Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
9 octobre 2017 1 09 /10 /octobre /2017 12:42
Săptămâna în care s-a constituit o AIE pentru Chirtoacă

Complicate vremuri am ajuns... Mai ales pentru acei de alde mine, care încearcă să scrie despre Repubica Moldova. Complicate, căci încerci să scoți măcar câte ceva rațional și mintios din toate câte se întâmplă și nu prea ai cum...

Noroc de cultură:

EUGEN DOGA Maestrul Eugen Doga a avut un concert aniversar pe 1 octombrie la Teatrul de Vară din Parcul Valea Morilor din capitală. Cu câteva săptămâni în urmă a avut un altul - la Soroca. Chiar dacă ar face o singură apariție pe an, ar trebui să-i fim recunoscători. Chiar și fără apariții... Să ne fii sănătos, Maestre!.. Și să fim și noi măcar puțin vrednici...

FILIT: FEEL IT! La Iași, târgul ăla până unde merg moldovenii „la mall”, se ține în aceste zile un festival internațional de literatură și traducere. Este un eveniment cu adevărat important pentru cultura noastră. Și dacă ajunge lumea „la mall”, n-ar strica să ajungă și la FILIT. Dar mă tem că publicul-țintă nu-i același... Iar acei care nu merg „la mall” nu prea au cum ajunge la FILIT... Paradoxurile timpului...

AM UMPLUT EUROPA CU PRUNE Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat! Moldova a umplut Europa cu perje! Exagerez desigur. Dar faptul că am umplut cota acordată e totuși ceva! Poate Dodon să zică ce n-ar zice, dar omul, când are libertatea să vândă unde vrea el și nu i se impun circuite controlate (oare nu tot de dodoni?) vinde unde i se plătește mai mult și mai bine, nu caută cai verzi prin Siberii. Restul e demagogie...

CREŞTEM CU ÎNCETIŞORUL Reprezentanța Băncii Mondiale în Republica Moldova prognozează pentru anul 2017 o creștere economică de 3,5 la sută, pentru 2018-de 3,8% și de 3,6% pentru 2019. E bine? e rău? În România e peste 5%. Fiecare cu stabilitatea lui... Noi cu a noastră stăm bine, nu ne trebuie nouă stabilitatea lor!

Acum să trecem în revistă şi cele mai obişnuite, adică nebune:

ALIANŢA ANTI-REFERENDUM Unul câte unul mai toate partidele așa zise „pro-europene” au făcut declarații chemându-și galeriile să nu participe la referendumul împotriva Primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Mintea țăranului cea de pe urmă... Așa și-ți vine a-i lua la palme pe unii. Această scamatorie ne va costa 8,9 milioane lei, bani publici, echivalentul a 1780 de salarii a câte 5000 de lei fiecare (asta ca să înțelegeți ce înseamnă cu adevărat acești bani, aruncați pe vânt). Vă întreb (retoric, desigur): de-a cui nevoie a fost tot tam-tam-ul cu Chirtoacă? Și încă ceva: ideea referendumului nu de la socialiști a venit. Erau alți „activişti” care umblau cu colectarea iscăliturilor...

CROATA DARIA ASLAMOVA A luat sfârșit scandalul cu ostașul frontului informațional (că doar nu pot să-i zic „jurnalistă”!) putinist, Daria Aslamova. Tipa a încercat să pătrundă în țară cu un pașaport croat, mințind asupra scopurilor vizitei. Eu zic că a scăpat ușor. Iar săptămâna trecută Aslamova poza deja înfășurată în steagul Cataloniei alături de adepții referendumului de acolo. Vai, iarăși referendum! Hmmm. Poveștile astea cu referendumuri mă fac să ajung la o decizie: cine îl mai aud cu „referendum” pierde automat 90% din creditul de inteligență pe care i-l acord. (Mi-)Am zis!

ALIANŢA POST 2018: CANDY VS SANDY Dacă ar exista un paradis al prostiei, cu certitudine că Chișinăul i-ar fi capitala... Eu nu am fost, nu sunt și nici nu există vreo șansă să fiu un alegător al PAS-ului și nici al PD-ului. Dar acel circ pe care l-au organizat exponenții acestor două partide în săptămâna care a trecut mă irită la maximum, fiindcă lovește în electoratul pro-european din care fac parte. A început cu o serie de declarații mega tâmpite despre eventuale coaliții post 2018... PD-ul o troll-eşte pe Sandu cum vor ei, iar ea se prinde de fiecare dată. Ce treabă avea ea să le răspundă referitor la coaliție? Totul a culminat cu acel bâlci stratosferic nu știu din ce cauză numit „dezbatere televizată”... O săptămână calamitoasă pentru Maia Sandu... Să știți că nu mă bucură. Adversarii mei sunt în altă parte. De-ar înțelege și PAS acest lucru...

LAUNDROMATUL LUI ABLYAZOV Și azerii își au laundromatul lor! Aproape ca acel al moldovenilor... Unul din protagoniștii laundromatului azer a fost un oarecare Ablyazov. O poză a circulat destul de intens în această săptămână cu „domnul” respectiv și cu fețe alese de pe la noi, dar, din păcate, așa și nu am auzit explicații cât de cât credibile din partea celor vizați...

TIRASPOLUL INTERZICE DESCHIDE.MD  Săptămâna trecută unul din cei mai importanți provideri de internet din Transnistria a blocat situl pe care apar și cele pe care le citiți acum. Dacă credeți cumva că de vină ar fi poziția românofilă sau pro-europeană a platformei, greșiți. Pur și simplu, deschide.md a relatat cum nora (un fel de bimbo „glamour”) unui șef de acolo, deputat al așa-numitului „Soviet Suprem” a omorât o persoană cu mașina. Iar asta nu poate fi lăsat să treacă. Asta nu ţi-e România şi Unirea...

Cam atât... Va rog de mă iertati, încă o dată, pentru iregularitatea cu care v-am tratat ultimul timp. E greu, e foarte greu să scrii despre Republica Moldova...

Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit direct Circului de la Chișinău. Încă nu e o metaforă. Cică elemente importante din basorelieful de pe clădirea Circului Național au fost furate. Fiindcă au fost din bronz masiv. Iar acest lucru este deja o metaforă... Cât Moldova de mare...

Partager cet article
4 octobre 2017 3 04 /10 /octobre /2017 16:59
când totul dispare

Iar când totul dispare

îmi rămâne doar un singur

colac de salvare

poluat de aceste rime de care

nu reuşesc să mă dezbaier.

(Îmi zicea un „poet profesionist”

că ar trebui să evit rima.

Încerc altfel: „nu-mi rămâne decât o scăpare”.

Degeaba!.. e tot acolo!

Nu ştiu de unde apare...)

 

Iar când nimic nu va fi

tot va rămâne ceva:

Cuvântul (poate)!

Poate acel de la începuturi

dar poate un altul

poate doar un suspin

o chemare (blestemata de rimă...)

 

Îmi arată un

teoritician al literaturii

un „poem” lung

într-o carte

constituit în exclusivitate

din decupări

din cutii de cereale Kellogg’s

da, există şi aşa cărţi:

depinde cine taie

depinde cine face colajul.

unii ajung la casa de nebuni

alţii – în cărţi

eu unul nu aş risca:

cine ştie peste cine dau?

cuvântul e una, mediul – altceva

şi-apoi nici original nu-mi pare (rimă)

 

Cum să ştii oare (rimă)

Care (rimă)

O fi cuvântul de la care (rimă)

O fi pornit avântul (rimă)...

 

Îmi cer iertare (rimă),

dragă Rima (rimă),

colegă de la capătul celălalt al pământului

că ţi-am pomenit atât de des prenumele

nu era nicio intenţie

pre(a)mărgătoare (rimă)...

 

Ce voiam să zic, de fapt

de la bun început?

când totul dispare

rămâne un poem...

 

dar care?..

 

Origine imagine

Partager cet article
26 septembre 2017 2 26 /09 /septembre /2017 23:41
Danţul săbiilor pe mormane de oase

Pour les jeunes nazis, l’expérience de l’échec fut encore plus apocalyptique, puisq’on leur avait inculqué non seulement le patriotisme mais une croyance à la supériorité allemande tant physique que mentale. Plus tard dirigeant communiste est-allemand, Hans Modrow avait à peu près le même âge que Konwicki en 1946 et était tout aussi désorienté. Membre loyal des Jeunesses hitlériennes, il avait rejoint Volkssturm, les « milices du peuple » qui opposèrent une ultime résistance à l’Armée rouge dans les derniers jours de la guerre. A l’époque il bouillait d’une haine intense des bolcheviks, qu’il tenait pour des sous-hommes, physiquement et moralement inférieurs aux Allemands*.”,

Anne Applebaum, „Rideau de fer. L’Europe de l’Est écrasée, 1944-1956” ((titlu original: „Iron Curtain. The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956”) Gallimard, 2015, p.76)

 

Urmăresc cu destulă stupoare și regret un fel de dezbatere virtuală, care a existat întotdeauna, dar care, din varii motive, se mai intensifică din când în când… Iată că și acum asistăm în spațiul mediatic la o recrudescență a acestei vechi discuții, fapt pe care îl salut și care îl consider pozitiv. Discuția este despre memoria noastră colectivă şi componentele ei, dacă poate fi folosită această sintagmă în raport cu memoria. A apărut în presă și o expresie pe care mai puțin am întâlnit-o anterior: „Şi Siberia, și Holocaustul”. Îmi place. Simplist, lapidar, cu iz de slogan ideologic, dar în ziua de azi sloganele sunt cele care funcționează... Stupoarea și regretul vine de la altceva… Se pare că unii care se declară adepții sloganului „Şi Siberia, și Holocaustul” nu realizează că, abordând stângaci şi fără precauţie acest subiect, contribuie, de facto, cu multă pasiune la înrădăcinarea celuilalt: „Fie Siberia, fie Holocaustul”...

Nu este un subiect pe lângă care pot trece cu indiferență... De-a lungul anilor tot am scris despre trecut și despre repercusiunile lui asupra noastră. Iată aici doar două exemple: „Memorie şi idoli” (27 august 2014), sau „9 Mai” (al lor) şi durerea de cap (a noastră)” (29 martie 2014)...

Mai ziceam pe undeva şi asta: „Poate, dacă ar fi să înţelegem mecanismele care au făcut posibile atunci ororile acelui război, am avea o şansă să evităm confruntări şi ostilităţi acum şi aici?”

Am fost și rămân convins în continuare: numai un popor care își cunoaște foarte bine trecutul, îl înțelege și și-l asumă fără omiteri sau paranteze, poate sta bine pe picioare, poate rezista împotriva oricărei încercări de manipulare din exterior și avansa cu siguranță înainte. Apropo, vectorul acestei mișcări este în mare parte determinat și de ceea ce rămâne în „memoria colectivă”...

Nu voi descoperi un mare adevăr dacă voi zice că Republica Moldova a devenit astăzi teatrul unei confruntări mai fierbinți ca niciodată între Est și Vest. Bătălia se duce mai degrabă pentru Ucraina, unde chiar se moare cu zecile de mii, iar în acest context Republica Moldova (re)devine extrem de „interesantă” pentru toată lumea mare și (ne)bună. Și anume în acest context lupta pentru „memoria colectivă” apare drept o componentă importantă căci ea este un suport fundamental pentru manipulări propagandistice...

În linii mari, propaganda putinistă a preluat și accentuat „postulatele” sovietice: glorificarea „Marelui Război Pentru Apărarea Patriei”, diabolizarea „naţionalismului” care este echivalat cu „fascismul”, „capitalismul putred” imperialist care vrea să distrugă Rusia-mamă, la care s-au adăugat câteva elemente mai noi, deseori în conflict direct cu acele de imediat mai sus: un naționalism agresiv pan-slavist în care biserica joacă un rol central, ei revenindu-i rolul de a „spiritualiza și sacraliza” tot discursul...

De cealaltă parte, naționaliștii vin cu idei practic simetrice: diabolizarea „bolşevismului” și a tot ce e „sovietic” sau „comunist”, o biserică creștină „adevărată”, fără KGB-iști, glorificarea mișcării legionare cu accentul pe rezistența antisovietică, Ion Antonescu – erou național care a salvat viețile evreilor, ş.a.m.d.

Ambele viziuni sunt într-atât de aproape încât poți să te întrebi legitim dacă nu sug lapte de la aceeași mamă... Cert este, însă, că ambele viziuni sunt profund anti-europene. Iar adepții lor nici nu-și mai ascund anti-europenismul... Este deja bine cunoscut faptul că Kremlinul a subvenționat și încurajat orice mișcare eurosceptică și dezintegratoare: de la extrema stângă până la extrema dreaptă și nu fără un anumit succes...

Ambele tabere se bazează pe bucăți de „adevăruri” incontestabile și fâlfâie cu pagini ale istoriei aidoma paloșelor multiplicând și aprofundând „studiile de caz”. Cazuri care le convin, bineînțeles. Miza este mare, dar nu are nimic în comun cu trecutul, ceea ce pe mine personal mă indignează și mă îngrozește.

Din lipsă de spaţiu voi trece sumar în revistă doar câteva exemple:

 

Cazul „evreului bolşevic”:

Partea de adevăr: din rândurile revoluţionarilor de la „început de cale” într-adevar făceau parte mulţi evrei. Dar este și firesc. Rusia țaristă (apropo, putiniștii joacă intens și această „carte”, acea a măreției Imperiului Rus de până la putch-ul din 1917) a fost unul din cele mai antisemite state. Evreii erau marginalizați și împinși spre periferii (căutați ce înseamnă „zona osedlosti”, de exemplu), lor li se interziceau accesul la educație, la funcții și la exersarea numeroaselor meserii... Fără a mai pomeni despre pogromurile care au avut loc la început de secol, inclusiv la Chișinău, instigate de către naționaliștii pan-slaviști ruși (ah, câtă similitudine cu acei de astăzi!..) și sprijinite de către centru. Pan-slaviştii se bucurau de un sprijin direct din partea membrilor familiei regale de la St.-Petersburg... Acest naţionalism expansionist a fost, printre altele, una din cauzele majore ale celui dintâi război mondial... În aceste condiții, îmi pare firesc ca un număr important de evrei să se răzvrătească, să devină parte a celor mai extremiste mișcări posibile anti-țariste ale epocii.

Nu mai puțin adevărat este însă și faptul că Stalin, ajuns la putere, a început chiar el a „curăţa rândurile”, iar epurările în rândurile bolșevicilor de la „început de cale” aveau o vădită tentă antisemită. Procesul împotriva medicilor este doar un exemplu. Discursul împotriva „cosmopolitismului” – un altul. Însă, ca de obicei la sovietici, totul era o codificare: astfel omul de rând înțelegea imediat ce i se spunea: „cosmopolit=evreu”. Regimul nu era, oficial, împotriva niciunei etnii, ci împotriva "cosmopolitismului". Dar cine erau cosmopoliții? Evreii, bineînțeles! Mai târziu deja, în epoca socialismului de catifea, discursul antisemit era susținut și de o altă expresie: „sionismul militarist”... Ipocrizia tradițională funcţiona puțin altfel: oficial îndreptat împotriva Israelului, el menținea și hrănea în rândurile populației aceleași sentimente...

Este curios și un mic epizod din corespondența (într-atât de prietenească!) dintre Hitler și Stalin: Hitler i-a propus lui Stalin să-i trimită evreii săi. Stalin a răspuns sec: „Nu, mulțumesc. Noi cu ai noștri nu știm ce să facem”. După cum vedem, tradiția antisemită a fost preluată și menținută de-a lungul anilor de către URSS, numai că acest lucru este deseori „uitat” de acei care luptă pentru adevărul adevărat istoric.

 

Cazul „legionarului anti-comunist”

Partea de adevăr: Legionarii chiar au fost anticomunişti! În ultimul timp apar din ce în ce mai multe încercări de a „spăla legionarismul de păcate”, uitând partea „fascistă” și focusând atenția publicului asupra luptei lor cu bolșevicii și comunismul. Mișcarea legionară este, pe bună dreptate, și chiar de la origini, o mișcare militaristă fascistă. Cochetând de la început cu puterea, legionarii au fost instigatorii pogromurilor anti-evreiești dintre care unul din cele mai sângeroase s-au petrecut la Iași, în 1941, imediat după ce Germania (împreună cu România) a atacat URSS-ul. Legionarii sunt acei care l-au făcut pe Antonescu „conducător” și constituiau o forță importantă în „Statul Național-Legionar” instaurat în 1940, dar atunci când au încercat o altă lovitură de stat, de această dată împotriva lui Antonescu, în ianuarie 1941, au fost înlăturați de la putere. Fiind partea activă, vârful de lance, a ideologiei naziștilor (care, vedeți mai sus, nu făcea distincție dintre evrei și bolșevici) ei au fost, de facto, cei mai aprici luptători împotriva sovieticilor. Pentru NKVD, după 1944, însăși apartenența sau orice fel de afiliație cu legionarismul era motiv de inculpare, astfel că celor din urmă nici nu le rămânea de ales.

Dar pentru NKVD-iști orice manifestație naționalistă sau antisovietică trecea automat drept „legionarism”... Astfel în închisorile comuniste au ajuns atât „legionari” adevărați, cât și simpatizanți ai lor. Orice altă pesoană putea deveni „legionar” la cheremul comisarilor... Astfel, gradual, „legionar” a început să însemne mai puțin „fascist” și din ce în ce mai mult „anticomunist”, iar această deviere a operat-o, prin acțiunile sale represive împotriva a tot ce i se opunea, chiar însăși puterea...

Este curios să menționăm că „albirea legionarilor” a început încă pe timpul lui Ceaușescu, care a deviat spre o politică cu adevărat național-socialistă (sic!) cu care partea antisemită și naționalistă din ideologia legionară concorda de minune. În consecință, ar trebui să înțelegem că sacralizarea „legionarismului” bazându-ne doar pe latura luptei anti-comuniste și suferințelor inocenților în închisorile comuniste este inacceptabilă căci ea naște și disculpă automat alți demoni... Dar nici crimele comuniștilor nu pot fi uitate sau trecute cu vederea...

 

Cazul „jandarmului român”

Partea de adevăr: jandarmii într-adevar au participat la deportările evreilor, iar „metodele de lucru cu populaţia” în perioada interbelică includeau aduceri la post cu bătai şi scatoalce. Dar dacă „palmele jandarmilor” nu consituiau ceva ieșit din comun în nicio țară europeană de atunci și nu se soldau, de regulă, cu decese, fiind de departe cea mai inocentă „crimă” a jandarmeriei române, e curios faptul că anume cu acest detaliu a asociat propaganda sovietică sintagma respectivă. De ce oare?... Iată o întrebare la care ar trebui să găsim un răspuns! Astăzi această noțiune este practic în exclusivitate folosită doar ca mesaj anti-unionist în particular și românofob ori chiar eurofob în general. Este arhicunoscut bancul moldovenesc în care un oarecare ins zice: „Nu-mi plac românii. Jandarmii români l-au bătut pe bunelul meu.” „Şi unde e acum bunelul tău”? „A fost deportat și a murit în Siberia”...

A-i pune în cârcă „jandarmului român” deportările masive ale evreilor nu-mi pare tocmai justificat. La urma urmelor și în Franța deportările evreilor au fost operate de către jandarmi, dar nimănui nu-i trece prin cap să diabolizeze „jandarmul francez”. La fel precum nu-mi pare justă nici diabolizarea excesivă a așa-numiților „poliţai” de pe teritoriile ocupate de naziști în perioada războiului. Ei erau, prin definiție, acei care infăptuiau „ordinea”. Iar „ordinea” venea din centru. Bineînțeles, rămânea întotdeauna posibilitatea demisionării, dar, să fim onești, contextul general nu era unul care să producă în masă asemenea comportamente.

Focalizarea asupra „jandarmului român” nu are mare sens în afara contextului contemporan. Faptul cum era organizată jandarmeria în Basarabia, cine erau jandarmii, cum erau ei recrutați, atât în perioada interbelică cât și în timpul războiului e un alt subiect, dar e un subiect pentru specialiști. E asemănător cu discuția despre cum merge mașina, limitându-ne la a vorbi despre cum se rotește roata, fără a lua în calcul motorul și sistemul de transmisie... Iată și un exemplu din cele relatate de o bunică de-a noastră: fiind ceva mai cârlionțată decât media, a fost acostată de un ofițer neamț, crezând că este evreică. Doar intervenția jandarmului român (sic!) a salvat-o de la arestare, însă asta nu înseamnă că el nu i-a deportat pe cei câțiva evrei din sat cu tot cu familiile lor... Ordnung... Nu au fost duși departe: în pădurea de la Cosăuți, unde astăzi nu există niciun memorial Holocaustului și nici nu prea am auzit despre campanii de a înființa unul... Nici la Tiraspol... În consecință, cred că a folosi astăzi sintagma „jandarmul român” îmi pare absolut contraproductiv. Nu are mare sens, iar propagandiştii putinişti și românofobii doar vor bate din palme. Or, noi nu ne dorim confruntări și "repetarea istoriei", nu-i așa?

 

Cazul „ostaşului român eliberator”

Partea de adevăr: armata română, într-adevar, pornea în război având ca pretext fundamental eliberarea Basarabiei şi reîntregirea ţării. Armata este armată, iar poliția (inclusiv secretă) este poliție. Amalgam nu se poate face. Din armată făceau parte oameni simpli, recrutați fără a fi întrebați. Iar dezertarea din armată era considerată o crimă. Și armata chiar s-a purtat „omeneşte” cu populația de etnie română din Basarabia, soldații știindu-se „eliberatori”. O bună parte din localnici au fost mobilizați de către noua/vechea putere și trimiși pe frontul de Est... De aceea nu ar trebui să se mire prea mult comentatorii, mai ales acei care au fost o viaţă obişnuiţi să vadă şi să trateze lumea în alb-negru („Кто не с нами, тот против нас”, după cum zicea Iisus şi Lenin), că există numeroase mărturii pozitive despre armata română, italiană sau chiar germană. Din păcate însă, nimeni nu a anulat o altă componentă a ideologiei fasciste: „curăţim pământul de iudo-bolşevici, ţigani, homosexuali, şi alte molime”. Pentru o bună parte a populației (or Basarabia la acel moment avea, procentual, una din cele mai dense populaţii evreiești din Europa, vezi efectele politicii antisemite ale Imperiului Țarist rus cu „zona osedlosti” despre care vorbeam  mai sus) calvarul începea odată cu instaurarea administrației și punerea în aplicare a ideologiei naziste... Holocaustul ajungea în Basarabia... Dar armata era deja departe, înainta spre Stalingrad...

Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Pe unde le-au putrezit oasele?... Iată încă o categorie de „uitaţi ai istoriei”... Dar uitați cu desăvârșire... Cimitirul ostaşilor români de la Chişinău seamănă a teren viran lăsat în abandon. Ceea ce nu ne autorizează să omitem sau să uităm că armata română s-a manifestat macabru la Odesa, de exemplu. Căci acele teritorii nu mai erau eliberate, ci "curățate de ciuma roşie”. Iar războiul justifică multe și vrea sânge... Cu consecințele de rigoare... Pe care noi am dori sa-l evităm, nu-i aşa?

 

Cazul „ostaşului sovietic eliberator”

Partea de adevăr: Armata roşie a combătut armata germană, greul războiului cu cele mai multe victime şi cele mai multe distrugeri s-a dus pe frontul de Est şi Armata roşie a învins. Astăzi toată țara și mai toată Europa de Est este împânzită cu memoriale ale ostaşului sovietic "eliberator" prezentat drept un erou cvazi mitic, deseori cu un copil în brațe, protector, compoziții cu care suntem cu toții familiari. Dar această imagine la care s-a lucrat atât de mult după război este una falsă! În 1944 soldatul sovietic nu "elibera", ci se răzbuna! Răzbunarea era cuvântul cheie cu care erau ridicați la luptă soldații, iar mesajele de ură împotriva ostașului german și aliaților lui erau componenta principală a propagandei de atunci. Toată populaţia de mai la vest de URSS erau duşmani! Propaganda sovietică ulterioară a avut grijă să șteargă urmele netrebuincioase și a pus accentul anume pe „eliberare” în concordanţă cu necesitățile de după război. Doar câteva reminiscențe au mai rămas, de genul „Пусть ярость благородная вскипает как волна.” din faimosul cântec despre război. Și soldații sovietici s-au comportat ca atare. Ei se răzbunau. Crunt. Pentru tot. Chiar și pentru faptul că nimereau în orașe relativ bogate, pe când ei veneau dintr-o țară înfometată și vlăguită. De îndată ce au depășit teritoriile fostei URSS, ei s-au răzbunat...

Iar de această „nobilă” răzbunare nu au scăpat nici teritoriile alipite în 1940, care erau asimilate cu „trădători”. Comandamentul închidea ochii la acest dezmăț, atunci când nu participa activ. Este cunoscut faptul că mareșalul Jukov, glorificat mai târziu, trimitea vagoane întregi cu „trofee de război” în URSS, fapt care a servit drept justificare oficială pentru ostracizarea lui de după război. Jaful era regulamentat și fiecare militar avea voie să trimită gratuit o cantitate anume de asemenea „trofee” în țară în funcție de gradul militar. Cu cât mai mare gradul – cu atât mai mare cantitatea. Abia spre sfârșitul războiului, când comandamentul sovietic a înțeles că armata se prefăcea încet, dar sigur, într-o adunătură de flibustieri, pierzând semnificativ din capacitatea de luptă, au început să apară ordine pentru a combate crimele soldaților împotriva civililor. Și bineînțeles, acei dintre evrei care încă mai supraviețuiau, au întâmpinat Armata roșie ca o izbăvire... Dar a venit NKVD-ul peste toți tot atunci. Iar NKVD-ul era același Gestapo, cu o arie mai largă de acțiune...

 

xxx

Aș putea continua la nesfârșit, dar teamă mi-e că lungesc prea mult acest text. Am putea vorbi despre sutele de mii de persoane care s-au înrolat în rândurile armatei germane, considerate "eliberatoare" în primii ani ai războiului (ei purtau drept semn distinctiv lenta sf. Gheorghe (sic!)) și incapacitatea sovieticilor de a opune cea mai mică rezistență. Cu adevărat Armata roșie nu a început să reziste decât atunci când au băgat mitraliere în spatele propriilor soldați. Despre evreii care erau împușcați în spate de către camarazii lor când se ridicau la atac. Despre acel antisemitism acerb sovietic în care evreul era prezentat drept individul care vrea cu orice preț să scape de război... Despre cum foloseau și Hitler și Stalin crimele celuilalt (adevărate!) pentru a se justifica în fața „comunităţii internaţionale”... Despre rolul lend-lease-ului și despre datele exacte ale războiului... Despre cum din „tovarăşi” și „duşmani ai poporului” toți au devenit subit pentru Stalin „fraţi și surori”... Despre absența misterioasă a memorialurilor holocaustului pe toată întinderea fostei URSS, de exemplu... Și dacă tot se vorbește acum despre „participarea entuziastă” a civililor la deportările evreilor (ceea ce este cam categoric și reductor ca afirmație, fiindcă există și exemple contrare) aș putea să vă povestesc cine a fost primul președinte de colhoz în satul bunicăi: vai, dar a fost același care curăța casele evreilor deportați în '41!.. Despre aleea clasicilor din Chișinău unde stau în rând legionari cu comuniști și la care se depun flori de sărbători. Despre antisemitismul lui Eminescu s-ar mai putea scrie și despre ce era Europa la acest capitol până la primul război mondial, în perioada interbelică și chiar și după... Am putea să vorbim despre cum puterea sovietică nu îndrăznea să sărbătorească mulți ani la rând „Ziua Victoriei” și de unde a apărut necesitatea sărbătoririi acesteea...

Nu este acest text o lucrare ştiinţifică şi nu am să vă aduc referinţe bibliografice. S-a scris atât de mult... Dar cine să citească?...

Din păcate, constat cu amărăciune că sunt prea puțini acei care caută cu adevărat să înțeleagă ce s-a întâmplat anume în acei ani de demență continentală... Iarăși confruntări, iarăși utilizări stângace ale simbolurilor și sintagmelor... Vorbim despre holocaust, dar vorbim nu știu de ce în rusă și punem poze pe care scrie „jandarm român” pe un text care prezintă o carte editată în limba rusă care vorbește despre niște fenomene petrecute în... Polonia... (cum și de ce a apărut acest monument ar fi o istorie curioasă de investigat: când a apărut anume, în ce condiții, cine l-a ridicat... se prea poate ca monumentul să nu fi apărut doar fiindcă era scris „jandarm român” pe el...).

Același lucru continuă: două tabere care fâlfâie unii la alţii cu jumătăți de adevăr într-o bătălie care nu are nimic în comun cu trecutul... Dansul săbiilor pe mormane de oseminte...

Citeam undeva că teritoriul inter-riveran (Basarabia, mai pe înţelesul tuturor), a pierdut exact o treime din populaţie între 1940 şi 1950... Dar pe cine să-l doară?...

 

*Experinţa eşecului a fost şi mai apocaliptică pentru tinerii nazişti, fiindcă li s-a inculcat nu doar patriotismul, ci şi o credinţă în superioritatea germană, atât fizică cât şi mintală. Devenit mai târziu cadru în partdul comunist al Germaniei de Est, Hans Modrow avea cam aceeaşi vârstă ca şi Konwicki în 1946 şi era la fel de dezorientat. Membru fidel al Tineretului hitlerist, el s-a alăturat Volksstrum-ului, « miliţienii poporului », care au opus o ultimă rezistenţă Armetei roşii în ultimile zile ale războiului. Pe atunci el clocotea de o ură intensă împotriva bolşevicilor, pe care îi considera sub-oameni, fizic şi moral inferiori germanilor. (traducere proprie)

Partager cet article
25 septembre 2017 1 25 /09 /septembre /2017 16:46
Săptămâna în care Dodon nu a făcut nano-fibre de celuloză

Şi nici nu va face. Niciodată!...

Îmi cer scuze, Dragul meu Cititor, pentru acea mică abatere de la ritmul cu care, sper, te-am obișnuit. Vinerea trecută am lipsit. Chestia e că am fost într-o deplasare profesională și nu am avut cum să vă scriu. În noaptea de joi spre vineri dormeam într-un hotel pe undeva prin nordul Scoției. Îmi ziceam că nu-i bai, că voi scrie vineri pentru ca textul să apără sâmbăta și chiar m-am apucat de el, dar... n-a mers. Pe crucea mea: am făcut o selecție de lincuri, am cam pribluit despre ce aș putea scrie, dar... n-a mers.

La drept vorbind, nici astăzi nu prea-mi vine... Am să vă zic de ce: săptămâna trecută mă aflam, după cum vă spuneam, pe undeva pe la capătul pământului, în nordul Scoției. Am vizitat o întreprindere. Încercați să vă închipuiți: undeva la vreo 60 km de Edinburg, printre câmpii și dealuri, pajiști cu vaci şi oi, cu parcele cu grâu încă nesecerat (da, fraților, e nord, secerișul abia acum e în toi) există un mic parc industrial, iar în mijlocul lui - o uzină experimentală a unei companii ce a pus la punct o tehnologie unică de extracție de nano-fibre de celuloză din deșeuri de morcovi și sfeclă de zahăr, care, folosite drept aditiv în diverse formule, poate diminua până la 80% din cantitatea de componenți organici volatili, adică din otrăvurile pe care le inhalăm. Ei au dezvoltat un concept de la A la Z și vor să-i ajutăm să-și dezvolte afacerea. Am fost în laboratrul unde lucrează vreo 15 persoane. I-am ascultat cu câtă pasiune povesteau despre cercetările lor. Am fost la uzină... Fraților, credeți-mă, e high-tech din high-tech! E Star-Trec în real-time! Oameni simpli, care se poartă extrem de modest (nu am văzut niciun mercedes pe parking la ei, în afară de un van luat în chirie special ca să ne ducă pe noi), nici nu ai zice, dacă i-ai întâlni la un pub de cartier, că sunt cercetători. Și, repet, in the middle of nowhere!, la dracu-n praznic... Oameni buni, iată cu ce se ocupă lumea sănătoasă la cap! Iată ce culmi aburcă ei! Și nu e act de eroism, nu e ceva ieșit din comun... E simplu cotidian undeva în nordul Scoției... Iar lângă Edinburg am trecut peste o apă pe un pod nou-nouţ care a fost construit la timp și pentru care s-au cheltuit cu 2 milioane mai puțin (bani publici) decât era prevăzut inițial...

Ei cum, spuneţi-mi, să scrii după asta despre Plahotniuc-Dodon-Sandu-Ghimpu-Chirtoacă, etc?...

Mă gândeam să încerc să revin la formatul tradiţional, dar astăzi ne-au venit la birou alți clienți: japonezi... După o zi de muncă în comun am luat cina împreună. Am vorbit despre tehnologiile lor și despre un proiect comun cu o companie franceză pe care tocmai l-au inițiat (grație colaborării cu noi)... Proiectul are o tematică despre care poate că ați auzit deja: „smart house” se cheamă. Fraților, l-am ascultat și vă zic: mă declar oficial în depresie încă pentru o săptămână! Nu pot! Fizic nu pot să trec uite-așa simplu de la navă spațială la „gojeri”...

Nu de alta, dar printre linkurile selectate pentru săptămâna trecută era unul în care „producătorii” agricoli se plâng că nu le ajung braţe de muncă...

Comparaţi: nano-fibre de celuloză şi... Dodon care vrea să-i facă pe moldoveni tractorişti...

Partager cet article
11 septembre 2017 1 11 /09 /septembre /2017 22:26
Săptămâna în care armatei i s-a zis să uite de comandant

Dacă accesul individului la realitate se produce, după cum susţin o serie de teorii, prin imaginile şi reprezentările care provin din exterior, omul trăind nu într-o lume absorbită direct cu porii pielii, ci într-o lume povestită, o lume pătrunzând în conştiinţă sub forma unor imagini gata construite, atunci mass-media au intuit perfect rolul imaginilor în reprezentarea istoriei trăite. Astfel, din momentul în care realitatea evenimentelor din Valea Prahovei intrase sub monopolul aparatelor de fotografiat, al celor de filmat, al reporterilor transmiţând de la faţa locului şi, mai ales, al celor direct implicaţi în desfăşurarea lor, nimeni nu mai era în stare să ofere o măsură exactă a realităţii, poate doar Dumnezeu din înaltul cerului, dar care, din păcate pentru mass-media, nu oferă conferinţe de presă.,

Florina Ilis, Cruciada copiilor, (Polirom, 2011, p.298)

Totuși e tare deocheat spațiul mediatic din Republica Moldova… Tot citeam știrile și newsfeed-ul de pe rețelele de socializare și mă cruceam. Dar bine, vom reveni la sentimentele mele religioase (Doamne, iartă-mi blasfemia) mai târziu. Să începem cu vești bune:

RADU ALBOT LA US OPEN Săptămâna trecută am demarat un nou contract la compania la care lucrez. Am organizat o primă reuniune ca să facem cunoștință cu echipa clienților. „Kick-off” se cheamă așa o reuniune pre limba anglosaxonilor. Chestiile astea încep de regulă cu prezentările de rigoare. Nu e pentru prima dată când mi se întâmplă: intrigați de numele și prenumele meu, am fost întrebat de unde vin. Le-am zis. Și scoțianul (da, noiii mei clienți sunt din Scoția) mi-a zis: „Ce fain! Aveți un jucător care face treabă bună la US Open!”. Nu știu, fraților, dar e al naibii de plăcut! Merci, Radu Albot!

Acum să trecem la celelalte, inclusiv la cruceli şi dumnezeiri...

CAZUL DECEDATULUI DE LA PENITENCIAR Toată săptămâna a vuit... Citeam, ascultam și nu-mi venea a crede...

Ce s-a întâmplat, de fapt? Un individ, presupus bolnav mintal, circula periculos la volanul unui automobil. Poliția a încercat să-l oprească. El nu s-a supus. A urmat o scenă à la Holywood și a fost reținut. Insul a avut un comportament neadecvat, înjurând și insultând polițiștii, ba chiar a sărit la bătaie. A fost băgat la zdup pentru 30 de zile. Și... a murit, în circumstanțe destul de vagi: că i-o fi crăpat fierea de răutate, că l-o fi ciomăgit polițiștii, că o fi luat la moacă de la alți deținuți... mister. Asta-i povestea. A ieşit cu moarte de om.

Aș minți dacă aș spune că mă mișcă mai mult decât atât. Nu știu cum parcă mai tare mă doare sufletul după băiatul călcat cu mașina luxoasă a lui Dmitri Konstantinov, fostul Președinte al Adunării Populare a Gagauziei. Mai tare mi-e jale de fetița de 4 ani care a murit în explozia casei din cauza gazului. Dar despre ei uite ca nu prea se scrie. Dar iată de Braguta... No, o fi avut și el vre-un câine, o amantă, o mamă, un tată, cineva aproape cărora să le pâră rău... Dar poate că nici nu le pare tare rău, cine știe de ce drame familiale au scăpat?... Orice poate fi.

Da, apropo, tot în săptămâna care a trecut a mai murit un deținut, la Rezina. Dar asta nu doare pe nimeni, nu-i așa? (în afară poate de un câine, amantă, mamă, tată, soție ș.a.m.d.)...  Ce voiam să zic? Până la urmă doar Promo Lex mi-au părut cât de cât obiectivi, ei criticând protocolurile existente și nu aiurind în dodii...

Acum, dacă îmi permiteți, am și eu câteva întrebări: toată lumea zice că era bolnav, cu „spravkă”. Uite eu aș vrea detalii mai multe despre cine, când și în ce circumstanțe i-a eliberat certificatul respectiv. Am impresia că toți „comentatorii” au crescut undeva într-o grădină mirifică cu îngerași și iepurași pufoși care se băligau cu bumbureze roz ce miroseau a trandafir... Eu, din păcate, am crescut într-un oraș în care asemenea comportamente erau frecvente. Nu mă impresionează. Ori aveau toți în orașul cela „spravkă”? Auzi, cică din video se vede că e „deranjat psihic”. Aham, se vede. Cum să nu. Ce știți voi, apropo, despre munca polițiștilor? Câți din ăștia văd ei zilnic...

Apropo de „spravkă”: pe timpuri se putea face relativ ușor (drept că costa ceva bani). Tare era fain să ai așa o țidulă: în primul rând te scutea de armată, în al doilea – îți oferea un alibi pentru diferite mici potlogării, anume pentru poliție. Ori numai eu am crescut în asemenea țară?

Dar bine, să presupunem că omul chiar era „bolnav”. Ce căuta atunci la volanul unui automobil? Cine i-a eliberat permisul? Au nu trebuie sancționați? Au nu se impune retragerea automată a permisului de conducere tuturor care au „spravcă”? Nu vă pare, fraților, că, ținând cont de cum se circulă prin Chișinău, cam mulți sunt din acei cu „spravcă”? Și da, are dreptate vloguerul ăla din SUA, Jeka, Jora, cum o mai fi, ăla de înjură de mama focului (sic!): în marea majoritate a statelor, mai ales ținând cont de evenimentele recente, Brăguţa nu ar fi ajuns la poliție. Da, Jeka (ori Jora) are dreptate: ar fi fost împușcat fără mari ezitări. Iar apoi poliția ar fi relatat calm că au eliminat un potențial pericol pentru societate. Cinic? Extrem de cinic, desigur.

Acum să vedem cum a fost relatat cazul în presă. Dacă vă zic că mi-a fost greață, să știți că e un eufemism... Iată titlul (aproximativ) din care am aflat știrea: „Cazul care va răsturna sistemul”. V-ați prins, da? Îi doare-n cot pe autori de moartea lui Brăguţa! „Răsturnarea sistemului” – iată ce contează! Sau altul: „Un om a murit după un banal control rutier”... Serios?! Control banal?... Mai departe: „A lăsat în urmă o soție și un copil”... O daaa, scris așa de parcă a murit un candidat la beatificare, un „отец молдавской демократии” strivit de sistem, de statul capturat, de dicatura irespirabilă...

Și culmea prostiei a venit din partea unui ditamai politician: „Aşa ceva poate să i se întâmple oricărui din noi”... Nu mai spune, domnule vice-președinte! Ai și matale „spravkă”? Nu vă supuneți când vă oprește poliția? Înjurați bine rusește? Săriți la bătaie la polițiști? Atunci, da, sunt de acord: poate să vi se întâmple. Eu însă sunt convins că aşa ceva nu mi se poate întâmpla. Pariem?

M-am săturat de atâta ipocrizie... Se dansează pe mormane de oseminte fără nicio jenă... E indecent, josnic, mârșav, ipocrit, laș. Și ne place. Ne complacem în asemnea jeg...

DOSARELE CNA Săptămâna aceasta CNA a fost în formă! Mai dihai ca Radu Albot! Numai pe unde nu au fost și ce nu ne-au spus: scheme-scheme-scheme... Businessmani care plătesc salarii de 2000 de euros prin offshore, dar declară 2000... de lei. Agenții imobiliare care lucrează la negru. Funcționari ai primăriei de la Chișinău care înstrăinează terenuri municipale. Scheme la INP cu achiziții publice. Scheme la ANSA cu exportul de mere spre Rusia (apropo, lumea care știe zice că acest business e „crâşuit” de Dodon)...

ACTIVITATE ANTICORUPŢIE ŞI LA BĂLŢI! Și la Bălți autoritățile „anticorupţie” lucrează intens! Ei... se mută la un nou sediu! Ce să facă altceva dacă în acest oraș bandiți nu s-au văzut de când lumea?...

MAI MULŢI BANI COLECTAŢI LA BUGET Cică s-a supraîmplinit planul la colectarea banilor la buget. Cum să nu ne bucure? Ne bucură! Depinde de unde vin acești bani: dacă e rezultatul combaterii corupției – atunci e de bine. Dacă e rezultatul faptului că au băgat taxe peste tot... Atunci să fie sănătoși!... Cred că sunt ambele, de aia și nu sar chiar în sus de pe scaun.

ÎNCA UN DOSAR PENAL PENTRU CHIRTOACĂ Primarul ales al Chişinăului s-a mai ales cu un dosar penal. Cică pentru depăşire de atribuţii. Am citit ce s-a scris despre acest dosar. Am citit şi explicaţiile lui Chirtoacă. Aici am să-i ţin parte. Ori autorităţile nu ştiu să explice bine, ori nu prea au de ce se lega, dar primarul îmi pare mult mai credibil.

CMC ŞI 3 MLN RATATE Din cauza haosului total la CMC (care, în treacăt fie spus, rămâne prea des și prea lesne în umbra reflectoarelor mediatice) Chișinăul se pare că a ratat un grant de la BERD de tocmai 3 mln de euro. Rânza boierilor se pare că a valorat mai mult decât un proiect vital pentru Chișinău...

RĂZBOI PENTRU STUDENŢI Acum vremea s-a schimbat: șapte universități la student! 700 de locuri la buget nu au fost solicitate. Da, nu au mai rămas tineri în țară... În aceste condiții, se luptă acerb pentru fiecare cap de tânăr. USM au fost, se pare, destul de inventivi anul acesta...

 

DODONIADA

ARMATA LA TRIDENT Dodon cât pe ce nu a sabotat și a șasea participare a Armatei Naționale la exerciții militare regionale. De această dată însă, Guvernul nu a mai răbdat şi a emis o hotărâre specială prin care a trimis militarii în Ucraina. Dodon a suspendat hotărârea guvernului, dar... nu i-a mers. CC trebuie să se pronunțe. Până atunci soldații noștri au plecat să facă treabă.

PERSONAE NON GRATA - GRATA O serie întreagă de „oficiali” din Rusia și Abhazia au fost întorși înapoi de la Aeroportul din Chișinău când se îndreptau spre Tiraspol. Dar pe unul din aceştia Dodon la Chemat înapoi. Este redactorul AiF care a revenit la Chișinău pentru a-l interviewa individual pe marele nostru expert în politică internațională, pe care nici vecinii nu vor să-l vadă, Igor Dodon.

DODON VREA UN CSS MAI NUMEROS Interesant, câti membri trebuie să mai adaoge Dodon pentru a obţine cvorum? Matematica aproape ca la şcoală.

DODON AR CHEMA MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ A fost Năstase, acum Dodon... Dar Marea Adunare Naţională e cu secret: nu oricine poate s-o convoace, doar acel cu inimă curată. Şi nu tot ce are doar un corn e inorog. Cei mai mulţi sunt doar nişte ţapi cu cornul rupt...

Partager cet article
8 septembre 2017 5 08 /09 /septembre /2017 17:37
Un „love story” despre Limba română

Nu știu dacă am citit vreodată ceva mai pătrunzător, mai autentic și mai sincer despre limba maternă. Un adevărat thriller. Cu pasiuni, drame personale, chinuri existențiale... Dar și cu incursiuni în istoria noastră nu prea veche şi, din păcate, într-atât de repede uitată, cu aventuri pline de suspans în care a încăput până și o veritabilă course-poursuite, iertat fie-mi acest franțuzism, o davada în plus că și autorul acestor rânduri își are povestea proprie cu limba pe care o vorbește și folosește pe „hârtie”.

Este a doua carte a Tamarei Cărăuș pe care o citesc și dacă prima, „Capcanele identităţii”, m-a intrigat mai mult intelectual, în cazul în care îmi este îngăduit să mă exprim astfel, „Limba de hârtie” m-a pasionat cu adevăratelea. Nici faptul că e scris negru pe alb „eseu” pe copertă, nici numeroasele referințe și citate spre și din lucrări cu adevărat științifice nu au știrbit din acest efect al romanescului, cu un adevărat fir epic, cu personaje mustoase, cu un „eu liric” omniprezent și celelalte componente caracteristice altor genuri literare.

Mai mult decât atât, pentru cineva care a avut de furcă în viața lui cu lingvistica, care face căsnicie cu o lingvistă, cartea e o bombonică, nectar și balsam pentru suflet! Noțiunile și teoriile îmi sunt cunoscute, iar faptul că rămân în carte abordate simplu, fără prețiozitate pseudo livrească (ceea ce îmi evită frustrările din cauza unor eventuale deficiențe de memorie), nu doar că nu îngreunează acel fir epic despre care scriam mai sus, ci îi conferă o nuanță specifică, aproape intimă.

Dar cititorul ne-inițiat în științele despre limbaj nu ar trebui să se teamă, dimpotrivă, va avea ocazia să guste (autorul nu comite niciun faux pas de gust, dozele „ştiinţifice” fiind perfect digerabile de către orice minte cât de cât ageră) dintr-un domeniu delicios, căci, vorba lui Păcală: „Ce poate fi mai bun decât limba, cinstite boierule?”

Mi-am revăzut și propria mea poveste de dragoste cu limba română, acel „love story” nesfârșit, în plină desfășurare, despre care scrie Tamara... M-am revăzut la vârsta de 10-11 ani, atunci când deconsideram „limba mamei”, cam din aceleași motive ca și autorul, doar că noi, în orașul Bălți, o sacrificam de tot, de dragul unei alte limbi, cea rusă... Trebuia să fim în rând cu lumea... Tot un fel de „ascensiune” socială. M-am revăzut cum mi-o reapropriam din nou, revenind la ea umilit, ca un câine vinovat ce se apropie de stăpân cu coada între vine. M-am revăzut în momentele când m-am autoînfiinţat un cavaler al limbii, al alfabetului latin, fără frică şi reproş, atunci când am început a scrie cu caractere latine la școală, înainte de apariția decretului oficial. Eram singurul care a îndrăznit, dacă nu din școală, cel puțin din clasă... M-am văzut străduindu-mă să stăpânesc acea „limbă de hârtie”, poate cu mai puțin zel decât autorul cărții, dar cu aceeași motivație... Apoi m-am văzut apărându-mi „siboletul”, limba mamei, cu aceeași înverșunare cu care am apărat și asaltat grafia latină și „limba de hârtie”, fiind ferm convins că nu există loc și nici motive pentru a le opune...

Poate că avem noi, basarabenii, un raport mai specific cu limba română, mai dramatic, mai profund, care ne frământă și ne lasă cicatrici mai adânci... O fi, nu sunt chiar sigur. Dar cu siguranță că acest „love story” al nostru merită o carte ca acea a Tamarei Cărăuș!

Partager cet article
5 septembre 2017 2 05 /09 /septembre /2017 12:23
Photo by: Pavel Dumbrăveanu

Photo by: Pavel Dumbrăveanu

Orașul Bălți, ca și majoritatea urbelor din Moldova, are în mod obligatoriu o stradă „Stefan cel Mare”. Bălți fiind un oraș ceva mai mare, un întreg municipiu, strada e şi ea un ditamai bulevard, aproape ca la Chișinău! La Bălți mai există și un monument vajnic, în picioare, al lui Ștefan, aproape la fel de mare că și acel de la Chișinău, numai că, păstrând tradiția predecesorului său (care se afla pe timpuri la vreo 30 de m depărtare în spatele unei tribune de granit și care a fost deplasat la comisariatul militar), stă cu mâna întinsă, arătându-le discipolilor direcția, spre Nord-Est, direct spre Moscova, în treacăt fie spus! Dar toate astea sunt solilocări beletristice fără valoare, căci observatorul inventiv va putea, de exemplu, remarca și faptul că Ștefan stă cu posteriorul la Primărie, oferindu-le spre contemplare partea corpului pe care o merită.

Însă nu de-a speculații simbolistice voiam eu să mă joc, ci să vă spun că orașul, precum bine se vede din cele de mai sus, este dotat cu setul minim de semne distinctive ale noului stat independent, Republica Moldova. În rest, în ceea ce privește atitudinea față de Independență la Bălți, se consideră că lucrurile ar fi înghețat undeva în anii 80 ai secolului trecut. Și dacă în linii mari această opinie corespunde realității, faptele ar trebui nuanțate: ceea ce rămâne constant este o atitudine permanent ostilă (nu aș dori să-i spun „ură”, deși ar fi un termen mai exact) față de tot ce este moldovenesc (de „românesc” nici nu mai vorbim) și față de Chișinău. Ceea ce poate varia este inensitatea cu care se exrpimă sentimentele respective. Faptul că orașul s-a dotat cu câteva atribute ale „independenţei” se datorează acelei perioade în care se părea că „sovieticul” a plecat cu desăvârșire și că nu poate exista reversibilitate.

Dar, fiți pe pace, aceste „schimbări” nu au afectat cu adevărat decât plăcile străzilor, căci în vorbirea orală continuă să fie cultivate cu insistență vechile denumiri: „Leningradskaia” în loc de „Ştefan cel Mare”, „Artioma” în loc de „Decebal”, „Volodarskogo” în loc de „Calea Ieşilor” ş.a.m.d. Locuitorii nu cunosc nici astăzi denumirile noi (deși au deja un sfert de secol!) ale străzilor (ori se fac ostentativ a nu le cunoaște), iar companiile de taxi, pentru a nu le pomeni decât pe acestea, nu se sinchisesc să folosească vechile denumiri nici în intern, nici cu clienții... Vă asigur, conversațiile radio dintre șoferi și dispecerat (în rusă desigur) merită ascultate: e space!

De faptul că limba română nu este aproape deloc folosită presupun că vă dați seama. Nu zic că nu este cunoscută, sper că ați sesizat nuanța. Apropo, atitudinile față de folosirea limbii române sunt un barometru destul de bun: dacă acum câțiva ani ți se spunea ceva de genul „izvinite, ia ne ponimaiu”, în această vară am fost confruntat cu o ignorare sfidătoare: ceva de genul „nici nu exiști pentru mine dacă te adresezi în română”... Recunosc, nu am mai pățit din astea până acum. Bine, oameni sănătoși la cap au mai rămas, dar ceilalți au devenit mult mai vizibili...

S-a discutat mult la timpul său despre succesul nemaipomenit și aparent inexplicabil al lui Usatâi: cum de a fost posibil ca un interlop să câștige într-atât de detașat și de ușor alegerile? Am să vă aduc și opinia mea: la Bălți nu se votează și nu s-a votat niciodată altfel decât anti-moldovenesc! La scrutinul câștigat de Usatâi a participat și un reprezentant al PCRM-ului (partid care părea de neclintit la Bălți), Octavian Mahu. PCRM a comis o eroare fatală: Octavian Mahu este moldovean! Și nu atât acest fapt este redibitoriu, ci faptul că vorbea o română relativ corectă, iar acest lucru la Bălți este impardonabil. Usatâi este, fără îndoială, mai pe placul bălţenilor... „Ne dai bog esli moldavanin pridiot k vlasti”: asta mi-a fost dat întâmplător sa aud chiar cu urechile mele şi această opinie nu este una marginală... În genere, nu contează cine este „catindatul”, important e să fie antimoldovean și prorus. Am impresia că la Bălți ar vota și o capră primar, dacă ar reuși cineva să-i convingă că ea este categoric împotriva „naţionaliştilor și fasciștilor români”...

Din păcate, autoritățile centrale se fac că plouă și nu se interesează nici cât negru sub unghie de ce se întâmplă în acest oraș. Dimpotrivă, municipiul beneficiază de înlesniri și avantaje de care nu se prea bucură alte localități. ZEL de la Bălți este printre cele mai dinamice și este lăudat de „centru”, CNA-ul și PA parcă ar ocoli înadins orașul, deși toată lumea știe ce hoții s-au întâmplat și se mai întâmplă acolo. Până și publicațiile locale (rusofone) au început a se indigna... Degeaba! Chișinăul rămâne departe...

O să-mi ziceți că exagerez... O fi. Mie însă perenizarea acestei situații îmi pare extrem de riscantă... Pe strada Decebal (fosta Artiom), una din arterele principale ale orașului, pe o clădire dezafectată stă o inscripție: „Rossia – Novorossia – Bessarabia” (și e desenat și logoul „Pervyi kanal”!). Inscripția pare să fi apărut cam pe timpul când Rusia încerca să organizeze mișcări destabilizatoare în zonă... Tentativa a avortat, mai degrabă datorită ucrainenilor care au reacţionat operativ la Odessa, dar taggul mai stă și azi. Și nu pare să supere autoritățile „independente”...

Atâta bine: starea jalnică a clădirii parcă i-ar spune „cititorului”: iată ce înseamnă „Novorossia”: dezastru, distrugere, ruine, mizerie... Dar cine să înțeleagă?... La Bălți e altfel de independență... O independență față de Independență.

 

NOTĂ: Îi aduc sincere mulțumiri Domnului Pavel Dumbrăveanu, jurnalist de la Bălți, care s-a deplasat în mod special pentru a fotografia inscripțiile de pe strada Decebal pe care le postez aici!

Independenţă ca la Bălţi
Independenţă ca la Bălţi
Independenţă ca la Bălţi
Partager cet article
4 septembre 2017 1 04 /09 /septembre /2017 12:45
Săptămâna în care am fost numiţi lepădături

Mă credeți ori ba, dar am o oră de când încerc să mă apuc de acest text si… nu știu ce să scriu. Și nici nu prea vreau. Uite, sunt așa săptămâni în care totul e clar și în care ați putea să vă dispensaţi de comentariile mele…

Ultima săptămână a lunii august este tradițional marcată de sărbătorirea Zilei Naționale și a Zilei Limbii Române. Rar an trece fără apucături schizofrenice, dar niciunul nu l-a depășit pe acesta… Cred că tocmai din această cauză și nu prea-mi vine să scriu ceva.

Suntem un surogat de țară în care președintele sărbătorește „eliberarea” Moldovei de către acei față de care ne-am proclamat Independența... Profanând legea supremă, Declarația de Independență.

Suntem un surogat de țară în care de Ziua Independenței se dau concerte cu Baskov, Malikov și alții... Se dau la Chișinău și în alte părți, „artiştii” fiind plătiți din bugete obscure, bani furați probabil, ca la Orhei ori la Bălți... Cântă și veselesc boborul niște măscărici ordinari, elemente importante ale acelei șișcornițe propagandistice care ne hăcuie zi la zi... Independența, alături de artiști pe care îi admirăm cu adevărat, Holograf din România sau Valy Boghean de la noi.

Suntem un surogat de țară care nu este capabilă, din lipsă de curaj și demnitate, să-și numească limba pre numele ei firesc – română.

Suntem un surogat de țară în care acei de îndrăznesc să se numească pre numele lor sunt numiți de președinte „lepădături”...

Suntem un surogat de țară în care președintele ei se vede, în doar trei luni, de 11 ori cu ambasadorul (omologul său, pe semne) rus Muhametşin și niciodată nu s-a văzut încă cu vecinii direcți de când s-a instalat în funcție...

Suntem un surogat de ţară care își decorează inamicii cu cele mai înalte distincții de stat și acordă Premii Naționale unor escroci, înjosindu-i astfel pe acei de l-au meritat...

Suntem un surogat de țară, un substitut, un simulacru... da, o mare înșelăciune, o aberație politică și geografică, o sfidare a bunului simţ şi a logicii elementare.

Suntem ceea ce merităm să fim, căci suntem țara în care niște simple și banale cișmele, menite să servească oricui şi instalate pe bani publici, sunt vandalizate la mai puțin de o săptămână după ce au fost montate...

Partager cet article
28 août 2017 1 28 /08 /août /2017 13:07
Săptămâna crăcănării naţionale

Tare supărăcioși s-au mai făcut popii de la Mitropolia Moldovei! Cititorul atent își mai aduce probabil aminte că în editorialul meu din săptămâna trecută le acordăm popilor doar o jumătate din Cireșica de pe tort. Faptul că sunt mâncăcioși și hapsâni e bine cunoscut, dar nici chiar așa, Domnilor! Indignați probabil de un asemenea tratament nedemn de statutul lor, ei au mai pus de-o petrecere, sperând să recupereze probabil și cealaltă jumătate. Dar cum nu vreau să-l obijduiesc nici pe Domnul Țuțu, am să le acord una nou-nouță, întreagă! Mai mult decât atât, de dragul lor răstorn chiar și ordinea firească a textului plasând cireșica chiar în capul articolului în loc de coadă! Pentru ce atâta cinste? Pentru asta: tovarășul Cantarean (numele de cod: „Mitropolitul Vladimir”) a fost felicitat vinerea trecută cu ocazia împlinirii vârstei de 65 ani! Oaspeții au fost serviți cu gustări strict de post: creveți, pește, șampanie și vin, bucate modeste din care mulți enoriași nu au parte nici în câșlegi. La acest modest „fourchette” au fost prezenți: Igor Dodon, Irina Vlah, Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Serafim Urechean, arhiepiscopul de Bender și Tiraspol, Anatolie, Farit Muhametşin, Dumitru Braghiş. Mai pe scurt, un adevărat stat-major!

Acum, dacă am scăpat de cireşică, vom trece la tort şi vom începe cu ce-i mai dulcişor.

BOOKFEST LA CHIŞINĂU Unul din cele mai importante târguri de carte românească, „Bookfest”, revine pentru cea de-a doua ediție la Chişinău cu peste 50 mii de volume ale editorilor din România. Salonul de carte se va ţine între 30 august şi 3 septembrie 2017 la Pavilionul Central al Moldexpo. Mergeţi, oameni buni! De nu, așa și vom continua să-i admirăm pe alții mâncând creveți și bând șampanie...

1 MLN PENTRU CHIŞINĂU Cu prilejul centenarului Marii Uniri, Bucureştiul va dona 1 mln de euro Chişinăului. Gest cu adevărat frățesc! Dar un mic detaliu mă șifonează. Utilizarea lor va fi decisă de către CMC, acolo unde „şed” (şi sunt numeroşi!) aprigi inamici ai românismului de tot felul. Chiar sunt curios: vor participa la „dezbateri”?, cum vor împărţi turta?, nu vor avea indigestie cumva?

UNIŢI PENTRU UNIRE? 100 de organizații civice s-au reunit, duminică, 20 august, la Parlamentul de la București în Alianța pentru Centenar. A fost adoptată și o rezoluție. Pe parcursul săptămânii am tot citit diverse comentarii la subiect și unele nu m-au bucurat deloc. Am impresia că pe unii doar atât îi interesează: cine va fi cel mai unionist din toți unionistii. Eu cred că un asemenea for era necesar. Să nu ne amăgim: printre acei prezenți acolo, neapărat vor fi și profitori ordinari, potlogari, lingăi, provocatori, poate chiar agenți infiltrați (eu unul dacă aș fi fost FSB, așa aș proceda)... Iar pentru ca să nu ne pomenim cu un nou „iurivanaci”, ar fi nimerit să se adopte o formă organizațională colegială, orizontală, care nu ar permite o nouă personificare a acestui ideal...

GERMANII SPUN CĂ LA NOI E BINEEconomic situation in Moldova improving significantly”! Nici mai mult, nici mai puțin! Acesta este titlul unui raport despre economia Republicii Moldova realizat de către germanii de la German Economic Team Moldova (GET Moldova), o instituție finanțată direct de către autoritățile federale germane. Nu știu de ce mi-am adus aminte aici de vechiul proverb rusesc: „что русскому здорово, то немцу смерть, и наоборот.”

LENIN A FUGIT DE LA FĂLEŞTI Demult n-am mai văzut asemenea ştiri la noi. La Făleşti a fost demontat monumentul lui Lenin! Am râs cu gust. După povestea eșuată cu tancul de acu câteva luni, autoritățile au procedat ceva mai hâtru și nu am văzut decât rezultatul final. Eu i-aș îndemna pe „leninistii” de tot soiul să organizeze de acum înainte pichete la toate monumentele care au rămas. 24 din 24. Iată asta zic și eu ocupație! Să demonstreze, cum ar veni, devotament cauzei. Iar dacă e să fim mai serioși, mie nu prea-mi place că aceste monumente sunt distruse. Eu le-aș aduna pe toate, din toată țara, într-un loc anume. S-a mai făcut și în alte părți. Un exemplu este Parcul Grutas din Lituania. Nu de alta, dar noi şi-aşa suferim de amnezie, ar fi păcat să uităm că au existat...

 

Cam atât cu cele bune... Să trecem la cele mai nebune:

STALIN + HITLER S-au făcut 78 de ani din data când Stalin și Hitler s-au înțeles să-și împartă Europa și ne-au împărțit și pe noi. Se pare că această linie de departajare a trecut nu doar pe Prut ci și prin capurile noastre... Nicio instituție de stat nu a comemorat sau menționat cumva această zi...

ARMATA CRĂCĂNATĂ În timp ce ai noştri bravi defilau la Kiev de Ziua Independenței a Ucrainei, și putem să fim mândri de acest lucru, Garda de Onoare a aceleeași Armate Natioanale a făcut sluj la Șerpeni la sărbătoarea comuniștilor și socialiștilor, pe care ei o numesc „Ziua eliberării Moldovei” de sub ocupație fascistă. Uite așa o crăcănare geopolitică. Mdeh, respectăm tradițiile și năpustim mister...

MOLDOVA CERE AJUTORUL ONUGuvernul Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 11 din Carta Națiunilor Unite, cere ca subiectul retragerii complete a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova să fie inclusă pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU”, am încheiat citatul. Mai bine mai târziu decât niciodată. Dodon a zis că întoarce documentul în Parlament. Dar şi-a dat seama că nu poate...

GREU LA GRANIŢĂ Între timp la frontiera cu România continuă să fie cozi... Și aici tot Dodon e de vină? Ce fel de „geopolitică” mai vreți? Dar un lucru este totuși simptomatic și semnificativ: la cealaltă graniță dificultăți nu sunt semnalate. Oare de ce se îmbulzesc cu toții spre occident? Uite cam așa stăm noi la capitolul „geopolitică”.

PREMIUL NAŢIONAL De Ziua Naţională a Moldovei guvernul împarte banii pentru Premiul Naţional. Îi vom felicita pe acei care-l merită! Dar se pare că nici în acest an nu s-a trecut fără scandal. Emilian Galaicu Păun ne propune să căutăm intrusul. Iar eu am să adaog doar atât: un premiu, oricare n-ar fi el, spune mult mai multe despre instituția care îl decernează decât despre premiați!

PLAHOTNIUC A VÂNDUT „GUGUŢĂ Compania despre care se zice că aparţine lui Plahotniuc a vândut cafeneaua „Guguţă”. Să sperăm că odată cu această vânzare vom scăpa și de nesăbuitul proiect de a construi un hotel în locul cafenelei!

DODONIADA

Dodon se pare că aiurește totalmente. Declarațiile și acțiunile antistatale din această săptămână ar ajunge oricui altcuiva pentru nenumărate săptămâni, luni, dacă nu chiar ani întregi. Dar Halat Alb mai reușește încă să ne uimească și a depășit demult stratosfera. El planează demult prin spații siderale intergalactice...

DODON – GĂGĂUZIA, PHAI-PHAI Dodon a participat la sărbătoarea „independenţei” Găgăuziei. La această ceremonie el li l-a promis pe Leps și a mai declarat că Rusia și Turcia ar fi cei mai buni prieteni ai Moldovei. Numai că statisticile arată cu încăpățânare exact contrariul. Dar cine să le citească? Extratereștrii citesc doar anti-litere și anti-cifre...

DODON ŞI GOTR Indignat împotriva cererii guvernului de a discuta la ONU retragerea armatei ruse din Transnistria, Dodon a menționat „pacificatorii” ceea ce nu-i una și aceeași cu armata. Dar ce contează? Arta manipulării presupune și asemenea „erori”.

DODON ŞI „ELIBERATORII” Dodon serbează cu fast „eliberarea” noastră din 1944. În afară de concert, Dodon a participat la o pseudo conferinţă (în chiar ziua în care a fost semnat pactul de prietenie Stalin-Hitler). Parte a seriei de evenimente dedicate „eliberării” Moldovei de sub „ocupaţia româno-fascistă”, conferința „practico-ştiinţifică”, anunţată de Comitetul național „Pobeda”, și-a ținut „lucrările” astăzi, 23 august, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la desfăşurarea operațiunii Iași-Chisinău. În afară de absurditatea faptului, eu priveam la mutrelea alea pline de sine și încercam să ghicesc cam de câte ori le e mai mare pensia decât acea a bunicăi noastre „eliberate” în ’44, care are 95 de ani si care primește lunar 1050 de lei...

Şi îmi voi încheia textul de azi cu acest fragment din Declaraţia de Independenţă, act suprem legislativ, dacă e să credem Curtea Constituţională: „LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia" prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;”

Partager cet article
21 août 2017 1 21 /08 /août /2017 11:49
Săptămâna în care au chefuit popii Moldovei

Iată că au trecut (prea repede pentru mine, dar, sper, prea greu pentru Tine, O, Cititorule!) și acele trei săptămâni de vacanță în care tradiţionalele mele comentarii (Ţi-)au lipsit de pe Deschide.md (și atât de mult sper, O, Cititorule, ca parantezele să nu fie decât un semn al modestiei mele nemărginite!).

Fără îndoială, evenimentul săptămânii s-a consumat în data de 15 august atunci când exagerat de modestul autor al acestor rânduri a urcat la bordul unei nave (aeriene, căci ieșire la mare nu avem oricum) pentru a reveni în capitala celuilalt stat al meu, Paris, care încă mai moțăie în toropeala lunii august, pentru a reveni astfel în suprasaturatul spațiu mediatic al Republicii Moldova, fapt care nu poate fi trecut cu vederea (iar dacă citești aceste rânduri, cu siguranță că nici nu l-ai trecut, O, Mărite Înghițitor de știri și editoriale!). De pierdut nu am pierdut decât cam 15° pe scara lui Celsius și accesul direct spre grădina cu roșii, castraveți, ardei, zămoşi, harbuji și alte bunătățuri, dar este o pierdere importantă pe care o voi deplânge un an înainte și nu-mi voi găsi consiolarea decât în posibilitatea de a-Ți scrie, O, Cititorule!, și în lectura printre lacrimi ale comentariilor Tale, O, Comentatrule! Acum, dacă Te-am învrednicit cu un „O”, știind pertinent că nu ești irlandez, rugu-Te de citește și mai departe ce am a-Ți spune, căci voi veni cu vești bune și nebune, precum îmi era obișnuința și până la vacanțe.

Să începem, deci, cu cele bune:

SMURD DIN ROMÂNIA NE SALVEAZĂ COPIII Mi-am promis cândva că voi scrie mai des despre ei. Despre eroii de toate zilele care salvează vieți în regim de rutină... Echipajele SMURD din România au salvat două vieți în această săptămână, la Briceni și la Edineţ. Ei salvează vieți fără a se uita la rezultatele alegerilor. Noi alegem uitându-ne la televezor fără a ne uita de unde ne vine salvarea...

BANI PENTRU FILME 5 milioane de lei, alocați de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, vor fi repartizate de către Centrul Național al Cinematografiei pentru realizarea a 16 documentare. Printre câştigătorii concursului se numără: Mihai Ţărnă, Radu Zaporojan, Igor Sadovschi, Ivan Naniev, Violeta Gorgos, Victor Găluşcă, Sergiu Ciorescu, Leontina Vatamanu-Mărgineanu. Așteptăm cu nerăbdare realizările!

ZEL LA INVESTIŢII ÎN ZELURI Guvernul anunță că Zonele Economice Libere au atras în primele 6 luni ale anului 22 milioane de dolari. E mai mult decât în anul trecut. Eu unul nu știu dacă e bine ori nu. Cu certitudine nu e rău. Sper doar ca aceste investiții să fie durabile și să dureze mai mult decât ZEL-urile. Mai sper încă să nu o șteargă „investitorii” spre alte „zone” odată cu ridicarea nivelului de trai. Și încă ceva: 22 milioane e bine, dar tot nu ajunge la nivelul remitenţelor de la emigrați. Asta ca să înțelegem cine sunt în continuare principalii investitori „străini” în țara lor.

BANI ŞI PENTRU AGRICULTURĂ Două proiecte au fost anunțate în această săptămână: unul de 23,7 de milioane și altul de 350 de mii. Ăla mare prevede construcția a 24 de rețele de aprovizionare cu apă pentru irigare pentru 75 de producători agricoli, cu un potențial de irigare de 1400 ha. Al doilea este pentru horticultori și e mai degrabă pentru susținerea micilor agricultori. În afara faptului (deşi e semnificativ!) că acești bani tot din occident ne vin și nu de la răsărit, voi remarca că aici sunt chiar și mai reticent. E bine că se investesc bani, dar știm noi oare ce vrem să facem din pământurile noastre? Ce fel de agricultură ne dorim? Nu am spațiu și nici timp aici, dar ceea ce am văzut astă vară m-a pus serios pe gânduri... A doua colectivizare a Republicii Molodova a luat sfârșit, dragi tovarăși! Dar despre acest lucru altădată și în alt loc...

RTR NU TRECE PRUTUL! Prezent (chiar arhi-prezent, aș zice eu) în Republica Moldova, postul de televiziune rusesc RTR a cerut să emită și peste Prut, dar și-a văzut cererea „amânată”. „Simt nevoia să mă informez. Mi se pare mult să văd atâtea filme rusești. Ce scopuri au?”, s-a întrebat Dorina Rusu, membră a CNA de la București. Bine face Doamna Rusu că se întreabă ce-o fi vrut rusul. Din păcate, pe noi, cei de pe malul istlalt, nu ne prea deranjază...

Cam atât cu cele bune. Să trecem la nebune...

MORARI PROMITE DEZVĂLUIRI Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, afirmă că ar exista legături directe între penalii aflați în cercetare și instituțiile mass-media și promite dezvăluiri. Abia aștept! Chiar aștept cu nerăbdare: sunt prea mulți pe piață. Dacă dispar, mai știi?, poate mă fac cu câțiva cititori mai mulți (E drept că eu, în afară de câte un „O” din când în când și texte precum acesta, nu prea am ce să le ofer...)

FAKE! FAKE! FAKE! Și dacă tot suntem la capitolul media, nu pot omite două exemple flagrante de război informațional care se desfășoară actualmente în spațiul mediatic moldovenesc. Primul este un fals despre introducerea vizelor pentru cetățenii ruși. Al doilea este un fals despre primarul Kievului. Ambele au fost susținute și alimentate din plin de presa dodonista. În locul lui Morari, eu nu aș amenința cu dezvăluiri, ci cu pedepse. Inacțiunea autorităților, repet a câta oară!, în combaterea acestor acțiuni de subminare a democrației (căci mass-media și libertatea cuvântului sunt părți-componente ale unei democrații funcționale, nu-i așa?) sunt criminale!

FAKE ŞI PENTRU TRANSNISTRIA Krasnoselki a anunțat săptămâna trecută precum că Rusia ar fi acordat 40 de milioane Tiraspolului, informație care nu a fost confirmată ulterior... Încă un fake? Religiile trebuie alimentate din când în când cu iluzii...

CHIŞINĂU DIN NOU ÎN FLĂCĂRI Vă scriam mai sus de SMURD. Mai există un corp de meserie, pompierii, pentru care a se arunca în foc e doar... meserie. Două autospeciale de pompieri au stins un incendiu de langă Memorialul Ostașilor Armatei Române de pe strada Decebal. A ars depozitul de crengi uscate... Vicepretorul de Botanica, Oleg Rățoi, susține că incendiul a fost provocat intenționat. Eu tind să-i dau dreptate. Dar asta nu-mi anulează convingerea că felul în care este gestionată curățarea orașului de crengile rupte în aprilie este lamentabil...

GUNOI LA BĂLŢI Atenția presei din Moldova este tradițional concentrată asupra evenimentelor și proceselor din Chișinău. Ceea ce se întâmplă în alte orașe rămâne deseori în umbră. Dar la Bălți gunoaiele încep în sfârșit a se vedea și din capitală și nu este o metaforă ceea ce zic. Din cauza unor conflicte cu municipalitatea și a bardacului generalizat gunoiul menajer nu mai este evacuat din unele raioane ale orașului... Domnule Prim-Ministru, poate interveniți și aici? Ori poate îl suspendați odată și odată pe fugarul Usatîi?

DODONIADA

DODON A FOST LA POLIGON Dodon a fost în vizită la poligonul din Bulboaca, unde sunt construite niște instalații pe bani americani. Bineînțeles că nu i-a plăcut. Dodon a sabotat deja securitatea țării anulând participarea unităților noastre armate la exerciții regionale și cauzând anularea asistenței din partea americanilor...

UMBLĂ LA STRATEGII Dar Halat-Alb a decis să nu se limiteze doar la atât și vrea să modifice Strategia Securității Naționale. Din păcate, strategiile colective sunt exact punctul său slab... El e tare la cele individuale. Nu m-ar mira dacă le-ar propune rușilor să ne asigure securitatea... Fericit și satisfăcut de isprăvile acestea, Dodon mai pune de-un concert cu ocazia „eliberării” noastre din 1944 și îl cheamă pe Leps să ne învețe a bea vutkă.

Cam atât...

Cireșica de pe tort din această săptămână va fi împărțită în două, căci nu știu care din aceste „ştiri” e mai trăsnită. Prima jumătate o voi trimite deputaților care declară următoarele prețuri la mașini: Mercedes-20 000 lei, VW-10 000 lei, Lexus-10 000 €. Dom-le Țuțu, eu sunt gata să-ți dau un preț dublu pentru mașină! Mi-o vinzi?

A doua jumătate voi trimite-o (launloc cu o pearjă umplută cu nuci) popilor Mitropoliei Moldovei, care au sărbătorit cu mult fast aniversarea a 50 de ani a unuia din ai lor. În plin post, apropo. Atâta lux(ură) și fast nici la Parlament nu vezi... Priviți acest video... și acesta. Și bucurați-vă, acei săraci cu duhul, căci a voastră va fi împărăția cerurilor. Cea de pe pământ e rezervată și are pază...

 

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher