Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
13 décembre 2016 2 13 /12 /décembre /2016 17:33
Alertă Oranj 5 sau Înroşirea ţărilor la faţă

Hai că nu mai este demult nici măcar oranj... E de-a dreptul roșie.

 

Oranj în țara asta au rămas doar portocalele cu mandarinele pentru acei care vor avea dreptul la ele, de Anul Nou măcar, precum erau și mandarinele din copilăria mea îndepărtată. Le așteptam un an întreg și ne ciondăneam cu soră-mea de la felii atunci când nu erau pare… Ah, cât de mult le așteptam!, dar ceea ce nu voi uita niciodată este faptul că în acel săculeț cu mandarine neapărat era și una-două stricate, de parcă cineva, o forță necunoscută și malefică, ne interzicea accesul la visul perfect, fără putregai, oricât de mic și neînsemnat nu ar fi fost el. 

 

Mai există cică și un Orange, un operator de telefonie mobilă cu vânzări în scădere, dar care mai face încă ceva bani în acea țară unde bani se fac doar din mobilitate. Viața e mișcare! Deși nu, pare-se că era exact invers : Mișcare înseamnă viață! Движение — это жизнь! Anume așa scria pe lozinca ceea roșie. Corectăm: Mobilitate internațională înseamnă supraviețuire! Adaptarea lozincelor la realitatea zilei. Și ne mobilizăm internațional pentru a supraviețui, măcar în vis, măcar pentru a salva un vis, dar tot degeaba… Lozinca ceea roșie pare să fie mai durabilă, matricea originară nu dispare, ea e imobilă…

 

Portocaliu mai era și Moskvitch-ul lui tata, cumpărat în 1980, mașină pe care până la urmă a luat-o nu pentru că și-o dorea, ci pentru că o Ladă era imposibil de procurat. Un erzaț de vis și acesta, dar se bucura nespus de mult și de un Moskvitch, căci i s-a nimerit unul în „variantă de export”, vândut în intern din cauza unei zgârieturi pe caroserie, și aici un defect care a fost insinuat într-un vis, tehnologic destul de lamentabil, de altfel. Vise portocalii cu defecte, cu o porție obligatorie de putregai, din asta am ieșit cu toţii…

 

Ah, ce-am mai visa și noi!, dar noi nu știm cum să visăm fără viciu, nu ne-a învățat nimeni, iar noi nu am fost în stare să ne debarasăm de putregai. Acea zgârietură incipientă ne urmărește și astăzi. Păcatul nostru originar. Visul nostru frumos e cu rebut. Defectul este înscris în ADN-ul aspirațiilor noastre și atunci când nu mai rămâne nimic aici şi acum, atunci când încerci să faci un salt înapoi, spre perioada când se mai visa, atunci când începi a scoate strat după strat, atunci când începi a roade straturile de vopsea – verde, albastru, galben – numaidecât dai de roşu… Epiderm din lozinci scrise pe roșu.

 

L-ai roade și pe el, dar dai de carne vie… roşie…

 

Origine Imagine

Partager cet article
21 novembre 2016 1 21 /11 /novembre /2016 17:02
dimineața, ora șase

Dimineața, ora șase, intrǎ proletarii pe ușǎ

Mǎturǎtori, camioneri, manutențiari, brutarul de peste drum

Fiecare din ei trage de liniștea somnolentǎ a strǎzii

înecându-i capǎtul în prima cafeluțǎ a zilei

De parcǎ ar înmuia un „speculoos” ordinar

Ei, pentru care specula e ceva prea sofisticat

Ori o madeleinǎ prustianǎ

Ei, cǎrora nu prea le pasǎ de un trântor ca Proust

Înghesuiți la tejgheaua barului de cartier

O cafea în picioare costǎ mai ieftin

Ei consumǎ muțenia zorilor

Trǎgând plapuma somnului de pe strǎzile orașului

Sorbind-o cu saț pânǎ la zaț

Devenind, sorbiturǎ dupǎ sorbiturǎ

Tot mai gǎlǎgioși

Dezgolit, cu nervii în vânt,

Orașul începe o nouǎ zi…

Partager cet article
8 octobre 2016 6 08 /10 /octobre /2016 00:26
René Magritte, Golconde, 1953

René Magritte, Golconde, 1953

hello, are you still with me?

 

vocea, familiarǎ, doar ea

mǎ cautǎ dibuind prin viscerele spațiului închis al

sǎlii de conferințe

(un coleg mi-a zis cǎ m-a cǎutat și în sǎlile vecine –

probleme de insonorizare…)

 

yes, my darling, I am with you!

how could I dare not to be?

 

relațiile noastre, dragǎ voce, sunt mai durabile

decât Titanic sau World Trade Center,

insubmersibile și indemolabile

sunt în beton bine armat.

suntem într-o relație din care nu ne putem sustrage

sigilatǎ contractual de alții.

îți sunt fidel chiar dacǎ nu ne-am vǎzut niciodatǎ

știu ce-ți fac copiii, unde și când mergi în vacanțǎ,

informație protocolarǎ

uneori îţi scapă şi ceva pe de-asupra

ştiu cum arăţi din poza de profil de pe Linked-In

mai bine zis, ştiu cum arătai acum câţiva ani

ştiu, dragă voce de cealaltă parte a Atlanticului,

cum e timpul în New-Jersey

şi că nu-ţi prea place

când plouă

şi când ninge

şi când e caniculă

şi când e ger

deteşti, în genere, orice capriciu al naturii

care influenţează traficul rutier sau aerian

cunosc, fără a te fi văzut vreodată,

mult mai multe despre tine

decât despre vecinul meu de palier

pe care-l văd aproape zilnic

când pleacă la serviciu

sau îşi scoate gunoiul

sau revine de la cumpărături...

 

so, yes, my precious voice,

(my boss is sending yours an invoice,

by the way

could you please ask him to pay

without any delay?)

I am still with you

I am still here, somewhere, online, with you

with no possibility to escape

so, I am wearing my professional

friendly and positive attitude

and I say: „Yes, I’m here! Sorry, the line was cut”

 

I’m here, just lost in thoughts

about all those scrappy things...

Partager cet article
14 septembre 2016 3 14 /09 /septembre /2016 14:57
Poveste cu Rameau, Kamaz, hard disc și o pozǎ

Căutam asearǎ niște poze mai vechi pe care am uitat unde le-am stocat. Știu că le-am făcut, știu exact ce este pe ele, îmi par tocmai potrivite pentru a ilustra un text care va fi publicat în una din zilele următoare chiar pe această pagină, dar am uitat cu desăvârșire în ce an anume au fost făcute și, cel mai nasol, nu știu ce-am fǎcut cu ele... Astfel am ajuns să răscolesc prin fișierele unui hard disc extern vechi, pe care nu l-am mai folosit demult și am dat acolo de niște poze făcute hăt cu zece ani în urmă cu un telefon portabil care demult nu mai este. Descărcate la repezeală în ultimile clipe de viață ale telefonului ca să nu le pierd definitiv, ele stau acolo, într-un fișier anonim, fără nicio indicație despre ce conține...

 

Totuși, ce mecanism ciudat mai e și memoria asta a noastrǎ… A fost suficient sǎ dau de aceastǎ pozǎ pentru ca din sertarele ei, pe care le credeam pecetluite, sǎ iasǎ la ivealǎ o searǎ întreagǎ. Îmi aduc perfect aminte cum am fǎcut aceastǎ fotografie. Fusesem în acea searǎ cu niște prieteni la teatrul Chaillot. Vǎzusem un spectacol extraordinar de dans, o bijuterie! (“On danƒe” pe muzica lui Rameau de José Montalvo et Dominique Hervieu). Mi-am adus aminte cu precizie ce am vǎzut, mai exact, țineam minte doar cǎ am vǎzut un spectacol de dans pe muzica lui Rameau și nu mi-a fost complicat sǎ gǎsesc referințele de rigoare chiar și astazi. Trǎiascǎ Internetul!

 

Dupǎ reprezentare am mers la o cafenea pe Place du Trocadéro. Cam tot atunci a intrat în local și un grup de vreo 15 persoane, în combinezoane albastre, „Kamaz Master”. Au improvizat o masǎ lungǎ chiar alǎturi. Au comandat de mâncare. Cu câteva zile înainte luase sfârșit ediția 2005-2006 a faimosul rally raid „Paris – Dakar” pe care echipajul lui Tchagin o câștigase. Nu sunt un mare amator al sporturilor mecanizate, dar imagini de la Dakar privesc cu regularitate și anume din categoria camioanelor. Vǎ asigur, sunt spectaculoase!

 

Acum, nici nu ar fi cazul sǎ umblam cu fofârlica: pentru acei din generația mea, nume precum Kamaz, ZIL, Jiguli, Moskvich, Volga, etc. au și o valoare sentimentalǎ. Am crescut cu aceste nume, am crescut chiar printre ele, iar mulți din noi au destule amintiri legate de aceste agregate...

 

Am ezitat mult, dar înainte de a pleca (noi bǎusem doar câte o cafea), m-am apropiat de grup. I-am salutat rusește și i-am felicitat cu victoria. Le-am spus cǎ le urmǎresc evoluțiile (vǎ asigur, nu a fost o minciunǎ) și i-am întrebat dacǎ pot sǎ fac o pozǎ cu ei. Am avut impresia cǎ i-a mișcat cu adevǎrat. Totuși, se vede de la o poștǎ când cineva e copleșit de o emoție sincerǎ. Apoi cineva mi-a zis: „А что нас снимать? У нас, вот, Чагин есть. Володя, давай!”. Acompaniat de râsetele colegilor, din grup s-a desprins omuleanul ǎsta și așa am fǎcut o pozǎ cu el. Am mai schimbat douǎ-trei vorbe. Mi-au zis cǎ mai au câteva mii de kilometri de fǎcut pânǎ acasǎ. La volanul acelorași camioane cu care au participat la competiție.

 

Despre ce este acest text? Habar n-am... Îmbǎtrânesc, pe semne... 

Partager cet article
2 septembre 2016 5 02 /09 /septembre /2016 16:18
vom sta întinși în iarbǎ

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

feriţi de gloanţele timpului

ce vor fluiera pe undeva

pe de-asupra

lunetistul a dat greş, simţi?

cât timp vom sta ascunşi în iarbă

lunetistul ne va rata

aici lăngă rădăcini

spaţiul e răsucit deasupra noastră

ca o cochilie de melc

şi toate revin inexorabil

în acelaşi punct

debarasare de coaja futilităţii

simplificare continuă

până la acea unitate

infinit de mică sau

infinit de mare

acel punct în care

dimensiunile dispar şi

rămâne doar sensul pur

acel înţeles originar

la început a fost cuvântul

la inceput a fost un suspin

un geamăt de femeie

ce putea să fie altceva?

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce

la adapost şi

vom bea seva

din stiblele pătătolite de

huma noastră răsfeartă în

cuvinte

suspine

gemete înăbuşite

sare din sarea noastră

va hrăni rădăcini care

vor pătrunde adânc

chiar mai adânc

până la nucleul unde

nu mai există greutate

noi îi vom bea seva

din stiblele pătătolite

vom sta întinşi

în iarbă

în cruce

ca o cruce…

Partager cet article
1 juillet 2016 5 01 /07 /juillet /2016 13:55
caldarâmul

Din caldarâmul străzii pe care o parcurg

Cel puţin de două ori pe zi

Ca o suveică

Târându-mi firul destinului asemeni unui păiangen

Prin urzeala întinsă de alţii

A început a izvorî nisip galben

 

(Aici un poet mai meseriaş

Ar scrie “nisip violet”, „roşu” ori „verde”,

Dar nisipul care izvora pe strada mea

Era cât se poate de banal.

Şi-apoi noi aici nu facem

POEZIE

Ci descriem un caz particular,

Acel al nisipului galben şi banal

Care din cauze obscure

A început a izvorî

De printre cuburile de granit ale caldarâmului)

 

Nimeni nu a înţeles

Acest fenomen extraordinar

Din punctul de vedere al fizicii

Şi destul de tern

Din punct de vedere poetic

Dar nici nu a întrebat careva ceva

Nu a căutat explicaţii

Municipalitatea chiar era destul de satisfacută

În fiecare dimineaţă şi seară

O echipă specializată încărca

Câte un camion de nisip

Şi-l vindeau la prêţ de piaţă

Completând bugetul scund al oraşului

 

Iar nisipul tot izvora

Poeţii îşi căutau de treabă

Căutând metafore mai… poetice

Culori mai ţipătoare

Şi materie mai aeriană

Iar fizicienilor

Primăria le-a interzis accesul

Nu carecumva să perturbe

Funcţionarea serviciilor municipale

 

Iar nisipul tot izvora

Şi dacă s-ar fi găsit cineva

Să tragă cu urechea

La ce se întâmpla pe acea stradă

Hăt după miezul nopţii

Ar fi auzit desluşit un vuiet surd

Ar fi auzit cum miriade de părticele de cuarţ

Îşi fac loc către suprafaţă

Scrâşnind, rozându-se una pe alta

Acest cor al forţei abrazive

În mişcare

Şlefuind şi fasonând blocurile de caldarâm

 

Până când, într-o zi

Mii de bule de granit, perfect sferice,

Au luat-o la vale

Şi huruitul lor a înfricoşat lumea

Şi nimeni nu a îndrăznit să le stea în cale

De teamă să nu fie strivit.

Partager cet article
22 juin 2016 3 22 /06 /juin /2016 12:49
lupii

Lupii! Îmi omoară lupii!

Chiar şi pe-acei din cuşcă

De o culoare albă, nefirească,

Cumpăraţi pe câteva sute de dolari

Căci din ceilalţi, înhăitaţi,

Suri, slabi şi flămânzi

Nu mai sunt demult

Blănile lor

Atârnă pe pereţii caselor

Din care duhneşte

A praf de puşcă

Din ce în ce mai multe case

Duhnesc a praf de puşcă

Pe străzile oraşelor

Duhneşte a praf de puşcă

Pe uliţile pustiite ale satelor

Duhneşte a praf de puşcă

Până şi prin păduri

Aceeaşi duhoare de pulbere

Fetidă

Iar lupii n-au ştiut

Că aici totul este otrăvit

Până şi mieii sacrificaţi de Paşte

Sunt otrăviţi

Lupii se tem doar de foc

Dar atunci când arde

Sau strigă unul : „Foc”!

E deja prea târziu

 

Imagine: „The Edge of Winter Wolves”, Laurie Justus Pace

Partager cet article
17 juin 2016 5 17 /06 /juin /2016 14:08
ultima

Stăteam faţă-n faţă

Face to face cum ar zice unul astăzi

El ştia. Eu ştiam.

Pereţii micului antreu ştiau

Aerul pe care îl respiram ştia

Şi tăceau

Scaunul de sub el răsufla uşurat

Valiza pe care m-am aşezat nu s-a deformat

Slăbise. Slăbisem.

Trebuia să-i spun ceva esenţial

Trebuia să-mi spună ceva esenţial

Trebuia să ne spunem ceva esenţial

Dar tăceam

Era un lucru pe care-l făceam bine împreună

El ar fi vrut să plângă

Eu aş fi vrut să plâng

Dar el nu vroia să facă să mă doară

Iar eu nu vroiam să fac să-l doară

Stăteam aşa, faţă-n faţă

Şi respiram aerul care ştia

Apoi m-am sculat de pe valiză

Eram prea greu

Mă dureau încheieturile

Respiram plumb

Aveam plumb în plămâni

Şi în mâini

Şi în ochi

Şi pe buze

Părul de pe cap mă trăgea la pământ

De-mi venea să mă-nchin în faţa lui

Un taxi mă aştepta la scară

El nu s-a ridicat

Era prea greu

Iar eu înăbuşeam cuvinte

Şi sugrumam lacrimi

Le apucam unul câte unul

Le apucam una câte una

Şi le sigilam în plumb.

Apoi l-am îmbrăţişat

Şi el m-a îmbrăţişat

Şi ne-am îmbrăţişat

Şi ne-am strâns în braţe

Şi nu am găsit nimic mai bun

Mai puţin potrivit să-i spun

Decât atât:

„La vară vom merge la peşte împreună”

Şi el a încuviinţat

A fost ultima noastră despărţire.

Partager cet article
31 mai 2016 2 31 /05 /mai /2016 01:32
Diyap Güler
Diyap Güler

8h00 : sună deșteptătorul

există așa un dispozitiv pentru trezire

funcționează

e timpul

pare-se că există și așa o convenție a oamenilor

e timpul să te trezești

să oprești și să fixezi

caleidoscopul obiectelor înconjurătoare

într-o poziție

convențională și ea

e timpul să te scoli în picioare

să te ții pe ambele picioare

să capeți verticalitate cum ar veni

cu picioarele pe pământ și

cu capul ținut drept

nu carecumva să-l scapi în nouri

de nu, riști să stea toate launloc

capul și picioarele

și nu-i a bine deloc.

apoi să te miști undeva

dar nu acest lucru este determinant

ci ordinea

să pășești cu dreptul

cât de mic pasul, dar să fie cu dreptul

chiar dacă te îndrepți spre locul

unde până și regele merge fără suită

că, mdeh, o vezică se cere vidată

și ăsta-i un semn bun

loc de reflecții

să-ți regăsești suita acea unică a ta

o suită a evenimentelor singurătății

nu ești rege

nu te va aștepta nimeni după ușă

și nici în continuare

așa dar, ce urmează?

cum ar fi să răspunzi și să te speli pe mâini

da, exact asta urmează

să te speli pe mâini

și pe față și pe dinți

un duș probabil mulți mai fac și un duș

adică se spală și pe corp

ca și cum să te speli doar pe mâini

nu te mai spală de nimic

nu scapi cu una cu două

mâna dreaptă n-o mai spală pe cea stângă

poate doar la televizor

iată deci ce urmează să faci

să pornești televizorul

dar nu ai așa ceva

probabil ai ratat ceva esențial în viață

dacă nu ai ce porni cu telecomanda

dacă nu ai ce comanda de la distanță

detașat

îți rămâne să le atingi pe toate

să pui mâna pe carne vie

de la asta și ți se trag toate

acum ar fi cazul să te îndrepți spre bucătărie

să pui de-o cafea

o cafea, what else?

dar nici din astea nu ai

mașinării în care savoarea e încapsulată

de către alții

calibrată și dozată

ziceam: de la asta ți se trag toate

pe toate trebuie să ți le faci cu mâna ta

nimeni nu mai ratează cafelele

în afară de tine.

nimeni nu mai bea cafele ratate

în afară de tine.

și acum n-ai încotro trebuie să ieși afară

să pui niște țoale pe tine și să ieși afară

să nu uiți să te încalți și să ieși afară

să nu uiți cheia acasă și să ieși afară

să nu uiți abonamentul pentru transport și să ieși afară

nu în șlapi, în ghete! și să ieși afară

să nu uiți portmoneul și să ieși afară

să nu uiți telefonul și să ieși afară

să nu uiți vre-un bec aprins sau ceva în priză și să ieși afară

să nu uiți să încui ușa după tine și să ieși afară

iar afară plouă

ai uitat umbrela

ca să vezi… afară mai și plouă…

Partager cet article
31 mars 2016 4 31 /03 /mars /2016 10:51
Şi această ţară centrifugă a mea

O ţară centrifugă

În care unica

Scăpare

E să te plasezi cât mai aproape de

Centru

Şi o luptă fratricidă

Pentru acel

Unic punct

În care forţa de expulzare

Este egala cu

Zero.

 

Îmi aduc aminte:

Când eram mic, mama

Avea o centrifugă electrică

În care încărca rufele

Proaspăt spălate şi acel

Monstru

Al mecanicii primitive

Începea a hurui de

Dârdâiau pereţii şi podelele

Blocului de beton

Enervând toţi vecinii

Iar printr-un orificiu

Se scurgea şi

Ultima vlagă

Care mai rămânea în ţesături

După ce erau

Stoarse

Cu mâna...

 

Deschideam apoi capacul

Şi desprindeam de pe pereţii

Impenetrabili

Ai cilindrului metalic hainele

Strivite

Încâlcite caraghios

O mânecă care iese pe gât

Alta băgată într-un crac sau

Prohab de pantalon

Scoteam şosete din buzunare

Şi căutam faţa

Lucrurilor întoarse pe dos...

 

Erau aproape uscate.

Dar boţite rău de parcă

Au fost rumegate cu milimetrul de un

Căpcăun

Extrem de atent la propria-i

Digestie...

 

Cam de atunci urăsc

Fierul de călcat

 

Şi această ţară centrifugă a mea

Căreia încă nu i s-a găsit butonul

STOP

De huruie undeva pe hartă

La turaţii maxime...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher