TEXT SCRIS PENTRU PLATZFORMA.MD

În ultimul timp aud din ce în ce mai des o constantare, fatalistă în esenţa ei, precum că nu avem o clasă politică de calitate, precum că nu avem “politicieni profesionişti”… În rezonanţa acestor concluzii cu iz de sentinţă mai răsună şi regretul de a nu avea lideri „adevăraţi”, cu caracter… (sau o versiune pe care nu o prea înţeleg: „de caracter”… de ce nu „din caracter” atunci?).

Despre dorul de “mână forte” nu prea aş dori să scriu aici, cu atât mai mult cu cât minţi luminoase (de la noi, dar şi din alte părţi) s-au tot pronunţat la acest subiect.

În schimb, vă propun să ne oprim şi să decorticăm pe îndelete noţiunea de “politician profesionist”, care deseori este folosită sinonimic cu sintagma “o clasă politică de calitate”… Recunosc că am ceva probleme cu ambele noţiuni. Acum câteva săptămâni citeam un text scris de un cunoscut critic literar, publicist, în care Dumnealui salută apariţia şi afirmarea unor personalităţi în beau-monde-ul politicii moldave a unei pleiade întregi de “politicieni profesionişti”*…

Nu am intenţia şi nici pregătirea pentru a mă lansa în polemici cu Mircea V. Ciobanu, (căci la un text de-al său fac referinţă) în domenii de competenţă în care eu nu sunt profesionist (chiar dacă am destulă încredere în propriul gust în ceea ce priveşte textele literare, spre exemplu). Mai mult decât atât, îi urmez cu destulă reverenţă recomandările şi textele ce ţin de literatură, muzică şi nu doar acestea din urmă. Şi nici Dumnealui nu este unicul care împartăşeşte această idee. (Un alt exemplu: într-un interviu recent, unul din cei mai talentaţi regizori de teatru (instalat la Paris), Mihai Ţărnă, merge şi mai departe** aducând drept exemplu de cultură politică… lorzii din Marea Britanie!)

Politica însă este un câmp de bătălie în care pot să-mi permit, fără frică şi reproş, să fâlfîi şi eu din sabie (verbală, fiţi pe pace), neavând nicio intenţie să hăcui pe careva, nici barem vreo idee de-a cuiva. Mătăhăială în vînt de tăiuşuri, virtuale şi acestea, cu aere şi pretenţii de a tăia aerul, nimic altceva. Nu-i oare şi aceasta o definiţie a “politicii”?

Ş-apoi există un principiu democratic simplu care ne egalează pe toţi în faţa “politicului”: un om = un vot. Din acest punct de vedere opţiunile mele nu au mai multă valoare decât opţiunea „stâlpului din cârciumă”, persoană cu drept de vot, şi am dubii mari referitor la opinia cui poate aduce mai multe voturi: a noastră, celor câţiva privilegiaţi care avem acces la nişte mijloace de difuzare a gândurilor sau a omului de lângă tejghea, în contact, în interacţiune permanentă şi directă cu semenii săi, vorbind acelaşi limbaj, creînd sur-le-champ interpretări şi viziuni colective. El este parte componentă a ceea ce denumim noi vox populi. El este o verigă dintr-o reţea complexă, circulară, prin care tranzitează informaţia (bârfa fiind şi ea un fel de (dez)informaţie). Noi – doar o opinie… Această constatare nu este nici măcar un apel sau argument în favoarea celor (din ce în ce mai numeroşi) care pledează astăzi pentru limitarea dreptului de vot… Este constatarea unui decalaj întotdeauna existent, dar care astăzi capătă proporţii abisale.

Dar să revenim la „politicienii profesionişti”. O descompunere pe componente a acestei sintagme ne face să ne întrebăm care sunt definiţiile fiecărui cuvânt. Iată ce spune DEX-ul:

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop.

 

PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f. adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare.

Dicţionarul cu sensurile lui, multiple şi savante, dar viaţa şi contextele specifice modifică deseori sensul livresc al cuvintelor. Astfel, „politică” azi înseamnă mai mult luptă pentru putere şi menţinerea la putere decât guvernare. Ar fi suficient un mic test (întrebaţi la nimereală de persoanele din anturaj ce înţeleg ei când li se spune „politică”…) pentru a înţelege că ordinea sensurilor din DEX s-a inversat… Din fericire, „profesionist” încă nu şi-a pierdut din semnificaţie. Numai că politicul mai înseamnă şi alegeri de alt gen decât calcule contabile: alegeri de ordin ideologic, valoric… Or, tocmai ideologiile şi valorile nu mai sunt discutate astăzi… Orice deviere de la „linia directoare” este imediat taxată drept „comunistă”, „stalinistă”, etc., etc.. Cam stalinistă (hic!) abordare, nu-i aşa?

În contextul savant al definiţiilor, un „politician profesionist” ar însemna o persoană pregătită anume pentru a guverna, cu predilecţie de a guverna nu doar de dragul guvernării, ci de dragul comunităţii… Ne apropiem destul de aproape de profilul acelui „tehnocrat” care ne este prezentat cu atâta insistenţă de mai toate programele electorale de la Independenţă încoace. Parcă nu prea ai de ce te agăţa aici, dar, din câte ştim, practica bate gramatica… Realitatea este implacabilă şi ne dovedeşte că acest sistem nu prea funcţionează.

Acum câţiva ani, în 2007, urmăream o dezbatere electorală la televiziunea franceză. Era înainte de primul tur şi pe platou erau prezenţi mai toţi candidaţii la preşedinţie… La un moment dat prezentatoarea lansa o întrebare simplă: cât costă o baghetă (un fel de franzeluţă)? Nimeni! Dar absolut niciun candidat nu a ştiut să răspundă… La noi, într-un caz aproape similar, politicienii nu au ştiut să răspundă la întrebarea referitor la costul unei călătorii cu „rutiera”…

Franţa are o cultură profundă în formarea „politicienilor profesionişti”, mai toată elita lor guvernamentală ieşind din doar câteva şcoli naţionale. Aceste şcoli au fost create în perioada postbelică (ex.: ENA a fost creată în 1945) anume cu scopul de a educa „elite naţionale”, înalţi funcţionari de stat, pentru a asigura o stabilitate şi o continuitate a cadrelor… Teoretic, aceste şcoli sunt deschise oricui şi admiterea se face în bază de concurs. În practică însă… Elitele respective au creat sisteme impenetrabile, consemnând astfel schisma profundă despre care am vorbit mai sus. Un decalaj care alimentează criza politică în Franţa zilelor de astăzi şi riscul pentru ca alegătorul să privilegieze partide de extremă, cu un discurs populist ce marchează o ruptură faţă de cultura politică tradiţională, în special atunci când apar crize de alt ordin, economic, la care clasa politică actuală nu reuşeşte să găsească răspunsuri. În Franţa, Le Front National, un partid de extremă dreaptă, nu se mai sinchiseşte să vorbească de troisième voie, reuşind să înregistreze un scor istoric la ultimile alegeri, deşi nici el nu vine cu soluţii viabile pentru a soluţiona criza economică, ci doar exploatează la maxim argumentul rupturii clasei politice de realitate…

Avem, drept rezultat, un efect total opus scopului „nobil” iniţial.

Observăm deci că, până şi în sensul său cel mai pozitiv, consemnat de varianta savantă a DEX-ului, elitismul politic ermetic nu duce la nimic bun.

Acum să revenim la „practică”, mai cu seamă la sensul uzual al cuvântului „politică”, care, apropo, este prezent şi în DEX, drept sens secundar (a se vedea sensurile 2 şi 3 din definiţia DEX-ului. Despre inversarea lor am vorbit mai sus.). Dacă politica nu mai este altceva decât luptă pentru putere şi menţinerea la putere, atunci sintagma „politician profesionist” ar însemna un individ care nu ştie altceva decât să lupte pentru jilţul moale, iar odată ajuns acolo, să se menţină la înălţime… O profesionalizare a luptei pentru putere? Devastatoare realitate… Drept rezultat ne pomenim cu persoane total incompetente (şi neprofesioniste!) ocupând funcţii înalte, capabile în schimb de a uza la perfecţiune de mijloace de „luptă” din cele mai radicale. Iar atunci când mijloacele oneste sunt epuizate, machiavelismul împinge limitele acceptabilului mult după orizontul unei moralităţi tradiţionale. E un sistem care crează potlogari profesionişti? Un sistem care, odată înrădăcinat, reconturează noţiunea însăşi a moralităţii? Ceea ce era condamnabil acum câţiva ani devine astăzi sursă de admiraţie…

Oricare ar fi sensul atribuit sintagmei „politicieni profesionişti”, cu toate derivatele ei, efectele unui astfel de elitism înscăunat nu poate fi decât negativ. Ceea ce s-a cristalizat timp de decenii în occident, ajungând astăzi la situaţia unei clase politice anchilozate şi ermetice, incapabile de a se reînnoi, este pe cale să apară şi în Republica Moldova. Prezenţa în primul plan politic a unor personaje precum Natalia Gherman sau Chiril Lucinschi ar trebui cel puţin să ne îngrijoreze… (Nu pun în dezbatere aici competenţele lor în niciun fel, exemplul respectiv fiind adus doar pentru că sunt primii markeri, cei mai vizibili, ai unui fenomen pe cale să se generalizeze. Iar ceea ce se înâmplă în sistemul judiciar e pe de-a dreptul scandalos şi este un „rău” deja consumat!)

Despre rolul sistemului educaţional în procesul de formare şi selecţionare al elitelor (de tot felul, nu neapărat politice) am mai scris deja pe PZF***.

După cum bine se ştie, bunul Dumnezeu (sau muma Natură, pentru atei) este echidistant şi repartizează prostia, dar şi inteligenţa!, în mod egal şi pentru toţi. Inteligenţa şi erudiţia nu sunt chiar acelaşi lucru. Eu aş prefera o „elită politică” din oameni nu doar instruiţi (care au beneficiat de nişte reţele sau circuite preferenţiale la un moment dat), ci şi deştepţi. Şi cu cât mai mare este populaţia de oameni instruiţi (şi în condiţiile unui sistem democratic funcţional, în care „ascensorul social” funcţionează pentru toţi), cu atât şansele de a avea o elită politică strălucită sunt mai mari! Astfel încât vlădâca să ştie ce vrea opinca şi opinca să ştie că poate deveni vlădâcă, dacă o merită, de la sine înţeles!

*http://www.jc.md/politica-o-afacere/ : „După „stataliştii” comunişti, romanticii unionişti şi după cei pentru care politica era o afacere, vine – poate – timpul politicienilor de meserie. Cei pentru care politica nu este un mijloc, ci un scop. Iurie Leancă, Natalia Gherman, Igor Corman, dar şi alţii: Maia Sandu, Monica Babuc, Andrian Candu, Chiril Lucinschi, Valeriu Munteanu ş.a. se manifestă ca politicieni de meserie. Ei nu vor să obţină prin intermediul politicii un avantaj în altă parte, un spor de capital al firmei proprii sau unul personal, ci o carieră politică, o performanţă politică, una ca scop în sine, cum spuneam. Generaţie care, posibil, va dori să investească în sine, ca oameni ai politicului.”

**http://promotime.md/mihai-tarna-eu-detest-miorismul-dar-nu-fug-de-el/: min. 5

***http://www.platzforma.md/educatia-primul-instrument-de-segregare-in-societate/ „Orice societate pentru a se dezvolta armonios şi dinamic are nevoie de un mecanism de mobilitate socială, de un aşa-zis „ascensor social”. Numai în acest fel se poate asigura în primul rînd o dezvoltare şi o „pace socială”, nemaivorbind de creativitate, inovaţii, competivitate, căci anume meritul (prin talent şi/sau efort) trebuie să fie factorul ce deschide accesul la ascensiune socială, nu renta socială exprimată în bani (ai părinţilor) sau relaţii de rudenie”

Imagine: Le Ventre Législatif. Aspect des bancs ministériels de la chambre improstituée de 1834., Honoré DAUMIER
© Cliché Bibliothèque Nationale de France

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

ACORDUL DE ASOCIERE RATIFICAT DE PARLAMETUL EUROPEAN ! Aici nu e nimic de comentat. Doar de pus un şir întreg de !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! şi apoi nişte …………..……… şi de tras la sfârşit câteva înjurături… târziu… să sperăm că încă nu e prea târziu…

ŞI ZECE ANI I-AU TREBUIT RACHETEI SĂ AJUNGĂ Rosetta a ajuns la cometă! Iar ca să înţelegeţi totuşi că Europa este, fără nicio zeflemea, впереди планеты всей, doar imaginaţi-vă ce minune au realizat europenii ! Să trimiţi o sondă hăt la 500 de milioane de kilometri şi care după zece ani de zile să aterizeze pe o piatră... Fantastic ! UIte asta zic şi eu realizare! Asta nu ţi-e a nimeri într-un avion dintr-un BUK...

25 DE ANI DE LA CĂDEREA ZIDULUI DIN BERLIN Au trecut 25 de ani, un sfert de veac. Gorbi face un discurs pro-rus în Germania… Lesne de înţeles : omul care a făcut totul pentru ca ziduri să nu mai existe asistă astăzi cu neputinţă la erijarea unei cortine noi… Căci preşedintele său, Putin, o ia razna rău de tot : construieşte reactoare pentru Iran, trimite nave în coastele Australiei, bombardiere spre SUA… Pentru noi întrebarea este simplă : de care parte a peretelui ne vom pomeni ?

RĂZBOI TOTAL ? Luptele în Ucraina nu au contenit nici pentru o zi, armistiţiu ori ba, dar iată ca în week-end-ul trecut separatiştilor li s-au trimis ajutoare substanţiale. Deşi iniţial a ezitat, NATO a fost nevoită să recunoască sus şi tare o evidenţă : armata Rusiei a invadat Ucraina ! Şi numai nebunia unui tiran ştie ce va urma…

PROTESTE ÎN ROMÂNIA Românii sunt scandalizaţi de organizarea proastă a alegerilor în străinătate. S-a protestat atât în străinătate cât şi în ţară. Drept rezultat – un ministru a demisionat şi câteva birouri de vot au fost deschise în plus. Cică România ar fi un stat corupt… Poate facem troc ? …

RESTRICŢII PENTRU DIASPORĂ ! Situaţia din România ar putea să se repete şi cu cetăţenii Republicii Moldova… O mică modificare faţă de 2010 poate reduce substanţial eforturile Guvernului. Se deschid tocmai 95 de birouri… Dar în acelaşi timp, dacă se va vota doar cu paşapoarte VALIDE, mulţi din moldoveni nu-şi vor putea exercita dreptul constituţional, ei aflându-se în Europa în baza actelor româneşti care le dau, acestea, dreptul la muncă. Care este cauza acestei schimbări şi acestui regres notoriu o ştie numai Ciocan… Sper ca până la urmă să se permită votarea în baza aceloraşi acte ca şi în 2010. În caz contrar… În caz contrar sunt curios să ştiu dacă se vor organiza proteste în Moldova. Nu cred. Cunoaşteţi ce se spune despre mămăligă şi explozivitatea ei…

LISTA ESTE FĂCUTĂ CEC i-a inregistrat pe toţi: 21 de partide, un bloc electoral, patru candidaţi independenţi. Cine zicea că nu ai din ce alege ? … Din ce alege avem, de ales nu prea… Se va alege fără drept de appel şi fără marjă de eroare posibilă…

UN SONDAJ zice ca pro-Uniunea Vamală ar aduna 30,8%. vs. 38% pro-europenii. Dar ăştia nu fac decit 68,8 % … Indecişi, sau din acei care au refuzat să răspundă sunt mulţi. Şi ei vor decide soarta scrutinului. Impreună cu acei din diasporă. Care se ştie cum votează şi cărora li se pun beţe-n roate…

PATIMI AEROPORTUARE Şevciuk voia să zboare până la papik şi a venit (a câta oară !) cu bodigarzi la aeroport. La Chişinău. Au venit şi combatanţii pentru o gardă de onoare. Să vezi că au vent exact la ceas şi unii şi alţii… A ieşit cu scandal. Transnistria imediat a acuzat Chişinăul de provocaţie. La fel a făcut şi Chişinăul. În esenţă, veteranii au dreptate… Dar ceva miroase urât aici… În primul rând, au ieşit oarecum brusc la rampă „combatanţii”… Kак черти из табакерки. Veterani la Primărie, veterani la Aeroport, veterani intră în partid… Şi încă un personaj inevitabil pe care îl regăsim în aceste scamatorii : Oazu Nantoi. Pe acelaşi Oazu Nantoi îl vedeam într-o emisiune televizată cu Dughin care a căzut ca din cer la Publika TV. Cine şi de ce l-a invitat la Fabrika e o întrebare care-şi are splendoarea ei, dar admiraţi compania : Dughin, Roşca şi… Nantoi ! Iar ca să nu ziceţi că este doar o coincidenţă, vă aduc al treilea exemplu care ar termina şirul „hazard – coincidenţă – legitate”: în 2010 Oazu Nantoi participa la Paris la o „conferinţă” despre criza politică în Moldova organizată de o fundaţie finanţată în mare parte de Rusia, Institutul pentru Democraţie şi Cooperare.

SHOR – CORIDOR Pe mine însă m-a intrigat mult mai mult o altă noutate, un demnitar putinist, actor direct şi activ al anexiunii Crimeii, printre altele şi consul onorific al Republicii Moldova la Soci (hic!) este adus la AIC de către o maşină din escorta lui Ilan Shor! Aici nu s-a găsit niciun batalion de protestatari să-l întîlnească...

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Vorba poetului: Iar eu fac ce fac demult... Îşi caută de treabă amenajindu-şi cotidianul în măsura posibilităţilor şi respectând ceea ce se poate respecta din legi. Şi vede cum acei cu numere oficiale îşi fac de cap. Plin de simboluri acest filmuleţ... Doar că circulăm cu toţii pe acelaşi drum. Şi atunci când ei fac accidente suferă toţi...

Cam atât a fost... Încă puţin şi vom fi fixaţi. Pentru mult timp înainte. Până atunci numai veşti bune vă doresc. Sau nici una. Căci no news – good news!

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Săptămâna care a trecut a fost, fără îndoială, marcată cu fier roşu-albastru electoral. Marcajul la pielea goală este, precum bine se ştie, o procedură extrem de dureroasă şi lasă semne... Unele nu se mai spală şi nu se scot decât cu un alt fier incandescent... Dar, spre deosebire de diversele mass-media, care preferă suspansul alegerilor din România, acordându-i astfel spaţiu şi atenţie pe măsură, ţin să cred că pentru Republica Moldova ceea ce se întîmplă în Est-ul Ucrainei este mai important... Aşa dar, să începem:

ALEGERI (I): UCRAINA DE EST. „Rezultatele” au fost mai mult decât previzibile. De fapt, nici nu ar trebui să numim ceea ce s-a întâmplat în Ucraina „alegeri”. A fost o mascaradă. Legitimare a unor entităţi teritoriale. Previzibil şi fără suspans. Dar tocmai această „previzibilitate” ar trebui să condiţioneze comportamente şi decizii la Chişinău... Condiţionalul îşi are aici şi el legitimitatea sa.

ALEGERI (II): ROMÂNIA. Despre ele ştiţi totul. Ponta vs. Iohannis. O falsă stângă împotriva unei false drepte. Oricum, oricare ar fi candidatul, în afară de un discurs unionist nu are ce propune Moldovei. Totul e simplu: ca să câştigi în Moldova trebuie să propui Unirea în mod obligatoriu şi bani. Unirea fiind o noţiune abstractă (ea nu poate fi mai mare sau mai mică) diferenţa se face prin cantitatea ofrandelor. Ponta anul acesta a dat mai mult. Atât.

A PROPOS, DESPRE BANI. Românii ne-au dat autobuze, nişte bani, şi ne vor mai da. Europenii ne dau 410 milioane, ne-au dat acum 164 de maşini pentru poliţie (ăştia dau cu cap: să se strângă amenzi la buget mai bine). E drept că s-ar cruci până şi ei când ar vedea că le sfinţim cu agheazmă şi le cântăm liturghii. Dar las-că ne îmblânzesc ei cu timpul... Dar ceilalţi, în afară de tancuri şi Grad-uri, oare ce dau?

RĂZBOIUL DE ALĂTURI. De partea separatiştilor luptă FSB-ul din Transnistria. Transnistria a fost în război cu noi şi nici acum în mare pace nu suntem. Separatiştii sunt susţinuţi de Rusia. Cine la noi duce tratative intense cu Rusia? Cu cine ar trebui să fim noi în consecinţă în război? ... Încurcată situaţie. Ori dimpotrivă, foarte simplă.

DODON S-A DUS SĂ CUMPERE SUFLETE. Ca la Gogol. Cum va funcţiona? Simplu: Poliţia începe a vâna moldoveni în Rusia. Le fac câte-un dosar ceva repejor din cauza căruia nu vor mai putea să lucreze în Rusia. Dar există o SOLUŢIE: mergi acasă şi votezi Dodon! Eu cunosc un primar care şi-a asigurat scaunul pentru o eternitate în acest mod. El face şi mai simplu (proporţional cu dimensiunea lui): aduce 2 – 3 autocare de săteni de la Moscova taman de alegeri. Preţul călătoriei – votul. Ziceam eu: sufletele se cumpără. Chiar şi dacă nu sunt moarte de tot.

PRIMĂRIA UNDER ATTACK: Ceea ce se întâmpla la Primăria din Chişinău e urât de tot. Ăştia bagă poliţia peste familia primarului (dar n-o bagă peste Usatîi, care cică ar fi implicat într-un omor, dacă e să-l credem pe Gorbunţov), după aia asmuţă nişte potlogari elementari care ocupă Primăria şi iarăşi fără ca organele de resort să intervină... Au găsit împotriva cui să lupte şi momentul... Unii zic că e Dodon în spate, alţii că MAI face diversiune pentru a sustrage atenţia de la percheziţiile aiurea în familia Chirtoacă... Am auzit şi din acei care ar zice că în spatele la toate astea cică ar sta... Ghimpu! Cică tre’ să fabrice un fel de partid-martir... Ce contează? Rezultatul este acelaşi...

FORMUZAL ТУТ, FORMUZAL ТАМ. Rossini bineînţeles nu de la roşu se trage. Nu de la roşul Başcanului. Sunt semne îngrijorătoare. Ucraina îi interzice accesul pe teritoriu, Başcanul se retrage din cursa electorală… Nu e cazul să ne bucurăm. Atunci când cineva refuză procesul democratic e periculos. Sa sperăm că motivul anunţat este unul adevărat şi Formuzal să revină. Dacă e să piardă, atunci după reguli. Deşi după reguli, ar putea să stea şi la răcoare, ţinând cont de curiozităţile care se întâmplă la Comrat.

LEU – LEUŢ – LEUŞOR. S-a făcut mic de tot leul nostru. Mai nu miaună ca un motănaş. Unii economişti ar spune că nu e chiar rău pentru economie. O fi. Mă interesează mai mult ce se va întâmpla cu puterea de cumpărare a cetăţenilor… Deşi dacă e să luăm în consideraţie volumul de remitenţe care, iată, a crescut din nou… Când te gândeşti la şirul ăsta logic… Tare-şi mai umplu unii buzunarele !

ŞI TOT NU LE-AJUNGE. Ilan Shor vrea să pună mâna pe Unibank. Ilan Shor se ia şi de Victoria Banc… De vrut le vrea el, dar oare pentru dânsul ? Cine sunt acţionarii BEM ? Vedeţi partea cu războiul mai sus… Dar nu doar băncile ne scapă. Mai vindem şi terminalul cerealier de la Reni unui oarecare Vaja Jhashi. Ăsta probabil o fi un businessman curat ca lacrima, mare patriot şi, fără doar şi poate, respectuos de lege.

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL ? Arde… Îi arde sufletul şi huma… A venit iarna… Poporului îi este frig. Poporul caută căldură şi alinare. Şi aprinde focuri în sobe fără socoteală. Şi arde. Literalmente. Unul câte unul.

ARDE ŞI ASTA. LA SOARE. APOI ÎN TABLOIDE. Îşi prăjeşte poponeţul la soare. Tare-i mândră că-l are. De ce să nu fie? Eu zic că are pentru ce. Şi trebuie s-o ştie toţi. Merită. Că doar la popor se gândeşte. Ea este acea care judecă poporul care arde.

Ştiţi ceva, oameni buni ? Eu vă doresc la toţi să ajungeţi ca tipa aia. Să puteţi sa vă prajiţi la soare atunci când doriţi ! Doar nu vă obligă nimeni să postaţi poze pe reţele sociale ca să vă râdă o lume-ntreagă, nu ? Şi cât mai puţine noutăţi, căci no news – good news !

Origine imagine

Nu mai reuşesc să scriu vre-un gând închegat ca lumea
(De parcă lumea ar fi creat ceva înghegat pînă-acum !)
Mă războiesc cu metafora: să scap de ea...
Dă-mi, Doamne, un gând fără arabescuri,
Curat ca lacrima!...
Anume aşa : de-o platitudine stearpă
Precum rândul de mai sus,
Străveziu ca apa de izvor,
Răcoritor,
În care să-mi sting…