Пасу беззубых словечек полк И, конечно, на них женюсь. А я ввязался в бой...Ю. Шевчук
Cum măsori Dumneata, Stimate Cititor, timpul? Nu, nu fac referinţă la sistemul metric, ci la metronomul individual, acela care ne bate zilele, săptămînile, anii... Din ce este compus timpul Dumitale? Care ne sunt jaloanele existenţei?
Salvatorul week-end după săptămîna de lucru? Următorul epizod al serialului televizat? Etapa următoare din campionatul de fotbal? Cartea pe care ai citit-o?
Suta de euro trimisă de mama/tata plecaţi în iobăgie prin străini? Notele de plată pentru comunale aşteptate cu mare frică în fiecare lună? Următoarea scumpire a gazului, cărnii, şi a „pune-şi-singur-ce doreşti-căci-nu-dai-greş”?...
Sunetul de telefon de la fată/băiat plecat undeva departe şi care, cine ştie cum o duce acolo? Scîrţîitul de poartă sau huruitul de maşină mică (sau mare pentru unii) atunci cînd vine cu nepoţii pentru o zi-două? Iernile lungi? Verile scurte?
Noua colecţie de la Calvin Klein? Noul I-phone, I-pad, I-„dracu-mai-ştie-ce”?
O perioadă electorală? O demisie de guvern? O investitură de ministru? Un discurs politic?
Un zîmbet de prunc? O notă bună adusă de micul şcoler? O floare de la un cavaler?
Un nou statut pe Facebook, Odnoklassniki sau mai ştiu eu ce alt Tweeter?...
---------------------------------------
Punctul din.FR numără timpul în... postări pe blog, căci asta-i este şi menirea. Au fost 54 în 365 de zile. Cam o dată pe săptămînă... Mult? Puţin? Dumnezeu şi Internetul ştie... şi acei 3156 de vizitatori care au citit părerile, poveştile, aiurelile mele. De 7943 ori. Aşa spune adminul. El ştie. Eu unul nu mai ştiu.
Am lansat aventura acum exact un an. Ziceam că a fost o necesitate fiziologică. Credeam că ştiu „de ce” şi speram ca „electroşocul salvator să nu devină scaun electric”... Scaun electric nu a devenit, dar se pare că am pierdut Nordul... Mă întreb dacă nu a fost vanitate pură şi sterilă... Astăzi număr bobocii... şi decid: „To be or not to be?”. Mai citesc odată ce am scris mai sus despre timp... Il ascult pe Mr. Freeman... şi zic: TO BE! Aventura continuă! Cu aceeaşi „stîngăcia stilistică, gramaticală, lexicală, semantică” pentru care îmi cer mii de scuze...
Caut Nordul. Ca să ştiu unde-i şi ce-i cu Sudul, Estul şi Vestul . În rest: Qui m’aiment me suivent! Nu, nici chiar aşa. Cred că Qui aiment - me lisent e mai mult decît suficient.
„Ah, aceste tribune… În Occident s-au scris tone de glose pentru a explica societatea în care noi trăim, ierarhia ei, aservirea mentală la care este supusă populaţia… Dar ei nu au înteles nimic ! Pe cînd aici e destul doar să deschizi ochii. Aparatchik-ul cel mai mahăr, uite-l se vede de-aici , în centrul tribunei, cu o pălărie neagră şi faţă plată ca o turtă. În jurul lui, respectînd minuţios preeminenţele, stau zbirii săi, cu cît sînt mai departe de el, cu atît sînt mai puţin importanţi. Logic. Modelul suprem rămîne a fi tribuna oficiala de pe Piaţa Roşie. Cîţiva militari pentru ca poporul să ştie care este puterea pe care se bazează Partidul. Şi cel mai interesant : aceste grile care împart tribuna în sectoare. În acel din dreapta se află şefii de întreprinderi, administraţia portului fluvial, cîţiva sindicalişti înalt plasaţi şi, ca să nu-i uităm pe proletari, trei sau patru fruntaşi ai muncii. Pe scurt, crema forţelor producatoare.
„Un scenariu de science-fiction. Mîine acest regim viermănos se prăbuşeşte, noi ne pomenim în paradisul capitalist şi pe aceste scări se ridică miliardari, staruri de cinema, politicieni bronzaţi... Şi în ţarcul intelectualilor, Jean-Paul Sartre, spre exemplu. Nu, el a murit, în fine, vor găsi ei pe cineva. Şi ştiti ce este cel mai ilar? Mulţimea va defila de parcă nu s-a întimplat nimic. Fiindcă puţin îi pasă de cine este în tribune, important e să fie pline. Iată ce dă un sens vieţii furnicarului nostru uman. Da, în locul statuei lui Lenin va trebui să găsim un play-boy în smoking. Se va face într-o zi. Şi în defileu vom regăsi din nou aceste trei categorii: somnambuli placizi foarte majoritari, cei ce fac mişto şi cîţiva rebeli marginali...”
