Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 mars 2011 1 14 /03 /mars /2011 17:26

Mergeai, fluturîndu-ţi coama prin focmiddle-management

Alergai, căutind căuşe cu ghiaţă

Zburai brownian şi alergic, vectori ad-hoc

Căutai... şi uitai... sizifică, isterică viaţă!

 

Mergi astăzi cu ochii arînd în asfalt

Alergi uneori mînat de şuturi în spate

Zbori mult... low cost cel mai des...

                pe aripi de fier, rectilin şi înalt

Găseşti, urmînd procese, metode şi postulate...

 

Frustrări calibrate, clădite, triate

Stocate în sînge, în piele, în coaste

Şi ură... Ce ură!

Scrîşneşte din unghii să-ţi crape

                şi smalţul din gură

Urăşte cu bine, de bine, spre bine, măi frate!

 

Etilică seară

Irish Pub. Down Town...

Cimitir de snobism şi cinisme şi ...isme

Ieşti beat. Urli, imitînd sirene în noapte

Şi-ti cresc nostalgice aripi de dor sfîrtecate...

Partager cet article
7 mars 2011 1 07 /03 /mars /2011 12:19

După mai multe postări cu overdoză de seriozitate, cred că a venit vremea şi pentru o poveste. Voi începe, ca de obicei, cu un prolog care se leagă ca nuca de perete de conţinutul ei:

 

Îmi plac foarte mult filmele lui Kusturica (ei, poate cu excepţia ultimelor două). Multor occidentali - nu prea. Ar fi, chipurile, prea... burlesc, ireal de burlesc. HA! Ei nu ştiu ce înseamnă Balkani!

 

Gata, am dat cu nuca, trec la perete. Mai bine zis la prologul care e legat de poveste ca cîinele de cuşcă în ograda gospodarului.

 

Mulţi dintre Domniile voastre zburaţi relativ regulat cu avionul. Apanajul epocii moderne: telefon portabil – internet – avion. Dacă citiţi aceste rînduri, înseamnă că aveţi acces la Internet. Telefon portabil - la sigur. Respectiv, deduc că zburaţi cu avionul. Dacă încă nu aţi zburat, fiţi pe pace, este inevitabil. Chestiile astea merg la pachet. Ca vaccina şi gripa. În sensul că dacă v-aţi vaccinat, neapărat veţi boli de gripă. (mda... cam multe nuci...)

 

Cei care zboară cu avionul de mai demult, probabil îşi mai aduc aminte de Aeroportul Internaţional de la Chişinău de acum 7-8 ani. O construcţie lugubră prin care treceai ca oaia la strungă cu acelaşi confort şi cu aceleaşi consecinţe. Adică erai cvazi inevitabil muls... Atît la plecare, cît şi la sosire. Cei care nu au zburat decît recent, au ratat o experienţă edificatoare!

 

Eu am început a zbura cu avionul de prin 1998. Regulat. Dus şi întors. Pot spune azi fără nici o ironie: Aeroportul din Chişinău este unul foarte şi foarte ok. Micuţ, drăguţ şi relativ confortabil.

 

Un lucru nu s-a schimbat. Şi nu se va schimba. Sper. Senzaţie cunoscută de toţi acei care locuiesc în nordul Europei şi care-şi petrec vacanţele în Moldova. Momentul. Valul. Eh... cînd faci primul pas din avion direct în arşiţa de 40°C. HHHUUUUHHHH. Corpul, perfidul, e deprins cu molicelul temperaturilor ce oscilează între 15-25°. El, corpul, nu prea înţelege ce-i cu căuşul ăsta de căldură. Ho, nebunule! Ai crescut la ţară, ai alergat prin colb pînă la glezne în luna lui cuptor pe vremuri... Ai uitat? Care saună? Ai ajuns ACASĂ! Prea tîrziu... El, organismul, a facut deja conecţiunile nervoase necesare şi eliberat vre-o doi litri de lichid... Mizerabilul! Nici un respect faţă de elementarele norme estetice... ptfuu... Dar sîngele apă nu se face, oricum. Undeva în memoria ADN-ului e înscris: iulie = 40°C. Numai că timpul de activare a progamului „Welcome Back to Moldova” e mai lent... De obicei, funcţionează exact cît durează traseul „iroplan” – „taxi”. Dar pînă ajungi la taxi... Acum e mai bine, mai e ceva aer condiţionat în aeroport, pe cînd 8 ani în urmă...

 

Tocmai aterizasem şi după scurte, dar furtunoase aplauze în cinstea non-trecerii pe lumea cealaltă (la fel de béate şi inutile ca şi aplauzele lungi şi furtunoase la congresele PC URSS), am primit porţia cuvenită de soare „topit şi curs pe pamînt” cu toate atributele descrise mai sus. Un scurt voiaj în autobusul aeroportului de vre-o 2km pînă la uşa aeroportului situată la 100m, un control relativ rapid, dar foarte minuţios, al paşapoartelor şi iată-ne în sala de bagaje.

 

Pasagerii de atunci erau şi ei diferiţi de populaţia de astăzi. Studenţi încă erau puţini, căci cei care învăţau prin străini nu prea aveau bani de bilet. În mare parte, masa lor o constituiau gastarbeiterii care reveneau acasă. Şi nu că ar fi bogaţi, dar paşapoarte româneşti încâ nu aveau toţi, iar fiţuica albă „one way ticket” nu prea-i încuraja să parcurgă Europa în lung şi lat. (Ehe! Ce mai business a făcut Moldova pe seama oamenilor care nu doreau decît să revină în ţară! „Indulgenţile” astea se vindeau ca pîinea caldă pe la consulate!) Deşi, o bună parte din ei luau avionul de dragul standing-ului. O fanfaronadă care avea menirea să-şi impună statutul de om „ce a făcut bani” faţa de cei care-l aşteptau acasă şi-l întîmpinau la aeroport. 

 

control bagajeSala de bagaje era şi ea cu totul alta decît cea de acum: o încăpere fără ferestre, cam rău luminată, cu trişti pereţi de beton în care nici măcar aer condiţionat nu era.

 

Urma să trecem controlul vamal... Două strungi de metal (detectoare cu raze X) îşi aşteptau victimile. Desigur, nu lucra decît una singură. Vre-o trei vameşi au început a-i scutura unul cîte unul pe sărmanii deţinători de bilete albe... Coada avansa extrem de anevoios... Uzi leoarcă, obosiţi şi enervaţi, aşteptam şi noi rîndul...

 

La un moment dat, apăruse o matroană în uniformă (din aia format 2x2m, care „слона на скаку остановит”) şi s-a adresat mulţimii: „Care face parte din delegaţii oficiale, vă rog să treceţi cu mine!” Aha, erau şi din ăştea! Din coadă s-au desprins vre-o două persoane şi au dispărut, fără control fără nimic, după perete.  Student nechibzuit pe atunci, fără frică şi reproş, mi-am permis un monolog de indignare, rostit cu glas tare, aşa, ca să mă audă toată lumea: „Ia uite, noi avem şi privilegiaţi pe aici! Pe ăştia nu-i controlează nimeni!” Fără nici un ecou...

 

Madama a revenit după cîteva minute şi din nou: „Încă o dată repet: cei care revin din deplasare, vă rog să vă apropiaţi de mine!” S-au mai desprins vre-o două persoane... Excedat, am rostit şi eu: „Şi restul persoanelor nu tot s-au deplasat? Ce-i cu atitudinea asta faţă de lume?” Nămila m-a privit mînioasă, dar avea clienţi de acompaniat şi a plecat. Iarăşi, nici o reacţie în mulţime... am surprins doar cîteva ocheade supărate de genul  „Ce te mai răţoieşti şi tu? Din cauza ta vom avea probleme acuş cu vama...”

 

Peste cîteva clipe însă... Tipa a revenit din nou! De data asta însă s-a îndreptat direct spre mine şi nevastă-mea! Aţi vazut vre-o dată un taur avansînd furios spre voi? Păi, acel taur e un iepuraş pufos pe lîngă ce-am văzut eu! Am cam sfeclit-o, la drept vorbind...

 

S-a oprit în dreptul meu şi...

-          Paşaportul, vă rog!

 

M-am auzit răspunzînd ca într-un trans:

-          Ce treabă aveţi D-stră la paşaportul meu? Am trecut controlul paşapoartelor deja...

 

Inconştientul meu mai îndrăznea să spună ceva, pe cînd raţionamentul îmi era pe undeva prin călcîi. Cu toate acestea mîina îi întindea deja carneţelele albastre. Incredibilă forţa hipnotizantă a uniformei...

 

„De unde veniţi?” Consternantă întrebare! Pe atunci şi zboruri erau mai puţine. Nu prea erau momente cînd veneau cîte 2-3 curse odată... În sala de bagaje erau doar „parizieni”...

 

-          Ca şi toată lumea, zic. De la Paris.

-          Şi ce faceţi la Paris?

-          Învăţăm acolo...

-          Urmaţi-mă!

 

Fără drept la apel...

 

În zadar speram o susţinere din partea mulţimei... Nu am prins decît nişte rînjituri de genul „Şi, paţanu, doigralsea? Te crezi deştept? Ai să vezi tu acuş...”

 

Credeam că o să mergem în vre-o cameră de-a lor şi o să mă pună să desfac valizele pentru un control detaliat, mă pregăteam de momente dificile ca în filme cu interogatorii şi torturi... Începeam să regret deja că am o limbă lungă, dar mă complăceam, în acelaşi timp, în rolul meu de persecutat... DEGEABA! Speranţele mele de a deveni un „martir al neamului” au fost spulberate!

 

Tipa ne-a condus direct la culuarul care ducea spre sala de aşteptare pe lîngă strungile de metal, ne-a trecut partea ailaltă, ne-a înmînat paşapoartele şi... a plecat!!!

 

În drum spre casă, de la Chişinău la Bălţi, m-a apucat un sentiment de mînie şi disperare. Nu, nu pentru ce mi s-a întîmplat la aeroport. Nu împotriva vameşilor şi a poliţiei. Ei au fost finalmente la „înălţimea” aşteptărilor mele. Pîna la urmă, au făcut ce era şi de aşteptat: au eliminat din mulţime un tip care era jenant şi care putea „aţîţa” o revoltă mai mare...

 

Mînie şi disperare am simţit pentru atitudinea conaţionalilor mei din coadă. Atunci am înţeles cît de mult vom mai aştepta pînă se vor schimba lucrurile acasă...

 

Aeroportul Internaţional din Chişinău a fost modernizat de atunci. Şi noi?

Partager cet article
1 mars 2011 2 01 /03 /mars /2011 15:55

Principiul nr. 3: Economia de piaţă

Toata lumea ştie cît e de uşor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune. De asemenea e relativ uşor a scrie, şi nu numai versuri, atunci cînd ieşti în profund dezacord cu ceva.

E foarte greu însă a scrie neavînd o opinie bine cristalizată referitor la un fenomen sau realitate. Uite cam asta este şi opinia mea despre economia de piaţă: necristalizată, mai bine zis – decristalizată.

 

Explic dialectica (de)cristalizării: fiind încă baiat la şcoală (cam pe vrema perestroikăi), devenisem ferm convins că avem nevoie de economie de piaţă. Pofta de cîrnaţ şi orele state în cozi după zahărul raţionat m-a făcut să cred multă vreme că o altă alternativă nu poate exista. Undeva în capitalismul putred nu erau cozi, şi era cîrnaţ de 365 de feluri...

 

economia de piataAm zece ani de cînd trăiesc în occident. Am văzut cîrnaţ de 365 de feluri pe care poţi să-l cumperi fără a pierde o zi în coadă. Şi totuşi am dubii din ce în ce mai mari referitor la economia de piaţă. De fapt ,cu cît îmi cunosc mai bine patria adoptivă, cu atît mai mult aceste dubii devin cetitudini. Paradoxal, dar sînt din ce în ce mai convins că dacă ar fi fost aplicate în occident reţetele ce ţin de „mîina invizibilă” se mînca şi la ei astăzi acelaşi cîrnaţ „doktorskii” pentru care ar fi trebuit de plătit un preţ nebun.

 

Dar sa facem abstracţie de îndoielile mele şi să revenim în ţărişoara noastră. Deci, fiind şcoler, la primele ore de economie am învăţat că piaţa este leacul tuturor relelor şi că aceasta „mîină invizibilă” poate soluţiona năpastele noastre. Ni s-a spus că o întreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat. Ni s-a spus că cererea generează inevitabil o ofertă de o multitudine de bunuri şi servicii. Mai mult, aceste bunuri şi servicii vor fi atît de variate şi în număr atît de mare, încît vor costa 3 kapeici şi vor fi de bună calitate. Ni s-a spus că salariile vor fi mari, căci va fi nevoie de braţe de muncă calificate (or noi asta făceam – ne calificam). Într-un cuvînt, aceleaşi baliverne pe care le auzeam cu cîţiva ani înainte de perestroikă despre viitorul luminos şi „mîina atotştiitoare” a gosplanului...

De la lansarea perestroikăi au trecut 25 de ani... Am reuşit! Astăzi evoluţia economiei Moldovei poate fi adusă ca exemplu în toate manualele referitor la economia de piaţă. Nu glumesc.

 

Să revenim la postulatele (intenţionat voi fi foarte reductor şi voi re-folosi argumente de nivel pur şcolar) enunţate puţin mai sus.

 

1.       O intreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat.

Moldova a verificat cu brio acest postulat. La noi nu funcţionează eficient decît structurile create greenfield (de la zero). Pseudo-privatizarea cu bonuri nu a fost decît o hoţie şi toate întreprinderile cu capital mixt (reorganizări în SA cu o post-privatizare) au fost furate şi vîndute la fer uzat de către foştii directori.

 2.       Cererea generează oferta.

De asemenea  - verificat. Dacă-mi găsiţi astăzi un bun pe care nu poţi să-l cumperi în MDA... dar nu, nu există.

 

3.       Cererea şi oferta, printr-o minunată şi extraordinară funcţie, vor stabili preţurile bunurilor şi produselor.

Voi veni cu o concluzie, care într-un fel va şoca: ceea ce se întîmplă în Moldova cu preţurile este o demonstrare demnă de un Case Study despre mecanismele pieţii!

 

Un lucru au uitat să ne spună la şcoală: o economie de piaţă eficientă trebuie să fie un sistem dinamic, cu o instabilitate relativă menţinută constant. Or, orice sistem dinamic tinde în mod natural spre stabilitate (confruntaţi teoriile despre sisteme pentru o mai vastă înţelegere). Piaţa, fără o forţă exterioară, este auto-destructoare. Instabilitatea într-o economie de piaţă înseamnă libera concurenţă. Înseamnă actori economici care în permanenţă îşi dispută consumatorul. Numai în aceste condiţii el, consumatorul, va putea beneficia de bunuri şi servicii la un preţ rezonabil...

 

Îmi place foarte mult o definiţie a firmei (nu mai ţin minte de unde o am în memorie): „Firma are ca obiectiv maximizarea funcţiei profit sub anumite constrîngeri”. Libera concurenţă nu este altceva decît o constrîngere. Respectiv firmele vor face tot posibilul pentru a o lichida... Investind politicul, funcţia cărui este anume de a fi o adevărată forţă entropică pentru a menţine sistemul „fierbinte”, business-ul face ce are de făcut: îşi maximizează funcţia profit, anihilînd constrîngerile. Astfel se ajunge la situaţii de monopol sau oligopol. Revenim la ancestrala viziune platoniană: ţara trebuie să fie condusă de filozofi, apărată de armată şi hrănită şi îmbrăcată de meşteşugari. Altfel spus: business-ul nu are ce căuta în politică!

 

Nu ştiu dacă mai are rost să mai pomenesc de celelalte postulate ale economiei de piaţă (stabilirea salariilor pe piaţa muncii; libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a forţei de muncă; transparenţa şi egalul acces la informaţie al actorilor economici...).  Pentru fiecare din ele se poate scrie un articol separat.

 

Din păcate, o bună parte din ceea ce am spus mai sus poate fi aplicat şi la societăţile din occident. De unde şi disconfortul de la începutul articolului. Atîta doar că aceste constrîngeri sînt mai greu de lichidat. Tocmai de asta şi ziceam că occidentul ar trebui să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întîmplat în Moldova...

 

Cineva zicea că noi, de fapt, am fi trecut prin comunism şi nici nu ne-am dat seama, facînd aluzie la epoca zastoi-ului brejnevian.

 

E am toate motivele să afirm astăzi: „Noi am trecut prin economia de piaţă şi nici nu ne-am dat seama”

Partager cet article
1 mars 2011 2 01 /03 /mars /2011 11:46

mie vs tieTranzi ȚIE

Privatiz ARE

Accelara ȚIE

Reparti ȚIE

Investi ȚIE

Integr ARE

Democra ȚIE

Avu ȚIE

 

Ce selectivă

Econo MIE

Partager cet article
23 février 2011 3 23 /02 /février /2011 16:27

Partea 1: Prolog

Există în ţărisoara noastră mioritică o adevarată havră a stabilităţii, unde nu s-a schimbat nimic de vre-o 50 de ani, cel puţin, şi unde istoria curge pe alături fără a lăsa mari amprente. Toate încercările ei de a pătrunde în această citadelă sînt respinse stoic de către ocupanţii/locuitorii* oraşului.   

*Dat fiind incapacitatea mea de a alege unul din aceste două cuvinte, vi le pun pe ambele. Na! Alegeţi singuri cum vă place sau după cum vă răsare soarele: la Est sau la Vest.

Stefan cel Mare cu Tanc BaltiToate armele sînt bune şi bine folosite: un T-34 cu sula spre Vest slujeşte cauza alături de Ştefan cel Mare cu crucea spre Est; Cîrlă Mîrlă, Feghea Engels şi tătuca Lenin privesc supărat şi grav spre Nord (au greşit ceva, Siberia nu-i acolo, deşi, simbolic vorbind...); Volodia Ulianov a trecut în rezervă şi i-a lăsat postul lui Ştefan, dar e întotdeauna gata să reapară (vorba veche: „наш бронепоезд стоит на запасном пути”, adică la comisariatul militar**); ostaşul „eliberator” a primit de curînd un aliat neaşteptat în persoana/busturile clasicilor...

**Crearea şi afirmarea Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, democratic şi de drept, adoptarea Constituţiei Republicii Moldova determină necesitatea stringentă a corelării sistemului de asigurare a securităţii naţionale cu stipulările Legii supreme a statului, cu principiile politicii externe şi interne, cu normele internaţionale privind securitatea naţională, regională şi generală, stabilirii priorităţilor şi separării competenţelor autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii naţionale.

Vezi: http://www.army.md/?action=show&cat=10#63

 

Nimic nou în vechea Danemarcă...hhmmmm... Nu, nu aşa se chiamă oraşul. Numele pe care îl poartă este unul care corespunde poate cel mai bine cu conţinutul său. Un nume ce sfidează majoritatea teoriilor lingvistice despre numele proprii. Un nume falnic şi inebranlabil, irepetabil şi indiscutabil din punct de vedere semantic:

! BĂLȚI !

La Bălţi toate şi toţi contribuie machiavelic la menţinearea sacră a stabilitaţii. Cîte intenţii bune şi nu prea nu s-au împotmolit în Bălţi ?! Cîţi politicieni nu şi-au mînjit pantofii, lustruiţi ireproşabil pînă atunci, în Bălţi ?! Orice şi oricine nu intră aici ori se îneacă definitiv în Bălţi, „murdar pînă la stele”, ori caută s-o şteargă de aici mulţumind destinului că nu a scăpat decît cu pantofii unşi de glod.

Au Bălţii şi un farmec cît se poate de specific: e plin de „druji”. Cum să vă spun? E o noţiune imperceptibilă de către persoane de la care nu pute a Bălţi, adică care nu locuiesc aici sau care nu au locuit aici niciodată. (Țin să precizez pentru a evita un car de noroi în plină figură de la bălţeni: şi de la mine pute a Bălţi! Sînt născut în această cinstită urbe!)

Sînt sigur că mulţi dintre cititori îmi vor disputa întîietatea: „Ehe, d-apu la noi să vezi corupţie! Ai noştri sînt cei mai corupţi din toţi corupţii corupţilor! Să-l vezi tu pe Cutare, sau pe Cutărica! Să-l vezi tu pe-al nostru ciţi naşi, fini şi cumătri are etc. etc”... Nu, nu despre corupţie sau cumătrizm vreau să scriu: e ceva mai fin, mai corporatist, dacă vreţi. La Bălţi „druji”-smul a fost adus la perfecţiune, la perfecţiunea unui sistem 100% autosuficient şi de o eficienţă teribilă!

Un exemplu? Cu plăcere! Dar va fi o poveste, căci sîntem la rubrica „Poveşti de-acasă”.

Partea 2: Prolog²

Există la Bălţi o instituţie extraordinară. Extraordinară din toate punctele de vedere şi pe toate registrele semantice. Zău, fără nici o ironie. Ar fi şi păcat să inţelegeţi altfel, căci îmi este una din Almae Maters, poate cea mai importantă, căci a fost prima. Aluzia e prea mare ca să fie disimilată şi în continuare: instituţia se chiama „Universitatea de Stat Alecu Russo”.

Cît am fost student, am rîvnit cu nesăbuire la o schimbare la Universitate. De, ca toţi tinerii. Scimbarea a intervenit 10 ani mai tîrziu. Înscăunarea lui Gheorghe Popa în tronul de Rector a fost, pentru mine cel puţin, un simbol major al acestei schimbări. Simbol monolit pe care însăşi Popa l-a dinamitat foarte rapid alăturîndu-se listei celor 9 magnifici (în fraza respectivă accetul trebuie pus pe „alăturat” nu pe forţa politică la care au aderat rectorii).  

Ca şi oricare altă instituţie de acest rang, Universitatea are şi o serie de angajaţi non-academici, staff necesar pentru o funcţionare normală. Printre acest staff de suport se numărau şi cîţiva medici, indispensabili, după mine, pentru a asigura o protecţie sanitară şi medicală atît studenţilor cît şi staff-ului academic.

Aceşti lucrători medicali timp de cîteva decenii au fost angajaţii Ministerului Sănătăţii, detaşaţi, conform regulamentului, la organizaţii care aveau un număr important de salariaţi sau persoane. Astfel, dacă aţi mai apucat timpurile alea, mai în toate şcolile era un „punct medical” unde, iarăşi, în funcţie de numărul de elevi, veghea cîte un medic sau o soră medicală.

Bravii noştri conducători au decis la un moment dat că Ministerul Sănătăţii nu mai poate fi responsabil de sănătate şi au zis: „Basta”! In plus la asta, nici Ministerul Educaţiei nu mai putea fi responsabil de educaţie şi a zis: „Fiecare se descurcă cum poate”, trecînd universităţile la (atenţie la sensul macabru al cuvîntului!) autofinanţare***.

***Autofinanţarea universităţilor e un subiect aparte. Nu vreau să-l dezvolt acum, deci v-aş ruga puţină îngaduinţă, poate revin cu un alt articol la acest subiect.

Răposatul rector Nicolae Filip a decis, la rîndul său (cine ştie, probabil vîrsta înaintată şi necesitatea de a avea un medic la îndemînă a influenţat decizia, dar... contează rezultatul), că o Universitate cu circa 5 000 de studenţi nu poate să fie lipsită de un medic şi un suport medical calificat şi a reangajat staff-ul medical, utilizînd lilbertatea de decizie acordată de ministerele de resort.

De facto, totul a rămas pe vechi, ceea ce nu înseamnă neapărat un lucru negativ. De iure însă... Atavizmele acestei decizii şi, în special, modalitatea aplicării ei au făcut posibilă povestioara dată.

Pe lîngă „Punctul medical” propriu-zis (rebotezat în „Oficiu medical” ulterior) Universitatea mai dispune şi de un Centru de reabilitare, cu angajaţii săi medicali. Aceste două micro-structuri co-existau foarte bine în paralel, fiecare îndeplinindu-şi misiunea conştiincios. Medicul de la punctul medical se ocupa de prevenţia şi doftoria sărmanilor bolnavi, cei care aveau nevoie de reabilitare erau „îndreptaţi” la reabilitare. Un mecanism, cert cam ruginit din lipsa de mijloace, dar care a fost rodat cu timpul şi care mai dădea randament.

Uite aici intervin „drujii” si atmosfera mocirloasă de la Bălţi, care, după cum spuneam în lungul meu prolog, este singura responsabilă de cele întîmplate.

Partea 3: Povestea propriu-zisă

Elementul declanşator al acestei poveşti (că dacă nu se întîmpla, nu se auzea) a fost ... decesul medicului de la Centrul de reabilitare. Cel puţin într-un domeniu Moldova a întrecut demult Franţa: la noi lumea lucrează pînă la moarte! Nici o problemă cu fondul social. (Durata de viaţă e doar un detaliu ce nu merită atenţie, desigur).

Acum, dacă ar fi să urmărim logica marilor califi de la descălecarea ţării Moldovei încoace (epocă ce începe în 1991, nicidecum mai devreme!) postul ar fi trebuit pur şi simplu „optimizat”, resursele „realocate”, cheltuielele „reduse” etc., etc.

BA!

De data asta nu a fost sa fie aşa! Postul nu a fost redus! Minune mare! Un nou medic este angajat! Extraordinar! De nemaivăzut pîna acum! Totul e chiar frumos: o persoană a fost înlocuită cu alta, postul nu a fost redus... ce mai, decizie în pas cu timpul: pînă acum pe administratorii noştri îi durea în cotul stîng de „bobor”, de acum înainte îi doare-n cotul drept!

(Aici voi face o mică digresiune: sper să fiţi zăpăciţi şi derutaţi la acest moment al lecturii. Ăsta a fost şi scopul. Autorul acestui text, adică eu, pare a fi „puţin” indignat de „situaţiune”, or, tonul mesajului era un altul în prologuri... hmmm. Răbdare – să nu uităm că sîntem la Bălţi!)

Uite aici apare şi „drugul”! Un tip pe nume Veaceslav Portărescu (Să nu vă ducă în eroare numele: e un rusofon, bălţean pure-souche, deşi nu asta este esenţa problemii. Paranteza vrea să spuna că nici barem înlocuirea „oamenilor lor” cu „oamenii noştri” nu e la mijloc) este angajat în locul răposatei. Angajat conform regulilor în vigoare: cu comisie de evaluare şi tot balamucul. Comisia de evaluare a angajat un medic pe jumătate de salariu ca înlocuitor al medicului decedat. Lucru, bineînţeles, aprobat şi salutat chiar de staff-ul medical prezent.

Începînd cu acest moment, succesiunea evenimentelor accelerează. Dacă credeaţi că am scăpat de „optimizare”, aţi dat în bară. Imediat „se ia” decizia de a reorganiza serviciul medical al Universităţii. Mai pe scurt: cele două entităţi medicale ale Universităţii sînt contopite şi se crează un nou post, care nu a existat nici pe vremea lui Brejnev: cel de Medic Şef****! Cred că aţi inţeles deja care este persoana ce va ocupa acest post: Veaceslav Portărescu!

****În Rusia lui Putin ar fi, cică, de două ori mai mulţi funcţionari de stat decît în epoca URSS-ului... Iar noi, cică, am avea alte modele de dezvoltare...

Conform noului „cod” la modă în Moldova pentru orice nou post ar trebui să fie creat un concurs. Ei bine, el ar fi fost chipurile anunţat (deşi nimeni nu a auzit de el şi nu a văzut acest anunţ) şi chiar ar fi fost publicat în marele gazăt bălţean „спрос и предложение” unde lumea îşi trimite anunţurile despre lighiane sparte scoase la vînzare. (e vinovat oare cineva de faptul că la Bălţi nu există o altă publicaţie mai „adecvată” situaţiei?) Desigur că restul personalului medical nu a aflat despre noua „ungere spre putere” decît facînd cunoştinţă cu ucazul Rectorului! Dacă sînt proşti şi nu citesc regulat presa... e vina lor şi numai a lor. Pentru „(uni)formă” însă... Domnul Portărescu a fost angajat corect, vezi că şi comisie s-a făcut. Şi proces verbal semnat există. Ascensiunea fulminantă ulterioară a „carierei” dumnealui se datorează în exclusivitate capacităţilor excepţionale de care a dat dovadă! Zău! Aveţi dubii? Vorba rectorului: „Vremurile s-au schimbat”.

Să nu uitam totuşi că nici un buget nu este extensibil, în special în ţărişoara noastră. Respectiv, pentru a face loc noului salariu, medicul de la oficiul medical (acelaşi care-şi dăduse acordul pentru a angaja noua persoană !) a fost supus presiunilor să treacă la jumătate de salariu, ceea ce pînă la urmă s-a şi facut. Cică ar fi o decizie care ar corespunde cu Codul Muncii, căci medicul respectiv a atins vîrsta pensionării... Dar de ochii lumii un alt motiv a fost invocat: dat fiind faptul că medicul nu mai era angajatul Ministerului Sănătăţii, nu a fost inclus nici într-un program de formare profesională continuă. Portărescu sare cu prăjina şi afirmă că medicul în cauză nu este calificat, respectiv trebuie discalificat si trecut la jumătate de salariu! Şi la fiecare „cîr” din partea lui, îi bagă Codul Muncii în ochi...

Lucru şi mai extraordinar: doi lucrători medicali sînt concediaţi, un al treilea a plecat de „bună voie”... Unica soră medicală care mai ramîne (cea mai tînără şi mai neexperimentată) a fost ridicată la rangul înalt de „Soră medicală superioară” probabil şi cu adaos la salariu. Rămîne de căutat în continuare cui îi este ea superioară, în condiţiile în care a rămas de una singură... vezi asteriscurile**** de mai sus)

Rezultat final: Oficiul medical este cu brio redus la neant...

UAAUUUU! Ce schimbare spre bine, tovarăşi!

Nu putem decît să admirăm această partidă fină şi inteligentă! Pentru cine s-a facut atîta tărăboi? Pentru un „drug” de-al lui Gheorghe Popa, sau un „drug” de palier de-al unui „drug” de-al lui Gheorghe Popa... paradigma poate fi lungă. De, „cvadratura drujilor” în circuit sistemic ! Cred că se pot face modele matematice de Premiul Nobel la acest subiect. Nimic extraordinar şi şocant la prima vedere, dacă nu ar exista acest oraş blestemat... El e de vină, numai el.

Partea 4: FAQ (Frequently Asked Questions):

1.       Cîte locuri noi de muncă au fost create?

-          (-4). Monsieur Portărescu ar continua să perceapă „salar” de la stat în calitatea sa de medic la policlinică (respectiv, vă daţi seama că nu era un şomer la momentul angajării). În plus, la momentul publicării acestui articol 2 persoane au fost demise şi 2 au plecat singure, nesuportînd noua „ambianţă”.

2.       Are noul angajat cunoştinţe şi experienţa necesară pentru a activa la noul post?

-          Nu, Mister Portărescu nu a lucrat nici un minut pînă atunci în calitate de medic la o organizaţie cu mai mult de 100 de persoane.

3.       Are noul angajat, barem cea mai mică noţiune de management pentru a dirija o structură, fie şi compusă doar din cîteva persoane?

-          NU! NU! Şi iaraşi NU! Nici într-un caz nu vreau să mă pronunţ asupra calificării lui Signor Portărescu în calitate de medic, dar ca manager este o nulitate! Categoric! Mai mult: s-a adeverit a fi un pericol pentru serviciul medical al Universitătii, ceea ce a şi demonstrat-o pînă la urmă! A insulta oameni, a-i ameninţa permanent cu licenţierea, a înjosi subalternii, a-i impune să dea „otciot” !!! fiecare oră !!! despre activitatea din cursul zilei este o aberaţie, eufemistic vorbind. A mai existat un tip, Veaceslav Iordan, care utiliza aceleaşi metode într-o mică primărie de pe la noi. (http://www.youtube.com/watch?v=DVvZKCf3PTE&feature=related).

4.       Au avut de cîştigat studenţii şi staff-ul didactic de la noile schimbări?

-          Dimpotrivă, dacă pînă acum medicii încercau să trateze studenţii local, apelînd la instituţiile municipale de medicină doar în cazuri relativ grave, acum majoritatea lor sînt „îndreptaţi” direct la Policlinică. Practic nici o asistenţă medicală nu este acordată pe loc. Mai mult, Portărescu-san pare a încurca genurile şi îşi primeşte bolnavii „privaţi” de pe sector (care nu au nici în clin nici în mîinecă cu Universitatea) în noul său „cabinet”.

5.       Şi banii??? (căci la noi în spatele fiecărei maşinării de genul ăsta ineluctabil găseşti şi un sac cu bani)

-          Ei bine, ar fi şi aici un sac! S-ar zvoni, chipurile, că Portărescu doreşte să transforme Centrul de reabilitare în unul cu plată deschis pentru toată lumea în localul Universităţii! OPAAA...

Unde ţi-ai pierdut P-ul, D-le Rector?

 

Camin USB

business în unul din căminele universitare 

Partea 5: Epilog

Ca şi în povestea cu sîrme, mulţi dintre cititorii mei vor fi oarecum nedumeriţi de necesitatea acestui text. Care-i problema, domnule? E ceva ieşit din comun? Ai dovezi de corupţie sau altceva? A fost încălcată vre-o lege?

La drept vorbind, nu prea mă interesează dacă este incălcată vre-o normă sau regulament şi nu am eu competenţa necesară pentru a ancheta.  Cauza pentru care militez eu (prin intermediul acestui blog) e alta. Încerc să demonstrez un singur lucru: în pseudo-ţărişoara noastră totul e întors pe dos. Pînă la cele mai simple detalii ale cotidianului... Se vorbeşte mult de mentalitate, ne autoflagelăm în continuu, şi... nimic...

Esenţa însăşi a cuvîntului „mentalitate” a fost denaturată (ca şi esenţa cuvîntului „democraţie”, de altfel). Acest cuvînt a fost într-atît de mult vînzolit prin bălţi de noroi, încît nimeni nu mai percepe valoarea lui semantică...

Eu aş folosi un alt concept, împrumutat din engleză: MIND – SET (Au anglo-saxonii o particularitate deloc neglijabilă: sînt extrem de verticali din punct de vedere semantic). Anume la acest capitol cred că avem mari probleme: avem cu toţii un mind-set sucit şi mîncat de carii.

Ca rezultat, oricare ar fi „schimbarea” politică, instituţională etc. etc., „boborul” schimbare nu prea vede. Normal: MIND-SET-ul ramîne acelaşi! Oricare ar fi conducătorul şi oricare ar fi postul pe care-l ocupă, nu ştiu cum se întimplă că 1001 de alte interese primează şi nu acela al interesului general sau, cel puţin, al intereselor organizaţiei pe care o conduce.

In calitate de PîS:

Este foarte şi foarte posibil să se fi insinuat anumite inexactităţi în această poveste. Am urmarit-o de la distanţă şi persoana de la care o cunosc nu poate a priori fi obiectivă. la fel, nu pot fi obiectiv nici eu, căci persoana dată îmi este mamă... şi fost medic al oficiului medical. Esenţa problemei ramîne aceeaşi: DRUJII.

Ei, şi un PîPîS pe final:

Nu-l cusosc personal pe Domnul Gheorghe Popa. Jos pălăria pentru activităţile ştiinţifice! Cu atît mai mai mare este şi decepţia mea...

Poziţiile Domnului Gheorghe Popa sînt inebranlabile astăzi: unu, este om „de-al nostru”; doi, are DRUJI foarte bine plasaţi în guvern... tot de la Bălţi.

Partager cet article
21 février 2011 1 21 /02 /février /2011 17:50

Numai sîngelui meu îi e dor, într-adevăr, de inima mea, cînd o părăseşte.

 

N. Stănescu

 

 

În corp de străină

altoit

caut seva scursă

Timp înlocuit

cu cafeină

injectată în vine

la sursă

Ce cursă! Ce cursă!

 

Ieri şi astăzi şi mîine

vlăstarul din mine

sălbatic, bastardul

plivit şi tăiat

cu-n străin secator

 

Altoit

în corp de străină

caut seva scursă

într-un ritm salahor

Cafeină

şi secator

 

Ce cursă! Ce cursă!

 

Vlăstarul din mine

va creşte din nou

din vechea tulpină

din rădăcină

dînd roade pagîne

şi prinde rugină

avar secator...

 

Ce cursă păgînă!

Ce cursă străină!

 

Partager cet article
17 février 2011 4 17 /02 /février /2011 11:53

Principiul nr. 2: Democraţia

 

Banc:

- Măi ţigane, tu ai văzut vre-o dată tren?

- D’apoi cum! Eu chiar ş-am mîncat!

 

Înainte de începe acest articol consider necesare două trimiteri:

1.      La definiţia din DEX (pardon, dar se pare că va fi înca mult timp necesară): DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.

2.      La Constituţia Republicii Moldova: „Noi, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament, ... Considerînd ..., democraţia,... valori supreme.”

Articolul 38: (1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.  (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.

 

Reeşind din cele menţionate mai sus, ar fi absolut legitim să deducem că votul cetăţeanului este sacru şi inalienabil. Fiind „baza puterii de stat”, sistemul electoral este primul lucru pe care acest stat, dacă tinde spre democraţie, ar trebui să-l perfecţioneze şi să asigure în permanenţă ca el, acest sistem, să fie unul adecvat cu realitatea.

 

De asemenea, ar trebui să cocluzionăm că oricare forţă politică, orice funcţionar de stat sau mişcare socială ar trebui, cel  puţin, să respecte acest principiu şi să se conforme acestei valori. Altfel, e în afara legii. Mai mult, ar fi normal să ne imaginăm că funcţionarii de stat, membrii CEC, CC şi partidele politice (indiferent de culoarea lor) au obligaţia de a apăra aceste valori (democraţia şi, prin extensie, votul cetăţeanului).

 

Din păcate, ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, timp de 20 de ani, cu sistemul electoral seamănă mai mult cu un teatru de păpuşi , unde noi sîntem spectatorii, păpuşele ne arată un show pentru care tot noi am plătit, iar actorii veritabili rămîn invizibili. 

 

Primul act al acestui teatru al absurdităţilor pe care pot să-l mai scot din meadrele memoriei mele de expatriat a fost alegerea lui Lucinschi preşedinte (atunci era la luptă cu băbacul Snegur) pentru scaun. S-a decis pe muchie de cuţit, dar cînd nu mai ştiu care obraznic a cerut renumărarea voturilor i s-a spus că nu mai este posibil tehnic. Dacă vă interesează povestea, căutaţi şi singuri, nu ăsta e subiectul articolului meu.

 

Să revenim la timpuri mai recente. Ca un prim exerciţiu, v-aş ruga să studiaţi cu mare atenţie numărul alegătorilor de la un scrutin la altul (au fost destule ultimul timp). Veţi descoperi o progresie constantă... 

nr de alegatori moldovaFebruarie 2001 - 2,379,491

Aprilie 2005 - 2,430,537

Aprilie 2009 - 2,704,103

Iulie 2009 - 2,708,381

Septembrie 2010 - 2,662,052

Noiembrie 2010 - 2,810,936

 

 

 

 

 

 

 

Mai căutaţi şi cifre despre evoluţia demografică în Republica Moldova. Ştiu, stimate cititor, te pun la lucru... Dar asta e, în acest fel, cel puţin, vei fi convins că nu încerc să te manipulez. La compararea acestor doua evoluţii mă apucă un soi de „malaise” indescriptibil...

 

Ceea ce se întîmplă, însa, de la 2009 încoace depăşeste orice înţelegere. Scrutinul din aprilie 2009 a fost cică falsificat. În afară de Marian Ilici nu cred că cineva din actuala AIE ar îndrăzni să afirme contrariul. Am asistat la un fel de Rezident Evil în producţie pur moldovenească...

 

V-aş ruga acum să studiaţi cu mare atenţie componenţa CEC de atunci. Perioada care a inregistrat o creştere spectaculoasă a numărului de alegători...

 

Făcut? Ok, mergem mai departe.

 

Încă un extras, de pe situl CEC:

„Comisia Electorală Centrală este o instituţie publică permanentă fondată în vederea realizării politicii electorale, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.”

 

Aprilie s-a consumat, s-a consumat şi iulie 2009: ne-am pricopsit cu o AIE care, dacă urma să fie consecventă şi fidelă propriilor declaraţii, ar fi trebuit să insiste ca CEC să mai facă ceva ordine prin liste şi să adapteze procesele electorale la realitatea de azi, ţinînd cont, printre altele, de nr. de moldoveni plecaţi în străinătate*. Nu prea s-a auzit zarvă şi mare agitaţie timp de un an de zile...

 

*Doar un exemplu: eu, fiind înscris pe listele electorale la Bălţi, am fost contabilizat dublu: o dată ca absent şi a doua oară ca alegător pe listele electorale suplimentare. Şi astfel au păţit-o majoritatea celor plecaţi în străinătate. Respectiv, votul meu a fost diluat de o absenţă, tot a mea... Procedura lansată pe voteaza.md nu a fost eficientă. Pentru Septembrie 2010 m-am înregistrat, dar în listele electorale de bază la Paris nu am apărut...

 

2010 a fost din nou un coşmar electoral. Nu exagerez. Şi nu fac referinţă la faptul că au fost 2 scrutine în acelaşi an. Pot fi şi şase. Fac referinţă la organizarea şi la desfăşurarea lor.

 

În septembrie referendumul nu a fost validat. La limită. Acum reveniţi pentru cîteva clipe la cele spuse mai sus. Eu unul cred că am avut prezenţa necesară. Are cineva argumente valabile să mă contrazică? Nu cred.

 

Alegerile din noiembrie 2010 s-au soldat probabil cu cel mai mare scandal electoral din istoria RM. Cetăţeni au fost lipsiţi de dreptul la vot! 919 voturi valabil exprimate (deşi nu pe buletine oficiale de vot, dar asta nu din vina lor) nu au fost contabilizate. NIMENI! Dar absolut nimeni din înalta noastră conducere de stat (CEC, CC, Partide, Guvern etc., etc.) nu au luat o poziţie clară pentru a apăra dreptul de vot al cetăţeanului. CEC nu avut curajul să contabilizeze voturile A4. Pur şi simplu a eliminat aceste 919 persoane din calcul.

 

Potrivit codului jurisdicţiei constituţionale, subiecţii cu drept de a sesiza CC sînt şeful de stat, Guvernul, Ministrul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică, Procurorul General, deputaţii, fracţiunile parlamentare, avocaţii parlamentari şi Adunarea Populară a Găgăuziei. OK, lăsăm Găgăuzia la o parte, dar ce au făcut restul? CC, garantul respectării Constituţiei, nici nu a examinat cazul... Şi nu s-a găsit UN SINGUR demnitar să apere ceea ce ar trebui considerat un drept sacru! În schimb, CC a decis renumărarea voturilor la cerinţa pcrm! Extraordinar, nu? Şi tot pe bani publici...

 

Mandatul echipei CEC expirase încă înainte de scrutinul din noiembrie 2010. În mod normal, şi iarăşi, ţinînd cont de toate cele spuse mai sus, membrii fostei echipe trebuiau măturaţi fără scrupule.

 

La noi, în ţara minunilor şi mama tuturor democraţiilor, fostul preşedinte al CEC, Eugeniu Ştirbu, propune să li se dea la toţi cîte un „migdal”, iar Iurie Ciocan (acelaşi care afirmase în dimineaţa lui 29 noiembrie ca 919 voturi nu vor modifica repartiţia mandatelor în Parlament, respectiv ele nu mai contează!) este făcut preşedinte CEC, la propunerea PLDM de data asta (în 2005 a fost înaintat de pcrm)... Ținind cont de tradiţia profund ancrată la noi (inebranlabilă de la URSS încoace) de a distribui „migdalii” în schimbul a servicii personale sau fidelilor de partid, mă întreb: pentru ce merite se cer decoraţii de data asta? La sigur nu pentru apărarea valorilor constituţionale!

 

Pe situl CEC în continuare scrie cu litere grase:

„Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral”.

 

Acum ce mai spui, stimate cititor? Ai văzut vre-o dată democraţie? Eu unul chiar ş-am mîncat!

 

Imagine fon grafic: Marina Cheptea

Aticol publicat in Gazeta Basarabiei, Italia cu titlul "De ce-am votat? De ce-as mai fi ramas (indiferent)?: http://moldinit.com/_ld/1/103_Gazeta_Basarabi.pdf
Partager cet article
14 février 2011 1 14 /02 /février /2011 12:44

Principiul nr. 1: Statul de Drept

Cam de vre-o 25 de ani încoace (încă dinainte de 1991 şi declaraţia independenţei) ni se tot promite acel viitor luminos cînd vom trăi cu toţii într-un stat unde legea va avea supremaţie şi toţi, de la Vladică pîn-la Opincă, vor fi egali în drepturi şi obligaţii. Şi dacă la capitolul „bunăstare economică” eventual mai putem înghite explicaţii şi justificări, la capitotlul „stat de drept” chiar nu există nici o scuză valabilă.

 

Putem probabil accepta un black-out ce ar corespunde cu opt ani de guvernare pcrm-istă. Pîna la urmă însă, aprilie 2009 a demonstrat că black-out-uri de genul ăsta nu mai sînt tolerate de majoritatea populaţiei şi, în mod special, de tinerii cărora li s-au inculcat alte valori la şcoli şi licee, tinerii care folosesc masiv noile tehnologii şi care nu mai sînt într-atît de uşor influenţabili.

 

Alegătorul şi-a expus părerea în iulie 2009, şi-a reiterat (mult mai masiv) alegerea în noiembrie 2010, dar...

 

AIE-urile, din păcate, nu au ştiut (sau nu au dorit) să înţeleagă care sînt „valorile şi principiile” oamenilor care au ieşit în piaţă în aprilie 2009. Cum am explica altfel lipsa de voinţă şi tenacitate în pedepsirea celor vinoveţi de încălcări grave ale drepturilor cetăţenilor?  Politicienii au deviat discuţia şi polemicile (quasi-imediat: vă mai aduceţi aminte de acuzaţiile candidatului la preşedenţie Marian Lupu depsre tentativa de lovitură de stat?) spre alt subiect: care sînt forţele ce au declanşat rebeliunea din aprilie? Cîndva, la sigur, ne vom delecta cu dezvăluiri şi istorii pline de comploturi de culuar, dar mai avem de aşteptat pîna atunci.

 

aprilie 2009Cel mai grav subiect, însa, a fost ocultat cu mare grijă de actuala putere. Indiferent de cine, cînd şi cum a fost la originea evenimentelor din aprilie 2009, felul în care au fost maltratati cetăţenii de către forţele care ar trebui să asigure acest principiu major – „stat de drept” ori „supremaţia legii” – constitue, în opinia mea, o dovadă a faptului că nu ne-am mişcat din loc (de la tătuca Gorbaciov încoace) nici cu un centimentru.

 

Societatea a aşteptat un mesaj clar de la noua putere: „Aşa nu se mai poate continua. Noi avem alte principii şi valori. Legea şi drepturile cetăţenilor sînt sfinte. Forţele de ordine trebuie să stea la straja legii şi drepturilor cetăţenilor.”  Mai mult, cu toţii am aşteptat, sper,  un mesaj clar la adresa forţelor de ordine: „Forţele de ordine sînt un garant al supremaţiei legii, indiferent de cine e la putere”.

În realitate, din pacate, mesajul transmis a fost un altul. Eu cel puţin am auzit altceva (Nu ştiu, poate am eu probleme cu „auzul”. De, sînt totuşi departe de Chişinău...):

 

„Bravi poliţişti, indiferent de ce faceţi voi, atîta timp cît slujiti cu fidelitate puterea (indiferent de ce culoare este ea), nu vi se va întîmpla nimic”.

 Acei cîţiva acuzaţi nu schimbă imaginea per ansamblu, ci o confirmă.

Black-out-ul continuă?

Partager cet article
9 février 2011 3 09 /02 /février /2011 16:16

Pe lîngă repartiţia mandatelor de deputat, rezultatele scrutinului parlamentar din 28 noiembrie 2010 au adus şi un răspuns la o întrebare care ne framintă de la 1991 încoace şi a fost o sursă a speculaţiilor politice de toate culorile şi finalităţile. Ne-am pomenit de facto cu rezultatele unui referendum naţional, desigur fără nici o valoare constituţională sau instituţională. Conform scrutinului, cel puţin 60% din populaţia Republicii Moldova au ales vectorul vestic al eternei dileme Vest-Est. Alegere deloc anodină şi care depăşeşte cadrul politicilor externe ale ţarii. Semnificaţia opţiunii alegătorului merită un articol aparte, or nu acesta este subiectul post-ului de azi.

 

Avem, deci, o primă constantă: majoritatea populaţiei ţării îşi doreşte o integrare în Europa. Folosesc „Europa” şi nu sintagma „Uniunea Europeană” în mod expres. Decorticarea semantică a cuvîntului „Europa” în înţelesul aceluiaş alegător riscă să scoată la iveală seme noi, diferite de referentul cunoscut în occident.

 

Avem şi a doua constantă: clasa politică îşi axează în consecinţă toată comunicarea în jurul acestui subiect, ţinînd cont de dezideratul alegătorilor, asimilînd însă Europa cu Uniunea Europeană (UE) (şi insistînd asupra suprapunerii acestor două noţiuni). AIE1, AIE2, MAEIE etc. etc. Nimai IE peste tot.

 

Toate bune pînă aici. Sînt şi eu adeptul IE-urilor la toate nivelurile. Dar...

 

Înainte de a înţelege dacă e posibilă o eventuală IE, ar trebui să înţelegem ce înseamnă UE şi dacă, eventual, ar fi un loc şi pentru o MDA acolo. Răspunsul meu este DA! Cu condiţia ca Moldova să poată oferi cetăţenilor europeni (în sens de „cetăţeni ai statelor UE”) locuri noi de muncă la un salariu decent, să vină cu o balanţă comercială pozitivă, să devină un stat donator în cadrul UE, să contribuie la securitatea frontierelor. Exact ce căutăm noi de la UE prin IE...  

 

Bătrîna Doamnă nu o duce chiar bine ultimul timp. UE o duce şi mai rău. În afară de criza economică, erodarea nivelului de viaţă şi a sistemelor de asistenţă socială, problemele de identitate (da - da, au şi ei din astea), Europa s-a mai pricopsit şi cu o criză instituţională inextricabilă din cauza UE. A aduce vorba actualmente despre o eventuală extindere în culoarele UE echivalează cu stingerea focului cu paie.

 

Să nu uitam nici de faptul că UE nu are în prezent o politică externă (şi nici internă, dacă tot vine vorba) unică, ci e doar un conglomerat de politici naţionale. Ceea ce decide UE, depinde în mare măsură de ceea ce se decide la nivel naţional în fiecare stat-membru. Ultimile alegeri în parlamentul european au demonstrat acest lucru: campania electorală (cel puţin în Franţa) a fost monopolizată de subiecte pur naţionale, cu încercari relativ stîngace de a le extra-frontaliza.  Politicienii europeni, la fel ca şi cei din Moldova, sînt mult mai interesaţi de a se menţine la putere decît de a apăra cauze măreţe de fraternitate şi democraţie în toată lumea. Vă asigur, alegătorul de rînd francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE! Şi nu o va dori nici mîine, nici poimîine... Politicul nu va risca să-l contrarieze şi să promoveze ideea extinderii, căci criza economică recentă a demonstrat cît de slab a devenit el, politicul, în comparaţie cu economicul şi a zdruncinat simţitor legitimitatea statelor şi instituţiilor politice din cauza incapacităţii lor de a evita colapsuri sociale.

 

Dacă mai adăugăm aici şi jocul „de-a influenţa” cu o Rusie din ce în ce mai puternică din cauza hidrocarburilor, devine clar că visul Moldovei la IE este sortit să rămîna un vis. UE ne-a şi avertizat într-un mod foarte explicit: ne-a cantonat într-un ţarc pe nume „Partenariat Estic” - o reîncarnare a politicilor de vecinatate de acum cîţiva ani. Dacă formularea de azi rămîne una evazivă (cel puţin, în trecut se spunea deschis că ţările incluse în asemenea planuri nu au vocaţia de a adera la UE) şi mai aveţi speranţe, priviţi componenţa „partenerilor”. Crede cineva într-un viitor european al Bielorusiei sau al Ucrainei?

 

O altă mare enigmă ramîn relaţiile noastre cu Alianţa Nord-Atlantică. Într-un mod foarte bizar conaţionalii noştri nu asociază UE şi NATO... Or, nici o ţară din fostul bloc sovietic nu a aderat la UE fără să adere la NATO. Această dualitate pare să fie o regulă, cel puţin în ceea ce priveşte partea estică a Europei. Să nu uitam că, la origine, UE a fost creată ca o uniune economică pentru a evita conflicte de genul celor două razboaie mondiale care au devastat Europa în sec. XX. Respectiv, dimensiunea securitară nu poate nicidecum fi neglijată*... Politicienii moldoveni, însă, par a uita această latură a IE şi lasă media rusă, majoritară în spaţiul audio-vizualului din Moldova, să „trateze” acest subiect. Stranie abordare...

 

*lectura la subiect:  http://www.europalibera.org/content/article/2291684.html

 

Moldova-si-IEConstatările de mai sus (1. UE nici nu ia în calcule o eventuală aderare a Moldovei 2. Noi nu dorim aderarea la NATO) contrastează enorm cu discurul oficial politic din ţară care, chiar şi dacă nu promite o IE în urmatorul an-doi, o prezintă ca o realitate quasi-palpabilă, ceea ce nu corespunde adevărului, eufemistic vorbind.

 

Nu cred că înalţii demnitari de stat nu sînt conştienţi de acest fapt. Dimpotrivă! Dar nici un politician nu va încumeta astăzi să afirme că o IE în viitorul apropiat este imposibilă. Continuă, respectiv, să bată apa-n piuă... Nu că ar fi în zadar... Dacă e să continuăm pe acelaşi făgaş, poate că în următorii 25-30 de ani şi se va realiza această IE. Să dea Dumnezeu să mai existăm noi pînă atunci... Problema e alta: s-a cam subţiat răbdăul. Nu ajunge el nici pentru 10 ani...

 

De ce politicienii europeni (în sens de UE) sînt într-atît de încăpăţînaţi şi nemilostivi faţă de noi, europeni pînă-n măduva oaselor? Vezi mai sus de ce o fac la nivel de discurs: nu au altă soluţie. Si totuşi...

 

 În primăvara lui 2009, împreună cu alţi 3 prieteni de-ai mei, am obţinut o audienţă la un parlamentar francez (nu-i voi cita numele, din considerente pe care le veţi înţelege imediat) pentru a discuta despre evenimentele din aprilie. Vreau doar să spun că este o persoană care cunoaşte îndeaproape situaţia în Europa de Est şi face parte din grupuri parlamentare ce se ocupă de politica externă. Într-o discuţie mai mult cu caracter off-line, ne-a spus următoarele:

 

Primo: Franţa nu se va implica foarte mult în Europa de Est din cauza Rusiei, care devenea un partener „strategic”.

Secundo: UE nu va accepta noi membri în viitorul apropiat din cauza crizei profunde instituţionale şi pesimismului european generalizat.

Terzo: Moldova are un viitor european şi numai de ea depinde dacă va face parte din UE sau nu.

 

Pradoxal? Deloc! Mulţi politicieni din UE sînt ferm convinşi că Moldova va adera la România şi astfel, de facto, va intra în spaţiul UE. Închid însâ uşa statului Republica Moldova. O soluţie care satisface toată lumea. UE nu va avea de gestionat un nou stat din p.d.v. instituţional. Alegâtorul nu se va opune unei eventuale reunificări din simplul motiv că reunificarea (cea a Germaniei) este, dacă doriţi, un mit fondator al actualei Europi. Un simbol sacru inatacabil.

 

Concluziile vă las să le faceţi singuri, dragii mei cititori... Şi aştept comentariile Domniilor Voastre.

 

P.S.: Nici nu încumet să abordez problema Transnistriei... Metaforic vorbind, e un fel de întrerupător care, pentru moment, disjonctează absolut orice efort vizibil de IE sau, fie şi ipotetic, de aderare la NATO...

 

Imagine: Victor Crudu

Partager cet article
7 février 2011 1 07 /02 /février /2011 11:51

Probabil e prima poveste pe care o public la care puteţi asista în direct. Mai mult, veţi simti consecinţele ei începînd cu 1 Martie 2011. Şi dacă nu vă interesează lectura ecestei poveşti, aşteptaţi primăvara şi veţi simţi bănuţii din buzunar curgînd pe apa Moldtelecomului gîlgîind.

De obicei, îmi încep poveştile cu un prolog (probabil pentru cititorii iubitori de „concret” – destul de enervant). De data aceasta însă, v-aş invita să faceţi o vizită scurtă pe linkurile respective:

http://www.jurnal.md/ro/news/moldovenii-din-strainatate-cer-reducerea-tarifelor-la-telefonia-fixa-199550/

şi acesta neapărat:

http://www.jurnal.md/ro/news/moldtelecom-majoreaza-tarifele-la-serviciile-de-telefonie-fixa-locale-200145/

Gata cu prologul, putem trece la povestea propriu-zisă:

Fac şi eu parte din aşa numita diasporă. Diasporă care devine din ce în ce mai organizată (prezenţa la scrutinul din 28/11/2010 e şi asta o dovadă). Ne cunoaştem din ce în ce mai mult. Învăţăm a ne coordona acţiunile.

De o săptămînă, însă, nu dăm de acei „reprezentanţi ai diasporei” care ar fi făcut un asemenea demers către Moldtelecom (chipurile din tocmai 11 ţări: Canada, SUA, Italia, Israel, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Cehia, Federaţia Rusă, Ucraina!).

Fraţilor, dacă se recunoaşte cineva, daţi de ştire!

Stimate Vitalie Iurcu, spuneţi-ne şi nouă cine ne reprezintă. Să ştim, să nu murim proşti!

Explic pe scurt: Cică aceşti reprezentanţi (dar nu cunoaştem nici numele lor, nici numele de asociaţii sau grupuri de iniţiativă) ar fi cerut operatorului naţional să micşoreze tarifele la convorbiri internaţionale. Bizară cerere. De obicei, sîntem noi, cei plecaţi în străinătate, care suportăm cheltuielele comunicărilor telefonice şi achităm facturi operatorilor din franţe, italii si spanii de tot felul. Personal, sînt sunat de ai mei de-acasă doar în cazuri de urgenţă.

Moldtelecom (să vezi cîtă reactivitate şi compasiune!) vine cu un comunicat 10 zile mai tîrziu şi anunţă modificarea tarifelor, mărind preţul comunicărilor naţionale!!!!  

Şi pentru cititorii iubitori de „concret”, iată un mic calcul făcut de un bun prieten de-al meu:

„Pentru pachetul "Standard" (cel mai utilizat de către cetăţenii Republicii Moldova), este vorba de cel puţin DUBLAREA tarifului. La preţurile vechi, pachetul costa 24 de lei pe lună şi  includea 300 de minute de convorbire. La preţul nou, pachetul costă 30 de lei pe lună, dar are ZERO minute incluse. 300 de minute cu cel puţin 6 bani pe minut - face 18 lei pentru cele 300 de minute care înainte erau incluse în pachet. În aşa fel, dacă abonatul vorbeşte doar la orele de convorbiri ieftine, atunci va plăti 48 de lei pentru ceea ce înainte costa 24 de lei. Dacă vorbeşte la orele de convorbiri scumpe, atunci abonatul va plăti 12 bani pe minut, adică în total 66 de lei în loc de 24. Deasemenea, pachetul Econom (6 lei cu 200 de minute incluse) este înlocuit cu pachetul Social (15 lei cu 200 de minute incluse). Iarăşi, este vorba de o creştere - de data asta de 2,5 ori - a tarifului.”

Cred că aţi înţeles care este primul iepure...

Să vedem ce-i cu al doilea:

După cum mai menţionam, diaspora devine din ce în ce mai organizată şi mai „jenantă”, într-un fel, pentru anumite forţe din Moldova. Este extrem de greu a-i controla şi manipula, sînt independenţi din punct de vedere financiar (chiar dimpotrivă, sînt ei care plătesc, respectiv arvunesc), influenţează foarte mult opiniile celor de acasă şi, lucru mai recent, încearcă chiar şi să voteze... Belea pe cap, nu alta.

Incercări de a denigra diaspora au existat întotdeauna. Din fericire, fără prea mare succes, căci au fost prea grosolane. Vă mai amintiţi de faimoasa „informaţie” despre faptul ca în străinătate s-a votat masiv pentru cumunişti în iulie 2009? Acum se încearcă o modalitate mult mai subtilă. Reacţia omului de rînd (aşteptată probabil) ar fi una de genul „mama lor de diasporă, nu destul că huzuresc prin străinătăţi, dar din cauza lor vom plăti dublu telefonul”.

Păcat doar că presa se lasă dusă de nas... sper să fie doar o chestie de lipsă de profesionalism şi maturitate...

A propo, nu fac acuzaţii de nici un gen la adresa Jurnal.md. Nu e nici o judecată de valoare intenţionată. Aceeaşi „informaţie” o găsiţi şi la alţii:

http://unimedia.md/?mod=news&id=28723

http://www.azi.md/en/story/15927

http://news.yam.md/en/story/394580

http://www.diaspora.md/?pag=news&tip=noutati_rm&opa=view&id=186&l=

www.publika.md/diaspora-moldovenilor-cere-reducerea-pretului-convorbirilor-internationale_190981.html

http://economie.md/articole/show/1108/diaspora-cere-micsorarea-tarifelor-la-telefonia-fixa

ETC, ETC.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher