Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
22 septembre 2016 4 22 /09 /septembre /2016 00:53
28 Noiembrie 2010. Biroul de vot nr. 1/316, din Paris, Franţa

28 Noiembrie 2010. Biroul de vot nr. 1/316, din Paris, Franţa

Pe 19 septembrie s-a încheiat procedura de înregistrare a cetățenilor Republicii Moldova care intenționează să voteze în străinătate. Doar 3570 de persoane s-au înregistrat. Pentru autorul acestor rânduri procedura a funcționat. Mulți însă au zis că așa și nu au primit e-mail-ul pentru confirmare de la CEC. În comentariile pe care le-am primit la linkul postat pe Facebook au fost cam unul din doi. Autoritățile au zis că s-au făcut cică și spoturi publicitare, dar eu nu am văzut niciunul ! Habar n-am cum arată. Le-o fi difuzat pe undeva pe la ei prin salon...

 

În curând vom afla numărul de birouri de vot deschise în străinătate. Să sperăm că vor fi destule, iar scandalul din 2010 nu se va repeta. Deși premise există. Și destul de întemeiate! Din declarațiile și reacțiile autorităților putem deduce că nu se va mai accepta votul în baza pașapoartelor expirate. Iar atunci când până și un reprezentant al Promo-LEX, ONG pe pagina căruia scrie negru pe alb „Asociația […] are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova […] prin promovarea și apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societătii civile.”, se comportă la o emisiune televizată de parcă ar fi un ditamai funcționar al Statului, încât nici nu ți-ai fi dat seama, dacă nu ar fi existat prezentările de rigoare, cine și ale cui interese apăra și ce funcție ocupă, înțelegi că de această dată voturile emigraților chiar nu trebuiesc nimănui. Domnul ONG-ist ne face practic minciunoşi în faţa ţării întregi! Ce folos de scuzele aduse a posteriori pentru propria eroare pe Facebook? Moldova 1 este practic unica televiziune cu acoperire adevărat naţională! Acum ce va face? Va cere să mai fie invitat o dată ca să declare că a greşit? Ori va cere ca să fie respectat dreptul constituţional al cetăţenilor emigraţi (ceea ce ar trebui să facă conform statutului, nu?)?

 

Sper să greșesc. Sper că rațiunea va triumfa, precum s-a întâmplat în 2014.

 

Între timp, mai multe asociații și personalități din străinătate au lansat o scrisoare deschisă către autorități prin care cer să li se respecte dreptul constituțional! Iată textul integral al acestui apel:

 

„Articolul 38 din Constituția Republicii Moldova stipulează următoarele:

 

Dreptul de vot și dreptul de a fi ales

(1) Voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

(2) Cetățenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniți pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepție făcînd cei puși sub interdicție în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleși le este garantat cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condițiile legii.

 

Observăm cu îngrijorare că pentru alegerile din 30 octombrie nu se fac eforturi, sau nu se comunică despre ele, pentru a permite cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate să-și exercite dreptul constituțional. Dacă cetățenii nu vor putea vota, TOATĂ responsabilitatea va cădea pe guvernarea actuală.

 

La Congresul diasporei din acest an președintele CEC Alina Rusu zicea că secțiile de votare vor fi deschise la cererea Guvernului, în baza înscrierilor prealabile pe situl CEC și în baza propunerilor venite din partea MAEIE. Cerem ca Guvernul să deschidă CEL PUȚIN ACELAȘI NUMĂR de secții de votare ca la alegerile din noiembrie 2014.

 

Alina Rusu a mai menționat că cetățenii nu vor putea vota peste hotare cu pașapoarte expirate, ca urmare a unei hotărîri a Curții Constituționale. Trebuie să înțelegem că din ce în ce mai mulți cetățeni nu au un pașaport al Republicii Moldova în curs de valabilitate, ei aflîndu-se pe teritoriul statelor de reședință în baza altor acte, care le permit să circule liber și să exerseze o activitate profesională.

 

Reamintim că în 2005 s-a putut vota doar cu buletinul de identitate. În 2009, 2010, 2014 s-a putut vota și cu pașaportul expirat. Organele de resort trebuie să acorde dreptul cetățenilor de a vota peste hotare cu PAȘAPORTUL EXPIRAT și BULETINUL DE IDENTITATE.

 

De asemenea, anticipînd necesitatea unui tur 2 de alegeri și ținînd cont de faptul că, tradițional, la al doilea tur prezența la vot este mai mare ca în turul 1, cerem să fie prevăzută posibilitatea deschiderii unor secții de votare suplimentare față de turul 1.

 

Noi cunoaștem argumentele CEC la acest subiect care se rezumă la pretextul „așa prevede legea”. Dar credem că deciziile trebuie luate pornind de la realitățile și situațiile concrete ale cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare. Și nu trebuie să uităm: Constituția este mai presus decît orice lege, regulament, cutumă… Cerem, în consecință, adaptarea normelor legislative la realitatea de astăzi pentru a permite cetățenilor să voteze, dreptul la vot fiind baza fundamentală a oricărui stat de drept democratic.

 

Vasile Calmațui, Clubul Liberal Paris (Paris, Franța)

Vitalie Vovc (Paris, Franța)

Alexandru Levițchi, Asociația LaParis (Paris, Franța)

Nicolae Dragomir, Asociația Daco-Romanii (Bordeaux, Franța)

Elena Dragalin, Moldova AID (Philadelphia, SUA)

Victoria Grosu Vremeș, Clubul Liberal Roma (Roma, Italia)

Tatiana Miron (Veneția, Italia)

Serghei Petrovschi, Asociația Moldova Vision (Dublin, Irlanda)

Dumitru Vicol (Londra, Marea Britanie)

Elena Bespalco-Keo, ICAM de Paris (Paris, Franța)

Alexandru Cazacu, Asociația DOR (Parma, Italia)

Tatiana Chiriță (Roma, Italia)

Andrei Cosoi, Asociația „Solidarietate Universala” (Padova, Italia)

Laura Sili, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie AMMB (Londra, Marea Britanie)

Larisa Bilhac, Asociația Moldo-Elenă „Orfeu” (Atena, Grecia)

Ion Ciobanu, Asociația Pro-Diaspora (Paris, Franța)

Victoria Ionel, Centrul de Cultură și Artă Trei Culori (Lisabona, Portugalia)

Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia (Roma, Italia)

Arcadie Tîrgoală, Clubul Liberal Geneva (Geneva, Elveția)

Olesea Stamati, Clubul Liberal Dublin (Dublin, Irlanda)

Teodor Ajder, Ph.D., Editor contribuitor „Mămăliga de Varșovia” (Varșovia, Polonia)

Svetlana Postolachi, Asociația femeilor originare din R. Moldova „Casa Mare” (Paris, Franța)

Lilian Macari (Padova, Italia)

Nicolae Dumbravanu, Comisia Migranților, primăria or. Padova (Padova, Italia)

Maria Jomir-Flores, ONG Regina Maria (Geneva, Elveția)

Oleg Josanu (Padova, Italia)

Valentina Cușnir, Asociația Centro Studi Donne per la Pace (Veneția, Italia)

Iurie Andreev, Asociația Olimpia (Padova, Italia)

 

Imagine: Marina Cheptea

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
19 septembre 2016 1 19 /09 /septembre /2016 22:25
Săptămâna în care ne-am adus aminte de Gaudeamus

 

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Например, было дешевое студенческое кафе, закрыли, сделали китайский ресторан, снесли, построили спа-салон, закрыли, открыли отделение сбербанка, закрыли, теперь вообще ничего нет. А потому что не надо закрывать студенческое кафе, люди там радовались, а теперь им радоваться негде, и в силу их обиды и разочарования быть пусту месту сему.,

Dmitry Bykov, „Квартал: Прохождение”, (АСТ, 2014, p.28)

 

Iată-ne deci, dragii mei Cititori, în plină campanie electorală! Ceea ce scrie în lege referitor la calendare ori reguli de joc nu mai contează cu adevărat. Și nici nu a contat vreodată, la drept vorbind. Utilizarea resurselor administrative sau lipsa de transparență financiară sunt, fără îndoială, tradiții și mistere sfert-seculare în Repubica Moldova. Nu aș vrea să le stric cheful și elanul celor care se dedau astăzi exercițiului de a deconspira încălcările de „protocol” (vă asigur, este un exercițiu necesar și destul de ingrat), dar țin să precizez că molima respectivă nu este deloc una endemică. Numai că în alte părți ele sunt de regulă cumva camuflate, măcar de ochii lumii, pe când la noi un Dodon, de exemplu, distribuie hârțoage cu „jandarmul român” nestingherit de nimeni. Și ia să încerci să-i faci ceva unui candidat creditat de un sondaj cu peste 36% de intenții de vot?!

Dar vom reveni la cele supărătoare mai târziu. Am posibilitatea să încep această ediție cu ceva cu adevărat bun!

TEATRU! MULT TEATRU LA CHIȘINĂU! Până pe 21 septembrie Chișinăul este capitala teatrului românesc! ICR-ul aduce la Chișinău teatrele naționale din toată Țara! Sibiu, Craiova, Iași, București, Cluj-Napoca, Chisinău (2), Bălti, Cahul – o geografie și un progam mai mult decât impresionant! Pe bune, stimați Chişinăueni, sunteți de invidiat!

UNIREA (PENTRU MOMENT, DOAR TV) Nu pot să trec cu vederea apariția unui nou post de televiziune, Unirea TV! Ei sunt încă la început de cale și au enorm de mult de lucru (i-aș sfătui să-și schimbe logo-ul, de exemplu, îmi pare naiv și neprofesionist), dar pentru un post TV care a adunat bani de la lumea întreagă ca să se lanseze, e un start bun. E puțin, încă foarte puțin, dar e o picătură care diluează și mai mult oceanul de propagandă putinistă atotprezentă la noi...

ROMÂNIA ARE GRIJĂ DE COPIII NOŞTRI Guvernul României va continua să finanțeze grădinițe de copii din Moldova și în continuare! Timp de doi ani, au fost deja alocate 23 milioane de euro pentru repararea și remobilarea a 832 grădiniţe din TOATE raioanele ţării. Numai că, dacă e să-i credem pe participanții de laemisiunea „Sfatul Ţării” (Unirea TV), acest lucrul nu-l știu cetățenii din TOATE localitățile unde s-au investit bani românești. Cu alte cuvinte, pe bani românești își fac capital politic primari din partide românofobe. Probabil ceva nu a funcționat la nivel de comunicare. Probabil acei care trebuiau să se ocupe de comunicare au tăiat frunze la câini. Păcat...

Uite-așa, treptat, am trecut de la cele bune la cele nebune...

PROCESUL VERBAL DESECRETIZAT Premierul Filip a postat stenograma (încălcând pe semne legea, căci ea e clasificată „document secret”) ședinței de Guvern la care s-a decis acordarea creditului de urgenţă pentru BEM. Aparent, Maia Sandu are de câștigat din asta, căci ea unica a încercat atunci să se revolte. Dar a votat și ea până la urmă. S-au spus destule despre acest document. Unii au lăudat-o pe Sandu, alții au atacat-o pentru că totuși a votat documentul. Și așa cu fiecare din protagoniștii stenogramei... Unii au făcut calcule și au constatat că suma creditului nu prea coincide cu suma depozitelor care trebuiau cică garantate... Vă sfătui să citiți atent stenograma și să încercați să vă puneți în locul oricărui din miniștrii acelui cabinet. Eu am să vă spun ce m-a lăsat „patret” pe mine tocmai pe urma unui astfel de exerciţiu. Vine deci un nenică la Guvern (fie el și Drăguţanu în carne si oase!) și zice așa, nitam-nisam: „Oameni buni, e jale. Ne prăpădim. Dacă nu dați bani, foarte mulți bani!, ne ducem dracului.” Care ar fi o reacție care mi-ar fi părut una sănătoasă? Nu, nu răspunsuri de alde cel adus de Sandu: „Şi eu trebuie să votez porcăria asta?” (na, că până la urmă tot a votat, adică degeaba s-a rățoit, poate anume pentru stenogramă, mai știi?). Dacă aș fi fost ministru aș fi zis că nu pot să votez din lipsă de informații. Nu că sunt împotrivă ori pentru, ci elementar, nu pot vota. I-aș fi cerut lui Drăguţanu un raport mult mai complet asupra situației, decât ceea ce am citit în stenogramă. La urma urmelor, nu toți sunt bancheri și pot înțelege din câteva fraze ceea ce se întâmplă, și nici nu poți să-ți permiți să votezi așa, la repezeală, sume din astea astronomice! Dar NIMENI, repet, NIMENI nu a vut o reacție adecvată. Dar e doar opinia mea, desigur. Consider că acest document ar fi meritat o atenție mult mai mare și discuții mult mai serioase în mass-media, dar... evenimentul a fost imediat eclipsat de un „compromat” tipic electoral...

CHIRTOACĂ IGITUR Pe Net a fost aruncat un filmuleț în care Chirtoacă petrece într-un garaj, cu alcool, și cântând cântece militariste rusești. Despre acest fapt poți crede orice, cunoaștem cu toții chestia aia cu "viața privată", cu "om ca toți oamenii", cu "gusturile nu se discută", cu "să arunce cu piatră acel care nu a greșit", cu "politica e o curvă", ș.a.m.d. Toate bune și juste, dar... ca și în cazul lui Filat, problema nu-i ce e cu filmul, cine l-a făcut, cine l-a difuzat și din ce cauză (deşi şi acest fapt prezintă interes). Problema e că acest video există. Uite, eu cunosc o mulțime de-a oameni, unii chiar destul de înalt-puși/ajunși, care nu au filmulețe din astea făcute. Și care nici nu ar putea să le aibă. Fiindcă, dacă nu ştii sa fii sobru, trebuie să știi cum, când și cu cine să bei. That’s it.

GAUDEAMUS DORINEL Imediat după apariția filmulețului cu Chirtoacă urlând din Liubă, în spațiul public a mai fost aruncat un document din care reiese că cinematograful Gaudeamus va fi demolat. Discuții ar mai fi fost posibile, inclusiv despre spații culturale, despre proprietar şi dreptul la proprietate sau chiar despre valoarea arhitecturală a edificiului, dacă nu ar fi declarat chiar Chirtoacă că caută copite de cai morți... Iar după ce am văzut și ce anume este preconizat să fie construit în acel loc, mă alătur corps et âme celor care apără cinematograful. Faptul că Chirtoacă pierde pedalele călcând în străchini din ce în ce mai adânci nu ar trebui să ne mai mire. Dorinel ar trebui să-i mulțumească unchiului. Și încă ceva: poate că un consilier bun în comunicare l-ar fi putut ajuta. Iarăși comunicare... Iarăşi tipi care taie ceva la câini...

RUŞII NE INSPECTEAZĂ?! Cică o comisie de la Rosselhoznadzor (să-ți scrânteşti limba de la numele ăsta!) vine să ne inspecteze pepenierele... Nu știu cum pentru alții, dar eu consider că e umilitor. Ce comisii? Ce inspecții? Puțină mândrie nu se poate să avem și noi? Nu de „mândrie naţională” și chestii din astea lipsite de fond vorbesc, ci de mândrie elementară. La urma urmelor, să lăsăm sentimentele astea trufașe și să gândim rațional. 64% din exporturile noastre merg deja spre UE. Păi să meargă și celelalte și să nu ne mai șantajeze ăia cum vor și când vor!

CANTARIAN LA ŞEVCIUC Vladâca Vladimir îl blagoslovește pe Şevciuc, care, cu puțin înainte semna niște decrete prin care ar dori să accelereze „reunificarea” cu Rusia. Totuși mă întreb în ce măsură aceste acțiuni, la fel precum cele ale lui Dodon, Usatâi, Năstase et altri, care în repetate rânduri au instigat la ură, la răsturnări violente ale „regimului”, ori chiar au încercat să-l răstoarne, pot fi sancționate de lege. Poate că ar trebui să se inspire de la ruși? Ei sancționează orice instigație la „separatism”... Chiar dacă, paradox?, organizează congresul separatiștilor din toată lumea la Moscova, finanțat direct din banii lui Putin. Ori poate ar trebui să-i întrebăm acum pe „partenerii” noștri de negocieri, dacă să le mai dăm plăci de înmatriculare? Apropo, Şevciuc nu a fost invitat la Moscova.

Cam atât... Ziceam să vă zic și ceva despre campania electorală... M-am răzgândit. Nu vreau. Că doar nu-mi veți spune că alegerea Dumneavoastră va depinde de ceea ce se întâmplă ori se va întâmpla în zilele următoare?

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
15 septembre 2016 4 15 /09 /septembre /2016 00:15
Nesimţitul la „prirodă”

Cei mai mulţi nesimţiţi ştiu că nu au voie să facă anumite lucruri. Dar le fac doar pentru violentarea asistenţei, pentru oripilarea ei amuzată. Nesimţitul se hrăneşte din stinghereala celorlalţi şi găseşte în ea îndemnul de a fi nesimţit şi cu alte prilejuri. Aşa cum pofta vine mâncând, jubilaţia nesimţirii sporeşte cu fiecare gest care iese din normă şi-i perplexează pe martori.

Radu Paraschivescu, Ghidul nesimţitului, (Humanitas, 2013, p.21)

 

M-o răzghit! Nu, nu vă grăbiți să dați în mine, eu știu că DEX-ul atestă forma verbală „a răzbi”, dar aici anume așa se cere scris, cu toată conotația semantică supărată, proprie locului.

 

Am cel puțin trei ani de când tot mă apuc de acest text, dar de fiecare dată se găsea altceva, mii de alte urgențe și indulgențe, speranțe vagi, care mă făceau să-l amân, să zic că lasă, ne mai civilizăm și noi poate cumva, poate... Dar iată că nu poate. Și mi-am zis și eu că nu se mai poate să aștept. 

 

În 2006 Radu Paraschivescu publică „Ghidul nesimţitului”, devenit bestseller de atunci. Și dacă tot intenționam să scriu despre nesimțire, nu puteam să-mi permit să nu caut corespondențele de rigoare în acest manual de referință. Mi-ar fi fost și mie mai ușor: scoteam un citat-două de acolo și nu mai asudam și eu la buricele degetelor tapând acum. Dar se pare că specificitatea fenomenului pe care vreau să-l descriu e prea mare, ori arealul nesimțirii este cu adevărat de necuprins și îmi rămâne și mie loc, helas, pentru o completare, fără pretenții de a egala ghidul sus-menționat.

 

Nu știu dacă specimenul respectiv este răspândit și în alte părți, nu prea văd ce l-ar împiedica, de altfel, dar în spațiul pruto-nistrean această sub-specie are o densitate extrem de mare și nocivitatea lui parazitară e devastatoare. Voi încerca deci să-l descriu cu meticulozitate, deși sunt conștient de faptul că vom rămâne departe chiar și de tratate apărute acum trei secole precum L’Histoire naturelle a lui Buffon, măcar și din simplul motiv că legea nu ne permite vivisecții, cu toate că tentația e mare...

 

Arealul de răspândire al nesimțitului pe care îl vom descrie aici sunt spațiile verzi de orice fel, iazurile, ștrandurile, râurile, tot ceea ce în vocabularul lui primitiv încape în noțiunea de „prirodă” (rom: „natură”). Nesimțitul va căuta cu predilecție un loc cât mai imaculat, mai sălbatic, mai pitoresc, mai ferit, deși aici intervine și prima lui dilemă: chemarea pur animalică de a-și lăsa amprenta asupra unui loc încă neumblat, de a marca un nou teritoriu, intră în conflict cu necesitatea nesăbuită de a fi văzut și admirat de alții, de a-și afirma supremația asupra semenilor... Până la urmă el reușește, de cele mai multe ori, să le împace pe ambele, reușind astfel să-și maximizeze rentabilitatea în valuta aia, cunoscută doar de ei, de nesimțiți. Vom menționa de asemenea și caracterul sezonier al manifestării acestor indivizi. Ei proliferează în zilele cu soare, frumoase, iar numărul lor atinge cote maxime în perioade estivale, de vacanță.

 

Dacă e să ne refirim la mijloacele de locomoție, atunci vom fi obligați să menționăm că nesimțitul se deplasează doar cu mașina. Aici bunul simț (cu toate că îi vom simți deficitul acut pe tot parcursul acestui text) ne obligă să precizăm că nu acest lucru îl definește. Ne aflăm în fața unui simplu exercițiu de logică de liceu: „Multă lume vine la iarbă verde cu maşina” + „Toţi nesimțiții se deplasează în maşină„ nu înseamnă deloc că „Toţi acei care vin la iarbă verde cu mașina sunt nesimţiţi”. Acestea fiind spuse, vom insista totuși asupra faptului că mașina îi este nesimțitului indispensabilă. În primul rând fiindcă autoturismul individual este și un mijloc de demarcare, mai mult: de intimidare a celorlalți. Astfel, cu cât e mai scumpă maşina, cu atât nesimțitul se simte mai în apele lui. Iar pentru ca efectul să fie desăvârșit, atunci când se deplasează, pe un drum de țară, să zicem, personajul nostru merge cu viteza maximă posibilă, stârnind nori de praf care se va așeza peste toți acei care se vor nimeri în area respectivă. În al doilea rând, nesimțitul mai are nevoie de mașină și pentru a transporta celelalte elemente constitutive ale decorului pentru spectacolul în care va fi protagonistul principal. Astfel, un Porsche Cayenne care-ți trece cu viteză pe alături, ridicând pereți de praf, este exact ceea ce riști să suporți atunci când stai și tu liniștit pe malul Nistrului... Dar aici nu atât modelul automobilului contează, cât viteza. Te poate colbăi destul de bine şi o Ladă răblăgită. Noroc că sticla cu apă e astupată și ai cu ce-ți clăti gura de firicelele de praf care încep a-ți scrâșni printre dinți... Dacă ai avut alte merinde, biscuiți ori o bucată de pâine ceva neacoperite, poți să le dai la pești. Mă rog, e o distracție și asta. Altceva, în afară de a scrâşni din dinţi, ce poţi face?

 

Mașina îi mai este indispensabilă nesimțitului încă pentru ceva: ea are boxe. Liniștea, ciripitul păsărilor, foșnetul frunzelor sau mai știu eu care alte prostii romantice de care ai sperat să profiți nu au nicio valoare pentru noul-venit care se instalează alături. Nesimțitul are nevoie de spațiu. De tot spațiul, inclusiv acel auditiv. De aici încolo ești condamnat la „Vladimirskii țentral” (din repertoriul de muzică de pușcăriași rusească), alternativa manelelor în spațiul geografic la care mă refer, un soi de bubuială gen rap sau hip-hop de cea mai proastă calitate sau, în cel mai fericit caz, o denaturare cumplită care aduce a folclor moldovenesc și care se mai joacă pe la unele nunți (unii îi zic pe-aici și „haltură”, adică „de mântuială”). Pe toată perioadă observațiilor (care a durat mulți ani, prea mulți ani) nu a fost atestat niciun alt gen de muzică, dacă însuși cuvântul „muzică” poate fi aplicat acelui deșeu sonor care irupe din subwoofer-ele mașinilor de nesimțiți.

 

Ajunși la fața locului, nesimțiții încep a ieși din mașină (sau mașini), căci ei nu se deplasează niciodată de unii singuri, ci în grup, cu soţíi, plozi, casă și purcel după ei. Când zic „purcel” nu este doar o figură de stil, căci deseori pe portiera deschisă țâșnește afară o javră în patru labe, căreia îi spunem în limbaj curent „câine”, excitată la maximum de posibilitatea de a ieși afară și de a alerga fără lesă și fără botniță. Ea aleargă aiurită peste tot, se pișă pe toți copacii (marchează și ea teritoriul), cu limba scoasă din care îi curg balele și poți să te consideri norocos dacă nu a dat și peste tine această fericire să te marcheze cum ştie ea, ori dacă nu a reușit să-ți șparlească sandwichul uitat fără supraveghere. Consideri că ai noroc și dacă potaia este doar un spaniel micuț ceva, dar se nimeresc și dobermani, rotweileri sau chiar pit-bulli, iar stăpânilor le este fix în pix dacă copiii îți stau ciucure agățați de gâtul tău de frică ori ba... El are alte griji pentru moment, căci continuă să se instaleze gospodăros. Din portbagajul mașinii sunt scoase mormane de merinde și baterii de băuturi, răcoritoare și nu prea. Alcoolul, în cantități pantagruelice, care trebuie să stea la rece e băgat în apă, nevestele se apucă de tăiat salături, iar bărbații se ocupă de foc. Îmi veți spune că nu e mare lucru reprobabil, căci fiecare din noi merge din când în când la un frigărui, chiar și subsemnatul, dar nesimțitul își are tabieturile lui care tocmai şi îi conferă titlul de nesimțit. După cum şi urmează:

 

Cât timp adulții sunt „ocupaţi”, odraslelor li se înmânează înghețate, ciocolate sau semințe de floarea soarelui, răsărită, toate în pachete lucioase care imediat se regăsesc în iarbă, tufarii din împrejurimi sau chiar aruncate pe apă. Adulții, repet, sunt ocupați și ei nu au timp, tocmai acum, să se ocupe de educația ecologică a progeniturilor. Nici nu au cum, la o adică, după cum o vom vedea mai departe. Nu poți inculca ceva cuiva dacă îți lipsește.

 

Odată cu eliberarea mașinii de conținutul ei sare dopul și de la prima sticlă. De acum încolo, orice gest ori treabă va fi acompaniat de gâlgâitul băuturilor slab sau tare alcoolizate. Fără întrerupere.

 

Așa dar, bărbații aprind focul. Chiar dacă lipsa locurilor special amenajate ar putea să le diminueze din ratingul de nesimțit, eroul nostru găsește cum să fenteze acest inconvenient minor. Focul trebuie neapărat aprins pe o bucată de sol cu iarbă proaspătă. Mai an, în locul în care mergem la scăldat am numărat tocmai treisprezece! focare cu pământ pârjolit și mă îndoiesc să fi fost tocmai treisprezece grupuri de nesimțiți odată launloc... Focul se aprinde cu lemne descărcate din mașină, dar nec plus ultra în acest exercițiu este să scoți bărdița și să tai crengi direct din copacii dimprejur. Noroc că lemnele verzi nu prea ard...

 

Cât arde focul, grupul, încălzit destul de bine deja, se pornește la scăldat. Aici nu putem să nu pomenim de un ritual, prezent practic invariabil. Întotdeauna se găsește câte o muierușcă care, din varii motive, fiziologice, ori pur și simplu nu are costum de baie, ori mai știu eu din ce altă fobie acvatică, nu vrea să se scalde. În acest caz bărbații se cred obligați s-o apuce de mâini și de picioare ca s-o bage în apă cu de-a sila. Ori, drept variantă mai soft, să umple o găleată cu apă și să i-o verse în cap. Și astea se întâmplau cu mult înainte de tot felul de Ice bucket challenge. Bineînțeles, ceea ce cred ori văd ceilalți, prin definiție, nu mai contează. Apoi, pe măsură ce cheful avansează, bărbații mai fac periodic incursiuni în apă, hârjonindu-se mai dihai ca copiii, îmbrâncidu-se, trăgându-se unul pe altul la fund ori lansându-se în competiții de înot din ce în ce mai periculoase. Aceste nămile de peste un centener reușesc până la urmă să monopolizeze și planul de apă, căci nu se găsește multă lume care să riște o coliziune cu aceste corpuri lipsite de rațiune.

 

Petrecerea continuă, e în toi, se vorbește tare, tot mai tare, de la început pentru a acoperi elementar vacarmul care răsună din boxe, apoi pur și simplu pentru că sunt cu toții chercheliți, și aici asistăm și la un soi de competiție, sunetul boxelor e dat din ce în ce mai tare, iar chefliii ajung practic să strige unul la altul, vocabularul devine din ce în ce mai pipărat, niciun dicționar de argou sau injurii nu reușește să încăpă întreg arsenalul lingvistic utilizat, el devenind în ultimii ani și poliglot, arealul lexical fiind îmbogățit de emigrații veniți să se destindă și să scape de stress. De plozii lăsați din capul lor nu-și mai aduce aminte decât rareori câte o mamă, țipetele căreia se aud epizodic din norul de fum și alcool: „Vaniuşa, ieși chiar amu din apă, dacă ți-am grăit, că dacă ajung la ține îți rup urechile!”, strigăt la care Ionel nu mai reacționează, știind foarte bine că mumă-să nu-și va ridica tocmai acum poponețul ca să vină să-l caute.

 

Dezmățul intră în faza lui de apogeu, căci se aud deja și chiote, apoi nu e rar ca să se pună și pe un danț deșănțat pe picioare din ce în ce mai puțin sigure. Pe toată durata acestui dezmăț din grup se desprind săculețe de celofană sau șervețele de hârtie luate de vânt, zboară sticle golite în tufari sau chiar direct în apă (PET-uri sau din sticlă-sticlă), păhărelele din plastic se împrăștie și ele pe o circumferință cu raza din ce în ce mai mare.

 

Voia bună cu voia bună, dar nu sunt rare cazurile când se încinge și câte-un conflict din ăla secular, în adâncuri înfundat, dar scos la suprafață ca aurul spălat de râul de alcool și atunci mai poți asista și la o bătaie pe cinste. Să vezi atunci țipete de muiere, tacămuri care zboară în toate părțile și sticle sparte! Noroc de femei, altfel se poate ajunge și la vărsare de sânge...

 

Dar toate au un sfârșit. Vine seara și se găsește leac și de nesimțit: întunericul și... țânțarii, slavă lor! Obosiți, cinstiţii vilegiaturiști își adună ce consideră ei că au de preț, muierile își cheamă plozii de pe unde sunt. Apoi urcă în mașini și o pornesc din loc. În urma lor rămâne un vast spațiu devastat, mormane de deșeuri și un jăratec încă fumegând, răspândind în jur miros greu de masă plastică de la ambalajele aruncate pe foc. Asta ei așa strâng din urma lor...

 

Peste o zi un alt grup de nesimțiți vine acolo, dar cum nimănui nu-i place să stea în mizerie, se instalează alături... Și totul se repetă...  

Ramasitile unui chef

Ramasitile unui chef

Focuri - focuri - focuri

Focuri - focuri - focuri

A plouat cu paharele

A plouat cu paharele

Iar pe râu curg PET-uri

Iar pe râu curg PET-uri

În scorbura acestui copac a ars un foc...

În scorbura acestui copac a ars un foc...

Acesta s-a gândit sa faca un bine: a îngropat cioburile...

Acesta s-a gândit sa faca un bine: a îngropat cioburile...

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article
14 septembre 2016 3 14 /09 /septembre /2016 14:57
Poveste cu Rameau, Kamaz, hard disc și o pozǎ

Căutam asearǎ niște poze mai vechi pe care am uitat unde le-am stocat. Știu că le-am făcut, știu exact ce este pe ele, îmi par tocmai potrivite pentru a ilustra un text care va fi publicat în una din zilele următoare chiar pe această pagină, dar am uitat cu desăvârșire în ce an anume au fost făcute și, cel mai nasol, nu știu ce-am fǎcut cu ele... Astfel am ajuns să răscolesc prin fișierele unui hard disc extern vechi, pe care nu l-am mai folosit demult și am dat acolo de niște poze făcute hăt cu zece ani în urmă cu un telefon portabil care demult nu mai este. Descărcate la repezeală în ultimile clipe de viață ale telefonului ca să nu le pierd definitiv, ele stau acolo, într-un fișier anonim, fără nicio indicație despre ce conține...

 

Totuși, ce mecanism ciudat mai e și memoria asta a noastrǎ… A fost suficient sǎ dau de aceastǎ pozǎ pentru ca din sertarele ei, pe care le credeam pecetluite, sǎ iasǎ la ivealǎ o searǎ întreagǎ. Îmi aduc perfect aminte cum am fǎcut aceastǎ fotografie. Fusesem în acea searǎ cu niște prieteni la teatrul Chaillot. Vǎzusem un spectacol extraordinar de dans, o bijuterie! (“On danƒe” pe muzica lui Rameau de José Montalvo et Dominique Hervieu). Mi-am adus aminte cu precizie ce am vǎzut, mai exact, țineam minte doar cǎ am vǎzut un spectacol de dans pe muzica lui Rameau și nu mi-a fost complicat sǎ gǎsesc referințele de rigoare chiar și astazi. Trǎiascǎ Internetul!

 

Dupǎ reprezentare am mers la o cafenea pe Place du Trocadéro. Cam tot atunci a intrat în local și un grup de vreo 15 persoane, în combinezoane albastre, „Kamaz Master”. Au improvizat o masǎ lungǎ chiar alǎturi. Au comandat de mâncare. Cu câteva zile înainte luase sfârșit ediția 2005-2006 a faimosul rally raid „Paris – Dakar” pe care echipajul lui Tchagin o câștigase. Nu sunt un mare amator al sporturilor mecanizate, dar imagini de la Dakar privesc cu regularitate și anume din categoria camioanelor. Vǎ asigur, sunt spectaculoase!

 

Acum, nici nu ar fi cazul sǎ umblam cu fofârlica: pentru acei din generația mea, nume precum Kamaz, ZIL, Jiguli, Moskvich, Volga, etc. au și o valoare sentimentalǎ. Am crescut cu aceste nume, am crescut chiar printre ele, iar mulți din noi au destule amintiri legate de aceste agregate...

 

Am ezitat mult, dar înainte de a pleca (noi bǎusem doar câte o cafea), m-am apropiat de grup. I-am salutat rusește și i-am felicitat cu victoria. Le-am spus cǎ le urmǎresc evoluțiile (vǎ asigur, nu a fost o minciunǎ) și i-am întrebat dacǎ pot sǎ fac o pozǎ cu ei. Am avut impresia cǎ i-a mișcat cu adevǎrat. Totuși, se vede de la o poștǎ când cineva e copleșit de o emoție sincerǎ. Apoi cineva mi-a zis: „А что нас снимать? У нас, вот, Чагин есть. Володя, давай!”. Acompaniat de râsetele colegilor, din grup s-a desprins omuleanul ǎsta și așa am fǎcut o pozǎ cu el. Am mai schimbat douǎ-trei vorbe. Mi-au zis cǎ mai au câteva mii de kilometri de fǎcut pânǎ acasǎ. La volanul acelorași camioane cu care au participat la competiție.

 

Despre ce este acest text? Habar n-am... Îmbǎtrânesc, pe semne... 

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
12 septembre 2016 1 12 /09 /septembre /2016 10:35
Săptămâna în care am zburat în cosmos

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

A început! De acum încolo va fi vesel. Am intrat în perioada electorală și ne îndepărtăm cu o viteză cosmică de realitate. Planeta Moldova rămâne undeva departe şi noi atingem deja înălțimi stratosferice. Încă puțin și vom scăpa și de propulsoare, iar mișcările în imponderabilitate se supun altor legi. Debarasate total de povara gravitației, deplasările în spațiul mediatic vor depinde doar de impulsurile astronauților...

 

Ceilalti, rămași jos, vor urmări aventurile lor ca pe ceva care se întâmplă undeva departe, fără incidență directă asupra cotidianului lor. Dar asta doar până când nava spațială și tot gunoiul cosmic nu le va cădea în cap, imediat după scrutin. E drept că ei pot alege: să le pice ceva mic, care să nu-i omoare de tot, ori... Nu știu de ce, dar în asemenea perioade îmi vine în minte un cântecel de-al lui Pavel Kașin: „Открытый космос в ее голове”...

GRABA NU STRICĂ TREABA La momentul în care scriu acest text tocmai 21 candidați și-au înregistrat intențiile la CEC! Înghesuială mare! Să vedem câți vor rămâne până la sfârșitul lunii. Pentru moment doar doi candidați, Lupu și Ghimpu, au adus la CEC semnăturile necesare. Candidatul PD-ului a făcut-o în chiar prima zi! Performanță uluitoare și, la prima vedere, dubioasă. Adică cum? Să te expui în asemenea hal? Am putea să-i acuzăm pe PD-iști de prostie, dacă am uita de un simplu detaliu: candidații vor apărea pe buletinul de vot în ordinea depunerii dosarelor (Dacă semnăturile vor fi validate, dar aici oare are cineva dubii că vor fi? Vă asigur, nu sunt ei proști pân-într-atât, încât să falsifice iscăliturile). Astfel, candidatul Marian Lupu va figura în cap de listă, iar Mihai Ghimpu – al doilea. Stați puțin, dar la ce bun? Nu trăim noi într-un „stat capturat” în care atotputernicul Plaha controlează absolut totul? Să înțelegem că mașinării la CEC nu poate face? Se pare că nu prea, şi nici acele voturi ipotetice care s-ar datora locului pe buletin nu sunt deloc ignorate... De dragul lor PD-ul a acceptat să fie acuzaţi că ar fi folosit mașinăria administrativă din plin (de parcă acei dinaintea lor nu ar fi făcut-o, ori, dacă ar fi fost alții în locul lor, ar fi procedat altfel...). Voi cum știți, dar eu văd aici un semn pozitiv și o licoare de speranța.

MILIONUL INVENTAT Citez: „[cerem] Auditul extern al Registrului de Stat al Alegătorilor şi al Registrului de Stat al Populaţiei, pentru a stabili care este motivul creşterii explozive a numărului de alegători, cu peste un milion de persoane, în condiţiile descreşterii continue a populaţiei Republicii Moldova”, dixit Partidul „Platforma DA”.

Datele problemei: Avem

1) Nr. de alegători 2016, anunţat de CEC acum două săptămâni: 3.237.032.

2) Nr. de alegători incluşi în listele electorale în 2014: 2.800.827. (Notă: Nu pot să știu dacă cifra enunțată de CEC în 2016, bazată pe Registrul de Stat al Populației poate fi comparată cu „numarul de alegători incluși în listele electorale” din 2014).

3.237.032 – 2.800.827 = 436.205. Cam asta ar fi diferența (ipotetică, vedeți nota de mai sus). Eu unul zic că și această diferență e mare, dar nicidecum nu este peste un milion de persoane. Năstase, elementar, minte. În schimb, eu am făcut calculele mele de pe un tabel de la registru și am obținut 3.170.202 de cetățeni cu drept de vot. Să trecem peste acele 8.407 de persoane care au peste 90 de ani... Impresionant de mulţi! (oricât de cinici nu am fi, dar ei nu valorează decât 0.5%, dacă e să aplicăm același absenteism ca în 2014). Diferența obţinută față de cei anunțați de CEC e de 66.830 de persoane. Iar asta înseamnă cam 4%, utilizând aceleași referinţe din 2014. Cam așa calculez eu, concluziile să le faceți care le doriți. Ori căutați singuri.

REFERENDUM NU VA FI! Nici mie nu-mi place cum arată Chișinăul, chiar dacă nu trec pe acolo decât o singură dată pe an și aia doar în treacăt. Dar eu sunt împotriva referendumurilor de acest soi. Nu pentru că-mi place Chirtoacă, ieșirile și declarațiile lui din ultimul timp sunt din ce în ce mai... spațiale, să le zicem așa, dar eu consider că pentru schimbare de putere există alegeri. Usatâi îmi place şi mai puţin, dar bălţenii nu au decât să-l rabde, dacă l-au ales. M-aş pronunţa împotriva unui referendum chiar şi împotriva lui Usatâi! Democraţie înseamnă responsabilitate. Înseamnă să-ţi asumi alegerile. Să respecţi alegerea majorităţii. Dar noi nu ştim ce-i asta democraţie. La ce duc referendumurile din fostul spațiu sovietic și pentru ce anume sunt, de regulă, organizate, se știe. Curtea de Apel de la Bălți a decis că nu va fi referendum pentru demiterea lui Chirtoacă. Iar eu mă întreb câți din activiștii care l-au cerut au chemat lumea să boicoteze scrutinul de acum un an. Și nici nu pot trece cu vederea acel demers pe care l-au făcut PL-ul referitor la salariul și la angajamentele contractuale ale lui Victor Chironda. Acesta zice că va alerta „partenerii externi”. PL a alertat deja donatorii din România. S-or lămuri ei cumva. Iar eu iată la ce ma gândesc: când vă scriu aceste rânduri, e trecut deja de miezul nopţii. Şi, de obicei, în noaptea de joi spre vineri reuşesc să dorm doar câteva ore. De mai bine de doi ani. Fiindcă ziua lucrez în baza unui contract pentru care primesc bani. Şi patronului tare nu i-ar place dacă m-ar prindre scriind sinteze săptămânale în timpul când trebuie să fac altceva. Dar nu despre mine vorbim. Probabil în ONG-uri sau fonduri sociale publice orânduirea e alta. Probabil un tip care ia într-o lună salar din bani publici mai mult decât primeşte un batrân pensie într-un an poate să-şi organizeze zilele şi altfel. Să se ocupe de referendumuri, de exemplu. Nu stiu, Dumneavoastră să decideţi. Pentru moment, însă, la Primăria Chișinău e debandadă totală, inclusiv și din cauza referendumului. Fiindcă acei care ar trebui să-și facă treaba, aleșii din CMC în mod special, au alte lupte de dus.

LA STRADA – PLAGIAT! Apropo, despre ONG-uri. În 2012 un ONG care papă bani publici de la Guvernul Franţei, fundaţia Scelles, scria într-un raport difuzat pe larg că 70% din moldovence s-au prostituat cel puţin o dată în viaţă. Luaţi la bani mărunţi, ei au recunoscut că au scos cifra din naiba ştie ce raport al nu ştiu cărui deputat european (mă rog, pe atunci şi Becali era deputat european) fără a le verifica cu niciun organism oficial din Moldova. Astăzi, în loc să fie ignoraţi, asociaţii de moldoveni, inclusiv din cele scandalizate pe timpuri, chiar şi de la Paris, colaborează cu fundaţia Scelles bine-mersi. Vă ziceam eu: când se dau bani...

Zilele trecute Lilia Bicec, autoarea unei cărţi despre migraţie, „Bumerang”, descoperea cu stupoare un fragment din cartea sa pe un site din Republica Moldova, stirilocale.md. Numai că vina nu era a portalului. Ei au preluat fragmentul respectiv, indicând cu fidelitate sursa, dintr-un raport de activitate al unui ONG, La Strada! Însă potlogăria nu se limitează doar la plagiat. Iată ce citim în notiţele ce acompaniază textul furat (p.20): „Ca rezultat al evaluării, a fost convocată echipa multidisciplinare la care au participat: asistentul social, primarul, poliţistul de sector, diriginta şi medicul care a elaborat planul individual de intervenție pentru fiecare membru al familiei dar şi planul de lucru cu familia. Membrii familiei sunt monitorizaţi lunar prin vizite şi întîlniri.” Desigur, pentru această „monitorizare lunară” se cer bani, nu-i aşa?...

ŢARA CONDAMNAŢILOR Îl aveam pe Valera Guma, acum mai avem încă unul: Serioja Trocin. Condamnat pentru spălare de bani, evaziune fiscală și contrabandă în România, Trocin este angajat în calitate de șef al Serviciului Audit Intern la I.S. Administrația de Stat a Drumurilor. O fi fugit de „jandarmul român”, nu-i așa, tovarăș Dodon?

MOLDOVA LA CSI Dacă poate ați uitat de existența acestui for, e timpul să ne aducem aminte. Faptul că ne mai ducem încolo e o aberație din toate punctele de vedere. Schimburile comerciale cu țările din CSI sunt în scădere continuă și astăzi sunt deja mai mici decât cele cu România, de securitate nici nu mai are rost să discutăm de când cu anexarea Crimeii... Ce mai căutăm noi acolo?! În același timp, vecinul nostru de la Vest, acela pe banii căruia s-au reparat gradiniţele de la noi, înregistrează cea mai mare creștere economică din tot spațiul UE! Cine are urechi – să audă!

DE-ALE ELECTORALEI Sincer, nici nu prea știu ce să vă scriu despre cursa electorală. Semnificativ, nu? M-am prins însă la un gând: nu prea văd diferență între campania de la parlamentare și acea de acum... Or, a alege un partid nu-i chiar același lucru cu a alege un Președinte. Voi menționa doar câteva momente, telegrafic:

Dodon distribuie masiv hârțoage cu „jandarmul român”. Se teme de DNA, pe semne...

Voronin zice că comuniștii vor boicota alegerile. La câți au rămas, nu cred că se va observa vreo diferență.

„Usatâi” (ghilimelele sunt de rigoare, căci fără ele nu are anii) zice că va dizolva Parlamentul. Păi dacă nu i-a reușit, împreună cu bandiții lui, să-l ia cu asalt, măcar așa, dar ar trebui să știe şi el, şi alegătorii că, elementar, nu are dreptul, conform Constituţiei!

DA-PAS-PLDM încă nu au renunțat să vină cu un candidat comun. Atenție, alegătorilor, se prea poate să semnați pentru Sandu, iar de votat va trebui să-l votați pe Năstase. Ori viceversa.

Ghimpu și Chirtoacă continuiă să fie ambii feerici! Primul o fi visat-o pe Zina, al doilea – pe Carla.

În rest, schimburi de replici aiurea pe facebook... Lupu tace. El e primul pe listă. Și nimic de la nimeni despre atribuțiile unui Președinte, despre țară, despre cetățenii acestei țări...

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Dă foc la ţară... Literalmente. Iar scoţienii trimit autospeciale de stins focuri aprinse de moldoveni... Ce simbol macabru

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
5 septembre 2016 1 05 /09 /septembre /2016 12:09
Săptămâna în care am scăpat de Independenţă

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Există săptămâni despre care parcă nu ai avea ce scrie. În primul rând fiindcă un eveniment sau două le eclipsează pe toate celelalte şi toată lumea doar despre ele și vorbește. Ai impresia că ai ajuns la banchet după ce s-a terminat totul din farfurii... Dar mai este și altceva. Ceea ce se întâmplă în timpul săptămânii poate fi într-atât de previzibil, încât te apucă o plictiseală atroce și ai vrea să scrii cu totul altceva. O poveste science fiction de exemplu. No, pe bune, uneori e destul de obositor să te bați cu capul de pereți...

Iată cum începeam sinteza de vinerea trecută: „Să sperăm că vom scăpa și de Ziua Independenței fără excese, deși anumite forțe fac totul pentru ca ziua de 27 august să devină una pe de-a dreptul memorabilă. Și nu mă refer la festivitătile preconizate...”. Și ce a urmat?...

GARDUL INDEPENDENȚEI Ca să nu rămân chiar cu fărâmiturile de la banchet, despre garduri și lacrimogene v-am scris luni. Un singur lucru aș dori să adaug. A considera evenimentele din ziua de 27 august doar în contextul acestei zile este o mare eroare. E aceeași eroare care s-a produs atunci când a fost votat guvernul actual (Dar atunci eu nu am îndrăznit să zic ceva. Am greșit: în exercițiul pe care îl practic de doi ani deja a te autocenzura de dragul mainstreamului poate fi la fel de periculos ca și minciuna). Vă mai aduceți aminte de isteria cu „Guvernul ales pe ascuns, noaptea, etc., etc.”? Astă iarnă toată lumea se făcea a uita de tentativele de asalt ale Parlamentului... La fel și acum. Consider că este lipsit de onestitate intelectuală să vorbești despre gard sau lacrimogene fără a ține cont de ceea ce s-a întâmplat astă iarnă, fără a lua în calcul amenințările directe și violente care au fost difuzate în ajun de un ditamai lider de partid... Dar este exact ceea ce s-a întâmplat: atât presa națională, dar mai cu seamă cea internațională, s-au dedat unei plăceri pasionale în a relata „protestele” de la Chișinău, „protestatari” gazați de poliție și, bineînțeles, cum fără ele?, imagini lacrimogene cu copii și bătrâni privind la paradă de după gratii. Vă asigur, dacă asemenea incidente ar fi avut loc în țări din lumea bună, poliția ar fi intervenit și mai dur, iar instigatorii și organizatorii ar fi fost pedepsiți destul de aspru. Eu unul nu prea țin minte să fi fost arestat careva pentru ceea ce s-a întâmplat astă iarnă la Parlament... Iar Usatâi după videoul său vine liniștit la Chișinău și nu-l întreabă nimeni nimic... Mai adăugați la asta și faptul că autoritățile de la noi nu știu să comunice. Ce folos de afirmațiile lui Jizdan făcute a posteriori? Au francezii o vorbă: Qui s’excuse – s’accuse! Poziția celui care se justifică este întotdeauna vulnerabilă.

I AM PETTIT, JAMES PETTIT Tot de Ziua Independenței s-a evidențiat și Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit. De așa numita „chestiune identitară” s-au rupt multe măsele și tocit multe sulițe, nu-i Mr. Pettit nici primul, nici ultimul. Ce treabă a avut el să zică ce a zis?: „Moldova nu este România, Moldova își are propria sa istorie și propriile sale provocări”. O fi avut. De 25 de ani tot le are. Iar Ambasadorul unei țări nu are a se pronunța asupra unor chestiuni într-atât de sensibile. Dar mai știi, poate a fost omul pe la Cricova să sărbătorească?... S-a umplut de "principii și valori"... Cu toate acestea, vehemența atacurilor la care a fost supus, lasă de gândit. Statele Unite au fost de-a lungul anilor un susținător și un donator important pentru noi. Să nu scuipăm în fântâna din care bem apă... Şi să nu uităm un lucru: nu este nici James Pettit, şi nici Rogozin, acela care decide ce se întâmplă în capul nostru.

UN JOSAN SUS, UN ALTUL – JOS Tatăl, Nicolae, lua cu asalt tribunele oficiale de Ziua Independenței. Fiul, Cătălin, împreună cu Pasha Parfeni, care a fost scos din lista artiștilor pentru că a afișat un t-short cu „Nu Plaha” în aceeași Zi a Independenței, gest absolut copilăros și stupid (mult mai curajos și mai semnificativ ar fi fost refuzul de a cânta la acel concert, ori s-au dat parale?), puneau de un concert alternativ în seara lui 31, de Limba Noastră cea Română. Chiar dacă nu mă număr printre simpatizanții Dadaiștilor (sper că nu mai există dubii la acest capitol), nu pot să nu menționez noblețea gestului. Iată o formă de protest care-mi place! Da, şi apropo: au dat polițiștii cu bâtele și gaz lacrimogen peste interpreți și acei care ascultau concertul improvizat?

PLATON: ЧТО? ГДЕ? КОГДА? Săptămâna trecută a început vodevulul cu procesul lui Platon. Va dura ceva. Trebuie să faci și ceva show, că doar nu arestezi un individ de acest calibru doar de dragul dreptății. Dar cu Slavic va fi ceva mai greu decât cu Filat. Noutatea cea rea a venit din Rusia. Ilia Novikov, avocatul care a apărat-o pe Savcenko, îl va apăra și pe Platon. La noi, în țara zombaţilor de televizor, Novikov este cunoscut mai mult în calitate de vedetă a celebrului joc televizat Что? Где? Когда? Este un tip extrem de inteligent și nu jocul intelectual mă face să spun asta. Cât a durat procesul Savcenko am ascultat mai multe interviuri și intervenții de-ale lui Novikov. Vă asigur, am serioase dubii că se poate găsi în tot ministerul justiției, toate judecătoriile, toată procuratura cu CNA-ul launloc un tip la fel de inteligent... Vă ziceam eu: mai bine rămânea Platon la ucraineni. De la noi – scapă...

782 DE MILIOANE Cam atât ne-au dat europenii în ultimii 9 ani. Curtea Europeană de Conturi a prezentat un raport în care descrie, destul de nuanțat, aș zice eu, cât de rău i-am cheltuit. Și au dreptate s-o descrie, dar pe asta noi o știm și fără acest raport. Sus-citatul James Pettit menționează în același interviu pentru care este atacat că am mai primit 1,4 miliarde de dolari de la americani în ultimii 15 ani. Parcă nu-i chiar rău, nu-i așa? Dar chiar și aceste sume rămân mici față de acel flux constant care vine de la emigrați: cam un miliard pe an... Ce ziceți, se putea face ceva mai bun cu acești bani timp de 25 de ani? Eu zic că s-ar fi putut încerca. Dar, după cum zice Mr. James Pettit, Moldova a avut propria sa istorie și propriile sale provocări...Cum să nu fii de acord? Numai că eu unul m-am săturat până peste gât de această istorie și de aceste provocări!

PRIMUL SUNET OPTIMIZAT Ieri a fost 1 septembrie. A început un nou an școlar. Mai bun, mai optim. Da, eu sunt și printre acei foarte puțini care s-au opus procesului de închidere a școlilor, numit „optimizare”. Ziarul de Gardă publică în această săptămână un material despre un caz elocvent. Vă asigur, deloc unic... Dar cineva a făcut un capital politic o-ho-ho cu „optimizarea”...

 

Cam atât... Un lucru vă rog: fiți mai puţin previzibili, dragii mei! Nu de alta, dar încep a mă plictisi grav. Mereu aceleaşi lucruri... Mi-a venit un gând năstrușnic: am să reiau texte de acum doi ani, schimb un nume - două în ele şi vi-l public în una din următoarele săptămâni. Pariez: nici nu vă veți da seama...

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
4 septembre 2016 7 04 /09 /septembre /2016 12:30
Un sfert de secol...

Pe 27 august, de Ziua Independenţei, discutam în cadrul radiomaratonului cu Vasile MIja despre semnificaţiile acestei sărbători şi despre acel sfert de veac care s-a scurs de la proclamarea Independenţei.

 

Puteţi descărca mai jos fişierul audio cu interviul respectiv. Radiomaratonul se poate asculta în integralitate pe situl Teleradio Moldova.

 

Interviu la Radio Moldova de Ziua Independenţei. Vasile Mija în discuţie cu Vitalie Vovc

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
2 septembre 2016 5 02 /09 /septembre /2016 16:18
vom sta întinși în iarbǎ

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

feriţi de gloanţele timpului

ce vor fluiera pe undeva

pe de-asupra

lunetistul a dat greş, simţi?

cât timp vom sta ascunşi în iarbă

lunetistul ne va rata

aici lăngă rădăcini

spaţiul e răsucit deasupra noastră

ca o cochilie de melc

şi toate revin inexorabil

în acelaşi punct

debarasare de coaja futilităţii

simplificare continuă

până la acea unitate

infinit de mică sau

infinit de mare

acel punct în care

dimensiunile dispar şi

rămâne doar sensul pur

acel înţeles originar

la început a fost cuvântul

la inceput a fost un suspin

un geamăt de femeie

ce putea să fie altceva?

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

la adapost şi

vom bea seva

din stiblele pătătolite de

huma noastră răsfeartă în

cuvinte

suspine

gemete înăbuşite

sare din sarea noastră

va hrăni rădăcini care

vor pătrunde adânc

chiar mai adânc

până la nucleul unde

nu mai există greutate

noi îi vom bea seva

din stiblele pătătolite

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce…

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article
29 août 2016 1 29 /08 /août /2016 13:32

 

Dar, de fapt, la ce v-ați așteptat ? No, pe bune, ați dorit cumva o sărbătoare pașnică, civilizată, în care polițiștii ar fi fost îmbrăcați în uniforme festive, în care mahării zilelor de azi să se contopească cu nărodul? Aș… Fiți serioși...

 

Mă simt obligat, din start, să vă spun că eu unul nu sunt adeptul evenimentelor de acest fel. Am o aversiune față de parade, mai ales militare. Dar într-o discuție la acest subiect pe care o duceam acum cinci ani în urmă cineva îmi zicea că pentru armată și celelalte corpuri care participă la defileu, este un prilej de a ieși din umbrǎ, de a se simți mândri de ceea ce fac. Exact asta mi-a spus și un cunoscut militar pe care printr-o minune îl întâlneam în PMAN tot atunci, cu 5 ani în urmă, împopoțat într-o uniformă nou-nouță. Era în plină repetiție a defileului. Mi-a zis că în sfârșit vor avea și ei ocazia să fie văzuți de lume, să se știe că există și ei, că li s-au mai oferit, cu ocazia defileului, echipamente și au ieșit din amorțeală. Mai pe scurt, omul era chiar foarte și foarte satisfăcut, era însuflețit și îi sclipeau ochii de emoție mai ceva ca steluțele de pe epoleții uniformei. De la acea întâlnire am lăsat-o și eu mai moale. Mă rog, dacă un eveniment din acestea îi fac măcar pe câțiva fericiți, are dreptul la existență, cu atât mai mult că de armată, poliție, pompieri, etc., etc. chiar avem nevoie.

 

Dar sǎ revenim la ceea ce s-a întâmplat pe 27 la Chișinǎu. Sǎ vorbim mai întâi de acea scenǎ improvizatǎ cu VÎP-uri („Δ de la înfumurat aici, nu de la important): sǎ știți cǎ ai noștri nu sunt originali. Peste tot existǎ „tribune oficiale”. Uite-așa, de exemplu, a arǎtat acea din Franța:

Despre garduri și parada absurdului

Faimoasele băi de mulțime à la Gorby, cu renumita sa replică „Unde mai aproape?” sunt istorie și vor rămâne excepționale încă pentru mulți ani înainte... Ceea ce spune multe despre lumea în care trăim, dar, repet, nu este deloc ceva caracteristic doar nouă.

Mai departe lucrurile se complică: toată lumea bună a făcut reportaje despre garduri, poliție înarmată până la gât, cordoane de securitate și... lacrimogene. Gaze, în primul rând, dar și numeroase imagini cu bătrâni ori copii privind de după un gard la evenimente.

 

Supărător? Revoltător?

 

Dar, dacă e să ne amintim de toate câte s-au întâmplat în ultimile luni și de apelurile Dadaiștilor și ale lui Usatâi nemijlocit înaintea zilei de 27 august, cum putea oare să fie altfel? Ce reacție să așteptați de la poliție după ce ei au rezistat cu greu și au făcut față unui asalt al Parlamentului, când unul dintr-ai lor mai nu a fost strangulat cu doar câteva luni în urmă? Câte săptămâni a durat acea isterie pe rețelele de socializare cu campania „nu mă tem”? Video-ul lui Usatâi l-ați privit? Și cine a tot pipărat „atmosfera” înainte de paradă? Nu tot acei care astăzi publică poze cu copilași-drăgălași și bătrânei-ghiocei după gratii? Și cum să nu publici asemenea imagini? Cum să nu rămâi emoțianat? Bănuiesc că aceste imagini au stârnit mult mai multe lacrimi decât gazul folosit de polițiști. Și ce fericire pentru presă, inclusiv acea internațională! Faci tabula rasa asupra a tot ce a precedat această zi, publici o imagine-două, și gata: ai un reportaj lacrimogen bun de publicat pe euronews.

 

În Franța gardurile arată cam așa. Dar asta la ei, acolo unde luptele se duc în altǎ parte și nimeni nu cheamă „мочить в сортире” puterea de Ziua Independenței.

Despre garduri și parada absurdului

E urât ceea ce s-a întâmplat? Este, bineînțeles. A reacționat poliția excesiv? Posibil, dar nu sunt deloc sigur. Țineți cont și de faptul că polițistul care stătea în cordon e om și el și nu prea cred că i-ar place să fie strangulat la fel precum a fost colegul său acum câteva luni. Ǎștia seamǎnǎ a spectatori pașnici?

 

Nu credeam că-i voi da vreodată dreptate lui Dodon, dar aici sunt obligat... Ori ăsta a fost și scopul? 

 

Pe bune, dragii mei, spațiul mediatic din Republica Moldova este un circ continuu, inclusiv ceea ce pot citi pe rețelele de socializare. Absurdistan. Mă tem că degrabă, pentru a vorbi cu cineva normal la minte, va trebui să bat la ușa caselor de nebuni... 

 

Iar la final am să vă zic și care ar fi fost cea mai frumoasă și mai elegantă formă de protest: să nu vină nimeni! Doar închipuiți-vă: VÎP-uri în țarcul lor, polițiști înarmați, oaspeți importanți, paradă în toi, iar în piață – NIMENI.

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
22 août 2016 1 22 /08 /août /2016 12:15
Săptămâna în care Rusia ne-a testat de slănină

 

Iată că s-au scurs undeva, printre firele de nisip ale timpului (e o plajă fără de capăt, ăsta din urmă: înghite orice) și acele trei săptămâni de vacanță în care sinteza de vineri a fost, și ea, absentă.

E timpul să revenim la datorie. Nu de alta, dar evenimentele o cam iau razna și ar trebui făcută ceva ordine prin ele. Ce bine-ar fi să poți face ordine în ele uite-așa, cu penița. Deşi… Cine-a zis că ceea ce scriem noi pe hârtie (un fel de a spune și acesta, căci, între momentul când tapez aceste rânduri, în fața PC-ului meu, și momentul când Domnia-Ta, o, Cititorule căruia i-a fost dor de sinteza tradițională! – vis și acesta –, citești acest text în fața PC-ului tău, nu s-a pângărit nici un mm² de hârtie!) nu este un fel de a le rândui pe toate și pe lumea cealaltă, adică astlaltă, cât se poate de reală. „Reală” am zis?...

BRONZ LA RIO! Avem o medalie de bronz la Jocurile Olimpice! Sergiu Toma a câștigat o medalie de bronz la Judo. E drept că e înscrisă pentru Emiratele Arabe Unite. Cam atât. Mai era un ucrainean, Sergiu Tarnovschi, care a câștigat una și pentru noi, dar la cel sărac nici boii nu trag... A fost depistat pozitiv la dopaj. De unde voiam să încep cu o noutate frumoasă, m-am ales cu una ordinară...

ȘI TU, TAPIOLA? Din păcate, noi pierdem timp... Mult timp. Trebuie să ne descurcăm repede şi să ne lămurim cu ceea ce vrem cât mai-marii acestei lumi nu ne decid iarăși soarta în locul nostru. Să nu uităm că atunci când marile puteri se înțeleg, noi, de regulă, rămânem în pagubă... Iată-l și pe prietenul Tapiola care ne îndeamnă să recunoaștem plăcile transnistrenilor... Nemții tot o dau cu înțelegeri cu Putin. Ce li-i lor? Ei pierd ceva euroi și asta nu le place. Nu că ar pierde mult, dar nu le place. Și la francezi, dacă vine dreapta la putere, iar e rău pentru noi. Sarkozy al lor ar suge și țâță de la idolul sau, Putin... Mai rămân doar americanii, dar ce ne facem dacă iese Trump președinte? Acum când se vehiculează prin presă că ar fi primit bani de la Putin pentru campanie, dacă este ales, ne vinde cu tot cu glodul de sub unghii... 

ȘI TU, CCA? Ei, dar ce să mai vorbim de alții, când noi înșine nu știm să ne purtăm de grijă, măcar acolo unde se poate. Eu înțeleg că nu putem face mare lucru împotriva tancurilor (Rogozin ne-o amintește în permanență), dar unde de emisie pentru Sputnik la ce să le dăm?! Chiar nu ajunge la tărtăcuța oficialilor de la Chișinău că fără suport informațional, fără un avanpost bine asigurat în acest domeniu, niciun tanc nu mișcă în ziua de azi? Cred că este noutatea care m-a indignat cel mai mult în această săptămână. Cu de-a sila poți lua, dar nu poți da... Și nu poți să faci pe cineva să te respecte, dacă nu te respecți pe tine însuți.

RUȘII TREC NISTRUL Pentru moment, sunt doar manevre. La o adică, chiar dacă n-ar fi, ce putem să le facem? Bineînțeles, nu mare lucru, din punctul de vedere al ripostei militare, dar nici molăi nu ar trebui să ne lăsăm. Reacțiile oficiale trebuie să fie imediate. Ezitarea de care am dat dovadă nu e semn bun. Ei testează. Oare până unde se poate merge? Auzisem că astfel se poate măsura grosimea stratului de slănină la porc. Cică se bagă un ac subțire în porc. Ţesutul de grăsime nu ar fi enervat și porcul țipă doar când ajungi la carne vie... Dacă ar avea porcul minte, ar țipa imediat, să nu-l taie...

DIPLOMAT RUS CU COMPORTAMENT DE BĂDĂRAN Cam asta se întâmplă atunci când nu te respecți. Renat Anderjanov, care deține o funcție destul de importantă la Chișinău, se comportăca un adevărat bădăran ieșit la iarbă verde... Cam straniu din partea unui presupus FSB-ist. Nu știu dacă ar fi ceva de adăugat sau de comentat în afară de faptul că acest comportament spune multe și despre noi. Bădăranul trebuie ținut la respect. Altfel nu funcționează. Când îi lași degetul, el te mușcă până la cot.

VITAS-CARATISTUL CU BANI DE LA RUȘI Așa dar, aflăm că bravul Vitas, care dădea cu picioarele în lume în aprilie 2009, primise bani de la Ambasada Rusiei pentru a cumpăra deputați și a dizolva Parlamentul. Ce și cum a fost de la 2009 încoace o știm bine, oare trebuie să mai amintim câte Guverne am avut de atunci? Nu prea are importanță cine anume urma să fie cumpărat, deşi e curios şi acest fapt. Procuratura vorbește de tocmai șapte deputați. Informația-cheie însă este proveniența banilor.

„DADAIȘTII” ÎN SUA Între timp „dadaiștii”, corturile cărora au fost demontate, și înțelegând probabil bine că pe frontul europenilor au fost făcute avansări substanțiale, și-au deplasat artileria în SUA. Năstase zice că se întâlnește cu oameni importanți, dar noi nu ştim cu cine. Gofman zice că nu mai dorește să revină să colaboreze cu CNA-ul, cică trenul lor ar fi plecat... Asta eu chiar nu pot s-o înțeleg. Probabil el speră că va veni FBI-ul să-l aresteze pe Plaha... De fapt, nu contează ce faci, cum faci, minți ori ba, important e să fisurezi edificiul, să semeni coltele dubiului. Plus c’est gros, mieux ça passe, zic francezii. Apoi coltele va crește. Singur. Pe bune, dragi parteneri americani, cum poți să susții niște bandiți?...

PLATONII Rise.md publică un material în care prezintă multiplele fațete ale talentului nostru național, Platon. Pașapoarte diplomatice, paşapoarte false, identități multiple... Te întrebi cum de poate fi posibil așa ceva... Nu pot să cred că un bandit ordinar, oricât de extraordinar ar fi el, poate avea acces la un asemenea arsenal...

 

Cam atât. Totuși, cât de vulnerabili suntem!... De păpat călduți ca pe o pâine caldă... Iar undeva în alte părţi chestii din astea nu trec. Pseudo-jurnaliștii de la SkyNews care au realizat un film-minciună despre un presupus trafic de arme în România vor fi anchetați, iar „actorii” români din reportaj au fost reținuți. Fiindcă o minciună de acest gen e grav! Asta la ei. Iar la noi se dă undă verde pentru Sputnik.md...

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher