Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
29 décembre 2014 1 29 /12 /décembre /2014 20:41

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

siteza-deschide-2014-12-29.png

 

Ca ieri a fost Crăciunul (primul la moldoveni). Iar când a fost scris acest text (ieri) a fost ca azi. În aceste momente simţi cum se aplică un multiplicator imaginar la doza de respect pentru toţi acei care se află la datorie în zilele de sărbătoare: medici, pompieri, poliţişti... dar şi vânzători, lucrători ai transportului public... Toţi acei fără de care cotidianul nostru (chiar şi în zilele de sărbătoare) ar fi... mai puţin posibil.

 

Magia Crăciunului îşi lasă amprenta asupra tuturor, chiar şi a celor care sunt obişnuiţi (sau se cred obligaţi, dacă nu chiar sunt, prin definiţia misiunii pe care şi-o asumă) să fie răutacioşi, nemiloşi şi alte sinonime din respectivul şir logic, devenit în aceste zile de Crăciun total ilogic.

 

Şi totuşi va trebui să vă scriu despre lucruri mai puţin magice, deşi, dacă veţi accesa linkurile din acest text, veţi înţelege că unele elemente ale realităţii pot fi asimilate magiei... ori e doar prestidigitaţie? Mai degrabă presti-magistraţie...

 

PREŞEDINTELE ROMÂNILOR Săptămâna care a trecut, în afară de Crăciun, a încăput şi ceva pozitiv. Iohannis, noul Preşedinte ales al României a depus jurământul. În discursul său de inaugurare a vorbit despre Moldova; într-unul din primele interviuri acordate presei occidentale şi anume revistei franceze L’Express, Iohannis a vorbit despre Moldova. Să sperăm că România îşi va schimba calitativ politica faţă de Republica Moldova. Căci de vorbe ne-am cam săturat (cu toate că nici a reproşa României mare lucru nu am avea dreptul). Vorbele, primele, ale lui Iohannis ne dau speranţă!

 

GUVERNUL MOLDOVENILOR Pe acesta sperăm să-l vedem constituit cât mai rapid. Dar negocierile se negociează... Sistemul rezistă. Apropo, Leancă cere ajutorul europenilor, liberalii vor transparenţă, iar negocierile se negociează...

13 Numărul necuratului. Liberalii zic că vor doar 13 ministere în loc de 16 şi simplificarea câtorva agenţii de stat. E posibil să aibă dreptate, nu am o opinie fixată în acest sens, dar momentul ales e total aiurea. Eu pot înţelege, să zicem, supărarea PL-ului pe Victor Lutenco, şeful BRD-ului, care, fără nicio sinchiseală, a utilizat resursele administrative în campania electorală în favoarea PLDM-ului (fapt pentru care merită să fie demis din funcţie, ţinând cont şi de zelul de care a dat dovadă în „combaterea utilizării banilor publici în scopuri electorale” atunci când a anulat finanţarea unor proiecte culturale ale Clubului Liberal de la Paris de „Mărţişor”), dar Munteanu şi compania ar trebui să înţeleagă că nu formele organizaţionale condiţionează conţinutul, ci vice-versa: conţinutul generează forme organizaţionale. Eu zic să lase jocul de-a reorganizările şi să se concentreze pe lucruri esenţiale. Pe negocieri. Nu de alta, dar în tară

 

SE ÎNTÂMPLĂ MINUNI Astfel o investiţie de doar 200.000 se transformă într-o notă de plată de... 2.250.000. În dolari americani. Pentru acest truc e nevoie de: AIC, Guvern, Justiţie. Dacă vă interesează, 35 de milioane de lei sunt echivalentul a 7000 de salarii (să zicem de profesori) în mărime de 5000 de lei pe lună.

 

POVESTEA LUI GUGUŢĂ Ca la Plahotniuc de bine împletit şi sucit, la Vangheli nu va fi niciodată. Puţini bani (foarte puţini), o bancă, şi cîţiva judecători (cum fără ei) şi afacerea e în cuşmă: povestea transformării unui loc simpatic în care orăşenii cândva îşi petreceau timpul liber într-o afacere pentru burse groase. Apropo, e şi aici un truc: cum să transformi 2.56 mln de lei în 1.15 mln de... euro!!!

 

TRUC CU INVESTIŢIILE: „Investiţiile străine directe în economia Republicii Moldova au crescut anul trecut cu peste 20 la sută faţă de 2012 şi au însumat puţin peste 231 milioane de dolari americani, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).”, zice un site Internet. Veaceslav Ioniţă, Președintele Comisiei pentru buget și finanțe (şi disident PLDM, în treacăt fie spus) ne aduce alte cifre : 900 mln. de dolari ar fi fost scoşi din ţară de doar trei banci… Da, era să uit: pe arma din care a fost omorât Butmalai, amprente nu au fost găsite.

 

COMBATEM CEEA CE CONDUCEM Corneliu Vidraşco de la Fashion TV a fost arestat pentru trafic de fiinţe umane. Corneliu Vidraşco a lucrat în politie şi „combătea” traficul de fiinţe umane. Metafora timpurilor moderne...

 

UNCHAIN MY HEART: Joe Cocker a plecat în lumea celor drepţi. Noi am rămas să-i ascultăm piesele...

 

Cam atât. Îmi pare rău dacă cele scrise de mine au încurcat la digestia bucatelor de sărbătoare. Noutăţi au fost puţine, dar grase şi groase. Ar fi fost bine, barem în această perioadă, să nu avem deloc... Căci no news –good news...

Partager cet article

22 décembre 2014 1 22 /12 /décembre /2014 22:27

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

sinteza-VVovc_Bender.jpg

 

Nu ştiu ce impresii vă lasă Domniilor Voastre aceste săptămâni de după alegeri, dar eu unul sunt într-o stare, dacă nu euforică, atunci cel puţin plină de optimism: nu-ş’ de ce, dar am impresia că lucrurile au început să se mişte binişor şi serios.

 

Лёд тронулся, господа присяжные заседатели!

 

Să fiu înţeles corect, nu pot să spun că ceea ce văd sau citesc în presă e îmbucurător, dar am o senzaţie bizară că anumite persoane, grupări, nu ştiu exact cum şi cine anume, ACELA, ştiţi abstractul CELA pe care toţi îl cunoaştem? Că ACELA sau ACEIA, mai pe scurt EI, sunt debusolaţi... Au intrat în panică? Nu ştiu: îmi vine greu să dau o apreciere exactă, totul pentru moment e la nivel de feeling. Dar am impresia că lucrurile le scapă de sub control... O senzaţie când absolut toţi înţeleg că sistemul nu mai poate funcţiona ca înainte, dar tot ei, acei care au făcut parte din sistem, care au fost sistemul, nu ştiu cum anume să se comporte mai departe... Bineînţeles, ei încă rezistă, ei se vor mai împotrivi şi nu-i exclus să mai asistăm la lucruri extremde murdare şi oribile în săptămânile următoare... Nu, ei continuă să rămână aceiaşi, dar ceva s-a schimbat...

 

Aduceţi-vă aminte cât de rapid, cu mici excepţii, precum a fost Damian Hâncu, au muţit toţi martorii din aprilie 2009? Ei bine, acum fiul lui Ion Butmalai nu se mai teme! Şi declară că tatăl său a fost omorât.

Dupa cum vă spuneam, e încă la nivel de presentiment, dar... sunt şi câteva semne care nu pot să fie cu totul înşelatoare.

 

În primul rând, alegerile au însemnat un lucru evident şi clar: Rusia, cel puţin pentru moment, a pierdut poll position-ul în Moldova. Occidentalii au înţeles acest lucru şi încearcă să „valorizeze” la maximum acest mic avantaj. Şi niciun oligarh nu le va sta în cale! Ei au interesele lor şi ac de cojoc se găseşte impotriva oricui.

 

Un Butmalai poate fi omorât, dar cu FMI ce faci? Împuşti FMI-ul? Pentru că a făcut dezvăluirile despre BEM (interesant „mapa neagră” a lui Butmalai ce conţinea, poate acelaşi lucru?)? Auziţi?: băietii şmecheri de la BEM şi Banca Socială (şi de la BNM?) au băut 3% din PIB-ul ţării! Apropo, ştiţi de ce EI au închis şcolile în Moldova? Fiindcă învăţământul constituia 7% din buget (nu PIB) şi trebuia adus la 5%. Ceea ce vi s-a spus cu „calitatea” învăţământului, „optimizări” sunt poveşti de adormit... copiii. Comparaţi: pentru 2% din buget s-au închis sute de scoli şi 3 % din PIB... Apoi cum, paţani, BEM mai departe? Cu 3% din PIB, cred ca ai din ce.

 

În al doilea rând, au început mişcările tectonice ale... nu, hai să nu-i numim „şobolani”. Nu-i frumos. Să le zicem cu gingăşie „politruci”. Ei încă nu ştiu ce anume să facă şi cu cine să se dea, dar au înţeles (ei nu dau greş niciodată!) că a rămâne cu acei vechi nu mai este bine. Gata, ei nu mai vor posturi, nu mai vin la adunări... E bine că se lasă de satană acum, dar să ştiţi că eu unul nu voi uita cum le-a fost lor binişor până acum şi că marja lor de compromis e foarte elastică.

 

În al treilea rând, îmi place cum se negociează: cu frică. Faţă de europeni (na, ce ştiu ei?... ei înţeleg că nu se poate admite o dizolvare a parlamentului. şi zic să se negocieze cu oricine, măcar şi cu dracul... vedeţi că şirul sinonimelor continuă! cu toate acestea, s-ar putea ca europenii să aibă dreptate!), faţă de... presă, alegători. PL vrea transparenţă. Ceilalţi nu prea vor, dar nici nu îndrăznesc să facă mare zarvă. Aşa că PL ar face bine să insiste şi în continuare. Căci de „principiile şi valorile” lor suntem sătui până peste cap. PCRM însa sunt incorigibili. Voronin e în delir total. El se pare că discută cu Belzebuth în direct. Se vrea Preşedinte! Ori vrea Curtea de Conturi, Audiovizualul şi CEC-ul. Adică vrea să i se distribuie politic, funcţii care în mod normal ar trebui să fie total apolitice!...

 

La Est războiul a mai slăbit din intensitate. Şi e bine. Războiul se dă în altă parte. Acolo unde trebuia să se dea demult. Rubla e pe brânci. Petrolul e în continuare ieftin. Ruşii fug din ţară. Nivelul emigraţiei este astăzi practic similar cu acel din 2000. SUA adoptă legi pentru a intensifica ajutorul Ucrainei...

 

Ce să vă mai spun? As vrea să închei pe o notă pozitivă. De ce nu? Peste mai puţin de o săptămână e Crăciunul (pe stil nou). Să aveţi cu toţii parte de sărbători luminoase! Şi aş mai dori să aduc mulţumiri. Tuturor ireductibililor, intransigenţilor, rebelilor, tuturor care doresc ca această lume să fie mai bună. Idealiştilor romantici, care par naivi şi ridicoli în veacul nostru mercantil. Dar dacă există astăzi speranţă, există graţie energiei inepuizabile de care au dat ei dovadă. Şi, credeţi-mă, sunteţi puţini...

 

Hai, fraţilor, că se poate! Eu zic că se poate! Altfel cum? Altfel nu se poate.

Partager cet article

15 décembre 2014 1 15 /12 /décembre /2014 13:46

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

sinteza-VVovc.jpg

 

Dacă ar fi să dăm crezare premoniţiilor şi logicii elementare, săptămâna care a trecut nu ar fi trebuit să ne aducă mari perturbări. În primul rând abia am ieşit din campania electorală şi din alegeri... Intensitatea şi solicitarea maximală la care am fost cu toţii supuşi timp de câteva luni, dar şi încordarea extremă din chiar ziua alegerilor ne-au lăsat pe toţi (şi fără excepţie) apatici. Era şi de aşteptat. Trebuia doar să urmărim cu o cafeluţă în mână şi încercând să ne mai înviorăm niţel, să ieşim din moleşeala post-electorală cum anume se desfăşoară

 

EVENIMENTELE PROTOCOLARE: CEC anunţă rezultatele finale, pierdanţii (dar nu chiar de tot) au făcut recursurile de rigoare şi previzibile la CC pentru a declara alegerile nule, CC la rându-i a validat cifrele scrutinului respingând recursurile depuse...

 

Mai departe, şi la fel de protocolar, Guvernul Leancă demisionează fără a lăsa cabinetele, negocierile încep, Leancă rămâne Premier, Chirtoacă rămâne Primar, Şalaru vrea transparenţă, Diacov nu vrea să se ştie nimic înainte de vreme (el ce treabă are? a lui vreme stă pe loc de vre-o 20 de ani...). Totul conform prescripţiilor. De aceea nu ne vom interesa nici de alegeri, nici de negocieri, nici de repartizarea ministerelor. Să aşteptăm... Noi avem răbdare... Noi de aia şi i-am răbdat, fiindcă avem rezerve. Şi de aia şi i-am votat, ca să-i răbdăm.

 

Totuşi câteva mişcări curioase s-au făcut şi aici. Iată, să zicem, Filat... Ori Plahotniuk... Nu, am încurcat, ăştia nu ar trebui să ne intereseze prea mult. Nu acum.

 

MOSER, MOSER... LET MY PEOPLE GO! În schimb faptul că Moser i-a chemat practic în aceeaşi zi la el pe Voronin şi pe Ghimpu – des frères ennemis – devine de-a dreptul curios. În special curioase sunt declaraţiile sus-numiţilor (ori reprezentaţilor lor) imediat după aceste întrevederi. Gata: Voronin e pro-european! Ziceam eu că-i paţan de-al nostru... Mai bine zis, de-al lor. Că noi, vorba aia, ne căutăm singuri de grijă încercând să le limităm puterea asupra noastră... Nu prea ne reuşeşte, trebuie s-o recunoaştem. Pentru moment.

 

S-A ÎMPUŞCAT. ŞI AŞA DE 22 DE ORI! Dar s-a întâmplat un lucru care a zguduit cu adevărat opinia publică: cum ai lua o cană cu uncrop şi ai arunca-o peste un adormit: moartea deputatului Ion Butmalai... În afara dramei familiale şi tragedia umană care se ascunde în spatele oricărei morţi, tragedia acestui deces rezidă, pentru noi, în altă parte. Orice nu ar spune poliţia, nimeni nu-i crede! Nu are de unde să-i creadă ţinând cont de relaţiile complicate pe care le avem cu structurile statului. De la 7 aprilie încoace cel puţin. Şi-apoi chiar ei ne dau destule motive: cum să anunţi că Butmalai s-a sinucis? Or anume această versiune a fost comunicată în primă instanţă, inclusiv prin intermediul presei (ăştia, cel putin, cu ce gândesc?)... Suicidul este, în ultimă instanţă, actul suprem de curaj. Pentru a depăşi instinctul de supravieţuire este nevoie de ceva mai mult decât un simplu mandat de deputat. Nu te-mpuşti cu una cu două şi, cu siguranţă, nu în piept. În schimb glorioşii ani ’90 ne-au deprins că viaţa unui om, unui alt om, oricare altul, nu costă mare lucru... Puţin contează ce anume s-a întâmplat, şi din ce cauză, cu Ion Butmalai. Acum orice nu s-ar întâmpla, orice nu ar decide să facă poliţia, chiar dacă şi găsesc adevăratul adevăr şi-l comunică tuturor, nimeni nu-i va crede! Toţi vor capul lui Moţoc! Şi acest lucru îmi pare cel mai grav: când adevărul nu mai contează. Şi atunci... à qui profite le crime???


RĂZBOIUL DE PESTE RÎU: Poroşenko a vrut negocieri. Separatiştii au fost luaţi prin surprindere. Pe semne nu s-au sfătuit cu Putin, căci la ei, la dodonei, aşa-i regula: fără stăpân nu faci un pas! Dar dacă e să ne gândim bine, Poroşenco nici nu prea are cu cine discuta, căci de luptat pe frontul de est luptă chiar ruşii. Pierderile lor, conform ucrainenilor, sunt pur şi simplu enorme. Dar Rusia-i mare... Şi viaţa omului nu costă mare lucru. Mor trei sute – aducem alte trei sute... Vin trupe noi. Cât va rezista Ucraina? Cât va rezista Putin? Ce se va alege din noi?

 

MOLDOVA – CEA MAI SĂNĂTOASĂ ECONOMIE! Iată ştirea care m-a lăsat „patret” în această săptămână: rata şomajului în Moldova e de 3,3%! Şi exporturile cresc! Fraţilor, pe hârtie noi suntem una din cele mai tari economii europene! În aceste condiţii,

 

CUM SĂ NU FACĂ BINE POPORUL?


Cam atât pentru săptămâna care a trecut. Fiţi cu ochii în patru de acu înainte. Fiţi răi cu ei şi buni înde voi. Căci No news în Moldova nu întotdeauna înseamnă neapărat Good news.

Partager cet article

9 décembre 2014 2 09 /12 /décembre /2014 12:21
TEXT SCRIS PENTRU ZIARUL DE GARDĂ
peuple_pouvoir.gif
 
Scrutinul din 30 noiembrie nu a schimbat semnificativ repartizarea mandatelor în Parlament. Totuşi, schimbările consemnate de rezultatele alegerilor, nu pot să nu ne pună în gardă. În primul rând, au votat mai puţini alegători decât în 2010 ceea ce este per se un mesaj de neîncredere adresat guvernării. În al doilea rând, partidele proeropene au pierdut câteva mandate. Şi în al treilea rând, dar nu ultimul, partida antieuropeana s-a radicalizat prin penetrarea în Parlament a socialiştilor lui Dodon, partid vădit susţinut de Kremlin. Anume componenta geopolitică şi nicidecum realizările pe plan intern au făcut ca partidele proeuropene să se menţină la putere. Şi anume deciziile şi politicile pe plan intern vor permite să fie totuşi realizate dezideratele alegătorilor pe plan geopolitic. Fără schimbări radicale în modul şi metodele de guvernare niciun AIE nu va putea supravieţui unui nou scrutin. Iată ce aştept eu de la o nouă coaliţie:
1. Combaterea corupţiei: fără succese notorii şi vizibile în acest domeniu, în special în combaterea corupţiei mari şi ţinând cont de toate dezvăluirile făcute inclusiv în campania electorală, nicio guvernare nu va fi credibilă.
2. Stoparea şi reevaluarea tuturor reformelor anti-sociale, precum acelea din învăţământ şi sănătate, acela de asistenţă socială pentru familiile defavorizate, etc., etc., efectele negative ale cărora populaţia o simte în cel mai imediat şi direct mod. Orice reformă trebuie să amelioreze condiţiile pentru cetăţean, nu degradeze.
3. Securizarea tuturor instituţiilor statului de influenţă şi manipulare externă pentru evitarea escaladării conflictelor similare cu cele din Ucraina.
4. Transparentizarea mass-media şi securizarea spaţiului informativ. Cetăţenii trebuie să ştie cine sunt finanţatorii principalelor media, pe de o parte, şi să li se garanteze o informare echidistantă, nu o propagandă anti-statală, prezentă masiv astăzi în Republică, pe de altă parte. Realizările, semnificative şi istorice pentru cetăţenii ţării, au fost din păcate spulberate de proganada anti-europeană difuzată larg de posturile pro-putiniste.
5. Clarificarea situaţiei cu BEM şi AIC (pentru a nu aduce doar aceste două exemple) şi sancţionarea celor care au cointribuit la starea actuală fără prejudiciu pentru bugetul ţării.
6. Reevaluarea politicilor referitor la minorităţile naţionale pentru a le permite o integrare cât mai rapidă în spaţiul socio-cultural al R. Moldova şi a le garanta păstrarea identităţii lor culturale. Dacă continuăm să ne dezinteresăm de acest domeniu, minorităţile vor fi instrumentalizate în continuare din exterior precum se întâmplă astăzi.
7. Reforma Justiţiei care astăzi este un instrument la cheremul corupţilor şi oligarhilor.
8. Modificarea Constituţiei pentru a permite cetăţenilor să-şi aleagă Preşedintele sau alegerea Preşedintelui de către Parlament prin majoritate simplă. Înlesnirea condiţiilor pentru crearea noilor partide, pentru a permite o reînnoire continuă a forţelor politice.
9. Reevaluarea şi înăsprirea politicilor fiscale, în special în raport cu marile averi, pentru a crea un sentiment de echitate în societate.
10. Accelerarea proceselor de integrare în circuitele europene la toate nivelele: normativ (astăzi mai folosim GOST-uri drept standarde!), economic şi cultural.
11. Securizarea energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare.
12. Diminuarea traseismului politic prin eliminarea transfugilor din circuitele puterii. Poporul alege partide, nu deputaţi!

Partager cet article

8 décembre 2014 1 08 /12 /décembre /2014 12:45

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

kapusniak.jpg

 

POPORUL A ALES! Am scăpat şi din acestea. Deşi în aparenţă nu s-a schimbat mare lucru, configuraţia Parlamentului în noua lui componenţă lasă mult mai puţin spaţiu pentru manevre coaliţiei în curs de constituire. Dar totuşi am păstrat o majoritate care se cheamă „pro-europeană”! Şi hai să recunoaştem: am fost mulţi care mai n-am pus-o pe noi în primele ore de procesare ale voturilor de către CEC... Dar va fi greu... Pe fundalul lui Dodon şi Zina Carabina, care nu-i săptămână să nu meargă la consultaţii la Moscova (no, că devine jenant... ăştia nici nu se mai ascund), până şi băbacul Voronin o să ne pară un moderat simpatic şi draguţ... Guvernanţii de ieri, de azi şi de mâne (aceiaşi) ar trebui să înţeleagă că nu s-a votat pentru dânşii, ci pentru un curs geopolitic. Cu alte cuvinte, s-a votat pentru o politică externă făcând abstracţie de cele făcute pe plan intern, dar dacă nu va fi făcut nimic pe plan intern şi în continuare, se va duce de râpă şi planul extern. Iar cu planul extern şi guvernanţii. Apropo, grija respectivă ar trebui să-i frământe şi pe fraţii noştri europeni, care se joacă de-a influenţa în zonă cu Putin... Vom trăi şi vom vedea, vorba veche, dar începuturile sunt încurajatoare. Spre deosebire de circul din 2010 şi caruselul „principiilor şi valorilor”, o primă declaraţie în vederea constituirii unei noi alianţe de guvernare a fost deja făcută, fiind anunţată şi metoda în care se va proceda. De văzut am mai văzut, cu traiul poate ne-om descurca cumva, dar ce ne rezervează ăştia pe care i-am re-ales încă nu ştim... Să trăim deci! Macar şi din simplă curiozitate.

 

BEM? BEM, dar pe banii cui? Noi încă stăteam în starting-block-uri şi ne pregăteam de maratonul alegerilor, de emoţii tari, când a fost dată lovitura. Printr-un tur de magie BEM revine în administraţia BNM! Nici mai mult nici mai puţin. Victorie! Victorie? ... Dar iată că Negruţă vine, imediat după scrutin, cu o scrisoare deschisă pentru Timo(f)ti implorându-l să cheme, nici mai mult, nici mai puţin, Consiliul Naţional de Securitate. Să amintim că Negruţă, cu puţin înainte de alegeri, şi-a părăsit postul, dar nu a integrat listele PLDM-ului, precum se aştepta, ci ale altui concurent electoral... Ceva mai tirziu, Sturza vine şi el cu declaratii, destul de previzibile... Scurt pe doi: BEM a fost cumpărata de Rusia şi ar fi folosită drept armă economică împotriva Moldovei... Pentru a calma spiritele, Leancă face o declaraţie şi încearcă să asigure populaţia că economiile lor nu vor avea de suferit (unica soluţie posibilă) şi că diligentează o anchetă cu experţi internaţionali. Ce-ar fi să înceapă cu propriul partid, cu Guvernul pe care îl conduce?... Cu siguranţă că va găsi elemente de răspunsuri. Dar ţinând cont de unde se află răspunsurile, mă tem că va trebui să plătim noi pentru BEM... Ori poate facem ca ucrainenii şi chemăm, româneşte, „rege din nemţi”? Nu de alta, dar atunci când eşti pe locul 103 din 157 de ţări la nivelul corupţiei e cam greu să speri să te descurci în lupta cu... corupţia.

 

CE FACEM CU DODON? Dodon nu face un pas fără a da rapoarte Moscovei. Ai impresia că obrăznicia lui e un fel de test: „Eu şi-aşa pot, şi aşa, şi pe dincolo!” Ştiţi cum pe timpuri măsura ţăranul stratul de slană la porc? Cică se lua un ac şi se înfingea în godacul care mânca liniştit... Stratul de slană nu este enervat, respectiv, porcul ţipa doar când ajungea acul la carne vie. Cam aşa păţim noi cu Dodon. Ăştia împing... Noi pentru moment nu ţipăm... „Va răbufni? / Ori îşi va îneca mînia / În sîngele godacilor inocenţi, / Impasibili, / Pînă li se ia / Slana lor de-o palmă, / Sacrificaţi la hramul şi cheremul / Peţitorilor de patimi?

 

DE USATÎI N-AŢI UITAT? O primă observaţie: faptul că la Moscova mulţimea la un moment dat a început să-i scandeze numele discalifică, sau cel puţin pune mari dubii referitor la spontanietatea acelor cozi şi nemulţumiri din faţa birourilor de vot. Să amintim că la Moscova buletinele nu au fost epuizate... Pusă launloc cu scorul extraordinar al lui Dodon, participarea lui Usatîi în scrutin poate fi tălmăcită şi drept creatura Cremlinului... Mai ştii? Oricum, acum nu mai contează.

 

RUSIA DĂ DE GREU: Criza e pe cale să se confirme în Rusia. Preţurile la petrol sînt în continuare menţinute mici, sancţiunile sînt în vigoare, South Stream a fost blocat, rubla cade... Între 6.000 şi 10.000 de militari ruşi sînt angajaţi pe frontul de Est. Rusia se simte obligată să trimită „ajutoare umanitare”... Inclusiv în Transnistria. Traversând Ucraina anti-putinistă... Şi cum astea nu erau de ajuns, izbucnesc focare în chiar interiorul ei. Au re-început lupte în Cecenia... Dacă nu ar avea ei „bomba neagră” ar fi fost simplu... Iată noi ne speriem de

 

ACCIDENTE NUCLEARE: Au fost tocmai două zilele astea: una în Ucraina şi ceva nu a funcţionat la Cernavodă. Noi încă nu am uitat de Cernobyl şi ne mai temem... Iar nebuni de alde Kiseliov îşi permit să ameninţe lumea cu arma nucleară... Şi totul devine complicat.

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Trimite bani. Apropo, aţi văzut cum a votat diaspora? Cea care trimite bani...Mai mulţi şi mai buni. Pe banii lui unii îşi cumpără Bentley. Vânzându-i medicamente. Maşini pe care le tamponează cu troleele publice. Dar nimeni nu îndrăzneşte să vadă ceva... Interesant, cine vinde acid sulfuric? Cu care se stropeşte de moarte prin chinuri călcând drept în faţă...

 

Cam atât... a putut fi mai bine, dar, mai cu seamă, a putut fi mult mai rău. Pe viitor vă doresc să fie ori No news, ori Good news... Vom trăi. Şi vom vedea.

Partager cet article

6 décembre 2014 6 06 /12 /décembre /2014 01:38

la coada calului 

  Filogeneza unei vizite la români presupune o deplasare graduală de la coadă spre bot, omiţând, ce-i drept, orice chestionare sau abordare a unei probleme esenţiale: poziţia şi deplasarea calului în spatiu. Coada calului (mai puţin partea corpului pe care o ascunde cu greu) este deci o poziţie incipială echivalentă cu geneza unei aventuri iniţiatice ezoterice.

 

Şi încă ceva: dacă ultimul pahar se bea "la botul calului" şi acest lucru este într-atât de firesc încât bem la botul sărmanelor ecvidee chiar şi în a lor strigătoare la cer absenţă (căci de-ar fi prezente n-ar striga, ci necheza), de ce nu s-ar bea primul la coada aceluiaşi cal?... existentială întrebare !


Şi mai e ceva: apără de muşte! inclusiv de acelea din capul căruţaşului !

 

 


Partager cet article

1 décembre 2014 1 01 /12 /décembre /2014 12:09
Astăzi, cunoaşteti deja rezultatele prealabile ale alegerilor. Cunoaşteti că Brega nu a devenit deputat... Cunoaşteti că avem un Parlament practic identic cu acel din 2010 (puţin mai rău, căci PCRM nu este direct controlat de Cremlin precum este Dodon, în plus, partida pro-UV ar mai câştiga 5 mandate)... Cu atât mai curioasă poate fi lectura textului meu, scris vineri, înainte de scrutin.
 
În primul rând, ţin să-i mulţumesc lui Teodor Ajder pentru replica sa de pe Mamaliga de Varşovia, un proiect foarte simpatic căruia îi doresc doar binele ! Polemicile bune şi sănătoase sunt un mare deficit în spaţiul mediatic de astăzi. Recunosc că pierd destul de rapid interesul pentru argumente care încep cu „nu ai dreptate”, „nu înţelegi nimic” etc., etc., fără a mai pomeni de bâlci (căci altfel cum l-am mai numi?) elementar de care avem, din păcate şi foarte des, parte. Igiena unei discuţii productive şi sănătoase presupune mai degrabă expresii precum „nu sunt de acord cu...”, „eu am altă părere”, „în opinia mea”...
O aşteptam, oarecum, căci ea vine după un chat care a avut loc înainte de a-mi publica ei textul pe revista lor on-line. Şi răspund cu plăcere pentru a aduce anumite explicaţii sau dezvolta unele gânduri.
Dar nu înainte de a vă recomanda şi un alt text, foarte bun, publicat pe Platzforma.md.
Iată deci care sunt premisele (pre-scrisele) acestei replici ale mele. Aşa dar, pe rând:
Teodor imi zice că a rămas decepţionat de tonul prea cuminte al textului meu... Are dreptate. Dar cum bine o remarcă chiar el, este probabil înşelator... În special dacă cititorul atent şi curios (şi acel care mai dispune de ceva timp) răscoleşte puţin şi intră pe linkurile înserate de mine în articol. Acuzaţiile pe care le aduc actualei guvernări sunt extrem de grave. Cel puţin, îmi par mult mai grave decât chiar maşinăriile cu bancile. E vorba de subminarea sistemului democratic, nici mai mult, nici mai puţin! O completare la ce spuneam eu (nu neapărat doar în textul de pe Mămăliga) o găsiţi şi în articolul de pe PZF şi cu care sunt întru totul de acord. De revoltat m-am tot revoltat pe parcursul ultimilor 4 ani (de când mi-au apărut textele în spaţiul virtual). Întrebarea este: astăzi ce facem? Nu luni, nu marţi, ci astăzi, pe 30/11!
PZF şi Teodor spun că vor vota cu Brega. Este alegerea lor şi e bine argumentată. Mi-ar place şi mie, într-adevar, ca Oleg Brega, pentru care am tot respectul, să devină deputat. Unul din 101. Şi aceasta este problema. Fie ca Oleg să treacă (ar fi o mare premieră!) pragul şi sa-şi ia mandatul! Dar mi-ar place să treacă cu minimul necesar de voturi. Nici cu unul mai mult.
Sunt mai mult decât de acord cu toate criticile expuse de către PZF referitor la funcţionarea democraţiei în MDA. Un prieten bulgar îmi zicea că ei au posibilitatea, atunci când votează o listă în Parlament, să marcheze în buletin dezacordul cu prezenţa în listă a unei sau mai multe persoane... Noi nici acest puţin nu-l avem. În Franţa, pentru alegerile locale, legislaţia prevede posibilitatea constituirii aşa numitor listes citoyennes: o listă de persoane liber asociate pentru care alegătorii votează la fel precum ar vota lista unui partid. În unele localităţi aceste liste au recoltat până la 20% din voturi! Cu toata simpatia, dar, chiar de este ales (ceea ce i-o doresc cu toată sinceritatea), Oleg Brega va rămâne singur... Ce se schimbă în afară de faptul că Oleg, în loc să trâmbiţeze călare pe bicicletă, va trimbiţa din fotoliul de deputat? Nu mare lucru...
Îmi mai zice Teodor că nu înţelege de ce nu-mi declar clar şi răspicat opţiunea mea. Este o alegere personală. În primul rând, fiindcă am avut pe parcursul acestor ani, şi chiar luni, dubii. Am tot cântărit şi chibzuit. Astăzi opţiunea mea este făcută. Dar nu am s-o anunţ sus şi tare. Ar fi prea simplu. Eu nu am pretenţia să devin un guru, sau un mare leader a nu ştiu ce anume... Dacă s-ar găsi cineva astăzi să mă intrebe: „A на фига atunci?!!” La ce bun să nu-mi dorm eu nopţile şi să scriu ce scriu pe blog ori oriunde aiurea? „Vrei politică? Vrei faimă? Ce vrei?” Nu ştiu ce vreau anume. Ar fi nişte motive pur egoiste şi pe care nu aş dori să le etalez aici, ale mele états d’âme nu cred că interesează prea mult cititorul, dar există şi un motiv pe care nu mi-i ruşine să-l afişez: dacă reuşesc să fac barem câteva persoane să-şi pună nişte întrebări, să încerce să-şi pună meningele în mişcare, mă voi crede satisfăcut! Voi considera că nu a fost (şi nu este) în zadar... Există destui prescriptori de opţiuni, inclusiv politice. Eu mi-aş dori ca cititorul meu să fie capabil să facă o alegere singur! Cum ni se spunea la scoala: „desinestătător”. De preferinţă în urma unui proces de gândire şi analiză a realităţii, a trecutului... Şi a bibliografiilor concurentilor electorali! Căci, de ce să n-o recunoaştem?, programele concurenţilor electorali nu înseamnă mare lucru la noi...

 
Despre Europa: Da, Europa nu este uniformă aşa cum ne-o prezintă mulţi, colorând-o în roz sau în negru. Europa este inclusiv şi un vast câmp de dezbateri. Opinii, curente, ideologii diferite care se confruntă în acest spatiu geografic (astăzi şi politic) cu momente de glorie, dar şi de dubii, de crize, de tragedii...
Iată un fragment dintr-un text pe care îl traduceam în martie 2014 şi care reprezintă, cred eu, destul de bine ceea ce înseamnă Europa astăzi:
Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm
este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,
să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut
din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.”
Şi eu îmi doresc un spaţiu în care lupta este posibilă! Da, noi astăzi suntem mai degrabă pierdanţi decât învingători. Da, dragă Teodor, astăzi avem cu toţii senzaţia de a fi mâncaţi cu sare şi piper, muiaţi în muştar, la o masă pe care nu prea o înţelegem. Simţim doar că cineva ne roade, dar nu întrevedem decât furculiţa, poate o bucată din braţ, dar nu şi căpcăunul care o mânuieşte... Da, noi suntem astăzi orbiţi de politruci de toată mâna şi nu avem încă maturitatea necesară, acea masă critică pentru a modifica în esenţă lucrurile, dar în spaţiul european există speranţă! Există o potenţialitate ca eforturile noastre, ale mele inclusiv (ah, acest egoism şi egocentrism de care nu scăpăm niciodată...) să nu fie vane...
Despre frică (mai cu seamă un răspuns pentru PZF): aveţi dreptate fraţilor. Prea le cad bine zarurile... Dar ţin sa spun că, spre deosebire de 2009, astăzi frica este reală, ea nu este creată din interior, precum a fost până acum, ci doar instrumentalizată, utilizată. Ea bubuie din GRAD-uri şi din tancuri la frontierele noastre. Chiar credeţi că este artificială? Să ne prefacem că nu există? Să ne prefacem că va trece şi de data aceasta pe lângă noi? Eu privesc din când în când unele emisiuni de la televiziunile ruseşti şi ascult un post de radio‚ Ekho Moskvy. Ştiţi ce mă miră în acele emisiuni? Chiar şi din partea aşa numiţilor liberali ruşi, anti-putinişti? Nimeni, dar absolut nimeni, în dezbaterile lor despre NATO, Europa, Ucraina, nici nu pomeneşte despre voinţa popoarelor pe pământul cărora se duc aceste lupte pentru influenţă!... Noi nu contam pentru ei! Nu existăm! În cel mai bun caz suntem un poligon de încercare pentru aşa-numitele tehnologii politice. Atât. Şi asta mă revoltă!
De aceea, fără a cădea prada orientalismului balcanic, îmi doresc să ne rupem în sfârşit din această dualitate nesfirşită Est-Vest. Să tranşăm odată şi pentru totdeauna! Restul le vom face, inclusiv cu ajutorul lor, al europenilor, dar conştienţi că ei nu pot rezolva (vedeţi ce se întâmplă în România) totul pentru noi.

Partager cet article

25 novembre 2014 2 25 /11 /novembre /2014 14:19
TEXT SCRIS PENTRU " Mămăligă de Varșovia"
  
Şi cum tranziţia la noi e mai ales „călcatul în străchini”, nu e oare cazul să ne reconsiderăm statutul: martori sau autori? … Şi vin cu toate aceste note ca să-mi îndemn semenii să-şi iubească şi ei meleagurile şi, implicit, să se iubească şi pe sine. Adică să se gîndească bine înainte de a pune piciorul în următoarea strachină…
Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp
 
În mai puţin de două săptămâni cetăţenii Republicii Moldova sunt chemaţi la urne să decidă – a câta oară – care va fi viitorul ţării lor. 21 de partide politice, 1 bloc electoral şi 4 candidaţi independenţi pretind la cele 101 de fotolii din Parlamentul Republicii. Un buletin lung de peste 60 de cm. pe care va trebui să aplicăm ştampila în dreptul alesului inimii noastre (mai rareori al capului, deşi ar fi preferabil). Cu toate acestea caragialescul „Eu cu cine votez?” este mai de actualitate decât oricând.
  
Aceşti patru ani care s-au scurs de la ultimele alegeri în parlamentul Moldovei au erodat, din păcate, substanţial capitalul de încredere pe care alegătorul îl avea în Parlamentul ales hăt în 2010. În plus, dacă e să rămânem în acelaşi registru al „inimii”şi al sentimentelor, ar trebui să menţionam şi „capitalul de speranţă”, iar acest lucru îmi pare mult mai grav. „Aleşii poporului” urmau să constituie Guvernul, să aleagă un Preşedinte şi să… guverneze! Dar mascarada care a urmat după alegerile din 2010 şi fiecare din epizoadele ei au fost aidoma unor lovituri de topor în podul şi aşa destul de şubred, care îi leagă pe alegători de actul guvernării. E suficient doar să comparăm ce au ales cetăţenii şi cu ce ne alegem astăzi, în preajma scrutinului. Alegătorii au repartizat mandatele în Parlament în felul următor: PCRM – 42, PLDM – 32, PDM – 15, PL – 12. Ce avem astăzi, în urma multiplelor „manevre”, nu mai înţelege nimeni.
 
Ceea ce ne aşteaptă, dacă e să dăm crezare sondajelor, nu este de bun augur nici acum. Tentativa de a modifica Constituţia şi de a soluţiona spinoasa problemă a alegerii Preşedintelui prin sufragiu universal a eşuat lamentabil. Dacă e să adăugăm la aceste mezaventuri, intrinsec legate de specificul „democraţiei” à la moldave, numeroasele scandaluri care au marcat ultimii ani (dintre care cel mai macabru „epizod” rămâne a fi prima jumătate a lui 2013 şi acel Huntergate grotesc), reformele antisociale lansate de Guvern în această perioadă (majoritatea în a doua parte a mandatului!), înţelegem lesne de ce cetăţeanul are toate motivele să fie astăzi dacă nu turmentat, ca la Caragiale, atunci cel puţin derutat.

 

 
În paralel şi în plus la cele enunţate mai sus, lipsa de strategie clară şi voinţă politică în materie de securitate informaţională în Republica Moldova ne-a găsit complect dezarmaţi în faţa unui atac propagandistic putinist de amploare.
 
Să examinăm şi alt aspect, rata absenteismului, ce influenţează direct repartizarea mandatelor şi care în 2010 a fost una relativ importantă. Din 2,645,923 de alegatori înscrişi pe listele electorale, doar 1,732,944 (65%) s-au prezentat la vot. 912,979 de persoane nu au participat la scrutin. Dar să nu ne grăbim să acuzăm pe nedrept alegătorii de lipsă de civism sau indiferenţă. Numărul impunător al emigraţilor trebuie luat în calcul. Doar circa 64.000 de cetăţeni au votat în străinătate ceea ce constituie în cel mai bun caz (dar nr. emigraţilor ar fi mult mai mare) numai 10% din acei plecaţi în străinătate.
Devine evident că pentru a scăpa de o nouă escaladare a „crizelor” politice după 30/11/2014, partidele susceptibile să constituie o coaliţie gen AIE ar trebui să obţină cel puţin cu două-trei mandate mai mult decât în 2010. Astăzi însă noi ne rugăm ca forţele pro-europene să reuşească să rămână majoritare pentru a se menţine la guvernare! Exasperant.
 
Mi-a fost dat să aud în diversele discuţii pe care le-am avut cu co-naţionalii că situaţia respectivă ar putea fi şi una creată intenţionat. Ipoteze şi discuţii duse la o bere rece: chipurile un status quo ar fi favorabil mafioţilor din Moldova, ei sunt bine aşa cum sunt şi fără europeni, ori şi mai rău: nimeni nu-şi doreşte realmente o apropiere de Uniunea Europeană, dar era necesară o simulare de deschidere pentru ca europenii să aducă bani, din care s-ar mai înfrupta şi ei, fiindcă în ţară nu ar mai fi ce fura… Să lăsăm însă discuţiile de la tejgheaua barului acolo unde nasc ele. Simptomatică rămâne neîncrederea în sinceritatea guvernanţilor.
Situaţia de astăzi este mai dramatică decât în 2009! În noul context geo-politic şi politicile revanşarde (în raport cu ex-URSS) ale Rusiei în regiune, pierderea acestui scrutin nu înseamnă doar amânarea pentru o perioadă indefinită de timp a integrării europene, ci un risc destul de real astăzi de a ne regăsi de partea „rea” a unei noi cortine de fier. Nu cred că e necesar să mai insist asupra faptului de ce ar fi preferabil să avem în Republică un regim pro-european (chiar şi în configuraţia lui pocită de astăzi) și nu un regim putinist. A continua eterna politică moldovenească post-URSS-istă „nici oaie, nici bălaie” nu mai este posibil. Şi oricare n-ar fi oligarhul, oricât de mare nu i-ar fi „puterea”, alegerea va fi făcută într-un sens sau altul! (Exemplul lui Ahmetov de la Doneţk ar trebui să le fie tuturor de învăţătură!)
 
Aşa dar, cum facem? Votăm! Masiv, scrâşnind din dinţi şi încercând să fim cât mai raţionali posibil!
În primul rând va trebui să voteze masiv diaspora. Un pas important pentru a permite cât mai multor cetăţeni din străinătate să voteze este deschiderea unui număr mai important de birouri de vot. Anul acesta vor fi deschise 95 de birouri. Teoretic, 285,000 de voturi ar putea veni din diasporă. De-ar veni barem a treia parte…
În al doilea rând, este absolut necesară mobilizarea tuturor „formatorilor de opinii” (ca să nu-i numesc „forma(ta)tori”). Am rămas oarecum dezamăgit de atenţia şi entuziasmul nemărginit cu care mulţi din aceştia din urmă s-au dedicat luptei Iohannis vs. Ponta. Aveam impresia că asist din plin la o fază asemănătoare cu zicala cea cu pieptănatul babei şi pojarul. Să fiu înţeles corect: şi eu îl prefer pe Iohannis şi mă bucură că nu a ieşit Ponta și sunt la fel de scandalizat pentru ce au îndurat românii în străinătate. Şi mai sper mult să nu fie amăgiţi în aşteptările lor. Miza alegerilor din R. Moldova îmi pare totuşi mult mai mare! Am impresia că mulţi au ales pur şi simplu lupta cea mai uşoară (în sens de evidentă, fără mari dileme morale)… Acum că a ieşit totul bine în România, aştept aceeaşi înflăcărare şi pentru cauza europeană din Republica Moldova… Dar cât timp am pierdut… Şi oare n-o fi prea târziu?…
În al treilea rând ar trebui să spunem stop lamentărilor de tipul „eu cu cine votez”. Avem din cine alege! De ales nu avem. Oricum, candidatul ideal pentru fiecare nu este altul decât propria persoană. Iar dacă nu am avut curajul să stăm precum au făcut-o unii să adunăm câte 2000 de semnături şi să ne lansăm în campanie, atunci să alegem… răul cel mai mic! Să ne vedem scăpaţi şi din acest scrutin şi atunci să fim nemiloşi, neiertători, inflexibili, incoruptibili, vigilenţi, principiali, verticali, independenţi, aşa cum îi stă bine unei societăţi civile să fie!
 
Acum însă: TOŢI LA VOT! Nu pentru ei, pentru noi! Nu pentru că sunt ei buni, ci pentru a păstra speranţa de a găsi mai buni pe viitor şi a-i schimba pe ăştia de azi!

Partager cet article

24 novembre 2014 1 24 /11 /novembre /2014 11:59

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

saptamina_presetarilor.png

 

ROMÂNII AU DECIS! Iohannis, spre surpriza multora (şi în primul rând a lui Leancă) a fost ales Preşedinte. A fost ales în mare parte graţie unei mobilizări fără precedent a Facebook-României. Atât în ţară cât şi peste hotare. A ieşit cu scandal şi în turul doi. La Paris, spre exemplu, au intervenit jandarmii. S-au folosit gaze lacrimogene... S-a deschis şi dosar penal! Nr. românilor care a votat în străinătate a fost de două ori mai mare decât în turul 1! Oare noi suntem capabili de o astfel de mobilizare pe 30? Nu de alta, dar miza alegerilor din Moldova este mult mai mare...

 

SE VA VOTA ÎN BAZA PAŞAPOARTELOR (INCLUSIV EXPIRATE) Dacă vă amintiţi, săptămâna trecută vă scriam despre o decizie oarecum ciudată a Chişinaului de a permite alegătorilor din străinătate să voteze doar în baza paşapoartelor în curs de valabilitate. Nu ar fi bai, daca nu se vota în 2010 în baza paşapoartelor expirate şi dacă nu ar fi apărut informaţia respectivă cu doar o lună înainte de scrutin... Dar am reacţionat la timp şi CEC a dat înapoi. Ce a fost asta nu am priceput: lipsă de profesionalism, încercare de mare cu degetul? Acum nu mai contează... Ceea ce contează cu adevărat este

 

TOŢI LA VOT! Acum trebuie să votăm! Românii ne-au arătat că se poate. Teoretic, 285.000 de voturi ar putea veni din străinătate... De-ar veni măcar un sfert...

 

SONDAJ CU FÂS CA LA BOP În Franţa, BOP este marca unei şampanii... Nu e de gamă selectă. Bautură de aia care face bule multe şi de la care, dacă faci exces, amarnic mai doare capul... Bună, reă, dar toată lumea o bea. Şi ultimul sondaj ne arată 27% de indecişi... Mai mult decât oricare din partidele din grafic. Si fără acei din diasporă. Rezultatele alegerilor pot fi cele mai neaşteptate, dar Rogozin are dreptate (daca nu ar fi chiar el care o face, dreptatea): nu mai există jumătaţi de măsură. Va fi ori laie, ori balaie. Neutralitate nu mai poate exista...

 

ALEGEREA NE APARŢINE (Precum ne-a aparţinut întotdeauna, de altfel...). Iată ce ne spune, la Chişinau, fostul președinte al Parlamentului European, Dr. Hans-Gert Pöttering, în cadrul celei de a treia ediții a Forumului Konrad Adenauer de Politică Europeană: «Parcursul european este alegerea suverană a Republicii Moldova și Uniunea Europeană nu-i va putea refuza o perspectivă de aderare, în cazul în care Chișinăul va continua modernizarea țării, reformarea justiției și combaterea corupției. Pentru a atinge aceste obiective, este fundamental ca și după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 Republica Moldova să rămână pe un traseu european. »

 

DOAR N-OM FI SCLAVI ? Alegerea ne aparţine! Deşi Global Slavery Index zice ca ar fi 33.300. Nu ştiu cum au calculat ei, probabil şi-au zis că s-ar găsi eventual câte unul la fiecare km²… Bine că-i aşa… Să nu ne pomenim după 30/11 cu încă două zerouri adaos la cifra respectivă…

  

POLONIA & UCRAINA ÎŞI FAC GRIJI Altfel nu ar veni Komorowski şi Poroşenko tocmai pe malurile Bâcului… Să fim clari : îşi fac griji pentru ei, nu pentru noi (daca ar fi aşa, ucrainenii şi-ar fi bătut capul de mai demult de Transnistria), dar în cazul dat interesele coincid.

 

RĂZBOIUL CONTINUĂ : Poroşenko are de ce să-şi facă griji, căci războiul nu conteneşte, 13 morţi pe zi de la semnarea « armistiţiului » !, ruşii trimit tot noi şi noi întăriri şi refuză orice discuţie cu Occidentul. Putin pleacă la Brisbane, se supără şi părăseşte G20 demonstrativ, îi acuză pe americani de toate relele, şi nu vrea să audă nimic nici măcar de la europeni… Drept rezultat, americanii vor coborî şi mai mult preţul petrolului, vor mai înăspri progresiv sancţiunile… Iar moldovenii vor plăti cu 20 de banuţi mai puţin litrul de benzină.

 

DODON DIN NOU LA MOSCOVA Între timp Dodon pleacă din nou la Moscova ! Orice nu ar spune SIS-ul, oricât de multe reţineri, deportări şi preîntâmpinări nu ar face, răul e în văzul tuturor şi îşi vede de treabă nestingherit şi fără urmă de jenă…

 

POLITICA CU POLITICA, DAR AFACERILE TREBUIE SĂ MEARGĂ ! 38% din Victoriabank au fost vândute ! În 14 tranzacţii diferite. Draguţan a aflat din presă! Beneficiarul ? Nu ştie nimeni în afară de Sturza. Căci Sturza de la o vreme ştie tot!

 

CFM DAT ÎN CONCESIE? BERD ne dă 52.5 mln pentru renovarea căilor ferate. Candu zice că statul ar fi gata să concesioneze... 52 de mln le luăm înainte sau după? La fel ca şi AIC-eul? Ori ca BEM? Nu de alta, dar Usatîi vă găseşte repede „investitori”.

 

DĂM ŞI PĂMÂNTUL! Candu mai anunţă că aşa numiţii „investitori străini” vor putea cumpăra pământ... Ce ziceau ăia despre nr. sclavilor? Decizia respectivă este o prostie monumentală, din moment ce preţurile la terenuri sunt net inferioare celor din alte ţări şi din moment ce populaţia locală nu dispune de mijloace pentru a se situa printre cumpărătorii potenţiali. Asta ce fel de dumping o mai fi?

 

ELECTORALA: Am intrat pe linia dreaptă. Nu mai rămâne mult. Se mai limpezesc apele. Sau plasat pionii. Traseiştii sau cam calmat. Săptămina aceasta Negruța a trecut la PLR, Petkov la Patria, unde-l aştepta deja Petrenco... Marinuţă şi Bodişteanu au trecut la PD mai înainte... Dar campion e un oarecare Duşciac: să fii membru al unui partid şi să faci campanie pentru altul! asta zic şi eu performanţă! Între timp, PL scoate artileria grea: Chirtoacă lasă Primăria şi se lansează în campanie şi el... Şi nouă ce ne rămâne? Să-i urmărim şi să votăm! Pentru acei care merită încredere!

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Păi ce să facă? Huzureşte! Trăieşte în castele luxoase, merge în Porsche, cu care mai nimereşte în accidente din când în când... Se mai întâmplă. Ce? Nu-i chiar aşa? Ori Stati nu-i popor şi el? Ziceţi că nu? Ei dacă ziceţi...

 

Cam atât, am „uitat” să vă mai spun despre 2-3 chiţibuşuri, dar nu contează: peste 9 zile votăm! Alegem... Chiar SĂ ALEGEM!

 

Gândiţi-vă bine... Să nu fiţi luaţi prin surprindere în faţa buletinului... Şi cât mai puţine noutăţi până la scrutin ca să nu pierdeţi din vedere esenţialul, căci „no news – good news”!

Partager cet article

23 novembre 2014 7 23 /11 /novembre /2014 23:41

TEXT SCRIS PENTRU PLATZFORMA.MD

 

În ultimul timp aud din ce în ce mai des o constantare, fatalistă în esenţa ei, precum că nu avem o clasă politică de calitate, precum că nu avem “politicieni profesionişti”… În rezonanţa acestor concluzii cu iz de sentinţă mai răsună şi regretul de a nu avea lideri „adevăraţi”, cu caracter… (sau o versiune pe care nu o prea înţeleg: „de caracter”… de ce nu „din caracter” atunci?).

 

Despre dorul de “mână forte” nu prea aş dori să scriu aici, cu atât mai mult cu cât minţi luminoase (de la noi, dar şi din alte părţi) s-au tot pronunţat la acest subiect.

 

În schimb, vă propun să ne oprim şi să decorticăm pe îndelete noţiunea de “politician profesionist”, care deseori este folosită sinonimic cu sintagma “o clasă politică de calitate”… Recunosc că am ceva probleme cu ambele noţiuni. Acum câteva săptămâni citeam un text scris de un cunoscut critic literar, publicist, în care Dumnealui salută apariţia şi afirmarea unor personalităţi în beau-monde-ul politicii moldave a unei pleiade întregi de “politicieni profesionişti”*…

 

Nu am intenţia şi nici pregătirea pentru a mă lansa în polemici cu Mircea V. Ciobanu, (căci la un text de-al său fac referinţă) în domenii de competenţă în care eu nu sunt profesionist (chiar dacă am destulă încredere în propriul gust în ceea ce priveşte textele literare, spre exemplu). Mai mult decât atât, îi urmez cu destulă reverenţă recomandările şi textele ce ţin de literatură, muzică şi nu doar acestea din urmă. Şi nici Dumnealui nu este unicul care împartăşeşte această idee. (Un alt exemplu: într-un interviu recent, unul din cei mai talentaţi regizori de teatru (instalat la Paris), Mihai Ţărnă, merge şi mai departe** aducând drept exemplu de cultură politică… lorzii din Marea Britanie!)

 

camera-deputatilor.jpg

 

Politica însă este un câmp de bătălie în care pot să-mi permit, fără frică şi reproş, să fâlfîi şi eu din sabie (verbală, fiţi pe pace), neavând nicio intenţie să hăcui pe careva, nici barem vreo idee de-a cuiva. Mătăhăială în vînt de tăiuşuri, virtuale şi acestea, cu aere şi pretenţii de a tăia aerul, nimic altceva. Nu-i oare şi aceasta o definiţie a “politicii”?

 

Ş-apoi există un principiu democratic simplu care ne egalează pe toţi în faţa “politicului”: un om = un vot. Din acest punct de vedere opţiunile mele nu au mai multă valoare decât opţiunea „stâlpului din cârciumă”, persoană cu drept de vot, şi am dubii mari referitor la opinia cui poate aduce mai multe voturi: a noastră, celor câţiva privilegiaţi care avem acces la nişte mijloace de difuzare a gândurilor sau a omului de lângă tejghea, în contact, în interacţiune permanentă şi directă cu semenii săi, vorbind acelaşi limbaj, creînd sur-le-champ interpretări şi viziuni colective. El este parte componentă a ceea ce denumim noi vox populi. El este o verigă dintr-o reţea complexă, circulară, prin care tranzitează informaţia (bârfa fiind şi ea un fel de (dez)informaţie). Noi – doar o opinie… Această constatare nu este nici măcar un apel sau argument în favoarea celor (din ce în ce mai numeroşi) care pledează astăzi pentru limitarea dreptului de vot… Este constatarea unui decalaj întotdeauna existent, dar care astăzi capătă proporţii abisale.

 

Dar să revenim la „politicienii profesionişti”. O descompunere pe componente a acestei sintagme ne face să ne întrebăm care sunt definiţiile fiecărui cuvânt. Iată ce spune DEX-ul:

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop.

 

PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f. adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare.

Dicţionarul cu sensurile lui, multiple şi savante, dar viaţa şi contextele specifice modifică deseori sensul livresc al cuvintelor. Astfel, „politică” azi înseamnă mai mult luptă pentru putere şi menţinerea la putere decât guvernare. Ar fi suficient un mic test (întrebaţi la nimereală de persoanele din anturaj ce înţeleg ei când li se spune „politică”…) pentru a înţelege că ordinea sensurilor din DEX s-a inversat… Din fericire, „profesionist” încă nu şi-a pierdut din semnificaţie. Numai că politicul mai înseamnă şi alegeri de alt gen decât calcule contabile: alegeri de ordin ideologic, valoric… Or, tocmai ideologiile şi valorile nu mai sunt discutate astăzi… Orice deviere de la „linia directoare” este imediat taxată drept „comunistă”, „stalinistă”, etc., etc.. Cam stalinistă (hic!) abordare, nu-i aşa?

 

În contextul savant al definiţiilor, un „politician profesionist” ar însemna o persoană pregătită anume pentru a guverna, cu predilecţie de a guverna nu doar de dragul guvernării, ci de dragul comunităţii… Ne apropiem destul de aproape de profilul acelui „tehnocrat” care ne este prezentat cu atâta insistenţă de mai toate programele electorale de la Independenţă încoace. Parcă nu prea ai de ce te agăţa aici, dar, din câte ştim, practica bate gramatica… Realitatea este implacabilă şi ne dovedeşte că acest sistem nu prea funcţionează.

 

Acum câţiva ani, în 2007, urmăream o dezbatere electorală la televiziunea franceză. Era înainte de primul tur şi pe platou erau prezenţi mai toţi candidaţii la preşedinţie… La un moment dat prezentatoarea lansa o întrebare simplă: cât costă o baghetă (un fel de franzeluţă)? Nimeni! Dar absolut niciun candidat nu a ştiut să răspundă… La noi, într-un caz aproape similar, politicienii nu au ştiut să răspundă la întrebarea referitor la costul unei călătorii cu „rutiera”…

 

Franţa are o cultură profundă în formarea „politicienilor profesionişti”, mai toată elita lor guvernamentală ieşind din doar câteva şcoli naţionale. Aceste şcoli au fost create în perioada postbelică (ex.: ENA a fost creată în 1945) anume cu scopul de a educa „elite naţionale”, înalţi funcţionari de stat, pentru a asigura o stabilitate şi o continuitate a cadrelor… Teoretic, aceste şcoli sunt deschise oricui şi admiterea se face în bază de concurs. În practică însă… Elitele respective au creat sisteme impenetrabile, consemnând astfel schisma profundă despre care am vorbit mai sus. Un decalaj care alimentează criza politică în Franţa zilelor de astăzi şi riscul pentru ca alegătorul să privilegieze partide de extremă, cu un discurs populist ce marchează o ruptură faţă de cultura politică tradiţională, în special atunci când apar crize de alt ordin, economic, la care clasa politică actuală nu reuşeşte să găsească răspunsuri. În Franţa, Le Front National, un partid de extremă dreaptă, nu se mai sinchiseşte să vorbească de troisième voie, reuşind să înregistreze un scor istoric la ultimile alegeri, deşi nici el nu vine cu soluţii viabile pentru a soluţiona criza economică, ci doar exploatează la maxim argumentul rupturii clasei politice de realitate…

 

Avem, drept rezultat, un efect total opus scopului „nobil” iniţial.

 

Observăm deci că, până şi în sensul său cel mai pozitiv, consemnat de varianta savantă a DEX-ului, elitismul politic ermetic nu duce la nimic bun.

 

Acum să revenim la „practică”, mai cu seamă la sensul uzual al cuvântului „politică”, care, apropo, este prezent şi în DEX, drept sens secundar (a se vedea sensurile 2 şi 3 din definiţia DEX-ului. Despre inversarea lor am vorbit mai sus.). Dacă politica nu mai este altceva decât luptă pentru putere şi menţinerea la putere, atunci sintagma „politician profesionist” ar însemna un individ care nu ştie altceva decât să lupte pentru jilţul moale, iar odată ajuns acolo, să se menţină la înălţime… O profesionalizare a luptei pentru putere? Devastatoare realitate… Drept rezultat ne pomenim cu persoane total incompetente (şi neprofesioniste!) ocupând funcţii înalte, capabile în schimb de a uza la perfecţiune de mijloace de „luptă” din cele mai radicale. Iar atunci când mijloacele oneste sunt epuizate, machiavelismul împinge limitele acceptabilului mult după orizontul unei moralităţi tradiţionale. E un sistem care crează potlogari profesionişti? Un sistem care, odată înrădăcinat, reconturează noţiunea însăşi a moralităţii? Ceea ce era condamnabil acum câţiva ani devine astăzi sursă de admiraţie…

 

Oricare ar fi sensul atribuit sintagmei „politicieni profesionişti”, cu toate derivatele ei, efectele unui astfel de elitism înscăunat nu poate fi decât negativ. Ceea ce s-a cristalizat timp de decenii în occident, ajungând astăzi la situaţia unei clase politice anchilozate şi ermetice, incapabile de a se reînnoi, este pe cale să apară şi în Republica Moldova. Prezenţa în primul plan politic a unor personaje precum Natalia Gherman sau Chiril Lucinschi ar trebui cel puţin să ne îngrijoreze… (Nu pun în dezbatere aici competenţele lor în niciun fel, exemplul respectiv fiind adus doar pentru că sunt primii markeri, cei mai vizibili, ai unui fenomen pe cale să se generalizeze. Iar ceea ce se înâmplă în sistemul judiciar e pe de-a dreptul scandalos şi este un „rău” deja consumat!)

 

Despre rolul sistemului educaţional în procesul de formare şi selecţionare al elitelor (de tot felul, nu neapărat politice) am mai scris deja pe PZF***.

 

După cum bine se ştie, bunul Dumnezeu (sau muma Natură, pentru atei) este echidistant şi repartizează prostia, dar şi inteligenţa!, în mod egal şi pentru toţi. Inteligenţa şi erudiţia nu sunt chiar acelaşi lucru. Eu aş prefera o „elită politică” din oameni nu doar instruiţi (care au beneficiat de nişte reţele sau circuite preferenţiale la un moment dat), ci şi deştepţi. Şi cu cât mai mare este populaţia de oameni instruiţi (şi în condiţiile unui sistem democratic funcţional, în care „ascensorul social” funcţionează pentru toţi), cu atât şansele de a avea o elită politică strălucită sunt mai mari! Astfel încât vlădâca să ştie ce vrea opinca şi opinca să ştie că poate deveni vlădâcă, dacă o merită, de la sine înţeles!

 

 

 

*http://www.jc.md/politica-o-afacere/ : „După „stataliştii” comunişti, romanticii unionişti şi după cei pentru care politica era o afacere, vine – poate – timpul politicienilor de meserie. Cei pentru care politica nu este un mijloc, ci un scop. Iurie Leancă, Natalia Gherman, Igor Corman, dar şi alţii: Maia Sandu, Monica Babuc, Andrian Candu, Chiril Lucinschi, Valeriu Munteanu ş.a. se manifestă ca politicieni de meserie. Ei nu vor să obţină prin intermediul politicii un avantaj în altă parte, un spor de capital al firmei proprii sau unul personal, ci o carieră politică, o performanţă politică, una ca scop în sine, cum spuneam. Generaţie care, posibil, va dori să investească în sine, ca oameni ai politicului.”

 

**http://promotime.md/mihai-tarna-eu-detest-miorismul-dar-nu-fug-de-el/: min. 5

 

***http://www.platzforma.md/educatia-primul-instrument-de-segregare-in-societate/ „Orice societate pentru a se dezvolta armonios şi dinamic are nevoie de un mecanism de mobilitate socială, de un aşa-zis „ascensor social”. Numai în acest fel se poate asigura în primul rînd o dezvoltare şi o „pace socială”, nemaivorbind de creativitate, inovaţii, competivitate, căci anume meritul (prin talent şi/sau efort) trebuie să fie factorul ce deschide accesul la ascensiune socială, nu renta socială exprimată în bani (ai părinţilor) sau relaţii de rudenie”

 

 

 

Imagine: Le Ventre Législatif. Aspect des bancs ministériels de la chambre improstituée de 1834., Honoré DAUMIER
© Cliché Bibliothèque Nationale de France

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher