Bonjour, Charles! Dar să-ți zic de ce ești „Charles” astăzi:

Mi-am adus aminte de neînfricatul ăla din cărțile copilăriei noastre,

De d’Artagnan. Și mi-am dat seama că nu-i cunoșteam numele deplin.

Iată-l: Charles de Batz de Castelmore, dit d'Artagnan!

Un nume ca un poem revărsat peste harta Gasconiei.

Citeam, dragă Charles, romanele lui Dumas

Și dacă s-ar fi pomenit pe atunci 

Vre-un gardian de-al lui Richelieu pe-alături

Negreșit l-aș fi străpuns cu acea „spadă”

De lemn: două scânduri (mai pui două și-l bați pe gardian între ele),

Una lungă, ascuțită la un capăt, și alta - scurtă,

Care trebuia să fie și garda spadei,

Bătute neapărat cu două cuie,

Căci cu unul nu ieșea decât o morișcă...

Arme de temut, nu flori de busuioc, 

Ne și luam la duelat cu alți muschetari de alde noi:

În șorturi, cu genunchii zdreliţi,

Cărora le țâșneau ușor lacrimi de la o tușă mai bine aplicată

Și se transformau în mucoși mămoși...

Totul era să nu te prindă mamă-sa, dragă Charles,

Alea nu-ți erau Anne d’Autriche sau Milady de Winter

Ci walkirii dezlănțuite, iar noi ne jucam de-a muschetarii, Charles,

Nu ne interesau miturile runice, depășite istoricește (oficial)…

Bine, și ale noastre mame mai cădeau în mit uneori...

Dar totul n-a fost decât o mistificare, dragă Charles,

Am combătut eroi de romane romantice,

Ne-am identificat cu personaje sclipitor de inventate,

În realitate, totul a fost pe dos, dragă Charles...

D’Artagnan e de fapt un nume de împrumut, de la maică-sa,

Ca să dea mai bine, mai nobil, pentru carieră...

Iar Batz nici nu-i măcar în Gasconia... o insulă în Bretania...

Adevăratul d’Artagnan nici măcar nu se dușmănea cu cardinalii:

Era protejatul lui Mazarin și fidelul său slujitor,

Iar Richelieu nu era chiar un netrebnic, ci doctor la Sorbona, cum n-ai da...

Iar mai deunăzi, dragă Charles, am apucat de celălalt capăt spada de lemn a copilăriei

Și m-am văzut ca un prelat cu crucea în vânt pogorând legi peste robii lui Dumas