Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
18 avril 2014 5 18 /04 /avril /2014 13:01

Les années ne modifient pas notre essence, si tant est que nous en ayons une*...

Jorge Luis Borges,

Le Congrès (in Le livre de sable. (titlu original: El libro de arena))

 

În casa buneilor nu era televizor. Din aparate electrice ei aveau doar următoarele : un frigider, marca „Minsk”, bunica îi zicea “golodilnic”, un fierbător electric – “pidighilnicul”, un fier de călcat care nu a fost rebotezat şi… atît. Din cele care funcţionau.

radiola.jpgMai era o radiolă enormă pe un bufet din lemn, acoperit cu un placaj albastru deschis ce stătea imediat lingă uşa de la intrare, dar nu ţin minte s-o fi auzit vreodată, radiola, cît au fost buneii în viaţă. Eu ştiu că muuuultă vreme am fost ferm convins că radiola bunelului era stricată şi că stă pe bufet mai mult de frumuseţe. Căci era într-adevăr frumoasă. Se puteau asculta şi plăci de vinil la ea… În teorie. La întrebările noastre copilăreşti despre misterul funcţionării aparatului, mama tăcea şi schimba vorba, bunelul zicea că e stricat, iar bunica… Bunica nu se atingea de drăcovenii din astea din principiu.

Bunelul atîta mi-a spus : îl cumpărase, chipurile, pentru că avea ştiubeie şi la „radiu” se anunţa cînd aveau să fie stropite lanurile de răsărită… Dar asta era cîndva demult, acum nici ştiubeie nu avea, nici de radiou nu mai avea nevoie.

Astfel a fost rezolvată, pentru noi, copiii, chestiunea radiolei de pe bufetul albastru…

Pînă cînd într-o zi…

Au trecut cîţiva ani buni. Bunelul nu mai era, nici bunica… Eram cu tata la ţară în casa buneilor. Mergea nu-ş’ ce meci de fotbal. Tata – microbist, eu – la fel. De obicei ne duceam în mahala să privim meciurile pe la rude din care aveau televizor, dar era prea tîrziu (dacă nu mă-nşel, era un meci de la Campionatul Mondial din SUA din 1994) şi nu era frumos să deranjăm lumea în plină noapte… Şi atunci tata a pornit… radiola !

Să zic că am fost uluit înseamnă să nu zic nimic. Aveam 17 ani, crescusem în acea casă şi habar n-aveam că radiola funcţiona la perfecţie… Cum ? De ce ? Tata era vădit jenat... Aşa se întîmplase că nu s-a ivit nicio ocazie şi niciun motiv pentru ca în toţi aceşti ani (trecuseră tocmai 6 de la decesul bunelului) să fie necesar să pună el radiola în funcţie, iar eu nici nu puteam să-mi închipui aşa ceva…

„Radiola întotdeauna a funcţionat, mi-a zis tata, tătuca o punea des noaptea. El asculta Europa Liberă… Dar vouă nu putea să vă spună… Eraţi mici... Şi era periculos pentru toată lumea să se ştie…”

Păi da, desigur… O cogemite radiolă pentru nişte banale anunţuri despre stropitul lanurilor?! Acum îmi dădeam seama de absurditatea celor auzite în copilarie… Cum de s-a prins acea minciună?

Dar nici măcar acest lucru nu era marea dezvăluire, ci faptul că aflam ceva nou despre bunu, ceva, care pus laolaltă cu tot ce aflasem despre ei, despre viaţa lor, mă umplea de mîndrie... Aflam ceva care îl plasa pe omul pe care l-am cunoscut, de o blîndeţe şi o cuminţenie pe care nu ştiu dacă am mai întîlnit-o la alţii, de asupra la tot ce puteam să admir la el. Da, a fost un om care a ştiut să supravieţuiască, care a ştiut să treacă prin toate urgiile secolului trecut ramînînd om şi păstrînd cu sfinţenie ceea ce poate avea un om mai sfînt: dragostea pentru ai săi, soţia şi copiii, şi a fost nevoie de mare curaj şi sacrificii pentru asta (numai cele doua lagăre de concentrare, atît la nemţi cît şi la ruşi, cît fac...), dar nu a fost un resemnat! Asta aflam eu de la radiola care funcţiona: bunelul a fost şi a rămas un OM LIBER!

 

XXX

 

Acum exact un an, aşteptam un sunet de telefon la o oră convenită în prealabil... Mă gîndeam la tătuca Ştefan... Mi-l inchipuiam aşezat în faţa bufetului albastru alături de radiola enormă cu luminiţile ei fermecătoare, ademenitoare, ale pătrăţelelor cu capitalele lumii: Moscova, Bucureşti, Budapesta, Praga, Berlin, Paris... Parisul meu... Pe acea placă lumea era una, nemărginită dar atît de mică, pe acea placă Moscova licărea la fel ca Parisul... Îl vedeam concentrat, cu urechea aproape lipită de postul de radio, care lucra abia audibil, să nu se audă prea tare...

Cînd a sunat telefonul tremura totul în mine... La telefon era Valentina Ursu de la Radio Europa Liberă. Eu nu mai ştiu cum am citit textul pentru „Jurnalul săptămînal”... Şi ar trebui să-mi cer scuze în faţa auditorilor atît pentru prestaţia lamentabilă (emoţiile...) cît şi pentru faptul că nu mă adresam lor în acel moment. Eu am citit textul pentru Ştefan Ilaşciuc, bunelul meu.

Oare ce-ar fi crezut? Ar fi fost oare mîndru de nepotul său? N-am să ştiu niciodată... Cine ştie ce frecvenţe ajung pînă acolo, sus? Oare au şi ei o radiolă la care ne ascultă?...

 

*în Rom.: Anii nu ne modifică esenţa, dacă e să presupunem că ar exista una...

Origine Imagine

Partager cet article
14 avril 2014 1 14 /04 /avril /2014 01:21

 

 

În iureşul burlesc al noutăţilor, comunicatelor şi apariţiilor în diverse ipostaze şi spaţii, de la cele mai reale, cărnoase şi osoase, şi pînă la cele mai virtuale, ave Facebook & Co !, personajele (anume personajele, căci persoanele rămîn oricînd mai mult sau mai puţin camuflate de o cortină discursivă imposibil de penetrat în totalitate) implicate în jocul „de-a politica” îmi apar împărţite în trei mari categorii. Nu că aş pretinde la exhaustivitate sau perfecţiune şi fără nicio ambiţie de perfectivitate (noţiune atribuită verbelor aici şi nu perfecţiunii), dar mi-am zis să vi le pun pe tavă... Mai departe faceţi ce doriţi cu ele, încercaţi şi propriile clasificări, categorizări, de ce nu? E un joc de-a văzutul şi auzitul accesibil fiecărui. Aşa dar, cum aş categoriza eu această floră şi faună de „politicieni”, vertebrată şi nu prea? Să vedem. Eu îi împart în trei mari specii:


Vizionarii: Sunt persoane cu anumite convingeri şi credinţe, cu anumite certitudini despre cum ar trebui să fie lumea, cu un set de principii şi valori (sic!) pe care, dintr-o pornire mesianică, se cred obligaţi s-o transpună în realitate. Ei sunt convinşi de ceea ce este bine şi ceea ce este rău, au puţine dubii şi se simt predestinaţi anume pentru a traduce în viaţă aceste credinţe. Sunt persoane care au un discurs constant de-a lungul timpului, deşi el poate evolua lejer, nu însă fundamental, sunt extrem de fideli unei cauze, sunt, de cele mai multe ori, buni parteneri în politică, fiindcă îşi dedică întreaga fiinţă şi existenţă cauzei pentru care militează. Ei asociază, practic întotdeauna, şi un cod moral sau de conduită propriei ideologii. În consecinţă, a trăda codul moral echivalează pentru ei cu trădarea cauzei ideologice. Sunt previzibili, dar absolutişti. Vulnerabili cît sunt „mici” şi redutabili cînd devin „mari”... Puterea pentru aceşti oameni nu este un scop în sine, dar un mijloc necesar pentru a-şi realiza idealurile. Mijloacele pentru a acăpăra puterea sunt delimitate de ideologia arborată. Sunt greu de identificat, căci celelalte specii (vezi mai jos) mimeaza constant „vizionarul”. Pentru a-i depista este necesară o memorie bună sau un studiu atent al parcursului şi evoluţia discursuluilor. Este o specie destul de rară astăzi...

 

oi-de-sezut.jpgPolitrucii: Acest specimen nu are convingeri ferme, cu atît mai puţin convingeri proprii. Politrucii îmbrăţişează lesne orice platformă ideologică, ba chiar au nevoie de împrumuturi de idei. Ei au nevoie de un stăpîn puternic pe care să-l slujească cu abnegaţie şi exces de zel. Acest stăpîn poate fi atît o entitate instituţională, cît şi o persoană fizică. Orice intonaţie, virgulă, sau aluzie a „stăpînului” este preluată şi executată imediat. Politrucii sunt extrem de violenţi şi agresivi cu oponenţii stăpînului sau, cu politrucii din tabăra opusă. Motivaţia lor principală este recompensa de la „masa boierului”. Ei ştiu că doar zelul le aduce avantaje, chiar şi faţă de ceilalţi politruci din propria tabără. O formă de putere limitată de un cadru bine stabilit şi tot setul de avantaje pe care această putere le-o conferă este motivaţia lor supremă. Această putere limitată însă este exersată din plin, cu un sadism pronunţat şi limitele acestui sadism sunt condiţionate doar de capacitatea de protecţie a „stăpînului”. Politrucii se regăsesc însă total incapabili să exercite o putere prea mare, autonomă sau chiar absolută, căci fără stăpîn ei sunt pierduţi... Pot fi recrutaţi foarte uşor şi oricînd de un alt stăpîn care poate să le ofere un os mai gros. Sunt uşor identificabili, căci sunt cei mai vizibili şi mai agresivi din spaţiul public. În plus, veneraţia necondiţionată şi fără reticenţe a forţei pe care o slujesc îi trădează întotdeauna. Pentru a-i vedea deseori e suficient doar să porneşti televizorul...


Businessmanii: Aceştia din urmă nu au ideologie. Nici a lor proprie, nici împrumutată. La drept vorbind, nici puterea nu-i interesează decît în măsura în care îi ajută să facă afaceri şi bani. Nu le place să fie în vizorul atenţiei publice. Întotdeauna preferă să expună o altă persoană. Dacă au posibilitatea, preferă să plasese avantajos nişte pioni pe care să-i ţină din strîns (cu bani ori şantaj). Pot lesne întreţine persoane, mişcări ori partide politice total antagoniste. Nu recunosc altă autoritate decît forţa brută şi banul. De altfel, pentru ei totul este negociabil. Atît timp cît sunt „mici” încearcă să scoată avantaje din implicarea în politică aplicînd un calcul simplu al rentabilităţii timpului şi banilor investiţi şi sunt uşor confundabili cu politrucii. Cînd devin „mari” ei pot fi încurcaţi cu vizionarii. Ei elimină concurenţa şi modelează sisteme care îi maximizează profitul afacerii personale. Sunt uşor identificabili după averile pe care le au şi progresia ei proporţională cu activitatea politică. Dar businessmenii evită, totuşi, mediatizările.


xxxxx


Cam atît, dragii mei... Simplu, nu? Bineînţeles, precum la orice clasificare, nu există tipaje pure. Un vizionar în luptă pentru putere o poate face pe politrucul, dar niciodată nu-şi va trăda convingerile, mai poate face şi ceva business pe-alături, dar de mîntuială, mai mult sub presiunea familiei sau reprezentărilor de „reuşită” în societate; un politruc îşi poate da aere de om de afaceri, dar afacerile lui nu funcţionează decît cu suportul celorlalţi, el nu ştie să fie decît răsplătit în avantaje pentru serviciile aduse; un afacerist poate fi orice, din moment ce e rentabil, îl mai apucă uneori vre-o nostalgie sau frustrare şi încearcă să se facă cunoscut, dar neavînd suficient talent pentru „a înşira cuvinte goale ce din vorbe au să sune” se retrag destul de rapid la umbră.


Dificultatea majoră rezidă în faptul că oricare din ei se dă drept „vizionar”... Cea mai simplă metodă de a rezolva această ecuaţie o găsim în vechiul dicton „Ce-i scris cu peniţa nu tai cu bărdiţa”... De n-ar fi lenea şi indiferenţa, bineînţeles.

 

 

Origine Imagine

Partager cet article
11 avril 2014 5 11 /04 /avril /2014 01:15

1.

Zăpada -
Iepuraş încotoşmănat,
Jucăria anului în topire.

 

iepuras-zapada.jpg

 

2.

Albă, La Paris

Ea cade uşor
Peste verdele meu...

 

flori-zapada.jpg

 

3.

Stă maiestuos
În cochilia lui mare
Şi fîlfîie din cleşte la lume.

 

crabul.jpg

 

4.

Azuriu, nemărginitul

îmi ajunge la brîu...
Deja?

 

azuriu.jpg

Partager cet article
2 avril 2014 3 02 /04 /avril /2014 21:17

Apele cînd pleacă,
pămîntul strigă neputincios
cu glas de pescăruş
înnebunit de frică…
Şi ele revin.
Căci cum să ne lase ?
Căci cui să ne lase ?
Doar n-au să ne lase
Nouă…

 

DSCN8895.JPG

Partager cet article
29 mars 2014 6 29 /03 /mars /2014 00:54

Sărbătorim?

 

Guvernul a creat un grup de lucru pentru organizarea manifestărilor legate de celebrarea lui „9 Mai”. PD a venit cu o iniţiativă legislativă în acest sens. În avant-premieră am avut şi un exemplu la Bălţi chiar deunăzi...

 

Concomitent, într-o lume paralelă (poate ar trebui să ne întrebam dacă nu se intersectează odată şi odată aceste lumi paralele?), se întîmpla Maidan-ul, Rusia a anexat Crimea (se pare că definitiv şi ireversibil), Tiraspolul a făcut cerere de adeziune la Rusia, iar Moldova rămîne fără Ministru al Apărării...

 

Dacă (se mai permit speranţe în acest domeniu) nu avem memoria prea scurtă, ne mai putem aduce aminte şi de celebrarea lui 9 mai în chiar centrul capitalei din anul trecut...

 

Acum, cînd rămîne practic o singură lună, Moldova este total dezarmată şi dezorientată din toate punctele de vedere în faţa acestui cataclism social care se cheamă „9 mai”...

 

Înainte de a continua, am să-mi expun atitudinea proprie despre această dată, mai bine zis despre această „sărbătoare”, fie ea celebrată pe 8 (europeneşte) sau pe 9 (sovieticeşte): pe mine nu mă încălzeşte în niciun fel! Şi uite aici mă simt nevoit să aduc explicaţii mai detaliate. Indiferent de cum o numim, „День Победы” sau „Ziua Europei”, data respectivă este direct asociată cu capitularea Germaniei fasciste, iar odată cu această capitulare şi sfîrşitul regimurilor fasciste în Europa... Această dată este plină de sens atît pentru europeni cît şi pentru ruşi (sau sovietici) din simplu motiv că aceste ţări au luptat cu Germania fascistă şi aliaţii ei. Capitularea Germaniei a însemnat pentru mulţi şi sfîrşitul războiului mondial (deşi mai urmau să se întîmple Hiroshima şi Nagasaki) şi toate urgiile legate de acest război.

 

9mai-MDA.jpg

 

Eu, oricît de zorzonat nu ar suna, mă simt încă fiu al acestui pămînt (Basarabia, Republica Moldova, spaţiu carpato-danubiano-pontic, Moldova de Est, puţin contează cum îl numiţi). Şi eu consider că nenorocirile care s-au abătut asupra noastră depăşesc frontierele datelor Războiului II Mondial. Să vedem şi să ne aducem aminte:

 

regimul Antonescu şi legionarii;

- evacuarea şi anexarea Basarabiei de către URSS în urma pactului Ribbentrop-Molotov;

deportările sovietice din iunie 1941;

- ofensiva română (noi am fost cu Hitler, să nu uităm);

„activitatea” partizanilor roşii pe teritoriul R. Moldova;

epurările etnice practicate de nazişti nemijlocit pe teritoriul Moldovei şi lagărele de exterminare pe care le-am avut la noi;

- contra-ofensiva sovietică (aici am trecut de partea lui Stalin);

-  foametea din 1946;

deportările din 1949;

colectivizarea...

 

În familia mea (un cerc destul de restrîns, unde i-am inclus doar pe buneii mei şi cei ai soţiei) au fost de toate:

 

-   fratele unui bunel rămas în 1940 de cealaltă parte a Prutului

-   un bunel care a luptat şi avut decoraţii militare de la ambele tabere: şi de la români, şi de la sovietici;

-   un alt bunel care a facut lagăre de concentrare atît la români/nemţi, cît şi la sovietici;

-   o bunică care mai nu a încaput în lagăr la nemţi fiindcă unui ofiţer i s-a părut că are părul prea creţ pentru un arian pur-sînge;

-   bunei care aruncau pîine peste sîrma ghimpată a lagărului de la Cosăuţi unde erau închişi evrei şi comunişti, sfidînd riscul de a fi împuşcaţi de gărzi;

-   o bunică care doar prin minune nu a fost violată de partizanii roşii în propria casă... A avut noroc: a fugit în mahala, din care cauză a fost bătut măr bunelul;

-   un bunel care a fost mobilizat în Armata Roşie în 1944 şi pentru care războiul s-a terminat după chiar primul atac. A avut noroc: a fost rănit. Acasă a ajuns doar în 1946;

-   bunei cărora li s-au măturat literalmente podurile în timp ce o animală în ciubote de kirză mergea prin grădină şi strivea pînă şi harbujii lăsînd pămîntul roşu în urma sa;

-   o strabunică vlăguită care a murit relativ tînără din cauza unei infecţii banale în foametea lui 47;

-   ţoluri din petici bătute la război (eu l-am văzut cu ochii mei, acest război, cînd eram mic!) şi duse de bunelul la Lviv pentru a le schimba pe cartofi. Aţi auzit cum se călătorea în acele trenuri?;

-   străbunei deposedaţi de absolut tot (nemaivorbind de pămînt): le-au scos pînă şi covoarele din casă, pînă şi sapele din cămară;

-   nopţi dormite cu vacile în casă de teama hoţilor;

-   comisarul de la Rîşcani care a vrut să-l împuşte pe bunelul chiar în ogradă, pe loc, pentru „sabotajul” prodrazviortkăi...

 

Închei aici. Au mai fost şi altele.

 

Vă întreb: ce anume să sărbătoresc eu pe 8 sau pe 9 mai?!

 

Dar, mă rog, oi fi eu probabil o excepţie în ţara asta... Dacă există, şi eu pot înţelege că mai există din acei pentru care sărbătoarea respectivă mai are importanţă, nu au decît s-o sărbătorească. Fără mine. Dar atunci s-o facă fără fanfare şi respectînd memoria tuturor. Inclusiv a mea.

 

Din păcate, Republica Moldova nu a ştiut să facă nici măcar o tentativă de capitalizare a memoriei colective. Istoria acestui pămînt în perioada 1937 (guvernarea lui Goga, cînd Antonescu a fost numit Ministru de Război) – 1953 (moartea lui Stalin) a fost mai mult decît tragică. Şi a încăput în ea şi războiul... Doar un epizod? Fiţi de acord, din această perspectivă, „9 Mai” nu are niciun sens...

 

Ce am făcut noi în 23 de ani pentru a construi o memorie colectivă, a noastră a tuturor, incluzivă? Ce simboluri colective am ştiut să degajăm? Absolut nimic. Atitudinea faţă de această dată, ori faţă de celelalte date istorice din acea perioadă, abordările lor, nu sunt ale noastre. Sunt nişte împrumuturi ideologice de la unii sau de la alţii, şi ele sunt excluzive prin excelenţă...

 

Să nu uităm nici de faptul că „9 Mai” a devenit astăzi, printr-o schimonosire absolută a celor mai umane sensuri, parte integrantă a unei ideologii agresive revanşarde ce ne priveşte în mod direct. Şi ar trebui să fim foarte atenţi cu modalităţile şi cu simbolurile pe care o vehiculează. Nu de alta, dar nu avem nici armată, nici măcar ministru al armatei... Atunci să nu armăm barem cu simboluri un stat ostil nouă... Cu toată loialitatea şi toleranţa de care pot da dovadă, dar eu m-am simţit profund jignit de prestaţia războinicului Rogozin din centrul Chişinăului anul trecut... Dar şi de restul prostologiilor cu lenta şi cu „Spasibo dedu za popedu...”

 

Din păcate, noi nu am ştiut să luăm în consideraţie un simplu fapt: Rusia a început un război informaţional împotriva occidentului şi noi nici nu am încercat să rezistăm. Eu nu zic să ripostăm, dar cel puţin să prezervăm un cîmp informaţional echidistant, în care s-ar face informaţie şi nu propagandă...

 

Sincer, eu nu am soluţii pentru „9 mai” care vine. A-l interzice este o prostie. A celebra „Ziua Europei” este un lucru total artificial şi nu a fost făcută nicio pregătire pentru a-i acorda semnificaţie. A lăsa lucrurile să se petreacă „de la sine”, cum s-a făcut în 2013, devine extrem de periculos...

 

Atunci cînd îi laşi pe alţii să decidă de propria-ţi memorie, nu ar trebui să ne mire faptul unei asimilări ulterioare a prezentului. Şi dacă nu suntem capabili să ne stăpînim trecutul, poate ar trebui, cel puţin, să decidem cu care anume prezent să ne asimilăm?

Partager cet article
27 mars 2014 4 27 /03 /mars /2014 01:14

Aşa s-au împletit lucrurile :

 

Acum un an asistam la o serată magnifică pe care a animat-o Matei Vişniec în incinta unei librării pariziene, La Maison de l’Europe et de l’Orient , loc absolut fermecător de altfel, şi printre cărţile de acolo, unde, spre mîndria mea, am dat şi de piesele de teatru traduse în franceză ale Nicoletei Esinenco, „Sans sucre”, „FUCK YOU, Eu.ro.Pa !”, „Le Septième Kafana” (la aceasta din urmă ar trebui adăugate numele co-autorilor Dumitru Crudu, Mihai Fusu şi Chantal Lamarre), am găsit o cărţulie cu un titlu cel puţin intrigant: „Voyage au pays des Gagaouzes”. Am cumpărat cartea mai mult din mirare decît din curiozitate, căci, nu-i aşa?, ce ne poate învăţa un străin despre propria ţară, mai bine zis o mică parte a ei, despre care majoritatea din noi, patrioţi inflăcăraţi, deţinători de adevăruri seculare - şi punctum! - cunoaştem tot, dar absolut tot de ce avem nevoie, fără a ne preocupa prea mult de nevoile celorlalţi. Volumul face parte dintr-o serie de „récits de voyages” pe care autorii, Marianne Paul-Boncour & Patrick de Sinety, le-au efectuat în locuri exotice şi putin cunoscute.

 

gagaouze.jpgÎmpletirea lucrurilor şi a evenimentelor a făcut ca această cărţulie de 140 de pagini să rămînă uitată pe raftul bibliotecii timp de cîteva luni pînă cînd, iarăşi din pură întîmplare, nu am dat din nou de ea. Şi momentul a fost foarte potrivit, căci tocmai terminasem un volum de Alexei Marinat şi mă întrebam dacă nu aş putea schimba cumva registrul lecturilor pentru ceva mai puţin „beletristic”, întru diversificarea alimentaţiei spiritului.

 

Aşa s-au împletit lucrurile: imediat după ce am închis cartea, a început a ploua cu noutăţi din Găgăuzia reală: a fost referendumul sfidător şi declaraţiile de atunci ale lui Formuzal (de altfel, unul din personajele cărţii, pe atunci primar de Ceadîr-Lunga şi candidat la băşcănie), a fost decizia ruşilor de a continua importul vinurilor din Găgăuzia în mod preferenţial, a urmat iniţiativa, total aiurea, PL-ului de a-l scoate pe Başcan din Guvern, a fost sesiunea de lucru în română de la Comrat, au urmat declaraţiile lui Vasilii Kelioglo despre aspiraţiile europene ale găgăujilor... Toate pe un fundal extrem de tensionat, legat de evenimentele din Ucraina...

 

Bineînţeles, pe parcursul lecturii am avut cîteva momente de dezacord cu autorii, impresia, pe alocuri, că ei nu au reuşit să sesizeze anumite lucruri, în special din lipsă de cunoştinţe a unor realităţi ce ţin de regiune în general...

 

Dar, per ansamblu, cartea m-a învăţat umilinţă. Doi străini vin în ţară, se documentează, scot o cărţulie destul de bună (dar cel mai important: sinceră şi onestă!) şi reuşesc să-mi transmită mult mai multe despre Găgăuzia decît toată presa de acasă, decît am fost eu capabil să învăţ şi să aflu despre ei, decît am învăţat fiind elev la şcoală-liceu-universitate în Moldova...

 

Şi atunci înţelegi altfel cum se împletesc lucrurile şi îţi dai seama că adevărul este probabil diferit de ceea ce ne este comod sa aflăm şi să citim din presă (şi acestea sunt valabile pentru toate taberele „beligerante”), de ceea ce ni se comunică de către politicieni...

 

Aşa se împletesc lucrurile... Iar noi ar trebui să facem un mic efort ca să le despletim.

  

 

Partager cet article
26 mars 2014 3 26 /03 /mars /2014 16:51

 

Dans-le-Townhouse_Black-White-Painting_Detail.jpgMoartea este un lucru uşor

Atunci cînd ţi se întîmplă

„Moarte” este numele a tot ce-ţi stă în faţă

Şi-n spate nu-ţi laşi decît viaţă

Clipa care vine peste tine

Se umple de viaţă prin tine

 

Cuvintele sunt toate la trecut

În chiar momentul enunţării lor

Ele prind viaţă

Potenţialitatea tăcerii aparţine morţii

 

Moartea este un lucru uşor

Atunci cînd ţi se întîmplă

Clipele trec prin tine rupîndu-şi din sens

Şi vitalitate

Tu decizi ce anume pui pe ele

 

Moartea este un lucru uşor

Atunci cînd ţi se întîmplă

Şi un lucru insuportabil

Atunci cînd se întîmplă altora...

 

Nu există suferinţă în afară de cea pe care o aduci altora

Ceea ce ţi se întîmplă nu-i decît viaţa

Înainte nu ai decît moartea

Şi-i atît de frumoasă

Şi-i atît de frumoasă...

 

 Origine Imagine

Partager cet article
21 mars 2014 5 21 /03 /mars /2014 17:25

"...главное же, разжигают патриотизм тем, что, совершая всякого рода несправедливости, жестокости против других народов, возбуждают в них вражду к своему народу, а потом этой-то враждой пользуются для возбуждения вражды и в своем народе.", Лев Николаевич Толстой 

 

În iureşul luptei mănînci mai puţin

O stalincă de C2H5OH şi „’Nainteee! Urrraaaaa!!!”...

Pe timp de război răspunsul e simplu şi fără alternative posibile:

Să te trezeşti întreg dimineaţa şi să ajungi viu seara.

„De ce?”, „La ce bun?”, „Unde?”, „Cînd?”, etc. ... întrebări futile...

Pe timp de război Ivan Denisovich ar avea mai puţine şanse.

 100gram.jpg

Pe timp de război te hrăneşti din ură şi frică

Urăşti fiindcă-ţi e frică, ti-e frică din cauza că totul e ură...

Mereu există un cineva care trebuie omorît

Mereu exista cineva care trebuie răzbunat

Şi, din pură întîmplare, mereu se găseşte un cineva să-ţi „încredinţeze” o armă.

Şi trebuie s-o iei ca pe-o favoare, să te consideri un norocos pe lingă-acei cărora

Nu li s-au repartizat,

Căci se pare că nu au un CV pe măsură şi nu au meritat...

 

Dar mai cu seamă nu ducem lipsă pe timp de război

De eroi

Aleşi, unul ca unul, cu un pedigree ireproşabil, papagali pestriţi, coloriaj executat de către pictorul de la curte.

Curcani umflaţi în pene

Pe care nimeni nu-i vede

În tranşee şi în bătaia puştilor.

Se plimbă de ici-colo, de pe-o copertă de ziar pe alta cu o valiză de plastroane de toate culorile.

Unica întrebare ce-i frămîntă cu adevărat este:

„Azi care culoare e la modă?”

Sau

„Astăzi ce culoare s-a anunţat la buletinul de ştiri?”

Şi nu cumva să greşească!

Şi nu cumva să greşească!

 

Şi niciodată nu ducem lipsă pe timp de război

De regi şi conducători.

Vizionari şi salvatori de neam, pe care se cuvine să-i venerăm, să-i ţinem la călduţ,

Să-i ţinem la dosuţ, nu carecumva să le sufle curentul de aer proaspăt ideile măreţe de printre urechi...

 

Pe timp de război se mănîncă puţin

Acolo jos, în tranşee, unde se moare conform planning-ului.

 

Pe timp de război curcanii ciugulesc regulat şi raţionat

În funcţie de culoarea şi luciul plastronului şi volumul cotcodăcitului.

 

Pe timp de război nimeni nu ştie cît mănîncă regele...

Crima supremă, trădare naţională

Este să întrebi pe timp de război cît mănîncă regele.

Curte marţială şi pedeapsă capitală...

Partager cet article
20 mars 2014 4 20 /03 /mars /2014 20:56

(Text original în franceză de Noir Désir)

 

S-a dat drumul la mistreţi

Repet:

s-a dat drumul la mistreţi.

 

Micii patroni fac rîurile mari de nestemate.

De două ori.

 

Trandafirii Europei sunt banchetul lui Satan.

Repet:

Trandafirii Europei sunt banchetul lui Satan.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa. x4

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Dragă bătrină Europa, dragule vechi continent, curvă autoritară,

aristocrată şi libertară, burgheză şi muncitorească,

purpurie şi înzorzonată cu secole mari şi coloşi clătinîndu-se.

Priveşte-ţi umerii gîrboviţi, nicio şansă să scuturi dintr-un gest,

unul singur, mătreaţa veche, pielea moartă de ieri şi tabula rasa…

De aici am putea crede în putregai nobil şi în suspensie.

el mai pluteşte încă în acest iz de pucioasă. Crasă şi bătrînă Europa,

cea care între două războaie şi chiar pînă şi în timpul mîngîia pentru binele său

burta ţărilor din ale sale îndepărtate locuri şi cu pula în mînă

iriga cu propria-i spermă sexele autohtone.

Poti să-ţi revii după asta ? Poţi să-ţi revii din orice chiar şi din căderi fără fund.

Noi am ştiut să urcăm noi am ştiut să coborîm, noi putem să ne oprim

şi noi putem reîncepe…

Europă a luminilor ori poate a întunericului

de-abia nişte licurici în teatrele umbrei.

De-abia o scînteie în noaptea care se lasă şi apoi se dumireşte,

şi apoi un nou răsărit, după crimele din copilărie,

erorile din tinereţe nu se mai rup aripile libelulelor de aur.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Amnistie, amnistie sau poate amnezie, pe cine vreti s-o mai fută,

oricum trebuie să avansăm, iuţeşte pasul tovarăşe

şi să realizăm să realizăm, oricum ceva va rămîne, înainte!

Materialst atunci înseamnă că cel puţin suntem siguri că nu dăm greş,

şi din tangibil atunci pînă la indigestie, din raţional atunci

şi pînă vom crăpa, logici implacabile dar pîn-acum niciun sens…

Hei prinţesă a Istoriei în marşul său forţat,

ajungem să ne pierdem tot trecînd pe sub arcele tale multiseculare.

 

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

 

Am trecut de la arcanele trecutului tău, trecut de la arcanele trecutului tău

am trecut de la arcanele trecutului tău, la farmecele tehnocrate...

Atunci Europa, atunci Europa, atunci Europa.

Bruxelles, Schengen, Stasbourg, Maastricht, PIB, PIB, CEE, Euratom OCDE si

GATT.

Păzeşte-ne piaţă de acest prieten comun al unei lumi atît de mici.

Monedă europeană unică, Nasdaq şi CAC 40, orgiac, idilic, faceţi

poezie,

susţineţi cultura, produceţi spectacole şi entertainment

cum se spune pe la prietenii noştri Trans-Atlantici şi hop foşti europeni,

noi stăpîni ai lumii în timp ce dragonul asiatic visează şi se

întinde,

el este frumos şi puternic, scuipă foc cuminţel.

În timp ce Ernest Antoine Seillère îşi face apariţia şi ne declară

patima sa

el ne iubeşte şi ne spune :

„Noi nu ne asemănăm politicienilor care sunt obligaţi să ţină cont de presiunea străzii”

Şi se aud în depărtare răsunînd clamările mulţimii,

frumoasele mişcări de masă, defileuri glorioase şi apoi lupta de

clasă.

Şi acum totul este serios, hei bebe, este serios, nu mai credem în

nimic,

noi creăm din te miri ce acest business şi Basta, nu-l călărim pe Pegas

asta era pentru extaz s-a terminat.

Extensie, expansiune dacă este posibil, dar nu visuri de purtat ci doar

dinamici.

Mai întîi lovelele, bebe, şi restul va urma şi restul va veni aşa se

spune

eu cred în această epocă binecuvîntată a globofagilor.

Dragă bătrînă Europa, capul tău de-abia de-ţi cunoaşte picioarele care deseori

nu-ţi înţeleg braţele cum oare funcţioneaza deja.

Cum oare funcţionează un corp străin propriului corp nu ştim ne doare-n cot

ne sărutăm necatînd la toate şi apoi avem dreptate.

Crasă şi bătrînă Europa, îţi mai aduci aminte de forţa ta brutală, occident sărit de pe fix,

război fierbinte, război rece, şi în sfîrşit de război obosită şi în sfîrşit de război

obosită.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

 

Mai vrei mai na şi iată şcoli ale performanţei şi iată patroni

creatori de Global business dialogue sau Electronic commerce

pentru a-şi băga cotcodăcind picioarele în toate excepţiile începînd cu

această chestie chiţibuş cultural.

 

Istorii de producători şi de consumatori, de la producător la consumator,

de la producător la consumator, şi intermediari încît nu mai ştii unde să-i

bagi,

ţi s-a uzat sufletul de tot pe acest drum fără sfîrşit şi pe acest dus - întors noi ne

ducem,

şi noi, să profităm, de ce nu, pînă la urmă va trece şi asta,

nu vom avea pentru toată lumea, vom avea pentru toată lumea,

am zis pentru toată lumea, pentru toată lumea, pentru toţi şi pula mea!

 

Pînă la ce înălţime îţi vei ridica gardurile?

Pînă unde îţi vei împinge noii pereţi cu care te înconjuri?

 

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

 

Variolă pe mutră vouă

Repet:

variolă pe mutră vouă.

Suspinele sfintei şi strigătele zînei

nu mai sunt auzite la banchetul bancherilor.

O dată.

Blidul sihastrului e plin cu rubini

Repet:

blidul sihastrului e plin cu rubini.

 

Bătrîna Europă este matroana baletelor roz.

De două ori.

Atunci cînd sirenele tac, răpitorii zbiară.

Roşul şi negrul torturilor sunf florile răului.

Repet:

roşul şi negrul torturilor sunf florile răului.

 

Ziua Occidentului este noaptea Orientului

De două ori.

Ziua Occidentului este noaptea Orientului.

 

Eu nu sunt o şovină dar Franţa este cum n-ai da regina brînzeturilor.

Tryphon Tournesol este un zuav.

De şase ori.

Singele vărsat este ceaşca de ceai a uriaşilor din tîrg.

De două ori.

Plouă cu găleata peste Concorde.

Plouă cu galeata peste Concorde.

Fetiţele cuminţi sunt alesele Europei.

Repet:

fetiţele cuminţi sunt alesele Europei.

Bag piciorul în securitate.

De două ori.

Nebunia grandorilor ucide mierlele zeflemitoare.

Repet:

nebunia grandorilor ucide mierlele zeflemitoare.

Dacă nu găsiţi nimic căutaţi altceva.

 

Pace în Elveţia

Repet:

pace în Elveţia.

Nunţile sîngeroase incendiază orizontul.

De două ori.

Rimelul Eruropei curge peste plastroane.

De două ori.

 

Viaţa începe acum, şi acum, şi acum.

 

Europa este o zeiţă mică muritoare.

De două ori.

 

Copilăria artei este un răsărit de soare.

Repet:

copilăria artei este un răsărit de soare.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Partager cet article
14 mars 2014 5 14 /03 /mars /2014 12:47

Majoritatea din noi (hai, fără fandoseli, recunoaşteţi!) deseori ne identificăm imaginar cu eroi din filme, cărţi, personaje publice, ne tragem pielea lor pe cap şi luptăm, iubim, salvăm, rostim discursuri… Nu este doar mitomanie, ci o modalitate de a ne impăca cu destinul puţin glorios şi tern (şi slavă Domnului !), cu o condiţie umană a unui cetăţean de rînd fără aventuri şi elucubraţii existenţiale, respectuos faţă de ceilalţi şi faţă de legislaţia în vigoare. Avea dreptate Ostap Bender : „Codul penal” trebuie respectat* ! Şi eu aş mai zice că trebuie respectat şi „Codul procedural” (atunci cînd acesta nu este o aberaţie pură) cu acele prevederi birocratice prin care suntem nevoiţi să trecem în viaţă. Şi nu-s atît hîrţoagele cele care ne mănîncă din picioare, cît necesitatea de a ne conforma unor proceduri cotidiene, de a ne supune unei ierarhii oarecare, de a face parte dintr-o organizaţie, oricare ar fie ea...

Cunoscut lucru : „Un erou nu face cerere la primărie”**, iar dacă vom începe fiecare a ne materializa „eroismul latent” care zace în noi, departe nu vom ajunge. Filmele pe care ni le derulăm ne permit, precum lui Walter Mitty, să rămînem ceea ce suntem şi să ne mai temperăm hambîţul coexistînd relativ pacific.

Să nu fiu înţeles greşit: ceea ce am spus pînă aici nu are nimic în comun cu lipsa de poziţie civică, incapacitatea de a protesta sau rezista unor fărădelegi, ci ţine de capacitatea de a coabita armonios într-o societate relativ sănătoasă aspirînd mereu („O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit cu mine însumi!”***) spre mai mult, dar fără a-l călca neapărat în picioare pe cel de-alături. Dar cuvîntul cheie (şi totodată „hîrtie de turnesol”) în fraza de mai sus rămîne „societate relativ sănătoasă”...

Mai există însă şi un alt soi de filme, deloc eroice acestea (şi nici barem erotice), care ne fac să ne (re)modelăm comportamentul şi să asimilăm experienţele altora. Exerciţiul este mult mai dificil şi mai dureros şi consistă în a găsi un răspuns (dar neapărat sincer, căci oricum nu este destinat publicităţii) la o întrebare spinoasă : „Dar eu, cum aş fi procedat eu într-o sutuaţie similară ?”

plakat.pngCică una din formele de inteligenţă este capacitatea de a învăţa din greşelile altora şi nu din cele proprii (fără a mai menţiona că a călca de două ori pe aceeaşi greblă este chiar un semn al prostiei). Exerciţiul „cum aş fi procedat eu” cam tot pe aici stă, dar ne mai ajută să înţelegem cum şi de ce se întîmplă anumite lucruri...

Acum o să mă întrebaţi la ce bun atîta amar de text şi bătut de apă-n piuă? Vă spun, căci nu am nici apă şi nici piuă la îdemînă.

Cunoaşteţi cu toţii recentul „scandal” cu deputaţii care au cerut să li se „amelioreze condiţiile de trai”... Chiar aţi avut (şi mai aveţi) acces la o listă întreagă. Aţi mai auzit şi explicaţia din „gura de aur” a lui Hadîrcă (Pe mine m-a uimit această scurgere de informație și tendențiozitatea cum s-a reflectat. Sunt într-adevăr deputați, care ani de zile, stau prin cămine și au nevoie de o locuință ca să poată exista normal. De altfel sunt familii cu mulți copii. Sunt poate și din cei care au ambiții exagerate și aici cred că trebuie să fie temperați. E vorba de simțul măsurii fiecăruia în parte”) dar şi a celorlalţi doi califi, Lupu şi Filat... Aţi mai văzut şi poza cu un semnatar din acei cu "condiţii grele de trai" telefonînd de la un telefon de 5000 de Euros. ... Dar nu mă mai interesează: potlogăriile astea au devenit banalităţi...

Întrebarea esenţială este alta: „Dar eu, daca aş fi fost deputat, cum aş fi procedat?” Numai să fiţi oneşti şi sinceri „pînă la capăt”, vorba unui slogan...

Eşti sigur, dragă cititorule, că ai un răspuns clar, răspicat şi fără echivocuri posibile? Păstrează-l bine în memorie: s-ar putea să ai nevoie de el în viitor!

 

* "Золотой теленок", Ильф и Петров

** ”Ultimii eretici ai Imperiului”, Vasile Ernu

*** citat atribuit lui Lucian Blaga

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher