Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
12 novembre 2012 1 12 /11 /novembre /2012 15:16

Un banc vechi : „Medicii noştri au inventat cel mai eficient medicament împotriva calviţiei : ai băut pastila şi... rămîne cu un chel mai puţin pe faţa pămîntului !” 

 

Să ne imaginăm o situaţie:

 

Vă doare, să zicem, un deget la picior (aluzie la conţinut). Să presupunem că, mă rog, nu aveţi încălţări bune (aluzie la formă), aţi făcut o bătătură rea care s-a inflamat şi, desigur, mergeţi la medic în speranţa să vă „doftorească”, căci bătătura vă face să suferiţi, de nu mai puteţi merge...

 

Şi verdictul medicului ar fi : „De amputat degetul!”

 

calaretul-fara-cap.jpgAbsurd ? Cel puţin aşa cred eu, dar cam asta se întîmplă de cîţiva ani în ţărişoara noastră mică. Amputări pe-un capăt ! Ultimul epizod (acel cu reducerea finanţării AŞM cu 50 de mln. lei) a stîrnit discuţii aprinse, dar nu este decît o verigă în lanţul „optimizărilor” la nesfirşit la care am fost supuşi.

 

Primul (şi probabil cel mai dureros, cu consecinţe grave pentru viitorul Moldovei, dar care, într-un mod bizar, nu a suscitat reacţii similare cu acel al AŞM-ului) a fost „optimizarea” şcolilor. Cu ce a început ? Ni s-a spus că elevii nu au un nivel de cunoştinţe necesar, că este o catastrofă sistemul nostru de învăţămînt, că se cheltuie bani enormi (vedeţi Dumneavoastră, tocmai 8% din PIB !) şi… amputăm ! Inchidem şcoli. Ce contează că cheltuim doar 600 de dolari vs. 5000-6000 în alte părţi* pentru un elev?...

 

*Vedeţi aici interviul unui fost funcţionar al BM la acest subiect

 

Şi nimeni nu a pomenit de faptul că exact acelaşi mesaj (referitor la calitatea studiilor, nu banii alocaţi) este vehiculat de cîţiva ani buni şi în occident, dar ei nu închid şcoli. Nimeni nu a pomenit de faptul că nici măcar la nivelul numărului de elevi pe cap de învăţător nu stăm mai bine sau mai rău decît în alte părţi. Ţari precum Lituania ori Portugalia au şi mai puţini elevi pentru un cadru didactic… Eu unul îmi aduc aminte că am fost tocmai 44 în clasa 1 (anul 1984) şi nu consider că a fost bine!

 

Dar, mă rog, pentru a mări PIB-ul este nevoie de muncă. A închide şcoli e mai uşor.

 

Cu AŞM-eul este exact aceeaşi situaţie. Ni s-a spus că este vai şi-amar de ce se-ntîmplă acolo. O fi… Eu nu am nici competenţa, nici informaţia necesară pentru a avea o opinie. Dar soluţia se înscrie în aceeaşi paradigmă : amputăm !

 

Căci pentru a modifica situaţia este nevoie de muncă. A taia în bugetul funcţionării AŞM e mai uşor.

 

Ce urmează? Vă spun eu, dacă nu ştiţi. Dar vă pot propune şi o altă modalitate de a găsi : urmăriţi atent în presă interviurile sau declaraţiile oficialilor despre ce funcţionează „rau” în Republica Moldova !

 

Iată „prognoza” mea :

 

- Se vor închide un număr important de instituţii medicale. Cică vor rămîne doar 5-6 spitale pe Republică. Atunci cînd în 2009 – 2010 învăţătorii (pe care îi cunosc eu) îmi ziceau că se planifică să se-nchidă şcoli, eu, naivul de mine, ziceam că este o dezinformare comunistă în preajma alegerilor din 2010… Astăzi nu am niciun temei să nu cred medicii (pe care îi cunosc eu) care îmi afirmă că se vor închide spitalele raionale.

 

- Se vor tăia din bugetele destinate culturii. Iată de ce îmi permit să afirm acest lucru (citez) : « Şi atunci, dacă ar merge pe indicatori de performanţă, teatrele pe număr de spectatori, muzeele pe număr de vizitatori, expoziţiile pe care le elaborează, le creează, bibliotecile iarăşi pe număr de utilizatori, programe dezvoltate virtual, cheltuielile ar scădea. Ministerul Culturii a elaborat acuma o politică publică legată de teatre şi s-a demonstrat că statul câştigă din această politică aproximativ un milion şi ceva de lei. Şi acesta este abia începutul, în momentul în care teatrele vor începe să se descurce singure, ceea ce e şi normal să se întâmple, povara statului va scădea şi  atunci vom putea da, aloca banii în altă parte.”**

 

**Vedeţi aici interviul complet cu un „expert în politici publice

     

În ultimul timp sînt atacate dur instituţiile actuale culturale (ex : Uniunile de creaţie moştenite de la URSS). Am asistat recent la o întîlnire în Franţa unde maestrul Mihai Fusu încerca să convingă auditoriul că situaţia cu instituţiile în cultură este una deplorabilă***...

 

***Vedeţi aici un articol despre aceasta reuniune

 

Şi dacă, per ansamblu, sînt de acord cu criticile aduse, teamă mi-e că soluţia va fi exact aceeaşi : „AMPUTĂM”!  Fiindcă remediul este administrat de acelaşi doctor... Iar el nu ştie altceva să facă decît să taie. Căci pentru a modifica conţinutul şi forma este nevoie de muncă...

 

-------------------------------------------

 

Oameni buni, vă implor: nu mai spuneţi că lucrurile stau prost sau că vă doare ceva! Nu de alta, dar au să taie.

 

Ţărişoara noastră mică suferă de o teribilă durere de cap... Amputăm?

     

 

Imagine: John Quidor "The Headless Horseman Pursuing Ichabod Crane"

 

Partager cet article
9 octobre 2012 2 09 /10 /octobre /2012 23:56

“Celulele de partid se comportau în mod adecvat…”


« E bine ştiut faptul că dorinţele cinovnicilor corespund întocmai şi întotdeauna cu dorinţele şefilor. Ca prin farmec s-au găsit imediat miniştri şi adjuncţi, şefi de direcţii şi academicieni, savanţi şi oameni de ştiinţămai mărunţi care s-au declarat peste noapte olandezi sută la sută, unii chiar cu depăşire de procente… »

A. Busuioc “D’ale vînătorii. Întîmplări vînătoreşti şi nu numai”, 2005

 

Peste cîteva zile se va bate capacul. Mai bine zis ultimul cui, care mai lăsa o speranţă ca „pacientul” să sară zglobiu din coşciug.


În cîteva zile va începe Congresul V al diasporei. Daca poate nu ştiaţi, fiecare dintre D-stră, stimaţi emigraţi, aţi delegat pe cineva la acest înalt for.


seppuku.jpgReprezentanţii Congresului sînt pe cale de a anihila probabil ceea ce a constituit de la 2009 încoace principala speranţă a multor dintre noi: diaspora şi toate simbolurile asociate ei.


Primiii care au încercat să utilizeze şi să canalizeze diaspora (cel puţin să-i ştirbească din imagine, dar propria lipsă de credibilitate nu le-a permis acest lucru) au fost PCRM-iştii. Anume ei sînt acei care au iniţiat Congeresele bi-anuale ale diasporei şi aşa-numitul Consiliu coordonator al diasporei (CCD). Desigur, s-au găsit şi delegaţi, şi „reprezentanţi”, şi toate atributele necesare, conformîndu-se liniei partidului de atunci şi respectînd toate canoanele congreselor (Cine altul decît PCRM ştie să le organizeze mai bine?).


PCRM-iştii însă au căzut (în mare parte datorită votului din exterior), au dispărut la fel undeva şi „reprezentanţii” de altă dată. Au venit AIE-urile şi... au perpetuat tradiţia Congreselor, dar şi a CCD-ului.


Deciziile respective sînt cît se poate de raţionale din punctul de vedere al unui partid politic, indiferent de ce culoare şi orientare nu ar fi el. E destul să ne amintim de defilarea tuturor star-urilor AIE de atunci la tribunele Congresului IV – veneau alegerile!


Am certa convingere că Guvernul, în absolut, nu are nevoie de CCD. Mai bine zis, îi doare-n cot de există el sau nu. Unicul său avantaj este o relativă linişte mediatică. Vreţi CCD? Pozhaluista! Guvernul are nevoie de competenţe şi mijloace. Executivul (în fiece ţară) este forma de guvernare în continuă căutare de conţinut (de unde rezultăeternele discuţii despre „tehnocraţi”). Executivul jonglează cu noţiuni operatorii bine definite în timp.


Partidele însă au o stringentă nevoie de un mecanism de control pentru exerciţiul puterii şi perpetuarea ei indefinit în timp. (Guvernul este şi el, pînă la urmă, o emanare a partidelor, şi aici vectorii obiectivelor se intersectează). Ele, partidele, sînt pline de conţinut (ideologic, în primul rînd) şi încearcă să suprapună o formă corespunzatoare lor la toate componentele societăţii pentru a transvaza peste tot acest conţinut.


În cazul în care partidul de guvernămînt nu reuşeşte să controleze un fenomen societal important, se pot întîmpla două lucruri:


-                  - Eliminarea fenomenului non-controlat (ceea ce făcea destul de des PCRM-ul)

-             - Negocierea şi modificarea conţinutului ideologic al partidului (ceea ce se întîmplă într-o societate normală şi ce a început să se facă şi la noi. Ex: influenţa şi independenţa relativă a presei).


Din fericire, primul scenariu (eliminarea) nu mai este posibil (de fapt, nu a fost posibil nici pentru PCRM în cazul diasporei, căci emigraţii nu erau... acasă, la cheremul lor). Ramîn deci celelalte douăposibilităţi: controlul ori negocierea.


Este ştiut că negocierile sînt un lucru anevoios. Mult mai uşor e săcontrolezi, costurile oricum fiind incomparabil de mici vs. negocierea cu un partener de temut.


În cazul nostru „partenerul de temut” ar fi putut fi diaspora (totuşi tocmai 20-25 % din electorat sînt în afara ţării). Dar numai în cazul cînd însăşi diaspora, prin cei mai activi reprezentanţi ai săi, ar fi dorit să rămînă o forţă. Pe de o parte, AIE nu pare a fi dorită să faciliteze diasporei accesul la veritabila putere, căci codul electoral de astăzi limitează în continuare substanţial participarea masivă a emigraţilor la alegeri (şi nu prea se văd / aud mari mişcări în acest domeniu. Mai mult chiar: actualul Preşedinte al CEC este acelaşi care era acuzat de unii lideri ai AIE de iregularităţi masive în 2009). Pe de altă parte, noii „reprezentanţi” ai diasporei acceptă cu o facilitate dezarmantă formele de control, cerute cu insistenţă de AIE în schimbul dialogului.


Mecanismele au rămas exact aceleaşi ca pe timpul PCRM-iştilor: Congrese şi CCD. S-au schimbat doar personajele.

Sînt mai mult decît convins că, oricît de mult nu ar insista asupra „ameliorării formelor” delegaţii şi organizatorii Congresului, ele nu vor avea nicio incidenţă asupra vieţii emigraţilor. Apa trece pietrele rămîn. Deciziile executivului (cît face doar proiectul vinietelor, spre exemplu) vor fi luate, în condiţiile actuale, în funcţie de alte considerente şi nu de interesele celor 64.000 mii de alegători nesemnificativi (şi acesta este, probabil, scorul maxim pe care poate să-l înregistreze diaspora în configuraţia de azi). Şi, la fel cum nu a avut un mare control asupra diasporei CCD-ul comuniştilor, nu-l va avea nici acesta de acum. Vocile alarmiste care strigă astăzi la cer cum că, cică se doreşte un control asupra diaposrei sînt exagerate. Să fim serioşi: vor fi controlaţi doar acei care şi-o doresc şi-şi vor băga capul în ştreang.


În schimb, şi anume acest fapt îmi pare mult mai grav, diaspora va pierde enorm de mult în credibilitate acasă, în Republica Moldova. Dacă pînă acum era văzută ca o veritabilă forţămotrică, capabilă să influenţeze ideologiile şi programele partidelor (transcrise ulterior în deciziile Executivului), prin acceptarea de către unii exponenţi ai diasporei a formelor de control propuse de AIE (şi să nu uitam, prin materializarea lor în costuri directe suportate de alegători, fie ei autohtoni, fie europeni), vor zdruncina rău această imagine.


Ruptura este deja pe cale să se producă!


Partidele, forma organizaţională perfectă pentru a accesa şi a se menţine la putere, cristalizată timp de sute de ani de evoluţie, sînt pe cale să distrugă diaspora. Şi diaspora nu ştie (iar unii nici nu vor) încă să reziste ispitei.

Pînă la urmă, partidele AIE adoptă exact aceleaşi forme ca şi PCRM-ul (doar conţinutul ideologic diferă) ori oricare alt partid din oricare altă ţară într-un mod absolut natural şi raţional. Ce s-a întîmplat post-PCRM o ştim. Ce se va întimpla post-AIE?


„Diaspora” în forma ei actuală e pe moarte. Din păcate (pentru diasporă, să fiu înţeles corect), AIE-ul este (încă) destul de credibil şi deci mult mai nociv asociaţiilor din emigraţie decît PCRM-ul de odinioară.


Aşteptăm un alt ciclu electoral cu alţi „reprezentanţi” sau, vorba ţiganului, „îl spălăm pe-acesta”?


Congresul (nu) va decide.

 

P.S.: Într-un articol precedent propuneam un mod de funcţionare şi colaborare viabil cu Executivul. Vezi aici conţinutul. 

Partager cet article
14 septembre 2012 5 14 /09 /septembre /2012 17:19
De la 2009 au trecut mai mult de trei ani deja.  Deşi premise pentru mari schimbări nu au existat nici atunci (trebuie s-o recunoaştem) şi nu există nici astăzi, amploarea evenimentelor din 2009 şi – o spun fără riscul de a devia spre patetic – victimile aduse pe altarul re-împărţirii (a cîta oară) sferelor de influenţă au alimentat totuşi speranţele multor dacă nu la o ameliorare simţitoare, atunci, cel puţin, la o schimbare în atitudini, în direcţii de dezvoltare, în orientarea geo-politică, etc. etc. 
Ceea ce se întîmplă în ţărişoara noastră mică e greu de descifrat. Nu este neapărat rău acest lucru. Acum cîţiva ani totul era clar şi limpede. Astazi evenimentele se derulează isteric ca într-un caleidoscop din acelea uitate undeva în copilărie. În aceste ape tulburii numeroşi sînt şi pescarii ce încearcă (şi mulţi chiar reuşesc) să mai prindă cîte ceva. Unii spun că-i catastrofă, alţii – că-i o evoluţie normală, alţii – caută  vinovaţii, alţii – eroii...
E un joc continuu de-a comunicarea (Vreţi în horă? Why not? E atît de simplu!) şi e nevoie de o dexteritate şi consecutivitate intelectuală deosebită pentru a înţelege ce e grîu şi ce-i neghină... Foarte nostim acest joc: are şi laturi pozitive – poţi alege ochelarii prin care percepi realitatea. E destul să alegi ce priveşti/asculţi/citeşti... Mai rău este că ne alegem pe final doar cu ochelari... pentru unii roz, pentru alţii... negri, roşii, albaştri, verzi.
Istericalele ţării Moldova continuă: avem o colecţie de ochelari ce ar concura cu cea a lui Elton John, viaţa î nsă continuă... Doi morţi, trei răniţi şi iarăşi muzică! Euro-lizion... Nu degeaba are succes la noi...
Există totuşi un indicator care, indiferent de ce spune televizorul sau analistul, este un barometru mult mai evocator – fluxul migrator.
Şi dacă ar fi să facem o tipologie a emigrărilor (atît de ingrată) ar trebui să recunoaştem că au existat mai multe valuri. Cu o mică precizare: nici unul din aceste valuri nu a încetat, ci tot s-a adăugat celor precedente...
Primul val migrator a început încă de prin 1998-99. Sînt acei care au plecat (legal sau nu) prin străini în căutarea unui loc de muncă, cel mai des în speranţa de a reveni peste un an-doi cu ceva bani... Şi, cel mai des, această speranţă s-a epuizat odată cu trecerea timpului.
Al doilea val a început încă şi mai înainte – este fluxul de studenţi pe care Moldova îi exportă în fiecare an... Din ce în ce mai mulţi... Astăzi nu mai este flux, ci fluviu. Mare, frumos, tînăr...
Şi dacă despre aceste două categorii de emigraţi se poate spune că sînt o năpastă pentru Moldova şi, foarte des, drame individuale, al treilea val, mai nou, este unul îmbucurător: părinţii stabiliţi în străinătate de mai mulţi ani au început a-şi aduce copiii! Indiferent de ce cred pseudo-moraliştii neamului care, iată, bat alarma că cică ţara şi-ar pierde viitorul, copilul trebuie să crească alături de părinţi, oriunde ar fi ei! Şi dacă ţara” nu are nevoie de părinţi, cu ce drept ar dispune de soarta copiilor lor?
Am fost însă confruntat  î n acest an şi cu un nou tip/val de emigraţie – părinţi care încearcă să-şi trimită copiii la studii în străinătate încă înainte de facultate. Pentru liceu. Pentru a nu plăti preţul (nu neapărat exprimat în unităţi monetare) unui sistem educaţional în Moldova.
Vă întreb, stimaţi vînzători de ochelari şi optimizatori de viaţă: ce lucruri groaznice se întîmplă acasă? Cît de dezesperat poate fi un părinte ca să-şi trimită copilul de acasă?
Şi pe final: vă recomand un film (fiindcă tot nu citeşte multă lume cărţi) de Radu Mihăileanu. « Va, vis et deviens » se cheamă. Revelator.
 
 
Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 16:04

Vezi aici partea 1

Vezi aici partea 2

Vezi aici partea 3

 

Concluzii:

1.       Reeşind din esenţa însăşi a asociaţiilor, orice instituţionalizare, cum ar fi crearea Consiliilor diasporei, naţionale sau pe ţări de destinaţie, este prejudiciabilă pentru organizaţiile obşteşti ce pretind a reprezenta interesele emigraţilor, limitîndu-le libertatea de acţiune şi creînd costuri transacţionale suplimentare, legate atît de incoerenţa obiectivelor afişate şi cele reale, cît şi de costuri tranzacţionale ce apar inevitabil la crearea unei supra-organizaţii.  Desigur, formarea de federaţii asociative este posibilă, dar numai în baza aceluiaşi principiu de liberă asociere, de concordanţă a obiectivelor reale şi a celor afişate, astfel încît costurile transacţionale să rămînă mici în continuare.

turnul_Babel_Brueghel.jpg Crearea unei structuri specializate pentru relaţia cu diaspora, care ar depaşi cadrul de suport cultural şi informaţional pentru toţi emgraţii, ori de colectare de feedback (deşi aici există deja http://particip.gov.md/, un cadru excelent de interacţiune cu Executivul) este generatoare de costuri tranzacţionale inutile care se suprapun costurilor enorme de funcţionare al unui sistem democratic, cel mau „puţin rău din toate sistemele”.

 

       2.      

3.       Este necesară depăşirea modelului actual de guvernare al societăţii, gestiunea prin „proiecte” (patchworking), şi evoluarea spre un sistem raţional unde toate părţile interesate ar fi incitate să contribuie la o dezvoltare armonioasă şi echitabilă a societăţii, fapt ce ar diminua efectul devastator al emigraţiei.

 

Propuneri:

1.       Modificarea Codului Electoral este o urgenţă şi o necesitate absolută. Mai puţin de 10% din emigraţii moldoveni au avut posibilitatea să voteze la ultimile alegeri. Dat fiind imposibilitatea deschiderii birourilor de vot la infinit în străinătate şi diversitatea geografiei emigraţiei originare din RM, votul la distanţă (prin corespondenţă sau electronic) se impune ca unica soluţie viabilă pentru ca diaspora să participe la procesul democratic. Executivul actual, în cazul în care obiectivele afişate coincid cît de cît cu cele reale, ar avea tot interesul să urgenteze această reformă. (La Paris actuala „opoziţie” nu a depăşit niciodată 3%, faţă de 30% stabili din ţară). În aceste condiţii diaspora şi-ar găsi reprezentaţii ei în Parlament şi Executiv şi nu ar fi necesare politici de patchwork. Forţele politice ar fi obligate să ţină cont de emigraţi în obiectivele lor afişate.

2.       Dat fiind efectul consumat al fenomenului migraţional (cei care au avut de plecat au făcut-o deja, în mare parte), liberalizarea regimului de vize cu ţările UE este o necesitate absolută pentru a evita sedentarizarea masivă şi definitivă a cetăţenilor RM în ţările-gazdă. O mobilitate importantă ar favoriza şi un schimb de experienţe între cetăţeni, valorile europene fiind adoptate mai rapid şi cu costuri tranzacţionale mai mici (a se vedea „polemicile” referitor la Legea egalităţii şanselor).

3.       Este necesară o amenajare a politicilor sectoriale la realitatea de astăzi, integrînd sub o formă obligatorie aspectul emigraţional în ecuaţia deciziilor. Fiecare hotărîre luată ar trebui trecută prin filtrul fenomenului migraţional. Se impune accelerarea reformelor şi instaurarea sistemelor incitative pentru a stopa exodul masiv şi favoriza revenirea în ţară a emigraţilor.

 

(Un exemplu elocvent care demonstrează ignorarea fenomenului migraţional de către politicile naţionale este decizia de a închide un număr important de şcoli de la sate. Perfect justificată, într-un context teritorial pruto-nistrean închis, această decizie este o lovitură de graţie adusă familiilor, dar, în special, copiilor rămaşi în aceste zone fără părinţi. Şcoala constituia pentru mulţi din ei unicul reper educativ instituţionalizat. În loc să fie întărite şi dezvoltat rolul extracurricular al acestor instituţii, şcolile au fost lichidate)

 

4.       Crearea unei veritabile biblioteci de resurse (online, dar nu numai) şi a unui punct de contact pentru asociaţiile din diaspore (conceptul de One Stop Shop). Asociaţiile (dar nu numai) ar putea beneficia de suportul necesar în activităţile lor pe teren, răspunzînd la solicitările emigraţilor. (Totodată este absolut regretabilă şi prejudiciabilă mişcării asociative imixtiunea Guvernului în activitatea ONG-urilor şi vice-versa. Consiliul diasporei în frunte cu un Prim-Ministru este o aberaţie în acest sens.) Structura creată nu poate şi nu trebuie să se suprapună costurilor de agenţie (competenţelor, în alte cuvinte) proprii altor instituţii şi ministere.

5.       Consolidarea capacităţilor consulatelor pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor RM în străinătate, pe de o parte, şi informatizarea / simplificarea procedurilor administrative în scopul de a diminua sarcina Consulatelor, care astăzi sînt obligate să efectueze proceduri administrative simple, posibile de perfectat online şi la distanţă, pe de altă parte.

Asociaţiile ar putea constitui o reţea puternică pe orizontală pentru o comunicare şi mobilizare rapidă şi eficientă, dacă apare necesitatea de a exersa o presiune asupra Guvernului în cazul în care acesta nu respectă executarea mandatului primit de la alegători.

 

 

Bibliografie:

1. Akerlof, G. A., 1970, « The Market for « Lemons » : Quality, Uncertainty and Market Mecanism », The Quarterly Journal of Economics , vol. 84, 3, 488-500

2. Alchian A. et H. Demsetz, 1972, “Pr oduction, Information Costs and Economic Organization”, American Economic Review XII, 777-795.

3. Charreaux G., 1999, “ La Théorie Positive de l’Agence: Positionnement et Apports.”, Université de Bourgogne en France.

4. Demsetz H. et K. Lehn, 1985, “The Struct ure of Corporate Ownership: Causes and Consequences.” Journal of Political Economy, Vol 93, No 6

5. Eisenhardt K.M, 1989, “Agency Theory : an Assessment and Review”, Academy of Management. The Management Review 14(1), 57-75.

6. Grossman S. J. et O. D. Hart, 1983, « An Analysis of the Principal-Agent Problem » Econometrica 51, 7-45

7. Jensen M.C, 1983, “Organiza tion Theory and Methodology”, Accounting Review 50

8. Jensen M. et Meckling W., “Theory of the Firm : Managerial Behavior, Agency Costs and Ownership Structure”, Journal of Financial Economics, octobre 1976

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:48

Vezi aici partea 1

Vezi aici partea 2

 

Contribuabilii din Republica Moldova

 

În procesul creării Agenţiei pentru relaţia cu diaspora această parte interesată a fost uitată într-un mod scandalos şi flagrant. Este binecunoscut faptul că o bună parte din PIB-ul RM provine din remitenţe. Dar să nu uităm că cealaltă parte este creată de contribuabili care activează pe teritoriul ţării. Şi dacă creăm condiţii favorabile emigraţilor, acordîndu-le o atenţie superioară celor din ţară, taxes.jpgriscăm să creăm conflicte inextricabile. Orice politică de discriminare, chiar şi pozitivă (dacă e să ţinem cont de faptul că emigraţii sînt actualmente defavorizaţi din p.d.v. al actului de guvernare), este generatoare de conflicte. Atunci cînd vorbeam de notorietatea asociaţiilor comunitare din străinătate nu am pomenit de o altă latură - notorietatea lor în RM. Dacă pînă în prezent cetăţenii statului RM vedeau în ONG-urile din străinătate un suport şi un factor de presiune asupra guvernanţilor pentru ca ei să nu uite şi de obiectivele afişate pe lingă cele neafişate, asupra cărora lucrează intens oricum, discriminarea pozitivă, or crearea unei Agenţii (ori, şi mai grav, al unui Minister) este o formă a discriminării pozitive, poate inversa această tendinţă. Din păcate, acest proces a început deja. Am citit comentarii extrem de dure la adresa asociaţiilor din diasporă pe siturile care au publicat apelul referitor la crearea Ministerului. Fondate de această dată.

Să nu fie conştienţi reprezentanţii asociaţiilor de acest pericol? Ori vectorul obiectivelor a luat-o razna de tot? 

Agenţii economici din Republica Moldova şi investitorii străini

Mitul despre o forţă de muncă ieftină, bine formată şi accesibilă în RM, pare, în sfîrşit, să fie pulverizat. Dacă acum 20-15 ani Republica Moldova suferea de o lipsă totală de cadre în domeniul comercial şi managerial (White Collars), astăzi situaţia este diametral opusă. Am auzit pentru prima dată despre lipsa de forţă de muncă calificată (Blue Collars) acum 7-8 ani in urmă, în discuţia cu un întreprinzător local din Cimişlia. De ce a fost nevoie de un timp atît de îndelungat pentru a conştientiza acest lucru la nivel înalt, rămîne un mister pentru mine ca şi multe alte mistere din RM. E o problemă de conflict între formele de obiective, cred.

Agenţii economici şi-ar dori un organism de tipul Agenţiei în fază de creare pentru a comunica şi atrage persoane calificate din rîndurile emigraţilor. Circa 7000 de posturi de muncă ar fi vacante conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 15/06/2012.

Problema este alta: salariile pe care le pot oferi (sau doresc să le ofere) aceşti agenţi. Feedback-ul pe care am avut ocazia să-l recuperez de la mulţi emigraţi (în special, de la cei nou-sosiţi) este unul extrem de clar: "De lucru în RM este, dar salariile nu sînt atractive". Pe de altă parte, aşteptările întreprinzătorilor din ţară este unul absolut deviat de la normalitate. Dacă în occident omul de afaceri este satisfăcut cu o rentabilitate de 15-30%, businessman-ul moldovean nu acceptă o rentabilitate mai mică de 75-100%. Exemple am văzut destule pentru a putea afirma spusele fără mare risc de a fi tendenţios şi fără a fi nevoit să caut statistici. O normalizare a relaţiilor de producere, un respect elementar faţă de salariat şi munca lui sînt valori care lipsesc şi care ar trebui dezvoltate în RM.

Şi un alt aspect: salariaţii potenţiali emigraţi activează rareori în domeniul de competenţă iniţial. A-i considera calificaţi este încă o greşeală – deprinderile contează uneori tot atît cît competenţa tehnică, dacă nu mai mult.

Recent am avut ocazia să discut cu o persoană revenită în ţară după mai mult de 10 ani de emigraţie. Activînd într-un domeniu bazat pe competenţe (medical) persoana respectivă nu poate relua activitatea (într-un mod cît se poate de firesc) fără a urma o formaţiune de re-calificare. Or, pentru persoane care nu au activat timp de 10 ani în domeniu, acest serviciu de Stat, este oferit... contra plăţii. Şi nu mai vorbesc de acei 100 de euro pe care i-a plătit imediat pentru a obţine un loc la grădiniţă pentru copil şi salariul mic care o aşteaptă. Concluzia ei a fost fără echivoc: „Păi, ce să fac? Voi lua şi eu mită cum ia toată lumea”. Orice comentariu este inutil.

Dacă nu creăm mecanisme sănătoase cu incitaţii puternice pentru revenirea, cel puţin parţială, a emigraţilor în ţară, nicio Agenţie şi niciun proiect (de tipul PARE 1+1) nu poate fi eficient. Mai mult chiar, în cazul în care există incitaţii sistemice pe măsură, Agenţia nu-şi mai are rostul. Difuzarea informaţiei (locuri de muncă vacante, spre ex.) prin intermediul unui sit Internet cu posibilităţi de aplicare online ar fi suficient. Dar avem, se pare, deja o Agenţie specializată: http://www.anofm.md

Şi în acest caz constatăm divergenţe mari de obiective, lipsa de incitaţii care ar favoriza reîntoarcerea emigraţilor în ţară, respectiv, orice efort artificial ar genera costuri tranzacţionale enorme inutile, iar succesele ar fi doar marginale, de scurtă durată şi nicidecum sistemice.

Eşecul tîrgurilor de muncă organizate de OIM este o ilustraţie elocventă la cele spuse mai sus.

Un subiect aparte ar fi redirecţionarea remitenţelor din consum în investiţii, care ar fi una din atribuţiile noii Agenţii. Noţiunea de investiţie este indisociabilă de doi factori-chee: existenţa unui surplus de resurse şi noţiunea de risc asociată cu investiţia. Sînt investite surplusurile şi doar în condiţia în care riscul asociat investiţiei este unul perceput ca acceptabil. Constatarea însăşi a situaţiei actuale, cînd marea parte din remitenţe este direcţionată spre consum, denotă faptul că emigraţii nu dispun actualmente de surplusuri.

Surplusul este o noţiune mai mult subiectivă: să ne aducem aminte de Şura Balaganov şi de suma de care avea nevoie pentru a se considera fericit (6 400) vs. acolitul său Ostap Bender (1 000 000). Cert este însă faptul că atît timp cît nu sînt satisfacute necesităţile de bază din piramida maslowiană, nu putem discuta de resurse disponibile pentru investiţii.

Dar chiar şi dacă acest surplus există , în cazul în care riscul asociat investiţiei este considerat prea mare, surplusul este capitalizat în valori imobiliare. Ceea ce şi se întîmplă actualmente. Emigraţii preferă să cumpere apartamente şi aur... Agenţia nu are nicio atribuţie cu acest fenomen. Proiecte de tip PARE 1+1 pot fi un adevărat dinamizator al investiţiilor în condiţii favorabile, dar nu va avea un efect decît marginal şi cu costuri transacţionale importante în caz contrar. Este o politică de patchwork fără efecte sitemice durabile.

 

Autorităţile din ţările destinatare pentru emigraţi

 

immigration_distortion.gifAr fi inutil să perorez prea mult despre politicile imigraţionale ale ţărilor occidentale şi numeroasele conflicte (costuri de agentie) care le caraterizează. Una din rezultantele acestor conflicte şi disfuncţionări democratice, a asimetriei informaţiei disponibile pentru guverne, economişti şi alegători (cert, mai puţine decît la noi, dar care au dus la o criză profundă instituţională, nu doar economică) este dorinţa afişată a acestor ţări de a controla procesul migraţional. Controlul respectiv are ca prim scop diminuarea fenomenului şi nicidecum regularizarea lui. Regularizarea migraţiei nu este decît un mijloc şi aici implicarea şi colaborarea cu factorii de decizie din ţările generatoare de emigraţie este extrem de importantă.

 

Aceste obiective concordează mai mult sau mai puţin cu obiectivele ţărilor emanatoare de migraţie (mai puţin pe termen scurt, căci ţara de origine s-ar lipsi de un flux de remitenţe, şi mai mult pe termen lung, căci emigraţia este un factor ce frînează o creştere rapidă a economiei locale), dar vin în contradicţie cu obiectivele individuale ale emigraţilor. Respectiv, dacă asociaţiile comunitare ale emigraţilor moldoveni ar apăra într-adevăr interesele emigraţilor, ele ar trebui să ţină cont de această contradicţie. O apropiere excesivă de puterea executivă le indepărtează de obiectivele individuale ale emigraţilor şi pune în pericol legitimitatea lor. În acelaşi timp, nicio asociaţie nu poate să-şi permită să nu respecte legislaţia în vigoare, ceea ce necesită o concertare continuă pentru a face presiune asupra factorilor de decizie întru facilitarea atingerii obiectivelor individuale ale emigraţilor.

 

Această contradicţie (pericolul instituţionalizării şi al controlului aferent vs. necesitatea de a exercita o presiune continuă asupra puterii) poate fi soluţionată într-un mod foarte eficient: constituirea unei reţele de organizaţii obşteşti pe orizontală ce ar permite o comunicare rapidă şi o mobilizare eficientă, păstrînd totodată atuul principal al ONG-urilor – independenţa şi costurile transacţionale mici legate de libertatea de asociere/disociere.

 

În realitate, implimentarea aşa numitor acquis-uri europene în domeniul politicilor migraţionale nu serveşte decît tangenţial interesele imediale ale indivizilor.  Desigur, ar fi regretabil dacă nu am sesiza oportunităţile oferite de finanţatorii externi, dar guvernanţii ar trebui să ţină cont în primul rînd de interesele cetăţenilor, nu ale finanţatorilor.

În pofida celor menţionate mai sus, important este să conştientizăm că fenomenul migraţional este unul consumat în RM, este o realitate şi nu un pericol. Paradoxal, dar acesta este un argument forte pentru Guvernul RM în eforturile pentru integrarea europeană şi, în mod special, pentru a scăpa, în sfîrşit, de regimul de vize cu UE – unul din obiectivele afişate ale Guvernului RM.  

 

 Vezi aici partea 4

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:33

Vezi aici partea 1

 

Asociaţiile din diasporă şi emigraţii neafiliaţi lor

 

După cum menţionam mai sus, orice organizaţie, chiar cît de mică, generează automat costuri de tranzacţie. În cazul asociaţiilor obşteşti sau ONG-urilor aceste costuri sînt relativ mici, reeşind din însăşi esenţa ONG-urilor. La baza lor stă noţiunea de liberă asociere (sau disociere) a două sau mai multe persoane. Lipsa unei constrîngeri în a negocia obiectivele personale face ca asociaţiile să funcţioneze fără necesitatea elaborării mandatelor complexe, fără a suporta costuri de control inerente execuţiei mandatului. În cazul în care apare necesitatea unor negocieri, de cele mai multe ori are loc ruptura de asociere (contract), căci indivizii nu prea sînt predispuşi să abandoneze gradul de libertate individual, nivelul de constrîngeri fiind cvazi-inexistent. Din momentul în care avantajul individual aşteptat de la apartenenţa la un grup este perceput ca unul superior avantajelor pe care individul le primeşte realmente, contractul de asociere este reziliat.

 

Această libertate de asociere şi, respectiv, libertate în acţiuni cu costuri tranzacţionale inerente mici constituie forţa şi atuul principal al asociaţiilor. Detaliu care pare a fi neglijat de unii reprezentanţi ai diasporei, ei propunînd scheme de instituţionalizare şi ierarhizare (crearea de consilii ale diasporei, spre exemplu) absolut nejustificate şi generatoare de costuri tranzacţionale suplimentare.

 

Ceea ce este important de menţionat aici este faptul că obiectivele afişate ale unei organizaţii nu coincid niciodată cu obiectivele reale, care, după cum menţionam, sînt o sumă vectorială ale obiectivelor individuale ale părţilor interesate.

 

Această constatare este un factor major în analiza ulterioară a activităţii asociaţiilor din diasporă. Ca şi oricare asociaţie auto-constituită, asociaţiile comunitare nu-şi capătă legitimitatea decît à posteriori, în special atunci cînd afişează obiective ce implică alte părţi interesate – membrii diasporei neafiliaţi, or, marea majoritate a ONG-urilor asta spun: ei reprezintă emigraţii originari din RM.

 

Pentru a vedea care sînt obiectivele emigraţilor neafiliaţi putem utiliza o grilă de lectură maslowiană aplicabilă, de fapt, oricărui individ. În urma numeroaselor discuţii pe care le-am avut cu co-naţionalii noştri am ajuns la concluzia că obiectivele lor gravitează în jurul următoarelor subiecte:

 

-          Sursă stabilă de venit (caută de muncă)

-          Locuinţă (caută un loc de trai ieftin şi accesibil)

-          Acte (regularizare, permis de muncă, libera circulaţie, protecţie socială în ţara-gazdă)

-          Mijloace de transport cu RM ieftine şi accesibile (atît transport, cît şi marfă)

-          Aducerea apropiaţilor în scopul de a reîntregi familiile

-          Amenajarea odihnei şi cultului (necesitatea de a se regăsi în grup, de a asista la concerte şi spectacole în română, frecventarea bisericii, carte românească şi ziare, învăţarea limbii române de către copiii lor)

-          Recunoaştere şi respect în sînul comunităţii

ten-fundamental-human-needs.jpgÎn cazul în care asociaţiile reuşesc  să răspundă acestor preocupări, ele capătă legitimitatea atît rîvnită. Cu cît mai mult vectorul real al obiectivelor organizaţiilor comunitare coincide cu obiectivele sus-citate, cu atît notorietatea asociaţiei este mai importantă, în special dacă sînt şi materializate. În consecinţă, putem deci concluziona că notorietatea (reprezentativitatea) asociaţiilor nu depine in fine de nr. de asociaţi (care este doar un indicator, deşi deloc neglijabil), ci de concordanţa obiectivelor lor cu obiectivele indivizilor. Astfel, o mică asociaţie de doar 2-3 persoane poate avea o legitimitate mult mai mare decît un grup întreg de lobby ce nu răspunde direct la necesitatea emigraţilor. Legitimitatea şi credibilitatea asociaţiilor este vitală pentru ele, dacă ţinem cont şi de un alt obiectiv implicit, neafişat şi tacit al oricărei organizaţii: perenizarea ei.

 

Dacă am face un scurt-circuit şi am omite din ecuaţie asociaţiile obşteşti cu obectivele lor afişate şi reale, unicul domeniu care ar justifica crearea unei Agenţii sau Departament (pînă la urmă, nu apelaţiunea este importantă ci obiectivele organului creat) şi ar raspunde obiectivelor emgraţilor este asigurarea continuităţii culturale şi suportul asociaţiilor care contribuie la realizarea acestui obiectiv.

 

Executivul şi politicienii

Din cîte menţionam mai sus, obiectivele afişate şi obiectivele reale ale oricărei organizaţii nu coincid niciodată. Teoria agenţiei în ştiinţile organizaţionale şi, în special, cea legată de problemele de guvernare (governance) menţionează un obiectiv al guvernanţilor, niciodată afişat, care pare a fi unul din cele mai importante: perenizarea funcţiei - una din sursa majoră a costurilor transacţionale între mandatant şi mandatar. În organizaţia care se cheamă „stat” aceste costuri sînt exprimate în procesul democratic. Este binecunoscută fraza lui W. Churchill care zicea că democraţia este un sistem rău dar este cel mai puţin rău din toate sistemele. Costurile de transacţie în democraţie sînt enorme şi aceasta explică, în mare parte, existenţa simpatizanţilor pentru regimuri autocratice, unde aceste costuri par a fi mai mici la prima vedere. Dar istoria a demonstrat că riscul inerent dictaturilor este enorm şi costurile finale pentru societate sînt mult mai mari (noi o simţim pe pielea noastră, nu?).

 

Daca e să facem referinţa la o altă teorie, teoria sistemelor, apoi ar trebui să definim democraţia ca un sistem dinamic, or orice sistem dinamic tinde spre un echilibru inert (dictatură sau hiper-corupţie). Pentru a-l menţine dinamic este necesar de a asigura o forţa entropică constantă (principiul separării puterilor, imposibilitatea de a fi reales la infinit în funcţia majoră a statului şi obligativitatea alegerilor, presa independentă, ONG-uri puternice, etc., etc.) care, altfel spus, şi sînt unele din costurile tranzacţionale.

 

Această digresiune îşi are importanţa ei, căci ne va ajuta să înţelegem mai bine rolul ONG-urilor într-o societate democratică. Cu cît mai bun este sitemul democratic, cu atît mai mic este rolul ONG-urilor, care, în definitivă, nu au nevoie să menţină o presiune inutilă asupra puterii, ea executînd corect mandatul acordat de către alegători, dar se consacră asupra atingerii altor scopuri, diferite de cel al exersării sau influenţării actului de guvernare. Cu alte cuvinte, nu generează costuri tranzacţionale în afara celor existente deja în urma procesului democratic. În ultimii ani a apărut şi se dezvoltă conceptul de democraţie participativă, ceea ce nu este altceva decît o dovadă a disfuncţionării proceselor democratice de bază. Guvernanţii au constantă nevoie de a comunica, a colecta feedback,  diminuînd astfel riscurile legate de principalul obiectiv - perenizarea lor la putere. ONG-urile au tendinţa de a uita partea „NG” din abreviatura sa, şi acest fenomen este rezultatul direct al devierii vectorului de obiective organizaţionale sub presiunea indivizilor ce îşi urmăresc scopurile proprii. „Puterea este afrodiziacul suprem”, spunea  H. Kissinger.

 

Ţinînd cont de cele relatate mai sus, este absolut natural ca reprezentanţii Executivului să favorizeze crearea unor instituţii ce le-ar facilita atingerea obiectivelor proprii. Crearea aşa numitului Consiliu al diasporei, în frunte cu însăşi Prim-Ministru, este un exemplu elocvent în acest sens.

 

În condiţiile în care practic 25-30% de alegători se află în străinătate şi, în special, în condiţiile disfuncţionării sistemului democratic, guvernanţii caută pîrghii pentru a amenaja funcţia de perenizare, generîng costuri trazacţionale suplimentare şi creînd structuri care, automat, vor genera alte costuri...

 

Or, reprezentanţii puterii ar trebui constrînşi sa-şi respecte programele în baza cărora au fost aleşi (mandatul) pentru (de ce nu?) a fi re-aleşi în continuare.

 

Vezi aici partea 3

Vezi aici partea 4 

Partager cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 15:26

Introducere şi context:

 

Pe 19 iulie la Chişinău a avut loc o conferinţă care poate influenţa destul de mult politicile migraţionale ale Guvernului Republicii Moldova (RM). Ceva mai înainte Cancelaria de Stat publica Proiectul de Hotărîre de Guvern referitor la crearea unei Agenţii care ar avea menirea să gestioneze aceste politici. Conferinţa respectivă nu a discutat despre oportunitatea sau nu a creării unui astfel de organism ci, considerînd crearea Agenţiei un fapt asumat, îşi punea ca scop să dezbată despre modalităţile de funcţionare ale ei.

 

(Subiectul respectiv este unul aparte şi merită un alt articol. Voi spune doar că crearea acestei Agenţii nu a reeşit dintr-o necesitate stringentă, conştientizată şi cristalizată în urma discuţiilor între/cu  toate părţile interesate, în sens de stakeholders, ci pe urma unei acţiuni de lobby din partea unor asociaţii comunitare (ele fiind doar una din parţile  interesate) şi un şantaj/negociere politic clasic, atunci cînd un deputat disident al PLDM-ului a condiţionat votul său prin crearea acestei Agenţii, totodată încercînd să exploateze un teren relativ virgin pentru a-şi constitui un capital de simpatie politic).

 

În repetate rînduri m-am pronunţat împotriva creării unui astfel de Agenţii şi în continuare sînt categoric împotriva creării unui Minister dedicat, argumentîndu-mi poziţia într-un articol precedent într-un mod cît se poate de explicit şi accesibil.

 

Repere teoretice şi noţiuni de bază:

 

 

Voi încerca acum să revin asupra unor concepte teoretice folosite în Gestiune, dezvoltate şi preluate în teoriile referitoare la organizaţii şi sisteme. Aceste teorii sînt actualmente destul de numeroase, fiecare dintre ele abordînd una sau mai multe dimensiuni a ceea ce numim noi astazi „organizaţie”.

 

Fiind imposibil, ţinînd cont de suport, să trec respectiva decizie prin mulineta fiecărei din aceste teorii, voi alege doar una, dar voi face din cînd în cînd referinţă şi la altele.

costuri_transactionale.jpgTeoria aleasă, printr-un hazard absolut hilar, se cheamă „Teoria agenţiei”. Ea operează cu următoarele noţiuni şi concepte: părţile interesate (stakeholders), obiective individuale şi organizaţionale, mandat, costuri tranzacţionale legate de negocierea obiectivelor, noţiunea de risc şi amenajarea lui, costurile de control şi subordonare ca expresie al unui contract prealabil.

 

Teoria agenţiei (ori teoria mandatelor),  atacă postulatul iniţial conform căruia întreprinderea (firma) este un actor unic (conceptul de cutie neagră - black box) pentru a pune accentul pe divergenţele de interese potenţiale între diferite părţi interesate (ex: relaţiile între management, acţionari şi creancieri). Comportamentul întreprinderii rezultă deci dintr-un proces complex de echilibrare care generează inevitabil un anumit număr de costuri numite costuri de agenţie sau tranzacţionale care sînt necesare pentru ca managerii, spre exemplu, să adopte un comportament conform aşteptărilor acţionarilor care i-au mandatat.

 

Am ales acest cadru teoretic pentru că este unul din rarele care încearcă să pună în paralel teoriile financiare şi cele organizaţionale, interesîndu-mă bineînteles mai mult la organizaţii decît la firme (care sînt şi ele, bineînţeles, una din formele de organizaţii).

 

Părţile interesate: cine sînt ele?

 

Pentru a discuta despre costurile de tranzacţie legate de crearea „Agenţiei pentru relaţia cu diaspora” este necesar, în primul rînd, să înţelegem cine sînt părţile interesate implicate în acest proces. Vom începe de la cele mai evidente:

 

1.       Asociaţiile din diasporă care au făcut lobby pentru crearea unei astfel de instituţii şi cele care nu s-au alăturat apelului

2.       Executivul şi reprezentanţii săi

3.       Parlamentarii care au condiţionat votul pentru alegerea Preşedintelui cu acel al creării Agenţiei.

 

Există însă şi alţi actori care, deliberat ori ba, dar au fost mai puţin consideraţi ori uitaţi cu desăvîrşire:

 

1.       Cetăţenii emigraţi care nu sînt afiliaţi asociaţiilor

2.       Cetăţenii RM care au rămas în ţară şi care plătesc impozite

3.       Agenţii economici din RM care sînt direct afectaţi de exodul masiv al forţei de muncă

4.       Autorităţile ţărilor care sînt destinaţia principală a emigraţilor din RM.

 

În cele ce urmează voi încerca, grupînd anumiţi actori, să trec în revistă fiecare din aceste părţi interesate, încercînd să delimitez obiectivele lor şi să identific costurile de tranzacţie care le sînt caracteristice. 

 

Vezi aici partea 2

 

Vezi aici partea 3

 

Vezi aici partea 4

Partager cet article
12 juillet 2012 4 12 /07 /juillet /2012 17:26
„Din bube, mucegaiuri şi noroi
 Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
T. Arghezi
Voronin are dreptate : am întîrziat cu 20 de ani… Aş fi tentat să spun: „Mai bine mai tîrziu decît niciodată”, dar revine, aidoma unei pulsaţii nervoase, altă zicală: „Mintea ţăranului cea de pe urmă”...
 
sculpture-de-bois-parc-des-arts-de-moscou-russie-450x300.jpgPe fundalul dezastrului generalizat, decizia de astăzi a Parlamentului, care ar fi fost, la sigur, salutată cu mare entuziasm acum 20 de ani, nu poate să-mi provoace decît un zîmbet trist şi ironic...
 
Acum 20 de ani eram săraci, dar sănătoşi la minte şi la trup. Astăzi sîntem săraci şi... putrezi... Fiinţe mîncate de cari...
 
Timp de 20 de ani, am fost ţinuti pe baricade şi am ratat esenţialul: constituirea unei conştiinţe colective cu valori sigure, unui cerc virtuos pentru o dezvoltare armonioasă şi durabilă a societăţii...
 
Timp de 20 de ani am crescut o generaţie care, în afară de baioneta anti/pro-comunistă, nu a învăţat mai nimic. Ce vor face ei acum? Cu cine vor lupta?...
 
Timp de 20 de ani cei mai bătrîni au fost mult mai preocupaţi de cultivarea propriilor demoni, care le-au mistuit, la propriu şi figurat, fiinţele. Să fi scăpat oare definitiv de paraziţi? Şi chiar de scăpăm, mai avem oare forţe pentru un nou început arghezian?
 
Partager cet article
27 avril 2012 5 27 /04 /avril /2012 14:00
"Puterea este afrodiziacul suprem" H. Kissinger
"Satan l-a sedus pe papa oferindu-i putere" V. Rozanov
 
Franţa are o populaţie de 62 de mln. de oameni. Circa 1.5 mln. sînt în afară. Ceea ce reprezintă 2%. Franţa are un PIB per capita de 33.100$ (2010).
Moldova are o populaţie de 3.6 mln de oameni. Circa 0.8 sînt în afară. Ceea ce reprezintă 22%. Moldova are un PIB per capita de 2,500$ (2010).
În Franţa 2% din populaţie au un Secretar de Stat (nu-i ministru) care doar asta şi face : gestionează afacerile cu francezii de pretutindeni. Este un tip pe care nu-l cunoaşte nimeni, dar cu titlu pompos : « Secrétaire d'Etat auprès du ministre d'Etat, ministre des Affaires étrangères et européennes, chargé des Français de l'étranger ». Eduard Courtial îi spune. În Franţa 1.5 mln. nu se încadreaza în sistem. Dar sînt totuşi mulţi, de aceea au nevoie de un cineva care să le poarte de grijă. Cu atît mai mult că au şi drept de vot. 2.3% din alegători. Franţa este o ţară bogată şi poate să-şi permită acest lux. Pîna la urmă e şi uman : nu poţi lăsa în voia soartei şi în afara sistemului 2.3% din alegă… ptfu, vroiam să zic 1.5 mln. de persoane. E nevoie de proceduri, instituţii specifice, gestionate de o administraţie aparte.
În Moldova emigraţia demult nu mai este un epifenomen. În Moldova emigraţia este sistemul! 22% din populaţie! 25-30% din alegători*! 35% din PIB!
*estimări personale:
vedeţi aici mai multe detalii
În aceste condiţii, Moldova nu poate să-şi permită un minister al diasporei. Chiar şi atunci cînd o parte din asociaţiile diasporei lansează apeluri colective în acest sens. Un minister specific ar trebui să se ocupe de lucruri specifice, or numai de specificitate nu putem vorbi în cazul nostru… Spre exemplu, Ministerul Reintegrarii Teritoriale trata o specificitate nesistemică, dar destul de stringentă din p.d.v. al Statului pentru a justifica un minister în afara celor tradiţionale, de ramură. Astăzi funcţia este şi mai importantă: este tratată tocmai de Viceprim-ministru! (dar nu mai există minister).

kafka-praga.jpgMinisterul diasporei, în condiţiile actuale... nu ar avea ce face! Ori ar trebui să facă tot! (Dar la ce avem Prim Ministru atunci?) Am crea, la sărăcia noastră, încă un cabinet de Ministru fără competenţe clare. Pentru care ar trebui să plătim şi vreun Mercedes nou, probabil... Să vedem mai îndeaproape. Voi utiliza două documente: acel al apelului lansat pe 26 aprilie şi lista celor 10 porunci... (ptfuu, că iar mă-ncurc!) pardon, angajamente semnate de cei  patru crai de la răsărit (la propriu si la figurat) Filat, Lupu, Ghimpu şi Godea. La ce ar servi acest Minister conform acestor „hîrtii”?
Argumentul nr. 1:
Apel: „Activitatea acestui Minister va include protecția cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare”. 10 angajamente: „Să aibă în sarcină protejarea cetăţenilor moldoveni de peste hotare”.
Mă iertaţi, Domnilor şi Doamnelor, dar rolul Consulatelor care este? Şi cum un minsitru bazat la Chişinău mă poate proteja pe mine în Franţa? Ori facem ministeriat prin skype? Eu aş prefera consulate dotate cu resurse suficiente (umane inclusiv) pentru gestionarea fluxului de solicitări pe teren şi nu un ministru virtual în jilţurile moi de la Guvern. Şi să nu uităm că fiecare persoană este protejată şi este obligată să respecte legile ţărilor unde se află. 
Argumentul nr. 2:
Apel: „elaborarea și implementarea politicilor orientate la crearea unor condiții favorabile pentru reîntoarcerea emigranților și reintegrarea lor în societatea Republicii Moldova.”
10 angajamente: „integrarea socială a celor reveniţi în ţară”
Clar, nu? Adică un minister ar trebui să înlocuiască întregul Executiv! De la „economie” (crearea locurilor de muncă), „educaţie” (protecţia copiilor, în special cei abandonaţi), „protecţie socială” (soluţionarea problemelor legate de pensiile emigraţilor), „medicină” (asigurarea cu un minim de protecţie medicală a celor fără poliţe de asigurare), „finanţe” (evitarea dublei impozitări) etc. etc.!  Mda... o-ho-ho minister! Vreau şi eu „ministru”! A propos, dacă aş fi eu ministru al oricărui minister din cele sus-citate, m-aş opune vehement...
Şi ce înseamnă „reintegrarea în societatea R. Moldova”? Le facem la toţi cîte o psihoanaliză? Cîte un masaj relaxant pe zi?  Şi cum rămîne cu „antidiscriminarea”? Dacă le facem „programe” unora, de ce nu am face asta pentru alţii?
Argumentul nr. 3
Apel: „Adoptarea unei Strategii Naționale pentru Migrație, care să prevadă, printre altele, o serie de măsuri concrete pentru stoparea exodului masiv al cetățenilor moldoveni.” 
După relecturi insistente aşa şi nu i-am dat de hac acestei propozitii... Iată eu înţeleg Strategie Naţională în Învăţămînt, Strategie în Medicină, în Economie, Agricultură, etc. etc. Migraţie? Nu înţeleg. Aveţi în vedere politicile naţionale pentru imigranţi? (John, hello!) Măsuri concrete pentru stoparea exodului masiv? Vedeţi mai sus în textele la nr. 2. De acest lucru ar trebui să se ocupe TOT EXECUTIVUL, fiecare minister în domeniul său de competenţă! Iată eu propun o măsură concretă: se cheamă „ţăruş”. Îi priponim pe toţi şi ne-am lămurit. Ori facem un perete înaaaaalt – înalt pe Prut şi pe Nistru. Să ştie ei! Nu mai fuge nimeni!
Argumentul nr. 4:
Apel: „Accelerarea implementării procedurii de vot electronic și introducerea, ... a votului prin corespondență.”  Uite aici sînt absolut de acord! Am semnat şi un Apel în acest sens. Cîteva săptămîni în urmă. Staţi puţin şi nu mînaţi, dar nu avem noi oare un CEC în ţărişoara asta mică? Cum poate un minister, subordonat unui Prim-Ministru, care ajunge la putere prin alegeri să gestioneze procese legate de alegeri? Nonsens. Ori facem ministru, apoi el implimentează reforma Codului Electoral şi după asta închidem ministerul? Nonsens².
-------------------------------
În toate domeniile care dor, într-adevăr, şi care fac ca reprezentanţii diasporei să fie supăraţi pe puterea din Republica Moldova, există competenţe de resort locale. În fine, ar fi şi un domeniu care nu este acoperit: menţinerea identităţii culturale, susţinerea eforturilor de continuitate identitară a comunităţilor din diasporă (asigurarea lor cu material didactic pentru predarea limbii, organizarea concertelor şi spectacolelor în ţările respective, costume, presă, broşuri tematice pentru cetăţeni, etc., etc.). Am putea eventual implica Ministerul Culturii, dar e ceva mai nuanţat totuşi. Numai că pentru a asigura această funcţie e nevoie de 3-4 persoane la MAEIE, într-un departament specific, şi nicidecum minister ori agenţie.
Şi încă un detaliu, dar care totuşi poate deveni, în anumite circumstanţe‚ „harmăsar”: imaginea ţării. În momentul în care încercăm prin toate mijloacele posibile şi imposibile o integrare europeană şi, ţinînd cont de procesele interne emigrafobe din interiorul UE, este prejudiciabil pentru noi toţi existenţa însăşi al unui minister sau agenţii de acest tip. Ne punem o etichetă în frunte de „ţară cu pericol emigraţional” pentru UE.
În loc să ceară orbeşte un minister, facînd jocul politic al cuiva (vedeţi paralelismul extraordinar al acestor două acte), reprezentanţii diasporei ar fi trebuit să participe activ la elaborarea strategiilor naţionale pe domeniu. Aţi încercat? Nu? Poftim de poftiţi: http://particip.gov.md se cheamă!
Ar fi trebuit să exercite o presiune reală şi constantă asupra Executivului, nu să reclame o participare la „banchet”. Este o tactică autodistrugătoare pentru asociaţiile diasporei. Acele ONG-uri care au cîrdăşit cu puterea prea mult în trecut, nu mai au ponderea necesară în rîndul emigraţilor „neafiliaţi”. Am cunoscut destui „lideri ai diasporei” care au dispărut în neant de atunci. Iar credibilitatea este unica legitimitate a acestor organisme ad-hoc, care le permite, printre altele, să facă şi apeluri de acest tip.
Toate ministerele, toate strategiile sectoriale trebuie să ţină cont de fenomenul migraţional devenit sistemic. Iar CEC ar trebui să propună modificări la Codul electoral, astfel încît Executivul să reflecte şi opiniile celor din străinătate. De nu, vor cere ministru. Cu jilţ, mercedes, cabinet, aparat, şef(ă) de aparat etc. etc. Dar fără competenţe...
Şi pe final:  Înţeleg foarte bine procesele care fac ca unele asociaţii din diasporă sa susţină un Apel de acest gen. Mai mulţi factori s-au împletit într-o combinaţie situaţională extraordinară:
Insuficienţa sistemului democratic, care face ca simple asociaţii obşteşti, în loc să se ocupe de ceea ce trebuie să facă o ONG, se bagă în domeniul politic şi în jocul de-a puterea, substituind partidele, absente în străinătate prin definiţie. Numai că nu au legitimitate s-o facă. Din nou, prin definiţie. Soluţia (citînd un alt „salvator de ţară”)? Perfecţionarea sistemului electoral şi adaptarea lui la realitatea de azi.
Ignorarea prea îndelungată a fenomenului emigraţional de către Executiv, care nu a adaptat politicile fiecărui minister la „noua” realitate. Din păcate, nici chiar crearea unui minister nu poate soluţiona această deficienţă de viziune strategică. Cum facem? E necesară o modificare urgentă a strategiilor pe ramură. Identificarea şi implicarea directă a persoanelor deţinătoare de expertiză (şi care nu neapărat fac parte din asociaţii) cu experienţă în străinătate la elaborarea programelor respective. Diaspora poate deja participa prin intermediul http://particip.gov.md.
Absenţa unui mecanism eficace şi dedicat de dialog cu diaspora. Totuşi este necesar un punct dedicat de comunicare (acele 3-4 persoane de care pomeneam) cu diaspora. Mulţi au perceput atribuirea acestui rol Biroului de Relaţii Interetnice ca o insultă din partea puterii şi nu au fost departe de adevăr.
Interese pur electorale. AIE ar fi tentată să meargă pe această cale, totuşi 20 % de alegători pot decide soarta oricărui scrutin. Cu atît mai mult cu cît vor găsi întotdeauna un ecou pozitiv şi de cealaltă parte a cortinei (paralelismul îngrijorător al documentelor).  Hmmm....Cît de dulci şi ademenitoare sînt cîntecele sirenelor puterii... Doar că AIE şi semnatarii apelului ar trebui să înţeleagă: ministru poate fi doar unu, iar asociaţii cu „hambîţ” sînt multe şi, inevitabil, ace(a)st(ă) ministru va cădea în disgraţia aceloraşi asociaţii destul de rapid. Este uman. Unicul care ar avea de cîştigat din toată afacerea respectivă ar fi... ministrul!
Unii exponenţi ai diasporei au simţit că se poate. 2009 a adus indiscutabil o deschidere. O deschidere spre tot. Spre dialog, dar şi spre forţarea puterii pînă a o penetra. Cam la fel a fost şi în Moldova cu acei din ONG-uri care au integrat structurile Guvernului. Şi nu este nimic rău aici, în absolut… Dorinţa sinceră de a participa la un proiect politic este salutabilă. Machevialism a existat, însă, întotdeauna. Să recunoaștem deschis: acei din diasporă au un mic avantaj. Intră în buduarul puterii pe uşiţa din spate. Cînd adaogi la nume „de la Paris” – are efect. O ştiu, căci am practicat-o personal. Dar nu miroase bine. Să nu încurcăm genurile. Cine face politică – să facă politică, nu ONG-uri.
P.S.: Am participat şi eu la Conferința Internaționala «Cultura toleranței, valorile comune, dialogul intercultural – 20 de ani de realizări» (Chișinău, 23 – 26 august 2011)… Mi-a fost ruşine. Am plecat după o zi şi jumătate. M-am întors la socrii mei (învăţători de la ţară, pensionaţi, dar care mai lucrează, căci nu are cine altul. Şi în sat copiii au rămas de capul lor... Dar las-că nu-i nimic. Mai au pînă la vară şi şcoala se-nchide. E « optimizată » deja. Caci e nevoie de făcut economii pentru mercedesuri, parade, avioane şi ...noi miniştri). Ei erau pe deal la lucru, iar eu la Palatul Republicii mîncam sarmale, canapeuri, salamuri scumpe şi beam vin scump şi Cognac cu multe stele. O muzicuţă şi o domnişoară tinerică şi voluptoasă ne cînta melodii populare, noi făceam poze şi eram mîndriiii…
Eu nu mi-am ridicat diurnele de cazare şi nu mi-am rambursat biletele de avion. VOI* ?
P.P.S.: Iată şi apelul meu personal, semnat Vitalie Vovc, nu de „asociaţie”:
Stimaţi colegi, să nu greşim ţinta! Noi nu avem nevoie de minister al diasporei, ci de politici care ar ţine cont de fenomenul migraţional la absolut toate nivelurile. Fiţi mai incisivi atunci cînd vi se-nchid şcolile unde merg copiii voştri, sau ai oamenilor pe care ipotetic îi reprezentaţi,  nu atunci cînd cineva (se) vrea ministru. Avem o demnitate de apărat şi o responsabilitate faţă de oamenii din ţările unde ne aflăm şi cei de acasă!
Cu mult drag, din Franţa, de la Paris.
Va urma şi un alt text despre viziunea mea a rolului şi funcţionarea diasporei.
* Cică Conferinţa respectivă nu ar fi fost finanţată din bugetul Republicii Moldova. Dar acest fapt nu schimbă esenţa întrebării.
Partager cet article
20 avril 2012 5 20 /04 /avril /2012 02:00

Apelul difuzat de către reprezentanţii a 10 asociaţii ale diasporei de moldoveni din Franţa (şi susţinut ulterior şi de asociaţii din Italia) a stîrnit reacţiile aşteptate. În sens de « previzibile », desigur, nu de « mult rîvnite ». Previzibile, Stimate cititor, decepţionant de previzibile… (Puţina inventivitate, fraţilor, s’il vous plaît ! ) Toate invectivele primite sînt scoase parcă la indigo, creîndu-se impresia că sînt scrise cu mare dibăcie într-un buduar undeva, à la Choderlos de Laclos.


Am regăsit aceleaşi personaje, patetice prin banalitatea clişeului ce-i reprezintă:  patrioţi înflăcăraţi, contemporani de-a lui Decebal şi participanţi la primul şi ultimul Sfat al Ţării; un popă, care nu ştiu prin ce minuni cereşti s-a prins in Inter-plasa virtuală (se pare că stă demult acolo, căci lumea din jur i se arată în armonie şi pace totală); cîţiva bigoţi care mînuiesc citatele biblice precum paloşul (dar o fac cu multă dragoste desigur); şi derbedei mai de rînd (pe ăştia îi recunoşti imediat – încep din start cu insulte) care nu au în comun cu ceilalţi decît dragostea faţă de aproapele său (cu o singură condiţie – să le fie asemănători la trup, chip, suflet şi viziune a lumii. Aici îl întrec chiar şi pe Creator la zel, care s-a limitat doar la chip şi asemănare).


Din toată cacofonia aceasta de dragoste, toleranţă şi amor lipseşte doar un personaj, înca un iubitor de dreptate şi frăţie eternă, marele nostru brat (de la răsărit sau de factură locală), care nu ratează nicio ocazie de a interveni de obicei.  Nu şi acum. Cam bizar, nu?


Într-un articol mai vechi spuneam că integrarea europeană (IE) este un lucru practic imposibil pentru Republica Moldova... Cel mai simplu ar fi desigur să înfăptuim Unirea. Dar nu se vrea. A zis lumea că doreşte IE  şi a votat în consecinţă. Dacă ar fi să avem un adevărat avînt popular pro-european, poate că se putea întîmpla ca Batrîna Doamnă să facă „fi” şi să închidă dosarul. Pozitiv. Dar nu este. Şi ne-a dat pe mîina funcţionarilor siniştri care aplică o procedură tehnică. Spre bucuria „fraţilor” şi durerea copiilor. Mai mult nu merităm.


Fiindcă avem prea multă dragoste. Enorm de multă. Cît o Siberie de vastă...

 

----------------------------

APEL


Către reprezentanţii clasei politice din Republica Moldova, către reprezentanţii mişcărilor şi asociaţiilor obşteşti, către reprezentanţii clerului


Noi subsemnaţii, reprezentanţii diverselor asociaţii obşteşti formate din cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi în Franţa, adresăm acest apel către clasa politică din ţară în vederea urgentării acţiunilor menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea discriminării – una dintre condiţiile în baza căreia Republica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene.


Noi, cetăţenii Republicii Moldova din Franţa, sîntem confruntaţi zilnic cu sute, mii, zeci de mii de drame familiale: familii despărţite, copii crescuţi fără părinţi, imposibilitatea pentru mulţi de a-şi petrece în ultimul drum apropiaţii, de a asista la naşterea ori nunta copiilor...


Urmărim cu mare atenţie discuţiile privind Legea antidiscriminare, conţinutul caruia rămîne dealtfel necunoscut pentru publicul larg. Sîntem surprinşi de faptul că acest proiect de lege e prezentat de unii actori politici, dar şi feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai societăţii civile, dintr-o perspectivă absolut falsă, opiniei publice fiindu-i indusă ideea că ar fi vorba de un text ce ar favoriza sau chiar promova practici contrare tradiţiilor creştine ortodoxe. Argument ridicol, dacă e să ţinem cont de faptul că ţări precum Grecia, Cipru, România sau Bulgaria au adoptat legi similare. Aceste declaraţii sînt cu atît mai incoerente cu cît sute de mii de moldoveni, inclusiv membri şi apropiaţi ai familiilor celor care se pronunţă vehement contra adoptării acestei legi, muncesc în ţările UE, unde acte normative cu conţinut similar sînt aplicate de ani buni, fără ca numărul crimelor sexuale, divorţurilor sau copiilor abandonaţi să atingă nivelul imbatabil din ţările din spaţiul CSI. Speculaţiile şi dezinformările la acest subiect sînt absolut nefondate: în Franţa, pentru a aduce doar un exemplu, unde această lege este în vigoare, instituţia căsătoriei rămîne a fi una tradiţionalistă.

 

În opinia noastră, atacurile vizînd Legea antidiscriminare nu au decît un singur scop: sabotarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Contestatarii acestei legi apără interese politice şi geopolitice meschine, ignorînd interesele ţării şi a cetăţeanului de rînd, omiţînd deliberat dramele umane legate de imposibilitatea de a circula liber în spaţiul european, „uitînd” că o bună parte din ei îşi au veniturile personale asigurate parţial de remitenţele celor plecaţi în străinătate. 

 

Îndemnăm reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul

i)    de a explicita şi a educa populaţia cît priveşte modalitatea aplicării şi necesitatea adoptării Legii antidiscriminare,

ii)   de a aduce la cunoştinţa fiecărui adevărata amploare a acestui act normativ,

iii)  de a combate vehement orice speculaţie şi manipulare, care se practică prin dezinformarea continuă a cetăţeanului de rînd.

 

Facem apel către toţi cei care au reticenţe faţă de proiectul de Lege antidiscriminare, îndemnîndu-i să-şi reconsidere poziţiile, să analizeze bine lucrurile, inclusiv situaţia sutelor de mii de moldoveni aflaţi în UE şi a familiilor lor rămase acasă, pentru care libertatea circulaţiei este o nevoie stringentă, şi să contribuie constructiv la eforturile de liberalizare a regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul UE.

 

Asociaţia „IMPACT – IMPreună ACŢionăm Agissons Ensamble” – Vitalie Vovc

Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris” – Dumitru Vicol

Grupul de iniţiativă „La Paris.net” – Vasile Calmaţui

Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa – Dorin Duşciac

Asociaţia „Mihai Eminescu” – Margareta Luță

Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa - Svetlana Postolachi

Asociaţia Pro-diaspora France – Ion Ciobanu

Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei – Gheorghe Furdui

Asociaţia "Connexions Moldavie" – Violeta Griţcan

Asociaţia "Synergie Franco-Moldave" - Lucreţia Bîrlădeanu

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher