Eu ştiu ce face acum Aureliu Busuioc !

E plecat la o baltă care, aşa cred eu, seamănă leit cu delta Dunării contemplînd „junglele de arini şi salcii, păpuriş şi stuf, …. covorul împletit din muri şi zmeuriş şi sute de melifere” ori împinge lotca cu ghionderul  prin hăţişurile de stufăriş:

„trestiile singuratice se dădeau cătinel la o parte  cu o mică plecăciune, lipanul îşi chema frunzele în afund, lăsînd la suprafaţă doar florile de un alb imaculat, şi mai frumoase parcă oglindite în albastrul lucios al apei; din cînd în cînd, cu valul în cap, vreun crap somnoros se ferea domol din calea îmbarcaţiunii… Totul ca o sută, ca o mie de ani în urma în după-amiezile de august toride şi leneşe…”

Sînt convins că s-au făcut mari prieteni cu tata, pescar pătimaş, bun de gură şi el, deşi cam zgîrcit la vorbă, şi savurează împreună un vin de zaibar sau ţuică fiartă, iar puşca şi undiţele lor fac rădăcini şi încolţesc, şi înfloresc alături, ascultîndu-i...

Tată, ştii undiţa aia din bambus, adunată din acele trei vergi (una era la noi demult, alta am adus-o eu de la băieţii din sat şi a treia, vîrful, ai găsit-o de pe undeva de la colegi) pentru care ai meşterit la uzină nişte capete de metal ce se îmbrăcau perfect una în alta şi care, astfel puse la un loc, făceau o „vargă” de vreo 5 metri, uşurică, numai bună de prins crapi? Ţii minte cum ne-o disputam şi ne rînduiam la prins anume cu ea, celuilalt revenindu-i prăjina de salcîm, mai grea şi mai scurtă? Stă şi astăzi desfăcută în garaj, aşa cum ai legat-o atunci...

Aici la noi nu încolţeşte mare lucru...

Ştii ce-am să te rog? Să-mi ţii şi mie un locuşor, o pîrtie bine pregătită cu un ochi de apă printre papură. Şi vedeţi acolo, să vă mai rămînă şi din ţuică şi zaibar, să-mi mai clătesc dorul cînd ajung.

Eram exact la pagina 75 cînd am aflat că Aureliu Busuioc a plecat la vînătoare... Lectura acestei cărţi (D’ale vânători: întâmplări vânătoreşti şi nu numai, 2005, Prut Internaţional) a căpătat o altă conotaţie.  

O dedicaţie mai veche pentru tata, AICI.