Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
15 février 2021 1 15 /02 /février /2021 19:23
Săptămâna în care am tânjit după firesc

Știți ce anume lipsește teribil de mult în Republica Moldova ? Nu mă refer la anumite idei sau opinii, nu mă refer la %-je de pro-ceva anume sau la un număr de combatanți ai unor cauze particulare. Nici măcar la bani nu mă refer ori la o oarecare cantitate (oare în ce unități ar putea fi măsurată ?) de inteligenţă pe cap de locuitor. Mă refer la… firesc !

Mi-ar place ca acei care militează, să zicem, pentru păstrarea patrimoniului cultural și arhitectural să nu semneze proiecte de construcții faraonice (fiți atenți, eu nu zic că aceste proiecte sunt bune sau rele); mi-ar place ca acei care vor bilingvism să fie purtători ai valorilor respective şi să vorbească două limbi; mi-ar place ca acei care luptă pentru limba „moldovenească” s-o şi vorbească; mi-ar place ca acei care au militat pentru votul uninominal să nu protesteze împotriva sistemului de vot actual (iarăși, eu nu zic că este bun ori rău), mi-ar place ca structura parlamentului la sfârșit de mandat să semene, barem aproximativ, cu rezultatele scrutinului (chiar dacă aceste rezultate nu mi-ar place deloc), mi-ar place ca acei care se declară pro-europeni să nu facă coaliții cu socialiștii putinisti, mi-ar place ca acei care înaintează un candidat la un post de premier să-l și voteze... Exemplele pot continua la nesfârșit.

Acest deficit cronic de firesc generează fenomene absolut devastatoare: nimeni nu mai ia în serios nici instituțiile, nici discursurile, nici legile... nimic. O singură regulă e valabilă: „La raison du plus fort est toujours la meilleure”.

Toată această șandrama instituțională care se cheamă oficial „Republica Moldova” demult nu este altceva decât o farsă de un gust dubios, jucată de saltimbanci de cea mai proastă calitate. Acum câteva zile participam la o emisiune televizată la TVR Moldova în care, poate cu ceva mai multă nuanță, ziceam același lucru. La care remarcă, Vlad Ţurcanu, invitat în studiou, răspundea prin constatarea că în Republica Moldova nu au fost create instituții viabile și funcționale. Nu avem cum să nu fim de acord, dar... a cui e vina? Cine au fost acei care şi-au bătut joc de instituţii de-a lungul anilor? Vă mai aduceţi aminte cum deputaţii ne-au schimbat ditamai sistemul electoral de trei ori pe parcursul a câteva zile?...

Săptămâna care a trecut am asistat la încă un epizod al acestui vodevil. PAS și Maia Sandu înaintează un candidat la funcția de Prim-Ministru, pe Natalia Gavriliță, dar fac tot ce le stă în puteri ca echipa propusă să nu fie votată. Dar asta mai treacă-meargă: cel mai hilar e că nici chiar deputații PAS nu o votează!

Ceea ce a urmat poate avea consecințe destul de urâte pentru planurile deputaţilor de la PAS: o nouă majoritate a fost înjghebată și anunțată, compusă din PSRM, ȘORicei, grupul de transfugi „Pentru Moldova” (a nu se confunda cu „Pro-Moldova”) și încă v-o trei „independenţi”. 54 per total. Grupul respectiv a propus-o candidat pe Mariana Durleşteanu. Teoretic, Maia Sandu poate să o refuze o singură dată, iar pe-al doilea candidat va fi obligată să-l accepte. Căci suntem o țară parlamentară, dacă ați uitat cumva (vedeți aici și explicațiile lui Alexandru Tănase).

Scump ne mai costă (pe noi, nu pe ei) acea coaliție a blocului ACUM cu PSRM, nu credeți!?

ŢI ANI POATE CERE ANI? ANI ar fi început să examineze cazul lui Dodon. Să le urăm succes! Ce altceva putem face?

MOSCOW CALLING! Iar Dodon iar a plecat la Moscova. Îmi veți spune că voiajurile ex-ului demult nu mai sunt o noutate, dar de această dată a mai apărut un detaliu curios: o scrisoare către Air Moldova din partea Ambasadei Rusiei de la Chișinău prin care Iaşenin (șeful interimar al secției consulare din cadrul Ambasadei ruse) îi cere lui Ceban (directorul Air Moldova) să-i ia pe Dodon și Juncu la bordul aeronavei. Din scrisoare nu reiese deloc că rușii ar avea intenția să cumpere şi bilet. Conținutul îmi seamănă mai mult cu un ordin intern, precum ar fi fost firesc în Rusia, spre exemplu.

CEC-UL GĂGĂUZ Povestea cu dotarea separatiștilor găgăuzi cu organul lor electoral e mult mai serioasă și mai gravă decât pare. Din păcate însă, ea nu pare să excite multă lume precum ar fi firesc să fie. Proeiectul de lege avansează în parlamentul din Chișinău, iar la Comrat se duc deja lupte aprige pentru funcția de șef al instituției.

AMABILITĂŢI CU TERORIŞTII Apropo de separatişti. La AIC a fost interceptat un oarecare Gratov, terorist internațional, care a participat mai la toate conflictele sângeroase din fosta URSS: Transnistria, Abhazia, Osetia, Donbass... De această dată se îndrepta spre Tiraspol. Dar nu a ajuns. Merci și pentru-atâta, căci nici arestat nu a fost, cum ar fi firesc să fie, ci pur și simplu rugat politicos să se ducă de unde-a venit: înapoi în Rusia.

CINE FINANŢEAZĂ TIRASPOLUL? Cred că merită de citit atent acest text. Știați că 30% din exporturile Transnistriei merg spre UE? Iar spre Rusia – doar 11,05%? Nu-i bai, dar vă pare firesc ce se întâmplă acolo?

ROMÂNIA NE AJUTĂ Dacă și există ceva firesc în aceast teritoriu, el este adus de peste Prut. România ne oferă 6000 tone de motorină pentru agricultori (sunt curios cu cât va fi vândută pe intern) și un nou lot de ajutoare umanitare pentru a lupta împotriva epidemiei (să sperăm că de această dată nu vor fi ascunse pe sub poduri). Drept recompensă pentru încăpățânarea de a ne tot ajuta Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova anunță că TVR (TVR Moldova, nu tot pachetul) nu va fi difuzat decât în format digital.

Precum ziceam: deficit cronic de firesc...

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher