Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
11 janvier 2021 1 11 /01 /janvier /2021 07:00
Lua-te-ar naiba, Mendel!

au crescut ţâncii

am crezut c-o fi

de fiară

sălbatică

dornică

de codru verde

de nemărginirea

spaţiilor

libere

ne păreau

de prăsilă

de viţă nobilă

caracteristici

dominante

solid întărite

înnobilate

alese fiecare

pe sprânceană

pe fir de păr

pe verticalitatea

vertebrelor

selecţionate

meticulos

credeam că nu

scăpasem nimic

oase fierbinţi

sânge albastru

ochi de şoim

inimă de leu

xxx

dar au crescut ţâncii

şi...

de unde atâtea

gene recesive?

lua-te-ar naiba,

Mendel,

cu legile tale cu tot!

Partager cet article
31 décembre 2020 4 31 /12 /décembre /2020 07:00
Imagine: https://www.b1.ro/

Imagine: https://www.b1.ro/

Există o vorbă pe care toți o cunosc și o atribuie oricui. Hai să zicem c-a zis-o Churchill (cu siguranță nu-i a lui, dar e deja o tradiție de a i se atribui asemenea “citate”): „Alegerile le câștigă acel care număra voturile”. Nu există mai mare prostie, mă rog, poate cândva a fost adevărat, poate că în alte părți mai și este, dar repetarea adagiului respectiv în ziua de azi nu stă departe de un nihilism infantil de genul: „Toţi sunt hoți, toți sunt de-o teapӑ”... În fine, ar trebui să înțelegem o dată și o dată că lumea a evoluat, și destul de rapid, și se află destul de departe de imaginea pe care ne-am creat-o cândva despre scrutine și alegeri.

Intrarea în materie de mai sus a fost necesară pentru a ajunge la afirmația următoare: câștigă acel care setează regulile jocului! Poți fi super tare la fotbal, dar dacă te pune cineva să joci handbal – n-ai șanse. Iar dacă îl pui pe Messi să joace rugby, mă îndoiesc că ajunge măcar la cinci minute de meci teafăr.

Aduceți-vă aminte de jocurile de când eram copii: dacă erai mai bun la ceva anume și începeai să câștigi, dar îl aveai drept adversar pe unul mai barosan (la copii ierarhiile sunt mult mai evidente și deseori mai violente), el neapărat oprea jocul și... schimba regulile! Iar dacă se întâmpla să nu poată beneficia nici de acel avantaj temporar, căci „barosanii”, de regulă, sunt cam limitați în alte capacități decât cele ale mușchilor, se supăra și anula jocul.

Dar să revenim la actulitatea noastră cea de toate zilele, la Republica Moldova. Exact asta se întâmplă acum. Barosanul a simțit că pierde și a schimat regulile jocului. Jucăm după regulile lui și pentru moment nu avem cum învinge. Desigur, pe termen mai lung (Dar cât de lung? Mai are cineva răbdare?) barosanul va pierde, indiferent de reguli. Ajunge un moment când copiii cresc puțin mai mari și li se schimbă prioritățile. Știți vorba aia (atribuită lui Bill Gates, să respectăm convenția, dacă nu – o atribuim lui Churchill și pe asta, că nu-i bai): „Nu râdeți de ochelariști, căci ei vă sunt viitorii șefi!”. Barosanul va pierde și va pierde peste tot, nu doar în curtea noastră, Republica Moldova.

Vă ziceam cândva demult (în 2016!) că „statul capturat” îl va aduce pe Dodon la putere și este exact ceea ce s-a întâmplat (aici e cazul să-mi cer iertare pentru exces de înfumurare și vanitate). Vă ziceam că o coaliție cu PSRM este criminală, dar publicul era orbit de lupta împotriva marelui „bau-bau” și a înghițit momeala cum înghite crapul macucul cu tot cu cârlig... Roadele acelui act criminal le culegem astăzi.

Geaba strigi, bӑdie... Stai calm şi bea ceai, vorba unui ex.

Într-un text nu prea vechi explicam cum a fost deplasat de-a lungul anilor cursorul discursiv de la clivajul identitar spre cel geopolitic, iar, de curând, spre cel al „luptei împotriva corupţiei”. Adevărata miză în Republica Moldova a fost, este și va fi geopolitică! Mai bine zis, menținerea acestui teritoriu sub tutela și controlul Kremlinului. Să nu fim îngâmfați și să nu ne vedem prea mari: adevăratul premiu este Ucraina şi bazinul Mӑrii Negre. Noi suntem un teritoriu-tampon, un moft al țarului, un avant-post al Imperiului.

Așadar, astăzi suntem în plină „luptӑ împotriva corupţiei”, mai aprigă ca oricând (vai, se întoarce-n mormânt Lidia Istrati care striga pe vremuri de la tribuna Parlamentului: „Mafia! Dar cu mafia, ce facem?!”). A câștigat Maia Sandu la prezidenţiale, dar ea nu este unica care reprezintă „noul val”. PSRM nu a murit, nici pe-aproape (ei continuă, judicios, să călărească argumentul „geopolitic”). Usatîi dă din copită ca un armăsar, fiind sigur că apucă v-o 10-15 mandate, cel puțin, la eventualele alegeri anticipate. Nici Ilan Șor nu mizează pe mai puțin. PAS, cu puțin noroc și multă minte (aici avem dubii), ar rupe cât? 40-45%?... 

Dar dacӑ ar fi sӑ revenim la vechile paradigme discursive, ce am obţine?

Clivajul identitar ne-ar fi dat 75% vs 25% şi cred cӑ am fi fost demult uniţi cu România, parte a UE şi a NATO. (Nu e de mirare cӑ s-a fugit de el încӑ de pe timpul lui Voronin).

Clivajul geopolitic ne-ar fi dat astăzi 60% vs. 40% (aproximativ), o majoritate parlamentară confortabilă și o accelerare a tuturor proceselor integraționiste cu UE. Nu cred că am fi uniți cu România, dar cu certitudine influența Kremlinului ar fi fost mult mai mică, dacă nu inexistentă în afara Transnistriei și Gӑgӑuziei (apropo, mă întreb dacă nu am discuta astăzi despre anularea autonomiei celei din urmă din lipsă de legitimitate: vezi cum s-au derulat ultimile alegeri ale başcanului).

„Lupta împotriva corupţiei” ne dӑ însӑ un estimativ 55% vs 45% (conform sondajelor) în favoarea formaţiunilor pro-ruse, anti-europene, anti-româneşti.

Uite-aşa o aritmeticӑ...

Scriu aceste rânduri drept reacție la vizita Președintelui României în Republica Moldova și la acea euforie generală care transpiră de peste tot cu această ocazie. Da, precum ziceam și mai sus: pe termen lung „barosanii” vor pierde. Dar cât de lung? Și care va fi prețul?

În 2021 vom celebra 30 de ani de la Independența Republicii Moldova. Vom marca 29 de ani de la „armistiţiul” impus de Rusia în războiul din Transnistria. 27 de ani de la înființarea unei alte autonomii-fantomă: Gӑgӑuzia. Nu vă strânge-n spate de la aceste cifre?

Poftim şi altele: în 2014 recensamântul contabiliza 2,8 mln de persoane în Republica Moldova, cifrӑ echivalentӑ cu... 1915. Iar creştere naturalӑ a populaţiei nu am înregistrat din 1998!

Iar noi jucӑm în continuare dupӑ reguli strӑine. Mai aveţi rӑbdare?

Partager cet article
30 décembre 2020 3 30 /12 /décembre /2020 11:49
Imagine: g4media.ro

Imagine: g4media.ro

Aho, aho, ho-ho, ho-ho!

Seara lui Sfântu’ Vasile,

La mulţi ani, boieri, cu bine!

 

Guvernanţi si deputaţi,

Ia poftim de vă sculaţi,

Dar și nu vă supăraţi,

Daţi-vă lângă perdele

Ș-ascultaţi vorbele mele.

 

Dar şi voi, agricultori,

Ia opriţi acel tractori

Și-a claxoanelor vacarm

Ca sӑ ne urӑm în calm!

 

— Hăi, hăi!

Roata-i, măi!

 

S-a sculat mai an Bădica Traian

Și s-o-ncălecat

Pe-un tractor învăţat,

Cu numele John Deer,

Cumpӑrat nu pe-un clondir,

Ci pe credit barosan,

Și un grant american.

— Roata-i, măi! Hăi, hăi!

 

El în scări s-o ridicat,

Peste câmpuri s-o uitat

Să aleagă loc curat

Di arat şi sămănat.

Și-o arat:

Lunile – câmpurile,

Marţile – șesurile,

Miercurile – fâneţele,

Joile – pӑdurile,

Vineri – cotele sӑracilor,

Sâmbӑtӑ – parcelele ortacilor.

 

Și-a mai trântit peste ogor,

Ca sӑ-i fie mai uşor

Și la roadӑ mai mult spor,

Erbicide, pesticide,

Și fosfaţi şi cu nitraţi,

Ș-încӑ-un sac de „udobrenii”

Ca sӑ ia mai multe premii.

Cӑ i-o zis la prӑvӑlie

C-ӑsta-i bun, e cu „magie”.

 

Iar a şaptea ziulicӑ

A scris foaie şi zapiscӑ

Pentru ca al lui frӑţicӑ,

La un minister slujbaş,

Bun de blat şi aldӑmaş,

Sӑ-i dea pentru toatӑ treaba

O para şi o carboavӑ.

A fӑcut proiect şi lecţii

Cum sӑ rupӑ din subvenţii.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Iar când lucrul l-a sfârşit,

Iată, mări, s-o stârnit

O molimӑ pe pământ

Și-o venit şi vara-apoi

Cu mult vânt, dar fӑrӑ ploi,

Pământu’ de-o secӑtuit

Și sămânța n-o-ncolţit,

Nici subvenţii n-au venit.

 

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

În lună, la săptămână,

Ş-o umplut de aur mâna,

Ca sӑ-l aibӑ la-ndemânӑ

Dac-o fi sӑ dea o şpagӑ

Slujbaşului din capitalӑ,

Aşa de bine cӑ-i părea,

Nici pe-acasă nu venea.

La guvern când a sosit

Mare jale a gӑsit:

Doar ciocoi s-au oploşit

Ce cu stânga ciocӑneau

Şi cu dreapta secerau,

Și din gurӑ flecӑreau

O limbӑ pӑsӑriceascӑ

Pe care-o numeau „moldovneascӑ”,

Iar în capul lor, pe tron,

A vӑzut şi un dodon,

Şi moscali ce-naintau,

De păreu că înotau,

Ca peştele-n heleşteu:

Numai vai şi vӑ-le-leu!

 

— Ș-înc-o dată roată, măi!

Hăi, hăi!

 

Când vӑzu atâta jale,

Puse coada pe spinare

Ş-o tuli în fuga mare

La cea luncă de scăpare:

Lunca mare –

Frunză n-are;

Lunca mică –

Frunza-i pică,

Sai, voinice, ş-o ridică! —

Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Porni badiţa prin ţarӑ

Cu îndemn şi cu ocarӑ,

Luă ciocanu şi dă cioc, boc,

Și-mi dădu lumea la loc

Şi-i mai dă şi una-n splină

Fӑr de somn, fӑr de hodinӑ.

Și pe toţi i-a adunat,

Și i-o pus de au votat,

Pe dodon l-au detronat.

Ş-au ieşit cu toţi din casă

De-au ales nouӑ crӑiasӑ.

Și mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Scârțâitul carelor,

Chiotul flăcăilor,

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

 

Am mai ura, am mai ura,

Dar nu sântem di ici, di colea.

Sântem di la Buza Veche,

Unde-i mâţa streche,

Iar motanul, bată-l focu’,

Mi-a ros mai an cojocu’,

Ș-am rămas într-un ilic,

De mă ia benga de frig.

 

Am mai ura ş-am mai ura,

Dar ni-i teamӑ c-om însăra,

Noi crӑiţa am ales,

Dar colacii tot nu ies.

De-am avea şi-o guvernare

Parc-ar fi mai cu trecare,

De-am avea şi deputaţi

Poate-am fi mai împӑcaţi.

Vrem si noi un stat,

Unde-am fi boieri bogaţi

Cu giubeli –

Di nuieli;

Cu papuci –

Di coj’ di nuci;

Undi-s câinii îmbrăcaţi

Cu paltoane,

Cu bastoane

Şi cu ghete-americane!

 

Busuioc verde pe masă,

Ramâi, gazdă, sănătoasă,

Că mă uit la altă casă,

Unde-i fata mai frumoasă

Și nevasta mai aleasă.

Și casa nu ni-e departe:

Doar o apӑ ne desparte,

Apa Prutului

Pe carge curge lacrima durutului.

 

Aho! Aho! opriţi, flăcăi!

Ş-înc-o dată, măi flăcăi,

Căci iar mi-i sete, iar mi-i foame.

Ş-înc-o dată, măi Ioane;

Iar mi-i foame, iar mi-i sete.

Ş-înc-o dată, măi băieţi.

La anu şi la mulţ’ ani!

Aho, aho-ho-ho-ho!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article
29 décembre 2020 2 29 /12 /décembre /2020 14:53
Lumea în care nu e voie sӑ fii bӑtrân

Buneii mei nu au ajuns la venerabila vârstă de 73 de ani pe care îi avea bibliotecarul lui Cornel George Popa atunci cans și-a început povestea...

Eram copil, dar îmi aduc foarte bine aminte de momentele când bunica își organiza comândul. Îmi aduc foarte bine aminte cum îi dădea instrucțiuni și îndrumări mamei cum să fie îmbrăcată, ce pomană și cui să dea, cui anume trebuiau să le revină anumite lucruri din casă.

Nu, niciodată nu am avut impresia că s-au grăbit să moară sau că au abdicat. Dimpotrivă, îmi aduc aminte cum bunelul zicea că vrea să joace la nunta mea și că și-ar dori să-și vadă strănepoții... Dar n-a fost să fie.

Era o altă lume. Era o altă relație cu viața și cu moartea. Moartea nu era ceva de temut, era o etapă oarecare, un eveniment firesc, care se cuvenea de celebrat conform unor rânduieli anume, care mai aveau şi sens pe care toţi îl înţelegeau, şi toate erau tratate cu seriozitate.

Da, era o altă lume, care se pare că a dispărut definitiv (ori din care au rămas doar rămășițe răzlețite unde și unde, din care cauză s-a pierdut o masă critică care făcea că această relație cu moartea să se poată constitui într-o filozofie existențială și fără de care apare un sentiment de bizarerie sau chiar...ridicol), era o lume preponderent rurală în care și raportarea la viață era alta... Bătrânețea nu te scutea de mai nimic, nu te scotea din circuitul firescului, pâinea se câștiga prin sudoarea frunții și muncă zilnică pânӑ la... moarte.

Am avut nevoie de această digresiune pentru că de fiecare dată când citesc o carte încerc să dibui o cheiță, strict individuală, care să mă lase să intru în conținutul ei.

„Cei care mor și cei care vor muri: aventurile unui bibliotecar” de Cornel George Popa este însă despre altceva, despre lumea nouă în care am intrat, una urbană (de altfel, eroul cărții locuiește la București), în care există tinerețe, maturitatate și bătrânețe și care are un sfârșit bine definit – moartea. Fiecare etapă cu tabieturile ei: tinerețea cu lotul și doza necesară de boemă, viața activă de adult cu responsabilitățile ei (miezul și esența lumii moderne), bătrânețea (pentru care nu s-a găsit încă un rost anume) și acel sfârșit care nu înseamnă nimic mai mult decât sfârșit cu lotul ei de formalități administrative ce țin de moștenire și succesiune.

După cum spuneam mai sus, eroul cărții are 73 de ani, este văduv și se pomenește față-n față cu... bătrânețea, acest statut intermediar rӑu definit, cu o finalitate certă, dar fără deadline (definiția lumii moderne – jaloanele temporare!). Acest nou statut este de-a dreptul insuportabil pentru bătrân și el decide să-și retrăiască viața: își schimbă look-ul pentru a deveni un veritabil hipster urban, face sport, yoga, karate, masaje tradiționale și mai puțin tradiționale (et plus si affinités), tot pachetul! 

Îi mulțumește lui Dumnezeu și îi pare că redescoperă credința, ceea ce la el seamănă mai mult cu o justificare a noului stil de viață, un fel de împăcare cu propria conștiință, un fel de paliativ pentru a justifica acea mimare a tinereții, limitată doar de capacitățile obiective fiziologice.

Până la urmă, Cornel George Popa ne aduce un veritabil studiu despre condiția bătrâneții în epoca modernă urbanizată și ne dă o rețetă despre cum să depășești conflictul civilizaţional, căci suntem în România în care această tranziție (rural – urban) încă nu e definitivă, deși punctul de non-retur e deja depășit (toate cu o mică condiție: să dispui de suficiente mijloace financiare!). O lectură foarte interesantă care ne spune multe despre epoca în care trăim: o epocă în carea bătrânețea este interzisă, o epocă în care frica de moarte, de sfârșit, este predominantă și devine o veritabilă obsesie. O lectură pe care o recomand tutuor, căci este o vorbă mai puțin politic corectă, dar nu mai puțin adevărată: „De bătrân să nu râzi niciodată, căci toți vom ajunge, cu puțin noroc, acolo”.

 

P.S.: Cartea a fost publicată în 2016, înainte de Covid. Zic eu că aduce și ceva elemente explicative pentru isteria globală de astăzi...

Partager cet article
28 décembre 2020 1 28 /12 /décembre /2020 17:07
foto: bookhub.ro

foto: bookhub.ro

De la Cehov încoace orice salon de spital care are ceva lăgătură cu nebunia și este cumva pomenit într-o carte sau text literar trebuie neapărat să poarte numărul 6! Dan Ciupureanu nu avea cum să scape acestei tradiții, chiar dacă face o tentativă rebelӑ și mai adaugă unul, cu numărul 3. Numai că Dan (sau Ian?) reușește să extindă frontierele instituției penitenci-demențiale la un Univers întreg, ajungând prin intermediul unor personaje și dincolo de stratosferă!

Lumea descrisă de Dan este o lume dementă din care ai dori să te trezești mort, cu numeroasele ei saloane: Craiova, București, trenul care leagă aceste două orașe, Parisul, crematoriul, hotelul la care lucrezi, compartimentat și el în camere pe care cineva trebuie să le saneze, să le curӑţe de deșeurile vieții locatarilor, autobuzele și trenul RER, ascensoare cu coduri infinite, dar pe care le memorizezi din prima și un enorm Centru de criză care pare să gestioneze toate aceste celule existențiale cu ale lui birouri nenumărate dintre care și „Biroul de Întrebări Ridicole”, scris cu majuscule, de la sine înțeles, precum și se cuvine unei instituții importante, în care este interzis să spui „Mulţumesc”. (Aici, autorul acestor rânduri trebuie să recunoască că a fost lovit drept în țeastă: această interdicție de a spune „mulţumesc” s-a transformat într-o cheie care mi-a deschis definitiv ușile cărții și m-a lăsat să intru. Mai mult decât atât: m-a făcut să mă simt în acest labirint ca acasă... Adevărul e că am crescut într-un oraș (și o țară!) în care chiar nu se spunea „mulţumesc”! În acea țară (și orașul ei) în care m-am născut se spunea „За «спасибо» бьют красиво” (Pentru „multumesc” ești bătut frumos)...).

Cartea lui Dan Ciupureanu este o continuare foarte organică (deși fiecare roman își merită existența independentă, chiar și cu trimiterile directe) a primului său roman, „Omar și diavolii”. Până și forma romanului este aceeași, nemaivorbind de continuitate stilistică. Regăsim același delirium tremens continuu, gravitând în jurul unei morți (mama s-a trezit moartă), unei permanente căutări existențiale, apriori fӑrӑ finalitate, oricare tren, autobuz, RER sau ascensor nu ai lua, și acea încercare continuă de evadare din lumea absurdului, acest salon nr. 6, imposibilă și asta, oricâte beri nu ai bea, căci frânghia se rupe inevitabil, iar de cealalata parte totul și toți sunt împietriți, nimeni și nimic nu mișcă...

Marea noutate și diferență față de „Omar” o constituie monologurile copilului, dar care nu fac decât să accentueze absurditatea lumii adulților prin sinceritatea și inocența observațiilor infantile. 

Nu știu dacă Dan a epuizat cu acest secund roman filonul primului, dar cu certitudine ambele sunt un fel de OZN-uri detunătoare în flota scrierilor actuale!

Partager cet article
28 décembre 2020 1 28 /12 /décembre /2020 10:41
Comrat, 2019 (http://tvrmoldova.md/)

Comrat, 2019 (http://tvrmoldova.md/)

Nu cred că are rost să ne înșirăm prea mult în comentarii în această săptămână. Vă doresc, dragii mei cititori, Crăciun fericit! (am verificat de trei ori ce am scris, atât de mult mi s-a întipărit acel „fericiun crecit”, atât de moldovenesc!, în minte). Lăsați televizorul la o parte și profitați barem de câteva zile de odihnă, căci ce ne va aduce anul care vine nimeni nu poate s-o știe... Sănătoși să-mi fiți, puțin noroc tot nu ar strica, și... minte! Nu vă pripiți cu gândul, nici cu vorba, la o adică, lăsați răgaz să se așeze toate și să treacă o apă a rațiunii peste evenimente. Mai știi? Poate dăm și de un filon mai luminos...

În rest, nu prea am ce să vă spun. Chicu și-a anunțat demisia. A demisionat doar el, sau Guvernul in corpore, nu prea a fost clar, dar asta nici nu contează. Subsemnatul și umilul Dumneavoastră servitor a fost surprins. Îmi părea logic (din punctul lor de vedere) ca actualii parlamentari să-l țină în scaun până la următoarele parlamentare, dar de unde logică în țara aia?...

Se pare că toți mizează pe anticipate fiind siguri de o eventuală victorie... PAS crede că scorul de la prezidențiale va fi reeditat și la parlamentare, ceea ce e o prostie gogonată, dar ei probabil nici nu au altă opțiune, din moment ce oricum sunt minoritari la moment.

De cealaltă parte, partida kremlinistӑ speră o redistribuire a cărților și o majoritate mai bine pronunțată (nu-s lipsite de argumente aceste speranțe ale lor, din păcate, iar ultimile sondaje publicate o arată clar). Fără majoritate parlamentară, mandatul Maiei Sandu este fragil și va fi sabotat de parlament continuu, ceea ce, la o adică, se poate adeveri o sabie cu două tăișuri și să-i adauge puncte proaspătului președinte inaugurat. 

Tare n-ar strica ca CCM (nu e eroare stilisticӑ!) să anuleze pachetele de legi (inclusiv cea despre funcționarea limbilor, cea despre anularea legii „antipropagandӑ” și cea referitoare la autonomia Gӑgӑuziei) votate în mare grabă de parlament în ultimile două săptămâni ale președinției lui Dodon. Dar aici eu am mari dubii. CCM a și respins sesizarea lui Ţâcu referitoare la legea despre limbi...

Cu certitudine, Republica Moldova are, de ieri, un președinte prezentabil pentru exterior. Cu aceeași certitudine însă pot afirma că Maia Sandu nu are nici capacități, nici înțelegerea lumii în care trăiește. Dovadă este și acea felicitare pompoasă și lingușitoare pe care a postat-o cu ocazia aniversării... autonomiei Gӑgӑuziei! „Но нам все еще предстоит совместными усилиями обеспечить функциональность статуса АТО Гагауз-Ери, а также создать условия для развития и сохранения гагаузского языка и культуры”, aşa a scris Maia Sandu, ruseşte în primul rând, şi doar apoi româneşte... În gӑgӑuzӑ, sӑ-i dam crezare, nu are cum scrie, dar la fel de adevӑrat e cӑ nici în Gӑgӑuzia nu ar avea cine ceti.

Asta e. Vom trӑi, vom vedea şi vom suferi şi mai departe. Nimic fundamental, în afarӑ de imagine, nu se va schimba.

Partager cet article
24 décembre 2020 4 24 /12 /décembre /2020 14:12
Ţipӑ cât poţi: „Drei, Una, Noua!”

Una a devenit două, din două a devenit Drei, din Drei – Noua, din nouă - nour… cam atât rămâne până la urmă din persoana care a aruncat o saltea în stradă. Să ne fie de învățătură! Nu aruncați paturile. Vindeți-le pe e-bay, căci e mai cu puține consecințe.

Poți să strigi cât poți, dar această călătorie introspectă despre care ne povestește Moni Stănilă își are legile ei și nu ai cum să le eviți, nici să le ocolești. Una desigur a reușit să ajungă până la capătul acestui drum inițiatic, dar acest lucru nu-i dat chiar oricui. Nu toți știu să se înțeleagă cu stejarii. Iar din a lor strânsoare nu ieși cu baliverne și spovedanii fățarnice...

Cartea Monei Stănilă, apărută la categoria „roman” (probabil din neputință formală de a-l categoriza altfel), se înscrie în șirul acelor scrieri foarte poetizate, fantasmagorice, onirice, imposibil de clasificat cumva anume, precum cele ale lui Boris Vian, Lewis Caroll, Gellu Naum. E o categorie de texte în care conținutul se justifică doar pe măsură ce se construiește în ceva unitar, referințele spre realitățile obiective comune cu cele ale cititorului servind doar drept propteli necesare minimale pentru a nu pierde definitiv trama. Un fel de ceamur pe care nimeni nu-l mai ia în seamă odată edificiul ridicat. Pe bune, spunem „aceastӑ casă e din cărămidă roşie” sau „din blocuri de beton”, dar niciodată nu ne referim la liantul care le ține împreună.

Și atunci ce-ar fi aceste „cӑrӑmizi”? O confesiune? O încercare de analiză introspectă (mai nu am spus „psihanalizӑ”, pușchea pe limba mea!)? Un eseu despre credință, iertare și fericire? O încercare de a scăpa de un cotidian apăsător (Noua luptă din răsputeri, dar e nevoită să capituleze și dispare din peisaj)? Un bilanț al drumului parcurs?

Din toate câte puțin și poate chiar ceva mai mult.

Partager cet article
21 décembre 2020 1 21 /12 /décembre /2020 18:29
Săptămâna în care RîMî a măsurat un nou jug

Cu 29 de ani în urmă, pe 13 decembrie 1991, se vărsa primul sânge în ceea ce urma să fie războiul din Transnistria. Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc, Gheorghe Caşu – iată numele primilor patru polițiști care au fost omorâți de bandiții separatiști. Nu cred că au rămas astăzi mistere referitor la ce anume s-a întâmplat atunci. Implicarea directă a Rusiei în conflict a fost confirmată de nenumărate ori chiar de participanții la acel război de partea Rusiei. Similitudinea cu alte războaie din ţările vecine cu Rusia (unele foarte recente) nu lasă mult loc pentru interpretări fanteziste: Rusia a creat „Transnistrii” ab nihilo de fiecare dată când s-a temut să nu-i scape un teritoriu de sub control. În Moldova i-a reușit. Astăzi Kremlinul controlează toate procesele din RîMî, inclusiv cele din mințile moldovenilor. Iar evenimentele săptămânii care a trecut confirmӑ acest lucru...

Vom reveni la ele, dar nu înainte de a aminti că pe 15 decembrie a început, la Timișoara, Revoluția română, cea care însemna sfârșitul lui Ceaușescu. Orice nu s-ar spune, Revoluție a fost!, şi România și-a reușit Revoluția.

Noi – nu.

REACŢIONARII DIN PARLAMENT Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlament altfel decât o „contra-reacție reacționară putinistă” nu poate fi calificat. Săptămâna și mai trecută CCM a suspendat legile despre transferul SIS-ului de la președinție spre parlament și legea care ar fi luat terenul fostului stadion republican americanilor. Vom vedea ce vor face cu suita de legi și hotărâri adoptate în această săptămână. Teamă mi-a că nu vor mai fi la fel de prompți...

Și să nu-mi mai spuneți că nu e geopolitică la mijloc! Totul e doar geopolitică și numai geopolitică! Hoția e hoție, cum fără ea?, dar ce are legea refiritoare la statutul limbii ruse (de acum încolo funcționarii sunt obligați să răspundă în rusă); legea referitoare la întărirea autonomiei Găgăuziei și proiectul despre independența CEC-ului găgăuz; hotărârea despre mutarea Zilei Europei de pe data de 9 mai (nu carecumva să fie umbrit „9 mai” rusesc!) pe 8 mai și faptul că nu mai e zi de odihnă; anularea „legii antipropagandă” cu hoția?!!!

Desigur la pachet au mers și alte decizii: A) Biroul permanent al parlamentului a devenit roșu cu 9 din 15 membri aparţinând noii majorități. B) A fost votat bugetul pe care nimeni nici nu l-a citit, se pare. C) ANI și-a văzut prerogativele diminuate. D) Bunuri de stat, 8 la număr, au fost înstrăinate pentru o sumă minabilă de 67 mln. (lei moldovenești – nu euro sau dolari). E) A fost anulată așa numita lege a „miliardului”, impusă pe timpuri de FMI pentru a ține pe linia de flotare sistemul bancar al RîMî (FMI tare s-a supărat, în trecat fie spus).

Iar capac la toate a venit și una populistă: a fost micșorată vârsta de pensionare.

Ce să zic? Tare harnici deputați avem!

TRACTOARE „BELARUS” ÎN LOC DE „ENTERPRISE” Drept răspuns opoziția nou-prezidențială nu are ce opune. Tractoarele Belarus din PMAN? No, pe bune, crede cineva în farsa asta? Iată eu, spre exemplu, nu prea cred în sinceritatea revendicărilor lor. Dar asta e lucru secundar, căci oficial ei sunt din capul lor, adică chiar vor bani și nu neapărat susțin opoziția. E doar o coincidență. În afară de tractoare, Litvinenco ne propune un adevărat plan - science fiction à la Star Trek. Și nu unul, ci tocmai două! Eu unul nu înţeleg la ce bun să te chinui să scrii atâta amar de text când poţi reduce totul la două cuvinte şi un semn de interogare: „majoritate parlamentară?

SONDAJ – CATASTROFĂ Nu știu cât de credibil poate fi acest sondaj (pare destul de realist), dar arată următoarele: în caz de parlamentare PAS ar obține 37,4%, fiind urmat de PSRM cu 32,8%. Partidul „Şor”, plasat pe locul III, este susținut de 13,3% din respondenți, iar „Partidul Nostru” – 8%. Cu alte cuvinte, pro-europenii – 37,4%, pro-rușii – 54,1%. După primul tur al prezidenţialelor ziceam următoarele: „Oricare nu ar fi rezultatul turului II, putem afirma, fără pic de tăgadă, că acest scrutin, miza căruia a fost, mai mult ca oricând, geopolitică, a avut un singur mare câștigător: Kremlinul!

Cam astea au fost. Din cele mai mărunte:

Moldova are un nou ambasador la Moscova: socialistul Golovatiuc.

Jora is back! Gheorghe Nazaruc, alias „Jora”, arestat săptămâna trecută de ucraineni, a fost extrădat moldovenilor. Ținând cont de tendințele din RîMî, aș miza pe faptul că Jora va fi degrabă eliberat.

Chisăliţă de prune: Drept recompensă pentru toate eforturile RîMî de a reveni în sclavie, Kremlinul a mai strivit 20 de tone de prune moldoveneşti! Să nu creadă carecumva careva că viaţa e din nou „povidlă”.

Partager cet article
15 décembre 2020 2 15 /12 /décembre /2020 23:56
Origine imagine: https://citestema.ro/

Origine imagine: https://citestema.ro/

Jocul lui Vikenti, unde mor patruzeci şi nouă de evrei, se petrece aici şi acum. Suntem prizonierii propriului stil? Vreau să încercăm mai multe combinaţii, mai multe trucuri, dar Vikenti nu se grăbeşte. Îşi întinde oasele în pat. Ministrul Pleve nu-l sună. Nimeni nu opreşte acest măcel. Generalul Beckman vine neanunţat la vilă. E alarmat şi plin de noroi: ordonaţi, îi cere lui Vikenti.

VIKENTI. Nu pot, Petersburgul tace.

BECKMAN. Şi Guvernatorul?

VIKENTI. Doarme.”,

Alexandru Bordian, „Casa Inglezi”, (Paralela 45, 2018, p.9)

 

În 2018 Ziarul de Gardă publica o anchetă în care se afirma că „monumentul de arhitectură de însemnătate naţională „Conacul Inglezi” din centrul Chişinăului a ajuns, oficial, în gestiunea Olesei Diacov și a Nataliei Stati, fiicele deputatului democrat Dumitru Diacov.” Dumitru Diacov este unul din cele mai abile personaje politice din Republica Moldova, cu mandat de deputat în parlament din... 1994!

 

Cele spuse mai sus s-ar potrivi de minune în calitate de epilog la romanul lui Alexandru Bordian, „Casa Inglezi”. De la faptul că această inserare va fi în armonie perfectă cu firul epic al cărții te învăluie o tristețe și o stare de plictis similară cu acea a „elitelor” din Chișinău din 1903, căci acesta este anul în care ne trimite Alexandru...

An sumbru pentru Chişinău, căci este anul în care s-a întâmplat primul pogrom al evreilor, care s-a soldat oficial cu 49 de victime... Circa 500 au fost răniți, circa 2000 de familii evreiești au rămas fără adăpost și 1500 de prăvălii și case de evrei au fost ruinate. Secolul XX îşi anunţa culoarea... Secolul XX începea la Chişinău.

Dar cititorii care vor căuta în romanul lui Alexandru nume, date, o derulare cronometrată a evenimentelor riscă să rămână decepționați. „Casa Inglezi” este, înainte de toate, un roman de atmosferă. Nu încercați, precum m-am chinuit eu de la început, să urmăriți firul desfășurării evenimentelor, nu încercați să atribuiți dialogurile sau monologurile textului unui personaj anume. E efort pierdut și nici nu servește la mare lucru. Din momentul în care am abandonat acest chinuitor exercițiu toate au devenit limpezi și lucrurile s-au sedimentat de la sine. La urma urmelor, ce importanță are care anume din personajele prezentate în carte scrie știri false, care se închipuie amfitrionul unei gubernii, care e mitropolit, care – șeful „ohranei”, care – șeful poliției și care – niște parveniți setoși de averi streine?...

Urmărim de-a lungul paginilor cum se cristalizează oroarea pe fundalul mizeriilor individuale ale acestor energumeni. Urmărim cum grupuri de indivizi suspecți care nu cunosc Chișinăul hoinăresc prin capitala provincială ca o haită de șacali adulmecând carnagiul. Urmărim cum Sankt-Petersburgul (un fel de Kremlin în 1903) tace misterios, închide ochii la furt și corupție, totodată fiind excesiv de prezent, iar premiul pentru producătorii de propagandă (element cheie în declanșarea atrocităților) este deputăţia în Duma de Stat...

Zău, dacă nu era specificat în carte, lesne puteam crede că e o poveste despre Chişinăul de azi..

Partager cet article
14 décembre 2020 1 14 /12 /décembre /2020 18:56
Valeriu Turea

Valeriu Turea

Neamurile mele de demult nu s-au priceput la războaie şi revoluţii. Au facut ce-au ştiut mai bine: biserici. Cred că atunci când va veni timpul să dea socoteală despre cele făcute şi nefăcute, vor ţine cu sfială această bisericuţă de lemn în palme:

-           Iaca, Doamne...

De pe unde voi fi fiind şi eu pe atunci, m-oi uita cu gândul încolo şi s-ar putea ca Mântuitorul să-i întrebe:

-           Da el?

-           Păi, el n-are nicio treabă. Doar că mai venea să se roage. Din când în când.”,

Valeriu Turea, „Vişinul baronului Münchhausen”, (Cartier, 2019, p.67)

 

Dacă m-ar fi rugat cineva să-i numesc așa, fără a gândi mult, un singur „om de treabă” din tot aparatul funcționarilor de stat, l-aș fi numit imediat și fără ezitare pe Valeriu Turea. (Apoi, gândindu-mă și mai scotocind, poate aș mai fi găsit câțiva, nu zic...). Nu cred că a existat o persoană care să fi fost atât de egal adorată de toți care l-au cunoscut, direct sau indirect. Ce imensă pierdere pentru noi toți! Cât de rare sunt asemenea persoane! ... L-am văzut ultima dată în vara lui 2019. Stăteam la o cafea cu Dumitru Crudu și Igor Guzun și l-am zărit trecând pe stradă. Am sărit de la masă afară să-l salut și ne-am îmbrățișat ca doi vechi prieteni (doar virtuali). Era grăbit și ne-am înțeles să ne revedem neapărat ca să discutăm mai în voie... Mai am câte ceva de făcut pe aici și ne vedem neapărat, Dom' Turea! Am promis doar...

xxxxxxx

HABEMUS MAIA CCM a validat rezultatele scrutinului. Dodon mai are 2 săptămâni de huzurit. Oare cât rău poate face unei țări un Dodon în două săptămâni? Vom trăi și vom vedea. Era Maia va începe pe 24 decembrie, în ajun. Eu unul voi sărbători. Dar nu înscăunarea Maiei, ci ziua fetei mele. Fiecare cu ale lui sărbători.

CONSILIERII Maia Sandu și-a anunțat consilierii. Liliana Nicolaescu-Onofrei, Sergiu Tofilat, Angela Brașoveanu, Elena Druţă, Ala Nemerenco, Veaceslav Negruță, Olestea Stamate. Nu e neapărat să ne placă, dar trebuie să recunoaștem că diferența față de fostul „cabinet” e detunătoare. Președinția arată prezentabil acum. Cel puțin pentru acei din exterior. Iar vesela murdară o putem spăla și în bucătăria noastră.

PROTEST PE VREME DE CIUMĂ Dacă ar fi scos Dodon oameni la protest cred că i-ar fi căzut toată lumea progresistă în cap și nu atât pentru cauza pentru care a adunat lume și nu atât pentru „grecikă & tushonkă”, cât pentru faptul că adună lume pe timp de pandemie. Dar am intrat în „Era Maia” și regulile de apreciere nu mai sunt aceleași... 5.000 de persoane (aşa zice poliţia) au ieşit PMAN. Au votat la protest (unanim, de la sine înțeles) și o rezoluție: e așa o tradiție locală din moşi-strămoşi.

CHIŞINĂUL OCUPAT Zilele astea prin văzduhul Chișinăului s-a auzit huruit de motoare cu mult de cai putere. Bulevardul Dacia a fost blocat, apoi a fost ocupată PMAN. Nu, nu erau tancuri rusești, ci tractoarele agriculotorilor moldoveni. Vor bani. Au plecat pentru week-end, dar au promis că revin marți să ocupe din nou Chișinăul.

LEGI SUSPENDATE Oamenii au fost chemaţi în stradă pentru a protesta împotriva a ceea ce a fost considerat pe bună dreptate drept lovitură de stat parlamentară. După cum era și de așteptat, Curtea Constituțională a suspendat legea care prevedea ca SIS să treacă din nou în subordinea parlamentului chiar dacă în paralel a fost promulgată de Dodon, ceea ce a fost chiar amuzant căci ştirea despre promulgare a apărut după. La fel precum a suspendat și legea prin care Parlamentul a abrogat decizia de transmitere a terenului Stadionului Republican către Ambasada SUA. Dar iată despre legea aia despre funcționarea limbilor care obligă funcționarii să răspundă în rusă CCM nu a zis pare-se nimic... Oare de ce au uitat-o anume pe asta?

PARLAMENTUL CURĂŢAT Noua majoritate dodono-șoricească a decis să rupă cât poate cât mai au timp. Astfel ei își pun oamenii peste tot unde pot. Monica Babuc a fost demisă din funcția de vicepreședinte al parlamentului, iar funcția ei – dată lui Vladimir Vitiuc, care imediat a și început să-și plaseze oamenii. Astfel Valeriu Grumeza urmează să fie numit director la SA „RED-NORD”. Au fost modificate și comisiile parlamentare. Sergiu Sîrbu va conduce Comisia securitate naţională, apărare și ordine publică. Marina Tauber va conduce Comisia mediu și dezvoltare regională. Violeta Ivanov va conduce Comisia politică externă și integrare europeană (!). Ruxanda Glavan - Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere RM – UE. Pe cât de fain arată președinția, pe atât de calamitos – parlamentul.

PRIZONIERUL CHICU PSRM a încercat să discute (cel puţin, aşa afirmă ei) cu PAS dizolvarea parlamentului (știu ei ce știu, se pare), dar PAS refuză și anunță „algoritmul”. Pentru asta însă e necesar ca să cadă guvernul Chicu (primul punct din „foaia lor de parcurs”). Numai că noua majoritate are 55 de deputați. Așa că Chicu nu are de ales și va sta binișor în scaun cel puțin până la noile alegeri parlamentare. Alt guvern dodono-șoriceii nu pot să aleagă căci va fi refuzat de noul președinte. Ah da, și Usatîi va mai aștepta și el. Status-Quo, tovarăși! Ixact cum cerea Zaharova!

ALEGERI PARLAMENTARE Apropo de parlamentare, românii din Republica Moldova au votat la parlamentarele din România. 37.632 de alegători s-au prezentat la urne. Ceea ce reprezintă a doua țară din afara României, imediat după Italia. În RM rezultatele au fost puțin diferite decât cele naționale: 40% au votat pentru PNL la îndemnul Maiei Sandu, 35% au votat pentru PMP (PUN și Băsescu), 11%-USR-Plus și 9% pentru AUR și George Simion, acel care are interdicție de a intra pe teritoriul RîMî.

JORA ARESTAT Dacă vă aduceți bine aminte, de ziua alegerilor RîMî era bântuită de niște indivizi dubioși gata de fapte vitejești. Erau cățeii lui Dodon care trebuiau să organizeze „proteste paşnice” în cazul în care Maia Sandu ar fi câștigat la muchie. Dar victoria ei a fost zdrobitoare și băieții sportivi nu au avut de ce să se lege, așa că s-au împrăștiat de pe unde ar fi venit. Unul din aceștia (se pare că era chiar şeful lor în persoană, eliberat dintr-o închisoare rusească pentru atâta treabă) a fost arestat de ucraineni în... Ucraina, evident. Cât a stat prin Moldova, SIS-ul din Moldova, subordonat președintelui, șeful securității statului, n-a putut face nimic.

Cam astea au fost. Din câte se vede, campania prezidenţială a luat sfârşit. Au început a curge noutăţile gârlă. În rest, Status Quo, vorba Mariei Zaharova.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher