Cîndva demult, un francez, impresionat de balada Mioriţa, a vizitat plaiurile noastre sperînd să dezghioace, într-un mod cartezian, raţionamentul şi finalitatea epicului baladei din prima sursă, cum s-ar zice . În căutarea mioarei şi a baciului, intra din casă-n casa şi, oriunde nu poposea, peste tot i se întindea un scaun : « Şezi ! ». Gazda scotea un urcior de vin şi francezul nostru îşi lua rămas bun de la Descartes pînă a doua zi dimineaţa. Descartes s-a săturat să fie snobat în fiecare seară si după cîteva zile i-a zis „Au revoir” francezului, „Ne revedem la Paris”! Francezul nu a reţinut mare lucru din călătoria sa. I-a rămas însă o asociere indelebilă în memorie: între obiectul cu patru picioare cu spetează şi apelul „Şezi!”. De atunci scaunul în franceză se cheamă „chaise”. Iar balada Mioriţa şi-a păstrat virginitatea misterului.

Cîndva demult, un alt francez a asistat la o tragere în ţeapă à la Vlad Ţepeş şi a strîmbat din nas: „Fiii, ce barbarie!” şi a inventat ghiliotina, şi a rămas satisfacut de estetismul soluţiei. Neamţul a văzut ghiliotina şi a zis: „Cîtă lipsa de eficienţă!” şi a inventat camerele de gaz, şi a rămas satisfăcut de statisticile obţinute. Moldoveanul le-a testat pe rînd pe toate şi a ales Siberia. Dacă tot e să mori, apoi barem pentru un viitor luminos.

Cîndva demult, un turc era tare priceput la crescut păsări, în special din acelea cu gîtul lung care fac „Ga-ga-ga”! Şi cum avea el păsări din astea din belşug, a pornit prin Balcani să mai vîndă din ele, dar s-a rătăcit. Ajunseseră pe undeva pe sub Nisporeni pe atunci. A vrut să-ntrebe drumul de localnici. Dar de fiecare dată cînd întreba drumul de careva, i se cerea o pasăre în schimb şi ţăranul îl îndrepta drept la cumătru-său, unde păţea exact acelaşi lucru. Uite-aşa a pribegit turcul la vreo 300 de ani pe meleagurile noastre, tot umblînd din cumătru în cumătru şi umplînd ţara şi Balcanii întregi cu gîşte, căci păsările alea aşa se chemau şi continuă astfel să se cheme şi la noi, şi la bulgari, şi la turci.

Cîndva demult, un american a nimerit pe la Orhei. Orheienii nu mai văzuseră aşa vietăţi pînă atunci şi de cum il zăreau neapărat îl strigau: „Uăi, Johnny, Uăi! Ia mai treci pe la noi să mai bem un păhar de vin!”. Şi aşa de mult i-a plăcut acest obicei americanului, încît la întoarcere a scris un cîntec - „That’s  My Way” se cheamă. Foarte pupular la americani acest cîntec!

Cîndva demult, un negustor şvab a venit pe la Ungheni cu o trăsură plină cu schnaps s-o vîndă. Muşteriii au gustat din băutură şi tot au gustat, iar neamţul tot îi îndemna cu „prost” şi „prost”. A doua zi dimineaţa unul îl întreabă pe altul: „Ei, cum te simţi, cumătre?”. „Cam... ca după prost”, a zis. Şvabul n-a vîndut nimic, iar noi ne-am ales cu un „prost” în dicţionar.

Vezi aici partea 1

Vezi aici partea 2

Vezi aici partea 3

Concluzii:

1.       Reeşind din esenţa însăşi a asociaţiilor, orice instituţionalizare, cum ar fi crearea Consiliilor diasporei, naţionale sau pe ţări de destinaţie, este prejudiciabilă pentru organizaţiile obşteşti ce pretind a reprezenta interesele emigraţilor, limitîndu-le libertatea de acţiune şi creînd costuri transacţionale suplimentare, legate atît de incoerenţa obiectivelor afişate şi cele reale, cît şi de costuri tranzacţionale ce apar inevitabil la crearea unei supra-organizaţii.  Desigur, formarea de federaţii asociative este posibilă, dar numai în baza aceluiaşi principiu de liberă asociere, de concordanţă a obiectivelor reale şi a celor afişate, astfel încît costurile transacţionale să rămînă mici în continuare.

Crearea unei structuri specializate pentru relaţia cu diaspora, care ar depaşi cadrul de suport cultural şi informaţional pentru toţi emgraţii, ori de colectare de feedback (deşi aici există deja http://particip.gov.md/, un cadru excelent de interacţiune cu Executivul) este generatoare de costuri tranzacţionale inutile care se suprapun costurilor enorme de funcţionare al unui sistem democratic, cel mau „puţin rău din toate sistemele”.

       2.      

3.       Este necesară depăşirea modelului actual de guvernare al societăţii, gestiunea prin „proiecte” (patchworking), şi evoluarea spre un sistem raţional unde toate părţile interesate ar fi incitate să contribuie la o dezvoltare armonioasă şi echitabilă a societăţii, fapt ce ar diminua efectul devastator al emigraţiei.

Propuneri:

1.       Modificarea Codului Electoral este o urgenţă şi o necesitate absolută. Mai puţin de 10% din emigraţii moldoveni au avut posibilitatea să voteze la ultimile alegeri. Dat fiind imposibilitatea deschiderii birourilor de vot la infinit în străinătate şi diversitatea geografiei emigraţiei originare din RM, votul la distanţă (prin corespondenţă sau electronic) se impune ca unica soluţie viabilă pentru ca diaspora să participe la procesul democratic. Executivul actual, în cazul în care obiectivele afişate coincid cît de cît cu cele reale, ar avea tot interesul să urgenteze această reformă. (La Paris actuala „opoziţie” nu a depăşit niciodată 3%, faţă de 30% stabili din ţară). În aceste condiţii diaspora şi-ar găsi reprezentaţii ei în Parlament şi Executiv şi nu ar fi necesare politici de patchwork. Forţele politice ar fi obligate să ţină cont de emigraţi în obiectivele lor afişate.

2.       Dat fiind efectul consumat al fenomenului migraţional (cei care au avut de plecat au făcut-o deja, în mare parte), liberalizarea regimului de vize cu ţările UE este o necesitate absolută pentru a evita sedentarizarea masivă şi definitivă a cetăţenilor RM în ţările-gazdă. O mobilitate importantă ar favoriza şi un schimb de experienţe între cetăţeni, valorile europene fiind adoptate mai rapid şi cu costuri tranzacţionale mai mici (a se vedea „polemicile” referitor la Legea egalităţii şanselor).

3.       Este necesară o amenajare a politicilor sectoriale la realitatea de astăzi, integrînd sub o formă obligatorie aspectul emigraţional în ecuaţia deciziilor. Fiecare hotărîre luată ar trebui trecută prin filtrul fenomenului migraţional. Se impune accelerarea reformelor şi instaurarea sistemelor incitative pentru a stopa exodul masiv şi favoriza revenirea în ţară a emigraţilor.

(Un exemplu elocvent care demonstrează ignorarea fenomenului migraţional de către politicile naţionale este decizia de a închide un număr important de şcoli de la sate. Perfect justificată, într-un context teritorial pruto-nistrean închis, această decizie este o lovitură de graţie adusă familiilor, dar, în special, copiilor rămaşi în aceste zone fără părinţi. Şcoala constituia pentru mulţi din ei unicul reper educativ instituţionalizat. În loc să fie întărite şi dezvoltat rolul extracurricular al acestor instituţii, şcolile au fost lichidate)

4.       Crearea unei veritabile biblioteci de resurse (online, dar nu numai) şi a unui punct de contact pentru asociaţiile din diaspore (conceptul de One Stop Shop). Asociaţiile (dar nu numai) ar putea beneficia de suportul necesar în activităţile lor pe teren, răspunzînd la solicitările emigraţilor. (Totodată este absolut regretabilă şi prejudiciabilă mişcării asociative imixtiunea Guvernului în activitatea ONG-urilor şi vice-versa. Consiliul diasporei în frunte cu un Prim-Ministru este o aberaţie în acest sens.) Structura creată nu poate şi nu trebuie să se suprapună costurilor de agenţie (competenţelor, în alte cuvinte) proprii altor instituţii şi ministere.

5.       Consolidarea capacităţilor consulatelor pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor RM în străinătate, pe de o parte, şi informatizarea / simplificarea procedurilor administrative în scopul de a diminua sarcina Consulatelor, care astăzi sînt obligate să efectueze proceduri administrative simple, posibile de perfectat online şi la distanţă, pe de altă parte.

Asociaţiile ar putea constitui o reţea puternică pe orizontală pentru o comunicare şi mobilizare rapidă şi eficientă, dacă apare necesitatea de a exersa o presiune asupra Guvernului în cazul în care acesta nu respectă executarea mandatului primit de la alegători.

Bibliografie:

1. Akerlof, G. A., 1970, « The Market for « Lemons » : Quality, Uncertainty and Market Mecanism », The Quarterly Journal of Economics , vol. 84, 3, 488-500

2. Alchian A. et H. Demsetz, 1972, “Pr oduction, Information Costs and Economic Organization”, American Economic Review XII, 777-795.

3. Charreaux G., 1999, “ La Théorie Positive de l’Agence: Positionnement et Apports.”, Université de Bourgogne en France.

4. Demsetz H. et K. Lehn, 1985, “The Struct ure of Corporate Ownership: Causes and Consequences.” Journal of Political Economy, Vol 93, No 6

5. Eisenhardt K.M, 1989, “Agency Theory : an Assessment and Review”, Academy of Management. The Management Review 14(1), 57-75.

6. Grossman S. J. et O. D. Hart, 1983, « An Analysis of the Principal-Agent Problem » Econometrica 51, 7-45

7. Jensen M.C, 1983, “Organiza tion Theory and Methodology”, Accounting Review 50

8. Jensen M. et Meckling W., “Theory of the Firm : Managerial Behavior, Agency Costs and Ownership Structure”, Journal of Financial Economics, octobre 1976

Vezi aici partea 1

Asociaţiile din diasporă şi emigraţii neafiliaţi lor

După cum menţionam mai sus, orice organizaţie, chiar cît de mică, generează automat costuri de tranzacţie. În cazul asociaţiilor obşteşti sau ONG-urilor aceste costuri sînt relativ mici, reeşind din însăşi esenţa ONG-urilor. La baza lor stă noţiunea de liberă asociere (sau disociere) a două sau mai multe persoane. Lipsa unei constrîngeri în a negocia obiectivele personale face ca asociaţiile să funcţioneze fără necesitatea elaborării mandatelor complexe, fără a suporta costuri de control inerente execuţiei mandatului. În cazul în care apare necesitatea unor negocieri, de cele mai multe ori are loc ruptura de asociere (contract), căci indivizii nu prea sînt predispuşi să abandoneze gradul de libertate individual, nivelul de constrîngeri fiind cvazi-inexistent. Din momentul în care avantajul individual aşteptat de la apartenenţa la un grup este perceput ca unul superior avantajelor pe care individul le primeşte realmente, contractul de asociere este reziliat.

Această libertate de asociere şi, respectiv, libertate în acţiuni cu costuri tranzacţionale inerente mici constituie forţa şi atuul principal al asociaţiilor. Detaliu care pare a fi neglijat de unii reprezentanţi ai diasporei, ei propunînd scheme de instituţionalizare şi ierarhizare (crearea de consilii ale diasporei, spre exemplu) absolut nejustificate şi generatoare de costuri tranzacţionale suplimentare.

Ceea ce este important de menţionat aici este faptul că obiectivele afişate ale unei organizaţii nu coincid niciodată cu obiectivele reale, care, după cum menţionam, sînt o sumă vectorială ale obiectivelor individuale ale părţilor interesate.

Această constatare este un factor major în analiza ulterioară a activităţii asociaţiilor din diasporă. Ca şi oricare asociaţie auto-constituită, asociaţiile comunitare nu-şi capătă legitimitatea decît à posteriori, în special atunci cînd afişează obiective ce implică alte părţi interesate – membrii diasporei neafiliaţi, or, marea majoritate a ONG-urilor asta spun: ei reprezintă emigraţii originari din RM.

Pentru a vedea care sînt obiectivele emigraţilor neafiliaţi putem utiliza o grilă de lectură maslowiană aplicabilă, de fapt, oricărui individ. În urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut cu co-naţionalii noştri am ajuns la concluzia că obiectivele lor gravitează în jurul următoarelor subiecte:

-          Sursă stabilă de venit (caută de muncă)

-          Locuinţă (caută un loc de trai ieftin şi accesibil)

-          Acte (regularizare, permis de muncă, libera circulaţie, protecţie socială în ţara-gazdă)

-          Mijloace de transport cu RM ieftine şi accesibile (atît transport, cît şi marfă)

-          Aducerea apropiaţilor în scopul de a reîntregi familiile

-          Amenajarea odihnei şi cultului (necesitatea de a se regăsi în grup, de a asista la concerte şi spectacole în română, frecventarea bisericii, carte românească şi ziare, învăţarea limbii române de către copiii lor)

-          Recunoaştere şi respect în sînul comunităţii

În cazul în care asociaţiile reuşesc  să răspundă acestor preocupări, ele capătă legitimitatea atît rîvnită. Cu cît mai mult vectorul real al obiectivelor organizaţiilor comunitare coincide cu obiectivele sus-citate, cu atît notorietatea asociaţiei este mai importantă, în special dacă sînt şi materializate. În consecinţă, putem deci concluziona că notorietatea (reprezentativitatea) asociaţiilor nu depine in fine de nr. de asociaţi (care este doar un indicator, deşi deloc neglijabil), ci de concordanţa obiectivelor lor cu obiectivele indivizilor. Astfel, o mică asociaţie de doar 2-3 persoane poate avea o legitimitate mult mai mare decît un grup întreg de lobby ce nu răspunde direct la necesitatea emigraţilor. Legitimitatea şi credibilitatea asociaţiilor este vitală pentru ele, dacă ţinem cont şi de un alt obiectiv implicit, neafişat şi tacit al oricărei organizaţii: perenizarea ei.

Dacă am face un scurt-circuit şi am omite din ecuaţie asociaţiile obşteşti cu obectivele lor afişate şi reale, unicul domeniu care ar justifica crearea unei Agenţii sau Departament (pînă la urmă, nu apelaţiunea este importantă ci obiectivele organului creat) şi ar raspunde obiectivelor emgraţilor este asigurarea continuităţii culturale şi suportul asociaţiilor care contribuie la realizarea acestui obiectiv.

Executivul şi politicienii

Din cîte menţionam mai sus, obiectivele afişate şi obiectivele reale ale oricărei organizaţii nu coincid niciodată. Teoria agenţiei în ştiinţile organizaţionale şi, în special, cea legată de problemele de guvernare (governance) menţionează un obiectiv al guvernanţilor, niciodată afişat, care pare a fi unul din cele mai importante: perenizarea funcţiei - una din sursa majoră a costurilor transacţionale între mandatant şi mandatar. În organizaţia care se cheamă „stat” aceste costuri sînt exprimate în procesul democratic. Este binecunoscută fraza lui W. Churchill care zicea că democraţia este un sistem rău dar este cel mai puţin rău din toate sistemele. Costurile de transacţie în democraţie sînt enorme şi aceasta explică, în mare parte, existenţa simpatizanţilor pentru regimuri autocratice, unde aceste costuri par a fi mai mici la prima vedere. Dar istoria a demonstrat că riscul inerent dictaturilor este enorm şi costurile finale pentru societate sînt mult mai mari (noi o simţim pe pielea noastră, nu?).

Daca e să facem referinţa la o altă teorie, teoria sistemelor, apoi ar trebui să definim democraţia ca un sistem dinamic, or orice sistem dinamic tinde spre un echilibru inert (dictatură sau hiper-corupţie). Pentru a-l menţine dinamic este necesar de a asigura o forţa entropică constantă (principiul separării puterilor, imposibilitatea de a fi reales la infinit în funcţia majoră a statului şi obligativitatea alegerilor, presa independentă, ONG-uri puternice, etc., etc.) care, altfel spus, şi sînt unele din costurile tranzacţionale.

Această digresiune îşi are importanţa ei, căci ne va ajuta să înţelegem mai bine rolul ONG-urilor într-o societate democratică. Cu cît mai bun este sitemul democratic, cu atît mai mic este rolul ONG-urilor, care, în definitivă, nu au nevoie să menţină o presiune inutilă asupra puterii, ea executînd corect mandatul acordat de către alegători, dar se consacră asupra atingerii altor scopuri, diferite de cel al exersării sau influenţării actului de guvernare. Cu alte cuvinte, nu generează costuri tranzacţionale în afara celor existente deja în urma procesului democratic. În ultimii ani a apărut şi se dezvoltă conceptul de democraţie participativă, ceea ce nu este altceva decît o dovadă a disfuncţionării proceselor democratice de bază. Guvernanţii au constantă nevoie de a comunica, a colecta feedback,  diminuînd astfel riscurile legate de principalul obiectiv - perenizarea lor la putere. ONG-urile au tendinţa de a uita partea „NG” din abreviatura sa, şi acest fenomen este rezultatul direct al devierii vectorului de obiective organizaţionale sub presiunea indivizilor ce îşi urmăresc scopurile proprii. „Puterea este afrodiziacul suprem”, spunea  H. Kissinger.

Ţinînd cont de cele relatate mai sus, este absolut natural ca reprezentanţii Executivului să favorizeze crearea unor instituţii ce le-ar facilita atingerea obiectivelor proprii. Crearea aşa numitului Consiliu al diasporei, în frunte cu însăşi Prim-Ministru, este un exemplu elocvent în acest sens.

În condiţiile în care practic 25-30% de alegători se află în străinătate şi, în special, în condiţiile disfuncţionării sistemului democratic, guvernanţii caută pîrghii pentru a amenaja funcţia de perenizare, generîng costuri trazacţionale suplimentare şi creînd structuri care, automat, vor genera alte costuri...

Or, reprezentanţii puterii ar trebui constrînşi sa-şi respecte programele în baza cărora au fost aleşi (mandatul) pentru (de ce nu?) a fi re-aleşi în continuare.

Vezi aici partea 3

Vezi aici partea 4 

Sprijinită într-un toiag, o fiinţă care doar vag putea fi calificată de umană, stătea la răscrucea a două drumuri de ţară, în soarele pîrjolitor al lui cuptor. Această (di)formă bipedă ţinea în mîină o frînghie la extremitatea căreia se putea desluşi o altă vietate, nu mai puţin apocaliptică: flocoasă, neagră, cu coarne şi barbă, dar cu patru picioare. Această diferenţă a numărului de membre era, de fapt, unicul detaliu care mai permitea resituarea cuplului într-un cadru terestru, ansamblul decorului avînd alure de peizaj marţian - seceta transformase pajiştea într-un vast deşert de o nuanţă gri-ruginie.

Capra, căci fiinţa cu patru extremităţi era o capră, mătăhăia din cînd în cînd din cap, încercînd să scape de muşte şi aceste zvîcnituri erau unicile mişcări care perturbau imobilismul acestui decor sinistru.

Forma bipedă purta un cojoc miţos de o culoare murdară şi nedesluşită, o cuşmă de cîrlan roasă, încît nu-i mai desluşeai cîrlionţii originari, de sub care se vedeau nişte plete încîlcite care treceau într-un început de barbă de vreo două săptămîini şi nişte mustăţi îngălbenite de tutun pe o piele tăbăcită, neagră, cu riduri dese, creionate de praful încrustat în ele. Imposibil să spui ce vîrstă avea  - undeva între 40 şi 100 de ani... Avea o privire lividă, pierdută în spaţiu, figura îi era lipsită de cea mai mica emoţie. 

   Mă apropiam de această compoziţie umano-căprească şi, pe măsură ce avansam, eram cuprins de o nelinişte bizară, inexplicabilă, un soi de frică şi jenă launloc. Incongruitatea tabloului nu-mi dicta niciun scenariu de conduită. Etichetele rurale îmi păreau anacronice şi anaspaţiale. Inevitabil trebuia să trec prin faţa lui. Era prea tîrziu şi parcă nici nu aveam o cauză raţională de a nu-mi continua drumul...

-          Bună ziua la Niavoastre! Am zis odată ajuns în rînd cu el.

A dat abia perceptibil din cap, deşi am avut impresia că nu a mişcat nici un milimetru. Privirea îi rămînea fixată undeva în spatele meu de parcă nu ar fi întîlnit în persoana mea vreun obstacol demn de refocusare... Ar fi trebuit să-mi caut de-ale mele şi să-mi continui calea. Nu ştiu ce m-a făcut să-i adresez încă o întrebare... Faptul că mă ignora? La ce mi-ar servi să-mi impun prezenţa tocmai în faţa acestei arătări?

-          Mare secetă... Nu prea are ce paşte capra asta a matale...

A oftat adînc... Capra a dat din cap, de parcă ar fi încercat să intre şi ea în discuţie, confirmîndu-mi spusele.

-          Capra? Hmmm... Îi suflet ş-aista...

Abia acum, şi-a întors privirea spre mine, dar vorbele i-au precedat gestul, astfel încit am avut impresia că această reorientare a avut ceva asemănător cu mişcarea unei turele cu tunuri: o mişcare lentă, uniformă, şi iată-mă în linia tirului, în faţa a două obuze de calibru greu. Greu, foarte greu. Am simţit cum transpir şi această senzaţie a fost atît de intensă, încît am desluşit clar cum se scurge vlaga de-a lungul corpului.

Penibilă situaţie: nu puteam pleca acum, iar moşul tăcea şi mă scruta în continuare. Am început a mă căuta stîngaci şi disperat prin buzunare, am scos , în sfirşit, pachetul de Marlboro şi i-am întins o ţigară.

-          Nu... eu de-aéstea nu fumez...

Atît? Chiar nu vrea să mă ajute deloc... Ei, ce stă el aici? Ce vrea omul ăsta de la mine? Ce stă el în faţa mea, uite-aşa, de parcă i-aş fi dator cu ceva? Stai, de fapt, el stătea aici şi pînă a veni eu... Ce situaţie prosteasca. De ce m-am oprit?

Mi-am aprins o ţigară... Trebuia să leg cumva vorba, să continui cu un şir logic ceva... Parcă ziceam de secetă, de capră, de păscut... Ţigara a întrerupt continuitatea...

-          Matale eşti din sat, de-aici?

-          De-aici, de dincolo...

-          Lumea merge cu animalele pe sub pădure acum... Se mai găseşte cîte ceva de păscut... Ori la pîrău...

-          Da, merge. Lumea merge. Se tot duc... dacă mai au ce duce...

-          Da, nu prea au mai rămas animale prin sat.

-          Au plecat toţi... nu mai rămîn. Acum noi cu capra avem loc.

Am înghiţit în sec. Moşulică ăsta cu aluziile lui începea să mă irite. Că doar n-o să-mi pună în cîrcă pînă şi ăsta toate problemele naţionale? Încercai să deviez spre alte subiecte:

-          Matale aştepţi pe careva aici? Vezi, că autobuzul de la raion a trecut deja. Pîna mîine nu mai trece nimic.

-          Aştept... Eu demult aştept. Uite, ai venit tu...

-          Că doar nu mă aşteptai pe mine, nu?

-          Nu, nu te aşteptam... Dar ai venit. Ia dă-mi o ţigară din acelea de-ale tale.

-          Păi ziceai că din aéstea nu fumezi? spusei oarecum în bataie de joc, dar, desigur i-am întins un Marlboro, uşurat oarecum de această turnură situaţională.

Dacă s-a ajuns pînă aici, apoi se putea lega şi capăt de vorbă ceva mai lumească şi mai închegată. Moşul a luat ţigara, de pe undeva din interiorul sumanului a scos o cutie de chibrituri şi, printr-un gest de fumător înveterat care poate aprinde o ţigară pe orice vijelie, a aprins ţigara de la chibrit în căuşul palmelor. A tras un fum, apoi... a întins ţigara aprinsă caprei. Capra a luat ţigara cu buzele-i proeminente, a tras şi ea un fum, apoi, continuîng să rumege ceva, s-a aşezat pe cur, plimbînd, prin simpla miscare a buzelor, ţigara de la un colţ al... gurii(?) ... la altul şi scoţind clăbuci de fum cu plăcerea contemplativă a unui fumător privat de viciu de cîteva zile.

-          Chiar mă întrebam dacă ai să te gîndeşti şi la mine, boşorog bătrîn ce eşti.

-          Tu să taci, că sperii lumea.

Insolaţie! La sigur era un început de insolaţie! Trebuia s-o rup din loc imediat! Să caut umbră, să caut o fîntînă...

-          Să mă ierţi, om bun, dar capra asta a mea nu prea-i şcolită...

-          Hai, las-o-ncolo cu şcolile tale, adică nu tot tu mi-ai întins ţigara? Crezi că o capră ce fumează e mai puţin şocant pentru acest distins domn? Ia uite, că l-ai băgat în boale, nu mai ştie ce-i cu el.

Capra a scos un mecheit savuros şi şi-a dat... piciorul (?) peste picior într-un gest obscen cinematografic.

-          Ce te uiţi aşa holbat la mine? N-ai mai văzut o capră? Dumneata să-ti cauţi de-ale tale, lumeşti. Te asigur că, dacă cauţi atent, vei găsi lucruri şi mai trăsnite printre oameni. Hai, mă, de-aici, că nu mai trece ea nici astăzi.

-          Închide-ţi fleanca, dobitocule! Se răsti bătrînul la lighioaie. Mi-ai mîncat zilele... că de tine s-o fi ferit, d-aia şi nu vine.

Pe obrazul bătrînului crispat de durere am întrezărit o lacrimă... dar nu mai eram sigur de ce vedeam. Capra parca s-a dezlănţuit:

-          De mine?! Tu chiar crezi ce spui?! Bă, neghiobule, ea nu trece aşa, cînd vrei tu. Ea este o persoană extrem de ocupată şi solicitată. Ce să caute pe-aici, ai? Tu priveşte în jur! Ce vezi? De dimineaţă stăm aici şi necăjitul ăsta e primul om pe care-l întîlnim. Tu de legea cererei şi ofertei ai auzit? Nu i-au mai rămas clienţi pe-aici! Gata! Tu în sat ai fost? Cu cine să stea ea de vorbă acolo? Cu de-alde tine? Bă, tîmpitule: lumea cu scaun la cap demult a şters-o de pe-aici! Numai tu stai şi-aştepţi. Dacă nu eram eu capră, e-he-he! Cere mai bine de la Domnu’ ăsta vreo 10-20 de lei, că nu mai ai băutură acasă şi urneşte-te odată, că se-nchide magazinul!

M-am auzit rostind:

-          Mă iertaţi, dar nu am bani cu mine...

Forma bipedă, s-a întors brusc, şi a pornit în direcţia diametral opusă satului, direct prin cîmpia vlăguită. Capra a sărit în patru...labe(?), a scuipat chiştocul în colbul drumului şi a pornit alături de el, bombănind ceva în continuu... Cuplul se îndepărta rapid, ridicînd şi lăsînd în urmă la fiecare din paşi cîte un mic nor de praf. 

Soarele era sus, se topise şi curgea peste pămînt.

„Şi toţi suntem luminați

De-o bucurie neînțeleasă” Gr. Vieru

Stau eu aşa, cuminţel,

Savurînd o licoare

Ameţitoare,

Şi-mi vine, cam tot aşa cum stau, din senin,

Să scriu o poezie,

Un poem, cum s-ar zice,

Un fel de erezie

Plină cu spleen

Şi niscaiva venin,

Să ştie lumea

Că şi eu

O-ho-ho!

Ni-ha-ha !

Şi Cucurigu !

Boieri mari, daţi punguţa cu doi bani !

(dar nu uitaţi să adăugaţi vreo 7-8 zerouri acolo, căci timpurile s-au schimbat : criză-inflaţie-mondializare... ce-s doi bani in ziua de azi ?)

Tocmai cade la ţanc

Dispoziţia asta de poet visător

(In the mood for poetry,

Cum ar ieşi,

A la Wong Kar-wai, vai-vai-vai),

Căci nimic nu am a zice

Şi, respectiv, conform Evangheliei de la Mihai,

Sînt sigur - va fi chiar foarte uşor !

Aşa dar şi deci,

Să încep scrierea !

(Vă rog mai răbdaţi, nu mişcaţi,

Eu am treabă în beci.

                Pauză.

                Se aud sunete pe fundal:

Gîl-Gîl-Gîl, Aaaaaaaaa!…

                Cu un “H” aspirat, neapărat

Bun vin mai am ! Veniţi de-l gustaţi !)

Dar staţi puţin de nu mînaţi,

De poezie parcă ziceam !

Deci :

1.       Stil :

Trebuie să fie-ncurcat, încîlcit, alambicat.

Metafora, tovarăşi, metafora !

Asta eu de pe la R. Barthes am furat,

Un tip cu un acordeon,

Dacă carecumva aţi uitat.

Deci, luaţi un acordeon cît mai umflat,

Întins cît vă ţine imaginaţia

Şi rupt.

O jumătate – de aruncat !

Uite-acum să-mi cîntaţi!

Puteţi alege, desigur, clapele.

Ori butoanele.

2.       Subiect:

Care subiect? Ce interes mai are?

Subiectul sînt eu, poetul:

O-ho-ho!

Ni-ha-ha!

Si Cucurigu!

Mai departe ştiţi şi singuri. Numărul de cont să vi-l dau în euro sau în dolari ?

Aşa-dar, eu, poetul-profetul,

Suferind martirul.

(Chiar nu vedeţi cîtă durere am eu ?

                Pauză teatrală.

                Zgomot de fon :

Gîl-Gîl-Gîl , Aaaaaaaaa!…

Că eu d-aia şi beu…)

Nu stresaţi, vă explic eu,

Căci subiectul

Sînt eu – poetul :

Trebuie neapărat de scris despre neuroni

Şi ţesuturi nervoase.

Să-i înnod acolo cumva...

Cîte-o explozie tot n-ar strica...

(Calm-calm, nervoase exploziile, ner-voa-se.)

Se poate şi despre materia cenuşie ceva:

Despre circumvulaţiuni,

Conecţiuni,

Emisfere...etc.

În fine, e cît se poate de simplu:

Iau o enciclopedie medicală,

Rup un acordeon în metafore

Şi gata cu prima strofă,

Deşi nici asta nu se mai cere :

Prozodia e demodată.

Să nu uit să-mi torn conţinut şi prin vene,

Să circule acolo o sevă ceva.

Nu, nu singe si nici vin – e banal.

Că doar nu fac un madrigal,

Ci un POEM!

Ce mai ? Absolut orice materie

Poate să-mi fie turnată în vene.

Nu credeţi ?

Uite : « Îmi curg prin vene autobuze cu gastarbeiteri ».

Tare, nu ? Mai cizelez niţel la acordeon şi mai fac un poem !

Dacă ne-am lămurit cu venele,

Să trecem la carne,

La humă cum s-ar zice.

S-o rupem, tovarăşi, s-o rupem!

S-o sfîrtecăm bucăţele!

Muşchi după muşchi,

Organ după organ,

Pină dăm de inimă.

Aici s-ar cuveni să facem un stop.

La inimă, adică.

Să nu ne grăbim, s-o tocăm bine,

Să nu rămînă decît un fel de

Hachis parmentier.

(Ce bine ar merge la vinul ăsta al meu!)

Dac am terminat cu hăcuitul viscerelor

Şi cu măcelăritul,

Să trecem la

3.       Epic

La acţiune, cum s-ar înţelege.

Aici poporul alege:

Action, please, action!

Să nu confundăm, însă, genurile!

Dacă nu aţi uitat, noi astăzi

un POEM scriem.

Deci schimbăm action cu

Sex, Drugs and Rock’n Roll!

(Mai puţin cinematografic

Şi mai boemă, nu ştiu cum...)

Cu drugs o duc mai rău:

Şi dacă mă prinde?

Nu-i rentabil, zău...

Rock’n roll nu prea s-aude de pe hîrtie...

Rămîne

SEX- SEX -SEX -SEX -SEX -SEX -SEX -SEX!

Şi nişte cuvinte din astea...

Gen „pi...dă”, „pu...ă”, „mu...e”, etc.

Mai amestecăm aici şi nişte procese

Pur fiziologice: transpiraţie, excremente, secreţii hormonale...

Asta ca să nu uităm că nici barem

Sexul epic nu contează, ci

Eu, poetul-profetul-martirul!

O-ho-ho!

Ni-ha-ha!

Si Cucurigu!

Bă! Cine-i idiotul care mi-a adus doi bani!  

Cîtă lipsă de gust... fiii.

Să recapitulăm (şi să bifăm):

Neuroni, vene, carne ruptă bucăţele – Este x

Cuvinte din engleză/franceză în italic – Este x

Dereglări fiziologice – Este x

Înjurături – Este x

SEX² - Este x

Lipseşte decorul? Ei, lăsati...

Scrieţi ceva de genul „pe întinderea verde a ieşit o portocală violetă” şi basta!

Acum merg să-l sun pe prietenul cela al meu

De la editură

Care la sigur o să-mi publice POEM-ul...

Că doar tovarăşi sîntem, nu?

Şi atunci...

CUCURIGUUUU!