Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 décembre 2015 1 28 /12 /décembre /2015 10:23
Săptămâna celei mai lungi şi mai negre nopţi

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Vă scriu acest text în ajun de Crăciun atunci când gândurile ar trebui să-mi stea în altă parte, la lucruri luminoase, şi spiritul să-mi fie programat pe aşteptarea de minune. Discutam ieri cu un coleg de la birou. Nu, el nu are nicio treabă cu Moldova şi năpastele noastre îi sunt necunoscute. El este francez şi le are pe ale lui… Discutam cu colegul meu despre faptul că anul acesta perioada din ajun de Crăciun e oarecum bizară. Lipseşte ceva esenţial: a dispărut acea certitudine naivă că miracolul se va întâmpla. Suntem dominaţi de o stare de nelinişte generalizată pentru viitor… Fiecare cu metehnele lui, dar această presimţire a pericolului transpiră de peste tot.

Şi cum acest text va apare în chiar ziua de Crăciun, vă doresc tuturor, dragii mei, un singur lucru: ca acea speranţă în minune, în lumină, speranţă de pace (în absolut toate înţelesurile acestui cuvânt) să reapară cât mai curând! Haideţi să ne aducem aminte că lumea aceasta pe dragoste e zidită. Nu, frumuseţea nu va salva lumea! Dar dacă dragoste nu e, nimic nu e. Lumină şi dragoste vă doresc tuturor!

Nu pot găsi acum niciun element de tranziţie, de aceea voi fi nevoit să trec brutal la evenimentele care au dat năvală peste noi şi la o realitate în care dragoste e prea puţină:

CEA MAI LUNGĂ NOAPTE În timpuri mai vechi, ecoul cărora mai este viu, lumea aştepta îngrozită venirea nopţii. Noaptea porneau strigoiii la vânat. Maşini negre („voronki”) şi camioane pe care scria „Pâine” străbăteau oraşele, iar oamenii aşteptau tremurând în case, pândind paşi de ciubotă şi bătăi în uşi şi se rugau, atunci când le auzeau apropiindu-se, să nu se oprească în faţa uşii lor… Este primul gând care m-a străbătut atunci când am citit despre declaraţia lui Plahotniuk făcută la 3h00 de noapte. Nu contează ce anume declara, nu contează conţinutul, intenţiile şi restul... Faptul că a fost făcută în toiul nopţii, timpul strigoilor, mi-a trezit un dezgust total şi o respingere cvazi fiziologică. Nu mai are importanţă dacă a fost Plahotniuc la Moscova ori ba (deşi se pare că a fost). Simbolistica e prea puternică. Şi în cazul dat e mai presus decât orice raţionament.

CEI 14 PCRM-ul a pierdut din deputaţi, care au trecut sub comendamentul strigoilor. Ce să mai comentezi aici?...

ÎN SFÂRŞIT, AU FĂCUT O MIŞCARE! În chiar ziua care a urmat, Timofti îl desemnează pe Ion Sturza drept candidat la funcţia de Premier. Jocul a început. Da, se joacă şah. E un joc în care albii au început, dar ei credeau că joacă golf şi au fost imediat depăşiţi de negri. Acum se mai limpezesc apele şi se întrevede clar cine şi de partea cui joacă. Ziceam mai înainte că ne jucăm de-a geopolitica. Faptul că Timofti a fost susţinut imediat de către occidentali atunci când declara că se fac presiuni asupra lui, a clarificat multe. Acum, cel puţin, avem un reper mai sigur. Şi o dâră de speranţă. Dacă occidentalii au început a mişca şi ei figuri (în sfârşit!) atunci avem şanse că se va urni şi carul din loc. Forţa lui Putin rezidă în viteză. Forţa occidentalilor rezidă în... forţă! În forţa instituţiilor. Elefantul mişcă mai greu decât un şacal, dar dacă mişcă atunci nu-l opreşte nici o haită de ţâncani... Iar acest lucru ar trebui să-l înţeleagă (dar eu sunt sigur că-l înţeleg!) în primul rând dulăii din turmă. Băieţi, e timpul să părăsiţi corabia! Nu există certitudini că Sturza va fi ales de către Parlament. Dar ceva mă face să cred că anticipate nu vom avea. Inclusiv aceastăscurgere „întâmplătoare” de informaţie despre un sondaj de uz intern care arată că cele 3 formaţiuni AIEiste nu ar trece în Parlament în caz de scrutin. Parlamentarii sunt strânşi la gard: Timofti vine cu un candidat fără afiliere politică, vădit susţinut de occidendali (oricât nu s-ar strădui unii să insiste pe trecutul său, faptul că Sturza îşi are afacerile în România şi nu la Moscova este o realitate). Acum, dacă te numeşti „pro-european”, ce faci? Apropo, eu sunt destul de rece în ceea ce priveşte canditatura lui Sturza. În primul rând, fiindcă principial sunt împotriva oamenilor de afacere în politică. În al doilea, fiindcă nu-mi plac foştii, or Sturza a mai fost Premier. Dar, vorba veche: când nu-i mai buin, e bun cum este...

MAIA A GĂSIT MIEREA Maia Sandu, vine în sfârşit şi ea cu mult aşteptata iniţiativă de lansare a unui partid. Nu mă înscriu printre admiratorii ei. Am criticat destul de vehement ( vedeţi aici, de exemplu) personajul dat atunci când era „în pâine” şi nu am obiceiul să-mi întorc sumanul pe dos. Dar este şi aceasta o mişcare de şah. Nu pentru perioada imediat următoare, ci pentru alegerile din... 2018! Debusolantă este doar afirmaţia ei referitor la anticipate, căci ea oricum nu reuşeşte să prindă trenul. Dar s-o lăsăm pe seama discursului ideologic (na, nu poţi spune că ăştia de azi nu trebuie schimbaţi când vii cu o iniţiativă de a-i schimba), ori prostiei, ceea ce nu poate fi exclus.

TRANSNISTRIA ÎN EUROPA Europenii le propun Transnistriei să facă parte din acordul de liber schimb. Prima reacţie e să sari la pod de indignare, dar să ne amintim de joc. De marele joc. Aici se joacă şah şi nu de-a ţurca cu tancurile. Problema e că nu mai jucăm noi. Dacă nu i-am integrat noi în Moldova, îi vor integra europenii în Europa. Şi nouă poate să nu ne placă. Dar noi nu mai contăm.

SANCŢIUNI IMPOTRIVA RUSIEI Sancţiunile împotriva Rusiei sunt prelungite. Chiar dacă Rusia bombardează intens Siria, chiar dacă Putin aparent a câştigat câteva bătălii (inclusiv în Europa), elefantul a mişcat. Nervozitatea putiniştilor se simte din ce în ce mai mult. Şi ei ripostează în singurul mod ştiut: cu armata. Au mai ocupat o localitate în Ucraina, bombardează din ce în ce mai intens Siria... Dar iată că ONU a lansat un plan de pacficare a Siriei, votat inclusiv şi de ruşi. Încă o victorie a lui Putin? Nimic mai sigur. 2016 va fi un an crucial...

NERVOZITATE LA PUBLIKA TV Dacă mesajele postului de televiziune far al lui Plahotniuc erau orientate până acum, jucând mai mult pe partea de adevăr care poate fi relatată (deşi adevărul parţial este cea mai perversă modalitate de manipulare), de când cu numirea lui Sturza, Publika TV a luat-o razna rău de tot. Au trecut la minciună crasă. Au deturnat într-un prim timp o declaraţie a ambasadorului american, care, bineînţeles, nu a întârziat sa le riposteze. Apoi au falsificat nişte materiale despre Sturza, filmând la Pănăşeşti declaraţii ale „consătenilor” candidatului la premierat. E semn bun şi acesta. A secat fântâna adevărului. Iar minciuna mai devreme sau mai târziu devine evidentă.

Cam atât. Din păcate, atunci când marii se ceartă, zboară penele de pe cei mici... Leul moldovenesc tot scade. ANRE tarifele nu le ieftineşte... O noutate m-a amuzat: cică Guvernul prevede pentru 2016 un salariu mediu de tocmai 5050 lei. Vedeţi mai sus ce ziceam de adevărul parţial. O fi salariul mediu în creştere, dar pe mine mă interesează salariul (iar mai precis venitul, pentru a nu uita de pensionari) MEDIAN în Moldova! (venitul median este suma care împarte populaţia exact în două: jumătate primesc mai puţin, iar altă jumătate – mai mult). Într-o societate sănătoasă, venitul mediu şi venitul median nu sunt prea departe. În Moldova e o mare necunoscută... (eu nu am găsit niciodată date despre venitul median... dar poate am căutat rău?)

Cam atâtea am avut a vă spune în acestă zi de Crăciun. Ne auzim la anul! Sărbători luminoase vă doresc! Şi nu uitaţi de chestia aia cu dragostea. E important, să ştiţi!

Partager cet article
21 décembre 2015 1 21 /12 /décembre /2015 12:34
Săptămâna în care „Papy fait de la résistance”*

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Şovăielnic pasul, mâinile plăpânde, lerui ler,

Tremurat li-i glasul, nu ştiu să colinde, lerui ler,

Dacă stau la poartă şi nu zic nimica, lerui ler

Domnilor de astăzi, să v-apuce frica, lerui ler,

(Tudor Gheorghe)

 

Vin sărbătorile de iarnă şi noutăţile se fac mai rare. Am intrat în perioada totalurilor şi galelor de tot felul... Pfff... Plictiseală... Mai ales când vezi unele mutre care defilează pe la ele... Dar las’ că-i bine...

Chiar poate e mai bine aşa. Să mai suflăm şi noi, să mai uităm. Să ne mai uităm la un meci de handbal, de ce nu? Atunci când fetişcanele alea cu tricolorul în piept câştigă în prelungiri, în ultima secundă, un meci din sferturi... Să strigi de bucurie, să sari în sus... şi apoi va veni semifinala. Şi, cine ştie? Dacă luăm bătaie, nu va fi bai, suntem deprinşi... Dar dacă învingem?...

Copiii învaţă colinde. Şi adulţii laolaltă cu ei... Chiar şi eu învăţ una acum: „Vin colindătorii, cum veneau odată...” N-am să-l cânt nimănui. Dar nici nu am să-l uit. Nimănui! În ziua de 17 decembrie 1989 se vărsa primul sânge la Timişoara... La capitolul "revoluţie" istoria nu cunoaşte variaţii: cineva o face, mulţi din acei care o fac primesc în dar câte un glonte. Dictatorul până la urmă este omorât întru salvarea naţiunii. Dacă nu-i omorât, atunci se cheamă revoltă, nu revoluţie. Nu mult după aceea nişte inşi absolut obscuri ajung la putere. Acei care au primit câte un glonte primesc în schimb un monument. Acei care au făcut revoluţia, dar au scăpat, nu primesc nimic. În cel mai bun caz. În cel mai rău, sunt vânaţi şi declaraţi trădători…

Am avut şi noi un fel de „revoluţie”... În 2009. Şi de atunci tot noi şi noi trădători apar peste tot. La putere însă au venit AIE-urile:

TORTA LUI CHETRARU Aşa dar, conform CNA, apartenenţa politică a subiecților care au comis acte de corupție ține de cele trei partide „pro-europene”. Iată, de exemplu, PCRM, PSRM, PN şi restul plevii sunt curaţi ca lacrima, iar „pro-europenii” sunt corupţi. Faptul că unii se află la putere, iar alţii – nu, nu mai contează. Nu ştiu cum se scapă din vedere că e mai greu să fii corupt dacă nu ai putere... Dar asta nu mai interesează acum pe nimeni. Tot răul de la „pro-europeni” se trage, e clar?...

APARTAMENTE PENTRU COPILAŞI Rise.md publică un material despre nişte judecători care cer loc de case. Deşi au unde trăi. Dar, vedeţi Dumneavoastră, ei mai au şi copii! Dacă stau şi mă gândesc bine, am avut noroc că m-am născut când m-am născut, căci pe vremurile de azi nu mai reuşeam să-mi fac în Moldova nici măcar studii... Tatăl meu nu a fost judecător...

MAL DE VIE, MES CHERS Mari noutăţi (recorduri!) ne vin în această săptămână din Franţa! O captură record de cocaina: 2,5 T! Găsite pe o navă cu pavilion moldovenesc... Tot în urma unei anchete franţuzeşti, şi la cerinţa lor, au fost arestaţi la Chişinău nişte contrafăcători de carduri bancare. Eu înţeleg că ne supărăm (în special noi, emigraţii) atunci când numele ţării noastre este asociat cu curve şi interlopi, dar... Cum să fie asociat cu altceva?...

„DA” FACE PARTID Adică nu face un partid, ci fuzionează cu un altul. Aşa a făcut Shor, aşa a făcut Usatâi... La urma urmelor aşa a făcut şi Lupu la vremea lui. Nu ar fi o noutate mare, căci era previzibil de la bun început. L-am ascultat pe Boţan... Patetic... Acum să vedem un alt aspect: că a fuzionat cu alt partid e una, mult mai curios este cu cine anume s-au unit. Cu partidul lui Nicolae Chirtoacă, „Forţa Poporului”! Şi asta spune tot. Bucla s-a încheiat: B чём сила, брат? Hy, так поняли в чём сила, Dom’ Boţan?

DRĂGUŢANU PE CAL Credeaţi că e demis? Şi eu am crezut. Cum ziceam când eram copii?: O figă! – nu este! Scurt, clar şi cuprinzător. Drăguţanu e mai pe cal decât Kotovschi din centrul Chişinăului! În schimb, acord cu FMI nu avem. Oaia întreagă – Lupu’ sătul.

Să vă zic şi ceva despre principala noutate politică – GUVERN ÎNCĂ NU AVEM. Dar vodevilul s-a accelerat. Timofti cică a dat termen până azi, vineri, 18 decembrie.

Între timp PD i-ar fi propus să-l desemneze pe Plaha Premier. Timofti nu vrea. Nici eu nu vreau. Eu nu fac parte din acei care consideră ca e bine să fie ales Plahotniuc. Ideea că ar trebui scos din umbră nu-i de azi. Îşi are justificările ei. Nu-mi place, dar eu nici nu am votat pentru acest partid. Aşa că nici nu prea mă excită subiectul dat. Am totuşi o întrebare: săptămâna trecută vă scriam despre un alt epizod: cică Timofti ar fi dorit să-l propună pe Sturza, dar imediat s-a ridicat tămbălău că, chipurile, nu există majoritate parlamentară. Dom’ Ghimpu, dar acum nu vă enervaţi puţin? Majoritate, din câte înţeleg, nu este nici acum, iar PD umblă cu fofârlica, scurtcircuitând „partenerii eventuali de alianţă”... Mai mult: cică ar fi încercat un şantaj pe la Tomofti, dar moşul a ripostat: a chemat ambasodorii străini şi s-a jeluit.

Sturza zice însă la conferinţa de presă că toul e bătut în cuie şi că va fi propus Leancă. Leancă se supără, de formă ori ba, dar de fapt e o candidatură bună: are prestanţă la europeni, deci va aduce bani, e cu şcoală şi experienţă bună (MGIMO), semnează documentele care trebuie şi când trebuie...

CRISTEA VS. LUPU Eurodeputatul român Andi Cristea a venit cu o declaraţie bombă: după o videoconferință cu reprezentanți ai PD-ului de la Chișinău, democrații au sunat la București și au solicitat schimbarea acestuia din funcția de președinte al Delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova. Băieţii lui Plaha au luat-o razna rău de tot! Fraţilor, Moldova are frontiere bine delimitate, cel puţin la Vest! Din păcate, am zice noi... Iar de cealaltă parte a frontierelor nu toţi pot fi demişi cu un telefon!

Cam atât. Nu mă părăseşte un gând: am ajuns să ne bizuim pe Timofti. Acel care împărţea decoraţii judecătorilor... Acel care a decorat până şi o benzinărie... Acel care ar trebui să aibă ceva, dar dacă nu-i... Ţine-te bine, moşnege... Atâta speranţă merităm şi noi.

 

*Bunicuţul face rezistenţă (film francez)

Imagine: Caricatura de David Horsey, Los Angeles Times

 

Partager cet article
14 décembre 2015 1 14 /12 /décembre /2015 12:31
Săptămâna în care „se fură ca-n Codru” şi-a pierdut statutul de figură de stil

De la o vreme (chiar şi vara!),

Rămân perplex, primind factura:

Cu cât mai tare arde ţara,

Cu-atât mai scumpă e căldura!

Efim Tarlapan

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Începând cu 2013, de la faimosul scandal Huntergate, trăim tot într-o veselie. Da fapt, scandalul nici nu a încetat vreodată... Câte nu aflăm! Dacă ar fi să căutam (scremându-ne şi adunând toată imaginaţia de care suntem capabili) şi ceva pozitiv, este anume faptul că le aflăm... Ştiţi, refrenul ăla cu verticalitate, presă liberă şi restul balamucului... Dâra de speranţă...

 

Să începem însă cu ceva care nu doar ne dă speranţă, ci ne mai ţine pe linia de plutire...

 

VLADIMIR BEŞLEAGĂ, la cei 84 de ani ai săi publică o nouă carte, „Tata Vasile”! Lansarea ei a şi avut loc în Libraria editurii Cartier! Este printre puţinii care, aidoma unui colac de salvare, ne mai ţin pe linia de plutire... Dar ne apropiem din ce în ce mai mult de punctul acela de echilibru ultim, când doar o singura picătură scufundă un coge vas... Iată că am mai pierdut un pilon: Efim Tarlapan s-a stins din viaţă... Şi ne-a lăsat cu nevoile noastre. Care sunt multe, prea multe...:

 

DE-A ÎNTRERUPĂTORUL CU ANRE: Au fost demişi de către parlament. Apoi au fost repuşi în funcţie de către Curtea Constituţională. Nice try: Parlamentul anulează amendamentul Furdui, apoi lichidează organul care ar fi trebuit să ajusteze tarifele în consecinţă. Dar nici măcar acest lucru nu mi-a atras atenţia (la urma urmelor, dacă rămâneau demişi, tot nu le plângeam de milă). Ia vedeţi aici: demisia a fost adoptată cu votul a 50 de deputaţi din... 64 prezenţi! Şi ceilalţi 37 pe unde erau?!!! Apropo, Ministrul Arapu e de negăsit şi el. La o adică de ce să vină el la audiere în Parlament care este pe jumătate absent?...

 

STURZA MAMII LOR! Am asistat şi la o telenovelă aproape „mexicană”. Iată, pe scurt: Sturza publică un mini-program de salvare a naţiunii. În paralel apar zvonuri că Timofti ar fi avut o înţelegere să-l desemneze Prim-Ministru. Ghimpu (cine altul, dacă nu el?) îl acuză pe Timofti de inconsecvenţă şi că ar precipita alegerile anticipate. Leancă se alătură. Mai diplomat, dar esenţa e aceeaşi. Timofti parcă ar fi dat înapoi. Sturza publică o replică. Pasiuni, Dom’lor! Păcat că Guvern cum n-a fost aşa şi nu-i... Eu nu ştiu ce anume a fost asta. Poate o încercare de a pune presiune pe „negociatori”... Căci, e drept şi asta, cam rar se întâlnesc.

 

BOP CU FÂS BOP a publicat un sondaj care a pus pe jar comentatorii. Conform acestui sondaj DAdaiştii ar cumula tocmai 18% din intenţiile de vot! Imediat însă sondajul a fost atacat şi criticat, inclusiv de profesionişti în domeniu. Voi remarca doar faptul că un alt sondaj, făcut pentru americanii de la Gallup cu doar o lună în urmă, le dădea doar 7%... Diferenţa e prea mare. Cineva undeva minte. Neavând probe, nu vom aduce acuzări, dar vom aminti ce spunea bătrânul Churchill: „Eu nu cred decât statisticile pe care le-am falsificat personal”.

 

DODON RUPE O HARTĂ Bine, nu era Dodon, ci Bătrâncea, dar acest detaliu nu are importanţă. Cică ei pornesc la război împotriva unioniştilor, iar pentru a-l lansa au rupt simbolic o hartă a României Mari (stat inexistent (încă) pe harta politică a lumii) în plină sesiune a Parlamentului. Eu nu ştiu dacă se poate întreprinde ceva legal împotriva lor... Dar ceea ce ştiu este că adevărata luptă se duce în altă parte în acest moment – a se vedea şi urmări declaraţiile lui Joe Biden în Ucraina. Totul ce se face în Moldova de prin 2010 nu are altceva ca scop decât o destabilizare şi un haos durabil. Dacă iese cu sânge – şi mai bine. Eu nu cred că Putin are neapărat nevoie de Moldova. Însă el are tot interesul ca Moldova să nu treacă de partea occidentalilor pentru a le slăbi influenţa în Ucraina. E o diferenţă, nu? Aşa un fel de joc de-a Marea Neagră... Apropo, dacă aş fi eu responsabil de organizarea unei confruntări, mi-aş băga oameni în ambele tabere. Să fie mai sigur. Şi încă un „apropo”: România a înregistrat în primele 9 luni ale lui 2015 o creştere de 3,7% a PIB-ului. Deloc rău, ţinând cont de conjunctura externă şi internă! Dar cine să comunice despre acest lucru? Dodon cu NTV-ul lui?...

 

SE FURĂ CA-N CODRU: RISE Moldova publică săptămâna aceasta o anchetă despre business-ul cu pădurile... Codrii sunt parcelizaţi şi vânduţi la preţ de nimic. Bineînţeles că nu ne mai miră. Desigur că toţi eram la curent. Dar eu unul am fost curios să aflu în buzunarul cui anume s-au dus acele câteva sute de lei pe care le-am lăsat astă vară la „Doi Haiduci”... Cică Munteanu s-a autosesizat. Adică el până acum nu ştia... Ei bine, să vedem ce va face, dacă tot e la curent.

 

Dar se fură ca-n codru nu doar în Codru. Mold-Street ne spune că, începând cu 2004, în fiecare an, din Moldova s-au scos cam câte un miliard pe an... Câte nu se puteau face cu aceşti bani rămaşi în circuitul legal!... O bombonică am fi avut, nu ţară! Ziceam eu că povestea asta cu miliardul furat n-are nicio treabă cu noţiunea de furt...

 

Cam atât... Ma întreb despre ce încă nu s-a scris că a fost furat. Nu că aş avea speranţe, sunt doar curios să anticip fluxul de „dezvăluiri”...

 

Partager cet article
10 décembre 2015 4 10 /12 /décembre /2015 07:00
Alertă oranj 4 sau Defilarea buricelor

Dar, de fapt, în mare, nu mai gîndim demult. ... De fapt, ne lăsăm la cheremul cîtorva minţi geniale preocupate de probleme neînţelese maselor, dar acceptate de acestea pentru că sună frumos, ca nişte basme cu feţi-frumoşi şi ilene-cosînzene: tinereţe fără bătrîneţe, viaţă fără de moarte, apă vie şi apă moartă, cai inteligenţi, hrăniţi cu jăratic...

Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp, (Prut Internaţional, p. 226)

 

Ce zici, dragă cetitorule, ţi-ai scris deja scrisoarea? Căci suntem în plină perioadă, copilaşii compun acum răvaşe moşului ăla cu barbă albă, care neapărat va veni cu sacul plin de cadouri, şi scriu acum la scrisori din greu, chiar şi acei care demult s-au prins că barba e falsă, dar dacă aşa-i „convenţia” şi dacă iese cu câştig, o scriu şi ei, negociind dur cu cine ştiu ei că deţin resursele, nu cu ipotetici vizitatori din Laponia. Dar nu despre scrisoarea către Moş Crăciun vă întreb eu, chiar dacă aţi putea trage destule învăţăminte din intertextul frazei de mai sus, ci despre această modă mai nouă când ba unul, ba altul, scriu scrisori deschise altor moşi, aceştia din urmă bine bărbieriţi, şi primeniţi, şi chitiţi, la costum cu cravată, cumpărate în casele cele bune, moşi la care falsul sau contrafăcutul, denumire mai nouă, este un mauvais ton, şi asta în cel mai rău caz, căci vezi deseori epistole adresate chiar unei generaţii întregi: înaintaşilor, generaţiei proprii, generaţiilor care vin... Scrisori care nu sunt făcute pentru a fi trimise, ci publicate deschis, căci aşa şi se numesc de obicei: „Scrisoare deschisă către Preşedinte, Merkel, Obama, Putin, către clasa politică (ce-o mai fi şi asta?), către generaţia mea, către tineri, către etc, către ş.a.m.d.”. Niciodată trimise, dar imediat publicate pe suporturi feliurite, în funcţie de notorietatea şi statutul autorului: like!

 

Nu-i bai, scrisori din astea au tot fost scrise în istorie, unele din ele dând naştere la o paradigmă întreagă: a numărat oare careva textele având drept titlu celebrul „J’accuse”, devenit soclu paradigmatic graţie lui Emil Zola?... Numai că Zola era un fel de buric, dacă nu al pământului, cel puţin al Franţei, pe când astăzi... Prea multe burice la metru pătrat! Ce să-i faci, dacă trăim într-o lume numită „individualistă”, în care fiecare se crede mare şi tare, un fel de buric, şi lor, moşilor traşi la patru ace (din aur, incrustate cu diamante) le convine, căci e scris încă din strămoşi (Oare lor le-a scris careva vreo „scrisoare deschisă”? Nu se poate să nu le fi scris...): DIVIDE ET IMPERA! Unul câte unul, individualităţile se lasă prostite mai uşor prin mecanisme de îndobitocire colectivă. Ăsta-i paradoxul! Imaginea unei străzi prin care mişună burice idioate ar fi cu adevarat horror, dacă nu ar fi mascată cu zdrenţe şi accesorii alese individual, cu condiţia să fie trendy, la modă, ca să vedeţi: şi aici paradox!... Iată-ne la al doilea...

 

Şi ar fi bine să punem punct aici, dacă nu ar veni din urmă şi altul: numărul scrisorilor deschise (Cum să nu-ţi aduci aminte aici şi de evoluţia uluitoare a sensului acestei sintagme? Cam cu o sută de ani în urmă o scrisoare deschisă era considerat un gest inacceptabil şi ruşinos, astfel încât coconii corespondau cu duduiele amorezate fără a-şi bate capul de soţi şi soţii geloase; apoi veni perioada când mai TOATE scrisorile erau deschise de către organele abilitate, inclusiv acelea trimise soţilor şi iată-ne ajunşi în zilele când o scrisoare deschisă înseamnă altceva decât scrisoare şi nu este deschisă de nimeni, ci făcută publică de chiar autorul ei!) tot creşte, pe când numărul celor care votează e în scădere... Mai rău: acei care scriu scrisori deschise, mai abitir decât autocriticile publice de la adunările partinice de altă dată, fac şi apeluri de a boicota alegerile.

 

Bine zicea fata aia de la radioul francez: „Cineva ar trebui să explice lumii că un idiot care votează are mai multă pondere decât doi intelectuali absenteişti”. Dar staţi puţin, „intelectuali” a zis? Burice îngâmfate, iată cum aş zice eu! Pentru a te numi „intelectual” e nevoie şi de altceva în afară de o şcoală terminată/tocită (fie ea şi din cele mai prestigioase) şi profil pe FB. Iar pentru a scrie „scrisori deschise” n-ar fi rău să începi prin a deveni Emil Zola, cel puţin.

 

Imagine din film

 

Vezi aici Alerta Oranj 1 (12 ianuarie 2013)

Vezi aici Alerta Oranj 2 (8 martie 2014)

Vezi aici Alerta Oranj 3 (19 februarie 2015)

 

Partager cet article
7 décembre 2015 1 07 /12 /décembre /2015 12:35
Săptămâna în care am aflat că uşile sunt închise

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

După săptămâna care a trecut, numai optimiştii inconştienţi (îi vom numi astfel, politic corect, pentru a nu le spune „nebuni”) mai cred în vreo instituţie statală din Republica Moldova... Să începem însă, tradiţional, cu ceva veşti bune.

MĂMĂLIGA DE VARŞOVIA În primul rând aş dori să vă vorbesc despre Mămăliga de Varşovia. Vinerea trecută unul din editorii Mămăligii şi redactorii sitului cu acelaşi nume, Teodor Ajder, venea la Paris cu o valiză întreagă de reviste şi organizam împreună o lansare în incinta Ambasadei Republicii Moldova. Despre lansare nu prea aş dori să vă spun ceva anume acum, în afara faptului că acei care au ratat-o au avut mult de pierdut! Impresionanta revistă (de fapt, ei au numit-o „revistă”, dar e un veritabil almanah! 260 de pagini!) merită citită pentru delectarea simţurilor şi cumpărată (pentru susţinerea proiectului!). Pentru mine calitatea acestei publicaţii, ceea ce am ţinut în mână, a fost o adevărată surpriză. Să sperăm că va exista şi un număr 2!

28 AU RATIFICAT Iată că şi ultimul stat al UE a ratificat Acordul de Asociere cu Moldova! Am avea motive să ne bucurăm. Rămâne să vedem dacă va supravieţui UE şi dacă nu-l va dez-ratifica Moldova... Nimic mai sigur în ziua de azi. De ce zic asta? Cu Moldova nu cred că ar trebui să explic, dar UE, de la atacurile din Paris, comite eroare după eroare şi consecinţele acestora pot fi fatale pentru Uniunea propriu-zisă. A negocia cu Putin... Mai ales acum... Bine-a zis care-a zis: qvi bono?

ZIUA ROMÂNIEI Pe 1 Decembrie am sărbătorit. Iar Timofti a trimis o felicitare pentru Johannis. Dacă citim atent ce spune – „la 1 decembrie 1918, Basarabia se afla deja în componența României, prin votul istoric al Sfatului Țării de la 27 martie 1918, ceea ce reprezintă pentru noi, urmașii marilor noștri înaintași, un mare motiv de mândrie” – ne dăm seama că Timofti cel puţin nu-i nebun.

A PLECAT RIAZANOV Rusia ne devine din ce în ce mai străină... A murit Riazanov. Fimele lui le cunoşteam cu toţii. Toţi acei din generaţia mea. A plecat nu doar un regizor plin de geniu, dar şi un cetăţean curajos: Riazanov a fost unul din puţinii care au avut curajul să se opună putinismului promovat de către clanul Mikhalkov...

În rest, ce mai poţi să crezi în ţara asta?

TIMOFTI NU VREA MOFTURI Timofti i-a mai chemat o dată pe reprezentanţii partidelor la „consultări”... Degeaba. Ei nu se înţeleg şi gata. Timofti s-a supărat şi s-a dus în Franţa. Să asculte despre ecologie, care, iată, devine astăzi cel mai puţin supărător subiect de pe glob... Ecologia cu ecologia, dar în ecosistemul nostru politic, Guvernul pare să fie o specie deja dispărută.

AVENTURILE RUŞILOR ÎN MOLDOVA Între timp, Dodon îi dă bătaie cu putinismul. În Moldova a venit nimeni altul decât Mironov şi s-a oploşit la Congresul socialiştilor şi în Găgăuzia. Şi de ce nu ar veni la noi Mironov, dacă Narâşkin merge chiar în UE (să mai reamintim că Dumnealui face parte din black-lista occidentalilor cu restricţie de circulaţie?), adică în România?...

VAI, SĂRMANUL FILĂŢICĂ Să fiu înţeles corect: eu nu sunt de acord cu tratamentul (dacă este adevărat ceea ce se scurge în presă) de care „se bucură” Filat în detenţie. Numai că aici e raţiune pură şi nu există empatie. Pentru ca să aibă sorţi de izbândă o grevă a foamei, e nevoie de compasiunea maselor. De unde compasiune pentru Filat?... El beneficiează de tratamentul unui sistem la edificarea căruia a contribuit din plin. În rest, da: sistemul nu-i bun deloc.

DOAR 19% Iată că şi a doua rândunică de la DNA a trecut Prutul. Să ne evalueze instituţiile. Ei şi? Adică să ne spună că totul e rău şi chiar foarte rău. De parcă noi nu am fi ştiut-o. Dar ni se pun tot noi şi noi „fapte” în faţă. De parcă ar mai fi nevoie de dovezi... CNAM (asigurările medicale) a fost devalizat, Moldova-Gaz e un adevărat cuib de bandiţi, Plahotniuc controlează procurorii... Iar din Acordul de Asociere, cică doar 19% din cele prevăzute sunt aplicate. Bună evaluare şi aceasta: suntem un stat în care 81% nu funcţionează.

UŞI ÎNCHISE Una din cele mai eficace măsuri de redobândire a încrederii populaţiei pentru oricare putere este o transparenţă maximă în toate. Şi cu cât mai mare este criza de încredere, cu atât mai multă transparenţă este necesară. Chiar peste limitele obişnuite. În Moldova totul se face pe dos. PD, PL şi PCRM votează audieri cu uşile închise. Cică se discută „secret de stat”. Ce secret mai poate exista în această ţară?!

ŞERIF CÂŞTIGĂ campionatul în Transnistria. Nu acel al fotbalului, ci acel al alegerilor. Ori poate în Moldova întreagă? Ori poate totuşi e doar fotbal? Dar cine e pe post de minge? Între timp,Muntenegru intră în NATO. O ţară mică...

FĂRĂ SFÂRŞIT Şi nu se întrevede nimic bun. Nici în viitorul cel mai apropiat, nici în acel mai îndepărtat. Fiindcă atunci când distrugi sistemul educaţional pui pe brânci totul! A fost publicat un raport. Cine înţelege – pricepe. Educaţia nu mai serveşe drept mecanism de ascensor social, ci a devenit un lux. Un business precum oricare altul. Efectele nefaste ale acestei stări de fapt le simţim deja, dar cel mai rău este că se pune o cruce groasă pe orice speranţă ca lucrurile să se schimbe cumva în viitorul tangibil...

Miliardul furat? Corupţie?... Nimic mai firesc în condiţiile actuale. Şi acesta e doar începutul.

Partager cet article
30 novembre 2015 1 30 /11 /novembre /2015 12:57
Săptămâna în care am fost luaţi la scărmănat

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Totuşi păcat că nu suntem japonezi... Nu suntem şi asta e. Am fi putut, dar nu suntem... Am să revin la gândul ăsta mai târziu. Să începem însă cu altceva, cu ceva de bine:

GAUDEAMUS IGITUR La Bucureşti a luat sfârşit cel mai mare salon de carte din spaţiul românesc. 125.000 de vizitatori și vânzări de aproximativ 3.200.000 euro! E ceva, nu? Iar noi vom remarca premiul de excelenţă de care s-a învrednicit edutura Cartier de la Chişinău, dar şi succese editoriale ale autorilor „noştri” pe la alte case bune: Liliana Corobcă cu Imperiul fetelor bătrâne, Mihail Vakulovski cu Tovarăși de cameră. Doctorand la BucureștiIgor Caşu cuDușmanul de clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924 – 1956 sau Iurie Colesnic cu Chișinăul nostru necunoscut. Şi, bineînţeles, toată pleiada de poeţi basarabeni pe care îi are în grija sa editura Vinea! Felicitări tuturor (şi scuzaţi-mă dacă am omis pe careva)!

Şi acum să revenim la „Japonia”:

SCĂRMĂNEALA EUROPEANĂ Adică, de ce pomeneam eu de Japonia? Păi dacă ar fi deputaţii noştri măcar pe-un sfert samurai, îşi făceau dădăori seppuku după săpuneala primită la Parlamentul European! Scăpam de ei odată şi odată! Dar dacă nu-i... Stiţi cum e: ar trebui să fie, dar dacă nu-i...

GUVERN TOT NU-I Tare am mai vrut să vă scriu despre componenţa noului Guvern. Am vrut să-i critic acid şi pipărat. Dar nu-i... Ar trebui să fie, dar nu-i... Săptămâna care vine se împlineşte exact un an (doar gândiţi-vă: un an întreg! Un sfert din mandatul actual!) de la ultimile alegeri. Nu ştiu, nu am socotit exact, dar am impresia că am stat mai mult fără guvern decât cu... Iar de avut am avut tocmai două! Şi noi nu suntem Belgia, capabili să ne lipsim de Guvern timp de 541 de zile… Acolo funcţionează instituţii: la noi nu funcţionează nimic în afară de scheme bandideşti... Dar dacă nu-i... Ştiti cum e: ar trebui să fie, dar dacă nu-i...

SUBVENŢII PENTRU BANDIŢI În Europa se subvenţionează agricultorii. În Moldova – bandiţii. Cam asta ne spunea ex-Ministrul Bumacov acum zece zile. Iată că CNA a decis să vadă înmaideaproape ce-i cu agricultura... Vor pe sân’te-că să se facă fermieri, ca Pinocchio. Să vedem: poate le răsare ceva, căci miliardul pare că li s-a ofilit definitiv. Dacă nu-i ploaie... Ştiţi cum e: ar trebui să fie, dar dacă nu-i...

MOLDOVA-GAZ SCUTURATĂ Nu ştiu cine şi cum face, dar pentru moment mă bucură ceea ce se face în raport cu Moldova-Gaz. După anularea amendamentului Furdui iată că forţele de ordine au început o anchetă referitor la o serie de afaceri dubioase cu livrările de gaze. Nu-i rău. Căci 51% aparţin Gazpromului. If you see what I mean. Apropo, amendamentul ăla al cetăţeanului francez Bridé, Ministru al Economiei prin concomitenţă, care a încurcat BERD să intre în capitalul Victoriabanc, a fost şi el anulat!

O NOUĂ VÂNĂTOARE CU VICTME Ministrul mediului s-a ilustrat cu două lucruri. Ambele îmi par destul de judicioase. În primul rând a fost interzis pescuitul industrial în bazinele acvative naturale. Este, fără îndoiala, o măsură bună, dar să nu uităm că pe Nistru mai avem şi relaţiile cu Ucraina de gestionat. Iar pentru ca să restabilim fauna, interdicţia pescuitului este insuficientă. Trebuie să ne lămurim şi cu barajele care încurcă migraţia peştilor. Dar începutul e bun. A doua declaraţie ţine de un accident de vânătoare. Parcă ar fi o copie a tristului epizod din 2013... Nu, ei nu au înţeles nimic! Ar fi putut. Ştiţi cum e: ar trebui să fie, dar dacă nu-i...

AVEM TERORIŞTI Cică la Bălţi a fost arestat un grup întreg paramilitar care ar fi planificat atacuri asupra „instituţiilor de stat”. Internetiştii s-au grăbit să ia în derâdere această operaţiune şi se prea poate să aibă dreptate. Mai ales când această operaţiune îl are în spate pe Cavcaliuc, pecum s-a comunicat. Dar nici nu m-aş grăbi s-o îngroş cu zeflemeaua. Cine ştie ce potenţial de „omuleţi verzi” zace şi pe unde, în special în nord?... S-a gândit careva la numărul de arme care circulă, uneori cât se poate de legal, la diferite companii de pază, de exemplu, în ţară? Şi ce-ar face mâine deţinătorii lor?

AVEM ŞI OSTATICI Nu doar terorişti, şi ostatici avem! ca tot statul care se respectă. Dar aici ar trebui să vin cu o remarcă: ostaticii helicopterului doborât (sau capturat) în Afganistan sunt angajaţii unei companii private. Moldova nu-i SUA şi resurse pentru a-şi scoate cetăţeni din asemenea locuri nu prea are. Să nu aiurim degeaba (am văzut până şi propuneri de a trimite un commando)... Desigur, comunicarea autorităţilor a fost deplorabilă – vedeţi mai sus: ar trebui să fie, dar dacă nu-i.. –, dar piloţii ştiau că suntem un stat impotent. Şi fiecare din noi o ştie! Aşa că atunci când vă porniţi să căutaţi aventuri, ori bani lungi, prin afganistanuri, sudanuri sau liberii să ştiţi că nimeni nu vă va scoate de acolo în caz de ceva... Acum da, e păcat: au şi ei familii, prieteni... De data asta va fi cum vor vrea americanii. Dacă au fost baieţi buni, poate şi au să-i scoată...

ADJUDECĂTORI Cred că a venit timpul să adăugăm oficial o prepozitie la această funcţie... Iată că un adjude obligă! statul să-i vândă lui Plahotniuc 1ha întreg la Moldexpo. Cum şi ce să mai comentezi? Când ma gândesc la acele zeci de milioane de euros (70 au fost? Ori şi mai multe?) păpate pentru reforma justiţiei...

ROAD KILLERS Tudor Baliţchi – la Orhei. Fiica lui Diacov – la Chişinău. Accidente rutiere. Ăştiane omoară şi la direct! Călare pe maşini scumpe, de zeci de mii de euro, ei nu mai încap de noi...

Ce să vă mai zic? Se pare că evenimentele din afara Moldovei sunt acum mai importante pentru noi decât tot ceea ce v-am scris până acum. Turcia şi Rusia, Ucraina şi Rusia, Rusia şi Assad, Franţa şi Rusia... Şi SUA atentă la toate celea... Şi noi în mijlocul acestui tornado. Oare în care parte ne va azvârli?...

 

Partager cet article
23 novembre 2015 1 23 /11 /novembre /2015 14:05
Săptămâna în care s-a tras cu AK-47 în Paris

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

„Pe timp de război fiecare zi care se scurge îşi reclamă lotul său de victime...” Cu această frază începeam editorialul de vinerea trecută...

Ceea ce s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Paris nu poate fi calificat drept uman. Ori poate doar numai uman şi poate fi. Ce altă fiinţă în afară de om mai poate fi capabilă de asemenea acte?

Mă credeţi ori ba, dar cuvintele nu se leagă... Nu reuşesc... Încerc, dar am exact o oră de când am început acest text. Pentru tot ce s-a întâmplat, dar mai ales pentru toate câte se vor întâmpla de acum înainte, nu am decât cuvintele de la un hashtag bine cunoscut: Not in my name!

Poate peste câteva zile emoţiile se vor mai estompa şi voi putea pune pe hârtie tot ce se ascunde în spatele acestui Nu în numele meu.

Pâna atunci însă, vă rog de mă iertaţi... Şi da, încă ceva: să nu credeţi televiziunile. O regulă simplă: cu cât mai mult patos – cu atât mai puţin adevăr... Nu ne este frică! Da, durerea, şocul e mare... Suntem cu toţii îngrijoraţi, debusolaţi... Dar nu ne este frică! Eu nu am auzit pe nimeni să spună că îi este frică. De frică am auzit doar de la televizor. Nu este o noutate. În momente de mare cumpănă iese în vileag esenţa fiecăruia. A oamenilor, instituţiilor, popoarelor întregi...

Dacă citiţi în franceză, puteţi vedea şi acest text de pe blog. Dacă nu, cel puţin titlul îl veţi înţelege cu suguranţă: Je t’aime, Paris!

Nu vroiam să vă scriu astăzi. Nici nu prea am urmărit ce s-a întâmplat în Republica Moldova. Dar oare s-a întâmplat ceva? Poate a fost ales un nou Guvern? Ori s-a găsit miliardul? Ori s-au deturnat Alpheusurile și Peneusurile justiţiei moldoveneşti peste grajdurile puturoase ale corupţiei? Nimic din toate acestea! În schimb, aflăm că BNM, acea fără cap, căci nu se găseşte candidat pe măsură (săracă ţară, săracă, nu mai nasc la Moldova oameni...) ne spune că vom plăti noi miliardul furat de ei. Dar să nu-mi ziceţi că acest lucru este o noutate. Ori poate consideraţi noutate afacerile bine construite şi aranjate de la Moldatsa dezvăluite de ZdG? (Ştiti, compania aia din cauza căreia am riscat să rămânem fără spaţiu aerian?) E o noutate? Nu mai spuneţi!...

Partager cet article
16 novembre 2015 1 16 /11 /novembre /2015 16:57
Je t’aime, Paris!

J’ai aimé Paris avant même de la connaître. Depuis que j’ai vu pour la première fois «Les trois mousquetaires». Oui, dans notre recoin perdu du monde, à la périphérie de tout, même de ce qui a été l’immense URSS, il y a avait un D’Artagnan qui sauvait l’honneur de sa reine et prenait d’assaut le Louvre! Après, il y a eu la lecture de tous les bouquins de Dumas, dont la plupart avaient comme cadre cette ville, et les noms de ses rues, des lieux, des quartiers ont commencé à se faire une place douillette dans mon espace imaginaire.

 

Il y a eu l’école par la suite et le chapitre sur Paris avec ses monuments et un plan rudimentaire que je connaissais par cœur. Et le concours national de langue française où j’ai participé même si je n’avais pas encore l’âge, mais le sujet sur lequel il fallait converser c’était Paris, alors j’ai parlé, j’ai parlé, j’ai parlé à tel point que le jury en a eu marre et ma viré dehors en m’accordant le deuxième prix.

 

Il y a eu Hugo et « Les Misérables », Zola avec « Nana » et « Au Bonheur des Dames », Balzac avec sa « Comédie humaine », tant d’autres lectures…

 

Il y a eu les cassettes avec Joe Dassin, Charles Aznavour, Edith Piaf ou encore Patricia Kaas…

 

Le choix de ma fac, lettres françaises, n’avait qu’une seule justification: et si jamais… Si jamais cela me permettra de visiter, ne serait-ce qu’une seule fois, Paris… Un espoir qui se superposait à la compréhension rationnelle que cela relevait de l’impossible…

 

Et puis il y a eu la première visite en 1998. J’avais un appareil photo argentique, une véritable pièce de musée. Je voulais tout prendre en photo! Tout-tout-tout! Je me rappelle avoir pris une photo d’une fourrière qui enlevait une voiture! C’est pour vous dire…

 

Après, tout s’est enchaîné très vite. La ville m’a adopté. Elle ne m’a plus laissé partir. En 2001 j’y arrivais pour faire mes études… Et là, on a eu notre petite histoire noire… Comme il en arrive entre amoureux. Que j’ai pu la détester! Mais c’était trop tard. On était maqués.

 

Et on a appris à se connaître. Je l’ai découverte dans ses recoins les plus secrets. J’ai appris que c’est une ville bien vivante. La ville de mes livres d’enfance n’existait plus vraiment. Mais ce que je découvrais me plaisait encore plus! C’est là que j’ai vu mon premier opéra, mon premier ballet. Et les théâtres! On en dévorait. Et les petits concerts live dans les bars! On en voulait plus-plus-plus et Paris en rigolait. Elle en avait autant à nous montrer qu’on ne savait pas trop où se donner la tête!

 

Et que dire de ses goûts! Mon dieu, ces fromages qui puaient tant! Comment passer devant l’étalage des fromages sans se serrer le nez? Et ses vins? Et ses champagnes? Comment peuvent-ils boire ça? Eh bien, essayez de me les enlever aujourd’hui! Et les huîtres? Comment peuvent-ils manger ces mollusques? Vivants! Eh bien, aujourd’hui des huîtres avec un bon champagne brut me font saliver. (Tiens, il faudrait que j’en rachète pour passer une bonne soirée entre amis!).

 

Aujourd’hui, ma bien-aimée est mise à lourde épreuve… Je n’ai pas de mots pour qualifier ce qui se passe. L’émotion est encore trop forte et j’ai du mal à choisir mes mots. Ecrire sur la tragédie qui nous traverse est au-dessus de mes forces. Je ne peux que déclarer mon amour pour Paris. Mais j’ai appris aussi à la connaître! Elle prendra le dessus. Je la connais, ma belle! Elle est têtue! Elle est capricieuse et espiègle! Et la vie prend toujours le dessus sur la mort!

 

Non, sérieux, j’ai terriblement envie d’huîtres. J’en achète ce soir même! Et ça fait un bail que je n’ai pas bu du Pouilly-Fumé. Et un Opéra pour dessert. Avec du champagne! Alors, à la vôtre!

 

Imagine: Pierre-Auguste Renoir, "Bal du moulin de la Galette", 1876, Musée d'Orsay, Paris

Partager cet article
16 novembre 2015 1 16 /11 /novembre /2015 12:39
Săptămâna cu tarife excesiv de mari

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Pe timp de război fiecare zi care se scurge îşi reclamă lotul său de victime... Săptămâna care a trecut, în fiecare zi, am reactualizat cifra morţilor de la Colectiv. Joi seara erau 54. Deşi mai corect ar fi să utilizăm o altă formă a verbului: Joi seara ERAM 54. Oare când va încremeni acest contor?... Cu toate acestea, viaţa continuă şi noutăţi (una mai bună decât alta, mde, că de aia sunt noutăţi) se succed zi după zi...

FAQ FULE Fule îi întreabă pe guvernanţii noştri dacă ei ştiu ce-i asta „guvern proeuropean". E, cred, cea mai directă şi mai dură critică la adresa oficialilor moldoveni pronunţată, de această dată fără niciun menajament de niciun fel, de către un oficial din occident... Numai că domnul Fule face o eroare: înainte de a ajunge la „proeuropean", el ar trebui să-i întrebe pe haiducii de la noi ce-i asta „guvern"... Ţinând cont de faptul că bătaia de joc de toate instituţiile statului continuă, nu cred că „ai noştri tineri" înţeleg această noţiune. Comparaţi cu timpul de care s-a avut nevoie în România pentru a desemna un nou Premier după demisia lui Ponta (nu discutăm şi nu contează candidatura, deşi s-au vehiculat mai mutle nume. Altceva ne interesează aici: instituţiile şi funcţionarea lor)... Cum să nu fii de acord cu unioniştii în aceste condiţii?

BN(I)M(ENI) Comisia a zis că din toate candidaturile prezentate la concursul pentru postul de cap al Bancii Naţionale niciuna nu-i bună! Adică deloc-deloc... Nici chiar Negruţă. Criză de şefi, Dom'lor! Dar las' că vine el Candu şi mai salvează odată ţara! Cică zice că va fi nevoit să desemneze el o candidatură... La urma urmelor bagă ei pe cineva interimar... Şi Lupu' sătul şi... nu, oaia e dusă la abator. Conform statutelor şi rapoartelor de audit internaţional.

ABATORUL ANRE(GIMENTAT) „Ziarul de Gardă" ne explică de ce îi doare-n cot pe ANREiştide mărirea tarifelor. Eu am o propunere: fiecare din baieţii ăştia şmecheri să trăiască câteva luni cu 1000 de lei (moldoveneşti!) pe lună (cam cât e o pensie). Apoi să discute tarife. Cine are gât (indiferent de naţiune şi funcţiune, se referă şi la emisarii „europeni") să le apere deciziile – vă rog la aceeaşi strungă! Se pare că altfel nu ajunge la tărtăcuţa lor...

IOHANNIS ZICE „NIET"! Iohannis a zis că nu le mai dă bani celor care nu ştiu ce înseamnă „guvern proeuropean". Proeuropenii nu sărbătoresc cea de-a 98-a aniversare a „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie". Apropo, ANRE poate mari tarifele de câte ori vrea, dar dacă nu vor fi bani de pensii, nu vor fi bani nici pentru electricitate. Simplu, nu? Ştiţi ce înseamnă „opaiţ"? Întrebaţi de bătrâni. Unii dintre ei mai ţin minte.

CC ZICE DA Curtea Constituţionala le zice DAdaiştilor că pot iniţia referendumul referitor la alegerea directă a Preşedintelui de către popor (de parcă nu am avut deja unul cu 5 ani în urmă). Dacă pot, bineînţeles.

SONDAJUL NOSTRU Aşa dar poporul a răspuns (adică nu chiar toţi, ci doar acei întrebaţi şi respectând marja de eroare conform metodologiei): în caz de alegeri, Dodon cu Usatâi ar ieşi fruntaşi. Dar nu asta e cel mai grav: cică 70% consideră că o situaţie economică bună este mai importantădecât democrația. Explicat mai pe înţelesul tuturor, 70% ar schimba posibilitatea de a alege pe cârnaţ ieftin... Tristă constatare... Pentru o bucată de cârnaţ renunţi la posibilitatea de a schimba ceva (să zicem mică, să zicem complicată şi neclară, dificilă chiar, dar totuşi posibilă!), apoi nu mai primeşti cârnaţ, dar să schimbi ceva nu mai poţi nimic. Nu există dictatură şi bunăstare economică concomitent. Poate doar pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Tiranul iluminat este la fel de rar precum lupul vegetarian ori... PCRM-istul proeuropean. Bunăstarea economică duce inevitabil la democraţie. Dictatura – la sărăcie. Ce duce la dictatură? Nici bunăstarea şi nici sărăcia. Doar ignoranţa. Restul conecţiunilor le faceţi singuri. Nu-i matematică superioară.

Cam atât. La Chişinău vine o delegaţie NATO. Dodon fuge imediat la Moscova. Simbolistică locală care explică multe din câte se întâmplă astăzi în Moldova...

O săptămână frumoasă vă doresc. Fără noutăţi. Şi fără cifre noi.

Partager cet article
10 novembre 2015 2 10 /11 /novembre /2015 14:28
Timpul second-hand

Maintenant, les gens croient tous en des choses différentes. Eh oui, c’est comme ça… Les hommes ont toujours envie de croire en quelque chose. En Dieu ou dans le progrès technique. Dans la chimie, dans les molécules, dans une raison supérieure… Aujourd’hui, c’est dans le marché. Bon, admettons, on va se remplir le ventre, et après?*

Svetlana Alexievitch, La Fin de l’homme rouge ou Le Temps du désenchantement ((titlu original în rusă: Время секонд хэнд (Конец красного человека)), Actes Sud, 2013, p.209)

 

Undeva prin februarie plecam cu colegii într-o deplasare. Urma să luam avionul la o oră foarte devreme şi, trezit cu noaptea-n cap, am ieşit din casă uitând să-mi iau cartea pe care o citeam la acel moment. Ajuns la aeroport, am intrat într-o librărie să-mi aleg ceva. Şi atunci, involuntar, ochiul s-a oprit pe coperta cărţii Svetlanei Alexievitch, „La fin de l'homme rouge. Ou le temps du désenchantement” (în original cartea e cunoscută cu titlul „Время секонд хэнд”). Da, anume aşa, m-a intrigat coperta şi drapelul roşu de pe ea. Oare poate trece pe alături unul de alde mine, născut în URSS şi trecut prin Perestroïkă?

 

Numele autorului nu-mi spunea absolut nimic şi am crezut iniţial că este încă o carte-eseu din categoria studiilor despre perioada sovietică, un fel de trend oficial, în descreştere deja, care nici nu prea mă mai interesează, fiindcă majoritatea acestor cărţi apărute în occident sunt de o calitate foarte proastă, rău documentate, căci se citează reciproc, şi cu abordări unilaterale... Totuşi am luat cartea în mână şi am citit copertele. Şi am cumparat-o, în mare parte confortat în alegere şi de faptul ca i s-a atribuit prestigiosul premiu Medici în Franta.

 

Din păcate, acea deplasare s-a dovedit a fi una foarte intensă şi nu am mai apucat să încep s-o citesc. Revenit acasă, am revenit şi eu la lista lecturilor mele, iar Alexievitch s-a pomenit, într-un mod echitabil, undeva la coada acestei liste... Dar i-a venit şi acestui volum rândul câteva luni mai târziu.

 

Atunci când s-a anunţat lista pretendenţilor pentru Premiul Nobel din acest an îmi mai rămâneau circa o sută de pagini de citit, dar am avut imediat certitudinea că îl va lua. Nu mă întrebaţi din ce cauză, căci despre acest premiu, presupus literar, s-au scris destule. Pur şi simplu aşa s-au alineat astrele. Alexievitch nu putea să nu-l ia!

 

Nu am nici cea mai mică intenţie să mă lansez într-o discuţie inutilă şi astfel să mă pierd printre nenumăratele şi sterilele texte despre ce anume reprezintă Premiul Nobel, cine îl merită şi cine nu. Atâta doar: a discuta despre o carte, o opera omnia sau despre valoarea ei fără a o fi citit sau fără a fi citit opera tuturor nominalizaţilor, îmi pare de prost gust şi, în afară de evacuarea unor frustrări, nu serveşte la nimic.

 

Să revenim deci la cartea Svetlanei Alexievitch. E un must read!

 

Din păcate, am citit-o tradusă în franceză. Aş fi preferat s-o am în rusă, dar, când nu-i mai bun, e bun cum este. Cartea este una din experienţele de lectură din cele mai complete pe care le-am avut în ultimul timp. Alexievitch atacă un subiect extrem de sensibil pentru ex-sovietici: perioada de tranziţie. Bineînţeles, această carte se adresează mai cu seamă celor care au ieşit din URSS şi dacă e să fim pedanţi, focalizează textul pe Rusia, dar pentru noi, acei care încă mai privim, voluntar ori ba, „Pervyi Kanal”, rămâne perfect pertinentă.

 

Acelaşi hazard (ca să vezi: există lucruri care se întâmplă deloc...întâmplător!) a făcut ca în martie, fără a citi un rând din cartea cumpărată în februarie, să scriu un text (False Start. Tabula Rasa) în care chemam la o re-evaluare a acestei „tranziţii”. Ziceam atunci, iertată fie-mi această trimitere, deloc modestă: „Ceva a mers rău la un moment dat... Undeva ceva a fost setat greşit. La nivelul cel mai de bază, esenţial.” Subiectul respectiv, însă, mă frământă de mai demult (a se vedea „Requiem for a dream sau Povara libertăţii noastre” din 2011) şi sunt convins că numai o înţelegere a fenomenelor care ne-au măcinat în acest sfert de secol ne poate aduce explicaţiile, dar şi soluţiile!, pentru a ieşi din impasul în care ne aflăm astăzi.

 

Alexievitch nu aduce răspunsuri în cartea sa şi acesta este, după mine, unul din principalele merite ale ei. Vocea autorului nu apare decât epizodic în text, lăsând practic totalitatea spaţiului eroilor săi. Sunt ei care vorbesc. Sunt persoane vocile cărora nu le auzim practic niciodată (deşi criticii migăloşi i-ar putea reproşa „autoarei” că aceste voci sună cam uniform din punctul de vedere al registrelor vorbirii, ceea ce denotă o redactare stilistică, dar aici am face exces de zel, cum ar fi să cauţi purici la păduche), personaje ordinare care nu apar la televizor sau în presa scrisă (interesată întotdeauna de ceea ce reprezintă excepţia, singularul), destine care sunt întotdeauna înecate în statistici... Bine zicea care zicea: „Nenorocirea unui om este o tragedie. Tragedia miilor nu este decât statistică”...

 

Ceva s-a întâmplat în aceşti 25 de ani. Ceva profund, fundamental şi extrem de periculos. Svetlana Alexievitch le dă posibilitatea eroilor săi (şi aici nu contează dacă sunt ei ficţiune pură sau cât se poate de reali) să descrie o epocă. Şi să chestioneze o realitate. Soluţiile şi răspunsurile le vom găsi fiecare pentru sine. Dacă vom fi suficient de buni.

 

Dar oare nu acestea din urmă sunt distincţiile unui text profund literar? Şi la ce ar mai servi literatura, atunci?

 

* Astăzi oamenii cred fiecare în lucruri diferite. Da, asta e… Oamenii întotdeauna doresc să creadă în ceva. În Dumnezeu sau în progresul tehnic. În chimie, în molecule, într-o raţiune superioară… Astăzi, în economia de piaţă. Bine, să presupunem, ne vom umple cu toţii burţile, şi apoi? (traducere proprie)

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher