Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
9 novembre 2020 1 09 /11 /novembre /2020 22:01
Paralele imposibil de intersectat

Nu a dovedit să se zvânteze de tot cerneala ștampilelor aplicate pe buletinele de vot și nici să se răcorească serverele CEC-ului care vuiau înregistrând participările la vot ale emigraților moldoveni, că actualul președinte al falnicului stat care se bălăbăneşte neputincios între două lumi, încă strugure, dar de treizeci de ani orfan de harta Uniunii, a ieșit cu o declarație-trăsnet: cică acei 149 178 de alegători din străinătate ar trăi într-o realitate paralelă. Și fiindcă acest lucru nu i-a părut suficient de bine și de apăsat pronunțat, a mai adăugat a doua zi că nu trebuie ca acei plecați să decidă de soarta celor rămași.

În realitate decența și buna creștere mă fac să folosesc doar eufemisme aici, fără a mai vorbi de faptul că textul scris nu poate reda nici mimica, nici tonalitatea, nici timbrul vocii, nici accentul inconfundabil cu care au fost pronunțate aceste cuvinte.

Reacția actualului este absolut firească, la fel precum obida, căci el, ținând cont de previziunile babei care i-a ghicit în ouă (pare-se că erau din alea fără bănuţ, de la avicolă), se vedea deja împăratul strugurelui. Și când colo, na! – nu doar din priumul tur reales nu a fost, dar și chiar și de pe primul loc - dat la o parte. Unde s-a mai văzut așa obrăznicie?

Acum, dacă e să ne uităm mai bine pe cifre, vom remarca că 5 439 de voturi din străinătate îi revin chiar supăratului, respectiv am putea să-i îndemnăm pe acești alegători să stea acasă la turul II, urmând chemarea și sfatul liderului lor spiritual, căci ceilalți oricum nu au treabă cu ce debitează acesta de la tribune și varii televiziuni de buzunar.

O altă remarcă pe care am putea s-o facem este că ceea ce la supărat îndeosebi pe deținătorul locului II este votul pentru un alt candidat. Numai că voturile din străinătate pentru Maia Sandu nu constituie decât 21.5% din cele 487 635 total acumulate de dumneaei. Reiese deci că și ceilalți 383 030 sunt într-o lume paralelă, din moment ce nu au votat cu actualul președinte?

Nu voi mai stărui asupra faptului că un economist (precum se prezintă unii în CV) ar trebui să fie la curent cu statisticile despre structura, dacă nu a veniturilor personale ale populației, atunci barem a PIB-ului țării, dar astea sunt deja locuri comune, chiar dacă se vede că nu este nici chiar acum inutil să le readucem pe tabla se șah, joc la care se pricepe „olecuţâcă” până și porumbelul-șef al patriei.

Toate astea nu ar trebui să ne stârnească mari emoții, căci noi și așa știm că lumea lui nu este aceeași cu a noastră (când zic „a noastră” mă refer la toți acei care nu obișnuiesc s-o ia cu mercedesul pe arătură, nu la cei emigrați).

Am însă și eu o mică neliniște și grijă: mă gândesc acum la un prieten de-al meu de aici, de la Paris, cu vechime destulă în calitate de emigrat, mare apărător al statalității neafiliate a Republicii Moldova, militant aprig al partidului socialist și fan necondiționat al președintelui obijduit. El cum trebuie să procedeze acum? Uite-așa o dilemă...

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher