Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
29 août 2016 1 29 /08 /août /2016 13:32

 

Dar, de fapt, la ce v-ați așteptat ? No, pe bune, ați dorit cumva o sărbătoare pașnică, civilizată, în care polițiștii ar fi fost îmbrăcați în uniforme festive, în care mahării zilelor de azi să se contopească cu nărodul? Aș… Fiți serioși...

 

Mă simt obligat, din start, să vă spun că eu unul nu sunt adeptul evenimentelor de acest fel. Am o aversiune față de parade, mai ales militare. Dar într-o discuție la acest subiect pe care o duceam acum cinci ani în urmă cineva îmi zicea că pentru armată și celelalte corpuri care participă la defileu, este un prilej de a ieși din umbrǎ, de a se simți mândri de ceea ce fac. Exact asta mi-a spus și un cunoscut militar pe care printr-o minune îl întâlneam în PMAN tot atunci, cu 5 ani în urmă, împopoțat într-o uniformă nou-nouță. Era în plină repetiție a defileului. Mi-a zis că în sfârșit vor avea și ei ocazia să fie văzuți de lume, să se știe că există și ei, că li s-au mai oferit, cu ocazia defileului, echipamente și au ieșit din amorțeală. Mai pe scurt, omul era chiar foarte și foarte satisfăcut, era însuflețit și îi sclipeau ochii de emoție mai ceva ca steluțele de pe epoleții uniformei. De la acea întâlnire am lăsat-o și eu mai moale. Mă rog, dacă un eveniment din acestea îi fac măcar pe câțiva fericiți, are dreptul la existență, cu atât mai mult că de armată, poliție, pompieri, etc., etc. chiar avem nevoie.

 

Dar sǎ revenim la ceea ce s-a întâmplat pe 27 la Chișinǎu. Sǎ vorbim mai întâi de acea scenǎ improvizatǎ cu VÎP-uri („Δ de la înfumurat aici, nu de la important): sǎ știți cǎ ai noștri nu sunt originali. Peste tot existǎ „tribune oficiale”. Uite-așa, de exemplu, a arǎtat acea din Franța:

Despre garduri și parada absurdului

Faimoasele băi de mulțime à la Gorby, cu renumita sa replică „Unde mai aproape?” sunt istorie și vor rămâne excepționale încă pentru mulți ani înainte... Ceea ce spune multe despre lumea în care trăim, dar, repet, nu este deloc ceva caracteristic doar nouă.

Mai departe lucrurile se complică: toată lumea bună a făcut reportaje despre garduri, poliție înarmată până la gât, cordoane de securitate și... lacrimogene. Gaze, în primul rând, dar și numeroase imagini cu bătrâni ori copii privind de după un gard la evenimente.

 

Supărător? Revoltător?

 

Dar, dacă e să ne amintim de toate câte s-au întâmplat în ultimile luni și de apelurile Dadaiștilor și ale lui Usatâi nemijlocit înaintea zilei de 27 august, cum putea oare să fie altfel? Ce reacție să așteptați de la poliție după ce ei au rezistat cu greu și au făcut față unui asalt al Parlamentului, când unul dintr-ai lor mai nu a fost strangulat cu doar câteva luni în urmă? Câte săptămâni a durat acea isterie pe rețelele de socializare cu campania „nu mă tem”? Video-ul lui Usatâi l-ați privit? Și cine a tot pipărat „atmosfera” înainte de paradă? Nu tot acei care astăzi publică poze cu copilași-drăgălași și bătrânei-ghiocei după gratii? Și cum să nu publici asemenea imagini? Cum să nu rămâi emoțianat? Bănuiesc că aceste imagini au stârnit mult mai multe lacrimi decât gazul folosit de polițiști. Și ce fericire pentru presă, inclusiv acea internațională! Faci tabula rasa asupra a tot ce a precedat această zi, publici o imagine-două, și gata: ai un reportaj lacrimogen bun de publicat pe euronews.

 

În Franța gardurile arată cam așa. Dar asta la ei, acolo unde luptele se duc în altǎ parte și nimeni nu cheamă „мочить в сортире” puterea de Ziua Independenței.

Despre garduri și parada absurdului

E urât ceea ce s-a întâmplat? Este, bineînțeles. A reacționat poliția excesiv? Posibil, dar nu sunt deloc sigur. Țineți cont și de faptul că polițistul care stătea în cordon e om și el și nu prea cred că i-ar place să fie strangulat la fel precum a fost colegul său acum câteva luni. Ǎștia seamǎnǎ a spectatori pașnici?

 

Nu credeam că-i voi da vreodată dreptate lui Dodon, dar aici sunt obligat... Ori ăsta a fost și scopul? 

 

Pe bune, dragii mei, spațiul mediatic din Republica Moldova este un circ continuu, inclusiv ceea ce pot citi pe rețelele de socializare. Absurdistan. Mă tem că degrabă, pentru a vorbi cu cineva normal la minte, va trebui să bat la ușa caselor de nebuni... 

 

Iar la final am să vă zic și care ar fi fost cea mai frumoasă și mai elegantă formă de protest: să nu vină nimeni! Doar închipuiți-vă: VÎP-uri în țarcul lor, polițiști înarmați, oaspeți importanți, paradă în toi, iar în piață – NIMENI.

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
22 août 2016 1 22 /08 /août /2016 12:15
Săptămâna în care Rusia ne-a testat de slănină

 

Iată că s-au scurs undeva, printre firele de nisip ale timpului (e o plajă fără de capăt, ăsta din urmă: înghite orice) și acele trei săptămâni de vacanță în care sinteza de vineri a fost, și ea, absentă.

E timpul să revenim la datorie. Nu de alta, dar evenimentele o cam iau razna și ar trebui făcută ceva ordine prin ele. Ce bine-ar fi să poți face ordine în ele uite-așa, cu penița. Deşi… Cine-a zis că ceea ce scriem noi pe hârtie (un fel de a spune și acesta, căci, între momentul când tapez aceste rânduri, în fața PC-ului meu, și momentul când Domnia-Ta, o, Cititorule căruia i-a fost dor de sinteza tradițională! – vis și acesta –, citești acest text în fața PC-ului tău, nu s-a pângărit nici un mm² de hârtie!) nu este un fel de a le rândui pe toate și pe lumea cealaltă, adică astlaltă, cât se poate de reală. „Reală” am zis?...

BRONZ LA RIO! Avem o medalie de bronz la Jocurile Olimpice! Sergiu Toma a câștigat o medalie de bronz la Judo. E drept că e înscrisă pentru Emiratele Arabe Unite. Cam atât. Mai era un ucrainean, Sergiu Tarnovschi, care a câștigat una și pentru noi, dar la cel sărac nici boii nu trag... A fost depistat pozitiv la dopaj. De unde voiam să încep cu o noutate frumoasă, m-am ales cu una ordinară...

ȘI TU, TAPIOLA? Din păcate, noi pierdem timp... Mult timp. Trebuie să ne descurcăm repede şi să ne lămurim cu ceea ce vrem cât mai-marii acestei lumi nu ne decid iarăși soarta în locul nostru. Să nu uităm că atunci când marile puteri se înțeleg, noi, de regulă, rămânem în pagubă... Iată-l și pe prietenul Tapiola care ne îndeamnă să recunoaștem plăcile transnistrenilor... Nemții tot o dau cu înțelegeri cu Putin. Ce li-i lor? Ei pierd ceva euroi și asta nu le place. Nu că ar pierde mult, dar nu le place. Și la francezi, dacă vine dreapta la putere, iar e rău pentru noi. Sarkozy al lor ar suge și țâță de la idolul sau, Putin... Mai rămân doar americanii, dar ce ne facem dacă iese Trump președinte? Acum când se vehiculează prin presă că ar fi primit bani de la Putin pentru campanie, dacă este ales, ne vinde cu tot cu glodul de sub unghii... 

ȘI TU, CCA? Ei, dar ce să mai vorbim de alții, când noi înșine nu știm să ne purtăm de grijă, măcar acolo unde se poate. Eu înțeleg că nu putem face mare lucru împotriva tancurilor (Rogozin ne-o amintește în permanență), dar unde de emisie pentru Sputnik la ce să le dăm?! Chiar nu ajunge la tărtăcuța oficialilor de la Chișinău că fără suport informațional, fără un avanpost bine asigurat în acest domeniu, niciun tanc nu mișcă în ziua de azi? Cred că este noutatea care m-a indignat cel mai mult în această săptămână. Cu de-a sila poți lua, dar nu poți da... Și nu poți să faci pe cineva să te respecte, dacă nu te respecți pe tine însuți.

RUȘII TREC NISTRUL Pentru moment, sunt doar manevre. La o adică, chiar dacă n-ar fi, ce putem să le facem? Bineînțeles, nu mare lucru, din punctul de vedere al ripostei militare, dar nici molăi nu ar trebui să ne lăsăm. Reacțiile oficiale trebuie să fie imediate. Ezitarea de care am dat dovadă nu e semn bun. Ei testează. Oare până unde se poate merge? Auzisem că astfel se poate măsura grosimea stratului de slănină la porc. Cică se bagă un ac subțire în porc. Ţesutul de grăsime nu ar fi enervat și porcul țipă doar când ajungi la carne vie... Dacă ar avea porcul minte, ar țipa imediat, să nu-l taie...

DIPLOMAT RUS CU COMPORTAMENT DE BĂDĂRAN Cam asta se întâmplă atunci când nu te respecți. Renat Anderjanov, care deține o funcție destul de importantă la Chișinău, se comportăca un adevărat bădăran ieșit la iarbă verde... Cam straniu din partea unui presupus FSB-ist. Nu știu dacă ar fi ceva de adăugat sau de comentat în afară de faptul că acest comportament spune multe și despre noi. Bădăranul trebuie ținut la respect. Altfel nu funcționează. Când îi lași degetul, el te mușcă până la cot.

VITAS-CARATISTUL CU BANI DE LA RUȘI Așa dar, aflăm că bravul Vitas, care dădea cu picioarele în lume în aprilie 2009, primise bani de la Ambasada Rusiei pentru a cumpăra deputați și a dizolva Parlamentul. Ce și cum a fost de la 2009 încoace o știm bine, oare trebuie să mai amintim câte Guverne am avut de atunci? Nu prea are importanță cine anume urma să fie cumpărat, deşi e curios şi acest fapt. Procuratura vorbește de tocmai șapte deputați. Informația-cheie însă este proveniența banilor.

„DADAIȘTII” ÎN SUA Între timp „dadaiștii”, corturile cărora au fost demontate, și înțelegând probabil bine că pe frontul europenilor au fost făcute avansări substanțiale, și-au deplasat artileria în SUA. Năstase zice că se întâlnește cu oameni importanți, dar noi nu ştim cu cine. Gofman zice că nu mai dorește să revină să colaboreze cu CNA-ul, cică trenul lor ar fi plecat... Asta eu chiar nu pot s-o înțeleg. Probabil el speră că va veni FBI-ul să-l aresteze pe Plaha... De fapt, nu contează ce faci, cum faci, minți ori ba, important e să fisurezi edificiul, să semeni coltele dubiului. Plus c’est gros, mieux ça passe, zic francezii. Apoi coltele va crește. Singur. Pe bune, dragi parteneri americani, cum poți să susții niște bandiți?...

PLATONII Rise.md publică un material în care prezintă multiplele fațete ale talentului nostru național, Platon. Pașapoarte diplomatice, paşapoarte false, identități multiple... Te întrebi cum de poate fi posibil așa ceva... Nu pot să cred că un bandit ordinar, oricât de extraordinar ar fi el, poate avea acces la un asemenea arsenal...

 

Cam atât. Totuși, cât de vulnerabili suntem!... De păpat călduți ca pe o pâine caldă... Iar undeva în alte părţi chestii din astea nu trec. Pseudo-jurnaliștii de la SkyNews care au realizat un film-minciună despre un presupus trafic de arme în România vor fi anchetați, iar „actorii” români din reportaj au fost reținuți. Fiindcă o minciună de acest gen e grav! Asta la ei. Iar la noi se dă undă verde pentru Sputnik.md...

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
21 août 2016 7 21 /08 /août /2016 20:07

El pierduse, dar partida mai continua, el nu putea încă renunţa la misiunea lui: da, şi-a zis el cu amărăciune, încă nu a terminat de pierdut.*

Imre Kertész, Căutătorul de urme ((titlu original „A nyomkereső) Actes Sud, 2005, p.140)

 

Am ferma convingere că toate câte se întâmplă, fiecare cuvânt rostit, fiecare mișcare, stare, sentiment, rămân încrustate profund în materia obiectelor înconjurătoare. Și ele știu să ne restituie toată această încărcătură informațională, reflectând în permanență vibrațiile pe care le țin înmagazinate printre particulele materiei… Numai că noi devenim din ce în ce mai analfabeți în această știință a lucrurilor… Cine știe dacă nu este tocmai acesta acel blestem babilonic, acel limbaj originar pe care l-am pierdut drept pedeapsă pentru trufia de a ne fi creat un limbaj al nostru, al oamenilor? Și totuși ceva în ființa noastră mai simte reverberațiile undelor pe care ni le-o trimit unele obiecte, pereți, arbori, locuri... Nu vi s-a întâmplat niciodată să fiți cuprinși de o tulburare neînțeleasă în anumite împrejurări sau luând în mână un obiect? Nu v-ați simțit niciodată incomod atunci când v-aţi așezat pe un scaun sau la o masă, fără a mai vorbi de jilțurile, paturile pe care nu te-ai așeza niciodată, nici în ruptul capului, fără ca aceste sentimente să aibă vreo explicație rațională anume? Ori invers, treceți pe lângă un obiect pe care numaidecât trebuie să-l atingeți, să vă contopiți în el, să faceți totul pentru că suprafața de contact fizic să fie cât mai mare... Cred că nu în zadar toate revoluțiile și regimurile care proclamau o „lume nouă”, crearea unui „om nou”, nu uitau să atace și obiectele... Vechiul și tot ce poate mărturisi despre trecut trebuie să dispară!

 

xxx

 

Nu mă mai pot apropia de Alma Mater, de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți... Și astă vară am trecut prin față, m-am uitat lung la poartă, dar nu am intrat. Acei din generația mea și promoțiile anterioare mai țin minte configurația blocurilor din campus. Iar acei care au absolvit „Limbi și Literaturi străine” mai țin probabil minte cum arăta Blocul IV, blocul nostru... Era o clădire nu prea arătoasă, cu două etaje, cu pereții groși de aproape un metru, cu scări de lemn, cu podele care scârțâiau și se îndoiau sub pașii noștri în aule, cu un linoleum deloc uniform și cârpit pe alocuri la parter, cu un WC care nu funcționa practic niciodată, cu ferestre care nu se deschideau, iar pe unele din cele care se deschideau trebuia să le ții bine că să nu le scapi afară... Dar era un bloc în care se învăța bine, ne ajutau și pereții, cred că ei știau pe de rost conținutul tuturor manualelor de atâția și atâția ani și generații care au studiat acolo și ei vibrau în unison cu noi. Ne simțeam confortabil, locul era oarecum intim, emana căldură, era blocul celor de la „limbi stricate”, blocul nostru...

 

Clădirea a fost demolată nu mult după ce am absolvit facultatea. În locul ei a fost ridicată una alta, mai mare. Anume așa, mai mare, căci nici arătoasă nu e, nici... Ce mai, e de-a dreptul hidoasă, construită de mântuială, când am intrat eu pentru prima dată acolo, necesita deja reparații. Lumea zice că a fost ridicată de o firmă de construcții înființată de fiul rectorului de atunci... Dar asta e o altă poveste. În blocul nou nu am intrat decât o singură dată. Dar întreaga mea ființă se cerea afară... Și astăzi, când trec cu copiii mei pe acolo, cum să intru? Priviți, dragii mei, locul unde a învățat tatăl vostru, dar care nu mai este?...

 

Însă această poveste nu este despre Blocul IV. Este despre altceva. Alături de acel Bloc IV mai era o clădire pe care o cunoștea bine toată Universitatea. Una cu un singur nivel, lungă. Avea opt rânduri de ferestre de-o parte și de alta și două intrări, câte una la fiecare capăt. În acea clădire se afla punctul medical și contabilitatea. Fiecare student intra cel puțin dădăori pe acolo. Iar șefii de grupă mai aveau misiunea de a merge o dată pe lună la contabilitate să ridice bursa pentru întreaga grupă. O cunoșteam mult înainte de a fi devenit student. Din fragedă copilărie. Veneam acolo la mama, care era medic. Îmi plăcea locul. Ridicam trei trepte înalte ale pragului înainte de a intra. Apoi urma o ușă dublă, cu suficient spaţiu între care noi puteam lesne să ne ascundem. Era fain să stai acolo, între două uși, la adăpost. Apoi era un culoar lung care traversa casa de la un capăt la altul, separat la mijloc cu un perete din lemn cu o ușă condamnată, care de fapt separa punctul medical de contabilitate. Acel coridor servea și de sală de așteptare pentru studenții veniți la consultare. Cabinetul mamei era primul pe partea stângă. Pe partea dreaptă era cabinetul stomatologic. Ținând cont de faptul că acolo era și WC-ul, intuiesc că trebuia să fie cândva dormitorul stăpânilor... Mai departe, pe stânga, era cabinetul de proceduri. Era locul nostru preferat. Ne plăcea la nebunie să stăm acolo. Nu știu de ce. Mama ne dădea de grijă să nu atingem nimic căci erau câteva aparate în acea sală și eram obligați să stăm cuminte, dar am tot fi stat și stat, chiar și așa, constrânși să nu coborâm de pe banchetă. Sunt convins că era camera copiilor acolo... Apoi, pe dreapta – un cabinet mare, care nici nu prea știu la ce servea, dar acolo era biroul infirmierei-șef, dulapuri cu farmacia, o instalație pentru sterilizare... Era sala cea mai mare... Avea tocmai patru ferestre! Probabil acela era cândva salonul... Ne plăcea să venim la mama la lucru. Colegile mamei ne alintau, iar în fața clădirii, între blocul IV și un cămin studențesc era un soi de teatru de vară cu un teren îngrădit, ideal pentru părinți, căci erau doar două porți pe care se putea ieși din careu și era ușor de delimitat unde nu se poate de mers, cu un brad mare în centru și un bloc enorm de marmoră albă decorativă lânga tulpina lui pe care ne plăcea să ne cățărăm...

Povestea fără de povestea lui Yaşa

Însă această poveste nu este nici măcar despre clădirea în care se afla punctul medical... Deși ar putea fi.

 

Cândva demult, incă înainte de a cunoaște eu acel loc, cam pe la începutul anilor 80 ai secolului trecut, tinerii lucrători medicali au fost confruntați (aici ar fi mai potrivit să folosim „confruntate” căci erau doar femei acolo, 1 medic, 2 infirmiere, 1 dentist și o dereticătoare) cu o situație destul de inedită și oarecum jenantă. La un moment dat a început să vină un bătrânel pe acolo. Era foarte bătrân. Venea în fiecare zi pe la o amiază. Și putea să stea acolo ore în șir. Nu, el nu crea alte probleme. Era politicos și drăguț cu lumea. Venea șontâcăind și se așeza pe una din treptele pragului. Și pur și simplu stătea...

 

Pe moșneguț îl chema Yaşa. Avea peste 80 de ani. Nu mai avea pe nimeni. Unde a fost până atunci? Unde locuia? Unde dormea nopțile?...

 

Venea în fiecare zi și se așeza pe prag. Și stătea. Se saluta cu fiecare vizitator. Era foarte amabil. Atât. A durat doar câteva săptămâni. Apoi Yaşa nu a mai venit...

 

Ca să plece, ieșea cineva și începea să-l roage: „Yaşa, aveți nevoie să vă odihniți, să mâncați ceva, sunt ore de când stați aici. Poate mergeți acasă?”

 

La care Yaşa răspundea invariabil acelaşi lucru: „Fetelor, dar eu sunt la mine acasă...”

 

Casa la care venea Yaşa a fost demolată odată cu Blocul IV...

 

 

* (Traducere proprie din franceză)

 

Imagine: În imagine se vede acea mică curte interioara din faţa punctului medical. Altădată mai era acolo şi un teatru de vară, care a fost la fel demolat. Tot spre această curte dădea şi pragul punctului medical pe care stătea Yaşa. Din păcate, blocul de marmoră albă nu mai este lângă brad. Oare a cui curte o fi decorat acum? În dreapta pozei se întrevăd scările noului bloc hidos ridicat în locul vechiului IV şi al casei lui Yaşa

Published by Vitalie Vovc - dans Poveşti de-acasă
commenter cet article
16 août 2016 2 16 /08 /août /2016 12:23
Spațiul în care se furǎ

Un gând care s-a născut înainte de vacanță și care s-a înrădăcinat după trei săptămâni petrecute în Republica Moldova: Degeaba! Mă uit la cine au fost la putere până nu demult. Mă uit la cine sunt astăzi. Mă uit la ce vine din urmă. Degeaba! Și să știți că ei chiar sunt buni. Oricât de paradoxal nu ar fi, dar eu chiar cred că acei pe care-i numim noi „clasǎ politicǎ” astăzi sunt mai buni, mult mai buni decât acei care au fost ieri... Și tocmai asta e și tragedia noastră. 

 

Cum e să conștientizezi că un sfert de secol s-a scurs degeaba? Dureros? Acum nici măcar dureros nu este. O simplă și fatalistă constatare că toate eforturile sunt zadarnice. Și mâine va fi la fel. Indiferent de cine va câștiga alegerile. 

 

Iată de ce:

 

Cică marele istoric rus, Karamzin, fiind în vizită la Paris, a fost întrebat de cineva din emigrați: “Daca se poate, în două cuvinte, ce se întâmplă în Rusia?”. Și omul a răspuns laconic: „Se furǎ” (Воруют). Se întâmpla cu vreo 200 de ani în urmă... Nu am intenția să mă pronunț despre toate câte se petrec în Rusia. E problema lor. Dar noi am trebui să conștientizăm bine un lucru: în Rusia se fură. De când lumea. Sistemic. E parte a culturii societale rusești: obediență față de țar, care decide care și cât are dreptul să fure! 

 

Și cât timp noi vom continua să trăim în spațiul socio-cultural și valoric rusesc, nu se va schimba nimic. Va fi mai bine sau mai rău. Unii vor fi mai hrăpăreți, altora li se vor scurge mai multe printre degete, dar esența va rămâne aceeași: se va fura! Fiindcă așa-i regula: Воруют.

 

Și lupta împotriva corupției nu va fi altceva decât o luptă pentru dreptul excluziv de a fura. 

 

25 de ani nu au fost de ajuns că să înțelegem acest lucru elementar? 

 

Iar noi continuăm să trăim în spațiul mediatic, cultural, valoric rusesc... Într-un spațiu unde elementar „se furǎ”. Și nu-i nimic de făcut, atât timp cât nu faci altceva, cu totul altceva...

 

Imagine: V.I. Surikov „Боярыня Морозова” (1884-1887)

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
19 juillet 2016 2 19 /07 /juillet /2016 13:47
To read or not to be?

 

TEXT SCRIS PENTRU „FILE DIN VIAȚǍ SI CǍRȚI

 

Atunci când călătorești în transportul public parizian ceea ce frapează, în primul rând, este numărul persoanelor care citesc. Și așa a fost întotdeauna. Chiar și proliferarea gadgeturilor electronice nu a pus capăt acestei cutume. Cert, acum mulți citesc și de pe suporturi de alt tip (e-bookuri de ex.), dar citesc!

 

Dacă-l vezi cu cartea în mână pe cineva la Chișinău ai impresia că ai dat de un OZN. Faptul că la noi se citește puțin nu este o noutate. Acei puțini care constituie nucleul cititorilor din R. Moldova par a se cunoaște deja nominal (grație noilor tehnologii, printre altele) și, în pofida aparențelor, căci tot ei sunt și acei care produc texte (nu neapărat literare), nu sunt nici reprezentativi, nici suficient de influenţi pentru a avea o pondere sau un rol de formatori de opinie…

 

Citeam recent un studiu care afirmă că tineriii care au crescut în case în care sunt multe cărți (acei care au efectuat studiul nici nu au încercat să meargă mai departe, să vadă, de exemplu, cât și ce ce anume citește copilul, ce statut social au părinții, etc., etc.) au mai târziu o reușită socială net peste medie. Iată-așa o legitate: cărți = reușită socială! Statistică implacabilă… Par a fi niște banalități, dar… Cine nu-și aduce aminte de faimosul „Da’ ce, am să-l fac profesor?” de la noi. Încăpățânarea seculară a moldovenlor de a nu face carte (mai cu seamă de a nu citi, căci studii se pare că se mai fac, mai rău cu lectura) pare absurdă și inexplicabilă… În schimb, suntem meșteri la tânguială. Nu funcționează ceva și gata! De 25 de ani…

 

Un publicist celebru (nu-i de pe la noi şi nu am să-i pomenesc numele, căci nu are nici cea mai mică importanță în economia acestui text) afirma recent într-un interviu că el nu mai citește literatură. Fiindcă ea ar fi falsă. Că nu mai are timp pentru beletristică. Numai că omul, în dorința sa de a epata publicul larg, minte și induce în eroare cu nerușinare spectatorul care-l privește la televizor (în loc să citească o carte). Minte, fiindcă, chiar dacă și nu citește literatură „nouǎ” (dar cine știe cum o fi în realitate?), îi cunoaște pe clasici destul de bine și induce în eroare, fiindcă marea majoritate a auditoriului său nu are nici minimumul din lecturile clasice „obligatorii” însuşite… Or, publicistul nostru dă dovadă de o cultură generală mult peste media populară.

 

Literatura, dacă e să fim onești, nici nu pretinde la statutul de „adevăr”. Din momentul în care am spus „literatură” trebuie să asumăm automat faptul că vorbim despre o realitate specifică, scripturală.

 

Literatura, indiferent de gen, este o lume a ideilor și oricât de „realist” nu ar fi textul, oricât de mult nu ar face el trimiteri spre faptele din realitatea considerată „obiectivă”, oricât de mult nu le-ar reclama ori nu s-ar autoidentifica drept unul „realist”, orice text literar rămâne în zona ficțiunii.

 

Cu alte cuvinte, vom zice ceva asemănător cu spusele publicistului pomenit mai sus: literatura nu este niciodată o descriere fidelă a realității! Dar ea nu minte. Ea este o reflecție ideatică a lumii care ne înconjoară și astfel ne ajută să înțelegem ceea ce se petrece cu noi în această lume. Lectura nu este altceva decât un joc permanent, o confruntare și o gimnastică destul de intensivă a ideilor.

 

Un popor care citește întotdeauna are viitor. Un popor care citește mult are un viitor cert. Și această regulă se aplică fără excepții de niciun fel. Nici măcar studiile și acumularea de diplome nu ajută mult. Acumularea de cunoștințe fără plasticitatea gândului nu este decât un set de reguli și de procedee, instrucțiuni tehnice de aplicare a ceva care a fost gândit de alții…

 

Bineînțeles, cu condiția să nu rămâi prizonier al unei singure cărți...

 

Imagine: RICHARD WENTWORTH

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
18 juillet 2016 1 18 /07 /juillet /2016 09:16
Săptămâna cu telenovele

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Imi veti ierta, dragii mai, absenta de vinerea treceuta. Chestia e ca in ziua de joi seara s-a jucat cel mai frumos si mai palpitant meci al Campionatului european în care tricolorii francezi, într-un meci de o intensitate rara, i-au scos dn competitie pe campionii lumii en titre, Germania. Ce pacat ca a urmat finala… A devenit campioana echipa care nu a reusit decât o singura victorie in timpul regulamentar pe tot parcursul competitiei. Ma rog, fiecare cu opinia lui, dar acest nou format, cu 24 de echipe, nu mi-a placut deloc. Goana dupa bani va omorî fotbalul pâna la urma…

Dar sa revenim la berbecii noctri (nota importanta : e o zicala frantuzeasca , nu o insulta, chiar daca tentatia de a crede contrariul este mare si perfect legitima)

TELENOVELA GOFMAN Mai-mai-mai, ce telenovela acum merge pe TV7 ! Ce pasiuni ! Ce dramatism ! Dezvaluiri peste dezvaluiri! Numai ca Dom’ Gofman refuza sa depuna marturii la Procuratura. A fost chemat de mai multe ori si nu s-a prezentat. Acum cica va fi adus de nevoie, daca nu vrea de voie. Si se mai afla între timp ca fratele lui cica lucra la… BEM. Si Ambasada Americii iata ca zice ca nu are treaba Guvernul lor cu vizita lui Gofman in SUA : „We have followed media reports of Mr. Gofman’s visit to the United States. The U.S. Government was not involved in the coordination of his visit, and we refrain from speculation as to the nature of his private meetings. We would refer further questions to Mr. Gofman or his legal representatives.”

AMENINTARE ANONIMA Natalia Morari, acea care il tot intervieweaza pe Gofman pe TV7, post de televiziune detinut de unul din feciorii Lucinschi, membru PLDM, partid creat si condus de Vlad Filat, astazi închis pentru „furtul secolului”, anunta brusc ca ar fi primit niste avertizari de la un insider precum ca i s-ar pregati ceva urât. Cine, când, cum, nu stim. Si nici plângere oficiala nu a depus. Si nici nu prea vrea sa depuna. Cica pentru a-l proteja pe insider. Uite-asa un impas. Nu avem niciun motiv, atâta timp cât nu sunt demascate una câte una (precum colaborarea lui Gofman cu autoritatile americane), sa nu credem ce spun acestia doi. Sau oricare altul din telenovela lor. Dar nu avem niciun motiv nici sa-i credem. Iar o singura minciuna ne permite sa avem dubii referitor la restul „dezvaluirilor”. Eu zic sa privim telenovela mai departe. E facuta bine, in cele mai fidele traditii. Cu mult patos si lacromogene.

NEGOCIERI CU FMI SI MAIA SANDU Intr-o tara din Nordul Europei niste politicieni s-au tot luptat pentru putere si au faurit un ditamai Brexit. In Moldova, Maia Sandu lanseaza o scrisoare catre FMI zicându-le ca guvernantii actuali sunt hoti si ca nu ar trebui sa semneze niciun acord pâna nu scapa de ei. Adica ar trebui sa vina altii, ne-hoti. Probabil se avea in vedere. Daca ar fi venit din partea oricui altcuiva as fi râs... Dar din partea Maiei Sandu... Acei care-mi urmaresc scrierile de mai demult stiu ca nu am fost niciodata un mare admirator al ex-ministrului adulat. Însa scrisoarea respectiva nu este doar o gafa. Este o revelatie. Si iata ce am sa mai zic: daca nu-i acord cu FMI va fi garantat foarte rau. Daca avem acord cu FMI avem sanse.

IN MOMENTUL IN CARE SCRIU ACESTE RÂNDURI, UN ATAC UCIGAS ARE LOC LA NIZZA... DE ACEEA PUN PUNCT AICI.

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
12 juillet 2016 2 12 /07 /juillet /2016 12:16
Despre vizierǎ, paloș și lupta pentru dreptate

 

И поют друг другу – шепотом ли, в крик ли.

Слух дурной всегда звучит в устах кликуш.

А к хорошим слухам люди не привыкли, почему-то

Говорят, что это выдумки и чушь.

 

Словно мухи, тут и там, ходят слухи по домам,

А беззубые старухи их разносят по умам.

 

Закаленные во многих заварухах,

Слухи ширятся, не ведая преград.

V. Vîsoțkii, Cлухи

 

De ceva timp nu mă lasă în pace un gând : discursul mediatic nu are mare lucru în comun cu realitatea. Nu pretind a fi făcut o mare descoperire sau că aș fi ajuns abia acum la această concluzie. Dar cert este că astăzi citesc cu multă circumspecție orice nu ar apare în spațiul public. Ceea ce se vehiculează prin diverse media, pe rețelele de socializare, din ce în ce mai influente, toate aceste dezvăluiri și bombe mediatice participă la edificarea unei noi realități, un fel de meta-realitate, în care ne complăcem să evoluăm în funcție de propriile convingeri (și astea din urmă oare cine le construiește ?) sau, și mai rău, interese. 

 

Noam Chomsky edita cândva o listǎ din 10 reguli de manipulare perfect valabile oricând și oriunde. Însă perversitatea lor constă în faptul că, chiar dacă le cunoaștem pe de rost, nu suntem vaccinați în niciun fel. E și uman până la urmă, căci fiecare din noi are nevoie de certitudini, un soclu pe care ai putea să-ți definești propriul loc în mediul ambiant și de la care pornesc ramificații de tot felul: atitudini, reacții, acțiuni... 

 

Iar toată mașinăria mediatică de astăzi asta face: atacă soclul. La un nivel extrem de simplu, cine este bun versus cine este rău, cine este hoț versus cine este integru, cine este ca noi și cine nu este, cine ne vrea binele versus cine ne vrea răul, ce este bine și ce este rău. Da, până la urmă totul de aici începe:  Крошка сын / к отцу пришел, / и спросила кроха: / Что такое / хорошо / и что такое / плохо?.

 

Ce facem? Cum să separăm grâul de neghină? Nu am răspuns. Și nu cred că cineva poate să-l aibă. Urmăresc cu mare tristețe cum ne bate vântul de la o moară la alta, persoane, personalități, instituții întregi se plasează conștient sau inconștient de-o parte sau de alta, uitând cu desăvârșire de rațiune, iar pentru anumite instituții chiar și de corectitudine deontologică, căzând în extreme patetice (vezi regula nr. 6 a lui Chomsky...) și generând la rândul lor postări sau materiale lacrimogene... Cercul s-a închis, bucla e buclatǎ: răul e întruchipat, luptăm împotriva lui generând alt rău, căci viziera ne este deja pusă, lancea ne este pregătită (deja?)...  

 

X vine la Y la o emisiune televizată, care apare pe un canal Z, carele canal Z aparține unui politician W, carele politician este parte beligerantă într-un război mafiot... 

 

Iată la ce mă mai gândesc: să-i lăsăm la o parte pe acei plătiți și care mint din interes. Ce să-i faci, dacă se câștigă bine? Dar ei, oricât de mulți nu ar fi, rămân totuși puțini. Noi, ceilalți, ce facem? Noi, acei mulți? Rămânem proști? Ne punem viziere? Să știți că e o regulă: din moment ce ai îmbrăcat zale, imediat se găsește cineva să-ți dea și paloșul.  Și îl veți lua singuri, de bună voie... Căci „rǎul” se vede atât de bine prin deschizătura îngustă...

 

Noi, ceilalți, cei mulți, care nu suntem plătiți, avem încă o noțiune de bine și de rău cât de cât nealterată. Dar ne împărțim în tabere și luptăm împotriva celor de teapa noastrǎ care luptă pentru același bine?

 

Suntem până la urmă la fel... Doar că prostiți diferit.

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
5 juillet 2016 2 05 /07 /juillet /2016 16:56
Cum să-ţi educi copilul: 10 reguli de aur

De mai bine de cinci ani sunt tată. Bun sau rău cine s-o ştie? Vor decide copiii mei mai târziu. Dar eu ştiu ca ei sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepti, fără nicio îndoială, şi aici nu mă interesează opinia celorlalţi. La fel precum, sper, nici ceilalţi părinţi nu ar trebui să ţină cont de această părere, căci ei ar trebui s-o aibă pe-a lor, la fel de categorică şi indiscutabilă. Ceea ce va urma nu este o lecţie adusă cuiva. Dar dacă cineva din cititorii acestor rânduri este curios să afle câte ceva din experienţa unui tată împlinit, poftim: iată câteva reguli pe care le-am aplicat, le mai aplicăm şi parcă nu prea am dat greş.

 

  1. Copiii trebuie să fie iubiţi: Pare elementar. Dar copiii mai trebuie şi SĂ ŞTIE că sunt iubiţi. Nu ezitaţi să le-o spuneţi. Cât mai des. Să materializaţi cumva afecţiunea D-stră. Fiindcă mi-a fost dat să aud şi asta: „Copilul, trebuie să-l iubeşti, dar el să n-o ştie”. Adică să nu se suie în cap, să nu fie alintat... Dar atunci cine altul să-l alinte? Ş-apoi, bine, cât sunt mici şi totalmente dependenţi de cei mari, e uşor, dar când creşte mai mare? Ce va face el când va da de greu? Când i se va întâmpla ceva grav? La cine va veni să se destăinuie?

 

  1. Fiţi un exemplu: Am auzit pe undeva aşa un proverb: „Nu are rost să-ţi educi copilul, el oricum are să-ţi semene”. E un mare adevăr în cele spuse. Nicio regulă de niciun fel nu poate fi impusă unui copil dacă adulţii nu i se conformă. Şi câteva lucruri elementare: casa e un sanctuar! În casă nu se strigă, nu se ceartă, nu se insultă. Nu există nimic mai traumatizant pentru copil decât certurile între parinţi. E un bun exerciţiu şi pentru adulţi: orice se poate discuta calm şi fără excese.

 

  1. Copilul trebuie ascultat: Copilul, spre deosebire de mulţi adulţi, nu îndrugă prostii. Niciodată! Ceea ce spune el este important! Şi el aşteaptă feedback. Nu se poate să iei în derâdere ce spune el, să diminuezi importanţa spuselor lui. Mai ales în faţa celorlalţi. Şi nu vorbiţi despre copil cu alţii de parcă el nu ar fi alături şi nu ar asculta... Doar nu faceţi asta cu adulţii?

 

  1. Respectă-ţi promisiunile! Nu promiteţi nimic copilului din ceea ce nu sunteţi capabili să realizaţi sau dacă este incert. Încrederea şi de aici începe. Este inadmisibil să promiţi ceva numai pentru a scăpa de sâcâielile lui mizând pe faptul că „va uita”. Copilul nu uită nimic! Apropo, în acest fel poţi să-i ceri să-şi onoreze şi el promisiunile.

 

  1. Atunci când un copil plânge – e grav! De ce consideraţi că un adult care plânge merită compasiune, iar lacrimile unui copil sunt doar mofturi? Da, jucăria care s-a stricat, ori pe care a pierdut-o, este importantă pentru el. Şi cine să soluţioneze aceste probleme foarte importante dacă nu tata sau mama? Fiţi pe pace, mai târziu vin alte griji, la fel de importante şi în faţa cărora vă veţi simţi mai neputincioşi, aşa că profitaţi, reparaţi ori găsiţi jucăria.

 

  1. Nu există NU neargumentat: Fiecare „NU” trebuie să fie urmat de „FIINDCĂ”. Şi argumentul trebuie să fie beton. Şi NU-ul să fie irevocabil. De cele mai multe ori interdicţiile adulţilor sunt nejustificate, sunt făcute din lene sau egoism. Dacă nu găsiţi o justificare credibilă pentru „nu”, înseamnă că el nu trebuie să existe. Şi nu poate exista „nu” de la mama şi „da” de la tata. Divergenţele respective se discută fără prezenţa copilului.

 

  1. Pruncii trebuie ţinuţi în braţe: Mult. Cât mai mult posibil. Nu este adevărat că lăsându-i pe jos, în ţarc sau în pătuc ei învaţă să fie independenţi. Dimpotrivă. Lumea copilului se deschide şi se măreşte progresiv. Iar braţele părintelui exact asta înseamnă – spaţiu securizat. Cu cât mai mult îl ţineţi în braţe cât e mic, cu atât mai sigur va explora şi-şi va apropria spaţiul din apropiere. Până când va pleca în lumea mare şi veţi regreta ziua când aţi fi putut să-l ţineţi în brate, dar nu aţi făcut-o...

 

  1. Copilul nu se pedepseşte: Copilul, dacă face o boroboaţă, trebuie să înţeleagă că a făcut ceva rău. Atât. Pedepsele sunt o formă de violenţă şi de exercitare a puterii noastre. Ele nu educă. Eu unul prefer ca copilul să se comporte în funcţie de o grilă valorică „bine vs. rău”, nu din frică. În principiu, acesta este unul din rolurile primordiale ale părinţilor, să înveţe copilul cum să deosebească binele de rău. E mai complicat, vast program, cum s-ar zice, dar e mai durabil. Şi încă ceva foarte important: atunci când copilul face „o boroboaţă”, prima întrebare pe care trebuie să v-o puneţi este dacă el ştie că a făcut o boroboaţă. De unde să ştie un copil că a răsturna o strachină cu borş pe jos (e atât de amuzant să te joci în băltoaca din bucătărie!) nu e bine, daca nu i s-a explicat niciodată? (Vezi regula de mai sus: „Nu, fiindcă...”). Şi apropo, lăsaţi copilul (cât e mic) să mănânce cu mâinile: îi trece repede, dar este o formă de a-şi apropria spaţiul. Simţurile nu au aceeaşi valoare la diferite vârste.

 

  1. Lăsaţi-l să facă ce vrea! Vrea să deseneze? Cumpăraţi-i foi şi vopsele (deşi vopsele trebuie să-i cumpăraţi oricum, altfel de unde să ştie că-i place să deseneze?)! Desenează pe perete? Nicio problemă, noi am prins o foaie mare pe perete şi au desenat pe ea (cu explicaţiile de ce să nu deseneze în alte părţi decât pe foaie). Vrea să scoată din sertare? Poftim: sertarul din care se scoate tot e la dispoziţie! Vrea să arunce pe jos CD-uri? Poftim: o cutie cu CD-uri (neînsemnate) au fost puse la înălţimea lui. În bucătărie mult timp a stat un bol cu fasole pe care copiii îl răsturnau şi-l înşirau când vroiau (mamă, cum m-am mai săturat să le strâng din urma lor!) În genere, străduiţi-vă să limitaţi la maximum interdicţiile. Poamele interzise sunt, de regulă, cele mai dulci.

 

  1. Petreceţi timp cu copiii: Cât mai mult şi mai diversificat posibil! O banalitate, dar uităm des de asta... Jucaţi-vă cu ei! Grădiniţa şi şcoala nu poate să vă înlocuiască. Servici, viaţă mondenă şi socială, atâtea altele câte vă fac viaţa mai „frumoasă”, trebuie să treacă pe planul doi, trei ş.a.m.d.

 

Cam atât. Am încercat să limitez la zece. Mai sunt şi altele, dar sunt mai puţin importante sau derivate. Mă veţi întreba dacă funcţionează. Ce am obţinut? Boţul meu de fată, la cei cinci ani ai ei, e dezgheţată foc, cu multă personalitate, încăpăţânată, exuberantă şi neastâmpărată, dar foarte politicoasă, cu care se întâmplă să negociem dur şi lung anumite lucruri, căci ea argumentează extraordinar de bine orice dorinţă şi justifică orice decizie luată. Da, şi cel mai important: când îmi zice „Tati, eşti cel mai dulce tati din lume!” mă topesc şi zic că nu am greşit prea mult.

Aveţi încredere în copiii voştri: ei ştiu şi pot mult mai multe decât ne închipuim noi, adulţii!

 

Imagine: Cezara Kolesnik, "Fraţii"

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
4 juillet 2016 1 04 /07 /juillet /2016 12:32
Săptămâna în care s-au întâmplat Brexit, Shorin şi Filatend

 

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

RADU ALBOT: UN PAS MAI MULT LA WIMBLEDON Nu tare demult vă scriam despre performanța excepțională (pentru noi) a lui Radu Albot la Roland-Garros. Dar la Wimbledon Radu a făcut-o și mai lată! A trecut de primul tur! O să-mi ziceți că nu-i mare treabă, mai ales în comparație cu revoluția mondială, iată islandezii la campionatele europene, asta zic și eu performanță!, dar ne mulțumim și noi cu ce avem. Iar Radu chiar a fost bun! Să-l vedem acum și în turul 3 pe undeva!

DE 76 DE ANI DUREAZĂ Totul a început acum 76 de ani… Tot ce se întâmplă astăzi cu noi își are rădăcinile în acele tragice evenimente. Pe 28 iunie 1940 URSS anexa Basarabia. În următorii 10 ani teritoriul respectiv pierdea 1/3 din populaţie…

BREXITIDIOTISM Fără îndoială, noutatea săptămânii care a trecut au fost rezultatele referendumului din Marea Britanie. Ceea ce se întâmplă nu este bine pentru nimeni. Atunci când politicienii se joacă de-a țara-n bumbi țările mari devin mici. Vom vedea ce va mai fi. Dar am o singură certitudine : acei care vor plăti toate facturile vor fi tot acei amărâți, acei care au votat YES. Iar pentru noi acest lucru schimbă multe. Mai vreți în Europa? Se poate! Iată cum se face repede și ușor.

SHORIN Ilan Shor a fost arestat pentru 30 de zile. Brusc i s-au descoperit boli și malformaţiuni incompatibile cu aflarea în închisoare. Compatibile cu participarea în campanii electorale (generatoare de stres, nu-i așa?), dar nu cu arestul. Dar cea mai mare rușine pentru noi toți, iar pentru orheieni chiar e o palmă, sunt acei “protestatari” care cer eliberararea primarului… Era un cântec cândva : «Lucruri stranii de tot se întâmplă pe glob»...

FILATEND Lui Vlad Filat i s-a cetit sentința. 9 ani + confiscarea averii. Păcat că nu a fost process deschis. Deși, iată la ce mă gândeam eu chiar astăzi: acum câteva luni strigau toți la cer precum că, vedeți D-stră, Guvernul a fost investit pe furiș, noaptea… Nu știu cum se făceau a uita că «protestatari» luau cu asalt chiar în acele clipe Parlamentul… Așa și aici : mi-ar fi plăcut să fie un proces deschis. Dar poate elementar nu era posibil? Ce țară e asta oare în care nu ai dreptul la niște lucruri elementare : un dialog civilizat, o justiție echitabilă, niște informații fără manipulare, ori măcar fără minciună? Cât de perversă trebuie să ne fie mintea pentru a nu recunoaște că albul e alb și negrul – negru? Întrebări retorice și fără noimă… 9 ani. Procurorii zic că-i puțin. Dar eu mă aștept ca Filat să atace decizia la CEDO. Și, după cum vă scriam încă hăt demult, e foarte și foarte posibil să fie achitat. Iar noi să-i mai plătim și despăgubiri…

GOFMAN, BEM? În săptămâna care a trecut mare zarvă a făcut o emisiune televizată cu un fost mare ștab de la CNA, Mihail Gofman. Acel Mihail Gofman despre care Ziarul de Gardă scria în 2014, prezentându-l drept cel mai bogat angajat al CNA-ului. Cu alte cuvinte – un hoț. Care uite că astăzi vine să ne salveze de «oligarhi». Tocmai el. Bineînțeles a zis ce au mai zis mulți până la el : « Știu, dar nu vă spun nimic. Veți afla la timpul potrivit ». Adică acum nu este potrivit. PA l-a și chemat la o «discuție»… Dar eu zic că trebuia să-l aresteze direct. Fiindcă ori știi ceva și scrii negru pe alb ce știi și te duci în treaba ta (eventual cu un program de protecție a martorilor), dar dacă nu scrii nimic, faci dubă (ori pentru complicitate, ori pentru calomnie sau fals)! M-am săturat până-n gât! Unul zice că aruncă în aer „toată clasa politică", altul... Iată acum ăsta... Mă, deștepților, ori o aruncați odată, ori nu mai tulburați apele aiurea! ... Și m-am săturat până peste cap de „va veni timpul și veți afla"! Soră cu "așa au fost timpurile"… Apropo, Leancă zice că omul elementar minte și că nu a existat niciun grup secret.

VAMEŞEXIT Dar nu total, ci doar 15%. Sper că este exact așa cum scrie în presă și nu doar o schimbare de gardieni pe urma schimbării boierului… Numai că acum ar trebui de continuat și de întrebat: dar cum au ajuns oamenii ăștia «incompetenți» vameși? Cine i-a angajat? Și cum răspunde?

AMENDEVEREST Record, Dom-lor! Avem cele mai mari amenzi din lume! Știți de ce mai există corupție (încă o cauza)? Fiindcă se creează o situație în care costul circuitelor și schemelor corupţionale este mai mic decât costul celor oficiale. Apoi cum facem, juma-juma, Dom’ polițist?...

BACLESS Doar 54% din candidații care s-au prezentat la Bac l-au susținut. E o catastrofă. Nici nu vreau să caut cauze și explicatii… Doar gândiți-vă la destinul acelor 46%...

PCRMCEC Așa dar, afacerea ceea veche cu Președinția CEC-ului s-a făcut! Ce și cum anume se pare că nici fracțiunea comuniștilor nu o știa, dar înțelegerea este înțelegere și a fost respectata. De-am ști care anume a fost înţelegerea…

IRINA VLAH CONVOCATĂ Başcanul Găgăuziei a fost convocată la Ambasada Rusiei pentru a da explicații despre întâlnirea pe care a avut-o cu Erdogan… Acum închipuiți-vă așa o situație: Ambasadorul Moldovei în Franța îl cheamă pe Primarul de la Nantes pentru a-i cere explicații din cauza că l-a văzut pe… Putin să zicem. Absurd ? Eu zic că-i absurd. Dar Vlah singură-i de vină. Când te-nscrii sclav la stăpân așa-i.

SALARII MAI MARI Au moldovenii așa un semn: dacă vin alegeri – se măresc salariile. Ori invers. Iată că se vor mări, chipurile, salariile medicilor… 

Și ultimul lucru despre care am dorit să vă scriu astăzi. Săptămâna care a trecut moldovenii au inițiat cu Ucraina niște discuții referitor la barajul de la Novodnestrovsk. Din cauza acestui dig Nistrul este astăzi un râu agonizant, practic mort. Ecologiștii mă vor înțelege. Nu este o problemă minoră. Chiar una din cele mai stringente. Și faptul că au început negocieri e un lucru bun. Rămâne de văzut care vor fi pașii următori.

Published by Vitalie Vovc - dans Dări cu păreri
commenter cet article
1 juillet 2016 5 01 /07 /juillet /2016 13:55
caldarâmul

Din caldarâmul străzii pe care o parcurg

Cel puţin de două ori pe zi

Ca o suveică

Târându-mi firul destinului asemeni unui păiangen

Prin urzeala întinsă de alţii

A început a izvorî nisip galben

 

(Aici un poet mai meseriaş

Ar scrie “nisip violet”, „roşu” ori „verde”,

Dar nisipul care izvora pe strada mea

Era cât se poate de banal.

Şi-apoi noi aici nu facem

POEZIE

Ci descriem un caz particular,

Acel al nisipului galben şi banal

Care din cauze obscure

A început a izvorî

De printre cuburile de granit ale caldarâmului)

 

Nimeni nu a înţeles

Acest fenomen extraordinar

Din punctul de vedere al fizicii

Şi destul de tern

Din punct de vedere poetic

Dar nici nu a întrebat careva ceva

Nu a căutat explicaţii

Municipalitatea chiar era destul de satisfacută

În fiecare dimineaţă şi seară

O echipă specializată încărca

Câte un camion de nisip

Şi-l vindeau la prêţ de piaţă

Completând bugetul scund al oraşului

 

Iar nisipul tot izvora

Poeţii îşi căutau de treabă

Căutând metafore mai… poetice

Culori mai ţipătoare

Şi materie mai aeriană

Iar fizicienilor

Primăria le-a interzis accesul

Nu carecumva să perturbe

Funcţionarea serviciilor municipale

 

Iar nisipul tot izvora

Şi dacă s-ar fi găsit cineva

Să tragă cu urechea

La ce se întâmpla pe acea stradă

Hăt după miezul nopţii

Ar fi auzit desluşit un vuiet surd

Ar fi auzit cum miriade de părticele de cuarţ

Îşi fac loc către suprafaţă

Scrâşnind, rozându-se una pe alta

Acest cor al forţei abrazive

În mişcare

Şlefuind şi fasonând blocurile de caldarâm

 

Până când, într-o zi

Mii de bule de granit, perfect sferice,

Au luat-o la vale

Şi huruitul lor a înfricoşat lumea

Şi nimeni nu a îndrăznit să le stea în cale

De teamă să nu fie strivit.

Published by Vitalie Vovc - dans Aiureli la subiect
commenter cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher