Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
21 octobre 2019 1 21 /10 /octobre /2019 21:48
Sӑptӑmâna în care justiţia Moldovei s-a înecat la Veneţia

Săptămâna trecută la Chișinău a avut loc un eveniment cultural remarcabil, care s-a bucurat de un succes impresionant: festivalul „Zilele Filmului Românesc” a adunat aproximativ 3000 de spectatori, ceea ce este nu doar extraordinar, ci și o dovadă că cel puțin spațiul cultural ne este demult unificat. Dar și o mărturie că a apărut un public suficient de receptiv pentru valoare! No, cel puțin avem siguranța că acești 3000 s-au ridicat puțin în piramida lui Maslow. Pe ceilalți 3.000.000 când îi ridicăm?

Vom începe astăzi cu o noutate care nu este despe noi, dar care ne privește în modul cel mai direct. Francezii se pare că se opun destul de categoric negocierilor de adeziune la UE pentru Macedonia de Nord și pentru Albania. Nu vor ei state noi în UE și atâta-i tot! Ei cu Brexitul nu știu cum să se lămurească... Acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l însușim. De aceea, și știu că sunt mulți din aceștia pe la noi, orice afirmație despre „integrare europeanӑ” a statului independent Republica Moldova trebuie calificat drept „batere de apă-n piuӑ” (pentru a păstra un registru al limbajului decent). Ceea ce demult este o evidență strigătoare la cer pentru finii observatori ai proceselor din UE (vedeți aici un text din 2011), devine astăzi enunțat tare și răspicat!

Pentru noi alegerea e simplă și clară ca lacrima mamei ce-și petrece odrasla în străinătate la Aeroportul Internațional Chișinău: „russkii mir” sau civilizația europeană. Pentru prima opțiune nu trebuie să facem nimic, este ceea ce avem azi și el vine singur peste noi. A doua opțiune (care înseamnă inclusiv bunăstare materială și luptă împotriva corupției eficientă) nu poate fi realizată decât prin Unire. Mai există întrebări?

Iar al doilea lucru pe care suntem nevoiți să-l constatăm e chiar trist de tot: o vreme ne comparau toți cu Albania... Dar iată că Albania bate insistent la ușa UE. Noi, unde-am fost, acolo am rămas...

Mai departe lucrurile devin extrem de plictisitoare, dar suntem nevoiți să le constatăm, că așa ni-i formatul:

ELECTORALA Octavian Ţîcu vrea comisie de anchetă în Parlament pentru a-l cerceta pe Dodon referitor la faimoasele filmulețe. În Parlament este susținut de tocmai 2 deputați! 3 din 101. Ce să zic? Multă verticalitate și respect pentru Constituție mai avem în legislativ!

Dumitru Țîra a cerut CEC-ului să fie scoși din cursă Ceban și Năstase. Dar în statul nostru „dezpiramidizat” se pot scoate din cursă doar candidați de alde Codreanu. La noi e ca la Orwell: toți sunt egali, doar că unii sunt oleacă mai egali ca alții, căci Curtea de Apel l-a achitat pe Ceban, dar l-a scos definitiv din cursă pe Codreanu.

În această campanie vești destul de trăsnite ne vin de la Anenii-Noi. Săptămâna trecută vă scriam despre un oarecare Octavian Zelinski de la... ACUM, dar să vedeți ce candidat are PSRM! Fiul lui Serafim Urecheanu în persoană! Cred că ar trebui să le acordăm Anenilor-Noi titlul de „buricul politicii moldoveneşti”, căci de acolo ne vine o înțelegere perfectă a situațiunii din țară!

În fine, duminică sunt alegeri! Tradițional, vă chem și vă îndemn insistent să mergeți la vot! De la asta începe tot: de la conştientizarea importanței actului în sine!

TANCURILE RUSEȘTI De obicei, adepții „pӑcii sociale” și „batistei pe ţambal” folosesc un clișeu deja consacrat, luând în derâdere orice argument care le-ar aminti de „geopoliticӑ” și de „mâna Moscovei”: acel al „tancurilor ruseşti”. Râd ei râd, dar degeaba! Și ucrainenii râdeau... Le-aș recomanda să privească o dezbatere la „Europa Liberӑ” (antena din Rusia) la acest subiect sau să vadă ce spun chiar rușii despre asta. Atunci când vin tancurile e deja târziu. Adevăratele lupte se duc în altă parte. Și altfel.

BĂTĂLIA PENTRU CCA Socialiștii nu au ascuns niciodată că vor și audiovizulalul. O ședință în care s-a dorit demiterea lui Vicol s-a încheiat cu scandal. Ținând cont de ceea ce ziceam puțin mai sus, ar trebui să ne intereseze subiectul dat foarte și foarte mult! Iată că și Usatîi vine cu o declarație care ar trebui, cel puțin, luată în serios. El afirmă că Dodon și-a creat un mega-holding media mai puternic decât acel al lui Plahotniuc. Și că, de recent, a adăugat la buchetul sӑu cunoscutul portal de știri, Unimedia... „Stat capturat”, zicea careva?...

FEDERALIZAREA: DOWNLOADING Încet, dar sigur, Dodon și ai săi „aliaţi” îi dă în cai cu federalizarea. La Comrat a promis să împingӑ în Parlamentun pachet de legi care ar întări „autonomia” Gӑgӑuziei. Despre Transnistria am și obosit să scriu. Vă las să vedeți ce zice și Dumitru Minzărari, fost secretar de stat în domeniul politicii de apărare și cooperare internaţională în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, despre ultima rundă în format 5+2 la general și despre rolul OSCE în particular.

POPESCU CONFIRMĂ STATUL PE LOC Ministrul nostru de externe ne confirmă o evidență. Președinția și-a scris discursul cum a vrut. MAEIE cică le-a trimis niște „teze directorii”. Dar el ne zice că nu-i nimic grav. Că nu există „prejudicii” și că diplomații se arată „înţelegӑtori”. Da, are dreptate: Moldova nu-i Albania. Ăia știu ce vor. Noi – nu. Exact asta a înțeles „lumea diplomatică”. Sper că Nicu Popescu nu crede sincer ce spune și că e o declarație de circumstanță (căci ce altceva putea spune acum?). Altfel e, pentru a folosi o expresie franceză, un elementar „aveu d’incompétence” (mărturie a incompetenței). Dodon, prin discursul său la ONU, ne-a transformat dintr-o țară care se confruntă, cert, cu mari probleme, dar are aspirații clare, într-o țară cu... aceleași mari probleme, dar care nici barem nu știe ce vrea, ori mai degrabă o întoarce pe dos, spre cohorta de țări-paria, care sunt ascultate, înțelese desigur de „lumea diplomaticӑ”, dar evitate și izolate cu grijă ca pe niște bube rele...

CUIRASATUL DODON Dodon nu doar promite „torpede” (torpile în română) pentru partenerii de coaliție la emisiuni televizate, ci îi dă intens cu tunurile, o adevărată canonadă!, direct în statalitatea Republicii Moldova. Presa străină, spre exemplu, afirmă că există suficiente motive să se creadă că Dodon le-ar fi promis rușilor Aeroportul de la Chișinău. Nici simbolurile de stat nu sunt respectate, căci acvila de pe stema de stat are o tendință supărătoare de a scăpa crucea din cioc atunci când mega-creștinul Dodon se întâlnește cu alți „şefi de stat”... Pe lângă aceste „fapte, nu vorbe” butoaiele de vin trimise lui Putin par o gogomănie copilărească... Interesant, îi va ajunge oare lui Onişcenko vinul primit de la Dodon pentru a vopsi gardul reședinței prezidențiale?..

JUSTIŢIA DE LA VENEŢIA Atât de influenta (se pare ca doar la noi, în R. Moldova) Comisie de la Veneţia a publicat un aviz despre reforma justiției din R. Moldova. Din acele câteva declarații și documentul oficial publicat eu am înțeles următoarele: s-au uitat oamenii ceia peste proiectul reformei, și-au pus mâinile-n cap de la ce au cetit și au zis: „Gata, stop! Opriți-vă! Mai departe – faceți ce vă zicem noi!”. Ceea ce nu-i cel mai rău lucru, la o adică.

GAZ CU BUCLUC Se pare că tot GAZ-ul care vine din Rusia e cu năbădăi. Dar aici nu de gaze naturale vom vorbi, ci despre acele ambulanțe cumpărate de la ruși încă pe vremea PD-ului. S-au cimparat 69 de mașini a câte 37.000 de Euro fiecare. E un preț relativ mic, dacă am ști exact ce s-a cumpărat. Iată ce am găsit despre niște ambulanțe achiziționate în România: „Cât despre ambulanțele noi achiziționate recent de DSU-IGSU, cele de tip B 4x2 78.533 euro , B 4X4 87.034 euro, C 106.441euro prețurile de mai sus la cele noi incluzând și TVA 19%”. Eu aș aminti doar că noi nu suntem suficient de bogați pentru a cumpăra lucruri ieftine. La ce servesc 69 de mașini, dacă le arunci la gunoi? Și procurorii au întrebări. În fine, poate e mai sigur, din toate punctele de vedere, să ai de afacere cu țări civilizate?..

Cam atât. Cireşica de pe tort o vom trimite, nici nu știu cui anume, „autoritӑţilor locale” (adică la Primăria Chișinăului?) sau Guvernului (care a alocat banii din... „bugetul municipal”?). În fine, iată povestea: în ziua când tot Chișinăul se pregătea de un mare chef, de hram, vreo 30 de persoane au venit cu flori, cu busuioc și mare alai, să inaugureze bustul regretatului Dumitru Matcovschi pe alea clasicilor... Dar bustul – ia-l de unde nu-i! Nu-i bustul! N-au dovedit să-l pună! Și nici să comunice n-au dovedit...

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher