Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
27 juillet 2015 1 27 /07 /juillet /2015 16:22
Trei zile după un an. Impresii la întoarcerea în ţară

Cât de mult poate să se schimbe o ţară înr-un an? Bunul simţ ar putea să ne spună că nu prea… Bineînteles, dacă nu se întâmplă vreo năpastă sau vreun război, ferească Sfântul!

 

Catastrofă naturală parcă nu a fost (Ce-i o secetă pentru noi? S-a mai văzut… Şi dacă n-or fi oamenii nătângi, am trece şi peste ea), de război pentru moment tot ne-a ferit, chiar dacă şi bubuie pe undeva pe-aproape… Dar ceva s-a întâmplat în acest an…

 

Să le luăm la rând:

 

PARCAREA

 

E o impresie falsă ori ba, dar niciodată nu am văzut atâta amar de lume la aeroport… Eu nu pot să-i găsesc încă o explicaţie, dar mulţimea asta întâmpinătoare generează anxietate. De parcă nu ar fi fost o simplă aterizare, ci o revenire a unui grup de supravieţuitori de pe un front sau dintr-un exil, sau… mai ştiu eu ce astronauţi ori chiar extratereştri?... Numai faptul că am fost printre acei care au sosit mă împiedică să mai adaug : de parcă ar fi venit un… Mesia…

 

Apoi a urmat parcarea asta «nouă»… Persoanele care au călătorit mult, şi în special în ţări pe care noi iubim să le numim «dezvoltate», mă vor înţelege : construcţia din faţa aeroportului, cu mai multe etaje şi mai nu ştiu ce, are un iz de… făcătură de mântuială, de construcţie vremelnică; de fapt, dacă stau şi ma gândesc bine, exact aceeaşi impresie lasă absolut totul ce este construit «nou» în ultimii ani… E o senzaţie de care nu mă pot dezbăiera: orice construcţie sclipitoare şi lucitoare care nu ar apare, e un fel de evro-remont. Această potenţialitate a hidosului este parcă programată din start în fiecare făcătură mai nouă de la noi. Noi am pierdut capacitatea să facem lucruri care ar şti să «îmbătrânească» nobil. Chiar şi vinăriile noastre vestite (cel puţin ceea ce văd eu din poze), deşi tocmai vinul este parcă predestinat îmbătrânirii şi nobleţei, arată kitschios şi… vremelnic. Indiferent de cât bănărit nu ai investi, această acumulare a efemerului se sedimentează întro percepţie de sărăcie durabilă şi profundă. Şi mecanismul respectiv este de o perversitate implacabilă: cu cât mai mult lux ostentatoriu acumulezi, cu atât senzaţia de sărăcie generalizată este mai mare…

 

Şi, la ieşirea din parcare, comentariul şoferului: «Au mai găsit o chestie să stoarcă bani din lume. Acum îl lasă gratis să se deprindă toţi cu el, apoi au să bage taxe… Şi-apoi n-are s-o mai utilizeze nimeni.».

 

BANCUL

 

Bancul pe care l-am auzit de două ori în trei zile de la persoane diferite: «Cică s-ar fi întâlnit Merkel, Obama şi cu Timofti undeva şi discută despre cum se trăeşte la fecare din ei în ţară :

Obama : La noi un cetăţean câştigă în mediu 3000 de dolari pe lună. Pentru trai are nevoie de 2000. Ce face cu ceilalţi 1000 pe noi nu ne interesează.

Merkel : La noi un cetăţean câştigă cam 2000 de euro pe lună. Pentru trai, pentru a plati toate serviciile, el are nevoie de 1500 de euro. Ce face cu ceilalţi 500 pe noi nu ne interesează.

Timofti : La noi un cetăţean câştigă 2000 de lei pe lună. Pentru trai, pentru a achita toate facturile, el are nevoie de 7000. De unde ia el 5000 de lei pe noi nu ne interesează.»

 

Nu este un banc nou… Dar faptul că a revenit în top e simptomatic…

 

UNIREA : În aceste trei zile, cel puţin trei persoane mi-au vorbit despre Unire. Concluzia (a lor!) este simplă: ideea Republicii Moldova ca stat independent a falimentat. Aici nimeni nu mai poate face nimic. Nu există nicio persoană sau partid politic capabil să redreseze situaţia. Niciodată în aceste discuţii Unirea nu mi-a fost prezentată drept o revendicare naţionalistă sau restabilire a unui «adevăr istoric»… E drept că am întâlnit şi un opozant al Unirii. Numai că răspunsul său la întrebarea mea simplă «De ce ai fi împotriva Unirii?» a fost într-atât de caraghios, încât n-a mai fost loc pentru discuţie. Cică în România sunt prea mulţi ţigani! L-am întrebat : «Şi tu te consideri mai breaz? De ce? Faptul că nu te-ai născut ţigan nu este meritul tău.». Aş fi putut să dezvolt şi să aduc exemple şi definiţii despre nazism, dar nu a fost neapărat necesar. Interlocutorul meu, vădit jenat şi negăsind alte argumente, a schimbat subiectul discuţiei.

 

FENOMENUL «USATÂI / BECALI»: Primele zile din vacanţă le-am petrecut la Bălţi. Şi am înţeles mai bine de ce a câştigat Usatâi. Nu, alegătorul nu este «prost», precum afirmă mulţi. Alegătorul e gata deliberat să dea ţara (anume ţara şi nu doar oraşul) pe mâna unui interlop. E un vot nihilist prin definiţe. Dacă ar fi existat un Gigi Becali (pentru varianta pro-română), ar fi luptat pentru putere cu Usatâi, iar partidele ar fi dispărut. Catastrofic scenariu? Posibil. În schimb, e onest. Ar lupta pentru putere doi bandiţi care nu se dau drept altceva şi nu bandiţi care se dau drept politicieni…

 

RUPTURA ŞI URA : Ceea ce era considerat drept un pericol sau o ipoteză, s-a produs! Ireversibil şi iremediabil. Aşa numita ruptură înre clasa politică şi cetăţeni nu este doar o realitate consemnată, ci a şi depăşit acest stadiu, ajungând la o atitudine de antagonism imposibil de conciliat, oricât de mult nu s-ar screme actualii politicieni. Ura care musteşte în rândurile cetăţenilor de rând este una reală, vehemenţa verbală faţă de clasa politică (fără predilecţii ori excepţii) nu are precedent în istoria de un sfert de secol (scurtă? lungă?) a statului moldav … Iată doar câteva mostre din cele auzite în doar 4-5 zile :

 

«Eu unul mi-am trăit deja viaţa. Dacă îmi da cineva o mitralieră, mă duc la Parlament ori la Guvern şi îi împuşc pe toţi. Eu nu mai am nimic de pierdut…».

 

«La noi trebuie de făcut aşa : îi împuşti pe toţi din Guvern şi din Parlament, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul de 9 zle, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul la aiştilalţi şi tot aşa până nu mai vine nimeni. Abia după asta se mai poate de căutat pe cineva care să conducă ţara…»

 

Referitor la ridicarea tarifelor la electricitate şi gaz: «Asta-i genocid curat!!! Alt cuvânt nu se poate folosi! Ei toţi trebuie să fie judecaţi pentru genocid împotriva propriului popor, nu pentru altceva!»

 

«Maia Sandu? Ia mai lasă-mă şi tu cu Maia Sandu a ta… Totuna la buzunarul lor se gândesc. Ce-o făcut ea? O-nchis şcolile? Tot îi de-a lor. Ce, se gândeşte cineva la nărod?»

 

«La pimăvară va fi rău de tot. Nu plouă şi nu se face nimic. Iar lume care nu prea au din ce trăi e multă. Acum dacă au scumpit iar lumina... pensie nu-i, ce? asta-i pensie?… În ‘46 tot aşa a fost...»

 

ŞAMD

 

Este pentru prima dată de când revin în Moldova, iar cele auzite şi văzute mă îngrozesc cu adevărat… Şi mai fac o constatare : de-a lungul anului, încerc să mă ţin informat de ceea ce se întâmplă în ţară citind cu destulă meticulozitate diverse surse media (ştiri, analize, comentarii, interviuri…). Impresia pe care o aveam despre ce se întâmplă în R. Moldova îmi părea una destul de justă. De această dată recunosc că am greşit : este mult mai rău ! Catastrofa s-a produs. Şi încă ceva pe post de P.P.S.: dacă tot ce am citit eu în spaţiul virtual despre realitatea din ţară mi-a creat o impesie falsă, nu pot decât să constat o deconectare cvazi totală nu doar între putere şi popor, ci şi nître "elitele" producătoare de informaţii, analize, comentarii şi... acelaşi popor. Pe bune, este greu să stai strâmb (să circuli în maşină cu aer condiţionat, să mergi în vacanţă la mare, să participi la proiecte sau să benefeciezi de finanţări diverse, etc., etc.) şi să vezi drept...

 

Între timp, pe sticlă se pot vedea doar 3 posturi de televiziune: Moldova 1, Prime şi 2+. La fel ca şi anul trecut, ca şi anţărţ...

 

Photo: Vitalie Vovc. Un centru raional. Oamenii asteapta "rutiera" spre sat...

Partager cet article
8 juillet 2015 3 08 /07 /juillet /2015 19:53
Dușmanul de clasă

Cunoştintele mele despre trecutul propriei familii niciodată nu au fost un tot întreg. Şi nu sunt nici astăzi, oricât de mult nu m-aş amăgi că aş putea să-l reconstitui, oricât de mult nu mi-aş dori să pot construi o epopee, o sagă familială... Secvenţe şi epizoade mai mult sau mai puţin tragice ori dramatice, frânturi din vieţile mai multor persoane, care apar şi dispar, unele – prezente în diferite perioade şi vârste, altele – într-un mod misterios, doar într-o ipostază temporală specifică, o serie de anecdote care nu fac decât să suscite noi şi noi întrebări… Această imposibilitate de a reconstitui un tot întreg şi fluid din punct de vedere cronologic ascunde o tragedie de proporţii şi un traumatism profund, iar consecinţele lui, sunt sigur, ne macinăşi astăzi tuturor prezentul...

 

Noi suntem un popor smuls din istorie, amputaţi de trecut, lipsiţi de memorie. Iar în locul ei ni s-a altoit un erzaţ de mucava. Aţi văzut în comerţ trandafiri albaştri? Dar trandafiri albaştri nu există în natură! Pentru a-i obţine, trandafirii sunt tăiaţi şi băgaţi într-un vas cu coloranţi albaştri, care, absorbiţi odată cu apa, dau culoare albastră florii...

 

Acum câteva zile, pe 5-6 iulie, se împlineau 66 de ani de la operaţia „IUG”... În 1949, bunelul meu a scăpat ca prin urechea acului. Era în liste, dar a stat ascuns prin râpi timp de 4 nopţi... Despre acest lucru am aflat de la mama abia anul trecut...

 

Făceam această introducere pentru ca să justific mai bine importanţa cărţii despre care doresc, de fapt, să scriu: „Dușmanul de Clasă. Represiuni politice, violență și rezistență în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956” de Igor Caşu, apărută la editura Cartier.

 

Pentru mine cartea lui Igor Caşu este acel liant care-mi permite să situez propriile „amintiri” (fiţi pe pace, nu sunt centenar, dar acele mărturii şi frânturi de poveşti pe care le-am auzit de la bunei şi părinţi sunt şi ale mele astăzi), sau din alte lecturi (precum este „Rusoaica” de Gib Mihaiescu, în care locotenentul Ragaiac este pus să prindă emigraţii ce vin de peste Nistru...) într-un tot întreg.

 

Cartea este extrem de bine documentată şi trimite nu doar la un vast instrumentar bibliografic, dar şi la documente inedite din arhive care până nu demult erau inaccesibile. Un prieten comun, membru al aceleeaşi „comisii Cojocaru”, îmi povestea cum Igor Caşu fotocopia cu aviditate orice document, înţelegând probabil că acea deschidere poate fi de scurtă durată... Aşteptam cu nerăbdare apariţia unui volum, fiind sigur că un cercetător nu poate să nu le valorizeze. Şi el a venit.

 

Meticulozitatea ştiintifică a textului produce un efect absolut neaşteptat. Confruntând cifrele şi cazurile individuale prezente în volum, înţelegi toată urgia acelor timpuri, nimicnicia omului în faţa unui mecanism implacabil de exterminare... Cinismul şi pedantismul sec, propriu oricărei lucrări ştiintifice, dispare în faţa acestor monstruozităţi, iar transpunerea propriilor amintiri peste enumerarea continuă a faptelor, pagină după pagină, face ca durerea să devină palpabilă, cvazi fizică...

 

Are dreptate Vladimir Tismaneanu atunci când afirmă: „Acum nu va mai fi posibil să spui: „N-am ştiut” ori „Nu cunosc subiectul””. Ramâne o nimica toată – să citim cartea! Şi să nu uităm.

Partager cet article
6 juillet 2015 1 06 /07 /juillet /2015 23:10
Săptămâna în care s-au certat justiţia cu dreptatea

Iată că a trecut şi acest scrutin. Am scăpat. Oare ?

Eu unul cred că totul abia începe. Aţi oboist? Devreme. Dar vom reveni la acest subiect. Să vorbim de la început de bine.

CEAIKOVSKI Veşti bune ne vin de la Moscova ! (ca să vezi : pot veni şi din acestea de acolo !). La unul din cele mai importante şi prestigioase concursuri internaţionale de muzică clasică, „Ceaikovski”, doi dintre compatrioţii noştri, Andrei Ioniţă şi Alexandra Conunova au fost premiaţi cu distincţii înalte: Premiul I şi Medalia de Aur la violoncel pentru Andrei şi Premiul III şi Medalia de Bronz la vioară pentru Alexandra.

GUVERNUL A NUMIT AMBASADOR O altă noutate, hai să-i zicem neutră, căci timpul va arăta dacă e bună, dar nici rea cu siguranţă nu este: ex-Excelenţa sa, Valeriu Turea, ambasadorul rechemat din Portugalia, a fost numit şef al Biroului pentru Relaţia cu Diaspora (BRD). Am să revin şi la acest subiect, ca să înţelegeţi cât de crucială devine această funcţie pentru Moldova acum.

Şi acum despre nevoi. Căci nu-s puţine.

ALEGERI Au trecut alegerile. Locale, dar cu consecinţe naţionale şi de lungă durată... Mulţi comentatori şi analişti s-au grăbit să ne bucure cu faptul că, statistic vorbind, partidele proeuropene nu numai că nu au pierdut teren, dar chiar ar fi câştigat ceva în procente... Iluzorie opinie. Căci schimbările sunt de ordin calitativ şi nu cantitativ. Totul e in potenţialitate. Spre deosebire de situaţia de până acum asistăm la o inversare a dinamicii. Aşa numitele (căci acum nimic nu mai este sigur) forţe pro-europene au fost (dacă nu ar fi mai potrivit să spunem „s-au”) discreditate prin aşa numitul „Jaf al secolului”, iar de cealaltă parte partida pro-putinista avansează cu paşi siguri. Şi am impresia că nu despre Dodon scriu. Dodon este un simplu paratrăsnet.

Şi nici măcar despre Usatâi. Căci Usatâi pare a fi o marionetă. Eu nu pot să cred că un tip care dă dovadă de nişte capacităţi intelectuale abracadabrante este capabil să organizeze atât de metodic şi bine „luarea puterii”. Dar pentru moment el e bun aşa cum este.

NEGOCIERI ŞI COALIŢIE: Să ne aducem aminte: acum câteva luni toată lumea se ruga să se formeze o coaliţie în format PL-PLDM-PD. Atunci tandemul PLDM-PD a ales o înţelegere cu PCRM-ul şi aducerea lui gAburici cel fără de diplome în funcţia de Prim-Ministru... Astăzi, după ce Chirtoacă şi PL-ul au rezistat şi au păstrat Chişinăul se încearcă marea cu degetul din nou. Numai că între timp s-au întâmplat şi au fost rostite într-atât de multe încât nu mai este sigur că PL-ul are vre-un interes să facă această coaliţie... Cu toate acestea, se pare că ea va fi re-setată, iar eu nu am decât o întrebare: de ce am pierdut şapte luni, dacă tot acolo am ajuns până la urmă?!!! Iar dacă ar fi să ne amuzăm, vă voi spune că Maia Sandu vine astăzi cu exact aceleaşi condiţii ca şi PL-ul pentru a accepta funcţia de Prim-Ministru: procuror european!

DESPRE BEM: Din nou, nimic notoriu la subiectul respectiv. În afară de un articol în The Guardian scrie despre actualul Ministru al Economiei, Bridé. Dacă doriţi să înţelegeţi răul pricinuit de acest furt, gândiţi-vă la aceste două fapte: bugetul este, în linii mari, respectat, s-au colectat banii prevăzuţi şi s-au cheltuit mai puţini. În plus, se pare că profiturile IMM sunt în creştere faţă de anul trecut, ceea ce este, fără îndoială, un lucru bun. Şi dacă nu ar fi existat furtul? Ce dinamică am fi avut?!... Acum însă e criză.. Nu vă aminteşte această situaţie despre o altă criză, acea grecească? Şi mai e ceva. Ştiţi cine va acoperi „gaura”? Emigraţii! Da, câteva luni va fi greu... dar bani în ţară se tot trimit. E o chestie de timp... Aşa că... Şeful BRD-ului va avea un rol deloc secundar în următoarele luni...

PAPUC ŞI BOTNARI AU FOST ACHITAŢI!!! Ţara trebuie să-şi cunoască "eroii"!!!: Petru Ursache, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Nadejda Toma și Petru Moraru – iată persoanele care au decis acest lucru !

EXISTĂ JUSTIŢIE ÎN MOLDOVA??? Dacă şi există ceva care trebuie distrus din temelie în Moldova, acesta este sistemul judiciar. Un caz absolut fantasmagoric: O firmă, SRL Somei Plus, racola fete în Moldova şi le trimitea în străinătate unde ele erau traficate. Câteva au reuşit totuşi să scape şi graţie asociaţiei La Strada au revenit acasă. Ulterior această firmă din Chișinău amenința fetele, acestea erau nevoite să se ascundă, iar firma se adresa în instanță !!! cu acțiuni civile și solicita incasarea prejudiciului a cîte 3200 dolari pe motiv că fetele nu au executat contractul de muncă și s-au întors în Moldova. S-ar parea că odată lumina făcută asupra acestui caz, judecătorii ar trebui ”linşaţi”... Ei bine, să ştiţi că Violeta Gaşiţoi, avocatul care apără cauza fetelor, trebuie să facă faţă unei plângeri din partea firmei, depusă uniunii avocaților cu cererea de a o sancționa pentru că le-a ponegrit „onoarea și demintatea”...

DESPRE CV-URI: A luat sfârşit clounada cu gAburici. Cică e prescripţie. Dar înţelegem cu toţii că prescripţiile se scriu în anumite cabinete şi nu în texte de lege. Tot în această săptămâna aflam că Bordeian, acea care a minţit în CV-ul său a fost confirmată în funcţie de director TRM. Pe profilul său de pe FB, Tatiana Ţibuleac povesteşte cum se verifică un CV în Europa…

Cam atât… Cică pe 5 iulie va fi Marea Adunare Naţională la Chişinău… Interesant, acei cu « pistele pentru biciclete » vor veni ?

Să aveţi o săptămână frumoasă !!!

Partager cet article
6 juillet 2015 1 06 /07 /juillet /2015 07:00
Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Iată stau acu în faţa paginii încă albe şi mă întreb : dar de ce, de fapt, m-aş simţi eu obligat să scriu acest text ? N-o fi oare din simplu motiv că lecturând (ce cuvânt frumos ! s-ar putea pur şi simplu scrie „citind”, dar „lecturând” e totuşi altceva!) mulţimea de texte, din plăcere sau interes, mai puţin din obligaţie, apărute ante şi post ultimul scrutin, simt un fel de jenă, mă simt în disonanţă cu „sânte firi vizionare” care, marea lor majoritate, afirmă în spaţiul virtual că s-au săturat de „geopolitică” şi „adevăr istoric” şi doresc să voteze pentru un „gospodar” (deşi a fost chiar şi un candidat întreg în cursă mizând pe acest termen) care s-ar preocupa mai mult de problemele cetăţenilor şi ale oraşului în care trăiesc? Cu atât mai mult că nu am afirmat nicăieri contrariul!... Dimpotrivă, rătăcind prin hudiţile memoriei, găsesc un text, „Ruperea malurilor”, scris hăt în 2011 (pe care vi-l recomand pentru o mai bună înţelegere a acelui de azi)!!! Patru ani mai târziu, faci un copy paste, schimbi data, îl pui pe reţea şi nimeni nici nu va detecta vreun anacronism... În plus, astăzi el va fi perfect în trend (nu ca acum patru ani...) şi voi scăpa de remuşcări şi cazuri de conştiinţă.

 

Afară e 2015... Întârziem, fraţilor... Nu că aş fi eu înaintea tuturor... Poate că e tocmai inversul. Poate tocmai sunt eu acela care rămân în urmă şi mai şi încerc să vă strig: „Aho – aho! băieţi şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi!!!”

 

Dar să lăsăm aceste gânduri, căci vorbăraia (uneori aiurea) de sine nu miroase-a bine şi să revenim la subiect. Cititorii care urmăresc atent (ori chiar cu intermitenţe) acest blog nu au avut cum să nu observe o cădere din ce în ce mai puţin camuflată în păcatul „geopoliticului”.

 

Ce s-a schimbat în aceşti patru ani de zile? De ce ar trebui să fim mult mai precauţi astăzi decât acum patru ani?

 

Nu s-a schimbat mare lucru în Moldova (şi asta nu e bine deloc, căci nu au fost făcute nici măcar piste pentru biciclete), dar s-a schimbat simţitor lumea din jur, inclusiv locul Moldovei în această lume.

 

Dacă ar fi să rezumăm foarte succint, sunt trei subiecte majore care bântuie actualitatea pe mapamond (am să le enumar în funcţie de importanţa lor pentru Republica Moldova):

 

  1. Anexarea Crimeei şi războiul în Donbass
  2. Criza economică din Grecia
  3. Ascensiunea Statului Islamic

 

Concomitent, nu ar trebui să uităm nici de două evenimente marcante pentru Republica Moldova:

 

  1. Anularea vizelor de scurtă durată pentru a circula în ţările UE
  2. Semnarea Acorduilui de Asociere cu UE

 

Ultimile două puncte, din păcate, nu anulează aproape deloc ceea ce spuneam mai sus şi anume faptul că ele încă nu au avut un impact direct asupra cotidianului (cetăţeanului) din Republica Moldova (dar, ţinând cont de circumstanţe, se prea poate ca punctul nostru de vedere asupra binelui şi răului în această privinţă să sufere ceva modificări: tocmai aceasta să fie noutatea bună!). Şi nu în ultimul rând fiindcă, vorba filmului, Imperiul a contraatacat, şi destul de simţitor. Înainte de a continua v-aş propune să privim niţel la următorul grafic în care este reprezentată evoluţia PIB-ului per capita:

 

Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Origine date: http://data.lesechos.fr

Cifrele ne arată cu încăpăţânare că vecinii noştri estici, de când se războiesc, sunt în recesiune. Vecinul de peste Prut, însă, înregistrează un trend diametral opus. Iar noi, deşiraţi şi crăcănaţi tocmai peste două râuri (iertată fie-mi comparaţia), batem pasul pe loc... Tentativa timidă a Republicii Moldova de a mai reduce din acest ecartament a fost sancţionată dur. De la început a fost embargoul, dar ţinând cont de faptul că el a fost oarecum anticipat de UE şi de Moldova (la o adică, se putea „anticipa” mult mai bine!), această lovitură ne-a afectat, însă nu prea grav. Respectiv, a fost nevoie de ceva mai radical!

 

Tind să cred că tot vodevilul cu BEM & Co face parte dintr-o strategie bine pusă la punct şi se înscrie într-un plan mai amplu de re-aducere definitivă a acestui teritoriu volatil în sfera de influenţă a Kremlinului. Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?...

 

Cu atât mai mult cu cât au fost sabotate şi primele negocieri de constituire a unei coaliţii „pro-europene” (ghilimelele sunt de rigoare) şi a fost pus în capul guvernului un mieluţ numai bun de sacrificat de Paşte cu dosar şi compromat la dispoziţie, astfel încât să fie tăiate podurile cu instituţiile occidentale (instrumente geopolitice, în cazul dat) la momentul oportun. (acord cu FMI? aham... semnează, dacă ai cu cine...).

 

În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!

 

Voi pune punct aici fără a mai căuta răspuns la tradiţionala întrebare cu care suntem obişnuiţi (mai puţin cu răspunsurile la ea) „кто виноват?”, căci dacă începi a descoase şi a scotoci prin memorie câte s-au întâmplat de la 2010 încoace, doare mintea...

 

Ce ziceţi acum, fraţilor? E diferită situaţia de 2011?

 

Acum să revenim la primele 3 puncte evocate mai sus. Ceea ce se întâmplă în lume şi în regiune nu ne este deloc favorabil. Fără a intra mult în detalii şi încercând să simplific cât mai mult am să încerc să răspund la 2 întrebări:

 

  1. Ce l-a făcut pe Putin să acţioneze în felul în care reacţionează şi ce l-ar putea opri?

 

Putin şi maşinăria sa propagandistică îi acuză de toate relele pe americani şi pe NATO. Or, eu personal sunt convins că ceea ce l-a determinat să devină extrem de agresiv pe plan extern sunt cauze strict interne. Şi anume mişcarea de protest după ultimile alegeri prezidenţiale cu acel marş de proporţii care a intrat în istorie drept „piaţa Bolotnaia”. A devenit o urgenţă pentru regim să găsească un inamic extern (şi intern în acelaşi timp) şi să ofere Rusiei o „cauză măreaţă”! Obiectivul său „camuflat” (în fine, e camuflat în aşa fel, încât să se vadă foarte bine) este o redesenare a hărţii lumii şi Europei în sfere de influenţă. Un fel de reanimare ale acordurilor de la Yalta de după WW-II. Din păcate, Putin nu poate fi oprit decât de poporul rus (periculos, căci poate degenera în băi de sânge cu consecinţe imprevizibile), ori, eventual, de o „revoluţie de palat”... De unde rezultă şi acţiunile occidentului în raport cu Rusia.

 

Se mai vehiculează şi scenarii care ar include o luptă globală pentru resursele energetice, dar, chiar dacă tentaţia e prea mare şi argumente destul de solide ar putea fi aduse pentru a o suporta, această ipoteză este invalidată de chiar istoria recentă a Rusiei de până la conflictul ucrainean şi relaţiile sale economice cu occidentul în acest domeniu.

 

  1. În ce măsură criza Greciei şi războiul declanşat de către ISIS ne afectează?

 

Poate e mai puţin evident, dar ne afectează în cel mai direct mod. Şi anume ţinând cont de cele spuse mai sus. Criza Greciei în primul rând slabeşte economic Europa (şi aici ea unica e responsabilă de ceea ce se întâmplă), iar Putin nu ezită să folosească această „armă” pentru a slăbi un adversar. S-a vorbit mult la subiectul respectiv şi am mai putea aminti şi de scandalurile recente despre finanţarea diverselor partide anti-europene din UE (ex: Frontul Naţional din Franţa) de către Putin.

 

Cât priveşte ISIS, pentru moment Kremlinul stă în expectativă, dar discursurile care vin de la Moscova sunt jubilatorii: „Vă ziceam noi să nu vă băgaţi! Nu ne-aţi ascultat? Acum culegeţi roadele.” Bineînţeles, angajarea Rusiei în coaliţia antiteroristă (împotriva ISIS) va fi condiţionată de delimitarea zonelor de influenţă, în primul rând în Europa de Est, or noi cunoaştem că Rusia ne consideră исконно русская земля. Şi cine ne poate garanta că mâine-poimâine nu se va „semna” un asemenea acord? De parcă nu au mai fost...

 

Cam slut la Prut, nu-i aşa?...

 

Să încercăm să aducem şi elemente de răspuns la faimosul „что делать”? De-ar fi aşa de simplu... Eu unul nu prea ştiu. Căci pentru a decide e necesar să cunoşti în cele mai mici detalii ceea ce se întâmplă acasă. Nu ceea ce este anunţat prin presă, ci identificarea clară a pârghiilor de influenţă şi a motivaţiilor reale ale actorilor decizionari din Republica Moldova. Este clar un singur lucru: dacă dorim să supravieţuim în această mega-bătălie, avem tot interesul să ne pomenim de partea cea bună a noului perete care este înălţat cu atâta migală în Europa de Est de către regimul putinist. Integrarea Europeană nu mai este o opţiune, ci o condiţie pentru supravieţuire. Punct.

 

Iar apoi, vom mai discuta şi despre biciclete. În fine, nimeni nu ne încurcă să discutăm despre ele şi astăzi. Eu nu văd nicio contradicţie. Doar o ordine a priorităţilor. Ocupaţi-vă, dacă doriţi, de biciclete. Îmi place şi mie să merg cu bicicleta. Dar mă tem de tancuri. Ce-ai să-i faci? Nu poţi pune pe o balanţă 10 kilograme şi 46 de tone...

Partager cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 08:00
Epistole despre campania electorală, insulte şi manipulări

Dragii mei cititori, am decis să postez un schimb de mesaje care s-a întâmplat ieri. În primul rând, fiindcă, chiar de este prăfuit astăzi, stilul epistolar încă nu a fost scos din dicţionare, dar mai cu seamă pentru că subiectele abordate în această scurtă corespondenţă sunt mai mult decât interesante şi mai e şi un exemplu bun din care am putea trage învăţăminte. Voi păstra, din respect pentru expeditorul/destinatarul mesajului, anonimatul corespondentului meu (vă asigur că m-am îngrijit să obţin acordul lui pentru a-i publica masajul). În rest, judecaţi şi Măriile Voastre:

 

Iată deci mesajul pe care l-am primit ieri (fără modificări):

„Bună ziua stimate Vitalie Vovc. Știu că este necesar să mă prezint, dar nu mai pot să o fac prin fb, doarece mi-am șters aproape toate datele. Așa vine un momemt, când te saturi de toate, însă pot să urmăresc unele informații pe care mi le prezintă fb. Prestațiile Dvs. pe această cale, personal eu, le consider ca foarte bune, interesante, inteligente, actuale de aceea Vă propun un mic/mare subiect pentru discuții în scopul eradicării neghiobiilor, a prostiei ș.a.m.d. din mijloacele electronice de comunicare de care s-au dat dovadă în timpul campaniei electorale. A fost una prea de tot, murdară, cu mizerii, de care îmi este rușine. Eu nu cred că această marcă de care au dat dovadă în primul rând pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți) poate să ne ajute mult, doar până la un anumit timp. Sunt aproape de aceeași vârstă cu d. Z. Grecanîi și indiferent de opțiunea ei politică, ea este în primul rând femeie. Citind toate scârbele adresate ei mai ales din partea tinerilor (imagini dezgustătoare, expresii vulgare, comentarii ieșite din comun), mi s-a făcut frică, am primit o repulsie totală față de societatea în care trăiesc. Cel mai alarmant este însă faptul, că aceste fapte se acceptă, se tolerează, se încurajează de către noi toți, râdem și batem din palme. Eu pot să le dau dreptate tinerilor, căci s-au săturat de atâta comunism, dar nu prin promovarea unor asemenea acțiuni, a unei asemenea inculturi. Vârsta unui om se respectă, dar nu se ia în batjocură. Sunt și eu la vârsta de 59 de ani, dar mă văd nevoită să lucrez (pensia de 950 lei e prea mică) pentru ca să-mi ajut copiii. Însă când citesc metaforele dedicate ”babei Zina”, nu știu ce să mai fac. Prea o iau razna tinerii noștri.Atât în transportul public, cât și la serviciu sau în alte locuri publice poți să te aștepți la dialoguri de acest gen. Campania electorală actuală a scos la iveală aceste perle cu lux de amănunte (doar internetul ne permite să ne arătăm în lume, de ce suntem în stare). În acest context îmi vin în memorie unele crâmpee scrise în legătură cu activitatea mea ... Prezentarea acestei cărţi (”Diavolul este politic corect” de Savatie Baștovoi) nu ar fi completă fără o scurtă istorie a apariţiei ei. Motivul care l-a îndemnat pe autor să editeze aceast roman a fost ca o replică la lucrarea „Viitorul vieţii” apărută la Paris în an.1991, în care unul din autorii ei, socialistul Jacques Attali înaintează şi pledează pentru ideea eutanasierii ca un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare, adică omul ajuns la vârsta de 60-65 de ani trebuie să fie etanausiat pentru ca din moment ce el nu mai poate produce bunuri, întreţinerea lui costă prea mult societatea...

Sigur, situațiile nu se compară, însă totuși, indiferent de caz, este o limită în toate.

Dacă, într-un fel Vă deranjează acest mesaj al meu, rog să mă iertați, aruncați-l în urnă. Poate timpul mă depășește, dar așa văd eu lucrurile, un simplu alegător al unui stat de drept, care pretinde că-și respectă drepturile  cetățenilor săi.

Cu respect, XY”

 

Şi răspunsul meu:

„Dragă XY,

 

Vă mulţumesc pentru acest mesaj care nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. Dovadă e şi răspunsul care urmează:

 

Cu tot respectul pentru vârsta D-stră şi rugându-vă să mă iertaţi pentru că vorbesc despre acest lucru (or manierele cavalereşti presupun că nu e bine nici să-i pomeneşti unei Doamne despre ani), sunteţi cam de-o seamă cu mama, care şi ea e pensionată şi care, la fel ca şi D-stră, continuă să lucreze pentru a putea pur şi simplu supravieţui…

 

Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Şi problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem: problema este a noastră a tuturor. Închipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase: ar reuşi el să câştige alegerile? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău... Va fi rupt bucăţele! Şi aceasta este adevărata noastră tragedie…

 

S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles): Ce se întâmplă cu educaţia copiilor? Ce se întâmplă cu şcolile noastre? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le inculcă copiilor noştri?...

 

Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare, dar se vor aprofunda…

 

Am citit şi eu cartea „Diavolul este politic corect”… Nu-i cunosc geneza şi nu ştiu dacă discuţiile purtate de ceva timp în unele ţări occidentale despre eutanasie sunt la originea ei. Jacques Attali este un personaj cunoscut în Franţa. Ţin să vă asigur că această afirmaţie despre eutanasie atrubuită dumnealui este un fals!!! Originea acestui fals este o dezbatere despre o carte de Michel Salomon "L'Avenir de la Vie" (Seghers, 1981) (publicată în 1981 şi nu în 1991, iar autorul ei este un altul) în care Attali încearcă o demonstraţie ad-absurdum plasându-se deliberat în tabăra „logicii societăţii industriale” şi afirmând că, dacă ar fi să urmăm logica respectivă, oamenii ar trebui să fie eutanasiaţi la vârsta de 60-65 de ani din cauza că ar deveni improductivi. Fiţi de acord, venind din partea unui socialist, această afirmaţie, luată în serios, este un absurd total! Dar este exact ceea ce s-a întâmplat: în 1981, atunci când Attali devenea consilier economic pe lângă François Mitterand, presa de dreapta a scos această afirmaţie din context şi a încercat să-l denigreze, fapt pentru care, de altfel, „Le Quotidien de Paris” şi „Le Figaro” au fost condamnate de tribunalul de la Paris pentru defaimare. Însă minciuna nu a dispărut şi câţiva ani mai târziu catolicii integrişti împreună cu extrema dreaptă au reînceput s-o utilizeze (neoficial bineînţeles)… Iată deci un caz tipic de falsificare şi manipulare mediatică cu consecinţe de lungă durată din care avem şi noi parte, din păcate, cu duiumul. (Ceea ce încerc eu să fac prin scrierile mele este şi o tentativă de a combate această maşinărie şi ţin să vă mulţumesc pentru că le urmăriţi !)

 

Utopii folozofice şi literare au tot existat de-a lungul secolelor, iar din încercarea de a le transpune în viaţă nu a ieşit niciodată nimic bun. Răspunsul adus de Baştovoi (în cazul în care este un răspuns la anume această minciună, fapt care nu-i face deloc cinste autorului) este pe măsură. La fel de utopic, totalitarist şi nociv. Dar nu aş dori să-i acord prea multă atenţie, căci există astăzi în spaţiul public discursuri mult mai agresive şi mai primejdioase decât această carte. Numai ieşirile lui Valuţă sau ale lui Marchel cât fac…

 

Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni: atunci când semeni vânt culegi furtună. Dacă sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc.... Încercările politicienilor de a răspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc., etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Or, o imagine este mai uşor de înjurat decât o persoană. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu pot fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă.

 

Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine.

 

Cu mult respect,

Vitalie Vovc”

Partager cet article
30 juin 2015 2 30 /06 /juin /2015 12:14
Kraftidioten

Kraftidioten (2014, Hans Petter Moland, Norvegia – Suedia – Danemarca): Unde credeţi că se fac cele mai bune filme despre mafie, droguri, banditism? În SUA, în Rusia, în Italia? Posibil şi acolo, dar dacă priviţi Kraftidioten (căruia nu i-am găsit un echivalent în română) e foarte posibil, dacă nu să vă schimbaţi părerea, cel putin să-i puneţi un bemol. Absolut neaşteptat acest film! În primul rând cadrul: cine să creadă că în calma şi idilica Norvegie pot exista clanuri mafiote şi războaie între aceste clanuri? Surprizele sunt numeroase în acest film, splendoarea lui compunându-se din detalii. O scenă pe-aici, o imagine pe dincolo, actori de excepţie! şi iată că dintr-un scenariu relativ plat: tatăl unui tânar, simplu şofer, implicat în traficul de droguri nu crede că feciorul său este un drogat şi este ferm convins că a fost omorât, dar nu victimă a unei supra-doze. El începe propria anchetă şi vendetă. Bineînţeles, mafioţii suedezi nu pot bănui un simplu muncitor la originea primilor victime şi atacă clanul sârbilor drept răspuns. Urmează un război în toată firea…

(Impresii împărtăşite pentru Revista de Duminică (nr.44) de la Platzforma.md)

Partager cet article
29 juin 2015 1 29 /06 /juin /2015 12:08
Săptămâna distorsiunilor interimare

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Acum exact două săptămâni scriam „numai mâine nu-i poimâine”… Mai avem două zile şi vom fi fixaţi. Ori vom mai avea încă şanse să luptăm mai departe (căci chiar de rămâne Chirtoacă primar acest lucru înseamnă doar posibilitatea de a rezista) ori trecem definitiv în clandestinitate şi începem totul de la zero (adică ştergem 25 de ani de istorie)…

 

Vom reveni şi la subietul dat. Dar să începem cu ceva pozitiv.

 

FĂRĂ PAŞAPORT ÎN MOLDOVA : Cetăţenii României vor putea intra în Republica Moldova doar în baza unui simplu buletin de identitate ! E un moment simbolic care a trecut oarecum neobservat, dar îmi pare de o importanţă capitală. Un adevărat pas spre integrare cu spaţiul european ! (bineînţeles, dacă nu porţi numele Simion…)

 

CULTURA EUROPEANĂ După un turneu prin toată ţara artiştii care au participat la proiectul festivalului „Identitate Culturală – Patrimoniu European” au dat un concert grandios în centrul Chişinăului. A fost bine. Nume şi artişti extraordinari care ne fac cinste în toată lumea !

 

STRIGOIUL VALUŢĂ Toate ar fi fost chiar perfecte, dacă nu ar fi sărit acel „черт из табакерки” pe care îl cunoaştem încă de pe timpurile disputelor referitoare la legea egalităţii şanselor. Îi dedicam atunci personajului respectiv un filmuleţ întreg. Ei bine, de această dată apărătorul moralităţii creştinilor este jenat de artiştii propriului popor. Acei veniţi din Rusia nu pare să-l fi deranjat… Ziceam eu că omul ăsta are alt fel de păr sub sutană.

 

CC : CE ? CE ? Două decizii importante a avut de luat Curtea Constituţională. Una, cea referitoare la interesul public şi dreptul nostru de a afla cine şi ce stă în spatele secretelor legate de BEM şi nu numai, a fost aşteptată şi întâmpinată cu urale. Cea de-a doua însă, acea despreobligativitatea poliţelor de asigurare va continua încă mult timp să nască controverse. E un cerc vicios : pentru a obliga cetăţeanul să plătească o poliţă de asigurare, sistemul trebuie să ofere ceva în schimb. Dar el nu poate să ofere acest ceva dacă nu există resurse… Pentru ca acest cerc să devină unul virtuos, puterea trebuie să aibă o legitimitate şi reputaţie beton ! Şi nu o are. Cum să ceri bani de la oameni când din ţară dispare fără urmă UN MILIARD ! Iar principalul suspect este lăsat să se facă primar de Orhei…

 

INTERIMAT PERPETUU : Fiica primului Preşedinte al Republicii Moldova a fost numită de către Timo(f)ti Prim-Ministru interimar. Epizodul gAburici a fost un coşmar tâmpit pentru noi toţi, dar „util” în alt plan, al lor. Acordul cu FMI a fost sabotat. Eu nu ştiu ce va reuşi să facă Gherman carea plecat imediat la Bruxelles… Dar eu sunt sătul până peste de cap de fiice şi feciori de, fini, naşi şi cumetri, ş.a.m.d.… Dinastiile lor sunt deja bine instalate. Noi? Pierduţi în interimat... Oare ce galactică ar mai fi şi asta de nu i se vede capătul?...

 

EREVANÎn Armenia lumea a ieşit în stradă să protesteze împotriva preţurilor ridicate. Ruşii zic că Americanii sunt de vină. Cine să fie altul? Un déjà-vu...

 

RĂZBOIUL RECE pare să fie declanşat. UE anunţă prelungirea sancţiilor impotriva Rusiei. Concomitent, o judecată europeană obligă Rusia să-i restituie lui Khodorkovski 50 de miliarde $ din cauza afacerii Yukos şi sechestrează averi în Europa. Olandezii vor tribunal internaţionalpentru a judeca cazul Boeing-ului dat jos de insurgenţii din Donbas cu un Buk (şi sunt sigur că dovezile vor fi concludente) rus. Ruşii, la rândul lor, prelungesc embargoul pentru unele produse şi ameninţă cu sechestrări de averi europene în Rusia. Să mai zică careva că acesta nu-i un război... rece. Cu manevre cu tot. Căci cu nebunii nu te pui.

 

RUSIA VREA SĂ MĂNÂNCE Întâmplător ori ba, dar, concomitent cu anunţarea embargourilor reciproce între Occident şi Rusia, o delegaţie a Rosspotrebnadzor-ului a venit la Chişinău, iar Osipov s-a dus să discute cu Rogozin ridicarea embargoului pentru produsele din Republica Moldova şi alte „marunţişuri”. Şi iată aici ar fi fost cazul ca Moldova să se pronunţe solidară cu UE!... Adică să nu negocieze nimic cu Rusia. Cu atât mai mult ca R. Moldova se pare că e folosită în continuare în calitate de laundromat (de această dată se falsifică provenienţa produselor)... Şi acest lucru poate supăra rău Occidentul, care poate vedea în acţiunile Moldovei o sabotare a eforturilor sale de „război”! Tot acum, când Osipov caută pe naiba la Moscova, Ştanski trimite un „ultimatum” în toată legea... prea multe coincidenţe.

 

ACCIDENTE CU MAŞINI DE LUX Am observat un lucru: oricât de săraci nu am fi, dar de fiecare dată când apar ştiri despre accidente rutiere, numai cu maşini de lux se întâmplă. Iată, spre exemplu, Sergiu Sârbu, deputatul, blochează o stradă întreagă şi se ia de piept cu un alt şofer. Sârbu conducea o Toyota. Celălalt – o Porsche. Sărăcuţii de ei... Sau alt accident: un taxi se tamponează cu un Mercedes... Sau încă unul: maşina unui parlamentar cu numere RM P 007 se răstoarnă (nu era indicat modelul, dar ăştia nu circulă în Dacii)… Nu simţiţi ceva ca o … distorsiune cognitivă ? Ameţeli ceva ? Găsiţi aici un link pentru profilaxie : un fotograf estonian a fotografiat Moldova. Aşa cum este ea.

 

DE BEM ATI AUZIT CEVA? Eu – nu. Scoţienii, iată, au început şi ei a căuta. Moldovenii – nu. Despre BEM se discută doar în termeni de cum acoperim gaura? Şi la dubă cine stă?!!!

 

DESPRE ALEGERI: Ziceam la început că voi revini la subiectul alegerilor. Campania electorală nu a avut loc. Madame Zina nu a vrut dezbateri în sensul în care există ele peste tot în lumea cea bună. Chirtoacă a mai făcut câteva gafe, dar a avut dreptate să nu se lase provocat şi să nu iasă la „dezbateri” în PMAN. În alte părti se ajunge la bătaie. Ca la Băcioi şi la Racovăţ. Lucrurile nu se anunţă chiar într-atât de simple nici chiar dacă câştigă Chirtoacă. Dar Chişinăul mai rămâne acel pai prin care răsuflăm chiar de suntem cufundaţi până peste cap... Oricum, un lucru este cert: acei care vor rămâne pierdanţi, indiferent de rezultatele scrutinului, sunt chişinăuenii care nu vor vota. De câstigă Greceanâi – vom pierde toţi, dar o parte îşi va păstra onoarea. De câstigă Chirtoacă – absenteiştii vor fi ridicoli. Pe postură de adevăraţi loseri...

 

Cam atât pentru săptămâna care a trecut. Luni vom şti cu ce şi de unde începem rezistenţa... Fiindcă politica în ţară a murit. Mai bine zis, a căzut în hibernare. Iar pentru ca să-i redescoperim din nou „farmecul”, va trebui să facem totul pentru a ne regăsi de partea bună a zidului...

 

Să ne auzim cu bine luni!

 

Partager cet article
24 juin 2015 3 24 /06 /juin /2015 08:44
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"

În seara de 16 iunie, Tatiana Ţâbuleac îşi lansa şi la Paris (după seria de lansări de la Chişinău) primul său volum de… să-i spunem „proză scurtă”, întitulat „Fabule Moderne”, în incinta Institutului Cultural Român.

 

Am citit cartea Tatianei înainte de a fi tipărită, căci este o colecţie de texte publicate de-a lungul timpului online, ceea ce pare a fi o nouă „modă” în ale scrisului (să amintim cititorului atent la apariţiile editoriale că volume similare, din punctul de vedere al întâietăţii apariţiei textelor pe net, au mai fost publicate recent de Gheorghe Erizanu, Sorin Hadârcă, Vasile Ernu, Nicoleta Brânza, lista respectivă fiind nici completă, nici încheiată), căci, după cum spunea şi Mircea V. Ciobanu, la ce-ar mai servi blogurile, dacă nu la scris o carte? Apărute într-o rubrică aparte pe ŞtiriPozitive.md, proiect animat de către Igor Guzun, de altfel el fiind şi editorul cărţii şi chiar prezent la lansare, textele se înscriu într-un trend destul de pronunţat astăzi, acel al istoriilor individuale, declinat în toate genurile artistice posibile. Nu sunt un fan absolut al genului respectiv: filmele de tip „biopic”, chiar şi marile producţii hollywoodiene, sau diversele „istorii de succes”, prezente astăzi pe toate resursele media moldovenesti mă lasă rece, ultimele le consider o manifestaţie a unui soi de complex provincial de inferioritate, adică: uitaţi-vă, suntem şi noi în rând cu lumea, de parcă ar exista vreo presupoziţie că ar trebui să fie cumva altfel.

 

Cu toate acestea, aversiunea mea pur subiectivă pentru acest trend nu a avut nicio influenţă asupra plăcerii cu care am citit textele Tatianei, pe care, la un moment dat, chiar am început a le vâna pe ŞtiriPozitive.md. În primul rând, fiindcă, atunci când l-am citit pe primul, nu ştiam ce prezintă, iar, odată ce te pui pe citit, nu mai rămâne loc pentru aprioriuri, căci sinceritatea şi farmecul textului cucereşte şi nu te lasă să-l laşi. Fiecare poveste (ori „fabulă”, dacă e să respectăm categoria aleasă de autor) emană căldură şi dragoste pentru personaj. În ce măsură corespund aceste personaje cu persoanele reale (prezente, multe din ele, la lansare) va rămâne un mister pentru cititor, căci fiecare scriere este, inevitabil, şi o transformare a realităţii, dar acest lucru nu mai are nicio importanţă în fabula cărţii care nu doar că este una destul de animată, ci şi reuşită. Ceea ce ne învaţă Tatiana Ţâbuleac prin fabulele sale este capacitatea de a vedea şi cultiva bunul şi frumosul în persoanele care ne înconjoară, acel alb din yin & yang-ul unitar al fiecărui şi, prin extensie, din fiecare din noi. Altfel nu poate fi, căci atunci când stai strâmb - vezi strâmb, iar dacă se găseşte cineva să te ajute să vezi drept şi propria-ţi statură scapă de gheb. Stilul rectilin, de o blândeţe deosebită, metaforele şi imaginile alese, fără preţiozitate, patos grandilocvent ori sofisticări livreşti inutile, contribuie toate la crearea acestui sentiment de plăcere cvazi sensuală a lecturii, iar dacă ar fi să găsesc şi o corespondenţă din lumea cinemaului, aş aminti de „Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain”, un film după vizionarea căruia rămâi cu un sentiment de... bine (bien-être, à la française).

 

Dacă e să revenim însă la lansarea propriu-zisă, aş adăuga că m-am simţit oarecum bizar de a fi înconjurat de personaje ale unei cărţi pe unele din care le cunosc în calitate de... persoane şi mi-a lipsit o discuţie despre carte, despre text, dar evenimentul în sine, poate anume din această cauză, a fost unul deosebit,cu lecturi emoţionante, degustări de bucate tradiţionale şi un recital de muzică din partea formaţiunii „Condorii Negri”. Am petrecut o seară frumoasă şi pasionantă pentru care îi mulţumesc Tatianei, Lilianei (asociaţia „Constellation Culture”) şi lui Silviu Popescu (ICR, Paris) în calitate de organizatori.

 

Mai jos sunt doar trei poze de la lansare (în una din care subsemnatul este alături de personajele şi persoanele Véronique North-Minca şi Voicu Sereda)

Photo by: Zina Esepciuc

Un album mai complet îl găsiţi pe pagina Facebook a Tatianei.

Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Partager cet article
23 juin 2015 2 23 /06 /juin /2015 11:24
Cai şi oameni

Hross í oss (2013, Benedikt Erlingsson, Islanda. Rom: Cai şi oameni): Ce ştiţi despre Islanda? Dar despre o rasă locală de cal: calul... islandez? Benedikt Erlingsson realizează o splendidă poveste, un fel de saga nesfirşită scandinavă despre oamenii şi caii Islandei… O poveste, care, după tonalitate, melodie, ritm, aminteşte mult de ultimul film al lui Andrei Konchalovski, Белые ночи почтальона Алексея Тряпицына… O poveste despre oameni şi cai, deci, în care, de dragul dragostei oamenilor, dragostea cailor este pedepsită cu moartea, în care alteori calul îl duce pe omul care-şi caută pierzania până şi hăt pe mare şi îl aduce la ceea ce acesta din urmă căuta – moartea, o poveste despre cum omul supravieţuieşte în maruntaiele calului, o poveste în care calul supravieţuieste prin grija omului. Moarte, viaţă, prietenie, devotament, mândrie, disperare, dragoste, – un film-poezie!

 

(Impresii împărtăşite pentru Revista de duminică (nr.44) de la Platzforma.md)

Partager cet article
22 juin 2015 1 22 /06 /juin /2015 12:38
Săptămâna din care s-a ales un scurt pe doi

Долго я не мог понять, что объединяет этих столь разных людей. Затем уяснил себе, что принципы их вольного братства — достаток, элегантность и насмешливое отношение к жизни. В те годы я еще не знал, что деньги — бремя. Что элегантность — массовая уличная форма красоты. Что вечная ирония — любимое, а главное — единственное оружие беззащитных., Serghei Dovlatov, Филиал, (Азбука-классика, 2010, p.90)

 

Sinteza de astăzi va fi mai succintă decât oricând. De fapt, nici nu prea aş avea ce să vă scriu, căci nu au existat decât două evenimente majore în săptămâna care s-a scurs.

Să începem totuşi cu altceva : am avut şi două date importante. Una consimţită şi însemnată până şi de Timo(f)ti şi alta… aproape uitată. Vorbeam de comemorarea lui Eminescu (15 iunie este data când a trecut în veşnicie) şi… o dată care ar trebui să fie marcată cu roşu/negru în calendar şi de care ar trebui să ne aducem aminte mereu! În noaptea dinspre 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc prima deportare masivă operată de către puterea sovietică. Peste 30 000 de persoane au fost ridicate într-o singură noapte ! În total, între 22 mai şi 20 iunie 1941 au fost deportate în interiorul URSS circa 85 000 de persoane… Cifre de la care ţi se face rece în spate… Un stat sănătos nu uită… Dar uitam eu : noi comemorăm cu pompă 9 mai…

 

Vă ziceam că voi fi succint, scurt pe doi. Iată deci cele două evenimente despre care voiam să vă scriu :

 

ALEGEREA CELOR DOI BANDIŢI Usatâi şi Shor sunt aleşi primari, la Bălţi şi Orhei respectiv. Faptul că au fost aleşi era previzibil, dar scorul lor este impresionant… Din primul tur !!! Un singur lucru nu am să-l fac vreodată : eu nu pot să-mi înjur poporul. Un popor lăsat de izbelişte caută un justiţiar... Fiindcă ceea ce s-a întâmplat este vina exclusivă a celor care conduc astăzi. A tuturor. Şi vina « elitelor ». Care se consideră (reflexivul îşi are toată încărcătura lui semantică aici) mult prea deşteaptă. Şi nu este. În ţara în care suntem intoleranţi faţă de opinia altuia, desfiinţând o persoană doar pentru că nu gândeşte la fel, dar tolerăm potlăgării, ipocrizii şi tot felul de micmaşuri, infracţiuni şi chiar crime (doar între oameni suntem !; totul este explicabil ; şi-apoi unul e cumetru, altul e fin, altul – coleg de liceu…) nu putea să nu se ajungă şi la asemenea situaţie. Astăzi criminalii sunt primari !

 

DOI LA CHIŞINĂU Au rămas Chirtoacă şi Greceanâi. Doar ei. Al treilea nu-i. Nu a acumulat numărul necesar de voturi. Punct. Vă place, nu vă place, dar va fi ori unul, ori altul. Elementar ca « doi ori doi fac patru ». Pare simplu ? De unde ! Eu citesc astăzi enormităţi (din partea reprezentanţilor aceloraşi « elite » !!!) care cheamă lumea să nu voteze. Poate am rămas eu unul pe acest pământ, poate am fost crescut în altă ţară, nu ştiu… Dar eu cred în DEMOCRAŢIE ! A promova, şi cu atâta insistenţă, violenţă chiar !, absenteismul este halucinant… Mă depăşeşte… În aceşti 25 de ani (gândiţi-vă : un sfert de secol !!!) noi nu am fost în stare să învăţăm nici măcar acest lucru rudimentar : democraţia înseamnă votare ! Restul e teorie. Votul e sacru ! Îmi pare rău s-o constat, dar în ale democraţiei nu suntem decât nişte adolescenţi coşuroşi şi ţâfnoşi (şi această comparaţie este o insultă la adresa adolescenţilor…). Scriam mai sus de 1941… Din fericire, am depăşit acele timpuri. Dar mai există un loc exotic unde lumea e scutită de chinurile alegerilor : Coreea de Nord se numeşte. Poate faceţi o excursie pân’într-acolo ? Să vedeţi cum e fără alegeri ?!

 

DESPRE GUVERN. ÎN DOI PERI Săptămâna trecută vă scriam descpe scrisoarea lui gAburici de pe Facebook. Dar la asemenea scârnăvii nu mă aşteptam… Despre gAburici nu am ce sa vă scriu mai mult … Ce să scrii despre un Guvern care nu-i? Exact asta şi-au zis şi acei de la FMI. Cum să negociezi cu un Guvern care nu-i ? Şi n-au venit. Şi noi nu avem acord cu FMI. Ist das klar !!!??? Restul e circ pentru jurnalişti.

Cam atât, dragii mei. Despre BEM aţi auzit ceva ? Eu nu. O săptămână frumoasă să aveţi !

 

P.S. : Şi dacă tot îl pomeneam pe Eminescu, căci iarăşi a rămas doar el să ne judece, isn’t it ?, închei astfel :

 

Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?

Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,

O, oameni morţi de vii!

Să vă admir curajul în vinure vărsate,

În sticle sfărâmate, hurii neruşinate

Ce chiuie-n orgii?

 

Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,

Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,

Şi arşi pân-în rărunchi;

Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,

Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,

Cum cădeţi în genunchi!

 

….

Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,

Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte

Misteriul cel sunt;

Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,

Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,

Ca râsul la mormânt.

Mihai Eminescu, « Junii corupţi »

 

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher