Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
6 septembre 2014 6 06 /09 /septembre /2014 01:19

A fost acum cîteva săptămîni. Mai exact, pe 15 august. În incinta Bibliotecii Naţionale.

 

 

Alexandru Vakulovski zice că « A fost frumos, multă lume. » Eu nu zic nimic. Iată două poze :

1974361 960794990612604 5483769914562377497 o

 

10495284 319753271518235 267552729078953302 o

 

Mai multe poze de Dionis Nicolai AICI şi la cele postate de Republica AICI.

 

Iar dacă aveţi răbdare să ascultaţi un 20 de minute, iată şi un filmuleţ :

 

 

 


 
Partager cet article
7 juillet 2014 1 07 /07 /juillet /2014 17:31

„...nostalgia noastră este un sentiment mutilat, parţial, care ia drept realitate o metaforă şi care se încolăceşte în jurul unei jumătăţi de adevăr.”, Mircea Cărtărescu, „Orbitor. Aripa stîngă” (Humanitas, p.69)

 

 

 

Mă întorc într-o PatrieVara 2010 048

Care nici nu ştiu dacă mai este a mea

Care fuge de mine precum orizontul

Cînd sînt aici – ea-i acolo

Cînd sînt acolo – ea-i aici

 

Cineva construieşte castele din nisip

Pe care le găsesc năruite

De fiecare dată cind ajung pînă la ele

Spălate de valurile apelor în creştere

Lăsîndu-mi mocirla sărată să-mi curgă printre degete

 

Mă întorc la un pămînt

Care niciodată n-a fost cu desăvîrşire al meu

În pofida chemărilor lui insistente

Iar cînd ajung nu-i aud decît suspinele

Care, ele, sînt toate ale mele

 

Cineva îmi modifică permanent

Cărţile poştale despre un picior de plai, o gură de rai

Pe care le proiectez cu atîta migală

„Auziţi, Domnilor ! E o înşelăciune la mijloc!”

Dar mi se spune că imaginea nu este contractuală

 

Şi caut atunci în arhive o copie a contractului

Dar nu găsesc nimic altceva decît solicitări de oferte

Şi acelaşi speach comercial

Folosit de 2000 de ani, cel puţin:

 

Pe un picior de plai,

Pe o gură de rai...

 

Iar tu de omor

Să nu le spui lor.

Să le spui curat

Că m-am însurat

Cu-o mândră crăiasă,

A lumii mireasă;

Că la nunta mea

A căzut o stea;

Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa.

Brazi şi paltinaşi

I-am avut nuntaşi,

Preoţi, munţii mari,

Paseri, lăutari,

Păserele mii,

Şi stele făclii!”...

 

Şi nici o semnătură nimic

Şi nici o semnătură nimic...

 

Partager cet article
2 juillet 2014 3 02 /07 /juillet /2014 12:34

După cum ziceam si în micro-interviul de mai jos, textele mele îşi au viaţa şi norocul lor. Ultimului i-a mers în mod deosebit: Dumitru Crudu l-a citit, la publicat pe pagina „Noii Barbari”, apoi mi-a trimis şi trei întrebări. Iată deci ce îi răspundeam:

(Citiţi interviul şi pe „Noii Barbari”)

noii-barbari.JPG

 

1)      Cine e Vitalie Vovc?

Nu există întrebare mai complicată… De-aş şti cu certitudine, nu aş mai fi Vitalie Vovc. Dar dacă e să lăsăm la o parte fandoselile astea intelectualiceşti (deşi deloc false), există bineînţeles lucruri mai mult decît sigure, care dau sens fiecărei clipe şi atom din fiinţa mea.

Vitalie Vovc este în primul rînd un tată a doi copii, un soţ iubitor şi (sper) iubit, un fiu, un frate…

Restul contează mai puţin ori chiar deloc, dar e cazul să respectăm curiozitatea cititorului şi convenienţele de rigoare şi să aduc şi cîteva date biografice : sînt născut în oraşul Bălţi în 1977, oraş în care am crescut, în care am făcut liceul („B.P.Hasdeu”) şi Universitatea căruia am absolvit-o (facultatea „Limbi şi Literaturi străine”).

În 1999 însă abandonez literele (rigorile vremurilor de atunci) şi urmez un Master în Administraţia afacerilor la IFAG („Institut de la Francophonie pour l’Administration et la Gestion”) din Sofia, Bulgaria. Apoi un alt Master, la Paris, în Strategie şi Teorii Organizaţionale.

Am fost co-fondatorul unei asociaţii de basarabeni la Paris, dar această experienţă s-a adeverit a fi o catastrofă... Prea mari au fost divergenţele asupra noţiunii de „societate civilă”.

Sînt şi un cititor pasionat. Este o necesitate cvazi-fiziologică. Detest e-book-urile. Am nevoie de această senzaţie indescriptibilă de a ţine o carte în mîina, de a-i răsfoi paginile, de a nota gînduri, cuvinte, pune semne de exclamaţie sau interogare...

2)      De când eşti în Franţa şi ce faci acolo ?

În Franţa am ajuns în 2001. Am urmat un Master la Universitatea Paris IX Dauphine. După care am fost angajat în sectorul privat. Astăzi sînt consultant în organizări. Mă ocup de organizarea fluxurilor „marketing – inovaţii – dezvoltarea afacerilor” pentru grupuri industriale din domeniul chimiei de specialitate. Astfel îmi cîştig pîinea. Nimic „poetic” aici.

3)      Ce rol ocupă poezia în viaţa ta?

Primele versuri le scriam încă la liceu. Era o mare taină a mea şi doar prietenii cei mai apropiaţi ştiau acest lucru. Apoi, student fiind, într-un acces de mînie nu mai ştiu pe ce anume, caietele au plecat pe foc. Literalmente. Au ars în soba casei buneilor din satul Nicoreni. Şi au ars bine. Pe semne, nici nu erau manuscrise adevărate, în sensul bulgakovian. Din ce am scris atunci ţin minte doar atît: „jucăm la o masă / tu cîştigi, eu pierd / oricum, capacitatea mea de a pierde / este mult mai mare decît ai putea tu cîştiga”. Şi nici aceste rînduri nu ştiu dacă îmi aparţin sau le luasem de pe undeva...

Apoi a urmat o perioadă (1999 – 2009) de 10 ani de tăcere absolută. Nu am scris absolut niciun rînd. Nu ştiu dacă a corespuns cu perioada de adaptare şi împăcare cu statutul de exilat... Nu am abandonat doar lecturile devenite şi ele sporadice şi neregulate. Perioade de febrilitate maximă cînd devoram carte după carte şi „pauze” de cîteva luni fără lectură...

Apoi a venit aprilie 2009! Un adevărat şoc pentru mine. Faptul că la Chişinău s-a vărsat sînge a trezit ceva în mine. Mi-am zis că există responsabilităţi de la care nu putem să ne eschivăm. Oriunde nu ne-am afla. Şi am lansat un blog, Un Punct din .FR. Primele texte au fost oarecum amorţite şi nici astăzi nu am scăpat definitiv de această anchilozare... 10 ani nu pot trece gratuit.

Poezia şi scrisul au devenit astăzi pentru mine o supapă; un mijloc pentru a-mi evacua un soi de presiune pe care nici nu aş şti cum s-o definesc; o necesitate la fel de vitală precum cititul, dacă nu mai mare. Nu este o meserie şi nu este un mijloc de a mă afirma. Am o atitudine particulară faţă de textele proprii. Nu-mi place să revin asupra lor, decît pentru a corecta vre-o neghiobie gramaticală sau ortografică... Îmi place să cred că textele mele sînt trăiri de moment. Am eşuat lamentabil atunci cînd am încercat să scriu ceva „planificat”... De îndată ce trece această palpitaţie care mă face să scriu, textul este abandonat şi lăsat să se descurce de unul singur. Îl ajut poate puţin de tot, trimiţîndu-l spre lectură prietenilor reali şi virtuali, deschizîndu-i oportunităţi virtuale de a exista. Nu-mi place poezia scrisă de la persoana întîi. Poezia este pentru mine o adresare către cititor. Este un apel. Din această cauză consider că trebuie să fie înţeleasă. Există un moment de ruptură între ideea pe care doreşti s-o comunici şi forma textului care nu poate fi depăşit. Gîndul, îmbrăcînd o formă pretins poetică, trebuie să biciuiască, să schimbe ceva... Iar metafora nu este decît un amplificator al gîndului, excitînd şi alte simţuri pe lîngă cortexul cerebral.

Deci, în momentul în care o scriu, poezia este chiar viaţa mea.

 

Partager cet article
28 juin 2014 6 28 /06 /juin /2014 16:51

Cum ar fi să fii pierdut într-o junglă neagră

Cu securea în mîină

Croindu-ţi drum prin flora luxuriantă,

Vagetaţie, care dacă te-ai opri,

Ţi-ar împlînta rizomul sau rădăcina în ţeastă

Pentru a-ţi suge sucurile

Fără discernămînt, reticenţe ori remuşcări futile.

Si nici barem ostilitate nu există în această scurgere potenţială în liane,

Ci o simplă lege fizică a creşterii universale

Precum acea învăţată la şcoală cu

Vasele comunicante.

Totul e să nu laşi să se vadă

Vre-o scurgere sîngerîndă pe undeva

Ca să nu atragi fiarele nopţii pe care le simţi pîndindu-te de după tufişuri

 

1280px-Henri_Rousseau_-_Il_sogno.jpg


Dar nu ! nu ! nu !,

Pe noi nu au cum să ne aibă !

Pe noi nimeni nu ne poate sfîşia!

Nu ne vor avea pe noi niciodată !

Privirile lor canceroase îţi studiează încordarea muşchilor

Şi îţi adulmecă febrilitatea transpiraţiei...

Şi atunci hăcui în dreapta şi în stînga

În viscerele acestui codru de nepătruns,

La fel: fără ură şi fără a număra numărul crengilor tăiate

Care prin această mişcare

Capătă alt destin, alt vector de putrezire şi de tranziţie în humus

Şi atunci hăcui :

Unu-doi, unu-doi, un-doi-trei !

Unu-doi, unu-doi, un-doi-trei !

Fără ură, dar cu o tenacitate neobosită

De a ajunge la lumina iluzorie a unei poiene de respiro imaginare,

Sau la capătul acestei păduri

Unde toate capetele se leagă cu toate începuturile.

Sau la capătul acestor rînduri

După care nu mai scrie nimic.

Tabula rasa !

Fă un scroll-up şi ceteşte încă o dată !

 

Imagine: Henri Rousseau, "Visul"

 

Partager cet article
13 juin 2014 5 13 /06 /juin /2014 01:07

La început este mare şi largă şi cuprinde tot necuprinsul. Apoi, cu anii, uşorii se atrag aidoma unor polarităţi opuse, pragurile devin tot mai înalte, tocul ei se zbîrceşte, balamalele ruginesc, canaturile ei se reduc pînă la dimensiunea palmelor cu care îţi ştergi lacrimile… Pînă la clipa cînd nu rămîne decît o broască şi, conştient că nu mai ai cum trece, nu ceri decît privilegiul de a privi prin ea, să vezi ce mai este acolo, dincolo… Dar cineva zice : « Stop ! » şi pune un lacăt, şi bate capacul.

 

Photo0228.jpg

Partager cet article
27 mai 2014 2 27 /05 /mai /2014 18:23

69

Mi s-a spus :

„Dacă faci 70 de poeme

Fiecare a cîte 70 de rînduri ;

Dacă boţeşti 70 de metafore,

Litote ori oximoroane ceva

Care să ţină pe vreo 70 de pagini ;

Dacă găseşti 70 de admiratori,

Dar nu din orişicare,

Ci din acei care citesc

Cîte 70 de volume de poezie pe an,

Atunci poţi pretinde

La lauri de poet!”

M-am lăsat...

Ce să fac, dacă atunci

Cînd ajung la 69

Mă opresc neapărat

Fascinat de această cifră?...

De erotismul ei intrinsec,

De acest yin şi yang inversat,

De acest cancer în picioare,

De acest road trip nesfîrşit,

De acest infinit dezagregat?...

Sînt atîţia cavaleri ai peniţei şi tastelor

Care neapărat vor acumula

Zecile cu zecile!

Eu unul rămîn

Să mă lămuresc ce-i cu

Acest delicios 69!

 

69

 

Partager cet article
15 mai 2014 4 15 /05 /mai /2014 01:53

tata-pe-gheata.png

 

Tata,


cînd intra el pe gheaţă, ca pe scena unui mare teatru, amorţea aerul în juru-i de încordare şi suspans… iar peştii veneau în bancuri să-l vadă, unii chiar, din acei mai temerari, schimbau doiul stihiilor mutîndu-l din faţă în spate, trecînd din H2O în O2, cum ai lăsa această dualitate în urma ta, se lăsau vrăjiţi de cîrlig pentru a-l contempla de aproape pe acest semizeu al undiţelor şi termosului cu ceai fierbinte, convertiţi de umbra zîmbetului său smerit refractat pe întreaga întindere a lacului… umbra zîmbetului său smerit peste amintirile mele despre el,


Tata.

Partager cet article
13 mai 2014 2 13 /05 /mai /2014 13:34

Stalin a fost un tiran.

Vasilii Mikhailovich Blokhin, cel mai performant din călăii săi, ar fi împuşcat cu propria-i mînă în jurul a 20.000 de „duşmani ai poporului”… A fost zelos… El ştia că face un bine umanităţii.

Argintul şi bronza la această neplăcută, dar atît de necesară probă le-ar revini lui Piotr Ivanovich Maggo şi S.N. Nadaraia… Dar ei au fost nişte lenoşi : doar cîte 10.000 de „elemente duşmănoase” la activ…(1)

În total „troicile” ar fi semnat 642.980 de sentinţe la „pedeapsă capitală”.

În total „Stalin” ar fi omorît direct cel puţin 10 milioane.

Numărul victimilor stalinismului este estimat la 50-55 milioane. (2)

 

Hitler a fost un tiran.

La Auschwitz, în doar 5 ani, au fost lichidate mai mult de 1.100.000 de „elemente eterogene”. Rudolf Höss ştia că face un bine umanităţii.(3)

La Treblinka, mai puţină eficacitate – doar 800.000...(4)

În total „Hitler” ar fi găsit „soluţia finală” pentru mai mult de 3.100.000 de „fiinţe inferioare” în lagărele de exterminare.

Numărul victimilor hitlerismului s-ar ridica la 15-20 milioane.(5)

 

Dar acest text nu este despre tirani şi călăi.

 

Au mai existat şi altfel de intermediari în acest tangou al morţii.(6)

Acest text este despre anonimul care a denunţat, făcut liste, despre acei care au ocupat case, recuperat mobile, mîncat din vesela de porţelan, despre acei care au bătut frenetic din palme sau ridicat braţe în semn de salut... Despre acei fără de care niciun tiran şi niciun călău nu ar fi făcut „performanţă”.

 

Un tip ursuz refuza să ridice braţul drept în semn de salut.(7)

Un soldat a trecut prin război fără a trage un singur glonte în oameni...

Dar aceştia au fost excepţii...

 

Şi acum să-mi spuneţi: cîtă lume ar trebui să piară pentru „cauza măreaţă” şi „adevărul absolut” despre care ştiţi cu certitudine că este un bine pentru umanitate?

 omul-care-nu-saluta.jpg

 

(1)    http://www.business-gazeta.ru/article/74841/

(2)    http://polit.ru/article/2007/12/11/repressii/

(3)    http://fr.wikipedia.org/wiki/Rudolf_H%C3%B6ss

(4)    http://en.wikipedia.org/wiki/Extermination_camp

(5)    http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/03/05/01016-20130305ARTFIG00553-une-etude-revoit-a-la-hausse-le-nombre-de-camps-nazis.php

(6)    http://www.sonneur.net/article-danses-de-mort-de-sulamith-paul-celan-et-imre-kertesz-121704281.html

(7)    http://pleins-feux-sur-lhistoire-3eme.blogs.laclasse.com/2013/11/19/petite-histoire-dune-resistance-au-nazisme-dans-lallemagne-des-annees-30/

 

Partager cet article
6 mai 2014 2 06 /05 /mai /2014 23:56

„Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.”

M. Eminescu, „Împărat şi Proletar”

 

Împăraţii şi Proletarii s-au corcit.

Noile împărăţii şi-au ieşit din ţîţîni şi din maluri seculare.

Noile împărăţii şi-au rupt rădăcinile din hume teritoriale

Şi devin virtuale.

Împăraţi fără împărăţii definindu-şi regalitatea prin altfel de cifre :

-          What is your market share in a given segment?

-          What is your turnover?

-          What is your EBITDA?...

 

Proletarii?

Doar o linie în bilanţ la capitolul „resurse”.

Umane ori ba, tot doar o cifră rămîn…

Şi e preferabil să fie trecuţi la categoria variable şi nu fixed,

Daca tot vorbim de costs.

Variable înseamnă că poţi să tai ca în curechi,

(Nu, în curechi nu poţi, căci curechiul este la capitolul assets)

Puţin contează cum, cînd şi unde…

E doar o chestie de cifre, you see…

Noul baron din noua împărăţie

Optimizează costuri şi monitorizează cifre

Din turnul său din sticlă şi beton,

Desenînd diagrame colorate

Despre creşterea Împărăţiei…

Şi trebuie să taie bine dacă nu doreşte să fie tăiat la rîndul său

De alţi baroni din turnul lor din sticlă şi beton,

Desenînd diagrame colorate

Despre creşterea Împărăţiei…

 

Iar proletarii luptă… marxian,

Aruncînd cu pietre din caldarîm în marionete

Şi în momîi de paie...

 

May_Day_Istanbul.jpg

Origine Imagine: Javier Manzano, "The Washington Post"

Partager cet article
25 avril 2014 5 25 /04 /avril /2014 01:00

I.

Opiniile autorului nu pot corespunde cu politica editorială a redacţiei.

De altfel, autorului îi este în cot dacă opiniile sale corespund sau nu cu opiniile redacţiei.

Autorul neagă din start orice corespundere voluntară cu vreo politică editorială oarecare, dar nu exclude coincidenţe.

Mai mult decit atît, autorul nu caută să fie neapărat de acord cu cineva, nici măcar cu cititorul.

Nu atît opinia cititorului contează pentru autor, cît insuşi faptul că el ARE O OPINIE.

Şi nu atît faptul că el are o opinie contează pentru autor, cît faptul că el are o opinie PROPRIE.

Şi, mai cu seamă, curiozitatea absolută a autorului se îndreaptă spre FELUL în care cititorul a ajuns la OPINIA PROPRIE.

 

II.

Autorul roagă, în măsura posibilităţilor, să nu i se imprime textele. (a nu se confunda imprimatul cu tipăritul)

Autorului îi pasă de soarta pădurilor amazoniene. Autorului îi plac urşii panda, bebeluşii de focă, delfinii şi toate cetaceele luate launloc.

În cazuri inconturnabile, autorul preîntîmpină că textele imprimate nu sunt manu-, ci tasta- scrise. Respectiv, ele sunt uşor inflamabile. Din acest simplu motiv, autorul nu poartă nicio răspundere pentru incendiile potenţiale declanşate. Chiar de-ar fi să ardă-o lume-ntreagă.

 

III.

Conţinutul acestui mesaj nu (mai) este proprietatea autorului. Faceţi ce ştiţi cu el.

Dar autorului îi place să se amăgească cu gîndul că acest mesaj a circulat masiv şi că a fost transmis mai departe de îndată ce a fost citit, indiferent dacă a fost ori ba.

 

disclaimer-banner-pic11.jpg

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher