Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
3 octobre 2012 3 03 /10 /octobre /2012 17:56
Executive summary :bacon boucher
Statisticile naţionale au înregistrat
o creştere substanţială
a numărului de paracopitate.*
Victorie!
 
*Scăderea drastică a numărului de vaci, porci, capre şi oi a fost compensată din plin printr-un transfer masif inter-specific caracterizat, axat în mod special pe o optimizare continuă a categoriei non-productive „om” şi o migraţie importantă a specimenilor de tip homo sapiens spre clasa „paracopitate”, aceasta din urmă constituind factorul-cheie de succes în implementarea şi accelerarea reformelor economice, dar şi condiţia indispensabilă pentru a asigura o creştere a indicatorilor economici continuă şi durabilă.
 
Imagine: Francis Bacon "Macelarul"
Partager cet article
26 septembre 2012 3 26 /09 /septembre /2012 15:42

Se urzeşte ceva…

 

Fermentări zbuciumateArcimboldo_Automne.jpg

În beciuri obscure,

Incompatibile cu viaţa

Din cauza oxigenului  furios

Pentru că şi-a pierdut perechea.

 

Păzea!

 

Răbdările s-au copt

Şi rup ramuri!

Şi rup pomi!

Şi rup livezi,

Odinioară în flori!

 

Şi cad fructe răz-răbdate,

Şi crapă,

Şi sar seminţe

Din poame şi struguri

De fragă, de busuioacă, de cadîrcă,

De cabernet, de pinot, chardonnay...

Şi de Steinbeck...

 

Păzea!

 

Energie in – energie out:

 

Incandescenţa timpului trecut

Condensează acum

Într-un fel de ţuică

Ce atacă spirite etilice...

 

Va răbufni?

Ori îşi va îneca mînia

În sîngele godacilor inocenţi,

Impasibili,

nă li se ia

Slana lor de-o palmă,

Sacrificaţi la hramul şi cheremul

Peţitorilor de patimi?

 

Atîtea jertfe întru revenirea

Echilibrului alb şi rece!

 

 

(Vezi aici o tomnatică din 2011)

 

Imagine: Giuseppe Arcimboldo, "Toamna"

Partager cet article
17 septembre 2012 1 17 /09 /septembre /2012 15:55

Şi dacă săgeţile

pe care le trimiţiSt-Sebastien.JPG

Nu vor fi livrate

la timp?

Şi dacă acel, pielea căruia

            o credeai ciuruită,

Te va strînge în braţe

            şi te va pupa pe buze?

Ce-ai să faci atunci?

Vei omorî poştaşul?...

Imagine: Thierry Doukhan "Autoportrait en Saint Sébastien"

Partager cet article
14 septembre 2012 5 14 /09 /septembre /2012 17:19
De la 2009 au trecut mai mult de trei ani deja.  Deşi premise pentru mari schimbări nu au existat nici atunci (trebuie s-o recunoaştem) şi nu există nici astăzi, amploarea evenimentelor din 2009 şi – o spun fără riscul de a devia spre patetic – victimile aduse pe altarul re-împărţirii (a cîta oară) sferelor de influenţă au alimentat totuşi speranţele multor dacă nu la o ameliorare simţitoare, atunci, cel puţin, la o schimbare în atitudini, în direcţii de dezvoltare, în orientarea geo-politică, etc. etc. 
Ceea ce se întîmplă în ţărişoara noastră mică e greu de descifrat. Nu este neapărat rău acest lucru. Acum cîţiva ani totul era clar şi limpede. Astazi evenimentele se derulează isteric ca într-un caleidoscop din acelea uitate undeva în copilărie. În aceste ape tulburii numeroşi sînt şi pescarii ce încearcă (şi mulţi chiar reuşesc) să mai prindă cîte ceva. Unii spun că-i catastrofă, alţii – că-i o evoluţie normală, alţii – caută  vinovaţii, alţii – eroii...
E un joc continuu de-a comunicarea (Vreţi în horă? Why not? E atît de simplu!) şi e nevoie de o dexteritate şi consecutivitate intelectuală deosebită pentru a înţelege ce e grîu şi ce-i neghină... Foarte nostim acest joc: are şi laturi pozitive – poţi alege ochelarii prin care percepi realitatea. E destul să alegi ce priveşti/asculţi/citeşti... Mai rău este că ne alegem pe final doar cu ochelari... pentru unii roz, pentru alţii... negri, roşii, albaştri, verzi.
Istericalele ţării Moldova continuă: avem o colecţie de ochelari ce ar concura cu cea a lui Elton John, viaţa î nsă continuă... Doi morţi, trei răniţi şi iarăşi muzică! Euro-lizion... Nu degeaba are succes la noi...
Există totuşi un indicator care, indiferent de ce spune televizorul sau analistul, este un barometru mult mai evocator – fluxul migrator.
Şi dacă ar fi să facem o tipologie a emigrărilor (atît de ingrată) ar trebui să recunoaştem că au existat mai multe valuri. Cu o mică precizare: nici unul din aceste valuri nu a încetat, ci tot s-a adăugat celor precedente...
Primul val migrator a început încă de prin 1998-99. Sînt acei care au plecat (legal sau nu) prin străini în căutarea unui loc de muncă, cel mai des în speranţa de a reveni peste un an-doi cu ceva bani... Şi, cel mai des, această speranţă s-a epuizat odată cu trecerea timpului.
Al doilea val a început încă şi mai înainte – este fluxul de studenţi pe care Moldova îi exportă în fiecare an... Din ce în ce mai mulţi... Astăzi nu mai este flux, ci fluviu. Mare, frumos, tînăr...
Şi dacă despre aceste două categorii de emigraţi se poate spune că sînt o năpastă pentru Moldova şi, foarte des, drame individuale, al treilea val, mai nou, este unul îmbucurător: părinţii stabiliţi în străinătate de mai mulţi ani au început a-şi aduce copiii! Indiferent de ce cred pseudo-moraliştii neamului care, iată, bat alarma că cică ţara şi-ar pierde viitorul, copilul trebuie să crească alături de părinţi, oriunde ar fi ei! Şi dacă ţara” nu are nevoie de părinţi, cu ce drept ar dispune de soarta copiilor lor?
Am fost însă confruntat  î n acest an şi cu un nou tip/val de emigraţie – părinţi care încearcă să-şi trimită copiii la studii în străinătate încă înainte de facultate. Pentru liceu. Pentru a nu plăti preţul (nu neapărat exprimat în unităţi monetare) unui sistem educaţional în Moldova.
Vă întreb, stimaţi vînzători de ochelari şi optimizatori de viaţă: ce lucruri groaznice se întîmplă acasă? Cît de dezesperat poate fi un părinte ca să-şi trimită copilul de acasă?
Şi pe final: vă recomand un film (fiindcă tot nu citeşte multă lume cărţi) de Radu Mihăileanu. « Va, vis et deviens » se cheamă. Revelator.
 
 
Partager cet article
3 septembre 2012 1 03 /09 /septembre /2012 15:16

Cîndva demult, un francez, impresionat de balada Mioriţa, a vizitat plaiurile noastre sperînd să dezghioace, într-un mod cartezian, raţionamentul şi finalitatea epicului baladei din prima sursă, cum s-ar zice . În căutarea mioarei şi a baciului, intra din casă-n casa şi, oriunde nu poposea, peste tot i se întindea un scaun : « Şezi ! ». Gazda scotea un urcior de vin şi francezul nostru îşi lua rămas bun de la Descartes pînă a doua zi dimineaţa. Descartes s-a săturat să fie snobat în fiecare seară si după cîteva zile i-a zis „Au revoir” francezului, „Ne revedem la Paris”! Francezul nu a reţinut mare lucru din călătoria sa. I-a rămas însă o asociere indelebilă în memorie: între obiectul cu patru picioare cu spetează şi apelul „Şezi!”. De atunci scaunul în franceză se cheamă chaise”. Iar balada Mioriţa şi-a păstrat virginitatea misterului.

 

saltimbanque.jpgCîndva demult, un alt francez a asistat la o tragere în ţeapă à la Vlad Ţepeş şi a strîmbat din nas: „Fiii, ce barbarie!” şi a inventat ghiliotina, şi a rămas satisfacut de estetismul soluţiei. Neamţul a văzut ghiliotina şi a zis: „Cîtă lipsa de eficienţă!” şi a inventat camerele de gaz, şi a rămas satisfăcut de statisticile obţinute. Moldoveanul le-a testat pe rînd pe toate şi a ales Siberia. Dacă tot e să mori, apoi barem pentru un viitor luminos.

 

Cîndva demult, un turc era tare priceput la crescut păsări, în special din acelea cu gîtul lung care fac „Ga-ga-ga”! Şi cum avea el păsări din astea din belşug, a pornit prin Balcani să mai vîndă din ele, dar s-a rătăcit. Ajunseseră pe undeva pe sub Nisporeni pe atunci. A vrut să-ntrebe drumul de localnici. Dar de fiecare dată cînd întreba drumul de careva, i se cerea o pasăre în schimb şi ţăranul îl îndrepta drept la cumătru-său, unde păţea exact acelaşi lucru. Uite-aşa a pribegit turcul la vreo 300 de ani pe meleagurile noastre, tot umblînd din cumătru în cumătru şi umplînd ţara şi Balcanii întregi cu gîşte, căci păsările alea aşa se chemau şi continuă astfel să se cheme şi la noi, şi la bulgari, şi la turci.

 

Cîndva demult, un american a nimerit pe la Orhei. Orheienii nu mai văzuseră aşa vietăţi pînă atunci şi de cum il zăreau neapărat îl strigau: „Uăi, Johnny, Uăi! Ia mai treci pe la noi să mai bem un păhar de vin!”. Şi aşa de mult i-a plăcut acest obicei americanului, încît la întoarcere a scris un cîntec - „That’s  My Way” se cheamă. Foarte pupular la americani acest cîntec!

 

Cîndva demult, un negustor şvab a venit pe la Ungheni cu o trăsură plină cu schnaps s-o vîndă. Muşteriii au gustat din băutură şi tot au gustat, iar neamţul tot îi îndemna cu „prost” şi „prost”. A doua zi dimineaţa unul îl întreabă pe altul: „Ei, cum te simţi, cumătre?”. „Cam... ca după prost”, a zis. Şvabul n-a vîndut nimic, iar noi ne-am ales cu un „prost” în dicţionar.

Partager cet article
1 septembre 2012 6 01 /09 /septembre /2012 15:56

 

Preparativele pentru  vacanţa de vară din acest an au avut o adevarată alură de plan de bătălie pentru mica mea familie.

 

Dacă verele precedente cea mai mare bătaie de cap era constituirea unui arsenal de cadouri pentru apropiaţi şi repartizarea lor echitabilă, anul acesta situaţia a fost alta. Cel puţin am fost excelenţi la capitolul echităţii: am aplicat vechiul principiu stalinist « Нет человека - нет проблемы » şi nu am cumpărat cadouri. În mod echitabil.

 

Într-un fel sîntem deja obişnuiţi, dar călătoriile cu copii mici necesită, cum n-ai da, o adevărată strategie logistică: alimente şi asigurarea tranziţiei de la regimul alimentar parizian la cel autohton (în suta avionului o bună parte, dar şi în bagajul de mîină mîncare pentru durata călătoriei, fără a uita o listă de produse pe care rogi gazda să le procure din timp);  haine destule şi adaptate la toate accidentele şi capriciile climaterice (vă asigur că trebuie să prevedeţi chiar şi eventualitatea unui ţunami: o parte în bagajul de mîină şi o valiză în sută); scutece suficient de calitative pentru a asigura confortul bebeluşului (astea se procură din surse sigure la Paris şi se trimit în Moldova în prealabil cu un transportor tradiţional); jucării, cărţi, creioane şi caiete pentru a asigura copilului un sentiment de spaţiu familiar într-o locuinţa străină (în sută) şi suficiente pentru ca să-l ocupaţi pe durata călătoriei (în bagajul de mîină); nu carecumva să uitaţi desenele animate preferate (astea se piratează de pe net (fiindcă oricum nu poţi cumpăra un DVD anume cu aceste filme la Paris) şi se înregistrează pe un disc dur) şi un laptop pentru vizionarea lor – toate acestea trebuiesc procurate, comandate, trimise, inregistrate etc. etc. din timp.

 

Şi nu carecumva să depaşiţi acele 50 de kg regulamentare repartizate exact în 3 bagaje! Şi să fie exact 20x20x10! 21x19x10 deja nu e bun – plătiţi taxe pentru surplus de bagaje. Încercaţi şi veţi vedea.

Dar se fac toate, fără grijă! E deja istorie.

 

Pregătindu-ne de acest salt spaţial aerian, am rugat părinţii săcumpere cîte ceva din merinde pentru pici, dintre care şi ceva unt (că doar n-o să-l car în valiză de la Paris cînd temperaturile cochetează cu +40°C!).

 

Nota: UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. (Definiţie din DEX)

 

Şi fiindcă sîntem părinţi responsabili (aşa credem noi, cel puţin), am mai rugat să fie atenţi la calitatea produselor pe care le procură. Am fost asiguraţi că alimentele vor fi de calitatea prima-ntîi, deşi nu aveam niciun dubiu, desigur, că vor fi alese în modul cel mai migălos: doar odată pe an vine nepoţica de la Paris, ce mai!

 

În dimineaţa zilei de după sosirea noastră, pregătind micul dejun pentru copil, am parcurs (e un reflex condiţionat deja) eticheta de pe pachetul pe care scria cu litere de-o schioapă „UNT” şi cu litere de 0.5 mm componenţa lui... 36% smîntînă şi 64% grăsimi vegetale...

 

Zic atunci, mai mult a constatare decît a reproş, ca să nu acuz pe cineva pentru bunele intenţii:

 

-                       - Ăsta nu-i unt!

-                       - Cum nu-i unt? Păi eu l-am cumpărat pe cel mai scump! Făcut la noi!

 

Acum ce să mai?  Bunele intenţii nu sînt nici într-un caz reprimabile, cu atît mai mult cu cît mirarea şi consternarea părinţilor era vădit sinceră. Mi-a părut rău pentru că s-au simţit vizaţi. Ei au fost obişnuiţi de o viaţă să creadă ce scrie pe etichetă. Pe vremea lor „industria alimentară” cunoştea doar un procedeu – pasteurizarea. „Untul” era unt, „smîntîna” – smîntînă şi „laptele” – lapte. Astăzi un cunoscut de-al meu, angajat la o fabrică de lactate din Moldova, mi-a răspuns la cele relatate că nu consumă producţia propriei fabrici. „Я солидол не ем”, mi-a zis el.

 

chimie.jpgAm mers, deci, la marele şi vajnicul supermarket care se cheamă „Furchette” să cumpărăm „unt”. Pe raftul respectiv erau la vreo 10 „unturi” diferite dintre care marea majoritate de origine autohtonă. Le-am luat pe fiecare, unul după altul, şi unica diferenţă în componenţa lor era procentajul de grăsimi vegetale şi smîntînă. Totuşi smîntîna rareori depăşea 50%... În schimb, într-adevar am constatat o diferenţă notorie la preţuri. (A propos, eu la Paris pot cumpăra unt (în sensul direct al cuvîntului) mai ieftin!)

 

Doar 3 pachete (desigur, dacă e să presupunem că conţinutul coincide într-adevar cu cele scrise pe ambalaj) conţineau UNT! Dintre care unul francez (produs în Moldova), unul olandez (de import) şi un altul autohton. Doar olandezul era vădit peste preţul celorlalte... Am optat pentru francez.

 

Mă întreb ce fel de norme şi definiţii respectă industrialii de la noi. La sigur nu DEX-ul limbii române.

 

Este doar un exemplu. UNT, cel puţin, am găsit. Multe alimente sînt, efectiv, chimie pură: imposibil să cumperi o îngheţată sau ceva mezeluri fără porcării. Nu-s! Am căutat şi nu am găsit. Nu există altă  alternativă decît agricultura de subzistenţă. Care se moare. Fiindcă dau „roşiile ieftine” peste ţărani.

 

Acum 2-3 ani un politician ilustru de pe la noi ne lămurea nouă, parizienilor, că agricultura noastră nu este competitivă, că trebuie reformată, că trebuie folosite metode intensive, tehnologii performante, că este normal ca consumatorul să prefere „roşii ieftine”, etc., etc. Oare? De ce atunci europenii revin la agricultura de proximitate? La modelul de ferme mici şi respectuoase pentru mediu şi om?

 

Cîndva demult scriam despre cancer... Aţi fost prin cimitire? E ca la război. Se moare de tînăr.

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 16:04

Vezi aici partea 1

Vezi aici partea 2

Vezi aici partea 3

 

Concluzii:

1.       Reeşind din esenţa însăşi a asociaţiilor, orice instituţionalizare, cum ar fi crearea Consiliilor diasporei, naţionale sau pe ţări de destinaţie, este prejudiciabilă pentru organizaţiile obşteşti ce pretind a reprezenta interesele emigraţilor, limitîndu-le libertatea de acţiune şi creînd costuri transacţionale suplimentare, legate atît de incoerenţa obiectivelor afişate şi cele reale, cît şi de costuri tranzacţionale ce apar inevitabil la crearea unei supra-organizaţii.  Desigur, formarea de federaţii asociative este posibilă, dar numai în baza aceluiaşi principiu de liberă asociere, de concordanţă a obiectivelor reale şi a celor afişate, astfel încît costurile transacţionale să rămînă mici în continuare.

turnul_Babel_Brueghel.jpg Crearea unei structuri specializate pentru relaţia cu diaspora, care ar depaşi cadrul de suport cultural şi informaţional pentru toţi emgraţii, ori de colectare de feedback (deşi aici există deja http://particip.gov.md/, un cadru excelent de interacţiune cu Executivul) este generatoare de costuri tranzacţionale inutile care se suprapun costurilor enorme de funcţionare al unui sistem democratic, cel mau „puţin rău din toate sistemele”.

 

       2.      

3.       Este necesară depăşirea modelului actual de guvernare al societăţii, gestiunea prin „proiecte” (patchworking), şi evoluarea spre un sistem raţional unde toate părţile interesate ar fi incitate să contribuie la o dezvoltare armonioasă şi echitabilă a societăţii, fapt ce ar diminua efectul devastator al emigraţiei.

 

Propuneri:

1.       Modificarea Codului Electoral este o urgenţă şi o necesitate absolută. Mai puţin de 10% din emigraţii moldoveni au avut posibilitatea să voteze la ultimile alegeri. Dat fiind imposibilitatea deschiderii birourilor de vot la infinit în străinătate şi diversitatea geografiei emigraţiei originare din RM, votul la distanţă (prin corespondenţă sau electronic) se impune ca unica soluţie viabilă pentru ca diaspora să participe la procesul democratic. Executivul actual, în cazul în care obiectivele afişate coincid cît de cît cu cele reale, ar avea tot interesul să urgenteze această reformă. (La Paris actuala „opoziţie” nu a depăşit niciodată 3%, faţă de 30% stabili din ţară). În aceste condiţii diaspora şi-ar găsi reprezentaţii ei în Parlament şi Executiv şi nu ar fi necesare politici de patchwork. Forţele politice ar fi obligate să ţină cont de emigraţi în obiectivele lor afişate.

2.       Dat fiind efectul consumat al fenomenului migraţional (cei care au avut de plecat au făcut-o deja, în mare parte), liberalizarea regimului de vize cu ţările UE este o necesitate absolută pentru a evita sedentarizarea masivă şi definitivă a cetăţenilor RM în ţările-gazdă. O mobilitate importantă ar favoriza şi un schimb de experienţe între cetăţeni, valorile europene fiind adoptate mai rapid şi cu costuri tranzacţionale mai mici (a se vedea „polemicile” referitor la Legea egalităţii şanselor).

3.       Este necesară o amenajare a politicilor sectoriale la realitatea de astăzi, integrînd sub o formă obligatorie aspectul emigraţional în ecuaţia deciziilor. Fiecare hotărîre luată ar trebui trecută prin filtrul fenomenului migraţional. Se impune accelerarea reformelor şi instaurarea sistemelor incitative pentru a stopa exodul masiv şi favoriza revenirea în ţară a emigraţilor.

 

(Un exemplu elocvent care demonstrează ignorarea fenomenului migraţional de către politicile naţionale este decizia de a închide un număr important de şcoli de la sate. Perfect justificată, într-un context teritorial pruto-nistrean închis, această decizie este o lovitură de graţie adusă familiilor, dar, în special, copiilor rămaşi în aceste zone fără părinţi. Şcoala constituia pentru mulţi din ei unicul reper educativ instituţionalizat. În loc să fie întărite şi dezvoltat rolul extracurricular al acestor instituţii, şcolile au fost lichidate)

 

4.       Crearea unei veritabile biblioteci de resurse (online, dar nu numai) şi a unui punct de contact pentru asociaţiile din diaspore (conceptul de One Stop Shop). Asociaţiile (dar nu numai) ar putea beneficia de suportul necesar în activităţile lor pe teren, răspunzînd la solicitările emigraţilor. (Totodată este absolut regretabilă şi prejudiciabilă mişcării asociative imixtiunea Guvernului în activitatea ONG-urilor şi vice-versa. Consiliul diasporei în frunte cu un Prim-Ministru este o aberaţie în acest sens.) Structura creată nu poate şi nu trebuie să se suprapună costurilor de agenţie (competenţelor, în alte cuvinte) proprii altor instituţii şi ministere.

5.       Consolidarea capacităţilor consulatelor pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor RM în străinătate, pe de o parte, şi informatizarea / simplificarea procedurilor administrative în scopul de a diminua sarcina Consulatelor, care astăzi sînt obligate să efectueze proceduri administrative simple, posibile de perfectat online şi la distanţă, pe de altă parte.

Asociaţiile ar putea constitui o reţea puternică pe orizontală pentru o comunicare şi mobilizare rapidă şi eficientă, dacă apare necesitatea de a exersa o presiune asupra Guvernului în cazul în care acesta nu respectă executarea mandatului primit de la alegători.

 

 

Bibliografie:

1. Akerlof, G. A., 1970, « The Market for « Lemons » : Quality, Uncertainty and Market Mecanism », The Quarterly Journal of Economics , vol. 84, 3, 488-500

2. Alchian A. et H. Demsetz, 1972, “Pr oduction, Information Costs and Economic Organization”, American Economic Review XII, 777-795.

3. Charreaux G., 1999, “ La Théorie Positive de l’Agence: Positionnement et Apports.”, Université de Bourgogne en France.

4. Demsetz H. et K. Lehn, 1985, “The Struct ure of Corporate Ownership: Causes and Consequences.” Journal of Political Economy, Vol 93, No 6

5. Eisenhardt K.M, 1989, “Agency Theory : an Assessment and Review”, Academy of Management. The Management Review 14(1), 57-75.

6. Grossman S. J. et O. D. Hart, 1983, « An Analysis of the Principal-Agent Problem » Econometrica 51, 7-45

7. Jensen M.C, 1983, “Organiza tion Theory and Methodology”, Accounting Review 50

8. Jensen M. et Meckling W., “Theory of the Firm : Managerial Behavior, Agency Costs and Ownership Structure”, Journal of Financial Economics, octobre 1976

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:48

Vezi aici partea 1

Vezi aici partea 2

 

Contribuabilii din Republica Moldova

 

În procesul creării Agenţiei pentru relaţia cu diaspora această parte interesată a fost uitată într-un mod scandalos şi flagrant. Este binecunoscut faptul că o bună parte din PIB-ul RM provine din remitenţe. Dar să nu uităm că cealaltă parte este creată de contribuabili care activează pe teritoriul ţării. Şi dacă creăm condiţii favorabile emigraţilor, acordîndu-le o atenţie superioară celor din ţară, taxes.jpgriscăm să creăm conflicte inextricabile. Orice politică de discriminare, chiar şi pozitivă (dacă e să ţinem cont de faptul că emigraţii sînt actualmente defavorizaţi din p.d.v. al actului de guvernare), este generatoare de conflicte. Atunci cînd vorbeam de notorietatea asociaţiilor comunitare din străinătate nu am pomenit de o altă latură - notorietatea lor în RM. Dacă pînă în prezent cetăţenii statului RM vedeau în ONG-urile din străinătate un suport şi un factor de presiune asupra guvernanţilor pentru ca ei să nu uite şi de obiectivele afişate pe lingă cele neafişate, asupra cărora lucrează intens oricum, discriminarea pozitivă, or crearea unei Agenţii (ori, şi mai grav, al unui Minister) este o formă a discriminării pozitive, poate inversa această tendinţă. Din păcate, acest proces a început deja. Am citit comentarii extrem de dure la adresa asociaţiilor din diasporă pe siturile care au publicat apelul referitor la crearea Ministerului. Fondate de această dată.

Să nu fie conştienţi reprezentanţii asociaţiilor de acest pericol? Ori vectorul obiectivelor a luat-o razna de tot? 

Agenţii economici din Republica Moldova şi investitorii străini

Mitul despre o forţă de muncă ieftină, bine formată şi accesibilă în RM, pare, în sfîrşit, să fie pulverizat. Dacă acum 20-15 ani Republica Moldova suferea de o lipsă totală de cadre în domeniul comercial şi managerial (White Collars), astăzi situaţia este diametral opusă. Am auzit pentru prima dată despre lipsa de forţă de muncă calificată (Blue Collars) acum 7-8 ani in urmă, în discuţia cu un întreprinzător local din Cimişlia. De ce a fost nevoie de un timp atît de îndelungat pentru a conştientiza acest lucru la nivel înalt, rămîne un mister pentru mine ca şi multe alte mistere din RM. E o problemă de conflict între formele de obiective, cred.

Agenţii economici şi-ar dori un organism de tipul Agenţiei în fază de creare pentru a comunica şi atrage persoane calificate din rîndurile emigraţilor. Circa 7000 de posturi de muncă ar fi vacante conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 15/06/2012.

Problema este alta: salariile pe care le pot oferi (sau doresc să le ofere) aceşti agenţi. Feedback-ul pe care am avut ocazia să-l recuperez de la mulţi emigraţi (în special, de la cei nou-sosiţi) este unul extrem de clar: "De lucru în RM este, dar salariile nu sînt atractive". Pe de altă parte, aşteptările întreprinzătorilor din ţară este unul absolut deviat de la normalitate. Dacă în occident omul de afaceri este satisfăcut cu o rentabilitate de 15-30%, businessman-ul moldovean nu acceptă o rentabilitate mai mică de 75-100%. Exemple am văzut destule pentru a putea afirma spusele fără mare risc de a fi tendenţios şi fără a fi nevoit să caut statistici. O normalizare a relaţiilor de producere, un respect elementar faţă de salariat şi munca lui sînt valori care lipsesc şi care ar trebui dezvoltate în RM.

Şi un alt aspect: salariaţii potenţiali emigraţi activează rareori în domeniul de competenţă iniţial. A-i considera calificaţi este încă o greşeală – deprinderile contează uneori tot atît cît competenţa tehnică, dacă nu mai mult.

Recent am avut ocazia să discut cu o persoană revenită în ţară după mai mult de 10 ani de emigraţie. Activînd într-un domeniu bazat pe competenţe (medical) persoana respectivă nu poate relua activitatea (într-un mod cît se poate de firesc) fără a urma o formaţiune de re-calificare. Or, pentru persoane care nu au activat timp de 10 ani în domeniu, acest serviciu de Stat, este oferit... contra plăţii. Şi nu mai vorbesc de acei 100 de euro pe care i-a plătit imediat pentru a obţine un loc la grădiniţă pentru copil şi salariul mic care o aşteaptă. Concluzia ei a fost fără echivoc: „Păi, ce să fac? Voi lua şi eu mită cum ia toată lumea”. Orice comentariu este inutil.

Dacă nu creăm mecanisme sănătoase cu incitaţii puternice pentru revenirea, cel puţin parţială, a emigraţilor în ţară, nicio Agenţie şi niciun proiect (de tipul PARE 1+1) nu poate fi eficient. Mai mult chiar, în cazul în care există incitaţii sistemice pe măsură, Agenţia nu-şi mai are rostul. Difuzarea informaţiei (locuri de muncă vacante, spre ex.) prin intermediul unui sit Internet cu posibilităţi de aplicare online ar fi suficient. Dar avem, se pare, deja o Agenţie specializată: http://www.anofm.md

Şi în acest caz constatăm divergenţe mari de obiective, lipsa de incitaţii care ar favoriza reîntoarcerea emigraţilor în ţară, respectiv, orice efort artificial ar genera costuri tranzacţionale enorme inutile, iar succesele ar fi doar marginale, de scurtă durată şi nicidecum sistemice.

Eşecul tîrgurilor de muncă organizate de OIM este o ilustraţie elocventă la cele spuse mai sus.

Un subiect aparte ar fi redirecţionarea remitenţelor din consum în investiţii, care ar fi una din atribuţiile noii Agenţii. Noţiunea de investiţie este indisociabilă de doi factori-chee: existenţa unui surplus de resurse şi noţiunea de risc asociată cu investiţia. Sînt investite surplusurile şi doar în condiţia în care riscul asociat investiţiei este unul perceput ca acceptabil. Constatarea însăşi a situaţiei actuale, cînd marea parte din remitenţe este direcţionată spre consum, denotă faptul că emigraţii nu dispun actualmente de surplusuri.

Surplusul este o noţiune mai mult subiectivă: să ne aducem aminte de Şura Balaganov şi de suma de care avea nevoie pentru a se considera fericit (6 400) vs. acolitul său Ostap Bender (1 000 000). Cert este însă faptul că atît timp cît nu sînt satisfacute necesităţile de bază din piramida maslowiană, nu putem discuta de resurse disponibile pentru investiţii.

Dar chiar şi dacă acest surplus există , în cazul în care riscul asociat investiţiei este considerat prea mare, surplusul este capitalizat în valori imobiliare. Ceea ce şi se întîmplă actualmente. Emigraţii preferă să cumpere apartamente şi aur... Agenţia nu are nicio atribuţie cu acest fenomen. Proiecte de tip PARE 1+1 pot fi un adevărat dinamizator al investiţiilor în condiţii favorabile, dar nu va avea un efect decît marginal şi cu costuri transacţionale importante în caz contrar. Este o politică de patchwork fără efecte sitemice durabile.

 

Autorităţile din ţările destinatare pentru emigraţi

 

immigration_distortion.gifAr fi inutil să perorez prea mult despre politicile imigraţionale ale ţărilor occidentale şi numeroasele conflicte (costuri de agentie) care le caraterizează. Una din rezultantele acestor conflicte şi disfuncţionări democratice, a asimetriei informaţiei disponibile pentru guverne, economişti şi alegători (cert, mai puţine decît la noi, dar care au dus la o criză profundă instituţională, nu doar economică) este dorinţa afişată a acestor ţări de a controla procesul migraţional. Controlul respectiv are ca prim scop diminuarea fenomenului şi nicidecum regularizarea lui. Regularizarea migraţiei nu este decît un mijloc şi aici implicarea şi colaborarea cu factorii de decizie din ţările generatoare de emigraţie este extrem de importantă.

 

Aceste obiective concordează mai mult sau mai puţin cu obiectivele ţărilor emanatoare de migraţie (mai puţin pe termen scurt, căci ţara de origine s-ar lipsi de un flux de remitenţe, şi mai mult pe termen lung, căci emigraţia este un factor ce frînează o creştere rapidă a economiei locale), dar vin în contradicţie cu obiectivele individuale ale emigraţilor. Respectiv, dacă asociaţiile comunitare ale emigraţilor moldoveni ar apăra într-adevăr interesele emigraţilor, ele ar trebui să ţină cont de această contradicţie. O apropiere excesivă de puterea executivă le indepărtează de obiectivele individuale ale emigraţilor şi pune în pericol legitimitatea lor. În acelaşi timp, nicio asociaţie nu poate să-şi permită să nu respecte legislaţia în vigoare, ceea ce necesită o concertare continuă pentru a face presiune asupra factorilor de decizie întru facilitarea atingerii obiectivelor individuale ale emigraţilor.

 

Această contradicţie (pericolul instituţionalizării şi al controlului aferent vs. necesitatea de a exercita o presiune continuă asupra puterii) poate fi soluţionată într-un mod foarte eficient: constituirea unei reţele de organizaţii obşteşti pe orizontală ce ar permite o comunicare rapidă şi o mobilizare eficientă, păstrînd totodată atuul principal al ONG-urilor – independenţa şi costurile transacţionale mici legate de libertatea de asociere/disociere.

 

În realitate, implimentarea aşa numitor acquis-uri europene în domeniul politicilor migraţionale nu serveşte decît tangenţial interesele imediale ale indivizilor.  Desigur, ar fi regretabil dacă nu am sesiza oportunităţile oferite de finanţatorii externi, dar guvernanţii ar trebui să ţină cont în primul rînd de interesele cetăţenilor, nu ale finanţatorilor.

În pofida celor menţionate mai sus, important este să conştientizăm că fenomenul migraţional este unul consumat în RM, este o realitate şi nu un pericol. Paradoxal, dar acesta este un argument forte pentru Guvernul RM în eforturile pentru integrarea europeană şi, în mod special, pentru a scăpa, în sfîrşit, de regimul de vize cu UE – unul din obiectivele afişate ale Guvernului RM.  

 

 Vezi aici partea 4

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:33

Vezi aici partea 1

 

Asociaţiile din diasporă şi emigraţii neafiliaţi lor

 

După cum menţionam mai sus, orice organizaţie, chiar cît de mică, generează automat costuri de tranzacţie. În cazul asociaţiilor obşteşti sau ONG-urilor aceste costuri sînt relativ mici, reeşind din însăşi esenţa ONG-urilor. La baza lor stă noţiunea de liberă asociere (sau disociere) a două sau mai multe persoane. Lipsa unei constrîngeri în a negocia obiectivele personale face ca asociaţiile să funcţioneze fără necesitatea elaborării mandatelor complexe, fără a suporta costuri de control inerente execuţiei mandatului. În cazul în care apare necesitatea unor negocieri, de cele mai multe ori are loc ruptura de asociere (contract), căci indivizii nu prea sînt predispuşi să abandoneze gradul de libertate individual, nivelul de constrîngeri fiind cvazi-inexistent. Din momentul în care avantajul individual aşteptat de la apartenenţa la un grup este perceput ca unul superior avantajelor pe care individul le primeşte realmente, contractul de asociere este reziliat.

 

Această libertate de asociere şi, respectiv, libertate în acţiuni cu costuri tranzacţionale inerente mici constituie forţa şi atuul principal al asociaţiilor. Detaliu care pare a fi neglijat de unii reprezentanţi ai diasporei, ei propunînd scheme de instituţionalizare şi ierarhizare (crearea de consilii ale diasporei, spre exemplu) absolut nejustificate şi generatoare de costuri tranzacţionale suplimentare.

 

Ceea ce este important de menţionat aici este faptul că obiectivele afişate ale unei organizaţii nu coincid niciodată cu obiectivele reale, care, după cum menţionam, sînt o sumă vectorială ale obiectivelor individuale ale părţilor interesate.

 

Această constatare este un factor major în analiza ulterioară a activităţii asociaţiilor din diasporă. Ca şi oricare asociaţie auto-constituită, asociaţiile comunitare nu-şi capătă legitimitatea decît à posteriori, în special atunci cînd afişează obiective ce implică alte părţi interesate – membrii diasporei neafiliaţi, or, marea majoritate a ONG-urilor asta spun: ei reprezintă emigraţii originari din RM.

 

Pentru a vedea care sînt obiectivele emigraţilor neafiliaţi putem utiliza o grilă de lectură maslowiană aplicabilă, de fapt, oricărui individ. În urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut cu co-naţionalii noştri am ajuns la concluzia că obiectivele lor gravitează în jurul următoarelor subiecte:

 

-          Sursă stabilă de venit (caută de muncă)

-          Locuinţă (caută un loc de trai ieftin şi accesibil)

-          Acte (regularizare, permis de muncă, libera circulaţie, protecţie socială în ţara-gazdă)

-          Mijloace de transport cu RM ieftine şi accesibile (atît transport, cît şi marfă)

-          Aducerea apropiaţilor în scopul de a reîntregi familiile

-          Amenajarea odihnei şi cultului (necesitatea de a se regăsi în grup, de a asista la concerte şi spectacole în română, frecventarea bisericii, carte românească şi ziare, învăţarea limbii române de către copiii lor)

-          Recunoaştere şi respect în sînul comunităţii

ten-fundamental-human-needs.jpgÎn cazul în care asociaţiile reuşesc  să răspundă acestor preocupări, ele capătă legitimitatea atît rîvnită. Cu cît mai mult vectorul real al obiectivelor organizaţiilor comunitare coincide cu obiectivele sus-citate, cu atît notorietatea asociaţiei este mai importantă, în special dacă sînt şi materializate. În consecinţă, putem deci concluziona că notorietatea (reprezentativitatea) asociaţiilor nu depine in fine de nr. de asociaţi (care este doar un indicator, deşi deloc neglijabil), ci de concordanţa obiectivelor lor cu obiectivele indivizilor. Astfel, o mică asociaţie de doar 2-3 persoane poate avea o legitimitate mult mai mare decît un grup întreg de lobby ce nu răspunde direct la necesitatea emigraţilor. Legitimitatea şi credibilitatea asociaţiilor este vitală pentru ele, dacă ţinem cont şi de un alt obiectiv implicit, neafişat şi tacit al oricărei organizaţii: perenizarea ei.

 

Dacă am face un scurt-circuit şi am omite din ecuaţie asociaţiile obşteşti cu obectivele lor afişate şi reale, unicul domeniu care ar justifica crearea unei Agenţii sau Departament (pînă la urmă, nu apelaţiunea este importantă ci obiectivele organului creat) şi ar raspunde obiectivelor emgraţilor este asigurarea continuităţii culturale şi suportul asociaţiilor care contribuie la realizarea acestui obiectiv.

 

Executivul şi politicienii

Din cîte menţionam mai sus, obiectivele afişate şi obiectivele reale ale oricărei organizaţii nu coincid niciodată. Teoria agenţiei în ştiinţile organizaţionale şi, în special, cea legată de problemele de guvernare (governance) menţionează un obiectiv al guvernanţilor, niciodată afişat, care pare a fi unul din cele mai importante: perenizarea funcţiei - una din sursa majoră a costurilor transacţionale între mandatant şi mandatar. În organizaţia care se cheamă „stat” aceste costuri sînt exprimate în procesul democratic. Este binecunoscută fraza lui W. Churchill care zicea că democraţia este un sistem rău dar este cel mai puţin rău din toate sistemele. Costurile de transacţie în democraţie sînt enorme şi aceasta explică, în mare parte, existenţa simpatizanţilor pentru regimuri autocratice, unde aceste costuri par a fi mai mici la prima vedere. Dar istoria a demonstrat că riscul inerent dictaturilor este enorm şi costurile finale pentru societate sînt mult mai mari (noi o simţim pe pielea noastră, nu?).

 

Daca e să facem referinţa la o altă teorie, teoria sistemelor, apoi ar trebui să definim democraţia ca un sistem dinamic, or orice sistem dinamic tinde spre un echilibru inert (dictatură sau hiper-corupţie). Pentru a-l menţine dinamic este necesar de a asigura o forţa entropică constantă (principiul separării puterilor, imposibilitatea de a fi reales la infinit în funcţia majoră a statului şi obligativitatea alegerilor, presa independentă, ONG-uri puternice, etc., etc.) care, altfel spus, şi sînt unele din costurile tranzacţionale.

 

Această digresiune îşi are importanţa ei, căci ne va ajuta să înţelegem mai bine rolul ONG-urilor într-o societate democratică. Cu cît mai bun este sitemul democratic, cu atît mai mic este rolul ONG-urilor, care, în definitivă, nu au nevoie să menţină o presiune inutilă asupra puterii, ea executînd corect mandatul acordat de către alegători, dar se consacră asupra atingerii altor scopuri, diferite de cel al exersării sau influenţării actului de guvernare. Cu alte cuvinte, nu generează costuri tranzacţionale în afara celor existente deja în urma procesului democratic. În ultimii ani a apărut şi se dezvoltă conceptul de democraţie participativă, ceea ce nu este altceva decît o dovadă a disfuncţionării proceselor democratice de bază. Guvernanţii au constantă nevoie de a comunica, a colecta feedback,  diminuînd astfel riscurile legate de principalul obiectiv - perenizarea lor la putere. ONG-urile au tendinţa de a uita partea „NG” din abreviatura sa, şi acest fenomen este rezultatul direct al devierii vectorului de obiective organizaţionale sub presiunea indivizilor ce îşi urmăresc scopurile proprii. „Puterea este afrodiziacul suprem”, spunea  H. Kissinger.

 

Ţinînd cont de cele relatate mai sus, este absolut natural ca reprezentanţii Executivului să favorizeze crearea unor instituţii ce le-ar facilita atingerea obiectivelor proprii. Crearea aşa numitului Consiliu al diasporei, în frunte cu însăşi Prim-Ministru, este un exemplu elocvent în acest sens.

 

În condiţiile în care practic 25-30% de alegători se află în străinătate şi, în special, în condiţiile disfuncţionării sistemului democratic, guvernanţii caută pîrghii pentru a amenaja funcţia de perenizare, generîng costuri trazacţionale suplimentare şi creînd structuri care, automat, vor genera alte costuri...

 

Or, reprezentanţii puterii ar trebui constrînşi sa-şi respecte programele în baza cărora au fost aleşi (mandatul) pentru (de ce nu?) a fi re-aleşi în continuare.

 

Vezi aici partea 3

Vezi aici partea 4 

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:26

Introducere şi context:

 

Pe 19 iulie la Chişinău a avut loc o conferinţă care poate influenţa destul de mult politicile migraţionale ale Guvernului Republicii Moldova (RM). Ceva mai înainte Cancelaria de Stat publica Proiectul de Hotărîre de Guvern referitor la crearea unei Agenţii care ar avea menirea să gestioneze aceste politici. Conferinţa respectivă nu a discutat despre oportunitatea sau nu a creării unui astfel de organism ci, considerînd crearea Agenţiei un fapt asumat, îşi punea ca scop să dezbată despre modalităţile de funcţionare ale ei.

 

(Subiectul respectiv este unul aparte şi merită un alt articol. Voi spune doar că crearea acestei Agenţii nu a reeşit dintr-o necesitate stringentă, conştientizată şi cristalizată în urma discuţiilor între/cu  toate părţile interesate, în sens de stakeholders, ci pe urma unei acţiuni de lobby din partea unor asociaţii comunitare (ele fiind doar una din parţile  interesate) şi un şantaj/negociere politic clasic, atunci cînd un deputat disident al PLDM-ului a condiţionat votul său prin crearea acestei Agenţii, totodată încercînd să exploateze un teren relativ virgin pentru a-şi constitui un capital de simpatie politic).

 

În repetate rînduri m-am pronunţat împotriva creării unui astfel de Agenţii şi în continuare sînt categoric împotriva creării unui Minister dedicat, argumentîndu-mi poziţia într-un articol precedent într-un mod cît se poate de explicit şi accesibil.

 

Repere teoretice şi noţiuni de bază:

 

 

Voi încerca acum să revin asupra unor concepte teoretice folosite în Gestiune, dezvoltate şi preluate în teoriile referitoare la organizaţii şi sisteme. Aceste teorii sînt actualmente destul de numeroase, fiecare dintre ele abordînd una sau mai multe dimensiuni a ceea ce numim noi astazi „organizaţie”.

 

Fiind imposibil, ţinînd cont de suport, să trec respectiva decizie prin mulineta fiecărei din aceste teorii, voi alege doar una, dar voi face din cînd în cînd referinţă şi la altele.

costuri_transactionale.jpgTeoria aleasă, printr-un hazard absolut hilar, se cheamă „Teoria agenţiei”. Ea operează cu următoarele noţiuni şi concepte: părţile interesate (stakeholders), obiective individuale şi organizaţionale, mandat, costuri tranzacţionale legate de negocierea obiectivelor, noţiunea de risc şi amenajarea lui, costurile de control şi subordonare ca expresie al unui contract prealabil.

 

Teoria agenţiei (ori teoria mandatelor),  atacă postulatul iniţial conform căruia întreprinderea (firma) este un actor unic (conceptul de cutie neagră - black box) pentru a pune accentul pe divergenţele de interese potenţiale între diferite părţi interesate (ex: relaţiile între management, acţionari şi creancieri). Comportamentul întreprinderii rezultă deci dintr-un proces complex de echilibrare care generează inevitabil un anumit număr de costuri numite costuri de agenţie sau tranzacţionale care sînt necesare pentru ca managerii, spre exemplu, să adopte un comportament conform aşteptărilor acţionarilor care i-au mandatat.

 

Am ales acest cadru teoretic pentru că este unul din rarele care încearcă să pună în paralel teoriile financiare şi cele organizaţionale, interesîndu-mă bineînteles mai mult la organizaţii decît la firme (care sînt şi ele, bineînţeles, una din formele de organizaţii).

 

Părţile interesate: cine sînt ele?

 

Pentru a discuta despre costurile de tranzacţie legate de crearea „Agenţiei pentru relaţia cu diaspora” este necesar, în primul rînd, să înţelegem cine sînt părţile interesate implicate în acest proces. Vom începe de la cele mai evidente:

 

1.       Asociaţiile din diasporă care au făcut lobby pentru crearea unei astfel de instituţii şi cele care nu s-au alăturat apelului

2.       Executivul şi reprezentanţii săi

3.       Parlamentarii care au condiţionat votul pentru alegerea Preşedintelui cu acel al creării Agenţiei.

 

Există însă şi alţi actori care, deliberat ori ba, dar au fost mai puţin consideraţi ori uitaţi cu desăvîrşire:

 

1.       Cetăţenii emigraţi care nu sînt afiliaţi asociaţiilor

2.       Cetăţenii RM care au rămas în ţară şi care plătesc impozite

3.       Agenţii economici din RM care sînt direct afectaţi de exodul masiv al forţei de muncă

4.       Autorităţile ţărilor care sînt destinaţia principală a emigraţilor din RM.

 

În cele ce urmează voi încerca, grupînd anumiţi actori, să trec în revistă fiecare din aceste părţi interesate, încercînd să delimitez obiectivele lor şi să identific costurile de tranzacţie care le sînt caracteristice. 

 

Vezi aici partea 2

 

Vezi aici partea 3

 

Vezi aici partea 4

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher