Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 décembre 2010 2 14 /12 /décembre /2010 13:22

Am fost dojenit de soţie pentru că m-am băgat… am fost dojenit de prieteni pentru că, chipurile, am vrut sa fiu băgat în seamă…  am fost dojenit de parinţi că mă bag într-o afacere cu primejdie… am fost băgat în …(piiiuuu - piiiiuuu)… de conaţionalii mei care nu au putut băga altceva în urnă decît o foaie albă ştampilată sau care nu au mai băgat nimic.

După mai mult de două săptamîni de la alegeri înca ramîn „băgat” şi nu am ieşit din trans… imagini care revin într-un flash-back continuu… spatele care mă mai supără şi azi din cauza maratonului de 26 de ore non-stop în picioare… Nodul de cravată îmi stă şi astăzi în gît... Băga-mi-aş!!!

In acea duminică, pe la orele 23h00, cînd nu mai rămîneau decît cîteva minute pînă la închiderea Biroului de vot de la Paris, un bun cunoscut mă apucă în şagă de cravată şi mă zgîlţie niţel de ea… printr-un gest cît se poate de amical şi inocent a rezumat toată ziua lui 28 noiembrie 2010.

Inceputul: deschidem biroul de vot. Primii alegători... un bun prieten de-al meu care a venit din schimbul de noapte pe la opt: „Ce se mai aude, Vitalius? Mai are rost sa votăm? Nu ştiu... e jale... poate acum?” Nu ştiu ce să-i spun... nici nu am dreptul să-i spun multe... astăzi am cravată...

Votează. Îmi spune că o va suna pe soră-sa să vină şi ea.  „Ei hai, curaj! Mai vorbim.” Pleacă grăbit.

Către orele 9h30 după fluxul alegătorilor puteai cu uşurinţă determina periodicitatea metroului parizian. Către 10h00 fluxul devine continuu. Către 11h00 coada depăşea 100 de metri în stradă...

Mai adăugăm o masă pentru a înregistra alegătorii. Cinci persoane nu se mai isprăvesc... degeaba, sînt doar trei cabine de vot. Înregistrezi mai rapid – coada se formează la intrarea în cabine. Se votează anevoios. Buletinele de 1 metru fîlfîe aidoma unor stindarde. Fîlfîe a speranţă, fîlfîe a viitor. Fiecare din ele este băgat în urnă cu ostentaţie, cu încăpăţînare, cu violenţă, cum ai pecetlui o soartă, cum ai bate un cui în capac...

 „Atenţie la prag... atenţie la prag”... dar astăzi nu sîntem la referendum, e vorba doar de pragul de lemn. Spre sfirşitul zilei cabinele au fost împinse la o bună jumatate de metru. Au fost date la perete de sutele de papuci ce s-au împiedicat de bîrna de jos... cabina pusă la perete, mitraliată de ştampila „votat”: POC – POC – POC... 2525 de focuri.

Astăzi speranţa e raţionată  – doar 2000 de buletine, doar atît ni se acordă... în faţă – ochi vinoveţi, multă deznădejde, multă gravitate, sprîncene încruntate... şi „cu Doamne-ajută” mai de fiecare dată.

alegeri 28-11-2010-9Un vis, o halucinaţie, o realitate palpabilă!  Către ora 13 impasul de pe rue Berlioz era plin de lume. Impasul în care s-a băgat Ambasada, impasul în care s-a băgat ţara...

Vecinii fulminau! Vecinii halucinau! Floarea bîhlită a apusului s-a pomenit faţă-n faţă cu realitatea! Realitatea pe care au creat-o co-naţionalii mei! Materialitatea pe care le-o crează lor zi cu zi a dat năvală peste ei în carne şi oase şi sute de suflete!

  E frig... prea frig... pescuim din coada imensă mamele cu copii şi încercăm să le facilităm trecerea. Nimeni nu protestează. Aud: „se vede că s-a schimbat puterea” de undeva dintr-o parte. Eu putere? Ah da, azi am cravată...

Tensiunea creşte: mai rămîn doar 500 de buletine, doar 400, doar 300... nervozitatea creşte şi în exterior. E frig... e prea frig... e lung... e prea lungă aşteptarea. Imponderabilitatea speranţei... viitorul în suspensie de nervi... viitorul condiţionat de o fiţuică albastră, chiar şi expirată... „Nu, cu buletinul nu e voie, nu am voie. Scrie in lege, om bun.” Fac un registru cu buletine să ştie legea că s-a vrut, dar nu s-a putut. Anunţ, pescuiesc mame si copii. Măsor coada de cîteva ori. La costum şi cravată. Nici frigul nu mă ia... O prietenă pe care o întîlnesc în mijlocul acestui boa constrictor îmi spune că nu mai poate sta. Întîrzie la muncă. Îmi pare rău... pleacă. Ea nu avea copil-permis...  

Un alt bun cunoscut îmi spune: „запахло жареным - все вышли голосовать”. Are dreptate... Unde mi-aţi fost, fraţilor, în septembrie? Unde mi-aţi fost, fraţilor, în iulie 2009? În aprilie 2009? De ce doar acum? De ce i-aţi lăsat să vă bage în impas?

Evidentul la imperfect devine un evident la prezent: buletine de vot nu vor ajunge... căutam soluţie... dar o căutăm doar noi...

17h30: Atît! Doar atît! Pîn-aici s-a îngăduit... Mai multe buletine nu-s!

Cum? Cum să spui unui om că nu se mai poate, că nu are voie? Cum să explici inexplicabilul? 

Persoane care nu au mai votat de cînd au plecat din ţară, persoane care au fost pînă la urmă convinse de atîtea mesaje de genul „VOTUL TĂU CONTEAZĂ!” venite din ţară şi din exterior, persoane care şi-au zis la un moment dat că încă nu este totul pierdut, ca nu sînt EI înca pierduţi, că s-ar mai putea, dar...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care nu au crezut niciodată într-un vot democratic, căci sistemul a fost gwynplainizat de politicantropii moldoveni timp de 20 de ani, persoane care au fost ferm convinse că rezultatele alegerilor sînt scrise cu mult înainte şi actul votării e o simplă pierdere de timp, aceste persoane au ieşit duminică din casă probabil neavînd încredere nici de data asta, dar au ieşit, căci ăsta e unicul şi puţinul drept care le-a mai rămas... şi:

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au făcut sute de kilometri pentru că au simţit MOMENTUL: 2-3 ore cu maşina sau trenul, 2 ore de coadă pentru ca să decidă azi! odată şi pentru totdeauna! Şi...

 „Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au votat întotdeauna şi care, spre deosebire de mulţi alţi co-naţionali, au integrat demult valorile democratice, profund europene. Persoane care ar trebui să constituie un model de responsabilitate civică şi pe care ar trebui să mizeze o ţară care tinde spre normalitate, dar care, (oare de ce?) au fost expulzate în emigraţie. Aceste persoane continuă să voteze iarăşi şi iarăşi... numai că de data asta...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Şi acel care a fost nevoit să pronunţe sentinţa purta în acea zi cravată...

Explozie. Mînia materializată. Scandări. Stare de asediu.

caricatura-exod-moldovaCei care nu au crezut nu vor mai crede. Au facut cale întoarsă spre Franţe şi Italii. Probabil definitiv şi ireversibil. Bye-bye, Moldova... Ei vor vota şi în continuare. Vor vota cu picioarele, căci mai multe buletine nu-s.

  Cei care cred – luptă. Cei care cred – nu vor să plece. Ave Cæsar, morituri te salutant ! Cezarul tace… Cezarul se încăpăţînează… Cezarul cedează după 1 oră de negocieri…

 Cezarul cedează şi noi votăm… votăm pe foi albe, imaculate, virgine. Votăm pe foi A4. Votăm în A4 colţuri ale lumii.  Ăla cu cravată aplică ştampila biroului pe foaie şi o sacralizează. Poc – o foaie de speranţă. Poc – o fărîmă de viitor. POC - POC - POC… de 525 de ori…

Astăzi, 14 decembrie, cele 919 voturi pe foi A4 din birourile de vot din străinătate aşa şi nu au fost contabilizate. Dar cei care cred – LUPTĂ!

Partager cet article

commentaires

Igor 14/12/2010 17:31


Bravo Vitalie!
au trecut fiori la citirea acestui articol...


Vitalie Vovc 15/12/2010 14:34



merci Igor! si prin mine trec fiori cind imi aduc aminte de 28/11...



Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher