Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
19 mars 2015 4 19 /03 /mars /2015 14:12
Crime şi consecinţe. Aspecte mai puţin luate în calcul

Despre afacerea cu BEM ştiţi dacă nu totul (căci totul nu o ştiu decât foarte puţini), apoi destul de multe. Presupun că cititorii acestor pagini sunt oameni informaţi sau cel puţin curioşi (altfel nu aţi fi ajuns aici) şi nu este necesar să revin asupra cronologiei acestei drame. Nici opinia mea nu ar avea mai multă „plus valoare” faţă de diversele comentarii deja apărute în spaţiul informaţional.

 

Un aspect totuşi a fost mai puţin abordat. Voi vorbi despre consecinţe. Şi nu despre consecinţe imediate, care, dacă tot pomenim despre ele, sunt gravisime în sine. Cum n-ai da, dar a deturna (conform unor estimari) 1/5 din PIB! nu poate fi clasificat drept un simplu furt sau act de corupţie... Dacă e să ne amuzăm şi pentru a înţelege proporţia jafului, vă propun un mic exerciţiu: să raportăm această cincime la PIB-ul câtorva ţări-referinţă. Iată ce vom obţine:

 

SUA: 3483,3 miliarde de $

Germania: 764 miliarde de $

Franţa: 580,5 miliarde de $

Marea Britanie: 569,5 miliarde de $

România: 40,5 miliarde de $

 

Orice comentariu este de prisos…

 

Cu toate acestea voi veni cu o afirmaţie care vă poate interloca: nu furtul per se este cel mai grav. Şi, oricât de cinic nu ar suna, nici măcar pauperizarea extremă a unei populaţii şi aşa extenuată de interminabila „tranziţie” (de unde şi încotro nimeni nici nu mai ştie, dar nici nu se întreabă) nu este elementul cel mai greu din rechizitoriul unui acuzator, hélas, imaginar...

 

Oricât de dure nu ar fi aceste acuzaţii, oricât de dureroasă nu ar fi „lovitura sub/la centură” adusă cetăţenilor ţării, structura economiei naţionale (cu o pondere mare a remitenţelor) şi volumul ei (mic) ar face ca efectul acestui hold-up să fie resorbat destul de rapid, în special în condiţiile unei deschideri spre pieţe enorme mult mai performante.

 

Înseamnă oare acest lucru că ar trebui să considerăm „furtul secololui” drept un accident (cert, extrem de grav)? Ba dimpotrivă! Căci principala lovitură a fost dată în altă parte...

 

Ceea ce a fost comprimis a fost însăşi posibilitatea de a spera la o redresare şi restructurare a economiei în viitorul cel puţin previzibil... În orice proces nu contează atât situaţia incipientă, ci dinamica lui, potenţialitatea cu care porneşti la drum. Atunci când ai un Ferrari, nu prea-ţi pasă de avansul pe care-l laşi unei Lade (ţinând cont şi de faptul că circuitul este lung)... Deci succesul cursei rezidă în potenţialitatea acumulată înainte chiar de a te angaja în cursa propriu-zisă... Iar ceea ce a fost pur şi simplu pulverizat prin această „afacere” este anume potenţialitatea...

 

Pentru a vă explica mai bine metafora de mai sus, am să încep de departe şi am să vă aduc un exemplu din propria experienţă. Participam, nu chiar într-atât de demult, la o rundă de discuţii şi consultări, lansată prin intermediul BRD-ului, referitor la un proiect care îmi părea atunci destul de promiţător şi interesant. Nu voi divulga un mare secret (mai ales acum), căci s-a vorbit despre el şi în mass-media. Se studia posibilitatea creării unii mecanism financiar hibrid, care ar combina principiul de crowd financing cu acel al unui organism de creditare a micului busines şi cu acel de fond de investiţii clasic. Principalul obiectiv era atragerea unei părţi din capitalul acumulat al emigraţilor în investiţii directe în economia Moldovei.

 

Pentru prima dată am vorbit (vedeţi aici textul) despre un asemenea sistem încă în aprilie 2013. Cu atât mai entuziast am fost atunci când, câteva luni mai târziu, se lansa conceptul şi primele discuţii. Iată ce scriam eu într-un mesaj adresat echipei proiectului în noiembrie 2013:

 

Social and historic background: We address a population that has no confidence in the government and particularly in any kind of saving or investment plans that appeal to their earnings… Let’s not forget that people in our target group were misled at least twice (if not 3 times) in the very recent history:

- They were stolen by the extraction of the 50 & 100 ruble banknotes out of the circulation

- They lost all their bank savings in the hyperinflation of the early ‘90s

- They were furbished by the state during the vouchers’ privatization plan.

As a consequence all the funds raised should be 100% guaranteed (neither risk nor taxation should be associated to these fund raisings).

2. Bonds vs. saving plan: Even if the objectives remain the same, there is a strong difference in perception while you talk investment or saving. I would rather present the whole program as a saving plan with ethical add-ons (country development linked) than an investment program.

...

4. Value Proposition: In my opinion, people will only buy a product which gives 100% of security, at a slight higher reword than in their countries. There is no need to offer high rewording. (Even 5% may be high, but here I compare with the French saving plans), but the main focus of the offer should be SECURITY. Aspects linked to the development of their own country are an ethical “nice to have” alibi, but would certainly not be the key buying factor.”

 

Aş dori să atrag atenţia cititorului la perioadă. Scriam despre securitate şi lipsă de încredere la sfârşitul lui 2013, atunci când părea (cu toate turbulenţele politice ale anului) că suntem pe o cale bună, când sistemul bancar, cel puţin, începea să fie funcţional şi lumea utiliza din ce în ce mai mult infrastructura băncilor (pentru depozite, pentru transferuri, pentru plăţi şi transfer de salarii, etc., etc.). Şi aici ar trebui să ieşim din paranoia ideologică şi să recunoaştem că această stabilitate a început a fi construită încă în perioada guvernării PCRM-iştilor. Chiar şi subsemnatul avea un cont deschis la Victoriabanc (bine, recunosc că l-am închis chiar în 2013, dar nu din cauza „încrederii” sau noţiunii de „risc”)... Maşinăria, cu scârţ, dar părea să se fi urnit din loc. Existau piedici, în special din partea politicului (cu problemele care nu au dispărut nici astăzi); în pofida corupţiei generalizate, dar exista, era acumulată deja, o „potenţialitate” cu care se putea porni la drum. Aveam impresia (şi sunt convins că am dreptate) că era suficient să reglezi nişte supape, să înlături câteva baraje şi avalanşa va porni la vale şi atunci nimic nu-i va putea sta în cale...

 

Printre altele, ţin să amintesc că în toată lumea este calculat şi monitorizat un indicator, aşa-numitul consumer confidence index (vedeţi aici curbele pentru principalele zone economice: http://data.oecd.org/leadind/consumer-confidence-index-cci.htm ). Este unul din criteriile majore care caracterizează vitalitatea unei economii şi potentialitatea ei de creştere pe un termen scurt şi mediu.

 

Eu nu ştiu dacă acest indicator este calculat pentru Republica Moldova şi nici nu am intenţia să-l caut (cu atât mai mult cu cât nici încrederea mea în statisticile naţionale (hic!) nu este înaltă). Ceea ce ştiu însă este că fără încrederea cetaţeanului în sistem (a nu se confunda cu indicatorul despre care pomeneam mai sus, deşi noţiunile sunt foarte aproapiate), orice iniţiativă, de genul celei descrise mai sus, dar nu numai, este inutilă.

 

Şi anume atentatul la această noţiune de „încredere”, atât de şubredă încă în Moldova în acel 2013, constituie crima majoră a artizanilor jafului fără precedent la care am asistat în statul care se cheamă „Republica Moldova”!

 

Consecinţele? Doar câteva: emigraţia devine astăzi nu o posibilitate de a scăpa de anumite dificultăţi, ci o finalitate, un scop ultim; capital înstrăinat sau menţinut „la colţun”; de investiţii nici nu mai discutăm...; corupţie autoalimentată şi afirmată ca unicul sistem viabil de organizare a totalităţii relaţiilor în societate; activitate economică care trece la „tenebru”, etc., etc.

 

Pe bune, dacă cineva ar fi vrut intenţionat să bată capacul, anume astfel ar fi procedat...

Partager cet article
17 mars 2015 2 17 /03 /mars /2015 10:44
False Start. Tabula rasa

« Снег. И мы беседуем вдвоем

 Как нам одолеть большую зиму

 Одолеть ее необходимо

 Чтобы вновь весной услышать гром

 Господи! Спасибо, что живем! »

 

 Aceste cinci rânduri mi s-au întipărit în minte încă de când am văzut filmul pentru prima dată… E, de fapt, unicul lucru pe care l-am memorizat atunci. Nici tu regizor, nici tu actori, nici măcar numele filmului… A fost demult, undeva prin 1991, şi eu nu aveam decât 14 ani… Vorba aia : pe-o ureche intră – pe alta iese… De mirare e cum de s-a prins şi acest catren de mine.

 

Pentru foarte mult timp, deci, nu păstrasem în memorie decât aceste 5 rânduri şi, vizual, scena finalului, în care eroii filmului zboară pe o locomotivă cu aburi, undeva… spre alte tărâmuri... Apoi, peste ani, au început să revină nume, secvenţe disparate şi, într-un sfârşit, şi numele lui Riazanov… Reconstituirea a început cu Oleg Basilaşvili, fiindcă i-am mai văzut un film şi fiindcă memoria imediat a făcut conecţiunea cu tipul din faţa pianului… Lia Ahedjakova bineînţeles, care între timp devenise o referinţă, şi nu doar în cinema… Apoi, urmărind bătălia cineaştilor din Rusia cu despotizmul lui Mihalkov & Co în care apărea epizodic şi numele lui Riazanov, am ajuns să caut filmografia acestuia şi m-a fulgerat: păi iată-l, filmul! : “Небеса обетованные”! Şi atunci totul a revenit la loc. Priviţi-l, e un film care nu a “îmbătrânit” deloc… Şi mai e ceva: cred că e cazul să revenim la acei ani. Să înţelegem ce s-a întâmplat. Ce anume am scăpat? Unde anume am greşit? Cum de am ajuns unde am ajuns?...

 

Cheia nenorocirilor de astăzi nu rezidă în perioada comunistă, ci anume în acea scurtă perioadă post-sovietica. O să-mi spuneţi (şi vă voi da dreptate) că dacă nu ar fi existat acei 70 de ani (sau 45 pentru Moldova) de putere sovietică nu ar fi existat nici „tranziţia”. Aşa este, dar chiar şi din acea epocă se putea ieşi în mai multe feluri. Şi noi am „ales-o” pe cea mai rea posibilă...

 

Ce frumos şi promiţător, ameţitor chiar prin infinitul posibilităţilor, a fost acel început! Perestroika, Glasnosti... Cuvinte care ne îmbătau atunci... Emisiunile televizate înregistrate deveniseră la un moment dat o blasfemie şi o atentă împotriva LIBERTĂŢII CUVÂNTULUI şi a DEMOCRAŢIEI... Mai există astăzi „direct” la televiziune?...

 

Generaţia mai tânără nu are de unde şti. Atunci când aud de la un mucos (să n-o luaţi în nume de rău) de mai puţin de 30 ani vorbind înflăcărat şi acuzând cu „mentalitate comunistă” îmi vine a râde. Şi acest lucru este perfect valabil pentru toate taberele, inclusiv pentru tinerii „comsomolişti” care pledează astăzi pentru un retur spre URSS. Ce ştiu ei despre acele timpuri?!

 

Ceva a mers rău la un moment dat... Undeva ceva a fost setat greşit. La nivelul cel mai de bază, esenţial. Acel al valorilor şi codurilor-sursă... Oricât de mult nu am înjura „puterea” ar trebui să recunoaştem o evidenţă: suntem de-o teapă. A fost sădită a seminţă rea. Care astăzi ne-a împărăginit de-a binelea. Şi nu prea se vede (cel puţin eu nu prea văd) cum putem scăpa de iarba rea... Căci asta ar însemna să ne redefinim pe noi înşine... Şi ce poate fi mai greu, dacă nu imposibil, dacât a recunoaşte că alegerile esenţiale din propria-ţi viaţă au fost eronate... O fi prea târziu? Să aşteptăm să crească copiii, care prin rebeliunea lor adolescentină să ne spună (şi vor avea perfectă dreptate!) că suntem nişte boşorogi bătrâni care nu am înţeles nimic în viaţă? Şi dacă nu se răzvrătesc nici ei, ce ne facem? Poate să începem noi cu ceva? Tabula rasa! Să ne aducem aminte...

 

Imagine: Francis Bacon, Etude pour un portrait de George Dyer (1967)

 

Partager cet article
16 mars 2015 1 16 /03 /mars /2015 15:13
Săptămâna în care l-am pierdut pe Putin.

Nu cred că voi greşi prea mult dacă voi afirma că noutatea cea mai trăsnită a săptămânii este (căci melodrama e în plină desfăşurare la momentul în care scriu aceste rînduri) “dispariţia” lui Putin. Faptul că o lume întreagă îşi face griji pentru că l-a pierdut din vizor nu ar trebui să ne mire. Pe tipii de alde Putin nu trebuie să-i scapi în zona oarbă... Situaţia dată îmi aduce aminte de renumitul film Predator... Să-l ştii puternic şi fioros e una; dar să şi nu-l vezi e cu totul alta... Şi apoi această dispariţie mai ridică o întrebare nu mai puţin anxiogenă: şi dacă mâine dispare Putin, ce se întâmplă?

Până una-alta însă Putin e dat dispărut. Nu ştiu pe unde-o fi învelişul său de humă, dar cert este faptul că spiritul lui se face din ce în ce mai simţit în Moldova...

DEPUTAŢII AU VENIT DUPĂ GĂGĂUZIA: Trei deputați din Duma de Stat a Federației Ruse, Vladimir Afonskii - membru al partidului „Edinaia Rossia”, Alexandr Cetverikov și Oleg Paholkov - membri ai partidului „Spravedlivaia Rossia”, au venit la Chișinău pentru a se întâlni cu candidații la funcția de bașcan al autonomiei găgăuze. În afară de impertinenţele tradiţionale (dar aici campion absolut va ramâne Rogozin) şi lipsa de răspuns, la fel de tradiţională, a autorităţilor noastre, ar trebui să menţionăm că fiecare din Domniile Voastre, stimaţi cititori (şi contribuabili), aţi plătit pentru buna desfăşurare a vizitei lor „de lucru”, căci ei au fost primblaţi cu maşinile Parlamentului. Iar tuturor celor responsabili de securitatea statului „Republica Moldova” (inclusiv membrilor Consiliului de Securitate din care, din câte se ştie, fac parte Filat cu Lupu) le recomand să citească o mică investigaţie apărută la aniversarea unui an de la raptul Crimeii de către Rusia (accesaţi aici articolul) şi să vadă care a fost atunci rolul emisarilor ruşi...

gABURICI ŞI „POPORUL SOVIETIC” din Republica Moldova vor sărbători de 9 mai cea de-a 70-a aniversare a „Victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Cel puţin aşa au decis ei în Guvern. Să-i amintim lui gAburici, care se declară „pro-european”, că Merkel şi Cameron au refuzat să meargă la Moscova de 9 mai! Aşa că... „Tovarăşe gAburici, niatale totuşi cu care parteneri îţi sincronizezi deciziile?”!

EXCES DE EUROINTEGRARE: Probabil din exces de dragoste pro-europeană un ex-ambasador la Moscova este promovat pe post de vice-ministru de externe. Tot din prea multă dragoste pentru UE ministerul Economiei din Moldova a elaborat proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la iniţierea negocierilor asupra semnării Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind livrarea mărfurilor în cadrul cooperării de producţie pentru anul 2015...

EUROPENII APRECIEAZĂ: Bineînţeles, acest zel nu a putut fi trecut neobservat de partenerii europeni. Ei au trimis vorbe scrise la Chişinău pline de laude. Din modestie însă, guvernanţii noştri nici nu le-au deschis... fapt apreciat (şi acesta!) de către europeni.

CĂUTAREA COMORII: Între timp, pe fundal de schimburi de amabilităţi, toată lumea caută miliardul. Toţi îl caută însă doar unul Dodon ştie unde-i! Şi comisia Parlamentară ştie, dar ea tace. Că doar n-o să caute prin buzunarul angajatorului?

LEANCĂ ŞI ACORDUL SS: Leancă tot a zis c-a zis că va zice că îşi face partid. A început deja să-i adune unul câte unul în „echipă”. Ceea ce e hilar, este faptul că fiecare din co-echipieri se declară „erou anticomunist”, deşi demisiile lor nu au venit decât atunci când ex-premierul a început a recruta. Deci, ar trebui să recunoaştem o evidenţă: există doar un singur leankist – Carpov! Restul îşi caută de carieră. La fel cum îşi căutau de carieră şi atunci când erau în campanie cu Filat şi se afişau fericiţi în poze alături de acesta. Dar înainte de partid Leancă va trebui să explice (cu siguranţă comisiei parlamentare!) de ce a semnat la 13 noiembrie 2014 Hotărârea de Guvern nr. 938-11ss (strict secretă), în baza căreia BNM a acordat, din Fondul de Rezervă, credite de urgenţă în valoare de aproape 10 miliarde de lei celor trei bănci comerciale de unde a plecat miliardul acolo unde ştie Dodon că a plecat. Nu sunt sigur că Leancă va şti cum. Iar dacă o va face, vom afla, sper, lucruri extrem de curioase.

ÎMPĂRŢEALA A ÎNCEPUT ! Acordul de constituire a alianţei tripartide (în realitate) minoritare (de ochii lumii) trebuie pus în aplicaţie. Împărţeala începe, se pare, cu CCA ! Cum credeţi, cine va câştiga « concursul » ? …

MOLDOVA ÎN RĂZBOI CU RUSIA ?: Ucraina, o ţară aliată a Rusiei, cu care întreţine cele mai calde şi mai prietenoase relaţii va plăti gazul natural 245$. Moldova, aflată în conflict armat direct cu Rusia, plăteşte doar 331,8$. „Este o realizare. Efortul depus în sfârșit a fost realizat cu succes. Securitatea energetică este asigurată. Prețul convenit este de 331,8 dolari pentru mia de metri cubi. Este o realizare. Vom fi categorici în discuțiile cu ANRE ca această recudece de preț să se regăsească și în buzunarele oamenilor”, declara ministrul Economiei Andrian Candu în noiembrie 2014. Găsiţi eroarea !

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Care şi cum. Invăţătorii merg la lucru 10 km cu brişca (pe când poliţiştii cu BMW-ul). Alţii, mai puţin norocoşi, îşi iau lumea-n cap şi pornesc la lucru în Europa. Pe jos. Dar la Prut sunt prinşi şi băgaţi la dubă... Ca la sovietici. Alţii, mai norocoşi, scapă. Şi mor de gripă.

Cam atât am avut să vă spun... Vă doresc tuturor o săptămână cât mai frumoasă. Şi vă mai doresc să-l găsiţi pe Putin. În orice stare nu vi l-aţi dori, dar să-l găsiţi în Rusia. Şi cât mai puţine noutăţi putineşti la noi acasă. Căci no news – good news.

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Partager cet article
11 mars 2015 3 11 /03 /mars /2015 13:01
Taj Mahal

 

A traduce un poem este deja un lucru ingrat. A-l traduce de pe o traducere este practic un sacrilegiu… Cu toate acestea nu m-am putut abţine.

Căutând pe net texte despre Taj Mahal, pe care am avut fericita ocazie să-l vizitez acum câteva săptămâni, am dat de acest superb poem de Sahir Ludhianvi tradus în engleză deja. Fără îndoială, mulţi din cititorii acestor pagini stăpânesc şi limba lui Shakespeare... Cel puţin ei vor putea face abstracţie de al doilea filtru (al meu) şi vor aprecia textul în engleză. Celorlalţi, cu scuzele de rigoare pentru sacrilegiul despre care vorbeam mai sus, le propun o variantă în româna a unui text pe care l-am îndrăgit.

 

 

(Traducere proprie din engleză)

 

Pentru tine, Taj este poate un monument al iubirii;

poate că adori acest minunat loc,

dar, dragă,

hai să ne întâlnim undeva în altă parte !

 

În asemenea locuri regeşti,

noi – săracii?

Opulenţa regală se vede oriunde nu te-ai uita

doi sărmani iubiţi – aici ?

Pe bune, deloc la locul lor !

Scumpo, numai dacă ai vedea, după acest aşa numit simbol al dragostei,

dezmăţul vulgar al opulenţei.

Vrajită fi-vei de mauzolee regale,

numai de te-ai gândi

la casele noastre lugubre !

 

Nenumarate alte milioane sunt îndrăgostiţi;

cine ar spune că sentimentul lor nu este real

doar din cauza că ei, ca şi noi, nu au mijloacele

să pună pe el o publicitate ?

 

Aceste mauzolee, aceste arogante cetăţi,

aceşti piloni ai eminenţei regale, aceste grădini luxuriante :

În chiar aceste flori şi vii

curge sângele strămoşilor noştri, iubito.

 

Au nu crezi tu oare că şi ei erau întrăgostiţi,

oamenii, prin arta şi măiestria cărora

acest monument este într-atât de frumos ?

Ei şi iubiţii lor zac astăzi anonimi

în mormite fără nume, fără o singură lumânare

aprinsă pentru ei.

 

Aceste grădini pe malurile Jamunei,

acest palat, cu uşile, pereţii şi nişele lui dantelate –

sunt doar felul în care un împărat,

folosindu-se de bogăţia şi puterea lui,

îşi bate joc de dragostea noastră, a celor săraci,

N-am putea să ne întâlnim undeva în altă parte, iubito ?

 

-------------------------------------

 

Translated by Riz Rahim

 

For you, the Taj may be a monument of love;

you may adore this lovely spot

but, darling,

let’s meet somewhere else!

 

In such royal places,

we– the poor?

Regal opulence seen every which way,

two poor lovers– here?

Really out-of-place!

Sweetheart, under this so-called symbol of love,

if only you’d seen the vulgar splurge of opulence.

Charmed you may be by royal mausoleums,

if only you’d thought

of our own dismal homes!

 

Countless millions are in love;

who can say their emotions aren’t real

just because they, like us, have no means

to put up an advertisement?

 

These mausoleums, these arrogant forts,

these pillars of royal eminence, these lush gardens:

In these very flowers and vines

runs the blood of our own ancestors, my love.

 

Don’t you think they must also have been in love,

the people whose art and skill

made this monument so beautiful?

They and their loved ones now lie nameless,

in unmarked graves, without a single candle

yet lit for them.

 

These gardens, by the Jamuna,

this palace, the embroidered doors, walls and niches–

that’s just how an emperor,

using his wealth and power,

mocks the love between us poor people,

Could we meet somewhere else, darling ?

Partager cet article
9 mars 2015 1 09 /03 /mars /2015 10:35
Săptămâna evidenţelor rău camuflate

Iată stau eu acum şi încerc, dragii mei, să vă zic ceva şi despre săptămâna care a trecut… M-aş apuca de plete şi aş începe a mă văicara, dar nu-mi vine. Şi nici nu cred că ma veţi crede. Totuşi lumea se vede prin ochelarii pe care ţi-i pui, iar eu azi sunt în duşii cei buni. Literalmente, sunt dus de-acasă (de la toate casele !) pierdut undeva în munti şi încerc să mă conving de faptul că ceea ce se întâmplă în ţara mea e reparabil… Dar de fapt nu pot scăpa de gândul că nici catastrofă nu mai este : e ceva care a depaşit acest stadiu. E un delirium tremens total ! De aceea nici a boci nu-ţi mai vine, ci pur şi simplu… a chiui din răsputeri, aşa cum n-ai chiuit niciodată în viaţă, să-ţi faci plămânii şi gâtlejul petică !

Doar imaginaţi-vă un astfel de flash mob : toţi moldovenii câţi au mai rămas, oriunde nu s-ar afla, să chiuie din răsputeri în acelaşi moment ! Ah ce performance ar mai fi ! Mai ştii, poate măcar asurzeşte vre-un ciocoi din acei de care nu putem scăpa şi gata… măcar atâta folos…

N-am să mă lungesc mult astăzi… Iată ce mi s-a părut semnificativ în săptămâna care a trecut :

MARŢIŞOR: Există lucruri sacre de care nimeni nu îndrăzneşte să se-atingă. Şi acest lucru insuflă speranţă. Festivalul « Mărţişor » an de an ne aduce în ţară cei mai buni şi mai valoroşi artişti (cel puţin pe ai noştri). Anul acesta a demarat a 49-a ediţie a festivalului. Vorba cântecului : « cât există ceva sfânt… ». E o sărbătoare frumoasă ! Fiindcă ea nu celebrează o zi în care cineva a învins pe cineva, o vărsare de sânge sau un masacru edificator. E pur şi simplu prima zi din primăvară. Felicitări tuturor !

În rest… tristeţe…

NEMŢOV : Fără îndoială, asasinatul lui Boris Nemţov a fost subiectul major al săptămânii care s-a scurs… nu cred că există cineva care să nu fi scris despre această crimă. De aceea nu voi veni cu « analiza » mea, în plus la tot ce aţi citit până acum. Oricum adevărul nu-l vom cunoaşte niciodată… Dar două gânduri am să vi le pun negre pe alb : Primo: pentru toţi acei care au susţinut sus şi tare că Putin nu are niciun interes în a-l elimina pe Nemţov nu am decât un sfat : wait and see. Secundo : Oricare nu ar fi adevărul şi oricine nu ar fi asasinul, veritabilul responsabil şi vinovat este şi va rămâne Putin şi regimul său.

MĂTĂSARU : Mătăsaru a primit 2 ani (cu suspendare, din fericire). Exact aceeaşi sentinţă a primit-o şi Creţu, ţapul ispăşitor al « vânătorii domneşti ». Aşa-dar, acţiunea lui Mătăsaru a fost egalată cu un omor fără premeditaţie… « De ce i s-au dat lui Mătăsaru 2 ani ? Din cauza la o p…ă ! » Eu totuşi consider că avocatul a fost unul rău. Explic : dacă Lupu zice că ceea ce arată el în Parlament semnifică «a schia », atunci eu insist că Mătăsaru a fost condamnat pentru că a exibat în spaţiu public o… ciupercă ! Phallus impudicus nu este decât o specie biologică ! În altă ordine de idei, mă interesează dacă Lupu a depus plângere la poliţie pentru atentă la demnitatea Domniei sale. Şi dacă e să dezvoltăm acest fir până la capăt şi să revenim la cauză, insistând în continuare (iar eu chiar insist ! dacă tot a fost acceptat « datul în schiuri » de la Lupu) că Mătăsaru a lipit o ciupercă, atunci… cine e « P…a » ?!!! Căci omul zice că din cauza ei a primit 2 ani ! Lupu, care nu a depus plângere, dar s-a simţit lezat ? Poliţistul, care nu ştie biologie ? Sau judecătorul, care nu ştie legile ? Gluma-i glumă, dar cazul e grav ! Într-o ţară în care Pussy Riot erau băgate la zdub în 2012, în 2015 era împuşcat Nemţov !

Şi încă un aspect: figurina lui Mătăsaru probabil nu ar fi meritat mare atenţie. Dar acţiunile organelor represive au ridicat-o la statut de artă !

„Angajamentul social şi autosuficienţa artefactului – iată două mecanisme care permit înfruntarea cu media şi puterea.” Viktor Misiano interviewat de Vasile Ernu, "Intelighenţia rusă azi" (Cartier, 2012, p.191)

Iar arta (şi dragostea !) este mult mai subversivă decât oricare glonte. Au dreptate acei de « sus » atunci când se tem de Mătăsaru!...

gABURICI ŞI BACUL: Ziarul de Gardă ne aduce în aceste zile citeva ne-“lamuriri” referitor la CV-ul lui gAburici. Şi aflăm că gAburici e prea posibil să nu fi luat nici bacul ! De la un ins ieşit de pe băncile MGIMO-ului, (orice nu am crede despre această şcoala, şi pe bună dreptate, dar MGIMO e o şcoală serioasă) ajungem la unul care este… practic inalfabet ! Ce ziceţi de mahmureala de azi după beţia plină de speranţe de până acum ? Şi încă ceva : Maia Sandu se pare că este în continuare în Guvern. Marea luptătoare pentru ridicarea nivelului bacului… Iar şeful ei pur şi simplu nu-l are, ori îl are, dar naiba ştie cum anume… Să vedem cu ce « ruşine » va putea ea promova « reformele » ei mai departe. O cameră ceva pentru cabinetul de miniştri ? Ah, uitam : ei tocmai au restricţionat recent accesul camerelor în Parlament…

Cam atât. Voi pune punct aici. Nu că nu s-ar fi întâmplat şi alte lucruri (numai gajul clădirii palatului feroviarilor cât face !), dar… mă duc să chiui ! poate mă voi simţi mai… liber.

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Partager cet article
4 mars 2015 3 04 /03 /mars /2015 09:41

Y. a ieşit din casă şi a pornit spre Piaţa centrală. Avea 400 de lei în buzunar şi misiunea de a face cumpărături pentru mica sa familie pentru săptămâna care venea.Cu alte cuvinte, o misiune practic imposibila, exact titlul filmului pe care l-a privit aseară cu fiul său, care, deşi aflat la vârsta ingrată a adolescenţei, era, după spusele tuturor, un « băiat bun ». De fiecare dată când cineva îi vorbea despre fiul său, inima îi creştea ca o pîine caldă. Şi cu cât creştea pîinea, cu atât creştea şi sentimentul de culpabilitate, insuportabil, pentru puţinul pe care putea să i-l ofere. Ar fi putut mai mult ? Probabil, dar aceasta ar fi însemnat să-şi calce în picioare propria fiinţă în însăşi esenţa ei. Acum, când băiatul a mai crescut, s-a instalat un fel de complicitate în relaţia lor, a mai înţeles şi el câte ceva şi nu-l mai acuză direct precum o făcea cu 2-3 ani în urma : « De ce nu faci şi tu cum fac colegii tăi ? »… Cel mai mult dureau anume aceste întrebări… Cum să-i explici propriului fiu, sângelui din sângele tău, că tu nu eşti ca « ei », că nu poţi fura sau lua mită, că atunci când ai încercat, ai eşuat lamentabil, chinuit după această « încercare » săptămâni întregi de remuşcări ? Ş-apoi întrebarea însăşi, nu era ea o dovadă a propriului eşec în cea mai importantă misiune a sa – acea de a fi tată ?... Nu însemnau oare acele întrebări că feciorul său începea să accepte ceea ce el considera inacceptabil ? Dar acum cel puţin acest supliciu nu mai există. Băiatul a crescut, a înţeles câte ceva, a acceptat câte altceva…

Ceea ce rămânea însă neschimbat pentru Y. era nevoia de a asigura cotidianul pentru familia sa. Şi-a căutat un al doilea job, accepta lucru şi misiuni la negru, trocuri de tot felul… Orgoliu, timp liber, timp petrecut cu familia, mici plăceri şi vicii inocente – a renunţat, pe rând, la mai toate. Nu şi la seara de vineri pe care, de ceva timp, şi-a promis s-o petreacă cu fiul său. Să facă orice, dar s-o facă împreună… Aseară au privit un film. Le plăcea să privească filme învechite împreună. Se întreceau la glume pe seama filmului. Râdeau în hohote.

Acum însa, în timp ce troleul avansa spre centru, Y. calcula frenetic cum să cheltuie mai optimal acei 400 de lei din buzunar. Toate « coşurile » pe care şi le imagina depăşeau suma… Apăsa imaginar pe un « delete all » şi reîncepea. Apoi din nou… Şi de la capăt…

Mai calcula înca când a ajuns la staţie. A coborât din troleu. Şi-a îndreptat paşii spre piaţă. Inevitabil trebuia să treacă printre rândul de autoturisme parcate direct pe trotuar. Parcate iregular, bineînteles, dar maşini de acest calibru nu se amendează… Aveai impresia că te afli la un salon cu maşini de lux. În momentul în care s-a angajat în spaţiul dintre două vehicule, uşa din faţă a Mercedesului s-a deschis, blocându-i trecerea. A fost surprins, căci de după sticlele negre nu se vedea dacă este cineva în interior. S-a oprit, aşteptând ca şoferul să iasă şi să elibereze trecerea îngustă dintre două maşini.

masini-luxoase-pe-trotuar.jpgDin vehicul a ieşit un tip îmbrăcat la patru ace, o eleganţă elaborată şi căutată până în cele mai mici detalii şi accesorii, destul de zvelt, cu o siluetă care lăsa de înţeles că face sport regulat, coafură stilată... Deşi toată făptura sa respira bunăstare şi chiar opulenţă, tipajul era departe de imaginea „bandiţilor” anilor ’90, ori a ceea ce a mai rămas din ei: raşi pe cap, graşi, cu cămaşa descheiată până aproape de buric şi cu cruci masive de aur exibate ostentatoriu... Mult mai mult semăna cu clişeul „omului de succes” din tabloidurile lucitoare şi reclamele cu „Rolex”...

Tipul a închis uşa şi inevitabil s-a întors cu faţa spre Y. S-au privit. S-au recunoscut.

Acum câţiva ani tipul a fost paraşutat în departamentul lor. Nimeni nu a înţeles de unde venea (se pare că a fost impus „de sus”), dar e drept că nici nu s-a reţinut la ei prea mult. Cu studii făcute undeva prin străini (deşi nimeni nu a înţeles unde anume), total incompetent pentru postul pe care îl ocupa, ceea ce nu-l impiedica să dea dovadă de o energie debordantă. Ah, cât i-a costat această „energie”! Abia după ce plecase insul, promovat subit şi inexplicabil de repede, au ieşit la iveală „afacerile” lui... Nicio decizie, autorizaţie, nici cea mai simplă semnătură, nu era fără o „contra-valoare”. De respectarea regulamentelor şi normelor nici nu mai vorbim. Câteva luni bune departamentul a „descurcat” ca a mai putut fi descurcat după plecarea tipului...

Şoferul Mercedesului a ezitat o clipă, dar evitarea nu mai era posibilă şi el s-a lansat primul:

-          Y.!!! Ce surpriză! Nu ne-am mai văzut de-un car de ani! Ce mai faci? Tot la departament? Cine a mai rămas din colegi?

Fluxul şi debitul întrebărilor nu-i lăsau lui Y. posibilitatea de a interveni cu o replică sau răspuns, dar se pare că nici nu erau aşteptate sau binevenite. Până când tipul nu a deviat conversaţia şi nu l-a întrebat de fiul său:

-          Apropo, Y., am aflat recent că avem copii în clase paralele la liceu. Am fost la o adunare de părinţi şi am văzut că băiatul tău e pe lista celor 10 cei mai buni. A mea e prima!, a zis, făcându-i din ochi maliţios. Cred că vă implicaţi şi voi, nu?

L-a măsurat neîncrezut, evaluîndu-i ţinuta destul de corectă deşi modestă, dar pe lângă a lui – de-a dreptul sărăcăcioasă.

-          Aş vrea eu să mă implic, dar, din păcate, nu prea am timp. Băiatul se descurcă singur.

Y., ca de obicei când vorbea despre fecior, era înviorat şi plin de mândrie.

-          Eu nu am când să fac temele cu el. Mai schimbăm şi noi câteva cuvinte despre şcoală, dar copiii acum sunt profesori pe lingă ce mai ţin eu minte...

Ex-colegul lui Y. a izbucnit în hohote (destul de teatrale şi artificiale, de altfel):

-          Y, dragă, ai rămas naiv precum ai fost, eu nu despre asta vorbeam, ci despre implicare la şcoală, înţelegi? Ore de meditaţie, reparaţie, ajutor material, înţelegi?

Da, acum Y. a înţeles. Ce naiv a fost! Ce uşor s-a prins în cursă! Cât de ridicol şi penibil... Şi în faţa cui?! Privirea i-a devenit imediat de piatră. A răspuns sec:

-          Nu, nu ne implicăm. Băiatul se descurcă singur. El munceşte.

Schimbarea a fost observată şi de tipul din Mercedes. După un moment de ezitare, i-a spus:

-          Hmm... Ce norocoşi sunteţi. Primiţi note pe degeaba. Bun, Y., eu şi-aşa întârzii. Sunt aşteptat la guvern. Hai, baftă!

S-a întors şi a plecat. Y. şi-a dat seama abia acum că nici nu şi-au dat mâna...

Când se întorcea de la piaţă (câte ceva a reuşit totuşi să cumpere, poate s-or descurca...) a văzut că Mercedesul încă stătea la locul său. A dibuit legătura de chei în buzunar şi cu degetele a ales-o pe cea mai ascuţită. A strâns-o puternic în mână...

Şi s-a îndreptat hotărât spre spaţiul dintre maşini.

Origine imagine

Partager cet article
2 mars 2015 1 02 /03 /mars /2015 12:49

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

sinteza sapt 2015-02-27

 

Săptămâna care a trecut a fost o săptămână a confirmărilor. Tot ce au făcut guvernanţii din umbră şi jujuca lor, gAburici, nu au fost decât nişte confirmări a ceea ce am aflat sau bănuit în săptămânile precedente. Cum ai sta pe malul mării şi urmări cum se scufundă o navă în larg. Nava se duce încet, dar sigur, la fund. Vezi oameni cum se îneacă. Naufragiu în toată legea... Şi nu poţi face nimic în afară de a da din mîini isteric şi a striga cât te ţin plămânii… Dar asta nu schimbă mare lucru… Şi nici asta nu ar fi chiar catastrofic, dacă nu ţi-ai da seama că eşti legat cu o funie de acea navă şi că, inevitabil, te va trage la fund... acuş-acuş...

 

PROTESTE ? PROTESTE ! Cam aşa cred că s-au simţit şi acei care au ieşit în piaţă să protesteze. « Vrem leul inapoi! »… « Vrem ţara înapoi! »… Iar alături, în Piaţa MARII ADUNĂRI NAŢIONALE!, era sărbătoare. Masleniţa... Se ardeau momîi. Cu chiote şi vodcă.

 

IOHANNIS ÎN ŢARA MINUNILOR : Despre vizita Preşedintelui României nu aş avea ce să vă spun mai mult decât aţi citit. O simpla vizită de protocol care îşi are semnificaţia doar din punctul de vedere al statutului ei şi momentului ales. România ne este mai mult decât un prieten. Nu neapărat în sensul celor spuse de Iohannis (el făcea, tradiţional, referinţă la cultură şi limbă). Ce ţară ar mai continua să ne susţină în pofida tuturor înjosirilor din partea guvernanţilor noştri de diferite ranguri la care este supusă permanent ? Dar România mai continuă să ne susţină… Şi încă ceva: Iohannis a zis : « Tineri precum cei pe care i-am întâlnit la Universitatea din Chișinău vor conduce, peste ani, Republica Moldova în marea familie europeană ». Traducere din limbajul diplomatic : « De la guvernanţii actuali nu mai avem ce aştepta ».

 

NUMIRILE EPOCII gABURICI : Săptămâna trecută vă spuneam că niciodată în istoria Moldovei (nici măcar la comunişti !) nu am avut un guvern cu atâtea conflicte de interese şi numiri dubioase… Ei bine, săptămâna care a trecut am avut şi două confirmări cât se poate de elocvente (povestea cu consilierul – partener de afaceri şi efemerul şef al BRI-ului)… În alt reportaj, Rise vă prezintă încă o mică parte din aceste scheme…

 

gABURICI ÎN EUROPA? În timp ce presa europeană se arată îngrijorată, dacă nu pesimistă rău referitor la vectorul European al Moldovei, postişa noastră naţională pleacă la Bruxelles. Diferenţa faţă de Guvernul precedent este uluitoare : Leancă pleca cu avioane întregi de jurnalişti. Acesta de azi a mers încolo aproape pe ascuns… Aflată (din motive personale !) la Bruxelles, jurnalista „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, a fost la conferinţa de presă comună a Preşedintelui CE, Donald Tusk cu gAburici. Iată ce a scris pe o reţea de socializare : « Am fost singura jurnalistă de la Chişinău prezentă, am adresat o singură întrebare la care premierul nu a răspuns. Înteleg să fi fost 10-20-30 de jurnalişti, dar aşa - una singură. Desigur că după asta mi-au apărut şi mai multe întrebări. Fără răspuns.».

 

MODIFICARE SENSIBILĂ : O singură frază modificată în programul lui Leancă, şi textul devine programul lui gAburici. Frază care spune dacă nu tot, atunci foarte multe : La capitolul "Politică externă", Chiril gAaburici a modificat sintagma "menţinerea relaţiilor cu statele membre ale CSI" în "dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor cu statele membre ale CSI". De unde, respectând o logică firească a lucrurilor, ne aşteptam la declaraţii referitor la ieşirea definitivă a Moldovei din structurile CSI, iată-ne întorşi stânga-mprejur… Halal de-aşa „integrare europeană”(de azi înainte, în context cu Guvernul, ghilimelele sunt obligatorii...)!

 

TIMO(f)TI LA KIEV ŞI AMENZI LA CHIŞINĂU : Preşedintele nostru merge să participe la Kiev la aşa-numitul „Marş al Demnităţii” organizat pentru a celebra un an de la EuroMaidan. La Moscova se organizează o contra-manifestaţie. La Chişinău, anti-Maidanul a eşuat lamentabil, dar un tip care a afişat un text cu cunoscutul refren « Putin Hu…lo ! » în preajmă a fost amendat. Probabil pentru exces de demnitate.

 

MERELE ŞI RUSIA : Rusia anunţă ca va permite câtorva firme din Moldova să importe mere. Rusia, din mărinimia ei imperialistă ştie să facă dreptate slujitorilor fideli. Ori nu mai au ce mânca? Ori au înţeles că un embargo e cel mai eficient mijloc de a îndepărta definitiv o economie ? Cu atât mai mult cu cât apar informaţii precum că România devine primul partener comercial al Moldovei. Scandal, Dom’lor ! Trebuie de luat măsuri. Drept rezultat, Dodon mai are o şansă să se prezinte în postură de erou…

 

LEANCĂ PLEACĂ DIN PLDM : „În sfârşit!”, am zice noi, dar oricum acest lucru nu schimbă multe în esenţă. Deşi formele deseori contează mult. Iar Leancă a reuşit să devină o vitrină luxoasă a Moldovei pentru occident (mai bună nu am avut în scurta noastră istorie) şi chiar şi în interior are destui simpatizanţi. Da, putem zice orice despre Filat şi arta lui de a-şi “kidani” partenerii, dar scrisoarea de la PPE nu este un fals, chiar de-i scrisă hăt prin septembrie. Şi nici faptul că Iurie Leancă a fost Prim Ministru pe timpurile când se iscăleau afacerile cu „aero-bank-ul” nu poţi să-l ştergi. Poţi zice orice, de exemplu să recunoşti că nu ai dispus niciodată de pârghii suficiente pentru a guverna eficient, dar nici să te prezinţi drept « rebel » în aceste condiţii nu prea ai cum… Dar la noi « electoratul » are memorie scurtă şi înghite tot. Verificat de atâtea ori ! E drept că anume Leancă a fost acela care a vorbit despre anchetatori străini şi tot el a insistat până la ultimul moment pentru a găsi o înţelegere cu PL-ul. Printre atuurile sale sunt şi regimul liberalizat de vize împreună cu Acordul de asociere cu UE, desi aici nu ar trebui să uităm şi de factori externi mai mult decât favorabili (cred că ar fi fost semnate cu oricare alt Prim-Ministru). Acum să vedem ce brânză de peşte va naşte ex-Premierul (şi ex-diplomatul sovietic) : un partid de stânga ? de centru ? de dreapta ? un membru potenţial al PPE-ului european, care cu siguranţă îl aşteaptă ! Eu unul mă gândeam, ţinând cont şi de mijloacele enorme financiare necesare pentru a demara un proiect nou politic, că Leancă se va alătura la vre-o mişcare politică existentă. Apariţia a încă unui actor „pro-european” pe eşichierul politicii moldoveneşti nu-mi pare o veste bună pentru ideea realizării „integrării proeuropene”... Prea mulţi la metru pătrat...

 

NUMAI SĂ ÎNCERCE ! Şi Voronin e mare şi tare ! Nu doar pune condiţii, dar şi ameninţă! Din toate posturile pe care şi le doreşte (Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Consiliul de Observatori al Companiei publice Teleradio-Moldova etc.), niciunul, într-un stat normal, nu ar trebui să fie conotat politic ! Dar Moldova este totul în afară de « ţară normală »… Mai mult, dacă e să-l credem pe Alexandru Tănase, în deal-ul cu PCRM-ul a mai încăput şi un post de judecător la Curtea Constituţională…

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL ? Încearcă să se dumirească cu ce-a rămas. Afacerea cu băncile încă nu a luat sfârşit. În urma operaţiunii strălucite cu manipularea cursului valutar, băncile au stors din cetăţeni sume uriaşe de bani, concomitent sărăcindu-i şi altfel, căci preţurile la toate produsele au continuat să crească şi nu se prea prevede să scadă… Ca să înţelegem mai bine imensitatea celor întâmplate în R. Moldova, vă propun un mic calcul. Pornind de la această constatare, adusă în „Frankfurter Allgemeine” : „The damage caused to dominant Moldovan banks is reaching 1,33 billion Euros – this is equal to one fifth of the annual GDP of a country with a population of 4 million inhabitants.” şi raportând suma „furată” la PIB-urile câtorva ţări-referinţă p/u 2014 obţinem:

 

SUA: 3483,3 miliarde de $

Germania: 764 miliarde de $

Franţa: 580,5 miliarde de $

Marea Britanie: 569,5 miliarde de $

Rusia: 411,5 miliarde de $

România: 40,5 miliarde de $

 

Acum mă întreb: ce s-ar fi întâmplat în aceste ţări dacă o hoţie de asemenea proporţii ar fi fost demascată (în afară de Rusia, bineînţeles) ? şi ce se întâmplă la noi?...

 

Cam astea am avut să vă spun. Au fost multe de comentat în această săptămână şi cred că am mai lăsat (deliberat, până nu mă lămuresc şi eu) câteva « ştiri » deoparte. Dar ajung şi atâtea. Mai mult, vă doresc ca săptămâna viitoare să aveţi şi mai puţine. Căci « no news – good news »...

Partager cet article
28 février 2015 6 28 /02 /février /2015 23:47

Nu vreau să scriu…Spider-of-the-evening_Dali.jpg

Şi nu sunt muzele de vină,

Şi n-am ce-i cere Melpomenei,

Şi nici chiar lenea cea bătrână,

Hidoasă babă hrăpăreaţă,

Rânjindu-mi-se printre ore,

Obraznică şi jalnică paiaţă,

Pândindu-mi clipele

De printre clape

Până-n momentul

Când mă scap cu degetul pe taste

Şi când îi dau în cap

Să sară dintre ele speriată!

 

Nu vreau să scriu...

Şi râde-n hohote din dormitor Morfeu,

Şi îl trimite pân-la mine pe Moş Ene...

Ce ştie ăsta?

Doar să umble pe la gene,

Unealtă mută-a unui zeu

Ce vede în refuz o cale

Să-şi mai mărească contul

Pe a mea spinare.

 

Nu vreau să scriu...

Ce zace în această renunţare?

Nu ştiu.

Aş vrea să scriu acum „nu ştiu”...

Pe cine aş minţi?:

Până şi spinul din pustiu

Îşi are rostul său şi dromaderul.

Ascult refrenul

"De-aş avea patru dromadere"...

Şi ştie unul Dumnezeu

Ce rost îşi are scrisul meu...

Si j’avais quatre dromadaires,

Si j’avais quatre dromadaires...

Partager cet article
19 février 2015 4 19 /02 /février /2015 10:28

Aşa e că sătulul nu-l crede pe cel flămând? Pentru a confirma veridicitatea zicalei, pentru că nu tot ce se consideră înţelepciune populară poate trece testul la veridic (de exemplu: „decât cu un prost la câştig, mai bine cu un deştept la pagubă” – stupid, nu?), e de ajuns să schimbi statutul social. Pentru o vreme. Pa cât posibil mai scurtă, în cazul că faci parte dintre sătui. Mai rău când la capătul experimentului vezi că drumul de întoarcere la condiţia iniţială este blocat... şi te descoperi în situaţia permanentă a celui care nu este crezut..., Aureliu Busuioc, Pactizând cu diavolul (Cartier, 2013, p.106)

Noroc de acela l(u/i)ngău care a prins rădăcini în Parlament şi care, vezi bine, nu-şi schimbă năravul cu una cu două (deşi aici depinde dacă mai adăugăm sau nu ceva după, să zicem « una sau două milioane » ?), căci îşi poartă bine şi ierarhic sus numele… noroc ziceam de acela care-şi schimbă părul (din palmă ?) şi care ne mai înnoieşte cunoştinţele în materie lingvistică… măcar cu atâta ne-am ales : acum ştim ce înseamnă să fii « dat cu schiurile », no, că este totuşi o diferenţă între a scrie negru pe alb, fie şi doar pe blog, un spaţiu desacralizat, asta dacă e să presupunem desigur că a mai rămas ceva sfânt prin alte părţi, comparaţi: « m-a futut » şi « m-a dat cu schiurile », fiţi de acord, amorul propriu suferă mai puţin de pe urma metaforei, fie ea şi de prost gust. la atâta « dat cu schiurile » am trebui să fim şi noi nişte campioni olimpici ceva, ca Lindsey Vonn, pe care, cu toată sinceritatea machistă de care poţi da dovadă, chiar că ai « da-o cu schiurile », dar această schiere face parte din fantasme inocente în comparaţie cu schiatul bădăranilor din Parlament, către care nu poţi decât striga cu un strigăt de acela de extaz orgasmic : « ВОН !!! », şi anume ruseşte, căci ei doar de scripca moscălească înţeleg…

Quentin_Massys.jpgSă faceţi sport!, ne spun ei, acei care-şi au tabieturile pe la Courchevel, să schiaţi, căci şi noi schiem, iar dacă ceva nu vă merge bine, să ştiţi că numai voi sunteţi de vină. înseamnă că nu daţi din beţe suficient de energic şi cu amplitudinea necesară. de nu aveţi salarii mari, voi sunteţi de vină, de nu sunt doftorii accesibile, tot e din cauza că boliţi prea des, chiar şi economia e în recesiune doar din cauza că nu trimiteţi suficiente « remitenţe », ce mai umblaţi cu văicăreli aiurea?, ne zic şi alţii, din tagma politrucilor in corpore. munciţi, daţi din beţe, ia hai să vedem câte beţe aţi pus ? aaa nuuuu, nu din alea, nu ziceam eu că vă sunt sucite rău minţile ?... mens sana in corpore sana! în înţelesul lor se citeşte exact invers: dacă nu ai corpore sana atunci să te cauţi la mens, probabil de acolo îţi vin toate problemele. Dacă nu mai aveţi pâine, să mâncaţi prăjituri!

Iată-i că discută aprig în ditamai Parlament cine e să ne fie Prim-Ministru şi o armată întreagă din acei care nu se vaicără fac haz de necaz de un măscărici pus acolo de formă, dar sărmanul nici formă nu prea poate să-şi dea, căci formele sunt deţinute de alţii... o postişă precum am mai avut, (şi mai avem şi în altă parte, în alt palat, acel al Preşedinţiei), dar cel puţin precedentul, scos din cursă, avea ceva formă, cel puţin pentru acei din afară, de i se aduceau ofrande din acelea de care nu se mai găsesc la nici o casă de schimb din ţară. ah, nătărăilor, cum aţi dosit toţi dolăraşii şi eurişorii de noi, călăuzele măreţe ale voastre, prin voi ajunşi călăuze, prin noi ajunşi măreţe... ia să vă mai scotociţi buzunarele! întru binele ţării, nu al nostru, noi, sori ai acestui meleag! L'État, c'est moi! e o formulă desuetă. renunţăm la titlul de rege, noi nu pretindem la atâta, de altfel nici nu am şti cum să-l împărţim, acest titlu onorific, rex honoris causa, şi ne limităm la luciul aurului, care, precum bine vă spune mitropolitul, e „ochiul dracului”, aşa că să nu ţineţi mult de el, să ni-l daţi nouă, cămătarilor zilelor voastre, la păstrare, la un loc sigur: HSBC de exemplu, şi veneraţi-ne! căci noi vă mântuim de păcate! acum şi pururea şi-n vecii vecilor! Amin!

Imagine: Quentin Metsys, « Cămătarul şi soţia lui »

Vezi aici Alerta Oranj 1  (12 ianuarie 2013)

Vezi aici Alerta Oranj 2 (8 martie 2014)

Partager cet article
16 février 2015 1 16 /02 /février /2015 12:20

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

sinteza-sapt_2015-02-13.png

 

Am să vă deschid o mică taină a procesului de producere: trama sintezelor de vineri o construiesc pe parcursul săptămânii. Si dacă textul propriu-zis se scrie în ajun, linkurile pentru el se aleg şi se adună bobiţă cu bobiţă, zi după zi.

 

La o adică, nici nu ar trebui să vă intereseze prea mult acest lucru, dacă nu aş fi chiar eu acela care ar avea nevoie de această digresiune pentru a mă justifica. Iată ce am păţit azi: deschid deci fişierul în care am adunat linkurile spre noutăţile care mi-au părut mai relevante şi mai interesante din săptămâna care a trecut şi... mi-am dat seama că, anume pentru această săptămână, am migălit degeaba. Că nu mai sunt bune la nimic, că nu mai contează niciunul din ele...

 

Tot ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat joi, bifând, cum ai da peste tot ce s-a întâmplat în ultimile zile cu un marker negru şi gros, toate evenimentele de mai înainte...

 

Şi cum am muncit în dodii toată săptămâna care a trecut, nici textul care urmează (dacă nu ar fi fost terminat deja imediat după titlul său) nu va mai fi ca celelalte. Dar dacă aş rămâne doar eu cu dodiile mele, tot n-ar fi chiar rău pentru nărod...

 

Dar teamă mi-e că acelaşi sentiment (şi nu doar de o singură săptămână) îl are şi nărodul... Că orice n-ar face – e în dodii.

Nu ştiu cum vă simţiţi Domniile voastre astăzi (când e vineri în calendar), dar eu unul sunt asomat (când e joi noaptea) de această zi extrem de încordată şi de o importanţă determinantă pentru viitorul ţării în raport cu care ne definim cu toţii...

 

LA MINSK NU S-A DEZLEGAT ÎNCĂ NIMIC: Recunosc: am avut emoţii mult mai mari aşteptând, pândind, iscodind, scotocind, încă în plină noapte rezultatele negocierilor de la Minsk, decât votarea Guvernului din Parlament. Săptămâna trecută vă scriam despre Merkel şi Hollande care s-au luat de mână şi s-au pornit să facă „pace” în Ucraina... S-au pornit când au înţeles că americanilor le cam crapă răbdăul şi că sunt gata să livreze arme letale ucrainenilor. De obicei, în asemenea situaţii pierde acela care cere să înceapă negocierile. Problema este că nici Merkel, nici Hollande nu prea au ce pierde (pentru moment). Poate anume din această cauză şi s-au grăbit: cât încă nu au nimic de pierdut. În schimb, acela care are totul de câştigat este Putin (eu zic bine „Putin” şi nu „Rusia”). Ucrainenii au de pierdut practic totul şi oricum. Nu ştim încă ce s-au înţeles anume „normanzii”, dar chiar în ora care a urmat încheierea discuţiilor, ruşii s-au grăbit să anunţe că Franţa le va livra Mistralul... Just business and nothing personal? Francezii nu confirmă pentru moment, dar nu este exclus... Acum, chiar şi cu încetarea focului nu-i nimic sigur. Acorduri au mai fost, dar nu prea au ţinut. Dacă tot s-au înţeles pentru ceva, de ce nu din chiar momentul semnării? La ce să aştepte tocmai trei zile? Să mai „corecteze frontul”? Nu-i destul cât l-au corectat în zilele care au precedat întâlnirea la Minsk?

 

Şi noi în toată povestea asta? Pentru noi nu există decât o singură regulă: ceea ce e bine pentru Putin e rău pentru noi. Mai ales în situaţia unei vulnerabilităţi totale şi absenţei celei mai neînsemnate iniţiative de a securiza spaţiul pe care îl numim „Moldova”... Ce să mai? Noi nici guvern nu avem...

 

LA CHIŞINAU NU S-A LEGAT ÎNCĂ NIMIC: Am urmărit o transmisiune live şi de la şedinţa Parlamentului de ieri... Dacă e să admitem că suntem raţionali şi întregi la minte, atunci ar trebui să ne întrebăm cum de am putut crede că ieri Guvernul Leancă ar fi putut fi votat. Voronin e prea bogat să fie cumpărat într-atât de uşor şi funcţii „cu potenţial” nu i s-au dat (cel puţin nu s-a declarat nimic public). PL ar fi devenit ridicoli dacă ar fi votat pentru un Guvern din care au fost excluşi. Unii zic că acest scenariu a fost pus la cale anume pentru a scăpa de Leancă. Din păcate, declaraţiile lui Filat şi ale lui Lupu par mai mult să confirme acest scenariu... Am văzut azi chiar şi un text cu un „candidat” nou (absolut neaşteptat!).

 

Alţii, văd în rateul votului de ieri o oportunitate de a relansa negocierile pentru a constitui o alianţă tripartită. Ghimpu a propus (în stilul său husăresc) să reînceapă negocierile chiar de la tribuna Parlamentului, Leancă pare şi el convins de necesitatea unor negocieri... Să vedem. Oricum, vânzoleala respectivă cu constituirea unei alianţe tripartite seamănă din ce în ce mai mult cu o rezistenţă organizată împotriva unui proces de integrare europeană. Or fi interesele clanurilor mafiote la mijloc ori geopolitica, ori ambele, esenţa lucrurilor nu se schimbă. Partide care au făcut campanie electorală sub egida vectorului european s-au dovedit a fi... dar să încerc să rămân decent, măcar în scris.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher