Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
30 janvier 2013 3 30 /01 /janvier /2013 02:10

Y. şi-a recitit încă o dată mesajul. Ştia că este surmenat şi că ar putea să-i scape greşeli, or şeful său, un pedant care, neavînd alte calităţi decît maniele formelor şi prezenţa 24 din 24 online, putea să-i trimită raportul înapoi chiar în această noapte din cauza unei vocale sau consoane rătăcite de oboseală. Reuniunea cu clienţii însă avea să aibă loc chiar în dimineaţa următoare şi nu putea să-şi permită ca prezentarea să nu fie validată... Deci, a recitit. Parcă nu-i scăpase nimic. A făcut un click pe "Send".


Y. a închis unul după altul zecile de fişiere ce demult nu mai încăpeau în bara de meniu a PC-ului, călărindu-se unul pe altul, la fel ca şi cifrele şi curbele graficelor din capul lui, avînd grijă să le salveze pe toate. Şi-a deschis profilul de pe Facebook... O mulţime de notificări, dar nimic urgent, ca întotdeauna pe Facebook. Putea răspunde "friends"-ilor odată ajuns acasă. Şi-a închis sesiunea de lucru.


Nu mai era nimeni în open-space. Îi revenea să verifice dacă erau bine închise acele 25 de geamuri, să stingă luminile şi să deconecteze maşina de cafea...


Y. a coborît de la etajul 6 la parter în ascensorul care anunţa cu o voce femeiască libidinoasă fiecare acţiune a maşinăriei... "Attention à la ferméture des portes", "Rez-de-chaussée", "Attention à l'ouverture des portes". În hall-ul vid această voce suna lugubru... De parcă te-ai apuca să faci dragoste într-un cavou cu vre-o zgripturoaică mîncătoare de suflete şi cugete...


Y. a ieşit în stradă. Şi-a pus căştile şi a lansat ultimul album descărcat astăzi în i-Phonul său pe care l-a ascuns, ca de obicei, în buzunarul stîng, în dreptul inimii, deşi auzise de undeva că undele ar putea perturba ritmul pompei biologice. A pornit spre staţia de Metro. Avea exact 33 de minute de făcut pînă acasă...


Mintea îi era deconectată, privirile ţintuite în asfalt şi limitate la executarea setului minimal de navigare: să nu i se-mpiedice picioarele şi să nu calce carecumva vreun rahat de cîine... Low energy, Low profile...


Dar la un moment dat cîţiva neuroni au scînteiat aiurea. Şi au pornit o hărmălaie inexplicabilă... Warning! O ruptură de proces. Treptat raţiunea a conectat unul după altul cluster-ele necesare. Scanarea şi auditul mediului...


Pe un perete, printre altele destul de urîcios şi cu tencuiala jerpelită, cineva a scris: "Regarde le ciel..." => Executare. Done.

Photo0127.jpg

............................


Cerul? Cum să-l priveşti, dacă la Paris noaptea nu are cer? Chiar să nu răzbată nicio stea pînă la hăţişurile astea din beton şi lumină? Cîndva el văzuse cer cu stele, cu miriade de stele… Cîndva taică-său îi arăta Calea Lactee, aleas Calea Robilor... Cînd? Cît timp să fi trecut? 13 ani! O nelinişte cu care nu era obişnuit se ampara de întreaga sa făptură... El nu cunoştea decît stresul de a nu fi respectat deadline-ul sau de a nu fi atins obiectivele... Dar nu se aştepta să fie buleversat de imposibilitatea de a privi cerul... Nu se aştepta să compătimească lumina neputincioasă a stelelor…


A dormit destul de rău noaptea. Visase ceva, ceea ce nu i se întîmplase demult. De fapt, nici acum nu-şi amintea cu exactitate ce visase, dar era sigur că a vazut un vis şi că acesta nu era din cele mai plăcute… Era enervat, căci se trezise cu 15 min. mai tîrziu ca de obicei. Asta însemna că trebuia să renunţe la micul dejun şi la sesiunea Facebook de dimineaţă. S-a îmbrăcat şi a ieşit grăbit. În drum urma să-şi cumpere ceva de-ale gurii. De obicei opta pentru un pain aux raisins, dar în această dimineaţă, după o clipă infimă de ezitare şi-a cumpărat un beignet au chocolat.

 

Urma acelaşi itinerar. Din nou : „Regarde le ciel...”.


...........................


Y. s-a oprit timp de cîteva clipe. A scos telefonul din buzunar. A făcut o poză. Cîţiva trecători au privit uimiţi la el, apoi la tagg-ul de pe perete, apoi au privit cerul.

regarde-le-ciel.jpg


Y. a ridicat ochii. RAS: plumb cenuşiu parizian în loc de cer. În timp ce se refocusa asupra traseului cotidian privirea i-a lunecat peste două frunze încăpăţînate, care încă mai rezistau iernii pe unul din acei 6 copaci de pe trotuar.


Reuniunea a decurs foarte bine. Şeful a tot cotcodăcit şi s-a umflat în pene ca un curcan, dar pe final Clientul a ţinut să-l invite pe Y. în Germania pentru a le vizita uzina, omiţînd semnificativ să-l invite şi pe păsăroi. Şeful a fost nevoit să-l felicite pe Y. pentru eforturile depuse. Y. se gîndi că astăzi va putea ieşi la timp din birou.


............................


Regarde le ciel îi ridica privirile de două ori pe zi. A început să deosebească nuanţe de gri... Era plin de viaţă cerul Parisului! Părţi de gri care se luau la întrecere, strat după strat, dar care păstrau continuitatea plumburie cu o acurateţe de invidiat...


Y. a întîrziat de 2 ori la birou în acea săptămînă.


...........................


Minune! Peste 4 zile de la apariţia Tagg-ului, cerul Parisului a încumetat, oarecum ruşinos, să mai apară şi în varianta lui azurie lăsînd pentru cîteva ore razele soarelui să cerceteze minuţios asfaltul străzilor. Y. jubila. Era plin de o bucurie neînţeleasă deşi avuse o discuţie din cele mai neplăcute cu curcanul de şef...


Y. îşi începea acum dimineţile cu un nou ritual. Se scula din pat şi timp de cîteva clipe privea bucăţica de cer a Parisului ce se vedea din geamul micului său studio. Cînd ajungea în dreptul inscripţiei zîmbea maliţios complicelui de pe perete... Oui, il regardait le ciel maintenant!


........................


Într-o zi însă Regarde le ciel dispăruse. Peretele era proaspăt vopsit...

Photo0145.jpg



Y. a scos i-Phonul din buzunarul din dreptul inimii, a compus un număr:


- Alo? Mamă?

- Tu eşti? S-a-ntîmplat ceva? Eşti sănătos?

- Da, mamă, sunt bine. Te sun să văd ce mai faci. Cam demultişor n-am mai vorbit...

- Apu, ce să fac? Iaca, privesc televizorul... Eu sînt sănătoasă, să nu-ţi faci griji.

- Mamă, ştii undiţa ceea de bambus pe care am făcut-o cu tata? Mai ţii minte pe unde este?

- Apu, unde aţi lăsat-o acolo-i, că nu a umblat nimeni la ea...

- Mamă, cînd vin la vară, neapărat trebuie s-o găsesc, auzi? Să m-ajuti s-o găsesc, bine?

- Am s-o căutam, dragu mamei. Este ea: eu păstrez totul...


.........................


După serviciu Y. a dat o raită pe la un supermarket specializat şi a cumpărat un spray cu vopsea albastră. A mers la o cafenea din cartier şi a stat pînă dupa miezul nopţii pînă cînd l-au dat chelnerii afară. Y. s-a îndreptat spre peretele proaspăt vopsit şi cu un gest sigur a scris:


„Regarde le ciel...”

Partager cet article
12 janvier 2013 6 12 /01 /janvier /2013 15:49

anul a început deja, dar a început cum a început, i-am dat cep şi zoaiele put, a început adică pe dos, adică pe de-a'ndoaselea, adică mai descoperim şi noi cîte se fac în dosul nostru şi pe dosul nostru, mai disco-pierim şi noi cîte un mort ce creşte pe spinarea noastră, cum ar ieşi, cum ar fi să-i duci în cîrcă, cu alte cuvinte, căci cică ieri a fost ziua cuvîntului la nivel internaţional… de s-ar găsi cîte unul să pună un cuvînt şi pentru noi, acolo, la nivelul cela internaţional al lor despre nivelul ista naţional al nostru, dar să-l pună unde trebuie, auzi mă, internaţionalule, lu-la-lu-le! şi nu iarăşi nouă în cîrcă sau pe urechi, după cum ne este şi ne-a fost obişnuinţa… a se citi „am fost/suntem obişnuiţi cu” şi nicidecum „(am) obişnuit(m) să”... (din complemente, în aceste sintagme şi paradigme noi mai mult am obişnuit cu bişniţa) şi uite că am ajuns a ne întreba cum de-i mai putem duce... şi uite că ne dăm seama că nu mai putem duce multe în / pe la spate, pe dos şi... ne ducem... ne ducem cu toţii, care cu pluta, care cu "marşrutca", care cu low-cost-ul, care cu trenul, maşina aia mică, uitînd că ne ducem cu toţii, oricum şi ineluctabil…  numai cu vaporul şi cu business class nu ne ducem…. cu vaporul chiar am încercat, dar nu-ş’de ce a naufragiat… dar cu business class la sigur nu ne ducem : acei cu business class, de fapt, nu se duc niciodată, acei cu business class sunt cu rămasul… aşa-i de mai demult prin locurile astea apucat: business class cu „rămîi acasă”, restul – cu „marş afară”, cu dusul… de la selsovet în sus, toţi s-au dus, sau dus, sau dus… numai selsovetu a rămas... şi acela fără lumină şi fără gaz... trase direct în ograda primarului...


a rămîne este un privilegiu... adică atunci cînd rămîi nu-ţi rămîne decît a privi cum ei umblă cu legiul, cum şi-l aştern, acest legiu, sub ei, chit că e o greşeală de gen la mijloc... da, da! anume aşa : greşeală de gen… nu , nu! nu este o dramă, ci o inocentă fabulă cinegetică, un fel cine-ma... mamă - mamă! cine-i cu fabula şi cine cu drama?  Lupus in fabula care homo hominis est... adică tot ei decid cine e homo şi cine e lupus... şi, de îndată ce decid, deschid sezonul de vînătoare, căci nu de alta, dar prea se-nmulţesc lighioaiele, prea mulţi lupi la m² şi atunci trebuie de tras în ei... în oi şi miei, şi în mişei, un fel de мишень la ei... da, trebuie de tras şi ne lăsăm traşi în noi, traşi în ţeapă (exact cu aceleaşi ţepe cu care tragem şi noi atunci cînd distribuţia ne distribuie rolul de lupus), tîrîţi în noroi, în glodul de iarnă, în mocirla asta albă si imaculată de nepătruns, cînd nici măcar morţii nu pot răzbate pînă la casele lor, sau casele cui îi are (să ştiţi că cineva aici îi are pînă şi pe cei morţi)... nici măcar acei din Italia, căci ei nu sunt din categoria business class, oricît de departe nu s-ar duce, oricît de scump nu s-ar vinde... „Moldova piu, basta!!!”, ţipa norocosul acela întroienit în camera de luat vederi a unei televiziuni, căci sunt şi din acestea pe aici care cam cu asta şi se ocupă: cu luatul vederilor: nu cumva să se vadă ceva, nu cumva să se audă ceva... căci la noi sunt şi camere de luat auzul, şi camere de luat spusul... suntem bogaţi în camere de tot felul... întrebaţi de acei care nu au mai văzut nimic, nu au mai auzit nimic şi nu au mai spus nimic nici acum, nici ieri şi, Doamne fereşte! să spună ceva mîine... nu de alta, dar nimereşti în cameră şi atunci pot să-ţi ia şi zilele...

CIMG2242

 


-          - Cum e de trăit astăzi?

-          - Mde... greu...

-          - Dar mai ieri cum a fost?

-          - Ca pe vremuri...

-          - Dar pe vremuri cum a fost?

-          - Ca astăzi...

-          - Dar oare nu trăim mai bine astăzi?

-          - Trăim...

-          - Mai bine decît cînd?

-          - Decît cum a fost pe vremuri...

-          - Dar cum au fost atunci vremurile?

-          - Era... era o zi frumoasă, cu soare... ca astăzi.

Partager cet article
31 décembre 2012 1 31 /12 /décembre /2012 12:06

                                                            „Serafime, din ce-i făcută lumea?” „Din oameni, zic eu, mamă.” „Nu, zice mama, din dragoste-i zidită, fiule.”

Vasile Vasilache, „Povestea cu cocoşul roşu”

 

Dragii mei, anul 2012 se scurge nemilos (sau milos, totuşi?). La ora cînd scriu aceste rînduri nu au mai rămas decît cîteva… ore şi-apoi gata ! nu va mai fi ! am să-l închidem cu un « poc ! fsssssss ! atent, mă, că e covorul de la mama !» provocat de debordarea de licoare spumoasă de la miezul nopţii.

iarna_roma.jpgMîine dimineaţa (ori spre seară) vă veţi trezi cu un cap greu de mahmureală şi veţi face: „Uauuu, e 2013 deja!” Poimîine veţi comite şi prima greşeală, tapînd din inerţie „2012” pentru a-l bifa imediat, apăsînd nervos pe tasta aia din colţul drept de sus cu o săgeată mare îndreptată spre stînga ce vă va indica acum/atunci că acel an a existat totuşi, indiferent dacă v-a plăcut ori nu.

Pentru moment, însă, anul (2012 adică) îşi scurge ultimile picături din alambicul său unde au fermentat patimi şi doruri de 366 de ori mestecate şi răsturnate (cu o manipulare mai mult decît în 2011 sau 2013!). Probabil nu sunt cele mai „tari” picături, dar fără ele nu se poate. Oricum, aşa-i scris: fiecare an să fie distilat pînă la urmă şi pus acolo printre rafturi la păstrare pentru a fi consumat la masa amintirilor peste alţi... ani... şi pomenit cu un „daaa... a fost un an bun” sau, este şi asta o posibilitate, căci nu toţi sunt la fel (nici anii, nici oamenii şi nici destinele) cu un „cam acră ţuica din 2012...”.

Nu-mi rămine decît să vă doresc tuturor un 2013 mai bun decît acest 2012 care înca mai este. Fiecare cu măsurătoarea lui, desigur, dar nu ştiu de ce am senzaţia că nu va fi chiar greu să se-mplinească...

În rest... Nu uitaţi ca lumea-i zidită din dragostea pe care o împărtăşiţi cu apropiaţii voştri. Şi... fie ce-o fi! Schimbăm plămădeala!

POC! Fsssşşşşşşşssss!!!

 

-          Hai, mă, chiar n-ai niciun respect pentru mama!

-          Mamă! Vino să te pup! Las-că scot eu petele, dragă! La anul!

Partager cet article
18 décembre 2012 2 18 /12 /décembre /2012 13:17

„Rîndunică-rîndunea,

Cum clădeşti căsuţa ta?

Tipa-tipa,Cu aripa,

Cioc-boc,Cu micul cioc!”

Gr. Vieru

Ne scurgem existenţa în mod binarbinar2.jpg

Printre patru maluri

De doua ori stîngi,

De doua ori drepte.

 

„A fi sau a nu fi”

Şi-a pierdut „sau”-ul

Vorba cîntecului:

„Iaca este, iaca nu-i”

La discreţia oricui.

 

Ne limităm la existenţa în existenţă

Punîndu-i conţinutul la un condiţional infinit.

De două ori peste,

De două ori sub.

 

Tu-i-o-mamă-a dorului!

Iaca este, iaca nu-i...

Activ / pasiv: punem egal

Şi batem capacul.

Cioc-boc, cioc-boc...

 

Contabiliceşte vorbind,

Sîntem în echilibru total!

Partager cet article
10 novembre 2012 6 10 /11 /novembre /2012 01:00

O, cîntăreaţă cheală pe harta Europei patrie_.jpg

Unde proliferă rinoceri de toate culorile!

 

O cîntăreaţă într-atît de cheală, încît

                                Tir-lir-lir-lir

Doar pe limbă de-i mai creşte păr,

                                Tir-lir-lir-lir

Iar pleşul şi-l ascunde sub o cuşma de cîrlan,

                                Tir-lir-lir-lir

Ultimul care mai behăia a foame.

                                Hop ş-aşa !

 

Se bat în capul acestei dive rinoceri

Negri, roşii, albaştri, verzi…

Care cu cîte un corn, care cu două, care cu toate trei…

Dar toţi la fel de chiori, deşi - vorba veche -

Asta nu mai este demult problema lor…

 

O, ţara mea cîntătoare de miasme  

Şi exportatoare de « 35% din PIB »-uri !

Lasă-mă să-mi duc dorul cuminţel,

Fără a-mi umplea

(De fiecare dată cînd ajung şi eu a mă gîndi la ziua de mîine)

Botul cu singe şi stomacul cu ciornoziom!

 

O, ţara mea plină de curve în sutane

Şi Sfinte Fecioare în mini-jupe !

Lasă-mă să-mi iubesc femeia şi copilul

Fără a regreta ziua cînd mi-ai ieşit,

leoaică tînără, feroce şi flămîndă, în faţă!

 

O, ţară! Lasă-mă să fiu liber

şi-ţi dau în schimb tot dorul şi dragostea de tine

care cresc ineluctabil ca un cancer în mine !

 

Partager cet article
27 octobre 2012 6 27 /10 /octobre /2012 10:38

-          Mi-e fricăcolone-du-baiser.jpg

Strînge-mă-n braţele tale puternice de bărbat !

 

-          De ce ţi-e frică, dragă ?

 

-          E prea cald.

Şi dacă ne-om topi şi ne-om scurge în nefiinţă ?

 

-          Să nu-ţi fie frică, dragă,

Să nu-ţi fie frică !

De ne-om topi şi contopi,

În stele albe vom trăi !

 

-          Mi-e frică

Sărută-mă fierbinte pe buze !

 

-          De ce ţi-e frică, dragă ?

 

-          E prea frig.

Şi dac-om îngheţa şi gerul ne va face piatră ?

 

-          Să nu-ţi fie frică, dragă,

Să nu-ţi fie frică !

De ne-om preface-n gheaţă,

Te voi avea etern în braţe !

 

Imagine: C. Brâncuşi "Coloana sărutului"

Partager cet article
26 octobre 2012 5 26 /10 /octobre /2012 13:33

Kilometri...
Peste ani vor rămîne
doar filme cu metrul,
derulate cu mult dor.

Continente

le vor ovaţiona.


Soare...pînă iarăşi răsare,
doar o singură dată
Pamîntul se va răsturna.
Oxigen e destul
cine ştie a-l respira!

Ani de ani
noi rămînem să iernăm.
Mercurul cade,
ghemuiţi sub iorgan
pîn-la barbă,
noi rămînem să iernăm.

Salutăm,
mulţumim tuturor ce răspund
la apeluri de far
şi ne-aşteaptă în vară.
Noi rămînem să iernăm.
Noi rămînem să riscăm!

 

 

Textul nu este o traducere fidelă… L-am "furat" parţial de la Сплин pentru a-l pune pe coperta unui album, oferit părinţilor într-o zi de iarnă cînd plecau de la Paris spre Moldova…

 

 


 


Partager cet article
25 octobre 2012 4 25 /10 /octobre /2012 15:40

« О, сказать бы сейчас такое, такое сказать бы, - чтобы брызнули слезы из глаз всех матерей, чтобы в траур облеклись дворцы и хижины, кишлаки и аулы!..
Что же мне все-таки сказать?
 »

V. Erofeev « Москва – Петушки »

Deja doi.

Doi ani din istorie. Din istoria mea. Pe care v-am pus-o, uite-aşa-ia, pe blog. Gratuit.

-          Băi, da eşti vanitos ca tip! Puţină decenţă, frăţică.

-          Sînt. Şi care-i problema? Apropo, ai dat un like? Încă nu? Ce aştepţi? Nu vezi că mă faci să „sufăr”? Cum altfel crezi că pot pune o măsurătoare pe ceea ce numeşti Dumneata „vanitate”?

Spre disculparea mea, acum doi ani, cînd mă aventuram şi eu în primejdiosul exerciţiu şi pasiune a scrisului (vorba veche: „Tăceai – filozof rămîneai”), aveam alte intenţii. Ziceam că „slobod cîinii” fiindcă simţeam acuta necesitate de a face ceva. Mai speram să fie şi util.

Bizară turnură a luat acest voiaj... Chinurile facerii? Prostii. Mai grele sînt chinurile desfacerii: Şi dacă tot ce v-am spus pînă acum nu sînt decît baliverne goale şi fără rost? Şi dacă ce v-am spus a fost rău spus? Şi de ce, mărogel, am îndrăznit a spera că ceea ce spun poate influenţa pe careva? Trufie, Domnule! Trufie adevărată...

Dar asta este „suferinţa” mea şi doar a mea. Don’t care... „Nu rîde, citeşte-nainte”.

Au fost de toate în aceşti doi ani... Şi bune, şi mai puţin bune. Satisfacţii şi decepţii, alianţe şi mezalianţe, cauze urmate şi trădate, prieteni noi şi mai vechi. Totul ca-n viaţă, ca-n realitate (dacă s-ar mai găsi cineva să-mi explice ce e realitatea...).

A evoluat şi Punctul din .FR. Au apărut recent texte de alt gen decît la începuturi. „Dările cu păreri” - mai aşezate parcă, mai bine gîndite (bine, aşa cred eu, cel puţin). Subiectele – mai diferite şi ele. Am încercat să mă „dau cu părerea” şi despre experienţele de lecturi bune (vor fi puţine, căci despre cărţile care nu-mi plac nu am de gînd să scriu... şi, zău, sînt multe...).  „Poveştile” au devenit mai poveşti, mai rupte, dar tot despre „acasă” au rămas (să fie consecinţa abstractizării treptate a noţiunii de „casă” pentru mine?). Aiurelile – au rămas aiureli (cine poate stabili gradualitatea aiurelii?).

Acum un an, la prima aniversare a Punctului din .FR, ziceam că nu mai ştiu pe unde-o fi Nordul. Nu, nu ştiu nici astăzi. Dar exact această (ne)ştire şi este porobabil principala mea motivaţie. Trebuie să fie cumplit de trist şi plictisitor atunci cînd le ştii pe toate. Am început a mă feri de „atotştiutori”. Îmi astupă calea spre Nordul meu. Dar m-am prins în horă şi nu mai pot ieşi.

Citiţi Punctul din .FR în continuare, admiraţi-l, apreciaţi-l, proboziţi-l cînd o ia razna de tot (cu treabă să fie, ok?)... Dar nu uitaţi să daţi un Like, Share, Comment sau orice alt indicator al „vanităţii” mele ;)!

Ce-ar fi să încercăm să ne căutăm fiecare cîte-un Nord? Mai ştii, poate că coincid careva?

Эй вы, задние, делай как я, это значит: не надо за мной.

Колея эта только моя,

Выбирайтесь своей колеей!

V. Vysotsky

 

 

 


 

 

Partager cet article
15 octobre 2012 1 15 /10 /octobre /2012 17:17

Dacă e să întrebăm un orăşean ce apreciază el mai mult în rarele momente pe care le petrece la „ţară”, inevitabil (printre alte plăceri bucolice şi culinare) va fi invocată şi ... liniştea!

 

Cîtă nedreptate!Munch Strigatul

Ma voi face aici avocatul ţîrîiecilor zeloşi ce-şi strigă vara-n şir dreptul la bucăţica lor de noapte toridă; cîinilor vigilenţi la orice mişcare şi suflare potenţial ostilă ogrăzii lor; cucoşilor metronomi în grija cărora ţăranul lasă numărătoarea miezurilor de noapte şi a zorilor de ziuă; vacilor ce reclamă uitucilor tributul sfinţeniei lor; broaştelor ce-şi orăcăiesc dreptul la proliferare; motanilor în eterna lor luptă pentru a ne avea pe teritoriile lor! 

Şi noi?

Din tot vacarmul ăsta cotidian orăşănesc - cu reuniuni şi rapoarte; cu actualităţi ce-şi revendică întîietatea şocului cognitiv; cu declaraţii, comentarii şi contra-comentarii; cu (de)zbateri publice permanente; cu atacuri şi contra-atacuri învelite într-o aciditate verbală greu de digerat - transpiră o linişte terifiantă de cavou...

Vă rog, la următoarea emisiune să chemaţi un broscoi în studio să facă ceva zgomot!

Un OAK care ar aduce şi ceva sens!

 

Imagine: Edvard Munch, „Strigătul”

 

Partager cet article
3 octobre 2012 3 03 /10 /octobre /2012 17:56
Executive summary :bacon boucher
Statisticile naţionale au înregistrat
o creştere substanţială
a numărului de paracopitate.*
Victorie!
 
*Scăderea drastică a numărului de vaci, porci, capre şi oi a fost compensată din plin printr-un transfer masif inter-specific caracterizat, axat în mod special pe o optimizare continuă a categoriei non-productive „om” şi o migraţie importantă a specimenilor de tip homo sapiens spre clasa „paracopitate”, aceasta din urmă constituind factorul-cheie de succes în implementarea şi accelerarea reformelor economice, dar şi condiţia indispensabilă pentru a asigura o creştere a indicatorilor economici continuă şi durabilă.
 
Imagine: Francis Bacon "Macelarul"
Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher