Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
8 novembre 2021 1 08 /11 /novembre /2021 19:52
Valentina Rusu-Ciobanu, Autoportret, 1974

Valentina Rusu-Ciobanu, Autoportret, 1974

E totuși dureros și năucitor să afli că persoana care tocmai era felicitată de toată lumea cu ocazia aniversării a trecut în lumea celor drepți… Pe 28 octombrie Valentina Rusu-Ciobanu împlinea venerabila vârstă de 101 ani și o felicitam cu toții, acei de o cunoșteau și acei care nu-i cunoșteau decât picturile. Pe 1 noiemebrie ne-a năucit vestea precum că cea care a fost pe bună dreptate decanul și temelia unei bresle în Republica Moldova ne lasă în grija noastră… Un mare artist nu putea să plece decât astfel : de parcă ar fi înfăptuit o performanță artistică!

Valentina Rusu-Ciobanu e din categoria persoanelor emblematice care marchează epoca și secolul. Ea e prezentă chiar și atunci când rămâne necunoscută. Opera ei este recunoscută chiar și atunci când este anonimă. Opera ei, chiar ramânând anonimă pentru majoritatea ignoranţior care suntem, ne scoate și va continua să ne scoată din anonimitate.

Cel puțin, de această dată, la nivel oficial s-a făcut necesarul : ziua de 5 noiembrie a fost declarată zi de doliu național. Ce păcat că doar atât…

ŢA DIN SAC E o expresie rusească, dar se potrivește de minune în cazul dat. S-a pomenit a fi o mâţă care zgârâie rău. După cum și bănuiam, detaliile înţelegerii cu Gazprom sunt josnice și devastatoare. Nu a fost doar o oportunitate ratată după cum speram săptămâna trecută. RM s-a angajat să nu reformeze MoldovaGaz, a recunoscut de facto niște datorii create de aceeași MoldovaGaz, a mai prelungit cu cel puțin 5 ani statutul Transnistriei… Și nici pentru gaz nu vom plăti mai puțin, din câte se vede...

KULMINSCHI PLEACĂ Vladislav Kulminschi, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, principalul negociator al Republicii Moldova în procesul de reglementare transnistreană, și-a anunțat demisia. Cică din motive personale. Primul lucru care mi-a trecut prin cap când am citit știrea a fost faimosul adagiu cunoscut din copilărie : « Maurul și-a făcut treaba, maurul poate să plece ». Vom trăi și vom vedea. Totul devine evident la un moment dat. Mai devreme pentru unii, mai târziu pentru alții. Cu cât mai târziu, cu atât mai dureros. Dar asta e soarta celor care întârzie. E exact că și cu prețul la gaz: o durere intensă și apoi trece, ori o durere surdă care durează ani și ani... Ne trecem noi, nu și durerea. Apropo de Kulminschi: Ziarul de Gardă notează că în 2019 și 2020 susnumitul a făcut achiziții de peste un milion de lei... Tare bine mai sunt plătiți viceprim-miniștrii în Republica Moldova! De aia.

ROMÂNIA PARALELĂ Între timp, în 2020, România a depăşit Slovacia la capitolul PIB pe cap de locuitor, iar anul acesta a depăşit Ungaria. Peste doi ani se aşteaptă să depăşească şi Polonia.

Acum două săptămâni Franța anunța o schimbare substanțială în strategia de securizare a pieții energetice: se va pune accentul pe dezvoltarea unei rețele de reactoare nucleare modulare mici în loc de reactoare mari costisitoare atât la producere cât și la exploatare. Cum va reuși Franța se va mai vedea, dar România a și anunțat semnarea unui acord cu SUA pentru a construi o centrală cu reactor modular de mici dimensiuni (SMR). Potrivit Casei Albe, această centrală SMR este “prima de acest fel”, aducând cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte importantă a Europei.

Dar la ce să ne intereseze pe noi asemenea mărunțișuri? Noi doar avem contract cu Gazprom! Și nu ne trebuie nicio interconectare a rețelei energetice nimic!

Partager cet article
1 novembre 2021 1 01 /11 /novembre /2021 07:00
Săptămâna în care i-am jucat Gazpromului la o scripcă Stradivarius

ATUNCI CÂND AI GAZE Totuși aveam dreptate atunci când ziceam că ar trebui să-i ridicam un monument lui Putin pe undeva prin PMAN. Nu cred că există politician în toată istoria (chit că-i doar de 31 de ani) statului Republica Moldova care să fi făcut mai multe pentru afirmarea statalității sau independenței lui, pentru afirmarea Republicii Moldova în calitate de subiect independent în comunitatea statelor de pe mapamond.

Embargourile la produse agricole și vinuri au avut drept efect diversificarea piețelor de desfacere și o abordare sănătoasă a relațiilor economice în aceste ramuri, lucru care trebuia întreprins de către oficialii și responsabilii acestui stat, dar care nu a fost posibil decât grație șuturilor primite în fund din partea Rusiei.

Cam asta mai nu s-a întâmplat și cu criza energetică. „Maiul” din propoziția anterioară e perfect justificat. Vineri seara, în chiar momentul în care scriam acest text a căzut noutatea conform căreia R. Moldova s-a înțeles cu Gazprom pentru formula prețului la gaze pentru următorii 5 ani. În afară de faptul că se va folosi „formula de preț propusă de partea moldovenească” nu știm mare lucru despre conținutul acordului. Nu vă grăbiți să vă bucurați. Am putea descoperi detalii care ne-ar ameți mai dihai decât dacă am primi cu un mai în țeastă...

Să amintim, succint și sumar, povestea cu „criza energetică”: de unde a început și unde a ajuns. Vom începe prin a menționa o foarte importantă circumstanță, fără de care riscăm să ramânem cu o percepție greșită a evenimentelor. Moldova a avut și de această data un noroc chior, iar norocul a constat în faptul că criza „noastră” energetică a coincis cu o încercare stupidă a Rusiei de a pune presiune pe întreaga Europă și Occident, atât prin intermediul acelorași gaze cât și la alte niveluri de confruntare, inclusiv militar. Și la prima tentativă de ripostă a Occidentului, Rusia, precum era și de așteptat, a dat înapoi.

Norocul Moldovei a constat în faptul că la un moment dat ea a fost prezentată lumii întregi ca un „case study” al acestei confruntări. Pentru Occident am devenit un fel de poligon de test, un exemplu de reziliență în fața agresivității și obrăzniciei lui Putin. Repet, dacă ar fi doar gazele și doar Moldova, sunt convins că lucrurile s-ar fi derulat altfel.

Și un alt detaliu: dacă nu ar fi existat gazoductul Iași –Chișinău, care, conform comunicatului „Transgaz”, funcționează și poate asigura întregul consum de gaze în R. Moldova, cu excepția Transnistriei (detaliu esențial!), totul ar fi fost diferit. Acest gazoduct, construit cu atâta greu și căruia i s-a opus o enormă rezistență, a jucat un rol, sunt convins, decisiv în această poveste.

Așa dar, în octombrie ne pomenim cu contractul la gaze cu Gazprom expirat. Mai mult, aflăm și despre datorii semnificative pe care le-am avea pentru gazele consumate recent (despre cine și cum crează aceste datorii ar trebui investigații aparte). Rusia procedează ca de obicei și amenință cu sistarea livrărilor de gaze, iar semnarea unui nou acord o condiționează cu cerințe geopolitice.

Numai că de această dată suntem în aceeași luntre cu o Europă întreagă și, în plus, avem și o țeavă de rezervă. Guvernul achiziționează gaze pe piața europeană (scump: 1000$ pentru 1000 metri-cubi, dar important e că le-a cumpărat din altă parte decât de la ruși): de la o companie poloneză, apoi de la una olandeză. Și au existat și alte companii dornice să ne vândă gaze. UE ne acordă și 60 de milioane pentru a depăși „criza” respectivă (ghilimelele sunt de rigoare). Ucraina a anunțat că acceptă să ne „avanseze” pe datorie cantitatea de gaze necesară...

Undeva, în paralel, reprezentanții Rusiei sunt eliminați de lângă structurile NATO; SUA sistează practic definitiv orice serviciu consular pentru cetățenii ruși; Ucraina folosește pentru prima dată drone turcești pentru a nimici unități de artilerie care au deschis focul asupra pozițiilor Ucrainei amplasate adânc în spatele frontului; lui Viktor Medvedtciuk, cumetrul lui Putin, i se aduc acuzații dure de trădare de țară în Ucraina. Tot în Ucraina a fost cu o vizită ministrul apărării SUA, iar gazoductul „Nord Stream” așa și nu are undă verde din partea Germaniei și a europenilor (vom aminti că Angela Merkel nu mai este la manete).

În aceste condiții Rusia a anunțat că va mări cantitatea de gaze livrate Europei, iar noi ne-am pomenit cu un nou contract. În toată această poveste vom menționa următoarele:

-              Din păcate, nu am profitat nici acum de această deschidere extraordinară de a ne rupe din strânsoarea și jugul Rusiei și de o oportunitate incredibilă de a soluționa problema Transnistriei.

-              Rusia a simțit imediat pericolul de a pierde orice control în zonă și a cedat. Ce am ratat noi a reușit Rusia. Avem Gazpromul și Transnistria, cu datoria ei astronomică, în continuare în cârcă.

-              În loc ca fărădelegile de la MoldovaGaz să fie investigate de autoritățile din R. Moldova (ideal, cu participarea autorităților europene) pentru ca ulterior să fie eliminată definitiv din joc, se va face un audit cu participarea... Gazpromului.

Uite-așa o poveste din care nu sunt deloc sigur că am ieșit învingători... Într-un fel, am făcut totul ca Rusia să iasă cu pierderi minime din această mică confruntare, parte a unui război dus la o scară mult mai largă... Paradoxal, Rusia a pierdut bătălia gazelor din Moldova, dar învingătoare nu pare a fi Republica Moldova.

VAMA VERSUS STRADIVARIUS O poveste absolut halucinantă, cum numai în Republica Moldova se pot întâmpla, s-a derulat săptămâna trecută la Chișinău. Pe la mijlocul săptămânii am fost năuciți de o noutate-trăsnet! Vama a identificat o vioară nedeclarată care valorează peste 2 mln de euro în bagajul unei doamne care se deplasa spre Moscova! Vameșii, năuciți probabil și ei, s-au grăbit să anunțe găselnița presei, care, la fel, s-au grăbit să facă informația publică. Numai că toată această poveste fascinantă s-a spars ca Titanicul de aisberg atunci când a devenit clar că instrumentul valoros este de fapt vioara folosită de una din cele mai celebre violoniste din lume, Alexandra Conunova Dumortier, originară din Chișinău. Din ce cauză anume nu l-a declarat artista e încă un mic mister, dar apriori, reieșind din toate câte se cunosc la moment, nu a fost rea intenție.

Mai pe scurt, avem o violonistă (una din cele mai bune) care călătorește cu o vioară (una din cele mai scumpe). Violonista respectivă nu a declarat vioara la ieșirea din țară și instrumentul i-a fost confiscat, iar numele ei a fost ponegrit în presă. A cui a fost lipsa de jenă și impertinența, cu prostia laolaltă, a vameșilor sau a jurnaliștilor, contează mai puțin acum.

Legea (o consider una rea, dar asta avem) e făcută pentru a păstra tezaurul și patrimoniul nostru cultural, or, vioara respectivă nu este și nu a fost vreodată patrimoniul R. Moldova (căci nu de naiul sau drâmba lui Ștefan cel Mare discutăm, corect?)

Vioara nu este nici obiect furat, nici declarată dispărută, nu este un obiect - parte a unui trafic internațional, ori orice altfel de combină în afara normelor legale sau morale cu obiecte de artă sau patrimoniu cultural al unui stat oarecare, nu este cadou dubios, mită, bacșiș, spălare de bani, evaziune fiscală, scoatere de capital voalată, etc., etc.

În urma a tot ce am citit despre acest caz consider că actul vameșilor din R. Moldova este un exces de zel, o aplicare tâmpita și nelalocul ei a unor norme care au un cu totul alt sens. Despre spiritul legii vorbim aici.

Vameșii s-au făcut de râs, au făcut de râs R. Moldova ca stat și, involuntar, ne-au făcut pe toți de râs.

Nu-i grav, nu s-a lăsat cu moarte de om și nici nu-i prima dată. Și presimt că nu-i ultima.

ALEGERI PE TIMP DE CIUMĂ Pe 21 noiembrie alegerile locale noi, inclusiv în al doilea municipiu din ţară, vor avea loc! Covidul, din câte se ştie, e un element social responsabil şi în această zi va fi cuminte.

CA LA CHEREMUL MAJORITĂŢII Majoritatea vrea să subordoneze Consiliul Audiovizualului Parlamentului. O singură întrebare: dacă spuneau asta socialiştii, cum aţi fi reacţionat?

NOUL POST DE PROPAGANDĂ Între timp CA a anunțat că vom avea un nou post de televiziune. TV9. Nu, nu este un rebranding al postului TV8 care anterior se chema TV7. Dar poate că și este. Vom urmări atent. Pentru moment se știe că există legături cu media-holdingul socialiștilor și cu structurile lui Lucinschi-junior, carele este la originea postului TV7 / TV8...

INALTĂ TRĂDARE?! SIS anunță că angajați ai Direcției 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la raptul de persoane în favoarea separatiștilor de la Tiraspol. Au primit indicații și le-au executat.

Și SIS, oare ale cui indicații urmează? Stoianoglo ar putea să ne spună câte ceva, nu credeți?

Partager cet article
27 octobre 2021 3 27 /10 /octobre /2021 23:20
And so what, Aida ?

Quo vadis, Aida ? (2020, Jasmila Žbanić): Într-un text anterior îmi exprimam indignarea pentru faptul că juriul nu a acordat Oscarul acestui film bosniac. Este, fără mari îndoieli, unul din cele mai curoajoase și mai incomode filme din ultimii ani. Gusturile nu se discută, dar subsemnatul îl consideră filmul anului. De departe!

 

Filmele despre război sunt întotdeauna puțin suspecte din punctul de vedere al unui evaluator cinefil. Ele exploatează cumva facilitatea epică a unei catastrofe umane... În cazul dat, însă, Jasmila Žbanić ne-a prezentat o tragedie cinematografică de cea mai înalta probă!

 

Acțiunea filmului se desfășoară în 1995, la Srebrenica. Aida, o profesoară de limbă engleză din oraș, este angajată în calitate de traducătoare pentru unitatea de „căști albastre”. Armata lui Ratko Mladić înaintează și căderea orașului devine iminentă și evidentă. Mladić propune evacuarea civililor spre Kladanj, un alt orășel bosniac. „Căștile albastre” acceptă, deși par unicii care cred în sinceritatea generalului sârb. Spre marea surprindere a tuturor, femeile și copiii sunt separate de bărbați și toți sunt urcați în autobuzele aduse de oamenii lui Mladić. Majoritatea bărbaţilor au fost executați. Numărul celor masacrați doar la Srebrenica este evaluat la 4000 – 5000 de persoane...

 

Pe toată durata filmului, Aida încearcă disperat să-i salveze pe cei trei bărbați ai ei: soțul și cei doi feciori. Degeaba: „căștile albastre”, o unitate olandeză, respectă „à la lettre” acordul cu Mladić și refuză să-i adăpostească sau să-i ascundă... Tribunalul de la Haga a considerat mai târziu că statul olandez e direct responsabil de moartea a 300 de persoane.

 

Peste ani, Aida revine în oraș... În apartamentul ei locuiesc persoane care încărcau oameni în autobuz...

 

Primul meu reflex a fost să caut informații despre film și despre veracitatea evenimentelor prezentate. Pare că echipa a fost foarte maniacă la acest subiect și evenimentele au fost reproduse meticulos, până și intonațiile discursului lui Mladić...

 

Așadar, avem un mare film despre o tragedie care a avut loc cu 25 de ani în urmă. Protagoniștii acelor evenimente mai sunt mulți în viață... Filmul se privește foarte greu, la limita suportabilului, fiindcă deznodamântul este evident din start. De ce anume nu a luat filmul Oscarul, am scris cumva în numărul trecut și de la bun început: e un film dureros, curajos și incomod.

Partager cet article
27 octobre 2021 3 27 /10 /octobre /2021 20:46
Săptămâna în care a fugit Dodon

Săptămâna trecută am stat puțin de vorbă cu un înalt funcționar de stat din România. Vechiul meu prieten îmi spunea că revenise recent de la Chișinău, că a mers pân-într-acolo pentru a soluționa o chestiune destul de supărătoare, deşi, cred eu, nu prea importantă. Cam așa am putea să-l și descriem: un chițibuș foarte și foarte supărător în relația dintre Republica Moldova și România. Amicul meu mi-a spus că a avut discuții cu funcționari de la Ministerul de Externe și că a avut impresia că a vorbit cu persoane adecvate, deschise și cu care „se poate de înțeles”. Nu am împărtășit cu D-lui scepticismul meu, ci l-am întrebat dacă a rezovat „chestiunea”. Mi-a zic că încӑnu, că sunt necesare mai multe avize, dar că „a găsit înțelegere”şi este optimist.

Mi-am adus aminte de acesta discuție nu pentru a vă informa că există „chestiuni supărătoare” care trebuie rezolvate rapid și fară tergiversări, ci pentru că situația în sine îmi pare foarte simbolică pentru ceea ce se întâmplă la noi: toți ne consideră „băieți de treabă”, și asta-i bine, rămâne o nimica toată: să rezolvăm chestiunile supărătoare...

A FUGIT DODON Săptămâna trecută Dodon a depus mandatul de deputat și a plecat în Rusia. Nu știu de o fi revenit ori ba de atunci. E posibil să nu revină deloc. Dodon zice că va reveni la „teren”, că va cutreiera satele și orașele pentru a se vedea cu oamenii. Ceaïka, prietenul și partenerul de afaceri, zice că Dodon se va consacra promovării businessului rus în Moldova. Dar ținând cont de cine-i plătește și interesele cui sunt aparate cu atâta vehemență de PSRM, ne vine în minte o altă concluzie: curatorul de la Cremlin a decis că Dodon nu mai este util și va miza pe altcineva. Cu atât mai curios va fi să aflăm cine va fi succesorul lui Dodon și, îndeosebi, care va fi rolul rezervat PSRM-ului în spectacolul politic din RîMî conform regizorului de la Moscova.

CRIZA NON-EXCEPŢIONALĂ Francezii utilizează foarte des o expresie: „secretul lui Polichinelle”. Adică ceva care e considerat secret, dar e știut de toată lumea. Sincer, nu prea înțeleg de ce se numește situația respectiva „criză”. Cuvântul criză parcă ar conține în încărcătura semantică noțiuni precum „neașteptat”, „excepțional”, „anormal”... Or ceea ce se întâmplă este absolut firesc! Rusia face exact ceea ce spuneau zeci și sute de persoane cu ceva gărgăuni în cutia craniană. Dacă vă ajută cu ceva vă voi spune că în această capcană a căzut nu doar R. Moldova, ci întreaga Europă. Să ne fie tuturor de învățătură! Cu Rusia nu se poate discuta firesc, nu se poate sӑ devii dependent, chiar şi în proporţii mici faţӑ de orice resusrӑ care ar proveni de acolo! Dupӑ cum se spune, Rusia pedepseşte dur orice gest de prietenie! Asta dacă e să găsim și ceva pozitiv în toată această poveste.

Alt lucru bun: au stins focul haric... ptfu, „focul veșnic” voiam să zic (deși funcțiile sunt exact aceleași). Sper că această stingere va fi definitivă.

Pentru a rezolva „criza energetică” la Chișinău s-ar fi pornit... Kozak în persoană, care nu are nici în clin nici în mânecă cu Gazprom! Dar până la urmă a renunțat, căci devenea prea bătător la ochi. Iată eu stau și mă gândesc: dar oare nu există vre-o cale legală pentru a naționaliză sau dezmembra Moldova-Gaz?

TAUBER – LA BĂLŢI? Marina Tauber va fi candidatul partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți! Cu același succes aș putea și eu să candidatez la funcția de primar al... orașului Ceadâr-Lunga (unde nu am fost niciodată!). Tauber a mai fost primar: la Jora de Mijloc. Dar bălțenilor ar trebui să le amintim că Tauber a abandonat funcția de primar al Jorei de Mijloc de îndată ce a putut, la mai puțin de un an după ce și-a luat mandatul...

NE JUCĂM DE-A DEPUTAŢII Criza-i criză dar tetrisul e sfânt! În timp ce în Parlament se discuta proiectul de Hotărâre cu privire la propunerea declarării stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile (apropo, sunt suficiente elemente care ar putea trezi neliniște în acest proiect), deputatul Eugeniu Sinchevici era fotografiat jucându-se în tetris la telefon! Acest fapt ne spune multe în primul rând despre capacitatea de înțelegere a realității a lui Jenică. Eu pot înțelege că ți-e în cot, dar să nu fii conștient că în Parlament poți fi fotografiat în orice moment e chiar prea de tot! Dar poate că unui copil (căci are doar 22 de ani) am putea și să-i iertăm pofta de joacă? La urma urmelor, multe oare depind de un deputat, c-o fi de 20 ori de 70 de ani? Cum va decide partidul așa va fi!

OXIGENUL APĂ NU SE FACE 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova vor munci alături de colegii lor din România pentru a combate COVID-19. Toate bune și e frumos. Mi-ar place să înțeleg mai bine această decizie: este rezultatul firesc al uniformizării sistemului de sănătate și deplasării regulate de personal conform unui algoritm bine pus la punct pentru a palia absența de resurse în caz de crizӑ, sau e un act sporadic de propagandă? În ambele cazuri avem tot dreptu moral să ne întrebăm dacă situația în RM este suficient de bună pentru a detașa 32 de persoane în calitate de suport umanitar.

Cireșica de pe tort o voi trimite la Chișinău, dar nu găsesc un destinatar anume. Situația e următoarea: „Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un câine de rasa Pitbull, după ce acesta s-a năpustit și i-a omorât câinele, de talie mai mică, după care i-a atacat și soția.” S-a întâmplat în Parcul „Valea Morilor” din capitală. Aici sunt foaaaarte multe lucruri de chestionat: de ce se plimbă un câine „de luptă” fără botniță și fără lesă în spațiul public? / cu certitudine, acest câine are „obișnuința” să atace, cum de se permite așa ceva? de ce fel de handicap psihologic trebuie sӑ suferi ca sӑ antrenezi un câine sӑ atace? / de ce se plimbă atâtea arme „în natură”? / de ce lumea își face dreptate singură și nu apelează la forțele de ordine? / ş.a.m.d.

Doar „de ce”-uri. Dar gânditi-vă că aceste evenimente ar putea face și victime colaterale. Închipuiti-vă că ieșiți la o plimbare și „poc”! primiți un glonte rӑtӑcit...

Partager cet article
18 octobre 2021 1 18 /10 /octobre /2021 07:00
Săptămâna în care i-am mulţumit lui Putin

Eu nu știu când și unde anume sunt născuți și au crescut cititorii mei. Subsemnatul e născut și a crescut în falnicul oraș Bălți, acolo unde în 1998 se dădea electricitate câte 6 ore din 24. Autoruil acestor rânduri a învățat la Universitatea din Bălți care iarna nu era încălzită. Atunci când afară sunt -20°C e o experiență care nu se uită cu una cu două. În 1999 părăseam RîMî. Definitiv.

De câte ori nu m-au întrebat de atunci din ce cauză am emigrat!... Vorba lui Dodon: De-atâta!

RîMî a intrat cică în stare de urgență energetică. De ce? Vorba lui Dodon: De-atâta!

Sunt foarte supărat. Chit că vă doare pe toți în cot (presupun și eu, căci ați fi votat altfel ori de câte ori vi s-a prezentat ocazia). Și îmi vine să urlu de ciudă și de neputință. Și stiu că îmi veți răspunde, cei mai mulți: „Dacă ai plecat, ce te mai rățoiești atâta? Ne vom descurca și sunguri.” Sau altă chestie, mai soft: „Ce înţelegeţi voi? Noi aici trebuie să jucăm finuţ şi să facem strategii cu mai multe etaje şi mişcări înţelepte”...

Descurcați-vă! Căci eu nu știu ce să mai faci și ce (sau cum) să mai zici ca să fie înțeles o dată și pentru totdeauna: securitatea și independența energetică nu-i moft și nu-i jucărie. De statul „Rusia”, de CSI, de tot ce ține de așa numitul „russkii mir” trebuie de fugit ca de „ucigă-l crucea”, iar orice podeț – tăiat, ars, şi cenușa vânturată pe cea mai năprasnică furtună!

Am 11 ani de când doar despre asta lehăi. Uneori nu prea ai ce face, e drept, alteori conjunctura regională îți deschide bulevarde și îți așterne covoare roșii spre oportunități la care nici nu ai fi visat. Așa a fost în 2014, despre asta am scris și atunci... Degeaba. Am stat ca boii la poartă nouă și nu am mișcat un deget! Nici din coadă nu am dat! Vreți să știți ce mi s-a răspuns atunci? Poftim de cetiți, nu vă fie lene!

În 2021 Prim-Ministrul Republicii Moldova propune Comrat-ul drept candidat la capitală culturală a... CSI-ului!

Adevărul e că suntem astăzi conduși de feciori și fecioare de nomenclaturiști insignifianți de partid, de indivizi crescuți la călduț și deprinși cu bunicelul, nu în apartamente în care iarna se așeza promoroacă de un centimentru, nu în case în care nu era cu ce de aprins focul (ah, gardul din scândură de la ograda buneilor, prin ce sobe să fi ars?). Da, acești fii și fiice de activiști mărunți de partid, perfect acomodați timpurilor, care s-au învrednicit de diplome și programe de formațiune plătite mărinimos de stat, pe care le transformă și pe astea abil în „diplome”, ne toarnă astăzi macaroane pe urechi, cu un accent palatalizat chișinăuean execrabil, pe care-l numesc totuși „limbă română”, despre pace socială, despre strategii de politică externă nonconflictuală și multe alte aberații de acest fel. Acești epigoni ai lingăilor de partid de altădată sunt astăzi la putere! Iar noi îi admirăm și așteptăm minuni! 

Știu că nu vă place ce citiți aici. Nici mie nu-mi place. Dar cred că cineva trebuie s-o spună cumva. Nu se mai poate suporta această batjocoră continuă, minciuni peste minciuni. Ăștia despre care vă scriam vor fi bine. Vor plăti mai scump, ei au de unde, dar vor fi bine. Se vor văicăra puțin pe rețele, în articole de presă și pe video-bloguri, dar vor fi bine... Se vor mai scărmăna în public de dragul show-ului mediatic, dar vor fi bine.

xxx

P.S.: Cândva demult, pe vremea când Putin ne băga un embargo la vinuri, glumeam și ziceam că ar trebui să-i punem dictatorului de la Kremlin un monument în PMAN la Chișinău... Grație acelui embargo industria noastră vinicolă a început a se dezvolta cu adevărat!

Tovarășe Putin, am și eu o rugăminte: dacă tot noi suntem idioți și proști și nu pricepem de bună voie, fie-vă milă: tăieti dreacului gazul de tot! Și nu doar gazul: tăieti ce aveți de tăiat și basta!

Partager cet article
12 octobre 2021 2 12 /10 /octobre /2021 22:45
Insuportabilele fiinţe lejere

Ce mărunţi au devenit poeţii!

Sunt într-atât de mici

Incât de-abia de mai pot potoli

Setea de greu

 

Şi ce mare e setea de greu!

 

Ce de-a Euri în cărţile lor!

Dar conservanţii, oricâţi n-ai aduna,

Nu-i fac mai durabili

Şi nici mai grei

 

Totuşi „Insuportabila lejeritate a fiinţei

Era despre altceva...

Partager cet article
11 octobre 2021 1 11 /10 /octobre /2021 08:00
Săptămâna în care a căzut tot

Mă așez eu vineri seara să scriu editorialul, despre procurori și transnistrii, și când colo: Germania 0 - România 1 ! (min. 28). La fotball. În Germania. Meci oficial. Seniori, nu dame sau copii-juniori. Uite-așa o situație... Cum să scrii?...

Mno, bine, dragii mei, oricum nu înțeleg nimic în toată povestea asta cu reținerea procurorului și spectacolul ieftin cu mascați și tot. Mai bine zis, am eu niște presupuneri (care nu-i exclus să se concretizeze zilele următoare), dar voi fi cuminte și voi păstra „secretul” până în momentul în care nu va mai fi niciun secret pentru nimeni. Vă zic doar să notați un cod secret din două litere – R.E. –, iar atunci când totul va deveni limpede ca lacrima de crocodil să nu uitați să mă întrebați ce aveam în vedere. Să am și eu o dovadă că nu am trișat și un motiv să vă mai zic o dată: știam eu!

Jocu-i joc și hârjoneală, dar să trecem la cea mai mare noutate a săptămânii: a căzut Facebook! Cred că aceasta a fost nouatatea care a afectat cu adevărat majoritatea populației și nicidecum altceva.

Bine, au mai căzut câțiva şi câte ceva: au căzut din cer niște acte (acest dosar poartă falnicul nume „Pandora papers”) cu milioane și miliarde din zone offshore, a căzut guvernul la București, a căzut și procurorul general de la Chișinău... Iar astăzi a căzut și o noutate mai îmbucurătoare: cică a căzut și prețul la gaze în Europa. Încă e scumpușor, dar cine știe? Poate cade mai departe și săptămâna următoare.

CĂDEREA PROCURORULUI Despre procuror, pentru moment, vă voi spune doar că toate chestiile astea seamănă teribil cu tot ce am trăit pâna acum: o banală bătălie de clanuri mafiote. Am să vă explic din ce cauză. Închipuiţi-vă o persoană de undeva de departe, dar care nu ar avea „conflicte de interese” în zonă și care ar urmări ce se întâmplă în R. Moldova. Să zicem, pe cineva din Australia. Bine, știu că e puțin verosimil, că un australian ar fi mult mai afectat dacă cangurii i-ar mânca plantația de eucalipți, dar... țicniți sunt mulți prin lume. Și-apoi cine știe, poate că o fi ajuns și pe la el cândva v-o moldoveancă angajată în calitate de mulgătoare la ferma de ursoaice coala și, vrăjit de dibăcia mâinilor ei, i-a propus să rămână pe o perioadă mai lungă. S-or fi și căsătorit, căci altfel cum am explica un interes continuu față de progresele „democrației” în R.M.? Cred că „australianul” nostru ar fi constatat un singur lucru: vin roșii - se înroșesc și funcționarii, vin verzii – înverzesc, s.a.m.d. Invariabil. Doar culorile se schimbă. Tradițiile însă sunt păstrate cu sfințenie.

Dar fiindcă eu nu sunt australian, şi chiar de sunt departe, mă consider o persoană chiar foarte interesată, mă voi limita, pentru moment, la câteva întrebări:

1.   Guvernarea avea un plan bine elaborat, în mai multe etape, cum să-l scoată din funcție pe Stoianoglo și nici nu prea au făcut mare secret din asta. Erau chiar destul de avansați în „proiect”. Ceva însă i-a făcut să abandoneze planul inițial și să acționeze foarte rapid. Ce anume?

2.   Stoianoglo a fost reținut de SIS. De ce?

3.   Jurnaliștii din Moldova, din toată nebuloasa dosraului Pandora, au gazit doar milioanele lui Plahotniuc. Alte conecțiuni cu Republica Moldova chiar nu s-au găsit? Ori nici nu s-au căutat? Există oare o legătură între dosarul Pandora și spectacolul cu focuri de artificii din R. Moldova?

4.   În afară de președinții și miniștrii cu care s-au lăudat oficialii pe rețele, în Republica Moldova au tot fost înalți funcționari europeni și americani, iar ai noștri au plecat la Moscova să se vadă cu Kozak. Se pare ca totul se învârte în jurul Transnistriei. Ce și-au spus? E liniște totală din această parte...

Iată așa întrebări îmi pun eu în legătură cu căderea lui Stoianoglo.

P.S.: Până am terminat eu de scris acest text, s-a terminat și meciul de fotbal. Echipa Germaniei a învins cu 2-1. Fiindcă fotbalul e un joc care se joacă în 22, dar la urmă câștigă nemții.

Și în geopolitică cum o fi? Avem oare șanse să ne calificăm?

Partager cet article
6 octobre 2021 3 06 /10 /octobre /2021 21:53
OSCARs 2021: Retrospectivă

Lista completă a trofeelor care au fost decernate la gala Oscar 2021.

Cel mai bun film: "Nomadland"

Cel mai bun regizor: Chloe Zhao ("Nomadland")

Cel mai bun actor în rol principal: Anthony Hopkins ("The Father")

Cea mai bună actriţă în rol principal: Frances McDormand ("Nomadland")

Cel mai bun actor în rol secundar: Daniel Kaluuya ("Judas and the Black Messiah")

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Yuh-Jung Youn ("Minari")

Cel mai bun lungmetraj internaţional: "Another Round" (Danemarca)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Soul"

Cea mai bună scenografie: "Mank"

Cel mai bun scenariu adaptat: "The Father"

Cel mai bun scenariu original: "Promising Young Woman"

Cea mai bună imagine: "Mank"

Cel mai bun montaj: "Sound of Metal"

Cea mai bună coloană sonoră: "Soul"

(ACEST TEXT A FOST PUBLICAT ÎN REVISTA CULTURALĂ « TIMPUL », Nr. 5)

Occidentul a abdicat! De-abia de i s-a presărat puțină sare pe coadă și s-a retras speriat în propria-i cochilie... Iată impresia generală pe care mi-a lăsat-o lista premiaților. Să detaliem puțin:

Ediția “Oscar” din 2021 mi s-a părut una din cele mai sărace, cinematografic vorbind, din toate cele pe care le-am urmărit. În mod special, îmi pare enorm decalajul față de paleta filmelor din 2020. Adevărul e că 2020 a fost unul somptuos și excepțional: „Parasite”, „Joker”, „1917”, „Jojo Rabbit”, „Marriage Story”, „Once upon a time… in Hollywood”: ce florilegiu! Cred că fiecare din aceste filme e peste oricare din cele prezentate în 2021...

O fi Covid-ul de vină? Nu cred. Un film nu se face în doar câteva luni. Cred că adevărata cauză rezidă în altă parte: ideologia omoară orice artă, nu doar cinematografia... Hollywood-ul, servind alte cauze decât arta cinematografică, își taie creanga pe care stă. Hollywood nu știe să facă propagandă. Mai bine zis, știe, dar niciodată nu a băgat un convențional „Rambo” în vitrină. Trădându-și propria esență își va pierde inevitabil din lustru...Mai mult decât atât: Hollywood-ul a devenit fricos. Subiectele pe care le tratează sunt mărunte și secundare. Drept rezultat obținem un fel de angajament „politic corect”, care sună fals și pipernicit: niște filme de mucava...

Doar trei filme mi s-au părut că ar merita cu adevărat atenția cinefililor: "Sound of Metal", „Nomadland” și „Minari”. Până la urmă juriul a scos, cu o excepţie (dar strigătoare la cer), ce a fost mai bun de scos din lista nominalizărilor prezentată.

Sound of Metal” de Darius Marder a fost preferatul meu film din cele nominalizate, iar Riz Ahmed a meritat incontestabil distincția pentru cel mai bun actor! Filmul ne prezintă povestea unui toboșar care-și pierde treptat auzul. Iar odată cu această „pierdere” trece inevitabil într-o altă lume, într-o altă viață, cu codurile și personajele sale. Filmul este despre rezistență și eforturile disperate ale eroului de a reveni în lumea lui obișnuită, eforturi care, vă dați bine seama, sunt sortite să ramână vane. O sagă despre resemnare şi acceptarea inevitabilului. Dar și multe alte fire epice subtile (care și fac un film cu adevărat bun!) pe lângă trama principală: film despre un sacrificiu ratat, despre încastări sociale, despre micro-comunități și presiunea cvazi-dictatorială din sânul lor, desre curaj... De privit!

„Nomadland” de Chloe Zhao a fost câștigatorul oficial al anului. A luat premiile pentru cel mai bun film, regie, iar Frances McDormand - pentru cel mai bul rol feminin și acesta din urmă îmi pare incontestabil. Nici premiul pentru cel mai bun film nu este scandalos, de fapt, fiindcă el corespunde mult mai bine spiritului premiului „Oscar” decât „Sound of Metal” (scriam anul trecut că „Joker”, și nu „Parasite”, ar fi trebuit să ia Oscarul, anume din această cauză). „Nomadland” e un road-movie somptuos și poetic care se desfăşoară pe fundalul unei drame sociale și individuale. E o adevărată panoramă cinematografică care, chiar dacă recurge deseori la un instrumentariu prea ușor – somptuozitatea peisajelor Statelor Unite -, este multidimensională și plină de dramatism. În copilărie citisem undeva că un mega-meteorit ar putea „dezbate” Pământul de pe traiectoria sa gravitațională... Nu știu cât de fondat științific este acest scenariu-catastrofă, dar e cert că mult timp am trăit cu această frică. Într-un fel, exact asta se întâmplă cu personajul principal din „Nomadland”: un accident industrial o aruncă pe eroina filmului din câmpul gravitațional al unei vieți sedentare de oraș provincial pe drumurile Americii de Nord și, după cum o vom contsata pe durata filmului, într-un mod ireversibil.

„Minari” de Lee Isaac Chung: ah, dacă s-ar fi învrednicit acest film de un adevărat final! Filmul ne prezintă povestea unei familii de coreeni (tata, mama, o fiică și un băiat) care se instalează undeva în Arcansas și care încearca din răsputeri să-și facă o stare. Visul tatălui e să pună o livadă și o gradină. La scurt timp li se alătură și bunica care vine direct din Corea (Yuh-Jung Youn a luat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar feminin, perfect meritat). Locul pare însa să fie blestemat: băiatul suferă de inimă, izvorul seacă, comerciantul refuză să cumpere roada, bunica are atac cerebral și dă foc la hambar, femeia nu acceptă visul bărbatului... Numai că boala băiatului dispare aproape misterios, iar undeva în pădurea din vecinătate crește luxuriant o plantă aromatică adusă din Corea de bătrână și semănată acolo împreună cu băiețelul. Planta se cheamă Minari. Un imn vieții, muncii și perseverenței. „Visul american” există și va mai crea încă multe capodopere, inclusiv cinematografice!

Pentru celelelalte filme ne vom limita la câte o frază – două, atât cât merită:

„The Father”: Anthony Hopkins a făcut tot ce i-a stat în puteri. I s-a dat și un Oscar pentru chin, dar i s-a dat mai mult pentru nume. Degeaba. Filmul e mediocru și sună fals. În rest, o oră alături de un bătrân e o investiție mult mai bună și mai utilă.

„Mank”: Dacă doriți să vedeți un film bun în alb-negru, vă recomand „L’Artiste” de Michel Hazanavicius. Dacă doriți să aflați ceva despre Mankiewicz, căutați mai bine biografia pe net. Filmul lui lui David Fincher e plin de clișee și prejudecăți stângiste, deseori frizând ridicolul. Și la ce i-a trebuit lui Fincher să-l facă alb-negru?...

„Judas and the Black Messiah”: Filmul parcă e finanțat de mișcarea BLM. Probabil după ce și-a cumpărat vilă de milioane, doamnei i-au mau rămas bani și de-un film... În afară de orice glumă, filmul nu prezintă niciun interes, chiar dacă-i făcut meseriaș, ca la Hollywood.

„Promising Young Woman”: Acesta e pus pe altarul feminismului. Povestea unei tinere care se răzbună mulți ani după ce în tinerețe prietena ei a fost violată la o petrecere cu mult alcool. Meseriaș și acesta, dar plat. De duzină.

„The Trial of the Chicago 7”: Încă un film din competiția pentru marele titlu. E din categoria filmelor despre procese de judecată. Multe personaje, dar prea extravagante pentru genul respectiv și pentru a fi credibil. Dacă vă interesează un film bun din această categorie, vă recomand „Dark Waters” de Todd Haynes.

Dar cel mai scandalos mi-a părut totuși premiul pentru cel mai bun lungmetraj internațional. Este de fapt decizia care a generat și intonația acestui text. Cum?! Cum poți acorda acest premiu pentru “Another Round” (un film, cert, bunicel, dar care rejoacă o placă despre ravagiile alcoolismului, uzată demult) când ai în competiție “Quo Vadis, Aida?” (dar acest FILM e atât de mare încât merită un text aparte)?!

Pe bune, Occidentul a obosit... și a abdicat.

Partager cet article
4 octobre 2021 1 04 /10 /octobre /2021 18:53
Săptămâna în care Chişinăul a încasat două goluri

Cum n-ai suci-o și cum n-ai întoarce-o, dar noutatea săptămânii a fost victoria celor de la Sheriff Tiraspol asupra legendarei Real Madrid pe Santiago Bernabeu.

Mare mi-a fost mirarea când am văzut multitudinea de mesaje jubilatoare pe pereții rețelelor de socializare, dar și mai mare stupoarea când am văzut numărul articolelor pline de extaz și bucurie după victoria echipei de la Tiraspol. Partea ce ține de mitul David vs. Goliat poate fi lesne înțeleasă, dar iată argumentele despre „imaginea Moldovei” și „sportul care unește” le vom demonta imediat, ca să nu prindă cumva rădăcini.

Să nu credeți că Moldova a avut de câștigat ceva ieri. Dimpotrivă. În acea seară, după meci, spălam vasele și ascultam radioul. În acele zece minute rezervate meciului respectiv (era și firesc, ei au dedicat seara meciului PSG – Machester City) comentatorii francezi au descris cu destul lux de amănunte și au pipărat doar așa cum un francez poate s-o facă echipa de la Tiraspol. Au spus că proprietarii clubului sunt agenți KGB, că și-au făcut averea din comerț cu produse petroliere, țigări și alcool. Toate bune, nimic fals sau care ar putea să ne surprindă, nu-i așa?, doar că ei nu au spus nimic despre faptul că e o echipă din Transnistria, o regiune separatistă care nu este controlată de Chișinău, ci au prezentat-o ca pe o echipă... moldovenească. Despre "imagine" vorbeați? Ok...

Cât privește „sportul care unește”, asta funcționează doar în cazul în care sportul este practicat în acest spirit, ceea ce nu este nicidecum cazul Sheriffului. Altfel nu ar fi publicat clubul o felicitare oficială cu ocazia a 30 de ani de „Independență” a „statului Transnistria”. Apropo, cum stăm noi cu regulamentul UEFA la acest capitol? Și celor de la Real Madrid, le-a explicat careva cum stăm noi la capitolul securitate în acea zonă? Poate ar fi cazul ca R. Moldova oficială să-i preîntâmpine că dacă pățește ceva Benzema, Hazard & Co la Tiraspol Chişinăul nu poate purta nicio răspundere? Cred că o simplă scrisoare, știți, din alea care circulă astăzi din ce în ce mai mult, cu declinare de răspundere oficială, ar fi suficientă.

Ori poate tot de dragul „sportului care unește” au drogat rușii sute de sportivi pentru ca să câștige jocurile olimpice? Ori poate, elementar, au vrut să arate lumii cine e mai „tare pe raion”?...

Ce ne mai rămâne? Ah da, un detaliu: nu știu cum se face, dar de câțiva ani suntem reprezentați la diverse foruri internaționale (pe care noi, e drept, le snobăm umblând cu nasul pe sus), gen Eurovision sau varii competiții sportive, de către indivizi care se străduie din răsputeri să ne prezinte drept membri a ceea ce se numește „Russkii mir”. Vă mai aduceți aminte cu câtă asiduitate se băga Kirkorov pe lângă Gordienko, reprezentanta Moldovei la Eurovision?

Dacă nu v-am convins, puteți citi și ce a scris Sorin Ioniță la subiect.

GRĂNICERI Între timp, probabil din acelaşi exces de fraternitate, similar cu „sportul care uneşte”, separatiştii au mai instalat un post de „grăniceri”.

LACTate DE LA SIBIU Nu au trecut nici 30 de ani și iată că lumea a început să se întrebe: oare ce e „conflictul Transnistrean”? Hmmmm... Mare mister! „Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean” (LACT) din Sibiu în colaborare cu Asociația de Istorie Balcanică (AIB) din București au anunțat lansarea unui nou proiect internațional de cercetare: „Conflictul armat de pe Nistru – implicații politice și sociale pentru Republica Moldova”. Nu am de unde să știu ce va fi în acest studiu, „breakthrough” în gândirea științifică, fară îndoială, dar nu știu din ce cauză parcă simt un fel de anxietate... Nici nu știi cum ne pomenim cu o nouă viziune, inedită, asupra „conflictului transnistrean” pe urma acestui proiect. Nu de alta, dar viziuni din partea „lumii academice”, inedite și originale, „out of the box”, am mai văzut de-a lungul timpului, cu teorii începând cu războiul „directorilor roșii”, trecând prin „marele banditism” și terminând, mai recent, cu „războiul civil”! De aia și-i iubim noi pe cercetători: au imaginație și caută originalitate în toate câte întreprind!

PACIFICATORUL STEINMEIER Nu știu cum ceilalți, dar eu unul habar nu aveam cine e președintele Germaniei (pariez că nu sunt unicul) până nu demult, iar numele lui îmi este asociat cu... Ucraina. Mai cu seamă cu acele protocoale și propuneri de „soluționare” a războiului ruso-ucrainean din Donbass. Propuneri devastatoare și umilitoare pentru ucraineni, în treacăt fie spus. Săptămâna trecută Steinmeier a fost la Chișinău. S-a văzut și cu Kulminski. Nu știm dacă a mai adus ceva (niște protocoale secrete?) și pe lângă cadoul de 10 mln de euro. Dar dacă îl vom găsi pe lista administratorilor la Nord-Stream 2, spre exemplu, peste vre-un an, nu cred că ar trebui să ne mire prea tare.

GAVRILIŢĂ LA BRUXELLES Pe lângă Steinmeier, la Chișinău a fost și președintele Sloveniei, iar Gavriliță a fost la Bruxelles. Toată această activitate nu este altceva decât o tentativă disperată de a salva „soldatul Ryan”, statul „Republica Moldova”. E firesc. Fără acest „stat” toți acești președinți-miniștri-consilieri-ambasadori ce devin? Cine să mai aibă nevoie de ei? Dar o simplă consultare a statisticilor demografice ne va pune în faţa fatalităţii: acest lucru nu mai este posibil! TVR ne spune că 23% din populația țării o constituie acei care au depășit vârsta de 60 de ani... Dar şi despre asta vă scriam mai demult.

EXTINDEREA UE SE AMÂNĂ Citiți, vă rog, acest text în care vă explicam din ce cauză Republica Moldova nu va adera în viitorul imaginabil la UE și unde vă spuneam că țările din Balkani sunt la rând, nu noi. Dar săptămâna trecută europenii au anunțat că și aceștia din urmă vor trebui să aștepte un timp indefinit. Popușoi însă îndrăznește să spună că abia spre 2025 R. Moldova va face cerere de adeziune! Credeți-i, oameni buni, credeți-i...

FĂRĂ MEMORIE Mai an era lansat un film despre deportările moldovenilor perpetrate de către sovietici... Un adolescent de 14 ani care a jucat un rol în acel film destăinuia că a aflat despre acest tragic epizod din istoria noastră pe platoul de filmare... Cred că acest fapt m-a marcat destul de mult atunci: nu puteam să-mi imaginez că la 14 ani, un adolescent trecut prin sistemul nostru de învățământ, prin școli „de elită” chiar, să nu știe nimic despre istoria acestei țări... Săptămâna trecută, la Muzeul Naţional de Literatură "Mihail Kogălniceanu" a fost lansată „Cartea foametei” de Larisa Turea, o nouă ediție. O carte pe care eu o consider drept una care trebuie să facă parte din lista lecturilor obligatorii în școli! Dar noi nu citim... Iar cei care nu citesc pierd memoria cu 48% mai repede... Și când nici nu o ai, cum se prezintă lucrurile?...

Ferice de fotbal, căci mai strigăm câte un „gooooooool” din când în când... Chiar și atunci când sunt marcate în poarta noastră.

Partager cet article
3 octobre 2021 7 03 /10 /octobre /2021 19:30
Cum, când şi cu cine ?

Într-un schimb recent de mesaje (de acum două săptămâni) despre soarta Republicii Moldova am ajuns, inevitabil (fiindcă această inevitabilitate este astăzi o categorie obiectivă, indiferent de subiectul abordat) să discutăm despre Unire. Și persoana cu care discutam mi-a adresat întrebarea respectivă: „Așa este, dar cum, când și cu cine?”

Răspunsurile la această întrebare merită, cred eu, un spațiu ceva mai mare decât un chat pe Messenger. Vom și încerca. Și vom începe cu cu cea mai complicată componentă a cestui triplet:

CUM?

Cum anume se va întâmpla re-Unirea nu o știe nimeni și vă asigur că acel care vine cu un scenariu programatic ori minte, ori e politician. Digul se va rupe oricum fiindcă presiunea e prea mare și toate șansele Republicii Moldova de a-și pereniza instituțiile statale au fost ratate strălucitor, iar cei care au subminat decisiv acea construcție ipotetică au fost chiar anti-unioniștii (vedeți aici mai multe detalii la subiect, într-un un text din februarie 2018).

Istoria ne poate prezenta numeroase și varii pilde despre cum poate fi reunificat un teritoriu, de la decizii pașnice (iar noi suntem protagoniștii unuia din cele mai strălucitoare exemple de acest fel, cu Unirea principatelor Moldovei și Țării Românești din 24 ianuarie 1859) și până la băi de sânge... Nu voi greși prea mult, cred, dacă voi afirma că am prefera cu toții ca re-Unirea să se producă cât mai armonios posibil, cât mai „controlat” și fără explozii sociale.

Deaceea în loc de încercările disperate de a astupa breșele din digul imaginar sus-menționat, trebuie de făcut exact contrariul. Ceva care funcționează întotdeauna și în orice situație: adevărul! Să încetăm cu minciunile, să încetăm să mințim și să construim castele din nisip imaginare. Mă refer, în primul rând, la acea himeră care li se prezintă cetățenilor referitoare la „integrarea europeană”. S-o spunem clar si răspicat:

Republica Moldova, în calitate de stat independent, nu se va integra în viitorul imaginabil în Uniunea Europeană!

Ceea ce înseamnă că șanse la o viață decentă vor avea doar tinerii cu locuri de muncă la firme nou create și prospere (de fapt, aceştia nici astăzi nu o duc rău). Marea majoritate însă vor continua o existență la limita decenței... Toate speranțele se sparg inevitabil de un fapt macabru: anul în care în Republica Moldova s-au născut mai mulți decât au murit a fost... 1999!

Iată deci de unde trebuie să pornim: de la refuzul minciunii! Celelalte sunt variabile ajustabile.

CÂND?

Dacă ar fi întrebat cineva cu doar o săptămână înaintea căderii zidului de la Berlin când acela ar urma să cadă, mă îndoiesc că ar fi obținut multe răspunsuri cu un orizont de doar șapte zile. Cu toate acestea zidul a căzut, iar soldații nu au îndrăznit să tragă. Cu doar o zi înaintea de celebrul discurs al lui Ceașescu de la balcon, cota lui de popularitate era de 97-98%. Știm cu toții ce a urmat. Problema nu este când. Pe parcursul a 30 de ani de „Independență” istoria a fost mărinimoasă și ne-a oferit câteva ocazii enorme de a înfăptui Unirea, dar noi ne-am făcut a nu le observa. De ce? Fiindcă în capul mesei a stat și mai stă minciuna. Astfel, la această întrebare – Când? – nu am decât un răspuns: Oricând! Să ne ocupăm de ceea ce ar trebui să fie datoria fiecărui cetățean onest: triumful adevărului. Iar venerabila doamnă Istoria ne va răsplăti la un moment dat și ne va deschide vraiște poarta. Și asta poate fi peste câțiva ani, peste cêteva luni, dar poate fi și mâine. Și nu se va pune de-a curmezișul nici poliția, nici armata și nicio „mare putere”.

CU CINE?

Când mă întreabă careva „Cu cine?” îmi vine să-i răspund imediat: „Cu tine!”. Nu există alt răspuns. Fiecare pentru sine este făcător de bine. Nimeni nu va veni din exterior să facă ceea ce avem de făcut. Faptul că nu suntem înca re-uniți nu este vina „marilor puteri”, ci doar a noastră.

Doar ignoranța, lenea și confortul conformist (ale noastre, nu ale cuiva din exterior), indiferența față de soarta oamenilor, fac să perpetuăm devastatoarea și aberanta experiență „Republica Moldova”.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher