Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
25 avril 2016 1 25 /04 /avril /2016 13:50
Despre proteste, violenţe şi viaţa noastră cea de toate zilele

Nu am urmărit cu mare atenţie mitingul de ieri. Nu mă interesează chiar într-atât încât să sacrific o duminică. Şi nu acei 2500 de km care mă despart de focarul acţiunii sunt cauza. Nici nu mă simt motivat să vă aduc justificări ori explicaţii. Vă recomand în schimb un text de Vitalie Sprânceană cu care, în mare parte, sunt de acord.

 

Deşi îmi pare cam naiv faptul că mulţi au crezut în aceste „proteste”... (Scriam despre asta în octombrie 2015. Dar şi mai înainte.) Ce să-i faci? Lumea se agaţă şi de un pai de speranţă...

 

Urmărind titlurile de azi dimineaţă şi postările pe reţelele de socializare m-am prins la un gând : marea întrebare şi marele subiect de discuţie este următorul: au fost ieri violenţe la Chişinău ori nu au fost?

 

Imagini de la faţa locului au circulat multe ieri, dar a fost una care mi s-a întipărit în memorie, postată de Sorin Bucătaru, şi care reprezintă chintesenţa celor care se întâmplă în piaţă.

 

Din păcate, dacă e să stai şi să le cântăreşti bine pe toate, discuţiile despre violenţe nu sunt deloc întâmplătoare. S-a ajuns la un punct în care toate părtile implicate în „conflict” sunt cointeresate ca aceste „violenţe” sa se întâmple.

 

Forţele de ordine – pentru a putea în sfârşit juca din muşchi şi demonstra că sunt forţe, nu foaie verde de tăiat la câini. Oricând şi oriunde, şi nu doar în Moldova, forţele respective numai asta şi aşteaptă: să intervină. Nu pentru atâta lucru sunt ei antrenaţi? Iar când se dezlănţuie, atunci – păzea... Am văzut ce pot face, iar unii au simţit-o pe pielea lor.

 

Guvernanţii – pentru a defăima şi decredibiliza (dacă mai au ce) organizatorii protestelor, eventual dacă ar mai reuşi un caz penal – două, pe care le-ar mediatiza pe larg, cred că nu s-ar da în lături...

 

Organizatorii protestelor – pentru a defăima şi decredibiliza guvernanţii (dacă mai au ce). Organizatorii şi-au cam epuizat resursele şi o escaladare a evenimentelor nu poate decât sa le fie favorabilă. Dacă se pricopsesc cu un martir – doi, pe care i-ar mediatiza pe larg, cred că va fi acceptat fără fandoseală.

 

Pentru moment însă, lucrurile se derulează (din fericire!) cât de cât paşnic, dar ar fi bine ca oamenii să înţeleagă că acei menţionaţi mai sus nu vor ezita să-i ducă la pierzanie... Căci nu de dragul lor stau ei acolo unde stau.

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
25 avril 2016 1 25 /04 /avril /2016 12:24
Săptămâna în care am mai pierdut din imunitate

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

„Mais à présent le discours n'était pas seulement devenu plus important qu'avant, il s'était aussi, par nécessité, radicalement transformé. En s'adressant à tous et non plus à des représentants élus du peuple, il devait aussi être compris de tous et, par conséquent, devenir plus populaire. Ce qui est populaire, c'est le concret; plus un discours s'adresse aux sens, moins il s'adresse à l'intellect, plus il est populaire. Il franchit la frontière qui sépare la popularité de la démagogie ou de la séduction d'un peuple dès lors qu'il passe délibérément du soulagement de l'intellect à sa mise hors circuit et à son engourdissement.*",

Victor Klemperer, „LTI, La langue du III Reich", (Albin Michel, 1996, p.83)

Săptămâna mediatică care s-a scurs mi-a lăsat un gust bizar. De ceva nedesăvârşit. De ceva tranzitoriu. Îmi dau seama că se întâmplă un lucru nociv şi oarecum pervers... De când s-a pornit campania asta naţionala cu „statul captiv" tot plouă cu dezvăluiri de tot felul şi care mai de care. Unele – bune şi bine documentate, altele – mai tendenţioase, dar majoritatea – acoperite treptat de un voal de patetism şi lipsă de competenţă devastatoare. Nu v-aţi prins niciodată că intrăm treptat într-o stare de amorţeală şi efectul obţinut este unul perfect invers: un soi de anestezie? Nu ne mai miră, nu mai suntem şocaţi sau indignaţi, devenim insensibili... Poate e doar o senzaţie pasageră... Însă toate isteriile astea politicane cu „oligarhi" şi „păpuşari", cu exces de patos şi hiperbolizări poetice anume astfel de efecte produc...

VODEVILUL CHIRTOACĂ Săptămâna aceasta edilul s-a dat în spectacol. Mai n-a bocit pe la televiziuni, a răbufnit în declaraţii aberante despre referendumuri (referitoare la propria demisie), a luat apărarea, total neinspirat, unui funcţionar (Brânzaniuc) prins cu pufuşor pe botişor... Chiar dacă nu ar trebui să uităm de lipsa totală de etică şi profesionalism al unor instituţii care se dau drept „media" gata să facă mizerie din viaţa personală a oamenilor, vom nota faptul că însuşi Chirtoacă, prin ieşirile sale publice total neinspirate se expune şi devine vulnerabil. Şi poate dacă ar fi avut Primarul un consilier pe comunicare ori pe relaţii publice care sa-şi facă treaba în loc de a-şi ridica palate, ar comunica mai eficient, dar nu are...

CNI VERIFICĂ Pe Brânzaniuc, care ar trebui să se ocupe de relaţia cu publicul alături de Primar şi care a fost prins cu palate ridicate, îl va verifica CNI-ul. La fel precum şi pe deputata Violeta Ivanov, fiica căreia duce o viaţă de lux, dar, din prostie, social mediatizată. Vom trăi şi vom vedea...

IAR DIN NOU? Vom vedea şi ceea ce se va mai întâmpla pe 24. Din faptul că nu-i prea înghit pe DA-daişti şi că nu am nici cea mai mica încredere în aceşti indivizi nu am făcut un mare secret niciodată. Iată, de exemplu, să vedem cum s-a ajuns la protestul din 24: DA strânge 400.000 de semnături pentru referendum (apropo, tema referendumurilor care se multiplică peste tot în ultimul timp – Donbass, Crimeea, Transnistria, Scoţia, Olanda, etc., etc. – e un subiect aparte). Semnături adunate de la popor pentru ca să fie ales Preşedintele prin vot direct (sunt ferm convins de acest lucru!). Între timp, CC decide ce decide şi vom avea prezidenţiale! S-ar părea că problema e rezolvată! Dar nu! Căci DA zice, surpriză!, ca în referendum mai sunt două alte întrebări (ceea ce deja e o aberaţie: un referendum se face cu o singură întrebare şi nu una echivocă precum am mai avut în istorie). Ei bine, încă una, acea cu imunitatea deputaţilor, este rezolvată chiar de Parlament (şi CC, Preşedintele căreia vine cu un aviz personal, destul de judicios, în contradicţie cu decizia Curţii). Ramâne a treia: reducerea nr. de deputaţi de la 101 la 71. De ce nu am lichida direct Parlamentul? Ce să ne mai complicăm cu instituţii din astea costisitoare? Ah ce bine ne-ar prinde un Vlad Ţepeş, un Ioan cel Groaznic, un rege, un monarh ceva, un Hitler, un Stalin, ceva de genul ăsta, un dictatoraş, să ne facă regulă în ţară! Cât se poate?... CEC până la urmă a anulat referendumul. În răspuns DA a anunţat proteste. Între timp, Curtea de Apel anulează decizia CEC-ului. Dar DA sunt inflexibili şi îşi pregătesc „veteranii" să rupă cordoane... Fiţi atenţi, nu să apere protestatarii, nu să asigure securitatea, ci să iniţieze acţiuni „active"...

DUPĂ ALEGERI Datele recensământului le vom afla în 2017. După alegerile prezidenţiale. Nu cumva ceva. Din câte ţin eu bine minte, legea prevedea ca rezultatele să fie publicate în 2016. Dar ce mai contează?...

POZA SĂPTĂMÂNII: Usatâi (primarul de Bălţi) alături de Aksionov (naiba ştie ce anume al Crimeei, dar originar din Bălţi). Mai nu se pupă. La Moscova. Simbolic. Nasc şi la Balţi oameni! Oraş natal, ai cu ce te mândri...

VIDEOUL SĂPTĂMÂNII Un tip fură pavaj. De pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău (un fel de Champs Elysées moldovenesc, ca să înţelegeţi proporţiile). Pur şi simplu a deschis portbagajul şi încarcă bordura de la pavaj... Interesant, ăsta tot protestează împotriva „statului captiv" şi „oligarhilor"?... Poate nu-i mare noutatea, dar videoul e de-a dreptul space!...

S-A TERMINAT EXPORTUL Între timp aflăm că a scăzut brusc exportul. (Din câte înţeleg, asta nu are legătură directă cu miliardul furat). Pur şi simplu, a fost secetă şi roadă în 2015 nu prea a fost. Iar în anii cu secetă tot greul începe primăvara... A mai fost...

OPTIMIZĂRI LA CHEREM „Optimizările" din învăţământ se mai răspund şi astăzi. Cică Ministerul Învăţământului regretă închiderea unui liceu la Ocniţa. Şi zice că schimbă codul învăţământului astfel ca să fie consultaţi când se vor mai lua decizii de acest fel. Adică nu vorbim despre un algoritm clar şi bine pus la punct: în ce condiţii şi cum anume se închide o şcoală. Să zicem, să fie clar care este numărul de elevi care justifică existenţa unei şcoli, distanţa maximă la care e acceptabil ca un copil să circule până la şcoală cea mai apropiată şi multe alte chestii de genul ăsta. Nu, nu a existat şi nu va exista nici acum. E la cheremul boierului. Şi ce mai contează dacă boierul e de nivelul 1, 2 sau 3? 

Cam atât... Ce să vă mai zic? Faptul că am pierdut cu toţii încrederea în factorii de decizie nu mai este o noutate. Dar eu unul îmi pierd încrederea şi în mass-media. Treptat, dar sigur. Fiindcă lipsa de profesionalism, pasionarismul şi patetismul excesiv sunt bune doar atunci când faci propagandă... Iar atunci când jurnaliştii sunt înlocuiţi cu propagandişti e semn rău...

(originea imaginii)

*Însă acum discursul nu era doar mai important decât a fost înainte, ci, din necesitate, s-a mai şi transformat radical. Adresându-se tuturor şi nu doar reprezentanţilor aleşi ai poporului, el trebuia astfel să fie înţeles de către toţi şi să devină, în consecinţă, mai popular. Ceea ce este popular, este concret; cu cât un discurs se adresează mai mult simţurilor, cu atât mai puţin el se adresează intelectului, cu atât este mai popular. El traversează frontiera care separă popularitatea de demagogie sau de seducerea unui popor din momentul în care trece de la despovărarea intelectului la scoaterea lui din circuit sau la amorţirea lui

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
18 avril 2016 1 18 /04 /avril /2016 12:23
Săptămâna în care am aflat că suntem fruntaşii lumii

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Ce que fait la communauté des banquiers, c’est pas illégal – du moins en général – mais ça nous reste en travers de la gorge, et voilà pourquoi. Derrière la tête, nous conservons des règles implicites sur ce qui est correct et ce qui ne l’est pas. Or ce que font les banquiers ne l’est pas. C’est ça que les enfants appellent la triche*.

Jonathan Coe, La vie très privée de Mr Sim ((titlu original: The Terrible Privacy of Maxwell Sim), Gallimard, 2011, p.176)

Nu ştiu cât de observată a rămas absenţa editorialului vinerea trecută. Ca şi oricare din scribi, mi-ar place să cred că există cititori atenţi şi... dacă nu fideli, cel puţin regulaţi ai sintezei de vineri. Mi-ar place să cred că v-a lipsit, că v-aţi pus întrebări de ce nu a apărut… Scrisul de dragul scrisului e probabil bun ca terapie, dar e o păcăleală de care fac mulţi abuz.

Există momente în viaţă care le depăşesc în intensitate pe toate. Toată fiinţa îţi este acăpărată şi celor lumeşti nu le mai vezi rostul, îţi par nişte vânzoleli ridicole. Dar aceste momente de paroxism existenţial au şi un lucru bun: acel de a-ţi face ordine în grila valorică, de a le pune pe toate la locul lor, de a ierarhiza, încă o dată!, tot şi toate câte ţi se întâmplă, de a te face să percepi lumea exact aşa cum trebuie privită ea, zburându-ţi, printr-o suflare a destinului, voalul netrebnic din faţa ochilor şi toate filtrele şi matricile pe care ni le clădim pe post de ochelari şi care ne împiedică să percepem lumina în deplina claritate a ei, cu tot spectrul de culori şi raze.

Revin astăzi în faţa Domniilor voastre din datorie. O datorie pe care mi-am impus-o în primul rând faţă de mine însumi. O datorie (imaginară şi râvnită aceasta din urmă) faţă de Dumneavoastră, căci mi-ar place să cred că vă mai sunt dator cu ceva, că ne mai leagă ceva şi că percepeţi această datorie prin intermediul buchiilor pe care le citiţi chiar în acest moment. Aşa se face că trăiesc şi alimentez această iluzie şi această speranţă în fiecare vineri din septembrie 2014 şi sper să vă mai fiu dator şi în continuare.

Dar mă aflu în mare dificultate astăzi: deconectat de mai bine de o săptămână de la fluxul informaţional, nu ştiu despre ce anume să vă scriu. Chiar dacă parcurg şirul de actualitaţi din Republica Moldova din ultimile două săptamâni, nu reuşesc să le acord importanţă. De aceea nu am să va scriu decât despre un singur lucru: despre datorie. Mai bine zis despre acea idee pe care fiecare şi-o face despre datorie. Eşti dator cui? În ce mod? Care este arbitrul suprem care decide dacă îţi achiţi onorabil datoria? În faţa cui răspunzi până la urmă? Fiindcă totul de aici începe...

În Revista de duminică, publicată de Platzforma.md, este inserat un link spre un documentar de doar 10 minute despre un album cu nişte oameni care, aparent, nu aveau remuşcări. Erau veseli, mâncau şi se petreceau cu gust şi rafinament. Probabil se ajutau unul pe altul, ori îşi făceau mici mizerii, se îndrăgosteau... Mă rog, erau oameni. Şi considerau că-şi fac datoria. Aceşti oameni erau angajaţi la Auschwitz, în 1944...

Ce legătură cu Republica Moldova? Vă explic: mi-a fost dat să văd multă lume sus-pusă din ţară (mai puţin acum, am renunţat). Atunci când discuţi cu fiecare în parte par a fi oameni cât se poate de normali... Cu metehne şi calităţi cât se poate de lumeşti. Care consideră că-şi fac datoria.

Ori iată, de exemplu, marele scandal Panama Papers… Scandalul e mare, într-adevăr, dar dacă realizăm că s-au dezvăluit doar actele unei singure firme (cert, una din cele mai mari, dar e totuşi una din zeci de acest gen: cică ar exista vreo 150 de tot...) atunci ne putem imagina proporţiile acestor mecanisme. Cică în offshore, departe de fiscul ţărilor în care s-au făcut aceşti bani, stau parcate între 10 şi 20 de trilioane de dolari... Şi Republica Moldova a devenit o veritabilă placă turnantă a lor – vă mai amintiţi de laudromat?... Şi de acel judecător care a spălat (de unul singur!) 20 de miliarde de dolari?! Vă scriam la începutul acestui an despre faptul că Moldova nu este o ţară săracă. (puteţi vedea şi un text din octombrie 2015 la acest subiect)… La fel precum niciodată nu am crezut în existenţa „crizelor” de tot felul şi din toată lumea. A te acoperi cu „legalitatea” nu se mai poate. Acel arbitru suprem se află în altă parte…

Iată, deci, noutatea „îmbucurătoare”: nu, noi nu suntem codaşii lumii! Noi suntem fruntaşii ei! Avangarda! Nu este un gând chiar proaspăt. Încă în 2011 ziceam că „occidentul ar trebui să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întâmplat în Moldova...”. Suntem perfect integraţi, Domnii mei! Suntem vârful de lance al unui sistem mondial! În fine, cea mai urâtă latură a lui… Şi dacă ajunge să fie numită Natalia Gherman Secretar General al ONU, acest act va fi profund simbolic şi cât se poate de firesc…

Dar poate anume din această cauză luptele pe care le ducem în Republica Moldova (acei puţini care le mai duc) nu sunt nici ele zădarnice ori periferice?... La fel cum nu pot (şi eu sunt convins că nu sunt!) fi considerate periferice toate câte s-au întâmplat în Islanda în ultimii ani, inclusiv demisia Primului-Ministru pe urma scandalului Panama Papers.

Iată că îl auzim acum pe Obama zicând: “a lot of it is legal, but that's exactly the problem**”. O rază de speranţă?...

 

*Ceea ce face comunitatea bancherilor nu este ilegal – în linii mari, cel puţin – însă acest lucru ne stă în gât şi iată de ce. Undeva în minte noi păstrăm reguli implicite despre ceea ce este corect şi ceea ce nu este. Or, ceea ce fac bancherii nu este. Este ceea ce numesc copiii păcăleală. (traducere proprie)

**multe din acestea sunt legale, dar exact asta e şi problema

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
11 avril 2016 1 11 /04 /avril /2016 12:29
Nume şi identitate – dileme pentru migranţi

TEXT PRELUAT DE PE MAMALIGA DE VARSOVIA

 

Condiția de migrant pare să fie inseparabilă de o criză identitară continuă, mai mult sau mai puțin acută. Aceasta ne este inerentă și nouă, celora de la Mămăliga de Varșovia, căci în mare parte suntem migranți. Orice nimic o poate resuscita. Până și numele și prenumele pe care îl purtăm de o viață și cu care eram prieteni sau cel puțin nu dușmani, se poate preface brusc într-un trădător.

Aceste îmbinări de sunete, despre care suntem obișnuiți să credem că ne desemnează sunt strâns legate de cultura din care provenim, fapt care pe unii bejenari, se prea poate, îi poate împiedică în adaptarea la noile comunități, din care dorim sau ne decidem să facem la un moment dat parte. Numele poate deveni un fel de etichetă care dă de știre persoanelor cu care interacționăm că suntem niște străini, ceea ce nu are cum să nu ducă la o alienare sau, cel puțin, la o îngustare a mănunchiului posibilităților de integrare în societățile gazde.

Vă propunem în cele ce urmează o discuție despre sensul, generarea și preschimbarea numelor și pronumelor în cazul migranților din câteva țări europene, precum și despre o fațetă sensibilă a numelor proprii cu care decidem să ne numim copiii pe care îi naștem departe de baștină. Discuția a inițiat-o Vitalie Vovc, scriitor de limbă română stabilit actualmente la Paris, de fapt a fost mai mult un fulger decât o inițiere, căci după aia a urmat furtună de opinii și fapte. Pe parcurs mai mulți contribuitori de-ai noștri i s-au alipit. Vă invităm și pe domniile voastre, dragi cititori, să ne ziceți ce credeți despre toate cele despre câte le discutăm în cele ce urmează.

Vitalie Vovc: Există, în linii foarte generale, două concepţii referitoare la abordarea imigraţiei: multiculturalismul şi asimilarea. Ambele prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje pentru societate și indivizii vizați. Mă voi abţine să le detaliez, dar voi semnala că în urma mai multor observații și studii multiculturalismul pare să fie mult mai puţin anevoios pentru un imigrant şi îi lasă mult mai multe şanse pentru o integrare deplină în societatea gazdă. Din fericire, modelul „asimilării” totale este treptat abandonat în occident şi considerat a fi o cale ce poate duce mai curând spre eşec.

Teodor Ajder: În Polonia modelele respective nici nu se discută măcar public. Integrarea migranților în sine nu este deloc o temă populară. Chestiunea migrației a început să fie discutată ceva mai în detaliu odată cu valul mare de migrație care a coborât peste Europa, sau mai bine zis, odată cu numărul uriaș de înnecați la hotarele UE. Străinii, mai ales cei cu o carnație mai închisă a pielii, sunt percepuți de foarte mulți drept o „molimă”. De fapt, după alegerile prezidențiale și parlamentare recente, în urma cărora la putere a ajuns extrema dreaptă, s-a întețit oarecum și hărțuirea alogenilor, cu toate că nici mai devreme nici acum nu sunt raportate toate cazurile de discriminare sau acte violente comise la adresa lor sau a familiilor lor noi poloneze. Recent un pianist de origine ciliană, ca să dau un exemplu proaspăt, a fost bătut zdravăn de un, probabil, neonazist, că altfel nu știu cum să-i zic, pe când călătorea cu un tren suburban varșovian. Cilianul s-a ales cu comoție și fără un dinte. A zis că înainte de a-l lovi cheleșul îl tot întreba dacă e arab. Este aici de mai mulți ani, a fost bursier al ministerului culturii. Evident, opinia publică a reacționat imediat. Au fost publicate mai multe texte în presa scrisă. Un festival de pian dedicat, evident, lui Chopin, și-a schimbat programul, invitându-l să dea un concert. Directorul festivalului zicea că și Chopin a fost o bună parte din viața sa un imigrant. Cu toate acestea, în ziare pianistul cilian a pozat doar cu spatele, împingea un cărucior albastru, fără să-și divulge numele, de asta am zis cilian. În unele articole se zice că se numea Christian – creștinul – adică. Unii imigranți preferă, deci, să nu-și facă publice numele. Pe de altă parte, și asta se întâmplă nu doar în Polonia, unora li se refuză până și actul de a fi chemați pe nume. Vezi de exemplu cazul celor 71 de morți, victime ale traficului cu ființe umane, descoperite pe o șosea din Austria. Nu a fost făcută publică nici un nume ale victimilor, deși toate victimile au fost identificate. La un moment dat, în fața Universității din Varșovia a avut loc o acțiune organizată de către un grup de la Amnesty International legat de victimile valului de refugiați din ultimii ani. Din câte înșelegeam eu, activiștii au imprimat numele celora care și-au pierdut viața în încercarea de a traversa marea pentru a ajunge în Europa. În listă se găseau și multe nume latine sau grecești. Era și numele meu. I-am întrebat cum se face că sunt atâtea nume cu răsunet european în liste? Mi-au răspuns că, de fapt, nu sunt numele adevărate ale victimilor. Era doar o încercare de a aduce la cunoștința varșovienilor numărul imens de persoane care și-au pierdut viața la granițele Europei prin actul de a pronunța nume care deși sunt fictive s-ar putea și să nu fie. Erau tot atâtea nume câte cadavre au fost pescuite oficial pe litoralurile europene în urma naufragiilor vaselor cu migranți. Mi-au venit tunci în gând pomelnicile ortodoxe.

Vitalie Vovc: În Polonia imigrația înca nu este un fenomen la fel de masiv precum e în Franța, de exemplu, unde conform unor statistici, până la 10% din populație sunt musulmani. Asimilarea funcționează de minune atunci când imigrația este un epifenomen. Renunțarea la identitate a imigratului rămâne strict în domeniul dramelor individuale, ceea ce nu diminuează intensitatea lor.

Elevii multor școli primare mai învaţă şi astăzi că numele propriu este lipsit de sens şi nu serveşte decât pentru a singulariza un loc, un obiect sau o ființă unicală. Lingviştii, însă, au trimis de mult la rebut această teorie şi sunt, în mare, de acord că orice nume, chiar şi cele proprii, sunt purtătoare de semnificaţii. Inclusiv numele de persoane. Pe bună dreptate: dacă e să luăm un simplu şir – Ion / Ivan / Jean / John / Juan – lesne vom înţelege că există şi un alt tip de informaţie pe care acestea le vehiculează, fapt de care erau prea bine conștiente autoritățile URSS-ului, bunăoară, căci de ce altfel ar fi insistat ele atât de mult asupra rusificării numelor proprii non-ruse? Sau, și mai aproape de mine, de ce altfel autorităţile franceze ar propune „francizarea” numelor în procesul naturalizării, termen prin care se înțelege acordarea cetățeniei.

Viaţa îşi are legile ei şi mulţi dintre noi devenim părinţi în ţările-gazdă. Apar atunci câteva întrebări fundamentale pe care fiecare din părinţi trebuie să şi le pună şi să găsească răspunsuri pe măsură, pentru ca alegerile noastre să nu dăuneze integrităţii copiilor şi să nu le împovăreze inutil destinul. Pentru început ar trebui ca fiecare părinte să înţeleagă că drama personală (căci orice nu s-ar spune, emigrarea este întotdeauna o dramă!) nu trebuie şi nu poate fi (!) transmisă copiilor. Ei îşi vor avea destinul lor, iar rolul părinţilor este să le lase cât mai multe căi deschise şi să nu-i condiţioneze din start.

Fără îndoială, primul act, extrem de violent în esenţa sa și de o autoritate totală părintească  pentru viitorul copilului, este acel al alegerii și înregistrării prenumelui nounăscutului. Copilul îl va purta o viaţă în acte, iar până la un timp şi fără niciun drept de a-l contesta, ori modifica în alte contexte. Vom exclude din start pornirile extrem de egoiste ale părinţilor care, indiferent de contextul socio-cultural, îşi numesc copiii în funcţie de propriile manii. A-ţi numi acum pruncul Zidane sau Tractorina ţine de psihiatrie şi nu astfel de devieri ne interesează în acest text. Dar şi multitudinea prenumelor normate ne oferă destule posibilităţi de contextualizare, deci, într-un fel, sursă de determinism inutil pentru copil.

Astea fiind spuse, la nivel individual alegerea prenumelui repetă oarecum următoarea dihotomie: venim din culturi (ambele accente sunt perfect valabile în acest cuvânt) onomastice diferite, pericolul care ne paşte este să alegem ori un prenume din cultura proprie, ori unul din cultura de adopţie. Oricare din aceste două alegeri prezintă riscuri incontestabile pentru copil şi viitorul lui. Prenumele şi numele copilului ţin, evident, de identitatea unei persoane. Adesea se afirmă, și mă declar în de acord cu aceste afirmații, că o persoană nu se poate dezvolta armonios decât dacă nu are probleme mari cu propria-i identitate. “Se sentir bien dans sa peau” (a te simți bine în propria-ți piele) zic francezii şi au perfectă dreptate.

Petru Sîrghi: Subiectul mai poate fi abordat și din punctul de vedere al aborigenului (moldovean) care în perioada sovietică îi dădea foarte ușor un nume rusesc (al colonizatorului) copilului său, neforțat chiar.  Nu pentru a-l integra în societate, ci pentru că așa era mai la modă, deși poate era și o încercare de a-i face pe plac ocupantului, a-i arăta respectul, poziția de supus. Presupun că același lucru se întâmplă și în Franța.

Ne-a fost și nouă rusificat numele de administrația sovietică în Sîrghii. Împlinind 18 ani, am mers cu tatăl meu la arhiva de stat și la biroul de stare civilă și ne-am schimbat numele, scăpând de „i”-ul impus de administrația sovietică.

V.V.: În mare parte, originile eşecului politicilor asimilării rezidă și în faptul că ele se bazează pe o renunţare obligatorie la un set întreg de caracteristici definitorii pentru identitatea imigratului. Atunci când numărul imigraţilor este relativ mic, aceste tragedii idividuale sunt înecate în masă şi ramân neobservate – ceea ce nu diminuează nicicum intensitatea tragediilor individuale – şi politica asimilării funcţionează. Atunci însă când asistăm la o multiplicare şi o grupare a acestor drame, apar şi enorme probleme sociale din cauza respingerii alterităţii colective, pe de o parte, exprimate în societăţile „asimilatoare” prin şovinism, naţionalism radical, rasism şi alte forme excluzioniste şi o formă de revoltă colectivă de afirmare a unei identităţi, pe de altă parte. Ceea ce şi se întâmplă astăzi în unele ţări din Occident. Problema e că această nouă identitate revendicată este una modificată, deformată de acest câmp magnetic al dramelor individuale puse în comun şi capătă deseori forme violente, radicale, izolaţioniste (comunitarismul) care nu oferă indivizilor nicio ieşire viabilă.

Să revenim însă la prenume. Cum facem? Alegerea unui prenume marcat excesiv de cultura onomastică a părinţilor ar corespunde cu dorinţa acestora de a-şi afirma propria lor identitate. Nu vom face altceva decât să perpetuăm o durere, o înstrăinare, o revendicare personală, să le transmitem şi copiilor această povară într-o formă excesivă şi categorică asupra căreia ei nu vor putea reveni decât mult mai târziu, poate prea târziu. Fără a mai pomeni de faptul că îi punem din start o etichetă prea vizibilă şi pentru alţii, pentru copiii cu care va avea de evoluat în grup. „Doina Popescu”, un nume fără mare semnificaţie în România, va fi extrem de conotat în oricare altă ţară. Va fi oare acest lucru uşor de purtat pentru un copil? Indiferent de societatea în care va creşte, copilul are suficiente probleme identitare de rezolvat pentru a-i mai adăuga una suplimentară.

În acelaşi timp, căderea în cealaltă extremă, acea a alegerii unui prenume prea marcat de cultura ţării-gazdă, este la fel de prejudiciabilă. Evocam mai sus integritatea identitară individuală a persoanei ca o premisă indispensabilă pentru dezvoltarea ei armonioasă. Numele şi prenumele sunt doar o unitate semantică a ceea ce se numeşte identitate, deși fundamentală şi nu poţi nici să le alegi (cel puțin până la majorat), nici să le ascunzi, precum şi originea, părinţii, etc. Celelalte aspecte se construiesc treptat de-a lungul anilor odată cu un proces al cunoaşterii lumii înconjurătoare şi conştientizării locului personal în ea. O multitudine de legături referenţiale care, an după an, se vor depozita şi vor constitui ceea ce se va numi „personalitate”. A inculca copilului din start, atunci când nimic încă nu este solidificat, că o bună parte din identitatea sa este „de mâna a doua”, „rea”, care trebuie ascunsă sau evitată, tăcută, poate avea consecinţe dureroase pentru o minte în formare. Or, atunci când îţi numeşti copilul „Jacqueline Popescu” ce mesaj îi transmiţi, de fapt? Că originile sale sunt unele de care părinţii, din marea lor mărinimie, au încercat disperat să-l ferească? A încerca să scapi (inutil, căci anumite lucruri nu le poţi schimba) cu orice preţ de propria-ţi identitate echivalează cu recunoaşterea tacită că ceva nu e în regulă cu originile, cu provenienţa. Are nevoie copilul de o asemenea povară?

Şi dacă tot suntem la capitolul personalitate, nu putem evita un alt subiect extrem de important: acel al limbii materne. Mulţi imigraţi fac din intenţii bune o alegere extrem de nocivă, aceea de a vorbi cu copiii în limba ţării în care locuiesc. Trecând peste faptul că majoritatea nuanţelor afective nu pot fi transmise de marea majoritate a oamenilor decât în limba maternă (or, anume emoţiile sunt primordiale iniţial pentru un prunc în procesul de dezvoltare cognitivă!), comitem exact aceeaşi eroare: inconştient îi transmitem copilului că limba pe care o vorbesc părinţii nu este una „bună”, iar acest lucru înseamnă că şi părinţii nu sunt „buni”! Iar dacă luăm în calcul faptul că imigraţii, de regulă, nu vorbesc la perfecţie limba ţării gazdă, putem încerca să ne imaginăm suferinţă, absolut improprie vârstei, la care este supus copilul prin comportamentul respectiv. Deci, ca să recapitlez, nu destul că nu vorbesc cu copiii limba maternă, dar în plus le vorbesc într-o limbă „de lemn”, fără toată încărcătura afectivă pe care nu o pot transmite decât în limba mamei. Frica părinţilor că odrasla lor se va integra mai greu în „societate” din cauza că nu vorbeşte limba, este absolut nefondată şi lipsită de argumente ştiinţifice. Ceea ce învaţă copilul timp de trei ani de zile nu sunt cuvinte, ci, preponderent, structuri lingvistice. Iar odată o structură bine asimilată, orice aparat lexical, gramatical şi semantic i se suprapune cu uşurinţă graţie acestui referenţial iniţial bine asimilat.

T.A.: Asta nu e chiar adevărat. Structurile lingvistice – principiile – sunt deja în minte. Pană la vârsta de șapte ani se setează așazișii parametri, la nivelul unor module diverse – sintactic, fonetic, semantic, pragmatic, etc. se învață și o cantitate enormă de lexic. Cred că ceea la ce te referi, ține mai mult de faptul că orice fel de cunoștințe sunt însușite mai lejer în limba maternă. Chestia e că în cazul copiilor care se nasc în medii multilingvistice apare problema alegerii limbii materne. De foarte multe ori (mai ales în medii lingvistice colonizante) copiii aleg limba gazdă drept maternă. De exemplu, copiii multor români basarabeni care au tot plecat în Rusia ajung să nu mai vorbească româna. Trebuie să discutăm cu copilul ca să-i dăm mai multe șanse, să-i deschidem uși, cu asta însă nu pot să nu fiu de acord.

V.V.: Aici intrăm într-o dezbatere pe care nici lingviștii nu au soluționat-o pâna la urmă: acea a structurilor preconstruite. Eu nu sunt adeptul acestei teorii. Această teorie a fost complet zdruncinată de un exemplu: a fost găsit un copil crescut de lupi. Din câte am înțeles eu, nu a mai reușit să învețe a vorbi „omenește”.

T.A. : E adevărat că acești copii nu pot învăța, dar asta nu zdruncină teoria gramaticii universale. Te referi aici la cazurile de deprivare de limbă. Din păcate nu se întâmplă doar în cazul copiilor-lupi, ci și în unele familii contemporane. Vezi cazul lui Genie, de exemplu. Genie, suferind de o serie de abuzuri grave, printre care și deprivarea de limbă, după ce a ajuns în grija serviciilor specializate, nu a fost, într-adevăr, în stare să însușească limba ei maternă, la fel de bine ca și semenii ei. Dar atât în cazul ei, cât și în alte cazuri similare, se poate vorbi despre o deprivare senzorială în momentul setării parametrilor lingvistici, o perioadă crucială în dezvoltare. Mintea are doar un timp limitat pentru a decide care e tipulul de sistem lingvistic folosit în comunitatea din care copilul face parte. E vorba despre cei șapte ani plus minus doi. E un fel de bază care trebuie zidită pentru a construi pereții. Fără ei e imposibilă ridicarea unor pereți decenți ai limbii. Dar acestea sunt cazuri extremale și sunt imposibil de cercetat cantitativ. Adesea sunt multe variabile ascunse, care împiedică enunțarea unor concluzii inechivoce. Situațiile astea nu pot fi reproduse experimental din considerente etice. Dar sunt, pe de altă parte, documentate și un alt tip de observații, în care sunt implicați copii migranților, adesea fără voie. Mă refer la aparaiția limbilor pidgin – un sistem de comunicare compus dintr-un amestec de limbi ale populațiilor care sunt silite să conlocuiască împreună, adesea cu o gramatică foarte simplistă. Din aceste pidgin-uri, se nasc limbile vernaculare – limbi noi, cu gramatici complexe, create de generația tânără de vorbitori, care preiau și rearanjează armonios regulile datorită cunoștinețelor lor implicite despre gramatica universală. Există și la nivel fonetic un anumit set de sunete pe care noi, oamenii, le putem produce și, respectiv, pot fi parte componentă al unor nume. Chit că unele sunete au o frecvență mai înaltă decât altele și se poate vorbi de un fel de universalitate. Dacă unele sunete nu sunt parte dintr-o limbă anume atunci, bebelușii respectivi „le uită”, cum e cazul cu sunetul pe care noi îl pronunțăm ca „r” la japonezi. Până la un an jumătate – doi bebelușii japonezi știu să facă diferența între „r” și „l”, iar cu vârsta nu mai sunt în stare să o facă. Renumitul Taro, eroul poveștilor japoneze, de fapt, nu e Taro ci mai mult Talo.  

Dar să revenim la ale noastre. Ziceai adineaori că s-a cam renunțat la idea de asimilare imediată. Te referi la Franța?

V.V.: Da, s-a renunțat. Ceea ce se întâmplă astăzi în Franța este rezultatul politicii de asimilare practicată cu 30 de ani în urmă. Doar acum acele drame individuale s-au cristalizat în ceva colectiv. E semnificativ că este vorba de copiii primului val masiv imigrațional care „se revoltă” și nu parinții lor. Se întâmplă așa, bănuiesc eu, tocmai pentru că părinții și-au transmis „durerile” copiilor. Fiindcă aceste drame personale au fost mutualizate în comunități – adică au devenit ceva trăit împreună, în grup.

T.A.: Deci până la urmă nu e doar o chestie care ține de psihiatrie?

V.V.: Fac o distincție clară între o persoană care-și numește copilul „Ioana” să zicem (prenume care face parte din cultura onomastică din care provine individul respectiv) și unul care-si numește copilul Chelsea în numele unui club de fotbal.

T.A.: Dar Chelsea nu e un nume împrumutat de la echipa de fotbal! De fapt, numele echipei și numele propriu s-ar putea să provină din aceeași sursă, veche de aproape un mileniu. Apropo, copila unuia dintre ex-președinții și se prea poate a viitoarei președinte SUA are numele de Chelsea. Chelsea Clinton. Se zice că Clintonii ar fi fost inspirați de cultura pop a anilor 60, mai precis de un cântec foarte popular pe atunci,Chelsea Morning. Crezi că se poate afirma că Hillary Clinton ar fi o maniacă reieșind din numele pe care i l-a dat fetei sale?

V.V.: Atunci când referențialul este pertinent doar pentru familie, iar pentru alții – absolut neutru (căci Chelsea este, într-adevar, un prenume ordinar pentru cultura anglo-saxonă) problema respectivă nu se pune. Un tată român care își numește fiica Veronica în cinstea Veronicăi Miclea rămâne în zona neutrului, chiar dacă actul respectiv are semnificație pentru el. Iată dacă și-ar numi fiul Zinedine în cinstea lui Zidane, atunci am vorbi despre altceva.

Olga Corochii: Un alt exemplu în acest sens este cazul Letoniei. Acolo se legitimează letonizarea numelor și prenumelor prin rigorile gramaticale ale limbii locale. Cică așa cere regula buchiei. De exemplu, prenumelor masculine li se adaogă în mod obligatoriu un „s” la sfîrșit. Dacă doriți să vă numiți copilul cu universalul Alexandru, păi bine, acesta va fi scris Aleksandrs și, culmea, se va pronunța tot Aleksandrs. În cazul prenumelor feminine, e mai simplu, puteți alege practic orice variantă de scriere a acestuia, dar cînd vine vorba de nume situația se complică spectaculos. Majoritatea numelor în cazul doamnelor se vor termina în „a”, chiar dacă numele fratelui, tatălui, soțului se termină în „s”! Încercați să aveți de-a face cu instituții ale altor state cu acte în care numele dumneavoastră diferă de cel al copiilor, soțului sau tatălui. Un exemplu ar fi acela al unei familii de estonieni care s-au stabilit în Letonia. Numele lor era Saar. Ei bine, după ce au trecut prin procedura letonizării, acesta a fost schimbat în Saars și, respectiv, Saara! Soțul a fost extrem de indignat, spunînd că el nu s-a căsătorit cu nici o Saara (a se citi printre rînduri aluzia la numele evreiesc atît de răspîndit), dar nici măcar acționînd în judecată statul, nu li s-a permis să păstreze forma inițială a numelui.

T.A.: Și în Polonia e așa, terminațiile numelor tradiționale de doamnă sunt în „a”, iar a bărbaților în „ii”. Doar recent oficialii polonezii au renunțat la practicarea sufixului „ówna”, tradus ca „fiică a” și „owa” – „soție a”.

O.C.: În Letonia există o structură de stat special creată care verifică corectitudinea scrierii/letonizării numelor și prenumelor străinilor, care, din diverse motive, au nevoie de acte letone. Întîi acea instituție vă va emite un certificat în care va fi scris corect în limba letonă numele și prenumele dumneavoastră și abia după aceea veți merge la celelalte instituții care vor înscrie varianta letonă a numelui și prenumelui duneavoastră în actele de care aveți nevoie. Deseori diferența este colosală. În cazul meu, numele de familie Corochii (rusificat la timpul lui, cel mai probabil) s-a transformat în actele letone într-un nume „japonez”, zic eu, Koroki! Acest fapt nu îmi ușurează deloc viața cînd trebuie să mă prezint în fața autorităților române sau celor din Republica Moldova.

E important să înțelegem că deseori, ca și migranți, trebuie să luăm în considerație și aspectele legislației din statul gazdă, care impun anumite norme de scriere ale numelor și prenumelor, ne place asta sau ba. Cu alte cuvinte, alegerea prenumelui copilului va depinde în mare măsură de felul în care legea permite ca acesta să fi scris. Situația e similară, cred, și în Polonia. Cazul Letoniei este unul aparte, pentru că națiunea trăiește cu frica că va dispărea de pe o zi pe alta și că trebuie întreprinse tot felul de măsuri disperate pentru a conserva patrimoniul cultural, inclusiv prin letonizarea numelor. Dacă credeți cumva că puteți riposta sistemului și că prin judecată ați putea obține dreptul de a vi se scrie numele cum doriți d-stră, greșiți amarnic. Nici măcar CEDO nu vă va fi de ajutor, fapt demonstrat recent prin decizia Curții asupra cererii unui deputat leton de etnie rusă de a scrie numele copilului conform onomasticii ruse. Ei bine, decizia curții a fost că nu se poate face nimic, pentru că se intervine în fantasticul concept de “drept al fiecărui stat suveran”.

Dacă e să vorbim de cazuri care pun sub semnul întrebării sănătatea psihică a părinților, ar trebui să delimităm, totuși o anumită categorie, despre care n-am putea discuta în termeni psihiatrici. Deseori unele prenume specifice altor culturi poartă un anumit sens și pentru unii părinți este important ca al lor copil să poarte mîndru anume acel prenume și să transmită un mesaj întregului univers, dacă vreți. Faptul că acea familie locuiește într-un spațiu în care numele copilului poartă o încărcătură negativă, pare a juca un rol prea puțin important. De exemplu, sunt familii de musulmani care locuiesc în Europa, SUA și își numesc băieții Jihad. Ei bine, prenumele în sine, nouă celor din occident, ni se asociază strict cu Războiul Sfânt, ori de fapt, acesta semnifică efortul individual în practicarea și/sau răspîndirea islamului, deci are mai degrabă sensul de evlavios, de misionar, decît de războinic. Pentru cei ce citesc în engleză, vedeți acest articol: “Mă numesc Jihad și nu sunt terorist”. Ce drame trăiesc copiii cu asemenea nume rămâne doar să ne imaginăm.

T.A.:  Zidane, nu este oare și acesta un nume coranic, care se traduce cu dezvoltare, creștere, educație, progres?

V.V.: Din fericire, există zeci şi sute de prenume care nu sunt conotate deloc regional şi nu poartă amprenta, nici măcar la nivel de ortografie, unui loc sau timp anume. Mai există şi bunul simţ, care ne-ar indica că prenumele copilului va fi unul pe care acesta va trebui să-l poarte o viaţă. Neştiind care vor fi preferinţele copilului, îl putem scuti, cel puţin, de maniile noastre fără a-i pune în cârcă o povară inutilă.

Statutul de imigrat ne impune, din păcate, câteva reguli în raport cu educarea copiilor care în ţările de origine sunt „rezolvate” de la sine prin existenţa unor coduri societale şi culturale comune. Imigratul este obligat să fie atent la detalii la care în alte condiţii nici nu s-ar gândi şi ar fi soluţionate de codurile existente, iar alegerea prenumelui, o alegere deloc anodină pentru copil, face parte din aceste aspecte. Sunt, evident, și lucruri pozitive legate de alegerea prenumelul în străinătate, ești oarecum mai liber să numești propriu-ți prunc, în comparație cu situația în care o ai pe cap pe soacră, care are ideile ei despre nume.:)

T.A.: Afirmai la început că toate numele au sens și o etimologie înrădăcinată în cultură, cu ce sunt de acord, și că în momentul în care cineva emigrează, părinții sunt forțați să aleagă dintre un nume din cultura lor și cultura gazdă.

V.V.: NU SUNT FORȚAȚI!  E o alegere pe care o fac deliberat. E un reflex dihotomic. Eu tocmai asta și zic: există a treia cale, mult mai „sănătoasă” pentru copil.

T.A.: Dar zici că nu e bine nici așa și nici așa. Sfătuiești (Dar o putem oare face? Nu este și acest sfat o agresiune? Poate e cazul să ne limităm la o experiență personală?) să li se pună copiilor nume neutre, ceea ce e în contradicție cu afirmația ta de la început. Cel puțin așa te înțeleg eu. Nume neutre nu există, precum ziceai și tu.

V.V.: Înteleg, dar, sincer, nu știu cum s-o spun altfel. Eu nu vreau să aduc exemplul personal. Eu, într-adevăr, așa am procedat cu alegerea prenumelor copiilor mei și cred că asta funcționează, cu toate că sună arogant și lipsit de modestie. Este doar o opinie. Iar un text care apare într-o revistă, din fericire, nu are putere de prescripție și nici nu pretinde la statut de adevăr absolut.

T.A.: Eu aș susține totuși că nici măcar numele noi nu sunt neutre, căci putem născoci și nume noi, care, nefiind în uz, nu n-ar trebui să fie încărcate de sens. Nu sunt, pentru că putem inventa doar nume care sunt posibile în sistemele lingivstice din care facem noi parte. Cu toate că și asta e o posibilitate, dacă vrei să o consideri. Se poate să faci eroarea asta oarecum inconștient, fiind deja bine încadrat în societatea franceză și accepți oarecum faptul că există un fel de spațiu universal de combinații lingvistice, un fel de glose pure de nume, care sunt împărtășite de toți oamenii în egală măsură, ceea ce nu mi se pare a fi chiar așa. Numele copiilor tăi sunt absolut străine pentru urechea unui japonez sau georgian. Iar dacă vor merge cândva în Japonia, le vor scrie în actele oficiale cu un sistem de scriere special proiectat pentru cuvinte străine.

V.V.: De acord. Vorbim totuși de sisteme culturale relativ apropiate. Dar și publicul cititor face parte din același sistem. Problema s-ar pune diferit în țări precum Japonia și (într-o mai puțină măsură) cu imigrații din țările arabe. Aici e mai complicat cu prenumele, dar se pot găsi! Recunosc că acesta este punctul slab al discursului meu. Dar ținând cont de contextul lui, nu cred că e o problemă majoră.

T.A.: Nu ai luat în considerație posibilitatea unor nume duble, unul dintr-o cultura, altul din alta. Alta chestie ar fi să intri mai în filosofie și să menționezi ideea Nimeniului sau Damenului (omul inteligent, în cazul ăsta, copiii despre care vorbești, aflîndu-se în pericol, ajunge să descopere în sine ființa sa pre-culturală), vezi cazul lui Orfeu care a orbit ciclopul, iar când acesta s-a plîns zeilor, zeii l-au luat în râs, căci le tot repeta că NIMENI i-a scos ochiul. Asta ar implica o încredere mai mare în potențialul copiilor. Adică să mai reduci din greutatea pe care o pui pe ideea de „nume”.

V.V.: Ceea ce omit, în mare măsură, sunt relațiile cu construcțiile identitare în familiile mixte. 

T.A.: Caz în care soacrele sunt de neînvins.

V.V.: Exact. Cazurile în care numele proprii compuse își au, probabil, rostul. Nu cred în nume mixte “duble” în afara acestor familii. E un dublu determinism: Ioana – Jacqueline? Nu sunt convins. O altă soluție pe care au adoptat-o niște prieteni de-ai noștri este identitatea trans-națională. Ei au ales un nume biblic pentru copilul lor, dar foarte conotat creștinesc: Emanuela-Rafaela. E o alegere. Și aici găsesc o conotație prea puternică.

T.A.: Trans-național la nivel statistic. Dar argumentul pare să fie oricum rezonabil. Povestea e cam aceeași și în cazul prenumelor. Nu ai zis nimic dacă există ceva de genul europenizării numelor de arabi, zici numai Zidane, dar nu intri în detalii, care intuesc ca sunt foarte interesante! În Polonia multe cupluri mixte, în care sunt copii cu nume coranice, au început să schimbe numele copiilor în nume grecești sau cel puțin care țin de tradiția creștină, sau cel puțin polono-slavă. De exemplu, un coleg de la grădiniță a fiului meu era cândva Rașid, iar acum e Aleksander. La fel se întâmpla și cu copii de evrei în timpul răzoiului doi mondial. Moise devenea Michał. Doar că acum nu suntem în stare de război. Sau poate suntem?

V.V.: Întrebare tragică în esența ei. Exemplele aduse nu mai fac parte din același câmp de reflecție. E o strategie de supraviețuire. Eu abordam subiectul mai mult din punct de vedere al soluționării unor dileme identitare. Dar atunci când alegerea prenumelui e făcută din considerente de integritate fizică, atunci trebuie să deschidem o altă discuție.   

T.A.: Mai este și dimensiunea fonetico-morfologică. Uite fiul meu se numește Julian Ajder, primul „j” se citește ca „i”-ul românesc, iar al doilea ca „j”. Prenumele, deși a fost tradus în actele polone din alfabetul chirilic, (limba română în Basarabia se scria cu alfabet chirilic) unde exista un „j” care se scrie in polona cu „ż”, dar doamna traducătoare știind româna, a decis să-mi facă un bine, sau poate doar a greșit, dar a tradus prenumele meu așa cum mi-e scris în pașaport. J-ul polonez este o altă literă decât j-ul românesc, cu toate că se scrie la fel. Julian/Iulian își are incrustată criza identitară în propriul nume. Începe să devină, dealtfel, conștient de asta, evident cu mirodenii oedipiene în ecuație. Odată, pe când călătoreau cu transportul public, a întrebat-o pe nevastă-mea în gura mare: „Mamă, da’ de ce te-ai măritat cu un român? Nici măcar nu-i chipeș!”

Dar dumneavoastră ce credeți despre chestiunea numelor în cazul migraților? Suntem curioși să vă aflăm opiniile și experiențele!

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
4 avril 2016 1 04 /04 /avril /2016 10:55
Săptămâna în care s-a declinat patriotismul

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Eliminând orice judecată de valoare şi păstrând proporţiile de rigoare, până şi un geniu nu poate să se simtă altfel decât vinovat aici; oare cine în Europa de Est ar putea să se creadă un geniu, în afară de antigeniu, cîţiva călăi şi uzurpatori?

Imre Kertész, Procesul Verbal

 

Imre Kertész, laureat al Premiului Nobel în literatură, s-a stins din viaţă. În 1991, Kertész termină astfel Drapelul Englez: „Mi-am zis, poate nu cu nerăbdare, dar cu un sentiment de uşurare plin de speranţă, că acest viitor promiţător cu care suntem ameninţaţi în ultimul timp din toate părţile, nu voi fi nevoit nici să-l trăiesc, nici să-l înţeleg”*... Cred că a plecat la timp... Este un autor care m-a impresionat. Iar „Căutătorul de urme” îl consider unul din cele mai bune texte literare despre holocaust.

Matei Vişniec, pe care am onoarea să-l cunosc, a fost la Chişinău! Şi nu cu o vizită ordinară, ci în cadru unui festival întreg, Zilele Matei Vişniec sub genericul „De la Cehov la Vişniec”. Au şi Chişinăuienii noroc, orice nu s-ar spune.

xxx

Evenimentele săptămânii care s-a scurs au gravitat în jurul confruntării eterne moldoveneşti care ne bântuie de la Independenţă încoace: unioniştii vs. kremliniştii. Şi nu ar trebui să scriu despre asemenea străşnicii, căci mă vor renega şi unii, şi alţii şi voi rămâne singur cuc, adică fără public cetitor. Dar asta e, n-am încotro. Am să vă zic tot ce cred şi apoi puteţi să depuneţi plângere la Procuratură, să-mi închidă conturile Internet, să-mi blocheze e-mailurile, ori ce mai au ei dreptul să facă conform noii legislaţii şi declaraţiei despre inviolabilitate votată recent în Parlament...

MARŞUL UNIONIŞTILOR Duminica trecută unioniştii au organizat un marş la care a venit multă lume, bună şi frumoasă. Ei, şi din acea mai puţin frumoasă, ca de obicei la marşuri. Că nu ai cum să nu-i primeşti. Tradiţional, nu vom putea şti nici acum câţi au fost cu exactitate: 5 mii? 50? În fine, nu contează: au fost mulţi! Nici nu prea aş avea ce comenta aici, dacă nu m-ar chinui o întrebare: ne-a apropiat oare marşul respectiv de... Unire, ori ba? Cu ce ne-am ales? Ok, a fost frumos. Ok, unioniştii au trăit un moment de comuniune care le va da forţe şi îi va încuraja pentru viitor. E totuşi securizant să ştii că eşti mulţi. Că a fost frumos au văzut şi alţii. În special acei din exterior. Şi mai e un lucru îmbucurător: dacă e să ţinem cont de numărul lichelelor care s-au adunat, pe lângă acea lume bună şi frumoasă, curată în cuget şi intenţii, ca muştele la miere cu această ocazie la Chişinău – arivişti, nomenclaturişti de ieri şi de azi, traseişti cu experienţă care schimbă partidele mai des ca mănuşile, coţcari elementari, rataţi, hoţi scoşi din „business” şi deveniţi „revoluţionari” din această cauză, ş.a.m.d. – putem conchide că ideea unionistă devine din ce în ce mai atrăgătoare, dacă nu ar fi numărul lor prea mare, abilitatea lor în a tumăni minţile – prea antrenată şi noi, ceilalţi, – prea creduli. Nu mă abandonează şi un sentiment de déjà-vu... Aflam nu demult că KGB-ul sovietic trimitea pe la sfârşitul anilor ’80 emisari la Chişinău ca să înfiinţeze o mişcare pentru susţinerea restructurării... În acest fel, inşi precum Yurivanych’ erau infiltraţi în ceea ce se afirma ca o mişcare de eliberare naţională. Nu ştiu ce va ieşi din această duminică, dar similitudinile jenează... Întrebări sunt multe.

SFATUL ŢĂRII 2? Iată, de exemplu, aşa numitul Sfat al Ţării 2. Ce-o mai fi şi asta? Poate nu am căutat eu bine (în acest caz vă rog să-mi puneţi linkul corespunzător în comentarii), dar nu am găsit nicăieri componenţa nominală a acestui for bizar de peste 100 de persoane, în afară de primii 21, buni de pus în ramă aceştia, în loc de icoane. Şi ceilalţi, cine sunt? Cine a decis care să fie pe „listă” şi care nu? Ce legitimitate are acest for? Îmi mai aduc aminte de o asemenea „structură” parazitară‚ de o mai mică importanţă, dar pe care am combătut-o la vremea lui, un aşa-numit Consiliu Coordonator al Diasporei... Însăşi constituirea acestui „Sfat al Ţării” mă duce la gândul că nu atât Unirea îi interesează pe mulţi, ci ocazia de a se pune în valoare, de a-şi anina epoleţi... Poate greşesc şi cad pradă unui sentiment exacerbat de paranoia, dar... tot păţitu-i priceput, nu-i aşa?

CONTRAPATRIOTISM Încă de vineri clica kremlinistă din Parlament s-a răzvrătit. La propunerea PCRM-ului o declaraţie trebuia să fie votată, dar cum deputaţii noştri statalişti fac orice, în afară de a-şi onora obligaţiunile în faţa statului pe care-l venerează şi chiulesc de la servici, declaraţia nu a putut fi votată din lipsă de cvorum. A fost votată în schimb joi! Cu concursul PD-ului, cică europenizat... E suficient să citeşti primul aliniat din acea declaraţie cu „tendinţa seculară a poporului de a trăi într-un stat suveran” (interesant, la ce perioadă din ultimii 100 de ani fac referinţă anume?) sau „statalitatea multiseculară continuă (!!!) a poporului moldovenesc” (asta doar dacă ai considera un an cât o sută... ai obţine 25 de secole, altfel – nicicum.) pentru a arunca hârţoaga la gunoi... Dar să nu omitem şi un aspect pozitiv al lui: tot insistând pe caracterul „unitar şi indivizibil” al statului R. Moldova, vom ajunge să uităm de federalismul lui Dodon!

MARŞUL ANTIUNIONIŞTILOR la Comrat, pe 2 aprilie, Irina Vlah îşi face marşul ei. Deputaţii PD le se alătură.

În concluzie, dacă e să stăm şi să calculăm cu ce ne-am ales după acest Week End de confruntare, ne pomenim cu o balanţă care se prezintă în felul următor: ego-uri multe satisfăcute pe de o parte şi o mobilizare a trupelor + un act al Parlamentului antiunionist votat de altă parte. Nu sunt sigur cine a marcat mai multe goluri...

MILIARDUL CUI NE ARE Uluitor, e de-a dreptul fantasmagoric ce se întâmpla! BNM zice că există şi a II-a parte a raportului Kroll. Şi că Shor ar fi unul din figurile cheie din aceste scheme. (De parcă noi nu ştiam!). Straniu, dar de această dată nicio scurgere în presă nu se întâmplă... Eu unul vreau să văd originalul. Nu interpretări de la BNM care e condusă, iata: am aflat-o şi pe asta, de un manager care a condus o filială implicată în scandaluri financiare internaţionale... Acum Shor nici nu se ascunde, ci organizează conferinţe de presă şi ne zice că nu-i de vină! Dar cel mai nasol este faptul că tot noi vom plăti, nu Shor... Cică creditele acordate de Leancă & Gaburici (eurointegratori şi ei!!!) vor fi transformate în datorie publică. De fapt, şi pe asta o ştiam... Aşteptam doar confirmare. Iar ca să înţelegem mai bine cum se mănâncă acest peşte cu tot cu os, vom plăti impozite mai mari. Daca, în principiu, sunt de acord cu introducerea impozitului pe avere (depinde şi de cum va fi calculat... teamă mi-e că vom fi brusc trecuţi la categoria „bogaţi” cu toţii, cam aşa cum au fost consideraţi înstăriţi acei de aveau un frigider ori un televizor şi li s-au tăiat ajutoarele sociale nu tare demult), atunci mărirea impozitului pe pământ este o porcărie adevărată. Acei puţini din ţărani care mai practică o agricultură de subzistenţă, iarăşi sunt loviţi rău! Uite-aşa combate statul moldav fenomenul emigraţiei... If you see what I mean...

FILIP, KARASIN ŞI USATÂI Coincidenţă ori ba, dar tocmai acum, în această perioadă belicoasă, a venit în Moldova şi Secretarul de stat, Viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigorii Karasin. Bineînţeles, a fost şi în Transnistria. Dar cel mai uluitor este altceva: a fost primit de Premierul Filip! Din câte ştiu eu, în chestii din astea se obişnuieşte să se întâlnească la nivel de omolog... Decalajul de funcţii e prea mare ca să treacă neobservat... Ne milogim... Iar pe final Karasin l-a luat pe Usatâi la braţ şi împreună au zburat la Moscova...

CEC REFUZĂ REFERENDUMUL DADAIŞTILOR DA-daiştii au strâns semnături. Vreo 400.000. Multe semnături. Dacă dădeau cumva şi de mine, ori eu de ei, semnam şi eu, pe bune. Fiindcă şi eu îmi doresc ca Preşedintele să fie ales prin vot direct de către popor. Dar CC a decis şi fără referendum. Şi punctum. Am închis subiectul. Uite eu de exemplu habar nu aveam că acest Referendum trebuia să se prionunţe şi asupra altor chestii precum diminuarea până la 51 a numărului de deputaţi (O prostie monumentală!). La fel precum (sunt sigur!) şi majoritatea celor care au semnat nu au luat în calcul celelalte întrebări. Oricât de întortocheată nu ar fi fenta CEC-ului, sunt de acord cu ea. DA cică vor iar proteste. Pe 24 aprilie. Mda... De unde nu i-am înghiţit niciodată, acum chiar e perversitate curată. Şi ce supapă faină de a evacua presiunea socială... Îi dăm cu revendicări politice aiurite şi uităm de cele sociale (care, de fapt, nici nu au existat la „protestatari”). Comod. Cuiva.

CENZURA Ai noştri boieri au obosit să fie hărţuiţi cu treabă şi fără treabă. Nici tu o bijuterie mai acatării să-ţi anini, ori un telefon mai bengos, ori un ceas mai de aur, nici tu o maşină mai Porsche-ască să-ţi cumperi... Nasol. Cenzura peste ei! Ce contează că europenii au respins aceste modificări? Noi încă nu suntem europeni! Noi doar dorim să fim. Dar între a dori şi a fi e o diferenţă mare. Comod. Cuiva.

 

*traduceri proprii din franceza

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
28 mars 2016 1 28 /03 /mars /2016 10:17
Săptămâna în care a explodat Bruxelles-ul

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Ne-a stat ceva în gât şi noi dorim să scuipăm
este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,
să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut
din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.
(Noir Désir, L'Europe (traducere proprie))

Explozii la Bruxelles... Au venit după doar câteva luni de la atentatele de la Paris. Noi, cei de la Paris, ştim cum e... Europa e în război. Unul pe viaţă şi pe moarte. 

Ce? Ce vă aşteptaţi să citiţi în continuare? Prostii despre războiul civilizaţiilor? Despre nemernicii de agenţi imigraţi care explodează (hic) Europa „din interior", infiltrând-o, mascaţi în refugiaţi?

Nu, Europa este în război cu sine însăşi!... Nu am dubii că se va descurca până la urmă... Totul e o chestie de preţ. Şi de timp. De felul în care vom răspunde la aceste atentate depinde viitorul Europei... Dacă răspunsul se va asemui declaraţiilor lui Băsescu, atunci înseamnă ca am fost învinşi... Şi atunci preţul va fi mare, iar convalescenţa – lungă... Niciun inamic nu ne poate face ravagii mai grave decât negarea noastră de sine.

xxx

La drept vorbind, decalajul e prea mare între tragedia din Belgia şi balamucul de la noi... Dar fie... 

CETĂŢEAN ŞI NU PREA Apropo, tot de Băsescu: cică a cerut cetăţenia R. Moldova. Coincide cu sfârşitul mandatului lui Timofti. Totuşi, de ce nu a făcut-o până acum? A promis doar, nu? De frică nu cumva să i-o dea? Ori i-a fost mereu dată peste cap agenda, ca şi de această dată, când a promis că vine la un marş al Unirii, dar, uite-că, acest salto al fatumului nu-i permite s-o facă... Vedeţi D-stră, aici e doar un marş păcătos, pe când la Palatul Parlamentului va fi ales ditamai Preşedinte al MP. Chestie de priorităţi... 

ARESTĂRI Din reţinerile CNA-ului din această săptămână vom menţiona încă doi angajaţi de la CNPF reţinuţi în cazul BEM. De asemenea, a fost reţinut unul din foştii administratori ai Moldova-Agroindbank, cărora BNM le-a retras confirmarea pe 16 martie 2016. Adica, câte ceva parcă se mişcă, pe de o parte...

ACHITĂRI Pe de altă parte, de către Judecătoria Buiucani este achitat un executor judecătoresc implicat într-o spălare de bani astronomică! Doamna, căci despre o parte femeiască vorbim, a dispus încasarea mijloacelor băneşti în mărime de 211 054 905 216,5 lei MDL (!!!) de la conturile corespondente ale băncilor din Federaţia Rusă în favoarea creditorilor nerezidenţi. Eu chiar sunt curios, câţi din noi pot să-şi închipuie cu adevărat ce înseamnă această suma?...

RECENSĂMÂNTUL CARE (N-)A FOST Vrei, nu vrei, dar datele recensământului vor trebui publicate în 2016. Aşa spune legea. Într-un comunicat de presă din 14 ianuarie 2015 BNS a declarat că conform alin. (2) art.9 al Legii nr.90 din 26.04.2012 rezultatele finale vor fi diseminate în 27 de luni de la data recensământului. La urma-urmelor şi Filip se impacientează! La sigud va ieşi cu scandal. Nu degeaba demisionează şefii de la BNS... Rămâne doar să ghicim care anume va fi natura scandalului... Vom afla că sunt prea mulţi „români" la m²? Ori poate vom afla numărul exact de emigraţi? Ori poate, pur şi simplu, vom afla că recensământul a fost lamentabil ratat şi că nu putem trage nicio concluzie pe urma lui?.. Dar pâna atunci, până la potop, se mai poate rupe ceva bani. BNS zice că-i mai lipsesc 8 mln de lei pentru a procesa datele. Pe lângă acele 78,6 milioane deja consumate...

AMERICANI LA CHIŞINĂU Şi nu oarecare, ci Șeful Comandamentului European al Forțelor Armate ale SUA, Breedlove, în persoana! A venit cu treabă: exerciţii militare comune moldo-americane la Bulboaca. Eu zic că e de bine. Adică nu-i neapărat bine, dar dacă nu se poate mai bine, tot mai bine să vină ei decât altcineva. Şi dacă tot vorbim de armată, aflăm în această săptămână cum a fost numit Gorgan şef al Marelui Stat Major (cică pentru 20 de mln). Dar se pare ca am aflat deja şi cum va fi eliberat Gorgan din funcţie în cel mai apropiat timp. 

INSUBMERSIBILII De unii se pare că nu vom scăpa uşor... Fostul Minstru al Apărării sub comunişti (2007-2009), Vrabie, este numit şef pe vamă... Mda, există păsări care valorează mai mult decât barza din cer...

A FOST SAU NU A FOST Doamna (mai bine zis, Tovarăşa, nu cumva s-o supărăm) Bodnarenco, acea care declara că i s-au propus bani grei pentru a părăsi PCRM-ul, a fost, apoi nu a mai fost, la CNA. E bună abordarea asta. Chiar îmi place. Eu zic că cineva aici numaidecât ar trebui să facă dubă. Apoi cum, tovarăşă? A fost sau nu a fost? Dar pentru asta ar trebui să fiţi la CNA, atunci când sunteţi convocată.

UN RUBENS PENTRU MOLDOVA! Va daţi seama? Tintoretto, Rubens, Pisanello, Mantegna, Bellini! Şi toate aceste pânze – în Moldova! Dar nu a fost să fie: hoţii tablourilor din muzeul Castelvecchio din Verona (printre care şi câţiva moldoveni) au fost prinşi... Păcat. Am fi avut şi noi nişte capodopere în ţară. Dar aşa... Ne-au rămas numai nişte „ninuni"...

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
21 mars 2016 1 21 /03 /mars /2016 12:21
Săptămâna în care s-a jucat o piesă în trei acte la Bruxelles

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Păi ce-ai vrea să fac, să tot înghit în mine toate flegmele justiţiarilor care-s ca cititorii care se mulţumesc numai cu ce scrie pe coperta IV a unei cărţi. Parcă-n problema dosarelor nue e la fel, nimic nu se cercetează pînă la capăt, totul rămâne-n suspensie – stigmatul ăsta nu iese la spălat – şi putem să ajungem nişte proscriţi, eliminaţi de societate şi total nevinovaţi, numai pentru că ni se pune în faţă sloganul: „Legea nu e morală”.

Nora Iuga, Hai să furăm pepeni, (Polirom, 2009, p. 162)

 

Înainte de a trece în revistă monotonia cenuşie cu care suntem obişnuiţi, am să vă scriu şi despre altceva, ceva de bine:

TRANSPLANT Un grup de medici de la Spitalul Clinic Republican a efectuat o operaţie destul de rară: un dublu transplant renal. Totuşi e important să fii conştient de faptul că în ţară mai există oameni care-şi fac onest meseria, cu măiestrie şi devotament. În special, să ştii că aceşti oameni fac parte din corpuri de meserie precum medicina şi învăţământul – despre care până şi ultimul leneş zice că sunt corupte şi putrede... Poate faptul că maică-mea este medic mă face să remarc anume această ştire şi să scriu ceea ce scriu? Nu ştiu.

Interesant, oare ce ar trebui să transplantăm la nivel de ţară ca să înceapă a funcţiona ceva?..

SALONUL DE CARTE DE LA PARIS Pe autobuzele RATP-ului de câteva zile stă aninat câte un afiş anunţând deschiderea salonului de carte de la Paris – unul din cele mai importante din Europa. Literatura română va fi prezentă masiv şi în acest an la salon graţie ICR-ului. Editura Vinea, tradiţional, vine şi ea cu o armată întreagă de poeţi, inclusiv şi din R. Moldova. R. Moldova nu este prezentă. Nicicum.

Şi acum despre ale noastre nevoi:

CIOCLEA ŞTIE DIN 2008 Vinerea trecută a devenit oificial – Parlamentul l-a confirmat pe Cioclea în funcţia de Guvernator al BNM. Nu vă pare straniu că acest capitol nu stă deasupra rândului care-l precedă? Şi totuşi nu este. Fiindcă în aceeaşi vineri RISE.MD publică un mic material despre cum Guvernul RM a semnat un contract cu BNP Paribas pentru privatizarea BEM. Şi a semnat contractul anume cu Cioclea. Omul ştie deci perfect cum se fac afaceri cu statul. A fost plătită atunci şi o primă tranşă de 51 mii de euro pentru un contract care nu a fost executat (nu din cauza BNP Paribas, să fie clar!). Bineînţeles, nu-i nimic fraudulos sau ilegal în toate aceste „relatări”... Dar eu am o senzaţie că mă are cineva de prost şi asta nu-mi place. Toate poveştile astea cu concursul... Primul semn de neîncredere a apărut atunci când ZdG zicea că Cioclea a fost în clase paralele cu Drăguţanu. Coincidenţă banală, dar un iz neplăcut s-a depus... În schimb, galeria e fericită! No, nu a zis Cioclea în Parlament că cetăţenia română este una „de suflet”? Voronin ridică mingea la fileu, smash! şi gata: in the pocket! Bizară senzaţie: parcă nu ai de ce anume te lega, dar un sentiment de disconfort persistă. E ca atunci când ştii că te-au avut, dar încă nu-ţi dai seama cum anume...

AVENTURILE LUI FILIP LA BRUXELLES Filip a plecat la Bruxelles. Piesă în trei acte. Actul I: Scandalul din avion: Au ales să zboare cu o cursă ordinară (fapt lăudabil), dar bădăranilor noştri, de îndată ce devin notabili cu funcţie, le pare că-l apucă pe Dumnezeu de picioare. Neamţul însă rămâne neamţ. El are o regulă şi o respectă. Pilotul a constatat că alte persoane în afară de pasageri au urcat la bord şi că nu au fost efectuate controalele de rigoare şi i-a dat pe toţi afară, cu Prim Ministrul în frunte. Actul II: GafaO gafă monumentală! Subliminală! Citez din Filip: „frauda bancară care a destabilizat situația politică, până la urmă, la Chișinău, trebuie să continue…”. Actul III: Luarea la trei parale: Ar trebui să fim deprinşi cu faptul că oficialii noştri sunt luaţi la bani mărunţi de fiecare dată când ajung în lumea bună. Dar de această dată am să-i iau însă apărarea lui Filip. Întrebarea lui Cristian Preda, europarlamentar român, („Ce faceţi ca să scăpaţi de Plahotniuc?”) este... tâmpită, iertat fie-mi calificativul. Cu acelaşi succes îl putem întreba pe Preda ce face el ca să scape România de... Gigi Becali, să zicem (cu mandat de europarlamentar şi el, în treacăt fie spus). Mult mai grăitoare şi mai pline de bun simţ rămân declaraţiile Doamnei Mogherini care rezumă perfect atitudinea europenilor faţă de Moldova. Epilog: Republica Moldova a avut în istoria ei doar un singur demnitar de rang înalt de care nu mi-a fost ruşine – Iurie Leancă. Avea prestanţă! El este Premierul care a semnat actele referitoare la AIC şi BEM. Trist...

CLOUNADĂ CU POPOV Andrei Popov îşi dă demisia din funcţia de Ambasador în Austria. Cică pleacă şi din PD. Nu mai suportă lipsa de democraţie din partid. Până acum a suportat, dar de acum încolo – nu, şi punctum! Facebook-ul jubilează! Cât curaj! Dar uite că apar informaţii că Popov avea să fie oricum rechemat din funcţie de către Timofti pentru lucruri cu totul diferite de o răzvrătire împotriva lui Plaha. Şi zvonuri precum că Popov ar fi acceptat să fie candidatul lui Usatâi la Preşedinţie. Şi punctum.

MILIONUL LUI TIMOFEI Ce aţi primit cadou la ultima aniversare? Iată Timofei, fiul lui Plaha, care stă cât mai departe de Moldova, a primit o mică jucărie în valoare de 1.200.000 (nu de lei) de la tata. Două lucruri de menţionat: în primul rând, reacţia fecioraşului este pur şi simplu fabuloasă: cunoaşteţi bancul despre Voronin şi fiul său, Oleg? Acum e Timofei şi tatăl său, Vladimir. Şi în al doilea rând, nu pot să nu menţionez că până şi miliardarii noştri sunt retrograzi, mici şi ridicoli pe lângă ai lor... Vedeţi ce zice şi face Bill Gates cu banii şi comparaţi. Mdeh, tot săracul e fudul.

FII PRIETEN, RUPE-O HARTĂ! Un detaliu care ar fi putut trece neobservat, căci semnificaţia numirilor grupurilor de prietenie parlamentare este una pur protocolară, dacă nu ar fi fost un detaliu: Batrâncea, acel care rupea o hartă a României în plină sesiune a Parlamentului, face parte din grupul de prietenie cu România! Dacă şi există prietenie aici, atunci e una cu prostia. Ce mai, frăţie de sânge...

GAZPROM – TRANSNISTRIA – ENERGOKAPITAL – MILIARDUL Investigaţia săptămânii vine de această dată de la http://theblacksea.eu/ . Scheme, conecţiuni, similitudini, coincidenţe... Laundromat, miliardul, contracte de energie şi spălare de bani. Că sunt la noi bandiţi, se ştie demult. Ne merităm ocara. Şi nu ne miră că s-a întâmplat. Deşi detaliile îşi au importanţa. Dar nu se fac toate aceste scheme şi cu implicarea companiilor din Scoţia? Poate aruncăm şi pietre în grădina britanicilor? Poate-or fi avut şi ei partea lor de responsabilitate?...

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Chiar aşa, oare ce mai face? Că am uitat cu desăvârşire de ei... Iată pentru popor se face lege, domnilor, nu şagă! Pentru trei harbuji, un om fără pile ia cinci ani! Pentru un miliard – te faci primar de Orhei... Legea-i lege... Eroului jude îi zice Evghenii (exact aşa şi scrie!) Sanduţa.

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
14 mars 2016 1 14 /03 /mars /2016 11:21
Săptămâna în care s-a anulat majoratul Moldovei

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Iată-ne din nou la finele unei săptămâni în care un singur eveniment le-a eclipsat pe toate celelalte, fapt ce-mi simplifică mult misiunea pentru noaptea în care se scrie acest text. Cred că ştiţi deja la ce eveniment anume fac aluzie. Încă puţin şi ajungem şi la el. Nu înainte de a vă vorbi despre alte două evenimente despre care puţin probabil să fi auzit, căci au avut loc aproape de mine şi departe de Chişinău.

Vinerea trecută în incinta Ambasadei Republicii Moldova de la Paris am discutat cu Vladimir Beşleagă. Există oameni care înnobilează şi luminează totul în jurul lor. Şi o simplă apropiere de ei, dar dară-mi-te o convorbire întreagă!, se preface în eveniment! Planetar! Universal! Galactic! Îi mulțumim Doamnei Lucreţia Bârlădeanu şi Ambasadei pentru că s-a întâmplat!

Al doilea lucru despre care neapărat am vrut sa vă scriu, este festivalul, planetar şi el astăzi, Marţişor. Probabil s-au făcut şi în alte părti. S-a organizat şi la Paris! Şi a fost bine. Nu ştiu dacă este neapărat acest lucru bine, dar s-a organizat fără proiecte, ajutoare financiare ori suport direcţionat. Autofinanţare. Prin străduinţa şi tenacitatea a câteva persoane şi în pofida straduinţei şi prostiei altora. Ca de obicei. Natalia ChirinciucSvetlana Postolachi, cred că au fost destui în acea seară care v-au zis „merci” şi în afară de mine, dar cu unul mai mult nu strică! (Iată lista completă a persoanelor graţie cărora acest eveniment a putut avea loc: Elena Chavanne, Cristina Ionaş, Ion Ciobanu, Ion Cobzaru, Eugen Leviţchi, Alexandru Leviţchi, Elena Keo, Doina-Nicoleta Postolachi, Ramona Pasca, Sergiu Demidov, Angela Todosiciuc. Organizatorii aduc mulţumiri şi Liviei Bulat de la Ambasada R. Moldova pentru suport.)

Să revenim acum la ale noastre, care vor fi scurte, dar, din păcate, deloc clare:

CC TAIE 15 DIN 24 Aşa dar şi deci, vom alege Preşedinte prin vot direct! Băieţii de la DA pot în sfârşit dormi liniştit acasă, făcând focul în sobă cu foile pline de semnături pentru referendum, Usatâi a şi început a se tângui, iar Dodon brusc şi-a găsit afinităţi cu acquis-ul comunitar. European, nu Vamal. La câţi s-au dat cu părerea deja despre această decizie ar fi ridicol să mai vin şi eu cu aprecieri, cu atât mai mult că nu sunt expert în drept constituţional. Eu văd toată această poveste din cu totul alt punct de vedere. Într-un epizod al războiul pentru Ucraina, o parte beligerantă mai nu a câştigat bătălia pentru Moldova având şi ceva avans, şi trupe dislocate în teren. Celălat adversar a schimbat brusc regulile de joc şi a mai redus din diferenţă. Este doar o reconfigurare a câmpului de bătălie fără avantaje strategice şi determinante pentru moment. Dar astea sunt fantezii de-ale mele. Am să mai adaug doar atât: la referendumul din 2010 am votat pentru alegerea Preşedintelui de către popor – unu la mână; la câte s-au întâmplat în această ţară cu legile în ultimii ani, a te lamenta pe urma acestei decizii e fandoseală curată – doi la mână; cică s-au anulat 15 ani de istorie... Puţini! – trei la mână şi punct final! Eu unul mi-aş face griji doar pentru un lucru: alegeri poate şi vom avea, dar iată CEC încă nu avem! Mandatul CEC-ului a expirat acum o lună!

RĂZVRĂTIREA GENERALULUI Şeful Statului Major, Gorgan, pe care Ministrul Apărării, Şalaru, insistă să-l elibereze din funcţie, nu se dă bătut şi scrie scrisoare după scrisoare Comandantului suprem al armatei, Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Nicolae Timofti, în loc să-l elibereze din funcţie, tace. Nu vom comite crimă de lèse-majesté şi nu vom aminti cum este numit Timofti în popor. Am putea avea dubii în acest conflict, dar prestaţia galeriei lui Gorban ne convinge mai bine decât orice.

PLOAIE CU DEZVĂLUIRI O serie întreagă de anchete au fost publicate în această săptămână. Una mai halucinantă decât alta. Newsmaker.md publică o investigaţie făcută în Ucraina despre „acţionarii” fictivi în numele cărora s-a furat miliardul, dar şi dezvăluiri extrem de directe referitor la banii alocaţi băncilor „în dificultate” prin decizie secretă de către Guvern. Ziarul de Gardă îl găseşte impresionant de uşor pe Oleksandr Pinchuk, aflat sub anchetă şi dat în căutare în Moldova. În ambele cazuri, jurnalişti fără imputerniciri şi neajutoraţi se descurcă mult mai bine decât instituţii întregi cu ofiţeri armaţi, protejaţi de lege şi statut! Rise.md vin şi ei cu investigaţia tradiţională şi îl „pişcă” simţitor pe ministrul Chirinciuc. Afacerea ca afacerea, dar omul cam încurcă funcţia publică cu pomelnicul de familie... Şi nu uităm nici de drone! De această dată Europa Libera este cea care a filmat pădurea de la Durleşti unde a crescut un cartier întreg de vile luxoase! Vile luxoase am mai vazut, dar există şi o noutate inedită în acest video: un proprietar povesteşte cu tupeu că cică vila la care vine în Porsche Cayenne e de fapt o gradiniţă pentru copii cu dizabilităţi! Câta obrăznicie!... El chiar ne are pe toţi de proşti?...

LISTA KGB-ULUI PENTRU O MOLDOVĂ LIBERĂ Constantin Corneanu publică în această săptămână un text pe Adevarul.ro cu o listă foarte curioasă. Sunt persoane propuse de către KGB pentru a conducea mişcarea democratică în Moldova. Câţi din ei sunt agenţi (presupun că în lista adusă aceştia sunt unităţi, dar important rămâne mecanismul de infiltrare...)? Câţi "doar" oameni de încredere? Câţi sunt folosiţi pe post de fumigen pentru a-i acoperi pe agenţii veritabili? Iată deci cum au fost infiltraţi „băieţii buni”! Reuşită operaţiune, ce să mai...

Cam atât. Ce să vă mai zic? Că Yurivanych e mai zhiv decât credeam? Cică e moderator TV la Dodon acum! Că încă un ins cu epoleţi implicat în dosarul „7 aprilie” a fost achitat? Că la concursul pentru postul de director la Radio-Moldova despre care v-am vorbit săptămâna trecută sunt doar trei candidaţi şi toţi „de-ai casei”?... Dar sunt oare astea din urmă noutăţi?

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
29 février 2016 1 29 /02 /février /2016 11:30
Săptămâna în care Umberto a devenit Ex Caelis Oblatus

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Importanţa şi valoarea evenimentelor care ne năpădesc zilnic, ierarhizarea lor, e o dimensiune strict individuală. Sunt din acei care-şi dedică tot timpul şi pasiunea luptei împotriva lui Plahotniuc, de exemplu, sau împotriva lui Filat, sau încă împotriva cuiva, exorcizându-şi frustrările şi ura prin această focusare sterilă... Cineva stă cu ochii pe războiul din Siria, altcineva se întreabă dacă va lua în sfârşit DiCaprio un Oscar anul acesta, pentru alţii nu există subiect mai important decât desemnarea candidatului naţional pentru Eurovision...

Pentru autorul acestor rânduri noutatea care le-a umbrit pe toate în săptămâna care a trecut a fost dispariţia a două personalităţi de vârf din lumea literaturii. Hazardul a făcut ca atunci când am aflat despre moartea lui Umberto Eco să fiu în plină lectură a unui roman (Laurent Binet, La Septième Fonction du langage), extrem de fascinant şi decalat, în care Umberto Eco este un personaj... O coincidenţă, bineînţeles, dar strânge în spate, cum n-ai da... În afară de cărţile citite, îi datorez lui Umberto un zece pe care-l luam la „Lingvistica generală” în îndepărtatul an 1996, atunci când la un examen am vorbit despre principalele curente în lingvistică şi am pomenit şi de semiotică cu Umberto Eco. El încă nu făcea parte din manuale şi însuşi faptul că i-am pomenit numele şi-a făcut efectul...

Harper Lee a rămas fidelă destinului până şi în moarte... A preferat să rămână retrasă toată viaţa, refuzânt sofitele mediatice. Autoare a unui singur roman, dar cultisim! (To Kill a Mockingbird), ea publică a doua carte (Go Set a Watchman) cum ar fi să trânteşti uşa atunci când pleci... Implacabilul fatum a făcut, însă, ca şi acest ultim act al vieţii sale, moartea, să rămână umbrit de decesul lui Umberto...

xxx

Oricât de complicată nu ar fi tranziţia, imposibilă chiar, vom reveni la ale noastre oi, care, după cum ne spune Păcală, negre nu-s niciuna, iar albe şi mai puţine.

PRIHVATIZĂRI? Statul vrea să vândă câteva întreprinderi destul de „gustoşele”. Printre ele regăsim „Tutun-CTC”, „Barza Albă”, UNIC... Toate bune, statul chiar nu are de ce produce ţigări, la o adică. Doar că termenul limită pentru depunerea ofertelor e fixat pentru 23 martie! Vă întreb: care investitor serios angajează afaceri de milioane în doar o lună?! Opacitatea acestei „operaţiuni” e dubioasă şi mă face să cred că „cumpărătorii” sunt deja stabiliţi... Cum ar trebui să funcţioneze? Simplu: ar trebui să funcţioneze Bursa de valori şi să existe o piaţă a valorilor mobiliare cu toate atributele de rigoare. Şi acţiunile acestor întreprinderi să fie vândute pe această piaţă, fără „tendere” inutile, fără nimic. Astfel încât să fie deschis accesul la proprietate şi pentru micii investitori. Numai că, vorba Preşedintelui, ar trebui să fie, dar dacă nu-i... Iată aşa se nasc oligarhii. Pe care după asta îi pândim cu dronele şi facem spume la gură combatându-i...

9 PENTRU BNM. FMI ŞI BM PENTRU 1: 9 candidaţi şi-au depus CV-urile pentru postul de Guvernator al BNM. Dacă printre aceşti 9 au fost şi candidaturi destul de exotice, 2-3 CV-uri sunt detul de impunătoare, formaţi la cele mai bune şcoli şi cu experienţă în instituţii financiare solide. Eu unul sper ca viitorul Guvernator să fie ales din exterior, fără legături suspecte de clan, rubedenie sau de gaşcă cu acei din „sistem”... Cred că exact asta aşteaptă şi reprezentanţii FMI-ului sau ai Băncii Mondiale cu care s-a întâlnit Filip în această săptămână. Acordul cu FMI chiar este o urgenţă absolută, dacă e să ne aducem aminte de ceea ce spunea Ridha Tekaia (vă scriam despre acel interviu vinerea trecută): actualmente R. Moldova emite obligaţiuni de stat la nişte rate de dobândă astronomice (cine, dacă nu noi, le va plăti?)...

PARLAMENTUL LUCREAZĂ În sfârşit au ieşit din hibernare deputaţii! Chiar dacă nu ne-au scutit nici de această dată de câteva prestaţii jalnice şi show de cel mai prost gust, au fost votate legi foarte importante. Mă refer, în mod special, la legea despre Procuratura Generală şi cea referitoare la CNI (deşi au mai fost şi chestiunea cu imunitatea deputaţilor şi cea a numărului limitat de licenţe de televiziune pentru o persoană, deloc neglijabile). Noua abordare a partenerilor de dezvoltare (a se vedea declaraţia Miniştrilor de Externe ai UE şi comunicarea foarte sugestivă din partea Ambasadei SUA) pare să fie eficientă. Imediat a demisionat şi Procurorul General. Numai că legătura între aceste două evenimente e mai greu de stabilit, indiferent de ceea ce afirmă Gurin. În primul rând şi din cauza că demisia sa a fost precedată de un scandal legat de procurarea automobilelor de serviciu extrem de scumpe. Şi din cauza că noua lege intră în vigoare abia în august 2016. Usatâi, iată, afirmă că Gurin ar fi un candidat pentru Preşedinţie la CC...

CNA ŞI PERCHEZIŢIILE Două serii de percheziţii cu reţineri şi tot balamucul au fost efectuate de CNA. Prima – la Primăria de la Chişinău. A doua – la Moldovatransgaz. Să sperăm că sunt un act ordinar (deşi destul de extraordinar pentru Republica Moldova) de justiţie şi nu o reglare de conturi sau un instrument de a înlocui pe unii cu alţii, mai comozi. Vom trăi şi vom vedea. Între timp merită menţionată declaraţia Primarului Chirtoacă care zice că a cerut demult această investigaţie. Nu ne rămâne decât să-l credem pe cuvânt.

AIURELI ÎN SONDAJ A fost publicat un sondaj de opinie (CBS-AXA) care spune că niciunul din partidele actuale care îşi asumă astăzi actul de guvernare nu ar trece pragul electoral dacă alegerile ar avea loc astăzi. E suficient însă să examinezi doar o cifră – 41% din respondenţi fără opţiune de vot! – ca să-l arunci la gunoi fără a încerca să-l înţelegi. Dacă însă doriţi opinia unui profesionist, citiţi ceea ce scrie Doru Petruţi. Eu – pas (în sens de „renunţ”, nu de nume de partid, să fiu înţeles corect!).

DEZVĂLUIREA SĂPTĂMÂNII Rise.md publica săptamâna trecută una din cele mai simbolice dezvăluiri de până acum. Nu exagerez. Proprietăţi publice, unele cu destinaţie culturală precum Palatul de Cultură al Sindicatelor, sunt lăsate să se ruineze, apoi sunt vândute de către Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) pentru ca ulterior să devina business-ul cuiva, care, în mod normal, ar trebui să stea la răcoare... Chintesenţă a 25 de ani de tranziţie...

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article
22 février 2016 1 22 /02 /février /2016 12:44
Săptămâna când totul s-a văzut de sus

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

 « Не корысти ради, а токмо волею пославшей мя жены. », Отец Фёдор din « 12 scaune » de Ilf & Petrov

Doamne, cum îi mai ţii? Deşi... Ce treabă să aibă ditamai Dumnezeu cu nişte necăjiţi de alde noi? Căci nu El i-a ales, nu El ne scoate la mitinguri, nu El cumpără lumânari... Cu siguranţă că le vede pe toate de acolo, de sus. Că doar n-o fi având nevoie de drone, ca noi, iştilalţi...

VĂZUŢI DE SUS Totuşi au fost bune protestele de la Chişinău la ceva! Lumea şi-a cumpărat drone pentru a evalua numărul protestatarilor, iar acum, vrei - nu vrei, trebuie să faci ceva cu ele. Şi au pornit a filma de sus palatele diriguitorilor noştri. Nu că ar fi fost o mare taină. Despre casele lor luxoase s-a tot scris. Dar cu imaginile era ceva mai greu – ai noştri mahări şi-au ridicat ziduri de peste doi metri şi cele mai savuroase lucruri rămâneau ascunse. Da, şi unghiul de fimare... Acum, cu drona, totul a devenit mult mai... SPECTACULOS! Săptămâna aceasta au defilat trei filmuleţe: Ex- Preşedintele CC, Dumitru Pulbere (acela care primea cândva în dar de la Voronin un ceas scump de mână), ex-deputatul PD, Constantin Botnari, acel care-şi depunea mandadul în chiar această săptămână (şi care, în afară de casă, a mai îngrădit şi vreo 40 de ari din pădurea de alături) şi „colonelul” Vladimir Cantarean, alias Mitropolitul Vladimir... Despre această „cocioabă”, scria ZdG încă prin 2014, dar Cantarean negase atunci. Totuşi tare lucrativ business mai sunt lumânările astea! Avea dreptate Părintele Fiodor... O mică fabrică de lumânări – şi fericirea-i garantată, dar ditamai atunci când ai o Mitropolie la dispoziţie!... Şi încă ceva: tare aş fi curios să ştiu cui aparţin şi căsuţele din vecinătatea celor arătate. Că nu arată deloc rău nici ele. Interesant: proprietarii lor au plătit impozite conform legii? Chiar aş vrea să aflu, din ce salarii au ridicat ei aşa palate?

7.500 Un fapt divers: ştiaţi că în lume există doar 54 de munţi mai înalţi de 7.500m? Nu 101, ci doar 54. Dar să lăsăm munţii. Un deputat de pe la noi, Sergiu Stati, se vaicără că nu-i ajung 7.500 de lei. În ţara în care majoritatea pensionarilor abia depăşesc 1000 de lei pe lună, cu tensiuni sociale, această declaraţie a răsunat ca o explozie... Dar cel mai interesant nu este faptul că deputatul se jeluie, ci acest fragment din monologul lui: „...și încă să mai susții nu știu ce.” Semnificativ... Cum e la noi cu legislaţia? Poate fi considerată această frază autodenunţ? Adică omul s-a spălat preventiv de păcate, gata... La urma-urmelor mi-ar place să fie adevărat ce zice Stati (să ştiu că trăieşte doar din leafă), numai că el şi aici minte: cică în 2014 deputatul ar fi avut un venit lunar (declarat!) de 18.887 lei. Între timp i-aş recomanda un master-class de la Diana Guja cum să te descurci cu 3.000 de lei pe lună, sau i-aş propune să facă ca acest profesor care lucrează nopţile la benzinărie. No, eu zic că lui Stati îi va fi şi mai uşor. La cât de des se adună Parlamentul are avea timp berechet pentru un al doilea job...

FRATE, FRATE, CÂŢI BANI DAI? Preşedintele Timofti a plecat la Bucureşti. După bani. Dar brânza pe gratis s-a terminat. A fost băgată-n şip european. Integrează-te acum, dacă poţi... Fără reforme care ar subţia bine de tot corupţia – nicidecum... Totuşi patru milioane Timofti i-a cerşit. Numai că tot păţitu-i priceput şi banii vor fi distribuiţi direct pentru ajutoare umanitare destinatarilor. Pentru restul nevoilor va trebui de căutat pe la cei filmaţi cu drona...

ŞI UE SUNT SUPĂRAŢI? Miniştrii de externe UE au făcut o declaraţie referitor la Moldova. Nicu Popescu zice că e cea mai dură de la guvernarea comunistă încoace. Pirkka Tapiola zice că UE cere acelaşi lucru ca şi până acum. Adică nu s-ar fi schimbat nimic. În afară de un lucru: s-a terminat creditul. Orice fel de credit.

FORMUZAL SE INSTALEAZĂ ÎN GAYROPA Tare dubios Formuzal-ăsta... Nu demult umbla cu acei de-i fac pe europeni pederaşti, iar acum, hop! - o şterge în Germania. Ori minţea cu neruşinare, ori... Oare nu cumva? Hmmm... Original coming-out-ul... Cine să-i ştie pe Gayropenii ăştia?...

AJUSTĂRI ORI SCUMPIRI? Pe e-sanatate.md a fost publicat un articol despre scumpirea medicamentelor. Funcţionarilor de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu le-a plăcut, cică nu-i scumpire, ci „ajustare”. E din cauza cursului valutar. Eu i-aş invita să consulte sensul cuvântului „a scumpi” în DEX. Nu-i bai, dacă vreţi să fie „ajustare” - să fie. Când veţi ajusta şi veniturile populaţiei la cursul valutar (interesant currency board ar ieşi, nu-i aşa?) atunci va fi ajustare. Până atunci e scumpire şi punctum!

BOMBA Ridha Tekaia de la Mobias Banca (Groupe Société Générale) într-un interviu de o claritate rară ne explică ce se întâmplă acum în sistemul bancar. Apoi, fraţilor, dacă e aşa cum zice Dumnealui, atunci stăm călare pe o bombă şi ne jucăm cu detonatorul... Miliardul va fi o glumă inocentă pe lângă ceea ce poate urma... Pe de altă parte, nici nu vreau să-mi imaginez câte obligaţiuni de stat la o rată a dobânzii astronomică au fost deja emise...

CHIŞINĂU IS NOT NEW YORK! CMC a decis că în centrul istoric al Chişinăului clădiri mai nalte de 12 metri nu pot fi înălţate. Mai sus – doar cu drona! O decizie bună! Sper să se refere şi la hotelul planificat în locul Cafenelei Guguţă. Nu de alta, dar judecăţile nu servesc la nimic. Iar în afară de o mână de activişti, soarta acestui ex-spaţiu public nu interesează „protestatarii”, chiar dacă proiectul i-ar fi aparţinut lui Plahotniuc! Bineînţeles, ei sunt interesaţi de anticipate şi nu au timp de fleacuri...

Cam atât. O săptămână frumoasă vă doresc! Şi cât mai puţine noutăţi, căci No news – good news!

Published by Vitalie Vovc - dans dari cu pareri
commenter cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher