Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
11 mars 2020 3 11 /03 /mars /2020 07:00

Das Finstere Tal (2014, Andreas Prochaska, Austria. Rom: „Valea sumbră”): Oricât de straniu nu ar părea, dar acest film este un... western în toată firea! Şi apropo unul nu rău deloc. Scenariul e simplu: un sătuc pierdut în Alpi. Localitatea este terorizată de către o familie de derbedei în frunte cu bătrânul tată... Nimic nu se face în sat fără concursul lor. Nici chiar nunţile, în special partea aia cu dreptul la prima noapte... Dar iată că în sătuc vine un fotograf necunoscut să înveşnicească măreţia peizajelor alpine. Şi îi curăţă pe toţi fraţii derbedei... Un act de răzbunare bine gândit şi perfect executat. Dacă scenariul pare a fi unul banal, tipic pentru western-uri, realizarea filmului este excepţională. Imagini superbe, o bandă sonoră de calitate în disonanţă cu epoca din film, artişti ce joacă incredibil de bine... Un western superb!

The Salvation (2014, Kristian Levring, Danemarca – Marea Britanie – Africa de Sud): Iată încă un western care nu are treabă directă cu Statele Unite. Realizat de un danez, filmul nu putea să nu vorbească despre un... danez. Dar acţiunea este totuşi plasată în SUA. Un pionier danez îşi aşteaptă soţia şi băiatul care vin la el din Danemarca. Dar în drum spre ferma sa, soţia şi băiatul sunt omorâţi de către oamenii unui oarecare Delarue. Pionierul îi omoară la la rândul său pe asasini. Delarue însă nu poate accepta o rebeliune în „teritoriul” său. Începe o luptă epică între pionier şi bandit... Realizare superbă si aceasta, cu decoruri somptuoase, pe alocuri de-a dreptul suprarealiste. Scenariul se prezintă ceva mai complex decît într-un un western banal... Firul epic este alimentat în permanenţă de personaje şi micro-povestioare una mai savuroasă decât alta şi un happy-end apocaliptic cu turnuri de petrol... De privit!

Partager cet article

9 mars 2020 1 09 /03 /mars /2020 12:28
Săptămâna în care a murit şi Zimbru

„— Fugi, frate, că de te va găsi zmeul aici, te va omorî.

— Ian spune-mi — întrebă Făt-Frumos — ce semne are zmeul când vine?

— El își trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult și buzduganul veni; și după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos luă buzduganul și, învârtindu-l de trei ori, îl azvârli înapoi la zmeu; apoi încălicând pe cal, se duse de se ascunse subt podul de argint. Zmeul veni numaidecât, dar cum ajunse la capul podului, calul începu a sforăi și a se trage înapoi. Zmeul îi dete cu scările și-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mergi nainte! că nu mi-e frică de nimeni, decât de Făt-Frumos, dar el este pe tărâmul cellalt și nu crez să-i fi adus corbul osciorul și vântul perișorul.

— Ba poate l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Zmeul se repezi la dânsul și-i zise:

— Cum vrei să ne batem? În săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, zise Făt-Frumos.

Apoi după aceea amândoi voinicii se luară la luptă: zmeul aduse pe Făt-Frumos și îl băgă în pământ până la genunche. Făt-Frumos învârti pe zmeu și, băgându-l în pământ până la gât, îi tăie capul pe când calul lui omora pe al zmeului. Făt-Frumos scoase un bici și, plesnind de trei ori, făcu palatul zmeului o nucă, o băgă în buzunar și plecă înainte.”

(„Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos”, „Basme” de Nicolae Filimon)

 

 

În mare, în Republica Moldova au existat două echipe de fotbal: „Nistru” Chișinău și „Zarea” Bălți. Și doar o singură echipă participa în campionatul de elită al URSS (un campionat destul de tare, de altfel): „Nistru”. Mai târziu, „Nistru” a fost renumită în „Zimbru” (De ce? Cu ce nu era bun „Nistru”?) , iar „Zarea” în „Olimpia” (aici se întrevede o logică clară). Săptămâna trecută a devenit oficial: „Zimbru” nu mai este. Echipa s-a retras din toate competiţiile. Care mai avea o iluzie, acum e clar: fotbalul în RîMî a murit definitiv. Și nu există nicio condiție ca el să „renascӑ” în acest stat. Fotbalul e un sport specific. El nu apare de nicăieri...

Şi dacă tot am început cu o ştire din astea „pop”, vom mai rămâne puţin:

EVRA-PILOTKA Din RîMî va pleca la Eurolizion fata cu pilotkă, nelipsită de la toate evenimentele socialiștilor, o oarecare Gordienka. Ea s-a dovedit, ce surpriză!, mai savuroasă decât vinul lui Parfeni, interpretând o piesă de... Kirkorov, prietenul căpșunar al lui Dodon (apropo, eu le-am ascultat pe ambele: piesa lui Parfeni chiar e mai bună)! Eurovision demult s-a transformat la noi în armă propagandistă, evenimentul fiind folosit pentru a demonstra „boborului evropeian” cărui spațiu „cultural” aparține RîMî. E suficient să vedeți care ne-au fost candidații pe parcursul anilor... Gordienka a publicat și un video în care se arată indignată de atacurile pe care le-a primit și în care vorbește... rusește, desigur. În principiu, sunt de acord cu purtătoarea de pilotkă națională: nu cred că au fost plătiți membrii juriului. Nici măcar de asta nu-i nevoie... Ei și așa știu când și ce fund anume se cuvine de lins. Conjunctură, tovarăși!

ATUNCI CÂND CADE BUZDUGANUL Tot zădărând și zgâncilind rănile vechi, guvernanții au reușit în sfârșit să scoată veteranii războiului de pe Nistru în stradă... Unul din ei, învârtind un buzdugan în mână a spart o ușă de la guvern. Simbolic şi puternic gest! Sunt sigur că poliția îl va pedepsi exemplar. Să știe toți! În cadrul acestor altercații stradale un consilier de-al lui Chicu, generalul Anton Gamurari, le-a arătat veteranilor un gest obscen şi după povestea cu buzduganul a fost rugat să plece din funcţie. Nu sunt sigur însă că Gamurari e o supapă suficient de largă, căci obida e mare și nu-i de azi. În veterani a dat cui nu i-a fost lene până acum: „Guvernul de la Chișinău are tot interesul să faciliteze, să ușureze viața concetățenilor, care în virtutea unui război civil din 92, trăiesc în regiunea transnistreană” zicea ex-ministrul Nicu Popescu în iulie 2019. E drept că a doua zi recunoştea că a comis o gafă, iar astăzi zice următoarele: „Pe 2 martie 1992 a fost scrisă o filă neagră în istoria Republicii Moldova: conflictul armat de pe Nistru. Federația Rusă a încurajat și alimentat acest conflict prin acțiuni politice, diplomatice, mediatice și militare. Propaganda deșănțată împotriva Independenței Moldovei a fost una dintre principalele cauze în izbucnirea conflictului, iar forțele militare ruse au acționat și intervenit pe față în sprijinul forțelor separatiste și împotriva statului Republica Moldova”. Chiar şi această declaraţie poate fi lesne atacată, dar întrebarea e alta: una din ele e cu certitudine o declaraţie de conjunctură (iarăşi ea, bat-o vina!). Cum credeti, care anume din ele?

„NOUA” COALIŢIE Până la urmă, Candu pare să aibă dreptate: PDM-ul s-a destrămat din cauza unei iminente coaliții cu PSRM. În fine, e amuzant oarecum să citești presa de la noi. Știrea respectivă e prezentată drept eveniment! Adică până acum nu era coaliție, dar de acum încolo va fi? Haida-de! Nu uitați un lucru: PSRM de unul singur, fără voturi suplimentare de la ceilalți nu poate nimic. La acest subiect mai am două curiozități. Prima: Diakov vrea jumătate din ministere. Care sunt 9 la număr. I-ar reveni deci 4 miniștri și jumătate. Interesant, pe cine l-ar tăia în două Diakov de dragul armoniei coalizante? Și a doua: PAS zice: „Înțelegem că un grup de deputați vulnerabili vor merge la Consiliul Politic să transforme o decizie dictată de Igor Dodon în decizia Partidului Democrat. Pe umerii membrilor Consiliului Politic al partidului stă o responsabilitate enormă în fața propriilor alegători, care în majoritatea lor sunt pro-europeni”. Oare alegătorii PAS de care or fi? Pro-europeni ori ba? Şi dacă sunt pro-europeni, atunci de ce ACUM a putut face coaliţie cu Dodon, iar PDM – nu? Eu unul nu văd nicio diferenţă. Dar... Conjunctura, tovarăşi!

POLIŢIA A SPART BANCA! Stoianoglo anunță că a ordonat reținerea a 4 manageri de la BNM, Tăbârţă, Sturzu, Cincilei și Drăguţan. E timpul de făcut loc pentru băieți din „noua” coaliție! S-a schimbat conjunctura! Nu carecumva să credeți altceva. Iar ca să înțelegeți mai bine cât de statornic este totul, parcurgeți candidații pentru locurile vacante la CSM. Și declarațiile lui Morari despre dosarul finanțării PSRM merită luate în seamă. Cică vrea să se adreseze la CEDO. Dacă e mai mult decât o amenințare sterilă, înseamnă că are cu ce se adresa la instanța europeană...

FREE PLATON! Săptămâna care a trecut a plouat cu știri despre Platon. Declarații de-ale lui (îi dă cu declarații mai ceva ca unul în libertate), amenințări cu dezvăluiri (iar aruncă cineva în aer cu „clasa politică”?), știri din Rusia referitoare la Platon... Ultimul „mare deţinut” vrea să iasă! Fiindcă-i favorabilă conjunctura!

CONJUNCTURĂ STABILĂ Dar iată în exterior conjunctura rămâne precum a fost. Dodon și socialiștii sunt și vor rămâne niște paria pentru lumea bună. În naivitatea lor, de alde Ciocoi și compania au considerat că pot să se joace „de-a diplomaţia”, imitându-l pe Putin. Dar Putin e Rusia. Dacă și nu este respectat, e, cel puțin, luat în seamă sau poate chiar temut. RîMî, în afară de dispreț, nu a meritat nimic mai mult. Iar o țară mică precum a noastră altceva în afară demnitate şi onoare nu poate oferi lumii. Doar aşa îşi câştigă dramul de respect! Din păcate, nu-i despre noi. Dodon, Ceban și Ciocoi încearcă disperat să „se intrevadă” măcar cu cineva în Occident... Dar cam degeaba. NATO îi refuză și doar Geoană (un român!) a acceptat să facă o poză cu Ciocoi. Ăla arată fericit în fotografie de parcă l-a apucat pe Dumnezeu de braț!

ROMÂNII DE LA BALTI Mult timp nu am înțeles ce au autoritățile de la Bălți cu clădirea Oficiului stării civile, una din cele mai frumoase clădiri istorice din oraș. Parcă e lăsată intenționat de izbeliște! Dar când am aflat că acesta este de fapt fostul sediu al Zemstvei în care s-a votat pentru prima dată în Basarabia pentru Unirea cu România, totul a devenit mai clar. Apropo, SMURD din România a mai salvat o viață omenească în această săptămână. De la Bălți! Sunt sigur că doamna este o unionistă convinsă!

Iar Cireşica de pe tort din această săptămână o vom trimite la Primăria de la Chişinău, şefului Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov! El a găsit în sfârşit cum să-i facă fericiţi pe chişinăueni! De toate sunt în capitala falnicului stat de stat pe loc şi doar un mic detaliu îi încurcă să atingă nirvana absolută şi le acoperă cu praf Mercedesurile! Dar iată va interzice DGLCA bătutul covoarelor „în spațiile aferente blocurilor de locuit” şi totul va fi bine! Va triumfa raţiunea estetică!

Partager cet article

7 mars 2020 6 07 /03 /mars /2020 07:00
Și astfel a crescut minciuna...

Mr. Jones (2019, Agnieszka Holland): Din când în când subsemnatul mai privește câte un film din alea care sunt categorizate de către „publicul atent și avizat” drept filme de propagandă. Am privit de tot felul și de toată naționalitatea: rusești, americane, franceze, chinezești, coreene, indiene... Chiar și unul turcesc despre Vlad Țepeș am văzut recent (nu vi-l recomand, ba chiar aș avertiza persoanele slabe de înger să nu riște să-l caute)! O fac dintr-un interes cvazi științific, căci aceste filme sunt un indicator foarte relevant despre acele matrice discursive și de gândire care sunt impuse într-o țară sau alta. Căci bine zicea tătuca Lenin: „Pentru noi cinematrograful este cea mai importantă artă!”.

Recunosc că nu am avut așteptări mari de la acest film. În primul rând fiindcă porneam cu un mic apriori și-l suspectam să fie un film din categoria celor menționate mai sus. În al doilea, nu mă așteptam să aflu ceva nou. Mă consider o persoană relativ documentată și cu opinii destul de cristalizate despre perioada comunistă (mai bine zis, despre diversele perioade din istoria a ceea ce a fost URSS). Nu este vanitate sau bravură ceea ce zic: sunt departe de a fi un expert în istorie, dar ajungi la un moment când orice nou detaliu, document, relatare sau carte despre trecut nu face decât să se înscrie arminios în acel ansamblu al interpretărilor proprii fără a-l modifica.

Dar să revenim la film. Trebuie să recunosc că dubiile și reticențele mi-au fost date peste cap! Agnieszka Holland a avut curajul să vină cu un mesaj inedit, în opinia mea. Ea nu a pus accentul pe Holodomor și pe ororile regimului comunist (chiar dacă, prin definiție, aceste subiecte sunt abordate și tratate cu suficientă măiestrie), ci pe minciună! Și iată acest lucru îmi pare foarte important. Nu țin minte să fi văzut altceva care o spune într-atât de direct. Care să acuze nu atât evidențele (sper că este evident pentru toată lumea că URSS, cu Lenin și Stalin launloc au generat monstruozități incalificabile...) cât mecanismele care fac ca aceste evidențe să fie ocultate și uitate. Filmul este o palmă fariseismului și ipocriziei celor care au cauționat, prin minciună, iar uneori doar prin omitere, crime și atrocități ale regimului sovietic. Minciuna și ipocrizia celor din occident în primul rând, pentru care acestea au fost o alegere deliberată, nu una impusӑ de frică sau eroare din cauza spӑlӑrii de creier...

P.S.: În 2017, în Franţa 49 de localitӑţi aveau câte o stradӑ „V. I. Lénine” şi una – „Staline”...

Partager cet article

4 mars 2020 3 04 /03 /mars /2020 20:00
Consilierul (VI)

Partea I

Partea II

Partea III

Partea IV

Partea V

Alexei Podaru îl aștepta pe Zahovailov în oficiul firmei de construcții trântit în jilțul său, cu un whiskey într-o mână și un trabuc în alta. Ținea picioarele pe masă ca în filmele proaste americane. Pe ecranul computerului avea pornit un live transmis pe reţelele de socializare de tinerii ONG-iști care-i blocau șantierul. Ecranul de pe perete transmitea TV878. Pentru moment, la șantier nu se întâmpla nimic. Adică situația rămânea stabilă: activiștii partidului lui Ivan Vacari cu panouri și două-trei drapele și tinerii gălăgioși de la ONG blocau șantierul. Un group de polițiști echipați ca pentru cele mai vehemente lupte stradale stăteau alături și din când în când se organizau într-o formațiune stranie, numai de ei cunoscută, și porneau chipurile la asalt. Numai că asaltul lor se oprea chiar în fața pichetului. Acolo ei se împingeau puțin cu protestatarii după care se retrăgeau. Această coreografie se repeta regulat cu mici variații și anima live-ul de pe rețeaua de socializare furnizând totodată imagini impresionante și spectaculoase celor câteva televiziuni prezente.

Dar Alexei mai urmărea și un alt live, doar al său. Când a început zarva, și-a trimis un om de încredere cu câteva camere pe unul din acoperișurile blocurilor din preajmă. De acolo primea o imagine mai completă a ceea ce se întâmpla. Polițiștii erau organizați în mai multe echipe și erau staționați în una din curțile apropiate, dosiți de blocuri de camerele de la fața locului. După o perioadă oarecare în care grupul de pe „teren” valsa de două-trei ori cu protestatarii, ei erau înlocuiți de alții, iar aceștia se întorceau spre vehicolele lor: un autobuz și două microbuze. Acolo aveau la dispoziție băuturi răcoritoare și fierbinți, diverse snack-uri. Poliţiştii stăteau dezinvolt și conversau, carea fuma, care bea câte o cafea, apoi un mic grup se desprindea și intra în autobuz de unde ieșeau echipați și plecau să-i înlocuiască pe colegi. Ceilalți, care veneau, se grăbeau să se elibereze de zale pentru ca să se apropie de grup. Nimic din comportamentul lor nu emana tensiune sau stres. Un gradat din când în când se îndepărta de grupul principal, discutând la telefon. Gesticulația sa lăsa de înțeles că primea indicații...

La un moment dat, gradatul, după o conversație telefonică, s-a îndreptat cu pași grăbiți spre grup și a început să le explice ceva subalternilor mai energic ca de obicei. Imediat, un grup mai măricel ca odinioară s-a desprins și s-a îndreptat grăbit spre autobuz. Au ieșit repede din el și s-au îndreptat cu pas ager spre șantier. De această dată în direcţia opusă nu a revenit nimeni.

Alexei a înțeles că ceva urmează să se întâmple. Într-adevăr live-urile de pe rețelele de socializare s-au animat și ele, iar echipele de televiziuni aflate la fața locului au început, ca la comandă, transmisiuni directe.

Duduia cu decolteu generos era de această dată în studiou, anima o emisiune cu „experţii” de rutină care stăpâneau la perfecție orice subiect abordat, de la inginerie genetică și până la modulațiile sonore în cântările polifonice georgiene. Discutau aprins despre corupția de la primărie și despre permisurile de construcții, despre scheme frauduloase și câte și mai câte. La un moment dat, duduia a dus mâna la ureche, a făcut semn asistenței să se facă liniște, a dat din cap și cu un ton plin de patos și dramatism, demn de tragediile corneliene, a anunțat cu caracteristicul ei accent palatalizat rusesc:

- Dragi telespectatori, am primit chiar acum un mesaj din regie. Vin noutăți alarmante de pe teren, de la șantierului blocat de protestatari care încearcă să salveze unul din puținele scuaruri din cartier, acolo unde până mai ieri se plimbau bătrâni și se jucau copii. Se pare că forțele de ordine se pregătesc de un atac decisiv.

Apoi domniţa iarăși a dus mâna la ureche, totodată aplecându-se puțin înainte, destul de tulburător pentru audienţă și telespectatorii cu pubertatea încă nestabilizată, asugurând astfel o explozie momentană a reitingului televizat pentru acea zi.

- Gata? Suntem gata? Stimaţi telespectatori, ne conectăm chiar acum cu echipa de reporteri aflaţi la faţa locului.

Pe ecran a apărut o reporteră tinerică şi fardată excesiv, în mini-jupe şi bluză mulate bine pe corpu-i svelt. Imaginea cu domniţa din studiou nu a dispărut de tot, dar s-a micşorat si s-a retras spre colţul de dreapta sus.

- Anişoara, aici studioul, ne auzi bine?

- Vă aud perfect, da!

- Spune-ne, te rog, ce se întâmplă? Toată ţara vă urmăreşte împreună cu noi cu mare îngrijorare.

- Da, mulţumesc! Ne aflăm aici de azi dimineață, împreună cu protestatarii, care sunt pașnici, cântă și scandează sloganuri împotriva corupției. Insist: protestatarii sunt pașnici și nu întreprind nicio acțiune violentă. Dar poliția deja de câteva ori astăzi a încercat să forțeze blocajul lor, dorind să profite de câteva momente de acalmie și să-i ia mișelește prin surprindere. Tactica lor e clară, ei doresc să creeze o breșă în rândurile protestatarilor pașnici, pe care mai apoi s-o lărgească încetul cu încetul.

- Iată așa funcționează și politicienii noștri, mă ierți că te întrerup, Anișoara, ei încearcă să divizeze societatea ca să rămână stăpâni pe situație. Scuze, Anișoara, dar mi sa părut important. Continuă, te rog.

- Da, mulțumesc, întradevăr, e foarte important ce spui. Acum câteva minute însă am observat că grupul polițiștilor s-a mărit considerabil. Numărul lor este mai mare decât acel al protestatarilor pașnici. E o prezenţă violentă demăsurată în raport cu necesitatea. Кирилл, направь, пожалуйста, камеру на полицейских.

Operatorul a întors camera spre grupul de polițiști, iar în colțul de sus al ecranului duduia nu a reușit să disimileze o mină nesatisfăcută de acest cuac lingvistic produs în direct.

-     Priviţi, puteți vedea și dumneavoastră grupul numeros de polițiști, înarmați până-n gât, echipați de parcă în fața lor ar fi niște criminali și nu protestatari civili pașnici. Dar iată: vedem cum grupul devine mai compact și începe să avanseze cu pași mărunți spre noi. De cealaltă parte protestatarii s-au apucat de mâini, ferm convinși să reziste și să nu cedeze... Doamne, oare ce se va întâmpla?! Devine foarte periculos aici, dar noi continuăm relatarea, fiindcă dorim ca adevărul să ajungă în fiecare casă!

-     Anișoara, te implor, fiți atenți! a stigat în eter domnița cu decolteu tulburător. Nu vă puneți viața în pericol! Oligarhii nu merită asta!

-     Noi doar ne îndeplinim meseria de reporter. Iată, distanța dintre fortlele de ordine și protestatari devine foarte mică, au rămas doar câțiva metri... Doamne-Dumnezeule, fă ceva! Ocrotește-i pe cei nevinovaţi!

În acelaşi moment, de undeva dintr-o parte s-au auzit, apropiindu-se, scandari: „Jos mafia! Jos mafia!” , „Jos mâna de pe parc! Jos mâna de pe parc!”

De această dată cameramanul nu a greşit şi a îndreptat repede camera spre sursa scandărilor.

- Ce se aude, Anișoara? Ce se întâmplă?

- Incredibil, dragi telespectatori, e absolut miraculos! Spre noi se îndreaptă o coloană întreagă de noi protestatari pașnici, în frunte cu... cu... oare cine-i? Pare foarte cunoscut... Da! E el! Coloana care se apropie e condusă de Ivan Vacari în persoană, dar văd că mai este alături de el și Raia Caruta, cu certitudine acompaniată de activiști din asociația de pensionari pe care o conduce. Ei se apropie, atât de repede cât pot, de fața locului. Vedem că poliția nu mai avansează. E incredibil! Ei au primit ordin să se retragă! Deci, la moment putem spune cu certitudine că această intervenție salvatoare a activiștilor lui Ivan Vacari și Raia Caruta a evitat o confruntare care putea să se soldeze cu vărsare de sânge și, cine știe?, poate chiar cu jertfe omenești...

- Anișoara, spune-ne te rog, căci apar întrebări aici în studiou și comentarii pe live, dacă nu cumva se încearcă o recuperare politică prin această participare a lui Ivan Vacari.

- Sigur, vom adresa această întrebare direct celor interesați. Iată, îl am alături pe unul din tinerii care protestează pașnic de la bun început.

Reportera s-a apropiat de unul din tineri, cu părul vâlvoi, bărbos, cu un look de hipster urban, cu amestecături vestimentare ce aduceau a reminiscenţe din hippie. Cam răguşit, acela a răspuns:

- Pe noi politica nu ne interesează. Noi suntem foarte diferiți în acest grup, și ca etnie, și ca organizații. Noi avem doar un scop aici: să salvăm acest spațiu pentru chişinăueni de la construcții abuzive. Orice grup politic, orice organizație obștească, orice cetățean poate să ni se alăture, dacă împartăşă aceleași obiective cu noi – acela de a salva Chișinăul de corupți și a păstra ce se mai poate pentru copiii noștri. Din acest punct de vedere discutăm cu toții, iar faptul că Ivan Vacari ni s-a alăturat e doar salutabil. Eu vă întreb: dar unde sunt celelalte partide politice? De ce nu ni se alătură și ei? Se pare că rânza politică e mai mare. Se pare că acea caracatiță a corupției a împânzit toate partidele și ei fac parte din același sistem pe care noi dorim să-l combatem.

Tânărul ar mai fi vorbit mult dacă reporteriţa nu i-ar fi luat microfonul de la gură:

- Iată, ați auzit răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Dar se pare că va urma o declarație oficială chiar din partea lui Ivan Vacari. Eu vă propun să ne apropiem și s-o ascultăm în direct, exclusiv pentru TV878!

În fața grupului de protestatari era deja montată o mică tribună în plexiglas cu sigla partidului lui Vacari în spatele căreia se instala comod oratorul, având grijă ca toți reporterii și jurnaliștii să-şi regleze microfoanele și camerele de luat vederi. Pe fundal câteva persoane țineau sus mai multe pancarte: „Jos corupția!”, „Lăsaţi-ne să respirăm!”, „Fiecare copil are dreptul la spații verzi!”, „Pentru un Chișinău curat!”, „Stopaţi construcțiile abuzive!” și „Salvăm Chișinăul!”. Undeva și mai în urmă se vedeau și două-trei drapele roșii de partid, tinerii ONG-iști hipsteri s-au pomenit împinși spre rândurile din spate, dar asta nu părea să-i deranjeze cumva, ei mătăhăind din capuri în ritmul unor melodii auzite numai de ei.

- Stimați cetățeni!, a început Vacari. Noi nu suntem aici pentru a face politică! Noi am venit cu un obiectiv concret: să salvăm acest spațiu verde de niște promotori lacomi și să stopăm acest șantier. Dar în aceste condiții de urgență noi suntem obligați să utilizăm resursa administrativă, de aceea partidul nostru a depus o plângere la procuratură, cerând să verifice această autorizație de construcție și să trateze dosarul în regim de urgență absolută. Este un exemplu concret de acțiune colectivă pentru a proteja Chișinăul de hoți și a-l scoate din mâna corupților! Vă promit că vom rămâne vigilenți și pe viitor și ne vom implica activ alături de societatea civilă și de cetățeni pentru a le servi interesele și pentru a aduce soluții concrete Chişinăuenilor! Noi cu toții merităm să locuim într-un oraș bine gestionat și fără hoția de astăzi!

După aplauze și urale furtunoase acompaniate de vuvuzele și bătăi în tobă cuvântul i s-a oferit Raiei Caruta, dar Alexei nu a mai stat să urmărească ce avea să zică, ci și-a redirecționat atenția spre live-ul său personal. Pe acel live el vedea cum un grup important de polițiști se îndrepta spre autobuzul și cele două microbuze din spatele blocului, unde îi aștepta gradatul cu telefon. Întreaga sa făptură degaja satisfacție și bucurie, el salutând jovial și prietenos cu acolade și strângeri de mână fiecare polițist care se apropia. Grupul, împreună cu șeful, a urcat în autobuz, care nu mult după aceea a pornit din loc, la fața locului rămânând doar cele două microbuze. În fața șantierului nu mai rămâneau decât 3-4 polițiști. Mitingul improvizat continua.

Partea VII

Partager cet article

4 mars 2020 3 04 /03 /mars /2020 13:49
Cântecul numelor

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Cum credeți, un cântec care durează 5 zile fără întreruperi e un cântec lung sau scurt? Dar dacă ați ști că acest cântec este compus din nume? Doar un șir de nume și nimic altceva… Legenda filmului lui François Girard (o adaptare după romanul lui Norman Lebrecht), „The Song of Names”, spune că supraviețuitorii lagărului din Treblinka au alcătuit din numele celor exterminați un cântec. Pentru ca să nu dispară niciodată. Pentru că așa e mai ușor de ținut minte …

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Dar filmul nu e doar despre Holocaust. Filmul nici nu este despre cei morți. Filmul este despre cei vii. Filmul este despre soarta supraviețuitorilor și despre povara memoriei. Filmul este despre durere și relația noastră strict individuală cu durerea: a noastră, ca o evidență firească, dar și a celor din preajma noastră. Ce știm despre ea? Ce înțelegem din ea? Suntem oare capabili să ne depășim propriile dureri și să întrevedem în spatele imensității suferinței proprii măcar o parte din suferința aproapelui?

“Rebe, acest tânӑr vrea sӑ ştie…”

Un film peste care am dat din întâmplare, dar care m-a zguduit profund…

Partager cet article

2 mars 2020 1 02 /03 /mars /2020 11:38
Săptămâna în care a fost împuşcată nobleţea

Pe bune, fraților, devine plictisitor și obositor să scrii despre Republica Moldova... Oricât nu aș înfrumuseța textul cu zorzonele și zeflemea, tot nu pot scăpa de impresia că adie a ceva foarte rău mirositor și lugubru de la ceea ce sunt nevoit să scriu. Putem repeta de nenumărate ori că e marasm absolut, că e schizofrenie, că avem o societate gangrenată de la vlădică la opincă, tot degeaba! În afară de insulte și acuzații din toate părțile nu culegi mare lucru…

Iată, spre exemplu, cum să explici faptul că 60% din acei rămăși în R. Moldova ar vota pentru aderarea la UE, iar totodată 54% ar vota împotriva Unirii? Sau așa o cifră: același sondaj, 32% zic că ar vota pentru Unire, iar la opțiuni electorale partide unioniste – ioc! Și uite idiotisme din astea sunt claie peste grămadă! Explicația e la suprafață și e foarte simplă : propaganda rusească și războiul hibrid. În sfârșit încep a pricepe câte unii, precum deputatul din primul parlament, Alecu Reniţă (mă rog, el poate o ştie de demult, nu-i cunosc opiniile). Dar iată aud parcă cum deja începe a hohoti o parte din galeria de pom-pom girls (indiferent dacă poartă pantaloni sau fuste) al acestui circ: ah iată-l din nou pe ăsta cu „mâna moscovei”! Bine, fraților, oi fi eu țicnit, fie, numai că în RîMî președinte e Dodon, iar tot ce mișcă între Prut și Nistru e controlat de oamenii lui, sau de acei obedienți Kremlinului. Admirați!

23 FEBRUARIE Toată conducerea RîMî a sărbătorit această zi. De la Halat-Alb până la acei care chiar au fost la o recepție la Amabasada Rusiei. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi; Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc; șefi ai administrației separatiste de la Tiraspol, Victor Ignatiev și Oleg Beleakov; șeful Marelui Stat Major al Ministerului Apărării, Igor Gorgan; șeful adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Artur Gumeniuc; șeful adjunct al Serviciului Protecție și Pază de Stat, Petru Corduneanu; șeful Inspectoratului General de Carabinieri, Ștefan Pavlov; secretarul general al Guvernului, Liliana Iaconi; secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu... Și mulți alții! „Securitate de stat” zice careva? În principiu, am putea pune punct final aici la textul de azi. Și felicita pom-pom girls-urile! Da, vom aminti, pentru a îngroşa trăsătura absurdului, că 23 februarie a fost ziua armatei sovietice.

CAPITALIŞTII ROŞII Săptămâna care vine se vor împlini 28 de ani de la declanșarea războiului de pe Nistru. În toți acești ani baronii roșii de la Tiraspol și-au crescut imperiul și au făcut ce au vrut pe teritoriul RîMî. Și nu doar ieri. Krasnosselski şi astăzi trece ca prin unt prin AIC, iar la ieșire este așteptat de către un întreg alai de escortă! Un alt separatist și „inamic al păcii”, Victor Gusan, e posesorul unei întregi insule în delta Dunării! Iar dacă toate astea nu sunt suficiente, vom aminti că Tiraspolul face presiuni asupra tutror, inclusiv OSCE, pentru ca băncile lor să iasă în largul mare al capitalismului! Halal de așa război, și zice eu... Apropo, rândurile respective conțin și un răspuns clar şi evident la cum poate fi oprită definitiv această absurditate pre nume „Transnistria” (dacă vreți, numiți asta „soluţionarea „conflictului””).

DECLARAŢIE Repede mai evoluează unii: de la „război civil” până la proiect de declarație „extremistă” (calificativul îi aparține lui Diakov) în Parlament pentru comemorarea zilei de 2 martie! Ce mimicrie, tovarăși! Pariez că dacă ar fi continuat coaliția celor de la ACUM cu PSRM totul ar fi fost exact invers: PD ar fi venit cu un proiect de declaraţie, iar ACUM ar fi zis că e „extremistă”. Pilonul în jurul căruia dansează pom-pom-girls-urile ar fi fost același – PSRM.

NOBLEŢE ÎMPUŞCATĂ Noutatea care m-a dezgustat cel mai mult: un cerb nobil, un animal din cartea roșie, care a fost reintrodus cu mare dificultate în Codrii noștri a fost împușcat de niște braconieri, aparent pentru a fi vândut la un restaurant din Chișinău. Totul e armonie și toate decurg în cel mai firesc mod pe acest pământ. Inclusiv în RîMî.

Chiar nu mai am nicio poftă să continui. Voi trece rapid peste ştirile care mi-au părut semnificative în mod telegrafic:

CEDO-RESPONSABILITATE Greceanîi este aparent responsabilă de o condamnare a Moldovei la CEDO. Să vedem ce va mai zice Chicu acum după declaraţiile sale furioase referitoare la dosarul „Gemenii”.

NU VĂ DIORGĂIŢI PMAN a fost rezervată oficial de socialiști pe tot anul înainte! Fiecare week-end al anului 2020! Asta zic și eu frică de proteste!

SPPS PARTY Cât timp șeful de la SPPS se odihnește la ambasada Rusiei, subalternii au făcut zob o mașină nou-nouță, un RAV 4, nu o Dacie oarecare, la Hânceşti. Fiindcă ei fac acum ce vor! Sau cel puțin așa cred: că pot face ce vor!

DOROGOI BRAT Ucraina anunţă că RîMî ar putea cumpăra gaze cu aproximativ 20% mai ieftin. La preţ de piaţă. Nu la preţul cu care ni-l vinde prieteneşte Rusia.

PARTIDE! MULTE PARTIDE! FOARTE MULTE PARTIDE! E probabil cea mai importantă noutate a săptămânii: CCM a luat o hotărâre cel puțin stranie. Ei au zis că legea partidelor nu e bună. Sesizarea a fost depusă de un oarecare grup, „Oameni, Natură și Animale” în... iunie 2019! Trecută oarecum neobservată, noutatea respectivă poate deveni o veritabilă bombă în viitorul cel mai apropiat. Isteria crescândă a socialiștilor la adresa unioniştilor, imposibilitatea de a mai masca ridicolul maşinaţiilor între actorii actuali (toți actorii!), chiar și cu suportul pom-pom girls-urilor, care demult au depășit stadiul tinereţilor inocente, toate denotă că arsenalul în configurația actuală s-a cam epuizat. Dacă pământul fuge de sub picioare, el va fi schimbat!

În acelaşi timp România renovează case de cultură, grădiniţe, concepe planuri de dezvoltare între localităţi înfrăţite (săptămâna trecută comuna Băcioi s-a înfrăţit cu Oradea), iar UE şi Occidentul finanţează programe precum PARE 1+1 prin care moldovenii pot să-şi creeze afaceri, să creeze locuri de muncă.

Cam astea au fost. Cireșica de pe tort din această săptămână aș multiplica-o până la numărul bisericilor mitropoliei lui Kantarean, precum a făcut Iisus cu pâinea, să le ajungă tuturor. Cică au fost tipărite 1500 de exemplare care așa și se cheamă: „Pomelnicul familiei Dodon”. Eu cred că el și așa e suficient de pomenit de cetățenii recunoscători, dar... vrea omul pomenire, ce să-i faci?

Partager cet article

26 février 2020 3 26 /02 /février /2020 20:00
Consilierul (V)

Partea I

Partea II

Partea III

Partea IV

La ora 7, în chiar dimineața în care Alexei îl aștepta la sediu, Mihail Prohorovici Zahovailov așezat confortabil pe bancheta din spate a Land-Roverului masiv, urmărea prin sticla fumurie a portierei cum se scurgea vertiginos undeva în spate peisajul reputat și descris în ghiduri turistice drept pitoresc și mioritic. Mașina avansa grăbită spre Holercani, mai bine zis spre o vilă anume. Zahovailov urma să-și viziteze „pista”. Care nu era altceva, sau mai bine zis altcineva, decât vechiul (la propriu și la figurat) său prieten, politrukul din armată, care era și proprietarul legal al firmei de construcții pe care o conducea cu mână fermă Mihail Prohorovici, fapt pentru care politrukul încasa anual o sumă nici prea mare (raportată la rulmentul afacerii), dar nici prea mică, cu siguranţӑ net superioară venitului anual al 95% din pensionerii țării. Aseară, după discuția cu Alioșa, Zahovailov îl sunase pe politruk. Nu apela la serviciile acestuia decât foarte rar. Adică aproape niciodată. Nici nu prea știa multe despre el. Au păstrat o legătură relativ distanțatӑ. De mulți ani deja, toate „întrebӑrile” care apăreau erau „rezolvate” la telefon. Dar de această dată politrukul a refuzat categoric să discute, invocând clasicul „nu e o discuție pentru telefon” și invitându-l insistent la o vilă anume de la Holercani. Invitația nu lăsa loc pentru refuz.

Mihail Prohorovici niciodată nu a reușit să iasă din tiparele acelei relații din tinerețe – superior / subaltern – și acest lucru îl everva peste măsură. De aceea prefera să nu-l vadă. Știa că politrukul a rămas „în sistem” toți acești ani, dar fără să știe exact care-i era rolul, nici cât de mult cântarea în configurațiile puterilor care s-au tot succedat și re-ordonat. Cert e că politrukul părea să fie mereu în joc și mereu călare pe cal. Când îl sunase ieri nici nu apucase să-i explice ce și cum, că acela l-a și întrerupt. Părea să fie perfect la curent cu situația: „Mâine la opt dimineața să fii la mine. Nu-mi spune nimic. Nu e discuție pentru telefon.” Și a închis.

Zahovailov nu a prevenit pe nimeni că pleacă. Nu a anulat sau amânat întâlnirea cu Alexei. Nici nu credea că era neapărat necesar. Alioșa va încerca să-l sune cam 5-10 minute după ora 7, va lăsa un mesaj și va aștepta să fie contactat. Un SMS drept răspuns că totul e ok, să aștepte, va fi suficient. Așa și s-a întâmplat.

La opt fără un sfert, după câteva minute de drum de țară printr-o pădurice pe care a intrat după ce a ieșit de pe drumul principal, mașina a ajuns în fața unei porți masive de metal. Era o poartă veche, cu o ramă din țevi groase de vreo 10 cm diametru. Partea ei de jos era constituită din tablă grosolană, pe alocuri cu găuri minuscule, ciuruită de rugină, iar partea de sus o alcătuiau doi sori improvizați din armatură groasă. Cei doi batanți erau legați cu un lanț masiv la fel de ruginit de care anina un lacăt care părea să nu fi fost descuiat de-o veșnicie. Nici nu au dovedit să se apropie bine că din nicăieri, dintr-un un tufiș lateral probabil, s-a apropiat de poartă un bărbat la fel de zdravăn ca și bodyguardul lui Zahovailov. Surprinzător, a descuiat fără dificultate aparentă lacătul, a deschis porțile și le-a făcut semn să avanseze mai departe pe drumușor.

Mașina a mai continuat la vreo 300 de metri pe același fel de drum, iar apoi a intrat pe o porțiune asfaltată și a mai mers cam tot pe-atâta, când pădurea s-a dat brusc la o parte și în față a apărut un cottage nu prea mare, dar destul de elegant și bine îngrijit. Stilul său arhitectural denota o construcție a anilor 70, dar vădit relookatӑ de atunci, și nu o singură dată. Ochiul experimentat de constructor al lui Mihail Prohorovici putea lesne delimita epocile în care a fost „improspӑtatӑ” vila după materialele care erau la modă și considerate drept „de lux” de-a lungul anilor. Șoferul a oprit Land-Roverul în fața peronului. Bodyguardul s-a grăbit să iasă și să-i deschidă portiera lui Zahovailov. În același timp, parcă automat sincronizată, s-a deschis și ușa vilei. În prag a ieșit un bărbat destul de zvelt, de vreo 35-40 de ani, îmbrăcat în blugi și o cămașă neagră. Fără să scoată un cuvânt s-a ferit din pragul ușii invitându-l prin postura sa pe Mihail Prohorovici să intre.

- Mişaniaaa, da-ra-goooi! Politrukul, în halat de casă, avansă spre Zahovailov cu brațele deschise de îndată ce acesta intră în sufrageria spațioasă, cu ferestre panoramice din care se deschidea o priveliște spectaculoasă spre Nistru.

Zahovailov a simțit, ca aproape de fiecare dată când se vedeau, cum îl cuprindea iritarea... Faptul că el era îmbrăcat de oraș, iar politrukul îl întâmpina în halat îl poziţiona pe acesta din urmă automat într-o postură de superioritate.

- Sper cӑ n-ai mâncat încӑ. Serioja ne-a pregӑtit un mic dejun cum numai el ştie sӑ le facӑ pentru amândoi. Treci, daragoi, treci.

Sau așezat la masa masivă unul în fața celuilalt. Serioja, bărbatul în cămașă neagră, îl deservea pe politruk. Zahovailov se descurca singur. Politrucul mânca fără grabă, rumegând meticulos fiecare îmbucătură, din când în când adresându-i lui Zahovailov câte o întrebare protocolară despre familia acestuia. Mihail Prohorovici se străduia să imiteze ritmul de îngurgitare al gazdei, deși nu simțea nimic din gustul omletei, toasturilor cu magiun, fructelor, din cauza iritării și încordării interioare. La o adică nici foame nu-i prea era, căci mâncase un sandwich în mașină. La un moment dat, politrukul s-a sculat de la masă, ștergându-se pe gură, lăsând de înțeles că a luat sfârșit colaţiunea, fără pic de considerație pentru comeseanul din față.

- Terminӑ-ţi sucul, Mişa, e din fructe din livada de alӑturi, produse 100% naturale, nu ca la piaţӑ. Serioja azi dimineaţӑ l-a pregӑtit. Elixir adevӑrat! Eu revin imediat.

Mihail Prohorovici s-a apropiat de fereastra panoramică. Cuprindea practic tot peretele și avea și o ușă culisantă care dădea spre un mic peron din lemn care continua cu un gazon englezesc ce ducea până la o mică plajă privativă de pe malul Nistrului. De un debarcader mic, dar elegant, de lemn era legat un zodiac cu motor și, ceea ce l-a surprins pe Mihail Prohorovici, căci nu și-l imagina pe politruk călare, o motocicletă acvatică.

Dar Zahovailov nu a avut timp să-și ducă gândul până la capăt. Politrukul a intrat în sufragerie, îmbrăcat într-un trening Adidas, invitându-și oaspetele la o plimbare:

- Nimic nu face mai bine digestiei decât o micӑ plimbare. Hai, Mişa, sӑ mergem puţin!

Zahovailov tocmai a tresărit de surprindere. Politrukul era vesel și jovial, iar sfârșitul frazei și l-a încheiat cu o mișcare circulară a arătătorului, dându-i de înțeles oaspetelui că aici nu se putea vorbi nestingherit. Tot atunci a deschis ușa de sticlă și ambii au pășit afară.

Un timp au mers în liniște, de parcă își doreau să fie siguri că au lăsat până și umbra casei în afara zonei de audibilitate. Zahovailov – în costumul și pantofii cu care obișnuia să meargă la birou, celălalt – în trening și adidași. Zahovailov era conștient de ridicolul comparației și turba de mânie, ce gândea politrukul nu se știe, dar cu certitudine nu-l inetersau stările sufletești ale lui Mihail Prohorovici. La un moment dat, fără a se opri din mers, a zis:

- Îmbătrânim, Mișca, îmbătrânim... A venit timpul să lăsăm locul tinerei generații. Uită-te la noi dintr-o parte: ce am ajuns, Mișca? Doi boșorogi. Daaaa, Mișa, doi boșorogi... Nu zic, doi boșorogi cu merite, cu biografie și rezultate remarcabile și toate cele, dar cum n-ai da, timpul nu cruță... Iată, spre exemplu: vezi chestia aia? Ei o numesc motocicletă acvatică. Mi-a adus-o Serioja mai deunăzi, mi-au repartizat-o de la Centru. Dar eu ce să fac cu ea? De parcă eu știu să conduc drăcovenii din astea? Lumea noastră a rămas în trecut, Mișa. Trebuie să ne retragem.

A urmat o pauză. Politrukul aștepta pare-se o reacție, ori întrebări, dar Zahovailov tăcea cu încăpățânare. A venit rândul politrukului să se enerveze. Îl irita faptul că Zahovailov nu-i dădea posibilitatea să-și demonstreze superioritatea și mai mult... Să savureze mai îndelung momentul... Era o bătălie în care învingătorul era cunoscut dinainte și de aceea refuzul confruntării era considerat de politruk drept un atentat la plăcerea lui.

- Karoce, Mișa. Compania de construcţii va fi vândutӑ. Adicӑ ea deja a fost vândutӑ, e doar o chestie de timp pentru a perfecta actele. A venit timpul sӑ plecӑm la odihna binemeritatӑ.

Mihail Prohorovici asculta impasibil care va fi continuarea. Poltrukul se simțea ca peștele aruncat pe nisip. Ce fel de om era și Mișa ăsta? I se ia afacerea la care a muncit o viață, pe care o dirija cum știa el mai bine, mecanismul căreia îl cunoștea până la cea mai neînsemnată piuliță, ale cărui roticele dințate au fost personal instalate și unse cu grijă de Zahovailov, iar acum el nu zicea nimic? Nu așa își închipuia el această scenă... Cu cât se scurgeau clipele cu atât mai ridicol se simțea politrukul față de acest Mișca care refuza orice formă de protest sau rebeliune.

- Peste câteva zile te va contacta un om de la cumpӑrӑtor ca sӑ preia tot. Sӑ nu-ţi faci griji, vei fi rӑsplӑtit onest. Cam asta. Întrebӑri?

- Da. Douӑ.

- Hai, spune. Prima?

- Cu angajaţii cum procedaţi?

- Mişa, daragoi, trebuie sӑ înţelegi, eu nu decid nimic. Politrukul a strâns din umeri şi a ridicat teatral mâinile a nedumerire și neputinţӑ.

Iatӑ-l, momentul de satisfacţie sadicӑ aşteptat!

- Eu doar transmit informația. Cred că vor fi păstrați: compania trebuie să funcționeze și mai departe. Dar nu-i exclus să fie aduși oameni noi. Care vrea – rămâne. Care nu-i de acord – să plece. Oricum ei lucrează altfel, experiența lucrului cu tine nu-i va ajuta în niciun fel... A doua?

- Nu, nu mai e nevoie. Mulțumesc pentru tot. Cred că trebuie să mă întorc la birou. Să pregătesc totul.

Zahovailov s-a întors şi s-a îndreptat înapoi spre vilӑ. Politrukului i s-a tӑiat cracul pe care abia de-l încӑlecase.

- Cu şantierul trebuie sӑ te culci, Mişa! Sӑ te culci, auzi?! i-a strigat politrukul din urmӑ.

Zahovailov nici nu s-a întors, doar a ridicat brațul drept dând de înțeles că a înțeles. Ajuns în dreptul peronului de lemn, nu a intrat înapoi prin sufragerie, ci a luat-o la stânga, ocolind casa.

Șoferul și bodyguardul fumau relaxați, rezemați de capota Land-Roverului. Apariția neașteptată a patronului, și mai ales de undeva dintr-o parte, aproape dintr-un tufiș, i-a luat prin surprindere. Au sărit ca fripți, căutând zăpăciți unde să stingă și să arunce chiștoacele. Până la urmă, şoferul l-a stins pe-al său de roata mașinii, iar bodyguardul a ridicat piciorul și la stins direct de talpa pantofului. Ambele chiștoace au aterizat în sticla de plastic de apă a șoferului și toate astea au fost efectuate până a fi ajuns Mihail Prohorovici la mașină.

Zahovailov s-a trântit pe bancheta din spate. Niciodată nu și-a simțit corpul mai greu. De parcă fiecare celulă din organismul său s-a umplut brusc cu o substanță vâscoasă și grea. Și-a desfăcut nodul de la cravată și și-a descheiat bumbul de la cămașă. A coborât geamul portierei. Cât mașina avansa încet pe drumul de pădure aerul proaspăt care a dat năvală în salon putea fi răcoritor și plăcut. Poarta de metal era deja deschisă, iar zbirul de odinioară aștepta ca ei să iasă din domeniu. Încet – încet viteza automobilului creștea și curentul de aer ce năvălea de afară devenea tot mai violent. Pasagerul de pe bancheta din spate nu părea să-l simtӑ. Mihail Prohorovici își expunea figura vântului parcă căutând o forță suficient de puternică și violentă pentru a-i pune în mișcare fluizii propriului corp.

Cei doi din față însă, începeau a da semne de neliniște. Comportamentul patronului era departe de orice au putut ei să vadă și să cunoască. Zahovailov era un tip care detesta excentricitățile de orice fel, dar la fel nu suporta ca subalternii să-i pună întrebări sau să-i acorde prea multe semne de grijă, fără a mai vorbi de cea mai mică formă de jenă sau amestec în treburile sale. De aceea șoferul cu bodyguardul nu prea știau ce să facă, aruncându-și priviri îngrijorate, dar fără a îndrăzni să intervină cumva.

Mihail Prohorovici continua să-și expună fața curentului de aer. Părul îi era vâlvoi și se zbătea în jocul aerului. Șocul dimineții după discuția cu politrucul părea să se fi estompat cumva și acum Zahovailov era concentrat, nu fără o oarecare mirare, asupra stării sale fizice și senzațiilor pur corporale. Niciodată până acum nu a simțit povara anilor. De pe la 40 de ani a început a duce un mod de viață echilibrat și fără excese. Piscină în fiecare miercuri, tenis – vinerea, în celelalte zile – câte o jumătate de oră de bicicletă de cameră... Rutină, muncă. Check-up medical integral anual. De două ori pe an – sejururi pe la stațiuni diverse și cu virtuți curative variate. Bătrânețea parcă nici nu era despre el... Parcă partea care-i era destinată se acumula într-un fel de cont specific de fidelitate an după an... Iar astăzi a sosit momentul decontării.

Dar la un moment dat, la o smucitură de aer, o foaie de hârtie din dosarele care-l acompaniau mereu pe Zahovailov în deplasările sale s-a desprins din teanc și, fâlfâind isteric, mai nu a zburat pe fereastră afară. Cu o mișcare fulgerătoare a brațului, Mihail Prohorovici a prins hârtia. Apoi a închis fereastra. Corpul său, și mai ales mintea, îi ieșeau din amorțeală.

- Dacӑ-i pensie, atunci pensie sӑ fie, a rostit. Nu-i nimic, trӑieşte lumea şi la pensie.

Apoi, văzând că mașina se deplasa relativ încet căci șoferul ținea totuși cont de geamul deschis, i se adresă acestuia:

- Mânӑ mai repede la oficiu. Alioşa ne aşteaptӑ. Și avem treabӑ.

Șoferul a zâmbit uşurat şi a apӑsat pedala acceleratorului.

 

Partea VI

Partager cet article

24 février 2020 1 24 /02 /février /2020 15:24
Săptămâna în care s-a rupt PDM-ul

În vâltoarea „crizei instituţionale” din iunie a anului trecut, atunci când fostei puteri nu-i venea a crede că a fost dată jos (opoziția a reușit să-i convingă până și pe ei că sunt atotputernici!), scriam un text desfășurat în care îmi expuneam punctul de vedere despre evoluția ulterioară din R. Moldova pe care-l mascam sub forma unui pamflet și în care le dădeam „sfaturi” fiecărui din partidele care au fost alese în Parlament. E un text care se citește foarte fain astăzi! Vi-l recomand (cu scuzele de rigoare pentru lipsa de modestie. Ştiu, e enervant, dar totuna citiţi deja ce am scris). Textul de mai jos va fi și mai savuros.

BRÂNCUŞI, LE-LE-LE! Săptămâna trecută s-au împlinit 144 de ani de la nașterea unuia din cei mai emblematici artiști români, Constantin Brâncuși. Irina Rimes, originară din Soroca și probabil cea mai în trend interpretă de muzică pop din România, a fost numită „Ambasador al Zilei Brâncuşi”. Internetul vuiește de o săptămână! Am dubii că efectul ar fi fost similar dacă ambasador ar fi fost numit un academician sculpturolog obscur. Înseamnă că acțiunea și-a atins scopul! Restul e bâzâit de fundal. Personal nu am probleme nici cu Brâncuși, nici cu Rimes. Care cunoaște câte ceva din „fenomenul Brâncuşi” poate lesne detecta elemente de pop și chiar glamour avant la lettre în viața și opera lui Brâncuși. Mie unuia combinația Rimes + Brâncuși îmi pare îndrăzneață și corespunzătoare „spiritului Brâncuşi”!

Dar să trecem de la BUZZ-ul săptămânii la lucruri mai puţin plăcute...

S-A RUPT PDM Adrian Candu, împreună cu alți cinci deputați au declarat că părăsesc PDM-ul și că formează o nouă fracțiune parlamentară. Acei din PDM zic că e din cauza funcțiilor. Candu zice că e din cauza negocierii unei coaliții cu PSRM. Foarte repede lucrurile se vor limpezi și mai mult, dar vom menționa că PDM nu a susținut moțiunea simplă împotriva Ministrului de externe, Ciocoi. În textul pe care vi-l recomandam în primul alineat (din iunie 2019) eu ziceam că PSRM ar trebui să facă tot pentru a atinge o majoritate parlamentară atrăgând de partea lor deputați din PDM. Când ai toate instrumentele coercitive ale statului la dispoziție, nu e greu. Oricum, evoluția va fi curioasă. Apropo, pariez că la sfârșitul mandatului parlamentar nimeni nu-și va aduce aminte cum arăta Parlamentul imediat după alegeri. Tradiție locală și niciun mister!

ŞTREANG-TV Încă o televiziune rusească își face loc în Moldova, o oarecare Nika TV care va avea tematică religioasă și va difuza emisiuni în rusă de la Spas TV, televiziunea Bisericii Ortodoxe Ruse, care a și început a-l băga pe Putin în icoane (neformal pentru moment). Concomitent, a devenit oficial: Primul în Moldova și Accent TV au trecut definitiv în mâna lui Ceaika. Kremlinul vrea să-l țină pe Dodon în lesă. Dacă nu-i cuminte, ei îl vor promova pe altul.

FINITA LA „ARENA” Vă aduceți aminte cum ni se vindea „Arena Chişinău”, inclusiv de către Candu? Era prezentată drept afacerea secolului! Un El-Dorado, un New-Vasiuki! Statul băga bani prin partenariatul ăla public-privat, căci ar fi făcut beneficii sigure! Iată că Dodon ne anunță că au fost luate niște credite nu știu care și că propune să fie vândute terenurile aferente pentru a le rambursa! Ce schemă, tovarăși! Ce schemă! Și bani furați, și teren luat la licitaţie!

GEMENII MILIARDARI Republica Moldova mai pierde un proces la CEDO. De această dată suma e uriașă: 1,5 mln de euro despăgubiri de achitat! Pe care statul trebuie să le plătească până-n mai, nu peste zeci de ani. Chicu propune ca banii să fie dați din bugetul pentru justiție. Adică tot din banii noștri! Poate îi punem la zid pe acei care sunt cu adevărat responsabili?...

AEROPORTURI. MULTE. LA PACHET Tot ce poate să se numească „aeroport” în RM va fi de acum încolo gestionat de aceeași companie. Iar Goncearenko zice că renunță la AIC (Usatîi, care tradițional știe tot, zice că Dodon l-ar fi amenințat cu o amendă de 50 de mln $). Cum credeți, va avea unde ateriza Ceaika? Pare-se că i se pregătește o pistă pe măsura greutății sale.

DODON – SUPĂRATUL Dodon e supărat tare-tare. El vrea bani, dar nimeni nu-i dă. A ajuns până la aceea că a acuzat direct ambasadorii de la Chișinău! Cică unii din diplomații occidentali fac presiune ca să nu-i dea europenii bani lui, căruia și glodul de sub unghii îi este antieuropean! Cică le-a zis că dacă vor să facă politică în Moldova nu au decât se devină cetățeni ai Moldovei. Îi vom aminti că unul chiar a făcut-o (e drept că nu era ambasador, ci ditamai ex-președinte de țară), anume pentru a face politică în Moldova, numai că Dodon, de frică pe semne, i-a retras cetățenia. „За базар отвечать надо!”, tovarăș Dodon! Asta orice Ceaika o să-ți spună. Iar dacă vrei lovele de la europeni, nu-i mai amenința cu Vladivostokul pe la Munchen, adică chiar la ei acasă. Crede-mă, în Europa, în afară de câțiva țicniți, nimeni nu se vede în Siberia. Chiar dacă, din politețe, acceptă să facă câte un selfi pe coridoare. Și geaba semnați voi scrisori deschise pentru ca UE să vă mărească finanțările. Ei poate că și vor mari bugetul pentru Parteneriatul estic, numai că în parteneriat sunt mai multe țări, și bani vor primi vecinii de treabă, nu prietenii celor ce sperie lumea cu rachete.

ACUM A REFUZAT SĂ VOTEZE PENTRU PARCURSUL EUROPEAN Nu, nu este un fake. Numai că se întâmpla demult, cam pe la sfârșitul legislaturei trecute, atunci când PDM a propus să fie trecut „parcursul european” în Constituție. ACUM, dacă vă aduceți aminte, a refuzat atunci să voteze, fără a aduce v-un argument cât de cât valabil. Iată că acum umblă cu o fițuică, un fel de declarație „privind ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova”. Ceva nu pricep, ei parcă au refuzat-o deja o dată, nu?...

PACE CIVILĂ Toate țările NATO launloc aveau 17.000 de soldați în Afganistan în martie 2019. Transnistria cică vrea 4.200 de „pacificatori” ruși. Comparați proporțiile. Ah da: și mai vor permisiune de zbor pentru helicopterele lor. Cred că ucrainenii au fost fericiți să audă asta, mai ales în contextul escaladărilor recente din Donbass.

ROMÂNIA AJUTĂ FRAŢII Între timp se confirmă ceea ce o știam: România devine, din ce în ce mai pronunțat, principalul partener economic al Moldovei (iată acest trend pare a fi cu adevărat ireversibil!). SMURD din România continuă să salveze vieți în Moldova, iar Orban a anunțat un adevărat program de investiții pentru orașele înfrățite. Demult era cazul ca ajutoarele românești și europene să capete un sens. Bani vor fi doar pentru frați. Ceilalți – să viseze la Vladivostok!

Cam astea au fost. Iar Cireşica de pe tort o voi trimite Centrului de Studii Sociale și Marketing „CBS-Research”. Ei au estimat valoarea mitei plătite în Republica Moldova în 2019 la 516 milioane de lei. Cum poţi calcula chestia asta din sondaj sociologic, habar nu am. Mai ales într-o ţară de mitomani ca a noastră. În fine, în această poveste există doar o certitudine: PNUD şi Norvegia vor plăti 2.019.516 USD (echivalentul a 6.866 salarii/pensii a câte 5000 MDL fiecare) pentru „consolidarea integrității în Republica Moldova”. Le urez succese mari!

Partager cet article

20 février 2020 4 20 /02 /février /2020 11:00
Povestea fierarului sau Jaful secolului

Imaginați-vă un sat pierdut în timp și spațiu, în care oamenii își duc viața nici bine, nici rău, ba poate chiar destul de rău pentru un ochi străin, venit din sânul civilizației galopante și înfloritoare. Nici sătenii nu zic că ar duce-o înfloritor, dar nici de plâns nu se plâng peste măsură, cu atât mai mult că nici de la „castel” nu prea-i supără careva tare abitir. Are satul respectiv de toate, nu chiar din belșug, dar strictul necesar și-l asigură. E acolo și o babă care vrăciuiește cu ierburi și rădăcini, îndreaptă oase și moșește neveste (iar pentru o plată mai specială face și desface și altfel de legăminte), e și un popă pentru cele trebuincioase la o naștere sau moarte și pentru cele cuvioase, că să fie obrazul satului curat în fața oricui ar întreba, e și un primari, cu tot cu sfat pe lângă el, pentru cele ce țin de grijile comunității (un drum de îndreptat, un pod de reparat, un gard de tocnit), e chiar și un dascăl pentru ca să țină plozii la școală grămadă și cuminți cât e ziua de lungă, iar dacă-i mai învață și câte ceva cu folos, tot e înainte. Are satul chiar și un fierar, un munte de om, care potcovește caii și pe cei mai zăluzi din săteni.

Despre fierar de fapt voiam să vă zic ceva mai multe. Închipuiți-vă că vine la acel fierar un individ dintr-un sat de peste deal și-l roagă frumos să-i facă o pereche de cătușe fiindcă el, de fapt, are de gând să-și ia lui fierăria, căci așa crede el că-i corect, în numele adevărului istoric. El are și o carte cu desene colorate, imprimată tot de el la el în sat, și câteva filme cu suspans despre istoria fierăriei, dovezi incontestabile că fierăria, iar dacă e să ne gândim bine și satul în întregime, îi aparțin. Fierarul e rugat să facă cătușele exact pe măsura brațelor sale, iar dacă se isprăvește bine, a doua comandă va fi o altă pereche, pentru glezne. Acuma bănuiesc că vă gândiți că, logic, muntele nostru de om i-ar fi dat o scatoalcă bună obraznicului și că cu asta s-ar fi terminat povestea, ori cel puțin ar apuca-o pe alt făgaș, dar... Se vede că fierarului nostru îi plac tare cărțile cu desene colorate. Ce-o fi în capul lui nu se știe, poate că s-a speriat să nu rămână fără lucru (că fierăria e a lui nici nu și-a amintit), poate că l-a speriat rău veneticul cu altceva, dar s-a apucat de făcut cătușe! Și le-a făcut pe ale lui, după care și le-a încuiat de bună voie și la brațe și la glezne, iar cheia i-a înmânat-o veneticului, apoi a început a meșteri și pentru toți ceilalți din sat, astfel încât fiecare s-a ales cu o pereche, ba chiar și câte una-două pentru copii și pentru progeniturile eventuale viitoare... Această muncă îi ocupă tot timpul de dimineață și până-n seară astfel că celelalte munci, atât de necesare, erau lăsate pentru altădată.

Încetul cu încetul satul rămânea fără uneltele pe care nu avea cine să le repare, se rupeau cuțitele la pluguri, sӑpile, hârlețele și târnăcoapele... Lucrările țăranilor întârziau, caii, rămăși fără potcoave, își sfărâmau copitele, ușile săreau din bӑlӑmӑli și lacătele nu mai aveau belciuge, așa că s-au început hoțiile de tot felul și totul era făcut de mântuială sau lăsat de izbeliște...

Mă veți întreba despre ce este această poveste și am să vă răspund: este despre cea mai mare hoție care are loc în spațiul care se cheamă pretențios „Republica Moldova”, jaf continuu pe lângă care așa numitul „furt al meleardului” e floare la ureche! Citeam mai zilele trecute o „ştire” care m-a făcut să sar de pe scaun. Credeam această hoție deja consumată, dar iată că aflăm că fierarul încă nu a obosit și-i dă zor înainte!

Se întâmplă în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Pentru ca să fie conectaţi la rețeaua de gaz, gospodarilor li se cer câte 21.000 de lei! O schemă veche de când hăul, încă de pe timpurile independenței. La sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut Republica Moldova era o țară destul de slab gazificată. Gazificarea satelor a fost un subiect fierbinte pe agenda tuturor politicienilor până hăt încoace la Voronin. Această „gazificare” era efectuată în mare parte din mijloacele cetățenilor de la care se adunau bani (întotdeauna destul de mulți) pentru a construi gazoductele. Pân-aici – nimic scandalos. Însă ceea ce se întâmplă mai departe nu încape în nicio minte sănătoasă.

Așadar, am ajuns la etapa când pe banii cetățenilor se construiau conducte de gaz. Conductele respective au devenit proprietatea întreprinderii de stat Moldova-Gaz! Și astfel s-au constituit trepatat, an după an, activele de care dispune Moldova-Gaz! Ca să înțelegeți mai bine (fiindcă se pare că chestia asta așa și nu o pricepe lumea): asta cum ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră, de bună voie!, să transfere câte o sumă uriașă pe contul unui eventual voronin, filat sau plahotniuc! Iar drept recompensă ați fi primit dreptul de a vă deschide un cont la banca care aparține tot unuia din aceștia trei (nume arbitrare, alegeți care vă este mai simpatic).

Desigur, îmi veți putea răspunde că nu a existat altă posibilitate de a „trage gaz”, căci alte mijloace nu au fost. Țară săracă, etc., etc. Numai că această dilemă putea fi soluționată foarte simplu: prin distribuirea de cote-părți (acțiuni, de exemplu) corespunzătoare cu aportul în capitalul Moldova-Gaz. Dar acest lucru nu a fost făcut (nici barem sub o formă mult mai injustă sau voalată precum un bon în contul consumului ulterior. Să zicem, ați plătit 10.000, puteți beneficia de gaz în această valoare. În fine, înțelegem că această variantă era chiar mai complicat de realizat, căci gazele nu sunt produse de Moldova-Gaz...), respectiv putem, fără nicio jenă sau reticență, vorbi despre un jaf de cele mai mari proporții, care continuă și astăzi.

Ulterior, schema a căpătat alură de trădare de stat! Activele constituite pe spinarea cetățenilor, au fost cedate gratis (!) Gazpromului, întreprindere de buzunar a regimului putinist, transformată în armă de șantaj geopolitic! Oficial, pachetul majoritar al Moldova-Gaz a fost transferat în contul unor datorii faraonice pentru gaze (subiect care meritӑ o investigaţie aparte)...

Cel mai hilar este faptul că nici astăzi lumea nu înțelege că sunt furați în continuare! Scandalul de la Crocmaz nu a izbucnit fiindcă oamenii au fost puși să plătească conducta, ci pentru că li s-a cerut ceva mai mult decât era prevăzut inițial...

În realitate (dar aici eu nu sunt expert, ci mă bazez doar pe o cunoaștere intuitivă a unor sisteme de drept), situația respectivă ar putea fi un element suficient pentru re-naționalizarea Moldova-Gaz. Și nu vorbim aici de acțiuni haiducești de expropriere socialistă, ci de un proces în toată legea prin care s-ar aduna cât mai multe mărturii și s-ar dovedi că activele Moldova-Gaz au fost constituite ilegal... Dar pentru asta e nevoie, probabil, și de ceva voință politică.

Uite-aşa fierӑrim noi de treizeci de ani...

Partager cet article

19 février 2020 3 19 /02 /février /2020 20:00
Consilierul (IV)

Partea I

Partea II

Partea III

Relațiile cu adjunctul erau foarte clare. Era un manager perfect, știind din experiență care sunt limitele în luarea de decizii pe care nu le poate depăși. În rest se descurca exemplar în toate: de la chestii delicate cu politicieni și ONG-iști, până la relația cu cei mai răi bandiți. De afacerile curente nici nu mai zic. Cu timpul au ajuns la un nivel de complicitate într-atât de trainic, încât mai de-și mai dădeau binețe. Și de această dată au intrat direct în miezul subiectului, fără politețuri protocolare care însoțesc conversațiile telefonice:

- E aici un grup în frunte cu consilierul municipal Ivan Vacari care au blocat șantierul. A chemat și niște ONGiști și nu lasă băieții să lucreze. Au chemat și presa, mai în scurt, fac gălăgie. Cică atentăm la spații verzi și chestii din astea...

- Noi avem toate actele în regulă. Care spații verzi? Noi nu ne băgăm peste copaci. Și acolo, în tufișurile alea, în afară de drogați oricum nu e nimeni. Acolo-i gunoiște, nu pădure. Poliția ai alertat? Ce zice?

- Vacari are acoperire mai sus. Poliţia e de faţӑ, dar nu face nimic.

- Ce vrea, ai aflat?

- Da, dar nu ştiu dacӑ pot la telefon... Trimit prin Telegram?

- Nu trimite nimic. Acuş pornesc. Aşteaptӑ-mӑ.

Mihail Prohorovici a aruncat iritat telefonul la o parte. Apoi l-a luat din nou în mână și a chemat un taxi pentru aeroport. S-a ridicat și a început a-și face valiza. În acest moment ușa s-a deschis și soția intră în cameră.

- Ce sa întâmplat, Mişulicӑ? Pleci undeva?

- Trebuie sӑ mӑ întorc de urgenţӑ acasӑ, Irocika... Am ajuns şi eu sӑ am necazuri cu inamicii tӑi, scumpo.

- Cu care din ei? Cӑci eu am mai mulţi, îi rӑspunse Doamna Curechi zeflemitor.

- Cu Ivan Vacari, de la consiliu. A blocat şantierul de lângӑ tufişurile alea. Ţii minte, ziceam cӑ va trebui cumva amenajat locul, cӑci clienţilor n-o sӑ le placӑ cuibul ӑla de drogaţi şi alcoolici şi cӑ ni se va deprecia metrul pӑtrat din cauza lor... Mӑ duc sӑ rezolv. Nu ştiu încӑ dacӑ-i legat de tine, de politicӑ, ori e altceva la mijloc. Alioşca zice cӑ nu, cӑ-i altceva, dar te ţin la curent de îndatӑ ce ştiu şi eu mai multe.

- Ah, canalia! Ăsta e un mizerabil! Mucosul!

Cât timp Doamna Irina tuna şi fulgera, Mihail Prohorovici îşi cam apropiase de adunat valiza. Tocmai sunase şi taxiul cӑ a ajuns.

- Bun, hai Irocika, distreazӑ-te. Nu mӑ cӑuta. Te sun eu când rezolv.

- Ai grijӑ, Mişa. Vacari acesta poate fi mai periculos decât credem...

- Rezolvӑm noi, nu-i prima datӑ. Ce zici, dacӑ-i cade întâmplӑtor o cӑrӑmidӑ în ţeastӑ, nu vei regreta prea mult, nu? Ha-ha-ha... râsul i-a ieşit cam scremut...

- Nu îndruga prostii, Mişulicӑ... Am trecut noi de vârsta aia.

Mihail Prohorovici a sӑrutat-o pe ambii obraji şi a ieşit pe uşӑ afarӑ.

Land Rover-ul cu neschimbații șofer și bodyguard a venit să-l ia pe Mihal Prohorovici direct la trapa avionului. Lângă bodyguard îl aștepta și un grănicer, dar acesta din urmă abia de a reușit să aplice ștampila, că maşina o și pornea în trombă spre porțile orașului.

Zahovailov a mers direct la oficiu. Ei împărţeau cu vicele sӑu același spațiu aflându-și posturile de lucru la extremitățile unei mese masive și lungi care le servea în caz de necesitate și drept sală de reuniune, și drept masă pentru cinele luate la birou. Alexei îl aștepta cu telecomanda în mână. În fața unui scaun era o farfurie cu câteva tartine. Patru la număr: două cu cârnaț și două cu sprats. Alexei a așteptat până patronul a mâncat primele două tartine apoi a scos din mini-bar o sticlă de Divin și a turnat în două păhărele. Unul i l-a întins lui Mihail Prohorovici, iar altul l-a păstrat pentru el. Au ciocnit sec și au dat paharele peste cap. Zahovailov a terminat și celelalte douӑ tartine, iar Alexei a îmbucat cu o felie de lămâie dintr-o farfuriuță de pe aceeași masă.

Podaru a apӑsat un buton pe telecomandӑ, a pornit ecranul și imediat a început o înregistrare a unui reportaj difuzat anterior pe NasheTV, realizat, excepţional pentru acest canal, în română: în fața șantierului un grup de vreo 20 de persoane se țineau de mâini blocând accesul camioanelor care stăteau să intre în zona delimitatӑ de gardul dupӑ care se întrevedeau câteva excavatoare încremenite pe loc în loc sӑ sape de zor groapa pentru subsolul imobilului viitor - un nou bloc de apartamente. Se vedea doar un singur drapel roșu, dar cameramanul avea bine grijă să-l aibă mereu în cadru. În fața grupului Ivan Vacari dădea un interviu fâlfâind cu o hârtie care, chipurile, era o copie a autorizației de construcție: „A venit timpul să oprim fărădelegile în oraș! Cetățenii s-au săturat de hoți! Iată aveți aici dovada, semnătura vice-primarului în persoană! Cât se poate, oameni buni? Mă întreb și vă întreb: oare oamenii din acest cartier au fost consultați? Oare a fost consultată societatea civilă despre acest proiect? Și vreau să vă mai spun: noi aici nu facem politică, noi nu am venit de la partid, dar fiindcă suntem aproape de cetățeni și fiindcă dorim să-i ajutăm să-și apere scuarul de această construcție abuzivă. Vă spun, dacă aș fi fost eu primar, asemenea chestii nu s-ar fi întâmplat!”.

- Alioşa, daragoi, ai zis cӑ ştii ce vrea.

Erau primele cuvinte pe care şi le adresau de când a intrat.

- Da, am luat legӑtura cu omul lui de încredere, e unul din brigada lui Belâi. A zis cӑ vrea 5 apartamente în bloc.

Zahovailov a fӑcut ochii mari şi s-a uitat lung la Alexei.

- Nihuia sebe! Obosnui! (Mihail Prohorovici în momente de încordare maximӑ, trecea automat la o rusӑ suburbanӑ)

- Dacӑ nu acceptӑm, mâine scoate şi alţi ONG-işti la protest, iar apoi şi pensionarii Raiei Caruta. Dar atunci se va renegocia. Pretenţiile lui vor creşte.

- Care sunt soluţiile noastre?

- Nu ştiu, Mihal Prohorâci, e acoperit de sus. Ale noastre circuite nu funcţioneazӑ. Ce facem?

- Mai am eu o pistӑ. Mâine dimineaţa, la 7h00, ne regӑsim aici.

A doua zi Zahovailov nu a venit la birou la ora 7. Nu a venit nici la 8, nici la 9. A fost de negӑsit prima jumӑtate a zilei.

În fața șantierului mitingul crescuse cu câteva zeci de persoane. Apăruseră și niște tineri cu look de hipsteri, un fel de caricaturi de hippie, care băteau în tobe, tamburine, căldări de plastic și străchini. De această dată reportaje au fost difuzate și la alte televiziuni naționale precum JurnalierTV, TV878, iar o duduie tinerică, bine făcută și cu un decolteu pronunțat îi tot lua la întrebat pe manifestanți. Steagul roșu, chiar dacă nimerea mai rar în cadru, nu lipsea din decor. Apoteoza reportajelor televizate a fost discursul duduiei cu un accent teribil palatalizat: „Dupa cum vedeți, dragi telespactatori, oamenii sunt indignați, dar protestează pașnic. Cu toate acestea, poliția a venit numeroasă, gata să intervină, și am fost preîntâmpinați că vor fi foarte duri. De ce?! Ce vină au acești oameni?! Că-și apără drepturile?! Dreptul de a-și plimba copiii la umbra acestor arbori seculari și nu a blocurilor de beton?! Noi am încercat să sunăm la vice-primarul municipiului, dar nu l-am găsit. Dacă ne auziți, domnule vice-primar, vă rugăm să luați legătura cu noi, nu vă ascundeți. Și încă ceva: nicio televiziune controlată de holdingul oligarhilor nu a venit la protest, dar noi vom continuă să vă ținem informați! Rămâneți cu noi!”.

De aceastӑ datӑ Ivan Vacari nu a apӑrut în cadru.

 

Consilierul (V)

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher