A doua zi după discursul lui Dodon la ONU e firesc ca să apară interpretări peste interpretări și comentarii despre comentarii. Să apară în Republica Moldova, în primul rând, căci ținând cont de numărul jilțurilor goale din sală am mari dubii să fi stârnit Dodon furtuni în apele tulburi internaționale.
Păcat, am zice noi, în primul rând din simplu șovinism și egocentrism – totuși e puțin frustrant când îți dai seama că nu multă lume se arată interesată de destinul ţării tale pe mapamond –, dar și dintr-o perspectivă mai largă, regională. În calitatea mea de cetățean european sunt absolut indignat de lipsa de expertiză și capacitatea occidentalilor de a influența anumite procese în această zonă. Nu din cauza viziunii idealiste a diseminării valorilor democratice nu mai știu pe unde aiurea prin lume, ci din perspectiva cât se poate de mercantilă și egoistă a unui european ce-și bate capul de securitatea propriilor frontiere și de soliditatea proceselor democratice de la el de-acasă.
Pentru a exemplifica această lipsă totală de expertiză (ca să nu o numim altfel) voi aduce doar un caz: dacă e să-l credem pe jurnalistul ucrainean Dmitry Gordon, cu doar câteva zile înainte de anexarea Crimeei, CIA făcea un raport despre situația pe teren, menționând că sunt doar valuri în pahar, că nu va fi război, căci, vedeți D-stră, „omuleţi verzi” sunt atestaţi, dar rușii nu au adus și unități mobile sanitare pentru a se ocupă de răniți eventuali!... Ce a urmat știm astăzi cu toții...
Vom mai menționa că respectul și interesul comunității internaționale se merită, iar pentru o țară mică el nu poate fi trezit decât prin calitatea și capacitatea acestei țări de a-și depăși statutul de „ţarӑ micӑ, perifericӑ”...
Dar să revenim la discursul lui Dodon. Cutuma comentatorilor politici, a jurnaliștilor şi experţilor e să iei la puricat un discurs de acest fel alineat după alineat, cuvânt după cuvânt, căutând semnificații și interpretări pragmatice și performative. Dar acesta este un exercițiu corporatist de gașcă, făcut de cineva care are drept scop personal să-și creeze un capital de expert sau analist pentru o comunitate care se consideră de experți și analiști. Nu acest aspect ne-ar interesa aici, ci exact inversul.
Sunt perfect convins că orice discurs, oricât de lung, poate fi redus la o simplă frază, o idee fundamentală. De fapt, tot discursul nu este decât un set de instrumente care modulează această idee: o face imperativă, amenințătoare, supleantă, constatatoare, descriptivă, etc., etc. Pentru a nu greși în formularea acestei idei-chee, idei-mesaj, nu este suficient să citești o relatare în presă, nu este suficient nici barem să citești stenograma discursului. Trebuie să asculți atent și chiar să privești persoana rostindu-l, căci comunicarea nu este doar text.
Acest proces de simplificare se produce în capul fiecărui om oricum și inevitabil, este o caracteristică firească a creierului uman care procesează orice informație, abstractizând și generalizând multitudinea de unități de informație colectate de toți receptorii sensoriali.
Și iată ce am a vă spune: după ce l-am ascultat și privit atent pe Dodon, am ajuns la următoarea concluzie: timp de 20 de minute Dodon a spus lumii următoarele: „Moldova – russkaya zemlya!”. Restul sunt modulații. Din fericire, discursul nu a fost chiar categoric, lăsând suficiente poduri în spate pentru retragere. Dar la fel de puțin categorice au fost și discursurile anterioare despre dorința noastră nemărginită de a integra familia statelor cu democrații dezvoltate și funcționale. De unde a rezultat și (dez)interesul pentru Moldova despre care vorbeam de la început.
