Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
2 septembre 2011 5 02 /09 /septembre /2011 00:18

“…într-un film banal care povesteşte despre, să zicem, eşecul lamentabil al unei adunări de partid – se introduc cîteva scene cu acte sexuale prin birourile întreprinderii sau sub masa prezidiului, pentru ca spectatorii să nu părăsească sala...”

Aureliu Busuioc  „Hronicul Găinarilor”

 

Patos. Ipocrizie. Ignoranţă. Show-off generalizat. Casa arde, dar baba se piaptănă. Tot săracul e fudul... pupmăncurism şi lingefundurism peste tot... Sînt doar cîteva din impresiile din această vacanţă „la Moldova” (Cauza absenţei mele de pe blog timp de o lună. Isteria generală legată de sărbătorile din gustărel e cauza returului întîrziat: unde să mă bag şi eu?). 

 

Fastul celebrărilor celor 20 de ani de... ??? independenţă ??? nu face decît să accentueze criza  profundă identitară a „statului” Republica Moldova...

 

Voi veni cu  o comparaţie simplă ca să fiu mai explicit. Priviţi la cifrele din tabel:

 

 

% de salariaţi sindicalizaţi

Nr. de ore de grevă (2001)

Franţa

8%

1 807 250 

Finlanda

79%

60 650 

Danemarca

87,5%

59 500 

 

Franţa cu cel mai mic procentaj de salariaţi sindicalizaţi are sindicatele cele mai „active”... Normal, au nevoie să-şi justifice existenţa!

 

Cam tot aşa păţim şi noi cu „independenţa”: cu cît mai falit „statul” - cu atît mai mult s-a fălit (iertare, stimaţi purişti ai limbii române: dar numai noi putem fi mai mult sau mai puţin faliţi)!

 

Fără a intra în discuţii şi polemici despre rolul şi funcţiile statului (există şi o vastă literatură la acest vastisim subiect), voi fi foarte reductor şi le voi pomeni doar pe cele mai generale (fiţi îngăduitori şi de data asta: le-am ales la discreţia mea):

 

-                     - Securitatea şi Justiţia

-                     - Educaţia

-                     - Regulamentarea

-                     - Repartiţia echitabilă a resurselor şi bogăţiilor create

-                     - Gestionarea şi dezvoltarea bunurilor publice

 

În absolut toate domeniile sus-citate „statul” Rep. Moldova a falimentat. Noua guvernare a continuat glorios pe acelaşi făgaş ca şi predecesorii lor. Corupţia? Ea nu este altceva decît una din formele de autoregulare a societăţii...

 

Şi dacă nu ar fi fost acei 700.000 (sau totuşi 1 mln.? Cîti pina la urmă?!) de cetăţeni în afară cu perfuziunea constantă de bănărit, adevărată forţă entropică, sistemul demult ar fi trebuit să explodeze...

 

În iulie 2009 un cunoscut de-al meu, după anunţarea exit-poll-ului de la scrutin, supărat nevoie mare pe scorul PCRM-ului, spunea următoarele: „Ar trebui să ne înţelegem, noi toţi, cei plecaţi în străini, ca timp de 6 luni să nu trimitem un ban acasă. Doar atunci se vor schimba lucrurile”. Avea dreptate.

 

Dar ţinînd cont de imposibilitatea proiectului... Avem ce avem: Parisul protestează. Chişinăul defilează. Pe banii de la Paris.

 

 


 

 

Partager cet article
27 juillet 2011 3 27 /07 /juillet /2011 00:36

O vorbă mai veche zice că peştele de la cap se strică. O fi. La peşti. La specia bipedă e puţin altfel. În special la homo moldovanicus. Dar nu despre cap voi soliloca acum. Cu capul se vor lămuri cei căpoşi, înzestraţi cu spirit critic şi viziune strategică, cu crize acute analitice. Şi, la o adică, de ce folsesc eu verbe la viitor ? Ei chiar „se/ne lămuresc” şi încă destul de energic. Ca-n sketch-ul străvechi al lui Urschi : spală, clătesc, calcă, murdăresc şi apoi iar spală.


Despre altceva/cineva voiam eu să scriu astăzi. Nu despre cap, alias cutia cerebrală, alias centru nevralgic (deşi devine tot mai des neurostenic). Dar despre… coloana vertebrală a statului cu nume falnic „Moldova”.


Hai să încerc să fiu mai clar : despre armata de funcţionari publici care asugură (potenţial) funcţionarea statului (impotent). Nu cred că există astăzi vre-un „popor – naţiune” care ar fi satisfăcut de nivelul (potenţa) şi eficienţa funcţionarilor de stat. (Unu în minte).

 

Să revenim în Moldova. Să evaluăm evoluţia. Puţin contează punctul de pornire. Să presupunem că funcţionarii sînt prin definiţie „răi”. Dar o altă vorbă la fel de veche (doi la număr pentru azi!) spune: « Rău cu rău, dar mai rău fără rău ». Important e ca aceşti funcţionari „răi” să funcţioneze de bine de rău. La nivelul lor, aşa rău cum este el. Uite în Franţa, spre exemplu, ei sînt „răi”, dar funcţionează nu chiar rău. Adică aglomeraţia asta de „răi” funcţionează… să zicem destul de binişor pînă la urmă.

 

Am avut şi noi armata noastră de funcţionari „răi” care funcţionau, ce-i drept, într-un sistem „rău”. Dar probabil, dacă am fi schimbat niţel sistemul, se putea ca funcţionarii să funcţioneze… poate nu  „binişor”, dar, să zicem, „satisfăcător”. La noi însă...

 

În afară de centru, adevărată arenă a şocurilor TITANICe, lucrurile stau chiar „rău” de tot. Politizarea excesivă a societăţii şi corupţia generalizată au făcut ca orice continuitate la nivel de exersarea funcţiilor de către funcţionarii de stat să fie pierdută de la un „regim” politico-mafiot la altul.

 

Mai pe scurt: cei „răi” care ar fi putut potenţial să funcţioneze într-un sistem mai bun au fost mînaţi centrifug afară de noi şi noi valuri de „oameni de-ai noştri” care, însă, nu mai erau la fel de „răi”, dar pur şi simplu mai „răi” decît precedenţii. Nici un precedent nu a fost clonat.

 

Uite-aşa. Mai clar nu se putea. Astăzi avem un cap neurostenic fără coloană vertebrală. Funcţionari care nu funcţionează. Un stat potenţial şi impotent. În schimb, avem potenţialitate. Multă. De dat şi altora. Cu potenţa mai rău.

 

A treia „vorbă veche” pentru azi: „Bărbatul este „capul” familiei, iar femeia... gîtul.”

 

Potenţa face totul!

Partager cet article
15 juin 2011 3 15 /06 /juin /2011 16:38

“Nu mai intra în această capcană de lupi! Te implor!

Nu va fi o luptă cinstită!

Arma ta sunt mândrele ţepuşe de os, dar ei te vor păcăli,

Dându-ţi să împungi mereu

O himeră roşie

Tu nu ştiai că vei muri, tu nu ştii c-ai murit,

Tu, animal simplu, superbă zeitate...

Animal perfect, care împungi himere...”

Marin Sorescu “De partea taurului”

 

„Гляжу - размыли край ручьи весенние,

  Там выезд есть из колеи - спасение!”

V. Vysotsky, „Чужая колея”

 

În această perioadă pre/post/ultra/pleni/atot-electorală tot mai des răsună voci, mai bine sau mai rău argumentate, mai bine sau mai rău formulate, care exprimă un sentiment profund de supra-saturaţie faţă de însuşi actul alegerii.  Mai mult, tot mai des auzi mesaje de desperare amestecate cu un soi de fatalism pur mioritic şi autoflagelator. „Nu este”, „n-are de unde”, „nu-i cu cine”, „nu-i pentru cine”, „nu are rost” şi punctum, punctum, punctum... În suspensia lehametei şi a dezgustului... Şi nici nu ai cum spune că nu au dreptate.

 

Iarăşi ne cheamă cineva la luptă, iarăşi se dă bătălia finală. Ad vitam æternam... Oricît de paradoxal nu ar parea, dar astăzi alegerea este exact de aceeaşi factură şi (de ce am nega-o?) de aceeaşi calitate ca şi acum 25 de ani... de rîsul găinilor: pînă şi actorii (unii) au rămas aceiaşi. Ascultăm cu mare umilinţă melodii din copilărie/adolescenţă şi ne minunăm de actualitatea lor. „Veniţi acasă, măi copii” pare un şlagăr etern şi continuăm să demonstrăm axiome despre limba română... Searbădă realizare. La unele capitole chiar am ajuns în anii 80: unimedia anunţă că grănicerii români au prins trei moldoveni care au trecut ilegal în... Moldova, oraşul Bălţi e mai sovietic ca niciodată, iar noi iarăşi ne mobilizăm împotriva „urgiei roşii” la Chişinău...

 

Decalajul enorm între realitatea politică şi asteptările alegătorului începe a da rezultate (dorite?) : un absenteism cvazi-generalizat la toate scrutinele naţionale şi un sentiment de fed-up, de ras le bol care a invadat pînă şi spaţiul virtual, rezervat în mare parte celor mai „activi” reprezentanţi ai societăţii.

 

Se pare că cererea nu mai corespunde cu oferta... Numai că de această dată teoria economică nu este valabilă. Fiindcă cererea nu există. Mai bine spus, cererea nu este exprimată. Încă şi mai bine spus, este materializată doar la nivel de exprimarea unui sentiment de frustrare şi insatisfacţie. Cu mici excepţii, desigur.

 

Am fost de-a dreptul şocat acum 2 ani (după „revoluţia” deturnată din aprilie 2009) cînd am văzut cu ce argumente se încerca „racolarea” liderilor locali în satele Moldovei. Tipul a venit cu un articol de-al lui Valentin Mândâcanu scris în... 1988!!!

 

Şi anacronisme din astea sînt cu duiumul. La tot pasul. Pasul pe care-l batem pe loc. Un fel de „tropoţică” moldovenească.

 

Haideţi să vedem care este epicentrul seismelor politice care tot ne zdruncină de 25 de ani, cu efecte colaterale devastatoare, mai ceva ca Fukushima:

 

-          Luptăm împotriva comunismului? No Pasaran! Cei mai „bătrîni”, însă, au uitat deja ce înseamnă asta, iar cei „tineri” nici nu au ştiut-o vre-o dată. De învăţat ei nu au timp, căci ridică într-una baricade. Împotriva sau pentru comunism...

-          Ne batem pentru limba „româna”? Excelent! De parcă dacă am numi noaptea „ziuă” prin lege, aştrii cereşti ar ţine cont de "noul" Cod Civil...

-          Ne unim sau nu ne unim? Ne unim? Perfect! Chestiunea respectivă nici măcar anacronism nu e. Mai degrabă, un fel de post-cronism. Am reuşit să cultivăm pînă şi un accent pur chişinăuean (asta nu e neaparat rău, doar un fenomen... pe mine mă taie prin urechi, dar, mă rog, gusturile nu se discută) şi să-i îmbogăţim cu cetăţenii româneşti pe toţi alolingvii...

-          „Jos mîina de pe Transnistria!” Iaca ăsta da, apel mobilizator! De parcă ar fi fost vre-o dată Transnistria sub „comandamentul” Chişinăului şi de parcă nu am fi fost invadaţi de autoturisme înmatriculate acolo, peste Nistru.

 

(Ras le bol si fed-up)²!!!

 

Oportunităţi de a ieşi din această rîpă au fost multe, dar... nu s-a vrut. Dimpotrivă tot s-a turnat apă ca ea, rîpa, să devină şi mai profundă!

 

Lupta cu comunismul? Mai simplu nu se putea: interzicerea simbolicii comunismului, condamnarea crimelor comunismului şi legea lustraţiei. Să fi fost făcute acum 20 de ani (chiar şi 10) nici urmă nu le mai rămînea astăzi...

 

Limba română? Să fi fost, pur şi simplu, respectată legea care există, nu mai discutam la acest subiect. Eu am avut colegi la şcoală care veniseră din şcoli ruse (era prin 90-91) care nu vorbeau deloc româna şi care s-au descurcat foarte bine pînă la urmă. Taică-meu, unul din cei doi ingineri moldoveni la uzină, a fost în mare cinste atîta timp cît actele trebuiau redactate în limba de stat. Chiar şi ore de română făcea cu şefii. Să vezi cum veneau ca mieluşeii. Chit că o numeau „moldovenească”. Cum poate un funcţionar să-şi exercite azi funcţiile, neavînd capacităţile minime de comunicare în limba de stat? Drepturile minorităţilor? Nici o problemă, domnilor! Dar eu vreau să aud emisiuni în găgăuză, bulgară, ucraineană etc. etc. Eu chiar vreau să apăr limba şi cultura găgăuzilor!

 

Unirea? Păi dacă nu se poate – atunci nu se poate... Dar ce ne împiedică să avem un spaţiu integrat la nivel de infrastrucrturi de tot felul (transport, energie, economie etc., etc.)? De ce e mai complicat să ajungi la Iaşi sau Bucureşti decît la Kiev sau Moscova? Europa (în sens de UE) e de vină? Nu cred.

 

Transnistria? Huiduiţi-mă, Domnii mei, dar eu unul nu văd ce treabă avem noi acolo. Vor independenţă? Poftim, luaţi cu tona! Şi să nu-mi scoateţi argumente cu găgăuzii, căci nu sînt valabile. Din punct de vedere istoric. Numai că aş fi curios să văd reacţia UE, NATO, chiar şi a Rusiei, în acest caz... Deşi, cred că, dacă se dorea, se putea de găsit o soluţie şi cu Transnistria în componenţa statului monolit şi indivizat al Republicii Moldova. Dar asta însemna milioane mai puţin în buzunarul cuiva.

 

********

 

batalia finala - combat de coqEu astăzi aş dori sa discut despre viitor, despre modele sociale şi economice, despre educaţie, despre ecologie, aş dori să mă lansez în dezbateri aprige despre rolul statului în societate, despre „societatea civilă” şi democraţie participativă, despre creare şi redistribuire de valori, despre valori, la urma urmelor! Aş dori ca votul meu să cauţioneze strategii şi viziuni, să sancţioneze lipsa de profesionalism şi consecvenţă în acţiuni...

 

Şi nu pot. Nu pot, fiindcă astăzi mi se flutură din nou o petică roşie în faţă... Şi eu nu vreau să fiu bou, fie el şi în varianta sa semantică denumită emfatic „taur”... Or, cineva (vă las să ghiciţi singuri cine hotărăşte ascuns de anonimatul acestui pronume nehotărît) încearcă să mă facă paracopitat. Acel cineva s-a acomodat foarte bine şi huzureşte nestingherit de nimeni, căci noi avem alte „cauze măreţe” de supravegheat...

 

Adevăraţii trădători nu sînt „vechii” comunişti... Ei au ramas fideli cauzei (sărmanii). Adevaraţii duşmani sînt toate lichelele astea cu „neo” în frunte (comunişti inclusiv) care, cu atîta insistenţă, ne menţin în vechile paradigme de confruntare şi care le cultivă cu atîta silinţă...  Chiar crede un Ministru că mă voi simţi măgulit (în 2010!) de complimentul său referitor la faptul că-mi vorbesc relativ corect limba maternă? Chiar crede un alt Ministru că voi accepta „scuze” de genul „noi am vrut, dar ei nu ne lasă”? Chiar crede un al treilea Ministru că voi accepta să se ascundă după paravane de tipul „dreptul la libera circulaţie” cu referinţă la Transnistria?* Şi asta numai pentru faptul că sînt "băieti de-ai noştri"?

 

*Aceşti trei miniştri au vizitat Parisul şi reprezintă fiecare cîte unul din partidele din coaliţie, un à porpos ca să nu fiu acuzat de partizanat politic...

 

Să nu ne lăsăm însă ademeniţi în capacane cu lozinci si cuvinte pline de patos (trădători, duşmani, neam, etc., etc.). Responsabilii veritabili sîntem noi. Cei care lăsăm să se facă. Cei care la întîlnirile cu ei batem din palme şi ne extaziem la asemenea discursuri. Cei care lăsăm ca cineva să aleagă în locul nostru, cei care refuzăm să alegem, cei care participăm şi profităm de menţinerea acestui sistem, care ne prindem în această „bătută” interminabilă...

 

Acum ce să mai? Dacă tot ne-am prins în horă, n-avem încotro... hai s-o-ncepem de la capăt:

IEŞIȚI, OAMENI BUNI, LA ALEGERI...

 

************

Кто вынудил меня на жесткое пари,

Нечистоплотный в споре и расчетах.

Азарт меня пьянит, но как ни говори,

Я торможу на скользких поворотах!

V. Vysotsky, „Горизонт”

 

Imagine: Rémy Cogghe, "Le combat de coqs"

Partager cet article
11 juin 2011 6 11 /06 /juin /2011 01:07

Am zis că nu voi scrie chestii din astea. Am zis că există analişti politici, tineri înflăcăraţi, jurnalişti de breaslă… 1001 de alte persoane care vor şti mai bine ca mine să comenteze evenimente, să analizeze antecedente, realităţi şi consecinţe. Ce să mai ? Să fim oneşti: eu sînt plecat din ţară din 1999… Realitatea de acasă îmi (a)pare tot atît de fantasmagorică ca şi noutăţile despre Mars Spirit…


Andrei PopovGestul de astăzi al lui Andrei Popov m-a facut să fiu mîndru pentru că sînt cetăţean al Republicii Moldova ! Explic: nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Citiţi atent postările anterioare de pe blog! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.


Pînă-n astă seară, însă, m-am simţit un fel de alien în raport cu... Republica Moldova. Niciodată! Dar sînt categoric! Niciodată, chiar şi în aprilie 2009, nu m-am identificat mai bine cu un „gest” venit de-acasă! Aberant? Exagerat? Vă las, Domniile Voastre, să judecaţi cît de „adecvat” reacţionez... mi-ar lua prea mult timp să explic.


Astă seară EU m-am sculat de la masa banchetului, am fost tare, am fost nobil, am fost frumos... am ieşit cu ostentaţie dintr-un cuib de viespi! Şi am fost urmat de toată lumea cea „frumoasă”! Astă seară am fost EU cel care a fost urmat! Şi astă seară un reprezentant oficial al Republici Moldova a fost EU!


Puţin contează ce va fi mîine. Puţin contează consecinţele! În sfîrşit ţara mea a reacţionat NORMAL la o aberaţie! Astă seară am un mic prilej să fiu mîndru! Şi mă doare-n cot de cît de naiv pot să par, ori de cît de puţin "pragmatică" , ori de cît de puerilă este reacţia mea!


Va dura probabil pînă mîine dimineaţa... Căci mîine alţi reprezentanţi vor atenua, vor explica şi comenta...  

Dar a fost să fie!

Partager cet article
29 mai 2011 7 29 /05 /mai /2011 22:16

Oraşul Bălţi devine, încet, dar sigur, sinonim cu „parada”…  Nu a trecut nici o lună de la ceea ce se cheamă 9 mai…  a venit 22. Criză de paraderie, nu alta!


Pe 22 mai la Bălţi se sarbatorea ziua oraşului. Tradiţional, în această zi se organizau nişte manifestări culturale în faţa Teatrului Naţional şi estrada de vara; se mai aduna un fel de iarmaroc unde restauratorii îşi desfăceau terasele improvizate şi vindeau de-ale gurii şi băuturi « răcoritoare ». Fără prea multă politică. Cu muzică şi voie bună.  Mă rog, orăşenii se distrau şi mai uitau de grijile cotidianului… Nimic extraordinar: format tradiţional pentru oricare oraş din oricare ţară.


Anul acesta, însă, sărbătoarea a fost denaturată în paradă şi campanie electorală. Pe bani publici... paradă pentru un candidat. Cred ca sînt suficiente materiale în pozele care urmeaza pentru a intenta dosare de deturnare a fondurilor, trafic de influenţă, încalcarea codului electoral, etc. etc. Dar asta într-o ţară normală. La noi, în Moldovania, Bălţi este „premiat” cu zone economice libere...


Şi nu m-ar indigna decît în aceeaşi măsură ca şi alte mîrlănii electorale, dar de data aceasta bucata e prea mare... şi nu putea trece fără consimţămîntul şi participarea activă a unora sau indiferenţa tacită a altora.


Cum, stimaţi creştini, mai intraţi prin bisericile popilor ce mărşăluiesc în rînd cu voronini şi panciuci care v-au persecutat şi prigonit timp de zeci de ani?


Cum, stimaţi părinţi, acceptaţi ca copiii dumneavoastră să defileze prin piaţă într-o zi de duminică şi să fie „utilizaţi” în jocul murdar politic? Şi D-stra, stimaţi directori de şcoli şi colegii, mai continuaţi să primiţi ordine de la „papicu”? Şi D-stră, stimaţi guvernanţi de la ministere, chiar acceptaţi într-atît de uşor ca subalternii să încalce legea?


Cum, stimaţi funcţionari publici, acceptaţi să îndepliniţi comenzi politice în loc să vă cautaţi de datorie? Ce caută maşini de poliţie şi ambulanţe în aceste parade?


Cît am trăit la Bălţi am auzit mereu: „я не понимаю”.  A venit rîndul meu! Astăzi v-o spun sus şi tare, stimaţi bălţeni:

Я ВАС НЕ ПОНИМАЮ!”

 

Voronin si popii

 

 

 

 

 

Popii defileaza in rind cu Voronin!

 

 

 

 

 

 

 

 

copiii la parada

 

 

 

 

 

 

Directorii de scoli au primit "pricaz" sa scoata copiii la parada. Ministerul Educatiei stie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

copiii la parada 2

 

 

 

 

 

 

Deja-vu: astfel se defila pe piata din Balti cu 25 de ani in urma. Doar ca fara blugi...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ambulante la parada

 

 

 

 

 

 

Si daca cineva le astepta in alta parte? Ministerul Sanatatii stie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

politia la parada

 

 

 

 

 

 

 

Ministerul de Interne stie cum sint folosite masinile din dotatie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

scoli sportive la parada

 

 

 

 

 

 

Iata si scolile sportive... Normal: parada e sport national la Balti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

business la parada

 

 

 

 

 

 

Ei da asta chiar e schizofrenie! Isi imagineaza cineva Apple, sa zicem, la demonstratie sustinindu-l pe Obama?

 

 

 

 

 

 

 

 

Photo: Ana-Maria Cerbulean

Partager cet article
20 avril 2011 3 20 /04 /avril /2011 17:33

Acum cîteva săptămăni petiţia semnată de un număr relativ impunător al reprezentanţilor diasporei la adresa conducătorilor noştri referitor la majorarea tarifelor Moldotelecom stîrnea un tîmbălău şi tărăboi fără pereche în Moldova.

 

moldtelecomCîte lucruri noi am aflat noi atunci! Uau! Cît de palpitantă este viaţa economică şi politică (nici nu mai ştiu dacă există vre-o diferenţă, de fapt) în Moldova! Un merci special presei care a ştiut să aţîţe scandalul şi să sustragă declaraţii (d)in dreapta şi (d)in stînga. Dar presa rămîne presă şi nu e bună decît să aţîţe. Gata, s-a consumat. S-a consumat focul de paie stîrnit de jurnalişti, dar nu şi problema propriu-zisă.

 

Pînă la urmă, cu ce ne-am ales? Cu o amînare a majorării tarifelor. Amînare şi nu anulare. În schimb ni s-a promis un plan de privatizare (cel puţin la nivel declarativ) al Moldtelecomului. Care ulterior va majora tarifele (şi la sigur cu luarea în calcul a „arriérérs”-urilor). Privatizarea monopolului de stat, în opinia mea, e o tîmpenie echivalentă cu majorarea tarifelor anunţată/amînată anterior.

 

Îmi explic punctul de vedere: sînt întru totul de acord că statul nu are de ce sa controleze un operator de telefonie fixă, care, ţinînd cont de realitatea actuală (cu telefonie mobilă accesibilă practic pe 100% din teritoriu şi generalizarea accesului la Internet), nu mai constituie un bun public. Dar numai în condiţiile cînd, la fel ca şi în telefonia mobilă, ar exista vre-o 4-5 operatori şi o concurenţă sănătoasă în acest domeniu. În loc să ne propună planuri de pri(h)vatizare, guvernul ar face mai bine să atragă cel puţin un alt operator pe piaţă, să separe activităţile de prestaţie de servicii de cele ale menţinerii infrastructurii (construită şi dezvoltată pe bani publici), să se lămurească cu modalităţile de uz şi acces ale operatorilor la liniile telefonice şi numai după asta să privatizeze întreprinderea.

 

Altfel ne vom pomeni cu un monopolist care nu va mai fi controlat de puterea politică. Exact aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi, dar fără nici un mijloc de control sau posibilităţi de presiune asupra politicii tarifare din partea puterii publice şi, prin extensie, societaţii civile.

 

Şi uite atunci să vedeţi tarife!!! A propo, operatorii de telefonie mobilă şi acces Internet ar trebui să-şi facă griji, ţinind cont de principalii candidaţi la proprietatea Moldtelecomului şi de conecţiunile lor cu politicul.

Partager cet article
15 avril 2011 5 15 /04 /avril /2011 11:46

Astăzi voi fi laconic. Voi prelua. Voi face un “Copy – Paste”. De pe situl lui Vitalie Sprînceană. Pentru că nu doresc ca un cineva să facă un “Ctrl A – Delete” cu memoria noastră. Fiindcă complexul “Rugina” este mai mult decit o operă excepţională. Am semnat această petiţie. Şi vă îndemn să vă alăturaţi.

Rugina

Iată şi textul de pe “blogul implicat” semnat Vitalie Sprînceană:

 

SOS cu Petitie…complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“

Artiştii Nicolae Ischimji şi Valeriu Moşcov au avut nevoie de 25 de ani şi de câteva tone de fier uzat şi resturi industriale pentru a crea această operă de calibru european – complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“ – „РЖАвЧИНАХ“. Sculpturile care formează expoziţia – „Purgatoriul“, „Aparatul birocratic“, „Păstorul“, „Cortina de fier“ – constituie un ansamblu unitar şi integrat organic în spaţiu. Complexul sculptural nu este doar un veritabil comentariu, viu ilustrat, la epoca totalitarismului şi a industrializării, ci şi este o adevărată carte de vizită a artei moderne din Moldova: o dovadă a forţei conceptuale a acesteia, a unui potenţial creator şi critic în plină expansiune, un exemplu de dăruire dezinteresată şi liber asumată idealurilor artei în condiţii de underground, un model de nonconformism, un manifest al gândirii ecologiste.

În ce constă problemа? Admirată de vizitatori, apreciată înalt de comunităţile de experţi locali şi internaţionali, dar nerecunoscută la noi oficial, „Rugina“ cea inovatoare se află în acest moment în pericol de dispariţie. Una dintre lucrări a fost furată, alte câteva sunt deteriorate. Spaţiul public pe care se găseşte expoziţia este izolat şi ciopârţit de garduri instalate ilegal. Se planifică privatizarea terenului şi folosirea lui în scopuri private. Atelierul autorilor, parte componentă şi bază tehnică a proiectului, împreună cu arhiva, sculpturile, tablourile, ustensilele, biblioteca, a fost acăpărat de persoane necunoscute, cu complicitatea angajaţilor Primăriei. Dosarul privind pătrunderea ilegală în atelier este de un an „examinat“ de procuratură… Funcţionarii Direcţiei patrimoniu municipal refuză să prelungească termenul contractului de arendă a atelierului. citeşte şi semnează

 

Partager cet article
10 avril 2011 7 10 /04 /avril /2011 10:31

 

 

„Мне вчера дали свободу.

      Что я с ней делать буду?”

V. Vysotsky

 

Leo Butnaru spunea* că ar trebui de inventat un nou soi de literatură/lectură : avalanche-reading. E genul de scriere interactivă cînd, în urma unui text publicat, comentariile încep a se constitui într-un discurs scriptural propriu-zis.

 

Acum cîteva zile publicam un articol pe blog despre perioada interbelică. Soră-mea, Veronica, comentase atunci textul citîndu-l pe bunelul nostru, Ştefan Ilaşciuc, originar din satul Nicoreni, astăzi raionul Drochia: « La români cine muncea era gospodar. Acum tot boseacu-i gospodar ». Comentariul respectiv a suscitat o serie de alte (inter)reacţii pe Facebook, ce au  motivat, la rîndul lor, şi articolul respectiv. Imprevizibile sînt căile tale, avalanche-reading! E o formă de (de)scriere extraordinară unde absolut toate constituantele lingvistice ale unui intra-inter-meta-exo-hyper-text, poate deveni geneza altui text şi aşa la infinit. Mai mult, impersonalitatea autorului (trăiască pseudo-anonimatul Internetului!) şi temporalitatea efemeră a textului, fac ca el(e), acest(e) text(e) să devină actorul principal al respectivului gen de scriere/lectură!

 

Bine, să lăsăm digresiunea de factură pur nostalgică (eh, unde-s anii cînd făceam literatură la facultate?) şi să revenim la gospodarul nostru. Francezii ar spune „berbecii noştri”, respectivii în cazul dat s-ar putea substitui cu uşurinţă.

 

De cîţiva ani buni sînt certat cu noţiunea de „gospodar”. E ca şi comunismul: idee seducătoare şi grizantă în secolul 19, dar criminală la începutul secolului 21.

 

Cuvintele sînt inocente prin forma lor, dar nu şi prin conţinut. Or, cu timpul, conţinutul lor se schimbă, evoluează odată cu societatea, valorile vehiculate. Pe scurt, evoluează odată cu noi.

 

Principala problemă a acestui cuvînt este faptul că el este asociat, pentru majoritatea din noi, cu o stare şi nu cu o modalitate. Ca să inţelegeţi mai bine la ce fac referinţă voi aduce doar două exemple:

 

  1. Acum cîţiva ani, fiind în vacanţă, mergeam la Nistru la pescuit băboi (cu 5-6 ani în urmă mai erau încă în Nistru). Ajuns pe mal, m-am apropiat de un bătrînel ce pescuia şi el. De, ca pescarii. Cu întrebări de genul „cum se prinde”, „la ce prinde”, dacă ştie el unde pot să prind şi eu, în fine, banalităţi din codul de comportament al pescarilor. Într-un mod foarte natural am angajat o discuţie mai largă, căci eu unul sînt fan al acestor taifasuri dezinvolte din care aflu mult mai multe lucruri despre cotidianul moldovenilor decît din toate ziarele şi televiziunile puse launloc. Desigur, orice dialog presupune un schimb de informaţie. C’est donnant-donnant, cum se spune pe la noi prin sat. Cînd a aflat că locuiesc în Franţa, moşulică m-a întrebat direct dacă am maşină. I-am răspuns onest că nu am. Concluzia a fost categorică: „Apu, nu ieştu tu gospodar”...

 

  1. Şi mai înainte de epizodul cu pescuitul nimeream la cineva în ospeţie. O persoană care făcea parte din foştii brigadiri şi care mai continua să lucreze la un new-kolhoz numit pe atunci „gospodărie agricolă”. Omul ne-a demonstrat cu o fală pur balcanică „gospodăria” sa individuală. E drept că avea şi cu ce se mîndri. La plecare persoana care mă acompania îmi spunea: „Ai văzut ce om gospodar?  Maladets!” La simpla întrebare pe care i-o puneam: „Cum adică? Nu vezi că tot ce are e din furat?” a strîns doar din umeri şi m-a privit ca pe un extraterestru...

 

gospodarulCuvîntul „gospodar” a evoluat şi a pierdut din încărcătura sa semantică modalitatea în care se construieşte o gospodărie rezumîndu-se astăzi (dar oare numai astăzi?) la un anumit nivel de (bună)stare. Dacă pe timpuri însemna casă, pamînt, oi, vaci, boi, cai etc., astăzi înseamnă casă/apartament (cu cît mai mare şi cu cît e mai scump ghetoul, cu atît mai „gospodar”), maşină (cu cît mai scumpă, cu atît mai „gospodar”), haine scumpe (cu cît mai glamour, cu atît mai „gospodar”), baruri şi restaurante, călătorii pe la curorturi la modă, etc. etc. – apanajul la ceea ce occidentalii numesc „nouveau riche” iar la noi se cheama „novyi russkii/moldovanen”. In slang-ul orăşănesco-contemporan „gospodar” = „krutoi”. Cu cît mai „krutye” sînt bunurile pe care le posezi, cu atît mai... dar mă repet prea des. Ah da, uitam un detaliu. Topul topurilor e să fii proprietarul unei afaceri, dar nici într-un caz să nu munceşti la această „afacere”.

 

Şi dacă e sa fim oneşti, apoi să fim oneşti pînă la urmă: fiecare din noi doreşte să devină „gospodar”. Nu am nimic împotriva oamenilor bogaţi. Cu cît mai mulţi - cu atît mai bine. Dar trebuie să fie „cu atît mai bine ţării şi lui cu-atît mai bine” şi nu altfel. Cam cîţi din marii „gospodari” moldoveni şi-au constituit averile în mod onest, muncind din greu şi achitînd toate impozitele la stat? Problema nu este rezultatul final, ci modalitatea cu care se ajunge la acest rezultat. E o problemă de sistem. În chemarea noastră ancestrală de a deveni gospodari, am uitat că în afară de propria gospodărie mai există şi un sat. Măturăm gunoiul din ogradă şi îl aruncăm în drum. In afară de propria avere am uitat că ar trebui să mai construim şi o comunitate. O societate care ar permite să apară noi „gospodari” fără ca ei să fie şi boseci.   

 

Şi dacă timp de secole felul nostru de a fi „gospodari” ne-a salvat şi a permis să supravieţuim celor mai crîncene urgii, astăzi cu cît mai mult „gospodărim” cu atît mai mult ne auto-anihilăm. S-a vorbit mult de provincialitatea Basarabiei. Pe parcursul istoriei sistemul, modalitatea de a deveni „gospodar”, era impus din exterior. Bune sau rele, dar regulile de joc veneau din afară (est sau vest, puţin contează).  Basarabenii au ridicat sate şi gospodării pînă şi în mijlocul Siberiei. Ei înjgheabă astăzi gospodării prin Europe şi Americi.

 

Şi la noi acasă? De ce, gospodăroşi fiind pînă la măduva oaselor, nu funcţionează? Normal, trebuia să vină cineva cu reguli de joc. Nu a fost să fie, iar noi am fost incapabili să le creăm. Mai bine zis, unica regulă de joc şi unica măsură de adevăr a rămas „gospodarul”. Valoarea supremă, scopul ultim.

 

Dacă dorim să supravieţuim, ar trebui să ne unim repejor cu cineva (eu unul ştiu şi cu cine). Singuri va fi greu. E practic imposibil să creezi ex-nihilo ce nu a existat pe acest petec de pamînt niciodată. Şi asta cu capacitatea şi dorinţa noastră de a învăţa... Prea... „gospodăroşi” sîntem.

 

*Leo Butnaru, „Ruleta Romaneasca” (nouveleta „Semnat: moartea...”), 2010

Partager cet article
7 avril 2011 4 07 /04 /avril /2011 22:37

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Paris, 7 Aprilie 2011

 

Câteva zeci de basarabeni din Paris au participat astăzi la o manifestaţie de comemorare prilejuită de împlinirea a doi ani de la evenimentele post-electorale din aprilie 2009. Mitingul a început cu un minut de reculegere în memoria celor decedaţi şi martirizaţi în urma acelor evenimente. Participanţii la miting au invocat unele aspecte esenţiale referitor la evenimentele din aprilie 2009 de la Chişinău. În primul rând a fost salutat curajul tinerilor care au ieşit să protesteze paşnic la 6 şi 7 aprilie. Anume aceşti tineri au permis schimbarea societăţii noastre şi reorientarea ei către UE. În al doilea rând s-a menţionat cruzimea cu care fosta guvernare comunistă a maltratat tinerii în comisariate. S-a făcut paralela cu regimul libian, în cazul căruia comunitatea internaţională a declarat că o guvernare ce-şi atacă propriii cetăţeni nu mai are dreptul de a conduce ţara.

 

Persoanele care au luat cuvântul au ţinut să sublinieze faptul că nici după doi ani nu au fost încă trase la răspundere persoanele responsabile de teroarea îndreptată împotriva manifestanţilor paşnici. De asemenea, a fost discutat eşecul dureros al Comisiei Parlamentare de anchetă, care nu a reuşit (sau nu a dorit) să dezvăluie publicului adevărul despre acele evenimente. Manifestanţii şi-au exprimat regretul în legătură cu ultimele declaraţii ale unor exponenţi ale actualei coaliţii de guvernare, potrivit cărora “adevărul despre 7 Aprilie nu se va afla niciodată”. A mai fost menţionat şi faptul că în aprilie 2009 s-au mobilizat şi cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotarele ţării, organizând o serie de proteste în faţa Ambasadelor Republicii Moldova din mai multe capitale, inclusiv şi din Paris.

 

Participanţii la miting au adoptat o Rezoluţie, care conţine o serie de revendicări referitor la o fermă desfăşurare a anchetei privind acele evenimente, şi mai ales în privinţa torturii din comisariate. S-a menţionat că funcţionarii (poliţişti, procurori, judecători, miniştri..) care au încălcat drepturile omului în acea perioadă nu mai au dreptul de a deţine sau a accede în funcţii de responsabilitate publică în Republica Moldova. Rezoluţia mitingului a fost înmânată reprezentanţilor Ambasadei Republicii Moldova din Franţa, care au acceptat cererea manifestanţilor de a o transmite autorităţilor de la Chişinău.


            Mitingul a fost autorizat de poliţia franceză şi s-a desfăşurat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în Republica Franceză fiind organizat de Clubul Liberal din Paris, cu suportul Grupurilor de Iniţiativă LaParis.net, IMPACT şi a Bisericii Basarabene "Sfântul Ştefan cel Mare".

 

 

REZOLUTIA

 

 

Noi, participanţii la mitingul de protest şi comemorare a evenimentelor post-electorale din Chişinău din aprilie 2009, reuniţi la Paris la 7 aprilie 2011 în faţă Ambasadei Republicii Moldova,

 

EXPRIMÂND un profund regret în legătură cu moartea unora dintre participanţii la acţiunile de protest din Chişinău din aprilie 2009,

 

APRECIIND iniţiativa, curajul, ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi libertăţii a participanţilor paşnici la acţiunile de protest,

 

ŢINÂND SEAMA de faptul că evenimentele din aprilie 2009 din Chişinău au condus la schimbarea realităţii politice din Republica Moldova,

 

CONSIDERÂND că Comisia Parlamentară pentru studierea evenimentelor post-electorale din aprilie 2009 nu şi-a îndeplinit misiunea de a dezvălui societăţii Adevărul despre cele întâmplate,

 

AVÂND ÎN VEDERE că practic nicio persoană nu a fost condamnată pentru înfăptuirea sau admiterea cu bună ştiinţă a abuzurilor împotriva manifestanţilor paşnici,

 

LUÂND ÎN CONSIDERARE Rezoluţiile Parlamentului European şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cer în mod explicit autorităţilor Republicii Moldova să contribuie la elucidarea evenimentelor post-electorale din Chişinău din aprilie 2009 şi să procedeze la pedepsirea celor care au comis sau admis încălcarea drepturilor omului,

 

CALIFICÂND că declaraţiile unor lideri politici de la Chişinău referitor la “imposibilitatea aflării adevărului despre 7 aprilie 2009” sunt deplasate, răuvoitoare şi în totală contradicţie cu principiile democraţiei transparente şi a statului de drept,

 

ADOPTĂM PREZENTA REZOLUŢIE, PRIN CARE CEREM AUTORITĂŢILOR REPUBLICII MOLDOVA:

 

REABILITAREA participanţilor la proteste; plata unor despăgubiri materiale decente persoanelor care au avut de suferit în urma abuzurilor forţelor de ordine,

 

ANCHETAREA tuturor persoanelor care au comis şi au organizat comiterea actelor de omucidere, tortură şi maltratare după manifestaţiile din 6-8 aprilie 2009,

 

DEMITEREA imediată a tuturor funcţionarilor (poliţişti, judecători, miniştri..) care au admis încălcarea drepturilor omului în acea perioadă, cu interdicţia de a mai deţine funcţii de responsabilitate publică în Republica Moldova,

 

SUSPENDAREA din funcţii şi anchetarea disciplinară a tuturor persoanelor care, în pofida atribuţiilor lor funcţionale şi a obligaţiilor lor deontologice (procurori, avocaţi parlamentari, medici..), nu au contribuit în niciun fel la stoparea abuzurilor din comisariatele de poliţie,

 

PUBLICAREA imediată a Raportului Comisiei Parlamentare pentru elucidarea evenimentelor post-electorale din aprilie 2009,

 

CONFORMAREA cu prevederile Rezoluţiilor Parlamentului European şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitor la funcţionarea instituţiilor democratice şi a statului de drept în Republica Moldova.

 

Această rezoluţie a fost acceptată de către majoritatea persoanelor prezente la miting şi a fost transmisă Clubului Liberal din Paris pentru a fi înmânata reprezentanţilor Ambasadei Republicii Moldova.

Partager cet article
1 mars 2011 2 01 /03 /mars /2011 15:55

Principiul nr. 3: Economia de piaţă

Toata lumea ştie cît e de uşor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune. De asemenea e relativ uşor a scrie, şi nu numai versuri, atunci cînd ieşti în profund dezacord cu ceva.

E foarte greu însă a scrie neavînd o opinie bine cristalizată referitor la un fenomen sau realitate. Uite cam asta este şi opinia mea despre economia de piaţă: necristalizată, mai bine zis – decristalizată.

 

Explic dialectica (de)cristalizării: fiind încă baiat la şcoală (cam pe vrema perestroikăi), devenisem ferm convins că avem nevoie de economie de piaţă. Pofta de cîrnaţ şi orele state în cozi după zahărul raţionat m-a făcut să cred multă vreme că o altă alternativă nu poate exista. Undeva în capitalismul putred nu erau cozi, şi era cîrnaţ de 365 de feluri...

 

economia de piataAm zece ani de cînd trăiesc în occident. Am văzut cîrnaţ de 365 de feluri pe care poţi să-l cumperi fără a pierde o zi în coadă. Şi totuşi am dubii din ce în ce mai mari referitor la economia de piaţă. De fapt ,cu cît îmi cunosc mai bine patria adoptivă, cu atît mai mult aceste dubii devin cetitudini. Paradoxal, dar sînt din ce în ce mai convins că dacă ar fi fost aplicate în occident reţetele ce ţin de „mîina invizibilă” se mînca şi la ei astăzi acelaşi cîrnaţ „doktorskii” pentru care ar fi trebuit de plătit un preţ nebun.

 

Dar sa facem abstracţie de îndoielile mele şi să revenim în ţărişoara noastră. Deci, fiind şcoler, la primele ore de economie am învăţat că piaţa este leacul tuturor relelor şi că aceasta „mîină invizibilă” poate soluţiona năpastele noastre. Ni s-a spus că o întreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat. Ni s-a spus că cererea generează inevitabil o ofertă de o multitudine de bunuri şi servicii. Mai mult, aceste bunuri şi servicii vor fi atît de variate şi în număr atît de mare, încît vor costa 3 kapeici şi vor fi de bună calitate. Ni s-a spus că salariile vor fi mari, căci va fi nevoie de braţe de muncă calificate (or noi asta făceam – ne calificam). Într-un cuvînt, aceleaşi baliverne pe care le auzeam cu cîţiva ani înainte de perestroikă despre viitorul luminos şi „mîina atotştiitoare” a gosplanului...

De la lansarea perestroikăi au trecut 25 de ani... Am reuşit! Astăzi evoluţia economiei Moldovei poate fi adusă ca exemplu în toate manualele referitor la economia de piaţă. Nu glumesc.

 

Să revenim la postulatele (intenţionat voi fi foarte reductor şi voi re-folosi argumente de nivel pur şcolar) enunţate puţin mai sus.

 

1.       O intreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat.

Moldova a verificat cu brio acest postulat. La noi nu funcţionează eficient decît structurile create greenfield (de la zero). Pseudo-privatizarea cu bonuri nu a fost decît o hoţie şi toate întreprinderile cu capital mixt (reorganizări în SA cu o post-privatizare) au fost furate şi vîndute la fer uzat de către foştii directori.

 2.       Cererea generează oferta.

De asemenea  - verificat. Dacă-mi găsiţi astăzi un bun pe care nu poţi să-l cumperi în MDA... dar nu, nu există.

 

3.       Cererea şi oferta, printr-o minunată şi extraordinară funcţie, vor stabili preţurile bunurilor şi produselor.

Voi veni cu o concluzie, care într-un fel va şoca: ceea ce se întîmplă în Moldova cu preţurile este o demonstrare demnă de un Case Study despre mecanismele pieţii!

 

Un lucru au uitat să ne spună la şcoală: o economie de piaţă eficientă trebuie să fie un sistem dinamic, cu o instabilitate relativă menţinută constant. Or, orice sistem dinamic tinde în mod natural spre stabilitate (confruntaţi teoriile despre sisteme pentru o mai vastă înţelegere). Piaţa, fără o forţă exterioară, este auto-destructoare. Instabilitatea într-o economie de piaţă înseamnă libera concurenţă. Înseamnă actori economici care în permanenţă îşi dispută consumatorul. Numai în aceste condiţii el, consumatorul, va putea beneficia de bunuri şi servicii la un preţ rezonabil...

 

Îmi place foarte mult o definiţie a firmei (nu mai ţin minte de unde o am în memorie): „Firma are ca obiectiv maximizarea funcţiei profit sub anumite constrîngeri”. Libera concurenţă nu este altceva decît o constrîngere. Respectiv firmele vor face tot posibilul pentru a o lichida... Investind politicul, funcţia cărui este anume de a fi o adevărată forţă entropică pentru a menţine sistemul „fierbinte”, business-ul face ce are de făcut: îşi maximizează funcţia profit, anihilînd constrîngerile. Astfel se ajunge la situaţii de monopol sau oligopol. Revenim la ancestrala viziune platoniană: ţara trebuie să fie condusă de filozofi, apărată de armată şi hrănită şi îmbrăcată de meşteşugari. Altfel spus: business-ul nu are ce căuta în politică!

 

Nu ştiu dacă mai are rost să mai pomenesc de celelalte postulate ale economiei de piaţă (stabilirea salariilor pe piaţa muncii; libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a forţei de muncă; transparenţa şi egalul acces la informaţie al actorilor economici...).  Pentru fiecare din ele se poate scrie un articol separat.

 

Din păcate, o bună parte din ceea ce am spus mai sus poate fi aplicat şi la societăţile din occident. De unde şi disconfortul de la începutul articolului. Atîta doar că aceste constrîngeri sînt mai greu de lichidat. Tocmai de asta şi ziceam că occidentul ar trebui să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întîmplat în Moldova...

 

Cineva zicea că noi, de fapt, am fi trecut prin comunism şi nici nu ne-am dat seama, facînd aluzie la epoca zastoi-ului brejnevian.

 

E am toate motivele să afirm astăzi: „Noi am trecut prin economia de piaţă şi nici nu ne-am dat seama”

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher