Ceea ce face în chiar aceste momente Guvernul Republicii Moldova, de mânuță cu Președinția, nu poate avea alt calificativ decât „crimӑ economicӑ”... O crimă împotriva propriilor agenți economici și, respectiv, a propriului popor. Cred că ați priceput deja că mă refer la toată această pălăvrăgeală, declarații și promisiuni, toate acele „eforturi” (pe banii noștri, se pare), cu vizite repetate și organizări de „foruri economice”, pentru a dezvolta relațiile noastre economice cu... Rusia!

În principiu, teoretic vorbind, statul nu are obligația să se comporte ca un agent comercial, el are rolul de regulator și nu ar fi trebuit să se ocupe de „promovarea” companiilor moldovenești în Rusia, nici de promovarea rușilor în Moldova. Dar teoriile nu sunt decât teorii pentru mucoși visători din băncile universitare, chiar și alea de la Harvard.

Toate statele fac comerț și nu e nimic reprimabil în promovarea unor politici economice raționale, care ar favoriza atât un flux constant și important de investiții în economie, cât și un cadru cât mai securizant pentru propriii agenți economici. Activitate economică intensă înseamnă locuri de muncă și bază sănătoasă pentru impozitare din care să se finanțeze învățământul, protecția socială și securitatea.

Oricât de mult nu ne-am supăra noi pe guvernările precedente (ne putem chiar supăra tare de tot, căci am avea de ce), dar până la înscăunarea noii coaliții noi am ajuns la o repartizare destul de sănătoasă a fluxului de schimburi economice, atunci când principalii noștri parteneri erau țări occidentale (75% din schimburile economice), acolo unde înțelegerea e înțelegere, contractul e contract, iar proprietatea este ceva sfânt. Ar fi fost firesc ca, în continuitatea eforturilor deja depuse, să se insiste de acum încolo pe volum, dar... În pofida declarațiilor (proaspӑtul nostru ministru de externe ridica chiar la rang de trăsătură națională faptul că exportăm majoritar în UE!) și a logicii elementare, noua guvernare îi dă cu intensificarea relațiilor economice cu... Rusia!

Argumentul adus este că piața Rusiei ar fi una mare, iar banul nu miroase și ar fi o prostie să nu "profităm" de ruși. În realitate, există doar două explicații a ceea ce se întâmplă: setea de profit imediat a unor clanuri mafiote care controlează fluxul de export spre Rusia (știți cine e capul ei, cred, și fără a o specifica) pe de o parte, cea a Moldovei, și menținerea unui teritoriu în continuare sub papuc prin dezvoltarea şi multiplicarea pârghiilor de influență și șantaj, de cealaltă parte, a Rusiei. Anume faptul că Rusia este o piață mare, în care mecanismele fireşti economice nu funcţioneazӑ și prezintă un risc enorm pentru noi. Aceastӑ „piaţӑ” poate lesne înghite o mare parte din „exportul” nostru la o simplă mișcare de arătător al marelui khan şi astfel putem deveni din nou extrem de vulnerabili, la cheremul aceluiași deget de după zidul Creminului... 

„Tot pӑţitu-i priceput” spune o vorbă mai veche. De pățit am tot pățit până acum, nu cred că e nevoie să mai amintesc de embargourile repetate cu care am fost gratificați de Rusia atunci când credeau ei cӑ nu eram „cuminţi”, sau de prețurile ridicate pentru gazele naturale pe care le plătim, dar de priceput așa și nu am priceput nimic...

Recunosc: zilele trecute cea mai urmărită poveste de către subsemnatul a fost reportajul scriitorului român Jan Cornelius despre călătoria sa de la Iaşi spre Chișinău, publicat, fragment după fragment, pe peretele său de pe Facebook. Invitat de către centrul german Akzente să participe la un eveniment cultural, „neamţul român” cu reședință în Germania, la Düsseldorf, duce în timp real un mini „jurnal de cӑlӑtorie”. (Iatӑ o mostrӑ, o postare din vamă: „Nu știu de ce mi se pare că văd după colț zidul de la Berlin. Dar cred că e zidul toaletei.”)

Vă recomand cu insistență să vă conectați și să-l citiți: e relatarea unui om care vine dintr-un spațiu al normalității despre acea absurditate în care trăim și pe care nici nu o mai luăm în seamă. Ne-am deprins. Și nici nu pare să ne deranjeze prea tare...

Pe 20 septembrie Jan Cornelius a citit la Cenaclul Republica din cartea „De ce nu-s românii ca nemții?", pe care a scris-o impreună cu Adina Popescu, apărută anul acesta la editura Paralela 45.

Dar nu doar Jan Cornelius a ajuns la Chișinău. Toată floarea teatrului românesc va participa la cea de-a cincea ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești! Festivalul teatral, finanțat de ICR și ministerele Culturii din R. Moldova și România, a debutat cu spectacolul „Dosarele Siberiei” în regia lui Petru Hadârcӑ și va dura până pe 29 septembrie.

Din cele bune vom mai menționa și „darea în exploatare” a sistemului de canalizare în satul Roșu, construit, bineînțeles, pe bani din Germania și din România (aproape 1 mln de euro!). La fel, pe bani româneşti (ai Bucureştiului) au fost refӑcute scӑrile de granit din parcul „Valea Morilor”.

Cam atât cu veştile bune. Sӑ trecem la cele mai nebune, obişnuite...

Dar înainte de a o apuca pe aceastӑ hudiţӑ, vӑ invit sӑ citiţi şi acest articol în care mӑ jucam de-a consultantul (nu neapӑrat pentru cӑ l-am scris eu, ci pentru a pricepe mai bine ce urmeazӑ).

SPUTNIK ZBOARĂ PREA SUS După ce li s-au ridicat imunitățile respective (parlamentare, nu aletele) deputatele lui Shor, Tauber și Apostolova, au fost arestate (e drept cӑ ulterior a fost anunţat arest la domiciuliu). Oficial – pentru că figurau în raportul Kroll. Nu a fost arestat însă și Novasadiuc, actualul șef al agenției Sputnik de la Chișinău. Ruşinicӑ, stimați ofițeri mascați! E mai ușor să te legi de acei rămăși fără „krâşӑ” (pentru a folosi expresia de pe un panou publicitar pe care l-am văzut astă vară la Florești) decât de un individ protejat de Kremlin, nu-i așa? Tot la capitolul respectiv vom menţiona şi cererea de ridicare a imunitӑţii pentru Vladimir Cebotari și Petru Jardan de la PDM, adicӑ tot nişte orfani de „krâşӑ”. Cebotari, aşa un detaliu, e candidatul PDM la alegerile primarului Chişinӑului. E posibil ca la momentul în care veţi citi aceste rânduri sӑ fie deja sӑltaţi... Sӑ nu credeţi cӑ plâng cuiva de milӑ, poate doar, dar puţin de tot!, îmi pare rӑu pentru viitorul luminos al kolhozului de la Jora de Jos... Și mai am un regret, de aceastӑ datӑ mult mai mare. E ceva absolut macabru în comportamentul acelor „anchetaţi”: chiar şi atunci când cad, aparent irecuperabil, ei rӑmân fideli „partidului”. Aşteptӑm în continuare sӑ fie „aruncat în aer” sistemul politic... Pe semne, „încӑ nu a venit momentul”... Ori e amatorism total şi aici: doar vorbӑraie mӑruntӑ, fӑrӑ acte serioase, fӑrӑ „compromat”...

COALIŢIE „SITUAŢIONALĂ” BETON PSRM și ACUM au semnat mult-așteptata coaliție. Desigur, toată lumea știe că nimic nu-i mai durabil decât temporarul, mai ales când așa-i „situaţia”. Cică e acord între instituții, nu între partide, ceea ce-i absolut ridicol, căci colaborӑrile între instituții sunt reglementate de alte acte (cum ar fi Constituția, spre exemplu), dar cine mai ține cont de ele? Cât privește textul, doar un singur alineat merită atenție (al doilea din capitolul „Principiile de guvernare”, chiar de pe prima pagină), iar sensul lui poate fi redus la o simplă propoziție: „Stӑm pe loc!”. Dacă-i „beton”, atunci „beton” să fie! Ce să-i faci?, suntem eminescieni până-n măduva vectorului: „Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămanem”. Păcat doar că nici barem poeziile nu le învățăm până la capăt...

BĂTĂLIA PENTRU PROCUROR  A fost modificată procedura numirii Procurorului General, ceea ce în limbajul noii coaliții înseamnă „Reforma procuraturii”. Nu sunt mare specialist în domeniu, dar cred că textul lui Alexandru Tănase e suficient de accesibil pentru toată lumea. Redusă la o frază, această „reformă” înseamnă doar atât: „Procurorul îl vom numi noi!”.

NĂSTASE PUNE CRUCE PE MAI Bine, bine, nu chiar „pe”, ci „în”. Un coge crucelӑu! Să știe toți ce cruce au a duce! Mie personal mai potrivit (și mai corespunzător, printre altele, cu aceeași Constituție care zice că biserica e separată de stat) îmi pare un alt proiect de instalație: un țambal astupat cu o batistă maaare, cu horboțele, croșetata cu ornamente naționale.

TREI AU PLECAT Pavlovschi și Spătaru au zis NU platformei DA. S-o fi supărat pe ceva. Dar asta e firesc, oameni mulți, funcții puține... Nu se ajung pentru toți. Dar a plecat și al treilea, o figură mult mai grea: Octavian Ţâcu! El anunță că va fi candidat la funcția de edil al Chișinăului și face apel la Năstase să nu se bage în cursa electorală, adică să-și ducă crucea mai departe la MAI. Iatӑ asta zic şi eu – uppercut! Ţinând cont de agitaţie, se pare cӑ furnicarul a fost lovit simţitor!

JUDECĂTORI DISCIPLINAŢI Piramida a simțit că s-a schimbat vârful și încet - încet se mută sub cel nou. Astfel înțeleg eu demersul judecătorilor care cer demisia in corpore a CSM (bănuiesc că tot de ei ales). Această mișcare este absolut independentă și neafiliată, fiți pe pace. E din altă simfonie acest proces. (nu degeaba vӑ recomandam eu un articol mai sus)

UN PENCE ÎN LOC DE POMPEO Tentativa Maiei Sandu de a-l vedea pe Pompeo a eșuat, acoperită de cenușă precum Pompei de Vezuviu. Chiar eram curios cum vor reacționa americanii. Poate că dacă îi bătea smerită la ușă, i-ar fi deschis Secretarul de Stat pentru o poză, dar..., Mike Pompeo a șters-o din gară. Chestie de priorități. În schimb, Maia Sandu a fost primitӑ de un alt Mike, acel care e Pence, Vice-Preşedintele. Sӑ zicem cӑ aparenţele au fost salvate!

MOSCOVA – BERLIN E un traseu, nu o axӑ, nu cobiţi, vӑ rog! Dupӑ ce a fost la Moscova, ministrul notru de externe a plecat la Berlin. Probabil sӑ-i asigure pe nemţi cӑ a rӑmas acelaşi Nicu Popescu şi nu „Nikalai Nikalaici”, precum îl vede Lavrov. Poate va reuşi sӑ le explice şi acel alineat doi despre care scriam mai sus, dar asta va fi mai greu... Explicaţii vor fi fӑcute, cu certitudine, drept cӑ nu se ştie care va fi vectorul explicaţiilor.

NIKALAI VS HOGAN Voi începe cu un disclaimer (așa-i la americani primit): ceea ce voi spune nu este nici rasist, nici șovin. Dimpotrivă! Un eveniment de la Bălți mi-a adus aminte de un vechi banc despre cum pregătesc americanii un spion ca să-l trimită în Siberia. După multiple pregătiri și exerciții, spionul vorbește la perfecție rusa, înjură de mama focului, stăpânește de minune codurile pușcăriașilor și bea vutkӑ de se usucă taigaua de la suflarea lui, mai dihai ca un rus. În ultimul moment, pentru verificare, cheamă un emigrant rus care le dă toată pregătirea peste cap: „Înţelegeţi, domnilor, în Siberia nu prea sunt negri...”. La Bălți, Hogan a vorbit românește. Grigorişin – rusește! Găsiți intrusul! Eu zic că e o chestie de obraz, nu de culoare a obrazului.

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII Poate chiar a deceniului! Va reveni oare TVR în Moldova? Vom reaminti că TVR și-a sistat emisia pe teritoriul Republicii Moldova pe timpul lui Voronin, la 27 septembrie 2007. Frecvențele au ajuns ulterior să fie gestionate de holdingul lui Plahotniuc, prin care erau difuzate Canal 2 și Canal 3. Iată deci veritabilul test pentru actualul guvern, adevărata hârtie de turnesol! În funcție de decizia luată va fi definitiv clar: e un guvern anti-Plahotniuc sau unul de natură pur geopolitică?

Cam atât. Cireșica de pe tort din această săptămână o voi trimite-o Reprezentantului comercial al Rusiei în Republica Moldova, Vladislav Darvai. Ăsta cică vrea să dezvolte „inteligenţa artificialӑ” în Moldova! No bine, a cam întârziat: inteligența în Republica Moldova e deja ceva artificial, contrafăcut, căci cea „naturalӑ” și „organicӑ” s-a cam evaporat... Dar dacă ne aducem aminte de acel robot al ruşilor care s-a dovedit a fi un om mascat, totul devine cât se poate de logic. Așa că data viitoare când ne vor anunța că ale rușilor cunoștințe despre Moldova se datorează „inteligenţei artificiale” să nu căutați roboți și algoritme, ci omuleți mascați. Tot un fel de network.

P.S.: Hei, deşteptule, mӑ veţi întreba, dar ce are titlul editorialului cu textul? Vӑ zic imediat: Laura Codruţa Kovesi a fost votată procuror-șef european, primul din istoria Uniunii Europene! S-ar cuveni sӑ-i felicitӑm pe europeni. Și sӑ ne întristӑm niţel, cӑci ce avem noi cu ei, cu europenii?...

Alineatul II e crezul nostru!

Puteți, bineînțeles, citi romanul lui Oleg Serebrian „Woldemar” și fӑrӑ a fi citit în prealabil „Cântecul mӑrii”. Veți rămâne la fel de încântați, vrăjiți, fermecați... Cu atât mai mult că romanul conține suficiente cârje și proptele explicative disimulate armonios în text. Dar dacă e să acceptăm acea categorizare (pe care nu am de gând s-o contest) de pe coperta a patra precum că am avea de furcă cu un „roman psihologic”, atunci lectura „Cântecului mӑrii” e mai mult decât recomandatӑ, fiindcă originea și explicația unor comportamente ale adulților, acea matriță din care a ieșit Woldemar, o vom găsi în prima parte a acestui (la moment) diptic literar.

„Woldemar” este o carte care descrie o investigaţie introspectivă a unui tânăr pentru ca să găsească răspunsuri la niște întrebări fundamentale pentru el, dar şi pentru fiecare din noi atunci când ajungem la... „personalitate”. Adevărul e că ajungem la aceste întrebări doar în momente de suferință...

Pentru a „da de adevӑr”, tânărul Woldemar își așterne pe hârtie amintirile din fragedă copilărie: anii înainte de școală și primii ani de primară. Iar pentru că își dorește mai multă „obiectivitate” o roagă și pe bunică-sa să facă același lucru, iar bunică-sa nu-i altcineva decât Marta Skawronski, eroina principală din „Cântecul mӑrii”.

Șirul portretelor din „Woldemar” - de la mămuca Marfina, omul lumii rurale vechi peste care istoria a trecut mutilând-o colateral, dar lăsând-o acolo unde au fost, în trecut; Bunica Marta („baronesa”) cu soțul ei, reprezentanți ai nobilimii urbane, care a plătit cel mai mare tribut (12 ani de exil pentru Marta) și nu a putut supraviețui decât cu prețul unei resemnări totale; mama Iuliana (care s-a dovedit a fi o mamă vitregă), violentă și rece, că și epoca în care a crescut, dar totodată docilă până la negarea desӑvârşitӑ de sine; și, desigur, Woldemar, copilul de șapte ani, ca un receptacul care a fost crescut în toate aceste trei epoci launloc -, ne prezintӑ o Bucovinӑ în plinӑ descompunere, o lume în naufragiu...

Tânărul Woldemar, precum e firesc pentru un copil, absoarbe elementele lumii exterioare, destul de limitate, de altfel, și reduse la dimensiunea durerilor fiecărei generații. El va să fie substanța care va reface continuitatea cândva, peste ani, dar această povară este greu de purtat la moment, mai ales pentru un copil de șapte ani, mai ales într-o perioadă și într-o societate sărită de pe fix, precum acea descrisă în roman (epoca socialismului lui Brejnev), care nu face parte dintr-o continuitate firească istorică, și e doar o paranteză monstruoasă, o îngrozitoare anomalie procedurală...

Citeam pe undeva cӑ se preconizeazӑ o trilogie. Aşteptӑm al treilea volum!

P.S.: Hazardul face ca în vara lui 2018 sӑ fi vizitat locurile în care se desfӑşoarӑ acţiunea romanului: Cernӑuţi, Storojineţ, Crasna, Ciudei... Ce senzaţie stranie de a putea situa personajele în spaţii din propriile amintiri!...

Origine imagine

dragӑ Yukio, îţi scriu astӑzi pentru a-ţi cere un sfat,

o opinie de expert. cum e sӑ spui corect : hara-kiri sau seppuku ?

cineva mi-a zis cӑ ar exista o diferenţӑ de registru de limbaj...

apoi acel cineva m-a nӑucit cu o listӑ întreagӑ de suicide ritualice:

inseki jisatsu – gyokusaï – seppuku – jumonji-giri – shinjū – kobara – robuka – funshi – oibara – jigai…

ce dezmӑţ morbid pentur o ţarӑ cu tocmai 127 milioane de oameni!

alegere pentru toate gusturile şi situaţii ale vieţii:

boshi shinjū : atunci când se sinucid mama şi copiii

robuka : sinucidere pentru binele familiei

goï shinjū : atunci când copiii sunt de acord sӑ participe la sinuciderea familialӑ

muri shinjū : atunci când nu-s…

îţi scriu, dragӑ Yukio, cӑci îmi stӑ în faţӑ un tabel statistic

cu o piramidӑ demograficӑ stând într-o rânӑ

gata sӑ se rӑstoarne şi cifre absolute

identice cu anul 1915...

cam pe atunci îşi fӑcea seppuku generalul Nogi Maresuke,

la moartea împӑratului sӑu, care, cu doar câţiva ani mai devreme,

îi interzicea sӑ se taie din cauza cӑ au murit prea mulţi,

mult prea mulţi, credea generalul, în rӑzboiul cu Rusia...

mӑ uit, dragӑ Yukio, la cuţitele tocite de pe masa mea de bucӑtӑrie

şi înţeleg cӑ nu prea predispun spre a fi utilizate în scopuri nobile...

probabil deficitul de lame fine influenţeazӑ direct demografia.

probabil atunci când îşi varsӑ maţele câţiva generali,

mor cu câteva milioane mai puţin...

cicӑ la origini îşi fӑceau seppuku acei care refuzau sӑ execute ordine imorale.

oare de ce nu şi-a fӑcut seppuku, ori mӑcar hara-kiri, Vasili Mihailovici Blohin,

acel care a împuşcat cu mâna lui peste 20.000 de persoane?...

oare de ce nu şi-a fӑcut un jumonji-giri Josef Mengele,

„îngerul morţii” de la Auschwitz?...

m-am cam pierdut, dragӑ Yukio, printre atâţia morţi

şi nu mӑ descurc deloc cu atâtea definiţii savante:

Shoah, Holocaust, Teroare rosie, Holodomor, Foamete, Colectivizare, Genocid...

adiţionare impersonalӑ de milioane...

voiam sӑ te rog, dragӑ Yukio, sӑ ne trimiţi,

dacӑ gӑseşti pe undeva, vre-un manual de seppuku,

cӑci avem grave probleme la capitolul demografie...

Felicitări, dragi tovarăși! Am să vă zic puțin mai târziu cu ce ocazie vă felicit, dar țin cu tot dinadinsul să încep editorialul de astăzi cu ceva pozitiv.

La Paris am sărbătorit, precum o facem de ani buni de zile, Ziua Limbii Române. Vă invit să accesați un superb album fotografic realizat de Constantin Grigoriță. La Paris nu apar nici întrebări, nici interpretări, nici discuții... Oare de ce?

Un alt mare eveniment a fost târgul de carte Bookfest de la Chișinău. Sper că v-ați deplasat și v-ați îmbogățit bibliotecile cu carte bună și cu autografe de la autori. 

Bineînțeles, s-ar cuven să vă felicit și cu aceste două evenimente, dar cu siguranță nu adresându-mă-vă „dragi tovarăși”... Pe „tovarăși” aș vrea să-i felicit cu altceva:

Cândva demult, prin 2015, îndrăzneam să afirm că am intrat într-o epocă care poate să se soldeze cu o nouă cortină de fer în Europa. Încumetam chiar să vin cu o afirmație, vă las să decideți cât de fantezistă pare ea astăzi, 4 ani mai târziu, că acest nou „hotar”, visat de Putin, nu poate fi decât la Est de Ucraina, consemnând anexiunea Crimeei și a regiunilor separatiste din Donbass (dar acest lucru nu este dorit de Ucraina) sau pe Prut (acest lucru ar consemna o victorie desăvârșită a lui Putin în bătălia pentru Ucraina, dar o ruptură cu Occidentul). Putin le-a propus pe atunci occidentalilor un troc: să traseze această linie de demarcare a „zonelor de influenţӑ” pe... Nistru și diverşi „mesageri” neoficiali au lăsat de înțeles că o reunificare a Moldovei (fără Transnistria) cu România ar fi acceptată de Cremlin, dar nu a fost auzit. Occidentalii considerӑ cӑ ideea unei lumi ciopârţitӑ în „zone de influenţӑ” e depӑşitӑ. Eu nu știu dacă există o strategie sau „plan de acţiuni” concertat în Occident referitor la Ucraina și Moldova, cel mai degrabӑ – nu, dar Cremlinul este consecvent... Și anume această „consecvenţӑ” o putem observa derulându-se în Republica Moldova...

A observat-o și John Bolton care, după o vizită fulger la Chișinău, a anulat vizita Maiei Sandu în SUA. Și a făcut-o urât de tot: fără scrupule și invocând o cauză ridicolă. Dacă moldovenii cred că pot continua mai departe să sugă țâță de la două vaci, greșesc amarnic. După anexarea Crimeei ei erau obligați să facă o alegere, mai mult ca oricând. Și această alegere era eminamente geopolitică! Mai mult decât atât, alegӑtorii chiar au fӑcut-o: niciodatӑ partidele pro-ruse nu au acumulat mai puţine mandate în parlament decât la ultimul scrutin. Dar politicienii au decis altfel...

Americanii numai ce n-au făcut: au construit până și un ditamai drum (e de departe cel mai bun din țară!)... După cum zicea un taximetrist cu care am călătorit asta vară în Moldova: le-au făcut moldovenilor „o aluzie” groasӑ. Degeaba!...

Asta e, prostul mai e și încăpățânat: „batista pe ţambal” și gata! Șoigu vine ca un veritabil stăpân în Moldova să serbeze „eliberarea” noastră, Dodon merge la Moscova ca la servici (și săptămâna asta a fost), Kozak, acel cu federalizarea, iarăși va veni la Chișinău. Întors de la Moscova, Dodon ne anunță că a găsit soluția pentru rezolvarea conflictului transnistrean care prevede o „autonomie importantӑ” pentru Tiraspol. Exact ca-n bancul ăla: „Nu va mai fi război, dar va fi o luptă pentru pace într-atât de crâncenă, încât nu va mai rămâne nimic în picioare!”... Și o face chiar de ziua Armatei naționale, care din câte se știe a apărut în timpul războiului cu Transnistria. Siderant. Și nu e nicio „geopoliticӑ” nimic!

Același Dodon merge la Bruxelles, dar nu pentru a apăra interesele Moldovei, ci pentru a face lobby pentru Gazprom: vedeți D-stră, dacă Moldova nu va cumpăra gaz de la ruși va fi prăpăd în zonă, totodată amenințându-ne pe noi că vom plăti cu 50% mai scump dacă „nu suntem cuminţi” față de Cremlin.

În același timp, Polonia reușește să diminueze factura pentru gazele achiziționate cu 20% grație gazelor lichefiate, livrate inclusiv de americani; țările baltice deja de câțiva ani importă gaz de unde vor grație acelui super-tanker pe care l-au finanțat în trei... Iar în România, țara care ne-a reparat mai toate grӑdiniţele, pensia, și așa cam de 5 ori (!) mai mare decât în R. Moldova, va fi majorată cu 15%.

În schimb la noi – „batista pe ţambal” și „dezoligarhizare”! Și doar la Chișinău se „rӑsuflӑ mai liber” de când cu căderea marelui bau-bau, a „oligarhului”!

Drept că pensiile sunt mizerabile și, obiectiv, nu au de unde să crească, căci nu mai există tineri...

Dar nu conteazӑ pensiile, asta-i geopoliticӑ mişeleascӑ, cӑci doar la Chișinău se „rӑsuflӑ mai liber”, fiindcӑ statul a fost scos din „captivitate”!

E drept că pute...Dar în schimb nu se mai aude zdrăngănit de țambal geopolitic, înăbușit de-a binelea, ci numai „balalaicӑ” frățească!

Iar dacă nu știți ce-i cu voi și cu identitatea voastră „naţionalӑ”, cu atât mai bine! Întrebați de Nicu Popescu, el știe: a fost război civil și ecoul lui și-acum mau ieste viu. De aceea identitatea noastră națională este „pluralismul politic și exporturile spre Uniunea Europeană”! Uite-aşa o naţionalitate!

Ziceam deci: felicitări, dragi tovarăși! Suntem liberi și definitiv eliberați! Pânӑ la ultimile conecţiuni ale neuronilor, care, scoşi din captivitate, din lanţurile seculare, se plimbӑ haotic şi liber prin cutiile craniene! Nu ca nenorociții ăia de bulgari care nu înțeleg de unde le vine binele și cer Rusiei să nu mai folosească cuvântul „eliberare” în contextul celui de-al doilea război mondial.

Cireșica de pe tort din această săptămână am să i-o trimit lui Brânzan care a negociat cu Rothschild cumpărarea concesiei aeroportului de la Chișinău. Nu știu ce anume au discutat ăștia doi, poate că, dimpotrivӑ, Brânzan îl ruga din răsputeri să nu-l cumpere... Numai cӑ naivul ӑla l-a cumpӑrat, iar guvernul, din care face şi Brânzan parte, a anulat decizia de concesionare. Referitor la Republica Moldova orice aiureală e perfect valabilă și legitimă. Vă propun încă una: și dacă această „tranzacţie” strălucitoare nu ar avea drept scop decât un singur lucru: să ne certe și mai mult cu Occidentul? Totuși a-l trage-n țeapă pe un Rothschild nu poate să nu facă valuri.

Urrrraaaa, tovarӑşi!

Origine imagine