Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
9 janvier 2015 5 09 /01 /janvier /2015 10:16

Dieux n’existe pas.tout-ca-pour-ca.jpg
Ou alors il est con
Oui, ce qu’on appelle un vieux con
Un très vieux con gâteux
Ou alors il dort...
Et dans son sommeil
Il voit des cauchemars, des horreurs…
Ou alors c’est un sadique
Une sorte de dictateur
Sans pitié ni âme…
Mais bon, c’est plutôt non
Vu d’ici-bas
Dieux n’existe pas.
Mais bon si un jour
Il m’appelle devant lui
Je lui dirais…
Non, rien.
Je le giflerais.Dieu-n-existe-pas.jpg
Non pas que je le hais
Mais juste pour le réveiller
Des fois où il dort
Ou alors juste pour voir
Comment c’est
Car je n’ai jamais giflé
Un vieux gâteux
Même pas des cons
Car ici-bas on ne tape pas
Sur des vieux
Cons ou pas
Je verrais bien alors
Ce qu’il me dirait
Mais bon, vu qu’il n’existe pas
Je lui dirais que je ne le crois pas
Et puis il ne ferait rien
De toute façon
Et à son habitude.
Non, Dieux n’existe pas
Aucun d'entre eux
C’est une certitude.

 

Imagine1: Pagina Facebook France Inter © Florent Aumoitte

Imagine2: Charlie Hebdo, Charb, unul din caricatiristii asasinati la Paris

 

 

 

 

 

Partager cet article

31 décembre 2014 3 31 /12 /décembre /2014 12:04

carte-postala.jpgS-a scurs şi ăsta… s-a dus pe apa sâmbetei… cum ai fi să te dezbaieri de-o săptămână cu faceri şi chinuri, căci aşa ne-a fost prescris încă din născare, în aşteptarea unei Duminici cu liturghie de dimineaţă, cu un pahar de cinste la crâşma de după colţ după, primeniţi, ca toţi sătenii, în straie curate, şi cântărind ce s-a făcut bine (sau ce-au mai făcut bine ceilalţi şi-aş putea să fac şi eu) şi încercând să le mai rânduieşti pe cele de au să vină de la o luni...

 

Şi dacă tot vorbim de scurgeri şi de ape, am mai zice că, dacă din acest an 2014 nu au mai rămas decât căţiva stropi, s-au rupt deja apele prevestind înfăţişarea la/în faţa lumii a anului 2015.

 

Cum a fost 2014 aţi văzut, cum va fi 2015 vom mai vedea, deşi ştie toată lumea că surcica nu sare departe de trunchi, iar câinele mâţe nu face şi, respectiv, putem de pe acuma să-i presimţim chipul şi înfăţişarea... după chipul şi înfăţişarea genitorilor lui.

 

E ora când se fac bilanţuri şi evaluări punând pietricele albe şi negre pe o balanţă imaginară. Încercăm cu toţii să-l botezăm (post-mortem) pe acest 2014 care a trecut. Vană încercare, căci nu putem compara, oricât n-am încerca, anii înde ei, la fel cum nu vom reuşi s-o facem cu oricare altă unitate de măsură a timpului. A fost cum a fost şi bine c-a fost (căci e mai bine să spui că e bine, din moment ce trecerea timpului n-o poţi nici controla, nici schimba, darămite opri).

 

Să lăsăm deci toate scărmănările astea de minte şi să ne bucurăm că mai suntem, că suntem împreună cu ceilalţi, că există pe lumea asta (întotdeauna există!) persoane cărora le mai pasă de noi şi să încercăm să arătăm şi noi celor dragi că ne pasă de ei (nu costă mult, dar binele acesta face mult bine!).

 

Să-mi fiţi cu toţii sănătosi, dragii mei, să aveţi parte de dragoste şi să nu uitaţi s-o înmulţiţi şi s-o împărtăşiţi, căci dragostea din dragoste creşte!

 

Şi dacă nu e prea mult ceea ce vă cer, un singur lucru mi-aş dori şi eu: zâmbiţi-vă unul altuia, fiţi atenţi faţă de cei din jurul vostru, fiţi mai îngăduitori şi mai respectuoşi unul faţă de altul şi veţi vedea atunci cum totul devine mai... uşor.

 

LA MULŢI ANI TUTUROR!!! DRAGOSTE ŞI PACE VĂ DORESC!

 

Partager cet article

6 décembre 2014 6 06 /12 /décembre /2014 01:38

la coada calului 

  Filogeneza unei vizite la români presupune o deplasare graduală de la coadă spre bot, omiţând, ce-i drept, orice chestionare sau abordare a unei probleme esenţiale: poziţia şi deplasarea calului în spatiu. Coada calului (mai puţin partea corpului pe care o ascunde cu greu) este deci o poziţie incipială echivalentă cu geneza unei aventuri iniţiatice ezoterice.

 

Şi încă ceva: dacă ultimul pahar se bea "la botul calului" şi acest lucru este într-atât de firesc încât bem la botul sărmanelor ecvidee chiar şi în a lor strigătoare la cer absenţă (căci de-ar fi prezente n-ar striga, ci necheza), de ce nu s-ar bea primul la coada aceluiaşi cal?... existentială întrebare !


Şi mai e ceva: apără de muşte! inclusiv de acelea din capul căruţaşului !

 

 


Partager cet article

7 novembre 2014 5 07 /11 /novembre /2014 17:23

Pe 25 Octombrie blogul pe care îl citiţi chiar în acest moment şi care se numeşte (probabil nu prea inspirat) „Un PUNCT din .FR” a împlinit exact 4 ani!

4patru-copie-1.JPG

 

Nu e mult, dar nici puţin nu este. Un copil la cei patru ani ai săi aleargă deja bine pe picioare, inventează poveşti, este sincer, căci minciuni încă nu ştie a spune, iar scornelile lui nu sunt decât roada imaginaţiei hiper-abundente. Unii la patru ani ştiu deja să citească. Se găsesc şi din acei care scriu, încă neîndemânatic, cuvinte şi chiar scrisori pentru Moş Crăciun…

Cam pe toate astea le ştie şi PUNCT-ul din .FR. Anul care a trecut a fost unul cât se poate de intens. Deşi blogul ar putea fi şi ceva gelos. Multe din textele pe care i le dau, sunt împărtăşite şi cu alţii... Mai mult, chiar sunt scrise iniţial pentru alţii!

Dar pentru ca să-i fac parte dreaptă, îi rezervez exclusivitatea pentru ce am mai drag: impresiile despre cărţile citite, poveştile şi poemele. Eu zic că este un deal bun şi onest pentru faptul că-mi poartă în spate acele 88 de texte (Jur pe capul blogului! – nu am făcut-o intenţionat! Acest 88, exemplar de simetric, orizontal, vertical şi pe diagonală, 6 infinituri suprapuse, perfect divizibil la cei patru ani ai săi, este fatumul întruchipat!) scrise anul acesta.

I-am mai făcut un cadou blogului: i-am cumpărat un nume de domeniu, deşi aici el ar putea să-mi dea dojenitor din deget: „Auzi?, cică mi-ai făcut un cadou... Pe naiba! Nu-ţi este ruşine? Ţi-ai ales numele tău drept domeniu şi nu pe al meu!”. Mda... aici are dreptate, dar ce să-i faci? Chestie de copyright. Dacă te-ai fi descurcat şi tu cumva, frate-blog, să-ţi mai atragi şi alţi autori, atunci am sta de vorbă altfel, aşa însă... Vei rămâne al meu.

I-am schimbat puţin şi înfăţişarea. Nu prea brutal, să nu-şi ia nasul la purtare prea mult. Noi cu blogul suntem educaţi altfel, fără fiţe şi cu sobrietate la veşminte. Îi mai datorez câteva ameliorări în structură care vor veni curând şi vom fi împăcaţi.

Nu ştiu dacă ne-am făcut mai buni ori mai răi în patru ani. Suntem pur şi simplu diferiţi decât am fost... Nu-i stă bine cuiva, nici chiar unui blog, să se aprecieze în public. E destul s-o facă ceilalţi, adică Măriile Voastre, dragii şi atât de preţioşii mei Cititori.

Iar noi vom mai scrie. „Atât cât n-o apune luna”... Iar dacă va apune, vă vom anunţa din timp.

Partager cet article

4 novembre 2014 2 04 /11 /novembre /2014 11:13

Nu mai reuşesc să scriu vre-un gând închegat ca lumeaarabesque.jpg
(De parcă lumea ar fi creat ceva înghegat pînă-acum !)
Mă războiesc cu metafora: să scap de ea...
Dă-mi, Doamne, un gând fără arabescuri,
Curat ca lacrima!...
Anume aşa : de-o platitudine stearpă
Precum rândul de mai sus,
Străveziu ca apa de izvor,
Răcoritor,
În care să-mi sting…

Partager cet article

29 octobre 2014 3 29 /10 /octobre /2014 14:54
Şi-a făcut o scară
pe care, urcând,
îi vezi pe acei
de coboară,
dar nu-i întâlneşti ...
niciodată.
Deştept om a mai fost,
acest Leonardo!

 

 

scara-lui-Leonardo-copie-1.jpg

Partager cet article

28 octobre 2014 2 28 /10 /octobre /2014 17:48

L-am văzut cum fărâmiţa pâineahranind-porumbei.jpg

şi arunca fărâmiturile direct pe caldarâm

 

un stol de porumbei hămesiţi

se năpusteau asupra lor

 

apoi copilul îşi făcea vânt

înspre insula forfotindă

de spinări păsăriceşti

cu gândul de a prinde unul, doar unul

 

dar ceea ce părea o masă haotică

şi complet preocupată

de lupta pentru bucata de pâine

se despica neapărat în faţa lui

la un pas

întotdeuna la un pas

înainte de a putea el pune mâna pe ei

şi se închidea din nou în urma-i

continuînd gâlceava

până când nu rămânea nicio fărâmă

pe caldarâm

 

şi copilul, obosit, rupea din nou din pâine

şi o fărâmiţa şi o arunca direct pe pământ...

 

la celalalt colţ al pieţii

a apărut târându-şi cu greu picioarele

spijinindu-se în bastonul jerpelit de vreme

în care se mai înţelegea o eleganţă fără lustru

 

a scos din buzunar o singură felie

doar una

şi a întins mâna

şi a venit pasărea

şi i s-a aşezat în palmă

 

 

 Origine imagine

Partager cet article

23 octobre 2014 4 23 /10 /octobre /2014 13:17
1977

Cu puţin înainte de a mă naşte,
în şapte-ş-şapte,
pământul a icnit din străfunduri şi s-a cutremurat… ...

Nătângul : a găsit de cine să se sperie !…

Ori poate ?…

Ia să mă duc eu pe la biserică :
să mai aprind o lumânare,
să mai bat nişte mătănii,
să mă mai iert cu lumea…

Aşa, pentru orice eventualitate…

Partager cet article

9 octobre 2014 4 09 /10 /octobre /2014 13:45

Am obosit… mi-au îngălbenit muşchii..autumn-rain.jpg

Atâta primăvară zbuciumată;

Atâţia vlăstari de crescut;

Aisberguri de topit;

Muguri de desfăcut unul câte unul

Din toropeala iernii,

De înflorit, de rotungit şi de copt;

Atâta arşiţă văratică

De stins în băuturi răcoritoare

Sorbite pe apucate

Prin crâşmele oraşului calorigen;

Atâta praf de spălat

Din porii pielii arse de soare

Şi uscate de suhoveiuri

Ce-mi chiuie strident în urechi,

De spălat în ape curgătoare

Secătuite pe jumătate…

 

Am obosit... simt cum îmi pierd verdele...

Se ofileşte treptat,

Iar un roşu sîngeros

Iese cu încăpăţânare în vileag

Prin nervurile frunzelor -

Răni care trebuie date la pământ

Toate până la ultima!

Să putrezească acolo jos,

La rădăcinile pădurii osificate, scheletice:

Ai zice că a apucat-o subit o criză de anorexie...

 

Am obosit... Am mâinile reci

Şi suflu în pumni un fum alb

De gunoi ars

De la care prind unghiile promoroacă

Şi-mi vine să plâng ciobăneşte

Peste obrajii ciornoziomului nebărbierit:

O mirişte ţepoasă

Întoarsă cu lama plugului pe dos..

 

Am obosit... Stingeţi culorile!

Să fie totul alb!

Să-mi odihnesc barem ochii,

Să-mi îngheţe lacrimile, să nu mai curgă!

Şi să-mi amorţească sucurile

Măcar pentru o iarnă...

 

Aş vrea acum să ies afară şi să mă arunc în zăpadă. Nu contează dacă e iarnă sau nu, dar aş vrea acum să ies afară şi să mă arunc în zăpadă. Zăpada să se lipească de mine şi eu să mă rotesc mai departe până aş deveni un boţ de zăpadă. Peste munţi, dealuri. Poate asta m-ar ajuta. Poate că nu. Să mă încălzesc acolo în mijlocul zăpezii. Apoi să explodez.

Al. Vakulovski, „Pizdeţ”, (Aula, 2002, p.63)

 

 

Origine Imagine

 

 

Partager cet article

8 octobre 2014 3 08 /10 /octobre /2014 20:20

Am scris ieri cel mai genial poem scris vreodată

În istoria poeziei în particular

Şi a literaturii universale la general!

 

Un poem care ar revoluţiona literatura!

Un punct

De la care ar începe totul din nou!

Un poem care ar impune o nouă definiţie temporală

La tot ce s-a scris până la el

Şi o referinţă pentru tot ce se va scrie de ieri înainte !

 

Kilometrul zero al literaturii!

 

Ah! De-aţi şti ce poem am scris ieri!

Ah! De-aş şti ce poem am scris ieri...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher