Aho-aho, copii şi frați,
Stați puțin şi nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați!

Iarna-i grea, precum şi vara,
Ca şi toamna, primăvara,
Nici omătul nu ne-alintă
Și nici ploaia nu ne-ncântă.

Și-am mai sta şi-am mai cânta,
Dar ni-e tare a mânca...
De-ați deschide acum uşa
Să băgăm ceva pe guşă,
Un păhar de vin ceva
Parcă tot nu ne-ar strica.

Pentru asta, mai flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să răsune peste văi,
Să ne-audă FMI-ul
Și să crape CSI-ul!
Mai strigați o dată:
Hăăăăi! Hăăăăi!

Iată anul se-noieşte
Și dodonul se porneşte
Pe la case-a colinda,
Pe la case a ura,
Din ecrane a urla
Și la lume a zbiera.
C-o seceră şi-un ciocan 
A intrat el în alt an,
De-ar avea şi un AK,
Tare s-ar mai bucura.

Taci, mârlane, blestemate,
Sui pe vatră sa-ți dau lapte
Și-o vărguță
La bucuță
Să-ți aduci aminte,
De laptele din țâță.

Zurgălăi şi clopoței,
Faceți roată, măi flăcăi!
Hăăăăi! Hăăăăi!

Ne-am pornit mai an,
Ca şi-n celălalt an
Și cu unul înainte
Înspre UE, la plăcinte.

De pornit ne-am tot pornit,
Dar în drum ne-am poticnit,
Căci în loc de o maşină
Ne-am suit pe o băşină,
Căci în loc de car cu boi
Înhămat-am moldoboi,
Carul de l-au răsturnat,
Băncile de le-au furat
Și mințile de ne-a luat.

Și s-o oprit băşina
Într-un os de râmă,
S-a făcut fărâmă.
Și nu s-a găsit nimeni
Să-l dreagă
Decât feciorul cazanului
Din fundul iadului,
Cu secera şi ciocanul
De-i face lui michiduță planul.

Ne-am pornit spre Europa,
Dar a ieşit dodon cu popa,
C-o cadelniță de chihlimbar
Fură tot de prin hambar.
Până la săptămână
Și-a umplut cu aur mâna
Și se duse ca să vadă
De i-a dat prostia roadă
Și de-i votul răsărit.
Numai bun de convertit.

Votul mare a crescut,
Udat de televizoare,
Îngrăşat de difuzoare,
Și copt de manipulare.

Și făcut-au seceri mari
Pentru secerători avari.
Și seceri mititele 
Pentru fețe tinerele,
Sa-ți fie scârbă de ele.

Cu ciocanu-n altă mână
Bate apa din fântână
Și s-aude plioscăit
Până hăt la răsărit
De unde semința i-o venit!

Și de ciudă, măi flăcăi,
Ia sunați din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Să le crape fierea-n ei!

Și de-acu, flacăi, urați,
Și arați, şi semănăți!
Nu dormiți şi nu uitați!
Anul ăsta se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Pluguşorul făr' de boi,
Pluguşorul tras de noi.
Anul ăsta se-noieşte,
Iar la anul pâinea creşte!

Înc-o roată, mai flăcăi!
Hăăăi, hăăăi!

(Vezi aici hăitura pentru 2019)

Dimineața, ora șase, intrǎ proletarii pe ușǎ

Mǎturǎtori, camioneri, manutențiari, brutarul de peste drum

Fiecare din ei trage de liniștea somnolentǎ a strǎzii

înecându-i capǎtul în prima cafeluțǎ a zilei

De parcǎ ar înmuia un „speculoos” ordinar

Ei, pentru care specula e ceva prea sofisticat

Ori o madeleinǎ prustianǎ

Ei, cǎrora nu prea le pasǎ de un trântor ca Proust

Înghesuiți la tejgheaua barului de cartier

O cafea în picioare costǎ mai ieftin

Ei consumǎ muțenia zorilor

Trǎgând plapuma somnului de pe strǎzile orașului

Sorbind-o cu saț pânǎ la zaț

Devenind, sorbiturǎ dupǎ sorbiturǎ

Tot mai gǎlǎgioși

Dezgolit, cu nervii în vânt,

Orașul începe o nouǎ zi…

Căutam asearǎ niște poze mai vechi pe care am uitat unde le-am stocat. Știu că le-am făcut, știu exact ce este pe ele, îmi par tocmai potrivite pentru a ilustra un text care va fi publicat în una din zilele următoare chiar pe această pagină, dar am uitat cu desăvârșire în ce an anume au fost făcute și, cel mai nasol, nu știu ce-am fǎcut cu ele... Astfel am ajuns să răscolesc prin fișierele unui hard disc extern vechi, pe care nu l-am mai folosit demult și am dat acolo de niște poze făcute hăt cu zece ani în urmă cu un telefon portabil care demult nu mai este. Descărcate la repezeală în ultimile clipe de viață ale telefonului ca să nu le pierd definitiv, ele stau acolo, într-un fișier anonim, fără nicio indicație despre ce conține...

Totuși, ce mecanism ciudat mai e și memoria asta a noastrǎ… A fost suficient sǎ dau de aceastǎ pozǎ pentru ca din sertarele ei, pe care le credeam pecetluite, sǎ iasǎ la ivealǎ o searǎ întreagǎ. Îmi aduc perfect aminte cum am fǎcut aceastǎ fotografie. Fusesem în acea searǎ cu niște prieteni la teatrul Chaillot. Vǎzusem un spectacol extraordinar de dans, o bijuterie! (“On danƒe” pe muzica lui Rameau de José Montalvo et Dominique Hervieu). Mi-am adus aminte cu precizie ce am vǎzut, mai exact, țineam minte doar cǎ am vǎzut un spectacol de dans pe muzica lui Rameau și nu mi-a fost complicat sǎ gǎsesc referințele de rigoare chiar și astazi. Trǎiascǎ Internetul!

Dupǎ reprezentare am mers la o cafenea pe Place du Trocadéro. Cam tot atunci a intrat în local și un grup de vreo 15 persoane, în combinezoane albastre, „Kamaz Master”. Au improvizat o masǎ lungǎ chiar alǎturi. Au comandat de mâncare. Cu câteva zile înainte luase sfârșit ediția 2005-2006 a faimosul rally raid „Paris – Dakar” pe care echipajul lui Tchagin o câștigase. Nu sunt un mare amator al sporturilor mecanizate, dar imagini de la Dakar privesc cu regularitate și anume din categoria camioanelor. Vǎ asigur, sunt spectaculoase!

Acum, nici nu ar fi cazul sǎ umblam cu fofârlica: pentru acei din generația mea, nume precum Kamaz, ZIL, Jiguli, Moskvich, Volga, etc. au și o valoare sentimentalǎ. Am crescut cu aceste nume, am crescut chiar printre ele, iar mulți din noi au destule amintiri legate de aceste agregate...

Am ezitat mult, dar înainte de a pleca (noi bǎusem doar câte o cafea), m-am apropiat de grup. I-am salutat rusește și i-am felicitat cu victoria. Le-am spus cǎ le urmǎresc evoluțiile (vǎ asigur, nu a fost o minciunǎ) și i-am întrebat dacǎ pot sǎ fac o pozǎ cu ei. Am avut impresia cǎ i-a mișcat cu adevǎrat. Totuși, se vede de la o poștǎ când cineva e copleșit de o emoție sincerǎ. Apoi cineva mi-a zis: „А что нас снимать? У нас, вот, Чагин есть. Володя, давай!”. Acompaniat de râsetele colegilor, din grup s-a desprins omuleanul ǎsta și așa am fǎcut o pozǎ cu el. Am mai schimbat douǎ-trei vorbe. Mi-au zis cǎ mai au câteva mii de kilometri de fǎcut pânǎ acasǎ. La volanul acelorași camioane cu care au participat la competiție.

Despre ce este acest text? Habar n-am... Îmbǎtrânesc, pe semne... 

Din caldarâmul străzii pe care o parcurg

Cel puţin de două ori pe zi

Ca o suveică

Târându-mi firul destinului asemeni unui păiangen

Prin urzeala întinsă de alţii

A început a izvorî nisip galben

(Aici un poet mai meseriaş

Ar scrie “nisip violet”, „roşu” ori „verde”,

Dar nisipul care izvora pe strada mea

Era cât se poate de banal.

Şi-apoi noi aici nu facem

POEZIE

Ci descriem un caz particular,

Acel al nisipului galben şi banal

Care din cauze obscure

A început a izvorî

De printre cuburile de granit ale caldarâmului)

Nimeni nu a înţeles

Acest fenomen extraordinar

Din punctul de vedere al fizicii

Şi destul de tern

Din punct de vedere poetic

Dar nici nu a întrebat careva ceva

Nu a căutat explicaţii

Municipalitatea chiar era destul de satisfacută

În fiecare dimineaţă şi seară

O echipă specializată încărca

Câte un camion de nisip

Şi-l vindeau la prêţ de piaţă

Completând bugetul scund al oraşului

Iar nisipul tot izvora

Poeţii îşi căutau de treabă

Căutând metafore mai… poetice

Culori mai ţipătoare

Şi materie mai aeriană

Iar fizicienilor

Primăria le-a interzis accesul

Nu carecumva să perturbe

Funcţionarea serviciilor municipale

Iar nisipul tot izvora

Şi dacă s-ar fi găsit cineva

Să tragă cu urechea

La ce se întâmpla pe acea stradă

Hăt după miezul nopţii

Ar fi auzit desluşit un vuiet surd

Ar fi auzit cum miriade de părticele de cuarţ

Îşi fac loc către suprafaţă

Scrâşnind, rozându-se una pe alta

Acest cor al forţei abrazive

În mişcare

Şlefuind şi fasonând blocurile de caldarâm

Până când, într-o zi

Mii de bule de granit, perfect sferice,

Au luat-o la vale

Şi huruitul lor a înfricoşat lumea

Şi nimeni nu a îndrăznit să le stea în cale

De teamă să nu fie strivit.