 2 iulie, în oraşul Bălţi, nişte măscărici au jucat o farsă. Sunt 1001 de alte locuri şi 365 de date posibile unde acest eveniment nu ar fi fost farsă.

Numai nu la Bălţi şi nu imediat după 28 iunie.

Suntem deprinşi deja cu rolul de paiaţă a celor ce au organizat (şi participat) la această mascaradă. Bufonul ramîne bufon, indiferent dacă se dă drept politician sau… bufon profesionist (Leps ori Slava) ce urcă pe scenă doar pentru a-şi umple bursa. Ceea ce m-a mirat însă, şi indispus chiar, a fost prezenţa la această ceremonie a lui Nikita Vyssotski, fiul marelui poet şi artist.

Să nu fi înţeles ce şi cum se face ? Chiar să fie într-atît de mărginit ? Memoria tatălui l-a orbit, pe semne, rău de tot. Ori dorinţa nesăbuită de a o perpetua, de a fi demn de numele pe care-l poartă? Şi ar fi trist de tot dacă prezenţa lui a fost doar o execuţie…

Nikita ar trebui să înţeleagă că opera tatălui său nu are nevoie de asemenea „ajutoare”. Poate ar fi cazul să-şi trăiască deplin propria viaţă ? Sau să-şi aleagă mai bine prietenii?

Vyssotski a murit in ’80 ! Noi mai avem de trăit…

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,

Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,

Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;

Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,

Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -

Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.” („Epigonii”, M. Eminescu)

 

Vyssotski a fost şi va rămîne mare. Într-atît de mare şi fierbinte, încît va arde tot gunoiul şi rîsul care încearcă să se apropie de el. La lumina lui toate nimicniciile devin vizibile şi ... ridicole. De asta ar trebui să ţină cont măscăricii... şi Nikita.

 

Apropo, cu Eminescu se întîmplă exact la fel.

 

 

P.S.: Iată un interviu foarte bun. La subiect, cred:

 


 
Partager cet article
2 juillet 2013 2 02 /07 /juillet /2013 16:00

Sunt Nr.4.

 

Deşi identic cu celelalte 3, nu sunt decît nr.4,

Respectiv, majoritatea mă consideră absolut inutil…

 

Puteam fi 1, 2 sau 3, tron.jpg

Dar El a decis să înceapă

Numărătoarea în sensul invers

Aspiraţiilor mele…

 

Echilibrul absolut se obţine în 3.

(Iar dacă pui doi de 3 alături

Devii Mesia !

Cu condiţia să te laşi răstignit

La momentul şi locul oportun.)

 

Valsul se dansează în

„um-pa-pa, um-pa-pa, un-doi-3, un-doi-3”,

Capra are 3 iezi,

Ofiţerul strigă: „Unu! Unu! Un-doi-3!”,

Pînă şi preotul nu te-ntreabă

Mai mult de 3 ori dacă te-ai lepădat de cel viclean...

 

Dar toate aceste obiecte – scaun, fotoliu, jilţ, tron, şezău, jeţ, taht – au PATRU PICIOARE!

Iar cu 3 nu faci decît un taburet...

Partager cet article
30 juin 2013 7 30 /06 /juin /2013 07:48

Lumea virtuală îşi are farmecele ei : scrii nişte texte pe care le arunci în nebuloasa reţelei fără a spera la ceva anume (căci dixit Vişniec : „Singurul lucru pe care trebuie să-l aşteptăm de la o carte, sau de la o piesă, este plăcerea pe care ni le-au procurat atunci cînd le-am scris.”), cineva, în cazul dat Pere Bessó, prin nu ştiu care minune se-mpiedică de ele şi le traduce în catalană, Maria Şlieahtiţchi le vede şi mă bucură cu această noutate prin intermediul unei reţele de socializare, eu îi trimit o invitaţie „de prietenie” lui Pere Bessó şi... extraordinara conecţiune circulară a avut loc!

 

Iată-mă-s cu două poeme traduse în catalană şi pe care vi le propun astăzi. Chiar de nu vorbiţi catalana, melodia şi ritmul acestei limbi sunt fermecatoare! Verificaţi:


pere-besso.jpgI) “Psalm” [‘Psalm’] de VITALIE VOVC traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

'Psalm'

Tanca els ulls… I ara repeteix amb mi:
Res del que veig no és veritat…
Res del que veig no és veritat…
Res del que veig no és veritat…
Res del que veig no és veritat…
Res del que veig no és veritat…
Res del que veig no és veritat…
Tot no és més que un text d’un destrellat…
Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot és text Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot Tot TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT…
Ara obri els ulls…
canvia les lletres,
canvia els accents,
canvia els signes de puntuació.
I sigues Déu!


'Psalm'

Închide ochii… Şi acum repetă după mine :
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Nimic din ceea ce văd nu este adevărat…
Totul nu este decît un text al unui descreierat…
Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul este text Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul Totul TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT TEXT…
Acum deschide ochii…
schimbă literele,
schimbă accentele,
schimbă semnele de punctuaţie.
Şi fii Dumnezeu!

 

 

II) “Sargantanes” [‘Şopîrle’] de VITALIE VOVC traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

'Sargantanes'

El pensament,
com una sargantana desvergonyida
puja pel meu nas
fins al lloc on
els ulls es posen en creu,
lloc de crucifixió,
per a no veure-la
o veure-la doble.
I la sarganatana busca
com escolar-se
fins al davall de la front…
Ací formiguegen tantes sargantanes
que la meua nena de dos anys i quatre mesos
em demana que les agafe
per a acaronar-les,
pero elles, esglaiades,
mosseguen i se’t pugen al cap
com un infant mimat
i inquiet.
I que no em talleu la cua: de tota manera hi creix de nou!


'Şopîrle'

Gîndul,
ca o şopîrlă obraznică
urcă pe nasul meu
pîna la locul unde
ochii se pun în cruce,
loc de răstignit,
pentru a nu-l mai vedea
sau a-l vedea îndoit.
Iar şopîrla tot caută
cum să se strecoare
pînă pe sub frunte…
Pe aici mişună atîtea şopîrle
încit fata mea de doi ani şi patru luni
mă tot pune să le prind
ca să le mîngîi,
dar ele, speriate,
muşcă şi ţi se suie-n cap
ca un copil alintat
şi neastîmpărat.
Şi să nu-mi rupeţi cozile: oricum cresc la loc! 

Partager cet article
28 juin 2013 5 28 /06 /juin /2013 07:00

În dreapta ochiului stîngsaracie.jpg

Şi-n stînga ochiului drept

Lacrimile curg sfidător de simetric,

Cu aceeaşi concentraţie a sărurilor,

Cu acelaşi profil reologic şi viscozitate

Şi au acelaşi indice al transparenţei...

 

Hai mă, fiţi serioşi:

Ce poţi aştepta de la nişte lacrimi nătînge,

Care nu au făcut

Nici tu politologie,

Nici tu geopolitică,

Nici măcar ore elementare de informaţie politică?...

 

Curg şi ele nejustificat ideologic...

 

 

 

 

Origine imagine: www.rfi.ro

Partager cet article
26 juin 2013 3 26 /06 /juin /2013 20:56

Iarbă verde de mohor,motive-folc.JPG

Mohorît îi al meu dor,

Mohorît ca lunca stearpă

Unde-ţi creşte stibla seacă.

 

Inimioară – lăcrămioară,

Te usuci de dor de vară,

Vară lungă, călduroasă,

Nuc cu umbra răcoraosă,

Apă lină – cristalină

Din izvorul de la stînă,

De la stîna cu mioare

Lingă iazul din ponoară.

 

Inimioară – sălcioară,

Plîngi, căci jalea te doboară!

Curgă-ţi pleata peste ape,

Peste ape şi hîrtoape,

Peste dealuri, rîpi şi văi,

Pîn-ajungi la cei călăi,

Pîn-ajungi la cei ciocoi

Străjuiţi de cinci copoi

Care stau în jilţuri moi

Cu picioarele-n puhoi...

Un puhoi de lacrimi mute

Care curg de ici la munte,

De la munte pîn-la mare,

De-au umplut apa cu sare...

Sare, sare, săricică,

O durere mărunţică,

Marunţită, măcinată,

În cutii împachetată

Şi la prăvălii livrată…

 

Inimioară – sălcioară,

Plîngi, căci jalea te doboară!

Curgă-ţi pleata pin-la ei,

Pîn-la cei smintiţi mişei

Şi din apă fă-te zmeu,

Să le crape fierea, zău!

Şi din apă fă-te-otravă,

Să s-aleagă numai pleavă!

Şi sa fie vînturată,

Şi de toţi în veci uitată!

 

Ac fierbinte de salcîm,

Te-aş găsi să te fărîm,

De sub piele să te scot...

Aş dori, dar nu prea pot:

Rău salcîmul de pe pod...

 

Inimioară – sălcioară,

Plîngi, căci jalea te doboară!

Iarbă verde de mohor,

Tare-i greu cu aist dor...

Şi-am să-l duc pîn-am să mor.

Partager cet article
22 juin 2013 6 22 /06 /juin /2013 08:00

 

Există o serie de cuvinte, utilizate astăzi masiv, de care m-am săturat pînă-n gît. Deşi sensul lor nu comportă întotdeauna seme negative, mă aştept la ceva rău de fiecare dată cînd le aud sau pur şi simplu nu le mai pot înghiţi. Iată şi cîteva mostre:


Janepainting.jpg1. Impediment : un cuvînt pe care am ajuns să nu-l sufar. Mă apucă un fel de mîncărime cînd îl aud… Eu nu ştiu cine l-a lansat pe „piaţă”, dar s-a prins ca o paragină. Sinonime dragi auzului meu : piedică, obstacol, dificultate, greutate…

 

2. Comasare : acest cuvînt merge la pachet cu « impedimentul ». Nu-ş’ de ce mi se asociază cu „compostare”... În special este enervant să-l auzi de la inşi certaţi definitiv cu limba română. Mde, au oamenii impedimente în a vorbi corect o limbă din cauza că totul e comasat în minţile lor… Sinonime: concentrare, unificare, grupare, cumulare…

 

3. Optimizare: un cuvînt pe care am ajuns nu doar să-l urăsc, ci chiar să ma tem de el. Feriţi-vă ca de „ucigă-l crucea” de „optimizări” ! Printr-un transfer de sens cu adevărat orwellian, acest cuvînt nu înseamna astăzi decît reduceri de bani alocaţi. Unii zic că sunt „cheltuieli”, teamă mi-e să nu fie „investiţii”...

 

4. Competivitate: şi dacă eu nu vreau să fiu mai bun ca cineva, ci pur şi simplu bun? Acest cuvînt implică intrinsec o luptă. Iar în luptă există cîştigători şi învinşi. Şi eu nu vreau să lupt împotriva cuiva... Mai ales atunci cînd rezultatul acestei lupte devine unica unitate de valoare. De fapt, nu contează dacă eşti bun. Contează să fii peste cineva.

 

5. Succes: mă irită la culme orice sintagme din care acest cuvînt face parte. Mi-am dat seama de acest lucru atunci cînd am fost întrebat dacă mă consider o persoană „de succes”. Şi am înteles atunci că răspunsul aşteptat nu corespunde deloc cu acele lucruri care mă fac să mă simt împlinit şi chiar... fericit.

 

6. Mentalitate: cuvînt care conţine elemente de... complex de inferioritate. Orice problemă poate fi redusă la „mentalitate”. Şi neapărat urmează un soi de fatalism defetist. „Avem probleme cu mentalitatea”, - îţi zice şi pleacă să-şi facă mendrele mai departe...

 

7. Reformă: de cînd mă ţin minte totul nu este decît o reformă continuă. Care trebuie accelerată şi aprofundată întruna, vorba lui Gorbaciov. Gata, m-am săturat! La fel cum sunt sătul de tranziţie, restructurare, reorganizare etc., etc.!

 

8. Proiect: nimeni nu mai face nimic astăzi dacă nu-i în cadrul unui proiect. Chiar şi la făcut un proiect se face un proiect pentru a demara un proiect. Procesele şi sitemele au murit. Totul nu este decît un fel de cîrpeală, unde proiectele sunt folosite în postură de petici... Clipa a omorît veşnicia.

 

Şi Dumitale, stimate Cititor? De ce cuvinte ţi-e silă astăzi?

 

Imagine: Jane Roos, "3 Words to Describe Your Olympic Journey"

 

Partager cet article
21 juin 2013 5 21 /06 /juin /2013 08:00

Un război e ca un tango : se dansează în doi. Tango platonic nu există.

 

La război nu porneşti dacă nu ai sificiente justificări şi referinţe la adevăruri cel puţin istorice. În varianta lui ideală războiul este sfînt.

 

Duşmanul împotriva căruia porneşti un război este „diavolul întruchipat”. Nu s-a văzut în toată lumea şi istoria un mişel mai perfid, mai amoral, mai … (luaţi dicţionarul şi adăugaţi aici toate calificativele negative existente. Se pot eventual crea şi neologisme.)

 

Atunci cînd porneşti un război, el trebuie să fie, dacă nu susţinut activ, atunci cel putin acceptat de marea majoritate ca ceva inevitabil.

 

Ideal e să convingi întreaga lume că nu eşti decît o sărmană victimă.

 

La război nu porneşti fără oaste. Iar oastea are nevoie de eroi şi de comandanţi glorioşi. E bine cînd eroii sunt desemnaţi dinainte.

 

Pentru ca războiul să nu piarda din intensitate e bine să ai martiri. Care neapărat vor trebui răzbunaţi.

 

La fel de bine e să găseşti (în cel mau rău caz, să cauţi) trădători. Un detaliu, dar vrăjmaş mai mobilizează trupele !

 

Dacă toate ingredientele de mai sus sunt pregătite, se purcede la prepararea « motivului declanşator ». Pentru asta este necesar de a zădărî în permanenţă adversarul. Acest fapt contribuie şi la instaurarea convingerii colective despre inevitabilitatea şi ireversibilitatea viitorului război.

 

Aţi ajuns la această etapă ?

 

Acum puteţi începe oricînd doriţi !

 

P.S.: "...главное же, разжигают патриотизм тем, что, совершая всякого рода несправедливости, жестокости против других народов, возбуждают в них вражду к своему народу, а потом этой-то враждой пользуются для возбуждения вражды и в своем народе.", Лев Николаевич Толстой  

Partager cet article
20 juin 2013 4 20 /06 /juin /2013 08:00

„Я умереть за нашу Родину несчастную готов,

Но к сожаленью, а есть семья и дети.”

Ю. Шевчук

 

Criza… Nu există cuvint mai oribil pentru salariaţi decît „criza”. Vine regulat şi din ce în ce mai des de cînd cu căderea peretelui. Parcă ar exista undeva un spectator blazat şi plictisit de show-ul pe care i-l oferă furnicarul nostru uman şi, de urît, îi dă din cînd în cînd cu piciorul… Cum ne mai agităm atunci cu toţii !


Criza este o scuză universală pentru toate mîrşăveniile posibile şi inovaţiile în acest lugubru domeniu. Colegi, altădată formînd o gaşcă solidă şi unită, se ceartă şi se mănîncă, şi profită de cea mai mică ocazie pentru a-şi înfunda vecinul de birou... Normal, frate! Se luptă pentru existenţă: criză!


middle-managementAţi fost cîndva obişnuiţi cu re-valorizări salariale, prime, bonusuri, cu eforturi şi supra-performanţă recompensate? Ei, ce-s cu alintările astea „comuniste şi staliniste”?! Gata-gata: e criză! Dar ţine minte că ţara (ptfuu! firma) este în pericol şi are nevoie de cei mai buni fii ai ei, iar cei răi vor fi pedepsiţi cu GULAG-ul şomajului!


Să mai vorbim de timpurile demult uitate cînd întreprinderile rivalizau în calitatea pachetelor sociale? În genere, îşi mai aduce cineva aminte ce înseamnă asta? Hai lăsaţi, doar ştiţi că e criză... Trebuie să fim competitivi!


Criza este un fel de cutie a Pandorei care, odată deschisă, permite şefuleţilor, ba chiar într-un fel îi obligă, să fie „activi”: nu contează ce faci anume şi mai puţin încă dacă ceea ce faci are vreo justificare raţională. Principalul e să fii activ („создавать видимость бурной деятельности” – ecouri dintr-o altă epocă...)! Să demonstrezi că în perimetrul puterii conturate de alţi şefi, ceva mai mari, mînuieşti bine biciul...


Dar cît de mult afli despre nivelul de negreaţă al ceriului gurii la colegii din fosta „gaşcă”! Scuzabil... Căci fiecare are familie, copii, şi – cel mai nasol – cîte un credit - două de achitat. Şi mensualităţile nu aşteaptă... Iar băncile gestionează cifre, nu destine...


Să vedeţi ce au mai inventat: există şi o întreagă teorie, care se predă în şcoli de prestigiu (eu ştiu, căci m-au învăţat şi aşa ceva): criza ca o metodă de management! E foarte simplu: numai cum simţi că subalternii au dat de bine, că se instaurează un fel de rutină, dă-i cu piciorul! Nu contează ce faci, poţi da pe cineva afară, poţi începe o re-organizare, poţi inventa noi metode de lucru, orice, din moment ce bagi criza în oasele salariaţilor!


Criza ori frica? This is the question!


xxxxx


Se întîmpla acum 3 ani: în 2010. În plină (versiunea oficială) criză. Şi şefii au decis să facă economii. Ceea ce înseamnă în limbajul lor „concedieri”. În mare parte, clienţii noştri depăşiseră deja panica din 2008-2009... Unii înregistrau în toamna lui 2010 recorduri absolute (all times ever!) la vînzări...


Parcă scăpasem, dar se impuneau, pentru exemplu, „acţiuni”. Ni s-a cerut să facem „economii”. Ni s-au interzis călătorii la clienţi (s-au interzis călătoriile celor „mici”, căci şefii „mari” călătoresc de atuinci şi mai intens „întru salvarea Patriei”... Ca să vezi...) şi multe alte restricţii mărunte...


Dar toţi se aşteptau la decizii mult mai sîngeroase...


Ah, cum mai înfloriea cobirea, iudeala, bîrfeala, linguşeala şi pupcurismul prin open space-ul firmei... Întrebări în suspensie: Cînd şi cine? Cine şi cînd? Şi speranţe: nu eu – nu eu – nu eu – nu eu... Toată lumea înţelegea: vor fi 1-2 şi gata. Aşa au fost fixate obiectivele de mai de sus: din satul ăsta să fie ridicaţi 100 de culaci...


Şi iată ca într-o zi din acelea (deloc bune) se apropie şeful BU-ului de mine şi aşa, chipurile „în treacăt”, mă întreabă: „Vitalie, dacă ar fi să-mi descrii în cîteva cuvinte performanţa asistenţilor tăi (aveam atunci patru) şi să faci un clasament, cum ar arăta el?”


Eu nu ştiu ce a trecut prin capul meu... Am şi eu familie, plătesc şi eu credit...


L-am privit intens fără a-mi eschiva privirile şi i-am zis: „H., dacă îmi concediaţi barem unul din asistenţii mei, puteţi să mă concediaţi şi pe mine chiar acum, căci nu voi mai fi capabil să menţin proiectele la nivelul obiectivelor pe care le-am fixat cu clienţii.”


Eu nu fac parte din tagma celor care cred că şefii şi clienţii sunt toţi proşti şi incapabili. Dimpotrivă.


Şeful s-a uitat la mine, oarecum interlocat, vădit surprins, şi mi-a răspuns gaulle-eşte: „Vitalie, te-am înţeles”. Şi a plecat în treaba lui de şef de BU...


Mi-a fost frică... Cîteva zile, chiar săptămîni la rînd... În fond, eu sînt un fricos fără pereche...


xxxxx


Deznodămîntul? Banal:


Aceeaşi întrebare a fost adresată şi celorlalţi salariaţi, bineînţeles. Colegii mei s-au executat fără a crîcni şi au făcut clasamente. În baza acelor clasamente doi asistenţi au fost concediaţi. A urmat şi o mică reorganizare. Acei patru asistenţi ai mei, care lucrau doar pentru mine, acum lucrează şi la alte proiecte (ale colegilor, acelor care au ştiut ce va urma în urma „răspunsului” lor, dar l-au dat...) pentru a echilibra şi nivela volumul de muncă (rămas acelaşi, by the way)... Resource sharing se cheamă...


Colegii nu mi-au iertat-o... Nimeni nu iartă altora propria laşitate. Dar nici nu am fost mari prieteni pînă atunci... Doar că acum sînt mult mai atent şi ştiu că la prima ocazie nu mă vor cruţa.


Şeful se teme puţin acum de mine. Ori e o formă de respect? Dracul să-l ştie... Dar dacă la alţii, în scăpări colerice, îşi mai permite să ridice vocea, cu mine discută întotdeauna păstrînd convenienţele de rigoare.


Subalternii? A devenit extrem de uşor să lucrez cu ei. Atunci cînd îi rog să facă ceva, cînd le fixez o sarcină, o execută în prioritate... Şi o execută bine. Şi nu am nevoie să pierd timp cu controale excesive...


Unul din ei, cînd s-a concediat acum cîteva luni, mi-a spus că mă bucur de un respect deosebit în micul lor „cerc”... Cică aş avea reputaţia unui soi de „Zorro” intern...


Caraghioasă întorsătură... Toţi se străduie să se pună bine cu superiorii ierarhici, iar eu mi-am creat o imagine la subalterni... Hmmm... Doar că mensualităţi băncii plătesc eu, nu „Zorro”...

Partager cet article
19 juin 2013 3 19 /06 /juin /2013 10:00

1. POZA

O poză care m-a enervat: cică se dau bani – atenţie! – pentru combaterea corupţiei... 90 milioane de euro. 1 miliard şi 350 milioane de lei. Echivalentul a 450 mii de salarii lunare a unui profesor de şcoală (calculat la 3000 lei/lună). Sau 37500 salarii anuale!… Bani pentru şcoli nu-s. Pentru tipi care figurează în topurile maşinilor şi castelelor luxoase ce apar cu regularitate în presă sunt.

 

2. BOX

A fost numit ministru. A refuzat să facă parte dintr-un oarecare partid politic (chiar şi din acel care l-a înaintat la funcţie). A vrut să-l dea jos pe unul care e bun în cîrdăşii. A fost demis din funcţie. În box totul e simplu : trebuie să fii mai bun şi să dai la bot. În politica moldovenească trebuie să ştii cu cine te pui. Ciştigă haita cea mai mare.

 

3. ACCIDENT

Un ministru se răstoană cu maşina. Nu a încălcat nicio regulă. De vină sunt drumurile (nu degeaba a fost demis un alt ministru !) şi probabil condiţiile climaterice care, după cum ştim, răstoarnă pînă şi PIB-ul ţării. Ce să mai zici de un autoturism 4x4, conceput pentru terenuri defectuoase care circulă la viteză regulamentară ?

 

4. RAZBOI

Un tip vine la o televiziune naţională şi zice ca va fi război. Un alt tip îl ia la trei parale şi-i zice să se care acasă. Întrebare : de unde şi pînă unde ajunge o televiziune să-l invite pe bărbosul belicos ? Observaţie : pe apărătorul suveranităţii şi integrităţii îl văzusem acum 2-3 ani într-un program al unei conferinţe finanţate de vecinul care cică ar vrea război... Coincidenţă: Transnistria se excită. Acum să-mi spuneţi: gata de luptă?

 

5. BAC

Haios: în Franţa „BAC” este o abreviatură de la „Brigade Anti-Criminelle”. Bacalaureatul în Moldova este un chin şi aproape o crimă. Pentru toţi. Pentru Minister, fiindcă toţi strigă că se copie. Pentru acei care copie, fiindcă există Minister. Pentru acei care nu copie, fiindcă există Minister şi acei care copie. Cui îi este mai greu în consecinţă?

 

Partager cet article
18 juin 2013 2 18 /06 /juin /2013 10:00

Vara, prin iunie, să culegi cireşe negre, mărunte, dar dulci ca copilaria şi neapărat să fii decorat pentru această ispravă cu o pată, imposibil de spălat şi pentru care mama îţi va fi recunoscătoare, pe cămaşa ce va purta de acum încolo însemnul „Şi ăsta-i cireşar!”...


Vara, prin iunie, să curăţi de piele vlăstari tineri de viţă-de-vie, mici alintări dulci-acrii, ori de susăiţă: să-i freci în palme – „Susai-mălai, fă-te dulce, că te tai!” – pentru a le scoate amăreala...

 

Vara 2010 048


Vara, prin iulie, să mergi prin iarba coaptă sub soarele lui cuptor şi să-ţi sune în urechi ţîrîit de căluţul popii şi să-ţi sară, căluţii, de sup picioare în 99,9 părţi ale lumii. Şi să cazi la pămînt, ca răpus, cu mîinile făcute căuş pentru a-l prinde, căluţul, ca să vezi cum e făcută această creatură a lui Dumnezeu (nu a popii) de mai aproape, face to face cum ai spune azi...


Vara, prin iulie, să treci prin pîlcuri de peliniţă şi să stîrneşti nori de fluturaşi minusculi, azurii, de parcă s-ar fi strecurat bucăţi de cer printre stiblele albe ale ierbii lecuitor de amare...


Vara, prin august, să calci pe o băşica porcului pentru a auzi un „pufffff” şi să stîrneşti un nouraş gri-brun de spori întru plăcerea noastră şi proliferarea neamului de prahaghiţă...


Vara, vişine, fragi, şorcogi, agrişe...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher