Înainte de a scrie despre altceva, țin neapărat să-i doresc însănătoșire grabnică maestrului Nicolae Botgros, care luptă cu molima acestui an plin de napaste… Și vă îndemn măcar pentru câteva clipe să ne gandem la toți acei care, undeva în aceeași lume cu noi, nu realități paralele, luptă pentru o gură de aer…

Nu cred că voi abuza astăzi prea mult de atenția Domniilor voastre. Presupun că dacă citiți aceste rânduri atunci sunteți conectați cu toate câte se întâmplă, iar cum suntem în săptămâna de după alegeri, cred că sunteți la curent cu toate cele. Așa dar avem candidații pentru turul doi : Maia Sandu și Igor Dodon. 

Sunt, de fapt, foarte multe de spus, și chiar le voi spune, precum am promis, imediat după scrutin. Pentru moment voi zice doar trei lucruri :

1. 42%... Doar atât. Această cifră nu spune decât un singur lucru. Statul pre nume falnic Republica Moldova nu există de facto ! Ceea ce și trebuia de demonstrat.
2. Maia Sandu s-a pomenit propulsată pe locul I și l-a întrecut până și pe Dodon. Toate astea grație voturilor venite din străinătate. 21,5% din voturile Maiei Sandu au venit de la cetățenii emigrați. Dar orice bucurie e prematură. Aritmetic, Maia Sandu pierde turul doi fără o mobilizare și mai masivă a electoratului pro-european. Da, stimată doamnă, fără geopolitică nu faci nimic, sper că e o evidența.
3. Și încă ceva, un lucru care pe mine m-a supărat mult. În acest tablou sunt cifrele cu prezența la vot în străinătate.

Am o rugăminte, dragi frați români din România: dacă pe 15 noiemebrie vedeți pe undeva v-un basarabean, dacă aveți din aceștia prin anturajul d-stră, faceți cumva, cu o rugăminte, cu un șut în fund, whatever, dar trimiteți-l la vot. Nu de alta, dar e jenant. Adică cum? Au trecut râpa și gata, au uitat de greblă? Dragi frați români din România, dacă tot ne dați bani și ne ajutați cu toate cele, s-o faceți, vă rog mult, și pe asta. Investițiile trebuie protejate, cum n-ai da.

Iar pe final, în loc de Cireșica de pe tort, va mai spun o pătăranie: Cred că se întâmpla în primul an de studenție la Paris. Demult tare s-a întâmplat, nu vă mai spun când anume. Eram la fel de bogat ca Ion Creangă în fragmentul ăla de-l învățam cu toții pe de rost în copilărie. Cred că încă nu intrasem în v-o cafenea pe aici (asta s-a întâmplat undeva prin al doilea an de Paris) de bogat ce eram. Ziceam că nu-mi place cafeaua lor, exact așa le ziceam, să nu creadă ei altceva. Apoi iată, pe acele vremuri mănoase îmi cumpărasem o geacă tare stilată de la H&M. Tare-mi mai plăcea. Am jupit pielea de pe cur (scuzați, vă rog, e o expresie franceză, "ça coûte la peau des fesses") ca să port geaca aia. Un an să nu mai beau cafea dacă mint! Apoi iată: am purtat-o doar v-o 2-3 săptămâni cred. O spurcăciune de hulub pe care taman atunci l-a apucat pântecăreala m-a făcut cu o pată pe spatele gecii cam de la umăr și până la buca rămasă fără piele... Nu știu ce deșeuri radioactive o fi mâncat, căci nu s-a mai luat cu nimic. Despre ce e povestea asta? Despre faptul că de atunci urăsc aceste păsări. Tare le mai urăsc. Un an să nu mai beau cafea dacă mint!