Ce este literatura ? DEX-ul zice asta : „LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică.”

Bine-bine, dar întrebarea întrebătoare este alta: cum deosebim noi LITERATURA ADEVĂRATĂ de grafomanie sau cheltuială de cerneală în dodii. Cine decide?

„E mafie, dom’lor! E mafie peste tot! Mafia literaturii nu te lasă să răzbați! Adevărate valori și talente pure se pierd și nu ajung cunoscute de cititor! De premii, ce să mai vorbim?... Trebuie să faci parte din gașca lor, tre să te pui bine cu unii sau cu alții...”

Bun-bun, dragilor, dar ce este atunci „valoarea” și „talentul pur”, ambele „literare” bineînțeles? Hop, că iar am ajuns la întrebarea întrebătoare de la care porneam... Este oare, de exemplu, „Da Vinci Code”, „Harry Potter” sau „The Lord of the Rings” LITERATURĂ? Bănuiesc că-i doare fix în pix pe Dan Brown, J.K. Rowling sau J.R.R. Tolkien să afle răspunsul la această întrebare, ținând cont de ce le-a venit în contul bancar. Sau, iată altă întrebare: ce era „Decameronul” lui Boccaccio la vremea lui? LITERATURĂ sau scurte povești pornografice de amuzat galeria? Azi se pare că este considerat monument literar al Renașterii, nici mai mult, nici mai puțin! Întrebări din astea putem grămădi grămezi nenumărate și nu există răspuns nici măcar în Suedia la academia aia explozivă (care a și explodat, destul de literar, anul acesta readucând genul burlescului în prim plan) care îl consideră pe Bob Dylan un adevărat copil-minune al literaturii, dar îl ignoră cu atâta încăpățânare pe al nostru Copil-Minune, chiar și pe acel de poartă ostentator acest nume...

De ce vă zic toate astea? La drept vorbind nici eu nu prea știu. Fiindcă am primit în dar o carte, „Ce mult te-am iubit!” de la chiar autorul ei, Cezar Pârlog. Ce fain e să citești asemenea cărți! Și probabil acea introducere în subiect excesiv de lungă (ori supărător de scurtă, depinde) este o mini-revoltă împotriva celor care consideră LITERATURA o chestie extrem de gravă și ne tratează respectiv. Ei bine, iată încă un exemplu că nu este așa! Și de fiecare dată când descopăr asemenea scrieri, îmi crește inima de bucurie! Fiindcă LITERATURA nu e bună doar la încrețit minți și frunți.

Și-apoi ce plăcere e să ții o carte frumoasă în mână, nu doar prin conținut cât și prin forma ei! Suntem nevoiți să recunoaștem că acel obiect pe care eram obișnuiți să-l numim convențional „carte” devine un obiect de lux, demodat. Precum vinilurile, de exemplu. Iar un obiect de lux trebuie să și arate corespunzător! Se cuvine deci să felicităm și editura pentru că a avut inspirația să creeze obiectul-carte – un element important care contribuie mult la plăcerea actului de lectură!

Apoi o deschizi și te lași purtat de acea briză lejeră care emană din paginile ei. Acel dans frivol al cuvintelor, un fel de mazurcă textuală cu horboțele și fiorituri care te atrage și încinge și te ține într-un fel de undă jucăușă pe parcursul lecturii.

Aventuri, nume, întâmplări, obiecte, fantasme, timpuri, locuri... Toate astea s-au făcut praf și sunt purtate într-o multitudine de vortexuri, iar această senzație m-a dus cu gândul la fericitele și lipsitele de orce griji amintiri ale unui copil ce aleargă desculț pe un drum de țară, stârnind nori de praf, sărind în troienele de colb fierbinte, încercând se genereze acele vârtejuri după care să alerge apoi că să le prindă...

Ieri m-a întrebat nevasta ce ar putea citi, să fie bun şi odihnitor. I-am întins imediat cartea lui Cezar Pârlog „Ce mult te-am iubit”!

P.S.: Din câte am dedus, Cezar are o febleţe pentru Mihaela 😉 !