Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 février 2011 1 14 /02 /février /2011 12:44

Principiul nr. 1: Statul de Drept

Cam de vre-o 25 de ani încoace (încă dinainte de 1991 şi declaraţia independenţei) ni se tot promite acel viitor luminos cînd vom trăi cu toţii într-un stat unde legea va avea supremaţie şi toţi, de la Vladică pîn-la Opincă, vor fi egali în drepturi şi obligaţii. Şi dacă la capitolul „bunăstare economică” eventual mai putem înghite explicaţii şi justificări, la capitotlul „stat de drept” chiar nu există nici o scuză valabilă.

 

Putem probabil accepta un black-out ce ar corespunde cu opt ani de guvernare pcrm-istă. Pîna la urmă însă, aprilie 2009 a demonstrat că black-out-uri de genul ăsta nu mai sînt tolerate de majoritatea populaţiei şi, în mod special, de tinerii cărora li s-au inculcat alte valori la şcoli şi licee, tinerii care folosesc masiv noile tehnologii şi care nu mai sînt într-atît de uşor influenţabili.

 

Alegătorul şi-a expus părerea în iulie 2009, şi-a reiterat (mult mai masiv) alegerea în noiembrie 2010, dar...

 

AIE-urile, din păcate, nu au ştiut (sau nu au dorit) să înţeleagă care sînt „valorile şi principiile” oamenilor care au ieşit în piaţă în aprilie 2009. Cum am explica altfel lipsa de voinţă şi tenacitate în pedepsirea celor vinoveţi de încălcări grave ale drepturilor cetăţenilor?  Politicienii au deviat discuţia şi polemicile (quasi-imediat: vă mai aduceţi aminte de acuzaţiile candidatului la preşedenţie Marian Lupu depsre tentativa de lovitură de stat?) spre alt subiect: care sînt forţele ce au declanşat rebeliunea din aprilie? Cîndva, la sigur, ne vom delecta cu dezvăluiri şi istorii pline de comploturi de culuar, dar mai avem de aşteptat pîna atunci.

 

aprilie 2009Cel mai grav subiect, însa, a fost ocultat cu mare grijă de actuala putere. Indiferent de cine, cînd şi cum a fost la originea evenimentelor din aprilie 2009, felul în care au fost maltratati cetăţenii de către forţele care ar trebui să asigure acest principiu major – „stat de drept” ori „supremaţia legii” – constitue, în opinia mea, o dovadă a faptului că nu ne-am mişcat din loc (de la tătuca Gorbaciov încoace) nici cu un centimentru.

 

Societatea a aşteptat un mesaj clar de la noua putere: „Aşa nu se mai poate continua. Noi avem alte principii şi valori. Legea şi drepturile cetăţenilor sînt sfinte. Forţele de ordine trebuie să stea la straja legii şi drepturilor cetăţenilor.”  Mai mult, cu toţii am aşteptat, sper,  un mesaj clar la adresa forţelor de ordine: „Forţele de ordine sînt un garant al supremaţiei legii, indiferent de cine e la putere”.

În realitate, din pacate, mesajul transmis a fost un altul. Eu cel puţin am auzit altceva (Nu ştiu, poate am eu probleme cu „auzul”. De, sînt totuşi departe de Chişinău...):

 

„Bravi poliţişti, indiferent de ce faceţi voi, atîta timp cît slujiti cu fidelitate puterea (indiferent de ce culoare este ea), nu vi se va întîmpla nimic”.

 Acei cîţiva acuzaţi nu schimbă imaginea per ansamblu, ci o confirmă.

Black-out-ul continuă?

Partager cet article

9 février 2011 3 09 /02 /février /2011 16:16

Pe lîngă repartiţia mandatelor de deputat, rezultatele scrutinului parlamentar din 28 noiembrie 2010 au adus şi un răspuns la o întrebare care ne framintă de la 1991 încoace şi a fost o sursă a speculaţiilor politice de toate culorile şi finalităţile. Ne-am pomenit de facto cu rezultatele unui referendum naţional, desigur fără nici o valoare constituţională sau instituţională. Conform scrutinului, cel puţin 60% din populaţia Republicii Moldova au ales vectorul vestic al eternei dileme Vest-Est. Alegere deloc anodină şi care depăşeşte cadrul politicilor externe ale ţarii. Semnificaţia opţiunii alegătorului merită un articol aparte, or nu acesta este subiectul post-ului de azi.

 

Avem, deci, o primă constantă: majoritatea populaţiei ţării îşi doreşte o integrare în Europa. Folosesc „Europa” şi nu sintagma „Uniunea Europeană” în mod expres. Decorticarea semantică a cuvîntului „Europa” în înţelesul aceluiaş alegător riscă să scoată la iveală seme noi, diferite de referentul cunoscut în occident.

 

Avem şi a doua constantă: clasa politică îşi axează în consecinţă toată comunicarea în jurul acestui subiect, ţinînd cont de dezideratul alegătorilor, asimilînd însă Europa cu Uniunea Europeană (UE) (şi insistînd asupra suprapunerii acestor două noţiuni). AIE1, AIE2, MAEIE etc. etc. Nimai IE peste tot.

 

Toate bune pînă aici. Sînt şi eu adeptul IE-urilor la toate nivelurile. Dar...

 

Înainte de a înţelege dacă e posibilă o eventuală IE, ar trebui să înţelegem ce înseamnă UE şi dacă, eventual, ar fi un loc şi pentru o MDA acolo. Răspunsul meu este DA! Cu condiţia ca Moldova să poată oferi cetăţenilor europeni (în sens de „cetăţeni ai statelor UE”) locuri noi de muncă la un salariu decent, să vină cu o balanţă comercială pozitivă, să devină un stat donator în cadrul UE, să contribuie la securitatea frontierelor. Exact ce căutăm noi de la UE prin IE...  

 

Bătrîna Doamnă nu o duce chiar bine ultimul timp. UE o duce şi mai rău. În afară de criza economică, erodarea nivelului de viaţă şi a sistemelor de asistenţă socială, problemele de identitate (da - da, au şi ei din astea), Europa s-a mai pricopsit şi cu o criză instituţională inextricabilă din cauza UE. A aduce vorba actualmente despre o eventuală extindere în culoarele UE echivalează cu stingerea focului cu paie.

 

Să nu uitam nici de faptul că UE nu are în prezent o politică externă (şi nici internă, dacă tot vine vorba) unică, ci e doar un conglomerat de politici naţionale. Ceea ce decide UE, depinde în mare măsură de ceea ce se decide la nivel naţional în fiecare stat-membru. Ultimile alegeri în parlamentul european au demonstrat acest lucru: campania electorală (cel puţin în Franţa) a fost monopolizată de subiecte pur naţionale, cu încercari relativ stîngace de a le extra-frontaliza.  Politicienii europeni, la fel ca şi cei din Moldova, sînt mult mai interesaţi de a se menţine la putere decît de a apăra cauze măreţe de fraternitate şi democraţie în toată lumea. Vă asigur, alegătorul de rînd francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE! Şi nu o va dori nici mîine, nici poimîine... Politicul nu va risca să-l contrarieze şi să promoveze ideea extinderii, căci criza economică recentă a demonstrat cît de slab a devenit el, politicul, în comparaţie cu economicul şi a zdruncinat simţitor legitimitatea statelor şi instituţiilor politice din cauza incapacităţii lor de a evita colapsuri sociale.

 

Dacă mai adăugăm aici şi jocul „de-a influenţa” cu o Rusie din ce în ce mai puternică din cauza hidrocarburilor, devine clar că visul Moldovei la IE este sortit să rămîna un vis. UE ne-a şi avertizat într-un mod foarte explicit: ne-a cantonat într-un ţarc pe nume „Partenariat Estic” - o reîncarnare a politicilor de vecinatate de acum cîţiva ani. Dacă formularea de azi rămîne una evazivă (cel puţin, în trecut se spunea deschis că ţările incluse în asemenea planuri nu au vocaţia de a adera la UE) şi mai aveţi speranţe, priviţi componenţa „partenerilor”. Crede cineva într-un viitor european al Bielorusiei sau al Ucrainei?

 

O altă mare enigmă ramîn relaţiile noastre cu Alianţa Nord-Atlantică. Într-un mod foarte bizar conaţionalii noştri nu asociază UE şi NATO... Or, nici o ţară din fostul bloc sovietic nu a aderat la UE fără să adere la NATO. Această dualitate pare să fie o regulă, cel puţin în ceea ce priveşte partea estică a Europei. Să nu uitam că, la origine, UE a fost creată ca o uniune economică pentru a evita conflicte de genul celor două razboaie mondiale care au devastat Europa în sec. XX. Respectiv, dimensiunea securitară nu poate nicidecum fi neglijată*... Politicienii moldoveni, însă, par a uita această latură a IE şi lasă media rusă, majoritară în spaţiul audio-vizualului din Moldova, să „trateze” acest subiect. Stranie abordare...

 

*lectura la subiect:  http://www.europalibera.org/content/article/2291684.html

 

Moldova-si-IEConstatările de mai sus (1. UE nici nu ia în calcule o eventuală aderare a Moldovei 2. Noi nu dorim aderarea la NATO) contrastează enorm cu discurul oficial politic din ţară care, chiar şi dacă nu promite o IE în urmatorul an-doi, o prezintă ca o realitate quasi-palpabilă, ceea ce nu corespunde adevărului, eufemistic vorbind.

 

Nu cred că înalţii demnitari de stat nu sînt conştienţi de acest fapt. Dimpotrivă! Dar nici un politician nu va încumeta astăzi să afirme că o IE în viitorul apropiat este imposibilă. Continuă, respectiv, să bată apa-n piuă... Nu că ar fi în zadar... Dacă e să continuăm pe acelaşi făgaş, poate că în următorii 25-30 de ani şi se va realiza această IE. Să dea Dumnezeu să mai existăm noi pînă atunci... Problema e alta: s-a cam subţiat răbdăul. Nu ajunge el nici pentru 10 ani...

 

De ce politicienii europeni (în sens de UE) sînt într-atît de încăpăţînaţi şi nemilostivi faţă de noi, europeni pînă-n măduva oaselor? Vezi mai sus de ce o fac la nivel de discurs: nu au altă soluţie. Si totuşi...

 

 În primăvara lui 2009, împreună cu alţi 3 prieteni de-ai mei, am obţinut o audienţă la un parlamentar francez (nu-i voi cita numele, din considerente pe care le veţi înţelege imediat) pentru a discuta despre evenimentele din aprilie. Vreau doar să spun că este o persoană care cunoaşte îndeaproape situaţia în Europa de Est şi face parte din grupuri parlamentare ce se ocupă de politica externă. Într-o discuţie mai mult cu caracter off-line, ne-a spus următoarele:

 

Primo: Franţa nu se va implica foarte mult în Europa de Est din cauza Rusiei, care devenea un partener „strategic”.

Secundo: UE nu va accepta noi membri în viitorul apropiat din cauza crizei profunde instituţionale şi pesimismului european generalizat.

Terzo: Moldova are un viitor european şi numai de ea depinde dacă va face parte din UE sau nu.

 

Pradoxal? Deloc! Mulţi politicieni din UE sînt ferm convinşi că Moldova va adera la România şi astfel, de facto, va intra în spaţiul UE. Închid însâ uşa statului Republica Moldova. O soluţie care satisface toată lumea. UE nu va avea de gestionat un nou stat din p.d.v. instituţional. Alegâtorul nu se va opune unei eventuale reunificări din simplul motiv că reunificarea (cea a Germaniei) este, dacă doriţi, un mit fondator al actualei Europi. Un simbol sacru inatacabil.

 

Concluziile vă las să le faceţi singuri, dragii mei cititori... Şi aştept comentariile Domniilor Voastre.

 

P.S.: Nici nu încumet să abordez problema Transnistriei... Metaforic vorbind, e un fel de întrerupător care, pentru moment, disjonctează absolut orice efort vizibil de IE sau, fie şi ipotetic, de aderare la NATO...

 

Imagine: Victor Crudu

Partager cet article

12 janvier 2011 3 12 /01 /janvier /2011 12:01

Acum cîteva zile vorbeam cu cineva de acasă (din R. Moldova, să fiu mai explicit) despre “situaţia politică” din Moldova. Persoana respectivă şi-a manifestat o îngrijorare extremă faţă de rezultatele alegerilor Preşedintelui în Parlament. Îngrijorare care mi s-a parut exagerată, ţinînd cont de faptul că interlocutorul meu nu deţine vre-un mandat de parlamentar şi nici cea mai mică funcţie de stat... Pîna la urmă argumentele sale s-au redus la „of Doamne, ce-o să mai fie! Iarăşi n-o s-avem Preşedinte... Iarăşi alegeri...”

I-am pus doar două întrebări la care nu am primit răspuns:

1. Şi pe tine personal ce te doare dacă o fi sau nu o fi un Preşedinte?

2. Ce te încurcă, o singură dată pe an, să ieşi din casă şi să votezi?

Intrebări care v-aş îndemna să ni le punem cu toţii. Pentru mine răspunsul este clar: eu nu vreau să se aleagă un Preşedinte! Eu vreau alegeri anticipate la toamnă! Şi tot aşa înainte timp de vre-o zece ani! Cel puţin.

Toţi politicienii se acuză reciproc de lipsă de patriotism din cauza că nu se alege acest Preşedinte. Cu toţii negociază dur şi amplitudinea negocierilor este condiţionată de doi factori: setea nesăbuită de putere / posturi şi necesitatea de a se menţine cît mai mult la putere odată ce ajung acolo. Cu prima dimensiune se pare că „boborul” a reuşit să se dumerească sau, cel puţin, încearcă. Cu a doua e mai greu... Din păcate, politicul a reuşit să-l convingă pe Opincă că nu e bine fără Preşedinte. De aici a-l convinge că nu e bine să alegi prea des (şi prin acest act să sancţionezi eventual o guvernare proastă) nu e decît un pas...

Voi încerca să răspund, anticipînd (anticipare - cuvîntul cheie al acestui articol), şi la argumentele aduse de către „iubitorii de Preşedinte”.

Argumentul 1: Stabilitate politică.

Să deschidem DEX-ul: STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. Durabilitate, trăinicie. Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. Situație sigură, fermă.

Întrebare retorică: Ținînd cont de experienţa ultimilor 10-15 ani, doriţi ca lucrurile în Moldova să „nu se mişte din loc”? Ce dorim noi să „statornicim”? Mizeria? Exodul? Hoţia şi corupţia ca instrument de bază al guvernării? Nu de stabilitate politică avem nevoie, ci de o instabilitate totală. Sistemul trebuie zguduit şi refacut din temelie.

Argumentul 2: Un an e un timp scurt pentru ca un guvern să realizeze ceva.

sword of damoclesFals! Un an e un timp suficient de lung. Guvernul AIE 1 a demonstrat cu brio acest lucru. Într-un an au fost realizate lucruri care nu s-au făcut timp de 10 ani! Involuntar, Guvernul a adus dovezi incontestabile că poate lucra eficient (doar?) în condiţii de presiune.  Să mă înţelegeţi corect: nu vreau să fac o apologie guvernului Filat 1.  Dimpotrivă. Un alt lucru e cert: sîntem în situaţie de criză profundă. În pericol de moarte. Şi dacă ţara şi poporul ei e în criză, nu prea aş vedea de ce Guvernul ar fi creditat cu tocmai 4 ani de relativ confort. Sancţiunea alegătorului la un an de guvernare e sabia lui Damocles care neapărat trebuie să se abată asupra celui ce uită de interesele ţării şi ale poporului, indiferent de culoarea lui politică.

Argumentul 3: Alegerile costă scump.

Fără îndoială, banii cheltuiţi pentru organizarea scrutinelor pot fi cheltuiţi altfel, mult mai bine, dar... Din două rele cred că ar trebui să-l alegem pe cel mai mic. Cu un guvern eficace ponderea acestor cheltuieli nu va face decît să scadă. În plus, din an în an, aceste cheltuieli nu ar trebui decît să diminueze chiar şi în valoare nominală odată cu acumularea experienţei. Un alt avantaj indiscutabil: sistemul electoral se va ameliora (oare nu au fost „descoperite” lacune fenomenale la acest capitol în urma scrutinelor repetate din 2009-2010?).

Aceste trei argumente apar drept cele mai importante şi sînt cel mai des folosite în discuţiile la acest subiect. Cel puţin atunci cînd deliberările sînt publice.

Există totuşi şi un al patrulea argument, inevitabil adus pe un platou cu borduri albastre à la Ostap Bender de către politicieni în discuţii offline: electoratul...

Clasa politică de mulţi ani încearcă să ne convingă (şi nu fără succes, la drept vorbind) că electoratul nostru (adică noi) este unul iresponsabil, unul cu o conştiinţă civică la nivelul podelelor şi că este incapabil să-şi asume responsabilitatea de alegător. Pentru cei ce cunosc bine nivelul de încredere pe care îl au cetăţenii R. Moldova în discursuri oficiale şi mass-media, devine evident că anume zvonurile, bîrfele şi tot felul de mesaje trecute offline, pe sub masă, la un pahar „de vorbă”, într-un spirit de confesiune conspiraţională, au o pondere mult mai mare şi o forţă de convingere mult mai puternică. Pînă în prezent nu am întîlnit nici un politician, dar NICI UNUL (şi am văzut destui, cred, pînă acum, de toate culorile curcubeului), care ar spune că cred într-un sistem electoral şi au încredere în votul cetăţenilor. Se pare că astăzi ne-am lăsat convinşi...

E foarte comodă această poziţie. Ratezi un scrutin? Normal – alegătorul e prost. Ieşti sancţionat în urma unei alianţe ruşinoase politice? Iarăşi alegătorii sînt de vină – ei nu înţeleg interesele înalte de stat. Ratezi un referendum? Hmmm, dacă nu are boborul conştiinţă civică... etc. etc. Şi cu cît mai proşti, cu atît mai bine: mai uşor de manipulat. Şi cu cît mai săraci, cu atît mai bine – mai uşor şi mai ieftin de cumpărat.

Politicienii au făcut în fel şi chip ca să alegem cît mai puţin şi cît mai rar. Ne-au lăsat (sau i-am lăsat să ne lase) doar un scrutin de importanţă naţională: cel parlamentar. Şi cu cît mai rar ar avea loc, cu atît mai bine pentru clasa politică. Personal, nu am avut mari dubii referitor la constituirea AIE 2. Din momentul în care alegatorul e lăsat pe tuşă, politicienii se înţeleg pînă la urmă.

La drept vorbind, la fel nu am mari dubii şi referitor la alegerea Preşedintelui. Anume din cauza că alegătorul (bizar, nu-i aşa?) de data asta a fost extrem de mobilizat. Politicienii s-au trezit cu un „bobor” care vrea sa fie ortografiat „popor”. Asta înseamnă că ar trebui să mai mişte din coate, asta înseamnă că li se va cere socoteală. Corb la corb nu-şi scoate ochii. Vor face tot posibilul să-i lăsăm „în pace” pentru 4 ani de zile.

Eu unul fac astăzi un apel către comunişti: Tovarăşi! Ни шагу назад! Nu permiteţi alegerea Preşedintelui! Ni shagu nazad

EU VREAU SĂ ALEG! EU VREAU ALEGERI ANTICIPATE!

Partager cet article

14 décembre 2010 2 14 /12 /décembre /2010 13:22

Am fost dojenit de soţie pentru că m-am băgat… am fost dojenit de prieteni pentru că, chipurile, am vrut sa fiu băgat în seamă…  am fost dojenit de parinţi că mă bag într-o afacere cu primejdie… am fost băgat în …(piiiuuu - piiiiuuu)… de conaţionalii mei care nu au putut băga altceva în urnă decît o foaie albă ştampilată sau care nu au mai băgat nimic.

După mai mult de două săptamîni de la alegeri înca ramîn „băgat” şi nu am ieşit din trans… imagini care revin într-un flash-back continuu… spatele care mă mai supără şi azi din cauza maratonului de 26 de ore non-stop în picioare… Nodul de cravată îmi stă şi astăzi în gît... Băga-mi-aş!!!

In acea duminică, pe la orele 23h00, cînd nu mai rămîneau decît cîteva minute pînă la închiderea Biroului de vot de la Paris, un bun cunoscut mă apucă în şagă de cravată şi mă zgîlţie niţel de ea… printr-un gest cît se poate de amical şi inocent a rezumat toată ziua lui 28 noiembrie 2010.

Inceputul: deschidem biroul de vot. Primii alegători... un bun prieten de-al meu care a venit din schimbul de noapte pe la opt: „Ce se mai aude, Vitalius? Mai are rost sa votăm? Nu ştiu... e jale... poate acum?” Nu ştiu ce să-i spun... nici nu am dreptul să-i spun multe... astăzi am cravată...

Votează. Îmi spune că o va suna pe soră-sa să vină şi ea.  „Ei hai, curaj! Mai vorbim.” Pleacă grăbit.

Către orele 9h30 după fluxul alegătorilor puteai cu uşurinţă determina periodicitatea metroului parizian. Către 10h00 fluxul devine continuu. Către 11h00 coada depăşea 100 de metri în stradă...

Mai adăugăm o masă pentru a înregistra alegătorii. Cinci persoane nu se mai isprăvesc... degeaba, sînt doar trei cabine de vot. Înregistrezi mai rapid – coada se formează la intrarea în cabine. Se votează anevoios. Buletinele de 1 metru fîlfîe aidoma unor stindarde. Fîlfîe a speranţă, fîlfîe a viitor. Fiecare din ele este băgat în urnă cu ostentaţie, cu încăpăţînare, cu violenţă, cum ai pecetlui o soartă, cum ai bate un cui în capac...

 „Atenţie la prag... atenţie la prag”... dar astăzi nu sîntem la referendum, e vorba doar de pragul de lemn. Spre sfirşitul zilei cabinele au fost împinse la o bună jumatate de metru. Au fost date la perete de sutele de papuci ce s-au împiedicat de bîrna de jos... cabina pusă la perete, mitraliată de ştampila „votat”: POC – POC – POC... 2525 de focuri.

Astăzi speranţa e raţionată  – doar 2000 de buletine, doar atît ni se acordă... în faţă – ochi vinoveţi, multă deznădejde, multă gravitate, sprîncene încruntate... şi „cu Doamne-ajută” mai de fiecare dată.

alegeri 28-11-2010-9Un vis, o halucinaţie, o realitate palpabilă!  Către ora 13 impasul de pe rue Berlioz era plin de lume. Impasul în care s-a băgat Ambasada, impasul în care s-a băgat ţara...

Vecinii fulminau! Vecinii halucinau! Floarea bîhlită a apusului s-a pomenit faţă-n faţă cu realitatea! Realitatea pe care au creat-o co-naţionalii mei! Materialitatea pe care le-o crează lor zi cu zi a dat năvală peste ei în carne şi oase şi sute de suflete!

  E frig... prea frig... pescuim din coada imensă mamele cu copii şi încercăm să le facilităm trecerea. Nimeni nu protestează. Aud: „se vede că s-a schimbat puterea” de undeva dintr-o parte. Eu putere? Ah da, azi am cravată...

Tensiunea creşte: mai rămîn doar 500 de buletine, doar 400, doar 300... nervozitatea creşte şi în exterior. E frig... e prea frig... e lung... e prea lungă aşteptarea. Imponderabilitatea speranţei... viitorul în suspensie de nervi... viitorul condiţionat de o fiţuică albastră, chiar şi expirată... „Nu, cu buletinul nu e voie, nu am voie. Scrie in lege, om bun.” Fac un registru cu buletine să ştie legea că s-a vrut, dar nu s-a putut. Anunţ, pescuiesc mame si copii. Măsor coada de cîteva ori. La costum şi cravată. Nici frigul nu mă ia... O prietenă pe care o întîlnesc în mijlocul acestui boa constrictor îmi spune că nu mai poate sta. Întîrzie la muncă. Îmi pare rău... pleacă. Ea nu avea copil-permis...  

Un alt bun cunoscut îmi spune: „запахло жареным - все вышли голосовать”. Are dreptate... Unde mi-aţi fost, fraţilor, în septembrie? Unde mi-aţi fost, fraţilor, în iulie 2009? În aprilie 2009? De ce doar acum? De ce i-aţi lăsat să vă bage în impas?

Evidentul la imperfect devine un evident la prezent: buletine de vot nu vor ajunge... căutam soluţie... dar o căutăm doar noi...

17h30: Atît! Doar atît! Pîn-aici s-a îngăduit... Mai multe buletine nu-s!

Cum? Cum să spui unui om că nu se mai poate, că nu are voie? Cum să explici inexplicabilul? 

Persoane care nu au mai votat de cînd au plecat din ţară, persoane care au fost pînă la urmă convinse de atîtea mesaje de genul „VOTUL TĂU CONTEAZĂ!” venite din ţară şi din exterior, persoane care şi-au zis la un moment dat că încă nu este totul pierdut, ca nu sînt EI înca pierduţi, că s-ar mai putea, dar...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care nu au crezut niciodată într-un vot democratic, căci sistemul a fost gwynplainizat de politicantropii moldoveni timp de 20 de ani, persoane care au fost ferm convinse că rezultatele alegerilor sînt scrise cu mult înainte şi actul votării e o simplă pierdere de timp, aceste persoane au ieşit duminică din casă probabil neavînd încredere nici de data asta, dar au ieşit, căci ăsta e unicul şi puţinul drept care le-a mai rămas... şi:

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au făcut sute de kilometri pentru că au simţit MOMENTUL: 2-3 ore cu maşina sau trenul, 2 ore de coadă pentru ca să decidă azi! odată şi pentru totdeauna! Şi...

 „Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au votat întotdeauna şi care, spre deosebire de mulţi alţi co-naţionali, au integrat demult valorile democratice, profund europene. Persoane care ar trebui să constituie un model de responsabilitate civică şi pe care ar trebui să mizeze o ţară care tinde spre normalitate, dar care, (oare de ce?) au fost expulzate în emigraţie. Aceste persoane continuă să voteze iarăşi şi iarăşi... numai că de data asta...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Şi acel care a fost nevoit să pronunţe sentinţa purta în acea zi cravată...

Explozie. Mînia materializată. Scandări. Stare de asediu.

caricatura-exod-moldovaCei care nu au crezut nu vor mai crede. Au facut cale întoarsă spre Franţe şi Italii. Probabil definitiv şi ireversibil. Bye-bye, Moldova... Ei vor vota şi în continuare. Vor vota cu picioarele, căci mai multe buletine nu-s.

  Cei care cred – luptă. Cei care cred – nu vor să plece. Ave Cæsar, morituri te salutant ! Cezarul tace… Cezarul se încăpăţînează… Cezarul cedează după 1 oră de negocieri…

 Cezarul cedează şi noi votăm… votăm pe foi albe, imaculate, virgine. Votăm pe foi A4. Votăm în A4 colţuri ale lumii.  Ăla cu cravată aplică ştampila biroului pe foaie şi o sacralizează. Poc – o foaie de speranţă. Poc – o fărîmă de viitor. POC - POC - POC… de 525 de ori…

Astăzi, 14 decembrie, cele 919 voturi pe foi A4 din birourile de vot din străinătate aşa şi nu au fost contabilizate. Dar cei care cred – LUPTĂ!

Partager cet article

2 décembre 2010 4 02 /12 /décembre /2010 13:48

Stimate Domnule Eugeniu Ştirbu,  

În timpul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, la biroul de vor nr. 1/316, din Paris, Franţa, buletinele de vot alocate de către Comisia Electorală Centrală (2000 de buletine) au fost epuizate către ora 17:30. La acel moment, cîteva sute de cetăţeni îşi aşteptau rîndul în incinta ambasadei şi în strada imediat adiacentă. Pentru o bună parte din ei durata aşteptării a depăşit 2 ore în frig şi umiditate sporită. Mulţi dintre alegători s-au deplasat zeci şi chiar sute de kilometri pentru a putea să-şi exercite dreptul constituţional la vot.

Anunţul despre epuizarea buletinelor de vot a declanşat o reacţie de indignare extrem de vehementă din partea alegătorilor, legitimă după părerea noastră, deşi primii vizaţi au fost chiar membrii Biroului Electoral.

 După discuţii intense cu Comisia Electorală Centrală, procesul de votare a reluat după o oră, la 18:30, cu utilizarea buletinelor de vot „ad-hoc” – a foilor albe, de format A4, ştampilate, pe care alegătorul a scris de mînă opţiunea sa. 

Ţinem să menţionăm că membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, la reuniunea din 22/11/2010, au luat act de numărul insuficient de buletine alocate pentru Paris şi au avertizat Comisia Electorală Centrală despre insuficienţa buletinelor de vot alocate. Un mesaj electronic a fost trimis marţi, 23/11/2010 la ora 6:30 la acest subiect. Membrii Biroului Electoral au solicitat 1000 de buletine suplimentare. 

În ziua alegerilor, ţinînd cont de fluxul continuu de alegători, membrii Biroului au luat legătură cu Comisia, prin diverse mijloace, începînd cu orele 12:00 informînd-o despre situaţia creată şi încercînd să identifice o soluţie. Aceste solicitări, adresate personal şi  în mod repetat  dlui Iurie Ciocan, Secretar CEC, au rămas fără nici un răspuns pe tot parcursul după-amiezii zilei de 28 noiembrie. Astfel s-a ajuns la situaţia tensionată, descrisă mai sus. Soluţia votului pe foi în format A4 a provenit din partea membrilor Biroului Electoral Paris, şi a fost pînă la urmă acceptată de către CEC, în  urma insistenţelor repetate a membrilor Biroului. Astfel, procesul de vot a fost continuat începînd cu 18:30. Biroul de vot a hotărît cu majoritate de voturi să prelungească procesul de votare pînă la orele 23:00 pentru a permite fiecărui cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. 

Astfel, 525 de alegători şi-au exprimat opinia conformîndu-se acestei proceduri excepţionale la Secţia de Vot nr. 1/316 din Paris. Din păcate, alte sute de alegători nu au aşteptat rezultatele negocierilor şi au plecat ferm convinşi că au fost lipsiţi de dreptul lor constituţional de vot. Aceeaşi situaţie a fost atestată şi la alte birouri de vot din străinătate: Moscova, Roma, Padova.

Luni, 29 Noiembrie 2010, aflăm cu stupoare că CEC a procesat 100% din procesele verbale, iar cifra alegătorilor din cele trei secţii de vot din Franţa nu depăşeşte 2250 de alegători. Mai mult ca atît, dl Iurie Ciocan, în conferinţa sa de presă, lasă de înţeles că cele 919 voturi „A4” de la birourile de vot din străinătate nu ar prezenta interes şi că ele nu pot schimba semnificativ rezultatele scrutinului. 

Cosiderăm această declaraţie drept una care contravine direct cu principiul de bază al unui sistem democratic, conform căruia „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”

Pentru semnatarii acestei scrisori, dreptul de vot al cetăţeanului este unul sacru şi constituie baza unui stat democratic. Chiar şi în condiţiile de probleme majore de ordin tehnic, violarea acestui drept este inacceptabil!

În acelaşi timp, ţinem să menţionăm ca procesele verbale publicate de CEC înregistrează 3147 votanţi la Moscova pentru 3000 buletine trimise ceea ce înseamnă că voturile „A4” de la Moscova au fost contabilizate. Rezultatele afişate denotă o politică clară de „dublu standard” şi o discriminare vădită a alegătorilor din Franţa şi Italia.  

Ţinînd cont de cele expuse mai sus, cerem :

-          Contabilizarea în calculele electorale integrală a celor 919 voturi „A4”, liber exprimate în mod egal, direct, şi secret.

-          Demiterea necondiţionată şi imediată a lui Iurie Ciocan, Secretar al Comisiei Electorale Centrale, pentru neglijenţă în serviciu cu urmări deosebit  de grave, obstrucţionarea exercitării dreptului constituţional la vot de către cetăţenii Republicii Moldova, şi politică discriminatorie în favoarea unei singure Secţii de Vot din cele 4 unde a fost admisă votarea pe buletine de vot ad-hoc, în format A4.

Subsemnaţii îşi rezervă dreptul de a :

 - informa organizaţiile internaţionale (ex: OSCE/ODIHR) care monitorizează procesele democratice în Republica Moldova despre situaţia creată

 - căuta prin toate mijloacele legale disponibile, atît în instanţele naţionale de judecată cît şi internationale contabilizarea integrală a voturilor „A4” şi atragerea la răspundere a persoanelor şi instituţiilor publice care se fac vinovate de această situaţie.  

Cu mult respect, semnează : 

Membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, Paris, Franţa :

 

Chirinciuc Natalia – membru al Biroului, Secretar

Vovc, Vitalie – membrul al Biroului, Vice-Preşedinte

Bespalco, Elena - membru al Biroului

Budevici, Corneliu – membru al Biroului

Duşciac, Dorin – membrul al Biroului

Dragomir, Nicolae – membru al Biroului

Furdui, Gheorghe – membru al Biroului

Leviţchi, Alexandru – membru al Biroului

 (au semnat această Scrisoare majoritatea membrilor Biroului Electoral din Paris – 7 din 11 membri)

Alegători votanţi în baza buletinelor de vot ad-hoc,  format A4 (colectarea semnăturilor continuă):

 

Calmaţui, Vasile

Duşciac, Olga

Duşciac, Margareta

Furculiţă, Victor

Garbuz, Victor

Munteanu, Sergiu

Moraru, Mariana

Moraru, Andrei

Nepotu, Mariana

Bălăşoi, Valeriu

Bălăşoi, Valentina

Costin, Ana

Postică, Lilia

 Beşliu, Iurii

Moisei, Zinaida

Arapan, Valeriu

Pîslari, Cristina

 

Nafraniță, Nadejda


Onea, Alexandru


Popa, Veronica


Neagu, Cristina


Eftode, Alexandru


Mereniuc, Alexandru


Mereniuc, Zinaida


Bostan, Valeriu


Ceban, Victor


Ciobanu, Iurie


Cojocari, Mihail


Racicovschi, Artur


Anton, Vasile


Prepeliță, Liuba


Ghețivu, Aurelia


Mihăilă, Viorica


Ucraineț, Domnica


Burlacu, Ana


Morozan, Aliona

 

Moraru, Victor


Partager cet article

26 novembre 2010 5 26 /11 /novembre /2010 17:30

Numai mîine nu-i poimîine…

Ce va fi luni? În care cabinete şi culuoare se va decide soarta acestui petec de pamînt începind cu 29 Noiembrie 2010?

Poimîine decidem noi. Răspoimîine vor decide alţii. Indiferent de rezultatele alegerilor. Soarta acestei ţări fantomă nu a depins decît epizodic de voinţa propriului ue-russie-chappattepopor.

1918 coincidea cu moartea Imperiului rus – am reuşit.

1991 coincidea cu moartea Imperiului sovietic – ratare.

2010: Occidentul şi Rusia işi împart din nou zonele de influenţă. Occidentul se sufocă şi are nevoie de hidrocarburile Rusiei. Rusia negociază în stilul Rusiei. Cum a făcut-o întotdeauna pe parcursul istoriei. Rusia vrea pamînt. Occidentul mai are puţină onoare şi nu ar vrea să cedeze...

Zarurile au fost aruncate: puterile nu s-au înţeles şi ne-au lăsat carte blanche.

NE-AU LĂSAT SĂ ALEGEM NOI!

Să nu ratăm şi de data asta, căci istoria poate să ne uite din nou pentru cîteva lungi decenii...

Partager cet article

26 octobre 2010 2 26 /10 /octobre /2010 13:50

suma-partide.JPG

Voi începe cu o sentință care la sigur va lăsa multă lume perplexă și, dacă tot am pomenit de aritmetică (Definiție DEX : ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale), o voi numi teoremă :

« În Republica Moldova democrația nu poate funcționa ».

Cînd zicem teoremă, subînțelegem și o demonstrație, cel puțin așa am învățat eu la școală (Cred că politicantropii noștri ar trebui și ei să adopte acest mod de gîndire, dar, din păcate, aceștia din urma se cred semizei (cei mai modești dintre ei) și operează doar cu «axiome»…).

Dar să revenim la « elementarul » și « raționalul » din definiția DEX-ului. Voi încerca să demonstrez ce am evidențiat în Bold (traiască Bill Gates, Microsoft si sfîntul Word) mai sus și voi încerca să fiu cît mai rațional și mai elementar.

Să considerăm prima cifră și anume cea a numărului de alegători din Republica Moldova. De fapt, abordăm un subiect aparte. De la un scrutin la altul numărul alegătorilor oscilează fantasmagoric, variind în proporții de sute de mii… Mai mult chiar, se mai întimplă că și crește! Într-o țară în profundă criză demografică pare, cel puțin, bizar.  Nu cred că CEC-ul mai controlează ceva în acest domeniu. Eventual am putea să oprim demonstrația aici spunînd că din momentul în care ipoteza este greșită rezultatul nu poate fi corect, dar să incercăm totuși să facem abstracție de acest supărător « detaliu ».

Așadar, să presupunem că în Moldova ar exista 2 600 000 alegători și că aceasta cifră ar fi relativ exactă. Acesta este primul număr pe care ar trebui să-l reținem.

Acum să aducem și o altă ipoteză, de astă dată verificată de nenumarate ori la scrutinele din toată lumea cea bună unde, chipurile, am rîvni si noi să ajungem : 20 % din electorat este atras de extreme (vezi, spre exemplu, scrutinul din aprilie 2002 din Franța, unde Le Pen acumula 17,79% după turul doi la prezidențiale ). În plus, acest electorat este extrem de fidel, extrem de ușor de mobilizat, căci extrem de disciplinat. Nu degeaba li se spune « extremiști »!

Nu prea aș vedea de ce în Republica Moldova lucrurile ar sta altfel.  Spre deosebire de mulți din co-naționalii mei, nu consider că avem un popor mai « bou » sau mai « necărturar politic » decît în altă parte.

Istoria a făcut în așa fel încît extrema politică în Republica Moldova sa fie reprezentată quazi-total de către o singură grupare politică : PCRM. Să considerăm și această ipoteză drept una valabilă. Aș putea să argumentez și la acest subiect, dar nu aici și, oricum, nu mai are rost. 

Toate cele spuse mai sus ne permit, în sfirșit, și primul calcul : 20% din 2 600 000 de alegători fac exact 520 000. Cifră care nu e deloc departe de numărul alegătorilor care votează PCRM în Moldova, dacă e să ținem cont de faptul că aici ar mai trebui adăugat și numărul important de alolingvi care nu votează decît PCRM, întotdeauna PCRM și nicidecum altfel. Dar să reținem pentru calculele ulterioare cifra de 520 000. « Ținem în minte », deci, și această mărime de care ne vom servi ulterior.

Introducem în mica noastră ecuație (sper că nu v-am plictisit încă și că mai reușiți să urmariți firul) și a treia ipoteză : mai multe din ONG-uri ar stipula cum că ar fi 1 000 000 de moldoveni plecați peste hotare, toți în floarea vîrstei. Fie, deci, 1 000 000 de alegători în afară.  Din păcate, alegătorii din afară nu prea votează : doar 17 544 din ei au votat pe 29 iulie 2009. Putem, deci, să-i excludem din calcul ca un fenomen marginal.

Dacă ar fi să descriem în citeva cuvinte această veritabilă, dar potențială armată electorală am putea spune : « sînt persoane apte de muncă, dinamice, cu inițiative. Într-un cuvînt, descurcăreți și harnici de felul lor ». Nu prea seamănă cu o caracterizare tipică a electoratului comunist. Respectiv, deducem că electoratul comunist (520 000) nu pleacă după hotare la muncă grea, ci rămine în țară. 

Uite că sîntem « copți » și pentru al doilea calcul și ar trebui să scoatem din minte, dacă mai avem, o cifră:

2 600 000 – 1 000 000 = 1 600 000 (numărul alegătorilor care mai rămîn în Republica Moldova).

Tragem puțin aer, mai respirăm adînc si iarăși venim cu o ipoteză, a patra, verificată și aceasta de experiența europeană: la alegeri se observă, cam în toate țările, un absenteism de circa 30% din alegători.

Încă un calcul : 30% din 1 600 000 fac 480 000 de alegători care nu participă la vot.

Fiți atenți : pîna în prezent nu am adus în hora cifrelor nici un procentaj extraordinar sau de factură pur națională. M-am bazat doar pe statistici observate în oricare ţară occidentală.

Mergem mai departe : 1 600 000 – 480 000 = 1 120 000 numărul de alegători la care ar trebui să ne așteptăm în Republica Moldova. Sîntem deja la a patra « operațiune » aritmetică ! Ce brain-tornado extraordinar, nu-i așa ?!

Să scotocim puțin prin mintea noastră si să mai scoatem o cifră : 520 000. Mai țineți minte ce-i cu ea ? Nu sunt altcineva decît potențialii nostri PCRM-iști ! Să ne mai aducem aminte că am spus inițial că aceste persoane nu prea pleacă din țară. De ce nu am extras și din rîndul lor 30% de absenți? Vezi în text mai sus. Fiindcă sînt extremiști si devotați cauzei.  

Inevitabil, ei fac parte din cei 1 120 000 care participă la vot în Moldova.

Încet – încet ajungem la implacabilul calcul : 1 120 000 – 520 000 = 600 000 (numărul de voturi pe care mai pot sa-l împartă partidele non PCRM-iste). Avem deci un raport de 46% pentru PCRM contra 54 % restul partidelor, partiduțelor, mișcărilor si alt colb electoral.

 graph-partide.JPG

Recapitulez:

20% din 2 600 000 = 520 000 (alegători PCRM, care nu pleacă din țară și votează întotdeauna)

2 600 000 – 1 000 000 = 1 600 000 (nr. alegătorilor rămași în țară, inclusiv PCRM)

30% din 1 600 000 =  480 000 (alegători ce nu vin la vot)

1 600 000 – 480 000 = 1 120 000 (nr. alegătorilor ce votează)

1 120 000 – 520 000 = 600 000 (voturi non PCRM-iste)

 

Care sînt rezultatele ultimului scrutin parlamentar ?... Dar absenteismul ? Vă las să căutați prin arhivele CEC-ului. Dacă mai adăugam la acest « camambert » și un sos pur moldovenesc (mă refer la pragul electoral pentru a fi reprezentat în parlament, repartiția voturilor celor care nu l-au depașit, cît și multe alte nuanțe ale politicii à la Moldova) ajungem inevitabil și inexorabil la o situație cînd un partid ce nu reprezintă decît 20% din electorat devine partid de guvernămînt. Pură aritmetică si nici o magie.

Şi ultima egalitate, ce ține mai degrabă de domeniul logicii:

În Moldova un partid ce nu reprezintă decît 20% din electorat devine partid de guvernămînt = În Moldova democrația nu poate funcționa.

 

CEEA CE TREBUIA SĂ ŞI DEMONSTRĂM, dragii mei.

Baftă mare!

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher