Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
6 décembre 2021 1 06 /12 /décembre /2021 13:06
"Sărbătoarea nebunilor", caricatură de Chéri Hérouard (1881 - 1961)

"Sărbătoarea nebunilor", caricatură de Chéri Hérouard (1881 - 1961)

Săptămâna trecută românii și-au sărbătorit Ziua Națională. S-ar cuveni că această ediție să fie consacrată în întregime acestui eveniment. Doar în ultimii 10 ani peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au cerut cetățenia României. Cetățenii Republicii Moldova, tradițional, votează cu picioarele. Cel mai rațional și mai valabil vot!

Din păcate, vom abandona aici mesajele de sărbătoare, căci suntem obligați să consacrăm spațiu altor subiecte.

PROXENETUL POPORULUI Săptămâna a început cu o explozie mediatică de proporţii: Eugen Luchianiuc a publicat pe blogul său un material în care a dezvăluit rolul ambiguu al unui oarecare Dumitru Godorog, om influent care s-a oploșit pe lângă avocatul poporului, Natalia Moloșag. Condamnat pentru proxenetism în trecut și fără a fi angajat oficial, susnumitul se comporta ca un veritabil pașă pe lângă ombudsman. Spațiul mediatic a explodat! Cu toată împotrivirea Nataliei Moloșag, ea a fost nevoită să demisioneze. Nu înainte de a se ridiculiza în cadrul unui briefing. Situația e cu atât mai picantă cu cât Moloșag a fost avocata Maiei Sandu, iar Maia Sandu a încercat să nege că o cunoaște! Se vede că ceva s-a stricat în sistemele de filtrare...

CONSILIERUL LUI GAVRILIŢĂ Același blog, al lui Luchianiuc, mai publică un material, de această dată despre consilierul Prim-Ministrului, Natalia Gavriliţă, un oarecare Segiu Cușnir. Chiar dacă nu are un trecut de proxenet la pasiv, traficul de influență și micmaşurile descrise sunt de toată frumusețea. Din păcate, presa nu a preluat informația și „societatea civilă” nu a mai reacționat cu aceeași vehemență. Cred că Eugen s-a cam grăbit. Evenimentele trebuie lăsate să fie digerate. Cu atât mai mult că între timp a detonat o altă bombă, la Nordul republicii.

PAS – SCOS DIN CURSA ELECTORALĂ Fiți pe pace: ați citit corect. Numai că eu nu mă refer la alegerile primarului municipiului Bălți, ci la cele de mai târziu. La viitoarele parlamentare, spre exemplu. Desigur, ceea ce spun e valabil doar pentru scorul electoral al partidului în municipiul Bălți. Cât privește decizia de a o scoate din cursă pe Tauber, vom menționa doar două lucruri. Primul e că nu sintem la primul eveniment de acest gen. Ne vom aduce aminte de eliminările partidului lui Usatîi și acea a lui Năstase din cursa pentru primăria Chişinăului. Tradiții și niciun mister! Numai că actualii au declarat că rup cu tradițiile seculare?! Și al doilea lucru: de fiecare dată formalitățile legale au fost respectate. Dar, vorba aia, toți înţeleg totul și fără prea multe explicații. Dacă e să ne limităm la cazul Tauber, presa locală de la Bălți a descris cu lux de amănunte campania ei electorală, numai că autoritățile nu au reacționat. Totul trebuie făcut la timp. Și echidistant. Câte s-au scris pe timpuri despre campania lui Dodon, spre exemplu... Degeaba! Putem să-l felicităm de pe acum pe tovarășul Grigorişin. Afacerile familiei vor fi protejate! Și de această dată vom face referință la un material publicat de Eugen Luchianiuc. Dacă crede careva că candidatul PAS poate face faţă la Bălți, greșește amarnic. Încă o dovadă a faptului că „centrul” a pierdut definitiv contactul cu regiunile... Pentru moment însă, acei care câştigă politic sunt ŞOR-iceii. Ei organizează deja proteste...

IMBOGĂŢIRI ILICITE LA PACHET Legea cu tragerea la răspundere pentru îmbogăţiri ilicite e foarte comodă. Nu ai cum reproșa ceva faptului că personaje precum Sîrbu sau Iorgu sunt anchetați, dar toți înţeleg că vor fi „deranjați” doar acei care nu sunt „buni”. Definiția de „om bun” însă devine din ce în ce mai puțin evidentă... Ori dimpotrivă: prea evidentă.

LINII ROŞII Lumea vuiește despre așa numitele „linii roșii”. Vuieşte la un alt nivel, desigur, acel geopolitic despre care se tem guvernanţii să vorbească la noi, dar să știți că există unele limite imposibil de depășit și la un nivel mult mai mărunt. Vă mai aduceți aminte de un personaj destul de exotic, diaconul Ghenadie Valuța? Acel care s-a remarcat prin mesaje extrem de agresive homofobe, care a fost filmat maltratând un câine și multe altele. Și uitasem de el, dar săptămâna aceasta aflam că biserica l-a „concediat”. Poți face ce vrei (ceea ce a și făcut Valuţa pâna acum, de ani buni) biserica va tace molcom. Dar iată „asumarea samavolnică a administrării treburilor parohiale” nu se iartă! Afară cu Valuţa!

VICEGUVERNATORI LA BNM Experții (cel puțin din acei pe care-i cunosc eu) afirmă că inflația la sfârsit de an va atinge 14%. Spre deosebire de ceea ce ni se afirmă de la televizor, doar 4 p.p. din acest scor se atribue prețurilor de pe piața mondială. 10% sunt consecința directă a (in)deciziilor BNM și, în special, a faptului că BNM a ezitat să majoreze ratele dobânzilor, iar atunci când le-a majorat a făcut-o timid, ca o fată mare. Una din consecințe a fost că volumul creditelor de consum a explodat. Ce spune Legea Băncii Naționale? Care este prerogativa BNM?... La ce să ne aşteptăm? O să vedem prețurile galopând și în 2022... O depreciere importantă a leului? Va exploda bula? ... Suspans – suspans...

Dar acest paragraf nu este despre tot binele care ne așteaptă, ci despre importanța instituției și deciziilor care sunt luate de către BNM. Parlamentul a votat numirea a doi viceguvernatori: Tatiana Ivanicichina și Arcadie Albul. Despre Albul nu putem spune mare lucru, dar declarația dumisale promite: „Voi avea bun simț în relația cu băncile din Transnistria. Despre furtul miliardului cunosc doar din ceea ce a scris presa”...

Mult mai interesant este însă parcursul Tatianei! Ivanicichina a fost secretar de stat pe timpul lui Armaşu, cât acela a fost Ministru al Finanțelor, dar când a venit Gavriliţă (primul mandat) a fost „rugată” să plece. Armaşu devine Guvernator BNM în decembrie 2018. Ivanicichina a stat pe tuşă o mică perioadă de timp, cât a durat luna de miere între PAS şi PSRM-ul lui Dodon. Apoi Premier a devenit Chicu. Armaşu o numește pe Ivanicichina în funcție de șef la Direcția de Stabilitate Financiară la BNM și o delegă înapoi la Ministerul Finanțelor. Lucru curios, numirea și delegarea au avut loc practic concomitent, în aceeaşi zi! Printre altele, ea nici legal nu ar putea ocupa funcția respectivă, căci legea BNM spune: 10 ani de experiență în sectorul bancar. Dar opinia publică a trecut pe alături de aceste numiri, orbită fiind de o numire cu adevărat apreciabilă.

ŢURCANU LA TELEVIZIUNE Vlad Ţurcanu a fost numit Director general al companiei Teleradio Moldova! Este, fără îndoială, una din cele mai bune noutăți ale săptămânii, dacă nu ale ultimilor luni! Cel puțin, această numire nu poate fi contestată. Ne mulțumim și cu atât.

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite vameșilor. Vă mai aduceți aminte de povestea cu vioara Alexandrei Conunova? Apoi să știți că celebra violonistă așa și nu și-a recuperat instrumentul! Tupeul și prostia autorităților din Republica Moldova nu are limite. Repet ce am mai spus acum câteva saptamâni: există textul legii și există spiritul legii. Când nu-i minte, ai texte. Uneori textele sunt un bun paratrăsnet împotriva prostiei. Textele bine scrise, bineînţeles. Alteori, ca în cazul cu această vioară, ele produc ravagii. Fiindcă minte şi obraz nu-i, de aia!

Ce ziceți, tumultuoasă săptămână, nu-i așa?

Partager cet article
29 novembre 2021 1 29 /11 /novembre /2021 20:26
Săptămâna în care am mai plătit un „meleard”

MELEARDUL. DUBLUL 2 Săptămâna a început năucitor, cu o noutate care ne-a îngheţat literalmente. Gazprom a înaintat Chişinăului un ultimatum: în 48 de ore teritoriul Basarabiei trebuie cedat Armatei Roșii! Ptfu, încurc: ăsta e din alt secol, din 1940.

De această dată ei au cerut ca „datoriile istorice” (ghilimelele sunt de rigoare) pentru gaze să fie achitate în decurs de 48 de ore, altfel Rusia va închide robinetul. Moldova a și plătit de atunci, iar Gazprom (se întrevede de la o poștă regretul din comunicatul lor) a confirmat că a primit banii.

Ceea ce ni s-a explicat pe parcursul săptămânii este că Moldova a achiziționat gaze în octombrie la prețul „avantajos” negociat de Spânu cu Gazprom, iar cetățenii au plătit la tariful cel vechi. Diferența a constituit-o tocmai 74 de milioane de dolari! Activitatea Moldovagaz la general și modalitatea acumulării acestei datorie ține, fără pic de dubii, de competența organelor de anchetă, dar ceea ce este strigător la cer este nivelul cosmic de incompetență și de iresponsabilitate de care a dat dovadă Guvernul la general și Spânu în mod particular. Geaba încearca unii să-i ia apărarea. Citatul respectiv îi aparține: „La moment nu am reușit să fac cunoștință cu textul acestei notificări. Ea a fost expediată către Moldovagaz. Mâine vom face cunoștință cu documentul după care vom lua măsuri.”

În oricare stat sănătos pentru asemenea „uitări”, dar îndeosebi pentru faptul că nu au fost făcute publice imediat (chiar în aceeași seară când au fost semnate!) absolut toate înţelegerile (cu anexe cu tot, pâna la ultima virgulă) Spânu ar fi trebuit să-și dea demisia. Tinând cont de antecedente și de „datoriile istorice” (nu mă refer, vă dați bine seama, la bani și acorduri comerciale) nu se putea proceda altfel!

Iar pentru faptul că scandalul a izbucnit într-atât de tardiv și pentru felul în care a izbucnit putea fi demis guvernul in corpore. Pentru incompetență şi pentru muşamalizarea incompetenţei.

ÎN ROMÂNIA DUPĂ ALINARE Veștile bune au venit săptămâna trecută de acolo de unde vin ele dintotdeauna: din România! După rușinea oecumenica în care ne-au băgat Popescu & Co acum o săptămâna, iată-i ajunși și la București, cu Maia Sandu în frunte! Desigur, ceea ce face România pentru Moldova nici nu poate fi comparat ori pus pe același cântar cu șantajurile și umilirile permanente care ne vin de la Moscova, oricât nu ar insista mediatic autoritățile de la Chișinău să „echilibreze” efectele.

Statul pe două scaune a devenit imposibil. Geaba tragi de ele ca să le apropii. Geaba te lingușești si te ceri la sânul Rusiei: „Am discutat cu această ocazie despre o serie de subiecte de interes comun de pe agenda relațiilor moldo-ruse precum semnarea recentă a contractului de livrare a gazelor naturale rusești către Republica Moldova, eliminarea barierelor și restricțiilor din comerțul reciproc cum ar fi taxele de import aplicate față de unele categorii de produse.” (citat di comunicatul lui Popescu dupa întrevederea cu Kozak la Moscova).

În deosebi ar trebui să ne bucure proiectele de interconecatare energetică cu România: s-a decis construcția liniei de electricitate Suceava – Bălți. La fel sunt de salutat intențiile referitoare la recunoașterea reciprocă a diplomelor. Zeci şi zeci de proiecte anunţate!

Popescu ne promitea că va aduce de la București un acord care va face integrarea europeană a Moldovei ireversibilă. Dar dacă se referea la foaia de parcurs semnată cu România, cred că exagerează. Ea merge la pachet doar cu un alt act fundamental care ar legitima-o: ieșirea definitivă a Moldovei din absolut toate structurile CSI!

Apropo, am ascultat cu mare atenție conferința de presă a ministrului nostru de externe. Bănuiesc că era obosit după câteva zile de muncă intensă, altfel nu pot să-mi explic lipsa de entuziasm și emoție (incomparabil sub nivelul angajamentului emoţional retoric din interviul de la Eho Moskvy) la lectura proiectelor care vor fi lansate în Republica Moldova cu suportul României. Ce-ai să-i faci? Sunt lucruri ireversibile și imposibil de stăvilit, oricât n-ai crede (or eu chiar sunt convins că ei chiar cred asta!) și nu ai încerca să convingi lumea că moldovenii nu-și doresc Unirea. Dar recunosc că aici caut pete pe Lună.

CIREŞICA DE LA BĂLŢI Mai mare stabilitate decât la Bălți nu găsești pe acest glob pamântesc. De 30 de ani – același lucru! Nu știu dacă Tauber din partidul fugarului Şor a fost la Bălți înainte de această campanie. Dar a venit și mai nu a fost aleasă primăriță din primul tur! Dar cered că se va întâmpla peste o săptămână. O destoinică moştenitoare a lui Usatîi. Dragostea bălțenilor pentru personaje de acest soi este de nezdruncinat!

Apropo, nici ei nu-și doresc Unirea.

Partager cet article
28 novembre 2021 7 28 /11 /novembre /2021 20:32
Poveste despre războiul ţiglei

Într-o bună zi s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple: un perete de la casa aia mare din hârtoape s-a dus cu pamântul puțin mai la vale și s-a prăbușit acoperișul.

 

Pe dată s-a adunat multă lume să vadă ce-i de făcut.

 

      - Trebuie să refacem acoperișul cât mai repede, a zis Svetlana, căci vine perioada rece a anului și va fi vai ş-amar! Eu am văzut la Supraten ciripiţă din aia de metal, modernă, cu acoperire și capacitate de izolare conform standardelor internaționale. E tare frumoasă, de culoare roșie.

       - Roșie?! a sărit imediat în sus Gheorghe Poantă, patriot cu vechime în state, participant la Marea Adunare Națională, la Podul de Flori și la Mitingurile de Protest împotriva Furtului Meleardului. În Aprilie 2009 a fost cu sufletul alături de tineri, dar a avut de lucru în gradină și nu a putut să meargă la Chișinău. - Roșie nu se poate! Cum putem noi să ne permitem să punem ţiglă roșie pe casă? Cum vom răspunde în fața generațiilor viitoare? Ce fel de oameni suntem noi, dacă uităm de toate crimele care au fost înfăptuite pe acest pamânt cu drapele roșii? Iată eu am să vă spun: la Kauffland am văzut țiglă foarte bună și e de culoare albastră! Exact așa cum se cuvine să fie, ca drapelul Europei! Ca cerul albastru al libertății!

La spusele lui Poantă Svetlana a izbucnit ca un chibrit aruncat în sobă:

- Numai la geopolitică vă gândiţi! M-am săturat până peste cap de România asta a voastră! Limbă, alfabet ați vrut? Na-vă! Iată, uitaţi-vă cum se dărâmă casa! Cât era colhozul stătea casa pe loc. Iar acum totul se dărâmă. La Supraten e mai ieftin și e compania noastră națională! De ce să le dăm banii noștri capitaliștilor din România?

- Din Germania, e din Germania, Svetuţă, a mârnâit abătut primarul Petru Nătângu căruia nu-i plăcea deloc ce întorsătură o luau lucrurile.

- Tot un drac, i-a tăiat-o scurt Svetlana.

Gheorghe Poantă nu avea de gând să se dea bătut, mai ales în fața uneia de alde Svetlana, o șovină interfrontistă și o venetică. El cu din acestea a luptat toată viața lui, nu putea să dea îndărăt tocmai acum:

- Minciuni! Minciuni și prostii! Toată viața ați umblat cu minciunile și cu prostiile! Voi ați fost la Kauffland? E pentru prima dată când la noi în raion ajunge o companie cu standarde internaționale și noi în loc s-o încurajăm, o îngropăm. Lasă că știm noi al cui e Supratenul vostru! Și nu-i adevărat că la Kauffland e mai scump! Exact același prêţ, și mai fac și reduceri regulat. Iar dacă și au la ei ceva mai scump, atunci fiindcă e mai calitativ. E calitate europeană: așa țiglă nici nu-i la Supratenul vostru!

Și tot așa și tot înainte. Încetul cu încetul în jurul Svetlanei se adunaseră un grup de „susținători”, la fel precum și pe lângă Gheorghe, şi grupul său părea să fie ceva mai mare. Cele două cete de „cetățeni activi” puse launloc ramâneau însă mult mai puțin numeroase față de restul oamenilor care pur și simplu se uitau cum se ceartă Svetlana cu Gheorghe (îi și amuza, căci nu asistau la prima lor confruntare publică), scuipând coji de răsărită și făcând glume pe seama grupurilor beligerante…

- Gata! Ajunge! a trântit din ciubotă primarul Petru Nătângu. Dacă ar fi fost o masă la fața locului ar fi trântit în ea cu pumnul mai devreme, dar așa ramânea fără replică de fiecare dată când ridica pumnul în sus, lăsând publicul dubitativ referitor la tabăra pe care o susținea astfel gestual primarul.

- Cât se poate atâta! continuă el, oarecum împăciuitor, căci tare nu voia ca unii sau alții să-i sară în cap. Se cam temea și de Svetlana, și de Gheorghe. De-a lungul anilor primarul a înregistrat o carieră sinusoidală care a fost consemnată până și la Starea Civilă, pornind de la comsomolistul model, Piotr Natingov, până la cetățeanul român cu acte în regulă, Petru Nătângu. Nu prea-i plăcea să i se aducă aminte de variile etape din propria viață, mai ales în public, mai ales acum, când avea și o vârstă, și o stare...

- Iată cum vom face: obiectivul nostru este să acoperim casa, corect? Cred că atât Svetlana Ivanovna, cât și Domnul Gheorghe Poantă vor fi de acord cu asta. De aceea eu îmi asum, în fața D-stră a tuturor, angajamentul să mă duc mâine la raion, merg și la Supraten și la Kauffland să văd ce țigle au în stoc. Le voi explica de ce avem nevoie și în funcție de ofertele pe care mi le-or face o voi alege pe cea mai convenabilă. Să știți că nici primăria nu e un sac fără fund și trebuie să fim foarte atenți la cheltuieli. Iar ca să nu apară probleme și sfadă în comunitatea noastră mică, voi insista ca țigla să nu fie nici roșie, nici albastră. Verde, galbenă, roz, violetă, orice culoare în afară de astea două! Cred că toată lumea va fi de acord, așa-i?

Liniștea care s-a așternut peste cinstita adunare nu lăsa loc pentru dubii: domnul primar avea dreptate sută la sută!

    - Bun, dacă nu sunt obiecții, vă propun să ne căutăm fiecare de treabă, că se face seară, zise grăbit primarul, nu cumva să mai intervină careva și demonstrativ s-a întors cu spatele spre asistență, toată făptura-i aratând că se pornește spre casă.

Dar tocmai în acel moment, de undeva de la o margine s-a auzit o replică:

- Dom’ primar, stați puțin, că nu-i chiar așa de simplu!

Era Nicuşor Tuchilatu, băiat tânar, care învăţa la Chișinău la universitate și care tocmai s-a nimerit pe acasă.

       - Ce folos de țigla voastră, dacă s-a mutat peretele din loc? Nu vedeți că aici sunt necesare investiții mai serioase? Ar trebui să consolidăm peretele cumva, altfel degeaba punem țigla aia.

În jurul lui Tuchilatu erau deja adunate vre-o 2-3 persoane din tinerii care mai rămăseseră prin sat și care au copilărit împreună.

Primarul s-a întors brusc din călcâi și s-a năpustit asupra lui Nicuşor:

      - Tu te crezi prea deștept, da? Tu crezi că noi aicea nu ne știm lucrul sau cum? Vezi satul ăsta? Tu crezi că cine îl menține în viață? Voi, ăștia care ați plecat, ori noi?, ori Primăria, care de unde are, de unde n-are, dar găsește și mijloace, și oameni ca lucrurile să meargă înainte! Desigur că vom consolida peretele, asta e de la sine înțeles! Chiar mâine dimineața voi trimite pe cineva la lutărie și vom astupa crăpăturile cum se cuvine.

      - Bine, îndrăzni timid Tuchilatu, dar trebuie consolidate fundațiile...

     - Vom face și asta! Vom cere bani de la raion şi vom face! Ceva timp va ţine și așa. Avem nevoie de mijloace, iar mijloace nu-s! Ori poate ne împrumutaţi voi nişte piatră și ciment? Ce zici, ne împrumută tat’-tu materiale? Văd că a adus piatră, vrea să facă ceva, așa-i?

Lumea a început a se uita urât înspre Nicuşor și acela nu a mai insistat. De-ai lui Tuchilatu erau oameni gospodari și se țineau mai deoparte de „obște”. Sătenii și așa se uitau chiorâş la ograda lor, care din invidie, care din simplă răutate, așa că Tuchilatu a tăcut și, urmând mulțimea, a pornit și el spre casă.

În ogradă l-a găsit doar pe bunelul, care nu era departe de 100 de ani, taică-su cu maică-sa fiind duși la deal. Nicu s-a gândit că n-ar fi rău să le facă ceva de mâncare pentru când se vor întoarce, iar cât trebăluia el prin bucătăria de vară, mai pălăvrăgea cu bătrânul. I-a povestit cu amănuntul despre „adunarea” de lângă casa din ponoare, la care Moș Ilie Tuchilatu i-a răspuns:

- Of, măi băieți, măi... Casa ceea demult trebuia dărâmată, că nu va sta ea în picioare cum nu mai trăiesc eu alți o sută de ani! Când a ridicat-o Fănică acolo pe chisc, multă lume i-a spus să nu se chinuie degeaba, că acolo nu-i stabil locul. Că lumea nu era proastă pe vremuri și dacă nu a făcut altcineva casă în ponoare, apoi tot nu degeaba. Dar parcă puteai să-i spui ceva lui Fănică? Era din ăștia noi, căpătuiți de puterea sovietică. Toți proștii și nerozii au devenit năcealnici atunci, iar prostului ce să-i explici? Mai ales dacă e năcealnic și câinos pe de-asupra... Pe câţi i-a nenorocit el atunci!.. Dar Dumnezeu e mare și face parte tuturor... Apoi iată, cu casa ceea nu s-a mai pus nimeni tare îndărăt. Fănică şi-a ridicat casa în vârful dealului. Aşa a vrut rânza lui, aşa a făcut. Casă mare, că avea şi de unde: a cărat cu camioanele din colhoz cât a dovedit. Dar până la urmă cum a zis lumea așa și s-a întâmplat: rar era anul când nu trebuia Fănică să repare ceva. Cât a ținut colhozul a ținut și casa lui Fănică, dar de cum s-a terminat și nu a mai fost Fănică cu mâna pe pâine, s-a terminat şi cu casa: n-a mai avut din ce s-o tot cârpească. A scris Fănică hârtie și a donat casa primăriei, iar el s-a mutat la oraş. Eu casa ceea aș desface-o de tot și aș pune pădure în acel loc, să mai țină pământul închegat cât se poate. Dar, mă rog, cine mai ascultă un om bătrân în ziua de azi?...

Se făcea seară. Petru Nătângu vorbea la telefon cu un cumetru de-al său care era un fel de șef de secție la Kauffland. Cumetrul i-a propus să facă primăriei o donație: din diverse loturi de țiglă ramâneau spre sfârşit unități, care așa și nu mai puteau fi vândute. Adunate launloc se putea aduna și de-un acoperiș. Mă rog, cam pestriț, pe alocuri poate că trebuia cârpit, dar era gratis!

Petru Nătângu nu contenea cu mulțumirile, iar în sinea sa se gândea cum va anunța sătenilor că a achiziționat ţiglă la doar o treime de preț și cât efort a depus el pentru a negocia o asemenea ofertă. Cumetrul va trebui și el mulțumit cumva, să nu sufle cuiva o vorbă din greșeală.

Partager cet article
22 novembre 2021 1 22 /11 /novembre /2021 07:00
Săptămâna în care mâna stângă a distrus ce a făcut mâna dreaptă

 

Meșterii grăbea,

Șfările-ntindea,

Locul măsura,

Șanțuri largi săpa

Și mereu lucra,

Zidul ridica,

Dar orice lucra,

Noaptea se surpa!

A doua zi iar,

A treia zi iar,

A patra zi iar

Lucra în zadar!

 

Recunosc: săptămâna trecută am avut ceva remușcări. Președintele RM, Maia Sandu, era deja pe undeva pe la Paris (mai departe de popor, mai aproape de mine), iar eu nu găsisem de cuviință s-o pomenesc de bine. Și cum stăm cu obiectivitatea, dom-le editorialist? Ai-ai-ai, rușinică, îmi ziceam eu...

Dar a mai trecut o săptămână și îmi vine să mă felicit (că dacă nu m-oi lăuda eu, cine să mă laude?) penru intuiție și fler. Să detaliem deci! (Nu înainte de a-mi cere iertare pentru această digresiune nombrilistă și narcisică)

Нет, ребята, все не так,

Все не так, ребята!...

Degeaba dați voi pe la ușa caselor mari... O să vă deschidă, dacă bateți, nu-i vorbă. Că așa sunt ei în casele celea mari, politicoși. Și pomeni o să vă dea, tocmai ca să nu pară nepoliticoși, și au și de unde, la o adică. Dar nimeni n-o să vă primească în casă: ni-meni!

Hai să vă explic și de ce. Pe degetele de la o mână. Dacă e cu putinţă, vă rog un mic efort de imaginație.

Închipuiți-vă că aveți o gospodărie mănoasă și arătoasă undeva într-un sat. Iar vecinul D-stră este un necăjit din ăia din care sunt în toate satele: om bun, cumsecade, dă binețe de departe când te vede pe ulița satului, te întreabă de sănătate, cumințel și cu ai săi, cel puțin nu vuiește satul din cauza lor, oleacă bețiv, deși nu bea de usucă, oleacă leneș chiar dacă nu se dă în lături de la muncă, oleacă prostuț chiar dacă nici n-ai zice că-i idiot desăvârșit, și... sărac, orici-ar face...

Iar peste o casă trăiește un fel de „enfant terrible” al satului: un tip obraznic, violent, îngâmfat și încăpățânat, un scandalagiu care e și mare hoț pe deasupra. Și nu prea ai ac de cojocul lui, căci e o namilă de om și nu știe șapte. Și mai are și-un frate la primărie și un văr la poliție, așa că nici de „lege” nu prea se teme... Mai pe scurt, e un tip din ăla de care e mai bine să te ții departe, să-l ai mereu în vizor, dar să nu prea ai de afacere cu el. Numai că nici asta nu prea e cu putință, căci iese exact ca în povestea cu ursul: „măi Ioane, am prins un urs!”, „adu-l încoa!”, „dacă nu pot!”, „atunci lasă-l naibii și vino tu”, „dacă nu mă lasă el!”. Un tip care mereu crează probleme și tensiune.

Dar iată că într-o zi vă bate la ușă vecinul ăla necăjit și vă roagă, fâsticit, boțindu-și șapca în mâini, cu privirile-n pamânt, să-l ajutați cumva, că vine iarna și are copii mulți, „Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... După buget! Mică, sărut mâna, coane Fănică”. Și vi se face milă de el, căci nu-i om rău, precum spuneam, și chiar ați avea mare nevoie de ajutor prin gospodărie și chiar prin casă, așa că îi spuneți, ca să păstrați distanțele de rigoare, că de ce nu?, că s-ar putea, că ar trebui să discutați și cu nevasta, să vă mai gândiţi la ce ar putea face (un fel de „foaie de parcurs”, în limbaj mai modern). Iar pentru moment îi puteți avansa o mică sumă de bani. În contul salariilor viitoare, de la sine înțeles, nu din milostenie.

Mai departe însă iată ce se întâmplă: se duce necăjitul nostru... direct la nătărăul care vă crează permanent probleme și trag amândoi o beție de pomină de răsună mahala de cântecele lor...

A doua zi, precum era și convenit, vecinul căruia mai nu i-aţi dat cheia de la ogradă şi de la casă, iarăși vă bate la ușă, la fel de fâsticit, chinuit și de mahmureală pe deasupra...

Iată să-mi spuneți acum, dragilor? Cum ați proceda?

Uite-așa o poveste. Iar pân’ la ziuă mult mai este...

 

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână însă o voi trimite unei bresle întregi: jurnaliștilor. La Chișinău a fost Samantha Power, administratorul USAID. Ce este USAID nu cred că trebuie să vă explic, e suficient să fiți mai atenți la panourile rutiere din RîMî... După întâlnirea cu Gavriliţă a avut loc și o conferință de presă. Nu am fost de față, dar acei care au fost iată ce au povestit: cică „jurnaliștii” au adresat doar două întrebări, ambele pentru Natalia Gavriliţă: dacă va fi anul acesta târg de Crăciun la Chișinău și cât plătește Gavriliţă pentru gaze... Atât.

Da, pân-la ziuă taaare mult mai este.

Partager cet article
15 novembre 2021 1 15 /11 /novembre /2021 13:05
Săptămâna în care s-au împlinit 100 de zile amiabile

Din păcate (sau din fericire), săptămâna care a trecut nu ne-a adus mari noutăți. Punctul nevralgic generator de știri s-a deplasat la frontiera dintre UE și Belorusia, acolo unde se desfășoară un nou epizod al confruntării lui Putin cu Occidentul. Putin nu a inventat nimic nou: el l-a sfătuit pe Lukashenko să facă exact același lucru pe care (e ferma mea convingere, chit că nu sunt eu anchetator să aduc probe) l-a făcut acum câțiva ani în urmă atunci când UE s-a confruntat cu primul val de refugiați, anormal de masiv și de organizat. Numai că de această dată în fața europenilor nu este Putin, ci un isignifiant Lukashenko și, ca prin minune, atât oficialii cât și mass-media europeană îndrăznesc să mai spună câte ceva.

Printre altele, ca prin ricoșeu, acea poveste ne-a afectat și pe noi: vă mai aduceți aminte de acei 30.000 de sirieni?

Îmi permit această digresiune din simplul motiv că noi încă continuăm să digerăm un alt epizod al confruntării sus-menționate: războiul gazelor din Republica Moldova. O mică confruntare la nivel european, dar un mare pas pentru Rusia! În realitate, Putin a câștigat fără drept de apel confruntarea pentru Moldova. Și, precum ne anunță ANRE, totul a fost o colaborare amiabilă. Nici nu ne îndoiam prea mult.

În principiu, Gazprom ar fi putut, pentru exact aceleași concesii din partea RM (menținerea statutului MoldovaGaz, un status-quo al Transnistriei, etc.), să ofere un preț mult mai mic pentru gaze, dar dacă e să-ți bați joc, atunci trebuie s-o faci până la capăt!

Pe parcursul săptămânii am aflat că moldovenii vor plăti exact același preț ca germanii sau austriecii pentru gaze. Atunci apare o întrebare legitimă: dacă plătim la fel de scump, la ce bun contract cu Gazprom? Și dacă avem contract cu Gazprom, de ce plătim așa de scump? Răspunsurile vă las să le găsiți desinestătător, ca la scoală.

Săptămâna aceasta aflam că, în sfârșit, se va lucra la proiectul de interconectare a liniilor electrice cu România. Un bun șut în fund tot servește la ceva. Dar, pe bune, se putea face și fără contract cu Gazprom.

Iar Nicolai Nicolaevici, alias Nicu Popescu, se pregătește să meargă la Moscova. El probabil nu este „țigan” și „urmaș al lui Budulai” ca toți ceilalți.

BULIGA GATE Scandalul săptămânii a fost numirea fostului ministru, Valentina Buliga, șefă la o subdiviziune a CNAMUP de către Boris Golovin. Ordinul a fost anulat după ce informația a devenit publică. Puterea i-a numit pe Musteață și Plămădeală în funcțiile de judecători ai Curții Supreme de Justiție. Numai că, în pofida protestelor din partea foștilor colegi de coaliție de la DA, puterea nu a dat înapoi în cazul lor. Undeva, în paralel, Gavriliță se plânge de faptul că nimeni nu vrea să lucreze pentru Guvern... Chestiile astea îmi par ridicole și miros urât de tot. În realitate, totul e foarte simplu: dacă Buliga, Musteață sau Plămădeală au încălcat legea – atunci să fie trași la răspundere. Dacă nu – orice „persecutare” pe motiv de colaborare cu alte forțe politice nu-i altceva decât dictatură. Să mă convingeți că nu am dreptate!

STOIANOGLO DEAD END Guvernul reactivează planul iniţial de înlăturare a lui Stoianoglo din funcţie, aparent scurtcircuitat atunci când a fost acesta din urmă arestat. Dar ceva nu funcţionează (şi dacă chiar nu le ajung probe?) şi vor merge pe planul cu „evaluarea”.

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI DEMIS Puterea a demis CA. O decizie populistă și absolut inutilă. Dacă tot au majoritatea, poate că ar trebui să revină asupra pachetului de legi „anti-propagandă”? Asta dacӑ considerente de ordinul securitӑţii informaţionale ar fi la originea interesului şi dacӑ scopul final este asigurarea unui spaţiu informaţional sӑnӑtos. Dar se vede că scopul nu este acesta, ci un banal control politic asupra televiziunii naționale.

100 DE ZILE Cică a existat și un raport. Nu știu cine a inventat chestia asta cu „perioada de grație” de parcă acei care ajung la putere vin de pe Marte și nimeni nu-i cunoaște ori nu le cunoaște promisiunile. Bineînțeles e ridicol să-i ceri unui guvern socoteală pentru chestii care nu țin de competența sau de potența lui, dar noi nici nu am făcut-o pare-se. În rest, Gavriliță ar fi trebuit să angajeze un actor pentru a citi raportul... Asta până a ajunge la conținutul său...

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite în Scoția. Și în mod special microbiștilor scoțieni care veneau la Chișinău la meciul de fotbal pierdut vitejește de către echipa Moldovei cu 0 la 2. Microbusul microbiștilor (ce fain sună) a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni fără a se opri, exact așa precum și se cuvine de trecut prin acest punct de trecere. Sunt sigur că în cel mai scurt timp actul lor „obraznic” va fi o banalitate, iar acești scoțieni, cel mai probabil involuntar, ne-au dat tuturor o lecție despre cum trebuie tratată frontiera respectivă!

Partager cet article
8 novembre 2021 1 08 /11 /novembre /2021 19:52
Valentina Rusu-Ciobanu, Autoportret, 1974

Valentina Rusu-Ciobanu, Autoportret, 1974

E totuși dureros și năucitor să afli că persoana care tocmai era felicitată de toată lumea cu ocazia aniversării a trecut în lumea celor drepți… Pe 28 octombrie Valentina Rusu-Ciobanu împlinea venerabila vârstă de 101 ani și o felicitam cu toții, acei de o cunoșteau și acei care nu-i cunoșteau decât picturile. Pe 1 noiemebrie ne-a năucit vestea precum că cea care a fost pe bună dreptate decanul și temelia unei bresle în Republica Moldova ne lasă în grija noastră… Un mare artist nu putea să plece decât astfel : de parcă ar fi înfăptuit o performanță artistică!

Valentina Rusu-Ciobanu e din categoria persoanelor emblematice care marchează epoca și secolul. Ea e prezentă chiar și atunci când rămâne necunoscută. Opera ei este recunoscută chiar și atunci când este anonimă. Opera ei, chiar ramânând anonimă pentru majoritatea ignoranţior care suntem, ne scoate și va continua să ne scoată din anonimitate.

Cel puțin, de această dată, la nivel oficial s-a făcut necesarul : ziua de 5 noiembrie a fost declarată zi de doliu național. Ce păcat că doar atât…

ŢA DIN SAC E o expresie rusească, dar se potrivește de minune în cazul dat. S-a pomenit a fi o mâţă care zgârâie rău. După cum și bănuiam, detaliile înţelegerii cu Gazprom sunt josnice și devastatoare. Nu a fost doar o oportunitate ratată după cum speram săptămâna trecută. RM s-a angajat să nu reformeze MoldovaGaz, a recunoscut de facto niște datorii create de aceeași MoldovaGaz, a mai prelungit cu cel puțin 5 ani statutul Transnistriei… Și nici pentru gaz nu vom plăti mai puțin, din câte se vede...

KULMINSCHI PLEACĂ Vladislav Kulminschi, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, principalul negociator al Republicii Moldova în procesul de reglementare transnistreană, și-a anunțat demisia. Cică din motive personale. Primul lucru care mi-a trecut prin cap când am citit știrea a fost faimosul adagiu cunoscut din copilărie : « Maurul și-a făcut treaba, maurul poate să plece ». Vom trăi și vom vedea. Totul devine evident la un moment dat. Mai devreme pentru unii, mai târziu pentru alții. Cu cât mai târziu, cu atât mai dureros. Dar asta e soarta celor care întârzie. E exact că și cu prețul la gaz: o durere intensă și apoi trece, ori o durere surdă care durează ani și ani... Ne trecem noi, nu și durerea. Apropo de Kulminschi: Ziarul de Gardă notează că în 2019 și 2020 susnumitul a făcut achiziții de peste un milion de lei... Tare bine mai sunt plătiți viceprim-miniștrii în Republica Moldova! De aia.

ROMÂNIA PARALELĂ Între timp, în 2020, România a depăşit Slovacia la capitolul PIB pe cap de locuitor, iar anul acesta a depăşit Ungaria. Peste doi ani se aşteaptă să depăşească şi Polonia.

Acum două săptămâni Franța anunța o schimbare substanțială în strategia de securizare a pieții energetice: se va pune accentul pe dezvoltarea unei rețele de reactoare nucleare modulare mici în loc de reactoare mari costisitoare atât la producere cât și la exploatare. Cum va reuși Franța se va mai vedea, dar România a și anunțat semnarea unui acord cu SUA pentru a construi o centrală cu reactor modular de mici dimensiuni (SMR). Potrivit Casei Albe, această centrală SMR este “prima de acest fel”, aducând cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte importantă a Europei.

Dar la ce să ne intereseze pe noi asemenea mărunțișuri? Noi doar avem contract cu Gazprom! Și nu ne trebuie nicio interconectare a rețelei energetice nimic!

Partager cet article
1 novembre 2021 1 01 /11 /novembre /2021 07:00
Săptămâna în care i-am jucat Gazpromului la o scripcă Stradivarius

ATUNCI CÂND AI GAZE Totuși aveam dreptate atunci când ziceam că ar trebui să-i ridicam un monument lui Putin pe undeva prin PMAN. Nu cred că există politician în toată istoria (chit că-i doar de 31 de ani) statului Republica Moldova care să fi făcut mai multe pentru afirmarea statalității sau independenței lui, pentru afirmarea Republicii Moldova în calitate de subiect independent în comunitatea statelor de pe mapamond.

Embargourile la produse agricole și vinuri au avut drept efect diversificarea piețelor de desfacere și o abordare sănătoasă a relațiilor economice în aceste ramuri, lucru care trebuia întreprins de către oficialii și responsabilii acestui stat, dar care nu a fost posibil decât grație șuturilor primite în fund din partea Rusiei.

Cam asta mai nu s-a întâmplat și cu criza energetică. „Maiul” din propoziția anterioară e perfect justificat. Vineri seara, în chiar momentul în care scriam acest text a căzut noutatea conform căreia R. Moldova s-a înțeles cu Gazprom pentru formula prețului la gaze pentru următorii 5 ani. În afară de faptul că se va folosi „formula de preț propusă de partea moldovenească” nu știm mare lucru despre conținutul acordului. Nu vă grăbiți să vă bucurați. Am putea descoperi detalii care ne-ar ameți mai dihai decât dacă am primi cu un mai în țeastă...

Să amintim, succint și sumar, povestea cu „criza energetică”: de unde a început și unde a ajuns. Vom începe prin a menționa o foarte importantă circumstanță, fără de care riscăm să ramânem cu o percepție greșită a evenimentelor. Moldova a avut și de această data un noroc chior, iar norocul a constat în faptul că criza „noastră” energetică a coincis cu o încercare stupidă a Rusiei de a pune presiune pe întreaga Europă și Occident, atât prin intermediul acelorași gaze cât și la alte niveluri de confruntare, inclusiv militar. Și la prima tentativă de ripostă a Occidentului, Rusia, precum era și de așteptat, a dat înapoi.

Norocul Moldovei a constat în faptul că la un moment dat ea a fost prezentată lumii întregi ca un „case study” al acestei confruntări. Pentru Occident am devenit un fel de poligon de test, un exemplu de reziliență în fața agresivității și obrăzniciei lui Putin. Repet, dacă ar fi doar gazele și doar Moldova, sunt convins că lucrurile s-ar fi derulat altfel.

Și un alt detaliu: dacă nu ar fi existat gazoductul Iași –Chișinău, care, conform comunicatului „Transgaz”, funcționează și poate asigura întregul consum de gaze în R. Moldova, cu excepția Transnistriei (detaliu esențial!), totul ar fi fost diferit. Acest gazoduct, construit cu atâta greu și căruia i s-a opus o enormă rezistență, a jucat un rol, sunt convins, decisiv în această poveste.

Așa dar, în octombrie ne pomenim cu contractul la gaze cu Gazprom expirat. Mai mult, aflăm și despre datorii semnificative pe care le-am avea pentru gazele consumate recent (despre cine și cum crează aceste datorii ar trebui investigații aparte). Rusia procedează ca de obicei și amenință cu sistarea livrărilor de gaze, iar semnarea unui nou acord o condiționează cu cerințe geopolitice.

Numai că de această dată suntem în aceeași luntre cu o Europă întreagă și, în plus, avem și o țeavă de rezervă. Guvernul achiziționează gaze pe piața europeană (scump: 1000$ pentru 1000 metri-cubi, dar important e că le-a cumpărat din altă parte decât de la ruși): de la o companie poloneză, apoi de la una olandeză. Și au existat și alte companii dornice să ne vândă gaze. UE ne acordă și 60 de milioane pentru a depăși „criza” respectivă (ghilimelele sunt de rigoare). Ucraina a anunțat că acceptă să ne „avanseze” pe datorie cantitatea de gaze necesară...

Undeva, în paralel, reprezentanții Rusiei sunt eliminați de lângă structurile NATO; SUA sistează practic definitiv orice serviciu consular pentru cetățenii ruși; Ucraina folosește pentru prima dată drone turcești pentru a nimici unități de artilerie care au deschis focul asupra pozițiilor Ucrainei amplasate adânc în spatele frontului; lui Viktor Medvedtciuk, cumetrul lui Putin, i se aduc acuzații dure de trădare de țară în Ucraina. Tot în Ucraina a fost cu o vizită ministrul apărării SUA, iar gazoductul „Nord Stream” așa și nu are undă verde din partea Germaniei și a europenilor (vom aminti că Angela Merkel nu mai este la manete).

În aceste condiții Rusia a anunțat că va mări cantitatea de gaze livrate Europei, iar noi ne-am pomenit cu un nou contract. În toată această poveste vom menționa următoarele:

-              Din păcate, nu am profitat nici acum de această deschidere extraordinară de a ne rupe din strânsoarea și jugul Rusiei și de o oportunitate incredibilă de a soluționa problema Transnistriei.

-              Rusia a simțit imediat pericolul de a pierde orice control în zonă și a cedat. Ce am ratat noi a reușit Rusia. Avem Gazpromul și Transnistria, cu datoria ei astronomică, în continuare în cârcă.

-              În loc ca fărădelegile de la MoldovaGaz să fie investigate de autoritățile din R. Moldova (ideal, cu participarea autorităților europene) pentru ca ulterior să fie eliminată definitiv din joc, se va face un audit cu participarea... Gazpromului.

Uite-așa o poveste din care nu sunt deloc sigur că am ieșit învingători... Într-un fel, am făcut totul ca Rusia să iasă cu pierderi minime din această mică confruntare, parte a unui război dus la o scară mult mai largă... Paradoxal, Rusia a pierdut bătălia gazelor din Moldova, dar învingătoare nu pare a fi Republica Moldova.

VAMA VERSUS STRADIVARIUS O poveste absolut halucinantă, cum numai în Republica Moldova se pot întâmpla, s-a derulat săptămâna trecută la Chișinău. Pe la mijlocul săptămânii am fost năuciți de o noutate-trăsnet! Vama a identificat o vioară nedeclarată care valorează peste 2 mln de euro în bagajul unei doamne care se deplasa spre Moscova! Vameșii, năuciți probabil și ei, s-au grăbit să anunțe găselnița presei, care, la fel, s-au grăbit să facă informația publică. Numai că toată această poveste fascinantă s-a spars ca Titanicul de aisberg atunci când a devenit clar că instrumentul valoros este de fapt vioara folosită de una din cele mai celebre violoniste din lume, Alexandra Conunova Dumortier, originară din Chișinău. Din ce cauză anume nu l-a declarat artista e încă un mic mister, dar apriori, reieșind din toate câte se cunosc la moment, nu a fost rea intenție.

Mai pe scurt, avem o violonistă (una din cele mai bune) care călătorește cu o vioară (una din cele mai scumpe). Violonista respectivă nu a declarat vioara la ieșirea din țară și instrumentul i-a fost confiscat, iar numele ei a fost ponegrit în presă. A cui a fost lipsa de jenă și impertinența, cu prostia laolaltă, a vameșilor sau a jurnaliștilor, contează mai puțin acum.

Legea (o consider una rea, dar asta avem) e făcută pentru a păstra tezaurul și patrimoniul nostru cultural, or, vioara respectivă nu este și nu a fost vreodată patrimoniul R. Moldova (căci nu de naiul sau drâmba lui Ștefan cel Mare discutăm, corect?)

Vioara nu este nici obiect furat, nici declarată dispărută, nu este un obiect - parte a unui trafic internațional, ori orice altfel de combină în afara normelor legale sau morale cu obiecte de artă sau patrimoniu cultural al unui stat oarecare, nu este cadou dubios, mită, bacșiș, spălare de bani, evaziune fiscală, scoatere de capital voalată, etc., etc.

În urma a tot ce am citit despre acest caz consider că actul vameșilor din R. Moldova este un exces de zel, o aplicare tâmpita și nelalocul ei a unor norme care au un cu totul alt sens. Despre spiritul legii vorbim aici.

Vameșii s-au făcut de râs, au făcut de râs R. Moldova ca stat și, involuntar, ne-au făcut pe toți de râs.

Nu-i grav, nu s-a lăsat cu moarte de om și nici nu-i prima dată. Și presimt că nu-i ultima.

ALEGERI PE TIMP DE CIUMĂ Pe 21 noiembrie alegerile locale noi, inclusiv în al doilea municipiu din ţară, vor avea loc! Covidul, din câte se ştie, e un element social responsabil şi în această zi va fi cuminte.

CA LA CHEREMUL MAJORITĂŢII Majoritatea vrea să subordoneze Consiliul Audiovizualului Parlamentului. O singură întrebare: dacă spuneau asta socialiştii, cum aţi fi reacţionat?

NOUL POST DE PROPAGANDĂ Între timp CA a anunțat că vom avea un nou post de televiziune. TV9. Nu, nu este un rebranding al postului TV8 care anterior se chema TV7. Dar poate că și este. Vom urmări atent. Pentru moment se știe că există legături cu media-holdingul socialiștilor și cu structurile lui Lucinschi-junior, carele este la originea postului TV7 / TV8...

INALTĂ TRĂDARE?! SIS anunță că angajați ai Direcției 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la raptul de persoane în favoarea separatiștilor de la Tiraspol. Au primit indicații și le-au executat.

Și SIS, oare ale cui indicații urmează? Stoianoglo ar putea să ne spună câte ceva, nu credeți?

Partager cet article
27 octobre 2021 3 27 /10 /octobre /2021 23:20
And so what, Aida ?

Quo vadis, Aida ? (2020, Jasmila Žbanić): Într-un text anterior îmi exprimam indignarea pentru faptul că juriul nu a acordat Oscarul acestui film bosniac. Este, fără mari îndoieli, unul din cele mai curoajoase și mai incomode filme din ultimii ani. Gusturile nu se discută, dar subsemnatul îl consideră filmul anului. De departe!

 

Filmele despre război sunt întotdeauna puțin suspecte din punctul de vedere al unui evaluator cinefil. Ele exploatează cumva facilitatea epică a unei catastrofe umane... În cazul dat, însă, Jasmila Žbanić ne-a prezentat o tragedie cinematografică de cea mai înalta probă!

 

Acțiunea filmului se desfășoară în 1995, la Srebrenica. Aida, o profesoară de limbă engleză din oraș, este angajată în calitate de traducătoare pentru unitatea de „căști albastre”. Armata lui Ratko Mladić înaintează și căderea orașului devine iminentă și evidentă. Mladić propune evacuarea civililor spre Kladanj, un alt orășel bosniac. „Căștile albastre” acceptă, deși par unicii care cred în sinceritatea generalului sârb. Spre marea surprindere a tuturor, femeile și copiii sunt separate de bărbați și toți sunt urcați în autobuzele aduse de oamenii lui Mladić. Majoritatea bărbaţilor au fost executați. Numărul celor masacrați doar la Srebrenica este evaluat la 4000 – 5000 de persoane...

 

Pe toată durata filmului, Aida încearcă disperat să-i salveze pe cei trei bărbați ai ei: soțul și cei doi feciori. Degeaba: „căștile albastre”, o unitate olandeză, respectă „à la lettre” acordul cu Mladić și refuză să-i adăpostească sau să-i ascundă... Tribunalul de la Haga a considerat mai târziu că statul olandez e direct responsabil de moartea a 300 de persoane.

 

Peste ani, Aida revine în oraș... În apartamentul ei locuiesc persoane care încărcau oameni în autobuz...

 

Primul meu reflex a fost să caut informații despre film și despre veracitatea evenimentelor prezentate. Pare că echipa a fost foarte maniacă la acest subiect și evenimentele au fost reproduse meticulos, până și intonațiile discursului lui Mladić...

 

Așadar, avem un mare film despre o tragedie care a avut loc cu 25 de ani în urmă. Protagoniștii acelor evenimente mai sunt mulți în viață... Filmul se privește foarte greu, la limita suportabilului, fiindcă deznodamântul este evident din start. De ce anume nu a luat filmul Oscarul, am scris cumva în numărul trecut și de la bun început: e un film dureros, curajos și incomod.

Partager cet article
27 octobre 2021 3 27 /10 /octobre /2021 20:46
Săptămâna în care a fugit Dodon

Săptămâna trecută am stat puțin de vorbă cu un înalt funcționar de stat din România. Vechiul meu prieten îmi spunea că revenise recent de la Chișinău, că a mers pân-într-acolo pentru a soluționa o chestiune destul de supărătoare, deşi, cred eu, nu prea importantă. Cam așa am putea să-l și descriem: un chițibuș foarte și foarte supărător în relația dintre Republica Moldova și România. Amicul meu mi-a spus că a avut discuții cu funcționari de la Ministerul de Externe și că a avut impresia că a vorbit cu persoane adecvate, deschise și cu care „se poate de înțeles”. Nu am împărtășit cu D-lui scepticismul meu, ci l-am întrebat dacă a rezovat „chestiunea”. Mi-a zic că încӑnu, că sunt necesare mai multe avize, dar că „a găsit înțelegere”şi este optimist.

Mi-am adus aminte de acesta discuție nu pentru a vă informa că există „chestiuni supărătoare” care trebuie rezolvate rapid și fară tergiversări, ci pentru că situația în sine îmi pare foarte simbolică pentru ceea ce se întâmplă la noi: toți ne consideră „băieți de treabă”, și asta-i bine, rămâne o nimica toată: să rezolvăm chestiunile supărătoare...

A FUGIT DODON Săptămâna trecută Dodon a depus mandatul de deputat și a plecat în Rusia. Nu știu de o fi revenit ori ba de atunci. E posibil să nu revină deloc. Dodon zice că va reveni la „teren”, că va cutreiera satele și orașele pentru a se vedea cu oamenii. Ceaïka, prietenul și partenerul de afaceri, zice că Dodon se va consacra promovării businessului rus în Moldova. Dar ținând cont de cine-i plătește și interesele cui sunt aparate cu atâta vehemență de PSRM, ne vine în minte o altă concluzie: curatorul de la Cremlin a decis că Dodon nu mai este util și va miza pe altcineva. Cu atât mai curios va fi să aflăm cine va fi succesorul lui Dodon și, îndeosebi, care va fi rolul rezervat PSRM-ului în spectacolul politic din RîMî conform regizorului de la Moscova.

CRIZA NON-EXCEPŢIONALĂ Francezii utilizează foarte des o expresie: „secretul lui Polichinelle”. Adică ceva care e considerat secret, dar e știut de toată lumea. Sincer, nu prea înțeleg de ce se numește situația respectiva „criză”. Cuvântul criză parcă ar conține în încărcătura semantică noțiuni precum „neașteptat”, „excepțional”, „anormal”... Or ceea ce se întâmplă este absolut firesc! Rusia face exact ceea ce spuneau zeci și sute de persoane cu ceva gărgăuni în cutia craniană. Dacă vă ajută cu ceva vă voi spune că în această capcană a căzut nu doar R. Moldova, ci întreaga Europă. Să ne fie tuturor de învățătură! Cu Rusia nu se poate discuta firesc, nu se poate sӑ devii dependent, chiar şi în proporţii mici faţӑ de orice resusrӑ care ar proveni de acolo! Dupӑ cum se spune, Rusia pedepseşte dur orice gest de prietenie! Asta dacă e să găsim și ceva pozitiv în toată această poveste.

Alt lucru bun: au stins focul haric... ptfu, „focul veșnic” voiam să zic (deși funcțiile sunt exact aceleași). Sper că această stingere va fi definitivă.

Pentru a rezolva „criza energetică” la Chișinău s-ar fi pornit... Kozak în persoană, care nu are nici în clin nici în mânecă cu Gazprom! Dar până la urmă a renunțat, căci devenea prea bătător la ochi. Iată eu stau și mă gândesc: dar oare nu există vre-o cale legală pentru a naționaliză sau dezmembra Moldova-Gaz?

TAUBER – LA BĂLŢI? Marina Tauber va fi candidatul partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți! Cu același succes aș putea și eu să candidatez la funcția de primar al... orașului Ceadâr-Lunga (unde nu am fost niciodată!). Tauber a mai fost primar: la Jora de Mijloc. Dar bălțenilor ar trebui să le amintim că Tauber a abandonat funcția de primar al Jorei de Mijloc de îndată ce a putut, la mai puțin de un an după ce și-a luat mandatul...

NE JUCĂM DE-A DEPUTAŢII Criza-i criză dar tetrisul e sfânt! În timp ce în Parlament se discuta proiectul de Hotărâre cu privire la propunerea declarării stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile (apropo, sunt suficiente elemente care ar putea trezi neliniște în acest proiect), deputatul Eugeniu Sinchevici era fotografiat jucându-se în tetris la telefon! Acest fapt ne spune multe în primul rând despre capacitatea de înțelegere a realității a lui Jenică. Eu pot înțelege că ți-e în cot, dar să nu fii conștient că în Parlament poți fi fotografiat în orice moment e chiar prea de tot! Dar poate că unui copil (căci are doar 22 de ani) am putea și să-i iertăm pofta de joacă? La urma urmelor, multe oare depind de un deputat, c-o fi de 20 ori de 70 de ani? Cum va decide partidul așa va fi!

OXIGENUL APĂ NU SE FACE 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova vor munci alături de colegii lor din România pentru a combate COVID-19. Toate bune și e frumos. Mi-ar place să înțeleg mai bine această decizie: este rezultatul firesc al uniformizării sistemului de sănătate și deplasării regulate de personal conform unui algoritm bine pus la punct pentru a palia absența de resurse în caz de crizӑ, sau e un act sporadic de propagandă? În ambele cazuri avem tot dreptu moral să ne întrebăm dacă situația în RM este suficient de bună pentru a detașa 32 de persoane în calitate de suport umanitar.

Cireșica de pe tort o voi trimite la Chișinău, dar nu găsesc un destinatar anume. Situația e următoarea: „Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un câine de rasa Pitbull, după ce acesta s-a năpustit și i-a omorât câinele, de talie mai mică, după care i-a atacat și soția.” S-a întâmplat în Parcul „Valea Morilor” din capitală. Aici sunt foaaaarte multe lucruri de chestionat: de ce se plimbă un câine „de luptă” fără botniță și fără lesă în spațiul public? / cu certitudine, acest câine are „obișnuința” să atace, cum de se permite așa ceva? de ce fel de handicap psihologic trebuie sӑ suferi ca sӑ antrenezi un câine sӑ atace? / de ce se plimbă atâtea arme „în natură”? / de ce lumea își face dreptate singură și nu apelează la forțele de ordine? / ş.a.m.d.

Doar „de ce”-uri. Dar gânditi-vă că aceste evenimente ar putea face și victime colaterale. Închipuiti-vă că ieșiți la o plimbare și „poc”! primiți un glonte rӑtӑcit...

Partager cet article
18 octobre 2021 1 18 /10 /octobre /2021 07:00
Săptămâna în care i-am mulţumit lui Putin

Eu nu știu când și unde anume sunt născuți și au crescut cititorii mei. Subsemnatul e născut și a crescut în falnicul oraș Bălți, acolo unde în 1998 se dădea electricitate câte 6 ore din 24. Autoruil acestor rânduri a învățat la Universitatea din Bălți care iarna nu era încălzită. Atunci când afară sunt -20°C e o experiență care nu se uită cu una cu două. În 1999 părăseam RîMî. Definitiv.

De câte ori nu m-au întrebat de atunci din ce cauză am emigrat!... Vorba lui Dodon: De-atâta!

RîMî a intrat cică în stare de urgență energetică. De ce? Vorba lui Dodon: De-atâta!

Sunt foarte supărat. Chit că vă doare pe toți în cot (presupun și eu, căci ați fi votat altfel ori de câte ori vi s-a prezentat ocazia). Și îmi vine să urlu de ciudă și de neputință. Și stiu că îmi veți răspunde, cei mai mulți: „Dacă ai plecat, ce te mai rățoiești atâta? Ne vom descurca și sunguri.” Sau altă chestie, mai soft: „Ce înţelegeţi voi? Noi aici trebuie să jucăm finuţ şi să facem strategii cu mai multe etaje şi mişcări înţelepte”...

Descurcați-vă! Căci eu nu știu ce să mai faci și ce (sau cum) să mai zici ca să fie înțeles o dată și pentru totdeauna: securitatea și independența energetică nu-i moft și nu-i jucărie. De statul „Rusia”, de CSI, de tot ce ține de așa numitul „russkii mir” trebuie de fugit ca de „ucigă-l crucea”, iar orice podeț – tăiat, ars, şi cenușa vânturată pe cea mai năprasnică furtună!

Am 11 ani de când doar despre asta lehăi. Uneori nu prea ai ce face, e drept, alteori conjunctura regională îți deschide bulevarde și îți așterne covoare roșii spre oportunități la care nici nu ai fi visat. Așa a fost în 2014, despre asta am scris și atunci... Degeaba. Am stat ca boii la poartă nouă și nu am mișcat un deget! Nici din coadă nu am dat! Vreți să știți ce mi s-a răspuns atunci? Poftim de cetiți, nu vă fie lene!

În 2021 Prim-Ministrul Republicii Moldova propune Comrat-ul drept candidat la capitală culturală a... CSI-ului!

Adevărul e că suntem astăzi conduși de feciori și fecioare de nomenclaturiști insignifianți de partid, de indivizi crescuți la călduț și deprinși cu bunicelul, nu în apartamente în care iarna se așeza promoroacă de un centimentru, nu în case în care nu era cu ce de aprins focul (ah, gardul din scândură de la ograda buneilor, prin ce sobe să fi ars?). Da, acești fii și fiice de activiști mărunți de partid, perfect acomodați timpurilor, care s-au învrednicit de diplome și programe de formațiune plătite mărinimos de stat, pe care le transformă și pe astea abil în „diplome”, ne toarnă astăzi macaroane pe urechi, cu un accent palatalizat chișinăuean execrabil, pe care-l numesc totuși „limbă română”, despre pace socială, despre strategii de politică externă nonconflictuală și multe alte aberații de acest fel. Acești epigoni ai lingăilor de partid de altădată sunt astăzi la putere! Iar noi îi admirăm și așteptăm minuni! 

Știu că nu vă place ce citiți aici. Nici mie nu-mi place. Dar cred că cineva trebuie s-o spună cumva. Nu se mai poate suporta această batjocoră continuă, minciuni peste minciuni. Ăștia despre care vă scriam vor fi bine. Vor plăti mai scump, ei au de unde, dar vor fi bine. Se vor văicăra puțin pe rețele, în articole de presă și pe video-bloguri, dar vor fi bine... Se vor mai scărmăna în public de dragul show-ului mediatic, dar vor fi bine.

xxx

P.S.: Cândva demult, pe vremea când Putin ne băga un embargo la vinuri, glumeam și ziceam că ar trebui să-i punem dictatorului de la Kremlin un monument în PMAN la Chișinău... Grație acelui embargo industria noastră vinicolă a început a se dezvolta cu adevărat!

Tovarășe Putin, am și eu o rugăminte: dacă tot noi suntem idioți și proști și nu pricepem de bună voie, fie-vă milă: tăieti dreacului gazul de tot! Și nu doar gazul: tăieti ce aveți de tăiat și basta!

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher