Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
8 février 2021 1 08 /02 /février /2021 20:46
Săptămâna în care am băut apă

Ah, de-ați ști, dragii mei, cât de mult sper să fi suferit chinuri atroce, fiecare din voi, din cauza că timp de mai bine de o lună nu mi-au apărut comentariile subiective, dar perfect asumate. Sadismul acesta al meu nu poate fi echivalat decât prin unitățile de măsură care ar cântări speranța mea orgolioasă că textele respective mai trebuiesc cuiva. Că sunt citite și așteptate.

Dac-o fi adevărat și așteptarea Domniilor voastre este echivalentă cu speranța mea, țin să-mi cer iertare și să vă asigur că această absență nu a avut nimic cu desfășurarea (ori non-desfășurarea) evenimentelor din Moldova, cu v-o neînțelegere bănuită sau nebănuită, ori cu cele 4 (patru!) sărbători de sfârșit de an tradiționale (această „tradiţionalitate” se aplică doar la „russkii mir”, să fie clar!).

Dar să trecem peste aceste simandreli ceremoniale și să intrăm direct în subiect, cum se zice.

MAYA SANDWICH LA PARIS Probabil cea mai trăsnită noutate legată de vizita noului președinte al Republicii Moldova au fost subtitrele discursului lui Macron pe Facebook sau Youtube. E clar că e lucru de robot automat tâmpit, dar a ieșit hilar: robotul a spus lumii întregi că Macron s-a adresat Mayei „sandwich” apoi Mayei „sans dout”, iar pentru ca s-o laude mai bine președintele Franței a menționat că ea „se bea împotriva corupţiei” („elle se boit contre la corruption” stricto texto). Îmi veți spune că nu e prea „nobil” sau „politic corect” să vorbesc despre acest accident tehnologic și vă voi da dreptate. Dar este cel mai semnificativ lucru care s-a întâmplat. În rest, francezii au zis că vor susține Republica Moldova la fel precum au făcut-o și până acum. „Mulţumim frumos”, aș vrea să zic. Cum a fost – am văzut. Parcă am vrea și altceva... Dar dacă e stabilitate, stabilitate să fie! Trăiască prietenia între popoare!

SOCIALISTUL PRE LIMBA ROMÂNĂ PIERE Nicidecum nu contenește hărmălaia ridicată de socialiști referitoare la „statutul limbii ruse”. Săptămâna trecută au pus chiar și de o manifestație de protest. Unde? La Bălți, evident. Dar să amintim exact ce s-a întâmplat. Pe scurt: socialiștii votează o lege prin care limba rusă devine obligatorie. Adică acel care nu vorbește rusa nu ar fi putut exersa nicio funcție în stat. CCM, absolut firesc, a anulat legea respectivă, revenind la vechiul status quo. Cu alte cuvinte, nimic nu s-a schimbat. Dar acest lucru nu are nici cea mai mică importanță pentru acei care de 30 ani promovează ura și separatismul în RM. Ținând cont de cele expuse mai sus, ce sens au lozincele „Верните русский язык”, „Руки прочь от языков”? Și astea sunt doar cele mai cuminți lozinci. Dar povestea dată are și partea ei pozitivă. Cred că marele mit „geopolitica nu există” a fost spulberat pentru foarte mulți. Revenim la realitate: în Republica Moldova nu există decât geopolitică și nu poate exista nimic altceva decât geopolitică. Este esența însăși a acestei structuri teritoriale.

PENTRU UNIRE 37,5% din cetăţenii care se află pe teritoriul Republicii Moldova își doresc Unirea cu România conform sondajului „i-Data” publicat săptămâna trecută. În același timp 68% își doresc aderarea la UE. Acei mai pricepuți știu că nu există în realitate altă posibilitate de a integra UE decât Unirea. Totul e să mărim numărul celor pricepuți. Alegerea e simplă: ori ne unim cu România și încercăm să ne mișcăm puțin (ceea ce nu va fi simplu chiar și după Unire), ori continuăm mai departe cu „stabilizdeţul” și „susţinerea necondiționată a vectorului pro-european al poporului Republicii Moldova”. Capisci, ragazzi?

SPRE UNIRE Igor Şarov, rectorul USM, a vizitat Universitatea din București. Printre proiectele de colaborare discutate a fost menţionată și posibilitatea delivrării diplomelor duble. Un singur spațiu academic – iată un pas judicios al oamenilor pricepuți!

CEC ÎN GĂGĂUZIA Revenind la scandalul deja menționat, acel cu „limbă, alfabet”, vom aminti o altă epopee, care se derulează în paralel. Este extrem de periculoasă pentru „statalitatea” Republicii Moldova. Mă refer la inițiativa socialiștilor de a dota Găgăuzia cu CEC-ul lor de buzunar, ceea ce îmi pare inadmisibil. Nu exclud nici faptul că povestea cu limba să fie o „fumigenă” pentru a o astupa pe aceasta.

GUVERNUL GAVRILIŢĂ În pofida declarațiilor multiple și a neterminatelor discuții despre alegeri anticipate, nu-i exclus să ne pomenim cu un guvern ales. Sunt suficiente persoane în parlament care nu au niciun interes să-și depună mandatul înainte de termen, pe de o parte, iar pe de alta – noile alegeri, dacă e să credem sondajele, nu vor modifica substanțial numărul mandatelor partidelor parlamentare care vor fi realese. Atunci când e nevoie politicienii noștri știu foarte bine să se înțeleagă. Ca la Criuleni, unde PLDM, PCRM, PSRM, PAS și Partidul „Şor” au coalizat ca să-l dea jos pe președintele raionului de la Platforma DA. Cine-ar putea să-i creadă?...

V-ați săturat? Mai beți apă! Vorba bunicii mele și a robotului translator.

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher