Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
19 septembre 2013 4 19 /09 /septembre /2013 01:49

Erotokritikon.gif

« La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.
Fuir ! là-bas fuir ! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’être parmi l’écume inconnue et les cieux ! »

Stéphane Mallarmé, Brise marine (1914)

 

Dacă poţi afirma astăzi că « ai citit toate cărţile » (precum o fac cu regularitate, începînd cu Mallarmé şi terminînd, mai spre noi, în sens spaţial şi temporal, cu Em. Galaicu-Păun, exegeţi în ale scrisului) şi, pe deasupra, poţi exiba cu o oarecare mîndrie copiilor sau nepoţilor carnetul de note de la şcoală/liceu (presupuse excelente, bineînţeles) cu diplomele, menţiunile şi celelalte probe materiale (dar tot ce vei fi spus, iată : chiar şi aici, poate fi utilizat împotriva ta la judecata de apoi) ale reuşitei tale în materie de asimilare a sensurilor setate de alţii, dar ai reuşit printr-o formidabilă şi permanentă gimnastică cognitivă să eviţi anchilozarea spiritului tău în carapacea adevărurilor absolute, vei fi neapărat tentat de gîndul cel viclean: „Ah, literatura, ce vast deşert!”.

 

Cei mai temerari vor încerca chiar să „dea foc la cărţi” (©A. Vakulovski), sperînd probabil să profite, barem în acest mod, de kcaloriile ultime pe care sărmanele volume, încătuşate în tălmăciri desuete, mai pot să le emane...


Apocaliptice focuri bradburyene... Cărţile, inocente (nu şi inofensive, căci inofensive ele nu rămîn decît în manuale şi programe şcolare) prin însăşi esenţa lor, au nevoie astăzi de reabilitare!


Şi iată că ne vine un Făt-Frumos, fiul pixului, să ne distrugă cu paloşul penei „corola de minuni a lumii” (© L. Blaga), punîndu-ne faţă-n faţă cu goliciunea suavă a textelor. Şi ele devin din nou excitante, şi cuvintele devin uşoare, jucăuşe, şi ele pornesc un dans (tango, samba, costropăţ ori polkă) frenetic cu înţelesuri, (pseudo)realităţi sau chiar vise...


Şi dacă autorul & K°atît de insistent se dă cu post-moderniştii (încît îţi vine să nu-l mai crezi), ar fi judicios să definim experienţa noastră de cititor drept una post-lecturală, efectuată în trei etape:


1.    Citiţi toate cărţile,

2.    Citiţi „Erotokritikon”-ul,

3.    Salvaţi literatura de moartea plictisului!

Partager cet article

17 septembre 2013 2 17 /09 /septembre /2013 01:20

latrand-la-luna.JPGDragă Enrique,


Îţi scrie un anonim admirator de care habar nu ai, la fel cum nici eu nu am habar pe unde eşti acum şi dacă vei ajunge să-mi citeşti răvaşul vreodată. Ziceai că şoricarii sunt longevivi, dar cum n-ai da, s-a scurs ceva apă pe Nistru şi pe Elba din acel sombru şi trist 1996, an în care ai pus punct sfîşietorului tău jurnal…


Vei fi probabil neplăcut surprins, dar filele tale au ajuns pe mîna unor netrebnici editori (dacă nu ţi-o fi jucat Grăsanul o ultimă farsă) şi acum întreaga ţară poate să se delecteze neruşinat cu cetitul mărturisirilor tale. Dar fii pe pace, lectura nu face parte din ocupaţiile preferate prin părtile noastre şi o anumită discreţie îţi este încă garantată.


Dacă eşti cumva curios, pe la noi lucrurile nu prea s-au schimbat de cînd aţi plecat. Poate doar vulpoii au devenit mai scîrboşi şi mai obraznici, iar lupii mai colţoşi şi mai fioroşi... Crede-mă, dragă Enrique, nu-i uşor (iartă-mă dacă am atins cumva o rană încă sîngerîndă), căci lupii de azi rup în carne vie din dreapta şi din stinga şi nu se mai satură, iar neamul şoricarilor s-a cam rărit şi nu prea are cine le veni de hac...


Nici nu ştiu de ce îţi scriu acum... Poate din cauza lunii spre care ne îndreptăm privirile aşteptînd să ne miluiască zeii şoricarilor, căci ai noştri au plecat în vacanţă şi nu le mai pasă de noi.


Enrique, dragă, ce mai face Grăsanul? Să ştii că ne lipseşte enorm de mult şi el. Dacă e carecumva prin preajma ta, spune-i, rogu-te, că-i ducem dorul...


Iată: pun punct la acest mic răvaş. Dar cum nu ştiu care îţi este adresa, am să ies pe prag şi am să-l urlu la lună. Mai ştii, poate mă auzi de cealaltă parte?


Cu drag, un şoricar ratat.

Partager cet article

13 septembre 2013 5 13 /09 /septembre /2013 07:00

 

„„Molda, к ноге!”, răsună comanda unui om al ordinii, şi statalitatea patrupedă se grăbeşte să se execute.”, Emilian Galaicu-Păun, „Ţesut viu. 10 x 10.”

 

Iac’-amu să-mi dzici, iubite cetitoriu, aprigule iubitoriu de pace şi linişte, ţi-e bine ?

 

Iertată să-mi fie această ironică intrare în subiect, dar dacă ai, fidelul meu Sancho (nu te supăra că te numesc aşa, dar simt că mă năpădesc morile de vînt...), bunăvoinţa şi răbdarea să citeşti mai departe, vei fi nevoit s-o suporţi şi pe asta (pe lîngă alte digresiuni (dar, te asigur, nu şi agresiuni, după cum îţi este obişnuinţa), atavism scriptural de care nu ştiu dacă mă voi debarasa vreodată, deşi nici nu prea vreau să scap de el, la o adică).


voleur voleAcum cîteva luni, atunci cînd s-a aşezat pacea şi liniştea peste încălecata (căci îi ducem în cîrcă, fraţilor!) ţară a Moldovei, îmi exprimam neliniştea referitor la constituirea noului Guvern (vezi aici), ponderînd euforia şi zăngănitul de litanii ce răsuna din tot ce putea fi văzut şi auzit la acel moment. Am contra-zăngănit şi eu cum am putut (literalmente ! chiar de la ditamai Europa Liberă !), încercînd să pun o surdină pe goarnele ierihonice ce anunţau spargerea zidului de pe Prut şi revărsarea noastră iminentă direct în străzile Europei. Cu paşaport cu tot.


Ceva mai tîrziu, puneam şi eu un Punkt, aici, dar şi pe paginile online ale revistei cu acelaşi nume, calificînd Executivul drept „tenebru”...


Fraţilor, îmi fac cruce: nu a fost decît o figură de stil !!! ... Dar ei nu ştiu poezie...


Ah, ce bună şi frumoasă apare acum, la lumina nopţii, acea răzmeriţă constantă din Parlament şi Guvern... Dar iată că se întîmpla Huntergate şi acea escaladă a clounadei la toate nivelele puterii: bătaie curată de joc şi călcat în picioare de orice instituţie statală, fără a mai pomeni de bunul simţ. Şi noi am ajuns să-i implorăm: „Linişte, vrem linişte!!!”. Şi ei au zis: „Pozhaluista: all lights switched off!”. Un schizofrenic ar zice că totul nu a avut decît anume această finalitate...


Ah cît de mult îmi doresc ca textele mele neghioabe să nu rămînă decît nişte mostre ale unui paronoiac înnăscut incurabil şi să vină cineva să mi le arunce în faţă jubilator: „Vezi mă, Toma necredinciosule ce eşti, suflai şi tu la apă rece!”... Dar ne-a(m/u) ars din nou...


В тихом омуте черти водятся” zice o zicală rusă. Anume „черти”, ortografiat cu caractere chirilice şi nu altfel. Căci dacă nimereau BEM şi AIC pe mîna dracilor (sau devils, sau diables, etc., etc.) rămîneam totuşi cu iadul nostru (sau al lor, dar acel unde chipurile dorim să ajungem) cu o mică speranţă să ne scoată vreun ange(l) de acolo.


Căci de la Est salvatorii ni se înfăţişează în chip hidos de rogozini, kirili sau oniscen-coibili şi, zău, mutrele lor sperie pînă şi pruncii...


Poate să-şi tragă Leancă şi cîte zece bloguri pe zi în toate gazetele lumii, mai euro-integraţi nu ne vom face! Nu cu discursuri frumoase se face această integrare şi nici cu parafări de documente, oricît de înalt nu ar fi nivelul la care se semnează ele. Această chinuită integrare se face prin unificarea spaţiilor vitale, sociale, culturale, economice, informaţionale...


Urmaşii lui V. I. Ulianov o ştiu prea bine şi aplică à la lettre vechea, dar atît de eficienta reţetă: „Почта, телеграф, телефон”.


Activele „Moldova-Gaz”, în mare parte constituite din banii cetăţenilor (care, apropo, nu au primit nicio cotă valorică în schimbul miilor şi miilor de lei plătiţi pentru conectarea la „gaz”) au fost înghiţite de Gazprom în contul datoriilor...

 

RAO EES se joacă de-a electricitatea pe la noi...


Industria vinului (cică strategică) a trecut în mare parte la capitalişti ruşi... Şi dacă e să presupunem că toate aceste poveşti cu embargoul nu sunt decit o farsă: ţinînd cont de structura capitalului firmelor producătoare de vin, cine poate exclude un telefon în miez de noapte: „Dorogoi tovarishch, a nu-ka dobavi v sleduiushchuiu tvoiu partiiu vina nemnogo kisloty. A my proverim. Nu iА потом про этот случай раструбят по BBC”” ? Ridicol? Desigur!


De spaţiul mediatic nu mai pomenim... Dureros subiect.


Şi acum AIC şi BEM... Oare nu pentru asta să fi vrut ei la linişte şi la umbră?


Este o vorbă deocheată pe la noi: „de parcă ai băut gaz...”. apoi, chiar aşa şi este: noi bem, tot BEM gaz... pentru care tot noi mai şi plătim...


Pe final îţi propun, răbdătorule al meu cititor, un mic exerciţiu:


Quiz UE integraţional (practic toate punctele de mai jos depind în mare parte de R. Moldova, apropo):


1.             Unde ajunge un cetăţean al Moldovei mai uşor?

-                La Paris: +100 de puncte integraţionale

-                La Moscova: - 100 de puncte

-                La Bucureşti: +50 puncte


2.             Ce bere se bea în Moldova?

-                Belgiană: +100 de puncte

-                Franceză: +300

-                Germană: +50

-                Cehă: +50

-                Românească: +200

-                Moldovenească: 0

-                Ucraineană: - 100

-                Rusă: - 200


3.             La care sistem energetic (electricitate, gaz, petrol) suntem cuplaţi?

-                European/Românesc: +200 de puncte

-                Orientul Mijlociu: 0

-                CSI: - 200


4.             Care este ecartamentul căilor ferate?

-                European: +500 de puncte

-                Rus: - 500


5.             Care sunt standardele tehnice folosite în Moldova?

-                UE: +400 de puncte

-                GOST: - 700 de puncte

-                Alte: 0


6.             Unde costă să suni mai ieftin (Skype excluded)?

-                La Paris: +150 de puncte

-                La Moscova: - 150 de puncte


ETC. ETC. ... Aţi prins ideea Quizului? Atunci continuaţi singuri...

 

 

 

 

imagine: Amélia Toussaint "Le voleur volé"

Partager cet article

11 septembre 2013 3 11 /09 /septembre /2013 11:25

Pietrele, sărmanele,

Pîrjolite mii de ani

De soarele castelan,

Şi-au găsit astăzi liniştea

La umbra macaralelor

Şi betonului armat.

 

Şi-au găsit liniştea de veci

Căci pietrele, sărmanele,

Se mor fără soare…

 

La umbra barelor

Din sticlă şi beton

Oraşul pietrelor milenare

Se ofileşte de dorul omului.

Partager cet article

6 septembre 2013 5 06 /09 /septembre /2013 13:52

A răguşit dimineaţala-guele-de-bois.jpg

Tot strigînd la tine

De după geam.

 

90 de mîţe

Şi-au înfipt gheara

În pielea capului tău…

 

Inima îţi bate

Pe undeva prin tîmple…

 

Nu există obiect mai greu

Decît pleoapa,

De-ţi vine să-ţi bărbiereşti genele !          

 

Cine-i potlogarul                                                        Photo: Alain Reynaud 

Care ţi-a dat cu var

Cerul gurii?!

 

Creierul ţi s-a chircit

Ca un pumn

Şi joacă tananica

În cutia ta craniană

Ca mărgica unui clocotici…

 

Radiaţia solară, solidificată,

Se’mplîntă ca o săgeată

În cristalinul ochiului…

Ah ! ce dor razele astea UV !...

 

Auzi acum cum te laudă

Gîndacii de bucătărie…

Ce hărmălaie fac !

Cum mai tropăie pe sub chiuvetă !

 

Intră EA pe uşă.

Cu o cafea în mîna dreaptă

Şi un melesteu în mîna stîngă…

 

E supărată rău…

Oare de ce?

Partager cet article

4 septembre 2013 3 04 /09 /septembre /2013 16:07

cînd credea că a plîns toate lacrimile,

a venit din noapte un cîine jigărit

şi i-a lins sarea de pe obraz.

 

şi i-a mai cerut.

 

şi el, trecut la indigo prin uşa bisericii,

dă cînd i se cere.

 

şi doar luciul lînei

fiarei sătule

a mai rămas să-i încălzească iarna…

Partager cet article

28 août 2013 3 28 /08 /août /2013 02:42

“ea de frică şi ruşine/ a răspuns tătuţă bine”. dar n-am mai avut îndrăzneala? răgazul? s-o ţin într-un “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”, căci trebi mai urgente mă zoresc.,

Emilian Galaicu-Paun, « şi am îmbrăţişat o poetică-asemeni leprosului »

 

Top-10-romane.JPGRecunosc, primită fie-mi pocăinţa, Stimate Cititor : am aşteptat cu nerăbdare şi curiozitate rezultatele topului realizat de Editura Cartier și Unimedia. Mai mult decît atît, ar trebui să iau un bici înnodat în 14 cozi, conform liniilor mărinimoase la număr (cu un adaos de +4) din acest top 10 şi să-mi administrez, într-un elan autoflagelator purificator, vreo 18 lovituri : cam atîtea alte linii au rămas ignorate de funcţionalitatea Bold al editorului de text, dar şi al celui de carte şi critică literară, căci am păcătuit, păcatele şi răs-păcatele mele, şi am pus şi eu un click în acest top chiar în dreptul unui roman care mi-a procurat recent una din plăcerile lecturale din cele mai complete şi « multilateral dezvoltate » (precum mi-a fost şi formaţiunea pe timpuri), dar comiţînd prin acelaşi gest al arătătorului de la mîina dreaptă şi o mare nedreptate faţă de cîteva alte cărţi pentru care nutresc şi în prezent o dragoste fără margini.


Bine-bine, nici chiar în halul ăsta, fiţi pe pace, căci şi din acele 14 noduri aş tăia, şi din acele 18 lovituri aş mai uita, dar acest lucru (de altfel, la fel ca şi automutilarea trupească) este profund intim şi nu are nici cea mai mică valoare în afara humei şi sufletului meu de cititor, dragă confrate. Situaţia ar deveni răstignitoare de tot (şi eu nu am ambiţii mesianice) dacă m-aş întreba cum să fac cu acei uitaţi cu desăvîrşire (noroc că nu sunt chiar mulţi)… Risc să rămîn fără spate şi fără acoperire (a se citi dermică şi nicidecum vestimentară, mai aproape şi mai dureroasă fiind, după cum se ştie din bătrîni, pielea decît cămaşa) !


Abandonez deci aici, la chiar începutul acestui rînd, ideea însăşi a chinurilor de conştiinţă şi orice tentativă de a justifica sau disputa vreun clasament din acest top. A ieşit binişor, pînă la urmă, şi voi lăsa apelor sîmbetei fandoselele astea intelectualiceşti de snob înţepat. Dar nu înainte de a afirma (într-o zvîcnire spasmatică a snobismului elevat, frate cu Dochia telurică aici) că orice top de acest soi este din start lipsit de oricare sens şi chiar contrasens, eliminînd din faşă, prin definiţie, orice accident direcţional sau vectorial posibil, cu referinţă la curente şi generaţii literare bineînţeles. Pe bune, cum poţi situa în aceeaşi dimensiune (1, 2 sau chiar şi 3D) « Pizdeţ » şi « Clopotniţa » ?


Şi cum poate un cititor de rînd (de alde mine) face un clasament al celor 32 de romane selecţionate, dacă, spre deosebire de Emilian sau alţi exegeţi de meserie, nu «a citit toate cărţile » ? În ceea ce mă priveşte, randamentul meu lectural nu depăşeşte 50% din această listă, cu toată ruşinea, dar şi scuzele de rigoare întinse de-a lungul a mii de kilometri care mă separă de librăriile bune din Ch-ău (toponim © Galaicu-Paun) şi alte circumstanţe atenuante uitate de-a lungul şi curmezisul celor 13 ani de pribegie… Uite ăsta ar fi cu adevărat un studiu interesant: care este rata de penetrare a lecturii la cititorii muritori? În medie, cîte romane din aceste select(at)e (şi care anume) au fost citite de votanţi?

 

Deficitul acesta de lectură, pe care poate doar o biciuială bună (fără niciun « auto » de această dată, dar reorientată spre anumiţi, pentru a nu fi numiţi şi, Doamne fereşte, nominalizaţi, politicieni în ale culturii şi promovatului « cetitului în nărod ») îl mai poate îndrepta, rămîne o datorie cu o dobîndă tot mai pipărată pe care o achităm cu toţii, în condiţiile în care nu doar cărţile bune (inclusiv din această listă) lipsesc cu desăvîrşire din librăriile ţării, editorii şi librarii preferînd tiraje mici şi evitînd stocarea îndelungată pe rafturi, dar nici măcar librării nu prea au rămas… Rarele plăceri livreşti costă o avere. Bucla buclată : cititul devine un soi de lux rezervat cîtorva mofturoşi în ale estetismului ori celor cu rubla/leul (au rămas aceiaşi, indiferent de metamorfozele devizei naţionale) lung…


Dar e probabil mult mai cuminte astăzi să ne amăgim cu un "scopul scuză mijloacele" machiavelic (deloc nou, by the way) şi să ne bucurăm cu un tag x 14 pe un spaţiu mediatizat şi el binişor. Poate se găseşte cîte unul căruia i se scoală şi a lectură, mai ştii ?

 

Cam atît. E bun clasamentul şi favoriţii mei sunt în top 10. Dar… vorba poetului : “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”

Partager cet article

26 août 2013 1 26 /08 /août /2013 16:10

Avertizare: Rog mult persoanele ultrasensibile, pentru care un text nu poate avea decît o nuanţă de roz siropos cu aromă de trandafir, să se abţină de la lectura acestei "poveşti".

Contraindicaţii: Acest text este contraindicat în următoarele situaţii:

- consumarea de sandwich-uri, popcorn, chipsurilor, seminţelor de răsărita, cafea, ceai, ori alte produse alimentare şi băuturi pe durata lecturii;

- lectura textului cu voce tare în spaţii deschise sau publice. De asemenea este contraindicată lectura colectivă a textului;

- textul respectiv nu poate fi recomandat persoanelor cu care intentionaţi să aveţi o relaţie amoroasă, şefului, vecinilor, soacrei.

 

Povestea dată i se întîmpla unui prieten care a trecut frontiera statului R. Moldova prin vama Sculeni la sfîrşitul lunii iulie curent. Odată ajuns în vamă, bunul meu prieten a avut şi el o necesitate biologică din acelea presante şi urgente. A fost o coincidenţă, accident ori adevărat act cu încărcătură semantică nu o vom şti, căci protagonistul acestei istorioare nu mi-a adus mai multe detalii la acest subiect. Povestea nu ne va spune nici cum s-a descurcat pînă la urmă bunul meu prieten, căci... WC-ul din vamă era încuiat!

În schimb, povestioara mea vă va explica de ce vama Sculeni nu mai are toaletă publică. Vă las să savuraţi, adulmecînd pe îndelete, şi să apreciaţi dimensiunea şi arealul metaforei.

WC-public.jpgClozetul din vama Sculeni (aşa cum îl ţin minte şi eu) nu era cu mult mai breaz decît multe alte localuri publice cu aceeaşi destinaţie. E şi ăsta un exerciţiu: să-ţi videzi băşica sau maţele fără a respira şi făcînd echilibristică pentru a-ţi păstra pantofii cît de cît curaţi. Ei bine, autorităţile au decis: aşa nu se mai poate! Nu putem noi intra în Europa cu clozet jegos! Cu vamă putem, cu WC-eu insalubru nicidecum...

Ce-i de făcut? Bunul simţ ne-ar spune, dacă nu ar fi şi el dus aiurea, că ar fi trebuit angajată o persoană care ar menţine acest local "exploatabil" decent, dar, vedeţi Dumneavoastră, stimaţi cititori, această evidentă soluţie nu corespunde deloc dezideratelor momentului.

S-a procedat conform prescripţiilor: WC-ul a fost... privatizat! Mde, cunoaşteţi cu toţii noul "adevăr absolut" al epocii: doar buziness-ul privat este perfect eficient, adaptat tuturor situaţiilor, poate rezolva orice disfuncţionare şi doar el poate face lumea mai bună, mai ieftină (hic! exact la fel cum se scumpeşte şi energia pentru a pregăti "privatizarea" sectorului, privatizare efectuată pentru ca consumatorul să beneficieze de tarife mai ieftine pe urma concurenţei... V-aţi prins? E sucit rău de tot, dar fiţi pe pace, totul e pentru binele "boborului"), ne poate satisface necesităţile şi uşura viaţa (în cazul dat verbul "uşura" se poate lipsi de orice complement direct, la o adică).

Zis şi făcut! Numai că noul business (calificat drept "veşnic" în alte circumstanţe) a dat faliment. Gurile rele spun că consumatorul (cacofonia e de circumstanţă) nu a apreciat tarifele impuse şi nu prea frecventa localul, preferînd vama românească ori răbdînd stoic pînă la primii tufari din ţară, marcîndu-şi astfel teritoriul atît de scump sufletului. Mde, mamifere am fost, mamifere rămînem. Drept consecinţă noul proprietar nu numai că nu făcea suficient profit conform standardelor naţionale (nu mai puţin de 100% de rentabilitate), dar nici de leafă slujbaşilor nu-i ajungea...

Deznodămîntul a fost unul cu adevărat solomonic, de altfel şi el în rînd cu tendinţele actuale: s-a tăiat! Mai precis, proprietarul a încuiat toaleta publică.

Gurile rele zic ele ce zic, eu unul însă voi insista şi voi afirma că tot el, business-ul, rămîne cel mai bun (nu carecumva să mă cert cu "gurile bune"), atîta doar că necesită şi el competenţe sau, cum se mai spune acum, dezvoltare de capacităţi. Probabil nu s-a facut un proiect specific cu indicatori de performanţă pe măsură pentru ca sortirul să funcţioneze. Şi nici o campanie de comunicare potrivită nu s-a făcut... Business-ul, după cum se ştie, nu poate funcţiona fără publicitate. Iată, vă propun eu (gratis!) nişte slogane pe măsură:

"Căcaţi-vă în vama Sculeni!"

"Numai în vama Sculeni te caci împăcat!"

"Vama Sculeni: Mă piş în ea!"

"Din vama Sculeni ieşi uşurat!"

 

P.S.: Sper mult ca povestioara de mai sus să nu fi fost valabilă, în varianta ei semantică respectivă, decît o zi-două din tumultuosul cotidian al vămii din Sculeni. Ceea ce nu modifică însă atitudinea mea faţă de vămile de tot soiul la general şi faţă de cele de pe Prut în mod special.

Partager cet article

5 août 2013 1 05 /08 /août /2013 23:05

Tocmai cînd eram şi eu gata să plec în vacanţă,

Cînd mi-am făcut valiza, adunat toţi banii şi drăcuşorii,

Tata a decis şi el să moară:

 

A plivit pentru început buruienile

Din grădina cu castraveţi

 

A retezat apoi toate rădăcinile din adîncuri:

Să se ducă, să se-ntindă, să caute vlagă hăt departe.

Şi ele s-au dus, şi s-au întins,

Şi s-au înodat pe la ecuatoare...

 

A chemat o cucuvea din mahala vecină

Şi i-a zis să treacă mai des pe la noi,

Promiţîndu-i şoareci cu căldările.

 

A sădit patru brazi lîngă casă

Şi i-a crescut mai nalţi ca hogeagul.

 

A mers la dentist şi trei zile şi trei nopţi

Au tot scos la dinţi împreună, tot ţinînd-o într-o fluieratură...

 

A adunat toate icoanele, şi steagurile, şi prapurii

Şi le-a pus să joace un costropăţ în juru-i,

El cîntîndu-le din drîmbă la mijloc.

 

Şi iată: cînd eram şi eu gata de plecare,

S-a uitat tata peste isprăvile sale,

A mijit şmechereşte ochii,

Şi-a îndreptat pălăria,

Şi m-a anunţat solemn că vine şi el cu mine!

Partager cet article

24 juillet 2013 3 24 /07 /juillet /2013 01:27

Uşor, încet, uşor...lenigmedudesir.jpg

Cît nu s-a luat roua,

Păşeşte uşor,

Cît nu nu s-a trezit lăcusta

Cea verde.

 

culege trei stropi de pe firul de mohor

e bun pentru dureri de picior

culege doi stropi de pe rădăcina de mătrăgună

e bun pentru scrînteli de gură

culege un strop de pe petala de romaniţă

e bun pentru setea de răzmeriţă

 

Uşor, încet, uşor...

Cît nu s-a trezit…

Cît nu ne-a-nghiţit…

 

 

Dali, "Enigma dorinţei"

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher