Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 janvier 2016 4 28 /01 /janvier /2016 13:12
vedenie

Şi a coborât gerul peste acel loc

De foc

Şi au prins a îngheţa bâtele de cauciuc

Praful de puşcă a înlemnit în ghiulele

Şi benzina din sticle s-a făcut

Magiun inflamabil

Iar pietrele au încremenit în aer…

Şi a nins, şi a viscolit vuind peste oraş.

Apoi a crăpat gheaţa din piaţă

Şi din copci au ieşit foci şi morse hidoase

Şi urşi polari cutreierau printre case

Iar în deschizături de clădiri

Se vedeau pinguini

Clocind ouă de crocodil

 

Căci a doua zi a ieşit un soare febril

Şi prin oceanul topit

Au început a şerpui

Aripi de orcă

Şi de rechin

Şi au ieşit crocodilii din ouă

Şi au mâncat carne de pinguin

Iar străzile s-au scurs cu puhoiul

Şi fiare dungate, pătate,

Urlau, hohoteau printre alge uscate…

 

Iar a treia zi a fost o furtună de nisip

Şi fiecare fir de cuarţ avea două tăişuri

Şi reteza tot ce mai stătea vertical

Iar ce se culca era zătrit de şerpi şi scorpioni

Otrăviţi…

 

Şi a patra zi a fost linişte.

 

Photo : Andrei Şapran

Partager cet article
13 janvier 2016 3 13 /01 /janvier /2016 14:57
Povestea n(u/i)melui

Când s-a născut nu era decât o probabilitate de supravieţuire,

Destul de mică, de altfel.

 

Apoi, trecut prin cristelniţă de niste mâini străine şi unsuroase,

A devenit Ionică.

Pentru câţiva.

Prea puţini.

 

Apoi, prea repede, au venit şi alte nume:

„Mucosule”, „ţâncule”, „porcule”, „prostule”, „măgarule”, „elev Ionescu” (prea rar).

 

Într-o zi s-a văzut scris pe-o hârtie „Ivan Ivanov”,

Iar celelalte nume au fost dublate cu traduceri într-o limbă pe care a învăţat-o cu aproximaţie şi pe apucate.

 

Apoi Ivan Ivanov a aflat că i se mai spune şi „bou” (în ambele limbi)

Şi „ţăran” (folosit neschimbat în ambele limbi)

Şi necărturar, şi arierat (în toate variantele lingvistice posibile)...

 

Şi Ivan Ivanov s-a zbătut

Pentru un alt nume: „tovarăş”.

 

Din „tovarăş Ivanov” a reuşit să devină

„Ivan Ivanovici”.

 

Într-o zi a dispărut unica persoană care-i mai zicea

Ionică...

 

Apoi au venit şi timpurile când Ivan Ivanov s-a zbătut,

Cu aceeaşi îndârjire,

Să scape de „tovarăş”,

Iar pe „Ivan” l-a preschimbat în „Ion”.

 

Dar cum nimeni nu mai spunea „tovarăş Ivanov”,

Iar „Domnule Ivanov” nu sună bine,

I s-a spus „Domnule Ion”...

 

Acum bate uşile arhivelor

Să-şi schimbe hârtia în „Ion Ionescu”.

 

Dar îi vine greu...

Anii...

 

Imagine: afişul unui film din 1932 

Partager cet article
10 décembre 2015 4 10 /12 /décembre /2015 07:00
Alertă oranj 4 sau Defilarea buricelor

Dar, de fapt, în mare, nu mai gîndim demult. ... De fapt, ne lăsăm la cheremul cîtorva minţi geniale preocupate de probleme neînţelese maselor, dar acceptate de acestea pentru că sună frumos, ca nişte basme cu feţi-frumoşi şi ilene-cosînzene: tinereţe fără bătrîneţe, viaţă fără de moarte, apă vie şi apă moartă, cai inteligenţi, hrăniţi cu jăratic...

Aureliu Busuioc, În căutarea pierderii de timp, (Prut Internaţional, p. 226)

 

Ce zici, dragă cetitorule, ţi-ai scris deja scrisoarea? Căci suntem în plină perioadă, copilaşii compun acum răvaşe moşului ăla cu barbă albă, care neapărat va veni cu sacul plin de cadouri, şi scriu acum la scrisori din greu, chiar şi acei care demult s-au prins că barba e falsă, dar dacă aşa-i „convenţia” şi dacă iese cu câştig, o scriu şi ei, negociind dur cu cine ştiu ei că deţin resursele, nu cu ipotetici vizitatori din Laponia. Dar nu despre scrisoarea către Moş Crăciun vă întreb eu, chiar dacă aţi putea trage destule învăţăminte din intertextul frazei de mai sus, ci despre această modă mai nouă când ba unul, ba altul, scriu scrisori deschise altor moşi, aceştia din urmă bine bărbieriţi, şi primeniţi, şi chitiţi, la costum cu cravată, cumpărate în casele cele bune, moşi la care falsul sau contrafăcutul, denumire mai nouă, este un mauvais ton, şi asta în cel mai rău caz, căci vezi deseori epistole adresate chiar unei generaţii întregi: înaintaşilor, generaţiei proprii, generaţiilor care vin... Scrisori care nu sunt făcute pentru a fi trimise, ci publicate deschis, căci aşa şi se numesc de obicei: „Scrisoare deschisă către Preşedinte, Merkel, Obama, Putin, către clasa politică (ce-o mai fi şi asta?), către generaţia mea, către tineri, către etc, către ş.a.m.d.”. Niciodată trimise, dar imediat publicate pe suporturi feliurite, în funcţie de notorietatea şi statutul autorului: like!

 

Nu-i bai, scrisori din astea au tot fost scrise în istorie, unele din ele dând naştere la o paradigmă întreagă: a numărat oare careva textele având drept titlu celebrul „J’accuse”, devenit soclu paradigmatic graţie lui Emil Zola?... Numai că Zola era un fel de buric, dacă nu al pământului, cel puţin al Franţei, pe când astăzi... Prea multe burice la metru pătrat! Ce să-i faci, dacă trăim într-o lume numită „individualistă”, în care fiecare se crede mare şi tare, un fel de buric, şi lor, moşilor traşi la patru ace (din aur, incrustate cu diamante) le convine, căci e scris încă din strămoşi (Oare lor le-a scris careva vreo „scrisoare deschisă”? Nu se poate să nu le fi scris...): DIVIDE ET IMPERA! Unul câte unul, individualităţile se lasă prostite mai uşor prin mecanisme de îndobitocire colectivă. Ăsta-i paradoxul! Imaginea unei străzi prin care mişună burice idioate ar fi cu adevarat horror, dacă nu ar fi mascată cu zdrenţe şi accesorii alese individual, cu condiţia să fie trendy, la modă, ca să vedeţi: şi aici paradox!... Iată-ne la al doilea...

 

Şi ar fi bine să punem punct aici, dacă nu ar veni din urmă şi altul: numărul scrisorilor deschise (Cum să nu-ţi aduci aminte aici şi de evoluţia uluitoare a sensului acestei sintagme? Cam cu o sută de ani în urmă o scrisoare deschisă era considerat un gest inacceptabil şi ruşinos, astfel încât coconii corespondau cu duduiele amorezate fără a-şi bate capul de soţi şi soţii geloase; apoi veni perioada când mai TOATE scrisorile erau deschise de către organele abilitate, inclusiv acelea trimise soţilor şi iată-ne ajunşi în zilele când o scrisoare deschisă înseamnă altceva decât scrisoare şi nu este deschisă de nimeni, ci făcută publică de chiar autorul ei!) tot creşte, pe când numărul celor care votează e în scădere... Mai rău: acei care scriu scrisori deschise, mai abitir decât autocriticile publice de la adunările partinice de altă dată, fac şi apeluri de a boicota alegerile.

 

Bine zicea fata aia de la radioul francez: „Cineva ar trebui să explice lumii că un idiot care votează are mai multă pondere decât doi intelectuali absenteişti”. Dar staţi puţin, „intelectuali” a zis? Burice îngâmfate, iată cum aş zice eu! Pentru a te numi „intelectual” e nevoie şi de altceva în afară de o şcoală terminată/tocită (fie ea şi din cele mai prestigioase) şi profil pe FB. Iar pentru a scrie „scrisori deschise” n-ar fi rău să începi prin a deveni Emil Zola, cel puţin.

 

Imagine din film

 

Vezi aici Alerta Oranj 1 (12 ianuarie 2013)

Vezi aici Alerta Oranj 2 (8 martie 2014)

Vezi aici Alerta Oranj 3 (19 februarie 2015)

 

Partager cet article
16 novembre 2015 1 16 /11 /novembre /2015 16:57
Je t’aime, Paris!

J’ai aimé Paris avant même de la connaître. Depuis que j’ai vu pour la première fois «Les trois mousquetaires». Oui, dans notre recoin perdu du monde, à la périphérie de tout, même de ce qui a été l’immense URSS, il y a avait un D’Artagnan qui sauvait l’honneur de sa reine et prenait d’assaut le Louvre! Après, il y a eu la lecture de tous les bouquins de Dumas, dont la plupart avaient comme cadre cette ville, et les noms de ses rues, des lieux, des quartiers ont commencé à se faire une place douillette dans mon espace imaginaire.

 

Il y a eu l’école par la suite et le chapitre sur Paris avec ses monuments et un plan rudimentaire que je connaissais par cœur. Et le concours national de langue française où j’ai participé même si je n’avais pas encore l’âge, mais le sujet sur lequel il fallait converser c’était Paris, alors j’ai parlé, j’ai parlé, j’ai parlé à tel point que le jury en a eu marre et ma viré dehors en m’accordant le deuxième prix.

 

Il y a eu Hugo et « Les Misérables », Zola avec « Nana » et « Au Bonheur des Dames », Balzac avec sa « Comédie humaine », tant d’autres lectures…

 

Il y a eu les cassettes avec Joe Dassin, Charles Aznavour, Edith Piaf ou encore Patricia Kaas…

 

Le choix de ma fac, lettres françaises, n’avait qu’une seule justification: et si jamais… Si jamais cela me permettra de visiter, ne serait-ce qu’une seule fois, Paris… Un espoir qui se superposait à la compréhension rationnelle que cela relevait de l’impossible…

 

Et puis il y a eu la première visite en 1998. J’avais un appareil photo argentique, une véritable pièce de musée. Je voulais tout prendre en photo! Tout-tout-tout! Je me rappelle avoir pris une photo d’une fourrière qui enlevait une voiture! C’est pour vous dire…

 

Après, tout s’est enchaîné très vite. La ville m’a adopté. Elle ne m’a plus laissé partir. En 2001 j’y arrivais pour faire mes études… Et là, on a eu notre petite histoire noire… Comme il en arrive entre amoureux. Que j’ai pu la détester! Mais c’était trop tard. On était maqués.

 

Et on a appris à se connaître. Je l’ai découverte dans ses recoins les plus secrets. J’ai appris que c’est une ville bien vivante. La ville de mes livres d’enfance n’existait plus vraiment. Mais ce que je découvrais me plaisait encore plus! C’est là que j’ai vu mon premier opéra, mon premier ballet. Et les théâtres! On en dévorait. Et les petits concerts live dans les bars! On en voulait plus-plus-plus et Paris en rigolait. Elle en avait autant à nous montrer qu’on ne savait pas trop où se donner la tête!

 

Et que dire de ses goûts! Mon dieu, ces fromages qui puaient tant! Comment passer devant l’étalage des fromages sans se serrer le nez? Et ses vins? Et ses champagnes? Comment peuvent-ils boire ça? Eh bien, essayez de me les enlever aujourd’hui! Et les huîtres? Comment peuvent-ils manger ces mollusques? Vivants! Eh bien, aujourd’hui des huîtres avec un bon champagne brut me font saliver. (Tiens, il faudrait que j’en rachète pour passer une bonne soirée entre amis!).

 

Aujourd’hui, ma bien-aimée est mise à lourde épreuve… Je n’ai pas de mots pour qualifier ce qui se passe. L’émotion est encore trop forte et j’ai du mal à choisir mes mots. Ecrire sur la tragédie qui nous traverse est au-dessus de mes forces. Je ne peux que déclarer mon amour pour Paris. Mais j’ai appris aussi à la connaître! Elle prendra le dessus. Je la connais, ma belle! Elle est têtue! Elle est capricieuse et espiègle! Et la vie prend toujours le dessus sur la mort!

 

Non, sérieux, j’ai terriblement envie d’huîtres. J’en achète ce soir même! Et ça fait un bail que je n’ai pas bu du Pouilly-Fumé. Et un Opéra pour dessert. Avec du champagne! Alors, à la vôtre!

 

Imagine: Pierre-Auguste Renoir, "Bal du moulin de la Galette", 1876, Musée d'Orsay, Paris

Partager cet article
22 octobre 2015 4 22 /10 /octobre /2015 01:34
nou şi corect din punct de vedere gramatical, cu accentul potrivit.

Cine-a zis că luna-i o sferă din moment ce nu se vede clar?

E un simplu cerc ori altceva: un fel de semilună

Noroc de noaptea neagră, că asigură fundalul potrivit

„Cautaţi copite de cai morţi”, îmi zicea uncheşul

Na! doi pe faţă, trei pe dos şi unul în minte

Ce-ţi mai trebuie pentru o viaţă fericită şi un viitor luminos

Demn de falnici urmaşi ai geto-dacilor şi romanilor lui Traian

Şi de urmaşii urmaşilor lor. Ai cui anume nu mai contează

Din momentul în care ridici sabia – invoci înaintaşi (axiomă!)

Care, vezi bine, au înaintat, nu au dat ca racul înapoi şi nici cu curul la gard.

Cautaţi! şi poate veţi găsi, dacă o fi pierdut ei ceva

Dacă o fi vrut ei să găsiţi voi ceva

Deşi..., ce i-ar costa ? Nişte resturi, nişte lături

Se poate da şi la porci, şi la căini, şi la alte juvine, chiar şi la găini

Unii caută, iar alţii găsesc

Cine caută – întreabă

Cine are un răspuns de-a gata – găseşte

Nu contează care anume, important e să-l prezinţi atunci când eşti întrebat

Teorema vor căuta-o ei

Tu le dai răspunsul – ei caută sa compună o teoremă pe măsură

Principalul e să găsească măsura, să nu greşească tempoul,

Să nu întreacă măsura

Iată una din regulile esenţiale de supravieţuire: niciodată să nu întreci măsura!

Ceilalţi, cei mai mulţi, cred în axiome şi în Dumnezeu şi în Sfânta Duminică

Şi în sărbătorile religioase

Pe stil vechi şi pe stil nou

Şi în sărbătorile laice

Ale regimului care a trecut şi în acelea ale regimului care este

Apa trece – pietrele rămân

Pietre de pus în gură când intri într-un loc nou

Numai bune pentru noi exerciţii de retorică

Misterul discursului pronunţat pe dos

Dar corect din punct de vedere gramatical şi cu accent potrivit

Iată esenţa problemei : să fie nou şi corect din punct de vedere gramatical

Şi neapărat cu accentul potrivit.

 

Mai căutaţi ? Aţi găsit ?

Şi la ce vă serveşte ?

 

 

                     Imagine: Jean-Michel Lartigaud, "Un homme se penche sur son passé", tapisserie d'Aubusson, 1968

Partager cet article
21 septembre 2015 1 21 /09 /septembre /2015 10:46
SENZAŢIONAL!: Un breakthrough moldovenesc în ştiinţă!

Lumea ştiinţifică europeană şi chiar mondială mai nu a trecut peste o noutate de o importanţă capitală. Vasile Tarlev, cel mai longeviv Premier din Republica Moldova, acel care a condus guvernul lui Voronin din 2001 şi până în 2008, a fost numit «Academician în probleme economice la Academia Internaţională de Filozofie» din Liechtenstein. Unii internauţi mai răi de gură au luat deja în derâdere şi la zeflemea noutatea, ceea ce demonstrează încă o dată cât de incompetent şi ingrat este publicul din Republică.

 

Astăzi vom spulbera toate dubiile incredulilor şi astupa odată şi pentru totdeauna gura criticanilor de doi bani. «Punctul din .FR» a intrat în posesia dovezilor incontestabile care atestă caracterul revoluţionar al cercetărilor şi descoperirilor proaspăt-Academicianului Tarlev. Surse confidenţiale şi din această cauză absolut credibile ne-au comunicat că domnul Tarlev, în urma a 15 ani de muncă asiduă, a reuşit să sintetizeze o nouă substanţă cu efecte nemaivăzute până acum care se numeşte «Tarlite». De fapt, aşa o numesc acei din Liechtenstein, căci ei au uitat un detaliu primordial din acest nume: căciuliţa de pe «a»! Ignoranţa şi înapoierea liechtensteinienilor nu le permite să vadă decât sensul cel mai evident, mai superficial al denumirii, direct legat de numele Tarlev. Dar în «moldovenească» căciula schimbă tot! Varianta originală a numelui substanţei este «Târlită», fapt care conferă imediat sensuri multiple şi profunde denumirii. În primul rând el aminteşte de dragostea şi stima, până la duioşie, de care se bucură savantul în rândurile populaţiei ţării. Pe timpul premieratului său el era numit cu gingăşie «Târlică» de către popor. Şi de îndată ce spunem acest lucru ni se deschide şi un alt profund înţeles: cuvântul mai are un corespondent în rusă: «тырить», sensul căruia ne re-aduce din nou la substanţă şi la partea ei funcţională.

 

Aşa dar, ce este Târlita şi la ce serveşte această substanţă? După cum spuneam, efectul ei este absolut revoluţionar. O singură picătură de Târlită aplicată corect face să dispară, nici mai mult, nici mai puţin, tocmai 5% din PIB-ul unei ţări! Dar cum legea conservării energiei nu a fost încă anulată de nimeni, ceea ce dispare undeva apare în altă parte! Probabil printre aceste locuri se află şi Liechtensteinul.

 

Unicul neajuns al acestei substanţe este că procesul de sintetizare al ei este unul foarte lung. Doar câteva picături au fost fabricate până acum, dintre care trei au mai fost testate recent cu succes în Republica Moldova de câtre ucenicii marelui savant. Nu cunoaştem încă cu exactitate detaliile experimentului, dar vom urmări cu atenţie comunicatele care vor emana de la Academiile ţărilor precum Elveţia, Luxemburg, Andora, Monaco, Guernsey, Insulele Caïman, Bermudele, Jersey şi alte câteva ţări avansate în sinteza de noi substanţe revoluţionare.

 

Din pacate nu vă putem comunica mai multe pentru moment căci Târlita este esxtrem de rară şi căutată, iar savanţii concurenţi nu pierd nicio ocazie pentru a încerca să intre în posesia formulei mult-râvnite. Chiar în aceste momente în Republica Moldova decurge o campanie de anvergură sub lozinca «Vrem Târlita înapoi!» ceea ce pune în pericol cercetările în domeniul respectiv.

 

Vă vom ţine la curent cu rezultatele experimentărilor, dar fiţi pe pace, de îndată ce noi testări vor avea loc, veţi simţi efectul Târlitei pe pielea voastră nemijlocit!

 

Partager cet article
14 septembre 2015 1 14 /09 /septembre /2015 15:14

El şi Ea privesc televizorul

Fiecare cu Dumnezeu în suflet

Cineva de pe sticlă spune

« Dumnezeu e unul pentru toţi »

Atunci El îşi scoate Dumnezeul din sân şi i-l dă Ei

Şi Ea îşi scoate Dumnezeul din sân şi i-l dă Lui

Şi doi Dumnezei se uită nedumeriţi unul la altul…

Afară, pe cer, trec berzele

Se duc să ierneze

Unul Dumnezeu ştie unde se duc.

Tomnatică
Partager cet article
8 septembre 2015 2 08 /09 /septembre /2015 16:02
Fraza de la miez de noapte (1000)!

Fraza de la miez de noapte (941): „Cînd răscoleşti printre cărţi e ca şi cum ai căuta o perlă rară într-un maldăr de creiere. V-aţi gîndit că aceasta ar putea fi definiţia unei cărţi? O bucată de creier ambulant, un fragment de creier pus în circulaţie...” Matei Vişniec, „Negustorul de începuturi de roman”, (Polirom, 2014, p.47)

 

Şeherezada a avut nevoie de 1001 de nopţi pentru a-l convinge pe regele Shahryar de fidelitatea sa şi tot de atâtea ori şi-a salvat propria viaţă… Dar ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că, chiar în momentul când începea a povesti, chiar din prima noapte, Şeherezada a oprit un mare măcel, căci Shahryar omora în fiecare dimineaţă câte o fecioară, răzbunându-se astfel pe întreg regnul feminin, regeşte, aş zice eu, pentru infidelitatea soţiei şi aceste nunţi sângeroase au durat tocmai trei ani!

 

Peste trei luni voi împlini exact trei ani de când am început această mică aventură: în fiecare noapte să vă postez câte o frază din cărţile pe care le citesc. Nu pretind la laurii Şeherezadei şi nicio sabie nu-mi fâlfâie deasupra scăfârliei. Capul îmi stă bine pe umeri, iar picioarele suferă, sărmanele, de prostia lui fără a risca să se întâlnească vreodată, cel puţin aşa îmi place să cred.

 

1000 este totuşi o cifră impunătoare, dacă e să considerăm barem faptul că unii se lansau în programe de reformare a unor vaste imperii precum Rusia în exact jumătate din acest termen... Astăzi suntem nevoiţi să constatăm că nu prea le-a reuşit, la fel precum nu am reuşit nici eu să mă apropii prea mult de acel ideal care m-a facut să demar „Fraza”. Vă ziceam, la un an după lansare, că „Ceea ce am încercat eu, prin intermediul „Frazei de la miez de noapte”, e să trezesc curiozitatea pentru nişte cărţi, dezvăluind doar un gând, exploatând misterul unui citat rupt din context, prezentându-vă frumuseţea cuvintelor şi măiestria împletirii lor precum o gleznă dezgolită suscită mai multă ardoare şi excită imaginaţia mai ceva decât ditamai „Originea lumii” de Gustave Courbet.

 

Toate lucrurile care sunt de spus au fost deja spuse/scrise, sau se scriu în chiar acest moment. În cărţile bune. De-am avea noi curajul să mai citim din ele... Dar se pare că a deschide o copertă necesită deseori eforturi mai mari decât a lua un Kalaşnikov sau o grenadă în mâină. Fără a mai pomeni de pălăvrăgeli aiurea – ave Internet! – despre tot şi despre nimic. Din păcate, fără lecturi (ori cu o singură carte la căpătâi) suntem mai vulnerabili decât cu o mitralieră în mână... Istoria şi prezentul ne-o confirmă.

 

Nu sunt eu un stahanovist în ale lecturii... Şi nici nu am ambiţia ori meseria (fericiţi acei de o au!) de a citi toate cărţile. Însă lectura îmi este absolut necesară. Pentru a ma menţine pe linia de plutire. Pentru a nu şavira de partea obscură... Iar frazele... De citit oricum voi citi. De însemnat oricum însemn. Iniţial îmi ziceam să ajung la 100, apoi – la un an. Să ajungem şi la trei şi-apoi avizăm ce fac mai departe. Iată lista cărţilor (135 de titluri de 91 de autori) din care au fost sustrase cele 1000 de „Fraze de la miez de noapte”. Oare câte din ele au fost citite graţie lor? Nu cred că voi şti vreodată...

 

AUTOR

TITLU

Agopian, Ştefan

Tobit

Barbu, Eugen

Groapa

Baricco, Alessandro

Soie

Baştovoi, Savatie

Iepurii nu mor

Berberova, Nina

Les derniers et les premiers

Beşleagă, Vladimir

Hoţii din apartamente

Viaţa şi moartea nefericitului Filimon

Zbor frînt

Bobin, Christian

Geai

Borges, Jorge Luis

Le livre de sable

Le rapport de Brodie

Boyd, William

La vie aux aguets

Buffon

Histoire naturelle. Choix et préface de Jean Varloot

Bukowski, Charles

Contes de la folie ordinaire

Busuioc, Aureliu

Bătrânul poet

D’ale vînătorii. Întîmplări vînătoreşti şi nu numai

Hronicul Găinarilor

În căutarea pierderii de timp

Lătrînd la lună

Pactizând cu diavolul

Şi a fost noapte…

Singur în faţa dragostei

Spune-mi Gioni! sau Învăţăturile veteranului KGB Verdikurov către nepotul său

Unchiul din Paris

Butnaru, Leo

Ruleta românească

Cărăuş, Tamara

Capcanele identităţii

Cărtărescu, Mircea

De ce iubim femeile

Frumoasele străine

Orbitor. Aripa stîngă

Caşu, Igor

Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956

Céline, Louis-Ferdinand

Voyage au bout de la nuit

Chalandon, Sorj

Une promesse

Cheianu, Constantin

Sex & Perestroika

Chomsky, Noam

Failed States

Cioclea, Eugen

Antologic

Coe, Jonathan

La vie très privée de Mr Sim

Crudu, Dumitru

Falsul Dimitrie. Antologie

Oameni ai nimănui

Un american la Chişinău

Danilov, Nichita

Uşi în asfinţit

Desalmand, Paul

Lettres pour ma poubelle. Sur le petit monde de l’édition.

Dorian, Gellu

Cartea singurătăţilor

Dovlatov, Serghei

Заповедник

Филиал

Ecovoiu, Alexandru

Saludos

Ernaux, Annie

Les années

Ernu, Vasile

Intelighenţia rusă azi

Sînt un om de stînga

Ultimii eretici ai Imperiului

Esinencu, Nicolae

Scrisoare Mareşalului

Esinencu, Nicoleta

FUCK YOU, Eu.ro.pa!

Florescu, Cătălin Dorian

Jacob se hotărăşte să iubească

Galaicu-Păun, Emilian

Arme grăitoare

A-Z.best

Gesturi

Ţesut viu. 10 x 10.

Goma, Paul

Din calidor

Huxley, Aldous

Le meilleur des mondes

Kertész, Imre

Le Drapeau anglais / Le Chercheur de traces / Procès-verbal

Klemperer, Victor

LTI, la langue du III-ème Reich

Kozlov, Serghei

Правда, мы будем всегда?

Krauss, Nicole

L’histoire de l’amour

Kundera, Milan

La plaisanterie

La valse aux adieux

Leahu, Nicolae

Erotokritikon. Vol. I. Fat Frumos, fiul pixului

Lebedev, Serghei

Предел забвения

Lee, Harper

Ne tirez pas sur l'oiseau moqueur

Lewis, Roy

Pourquoi j’ai mangé mon père

Lungu, Dan

Sînt o babă comunistă

Makine, Andreï

Le livre des brèves amours éternelles

Mandelştam, Osip

Стихотворения

Manea, Norman

Despre clovni: dictatorul şi artistul

Întoarcerea huliganului

Marinat, Alexei

La doi paşi de fericire

Mazetti, Katarina

Le mec de la tombe d’à côté

Mon doudou divin

Melville

Bartleby / Les îles enchantées / Le Campanile

Mihăescu, Gib I.

Rusoaica: Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac

Modiano, Patrick

Dora Bruder

Moraru, Anatol

Turnătorul de medalii

Müller, Herta

Animal du cœur

Le renard était déjà le chasseur

Odojewski, Włodzimierz

La nudité des femmes suivi de Le Cirque

Oksanen, Sofi

Purge

Olafsdottir, Audur Ava

Rosa Candida

Orsenna, Erik

L'Exposition coloniale

Paasilinna, Arto

Les dix femmes de l’industriel Rauno Rämekorpi

Palahniuk, Chuck

Le Festival de la couille et autres histoires vraies

Pamuk, Orhan

Le livre noir

Partole, Claudia

Ultima amantă

Pelevin, Viktor

Жизнь насекомых

Принц Госплана

Perciun, Mihaela

Printre BĂRBAŢI

Popa, Nicolae

Avionul mirosea a peşte

Cubul de zahăr

Popovici, Radmila

Unicat

Ruskin, John

On Art and Life

Saka, Serafim

Vămile

Saramago, José

Relevé de terre

Schlink, Bernhard

Mensonges d’été

Serebrian, Oleg

Cîntecul mării

Serres, Michel

Petite Poucette

Silvestru, Aurelian

Cel rătăcit

Simonato, Elena

L’édification linguistique en URSS : thèmes et mythes

Singh, Khushwant

Train to Pakistan

Solzhenitsyn, Aleksandr

В круге первом

Рассказы и крохотки

Stanca, Dan

Apocalips amînat

Stănescu, Nichita

Tunelul Oranj

Steinbeck, John

The Grapes of Wrath

Strugatski, Arkadii & Boris.

Stalker

Трудно быть богом

Süskind, Patrick

Le Pigeon

Vakulovski, Alexandru

157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia Montana

Pizdeţ

Vakulovski, Mihail

Biblidioteca

Zece basarabeni pentru cultura româna

Vasilache, Vasile

Elegie pentru Ana-Maria

Navetista şi pădurea

Povestea cu cocoşul roşu

Verzi suntem, verzi…

Vian, Boris

L’écume des jours

Vianu, Ion

Amor intellectualis: romanul unei educaţii

Vişniec, Matei

Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal

Le spectateur condamné à mort

Les chevaux à la fenêtre

Mais, maman, ils nous racontent au deuxième acte ce qui s’est passé au premier.

Sindromul de panică în Oraşul Luminilor

Théâtre décomposé ou l'homme poubelle

Negustorul de începuturi de roman

Vonnegut, Kurt

Slaughter-House-Five or The Children’s Crusade. A Duty-Dance With Death

Vosganian, Varujan

Cartea şoaptelor

Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri

Zhvanetsky, Mikhail

Женщины

Zweig, Stefan

Le Joueur d’échecs

 

Imagine: Vincent Van Gogh, „Nature morte aux livres”

Partager cet article
26 août 2015 3 26 /08 /août /2015 15:30
Cursa de ogari

(fabulă fără morală)

 

Pe ultima sută de metri

Ogarul a înţeles

Că iepurele

După care fugeau

E-o momeală oarbă

Şi fără de sânge.

Şi atunci,

Neajungându-i suflare

Pentru a lătra,

A început a muşca

În dreapta şi-n stânga

Să-nţeleagă şi ceilalţi

Că-i

Trădare! Înaltă trădare!

A noastră ogărească chemare

A fost deturnată

Şi fuga aceasta

E-o mare-nşelare!

 

De undeva

De pe punte

Comisarul de cursă

A zis: „A turbat!”

A luat o puşcă

Şi l-a-mpuşcat.

Partager cet article
23 août 2015 7 23 /08 /août /2015 12:46

Aici
moartea
s-a luat de mână
cu viaţa
şi s-au dus
să se iubească
în popuşoaie
ca să nască
ziua de mâine.

intemporalitate
Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher