Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 janvier 2019 1 28 /01 /janvier /2019 12:18
Săptămâna în care am contat pe doverie*

Una din caracteristicile perioadelor electorale, și nu doar la noi, este acel război mediatic al compromatelor care inevitabil se declanșează. Este o ocazie extraordinară, pentru noi, cei mici, dar atenți, să mai aflăm câte ceva nou despre „idolii” noștri. Războiul a început, dar a început cam molicel, sunt doar niște tiruri de test pentru moment. Bănuiesc că artileria grea și cuirasaţii vor fi lansați puțin mai târziu. Că doar nu vom considera materialul lansat de Chirtoacă împotriva lui Năstase referitor la afacerea Air Moldova drept ceva nou? Sau reportajele despre vilele lui Plahotniuc? Sau, spre exemplu, noutatea despre legăturile dintre Platon (a se înțelege serviciile speciale ale rușilor) și apelul lansat de către Maia Sandu FMI-ului de a sista finanțarea Republicii Moldova? La urma urmelor nu are această legătură mare importanță. Dacă ar fi făcut-o din capul ei și nu coordonat cu rușii (ceea ce trebuie încă dovedit) ar fi fost mai bine? Ar fi trebuit să avem o altă opinie despre acel apel (am tunat și fulgerat suficient de mult pe timpuri despre asta...)?

Iar ca să dedramatizăm sau să decontextualizăm (referitor la campania electorală de la noi), v-aș îndemna să reconsiderați susținerea acelui apel de către Siegfried Mureșan... Sau sistarea finanțărilor Republicii Moldova de către UE. Ce forţă malefică îi îndemna pe unii deputaţi europeni să combată cu atâta înverşunare susţinerea macro-financiară a Moldovei?... Ce contează dacă vor apare materiale sau scurgeri că ar fi fost și ingerenţe rusești pe acolo (mai bine zis, contează, dar din cu totul alt punct de vedere) ori ba? Ceea ce ar trebui să ne intereseze în primul rând este propria atitudine, propria opinie asupra realității și propria înțelegere a proceselor regionale.

Și ca să revenim în contextul nostru: ce importanță are dacă au fost plătiți ori influențați de ruși acei de la PAS sau DA din moment ce liderii mișcării fac apeluri către FMI de a sista colaborarea cu RM sau din moment ce apar pe scenă alături de un Usatîi sau un Dodon? Există tabuuri care nu pot fi transgresate, nici măcar din prostie! Da, vin alegerile. Fiecare va vota în funcţie de propriile convingeri şi ar fi păcat să vă lăsaţi influenţaţi acum, pe ultima sută de metri... Dar şi mai mare e păcatul dacă nu aţi tras concluziile necesare până acum. În acest caz toată această canonadă electorală vă priveşte. Priviţi şi îngroziţi-vă! În ceea ce mă priveşte, eu mă distrez!

Și încă un detaliu, dar probabil cel mai grav și mai periculos: nu știu cum se face, dar acest război al compromatelor nu lovește decât în forțele care se declară (măcar și de ochii lumii) pro-europene...

Dar există în această țară localități în care puterea a încremenit în mâinile celor peste care orice material compromițător sau incapacitate administrativă curge că apa peste gâscă. Priveam un reportaj publicat marți de NordNews.md. Cu toată înțelegerea de care pot da dovadă, dar de când mă țin eu minte iernile au fost o adevărată calamitate în orașul Bălți... De câte ori n-am mers iarna pe jos până la facultate din cauza că nu circula transportul?! Dar asta a fost cu 25 de ani în urmă! Astăzi lucrurile nu s-au mișcat din loc. Presa a publicat nenumărate materiale despre Usatîi, chiar și despre Grigorişin... Degeaba! Săptămâna trecută au tot apărut materiale despre candidați socialiști care sar la bătaie, care încasează milioane din centre raionale... Credeți că acest lucru va influența cumva votul electoratului socialist? Luați-i la rând pe fiecare din acei care s-au adunat în fața președinției săptămâna trecută și încercați să-i convingeți să voteze altfel... Iată un subiect asupra căruia chiar merită să ne gândim bine. Foarte bine... Şi nu doar să ne gândim!

VOTUL ÎN STRĂINĂTATE Săptămâna trecută a fost comunicat nr. secțiilor de vot în străinătate: vor fi 125. Mai multe decât data trecută. Protestele opoziției referitoare la localizarea și numărul secțiilor de vot îmi par puțin justificate, deși ei anume asupra acestui aspect au pus mai multă emfază. Mult mai grav, însă, îmi pare acea intenție bănuită a autorităților de a interzice votul în baza pașapoartelor expirate. ACUM a menționat acest lucru (numai că, ținând cont de calitatea relației lor cu „puterea”, nu există cale mai sigură de a obține un refuz decât să ceri ceva prin intermediul celor de la „ACUM”), dar din partea observatorilor nu prea am văzut mesaje îngrijorate. Desigur, a cere să deschizi mai multe secții de vot în Rusia, țară în care nu există cultură democratică și care are interese vădite (și eu nu le-aș califica de „prietenoase”) în Republica Moldova, e mult mai important în opinia lor...

Argumentele aduse de Candu în cadrul unei emisiuni televizate (cică ei nu ar dori să încurajeze emigrația ilegală) sunt total aiurea și nu țin nici la cea mai mică critică. În primul rând, nu există o legătură între validitatea pașaportului moldovenesc și legalitatea aflării „în altă țară”. În al doilea rând, ce are legalitatea aflării în altă țară cu dreptul cetățeanului de a vota? În genere, în condițiile în care se efectuează o înregistrare electronică, alegătorul nu ar trebui decât să prezinte un document (oricare ar fi el) cu numărul său de identitate care să demonstreze că el este el și nu un altul. Atât. În aceste condiții validitatea actelor nu are nicio importanță, la fel precum și ştampilarea pașaportului, de altfel.

Numai că o participare masivă a „străinilor” la vot ar arăta foarte urât, căci ar turna apă la moara celor care critică vehement sistemul electoral actual și reprezentativitatea deputaților. Ne-am pomeni cu un deputat ales din 60 – 70 de miii de voturi față-n față cu unul care ar fi ales într-o circumscriptie cu doar 10 – 15 mii de votanţi... Apropo, Candu înțelege foarte bine că îndrugă prostii. Spre deosebire de mulți alți politicieni, el nu știe să mintă la TV. Are o prestație impecabilă atunci când spune ceva perfect valabil și justificat și devine jalnic atunci când încearcă să aburească publicul. De aia și-mi plac interviurile lui!

ROMÂNIA – 160 DE ANI În 1859 două principate române, Moldova și Țara Românească îl alegeau pe Alexandru Ioan Cuza domnitor. Nu, nici atunci „situaţia internaţională” nu era prielnică. Dar Unirea s-a făcut, iar România există și astăzi! Fiindcă orce nu ni s-ar spune de la televizoare, nu „marile puteri” decid cu adevărat. Nimeni, în afară de noi, nu ne poate uni! Dezbina – da. De fapt, cam asta și se întâmplă...

OSCE ŞI COSMOSUL Eu în locul guvernului Republicii Moldova aș merge în fața europenilor, NATO, ucrainenilor, americanilor și le-aș zice ceva de genul: „Republica Moldova apreciază efortul continuu al OSCE de a le intra în voie celor de la Tiraspol și de la Moscova. Noi suntem gata nu doar să le acordăm „statut special” precum vrea OSCE, ci să le dăm și independență precum vrea Tiraspolul, după modelul slovacilor, țara șefului OSCE, care s-au despărţit cândva de cehi. Restul ne interesează mai puțin, inclusiv declarațiile lui Puşkov, care zice că Transnistria este pământ rusesc, inclusiv prezența unui arsenal militar gigantic cu armament vechi, în stare dubioasă, inclusiv prezența militarilor ruși în condițiile unui focar militar deschis în Donbass... Noi intenționăm să punem graniță pe Nistru și s-o securizăm în măsura posibilităților noastre. Succese mari vă dorim în dialogul cu Tiraspolul, dragi parteneri și vecini!”. Aș fi curios să văd care ar fi reacțiile.

LOCURI CĂLDUŢE Încă nu toate locuşoarele călduțe au fost repartizate la rude și neamuri. Mai sunt câteva posturi la ANRE. Deputatul Ștefan Creangă, președintele Curții de Conturi Veaceslav Untilă, ex-vicepremierul Octavian Calmâc și deputatul Eugen Carpov sunt candidați. Eu zic că va câștiga Calmâc. Pariem? De asemenea, CCM a validat tocmai 5 mandate noi de deputat, cu toate că nu se prevăd sesiuni parlamentare până la alegeri! 3 pentru PDM și 2 pentru PCRM. De lucrat cu siguranță că nu vor lucra, dar pensii de deputat cred că vor avea! Cum credeți, am dreptate?

PRIHVATIZĂRI ELECTORALE Din categoria tradițiilor electorale naționale mai fac parte și privatizările sau vânzările obiectivelor economice importante. Poate că au fost mai multe, dar voi menționa doar două: „Moldinconbanc” și „Tutut CTC”. Banca a fost cică vândută unui investitor european. Numai că numele acestui investitor, „DOVERIE UNITED-HOLDING AD”, nu prea insuflă... încredere. O fi fără îndoială doar o chestie de consonanță, căci cine ar putea să nu aibă încredere într-un holding din Bulgaria? Apropo, eu am o colegă de birou din Bulgaria. Ea mi-a zis că firma este serioasă. Nu știu dacă s-o cred: chestie de doverie, pe semne. Dar și mai misterios este noul proprietar al „Tutun CTC”. Ia, să-mi spuneți: a auzit careva de „I.C.S. LE BRIDGE CORPORATION LIMITED S.R.L.”? Păi nici eu nu am auzit. În rest, de ce nu am avea doverie?... Şi săptămâna trecută ne cerea unul de la Chişinău să avem încredere. Ori totuşi doverie?

Iar Cireşica de pe tort o voi trimite săptămâna aceasta la Cahul, Curții de Apel, acolo unde trebuia să fie judecat Ilan Shor. Dar ședința de judecată a fost din nou amânată! Pentru 20 februarie, cu 4 zile înainte de alegeri. Acum amânarea s-a întâmplat din motiv că „expertiza financiar-contabilă dispusă anterior de către instanța de judecată nu este finalizată”. Fabulos! De-a dreptul fabulos!

Iar România a și pus de-o parte 3 milioane de euros pentru renovarea grădinițelor din stânga Prutului în anul 2019.

 

*Doverie – rom: încredere

Partager cet article
25 janvier 2019 5 25 /01 /janvier /2019 11:19
Sfârşitul omului de la sfârşitul lumii

Der Hauptmann (rom: Căpitanul. GER, FRA, POL), 2017: Filmul lui Robert Schwentke m-a luat puțin prin surprindere. De aceea țin să va preîntâmpin : nu vă luați după descriere! Filmul este mult mai dur decât ați putea anticipa. O pregătire psihologică se impune... Scenele de violență sunt la limita suportabilului și ele nu sunt, ca în multe filme înecate în băi de sânge, un șiretlic pentru a epata sau scandaliza publicul, ci o continuitate firească și banală a șirului de evenimente prezentate.


Acțiunea se desfășoară în 1945. Ultimile săptămâni ale războiului, deznodământul căruia este deja evident pentru toți, inclusiv pentru soldații germani, ce încearcă disperat să-și salveze pielea. Mulți din ei dezertează și sunt vânați de unități SS. Filmul povestește istoria unui simplu soldat dezertor. Grupul ce-l urmărea este nimicit de un tir de artilerie. Soldatul recuperează uniforma unui căpitan SS și îi uzurpeaza identitatea. Foarte repede el adună un mic grup din dezertori și se prezintă tuturor drept un trimis special al lui Hitler, investit de o misiune specială... Vă las să descoperiți ce a urmat...


Robert Schwentke explorează într-un mod practic experimental mai multe piste odată: Ce rămâne din om atunci când își vede universul reprezentărilor despre lume ruinate? Care sunt acele norme care ne reglementează relațiile și cât de temeinice sunt aceste „reguli”? Ce faci și cum faci când știi că vine sfârșitul? Ce face dictatura și frica din om? Ce poate fi acceptat de către om și ce nu și în care condiții? Vast domeniu de cercetare, nu-i așa?... 


P.S.: În acest context, recomand și filmul Experimenter (2015) despre cercetările lui Stanley Milgram din 1961, absolut reale de această dată. 

Partager cet article
22 janvier 2019 2 22 /01 /janvier /2019 23:33
Povestea unui om în piele de poliţist

Întotdeauna am fost convins că nu există generalizări perfect valabile, mai ales atunci când vorbim despre oameni. Cu toate acestea, deseori nu putem scăpa de clișeu...

Clișeele comportamentale se reproduc situațional. Nu mai știi exact ce ne guvernează acțiunile, reacțiile, atitudinile. E ca un joc de roluri într-o piesă de teatru. Fiecare și-l joacă la perfecție în funcție de uniforma pe care o poartă, de funcția specifică pe care o exercită… Aceste roluri sunt jucate fidel și talentat, cu mici variații, de către toți, fără ca să fie învățate în școli sau studiouri de teatru. Mai mult decât atât, schimbarea funcției, evenimentului situațional ne schimbă automat și setul comportamental. Exemplul cel mai tipic sunt șoferii și pietonii cu toate relațiile complexe care îi caracterizează. Iar o singură persoană trece cu ușurință dintr-o categorie în alta chiar și pe parcursul unei singure zi. Dar ce se întâmplă atunci când aceste coduri comportamentale sunt rupte? Când careva refuză acest joc și încearcă să scrie altă piesă? Vă zic eu: se întâmplă lucruri frumoase, perfect umane, care îți insuflă încredere în lumea care ne înconjoară și... chiar dacă sună patetic, în ziua de mâine.

Unul din jocurile-tip din cele mai caracteriale și specifice este acel de-a șoferul și polițistul rutier. Recunoașteți, fiecare aveți în cartoteca cu povești câte o anecdotă personală legată de polițiștii rutieri, la fel precum bănuiesc și polițiștii au istorii fabuloase cu șoferi (nu știu de ce am impresia că poveștile lor trebuie să fie mult mai mustoase și mai interesante decât ale șoferilor). Chiar și pe paginile acestui blog găsiți din astea (Aici sau Aici).

Povestea care urmează este din acest şir. Dar poate că şi nu este. Mai bine zis de la începutul ei era, dar spre sfârşit însă a devenit una perfect umană.

Se întâmpla astă vară. Familia noastră nu este una deosebită pentru Republica Moldova. Arealul nostru de răspândire este foarte mare: SUA, Franța, Marea Britanie... Și asta doar dacă e să luăm în calcul rubedeniile „de gradul I”, ca să folosim formula administrativă consacrată, dar dacă extindem cercul familial, vom găsi și Românie, și Spanie, și Italie, și Germanie, și Grecie, și Rusie... E un detaliu important pentru economia acestei povești.

Această vacanță a fost una foarte specială din cauza unei aniversări importante în familie, respectiv pregătirile pentru vacanțele de vară au început din timp și au fost temeinice. Urma să ajungem în Republica Moldova concomitent cu familia cumnaților noștri care locuiesc în SUA de vreo 10 ani. Iar cumnații noștri, după o experiență nu prea plăcută și nu prea ieftină cu o mașină luată în chirie de la Chișinău de acum 2-3 ani, au decis să trimită una de-a lor hăt din SUA! Cum au calculat ei – nu știu, dar ei ziceau că după 2-3 sejururi de vreo săptămână în Moldova echilibrezi cheltuielile pentru transport, devamare, etc. cu cele ale închirierii unei mașini echivalente. Dar nu acest detaliu contează, ci faptul că ei chiar au înfăptuit operațiunea! Eu în genere mi-aş pune cumnaţii să guverneze Moldova: dacă zic – fac! Nu ca ăştia...

Respectiv, în ziua Z, ne-am regăsit cu toții la Chișinău, chiar la aeroport, unde a ajuns și mașina proaspăt „devamată”, cu actele în regulă. Eu eram ultimul care ajungea și de îndată ce am ieșit din aeroport, am îmbarcat în automobil și am pornit spre Nord. Era o superbă după amiază de vară, traficul – destul de aglomerat, așa că cumnatul american a decis s-o ia pe undeva pe ocolite, pe niște hudițe pe care, zicea el, le cunoaște bine, dar ceva nu a funcționat: ori memoria lui s-a strămutat, ori hudițile Chișinăului. Ne-am cam rătăcit, ne-am tot învârtit pe coclauri, până când am ieșit din nou la un drum aglomerat. Nu ar avea asta prea mare importanță decât doar ca să vă explic că am ieșit până la urmă din capitala Republicii Moldova destul de târziu. Scăpați din strânsorile și stresul circulației nebune a orașului am ieșit la drumul mare. Nordul, căpitane! Ținem Nordul! Festina lenta!

Dar la același drum mare a ieșit și un brav echipaj al poliției rutiere, misiunea căreia este, din câte vă dați seama, să asigure securitatea traficului rutier. Destinele noastre puteau foarte bine să treacă pe alături unul de altul, chiar dacă circulau pe același drum, dar polițiștii au decis că ele neapărat trebuie să se intersecteze, decizie care a și fost imediat materializată, printr-o zvâcnitură de baghetă magică alb-neagră. Eram nu departe de Orhei, cetatea în care şi astăzi se oploşesc cei mai mari hoţi ai acestor ţinuturi, deși ieșisem deja din codri.

Chiar dacă ne știam inocenți și curați ca lacrima (din punctul nostru de vedere și în limitele competențelor poliției rutiere pe acea porțiune de drum) o încordare inexplicabilă ne-a încleștat tuturor maxilarele. Urma să înceapă spectacolul în care noi ne aveam deja rolurile distribuite de Măria-Sa, Circumstanța.

Polițistul s-a prezentat și a rugat șoferul să prezinte actele, ceea ce a și fost făcut fără comentarii referitoare la limba în care ni s-a adresat inspectorul de circulație. Urma momentul culminant: prezentarea infracțiunii – ridicarea cortinei. Așteptam cu toții să vedem de ce se vor lega, conform scenariului. Repet: eram convinși că nu încălcasem nicio regulă, nu depășisem nici barem regimul de viteză, nici măcar cu 1 km/h!

- Aveţi sticlele din faţă întunecate, ni sa comunicat. E interzis.

Spectacolul putea începe. Cumnatu-miu era deja intrat în rol: adică nervii îi erau întinşi strună.

- Bine, i-a răspuns el poliţistului destul de răspicat, măsuraţi nivelul de transparenţă şi constataţi infracţiunea.

El, naivul, credea că-i ca în SUA, de unde era mașina, unde există norme și pentru așa ceva și unde o înfumurare lejeră este tolerată. Ei bine, se pare că în R. Moldova sticlele din față trebuie să fie total transparente, ceea ce ne-a și fost comunicat operativ de către agentul de circulație...

Cumnatul meu a luat foc: chestia e că el este șofer de meserie în SUA și în acei 10 ani de când străbate America în lung și-n lat nu a luat nicio amendă! Niciodată! Oprit a fost de două ori: o dată pentru că a încurcat banda și s-a reangajat prea târziu. Dar era la volanul mașinii sale mici, nu al camionului, și polițistul l-a probozit atenționându-l că orice încălcare, cât de mică, îl va costa scump la asigurări pentru camion, așa că el nu dorea să-i aducă necazuri, dar îl avertiza să fie atent de acum înainte. Cea de-a doua oară a fost și mai categorică. A intrat într-un stat (ori oraș) în care regimul de lumină e diferit de alte părți. Iar el nu avea farele aprinse. Polițistul l-a oprit, l-a rugat să deschidă cabina camionului, a urcat pe scări în cabină, s-a uitat ce-i înăuntru, apoi a aprins chiar el, cu mâna lui, luminile camionului, spunându-i că la ei trebuie să circule cu lumini (ofițerul a văzut bine că plăcile erau din alt stat). În ambele cazuri șoferului i s-a urat „drum bun” și „drive safely” fără alte consecințe.

Toate astea eu le aflam concomitent cu polițistul căruia îi era adresată tirada mânioasă și înflăcărată a cumnatului meu cu acte americane. Dar toate astea făceau parte din scenariu... Polițistul rămânea inflexibil. Conform regulamentului, pe care ni-l cita dumnealui, „defecţiunea” trebuia înlăturată pe loc. Cumnată-mea i-a zis că are pe undeva un cuțit prin bagaje și că va scoate filmele fumurii chiar atunci. A ieșit și a deschis port-bagajul plin cu valize... Să găsești un cuțit în mormanul acela de bagaje nu era lucru chiar ușor.

Până în acel moment eu asistam la derularea spectacolului fără să particip. Dar era ceva absolut grotesc și kafkian în acea situație și am decis să intervin. În primul rând am încercat să-l calmez pe cumnat, care erupea mai ceva ca vulcanul Etna, înjurând de mama focului statul Republica Moldova, toți funcționarii ei și promițând solemn că nu-i mai calcă piciorul pe aici (în treacăt fie spus, această promisiune din urmă a rămas, din fericire, deşeartă). După ce l-am rugat să tacă doar puțin, am ieșit afară. Cumnată-mea mai căuta energic cuțitul prin valize.

M-am apropiat de polițist care stătea impasibil alături. M-am adresat dumnealui încercând să fiu cât mai calm posibil, într-o română cât mai livrească (important detaliu, cred).

- Bună seara, i-am zis calm, încercând chiar să schițez un zâmbet, pot să vă zic și eu ceva?

M-a privit oarecum mirat, dar a încuviinţat din cap. Am continuat spunându-i ceva de genul ăsta:

- Suntem ambii perfect conștienți că, din punct de vedere al regulamentului, aveți dreptate. Mai mult decât atât, nimeni nu poate să vă împiedice să aplicați sancțiunile regulamentare. Dar haideți să privim această situație și puțin altfel. Nu puteți nega nici Dumneavoastră că circulam atent și că nu amenințam nici într-un fel securitatea traficului, nu cream situații periculoase. Cred că ați înțeles că venim de la aeroport acum. Abia am intrat în țară. Vă pot arăta și tichetul de la avion dacă doriți. Mașina este și ea abia adusă (pe sticlă, apropo, încă mai era încleiată o etichetă a transportatorului, cu datele livrării, pe care io arătam ofițerului) și, printre altele, am putea și noi să întrebăm cum de i s-au făcut actele la poliție, dacă ceva nu e în regulă. În fine, cred că e evident pentru toată lumea aici de față că nu este rea-voință din partea noastră. Apropo, vă suntem recunoscători și vă mulțumim pentru că ne-ați avertizat. Vom scoate filmele astea protectoare de îndată ce se poate. Dar cred că înțelegeți și dumneavoastră ridicolul situației: nu ajungem bine în Moldova, nu reușim bine să ne îndepărtăm de aeroport și, hodoronc-tronc!, - opriți de poliție și amendaţi! Asta cum ar veni: „Simţiţi, oameni buni, mirosul patriei!”. Știu că reacția șoferului e puțin excesivă, dar e cât se poate de explicabilă. Lăsați-ne, vă rog, să ajungem acasă la părinți fără peripeții. Că nu suntem nici noi infractori, și nici chestia asta cu sticlele întunecate nu mai are valoare acum, căci se lasă deja noaptea...

La drept vorbind, am avut impresia că polițistul a răsuflat și el ușurat. De faptul că nu mai este obligat să joace acel rol la care e constrâns de împrejurimi. Eu nu încercam să lupt cu el demonstrându-i inutil că greșește, și nici nu mă milogeam excesiv. L-am lăsat să aleagă deznodământul, confirmându-i că el este puterea. I-am acordat o posibilitate să iasă onorabil dintr-o situație ridicolă, în care se pomenise fără voia lui, chiar dacă avea avantajul protocolar. I-am crăpat puțin ușa, iar el a ieșit imediat, păstrându-și fața. Ori poate limba română fără accent bădărănesc moldovenesc și-a făcut efectul? Mai știi?...

Mi-a întors actele şi mi-a zis cam asta:

- Da, eu văd că mașina e abia adusă. Cunosc procedura. Și văd că veniți de la aeroport. Apoi iată: ca să nu rămâneți cu impresii negative despre poliția rutieră din Moldova și despre poliție în general, vă doresc drum bun. Nu mai suntem noi chiar așa cum se spune...

Am mai schimbat câteva replici relativ inocente, glume despre valize şi drumul care mai rămânea de făcut... Ne-am luat rămas bun aproape cordial.

Nu prea ştiu ce învăţăminte se pot trage din această poveste. Și polițiștii sunt oameni. De cele mai multe ori nici mai răi, nici mai buni decât noi, ceilalți. Circumstanțele și rolurile sunt rău definite. Uneori e suficient să dai peste cap scenariul și lucrurile devin mai simple. La fel precum se întâmpla o săptămână mai târziu cu un polițist de frontieră. Dar despre asta – cu o altă ocazie.

Și da, încă ceva: vorbiţi corect româneşte! Se pare că chiar ajută în viaţă.

Partager cet article
21 janvier 2019 1 21 /01 /janvier /2019 10:56
Săptămâna în care ni s-a aruncat un os vechi

Săptămâna care a trecut a început cu o ninsoare de pomină! Nu este și nu poate fi considerată o ninsoare în plină iarnă drept eveniment excepțional. Tradițional însă, anume așa se întâmplă. Fiindcă nu știm nici noi să fim înțelegători (în opinia unora, autoritățile ar trebui să aibă câte un angajat pentru fiecare fulg de nea ca să-l prindă încă din zbor, înainte chiar de a atinge el asfaltul țării), dar nici autoritățile abilitate nu fac întotdeauna față şi sunt „luate prin surprindere”. Mai este însă şi altceva la mijloc: așteptăm cu toții cu nerăbdare acești nămeți! Troienele se așează peste lumea pestriță din jur, peste nevoile noastre, peste mizeria care ne înconjoară și exercită rolul unui element purificator, pacificator, calmant, fie el și temporar. De aceea țin să vă felicit, dragii mei, cu această zăpadă mănoasă! Și să-mi cer iertare pentru că nu o onorez cu o tăcere corespunzătoare...

În sfârșit, au trecut sărbătorile și se mai excită și newsfeedul! Încet - încet revenim la un flux cu care suntem obișnuiți. Iar în perioadă electorală el este deocheat și șugubăț de tot! Pentru umilul Dumneavoastră cronicar este o perioadă extrem de complicată... În primul rând, fiindcă totul este doar discurs și promisiuni electorale, adică majoritatea e fake (hai, noroc, dragă tovarăș Trump!), în sens că sunt evenimente pur discursive, lipsite de conţinut... În al doilea, fiindcă nu mai știu cui să acord Cireșica de pe tort... Că doar nu pot să le-o dau chiar tuturor?!

20,4 MILIOANE DE TRAVERSĂRI DE FRONTIERĂ Cifra (pentru 2018) ne-a fost comunicată de către Fredolin Lecari, șeful Poliției de Frontieră. Pentru o țară cu o populație de 3,55 mln locuitori și fără obiective sau reputație turistice notorii îmi pare o cifră enormă! Prinde viață renumitul banc despre Moldova – Stat Major...

DODON VA MURI ROMÂN! Pe 15 ianuarie a fost Ziua Culturii Naționale care este și ziua în care s-a născut Eminescu. Mă va judeca El cum socoate de cuviință pentru sacrilegiul comis și anume acela de a aminti de preș(e)dintele RM în acest context. Dar n-ai cum, căci s-a băgat. A depus flori la monument. Și a trântit-o: „Eminescu s-a născut moldovean și a murit român”. Iată cum! Premonitor! Și nici nu ai cum să zici ca nu are dreptate... Eu îi doresc lui Dodon, și ne doresc nouă tuturor, viață luuuungă și același sfârșit onorabil!

MELEŞCANU LA CHIŞINĂU Ministrul Afacerilor Externe din România a fost în vizită la Chișinău la invitația omologului său moldovean, Ulianovschi. Meleșcanu ne-a asigurat că suntem o prioritate pentru România pentru perioada cât deține președinția Consiliului UE. Meleșcanu a mai zis că vrea investiții mai multe românești în RM. Filip a zis la rându-i că vrea să facă Unirea prin infrastructură. Între timp, RM semnează un contract pentru reabilitarea drumurilor cu... Belorusia, cu holdingul Balavtodor! S-o fi terminat seminţa drumarilor în România... Anunțul e făcut pe 15, în ziua când Dodon depunea flori la Eminescu... Uite-așa contradicții...

DE FRATTINI NU SCĂPĂM De unde credeam că vom scăpa de Frattini, reprezentantul OSCE pentru Transnistria, prietenul Rusiei și al lui Lavrov personal, ne-a căzut bucuria-n scârbă. Nu se duce bratello nicăieri! Probabil nimeni nu și-l dorește prin alte părți, așa că va mai rămâne la noi.

PENSIA ZINEI Bunica noastră, Zinaida Porcescu, care are 96 de ani, care a trecut prin război, foamete, colectivizare, care și-a văzut familia ciopârțită în ’40 are o pensie puțin peste 1000 de lei pe lună. Ceea ce face 12 mii pe an... Actualul deputat socialist, Zinaida Greceanîi, partidul căreia arborează secera și ciocanul, simboluri care guvernau atunci când era foamete, colectivizare, război, din cauza cărora au fost ciopârțite familii, ridică lunar 10 mii de lei numai din pensie. 12 vs 120. Țineți bine minte acest raport. Victime și călăi... 12 vs 120!

SCANDALUL SĂPTĂMÂNII Fiindcă suntem în plină campanie electorală e tradițional în Republica Moldova să ne mai ciondănim din cauza unui subiect vechi ca Independența: „limbă / alfabet”. Eu am comentat destul de desfășurat cazul cu videoul aruncat în spaţiul media de către gagauzinfo.md, respectiv și nu prea doresc să mă repet. Vă invit cu multă insistență să citiți textul referitor la acest video. Voi zice aici doar atât: acel film nu este despre „conflict lingvistic” ci despre un infractor care a încălcat regimul de viteză (într-o perioadă mult prea sensibilă pentru circulație, de altfel) și un polițist care încearcă să-l amendeze. Infractorul este obraznic și refuză să execute cerințele polițistului. Punct. Comportamentul său nu poate fi calificat decât drept ofensare a ofițerului în exercițiul funcțiunii și refuz de a colabora. Cu atât mai mult că a apărut pe final și versiunea completă a filmului cu polițistul care vorbește rusește și care confirmă totalmente versiunea de rea-voință a șoferului.

Dar această poveste mi-a adus aminte de cazul Scripal si de tactica englezilor în materie de comunicare. Ei au făcut exact la fel: au lansat o primă parte din informație. Apoi au lăsat Kremlinul să reacționeze cu o versiune. Apoi publicau alte probe, care demascau minciuna rușilor. Și tot așa înainte până când Kremlilnul s-a încâlcit definitiv și a fost decredibilizat totalmente. Cred că toți acei care au încercat să-l apere pe șofer sau să-l acuze de ilegalitate pe agentul de circulație sunt acum cam în aceeași situație... Nu pot decât să-i felicit pe acei de la MAI. Voluntar ori ba, dar le-a reuşit o strălucită operaţiune în materie de comunicare!

ELECTORALA

146 DIN 401 CEC a înregistrat oficial deja 146 de candidați din acei 401 pretendenți anunțați. Doar 5 din ei sunt candidați independenți. Nu-i de mirare. Totuși procedura de colectare a semnăturilor e destul de anevoioasă. Resursa administrativă e de mare folos aici (și nu mă refer doar la resursele statului). În ceea ce mă privește, urmăresc atent circumscripția 50, Europa de Vest. Aflu că Maia Sandu e deja înregistrată, bănuiesc fără nicio semnătură din propria-i circumscripţie... Năstase face un apel către emigrați: „Aveţi încredere!”. Clar. Ei fac acolo, la Chișinău, ceva, dar noi trebuie să avem încredere. Chiar așa, de ce nu am avea încredere? Mă uit peste carierele lor și mă umplu de încredere! Eu în genere am un obicei straniu: de fiecare dată când vreau să mă încarc cu încredere în cineva îi studiez minuțios biografia...

AGRESIUNE ŞI LISTE RUPTE Igor Grosu, pretendent sau candidat (că nu mai știu) a făcut o declarație – bombă: o persoană care îl ajută să colecteze semnături ar fi fost atacată, iar lista de semnături i-ar fi fost luată și distrusă. În opinia mea este o învinuire extrem de gravă. IGP mentionează că la poliție nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare în acest sens, dar că ei investighează cazul. Repet și insist: faptul este de o gravitate extremă! Nu se poate trece peste el fără sancțiuni aspre, foarte aspre (mă tem şi să zic care anume ca să nu dau idei cui nu trebuie)! Faptul că nu a fost depusă plângere la poliție e, printre altele, strigător la cer!... Mai repet și altceva: libertatea cuvântului nu înseamnă că poţi spune orice! Eu nu am niciun motiv să nu-l cred pe Grosu, dar, le fel, nu am niciun motiv să-l cred. Iar în cazul acuzațiilor de acest fel o sancțiune trebuie să cadă inevitabil! La fel precum trebuiau să cadă sancțiuni în 2016, în povestea cu 30.000 de sirieni... N-au căzut atunci...

Cam atât. Cireşica de pe tort din această săptămână am s-o trimit „activiştilor civici” și Consiliului pentru egalitate care chipurile văd în comportamentul polițistului despre care scriam mai sus o „încălcare a legislației în vigoare”, în special acelor din ei care trăiesc astăzi după hotare. Le-aș recomanda un exercițiu simplu: mai priviți o dată filmul și încercați să reproduceți situația (dar s-o reproduceți întocmai: cu intonații, postùri, telefon etc.) cu un polițist din străinătate. Apoi reveniți și povestiţi cum a fost. Nu-i nimic, noi putem aștepta. Chiar și câțiva ani.

Partager cet article
16 janvier 2019 3 16 /01 /janvier /2019 13:50
Un road trip cu Cartea Verde

Mai nu am decretat Golden Globe 2018 drept un flop absolut ! „Roma”, în afară de câteva imagini, nu m-a impresionat prin nimic; „Bohemian Rhapsody” pornea cu un handicap aprioric important (nu sunt adeptul filmelor biografice) și, după vizionarea filmului, așa și nu l-a depășit. Dimpotrivă, am regretat că l-am privit: mai bine ascultam încă o dată vre-un playlist cu Queen... Competiția a fost salvată in extremis de un film, „Green Book” de Peter Farrelly! Deși categoriile la care a fost premiat filmul sunt de-a dreptul stranii.

 

Dar să lăsăm premiile și să vorbim despre film: „Green Book” este un road movie care exploatează excelent clișeele clasice ale genului: două persoane aparent foarte diferite învață să se cunoască și se împrietenesc pe parcursul unei călătorii pline de peripeții și întâmplări din cele mai variate. Îmi veți spune că nu ai din ce face un masterpiece, dar tocmai aceasta și este o specificitate a Hollywood-ului. Să scoată giuvaiere perfect șlefuite până în cele mai mici detalii din mulaje și forme vechi. Așa dar, iată povestea: două personaje diametral opuse, un alb și un negru, au de călătorit prin Statele Unite. Numai că clișeele sunt puțin date peste cap: albul este un bad boy, iar negrul este un pianist celebru rafinat. Pe de asupra, călătoria lor se întâmplă în perioada segregării pe undeva prin statele sudului. Sună intrigant, nu? Restul e meserie de cea mai înaltă probă cinematografică! De privit neapărat! 

 

Ah da, Green Book. Green Book este un ghid turistic cu localuri și locuri care acceptă negrii și care îi este înmânat italianului (alb) ce are drept misiune să-l acompanieze și să-l protejeze pe celebrul pianist (negru) într-un turneu prin sudul SUA.

Partager cet article
16 janvier 2019 3 16 /01 /janvier /2019 08:00

Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,

Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!

(M. Eminescu, „Împărat şi proletar”)

 

И крестьянин начинает подражать блатарям в своем поведении, в своих поступках. Он поддакивает каждому слову блатарей, готов выполнить все их поручения, говорит о них со страхом и благоговением. Он спешит украсить свою речь блатными словечками – без этих блатных словечек не остался ни один человек мужского или женского пола, заключенный или вольный, побывавший на Колыме.

               Слова эти – отрава, яд, влезающий в душу человека, и именно с овладения блатным диалектом и начинается сближение фраера с блатным миром.,

Varlam Şalamov, „Колымские рассказы”, (Азбука, 2017, p.186)

 

Mare tămbălău în găinăria Republicii Moldova! Un poliţist rutier iarăşi a “divizat soţietatea”: pentru unii el este un erou, apărător al valorilor naţionale, exemplu de verticalitate şi virtute; pentru alţii – naţionalist şi „fascist” înrăit.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Un inspector rutier a oprit o mașină. Din câte se vede în filmulețul înregistrat de șofer (element important!) polițistul a oprit mașina pentru exces de viteză. Șoferul cere să i se adreseze în rusă, iar polițistul refuză răspunzând că nu este obligat s-o facă. Apropo, șoferul, chiar și din puținul pe care-l rostește, lasă de înțeles că nu este nici pe aproape un „far al inteligenței”, limba lui rusă fiind destul de stâlcită. Dar cred eu că e mai bine să priviți filmul. De mai multe ori. Și să încercați să identificați detaliile. Intonații, accente, postùri. Totul își are importanța în acest video. Cred că ar trebui să le mulțumim celor de la Gagauzinfo.md pentru că l-au difuzat, chiar dacă sunt convins că nu au știut ce au făcut. Adică ei au publicat acest filmuleț cu un scop bine determinat, dar au obținut un efect total diferit. Haideți să vedem ce am văzut eu:

Conflictul lingvistic este secundar: Vom porni de la faptul că noi nu știm cu exactitate cât de lungă a fost înregistrarea. Bănuiesc că ni s-a prezentat doar un fragment. Bănuiesc că ceea ce a rămas în afară ar inculpa și mai mult... șoferul! Și nu pentru faptul că nu vrea să vorbească „limba de stat” ori că nu ar înțelege-o. Chiar și din bucata de video prezentată e clar că mașina a fost oprită pentru exces de viteză. Vom lăsa un procent pentru securitate, dar în proporție de 99% sunt convins că șoferul chiar a încălcat regulile. Dovadă e și tactica de apărare pe care a ales-o. Și uite-aici e loc pentru o reflecție pe mai multe subiecte odată. Ceea ce a încercat șoferul, este să înjosească polițistul, să se plaseze în acest „duel verbal” imediat de asupra, pentru a scăpa de amendă. Acest fel de „comunicare” este caracteristic mediilor interlope, banditești. În jargon românesc chestia asta se cheamă „a lua pe cineva la caterincă”. În rusă asta ține de ceea ce interlopii numesc „poniatii”, „razruliti po poniatiam”, „po fene botati”, „kaliakati” ș.a.m.d. Scopul șoferului este să-l aducă pe agentul poliției rutiere în acest câmp, în câmpul duelului verbal, în cele mai excelente tradiții banditești. Și deja acest fapt, departe de ajunge la componenta „lingvistică”, îl dezavantajează net pe șofer. Asistăm, înainte de toate, la un dialog între un „gopnik” (cu scuzele pentru exagerările stilistice de rigoare, dar intonația, accentul vorbitorului și erorile gramaticale comise, chiar și cu politețea vădit scremută știind că filmează, anume la gopnici mă fac să mă gândesc) și un agent de circulație (anume așa, și nu „ment”!, căci mentul ar fi discutat altfel, cu alt vocabular și altfel de atitudini).

Ce ascunde, de fapt, „conflictul lingvistic?” Tentativa șoferului de a-l face pe polițist să i se adreseze în rusă este, în primul rând, o dorință de a-l deplasa într-un câmp în care acesta s-ar simți mai puțin în apele sale, pentru a-l „lua la caterincă” mai ușor. În al doilea rând, cred că și polițistul înțelege perfect că este filmat. În acest video se vede bine că agentul de circulație are un accent puternic. Respectiv, el înțelege că felul în care vorbește rusa va fi negreșit folosit împotriva lui. Nu în sensul legal al cuvântului, evident. Probabil el s-a și văzut deja erou al rețelelor de socializare, pe Facebook sau, și mai probabil, pe OK, în care toți își bat joc de un „maldavan-baran”, un țărănoi care a fost pus polițist, un... Nu prea doresc să dezvolt acest șir, căci intuiesc că acei care locuiesc în Republica Moldova îl cunosc la perfecție. Refuzul său de a vorbi rusa este o reacție de apărare absolut firească și umană, mai mult decât atât, îmi apare drept unica posibilă în această situație (spre regretul multora, acest lucru îi cam știrbește din aura de „erou, luptător pentru cauza națională” polițistului, dar îl face oarecum mai... uman!). Și iată aici ajungem la esența problemii. Fiindcă ceea ce dezvăluie acest video sau ceea ce el ascunde, dacă doriți, este fundamental pentru a înțelege procesele care ne-au guvernat timp de 28-30 de ani.

Esenţa problemii Vom începe de departe. Noi am greșit cam tot ce am făcut timp de 30 de ani. Am greșit până și aparatajul metodologic pe care l-am folosit pentru a analiza evenimentele din Republica Moldova de la Independență încoace. Toată această perioadă noi am discutat despre spațiu post-sovietic și tranziție economică, despre renaștere națională și conflicte interetnice... Or aceste elemente îmi apar astăzi drept secundare. Dacă am fi aplicat o altă grilă, acea post-colonială, poate că am fi găsit soluții mai adecvate realității, mai viabile și mai eficiente. Și nu este doar o eroare a nostră. Până și „partenerii noștri strategici” au greșit tratându-ne excluziv ca pe un spațiu post-sovietic, trimițându-ne experți și „ambasadori” sovietologi de-a lungul anilor... Această eroare mai persistă și astăzi... În principiu, dacă e să pornim de la un exemplu tipic pentru societățile post-coloniale, de la acea situație când o minoritate etnică deține majoritatea resurselor, economice în primul rând, totul devine explicabil: de la caracteristicile elitelor economice, existența dodonilor, usatîilor și shorilor, neputința geopolitică și până la exodul masiv al populaţiei autohtone... Într-atât de simplu și evident, încât te apucă și groaza. Fiindcă și exemple în istorie când asemenea schizofrenii post-coloniale au terminat în băi de sânge există destule...

Haideți să mai privim o dată filmulețul. Ce avem? Un individ care aparent a încălcat legea, dar care se ține obraznic, de parcă această „încălcare”, mai ales constatată de un „localnic”, nu l-ar privi. Infracțiunea propriu-zisă, chiar dacă este penalizată, nu-i afectează nici într-un fel statutul de „stăpân” (altfel, ar fi postat el oare filmul?), ba chiar îi aduce puncte de credibilitate în „comunitatea” lor... De cealaltă parte, un polițist care este vizibil nervos (urmăriți gestualitatea mâinilor) și care încearcă să păstreze un cadru oficios și politicos, în pofida șoferului care îl trage în mocirla relațiilor „superior – inferior”... Filmul este, de fapt, dacă e să ținem cont de cele relatate mai sus, extrem de urât și îngrijorător...

Ce-i de făcut? În primul rând, și acest lucru ar trebui să-l înțeleagă toți, inclusiv alolingvii, orice formă oficială de bilingvism trebuie abandonată. Din păcate, suntem la ani-lumină de situația care ne-ar permite să ne gândim să-i acordăm un statut oficial limbii ruse. Mă tem că și așa s-a ajuns prea departe. Toate aberațiile cu „limba de comunicare interetnică”, acte oficiale recunoscute în limba rusă, etc. trebuie abandonate. Limba română, fiind limba vorbită de către majoritatea populației, trebuie să devină liantul oficial obligatoriu integrator. Acesta ar putea constitui un fundament solid pe care se poate încerca de construit ceva, dacă se mai poate... În schimb, statul ar trebui să investească sensibil mai mult în diversitate culturală și lingvistică. Nu există contradicție aici. Limba rusă, la fel precum și limbile celorlalte popoare trebuie susținute și încurajate. Situația când de minorități se ocupă Kremlinul nu mai poate fi acceptată şi devine periculoasă. În altă ordine de idei, trebuie investit enorm de mult în dezvoltarea ascensoarelor sociale. Elitele tradiționale economice trebuie zdruncinate din temelii. Asta nu înseamnă în niciun caz exproprieri sau „discriminări pozitive” (chiar dacă această experiență a fost și mai este folosită în multe state pentru a elimina situații „dezechilibrate”), însă respectarea unui anumit „contract social” trebuie să devină o condiție obligatorie pentru ascensiunea la „elitism”. Nu-i exclus, deşi s-a întârziat enorm de mult aici, ca o „desecretizare” a arhivelor şi o lege a lustraţiei să contribuie la, cel puţin, sanarea atmosferei. De la sine înțeles, influența și propaganda Kremlinului trebuie combătută cu vehemenţă, la fel precum și acest soi de „idiolatrizare” a culturii interlope ruseşti. Din fericire, cultura rusă este altceva decât ceea ce ni se prezintă în Republica Moldova.

Bănuiesc că cele spuse de mine aici nu vor fi deloc pe placul multora din Republica Moldova. Însă exemple sunt prea multe și realitatea îmi confirmă gândurile. Iar dacă încearcă careva să mă acuze de rusofobie, țin să vă spun că naționalitățile nu au nicio importanță în ceea ce descriu. „O minoritate etnică deține majoritatea resurselor economice” – iată esențialul. Mecanismele funcționează exact la fel indiferent de cine sunt actorii.

Iar pe final, chiar dacă nu am intenţia să vă zdruncin liniştea sufletească şi convingerile belicoase, v-aş ruga să vă aduceţi aminte de un caz care a făcut să curgă destulă cerneală virtuală: moartea lui Braguţa. Încercaţi să re-derulaţi cazul ţinând cont de cele citite mai sus. Parcă se aşează altfel lucrurile, nu-i aşa?

Partager cet article
14 janvier 2019 1 14 /01 /janvier /2019 11:34
Săptămâna în care am văzut „Crăciun II”

Error 401: UNAUTHORIZED: The request has not been applied because it lacks valid authentication credentials for the target resource.

CRĂCIUNURI Hai, că încă nu a mai rămas mult! Mai avem una din patru de suportat și gata, am scăpat pe-o vreme. A mai rămas doar „anul nou pe vechi”. Vă doresc tărie de caracter și mai puțină în pahare! Aveți grijă de ficat, dragii mei! Apropo, știți câte țări mai suferă azi de schizofrenia asta? Doar 5. (În afară de noi mai sunt Ucraina, Belarus, Eritreea și Liban). Mai adăugăm încă trei care nu sunt schizofrene, ci doar înglodate în secolul 19: Rusia, Serbia și Georgia care serbează doar pe vechi. Cred că cele 5 în curând vor fi doar 4, căci Ucraina a primit Tomosul de la Constantinopol și ei au ferma intenție să meargă în pas cu epoca.

Pentru a încheia subiectul celui de al doilea Crăciun calendaristic, dragii mei antihriști (nu vă speriați, veți înțelege imediat de ce spun asta), voi menționa că am fost gratificați de felicitarea sectantului secund, ofițerului Cantarean: „Cu mult curaj și discernământ duhovnicesc trebuie să trăim în aceste „zile rele și viclene” (Efeseni 5,16), ca să nu cădem din Adevăr în neadevăr, adică în minciună, care caută să ne înșele cu pseudo-sărbători și pseudo-valori”. Adică, la arme, dragi creștini, căci antihriștii ne asaltează! Apropo, de ce tot insist, Doamne, iartă-mă?... Fiindcă Gundeaev, șeful lui Cantarean,a decretat că Internetul și gadgeturile prin care accedeți la el, sunt lucrarea necuratului. Ținând cont de suportul de pe care citiți aceste rânduri adresarea mea de mai sus devine, sper, mai clară, nu?

ELECTORALA Suntem în plină campanie electorală și toate energiile dispar în această gaură neagră gravitațională, despre care nu prea am încă ce scrie. CEC-ul a anunțat că a înregistrat 401 „pretendenţi la candidaţi” (fabuloasă apelațiune!) în cele 51 de circumscripții. Să vedem câți vor rămâne până la urmă, căci „pretendenţii” culeg de zor semnături. Până una alta ar fi cuminte să studiem atent listele (găsiți aici lista completă) și, de ce nu?, chiar vă invit insistent să vă ajutați preferatul D-stră cu o semnătură. Nu de alta, dar să nu rămânem doar cu acei care au capacitatea să folosească din greu „resursa administrativă”... Ca să înțelegeți mai bine, iată un exemplu: Promo-LEX a făcut public un raport despre „cadouri electorale” în care afirmă că campioni la acest capitol sunt... PSRM, Shor, PN și PD. Nu că ei ar fi mai răi, ei pur și simplu au posibilitatea s-o facă... Nu știu de ce, dar CEC-ul tare s-a mai supărat pe acest raport: cică influențează alegerile.

Apropo, eu deja am făcut o mică „cercetare” referitoare la circumscripția care mă privește, 50, acolo unde avem tocmai 14 „pretendenţi”: am făcut un search igienic pentru fiecare din candidații pe care îi cunoșteam mai puțin, nu cumva să-mi scape „perla rară”. Încercați! Veți constata că rezultatul e surprinzător și alegerea finală devine relativ ușoară. Dacă poate nu știați, pe rețelele de socializare se duc deja lupte acerbe anume pentru circumscripțiile din străinătate... E și firesc, dacă stai să te gândești bine, să se întâmple anume astfel, dar e un subiect care merită abordat aparte. Pentru moment am să vă zic doar că mi-am elaborat un mic „algoritm” care să-mi permită să aleg mai uşor.

Printre altele, s-a încheiat înregistrarea prealabilă a cetățenilor care intenționează să voteze peste hotare. S-au înregistrat ceva mai mult de 21.000. Numărul îmi pare mic. E mai ușor să te înscrii în grupuri pe Facebook, nu-i așa?... Cu toate acestea țin să le amintesc tuturor că această înregistrare nu este obligatorie și nu are nimic în comun cu dreptul la vot. Mai pe înțelesul tuturor: dacă nu v-ați înregistrat, puteți vota în oricare din circumscripțiile din străinătate!

TRAGEREA ÎN ŢEAPĂ Mare dezamăgire și neliniște la curtea lui Dodon! După ce s-a înțeles cu Putin să fie anulate taxele de import în Russia pentru business-ul care, din spusele lumii, i-ar fi subordonat, Rusia, practic concomitent, interzice mărfurile din Ucraina și cele care au tranzitat prin Ucraina! Pentru această ispravă, eu i-aș trimite lui Medveput o maaaare Cireșică să și-o pună pe tort. Dodon i-a și scris urgent lui Medvedev să se plângă, nu de alta, dar se duce de râpă business-ul, iar orice piramidă mafiotă nu se ține decât prin violență sau capacitatea „capului” de a asigura venit constant. Numai că cineva ar trebui să le explice (căci pe acei de alde mine ei nu-i cred) tuturor dodonilor și celor care mai speră ceva de la Rusia că totul a devenit ireversibil în 2014. Și Moldova n-are nicio treabă cu chestia asta: toate întrebările – Cremlinului.

Partager cet article
12 janvier 2019 6 12 /01 /janvier /2019 16:31
Victoria Stefaniuc

Victoria Stefaniuc

Je ne pense pas être le seul qui ait jamais été dans cet embarras : expliquer à un étranger certaines traditions, légendes, voire même des faits réels de chez nous, La Moldavie ou la Roumanie (parfois, pour expliquer quelque chose on est obligé de recourir à un véritable cours d’histoire intensif, descendant jusqu’au Moyen Âge, sinon jusqu’à Trajan et Decebal!). Et je suis convaincu que ce n’est point une spécificité qui nous soit propre, car d’innombrables fois j’ai pu observer la peine des autres essayant de m’expliquer à moi certaines bizarreries traditionnelles.

Il existe quand-même dans un espace homogène et familier un sol fertile de notions qui s’apprennent depuis l’enfance. Elles s’installent dans les têtes sans efforts, sans trop d’explications, s’organisent dans une sorte de contexte implicite culturel. Ces notions sont si bien installées et si parfaitement comprises et assimilées que la plupart d’entre nous seraient incapables de les expliquer par une définition claire comme dans un dictionnaire. Et lorsqu’on a un conte à raconter on ne fait que tresser un fil épic, lier d’une manière ou d’une autre ces notions dans une trame autant dramatique que possible. Et c’est là que le conte prend vie, les personnages se complètent et expient son destin tout en bâtissant un univers fabuleux en harmonie avec le monde réel qui nous entoure, s’alimentant réciproquement.

Mais comment faire lorsque ces notions n’existent pas ? Quand tu dois expliquer ce que Mère Dochia, Făt-Frumos, Zmeu ou encore Mărţişor veut dire ?...

A la fin du mois de décembre de l’année dernière j’ai emmené mes enfants voire un spectacle réalisé et présenté par Victoria Stefaniuc, « Le Dragon et le Porte-bonheur moldave ». J’y suis allé pour les enfants avant tout, mais j’avais ma propre curiosité, je l’avoue, un peu vicieuse. Le spectacle de Victoria n’est autre chose que la légende du Mărţişor. Mes mômes savent ce que c’est et avec quoi on le mange, c’est-à-dire ils maîtrisent les notions et jusqu’à certains fils épiques. Ma fille m’a même demandé laquelle des variantes de la légende allait être présentée précisément. Ce qui m’intriguait beaucoup c’était comment allait Victoria résoudre le problème des « notions » sans s’embrouiller dans des explications ennuyeuses et sans ruiner « la magie » de l’histoire, nouant entre elles des notions qui ne sont pas comprises par le public.

Victoria a trouvé une solution à première vue surprenante, mais probablement la seule valable : elle a conservé le conte, son squelette, tout en adaptant les notions. C’est ainsi que Făt-Frumos devient « le plus téméraire garçon du village », le « zmeu » devient dragon, le sang versé devient de la braise (même si dans ce cas c’était une obligation plutôt légale, d’après ce qui m’a été dit par l’auteur-même).Le conte, pour quelqu’un qui est habitué avec sa variante traditionnelle, devient un tantinet étrange, mais j’étais conscient du fait que je ne détenais pas la mesure adaptée pour l’évaluer. Par conséquent, j’ai suivi attentivement la réaction des enfants et, tout particulièrement, la réaction des enfants français présents dans la salle. Et eux, ils étaient heureux ! Ils ont vibré et crié de joie ou de peur tout au long du spectacle ! Quant au mot-clef – le Mărţişor – il a été présenté tout à la fin, pour couronner le tout.

Victoria Stefaniuc a usé d’un large éventail d’artifices et de techniques propres aux conteurs : des couleurs vives, des figurines, des jeux et des projections d’ombres, des marionnettes. Une bande son exceptionnelle avec de la musique roumaine de flute de Pan appropriée et, bien évidemment, la narration et la voix de Victoria, très émotionnelle et bien dosée, correctement repartie sur tout le long du conte sans vides, sans ruptures de rythme, avec des petites sessions interactives avec les petits, ce qu’ils adorent, sans hics d’ordre technique, et ceci m’a vraiment impressionné, car changer de décors, de poupées, de figurines, de moyens de présentation, sans incidents sur le déroulement de la représentation est une performance en soi !, bref, le spectacle fascine, entraîne et captive !

Mais les meilleurs évaluateurs restent les enfants, qui à leur âge ne savent pas encore ce qu’est l’hypocrisie ou la complaisance. Et eux, ils étaient absolument heureux !

Nous attendons avec impatience le mois d’avril et le nouveau spectacle qui en pleine préparation, « Far-West Tzigane ». Victoria Stefaniuc y travaille avec le violoniste bulgare Velizar Assenov. Avec tout ce qu’on a vu dans la légende du Mărțișor et un violoniste avec de la musique live en scène en plus, nous nous attendons à un conte vraiment fascinant !

 

(Accédez au texte en roumain)

Un Mărţişor qui apporte du bonheur
Un Mărţişor qui apporte du bonheur
Un Mărţişor qui apporte du bonheur
Un Mărţişor qui apporte du bonheur
Partager cet article
10 janvier 2019 4 10 /01 /janvier /2019 00:01
Lătrând a iarnă

Iarna

Ne zădără ca pe nişte câini răi

Aruncă cu vânt rece de după gratii

Ştie că suntem ţinuţi bine în laţ

Nu se lasă muşcată

Strânsă-n pumni

În bulgări de zăpadă

Şi răsucită în babe de omăt…

Iarna ştie exact că vom lătra

Până la epuizare

Şi schelălăi de ciudă

Dacă nu ne va ninge…

 

Origine imagine

Partager cet article
9 janvier 2019 3 09 /01 /janvier /2019 08:00
Mărţişorul aducător de fericire

Nu cred că sunt singurul care să fi nimerit în asemenea încurcătură: atunci când trebuie să explici unui străin anumite tradiții, legende sau chiar și unele realități de pe la noi (uneori, pentru a explica ceva ești nevoit să faci un curs intensiv de istorie coborând hăt până-n Evul Mediu, dacă nu până la Traian și Decebal!). Și sunt convins că nu e o specificitate de-a noastră, căci de nenumărate ori i-am văzut pe alții chinuindu-se explicându-mi mie anumite bizarerii tradiționale.

Într-un spațiu unitar și familiar există totuși un sol fertil din noțiuni care se învață de mic copil. Intră în capuri singure, fără explicații multe, se organizează într-un fel de context implicit cultural. Intră într-atât de bine și sunt într-atât de desăvârșit înțelese și asimilate, încât cei mai mulți dintre noi ar fi incapabili să le explice aducând o definiție clară ca în DEX. Și atunci când ai o poveste de povestit nu faci decât să împletești un fir epic, să legi cumva aceste noțiuni într-o tramă cât mai dramatică. Și atunci povestea prinde viață, personajele se completează și își ispășesc destinul construind un univers fabulos în armonie cu lumea reală care ne înconjoară, alimentându-se reciproc.

Dar cum faci atunci când aceste noțiuni nu există? Când ești nevoit să explici ce înseamnă Baba Dochia, Făt-Frumos, Zmeu, Mărțișor?...

La sfârșitul lui decembrie al anului trecut mi-am dus copiii la un spectacol realizat și prezentat de Victoria Stefaniuc, „Le Dragon et le Porte-bonheur Moldave”. Am fost în primul rând de dragul copiilor, dar aveam și curiozitatea mea, recunosc, puțin vicioasă. Spectacolul Victoriei nu este altceva decât legenda Mărțișorului. Ale mele surcele știu ce e asta și cu ce se mănâncă, adică stăpânesc noțiunile și chiar și unele fire epice. Fiică-mea chiar mă întreba care variantă anume a legendei va fi prezentată. Ceea ce mă intriga mult era cum va reuși să soluționeze Victoria problema „noţiunilor” fără a se încurca în explicații plictisitoare și fără a ruina „magia” epicului, legând noțiuni neînțelese de către public înde ele.

Victoria a găsit o soluție surprinzătoare la prima vedere, dar probabil unica valabilă: ea a păstrat povestea, scheletul ei, dar a adaptat noțiunile. Astfel, Făt-Frumos devine „cel mai temerar băiat din sat”, zmeul devine dragon, sângele vărsat pe zăpadă devine jăratec (deși aici a fost mai degrabă o obligație legală, după cum mi-a mărturisit chiar autorul). Povestea, pentru unul care e obișnuit cu varianta tradițională, devine oarecum stranie, dar am fost conștient că nu dețin măsurătoarea potrivită pentru a evalua. De aceea am urmărit atent reacția copiilor și, în mod special, reacția copiilor francezi prezenți în sală. Iar ei iau fost fericiți! Au vibrat și au țipat de bucurie sau spaimă pe parcursul întregului spectacol! Iar cuvântul cheie – Mărțișor – a venit și el la final ca să încununeze opera.

Victoria Stefaniuc a folosit o paletă vastă de arteficii și mici tehnici de-ale povestitorilor: culori vii, figurine, proiecții cu umbre, marionete. O bandă sonoră de excepție cu muzică românească de nai corespunzătoare și, desigur, narațiunea Victoriei, foarte emoțională și bine dozată, repartizată de-a lungul poveștii fără vid sau inegalități de ritm, cu mici sesiuni interactive cu picii, ceea ce ei adoră, fără stângăcii de ordin tehnic, iar pe mine acest lucru chiar m-a impresionat: să schimbi de unul singur decorul, păpușele, figurinele, tehnicile de prezentare, fără incidente asupra derulării spectacolului, e o performanță în sine!, mai pe scurt, spectacolul fascinează, antrenează și captivează!

Iar cei mai perfecți evaluatori rămân copiii, care la această vârstă încă nu ştiu ce-i ipocrizia sau complezenţa. Şi ei au fost absolut fericiţi!

Așteptăm cu nerăbdare să vină aprilie și noul spectacol la care lucrează Victoria Stefaniuc împreună cu violonistul bulgar Velizar Assenov, „Far-West Tzigane”. Cu tot ce am văzut în legenda Mărțișorului și un violonist cu muzică live în scenă, ne așteptăm la o poveste de-a dreptul fascinantă!

 

(Aici textul în franceză)

Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher