Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
31 janvier 2022 1 31 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care am aşteptat războiul

Agenda națională a trecut definitiv pe planul secund de când amenințarea unui "mare război" planează asupre Europei orientale. În Republica Moldova acest război a luat forma unei creșteri permanente a prețurilor la gaze și produse petroliere. Și în această săptămână au fost anunțate scumpiri...

Nu-i vorbă, prețurile cresc peste tot în Europa, dar Republica Moldova nu are suficiente resurse pentru a rezista o lungă perioadă presiunilor și nu a fost capabilă să-și asigure, timp de 30 ani de „independență”, măcar posibilitatea tehnică da a ieși de sub papucul Gazpromului...

Acum Gazpromul își va face de cap cum vrea el... Spre exemplu, mărirea retroactivă a tarifelor anunţată săptămâna trecută. Cum vă place? Dar eu cred că Moldovagaz va da dovadă și pe viitor de creativitate. Găgăuzia (cel puțin, unii de acolo) a anunțat că ar vrea să negocieze separat prețurile pentru gaze cu Gazprom. De ce? Fiindcă rolul Găgăuziei este exact același ca și rolul Transnistriei. La momentul potrivit ei vor executa ce au de executat.

Destabilizarea situației, crearea unei mișcări de contestație, haos, nemulțumire... O supărare socială poate lesne fi direcționată într-o direcție sau alta... Europenii înțeleg asta și sunt disponibili să ne ajute cu bani, conștienți că altceva nu pot face pe termen scurt. Să sperăm că vor mișca pe viitor.

În rest... E o perioadă foarte anxiogenă și nimic nu ne permite să fim prea optimiști. Să nu uităm că Rusia are armată în coasta noastră, iar ce ordine vor primi în caz de escaladarea războiului început în 2014 (să fim conștienți de faptul că nu e un conflict „nou”!) nu putem şti. Pot s-o ia spre Est. Dar dacă o apucă spre Vest? Mă amuză optimismul unora. La fel precum mă amuză „prognozele” încrezute, oricare-ar fi ele, ale altora...

Niciun raționament nu ține... Fiindcă ceea ce se întâmplă nu are cauze raționale. Pentru a deduce un raționament ar trebui considerat iraționalul. Dar câți o înțeleg? Pentru moment mă bucur și eu de fiecare zi de pace și de oricare din evenimentele care îndepărtează războiul...

Cam atât...

Poate cel mai important lucru: săptămâna care a trecut, pe 24 ianuarie 2022, s-au împlinit 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe harta Europei apare România. Ceea ce numim astăzi „Basarabia”, din 1812, era deja sub ciubota imperiului rus. Așa cum ramâne și astăzi...

Nu știu de ce îmi amintesc zilele astea de cum închinau mereu buneii noștri: „Să fie pace!”...

Partager cet article
26 janvier 2022 3 26 /01 /janvier /2022 07:00
Petrovii au intrat în gripă

Petrovii în vremea gripei (Kiril Serebrennikov, RUS, 2020 („Петровы в гриппе”)) : Cu "Ucenicul" (film despre care vă scriam aici) Serebrennikov a devenit un candidat serios la ascensiune în liga elitistă a realizatorilor de cinema. Se aștepta o confirmare care ar fi anulat ipoteza unui fericit accident artistic. Din păcate, filmul care a urmat, Leto, a fost mai degrabă un moft personal, o ofrandă pe altarul propriei tinereți, dedicată „rockului rus” al anilor 80 și mai ales lui Viktor Țoi. Fără a fi un rateu, filmul nu este un chef d’oeuvre cinematografic, chiar dacă nu poate lăsa indiferent un strat destul de semnificativ generațional: toți acei crescuți în epoca celebrului „Rock-club de la Leningrad”. Filmul a fost criticat destul de dur de unii din protagoniștii epocii care nu s-au recunoscut în personaje sau evenimente, alții au menționat că Serebrennikov a reușit să redea „spiritul epocii”, dar pe toți i-a împacat Boris Grebenşcikov, spunând că filmul e departe de realitatea evenimentelor, dar trebuie tratat că o operă artistică.

Filmul care a urmat, „Petrovii în vremea gripei”, selectat și pentru competiția finală a celebrului festival de la Cannes, este, fără îndoială, cel mai bun film al realizatorului rus de până acum. Filmul nu are o poveste închegată și un fir epic unic, ci ne prezintă mai degrabă un pot-pourri din mai multe mini nuvele, foarte eteroclite și ca formă de expresie artistică și din punctul de vedere al conținutului lor. Frontierele între real, imaginar și fantastic, între prezent și trecut sunt greu de delimitat, toate aceste nuvele fiind organic conectate prin intermediul personajelor principale, familia Petrovilor, iar delirul cinematografic justificându-se (dacă logica spectatorului ar avea nevoie de așa ceva) prin criza fiziologică a personajelor. Această justificare permite narațiunii, pe de asupra, o ancorare inversată solidă în prezent și elaborarea unei veritabile rețele de legături cu realitatea ambiantă obiectivă. Și impresia lăsata de această construcție multidimensională e apăsătoare, dureroasă și lasă mult de gândit...

Este unul din cele mai bune filme din competiția de la Cannes, poate că cel mai bun, cu siguranță mult peste, din toate punctele de vedere, acea incongruitate căreia i s-a acordat „Palme d’Or” anul acesta.

Partager cet article
24 janvier 2022 1 24 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care Gazprom a plătit Gazpromul

Există săptămâni, precum aceasta, despre care elementar mi-e lehamite să scriu. Problema e că aceste săptămâni sunt din ce în ce mai multe. Iar atunci când am încercat să înțeleg mai bine unde-mi dispare subit motivația mi-am dat seama că, de fapt, totul e elementar: am impresia că repet mereu aceleași lucruri. Pe bune, fraților, ce nu mai este clar? De ani de zile călcăm mereu și mereu pe aceeași greblă (vai, nu, scuzați, grebla e aceeași, dar e vopsită în altă culoare!)...

La ce mă refer anume? Păi cum la ce? La starea de urgență energetică! Iată eu unul nu pot să înțeleg ce mai trebuie să facă Gazpromul pentru ca noi să renunțăm definitiv la orice relație cu ei... Și de această dată Gazprom a amenințat că închide robinetul dacă MoldovaGaz (care e același Gazprom) nu achită până pe 20 ianuarie prețul pentru gazele din... ianuarie! Moldova a plătit și Gazpromul a plătit Gazpromului... Ptfu! Că doare mintea de această aiureală...

De 30 de ani se tot vorbește despre securitate energetică și interconectări de tot felul. Degeaba! Ni s-au dat și bani pentru asta, dar nimic nu s-a făcut.

(Mică paranteză istorică I: Doar un exemplu: terminalul de la Giurgiuleşti trebuia, în primul rând, să fie o poartă pentru importul de hidrocarburi din lumea largă (țin bine minte discuțiile la acest subiect). În realitate a devenit un terminal pentru exportul produselor agricole monopolizate de niște afaceriști dubioși... Exemple mai sunt, poate chiar și mai strigătoare la cer...)

Dar, stați, că asta nu-i tot: Gazprom, care este MoldovaGaz, a cerut de la ANRE să mărească din nou factura pentru gaze, căci Gazprom, care este Gazprom, iarăși a mărit prețul pentru gazele livrate Moldovei!

(Mică paranteză istorică II: activele MoldovaGaz, care este astăzi Gazprom, au fost constituite inclusiv din banii cetățenilor RîMî, care au finanțat la greu rețeaua de distribuire a gazelor naturale. Vă mai aduceți aminte de miile de lei adunate de la oameni pentru ca să le „tragă gaz”? Ar fi fost firesc ca acei care constituie capitalul unei întreprinderi să fi primit o cotă-parte, acțiuni spre exemplu. Nu, n-au primit nimic. În schimb, Gazprom a primit ulterior pachetul majoritar al MoldovaGaz. Pe gratis. „În contul datoriilor”. V-ați adus aminte? Ori poate am greșit eu ceva?)

Ziceam cândva (nu vă ziceam și mai sus că totul a fost deja scris?) că Putin ar merita un monument pe undeva prin PMAN. Să știți că nu glumesc. Nu există om care să fi făcut mai multe pentru a trezi pofta de emancipare a RîMî față de Rusia decât țarul Putin! Așa că – davai, Gazprom! Mărește prețurile și mai departe! Nu te opri, MoldovaGaz! Chiar sunt curios, cât va mai răbda statul ăsta să-și bată cineva joc de el într-atâta?

Deși... Iarăși, una spusă demult: „Republica Moldova” nu poate fi altfel. Prin definiție. Nu poate un cartof să fie portocală! Ascultați adresarea președintelui Maia Sandu către nărod și veți înțelege din ce cauză. Dacă desigur nu sunteți amatori de călcat pe greble. Poate că vă place. Perversități există multe pe lume, adevărat... Iar culori – câtă frunză în codru (pe timp de vară, de la sine înțeles, când e mai ieftin gazul).

DISPARIŢII Săptămâna trecută am aflat că au plecat în lumea celor drepți pictorul Andrei Mudrea și poetul Ion Vieru... Pleacă garda veche... Odată cu ei dispare și o bună parte din memoria noastră colectivă. Iar odată cu dispariția memoriei dispare și speranța. Și acest lucru din urmă nu este o opinie, ci o axiomă.

O altă dispariție m-a întristat enorm săptămâna trecută: revista literară „Contrafort” nu va mai apare. Dupe 27 de ani își încheie activitatea. Redactorii ei, Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneţ, nu au adus nicio explicație. Poate că nu mai au forțe, poate că nu mai au bani, poate că nici una nici alta... Cert e faptul că revista nu va mai fi.

TINERI NU-S Să nu-mi spuneţi că aflaţi ceva nou. Tineri nu-s. Şi despre asta am mai scris. De nenumărate ori. Ni se comunică că în 2006-2007 în RîMî erau 39 de studenţi la o mie de locuitori, iar în prezent acest raport este de 22,6 studenţi la o mie de locuitori. Şi vor fi şi mai puţini. Ultimul an în care în Republica Moldova s-au născut mai mulţi oameni decât au murit a fost în... hai, să vad: aveţi o închipuire? Dacă nu, vă mai zic o dată: această minune demografică s-a întâmplat acum 22 de ani, în 1999.

„Istoria neamului nostru ne arată că am reuşit, atunci când am rămas uniţi în faţa greutăţilor.” (din adresarea preşedintelui, M. Sandu, către nărod. (punctuaţie originară))

Punct final. Cerem detalii despre paginile glorioase ale "neamului". 

Trăiască falnicul, independentul, neutrul şi indivizibilul stat „Republica Moldova”, tovarăşi!

Partager cet article
23 janvier 2022 7 23 /01 /janvier /2022 20:05
Margareta nimănui

Ah, Margareta, Margareta… Ființă grațioasă și suavă, fată la cheremul oricui, cât să întinzi și să apuci cu mâna, dar atât de inaccesibilă... Margareta nu-ți poate aparține, fiindcă ea aparține tuturor, fiindcă Margareta, prin definiție, aparține altcuiva, oricui n-ar aparține în aparență.

Și totuși ceva nu merge cu această metaforă. Margareta nu funcționează așa cum ar trebui să funcționeze un simbol. Nu că nu mi-ar place, dar mă simt incomod… devine jenant.

La modul general, același lucru se poate spune despre cam toată proza lui Dumitru Crudu. Ea jenează, supără, generează un sentiment continuu de discomfort…

Nu poți crede că așa ceva există. Nu poți crede că eroii chiar pot fi modelați după realitate sau avea drept protagonişti persoane reale. Vrei să crezi mai mult ca oricând în postulatele teoriei literare elementare: „orice operă, chiar și cea care se pretinde realistă, care pretinde că descrie fapte reale, este în primul rând o ficțiune”... Da, altfel nu cred că se poate de citit romanul lui Dumitru: decât conștientizând că din moment ce o poveste e relatată de un individ - oricare, oricând, oriunde, - ne aflăm în ficțiune.

Mai ales atunci când autorul din start preîntâmpină că eroul principal l-a avut drept protagonist pe Eugen Cioclea. Despre care se știe că avea probleme cu alcoolul, dar nici chiar așa... Mai ales atunci când ne vorbește despre scriitori și mediul lor. Știm că sunt și ei oameni cu metehnele lor omenești, dar parcă tot ne așteptăm că sunt ceva mai diferiți. Știm că sunt și ei oameni ca noi, dar tot parcă așteptăm să fie măcar cu puțin mai buni ca mediocritatea ambiantă...

Și în loc să ne povestească despre cât de poeți sunt poeții, despre cât de excepțional a fost Eugen Cioclea, despre cât de rafinat, aristocratic și manierat se petrec adunările lor, Dumitru Crudu ne descrie niște indivizi pe care nu prea îți vine a-i frecventa...

Beții, bătăi, sânge, vomă, înjurături... E ca și cum ai băga șurubelnița într-o plagă și răsuci. O dată, dădăori, și încă, și încă...

Și iată că atunci când crezi că ai atins limita saturației și mai că-ți vine să lepezi cartea, ajungi la cele douăsprezece anexe... Și romanul lui Dumitru Crudu se răstoarnă. El capătă structură și consistență. El se deplasează din zona burlescului în zona tragediei. Personajele se transfromă din saltimbanci în personaje de mitologie sau cel puţin în personaje de tragedii antice. Și toată această lume mică, de la decăzutul Marius Terebnea și până la nebunul exibiționist Sașa Busuioc, își găsește locul și sensul în narațiune...

Numai că de la acest lucru nu ți se face mai ușor. Dimpotrivă...

Partager cet article
17 janvier 2022 1 17 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care „oligarhii” ne joacă din scripca scumpirilor

În sfârşit!

În sfârșit au trecut și sărbătorile de iarnă la moldoveni! O bună parte a moldovenilor au chefuit chiar și acum două zile. Să fiu înțeles corect: nu am nimic împotriva celor care sărbătoresc pe vechi. Mă doare absolut în cot. Fiecare sărbătorește ce vrea și cum vrea. Dar trebuie să înțelegem un lucru simplu. Felul în care celebrați sărbătorile de iarnă e un marcher în lumea creștinismului. Unul din mai multe, dar totuși unul destul de important: există creștini care serbează „pe nou” (căutați cine sunt ei și deduceți o listă de atribute, dacă doriți) și există creștini care serbează „pe vechi”. Nu vreau să supăr pe nimeni și vă voi lasă să duceți la un bun sfârșit exercițiul logic.

Există totuși și o latură bună în această schizofrenie națională: pe durata acestei orgii gastro-etilice mai amorțește puțin „țeara” și beneficiem și noi, editorialiștii, de puțin răgaz. Iată că și de această dată evenimente nu prea am avut, iar cele care s-au întâmplat s-au intâmplat departe, cam pe acolo pe unde își avea ceva interese economice clanul Stati.

Să vedem ce noutăți au mai zguduit mult-pătimita și mult-docila societate dintre Prut și Nistru:

SCUMPIRI – SCUMPIRI – SCUMPIRI! Ce scumpi ne-am făcut! Presa ne relată că asistăm la scumpirea cea mai mare din anul 2006, fiind chiar mai mare și decât în 2015, atunci când prețurile au crescut ca urmare a așa-numitului „furt al miliardului”. Impresionant, nu? Aici e exact momentul pentru ca să facem o pauză pentru reflecție. Dar vom alimenta și noi puțin această morișcă generatoare de întrebari:

FACTURI – FACTURI – FACTURI! Plouă pe net cu facturi pentru gaze. Toate au menirea să stârnească indignarea maselor populare. Exact ca într-un orășel din îndepărtatul Kazahstan, cam pe acolo pe unde își avea niște interese economice clanul Stati, interese care inițial trebuiau să deservească interesele tânărului stat „Republica Moldova”. Dar asta a fost demult. Să trecem peste legendele urbane și să revenim la zilele noastre. Faptul că Moldova Gaz împreuna cu Gazprom vor face tot pentru a exacerba la maximum situația și să ațâțe spiritele nu ar trebui să ne mire. Ceea ce ar trebui să ne mire (și poate chiar mai mult decât mire) este însuși faptul că Republica Moldova are astăzi contract cu Gazprom. Apropo, a fost oare contractul cu Gazprom făcut public (dacă e să presupunem că există unul)?

Nu știu care a fost obiectivul operațiunii „furtul meleardului”, nu știu dacă a fost operațiunea o reușită ori dacă a fost dejucată așa cum au încercat unii să ne convingă pe vremuri. Vom constata doar anumite similitudini.

AREST CU NĂBĂDĂI A fost reținut Vasile Costiuc, președintele partidului „Democrația Acasă”. Vă mai aduceți aminte de tractoarele din PMAN? Era o persoană foarte vizibilă la acele proteste... Reținerea respectivă este curioasă din mai multe puncte de vedere, ţinând cont de faptele incriminate, departe de a fi „demne” de atenția unui grup operativ de mascați ca în filme. În primul rând, Costiuc a fost un aliat al actualei majorități. În al doilea – foarte curioase sunt declarațiile lui Costiuc. Iată o mostră: „Problema-i mult mai amplă și e politică. Pe 11 ianuarie am primit propuneri să particip la destabilizări în masă și am refuzat și pe 12 am fost luat de acasă. În izolator am primit propuneri ca să recunosc vinovăția și să trec de partea unor grupuri obscure pentru a participa la formarea unui nou Guvern.”

Habar n-am dacă sunt aceste (şi celelalte) declaraţii ale lui Vasile Costiuc adevărate. Ar trebui organele abilitate să ancheteze. Da, dar oare nu „organele abilitate” l-au arestat?...

Uite-aşa un impas, dragii mei...

OLIGARHUL Iată acum nu glumim deloc. Prestigioasa revistă „Time” a publicat un articol (plătit, cel mai probabil) despre Trans-Oil Group, cel mai mare grup industrial din Moldova, condus de Vaja Jhashi. Iată deci un adevărat oligarh în carne și oase (chiar el se lăuda că reprezintă 7% din PIB-ul Republicii Moldova!). Îmi veți spune că totul e ok cât timp nu sunt încălcate legile, dar să știți că nu-i chiar așa de simplu. Nu ştiu cum ceilalţi, dar eu unul am învățat la scoală că o situație de monopol sau oligopol într-un sector economic duce inevitabil la declinul sectorului respectiv. Apropo, cum stăm noi cu lupta cu oligarhia? Așa și stăm: cineva-i cineva, iar cineva nu-i cineva.

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o vom trimite din nou... vameșilor (pe care îi vom felicita fără nicio ironie)! Și de această dată vameșii au anunțat că au arestat viori. Tocmai patru! Transportate de un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, care nu pare să fie laureat al concursurilor internaționale de vioară. Transportate la bordul unui microbus care venea din Marea Britanie. În huse pe care pot fi citite inscripțiile „Antonius Stradivarius Fecit Anno 1705”, „The Maidstone”, „Meisten-geige geb. 1824”. Nu în zadar aduc aici toate aceste detalii. Pentru că există o mare diferență între acest caz și cazul vioarei Alexandrei Canunova de acum câteva săptămâni.

Și totuși trebuie să fie ceva în spatele acestor povești cu viorile...

Partager cet article
10 janvier 2022 1 10 /01 /janvier /2022 15:18
Imagine: playtech.ro

Imagine: playtech.ro

Sper că ați început bine anul, fără pauze prea mahmure sau legate de indigestie! Se zice că așa cum întâlnești anul astfel și îl vei trăi. Să nu credeți acestor minciuni! Fiecare zi este un nou început, iar anul este compus din 365 de zile. De fiecare din noi depinde cu ce ne umplem zilele. Avem la dispoziție 365 de mici recipiente de vărsat în acest polobocel pe care scrie 2022!

Dar să revenim la berbecii noștri...

CIOLOVECII Chiar dacă această „noutate” a căzut încă în 2021, nu cred că se poate trece peste ea. În precedentul editorial scriam următoarele: „Cu toate acestea nu pot să nu constat, cu precădere în ultimile săptămâni, o anumită exagerare manipulatorie, hărțuială chiar, cu treabӑ şi fӑrӑ treabӑ, a guvernării majoritare.” Simţeam eu ceva!

De fapt, despre faptul că Ivan Ceban intenționează să-și lanseze partid politic lătrau până și maidanezii de la Chișinău, iar zvonurile au ajuns la Paris cu luni bune în urmă. De aceea n-o voi face pe mironosița spunând că a fost o zurpriză. Mai degrabă amuzant a fost procesul de „coacere” a proiectului respectiv: de la un moment, primarul Chișinăului avea treabă cu toate problemele statului și nu era zi să nu critice „răii” de la guvernare.

Despre faptul că în paralel s-au întețit și criticile, mai ales alea exagerate sau supte din deget (un simplu exemplu: hărmălaia mediatică cu „facturile la gaz ale premierului Gavriliță”, stoarsă din nimic și construită ca din topor de o media de la Chișinău), vă scriam cu două săptămâni în urmă.

Nu știu ce scria anume în manualul cela al lor referitor la crearea unui nou partid, dar cu siguranță nu au ținut cont de condițiile meteo! Probabil autorii „manualului” l-au scris întinși pe o chaise-longue pe o plajă tropicală și au uitat cu desăvârșire de... iarnă. A conta pe agerimea minții sau adaptabilitatea executorilor din Republica Moldova e prea mult. Ăștia execută fără a crâcni și fără improvizări. Poate că ar fi funcționat mai bine dacă... nu ningea abundent! Presupusul nou „salvator al națiunii” nu a fost capabil în realitate să gestioneze nici barem o ninsoare puțin mai abundentă.

Despre alt element care m-a amuzat destul v-am și pomenit în titlu. Mă refer la numele formațiunii: „Mișcarea Alternativei Naționale”. Abreviat – MAN. Ţinând cont de lipsa totală de sens a denumirii, e legitim să considerăm că ea a fost aleasă doar de dragul siglei. De dragul construcției „Ivan Ceban – the superMAN”. Se vede de la o poștă că acei care au scris „manualul” 1) nu știu istorie 2) nu sunt români. Explic: în 1944 soldații sovietici care jefuiau, violau și executau populația civilă erau numiți de români „cioloveci”. Asociația respectivă a fost prima care mi-a apărut atunci când am citit prima știre despre noua formațiune politică și de atunci nu pot să-mi închipui alta. Li se potriveşte de minune!

Vom urmări evoluția „ciolovecilor” și mai departe...

„OAMENII BUNI” FAC FRONT COMUN Președintele Maia Sandu și Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco au sărit imediat în apărarea Președintelui CCM, Domnica Manole, atunci când Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare potrivit căruia Domnica Manole a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat şi s-a pronunţat, în aprilie 2021, asupra constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului în care era vizată direct. Fugarul Veaceslav Platon (tatăl copilului luptătoarei aprige cu „statul capturat” Natalia Morari) a și publicat pe rețele o lecție, cu citate latine cu tot!, despre principiile de bază ale justiției. Ditamai profesor! O dată Ciolovek!

KAZAHSTANUL MOLDOVEI Atenția tuturor a fost, pe durata întregii săptămâni, focusată pe evenimentele din Kazahstan. Rusia a băgat armata în țara vecină. În afară de, conform tradiției, elementelor non identificate și criminale care transvazează dintr-un conflict armat în altul. (În acest context e deosebit de curios de citit un articol publicat de Rise.md despre mercenarii moldoveni recrutați de Wagner. Subsemnatul scria pe blog despre activități de recrutare a moldovenilor încă acum 10 ani...). Nu cred că e cazul să explicăm ce se întâmplă în Kazahstan, dar este important să tragem învățămintele noastre. Sunt mai multe și mai complexe, dar dacă ar fi să reducem totul la un singur lucru iată ce trebuie să spunem: Republica Moldova trebuie să iasă urgent și fară nicio negociere sau excepție din absolut toate structurile CSI!

În rest, toate ramân pe vechi: UE ne dă bani (150 mln de euros, din care 30 – gratis), România ne construiește grădinițe, scoli, teatre și... tot ce ne mai trebuie (a fost anunțat un proiect conform căruia va fi construit un apeduct ce va deservi cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane).

Partager cet article
5 janvier 2022 3 05 /01 /janvier /2022 22:32
Romanul omului intergalactic

Ce este Omul din eprubetă (mai bine zis, Embrionul)? Un experiment al profesorului Brauner? Un extraterestru materializat pe Terra? Un geniu? Un suflor ratat? Un magician? Un psihanalist? O dovadă materială a constantei Psi? Un șarlatan?...

Dar stați!, că noi despre carte scriem, nu despre personajul ei!

Cartea „Omul din eprubetă” ne este prezentată drept un roman de-al lui Nichita Danilov! A încerca să storci în câteva rânduri un presupus fir epic din această scriere monumentală (mă refer la cel puțin un sens al acestui cuvânt, căci cartea are peste 500 de pagini!) este un exercițiu ingrat și cvazi imposibil. Poate că am și reuși, dacă nu era afurisitul de Cronovizor care dă peste cap orice continuitate narativă, spațială, temporală, dimensională...

Unde ești, sacră unitate a timpului, spațiului și acțiunii? Cum unde? Acolo unde a plasat-o istoria literaturii: în epoca clasicismului francez. S-o lăsăm deci unde stă şi să revenim la tipurile noastre!

Și totuși ce este „Omul din eprubetă?”

Un delir! În cel mai direct sens al cuvântului (vom insista și aici asupra sensului cel mai pozitiv al cuvântului respectiv)! Câteva artificii – cronovizorul, constanta Psi, experimentul unui savant nebun, deplasarea unei părți a acțiunii undeva aiurea, pe Andromeda, – îi permit autorului să nu mai țină cont de nicio convenție (scripturală, de la sine înțeles). Aceste propteli narative sunt un alibi suficient pentru florilegiul de reflecții și fantezii din cele mai neverosimile, curajoase, provocatoare pe alocuri, zeflemitoare deseori, despre... despre aproape tot! Prezent, trecut și viitor, condiția puterii și exercițiul ei, religie, filozofie, stări existențiale, conștient și inconștient, fatalitate și liber arbitru (și încă multe alte bazaconii) sunt prezentate cititorului de-a lungul acestei odisei lecturale absolut delicioase.

Vom pune și noi punct aici (ori puncte de suspensie) acestei note de lectură, invitându-vă să vă alăturați periplului intersideral, plonjând în lectura acestei scriituri fantasmagorice!

Partager cet article
28 décembre 2021 2 28 /12 /décembre /2021 20:18
De la un skinhead spre un francez

(Patrick Asté alias Diastème, FRA, 2015 (Un français)) : Filmul, la apariția lui, a fost recepționat de către criticii cinefili destul de rece. Cu toate acestea, el merită, fără îndoială, privit. Diastème ne aduce pe ecran 19 ani (apx 1994 – 2013) din viața lui Marco (interpretat superb de Alban Lenoir) și a acoliților săi care sunt ceea ce în Occident purta numele de skinheads, iar în Est de neofasciști. Grupul din care face parte Marco ataca negri și arabi, reprezentanți ai altor forme de subculturi… Dar Marco se dovedește a nu fi un descreierat și criminal desăvârșit și, treptat, încearcă să iasă din mocirla urii și a violenței.

Această mișcare a lui spre pocăință se întâmplă cumva pe contrasens, căci acei care-l înconjoară, lumea în general, devine din ce în ce mai polarizată și violentă.

Probabil această fază tranzitorie a și generat acel sentiment de film nedesăvârșit, căci începutul lui este o imersiune foarte realistă și violentă în lumea skinheadsilor, ceva în spiritul „Portocalei mecanice” de Stanley Kubrick, dar pe măsură ce filmul se îndepartează de acel model, publicul pare pierdut și din ce în ce mai puțin convins...

Bineînțeles, putem spune că realizatorul și-a asumat o misiune cvazi-mesianică prea mare și prea vastă și că mesajul oecumenic s-a dovedit imposibil de transpus cu instrumentarul ales, dar... oare nu spune acest lucru mult mai multe despre spectatori decât despre film? O fi sunând fals pocăința? O fi penitența imposibilă? Ori poate că am dezvățat noi să iertam?

Partager cet article
27 décembre 2021 1 27 /12 /décembre /2021 16:23
Sӑptӑmâna în care Republica Moldova a eliberat vioara

A comenta evenimentele săptămânii în Ajunul Crăciunului (un text care va fi citit chiar de Crăciun) este o misiune ingrată și oarecum delicată. Ingrată, fiindcă cititorii au alte pe capul lor, nu să stea pe net și să citească lucruri nu tocmai plăcute, și delicată, fiindcă nu prea-ți vine să fii tocmai tu acel care poluează cumva magia și farmecul sărbătorilor de iarnă.

Voi profita deci de ocazia care mi se oferă pentru a vă dori, dragii mei cititori, sărbători luminoase de iarnă, pace în casele voastre și în inimi, cer senin de-asupra capului, dar și ploi la primăvară și la vară, multă zăpadă iarna și înțelepciune întotdeauna. Nu în ultimul rând, căci de doi ani urarea respectivă devine primordială, vă doresc sănătate, că-i mai scumpă decât toate!

Ajunși aici, parcă s-ar cuveni și despre evenimentele săptămânii să scriem ceva, chiar dacă – fără mare tragere de inimă...

VIOARA ELIBERATĂ Alexandra Conunova și-a recuperat, în sfârșit, vioara! Se pare că vameșii sunt oameni superstițioși și nu doresc să treacă o datorie de la un an pe altul. Cu atât mai bine! Să sperăm că această poveste e cu punct final la capăt și nu va avea continuare.

FĂRĂDE(A)LEGERILE DE LA BĂLŢI Mai puțin de 10% din alegătorii orașului au participat la turul II al alegerilor primarului de la Bălți. Din păcate, legea nu prevede prag de participare pentru turul doi. Grigorișin a fost ales primar și nu cred că va avea mari remușcări sau reticențe în a-și exercita mandatul, la fel precum a făcut-o, de facto, fără a fi ales, pe vremea cât era Usatîi fugar. Despre legitimitatea mandatului nici nu ar trebui să discutăm. E o lovitură dură pe care autoritățile au aplicat-o democrației. Problema nu este că au scos-o pe Tauber din cursă. Problema e că au lăsat-o prea mult. Iar dacă tot s-a ajuns la punctul la care s-a ajuns, alegerile trebuiau anulate și luate de la capăt, iar rezultatele primului tur – invalidate. Repet aceeași mantră de când citiți textele mele pe Deschide.md (din 2014!): nu există lucru mai important și mai sacru decât procesele democratice! Dar cui să-i spui?...

SE ÎNTOARCE PENDULUL Mare discuție a stârnit săptămâna trecută publicarea sondajelor despre popularitatea politicienilor. Nu cred că pierderea în popularitate a majorității merită discutată. Era absolut firesc și, respeciv, previzibil. Mai degrabă irațională a fost euforia care a precedat alegerile și care a urmat după. Așteptările oamenilor sunt aceleași că și întotdeauna, realitatea obiectivă este cea care este, latitudinea posibilităților politicienilor de a ameliora situația este milimetrică...

Ziceam cândva demult, încă pe vremea domniei lui Dodon: în RM dilema alegerilor e simplă: trebuie să alegi între un politician care nu poate face ceva semnificativ și unul care poate face mult rău.

Probema guvernării actuale este că ea însăși a mărit considerabil amplitudinea pendulului imaginar, cu acea perioadă premărgătoare alegerilor (să vă mai aduc aminte de isteria cu „statul capturat”? aveai impresia că e sfârșitul lumii, parol!) și cu așteptările setate foate sus pentru societate. Imposibilitatea obiectivă de a răspunde așteptărilor face ca pendulul să lovească foarte dureros acum, când perioada de euforie trece.

Pe de altă parte, nimeni nu a anulat postulatul conform căruia promisiunile politicienilor nu-i privesc decât pe acei care le cred...

Un alt aspect ar fi de menționat: vehemența celor care atacă guvernarea astăzi are cam aceeași intensitate ca și suportul acordat în perioada pre- și electorală. Nu mă refer, bineînțeles, la concurenții direcți politici. Ce se întâmplă, domnilor? Nu ați știut cu cine aveți de afacere? Aș...

Acei care citesc regulat sau cu intermitențe editorialele de sâmbătă (altădată apăreau vineri) nu au cum să spună că autorul acestor rânduri este unul (prea)binevoitor cu exponenții puterii. Și nici mănuși nu am obișnuință să port... Cu toate acestea nu pot să nu constat, cu precădere în ultimile săptămâni, o anumită exagerare manipulatorie, hărțuială chiar, cu treabӑ şi fӑrӑ treabӑ, a guvernării majoritare.

Dar vom pune punct aici pentru a reveni asupra subiectului respectiv în noul an care vine. Fiţi atenţi la informaţia care vi se aduce pe platou! Totul este comestibil, dar riscurile de indigestie sunt mari.

Să aveți parte, Măriile Voastre, de sărbători luminoase alături de toți acei care vă sunt dragi, să aveți un an mănos, plin de bucurii și noi realizări!

Ne auzim la anul!

Partager cet article
23 décembre 2021 4 23 /12 /décembre /2021 12:09
Marșul Unirii, Alba-Iulia, 2018 (imagine: adevarul.ro)

Marșul Unirii, Alba-Iulia, 2018 (imagine: adevarul.ro)

Într-o discuție online (un live) cu câteva persoane din România la care am fost invitat imediat după alegerile parlamentare care au propulsat AUR pe scena mare a politicii românești alături de tradiționalele formațiuni nomenclaturiste (termenul nu este neapărat folosit în sensul cel mai peiorativ al cuvântului), îndrazneam să spun că succesul formațiunii respective este un lucru pozitiv pentru România. Eram, de fapt, invitat la acea discuție pentru a explica rezultatele votului în Basarabia, nu neapărat să discutăm despre AUR. De îndată ce am depășit momentele de jenă scandalizată, am putut să-mi explic punctul de vedere care ramâne (o afirm nu fără un anumit regret, recunosc) același și astăzi.

Am tot amânat, sperând că necesitatea acestei publicații va dispare de la sine, dar evenimentele din ultima vreme nu fac decât să-mi confirme spusele de altă dată.

Să începem de la cea mai „scandaloasă” parte: de ce consider eu că AUR este un fenomen foarte bun pentru România?

În primul rând apariția și succesul formațiunii respective este o dovadă că procesele democratice, oricât nu le-am căuta (și chiar găsi!) nod în papură, funcționează în România! Putem fi scandalizați mult și bine, dar ascensiunea acestui partid demonstrează că se poate, că mai există spațiu pentru noi formațiuni politice, ceea ce este, fără îndoială, o noutate bună.

În al doilea rând, și aici voi repeta exact ce spuneam și pe parcursul sus-pomenitul live, AUR a apărut din cauza că partidele „tradiționale” au cam pierdut conecțiunea cu „pământul”. Dacă există o cerere latentă care nu este reprezentată în oferta unui partid politic convențional nu ar trebui să ne mire faptul apariției unei formațiuni politice noi. Și cu cât mai mare este decalajul dintre „cerere” și „ofertă” cu atât mai mare este probabilitatea ca în acest interstițiu să se intercaleze un actor politic. Politica nu prea suferă vidul, dar acest postulat nu poate fi adevărat decât în societăți în care există democrație. Și aceasta este o noutate bună pentru toți românii!

Pân-aici nu cred că am făcut mari descoperiri în ale politologiei, dar cred că ar trebui să venim cu unele explicații, fiindcă mai departe lucrurile sunt puțin mai complexe.

AUR şi frica de „naţionalism”: Comparația simplistă cu fostul partid al lui Corneliu Vadim Tudor nu este tocmai corectă, chiar dacă similitudinile discursive sunt pe față. PRM-ul a crescut pe solul, încă destul de fertil și astăzi, al ultra-naționalismului de tip ceaușist (până și la nivel de lideri de partid diferențele sunt notorii: Tudor era un ceaușist cu acte în regulă, om al sistemului vechi, pe când Simion este un „om nou”, lup tânăr, căruia, măcar și din cauza vârstei, nu i se pot imputa legături cu regimul ceaușist). Chiar dacă a cunoscut o perioadă scurtă de glorie (turul II al alegerilor prezidențiale din 2000), trendul protocronismului, ca și epoca ceaușistă, era deja unul care se murea, chiar și atunci.

AUR însă a exploatat (și mai exploatează, chiar dacă „lupta” lor s-a cam (prea) fărâmițat) subiectul re-Unirii, o năzuință firească a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, fiindcă despre Unirea României cu Republica Moldova se vorbește, nu despre o ipotetică „Românie Mare”. Atât timp cât celelalte formațiuni politice fug de subiectul respectiv, evitându-l sau mușamalizându-l, inventând formule de genul „ne reunim în sânul Uniunii Europene”, AUR are zile frumoase în față.

Inversul este la fel de adevărat, căci „diversificarea” subiectelor despre care pomeneam mai sus devine extrem de toxică pe alocuri. În momentul în care „unioniștii” vor găsi o altă formațiune credibilă anume pe acest subiect, care să le întruchipeze năzuințele, AUR va ajunge exact acolo unde a ajuns PRM-ul lui Tudor. Neînțelegerea acestei diferențe dintre PRM și AUR poate deveni, potențial, extrem de periculoasă pentru viitorul României. Atunci când discursul public elitist bagă în oala pe care scrie „naționalism” tot ce nu le priește, fără discernământ, sperând ca oala să fie respinsă doar pentru că scrie ceva pe ea, (iar deseori doar pentru faptul cӑ a scris el, „marele ghid al poporului”, ceva pe oalӑ şi de aia ceilalţi trebuie sӑ urmeze orbeşte instrucţiunile de la „centru”) comite exact eroarea despre care vorbeam mai sus, atribuind-o partidelor, și deschide un larg bulevard pentru formațiuni precum AUR.

Mâna Kremlinului: Învinuirile care plouă peste AUR precum că sunt un instrument al regimului putinist sunt foarte grave în sine și nicidecum nu trebuie neglijate sau tratate drept o banală „luptă mediatică”, mai ales în contextul regional actual. Bagatelizarea acuzației respective și ușurința cu care se aruncă în spațiul mediatic de pe abmele maluri ale Prutului cu „mâna Moscovei” în adversarii politici nu face decât să sporească vulnerabilitatea ambelor state în fața influenței imperialismului putinist. Acei care participă de zor la „hei-rup”-ul mediatic – politicieni, jurnaliști, comentatori politici, simpli utilizatori ai rețelelor de socializare, – împartășă în egală măsură responsabilitatea pentru incapacitatea noastră colectivă de a răspunde corespunzător la acțiunile ostile ale Kremlinului în „războiul informațional” pe care Putin l-a declanșat în 2012 împotriva lumii întregi, la general, dar și a noastră, în mod particular.

Bănuiesc că e responsabilitatea SRI –ului în România și a SIS-ului în R. Moldova de a depista și neutraliza agenții care servesc o „putere ostilă”. În cazul în care instituțiile respective se culcă pe-o ureche atunci când apar publicații de genul celor care acuzau direct AUR de a fi primit bani de la ruși, ele trebuie somate de societate să investigheze și să pedepsească dur forța politică vizată ori... jurnalistul și media care publică acuzații calomnioase de o gravitate extremă. Din păcate, indiferența unora, egocentrismul sau mercantilismul altora, ignoranța celor mai mulți, fac ca acest câmp de bătălie să fie lăsat pradă flibustierilor „armatei informaționale” kremliniste... Ce să mai vorbim în dodii, dacă în Republica Moldova SIS a primit misiune direct de la Președintele statului de a combate... corupția! Chit că mai sunt vre-o enșpe alte instituții care pentru atâta treabă au fost create...

Dar să revenim la AUR. În îndepărtatul deja an 2015 atenționam cititorii acestui blog despre trocul pe care Putin l-a propus „Occidentului colectiv”: un nou pact à la „Stalin – Hitler” sau o nouă „Conferință de la Yalta”, ceva similar. Idea e simplă: împărțirea lumii în „zone de influență”. Putin propunea o nouă linie de demarcare pe... Nistru! Altfel spus el propunea Occidentului re-Unirea în schimbul Ucrainei. Scriam asta cu 4 ani înainte de apariția AUR-ului pe scena politică românească. Aparent, tot ce face AUR ar corespunde cu interesele Kremlinului, până la o anumită vehemență anti-europeană, ceea ce pare destul de insolit în spațiul politic al României... Trocul respectiv este însă valabil doar și doar în cazul în care Rusia ar primi „carte blanche” în Ucraina, ceea ce nu pare a fi cazul, evenimentele din ultimile săptămâni confirmându-mi presupunerile de acum 6 ani. Fără Ucraina, re-Unirea Republicii Moldova cu România va fi (precum a fost până acum, iar evenimentele din partea stângă a Prutului, acolo unde Kremlinul controlează pâna și ce mănâncă furnica la micul dejun, sunt încă o dovadă a celor enunțate aici) considerată de Moscova drept principalul pericol geopolitic. Drept consecință, fără Ucraina orice mișcare spre re-Unire, pe ambele maluri ale Prutului, este în detrimentul intereselor Kremlinului.

Dar aparențele de aia și se cheamă aparențe, ca să nu le luăm drept adevăr factual. Pentru a nu cădea în capcana descrisă mai sus chiar de mine, vom lăsa organele abilitate să vină cu probe, dovezi și inculpări, dacă e cazul.

Un singur detaliu ar mai fi de adăugat: atâta timp cât PSD-ul lui Ion Iliescu (cu școală la Moscova, şi acesta este un fapt incontestabil biografic, nu o presupunere) e încă în pâine și se pot găsi scuze morale pentru a coaliza cu ei, orice insinuare la adresa altor formațiuni politice referitoare la „mâna Moscovei” e ridicolă.

Este AUR un partid periculos? Ţinând cont de scorul electoral înregistrat la ultimul scrutin parlamentar, AUR rămâne un partid minoritar și puțin influent. 30 de deputați din 330, 13 senatori din 136, doar 3 primari din 3176, doar 79 de consilieri locali din 39900. Fiind un actor nou politic, e firesc să fie agresiv și populist în acțiuni și declarații. E propriu pentru orice formațiune în devenire. La fel e firesc să stârnească nedumerire și neînțelegere în coștereața politică tradițională. E un soi de pasăre nouă, puțin cam sălbatică și fără respect față de ierarhiile stabilite, nimerită oarecum întâmplator în țarc. La drept vorbind, în toată această poveste a AUR-ului, anume aspectul respectiv mă interesează cel mai mult: de ce anume s-a speriat într-atât de mult cinstita noastră adunare? Dacă am strădui să găsim un răspuns, am avea material suficient pentru alte câteva articole, la fel de lungi, dar noi astăzi despre AUR scriem și vom lăsa îndeletnicirea respectivă pentru altă dată.

Acele câteva personaje „odioase” care au fost „demascate” de presa vigilentă nu sunt prin nimic mai mult detestabile decât alt(i/e) indivi(zi/de) care, spre deosebire de membrii AUR, au ocupat funcții de cel mai înalt rang în stat.

Pentru moment, apariția unei formațiuni precum AUR o voi considera drept una pozitivă pentru România. În primul rând fiindcă AUR trântește cu toți politicienii, din toate partidele, de pământ, căci planau toate pe undeva, nu prea se știe pe unde, dar cu certitudine din acel loc firul ierbii nu se prea vedea. În al doilea rând, AUR e pentru moment un fel de fact checker al politicienilor: ei nu ezită să scoată în văzul tuturor toată lenjeria puturoasă din instituțiile în care au reprezentanți. Și acest lucru e salutabil: mai puțină minciună, tovarăși, și vor avea și scandalagiii de la AUR mai puține motive pentru scandal. Și nu în ultimul rând AUR face să se vorbească despre Unire (în detrimentul intereselor Kremlinului, în absența concesiilor referitor la Ucraina).

Ce va deveni AUR? La drept vorbind, nu întrevăd decât trei scenarii posibile pentru AUR:

1) Dispariția (puțin probabil). Dacă se găsește un partid tradițional mai moderat care să taie creanga unionismului pe care o călăresc adepții lui Simion, AUR dispare în mai puțin de un ciclu electoral. Există o cerere imensă pe ambele maluri ale Prutului pentru re-Unire și această cerere nu mai este posibil de ignorat.

2) Intrarea în rânduri (foarte probabil). Odată cu succesul și cu intrarea în structurile puterii, AUR va intra în rangul partidelor moderate și „politicoase” convenționale. Rândurile lor se vor completa cu traseiști de alt calibru, cu adevărate „animale politice”, mai cu experiență, mai abili și mai flexibili în negocieri și la împărțit de turtă politică. AUR va deveni un partid ca multe altele (să ne amintim de USR +, drept exemplu), cuminte și conciliabil.

3) Roxit (probabilitate variabilă). Iată această perspectivă, care pare destul de fantastică la momentul dat, nu ar trebui deloc subestimată. Cu riscul de a mă repeta, voi afirma încă o dată că AUR nu ar fi putut apare și crește dacă nu exista o cerere enormă pentru re-Unirea României cu Republica Moldova. Acest bazin electoral nu este nici pe aproape epuizat și există un potențial enorm de creștere pe acest segment. Problema e că formațiunea respectivă s-a manifestat în mai multe rânduri prin mesaje vădit anti-europene de la care distanța spre un eventual Roxit e minimă. Orice altă încărcătură semantică pe lângă re-Unire am putea-o considera drept secundară în desaga celor de la AUR, dar creșterea lor pe baza unionismului vă crește inevitabil și ponderea „mesajelor secundare”, unele din ele fiind extrem de toxice. Din fericire, România este astăzi destul de solid ancorată în structurile UE și în NATO. E de neînchipuit ca toți acei (și nu sunt puțini, de la opincă și până la vlădică) care au profitat din plin de fonduri europene, de libera circulație, de toate avantajele pe care spațiul european a putut să le ofere, să renunțe la ele. Și mai complicat va fi să renunțe SUA la instalațiile de la Deveselu. (Totuși acei care au decis, cu voie ori fără voie, instalația respectivă, a fost vizionar și a securizat geopolitic țara pe mulți ani înainte!).

În loc de concluzii:

  • AUR este un fenomen pozitiv pentru România, nu atât prin ceea ce prezintă ei, cât prin faptul că atestă despre o stare, per ansamblu sănătoasă a democrației în România. Partide similare există în mai toate țările UE și ar fi fost de mirare să nu apară unul și în România.
  • AUR este și va rămâne un partid limitrof, vulnerabil, agresivitatea lor fiind condiționată de necesitatea de a se afirma, de a crește.
  • Viitorul AUR-ului depinde în primul rând de capacitatea partidelor „convenționale” de a recupera agenda unionistă. Dacă partidele tradiționale vor continua să ignore acest deziderat al alegătorilor, AUR vă continua să crească, inclusiv în Republica Moldova (chiar dacă pe malul stâng al Prutului există o rezistență mult mai mare datorită omniprezenței influenței Kremlinului).

 

P.S.: În chiar ziua în care scriam aceste rânduri aflam, oarecum consternat, că Alexandru Muraru, deputat PNL, consilierul premierului, a declarat că va depune o plângere penală la Parchetul General pentru scoaterea formațiunii politice AUR în afara legii... Îi voi mulțumi D-lui Muraru, prin această cale, că mi-a validat fiecare literă de mai sus (totuși, ce coincidență...) și voi mai veni cu o constatare: AUR are zile frumoase înainte...

P.P.S.: Ignoranța și nombrilismul „experților” din România, incapacitatea de a înțelege procese care depășesc puțin frontierele României oficiale m-a mirat dintotdeauna. Să fie același protocronism, aceeași gândire autarhică de vină?... Greu, tare greu scăpăm de moștenirea ceaușistă...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher