Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
3 février 2020 1 03 /02 /février /2020 17:13
Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019

dragӑ Winston, am auzit cum ai trântit

uşa atunci când ai ieşit

afarӑ. a sӑrit tencuiala şi se lasӑ

praful peste noi,

astmatici. e greu sӑ fii

vecin cu case mari,

dragӑ Winston. nu cӑ m-aş plânge şi vreau sӑ te

asigur cӑ nu vei gӑsi în altӑ parte mai mult

respect pentru excentricitӑţile

vieţii tale private decât în aceste rânduri, dar

praful… bucӑţile de

tencuialӑ cӑzute din

turnul tӑu multisecular ne-au mai

strivit vo doi, dar cu

morţii noi suntem deprinşi deja: nu existӑ

înmormântӑri mai

frumoase ca la noi, Winston. am cizelat

arta trecerii în nefiinţӑ pânӑ la

carnavalesc! numai cӑ ӑştia

vii, câţi au mai

rӑmas, nu mai reuşesc sӑ şteargӑ

colbul care se aşterne peste

noi de fiecare datӑ când,

hârjonindu-vӑ, vӑ bateţi cu

pernele. ne sufocӑm, dragӑ Winston, şi dacӑ nu-ţi

cer prea mult, sӑ ne trimiţi compoziţia chimicӑ a

pulberii pe care-o inhalӑm: oare ce-o fi?

humӑ, microplastic, dust sau cenuşӑ

vulcanicӑ? sper sӑ nu-şi mai facӑ de cap

Eyjafjallajökull, cӑci tot noi ramânem

ţintuiţi la sol. trimiti-ne, dragӑ Winston, şi un

aspirator, cӑci nu mai dovedim cu cârpele...

umblӑm, dragӑ Winston, cu nişte

feţe care seamӑnӑ cu tabla de la

şcoalӑ, pe care elevul de servici a înşirat

creta cu zoaie în loc s-o şteargӑ…

Partager cet article
17 décembre 2019 2 17 /12 /décembre /2019 23:42
Pictură: Vasia Lozhkin

Pictură: Vasia Lozhkin

Aho-aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Și cuvântul mi-ascultați!

 

Stați puțin și ascultați,

Căci prin străchini tot călcați

Și de mergeți înainte

O să stați fără plăcinte,

Fără casă, fără masă,

Într-o iarnă nemiloasă!

Tot cu ger și cu troiene

Făr-nădragi și făr d’izmene...

 

Și de mergeți tot așa,

Veți rămâne făr-de șa,

Făr-de șa și făr-de iapă,

Făr-de glie, fără sapă,

Numa' buni de dus la groapă!

 

Ascultați măcar o dată,

Că o faceți iarăși lată!

Dați-vă lângă fereastră

Și-ascultați urarea noastră,

Dați-vă lângă perdele

Și-ascultați vorbele mele!

 

Mâine anul se-noieşte,

Iar pe noi ne ocolește.

Lumea-ncepe a ara,

Lumea-ncepe-a semăna,

Iară neamul nostru, lele,

Iarăși s-a umplut de jele,

Iară neamul nostru, bade,

Iarăși stă cum nu se cade,

 

Opriți totul, măi voinici,

Și pocniți roata din bici

Și strigați din răsputeri

Să-i trezim pe-acei boieri!

Și strigați odată tare

Să se-audă peste zare,

Să străbată și hotare:

 

Hăăăi! Hăi!

 

Acum, dacă v-ați trezit,

Ascultați ce am de zis:

Am venit la voi călare

Pe-o nuia și pe-o căldare

Să răsune cât mai tare

 

Aș veni pe cal călare,

L-au luat la „devamare”...

Aș veni c-un car cu boi,

I-au mâncat acei ciocoi

De-au ajuns în jilțuri moi

Și ne-acoperă cu zoi,

Cu limbă maldavneaskă

Și pravdă moscălească!

 

În loc de plugul năzdrăvan,

Moștenit de la Traian,

De la Traian Împăratul,

De când o rămas uratu,

Ne-am ales cu o „kalinkă”,

Cu o rublă și-o kapikă.

Mai pe scurt, cu o nimică!

 

Și de scârbă, măi flăcăi,

Mai sunați din zurgălăi și strigați odată

Hăăăi! Hăi!

 

S-a pornit mai an

Igariok și cu Ivan

Ca să lupte tare-avan

Cu un zmău de marțipan.

Zmăul tot ei l-au hălit,

Dar pe noi ne-au păcălit,

Pâinea toată de-o zăpsit

Și cu frații ne-o sfădit.

Tare noi ne-am speriat

Moara toată de le-am dat,

Iară biata cea de moară,

Când văzu atâtea cară,

Pline toate cu ocară,

Încărcate cu povară,

Puse-i coada pe spinare

Și plecă în lunca mare.

Lunca-i mare frunză n-are,

Lunca-i mică frunza-i pică...

Prin străini de-acum încolo

Coace moara pâine nouă:

Colacul cel mai frumos

Să le fie de folos

Celor cu pământ mănos...

 

Pentru oameni harnici, fraţi,

Ia strigaţi şi îndemnaţi

Hăăăi- hăi!

 

Sculați voi, voinici plugari,

Dați-vă lângă brăzdari

Să punem plugul să are

Cu 8 boi și 5 brăzdare!

Să facă brazda lată

Peste sârma cea ghimpată,

Peste hotarul ce ne desparte!

 

Să facem brazda adâncă

Că de nu, ei ne mănâncă,

Igarioci şi vlazi, ivani

Şi-încă câţiva alţi mârlani...

 

Și mai trageți 10 brazde

Pentru noi și pentru gazde!

Pentr-un neam cum nu e altul

Să-nteţim, flăcăi, uratul!

Îndemnați, flăcăi, din bici,

Din camale și tilinci

Că ne prinde noaptea aici

Ș-avem de trecut păduri,

Văile și munții suri

Ș-o dumbravă minunată

De Ștefan Vodă arată!

La urechi cu zurgălăi

Înc-o dată, măi flăcăi

 

Hăăăăăi- hăi!

 

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

Partager cet article
30 novembre 2019 6 30 /11 /novembre /2019 21:16
Casa noastră, România!

Visul despre casă. Nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât o casă. Casa noastră. Cu mamă și tată, cu frați și surori. Ei sunt cum sunt. Buni că pâinea caldă, răi la mânie, arțăgoși și zeflemitori…

Unul e cu limba mai lungă, altul sărac la vorbe și cu brânza-n șip. Celălalt dă și cămașa de pe el, iar când a sa se subție, dă și din a ta…

Cu obligații și nedreptăți. Cu unul care mereu încearcă să-ți pună-n cârcă partea lui de corvoadă și de trudă, cu un altul care mereu dă vina pe tine când se răstoarnă oala cu smântână… Dar cu ambii care sar la bătaie atunci când baistrucii de pe ulița vecină te dau jos de pe bicicletă!

Cu ciondăneli și hârâituri, cu gelozii și rivalități. Dar cu un cojocel pe care l-am purtat cu toții pe rând, cu sora mai mare care îi leagănă pe toți acei care vin din urmă. Cu bădia care veghează peste roiul de frați și surori mai dihai că cloșca peste pui. Badea care-ți dă la moacă dacă te uiți strâmb la el. Și căruia îi faci o pacoste la prima ocazie ca să te răzbuni. Îl spui la tătaia, de exemplu, că a umblat la punga cu tiutiun…

O casă din astea plină de nebunie, de gâlceavă și de sfadă. Dar și de o liniște infinită atunci când vuiește furtuna afară, iar tu stai cu badea cu nasul lipit de geam pândind fulgerile și numărând secundele până la tunet, ambii înfricoșați, dar încercând cu toată încăpățânarea să ne demonstrăm unul altuia că nu ne este teamă, iar la fiecare fulger ne infingem și mai tare unul în altul. O casă în care, atunci când e ger afară, se adună toți, care pe cuptor, care la gura focului, ascultând povești și așteptând să răstoarne mama măligă care se coace pe plită… O casă în care în dimineaţa de Paşti îl asteptăm pe tata de la biserică ca să ieşim de sub oghialuri şi să ne spălăm pe mâini în apă cu ouă roşii şi să gustăm din sfinţit înainte de a mânca de dimineaţă, poate unica masă de dimineaţă împreună din an...

Niciodată nu zici că ești fericit în asemenea case. Fiindcă fericirea este casa însăși, nu aflarea ta în casă. Iar atunci când ea dispare, când ești rupt și aruncat din ogradă, fugărit prin stepe și tundră, nu ai nevoie decât de un singur lucru : să fii acasă…

Cât de mult doare atunci când ți se spune că nu ai casă!

Partager cet article
6 novembre 2019 3 06 /11 /novembre /2019 07:00
Dragă Ma’a

dragă Ma'a, azi m-am hotărât să-ți scriu, căci am aflat că la voi a venit primăvara,

ce-ar fi să-ți trimit un mărțișor? aș vrea doar să te întreb dacă se poate...

știi, e o chestie așa, micuță, o împletitură din ațe roșii și albe,

un fel de amulet ancestral de pe la noi...

dar să nu-ți faci griji, nu face nimic: noi demult l-am dezinfectat de orice potență 

și deconectat de orice veleitate de a ne scoate din rutină,

l-am laicizat și aseptizat, reducându-l la inocență infantilă.

cine știe cum o fi pe la voi, care de facto mergeți cu capul

spre cealaltă extremitate a Universului?

prefer să întreb înainte de a comite v-o gafă interemisferică.

mă gândeam, dragă Ma’a, că ne completăm de minune:

media noastră aritmetică e un echilibru temperat perfect,

constant și fără variații în timp...

când la noi e iarnă la tine e vară, când la noi e vară la tine e iarnă.

mi-e dor de primăvară, Ma’a, demult nu vine nicio primăvară pe la noi...

reiese că a rămas împotmolită pe undeva pe la tine?

am putea să facem un mic schimb, să grăbim cumva procesul.

nimeni nu va observa nimic, Ma’a, te asigur!

nimeni nu mai privește afară în ziua de azi,

nimeni nu mai simte temperatura aerului cu epidermul,

toți stau cu ochii doar pe statistici, Ma’a,

toți urmăresc doar curbe și tendințe,

iar noi, dragă Ma’a, la acest capitol

suntem un etalon de constanță a echilibrului!

în rest, să știi că semănăm foarte mult:

mâncăm și noi kiwi din când în când,

e drept că la noi e doar un fruct, dar nici al tău nu zboară!

avem și noi o luptă corp la corp, o numim trântă,

un fel de grămadă ca la rugby, doar că e unu la unu,

avem și noi un dans al bărbaților războinici, călușarii,

în timpul căruia se și strigă, poate nu la fel de groaznic și patetic

că în Kapa o Pango condus de Tana Umaga, dar nici ale voastre

toate haka nu se termină cu o decapitare!...

îți dai seama, dragă Ma’a, cum stăm noi așa,

cu tălpile picioarelor unul spre altul

ținând între ele întreg Pământul în echilibru perfect?!

Dragă Ma’a
Partager cet article
16 octobre 2019 3 16 /10 /octobre /2019 17:22
Dragӑ Jorge

Dragӑ Jorge, imaginarul meu frigorifiat te-a botezat anume aşa,

şi te-a întrupat pe undeva pe strӑzile obosite de nӑduful ecuatorial

ale unui orӑşel cu nume de sfânt catolic de import

în rӑzboi permanent cu jungla avarӑ,

cu liane cât braţul sugrumând orice abandon sau uitare

şi papagali coloraţi ce spintecӑ aerul mustind de umiditate,

ţipând la lume, îngroziţi de arhitectura colonialӑ,

cu maimuţe ce urlӑ excitate la vӑzul unui fruct mai zemos

sau a unui mascul cu blana mai înfoiatӑ,

dar indiferente la posterioarele dezgolite

înzorzonate cu paiete de celofanӑ şi pene din plastic,

cӑrnuri peste care curg şiroaie de sudoare

tremurând frenetic în ritm de salsa

şi raspândind feromoni pentru a îndepӑrta fiarele nopţii…

îţi scriu, dragӑ Jorge, cӑci la noi a venit din nou toamna,

o toamnӑ cu frig, cu vânt, cu ploaie,

şi mintea mi te-a trimis direct acolo, unde nu existӑ anotimpuri,

unde ploile se contopesc în veacuri de singuratate,

spӑlând pânӑ şi urmele celor care pleacӑ...

la noi ploile nu spalӑ nimic, dragӑ Jorge,

la noi ploile sunt aşteptate ca o manӑ cereascӑ,

chiar şi toamna, chiar şi atunci când e frig şi bate vâtul...

la noi nu-i ca la Manaus, oraşul luxului efemer, crescut pe sevӑ de hevea,

lemnul de „ca-hu-chu” care a plâns cu aur peste Amazonia...

la noi, dragӑ Jorge, plouӑ pentru grâu şi pentru ovӑz,

grâu pentru oameni şi ovӑz pentru cai,

şi ne bucurӑm îngheţând cu frica-n sân:

sӑ nu fie puţinӑ, sӑ nu ni le ia acei cu nӑlogul,

sӑ avem ce da la prunci, sӑ avam cu ce hrӑni caii

cu care la primӑvarӑ vom ieşi la arat ca sӑ semӑnӑm

pâine pentru oameni şi ovӑz pentru cai.

dar uite acum, dragӑ Jorge, e toamnӑ şi plouӑ

şi vreau sӑ te rog, cӑ tot nu mai ai ce face cu zeama de „ca-hu-chu”

de când cu cauciucul de sintezӑ,

sӑ ne trimiţi şi nouӑ puţin latex de la Manaus

sӑ ne impermeabilizӑm hainele şi fricile îngheţate.

Partager cet article
8 octobre 2019 2 08 /10 /octobre /2019 12:16
Dragă Ahmadu

dragă Ahmadu, îţi scriu astăzi fiindcă

mi-a zis Birahima că l-ai cunoaşte pe Yakuba,

iar acela, dacă e să-l credem pe colonelul Papa,

ar avea câte ceva care m-ar interesa enorm!

şi poate nu doar pe mine, ci persoane

de cel mai înalt rang din gang.

să nu crezi că te-aş deranja, dar ale noastre amulete

s-au cam uzat... ori nu mai funcţionează ca altădată.

ceva s-a stricat în relaţia noastră cu lumile paralele, secrete,

până şi ezotericul s-a întors cu spatele spre noi

şi ne-a lăsat faţă-n faţă cu realitatea, goluţi-goi,

să ne descurcăm cu ale noastre nevoi

în cel mai banal mod ştiinţifico-materialist, indecent de ateu,

geaba îi invocăm pe spiritus sancti şi tatăl, şi fiul, îi numim Dumnezeu,

înălţăm catedrale care se văd de pe Lună,

contribuim subsţantial la PIB-ul Muntelui Athos

şi multiplicăm postere cu şamani bărboşi cu mitre bulbucate...

probabil sunt contrafăcuţi şi aceştia cu turma,

ori au emigrat şi duhurile odată cu materialiştii savanţi fugind de Thanatos?...

aşa că, dragă Ahmadu, spune-i lui Yakuba

că e mare nevoie de el pe-aici,

de gri-gri-urile lui aducătoare de... de orice, cât de mici.

să-i mai spui, dragă Ahmadu, că la noi greieraşul e în mare cinste:

cântăm şi jucăm de sare şi cămaşa de pe noi

cântăm şi jucăm de pierdem şi nădragii, din zori până-n zori!

iar de alegeri să nu-i fie frică, la alegeri putem să ne ducem oricum:

în cămaşă cu mâneci lungi, dar şi scurte,

în funcţie de meteo, nu de ce zice Charles Taylor la curte.

să-i spui, Ahmadu, că la noi e fără consecinţe

să nu se teamă, să nu-i fie frică!

la noi capul plecat nu-l taie sabia şi nici securea,

de alfel, noi la alegeri nici nu prea ne ducem,

ne rugăm cu ardoare şi ne facem la tot cruce...

să fie ploaie, să fie pâine, să fie bine...

asa că vino, Yakuba, vino!

ne-am ruga şi la dracu, dacă ne-ar duce capul!

Partager cet article
11 septembre 2019 3 11 /09 /septembre /2019 10:05
Dragӑ Yukio

dragӑ Yukio, îţi scriu astӑzi pentru a-ţi cere un sfat,

o opinie de expert. cum e sӑ spui corect : hara-kiri sau seppuku ?

cineva mi-a zis cӑ ar exista o diferenţӑ de registru de limbaj...

apoi acel cineva m-a nӑucit cu o listӑ întreagӑ de suicide ritualice:

inseki jisatsu – gyokusaï – seppuku – jumonji-giri – shinjū – kobara – robuka – funshi – oibara – jigai…

ce dezmӑţ morbid pentur o ţarӑ cu tocmai 127 milioane de oameni!

alegere pentru toate gusturile şi situaţii ale vieţii:

boshi shinjū : atunci când se sinucid mama şi copiii

robuka : sinucidere pentru binele familiei

goï shinjū : atunci când copiii sunt de acord sӑ participe la sinuciderea familialӑ

muri shinjū : atunci când nu-s…

îţi scriu, dragӑ Yukio, cӑci îmi stӑ în faţӑ un tabel statistic

cu o piramidӑ demograficӑ stând într-o rânӑ

gata sӑ se rӑstoarne şi cifre absolute

identice cu anul 1915...

cam pe atunci îşi fӑcea seppuku generalul Nogi Maresuke,

la moartea împӑratului sӑu, care, cu doar câţiva ani mai devreme,

îi interzicea sӑ se taie din cauza cӑ au murit prea mulţi,

mult prea mulţi, credea generalul, în rӑzboiul cu Rusia...

mӑ uit, dragӑ Yukio, la cuţitele tocite de pe masa mea de bucӑtӑrie

şi înţeleg cӑ nu prea predispun spre a fi utilizate în scopuri nobile...

probabil deficitul de lame fine influenţeazӑ direct demografia.

probabil atunci când îşi varsӑ maţele câţiva generali,

mor cu câteva milioane mai puţin...

cicӑ la origini îşi fӑceau seppuku acei care refuzau sӑ execute ordine imorale.

oare de ce nu şi-a fӑcut seppuku, ori mӑcar hara-kiri, Vasili Mihailovici Blohin,

acel care a împuşcat cu mâna lui peste 20.000 de persoane?...

oare de ce nu şi-a fӑcut un jumonji-giri Josef Mengele,

„îngerul morţii” de la Auschwitz?...

m-am cam pierdut, dragӑ Yukio, printre atâţia morţi

şi nu mӑ descurc deloc cu atâtea definiţii savante:

Shoah, Holocaust, Teroare rosie, Holodomor, Foamete, Colectivizare, Genocid...

adiţionare impersonalӑ de milioane...

voiam sӑ te rog, dragӑ Yukio, sӑ ne trimiţi,

dacӑ gӑseşti pe undeva, vre-un manual de seppuku,

cӑci avem grave probleme la capitolul demografie...

Partager cet article
31 juillet 2019 3 31 /07 /juillet /2019 01:42
Dragă Charles

Bonjour, Charles! Dar să-ți zic de ce ești „Charles” astăzi:

Mi-am adus aminte de neînfricatul ăla din cărțile copilăriei noastre,

De d’Artagnan. Și mi-am dat seama că nu-i cunoșteam numele deplin.

Iată-l: Charles de Batz de Castelmore, dit d'Artagnan!

Un nume ca un poem revărsat peste harta Gasconiei.

Citeam, dragă Charles, romanele lui Dumas

Și dacă s-ar fi pomenit pe atunci 

Vre-un gardian de-al lui Richelieu pe-alături

Negreșit l-aș fi străpuns cu acea „spadă”

De lemn: două scânduri (mai pui două și-l bați pe gardian între ele),

Una lungă, ascuțită la un capăt, și alta - scurtă,

Care trebuia să fie și garda spadei,

Bătute neapărat cu două cuie,

Căci cu unul nu ieșea decât o morișcă...

Arme de temut, nu flori de busuioc, 

Ne și luam la duelat cu alți muschetari de alde noi:

În șorturi, cu genunchii zdreliţi,

Cărora le țâșneau ușor lacrimi de la o tușă mai bine aplicată

Și se transformau în mucoși mămoși...

Totul era să nu te prindă mamă-sa, dragă Charles,

Alea nu-ți erau Anne d’Autriche sau Milady de Winter

Ci walkirii dezlănțuite, iar noi ne jucam de-a muschetarii, Charles,

Nu ne interesau miturile runice, depășite istoricește (oficial)…

Bine, și ale noastre mame mai cădeau în mit uneori...

Dar totul n-a fost decât o mistificare, dragă Charles,

Am combătut eroi de romane romantice,

Ne-am identificat cu personaje sclipitor de inventate,

În realitate, totul a fost pe dos, dragă Charles...

D’Artagnan e de fapt un nume de împrumut, de la maică-sa,

Ca să dea mai bine, mai nobil, pentru carieră...

Iar Batz nici nu-i măcar în Gasconia... o insulă în Bretania...

Adevăratul d’Artagnan nici măcar nu se dușmănea cu cardinalii:

Era protejatul lui Mazarin și fidelul său slujitor,

Iar Richelieu nu era chiar un netrebnic, ci doctor la Sorbona, cum n-ai da...

Iar mai deunăzi, dragă Charles, am apucat de celălalt capăt spada de lemn a copilăriei

Și m-am văzut ca un prelat cu crucea în vânt pogorând legi peste robii lui Dumas

Partager cet article
19 juillet 2019 5 19 /07 /juillet /2019 21:23
Dragӑ Andrea

Ciao, Andrea! Ah, cât de mult mi-aş dori sӑ ţi-o spun în faţӑ,

Zâmbind ca Roberto Benigni, cu soarele prins în ochiul stâng

Și neapӑrat cu un gest larg de salut al braţului drept,

Lejer şi dezinvolt, cum ai arunca un sâmbure de mӑslin

Peste ogorul atotroditor al ţӑrii!

Știi, cândva demult, am avut o gagicӑ pe care o chema Andrea...

Era frumoasӑ – foc! Când trecea pe stradӑ

Mӑ frigea mai ceva ca lava clocotindӑ a vulcanului Etna…

Dragӑ Andrea, uitam sӑ-ţi spun cӑ la noi Andrea e nume de fatӑ.

Dar sӑ nu facem caz din acest caz lipsit de semnificaţii,

Sunt doar curios sӑ aflu, dragӑ Andrea,

O curiozitate strict ştiinţificӑ, de poet ars, nimic mai obraznic,

Când anume s-a produs acest transfer de gen,

Cӑci, precum zic cronicile, „de la Râm ne tragem” şi noi.

S-au întors vremurile, dragӑ Andrea, şi ne trage Râmul înapoi...

De ce dovadӑ istoricӑ ar mai fi nevoie ?

Iatӑ, mi-a tras-o şi pe draga mea Andrea…

Mi s-a transmis cӑ tare mai visa la o pereche de ciuboţele moi

Și a plecat în ţara care stӑ ca o ciuboţicӑ pe harta Europei.

Ma întreb cu cine şi-o fi tras-o azi Andrea?..

Mi-ar place sӑ vӑ ştiu împreunӑ: Andrea & Andrea!

Și ce nostim ar fi la starea civilӑ dacӑ chiar v-aţi lua de soţi:

”Andrea, vrei s-o iei de soţie pe Andrea?

Și tu, Andrea, vrei sӑ-l iei de soţ pe Andrea?”...

Aş mai vrea sӑ te rog ceva, dragӑ Andrea,

Dacӑ poate cumva, dacӑ poate ţi-ar fi rӑmas vreo pereche,

Poate din alea care nu i-au plӑcut Andreei,

Nu neaparat din cele mai scumpe,

Dar sӑ scrie clar „Made in Italia” pe ele...

Aş vrea sӑ mӑ-nsor, dragӑ Andrea,

Am cunoscut o fatӑ de treabӑ:

Frumuseţea ei curge lin şi rӑcoritor ca Tibrul.

Dar mi-e frica, dragӑ Andrea...

Și dacӑ viseazӑ şi ea

La o pereche de ciuboţele moi, ce mӑ fac?

Mӑ tem sӑ nu se tragӑ şi ea spre origini...

Partager cet article
10 juillet 2019 3 10 /07 /juillet /2019 23:37
Dragă Mithun

Dragă Mithun, permite-mi să te numesc

Astfel astăzi. De altfel, sper mult ca acest răvaş al meu

Să te găsească cântând și dansând la fel de dezinvolt

Precum o făcea Chakraborty pe timpuri.

N-o lua în nume de rău, căci acel actor indian a mutilat

Suficiente inimi atunci când cădeau cărămizi din zid,

Iar prin breșele deschise au năvălit cele mai

Lichide și volatile produse ale boliwoodului și holywoodului

Cu toți bruce-lee-ii, rambo-ii și chuck noriş-ii launloc.

Nu știu cum era pe la voi, dar pe aici nec plus ultra se considera

Să fumezi țigări Brooklyn, cu o cutie de Heineken în mână,

Din care să tragi din când în când câte o dușcă.

Nu știu cum se face, dragă Mithun, dar din acele vremuri

Nu au rămas decât ambalajele...

Se zice că pe la ei în afară de junk mai există și chestii faine

(Unii afirmă că ar fi chiar mai multe decât junk).

Nu știu, dragă Mithun, încă nu s-a întors nimeni să-mi descrie

Cum e pe lumea cealaltă...

Conform statisticelor, și la ei se bea Heineken din cutie,

Dar la ei mai e ceva pe lângă asta din care noi n-am gustat încă...

Căutam și noi senzații noi, ne aruncam în vise ca într-o piscină gonflabilă,

De îndată ce vedeam un ambalaj mai colorat

Îl adoptam ca pe un câine fără stăpân...

Mai bine adoptam câini și mâțe, dragă Mithun,

Mai bine ne luam de frați și adoptam vaci bune de lapte, dragă Mithun,

Poate ne arătai și nouă cum e să venerezi o vacă și nu un ambalaj de cipsuri

Nu s-a ales nimic din visurile noastre, dragă Mithun,

Dar, iată, ambalajele au rămas:

S-au adunat, le-a luat vântul și le-a semănat peste ciornoziomul nostru

Gras și mănos. Iar pământul, ce știe el? Rodește...

Semeni vânt – culegi furtună...

Noi am uitat ce am semănat, Mithun, înțelegi?

Nici nu mai știm cum se face, la o adică...

Stăm la o margine de ogor cu brațele încrucișate

Și privim, încruntați și neputincioşi,

Cum încolțește celofanul și staniolul...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher