Aşa s-au împletit lucrurile :
Acum un an asistam la o serată magnifică pe care a animat-o Matei Vişniec în incinta unei librării pariziene, La Maison de l’Europe et de l’Orient , loc absolut fermecător de altfel, şi printre cărţile de acolo, unde, spre mîndria mea, am dat şi de piesele de teatru traduse în franceză ale Nicoletei Esinenco, „Sans sucre”, „FUCK YOU, Eu.ro.Pa !”, „Le Septième Kafana” (la aceasta din urmă ar trebui adăugate numele co-autorilor Dumitru Crudu, Mihai Fusu şi Chantal Lamarre), am găsit o cărţulie cu un titlu cel puţin intrigant: „Voyage au pays des Gagaouzes”. Am cumpărat cartea mai mult din mirare decît din curiozitate, căci, nu-i aşa?, ce ne poate învăţa un străin despre propria ţară, mai bine zis o mică parte a ei, despre care majoritatea din noi, patrioţi inflăcăraţi, deţinători de adevăruri seculare - şi punctum! - cunoaştem tot, dar absolut tot de ce avem nevoie, fără a ne preocupa prea mult de nevoile celorlalţi. Volumul face parte dintr-o serie de „récits de voyages” pe care autorii, Marianne Paul-Boncour & Patrick de Sinety, le-au efectuat în locuri exotice şi putin cunoscute.
Împletirea lucrurilor şi a evenimentelor a făcut ca această cărţulie de 140 de pagini să rămînă uitată pe raftul bibliotecii timp de cîteva luni pînă cînd, iarăşi din pură întîmplare, nu am dat din nou de ea. Şi momentul a fost foarte potrivit, căci tocmai terminasem un volum de Alexei Marinat şi mă întrebam dacă nu aş putea schimba cumva registrul lecturilor pentru ceva mai puţin „beletristic”, întru diversificarea alimentaţiei spiritului.
Aşa s-au împletit lucrurile: imediat după ce am închis cartea, a început a ploua cu noutăţi din Găgăuzia reală: a fost referendumul sfidător şi declaraţiile de atunci ale lui Formuzal (de altfel, unul din personajele cărţii, pe atunci primar de Ceadîr-Lunga şi candidat la băşcănie), a fost decizia ruşilor de a continua importul vinurilor din Găgăuzia în mod preferenţial, a urmat iniţiativa, total aiurea, PL-ului de a-l scoate pe Başcan din Guvern, a fost sesiunea de lucru în română de la Comrat, au urmat declaraţiile lui Vasilii Kelioglo despre aspiraţiile europene ale găgăujilor... Toate pe un fundal extrem de tensionat, legat de evenimentele din Ucraina...
Bineînţeles, pe parcursul lecturii am avut cîteva momente de dezacord cu autorii, impresia, pe alocuri, că ei nu au reuşit să sesizeze anumite lucruri, în special din lipsă de cunoştinţe a unor realităţi ce ţin de regiune în general...
Dar, per ansamblu, cartea m-a învăţat umilinţă. Doi străini vin în ţară, se documentează, scot o cărţulie destul de bună (dar cel mai important: sinceră şi onestă!) şi reuşesc să-mi transmită mult mai multe despre Găgăuzia decît toată presa de acasă, decît am fost eu capabil să învăţ şi să aflu despre ei, decît am învăţat fiind elev la şcoală-liceu-universitate în Moldova...
Şi atunci înţelegi altfel cum se împletesc lucrurile şi îţi dai seama că adevărul este probabil diferit de ceea ce ne este comod sa aflăm şi să citim din presă (şi acestea sunt valabile pentru toate taberele „beligerante”), de ceea ce ni se comunică de către politicieni...
Aşa se împletesc lucrurile... Iar noi ar trebui să facem un mic efort ca să le despletim.
