Există o vorbă pe care toți o cunosc și o atribuie oricui. Hai să zicem c-a zis-o Churchill (cu siguranță nu-i a lui, dar e deja o tradiție de a i se atribui asemenea “citate”): „Alegerile le câștigă acel care număra voturile”. Nu există mai mare prostie, mă rog, poate cândva a fost adevărat, poate că în alte părți mai și este, dar repetarea adagiului respectiv în ziua de azi nu stă departe de un nihilism infantil de genul: „Toţi sunt hoți, toți sunt de-o teapӑ”... În fine, ar trebui să înțelegem o dată și o dată că lumea a evoluat, și destul de rapid, și se află destul de departe de imaginea pe care ne-am creat-o cândva despre scrutine și alegeri.

Intrarea în materie de mai sus a fost necesară pentru a ajunge la afirmația următoare: câștigă acel care setează regulile jocului! Poți fi super tare la fotbal, dar dacă te pune cineva să joci handbal – n-ai șanse. Iar dacă îl pui pe Messi să joace rugby, mă îndoiesc că ajunge măcar la cinci minute de meci teafăr.

Aduceți-vă aminte de jocurile de când eram copii: dacă erai mai bun la ceva anume și începeai să câștigi, dar îl aveai drept adversar pe unul mai barosan (la copii ierarhiile sunt mult mai evidente și deseori mai violente), el neapărat oprea jocul și... schimba regulile! Iar dacă se întâmpla să nu poată beneficia nici de acel avantaj temporar, căci „barosanii”, de regulă, sunt cam limitați în alte capacități decât cele ale mușchilor, se supăra și anula jocul.

Dar să revenim la actulitatea noastră cea de toate zilele, la Republica Moldova. Exact asta se întâmplă acum. Barosanul a simțit că pierde și a schimat regulile jocului. Jucăm după regulile lui și pentru moment nu avem cum învinge. Desigur, pe termen mai lung (Dar cât de lung? Mai are cineva răbdare?) barosanul va pierde, indiferent de reguli. Ajunge un moment când copiii cresc puțin mai mari și li se schimbă prioritățile. Știți vorba aia (atribuită lui Bill Gates, să respectăm convenția, dacă nu – o atribuim lui Churchill și pe asta, că nu-i bai): „Nu râdeți de ochelariști, căci ei vă sunt viitorii șefi!”. Barosanul va pierde și va pierde peste tot, nu doar în curtea noastră, Republica Moldova.

Vă ziceam cândva demult (în 2016!) că „statul capturat” îl va aduce pe Dodon la putere și este exact ceea ce s-a întâmplat (aici e cazul să-mi cer iertare pentru exces de înfumurare și vanitate). Vă ziceam că o coaliție cu PSRM este criminală, dar publicul era orbit de lupta împotriva marelui „bau-bau” și a înghițit momeala cum înghite crapul macucul cu tot cu cârlig... Roadele acelui act criminal le culegem astăzi.

Geaba strigi, bӑdie... Stai calm şi bea ceai, vorba unui ex.

Într-un text nu prea vechi explicam cum a fost deplasat de-a lungul anilor cursorul discursiv de la clivajul identitar spre cel geopolitic, iar, de curând, spre cel al „luptei împotriva corupţiei”. Adevărata miză în Republica Moldova a fost, este și va fi geopolitică! Mai bine zis, menținerea acestui teritoriu sub tutela și controlul Kremlinului. Să nu fim îngâmfați și să nu ne vedem prea mari: adevăratul premiu este Ucraina şi bazinul Mӑrii Negre. Noi suntem un teritoriu-tampon, un moft al țarului, un avant-post al Imperiului.

Așadar, astăzi suntem în plină „luptӑ împotriva corupţiei”, mai aprigă ca oricând (vai, se întoarce-n mormânt Lidia Istrati care striga pe vremuri de la tribuna Parlamentului: „Mafia! Dar cu mafia, ce facem?!”). A câștigat Maia Sandu la prezidenţiale, dar ea nu este unica care reprezintă „noul val”. PSRM nu a murit, nici pe-aproape (ei continuă, judicios, să călărească argumentul „geopolitic”). Usatîi dă din copită ca un armăsar, fiind sigur că apucă v-o 10-15 mandate, cel puțin, la eventualele alegeri anticipate. Nici Ilan Șor nu mizează pe mai puțin. PAS, cu puțin noroc și multă minte (aici avem dubii), ar rupe cât? 40-45%?... 

Dar dacӑ ar fi sӑ revenim la vechile paradigme discursive, ce am obţine?

Clivajul identitar ne-ar fi dat 75% vs 25% şi cred cӑ am fi fost demult uniţi cu România, parte a UE şi a NATO. (Nu e de mirare cӑ s-a fugit de el încӑ de pe timpul lui Voronin).

Clivajul geopolitic ne-ar fi dat astăzi 60% vs. 40% (aproximativ), o majoritate parlamentară confortabilă și o accelerare a tuturor proceselor integraționiste cu UE. Nu cred că am fi uniți cu România, dar cu certitudine influența Kremlinului ar fi fost mult mai mică, dacă nu inexistentă în afara Transnistriei și Gӑgӑuziei (apropo, mă întreb dacă nu am discuta astăzi despre anularea autonomiei celei din urmă din lipsă de legitimitate: vezi cum s-au derulat ultimile alegeri ale başcanului).

„Lupta împotriva corupţiei” ne dӑ însӑ un estimativ 55% vs 45% (conform sondajelor) în favoarea formaţiunilor pro-ruse, anti-europene, anti-româneşti.

Uite-aşa o aritmeticӑ...

Scriu aceste rânduri drept reacție la vizita Președintelui României în Republica Moldova și la acea euforie generală care transpiră de peste tot cu această ocazie. Da, precum ziceam și mai sus: pe termen lung „barosanii” vor pierde. Dar cât de lung? Și care va fi prețul?

În 2021 vom celebra 30 de ani de la Independența Republicii Moldova. Vom marca 29 de ani de la „armistiţiul” impus de Rusia în războiul din Transnistria. 27 de ani de la înființarea unei alte autonomii-fantomă: Gӑgӑuzia. Nu vă strânge-n spate de la aceste cifre?

Poftim şi altele: în 2014 recensamântul contabiliza 2,8 mln de persoane în Republica Moldova, cifrӑ echivalentӑ cu... 1915. Iar creştere naturalӑ a populaţiei nu am înregistrat din 1998!

Iar noi jucӑm în continuare dupӑ reguli strӑine. Mai aveţi rӑbdare?