Nu cred că este neapărat necesar să vin cu o explicaţie a termenului « Skhodniak »... Dar am s-o fac, necătînd la toate, căci sper să fie şi vorbitori de limbă română („neprihăniţi” – vorba unui deputat) printre cititorii acestui blog.

Aşa deci : Сходняк (Skhodniak) : întîlnire a liderilor lumii interlope sau neformale (cuvînt din registrul argoului banditesc rus).

În cîteva din textele recente referitoare le actualele negocieri AIE 3 s-au strecurat comparaţii (contextul fiind favorabil) cu conclavul papal. Cardinalii pînă la urmă nu au întins-o cu decizia... Dar lor le-a fost uşor – ei fac parte din aceeaşi gaşcă.

Comparaţia poate fi oprită aici şi limitată la o singură semnificaţie: se adună nişte nenici să decidă cine le este şefu’... Ah da: mai este şi o metaforă uşor de exploatat (ce cadou!) – fumul...

(doar cîteva expresii din acest registru: înfumurat, fumuriu, a scoate fum, a fuma ceva (nu neapărat ţigări), a-i ieşi fum pe urechi, a avea fumuri, nu-i fum fără foc, a afuma pe cineva, a lăsa fum peste, pute a fum de „răzînă” arsă, etc, etc.)

În (ne)cazul nostru, totuşi, avem altceva: se adună exponenţii a cîteva clanuri să negocieze perimetrul de exerciţiu al puterii.  „Skhodniak”-ul rămîne „skhodniak”, oricum nu l-ai învîrti şi oricîte cravate albastre/verzi/roşii nu ţi-ai anina...

Nu ştiu, Stimaţi Cititori, dar eu unul nu înţeleg la ce e nevoie de AIE... Au avut nevoie să se înţeleagă pentru a alege un Preşedinte. Dar aceasta este o înţelegere punctuală, organică... Bine, a fost nevoie de o înţelegere pentru a alege Cabinetul de Miniştri... Discutabil, dar fie.  

În rest: la ce bun?! Cică discuţiile gravitează actualmente în jurul „principiilor şi valorilor”... Ce înseamnă asta nimeni nu mai înţelege...

Dacă poate să-mi explice careva care principiu poate fi mai important pentru un partid politic decît respectarea angajamentelor luate în faţa alegătorilor, vă rog – vă rog...

Dacă poate să-mi explice careva care valori pot fi superioare legii (ne limităm la politică şi executarea puterii de Stat, bineînţeles), nu ezitaţi, încercaţi...

Eu nu înţeleg ce pot discuta partidele politice în afară de repartizarea posturilor.

În schimb, pot lesne înţelege (nu neapărat accepta) următorul lucru: interlopii au întotdeauna ceva de discutat la „skhodniak”. Totuşi este foarte important să ai reguli de joc  (chiar dacă le numeşti „principii şi valori”) atunci cînd eşti în afara legii. Nu de alta, dar altminteri apar victime, iar asta nu-i bine pentru business...

P.S.: Ah da, uitam de popor... El n-are timp. El se (dez)integrează activ cu Europa.

Imagine: Malevich - Black & Red Square

Lista respectivă este foarte subiectivă. Multe din aceste (non)evenimente sînt pur simbolice, dar în societatea de astăzi, unde artificialul predomină, unde totul nu este decît discurs (mediatic şi nu numai), simbolurile contează deseori mai mult decît realitatea obiectivă. Aceste acţiuni (sau lipsa lor) ar fi discalifiacat oricare guvernare în alte părţi, dar nu la noi, căci noi avem, desigur, alte obiective (numai viitorul summit de la Vilnius cît face! Şi, vă rog să mă credeţi, nu ironizez...).

Aşa dar (fără a respecta ordinea cronologică), here we go! :

1.       07 Aprilie 2009: Indiscutabil, principala ratare a AIE-ului! Liderii săi au deviat polemica spre identificarea organizatorilor, or acest factor rămîne unul secundar. Faptul că nu au fost pedepsiţi torţionarii a trimis un semnal extrem de negativ societăţii si a creat un fon malefic pentru întreaga perioadă de guvernare. (sciam aici la acest subiect). Din acest moment, nu mai putem vorbi de „stat de drept”. E ca şi cum ai încerca să joci la nuntă pe melodia unui marş funebru.

2.       Voturile pe foi A4 din străinătate:  Avea dreptate Iurie Ciocan în dimineaţa lui 29 noiembrie 2010 cînd spunea că 919 voturi oricum nu modificau repartiţia mandatelor în Parlament... Dar ceea ce uita actualul Preşedinte al CEC (probabil şi-a meritat promovarea pentru viziunile sale) este principiul fundamental al oricărei democraţii: dreptul (! SACRU !) la vot! Este la fel de adevărat că niciunul din acei 101 deputaţi nu şi-a amintit de el, odată aleşi cu mandatul în buzunar. Curtea Cnstituţională aşa şi nu a fost sesizată de niciuna din componentele puterii în drept s-o facă... (scriam aici şi aici, şi aici la acest subiect). Şi acum să mai spui cetăţeanului că votul său contează?...

Am putea pune punct acum, dar niciun top nu se compune din 2 elemente... Cu atît mai mult că aleşii noştri ne-au mai făcut „cadouri” şi în continuare...

3.       Lichidarea şcolilor: Niciun argument nu ţine (oricît de puternică nu ar fi influenţa Băncii Mondiale (care a înscăunat şi actualul Ministru al Învăţămîntului să monitorizeze acest proces) ori a FMI-ului) atunci cînd este subminată însăşi ideea echităţii sociale (echitate, nu egalitarism) şi a egalităţii şanselor. Cu atît mai mult atunci cînd vorbim de viitorul ţării. Cu atît mai mult ţinînd cont de situaţia migraţională, cînd şcoala rămîne deseori unicul reper educaţional pentru copii. (scriam aici la acest subiect) Eu nu pot să am o altă atitudine: este o crimă!

4.       Escaladarea continuă a preţurilor:  Deşi s-a vorbit şi răsvorbit despre monopoluri, preţurile au continuat şi continuă să crească. Şi dacă sînt destul de multe persoane insensibile (pînă la urmă şi din păcate, ei constituie majoritatea apatică) la considerente de ordin ontologic, etic sau principial, cu „spectacole” nu se face sătul nimeni. Mai e nevoie şi de „pîine”. (scriam aici la acest subiect). Iar „pîine” cumpără toţi.

5.       Fişele bancare ale lui Oleg Voronin: Presa publica cheltuielile fantasmagorice ale lui Voronin junior timp de doar cîteva zile... Răspunsul oficialilor a fost perfect simetric şi nu poate primi decît acelaşi calificativ... În condiţiile cînd puterea măreşte presiunea fiscală asupra populaţiei, lipsa de reacţie adecvată a fost şi rămîne strigătoare la cer.

6.       Promisiunea liberii circulaţii în ţările UE: Cică arta politicianului consistă în a explica de ce nu şi-a îndeplinit promisiunile... În acest caz aşteptările cetăţenilor sînt prea mari pentru a-i minţi. Dacă e să adăugăm şi regimul de vize încă existent cu România, această promisiune (deşi din start se bănuia că nu va fi realizată) este percepută ca o adevărată bătaie de joc...

7.       Vinieta şi coletele pentru emigraţi: În raport cu publicarea continuă a scandalurilor corupţionale şi cu pozele ce apar permanent pe Net cu „castelele” demnitarilor de stat, încercarea la fel de continuă a executivului de a sustrage taxe suplimentare de la o populaţie care deja se consideră (justificat sau mai puţin) victimizată (căci ce poate fi perceput mai violent decît dezrădăcinarea sau despărţirea de familie?) este inacceptabilă. Chiar şi atunci cînd se încearcă o acoperire mediatică, pretexînd nişte pseudo-consultări cu un organism artificial creat şi la cheremul executivului. Să mai amintim de unde provin 35% din PIB?

8.       Nunta lui Ilan Shor în incinta Parlamentului:  Nu cred că se poate de găsit un simbol mai puternic al subminării reputaţiei instituţiilor de stat. Valoarea semantică a evenimentului este mult mai vastă şi macabră pentru Republica Moldova.

9.       Atacurile raider asupra instituţiilor bancare: Deşi în marea masă lumea nu prea pricepe schemele aplicate, fiecare înţelege că banca = sume uriaşe de bani. Şi mai înţelege că atunci cînd unii luptă pentru a supravieţui, inclusiv fiind impuşi să emigreze, alţii se joacă „de-a economia”, jonglînd cu pachete de acţiuni ca la circ.

10.   TIR-ul cu ţigări arestat în România: Mă îndoiesc ca volumul total de ţigări transportate în furgonetele cu colete pentru emigraţi să-l atingă pe acel al acestui singur camion. Iar dacă e să presupunem că a fost o schemă rodată... No comment.

Lista poate fi desigur continuată... Putem aduce aici şi castelul faraonic al clanului Stati împreună cu barierele de pe „strada Voronin”, şi arestările continue în Transnistria ale cetăţenilor RM cu discursul lui Rogozin la Tiraspol, şi instrumentalizarea diasporei prin crearea CDD la Congresele de tip comunist cu schisma artificial creată între emigraţi şi cei rămaşi în RM, şi rateul referendumului, şi ploaia de distincţii de stat practicată pe scară largă de Ghimpu apoi perpetuată de Timofti, şi parada militară, şi exemplele numeroase de distrugere a patrimoniului arhitectural, şi majorarea salariilor deputaţilor în chiar zilele următoare după alegerea Preşedintelui... şi multe alte exemple. Le-am ales pe cele mai simbolice din punctul meu de vedere...

Acum ce să mai? În ţările aşa-numite democratice, unele din aceste 10 (non)evenimente ar fi adus la demisia dacă nu a executivului, atunci la cea a 2-3 demnitari, cel puţin... La noi sînt promovaţi şi decoraţi. Toate însă vor influenţa direct alegerile ulterioare (fiindcă simbolurile şi discursul exclud trimiterea la „viziuni de ansamblu” şi crează nişte scurt-circuite cognitive transcrise în „adevăruri absolute” la nivel individual, imposibil de modificat ulterior... ori necesitînd explozii de energie enorme, cum a fost acel 07/04...) şi, din păcate, alternativa este parcă scrisă (impusă?) dinainte...

Iar noi sîntem forţaţi să aşteptăm summitul de la Vilnius şi să ne temem în continuare de comunişti...

Trist destin (pentru noi)...

Bien joué* (pentru ei)!, cum zic francezii.

*”Bine jucat” in traducere directa

I

În 2011 eram la Manchester şi, pentru a scăpa de plictiseala aseptizată a hotelului, am pus televizorul. Întîmplarea a vrut să prind o dezbatere parlamentară despre criza unei bănci, Banc of Scotland, bancă considerată „sistemică” în UK. Ori nu prea „sistemică”. De fapt, asta şi discutau parlamentarii englezi. Calm. Aşezat. Argumentat. Pedant. Enervant.

Şi pe mine mă indigna la culme pedantismul şi migala aleşilor poporului atunci cînd stresul şi îngrijorarea se putea atinge cu mîna pe străzile mancuniene din cauza densităţii lor...

II

În 2012 eram la Argos şi, în timp ce savuram o cină cu prietenii pe care nu-i văzusem de 10 ani, am pus televizolrul. Nu era nicio întîmplare. În plină criză, poreclită a „datoriilor” şi provocată de către băncile „sistemice” (salvate de alte parlamente ceva mai devreme), dezbaterile parlamentare nu puteau să nu intereseze. Se discutau noi măsuri de austeritate. Eu ştiu greaca puţin mai rău decît finlandeza şi nu înţelegeam ce se spunea anume. Dar vedeam discursuri pasionate, luptători ireductibili, feţe crispate de durere, alte feţe asumîndu-şi rolul de „salvatori ai naţiunii” făcînd-o pe „durii” liberali...

Şi pe mine mă indignau la culme pasiunile şi gesticulările aleşilor poporului atunci cînd urmele revoltei, deloc abstracte, încă se vedeau pe străzile Atenei, atunci cînd vedeam suferinţă şi deznădejde pe feţele oamenilor cu sufletul ca pîinea caldă şi foarte muncitori (să ştiţi că eu nu am văzut leneşi întinşi la plajă şi aşteptînd subvenţii europene, precum se crede) pe care mi-a fost dat să-i cunosc.

III

Azi am privit şedinţa Parlamentului Republicii Moldova.

Azi am îndrăgit aleşii poporului din Marea Britanie şi din Grecia.

Imagine: Victor Brauner

„Ca orice basarabean care se respectă, mă trezesc luni ca să mă întreb în ce ţară trăiesc”,

A. Busuioc, „În căutarea pierderii de timp”

Mi-am zis, atunci cînd a început, că nu voi face niciun text despre „vînătoarea domnească”… Nu că nu aş fi spus chiar nimic pînă acum. (Tentaţia a fost prea mare and „I can resist everything, but temptations” şi mici aluzii au fost aruncate pe ici-dincolo în ultimele două texte (aici şi aici).)

Dar se vede că nu se poate… Amploarea pe care a luat-o „evenimentul” nu poate fi ignorată. Am urmărit cu o curiozitate sporită (mai nu am spus „sportivă”) desfăşurarea ostilităţilor, dar şi diversele comentarii la subiectul dat.

Căutam de mai mult timp un calificativ care ar cuprinde multitudinea (destul de heteroclită) evenimentelor reale şi textuale referitor la acest Huntergate*... Se pare că l-am găsit: ilar!

*Huntergate este o combinaţie de cuvinte din hunter (vînător) şi Watergate. Scandalul cu acest nume a zguduit viaţa politică in SUA între 1972 şi 1974. Richard Nixon, Preşedintele SUA de atunci, şi-a dat demisia pe urma acestei afaceri în 1974.

Într-atît de ilar încît îmi vine să rîd în hohote (altfel ar trebui să plîng)! Se zice că una din tehnicile comicului, pe larg folosite în teatrul de bulevard şi burlesc, este discordanţa între o anumită stare considerată firească (sau logică) şi „ficţiune”. În cazul dat rolul de „ficţiune” îi revine „firescului”... Ca de obicei, la noi totul e pe dos.

Dar să le luăm la rînd. Voi încerca să numerotez discordanţele pentru ca să urmărim împreună cum s-a construit burlescul :

                    1. Dreptul la „puşcă”

Vă propun o mică incursiune în istorie (a mea). Să revenim la origini, cum s-ar spune.  Cîndva demult, dar foarte demult, pe cînd eram copilaş la mama şi la tata, eram abonat la cîteva din revistele unionale (a se înţelege „urss”, nu „unire”) destinate adolescenţilor şi nu numai (acum, peste ani, îmi dau seama că aceste abonamente costau o adevărată avere... Dar părinţii nu mi le-au refuzat niciodată...). „Iunyii tehnic”, „Modelist – Konstruktor”, „Iunyi naturalist”, „Nauka i Zhizni”, „Vokrug sveta”, „Za ruliom”, etc. etc.... Îmi aduc aminte, de parcă l-aş avea în faţă, de un dosar special din „Vokrug sveta” despre vînătoare. Un jurnalist pleca în Germania (eram deja în plină Perestroïkă) pentru a participa la o vînătoare de mistreţi (El, jurnalistul, fiind vînător experimentat, auzise de extraordinarele tradiţii vînătoreşti la ei şi vroia să participe la una. Adevărată!). Să ştiţi că nu a fost admis decît în calitate de novice cu dreptul de a fi... hamal. Adică a dus bagaje, a participat la organizarea taberei, la pus pe foc, la făcut ciorba şi, obligatoriu, la reuniunile de pregătire. Aţi citit bine: nici barem gonaş nu a fost lăsat să fie. Vînătorile sunt strict regulamentate şi se practică doar de asociaţii de vînători. Asociaţiile respective sunt responsabile şi de regularizarea populaţiei animalelor. De fapt, din cîte îmi aduc aminte, o mare parte din activitatea lor ţine anume de protecţia faunei şi menţinerea echilibrului ecologic. Pentru a vîna mistreţi, trebuie să fie un surplus disponibil. Adică tot asociaţia are grijă să sădească stejari ca să aibă colţoşii ghinzi de rugumat - tradus într-un limbaj mai accesibil - şi dacă nu participi la sădit stejari, nici la vînătoare nu eşti primit. Vînătoarea propriu-zisă este un adevărat eveniment! 

Pînă ajungi acolo la „puşcă” şi la dreptul de a trage un glonte trec ani buni...  Poţi fi şi împărat cu trei coroane, dar în asociaţia de vînători tot de la hamal începi. Poate din această cauză vînatul (la ei) nu mai este demult pe lista distracţiilor preferate ale politicienilor? Dar asta „la ei”. La noi dreptul la „puşcă” depinde nu de vechime, ci de funcţie.  Mă intreb cîţi stejari să fi sădit „domnitorii” noştri în viaţa lor (acelea de pe posterele electorale nu contează, ok?)?

Acum un an sau doi, apăreau în presa online nişte poze de la locul unei vînători din delta Prutului (rezervaţie naturală?) cu mormane întregi de dulii şi urme ale unui dezmăţ pe cinste. Conform spuselor localnicilor, ar fi fost un oarecare Dodon la acea vînătoare, venit cu nişte „drugi” în cîteva 4 x 4. Moarte de om nu s-a’ntîmplat şi niciun dosar nu a fost intentat... Dar astăzi el cere dreptate şi a votat demisia Procurorului general. Ilar, nu?

2.       Muşamalizarea

Am tot citit pe parcursul acestor săptămîni texte supărate foc pe „vînători” din cauza că au „ascuns” incidentul... Bine-bine, dar ce aţi aşteptat? Să convoace Zubco (sau un alt participant la vînătoare) o conferinţă de presă şi să zică: „Oameni buni, noi ieri am împuşcat un om.”? Îmi pare absolut firesc ca o persoană să încerce să „tacă” un asemenea accident...

„La ei” s-ar fi întîmplat în felul următor: din momentul în care victima ar fi fost adusă la spital cu plagă de glonte, ar fi fost alertată imediat poliţia (chiar de făptaşi, (de nu, este o cauză penală), dar şi de spital), la fel de imediat ar fi început ancheta, care ar fi fost, desigur (să nu credeţi că la ei totul este chiar alb-alb), influenţată şi presată să scoată verdictul „care trebuie”. S-ar fi evitat la maximum să iasă în presă, dar ar fi ieşit, căci mă îndoiesc ca familia şi apropiaţii victimei să fi tăcut... Posibil şi vreun medic ar fi vrut să se facă „star” şi ar fi alertat presa... Şi atunci, chiar şi dacă nu s-ar fi răsuflat decît peste cîteva săptămîni, ar fi ieşit anchetatorul la o conferinţă de presă să explice tuturor cum el a respectat legea... Nu sunt sigur că funcţionarii ar fi demisionat de bună voie fără a fi inculpaţi... Pe bune. În ţările nordului – la sigur. În Germania – la sigur. În Franţa şi Italia– mai puţin evident. Dar, la sigur, ar fi fost înlăturată orice posibilitate a lor de a influenţa ancheta. Şi dacă s-ar fi descoperit că au făcut-o, atunci le-ar fi zburat „capetele”. Imediat.

Trebuie să delimităm clar două aspecte: funcţionarea legii şi scandalul mediatic. Cu mass-media probleme parcă nu am avut (ori am avut, dar nu găsesc că sunt mai mari decît „la ei”). În schimb, cu funcţionarea legii...  Adică, ce mai? Cum de mai putem folosi „lege” şi „funcţionare” alături?...

Pe finalul acestei părţi vă propun şi un mic joc de roluri: să presupunem că nimereşte un „om de rînd” în situaţia respectivă (bine-bine, „omul de rînd” nu ar fi avut „dreptul la puşcă” într-o rezervaţie naturală, dar să zicem)... În primul rînd nu ar avea acces la helicopter (ori nu a fost helicopter?) şi rănitul ar fi murit pe loc. Dar să zicem, iarăşi, că ar reuşi să aducă victima la spital... Vai şi-amar de capul „omului de rînd”... Ce-i dat Cezarului, nu-i dat opincarului...

3.       Divulgarea

De rîsul găinilor... Huntergate să fie declanşat de un Mocanu... Mai sunt necesare comentarii? Anume aici şi se ascunde adevărata tragi-comedie: AIE-iştii fac totul pentru a se autodistruge. Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva fac toate mistreţeriile (ca să nu zic „porcăriile”) astea parte dintr-un proiect mai global... A la Iurii Ivanovici. Să ajungă un Mocanu credibil? Să ne spună un Krasnov pe ava.md că stăm prost cu învăţămîntul (Pardon pentru digresiune, dar am tot luat ţepe în continuu atunci cînd calificam închiderea şcolilor drept „crimă”. Acum e bine? A grăit „opoziţia”, nu?)?...

4.       Escaladarea

Uite aici am rîs! Vai, ce am mai rîs... pînă la lacrimi. Isteric. Cîte mi-a fost dat să citesc! Începînd de la afirmaţii cum că vînătoarea a fost legală, continuînd cu pretinsa falsitate a diplomei lui Recean, cu pseudo-suspendarea/concediul lui Zubco, cu apeluri la solidaritatea AIE, cu postări despre sensul vieţii la limita ridicolului, cu harbuzării scoase din butoiul de sărămura demult împuţite în beci... Cu declaraţii de genul „noi încă nu am discutat la partid şi nu avem o poziţie oficială...” sau „vom discuta în cadrul AIE cum să procedăm”... Cît cinism şi mîrşăvie... Şi cît pupcurism... Ah, vedeţi Dumneavoastră, se toarnă apă ba la moara lui Voronin, ba la rădăcinile stejarului lui Filat... Toarnă-se! Cît de fricos şi de lingău poţi fi, dacă nici aici, într-un caz extrem de simplu şi evident, nu poţi avea o opinie tranşată? Există lege! Cică „nu am discutat la partid”... Nu pot exista alte opinii decît respectarea – à la lettre – a textelor legii. PUNCT!

Ce atribuţie au comuniştii sau alţi „foşti” comunişti aici? Niciuna! Pînă cînd te poţi ascunde după „iminentul pericol comunist” şi „solidaritatea AIE”?!

Da, sunt convins că era absolut necesară o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a respecta Legea şi demite TOATE persoanele implicate în acest Huntergate. Ah, dar nu, ei mai vin şi cu discursuri, şi cu aprecieri...  Ah, dar e bine acum să vii cu discursuri! Partidul a zis: „Se poate”! Cît curaj!

Căci la noi aşa-i obiceiul: pînă nu „se discută la partid”, nu se face nimic... Nici legea nu funcţionează dacă nu e discutată la partid! Vedeţi Dumneavoastră, se crează o comisie parlamentară de anchetă... Dar anchetatori normali nu au mai rămas în ţară? Ori au plecat şi ei în Italia?

Şi ultima perlă: cică ne-ar ameninţa cu alegeri anticipate. Cum se înseamnă hohotele online astăzi? Se pare că aşa: LOL! Sau :D, :D, :D! Aleluia! Să te audă DumnezAIEu! Personal, întotdeauna mi-am dorit anticipate. Vedeţi aici şi fiţi atenţi la dată.

5.       Hors la loi

În Franţa, acei care nu respectă legea sunt denumiţi Hors la loi**. La ruşi (şi prin extensie şi la noi) există o altă noţiune: Vor v zacone. Unul din principiile lor de bază (principii şi valori, da?) este ignorarea totală a statului. Ei trăiesc după regulile lor (poneatiya) şi unica legitimitate este avtoritet-ul pe care-l obţin prin violenţă şi respectarea strictă a poneatii-lor... Ar trebui să alegem la un moment dat: legea sau poneatiile .

**In afara legii

Ar mai fi şi nişte considerente care, totuşi, depăşesc simplul cadru legal... Care ţin de etică, de ruşine, de obraz... Este interzisă vînătoarea în Moldova? Probabil nu este. Dar...

În Franţa, Sarkozi era prins de nişte paparazzi bronzînd pe yought-ul unui om de afaceri imediat după ce a fost ales. A fost scandal... deşi nu a încălcat nicio lege. Dar eşecul la alegerile ulterioare îşi are originea şi în acele poze: nu a scăpat pînă la sfîrşitul mandatului de calificativul „bling-bling”...

Cum pot funcţionari înalţi de stat organiza asemenea petreceri într-o ţară unde bîntuie sărăcia şi de unde se fuge masiv? Cum poate fi decorat un Ion Pleşca cu distincţii înalte de Stat? Probabil la fel cum poate Preşedintele acestei ţări să-şi cumpere un Mercedes nou-nouţ, ştiind că se închid şcoli din lipsă (cică) de bani. Probabil la fel cum pot deputaţii, imediat după ce alegeau acest Preşedinte, atunci cînd pericolul alegerilor anticipate dispărea, să-şi mărească lefurile... Nu este ceva ilegal în toate aceste „acte”... Doar că ele nu trec. Într-o ţară istovită şi vlăguită de tranziţii interminabile ele nu mai pot fi şi nu sunt acceptate!

6.       Subiectivitate

În diversele comentarii pe care tot le-am citit revine mereu un cuvînt: greaţa.

Nu-mi pare deloc exagerat. Totul e să nu transformăm această greaţă în apatie şi abandon. Acelaşi sentiment de greaţă l-am avut cîndva şi eu... Greaţă mi-a fost acum doi ani (vedeţi aici). Greaţă mi-a fost în 2010 (vedeţi aici) atunci cînd deputaţi noi aleşi, cu care am stat la o terasă la Paris, reveneau la Chişinău şi... tăceau (probabil din foarte mult curaj politic). Şi care acum fac discursuri pompoase în Parlament... Eu ştiu perfect ce înseamnă greaţă. Cînd doar la auzul unor nume ai un acces de vomă şi acest acces nu este deloc metaforic. Eu unul am depăşit acest sentiment. Ei nu merită nici măcar greaţa mea!

7.       Întrebare

Doar una: Dacă vine mîine cineva (un cunoscut ori un cumătru, puţin contează) la Dumneata, Stimate Cititor, şi îţi propune să participi la o vînătoare excepţională, un week-end memorabil cu „lume bună”, cu frigărui şi toate cele, şi îţi spune că totul este „aranjat”... Ce faci? Accepţi?

And that is the question***!

*** Şi aceasta este întrebarea!

Imagine: Lucien Freud de Francis Bacon

Reflecţii pe urma concertului de la Paris cu Ana Barbu, Roxana şi Valy Boghean.

După fiecare eveniment organizat aici, „în străinătate”, care adună un număr important de moldoveni, rămîn cu o impresie dublă.

La nivel pur senzorial această stare se materializează, de obicei, în nişte frisoane pe care probabil le are şi o fată mare înainte de a merge la un rendez-vous galant ştiind că posibilitatea căderii în păcat este iminentă... Mă furnică prin spate într-o primă fază, urmată de un sentiment de exaltare admirativă într-o a doua şi culminează cu un sentiment de angoasă...

Practica bate gramatica. Asta ni se spunea (şi probabil se mai spune şi astăzi) pe cînd eram şi eu învăţăcel... Toată experienţa mea existenţială în raport cu virtuala Republică Moldova (virtuală, căci se construieşte în funcţie de tot ce circulă pe Net) este, de fiecare dată, răsturnată de aceste evenimente, atît de reale.

Probabil resimt aceeaşi senzaţie pe care o poate avea cineva care cumpără o maşină de mîina a doua (aşa crede cumpărătorul) cu vreo 20-30 de mii de km la contor şi care îşi dă seama la un moment dat, cînd descoperă nivelul de uzură al maşinii, că ar mai trebui să adaoge o sută-două de mii...

Este impresionantă, orice s-ar spune, capacitatea acestor oameni de a se identifica cu o comunitate anume. Care sînt elementele acestei „identităţi”? În primul rînd, cred, aceşti oameni se identifică cu propria istorie (în sens de parcurs personal şi nu de disciplină ştiinţifică sau ideologică). Mai apoi cu... un anume set cultural care este vehiculat de artiştii de pe scenă.  Şi, probabil cel mai important, cu pămîntul.

Oricît de patetic sau banal nu ar suna, dar acest „born in” este mai puternic decît orice ideologie...

Este impresionantă pînă la lacrimi fidelitatea oamenilor mei pentru această identitate, oricît de mult ar încerca s-o schilodească sau folosească unii sau alţii... Moldovenii au reuşit să găsească nişte elemente identitare şi să le ferească de politicieni pentru a evita auto-anihilarea totală. Din păcate, nu sînt sigur că vor reuşi s-o transmită generaţiilor următoare... care au deja un alt „born in”...

Cam atît la capitotlul cu furnici şi exaltare... Vine (întotdeauna vine!) angoasa... şi întrebări, întrebări, întrebări...

-          Ce se întîmplă acasă? De ce fluxul acesta de emigraţi nu conteneşte?

-          Ce ştiu eu despre ce se întîmplă acasă? Poate ceea ce ştiu eu nu valorează mai mult decît acele 20-30 de mii de pe contor? Şi dacă nu valorează mai mult, atunci ce fac?  Ce fac cu sutele de mii? Eu de partea cui sînt? A vînzătorului sau a mea proprie?

-          Şi o altă întrebare care devine din ce în ce mai acută: este oare actuală noţiunea de „colaboraţionist” astăzi?

Întrebări la care nu sînt sigur să fi găsit un răspuns... Deşi unele lucruri au devenit evidente.

Şi oamenii? Oamenii din sală?

Ei sînt frumoşi. Nespus de frumoşi. Şi nu voi putea răspunde mai bine decît a făcut-o Valy Boghean de pe scenă: „Să veniţi acasă? Eu nu ştiu de ce vă cheamă cineva acasă... Eu vă doresc să fiţi sănătoşi şi să aveţi parte de multă dragoste!”