Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
21 novembre 2013 4 21 /11 /novembre /2013 13:59

Cuvîntul “ Platzformă” este plin de sens pentru acei din cetăţenii moldoveni care au ales să-şi încerce norocul (sau mai curînd să scape de ne-noroc) la Paris… El trimite cvazi-automat la două noţiuni direct legate de cotidianul emigraţilor din regiunea pariziană:

Platz”: în jargonul emigraţilor (există unul deja!) este denumirea locurilor mai mult sau mai puţin amenajate (dar deseori deloc) unde sunt amplasate cîteva „caravane” (mobil-home) de către proprietari de teren puţin scrupuloşi în care locuiesc emigraţi veniţi să facă un ban pentru care achită o chirie de 200-300 de euros lunar.

Platformă”: un alt cuvînt atît de familiar nouă, new-parizienilor, el denumind eliptic o reţea de magazine - „La Plateforme du Bâtiment” - de vînzări angro a materialelor de construcţie, domeniu în care lucrează majoritatea bărbaţilor emigraţi în Franţa. Dar mai este şi un loc unde se adună acei în căutare de lucru cu ziua sperînd să dea peste un patron ce duce lipsă momentană de braţe de muncă, etapă dureroasă şi dificilă prin care au trecut mulţi din acei nou-sosiţi...

Nu cred că Vitalie Sprînceană şi Petru Negură sunt la curent cu această corespundere omonimică şi nu cred că, atunci cînd au ales numele noului site, au ţinut cont de ea. Oricum, iată, v-am prezentat şi o nouă latură simbolică, care, hazardul proceselor denominative!, este în armonie totală cu conţinutul şi obiectivele Platzformei.

Recunosc: atunci cînd am primit propunearea de a participa la proiect şi am citit numele noului site, m-au trecut fiori...

 Platzforma.md a fost lansată acum două zile! Iată MANIFESTUL la care ader totalmente:

 pablo-chignard_Moldova.jpg

Photo: Pablo Chignard

 

„Platzforma.md (PZF) îşi propune să devină un spaţiu virtual (deşi nu mai puţin real) de reflecţie şi atitudine critică. Prin publicarea unor discuţii şi analize calificate ale anumitor fenomene şi problematici sociale neglijate sau manipulate în spaţiul public (inegalităţi, vulnerabilitate, opresiune, identităţi, culturi, ideologii etc.), PZF aduce în prim plan interpretări necesare pentru deconstruirea înţelegerilor dominante ale acestor fenomene în societatea noastră. Totodată, PZF doreşte să contribuie la lărgirea discursului public în Moldova prin includerea unor puncte de vedere marginalizate sau ignorate, precum și prin găzduirea unor întîlniri între viziuni diferite sau opuse.

O serie de fenomene prezente în societatea din R. Moldova în ultimii ani – monopolizarea pieței mass-media de către agenţi economici netransparenţi, comercializarea presei și sacrificarea calității şi considerentelor etice în numele profitabilității economice, multiplicarea în spațiul public a unor discursuri intolerante, discriminatorii sau cu accente discriminatorii, criza profundă din sistemul educațional ce limitează accesul studenților la ideile și dezbaterile curente din domeniu, cenzura informală a discursului public, excluderea unor grupuri marginale (săracii, romii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele LGBT etc.), nivelul scăzut de cultură și educație civică şi politică a cetățenilor, justifică, în opinia noastră, necesitatea unui portal de atitudine, analiză și critică socială. Amplificarea unor discursuri intolerante – fie ele motivate din punct de vedere etnic sau religios, pe fundalul acutizării aşa-zisei „crize identitare” – ne-au convins că dezbaterile și „luptele de idei” constituie un mijloc crucial în procesul de comunicare, informare şi în ultimă instanţă de democratizare a societăţii. Diversele forme de intoleranță şi discriminare (șovinism, sanism, rasism, sexism etc.) şi fenomenele negative pe care acestea le generează (inegalităţi, excluziune, opresiune etc.) pot fi diminuate şi chiar eliminate, credem noi, prin contribuţia unor dezbateri calificate și conştiente de dimensiunea civică a acestor luări de poziţie.

În același timp, o serie de discursuri și practici – politicile economice ale capitalismului „sălbatic”, tranziția negîndită la economia de piață, sărăcirea masivă a unor grupuri sociale atît în zonele rurale ale țării, dar și în orașe, mai ales ca urmare a procesului de dezindustrializare, corupția politică la nivel central și local, proliferarea oligarhiilor politice și economice la adăpostul unor construcții mitologice precum „economie de piață”, „integrare europeană”, „democrație”, „unionism” – au fost abordate necritic, fiind sustrase reflecției, deși acestea influențează în mod decisiv viața cetățenilor Moldovei. PZF vrea să supună această stare de fapt unui examen critic şi astfel să participe la îndreptarea ei.

Un discurs critic informat şi o discuţie amplă stimulată de acesta ar conduce la erodarea stereotipurilor, prejudecăţilor şi a altor „reflexe” de gîndire care susţin fenomenele socio-politico-economice pomenite mai sus, ar contribui la depășirea blocajelor în comunicarea dintre diferite grupuri sociale (etnice, religioase şi de statut social) şi ar pune baze reînnoite (clădite pe principiile echităţii) pentru o coeziune şi o solidaritate sporită în societatea noastră.

Lipsa de dezbateri publice pe anumite chestiuni de importanţă (de ordinul celor menţionate mai sus) este o poziţie comodă. Totuşi, istoria mai mult sau mai puţin recentă ne învaţă că slăbiciunea discursului critic în anumite perioade şi spaţii geografice şi culturale (de exemplu, anii 1930 în Europa, dar și tranziția post-sovietică) au permis radicalizarea unor regimuri politice, încetăţenirea unor discursuri de propagandă şi punerea în aplicare a unor măsuri cu consecinţe dezastruoase pentru comunitatea locală şi mondială (pentru a nu aminti decît holocaustul, crimele staliniste sau epurările etnice din fosta Iugoslavie). Situaţia actuală a societăţii noastre ne aminteşte în multe privinţe de perioade în care au înflorit diverse mişcări şi regimuri autoritare. Istoria încă nu ne-a vaccinat împotriva unor cataclisme sociale în stare să explodeze în orice moment pe fundalul unor crize sociale de profunzime, însoţite de o comunicare publică parţială şi puternic distorsionată de interese personale şi corporative. În lipsa unor dezbateri şi reflecţii critice de anvergură, riscăm să devenim martorii – neimplicaţi – ai unui sistem bazat pe opresiune şi injustiţie, care odată exacerbat, poate da naştere unor manifestări sociale şi politice de factură autoritară.

PZF nu urmăreşte să devină o comunitate omogenă a unor părtaşi de idei şi de poziţie, să producă şi să difuzeze păreri şi mesaje pentru uzul unui cerc circumscris al unor semeni (după principiul „the medium is the message”), nici nu pretinde să instituie un discurs ortodox (un alt „-ism”). Aşa cum s-a pomenit mai sus, PZF vrea să favorizeze desfăşurarea unui schimb de idei şi de poziţii nu neapărat convergente, dar în mod necesar multilateral informate, în scopul stimulării unei comunicări şi reflecţii sociale eminamente critice şi „dialogice”, opuse prin definiţie unor luări de poziţie partizane şi unei gîndiri înţepenite de scheme ideologice implicite şi de un bun simţ iluzoriu.

Cinismul (guvernanţilor), zeflemeaua (decidenţilor de rang mediu) şi neîncrederea generalizată (a oamenilor de rînd) erodează din fundament posibilitatea însăşi a oricărui proiect de anvergură iniţiat din bună credinţă în folosul şi binele unei comunităţi şi a societăţii în genere. Aceste manifestări anomice întreţin totodată un liant paradoxal în baza unui complot al societăţii împotriva ei însăşi, în interesul unei căpătuiri sau supravieţuiri individuale de moment. Spiritul critic de la care se revendică platforma noastră este contrar acestei stări de spirit corozive din societatea noastră. Dimpotrivă, PZF va căuta să repună în drepturi anumite principii morale, de dreptate şi solidaritate umană, fără de care încrederea faţă de aproapele nostru şi speranţa în viitor devin nişte noţiuni lipsite de sens, iar comunitatea este surpată din interior.

Spiritul critic şi reflexiv este expresia năzuinţei noastre – şi sperăm contribuţia noastră pozitivă – pentru o lume mai dreaptă, mai bună.”

Partager cet article

15 novembre 2013 5 15 /11 /novembre /2013 02:14

 Mulţi nu vor accepta o deconstrucţie a identităţii lor, o demontare a mecanismelor identificării, căci astfel îşi simt ameninţate proiectele lor de viaţă.",

Tamara Cărăuş, „Capcanele identităţii” (Cartier, p. 54)

 

Capcanele-identitatii.JPGCum s-ar face că ai sta la marginea unui hăţiş. O pădure neagră şi încîlcită căreia nu-i vezi capătul. Şi ai dori să vezi ce creşte în pădure, căci vii cu o armată de teorii şi un spirit cartezian care nu suferă lucruri neelucidate.

 

Deschizi o carte şi la prima pagină găseşti o descriere despre cum arată un stejar. Şi atunci priveşti pădurea şi zici : « Ah, cîţi stejari frumoşi ! ». Nu sunt toţi la fel (chiar îţi spunea cineva că ar exista şi alte bizarerii precum frasinii, de exemplu), dar parcă coincid statistic cu descrierea din manual. Şi parcă totul e clar… Pînă la primul ghimp !

 

Şi atunci cauţi din nou : şi la a doua pagină a marii enciclopedii găseşti o descriere despre cum arată un brad. Şi atunci mai priveşti pădurea şi zici : « Ah, ce stejari frumoşi şi ce brazi falnici ! ». Deci statistic parcă corespunde : ce e cu frunze e « stejar », ce e cu ace e « brad » (deşi ai auzit cîndva că ar mai fi şi pini tot cu ace). Şi parcă totul e clar… Pîna la prima scoarţă albă !

 

Şi atunci cauţi din nou : şi la a treia pagină a cărţii atotştiutoare găseşti o descriere despre cum arată un mesteacăn. Şi atunci mai priveşti pădurea şi zici : « Ah, ce stejari frumoşi, şi ce brazi falnici, şi ce mesteceni misterioşi ! ». Şi parcă totul e clar… Şi dai să treci prin pădure, dar nu poţi… Pină la primul arbust cu spini… Care nu este brad. Şi nici stejar. Şi nici mesteacăn.

 

Şi atunci stai la marginea hăţişului ca la începuturi. Şi vine autorul cărţii atotştiutoare şi-ţi zice să treci prin pădure, căci statistic vorbind totul coincide. Şi îi arăţi măceşii, şi murele, şi porumbrelele de printre stejari, brazi şi mesteceni… Şi el te priveşte mirat şi zice : « Taie ! Dacă nu intră în statistici, atunci taie, ce te încurcă ? »…

 

Şi atunci iai cartea groasă şi boţeşti cu ea nasul cărturarului atotştiutor şi îl trimiţi la muma dracilor! Că doar nu vei fi stricat frumuseţea de pădure de dragul unor statistici ?!

Partager cet article

7 novembre 2013 4 07 /11 /novembre /2013 01:08

Şi este chiar bine că dînsul a plecat, în caz contrar, de mai rămînea, ar fi putut schimba lumea cu căldura, cu dragostea şi limpedea lui lumină. Însă aşa ceva deja nu i-ar fi iertat-o nimeni dintre ei… Pentru că el este chiar TRECUTUL LOR.

Leo Butnaru, „Ruleta românească (nuveleta „Sui memoria”)”

 

În acea primă şi ultimă zi a anului 2222ray-bradbury.jpg

Ultimul cititor a luat ultima carte

Şi a pus-o pe raftul ultimei biblioteci

A luat apoi un ultim chibrit

Din ultima cutie de chibrituri

De pe faţa pămîntului.

 

Şi a dat foc !

 

Şi o lume-ntreagă a ars în flăcări !

 

Fiindcă atunci cînd eşti ultimul

Nu urmează nimeni

Nu urmează nimic

 

 

Şi eternitatea are valoare de clipă

 

Iar peste 222 de ani,

Nano-arheologi vor încerca

Să descifreze înţelesuri

În rămăşiţe de cenuşă

Dar nu vor înţelege nimic

 

Căci

 

În acea primă şi ultimă zi a anului 2222

Ultimul cititor a luat ultima carte

Şi a pus-o pe raftul ultimei biblioteci

A luat apoi un ultim chibrit

Din ultima cutie de chibrituri

De pe faţa pămîntului.

 

Şi a dat foc !

Partager cet article

6 novembre 2013 3 06 /11 /novembre /2013 01:51

Cît dai să te trec dincolo ?

 

Acolo, de cealaltă parte

Rîuri curg lin

Calde ca laptele mamei

Şi limpezi ca o lacrimă de tatăfrederic-jadot_le-passeur.jpg

 

Acolo, de cealaltă parte

Mesele stau întinse

Şi ziuă şi noapte

Şi ziuă şi noapte

Şi te-aşteaptă ai tăi

Toţi ai tăi

Cu cupele ridicate

Şi-o mamă

Şi-un tată

Şi-o soră

Şi-un frate

 

Acolo, de cealaltă parte

Durerea e interzisă prin lege

Şi ţi se administrează

Cîte-o transfuzie

Cînd frica

Ori frigul

Îţi intra în coaste

 

Acolo, de cealaltă parte

Cîmpuri de fragi

Roşesc la soarele moale

De primăvară

Şi nu te mai saturi

Şi nu te mai saturi

 

Acolo, de cealaltă parte

Ciocîrlii cîntă în loc de cocoşi

Şi vulturi stau de strajă

Pe stîlpii din poartă

Şi-o barză cu struguri

Te-aşteaptă din noapte

 

Acolo, de cealaltă parte

De cealaltă parte…

 

Cît dai să te trec ?

Ce ai şi cît dai ?

 

 

Imagine: Frédéric Jadot, "Le passeur"

Partager cet article

2 novembre 2013 6 02 /11 /novembre /2013 16:50

 

UE - miscare nationala

Stranie situaţie : şi de dus te-ai duce, dar parcă nu cu tragere de inimă…


Tot încerc să mă lămuresc ce-i cu meetingul ăsta (făcut) mare de mîine… Am citit şi diverse opinii de la oameni pe care îi cred teferi şi întregi la minte. Am întors-o şi pe dos, şi înapoi pe faţă, şi tot parcă nu-i dau de capăt…

 

Şi cum să-i dai de capăt dacă funia demult e legată laţ şi împletită exact pentru gîtul nostru ! Incredibili guvernanţi mai avem : vrei – nu vrei, dar trebuie regulat să le spui ca-i iubeşti ! De nu, ne papă URS(S)-ul şi ni se îmbracă juvăţul euroasiatic taman pe gît.

 

Nu se cuvine reprezentanţilor unui popor care se respectă, precum al nostru, să stea cu gîtul dezgolit : ori îţi pui cravata, ori ştreangul ! De vrei să stai cu pieptul dezgolit, nu ai decît s-o apuci prin Valea Seacă, ceea ce şi o fac de zor şi masiv co-naţionalii noştri.

 

Dar ce băieţi de treabă sunt comuniştii ăştia! Cît folos la gospodărie (la doar cîteva, bineînţeles) pot aduce ei! Ai făcut o hoţie mare ori o boroboaţă măreaţă şi... hop! Iată-i şi pe ei, cu tobele şi goarnele în stradă. Încearcă acum de mai spune ceva guvernului: nu vedeţi cum se abate „urgia roşie” asupra noastră? Hai, băieţi şi fete, nu înţelegeţi voi „momentul istoric” şi nu vedeţi voi oare unde stă ascuns „interesu’ naţional?”.

 

Apoi, dacă îl vedeţi, hai vă rog de s-o spuneţi clar şi răspicat! La meeting frumuşel în coloană cîte doi, ’nainteeee aaarş!!!

 

Cam aşa se arată povestea, dar numai pe faţă. Cînd o-ntorci pe dos, s’arată şi altfel:

 

În 1999 – 2001 îmi făceam studiile la Sofia, în Bulgaria. Corupţie, banditism, hoteluri de lux care săreau în aer... Dar Ţara declara sus şi tare că doreşte în UE şi în NATO. Mă credeţi sau nu, dar această dorinţă nu se auzea doar la radio-televiziune. Exista ceva palpabil şi în stradă. Se simţea ca ţara aia a lor ÎNTR-ADEVĂR VREA ÎN NATO şi ÎN UE! Au vrut – s-a făcut.

 

Vă întreb: atunci cînd ajunge cineva la Chişinău, simte oare acelaşi lucru? Ce trebuie să creadă europenii atunci cînd Timofti merge la summit-ul CSI? Ce trebuie să înţeleagă UE, atunci cînd activele strategice (BEM, AIC, ş.a.) ajung pe mîna interlopilor din Est, fără o încercare de a li se propune lor, europenilor, să devină parteneri în afaceri?

 

Nimic în istoria mai nouă prin părţile astea ale lumii (în afară de războaie) nu a fost făcut din pură voinţă politică. Cert, multe s-au deturnat, s-au manipulat, s-au folosit. Dar toate evenimentele ce au marcat istoria recentă – reunirea Germaniei, revoluţia din România, etc.etc. – au fost în primul rînd mişcări populare. Iar politicienii au înghiţit în sec şi au urmat. După aia au deturnat, manipulat, folosit.

 

Cam atît. Da, mîine va fi cu certitudine deturnare, manipulare, muşamalizare, etc., etc... Dar mîine este şi o ocazie unică să le spunem: „Ajunge! Visul european nu este al vostru! Nu este o cuvertură discursivă pentru toate mîrşăveniile voastre! Visul european este al nostru, şi el se va împlini! Mai devreme sau mai tîrziu. Cu voi sau fără voi! Şi e probabil ca fără voi să fie mai rapid şi mai ... european!”.

Partager cet article

30 octobre 2013 3 30 /10 /octobre /2013 15:55

Au rămas doar două frunzeFeuillesNeige.jpg

În vîrful copacului…

Celelate au căzut demult

Suflate de furtunile timpului vitreg.

 

În iarnă, doar ele vor înfrunta gerul,

Abia vizibile de sub zăpezile uitării albe

Sfidînd toate legile naturii.

 

Dar vine,

Întotdeauna vine Primăvara

Cu dezgheţul ei dezmăţat!

 

Pădurea va fi din nou tînără şi verde

Strălucind impetuos.

Şi alte frunze, şi vlăstari, şi fire, şi tot!

Crescîndu-şi locul sub soare!

 

Culori! Arome! Seve!

 

Şi doar două frunze

În vîrful copacului

Vor supăra ochiul

Şi încălca armonia locului

Prin urîţenia lor zbîrcită...

 

 

Origine Imagine

Partager cet article

25 octobre 2013 5 25 /10 /octobre /2013 07:00

„Dar tace Nistrul. Ci numai se întunecă şi tace. Ştie el, Nistrul, că chiar de s-ar răzvrăti, chiar de-ar ţipa şi ar răcni aşa, oamenii totuna nu l-ar auzi. De aceea tace Nistrul, tace şi oftează în adîncurile lui, în afundul lui...” Vladimir Beşleagă, „Zbor frînt”

 

1.         Fără a păţi ruşinea.

Românul s-a născut poet… Se tot povesteşte despre satele pustiite… Aş putea scrie pagini întregi, căci subiectul se pretează : nimic nu poate fi mai dezolant şi deprimant decît o localitate abandonată. Aş putea. Dar nu voi spune decît ceea ce am auzit de la un sătean: „Poţi trece în pielea goală dintr-un capăt în altul al satului fără să te vadă careva”…


beci parasit

 

2.         Ca la „curort”

Vara satul C. este destul de animat. Situat pe malul Nistrului, pitorescul său atrage vacanţieri… În mare parte originari ai satului şi prietenii lor. Maşini cu numere de Rusia, Italia, Chişinău, Transnistria… Ridică praf. Frunzele salcîmului de la poartă se acoperă cu praf… Se aude muzică din boxele maşinilor cu numere de Rusia, Italia, Chişinău, Transnistria… Şanson, „haltură” moldovenească (gen „foaie verde, cinci chiuperi”), bumţ-bumţ-bumţ pînă şi noaptea… Cîinele din ogradă urlă…

 

3.         Primarul şi tractoarele

La magazinul satului stau două tractoare enorme americane. Frumoase… Tractoriştii cumpără de băut. Sunt vreo şase. Au cumpărat. Manevrînd abil pe drumul îngust (noi am fost nevoiţi să ne refugiem într-o ogradă de teamă să nu ne anine vre-un cuţit al plugului, mare cît jumate de om!) au plecat. Îl întreb, încă impresionat de maşinile-trăsnet, pe stăpînul magazinului ale cui sunt tractoarele. Sunt ale primarului. A început sezonul de arat. Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Primarul este comunist.

 

4.         Fără magazin

Epizodul cu tractoarele se întîmpla anul trecut. Anul acesta magazinul nu mai este. Stăpinul a închis prăvălia şi a plecat la „zarabotcă” după hotare. Deşi gospodăria îi este arătoasă, omul – descurcăreţ de felul lui şi aveam impresia ca îi mergea relativ bine. De ce? „A dat fata la facultate. Acolo trebu’ bani grei.”, mi s-a explicat. Fuck! Era un magazin în drumul nostru spre Nistru. Era un om cu care îmi plăcea să discut pe îndelete despre sat, despre cum se descurcă el şi lumea. Acum, pentru a cumpăra o bere ori îngheţată pentru nepoţi, ori alte mărunţişuri, trebuie să fac un cot de vre-un kilometru... Pînă la unicul magazin din sat. Merde!

 

5.         Fraţii Jderi

Un prieten a venit să mă ia la Chişinău cu maşina. Prietenul are o rudă apropiata în satul de alături. Are ceva să-i transmită. Se înţelege să se întîlnească chiar în drum. O vedem pe tuşa V. în mijlocul drumului. În lacrimi şi tot ridicînd mîinile la cer a deznadejde. Apoi le coboară şi tot le plesneşte de coapse. Apoi le face căuş şi le aduce la gură… Ne oprim în dreptul ei… „Astă noapte dihorii mi-au gîtuit toate găinile… acum ce mă fac ?”. Ceea ce în alte lumi nu este decît un caz (cert nefericit) din „lumea animalelor”, un caz divers, în satele Moldovei devine o materializare a implacabilului fatum. O problemă existenţială. Vitalie Sprînceană scria despre lupi… Dihorii nu sunt animale protejate. Dihorii au lăsat o bătrînă fără o sursă sigură de existenţă… Puturoşii…

 

6.         Bătrînul şi vaca

Stăm pe malul Nistrului. E seară. O seară plăcută de vară. Mijloc de săptămînă. O zi din alea unde probabilitatea de a te regăsi în vecinatatea „vacanţierilor” gălăgioşi şi beţi e mai mică. Fac poze pentru un proiect de articol. Fotografiez mormanul de gunoaie lăsate de „turişti”şi rămăşiţile dezmăţului lor. Un bătrîn în cîrjă şi cu un look de boschetar ajunge în dreptul meu. Mă priveşte cu ură. Pentru el un tip în chiloţi de baie, cu un aparat de fotografiat în mîină, pe care nu-l cunoaşte, este un „vacanţier”. Se apleacă şi strînge nişte pungi din plastic şi le pune în buzunarul care pare fără fund. Eu simt necesitatea de a mă justifica. Intru în vorbă : „Măi-măi-măi, ce porcărie… Cum poţi lăsa aşa gunoişte în urma ta ?  Am fost ieri pînă sub pădure… Acolo e prăpăd…”. M-am identificat : nu sunt „unul din ei”. Îl întreb: „Matale la ce strîngi pungile? Că eu vroiam să le dau foc...”. Moşul se uită la mine. Am impresia că-i vine greu să vorbească. Poate din neobişnuinţă. Spune, nu, strigă practic: „Jitele! Le mănîncă jitele! Îşi bat stomacul... Dacă înghite unul, gata  – n-ai ce-i face...” Faţa îi este crispată. Mai nu plînge... Mă-ntreabă: „Tu de-acui eşti?”. Îi explic. Dă împăciuitor din cap. „Băietu’ meu tot îi plecat la Moscova”, zice... Lumea în sat ştie copiii cui sunt plecaţi. Nu-i mare lucru de ştiut: sunt plecaţi mai toţi. Face un gest din cirjă, parcă ameninţînd pe cineva în partea gunoaielor... După asta, tot din cîrjă, o altă mişcare, mai circulară... A lehamite, ori disperare... Şi pleacă mai departe. Pînă sub pădure. Unde îi sunt priponite vacile. Am întrebat de lume:bătrînul are sub 80 de ani şi trăieşte singur cu vacile de vreo zece ani. Jderii nu pot mînca vaci. Lupi în pădurea de lîngă C. încă nu-s. Dar sunt „vacanţieri” şi pungi de plastic... Jitele înghit tot ce le stă în cale. Idioatele...

 

7.         Primarul şi şcoala

Şcoala, veche de peste o sută de ani, a fost închisă (pardon, optimizată) de un an deja. Primarul a luptat şi a obţinut să nu fie închisă definitiv, dar transformată în şcoală primară. A mutat şi grădiniţa de copii în aceeaşi clădire. Casa fostei gradiniţe e „pe balanţa” primăriei. Unde secretară, contabilă şi „om de făcut totul” este soţia primarului. Din fosta echipă de pedagogi a păstrat doar o persoană, unica actualmente cu studii pedagogice. A pus director pe cumnată-sa. În sat mai este un „club”. Încuiat de mai mulţi ani, dar unde director e cumnatu-so. Primarul este clarvăzător. Plasează pionii. Şcoala primară/grădiniţa se va închide oricum, căci părinţii dau copiii care au mai rămas la oraş ori în şcolile complete din satele vecine, ori îi iau la moscove şi italii (efectul pozitiv al optimizării: reîntregirea familiilor!). Primarul are experienţă în privatizări. Primarul aşteaptă mult reforma cu descentralizarea. Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Este un primar comunist.

 

8.         Gunoişte

Satul seamănă din ce în ce mai mult cu o gunoişte. În orice rîpă ori pîrău vezi grămezi de gunoaie. În magazinul din sat totul este ambalat frumos. Drumurile sunt toate numai ambalaje,mai puţin frumoase, de tot ce vrei. Pe bătrinul Nistru, cu o periodicitate înspăimîntătoare, vezi PET-uri plutind necontenit la vale. Crengile copacilor de pe mal sunt şi ele pline de gunoaie, rămase acolo ca amintiri ale apelor mari... Satul nu are gunoişte. Dacă şi există pe undeva pe hîrtie, e camuflată bine. Un cerc vicios: poţi strînge gunoiul, dar pînă la urmă tot eşti nevoit să-l duci „la rîpă”... Un cerc vicios: existenţa condiţioneaza mediul, mediul condiţionează existenţa. Mizerie circulară. Primarul? Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Primarul este comunist.

 

gunoiste.jpg

 

xxxxxxxx


Epilog: Cele de mai sus sunt doar citeva crîmpeie. Vor urma şi altele. Deşi sunt experienţe bazate pe fapte reale, este inutil să căutaţi o corespundere cu personaje sau locuri anume... Oare în alte părţi ar fi altfel? Realitatea în Moldova depăşeşte romanescul. Romanescul în Moldova este fad în comparaţie cu pitorescul balcanic al realităţii...

Partager cet article

23 octobre 2013 3 23 /10 /octobre /2013 13:39

Ea s-a apropiat de mine şi m-a întrebat :

-          Broscuţa ţestoasă nu-l cunoaşte pe bunelul Andrei ? Nu-i aşa ?

-          Da' noi îl cunoaştem ? Noi am fost la bunelul Andrei, nu-i aşa ?

-          Da' noi am fost în Grecia? şi broscuţa ţestoasă a fost în Grecia ? Nu-i aşa?

 ............

-          Nu, pitulici, bunelul Andrei n-a cunoscut-o pe broscuţa ţestoasă…

Bunelul Andrei nu a fost niciodată în Grecia.

Ea are aproape 3 ani…

Bunelul Andrei ar fi avut 63…

Dar cineva a pus punct la 57.

Punct.

Partager cet article

22 octobre 2013 2 22 /10 /octobre /2013 01:22

 « Într-adevăr, exilatul, refugiatul devine străin ca rezultat al unei schimbări. Prin însăşi existenţa sa, străinul este mereu obligat să mediteze asupra schimbării. » 

 Norman Manea, « Despre clovni : dictatorul si artistul »

 

papadie.jpgDacă e să-l cred pe nenica ăla cu un nume misterios « Admin » ar fi 184 de postari pe « PUNCT-ul din .FR ».  Din aceste 184 de texte, exact 90 (adică practic jumatate) revin anului nr.  3 !

 

În mediu, un text la 4 zile. Ţinînd cont de perioada de « gestaţie » necesară  (mie) fiecărui text, reese că pe durata acestui an am fost în proces de scriere practic non-stop…  


Şi parcă tot nu am spus nimic… Mai bine zis, am spus prea puţin… Mă-neacă cuvintele şi se bat gîndurile pentru dreptul de a se scurge de pe degete direct pe taste…  Dar nu ajung degete… Şi prea capricioase tastele…

 

Există oare cuvinte suficient de ascuţite pentru a străpunge depărtarea şi, mai cu seamă, indiferenţa ?  Dar mai are rost ? Carnavalescul cotidian nu încape ascultare. Dar ditamai lectură. Doar imagini, flashuri, o permanentă competiţie a scandalului...

 

Şi despre ce să vă mai scriu ? Cel sătul şi cel flămînd nu au stat la aceeaşi masă… În iureşul caleidoscopic al evenimentelor (noi zile cu noi eroi) cel cu o memorie puţin mai lungă este repede pus pe tuşă…

 

Şi atunci ? A nu mai scrie ar fi prea violent, a scrie doar de dragul scrisului şi plăcerii egoiste ar fi prea meschin şi vanitos… Ce rămîne ? Să scriu de dragul cititorului ? Dar cu ce drept să-mi pui juvăţul decodării, dragă cetitorule, punător zgîrcit de like-uri şi share-uri, tu care mă mai şi insulţi (nu toţi şi doar uneori) pe de asupra ?

 

Cînd începeam aventura acum trei ani, ziceam că voi încerca să fiu mai aproape de…

 

De un ceva care s-a dovedit a fi prea abstract… Pereţii care mă despart de el sunt mai înalţi şi mai solizi decît păreau… Iar fiecare breşă din acest zid, spartă atît de greu, este colmatată de zeci şi zeci de zidari zeloşi cu « salar » şi « remuneratie de la buget »…

 

Dar poate totuşi merită ? … Hai să mai vedem !

 

Azi începe anul 4. A(D)MIN !

 

Qui m’aime me lise !      

Partager cet article

16 octobre 2013 3 16 /10 /octobre /2013 00:30

Notă de lectură a romanului "Biblidioteca" de Mihail Vakulovski

 

biblidioteca-copie-1.jpgScriu aceste rînduri la un miez de noapte, din pură plăcere, fără vreo constrîngere de oricare fel, după ce m-am hîrjonit cu puiul meu de fată timp de două ore (ah, atît de puţin!...) şi care doarme acum în camera de alaturi, fosăind dulce în pătucul ei, după ce i-am povestit ritualica "poveste cu cocoşul" (aleas "Punguţa cu doi bani")...

 

Între timp am mai răspuns la e-mail-uri, am mai schimbat cîteva replici pe reţele de socializare... deh, micile plăceri ale vieţii... micile plăceri (unele, bineînţeles) prin care mă şi cunoaşteţi...

 

Există însă şi latura sumbră a realităţii, partea invizibilă: "biblidioteca"!

 

Fiecare cu "idiOteca" lui. Fericiţi acei care pot suprapune aceste două realităţi cît de cît! Nefericiţi şi săraci cu duhul acei care o fac în totalitate!

 

O dorim sau nu, dar fiecare din noi este confruntat cu Măria-Sa, Instituţia.

 

Fiecare instituţie cu legile ei, cu multitudinea relaţiilor şi conecţiunilor care ajung, pînă la urmă, s-o definească, să-i delimiteze adevăratele frontiere şi capacitatea intrinsecă de oprimare a indivizilor care o constituie.

 

Uneori lucrurile nu stau chiar rău de tot. Alteori, însă, instituţia expulzeaza elementul patogen şi recalcitrant care-i perturbă funcţionarea lineară. Şi atunci, undeva pe fundal, neapărat apare proiectat spectrul kafkian, rînjind aidoma unui Gwynplaine...

 

Totul nu-i decît o chestie de medie. Totul e funcţie de nivelul mediocrităţii. Acel Δ între masa critică şi individ. Mai e şi nivelul de sacrificiu acceptat de individ pentru a goma aceste diferenţe... Fericit acel cu Δ mică, căci a lui este împărăţia instituţiei! Ceilalţi suportă alienarea continuă a propriului "eu" ori trec la categoria "rebut"...

 

Undeva există probabil şi "biblioteci"... Ori "ideAteci" cu o medie mai puţin mediocră... Undeva la sigur există!

 

Că doar n-or fi toţi idioţi?!

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher