și când mergi la lucru, la pas, pe bulevard, parcă-i simți prezența, te uiți la configurația locului, încrengături de străzi, evaluezi liniile de tir aidoma baronului Haussmann

te gândești că undeva departe, într-un orășel ucrainean, de după colț ar fi putut să te urmărească un lunetist

și când intri în metro, te gândești că undeva departe, la Kiev, oamenii dorm cu săptămânile în stații

apoi ieși din subterană și te gândești că la Harkiv în orice clipă, oriunde, poate să cadă un obuz sau o rachetă

intri să cumperi un croasant și iți aduci aminte cum undeva departe, la Mariupol, rușii au aruncat un obuz peste oameni care stăteau în coadă după pâine

apoi aprinzi o țigară și te gândești din nou la lunestul căruia îi simți prezența… trebuie să înveți să fumezi în pumn… mai ales noaptea

și când intri în open space te gândești care ar fi cel mai sigur loc în caz de tir de artilerie, poate după stâlp ?

apoi te gândești cât de sigur e subsolul. oare la ce tip de bombe ar rezista parkingul?

şi când intri în supermarket te gândeşti ca si la Kremenciug a existat unul pâna a fi spulberat de o racheta X-22 cu tot cu cumparatori

și când faci o baie sau un duș te întrebi oare cum fac soldații de pe prima linie să se spele ? oare cum sunt chiturile alea americane de „duș uscat” ?...

și când iți faci un ceai te gândești că undeva departe, în Ucraina, oamenii topeau zăpadă, adunau apă de ploaie, de prin râuri sau bălți pentru a nu muri de sete…

și când cade noaptea te gândești din nou la lunetistul care ar putea lesne atinge o țintă din imobilul cela îndepărtat, cu ferestre largi și luminile aprinse…

și numai la morți nu te gândești… te uiți la mulțimea care-și cată de-ale zilei și preferi să nu gândești… dar cum ?...