TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD
Bine v-am regăsit din nou, dragii mei. Nu ştiu dacă v-au lipsit comentariile mele stângace, eu însă, când scriu acest text, ma aflu în mare dificultate. Acele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Republica Moldova au pus un mare semn de întrebare în urma unui an întreg de muncă în calitate de editorialist pe Deschide.md.
Mi-am dat seama că percepţia mea, de la distanţă, a realităţii din ţara este eronată. Fiţi pe pace, nu retrag nimic din ceea ce am scris până acum. Nu cred că am greşit prea mult. Ceea ce îmi pare că am greşit nu ţine de calitativ, categorie sau apreciere, ci ţine de intensitate. În realitate lucrurile stau mult mai rău...
Vacanţele mi le-am petrecut la ţară, am mai trecut şi prin Bălţi… Vă asigur, ceea ce comentăm noi pe-aici şi pe dincolo, newsfeed-ul cotidian pe care îl citiţi dumneavoastră, nu are nimic în comun cu grijile cetăţeanului de rând. Chiar dacă şocul primei săptămâni în Moldova (despre care am scris aici) a trecut şi, în principiu, aş putea să vă scriu şi despre noutăţile pe care le-aţi citit şi D-stră, am decis în această primă ediţie post-vacanţieră să vă prezint un altfel de buletin de ştiri, acel adevărat:
NU PLOUĂ E secetă. Ţăranului nu i-a rămas decât un singur aliat: ploaia… Dar timp de o lună cât am stat la ţară nu a plouat deloc. Doar o singură dată a burat timp de o oră, numai că, la cât de uscat este pământul, nici praful nu s-a potolit acătării… Caniculă. La 9 dimineaţa termometrul se ridică deja peste 30°C. Roadă în anul acesta nu va fi practic nimic. Cartofii nu s-au făcut, scoţi mai mult de trei-patru cuiburi pentru o mâncare. Porumb va fi foarte puţin. De cosit, nu s-a cosit fân nimic. Vitele mănâncă merele şi perele căzute. Se întorc flămânde de pe deal.
CE FACEM CU ANIMALELE? Două vaci şi un juncan. Câteva oi. Cum să intri cu ele în iarnă? Dar nici să le dai nu ai unde. Se zvoneşte că în unul din satele vecine lumea a început a tăia singură vitele şi a le pune în borcane si sărămură, ceea ce nu s-a mai văzut pe la noi... De mai bine de o lună subiectul respectiv îi arde pe ţăranii din sat. Mulţi vor să scape de animale. Dar nu ai cum. Nimeni nu le cumpără. Precupeţii aşteaptă şi ei. Să-i jăcmănească mai bine pe ţărani. Mai spre toamnă. Unde sunt timpurile când umblau camioanele prin sate şi căutau cine are vite de vândut? Era încă înainte de a veni Voronin la putere. Se dădeau 15-17 lei pentru 1 kg de carne „vie” de vita şi 25-27 de lei pentru kg de carne „vie” de porc. Astăzi e 5-6 lei pentru cea de vacă. Cea de porc e 20-23. (în magazine însă nu prea s-a ieftinit carnea de la 2001 încoace…) Şi nu vine nimeni să ţi le ia de acasă. Trebuie să găseşti transport singur. Am reuşit să ne înţelegem cu un tip ce ţine abator şi să ne programăm. Am găsit transport în tovărăşie cu alţi ţărani din sat. Când ajungem la faţa locului, stăpânul zice că nu mai primeşte azi vaci. Îl doare-n cot de programare. Am venit prea târziu. 44 de vaci sunt deja la faţa locului şi capacitatea abatorului e relativ mică. Ne întoarcem înapoi în sat. Transportul trebuie de plătit oricum. Până la urmă vitele le-am dus în altă zi. Dar banii nu au fost plătiţi. Aşa-i regula. Banii vor veni abia după ce măcelarul va realiza carnea. Să sperăm că vor veni…
ÎNAPOI LA MOSCOVA Am vorbit cu un bărbat din sat. Este încă relativ tânar, dar deja pensionat căci a lucrat în paza specială a închisorii de la Soroca. Zice că are pensie bunicică, puţin peste 3200 de lei. Şi el nu a fost un gradat. Bănuiesc că alţii, mai gradaţi şi din acei care „ne păzeau” şi altfel, au acum o pensie şi mai mare. Comparaţi: bunica de 94 de ani, care a trecut prin colectivizare şi căreia i s-a luat totul şi care a muncit la colhoz o viaţă, primeşte la mână 1040 de lei... Omul cu care am vorbit a lucrat câţiva ani la Moscova, căci avea doi baieţi de „aranjat”. După ce le-a găsit ambilor de lucru (la Moscova!) a zis că revine acasă. A zis că va face o mini fermă şi că va ţine vaci. Are 15 capete. Acum îşi muşca degetele. E disperat. Vrea şi el să le dea. Vrea să scape de ele cât mai repede şi să se care înapoi la Moscova.
ROABA CU GUNOI E plină. Gunoi industrial. În special ambalaje din diferite materii plastice. Din acelea care nici nu prea ard. Deşeurile organice la ţară se reciclează. Ce să fac cu ea? O duc la râpă. Unde boala s-o mai duc?! Şi astfel fac toţi. Toate râpele sunt nişte gunoişti.
RĂZBOIUL APEI Apă vine dintr-un bazin de acumulare (făcut la un izvor mai în deal) printr-o ţeavă care deserveşte vreo 10 gospodării şi ceea ce a rămas din şcoală, adică grădiniţa de copii. Sistem artizanal la care au contribuit toţi acei conectaţi. De apă au nevoie toţi, dar nivelul bazinului e mic din cauza secetei. Un tâmpit de „gospodar”, folosindu-se de faptul că ţeava trece pe la el prin ogradă, a pus robinet şi îl închide când îi abate lui să curgă doar la el. Chiar dacă mai jos de el se află inclusiv şi grădiniţa. Un lucrător de la gradiniţă l-a ameninţat că aduce primarul şi poliţia. Degeaba. La ţară dreptatea e de partea celui mai obraznic. Astăzi apa nu curge din nou…
TARIFE NOI Se anunţă că se va scumpi energia electrică. Lumea e exasperată… Nici nu mai înjură şi asta e un semn rău, căci câinele care latră nu muşcă. Doar scrâşneşte din dinţi. Dar am vazut şi o persoană plângând... Noroc că oamenii de aici nu prea ascultă Europa Liberă. Eu l-aş trimite pe Dirk Buschle la ţară să le explice ţăranilor cum insistă „Europa” să se scumpească energia. Şi-apoi să-i mai văd pe europeni tânguindu-se că lumea nu este pro-europeană! Numai că e posibil să nu iasă întreg Herr Dirk de acolo. E posibil să nu iasă deloc, căci dacă păţeşte ceva, să zicem dacă-l cotonogeşte careva, probabilitate destul de mare de altfel, va avea mult de aşteptat ajutor medical... I-am bucurat pe ai casei că se va scumpi şi pâinea. Lumea zice că-i genocid. Exterminarea propriului popor… Ca la Stalin.
CUPURA Scumpă, dar şi pe asta o taie când vor ei. Într-o zi nu a fost electricitate vre-o 5 ore. Fără preîntâmpinări de niciun fel. Lumea la sat nu poate merge la supermarket de trei ori pe zi şi odată noaptea. Aici se fac rezerve. Se folosesc congelatoare. Afară erau 37°C…
MEDICUL DIN SAT Eu omului ăsta i-aş pune monument! Mai mare decât acel al lui Kotovschi de la Chişinău! S-a otrăvit un copil (de ce s-a otravit e alt capitol). Îşi vărsa şi maţele. L-am sunat pe Boris Iacovlici. A venit în 10 minute. Ne-a zis ce ar fi bine să-i administrăm copilului. Numai că el în afară de un fel de săruri de băut cu apă pentru rehidratare nu are absolut nimic! Dar avea cu el nişte praf din rânză de găină uscată. Pe care o pregăteşte singur. Ne-a zis din ce plante se mai pot face nişte ceaiuri… Şi aşa face cu fiecare din sat. E medic pentru orice: consultări, tratamente din astea alternative, naşteri, a zis că i s-a întâmplat şi să opereze (nu a fost ceva complicat) într-o iarnă când salvarea de la raion nu putea răzbate… De câţiva ani face şi veterinărie. De oameni are grijă gratuit, de animale – contra plată. Să supravieţuiască. I-am propus bani. A refuzat. Dar nici poliţă de asigurare nu a cerut. „La noi nu-i cu poliţă. Ce importanţă are? Eu medicamente oricum nu am. Şi dacă nu ai poliţă, să nu vin, sau cum?” Mare om! Pe oameni din aceştia se mai ţine ce a rămas din ţară...
TRANSPORT A doua zi de dimineaţă am plecat la raion. După leacuri şi câteva alte chestii. Un fel de „rutieră” ultra-încărcată ce face naveta de trei ori pe zi (în zile de bazari, altfel face doar un singur dus-întors)…
LA FARMACIE Tipa îmi bagă cu insistenţă un preparat de vreo 200 de lei în locul celui indicat de Boris Iacovlici. Cică e mai bun. Insist şi eu. Până la urmă obţin medicamentul de pe foaie. Care costă 28 de lei. Nu ştiu cum s-o interpretez, arăt a om bogat? Oare aşa face cu orişicare?
LUCRĂRI În drum spre casă intru în vorbă cu o femeie. Zice că lucrează pamântul la vreo trei gospodării, căci stăpânii sunt plecaţi prin străini şi i-au lăsat pământul în grijă. Dar nu arată deloc trudită şi avea o corpulenţă destul de… exuberantă. Cel puţin nu semăna a cineva care face efort fizic. O întreb cum de reuşeşte cu prăşitul la atâta pământ de una singură. „Prăşit? Da’ cine mai prăşeşte în ziua de azi? Eu mă duc la agro-magazin la Soroca şi cumpăr „gherbiţâd” şi dau. Şi n-am treabă.” Mă fac că sunt interesat. O întreb dacă se dă orişicui. Dacă e nevoie de ceva documente. Dacă pot să mă duc şi eu să cumpăr. „Numa’-că poţi! Dau la tătâ lumea. Bani să ai. Este şi mai scump, şi mai ieftin. De care vrei. Eu iau de acela de 2000 de lei la sotcă. E mai scump, dar e mai tare”. Înţeleg mai bine de ce este imposibil să găseşti un lucrător (am avut nevoie de un ajutor pe o zi-două), chiar şi la 200 de lei/ziua…
OTRĂVIŢI Înţeleg şi altceva: copilul care s-a intoxicat mâncase cu multă poftă un harbuz mare cumpărat cu o zi înainte de a veni la noi în ospeţie… Cred că a fost prelucrat şi el cu chimicale de la vre-un agro-magazin. Am decis să nu mai cumpărăm nimic, dar absolut nimic!, de la piaţă. Mâncăm doar ce creşte în grădină!
DESPRE PIAŢĂ Am fost să vând roşii din grădină. 5 lei/kg. 20 de eurocenţi. Am vândut 4 căldări. Cam 40kg. 200 de lei. 10 euros… Nici nu vreau să mă gândesc câtă muncă au costat acele roşii… Banii au fost toţi cheltuiţi chiar atunci pentru produse alimentare şi am mai pus şi pe de-asupra…
…
Cam acestea sunt noutăţile din această săptămână. Cum vă place realitatea, Domnii mei? Pasionantă, nu-i aşa? Cine ziceţi că e candidatul Moldovei la Eurovizion? Băga-mi-aş…
