Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
11 septembre 2014 4 11 /09 /septembre /2014 00:38

TEXT SCRIS PENTRU STIRIPOZITIVE.EU

 

10_franta-01.jpg

 

1. Politeţea: Bineînteles, pentru persoane de alde noi, crescuţi în alte medii şi deprinşi cu o anumită francheţe în relaţiile cu alţii, politeţea francezilor poate să ne pară excesivă şi chiar soră cu ipocrizia, dar, în primul rând, nu este aşa şi, în al doilea rând, e mult mai plăcut, iar viaţa - mult mai frumoasă atunci când, intrând într-un comerţ, de exemplu, sau atunci când întâlneşti un vecin la scara blocului ţi se spune „bonjour"; eşti mai îngăduitor atunci când, îmbrâncit din greşeală, ţi se spune „pardon", decât atunci când lumea trece ursuz pe alături. Vorba cântecului din copilărie: „От улыбки станет всем светлей". Sau la Dovlatov („Филиал"): „Здесь вас могут ограбить. Однако дверью перед вашей физиономией не хлопнут. А это, я считаю, главное."

 

2. Lectura: Francezii citesc. Şi citesc mult. Puţin contează dacă citesc „Da Vinci code" sau din Foucault, sau pur şi simplu „L'Équipe". Dar ei citesc. Şi asta inspiră încredere pentru viitorul acestei ţări. Când intri în metroul parizian şi vezi oameni cu cartea în faţă, te simţi mai sigur nu ştiu cum.

 

3. Toleranţa: Puţin contează ce criterii le-am lua în consideraţie. Toleranţa vis-à-vis de concetăţeni, de cei din jur, este o normă în societatea franceză. E ceva mai puternic decât o simplă „corectitudine politică". Chiar şi cel mai de lepădat potlogar nu va îndrăzni, într-un spaţiu public, să vină cu consideraţii rasiste sau homofobe... Toleranţa a devenit o normă de igienă socială care permite o convieţuire pasnică a tuturor şi permite ca societatea să-şi concentreze eforturile în domenii creatoare de valori, nu să-şi risipească energiile în ură şi confruntări sterile. Tot la acest capitol aş adăuga şi laicitatea obligatorie în toate instituţiile statului, inclusiv în şcoală.

 

4. Reţeaua de transport public: Nu cunosc o altă ţară în care poţi cu atâta uşurinţă să te lipseşti de maşină. În special în Regiunea pariziană. Poate din această cauză la cei 37 de ani ai mei nu am nici maşină şi nici permis? Şi nu le simt lipsa decât atunci când vin în Moldova... 


5. Valorizarea produselor naţionale: Brînzeturile şi vinurile franceze sunt cunoscute în toată lumea. Dar evlavia pe care o au francezii faţă de propriile tradiţii în domeniul produselor alimentare este extraordinară! Grija pe care o au autorităţile pentru perpetuarea tradiţiilor în acest domeniu este de invidiat. AOC-euri (Apelaţii de Origine Controlată) există mai pentru toate tipurile de produse: de la unt la prune uscate! Dacă vedeţi ceva cu eticheta „Produs în Franţa" şi dacă mai vedeţi şi un A.O.C. pe ea, nu ezitaţi: va fi un produs sănătos, calitativ şi ... gustos! Aş menţiona aici şi o tradiţie gastronomică fără pereche! 


6. Incoruptibilitatea funcţionarilor: Ar fi naiv să spun că nu există corupţie în Franţa. Există şi probabil Franţa nu este ţara care ar avea legitimitate să dea lecţii la acest capitol. Dar este IMPOSIBIL să mituieşti un agent de stat! Să dai mită la poliţist, controlor, profesor, etc. etc... Genul de corupţie care ne macină pe noi şi de care nu reuşim să scăpăm... 


7. Sistemul de protecţie al sănătăţii: Cu toate criticile aduse sistemului francez (cu care în mare parte aş putea fi de acord), ştiţi cît m-a costat naşterea celor doi copii ai mei? 0 Euros, 0 Cenţi! Şi atitudinea, calitatea prestaţiilor medicale au fost impecabile. Comparaţi... In extenso s-ar cuveni să vorbesc şi despre sistemul de protecţie socială şi cel al învăţămîntului. 


8. Respectul principiilor democratice: Am participat acum câţiva ani la numărarea buletinelor într-un birou de vot francez (care, aici, se face de către cetăţeni simpli, dintre alegători voluntari, sub egida reprezentanţilor oficiali ai biroului de vot). Am fost surprins de responsabilitatea şi onestitatea cetăţenilor... Am mai auzit de la alţii ce certuri pot exista (chiar am fost şi membru al Biroului de vot de la Paris în 2010) în Moldova... Am avut multe de gândit... 


9. Colectarea impozitelor: Nimic nu este perfect... Dar în Franţa ferească sfântul să nu plateşti impozitele la timp sau să trişezi! Dacă ajungi pe mâna unui controlor fiscal şi el îţi găseşte ceva (venituri dosite, fraude, etc., etc.), rămâi în pielea goală şi mai faci şi puşcărie. Se poate discuta legea şi suma impozitului. Dar astea sunt discuţii de alt nivel şi se duc în modul cel mai democratic, cu dezbateri publice, uneori mişcări sociale importante... Atunci când vezi luxul opulent al castelelor la Chişinău şi lamentările constante despre lipsa veniturilor la buget, îţi pui întrebări... 


10. Politica culturală: Franţa insistă mult pe noţiunea de „excepţie culturală" pastrându-şi dreptul de a subvenţiona masiv sau de a adopta politici (calificate uneori drept „protecţioniste" de alţii) specifice în mai toate domeniile culturale. TVA-ul la cărţi, spre exemplu este de doar 5,5%. Drept rezultat, valoarea adăugată a produselor culturale contribuie cu 3,2 % la PIB (2011), iar industriile asociate generează aprx. 670 000 de locuri de muncă. Despre importanţa culturii pentru societate în alţi termeni, mai general-umanişti, nu cred că este necesar să mai scriu...

 

Aş putea să mai adaug multe. Sunt mândru că locuiesc în această ţară. Cu toate problemele şi metehnele ei, dar aici, în Franţa, mă simt bine şi mi-aş dori mult ca cealaltă casă a mea, prima şi atît de dragă, Republica Moldova, să integreze familia statelor europene. Şi atunci vom avea o casă comună! Vom fi toţi ACASĂ la noi!

Partager cet article
7 septembre 2014 7 07 /09 /septembre /2014 01:21

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

VVcuEGP.jpgDESPRE CĂRŢI : În această săptămână Facebook-ul a vuit şi s-au tot făcut liste cu 10 cărţi memorabile, excepţionale, care ar fi marcat viaţa etc., etc. Am făcut şi eu o listă din cărţile care le consider importante, alese din acelea pe care le-am citit. Pe bune. Să mor eu, dacă nu-i aşa ! Dar tot în această săptămână a avut loc şi Salonul Internaţional de Carte la Chişinău. Oare care să-i fi fost audienţa ? Nu pot să spun nimic despre SIC, dar ştiu că pe 4 august curent, atunci când Emilian Galaicu-Păun lansa o invitaţie pe acelaşi Facebook pentru ca lumea să vină să citească din Eugen Cioclea şi încă mai oferea şi o reducere semnificativă la un volum (mde, comerciant perfid, Emilian-ăsta) nu au fost decât… cinci persoane ! Subsemnatul şi încă două feţe luminate + Emilian + o domniţă-fotograf. Ah da, uitam de vânzătoarea din librărie… Deci, 6 per total. Şi încă ceva : de fiecare dată când am intrat într-o librărie astă vară în Moldova (cu o singură excepţie) am huzurit ! Cum să nu te simţi în apele tale, atunci când eşti singurul client şi ai tot timpul angajaţilor la dispoziţie? (Mai rău că nu ai cărţile pe care le doreşti, dar asta e o altă mâncare de peşte...) Hei, fraţilor, apoi cum stăm totuşi cu cetitul ? Cetim? sau…


VLĂDÎCA-BUSINESSMANU’ VS. EUROPA: Tot în această săptămână Sinodul aşa numitei Biserici Ordodoxe a Moldovei (inşi de alde Vladimir şi Marchel) semnează o declaraţie în care denunţă orientarea pro-europeană a Moldovei. Citez: “Anume acestea sunt marile pericole care ar putea să distrugă o întreagă civilizație ortodoxă, din a cărei plinătate facem parte și noi și pe care avem datoria să o apărăm”.


Dar zic „stop”!, vă rog să ţineţi minte bine acest fragment, însă aici nu pot merge mai departe înainte de a vorbi despre altceva.


UCRAINA: Lucrurile au luat o întorsătură extrem de periculoasă pentru ucraineni. Rusia a deschis „al doilea front” băgând fără nicio sinchiseală şi fandoseală în luptă tehnică şi artilerie grea, au încercuit unităţi importante militare ucrainene, au pus stăpânire pe aeroportul din Luhansk, au ajuns până sub Mariupol... Putin a obţinut ce şi-a dorit: a creat un subiect cu care trebuie să negociezi, de facto recunoscându-i legitimitatea (căci, după cum se ştie, cu teroriştii nu se negociează)... Transnistrizarea Ucrainei e pe cale să reuşească...


A PROPOS, DESPRE PUTIN: Ascultam săptămâna trecută un reportaj-radio (fireşte, la un post de radio francez) de la campionatul mondial de judo care a avut loc la Celiabinsc, în Rusia. Francezii aşteptau medalia de aur a super-mega campionului lor, inegalabilul Teddy Riner. La un moment dat în sală a intrat Putin. A fost ovaţionat de toată lumea. Putin a luat un copilaş în brate. Paza lui Putin a calicit o doamnă în fotoliu rulant. Comentatorul nu găsea altceva să zică decât „Este halucinant ce se întâmplă, fantasmagoric... suprarealist...”. Şocul lui nu înseamnă decât un lucru pentru mine: europenii încă nu au înţeles ce se întâmplă în Rusia şi ce vine peste ei... Jurnalistul cela se pare că înţelegea în direct...


„MISTRAL” ÎN RUSIA ÎNCĂ NU AJUNGE: Înainte de conflictul ucrainean Putin comanda (pe bani grei şi cu penalităţi la contract destul de mari în caz de nerespectare a clauzelor) de la francezi nişte nave militare de care, de facto, nu prea are nevoie... Francezii se simt nevoiţi să anuleze comanda. Ruşii râd. În contract scrie 1 mlrd. pentru nerespectarea termenului de livrare.


VLĂDÎCA-BUSINESSMANU’ VS. EUROPA (Continuare): Aşa deci, în contextul celor de mai sus, BOM vine cu „BOMba” lor... Previzibil şi jegos... De parcă nu ştie lumea de la ce masă mănâncă Nicolae Cantarean şi episcopul Merchel... Ptfu, că am greşit, iertată să-mi fie dislexigermania... Marchel voiam să zic. Aceiaşi Marchel şi Vladimir care defilau de 9 mai la Bălţi la paradă cu Voronin în aceeaşi linie. Iar dacă consideraţi că Vladimir-Cantarean ar fi un adevărat Kantaria al ortodoxiei, căutaţi Ziarul de Gardă unde este publicat un suculent dosar despre afacerile Mitropolitului... Toate extrem de spirituale.


ACUM ŞI TELEVIZIUNE: Tot în această săptămână aflam că tocmai două posturi de televiziune, EuroTV şi Alt TV trec pe mâna lui Ilan Shor, şi că vor avea drept (e)misiune de a-l promova pe Renato Usatîi. Tot Ilan Shor este şi unul din acei care au pus laba pe BEM. Tot Ilan Shor este tipul care îşi făcea nunta în chiar tocmai incinta Parlamentului, drept că pe atunci era doar una temporară (de altfel, noroc de acea nuntă, căci astfel a ieşit din umbră). Bârfele urbei spun că Ilan Shor este un apropiat al lui Putin... Cum zicea nenică acela? „Este halucinant ce se întâmplă, fantasmagoric... suprarealist...” În acelaşi timp, pe întinsurile meleagului moldav zboară frivol doar undele a trei posturi: Moldova 1, Prime si 2 +... Doar Moldova 1 este pro-europeană. Celelalte două (care cică ar fi ale lui Plahotniuc) – un fel de ALTe televiziuni...


PREGĂTIREA TERENULUI?: Mai deunăzi apărea pe ria.ru o „ştire” foarte bine ambalată cu infografie cu tot. Articolul pretinde că în Moldova ar exista baze NATO... Dezinformare cu un artificiu întreg de procedee: subtilităţi lingvistice, un amestec întreg de noţiuni: ONG-uri, centre de documentare, etc., etc... Ce contează din moment ce există titlul şi sigla NATO?...


GAURI NEGRE: Veaceslav Negruţă vine şi el cu o noutate neagră de la care ţi se face negru în faţa ochilor... Cică Guvernul ar fi creat o gaură de 8.5 mlrd. Exact precum au făcut-o comuniştii acum cinci ani... Înainte de a ceda puterea...


ŞI POPORUL? CE FACE POPORUL?: Acei care au bani, se distrează pe la festivaluri şi congrese. Mănincă plăcinţele, „beu jin” şi ascultă muzică frumoasă... Acei care nu au bani, fac puşcărie... Căci zice o vorbă (ne)înţeleaptă din bătrâni: „La cel sărac şi mâţa-i curvă”. Nu ştiu cum stau ei cu mâţele, dar faptul că un tip a fost băgat la răcoare pentru că nu a achitat poliţa de asigurare medicală e o certitudine. Ar mai fi cică încă vreo 71 de inşi insolvabili la rând... Să-ţi pui dinţii pe poliţă, nu alta...


„0” : La Chişinău a fost Rogozin şi şi-a bătut joc de noi, în stilul lui. Noi am răbdat, căci ruşii, iarăşi în bătaie de joc, căci altfel nu ai cum înţelege, l-au pus şef de comisie pentru reglamentarea problemelor cu Moldova... = -1 . La Chişinău au fost Miniştrii de Externe ai ţărilor UE. Ceva au discutat, ceva poate chiar şi au hotărit, probabil şi ei „au băut jin”... Frumooooos!!! = +1. Rezultat: +1-1=0...


Cam atât... ar mai fi de comentat câteva prostii, au fost şi două-trei noutăţi(cele) bune, dar pun punct. Dacă aş fi să aleg un motto al acestei săptămâni, l-aş pune pe cel al jurnalistului francez de la Celiabinsk: „Este halucinant ce se întâmplă! Fantasmagoric... Suprarealist...”.


Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cât mai puţine noutăţi... căci „No news – good news”... 

Partager cet article
27 août 2014 3 27 /08 /août /2014 00:04

TEXT SCRIS PENTRU PLATZFORMA.MD

 

 

Depuis 1933 je sais – ce dont je me doutais depuis longtemps mais que je ne voulais pas admettre – que, partout, dresser les gens à être ainsi plus peuple qu’ailleurs* est chose facile; et je sais aussi que dans le psychisme de tout être cultivé se trouve une couche de l’âme très „peuple”. Tout ce que je sais sur la duperie, toute mon attention critique ne me sont, à un moment donné, d’aucun secours. A chaque instant, le mensonge imprimé peut me terrasser, s’il m’environne de toutes part et si, dans mon entourage, de moins en moins de gens y résistent en lui opposant doute. Victor Klemperer, LTI, La langue du III Reich, (Albin Michel, 1996, p.289) (1.)

 

Poetul este sclav… În orice epocă, dacă nu este revoltat – dar atunci riscă o moarte rapidă, ca a unui gladiator, a unui martir –, depinde de un mecena, iar dacă acel mecena este tiran… Ion Vianu, Amor intellectualis: romanul unei educaţii, (Polirom, 2011, p.258)

 

Îmi aduc aminte cînd, în 2011, apărea la Paris, la editura Denoël, o carte de Benoît Rayski, „Le bordel de Soroca”(2.)… Cartea este despre un epizod tragic (încă unul…) din istoria noastră a tuturor. Pe timpul războiului, la Soroca ar fi existat un bordel unde se aduceau cu forţa fete evreice pentru a satisface „nevoile” soldaţilor nazişti… După 15 zile erau considerate „uzate” şi duse la Nistru pentru a fi împuşcate, iar în locul lor se aduceau altele…

 

Nişte „patrioţi” de-ai noştri s-au arătat extrem de scandalizaţi pe atunci şi au lansat nişte soiuri de petiţii, au început a colecta semnături, i-au scris şi autorului scrisori vehemente: cum de îndrăzneşte el să ponegrească ţara noastră atît de curată şi de neprihănită şi să prezinte lumii o faţetă care ne-ar umili într-atît?!

 

Îmi mai aduc aminte că am întrebat atunci această lume belicoasă cînd am primit şi eu „petiţia” spre semnare dacă a citit careva cartea… Nu o citise nimeni!!!… Dar semnaseră cu hurta scrisoarea… Eu nu am semnat hîrtia respectivă, ci am comandat cartea.

 

Eu nu ştiu şi nu am posibilitatea să verific dacă acel bordel a existat cu adevărat, deşi nu m-ar mira… Corect ar fi, dacă tot doreşti să demonstrezi că autorul ar fi un impostor, s-o citeşti, după aia să verifici exactitatea celor citite în surse istoriografice de încredere şi doar apoi, cu probe justificative…

 

În schimb, eu ştiu că în pădurea de lîngă Cosăuţi a existat un soi de ghetto unde au fost mînaţi evrei… Habar n-am dacă există documente despre acel loc. Eu o ştiu din povestirea unui martor ocular, care a fost la faţa locului, care i-a văzut murind acolo de foame, trăind în corturi de pînză în mijlocul pădurii, care a văzut groapa comună cu zeci de cadavre, deschisă şi strigătoare la cer şi care aştepta să se umple pentru a fi astupată… Acel martor ocular, pe atunci fetişcană tînără, a fugit de groază acasă, aruncînd la pămînt merindele pe care le ducea într-acolo pentru a le schimba pe ceva la evrei, căci se zvonise în satele din împrejurimi că evreii schimbă lucruri bune pe ceva de mîncare… Atîta doar că trebuia să nu te prindă paza…

 

after-holocaust-web.jpg

 

Eu mai ştiu că printre acei evrei era şi Avram (ce nume impersonal pentru un evreu!…) cu familia sa, consătean şi prieten bun cu soţul martorului meu ocular, pe care tot el i-a dus, la rugămintea lui Avram, cu căruţa la Cosăuţi atunci cînd au fost ridicaţi, pentru ca să poată încărca cît mai multe lucruri… Din familia lui Avram a supravieţuit doar o fiică, dar nu s-a mai întors în sat…

 

Eu mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că unii ţărani făceau cîte o cotitură bună, cînd se întorceau de la Soroca de la iarmaroc, pentru a trece prin preajma acelui loc, de parcă ar fi avut din întîmplare drum pe-acolo, pentru a arunca pe furiş din ale gurii peste sîrma ghimpată cu care era deja împrejmuit locul cu riscul de a fi împuşcaţi… Să vă descriu ce vedeau ei acolo? Doar închipuiţi-vă: pe timp de iarnă, o grămadă de oameni, încolăciţi şi grămădiţi unul peste altul, ca să nu îngheţe, şi care începea să foiască, ca o cloacă, ca nişte omizi, atunci cînd li se arunca ceva… Eu unul mulţumesc destinului şi tuturor dumnezeilor că nu mi-a fost dat să văd asemenea lucruri…

 

Mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că nu dovedise bine să iasă căruţa soţului ei cu tot ce apucase să încarce Avram în ea pe poartă, că nişte nespălaţi şi nemernici, din lepădăturile şi beţivii satului, în frunte cu unul Mîţu, ştiind că nu riscă nimic, au dat busna în casa lui pentru a-i fura şi căra tot ce a rămas pe acolo… Probabil din exces de patriotism… Aceiaşi boseci, cum îi numea bunelul meu, acelaşi Mîţu, cînd au venit bolşevicii, se făcuse prisidatel’ şi umbla în ’46 cu soldaţi roşii din urma lui, şi mătura poduri, şi ridica, şi arăta cu degetul, şi semna sentinţe pentru a condamna „elemente naţionaliste” şi „foşti naţional-ţărănişti”…

 

Ceea ce vă povestesc eu nu sunt documente sau studii despre comunism sau holocaust… Nu este statistică oficială, nu este copiat din istoriografie ştiinţifică, iar naratorul originar, martorul meu ocular, nu are şi nu a avut vreodată granturi de la nu ştiu care organizaţii sioniste, ori institute de studii antitotalitariste, nu a fost înrolat în vreo mişcare patriotică ori nihilistă. Martorul meu ocular nici măcar nu ştie ce înseamnă asta. Martorul meu ocular nu ştie carte, nu a făcut niciodată politică de niciun fel… Martorul meu ocular s-ar uita la voi ca la un netot dacă l-aţi întreba vreodată de-i român sau moldovan, dacă l-aţi întreba cum este corect să se spună: „limbă română” sau „limbă moldovenească”… El pur şi simplu nu ar înţelege întrebarea… Martorul meu ocular A VĂZUT CU OCHII LUI şi A TRĂIT tot ce v-am scris eu mai sus! Şi coşmarul a ceea ce a văzut îl bîntuie şi astăzi, căci de fiecare dată cînd îl întreb despre acele vremuri, iar eu ştiu să fiu vrăjmaş sîcîitor…, revine mereu la aceste urgii… Şi la bombardamente, şi la foamete, şi la colectivizare, şi la frica de a fi ridicaţi, care s-au întîmplat mai tîrziu, pe timpul sovietic… Ori să vi le descriu şi pe astea?…

 

Mă veţi întreba unde vreau să ajung cu acest text…

 

NICĂIERI!!!… Fiindcă nu am ajuns nicăieri! Şi acolo ne este locul…

 

Mergeam acum cîteva zile pe aleea clasicilor din Chişinău… Mă uitam la busturi şi încercam să fac pace cu mine însumi în faţa unui tip care îi compunea imnuri lui Ceauşescu si care era profetul protocronismului, în faţa unui alt tip care l-a făcut ministru pe Antonescu, în faţa unui tip care îl proslăvea pe Ilici, în faţa unui tip care le scria discursuri şi programe legionarilor, în faţa unui tip care ne făcea măgari şi proşti… Iată-i toţi acolo, preamăriţi şi preaslăviţi… Toţi mari prin opera lor! Şi eu – un măscărici… Un nimeni care a avut norocul de a nu fi văzut şi norocul de a fi auzit ce i s-a povestit…

 

Nu-ş’ de ce mi-am adus aminte atunci de Brodski. Nu, nu de destinul poetului, care pînă la urmă s-a dovedit a fi un norocos, ci de spusele lui (3). Într-un interviu el povestea cum s-a întîlnit cu un moş de vreo 50 de ani pe care îl duceau în Siberia în acelaşi compartiment de tren. Moşul îi spusese că a fost arestat pentru un sac de te miri ce, furat de la kolhoz. Primise 10 ani şi era evident că nu avea cum să se mai întoarcă… Brodski ştia că despre propria-i persoană se va vorbi, pentru el se vor bate, pe el îl vor ţine minte orice s-ar întîmpla… Moşulică pleca în neant… Avea să-i dispară pînă şi numele. Sensibilitatea unui mare poet nu putea să nu simtă hăul care i se deschidea în faţă… Şi care l-a urmărit întreaga lui viaţă…

 

Iar noi… Iar noi locului ne ţinem… Cum am fost aşa rămînem. Şi punctum.

 

 

  1. În română: „Din 1933 am învăţat – ceea ce bănuiam de mult, dar nu doream s-o admit – că, peste tot, a dresa oamenii să fie „plus „peuple” qu’ailleurs”* [mai „popor” decît în alte părţi] este un lucru uşor; şi mai ştiu că în interiorul oricărei persoane cultivate exită un strat al sufletului foarte „peuple”. Tot ce ştiu eu despre înşelăciune, toată atenţia mea critică nu-mi mai sunt, la un moment dat, de niciun ajutor. În orice moment, minciuna imprimată mă poate doborî dacă ma înconjoară de pretutindeni şi dacă, în anturajul meu, din ce în ce mai puţini oameni îi rezistă, opunîndu-i îndoiala.” (traducere proprie, V.V.)
  2. http://www.denoel.fr/Catalogue/DENOEL/Romans-francais/Le-Bordel-de-Soroca
  3. http://www.youtube.com/watch?v=KwPrfr8PriE

* în franceză în textul originar

 

Origine imagine: Platzforma.md

Partager cet article
9 juillet 2014 3 09 /07 /juillet /2014 12:42

S-a întîmplat un lucru nemaipomenit pînă acum : prima conversaţie pe care am avut-o imediat după semnarea acordului (ştiţi voi bine care), mama a început-o prin a mă felicita ! Este pentru prima dată cînd mă felicita cu o ocazie „politică”! Niciunul din evenimentele precedente, chiar şi acele în care am fost implicat mult mai mult, nu a contat pentru mama ca acesta din urmă, ceea ce, pentru mine, îl scoate automat din categoria „politic”.

Nu voi reveni asupra semnificaţiei acestei semnături (şi ratificări ulterioare). Aţi avut, iubiţii mei cititori, suficiente reacţii diverse şi variate la acest subiect. Exemplul de mai sus este mai mult decît elocvent.

Dar voi reveni asupra unui alt epizod: un show televizat din acelea pe care fiecare demnitar din oricare ţară şi le organizează din cînd în cînd, cu audienţă şi întrebări selectate, (destul de stîngaci, de altfel, dar aici nu-i vina organizatorilor: ce să-i faci, dacă ceea ce arată bine supără, iar ceea ce nu supără arată cum arată? Nu cred, însă, că au fost selecţionate întrebările din sală, ţinînd cont de „naivitatea” (este un eufemism) lor) cu mesaje alese şi adresări video de peste mări şi ţări de solidarizare, pe care şi-l organiza Iurie Leancă pe 27 mai curent.

Evenimentul în sine nu merită mare atenţie (constatare a posteriori) nu atît din cauza prestaţiei Primului Ministru, impecabil în comunicare, ca de obicei, cît prin mediocra (să am iertare) calitate a întrebărilor şi intervenţiilor. Tot aşteptam întrebări cu adevărat importante, usturătoare, ceva care să mă facă să zic: „Oho, uite la asta chiar nu m-am gîndit, uite despre asta încă nu s-a discutat...”, dar nu a fost să fie... Mai precis, a fost doar un moment care m-a surprins, cînd cineva din Rusia întreba despre deportaţi şi memoria lor... Dar fiţi de acord, deşi interesant şi dureros, subiectul nu este unul crucial...

Revin asupra emisiunii respective din altă cauză: puneam şi eu o întrebare în ajunul acestui forum şi eram curios să văd cum se va răspunde la ea. Nu am crezut o singură clipă ca i se va da cetire în direct. Repet: aceste show-uri îşi au formatul lor, fie ele derulate la Moskova, Paris ori New-York. Suspectam, deci, că nu va fi citită, iar certitudinea a venit atunci cînd am văzut în sală reprezentanţi ai diasporei din Rusia... Că doar n-avea să-i indispună Prim-Ministrul...

Iată ce întrebare îi adresam Domnului Iurie Leancă (reprodusă cu exactitate, fără semne diacritice, aşa cum a fost postată pe pagina evenimentului de pe Facebook):

 

Stimate Domnule Prim-ministru,

In contextul initierii (anuntate) de catre Ucraina a procesului de iesire din CSI, tinind cont de discursul euro-integrator al Guvernului Republicii Moldova, tinind cont de riscurile acutizate p/u integritatea teritoriala care reies din evenimentele actuale, luind in calcul versatilitatea permanenta a politicilor economice ale Rusiei si riscurile enorme constante pentru economia Republicii Moldova si imposibilitatea de a construi un partenariat durabil si bazat pe incredre mutuala, care este calendarul pe care si-l propune Guvernul pentru a iesi din structurile CSI?

 

Şi aici apare prima (si ultima) mea supărare: stimaţi redactori ai Primului Ministru, am şi eu o rugăminte: nu-mi umblaţi la texte! Eu nu sunt obtuz şi accept fără mari fasoane să mi se indice care sînt greşelile pe care le comit. Dar dacă nu aveţi posibilitatea să mă întrebaţi (ceea ce e lesne de înţeles), lăsaţi-mă aşa, cu greşelile proprii (aţi fi putut să vă limitaţi la semnele diacritice, dacă e într-atît de supărător). Pînă la urmă, eu sînt acela care le comit, nu? E în joc doar „reputaţia” mea. Iată cum a fost „redactată” întrebarea pe situl Guvernului (mă întreb ce are cuvîntul „versatilitate”, şi la ce bun să inversaţi ordinea propoziţiilor? Faptul că un redactor nu cunoaşte un cuvînt nu-i dă dreptul de a-l înlocui! Cf.: http://dexonline.ro/definitie/versatil):

75.Vitalie Vovc: Care este calendarul pe care și-l propune Guvernul pentru a ieși din structurileCSI? Întrebarea este în contextul inițierii (anunțate) de către Ucraina a procesului de ieșire din CSI, ținînd cont de discursul euro-integrator al Guvernului Republicii Moldova, și de riscurile acutizate pentru integritatea teritorială care reies din evenimentele actuale, luînd în calcul cacracterul nestatornic al politicilor economice ale Rusiei, riscurile enorme constante pentru economia țării și imposibilitatea de a construi un partenariat durabil, bazat pe încredere mutual.

 

Cam stîngaci, nu?

 

les-chaises-Ionesco.jpgVeţi găsi la sfîrşitul acestui text şi răspunsul desfăşurat la întrebare (totuşi ar trebui salutată munca celor de la Guvern care într-un răstimp foarte scurt le-au publicat şi este, într-adevăr o muncă enormă), dar esenţa lui este următoarea: „Luînd în consideraţie consecinţele de ordin social şi economic, care ar putea surveni pentru Republica Moldova ca urmare a denunţării Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente şi încetării calităţii de membru al CSI, declanşarea procedurilor pentru încetarea calităţii de membru al Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este inoportună.”

 

De facto avem trei compozante în justificările aduse:

1.       1/3 din volumul comerţului exterior: păi nu este un obiectiv în sine reorientarea economiei R. Moldova spre alte pieţe şi diversificarea lor? Ori poate UE nu face comerţ cu Rusia? Cît priveşte atracţia de capital, poate ajunge? Poate a venit momentul să ne întrebăm şi ce fel de capital dorim să atragem? Deşi este lesne de înţeles unde zac interesele celor cu mîina lungă de la Chişinău (nu neapărat din Guvern), ţinind cont de recentele succese (ale Guvernului), larg mediatizate, în atragerea investiţiilor...

2.       Accesul la resurse energetice: şi UE nu cumpără gaz de la ruşi? Ce are una cu alta? Că doar nu ni-l dau gratis?

3.       Asigurarea circulaţiei libere a cetăţenilor Republicii Moldova: unicul argument valabil, la drept vorbind, pe termen scurt, dar îmi permit să-mi exprim dubii mari referitor la grija exagerată afişată faţă de soarta cetăţenilor. Acest exces de compasiune nu a încurcat executivul să anihileze orice şanse de viitor pentru 55% de liceeni care şi-au susţinut BAC-ul anul acesta... (voi reveni mai tîrziu cu un articol la subiect).

 

Să încercăm totuşi să găsim şi un raţionament cît de cît credibil pentru refuzul de a ieşi din CSI acum (cuvîntul „inoportun” lasă de înţeles că s-ar putea să vină şi un moment „oportun”). Unicul pe care îl găsesc ţine anume de acei 300-500 de mii de moldoveni aflaţi astăzi în Rusia. Dar nu grija faţă de soarta lor îmi apare drept motiv principal, ci calendarul electoral. Dacă facem prea multe valuri, Rusia e capabilă să declanşeze o operaţiune de deportare masivă şi atunci ne vom pomeni cu o armată întreagă de alegători supăraţi şi bine „prelucraţi” informaţional care ar putea decide soarta scrutinului... Dacă ar fi avut loc acest fenomen acum un an-doi, majoritatea ar fi plecat (căci oricum nu au de ales) deja în cealaltă parte, în Vest. Acum însă e tîrziu şi ei inevitabil ar crea prea multe turbulenţe şi presiuni în ţară...

 

Ar fi bine dacă acesta ar fi unicul argument. E regretabil să constatăm că iarăşi ne pomenim în faţa unui rezultat al lipsei de acţiuni, şi sîntem nevoiţi să gestionăm în pripă consecinţele. Lipsa de viziune strategică este exasperantă... Cam acelaşi lucru se întîmplă şi cu mass-media: prea tîrziu reactionează CCA, interzicînd posturi de televiziune vădit ostile... Dar tind să cred că interese economice de alt calibru sînt cauza principală. În cel mai rău caz (la care nici nu aş dori să mă gîndesc) am putea suspecta şi pregătirea unui teren de aterizare în caz de vin la putere la toamnă forţe pro-Uniunea Vamală (UV)...

 

Acum, la drept vorbind, nici nu are prea mare importanţă, din moment ce însăşi Rusia vine cu ameninţări (fondate ori ba) de a exclude Moldova din CSI. Păi, chiar s-o facă, dacă nu avem noi curajul! Asta ar însemna, în sfîrşit!, o consemnare definitivă a caracterului ireversibil pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

 

Toată această harababură cu CSI îmi aduce aminte de un banc cu ceva barbă, din timpul Perestroïcii, cu care şi-mi voi incheia această notă:

 

Cică americanii şi ruşii au decis să lanseze o nouă navă spaţiala în comun. Fiecare a lucrat asupra unei părţi a rachetei şi iată că vine şi ziua lansării. Echipa americană, ca de obicei, - la Houston, cea rusă – la Baikonur, în legătură video directă. Racheta e pe poziţie de start. Un tînar savant rus tot îi dă tîrcoale unui bătrîn şi experimentat inginer, conducătorul programului din partea Rusiei:

-          Ivan Ivanovici, doar ştiţi că avem deficienţe, doar ştiţi că avem elemente defectuoase, opriţi lansarea imediat, va fi o catastrofă...

La care acela îi răspunde sec:

-          Taci! să nu-ţi aud gura!

Începe numărătoarea inversă: 10-9-8...

-          Ivan Ivanovici, gîndiţi-vă la consecinţe, va exploda totul...

-          Taci, ţi-am zis! Să nu te-aud!

6-5-4...

-          Ivan Ivanovici, dar...

-          Gura, ţi-am zis!

Deodată, de cealaltă parte, în SUA, un tînăr sare sus şi strigă:

-          Stop! Stop everything! Noi avem defecte în rachetă! Va exploda!

Ivan Ivanovici reuşeşte să apese pe butonul „STOP” în ultimul moment şi totul se opreşte... Apoi, impasibil, ia un microfon şi zice tare şi răspicat să-l audă toată lumea:

-          Lansarea navetei spaţiale a fost întreruptă din cauza deficienţelor tehnice la colegii noştri americani!

 

Jocul Moldovei cu CSI îmi seamănă mult cu acest banc. Toată lumea ştie că există deficienţe tehnice. Dar aşteptăm cine va fi acela care va striga „Stop everithing!”...

 

Sper să fie doar asta.

 

 

P.S.: Iată răspunsul complet la întrebarea adresată Domnului Iurie Leancă:

RĂSPUNS:

În ultimul timp, participarea Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este în centrul atenţiei a mai multor analişti politici, care au opinii diferite referitor la acest subiect. Interesele Republicii Moldova în conlucrarea în cadrul Comunităţii sînt:

-          consolidarea poziţiilor pe pieţele tradiţionale de Est, în special pe pieţele statelor membre ale CSI, unde cota parte a produselor moldoveneşti se micşorează;

-          accesul stabil la resursele energetice şi materie primă provenită din statele CSI;

-          atragerea investitorilor de capital;

-          asigurarea circulaţiei libere a cetăţenilor Republicii Moldova.

Unul din avantajele principale ale participării Republicii Moldova în cadrul CSI ţine de domeniul comercial - economic. La moment, spaţiul CSI poate fi considerat al doilea partener strategic din punct de vedere economic. Despre aceasta vorbesc elocvent datele statistice. Volumul schimburilor comerciale între Republica Moldova şi ţările CSI în anul 2013 a consemnat o valoare de 2596,0 mil. USD. Ponderea comerţului cu statele CSI a constituit 32,9 % din totalul comerţului exterior al Republicii Moldova în anul 2013, fapt ce denotă importanţa pieţei date pentru Republica Moldova. Totodată, urmează a fi luat în consideraţie faptul că atît exporturile, cît şi importurile pe unele categorii de mărfuri prezintă pentru ţara noastră o dependenţă deplină de aceste pieţe, fiind extrem de sensibile la conjunctura acestora. Încetarea calităţii Republicii Moldova de membru al CSI, ar putea afecta considerabil situaţia cetăţenilor Republicii Moldova antrenaţi temporar în cîmpul muncii pe teritoriul Federaţiei Ruse, numărul total al cărora variază de la 300 la 500 mii de persoane.Totodată, autorităţile Republicii Moldova examinează compatibilitatea documentelor elaborate şi adoptate în cadrul CSI cu acquis-ul comunitar şi reieşind din angajamentele asumate de către ţara noastră în cadrul raporturilor RM-UE. În cazurile de incompatibilitate, proiectele de documente propuse spre semnare nu sînt acceptate, iar în condiţiile în care scopurile expuse nu contravin intereselor naţionale ale Republicii Moldova, dar intră în contradicţie cu unele angajamente internaţionale asumate, acestea sînt semnate cu rezerve. Potrivit lor, colaborarea în cadrul CSI se va desfăşura în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi respectării principiilor şi normelor dreptului internaţional. Luînd în consideraţie consecinţele de ordin social şi economic, care ar putea surveni pentru Republica Moldova urmare denunţării Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente şi încetării calităţii de membru al CSI, declanşarea procedurilor pentru încetarea calităţii de membru al Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este inoportună.

http://www.gov.md/public/files/2014/iunie/16/Intrebari__Raspunsuri_pentru_site_sinteza_final.pdf

 

Origine imagine:   http://www.gallimard.fr/

 

Partager cet article
14 avril 2014 1 14 /04 /avril /2014 01:21

 

 

În iureşul burlesc al noutăţilor, comunicatelor şi apariţiilor în diverse ipostaze şi spaţii, de la cele mai reale, cărnoase şi osoase, şi pînă la cele mai virtuale, ave Facebook & Co !, personajele (anume personajele, căci persoanele rămîn oricînd mai mult sau mai puţin camuflate de o cortină discursivă imposibil de penetrat în totalitate) implicate în jocul „de-a politica” îmi apar împărţite în trei mari categorii. Nu că aş pretinde la exhaustivitate sau perfecţiune şi fără nicio ambiţie de perfectivitate (noţiune atribuită verbelor aici şi nu perfecţiunii), dar mi-am zis să vi le pun pe tavă... Mai departe faceţi ce doriţi cu ele, încercaţi şi propriile clasificări, categorizări, de ce nu? E un joc de-a văzutul şi auzitul accesibil fiecărui. Aşa dar, cum aş categoriza eu această floră şi faună de „politicieni”, vertebrată şi nu prea? Să vedem. Eu îi împart în trei mari specii:


Vizionarii: Sunt persoane cu anumite convingeri şi credinţe, cu anumite certitudini despre cum ar trebui să fie lumea, cu un set de principii şi valori (sic!) pe care, dintr-o pornire mesianică, se cred obligaţi s-o transpună în realitate. Ei sunt convinşi de ceea ce este bine şi ceea ce este rău, au puţine dubii şi se simt predestinaţi anume pentru a traduce în viaţă aceste credinţe. Sunt persoane care au un discurs constant de-a lungul timpului, deşi el poate evolua lejer, nu însă fundamental, sunt extrem de fideli unei cauze, sunt, de cele mai multe ori, buni parteneri în politică, fiindcă îşi dedică întreaga fiinţă şi existenţă cauzei pentru care militează. Ei asociază, practic întotdeauna, şi un cod moral sau de conduită propriei ideologii. În consecinţă, a trăda codul moral echivalează pentru ei cu trădarea cauzei ideologice. Sunt previzibili, dar absolutişti. Vulnerabili cît sunt „mici” şi redutabili cînd devin „mari”... Puterea pentru aceşti oameni nu este un scop în sine, dar un mijloc necesar pentru a-şi realiza idealurile. Mijloacele pentru a acăpăra puterea sunt delimitate de ideologia arborată. Sunt greu de identificat, căci celelalte specii (vezi mai jos) mimeaza constant „vizionarul”. Pentru a-i depista este necesară o memorie bună sau un studiu atent al parcursului şi evoluţia discursuluilor. Este o specie destul de rară astăzi...

 

oi-de-sezut.jpgPolitrucii: Acest specimen nu are convingeri ferme, cu atît mai puţin convingeri proprii. Politrucii îmbrăţişează lesne orice platformă ideologică, ba chiar au nevoie de împrumuturi de idei. Ei au nevoie de un stăpîn puternic pe care să-l slujească cu abnegaţie şi exces de zel. Acest stăpîn poate fi atît o entitate instituţională, cît şi o persoană fizică. Orice intonaţie, virgulă, sau aluzie a „stăpînului” este preluată şi executată imediat. Politrucii sunt extrem de violenţi şi agresivi cu oponenţii stăpînului sau, cu politrucii din tabăra opusă. Motivaţia lor principală este recompensa de la „masa boierului”. Ei ştiu că doar zelul le aduce avantaje, chiar şi faţă de ceilalţi politruci din propria tabără. O formă de putere limitată de un cadru bine stabilit şi tot setul de avantaje pe care această putere le-o conferă este motivaţia lor supremă. Această putere limitată însă este exersată din plin, cu un sadism pronunţat şi limitele acestui sadism sunt condiţionate doar de capacitatea de protecţie a „stăpînului”. Politrucii se regăsesc însă total incapabili să exercite o putere prea mare, autonomă sau chiar absolută, căci fără stăpîn ei sunt pierduţi... Pot fi recrutaţi foarte uşor şi oricînd de un alt stăpîn care poate să le ofere un os mai gros. Sunt uşor identificabili, căci sunt cei mai vizibili şi mai agresivi din spaţiul public. În plus, veneraţia necondiţionată şi fără reticenţe a forţei pe care o slujesc îi trădează întotdeauna. Pentru a-i vedea deseori e suficient doar să porneşti televizorul...


Businessmanii: Aceştia din urmă nu au ideologie. Nici a lor proprie, nici împrumutată. La drept vorbind, nici puterea nu-i interesează decît în măsura în care îi ajută să facă afaceri şi bani. Nu le place să fie în vizorul atenţiei publice. Întotdeauna preferă să expună o altă persoană. Dacă au posibilitatea, preferă să plasese avantajos nişte pioni pe care să-i ţină din strîns (cu bani ori şantaj). Pot lesne întreţine persoane, mişcări ori partide politice total antagoniste. Nu recunosc altă autoritate decît forţa brută şi banul. De altfel, pentru ei totul este negociabil. Atît timp cît sunt „mici” încearcă să scoată avantaje din implicarea în politică aplicînd un calcul simplu al rentabilităţii timpului şi banilor investiţi şi sunt uşor confundabili cu politrucii. Cînd devin „mari” ei pot fi încurcaţi cu vizionarii. Ei elimină concurenţa şi modelează sisteme care îi maximizează profitul afacerii personale. Sunt uşor identificabili după averile pe care le au şi progresia ei proporţională cu activitatea politică. Dar businessmenii evită, totuşi, mediatizările.


xxxxx


Cam atît, dragii mei... Simplu, nu? Bineînţeles, precum la orice clasificare, nu există tipaje pure. Un vizionar în luptă pentru putere o poate face pe politrucul, dar niciodată nu-şi va trăda convingerile, mai poate face şi ceva business pe-alături, dar de mîntuială, mai mult sub presiunea familiei sau reprezentărilor de „reuşită” în societate; un politruc îşi poate da aere de om de afaceri, dar afacerile lui nu funcţionează decît cu suportul celorlalţi, el nu ştie să fie decît răsplătit în avantaje pentru serviciile aduse; un afacerist poate fi orice, din moment ce e rentabil, îl mai apucă uneori vre-o nostalgie sau frustrare şi încearcă să se facă cunoscut, dar neavînd suficient talent pentru „a înşira cuvinte goale ce din vorbe au să sune” se retrag destul de rapid la umbră.


Dificultatea majoră rezidă în faptul că oricare din ei se dă drept „vizionar”... Cea mai simplă metodă de a rezolva această ecuaţie o găsim în vechiul dicton „Ce-i scris cu peniţa nu tai cu bărdiţa”... De n-ar fi lenea şi indiferenţa, bineînţeles.

 

 

Origine Imagine

Partager cet article
29 mars 2014 6 29 /03 /mars /2014 00:54

Sărbătorim?

 

Guvernul a creat un grup de lucru pentru organizarea manifestărilor legate de celebrarea lui „9 Mai”. PD a venit cu o iniţiativă legislativă în acest sens. În avant-premieră am avut şi un exemplu la Bălţi chiar deunăzi...

 

Concomitent, într-o lume paralelă (poate ar trebui să ne întrebam dacă nu se intersectează odată şi odată aceste lumi paralele?), se întîmpla Maidan-ul, Rusia a anexat Crimea (se pare că definitiv şi ireversibil), Tiraspolul a făcut cerere de adeziune la Rusia, iar Moldova rămîne fără Ministru al Apărării...

 

Dacă (se mai permit speranţe în acest domeniu) nu avem memoria prea scurtă, ne mai putem aduce aminte şi de celebrarea lui 9 mai în chiar centrul capitalei din anul trecut...

 

Acum, cînd rămîne practic o singură lună, Moldova este total dezarmată şi dezorientată din toate punctele de vedere în faţa acestui cataclism social care se cheamă „9 mai”...

 

Înainte de a continua, am să-mi expun atitudinea proprie despre această dată, mai bine zis despre această „sărbătoare”, fie ea celebrată pe 8 (europeneşte) sau pe 9 (sovieticeşte): pe mine nu mă încălzeşte în niciun fel! Şi uite aici mă simt nevoit să aduc explicaţii mai detaliate. Indiferent de cum o numim, „День Победы” sau „Ziua Europei”, data respectivă este direct asociată cu capitularea Germaniei fasciste, iar odată cu această capitulare şi sfîrşitul regimurilor fasciste în Europa... Această dată este plină de sens atît pentru europeni cît şi pentru ruşi (sau sovietici) din simplu motiv că aceste ţări au luptat cu Germania fascistă şi aliaţii ei. Capitularea Germaniei a însemnat pentru mulţi şi sfîrşitul războiului mondial (deşi mai urmau să se întîmple Hiroshima şi Nagasaki) şi toate urgiile legate de acest război.

 

9mai-MDA.jpg

 

Eu, oricît de zorzonat nu ar suna, mă simt încă fiu al acestui pămînt (Basarabia, Republica Moldova, spaţiu carpato-danubiano-pontic, Moldova de Est, puţin contează cum îl numiţi). Şi eu consider că nenorocirile care s-au abătut asupra noastră depăşesc frontierele datelor Războiului II Mondial. Să vedem şi să ne aducem aminte:

 

regimul Antonescu şi legionarii;

- evacuarea şi anexarea Basarabiei de către URSS în urma pactului Ribbentrop-Molotov;

deportările sovietice din iunie 1941;

- ofensiva română (noi am fost cu Hitler, să nu uităm);

„activitatea” partizanilor roşii pe teritoriul R. Moldova;

epurările etnice practicate de nazişti nemijlocit pe teritoriul Moldovei şi lagărele de exterminare pe care le-am avut la noi;

- contra-ofensiva sovietică (aici am trecut de partea lui Stalin);

-  foametea din 1946;

deportările din 1949;

colectivizarea...

 

În familia mea (un cerc destul de restrîns, unde i-am inclus doar pe buneii mei şi cei ai soţiei) au fost de toate:

 

-   fratele unui bunel rămas în 1940 de cealaltă parte a Prutului

-   un bunel care a luptat şi avut decoraţii militare de la ambele tabere: şi de la români, şi de la sovietici;

-   un alt bunel care a facut lagăre de concentrare atît la români/nemţi, cît şi la sovietici;

-   o bunică care mai nu a încaput în lagăr la nemţi fiindcă unui ofiţer i s-a părut că are părul prea creţ pentru un arian pur-sînge;

-   bunei care aruncau pîine peste sîrma ghimpată a lagărului de la Cosăuţi unde erau închişi evrei şi comunişti, sfidînd riscul de a fi împuşcaţi de gărzi;

-   o bunică care doar prin minune nu a fost violată de partizanii roşii în propria casă... A avut noroc: a fugit în mahala, din care cauză a fost bătut măr bunelul;

-   un bunel care a fost mobilizat în Armata Roşie în 1944 şi pentru care războiul s-a terminat după chiar primul atac. A avut noroc: a fost rănit. Acasă a ajuns doar în 1946;

-   bunei cărora li s-au măturat literalmente podurile în timp ce o animală în ciubote de kirză mergea prin grădină şi strivea pînă şi harbujii lăsînd pămîntul roşu în urma sa;

-   o strabunică vlăguită care a murit relativ tînără din cauza unei infecţii banale în foametea lui 47;

-   ţoluri din petici bătute la război (eu l-am văzut cu ochii mei, acest război, cînd eram mic!) şi duse de bunelul la Lviv pentru a le schimba pe cartofi. Aţi auzit cum se călătorea în acele trenuri?;

-   străbunei deposedaţi de absolut tot (nemaivorbind de pămînt): le-au scos pînă şi covoarele din casă, pînă şi sapele din cămară;

-   nopţi dormite cu vacile în casă de teama hoţilor;

-   comisarul de la Rîşcani care a vrut să-l împuşte pe bunelul chiar în ogradă, pe loc, pentru „sabotajul” prodrazviortkăi...

 

Închei aici. Au mai fost şi altele.

 

Vă întreb: ce anume să sărbătoresc eu pe 8 sau pe 9 mai?!

 

Dar, mă rog, oi fi eu probabil o excepţie în ţara asta... Dacă există, şi eu pot înţelege că mai există din acei pentru care sărbătoarea respectivă mai are importanţă, nu au decît s-o sărbătorească. Fără mine. Dar atunci s-o facă fără fanfare şi respectînd memoria tuturor. Inclusiv a mea.

 

Din păcate, Republica Moldova nu a ştiut să facă nici măcar o tentativă de capitalizare a memoriei colective. Istoria acestui pămînt în perioada 1937 (guvernarea lui Goga, cînd Antonescu a fost numit Ministru de Război) – 1953 (moartea lui Stalin) a fost mai mult decît tragică. Şi a încăput în ea şi războiul... Doar un epizod? Fiţi de acord, din această perspectivă, „9 Mai” nu are niciun sens...

 

Ce am făcut noi în 23 de ani pentru a construi o memorie colectivă, a noastră a tuturor, incluzivă? Ce simboluri colective am ştiut să degajăm? Absolut nimic. Atitudinea faţă de această dată, ori faţă de celelalte date istorice din acea perioadă, abordările lor, nu sunt ale noastre. Sunt nişte împrumuturi ideologice de la unii sau de la alţii, şi ele sunt excluzive prin excelenţă...

 

Să nu uităm nici de faptul că „9 Mai” a devenit astăzi, printr-o schimonosire absolută a celor mai umane sensuri, parte integrantă a unei ideologii agresive revanşarde ce ne priveşte în mod direct. Şi ar trebui să fim foarte atenţi cu modalităţile şi cu simbolurile pe care o vehiculează. Nu de alta, dar nu avem nici armată, nici măcar ministru al armatei... Atunci să nu armăm barem cu simboluri un stat ostil nouă... Cu toată loialitatea şi toleranţa de care pot da dovadă, dar eu m-am simţit profund jignit de prestaţia războinicului Rogozin din centrul Chişinăului anul trecut... Dar şi de restul prostologiilor cu lenta şi cu „Spasibo dedu za popedu...”

 

Din păcate, noi nu am ştiut să luăm în consideraţie un simplu fapt: Rusia a început un război informaţional împotriva occidentului şi noi nici nu am încercat să rezistăm. Eu nu zic să ripostăm, dar cel puţin să prezervăm un cîmp informaţional echidistant, în care s-ar face informaţie şi nu propagandă...

 

Sincer, eu nu am soluţii pentru „9 mai” care vine. A-l interzice este o prostie. A celebra „Ziua Europei” este un lucru total artificial şi nu a fost făcută nicio pregătire pentru a-i acorda semnificaţie. A lăsa lucrurile să se petreacă „de la sine”, cum s-a făcut în 2013, devine extrem de periculos...

 

Atunci cînd îi laşi pe alţii să decidă de propria-ţi memorie, nu ar trebui să ne mire faptul unei asimilări ulterioare a prezentului. Şi dacă nu suntem capabili să ne stăpînim trecutul, poate ar trebui, cel puţin, să decidem cu care anume prezent să ne asimilăm?

Partager cet article
14 mars 2014 5 14 /03 /mars /2014 12:47

Majoritatea din noi (hai, fără fandoseli, recunoaşteţi!) deseori ne identificăm imaginar cu eroi din filme, cărţi, personaje publice, ne tragem pielea lor pe cap şi luptăm, iubim, salvăm, rostim discursuri… Nu este doar mitomanie, ci o modalitate de a ne impăca cu destinul puţin glorios şi tern (şi slavă Domnului !), cu o condiţie umană a unui cetăţean de rînd fără aventuri şi elucubraţii existenţiale, respectuos faţă de ceilalţi şi faţă de legislaţia în vigoare. Avea dreptate Ostap Bender : „Codul penal” trebuie respectat* ! Şi eu aş mai zice că trebuie respectat şi „Codul procedural” (atunci cînd acesta nu este o aberaţie pură) cu acele prevederi birocratice prin care suntem nevoiţi să trecem în viaţă. Şi nu-s atît hîrţoagele cele care ne mănîncă din picioare, cît necesitatea de a ne conforma unor proceduri cotidiene, de a ne supune unei ierarhii oarecare, de a face parte dintr-o organizaţie, oricare ar fie ea...

Cunoscut lucru : „Un erou nu face cerere la primărie”**, iar dacă vom începe fiecare a ne materializa „eroismul latent” care zace în noi, departe nu vom ajunge. Filmele pe care ni le derulăm ne permit, precum lui Walter Mitty, să rămînem ceea ce suntem şi să ne mai temperăm hambîţul coexistînd relativ pacific.

Să nu fiu înţeles greşit: ceea ce am spus pînă aici nu are nimic în comun cu lipsa de poziţie civică, incapacitatea de a protesta sau rezista unor fărădelegi, ci ţine de capacitatea de a coabita armonios într-o societate relativ sănătoasă aspirînd mereu („O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit cu mine însumi!”***) spre mai mult, dar fără a-l călca neapărat în picioare pe cel de-alături. Dar cuvîntul cheie (şi totodată „hîrtie de turnesol”) în fraza de mai sus rămîne „societate relativ sănătoasă”...

Mai există însă şi un alt soi de filme, deloc eroice acestea (şi nici barem erotice), care ne fac să ne (re)modelăm comportamentul şi să asimilăm experienţele altora. Exerciţiul este mult mai dificil şi mai dureros şi consistă în a găsi un răspuns (dar neapărat sincer, căci oricum nu este destinat publicităţii) la o întrebare spinoasă : „Dar eu, cum aş fi procedat eu într-o sutuaţie similară ?”

plakat.pngCică una din formele de inteligenţă este capacitatea de a învăţa din greşelile altora şi nu din cele proprii (fără a mai menţiona că a călca de două ori pe aceeaşi greblă este chiar un semn al prostiei). Exerciţiul „cum aş fi procedat eu” cam tot pe aici stă, dar ne mai ajută să înţelegem cum şi de ce se întîmplă anumite lucruri...

Acum o să mă întrebaţi la ce bun atîta amar de text şi bătut de apă-n piuă? Vă spun, căci nu am nici apă şi nici piuă la îdemînă.

Cunoaşteţi cu toţii recentul „scandal” cu deputaţii care au cerut să li se „amelioreze condiţiile de trai”... Chiar aţi avut (şi mai aveţi) acces la o listă întreagă. Aţi mai auzit şi explicaţia din „gura de aur” a lui Hadîrcă (Pe mine m-a uimit această scurgere de informație și tendențiozitatea cum s-a reflectat. Sunt într-adevăr deputați, care ani de zile, stau prin cămine și au nevoie de o locuință ca să poată exista normal. De altfel sunt familii cu mulți copii. Sunt poate și din cei care au ambiții exagerate și aici cred că trebuie să fie temperați. E vorba de simțul măsurii fiecăruia în parte”) dar şi a celorlalţi doi califi, Lupu şi Filat... Aţi mai văzut şi poza cu un semnatar din acei cu "condiţii grele de trai" telefonînd de la un telefon de 5000 de Euros. ... Dar nu mă mai interesează: potlogăriile astea au devenit banalităţi...

Întrebarea esenţială este alta: „Dar eu, daca aş fi fost deputat, cum aş fi procedat?” Numai să fiţi oneşti şi sinceri „pînă la capăt”, vorba unui slogan...

Eşti sigur, dragă cititorule, că ai un răspuns clar, răspicat şi fără echivocuri posibile? Păstrează-l bine în memorie: s-ar putea să ai nevoie de el în viitor!

 

* "Золотой теленок", Ильф и Петров

** ”Ultimii eretici ai Imperiului”, Vasile Ernu

*** citat atribuit lui Lucian Blaga

Partager cet article
8 mars 2014 6 08 /03 /mars /2014 10:36

Auzi ? Cică 250.000 ar costa. În bani din acei care tot se apreciază, nu din acei în care îţi este plătit salariul. O cifră pe care am mai auzit-o în raport cu alţii, dar pe care am luat-o drept bîrfă sau legendă urbană. Dar pe alţii nimeni nu i-a prins (не пойман - не вор) şi nici nu tare s-a înghesuit careva să-i prindă. L-au prins pe ăsta, căci atunci cînd ai om la procuratură sau la acei cu bîta, îi prinzi, că nu-i mare scofală. Pe bune, faci ce vrei din moment ce e făcut în numele dreptăţii şi de dragul legii, fie ea şi înşirată în văzul lumii în palate luxoase şi în aşternuturi mătăsoase. Poţi face orice cu o singură condiţie: să le spui bădăranilor ăştia de cetăţeni care este dreptatea şi care este legea, dar şi mai important este să le dai de înţeles care este interesul naţional şi că toate se fac anume în numele interesului. Strategie, frate, nu foaie verde! Interesul poartă fesul, mon cher, iar fesul se poartă de obicei pe cap, fii atent, pe un singur cap, nu pe capetele noastre care se cuvine să le dezgolim atunci cînd trece "vlădîca" pe drum şi să-i mai pupăm şi mîina cu care ne miluieşte din paşte în paşte, căci noi atîta aşteptăm: miluire. Şi ei ne-o dau, doar nu costă bani, pentru restul – mai tîrziu, la paştele cailor, iar ca să nu îndrăznim a cere prea mult (te pomeneşti că cere cineva sa însemne în calendar încă o zi naţională: „Paştele cailor”), caii au fost daţi la carne.

 

caratistul.jpgDe ales am tot ales, dar cum nu m-am ales cu mare lucru, caut şi eu acum de unde să scot 250.000 să-mi iau şi eu un deputat care să-mi reprezinte fesul şi să-mi poarte interesul. Nu de alta, dar cam încep a mă ustura fesele de cînd tot îmi dau toţi parveniţii şuturi în fund. Şi încă îmi mai spun să nu caut avioane (unde boala să le mai cauţi, căci au fost demult vîndute?), ci să-mi caut de treabă, pe unde-oi şti eu în lumea largă, căci are cine se ocupa de interesul cela naţional al nostru şi fără grija mea insistentă. Adică tot ei ştiu ce contează pentru cei mulţi: drumul şi stabilitatea LOR politică, bat-o vina, nu cumva să le-o zdruncine careva.

 

Din alt punct de vedere, dacă aş găsi 250.000, la ce bun să-i dau eu cuiva? Şi dacă se găseşte unul mîine cu 300.000? Pierd toţi banii, frate! Urîtă întrebare, dar nelalocul ei, căci nici 300.000 nu am şi nici 250.000. După toate, reiese că eu nu am nimic de pierdut, în schimb cîţiva ar avea de cîştigat. Mde: interesul, bată-l fesul. Şi tot nu foarte mulţi, ci doar acei cu „interesul naţional” şi cu mîina pe bîtă. Şi dacă nu lăsăm noi interesul şi nici nu-l luăm, cel puţin îi cunoaştem preţul: 250.000 x 101 = 25.250.000. Cît ziceţi că ar costa alegerile parlamentare? Nu-i mai bine să închidem această farsă şi să mai economisim ceva bani la buget, nu de alta, dar iată: ne manîncă din picioare creditorii şi ne spun că ar fi bine să mai închidem robinetele. Şi le-am închide noi, dar nu avem acces la ele. Mai rău chiar, se găseşte unul care tot ne ameninţă că ni-l închide definitiv. Noroc că am ieşit din iarnă, încă Putin (am greşit (ne)intenţionat puţin o cratimă si o majusculă) şi cresc sălăturile şi verzăturile şi iată atunci să vedeţi voi politică naţională, nu în toi de iarnă! Şi-apoi cifra asta nu-i ea chiar într-atît de mare: ian’, flăcăi şi fete mari, faceţi o factură şi daţi-o secretarului cela de stat american. Poate mai economisim din bani (ei asta vor, nu? să economisim!) şi din efort, dar mai cu seamă, din timp, căci nu mai avem noi chiar atîta vin să le dăm în schimb. Cu atît mai mult că o parte din el, cică, va curge în sensul invers, către acel cu robinetul şi nu ai ce-i face, căci, după cum ziceam, robinetele nu-s la noi, nici de la gaz, nici de la vin...

 

Aşa că, fratele meu, ia-ţi paşaportul biometric şi caută-ţi de treabă (aici ar trebui să recunoaştem că au coincis interesele), dar s-o faci repejor, cît mai zboară avioane şi nu trebuie să le cauţi, căci, vezi bine: nu-i voie. Nu de alta, dar poate intra şi acest robinet pe mîina сантехник-ului de la Kremlin...

 

Toate bune, dar aş vrea să ştiu şi eu cum stăm cu alesul, căci nu am votat niciun deputat anume ci doar nişte nume, ele fiind ale partidelor şi nu scoase din metrică. Omul la noi e liber, chiar şi deputatul, şi dacă tot zice că iese din partid, ducă-se cu tot cu metrică!, dar atunci să lase şi mandatul, ori să se-mpartă şi cu mine din acele 250.000 căci, zău, nu mi-ar strica.

 

 

Vezi aici Alerta Oranj 1 (despre vinatoarea din padurea domneasca) 

Origine imagine


 

Partager cet article
2 mars 2014 7 02 /03 /mars /2014 15:52

 

Moldova-fara-TVR.gifTot mai des circulă zvonuri şi propuneri (în special de cînd cu evenimentele din Ucraina) pentru a limita accesul, sau chiar a-l interzice, la mass-media rusească în diverse teritorii, în mod special cele aferente Rusiei şi care ar intra în spaţiul ei de extindere potenţială. Eu nu sunt adeptul interzicerilor de acest fel, dar nici absenţa din spaţiul mediatic a unor surse tendenţioase şi, de ce să n-o spunem, vădit ostile nouă, în primul rînd, nu mă va face să mă indignez...

 

Problema nu-i atît prezenţa surselor media ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova, cît un dezechilibru flagrant în favoarea lor. Situaţia din spaţiul mediatic nu pare să preocupe mai mult decît atît guvernanţii noştri pro-europeni. Ceea ce este oarecum straniu ţinînd cont de calendarul electoral şi de pretenţiile eurointegratoare enunţate.

 

Ceea ce se întîmplă la Chişinău e una: cablu, provideri, posturi de televiziune şi tot calabalîcul... Toate discuţiile, destul de aprinse uneori, cu proteste în stradă şi acuzări reciproce, despre mass-media, finanţatori şi păpuşari nu au importanţă decît la Chişinău şi doar pentru locuitorii nombrilişti ai capitalei...

 

La sate însă...

 

Astă vară, într-un sătuc din raoinul Soroca, unde îmi petrec vacanţele, am avut acces la următoarele posturi de televiziune: Moldova 1, 2+, Prime şi SorTV.

 

Unicele emisiuni româneşti preluate de la TVR sau ProTV erau difuzate pe 2+, dar după anunţarea publică a acordului cu TVRI (cu mare pompă!) aceste emisiuni practic au disparut şi ele. De facto, în satul în care îmi petrec eu vacanţele televiziune românească (vecinul nostru european, dacă poate nu ştiţi hartă şi geografie) nu mai există!

 

A ramas doar Moldova 1 şi emisiunile ruseşti pe 2+ şi Prime. Plus o sumedenie de tele-novele, ruseşti multe şi ele, una mai tîmpită decît alta, cu care este efectiv abrutizat telespectatorul. Ori poate satul unde îmi petrec eu vacanţele e un fel de oază a aberaţiei într-un paradis al bunului simţ şi echităţii? Mai ştii?...

 

Toate bune, dar se votează nu doar la Chişinău... Şi sondajele se fac "pe ţară"...

 

Iată de ce mă umflă rîsul cînd aud (citesc) discuţii despre sondaje pro-Europa sau pro-Rusia:

 

Ziceţi că sînt bizare aceste evoluţii? Zău, nu mai spuneţi...

 

Partager cet article
19 février 2014 3 19 /02 /février /2014 12:47

colete-in-vama.jpgAcum o lună scriam despre semnificaţia şi importanţa posibilităţii pentru familiile emigraţilor de a continua să folosească serviciile transportatorilor de colete numite „neacompaniate”…

(Vă invit să citiţi textul aici pentru o mai bună înţelegere a ceea ce voi spune mai departe).

O noutate publicată pe situl PLR-ului îi anunţă sfîrşitul. Acest pod despre care scriam, ori va fi tăiat definitiv, ori preţul acestor colete va creşte foarte semnificativ, ceea ce înseamnă exact acelaşi lucru (în cazul în care această „strălucită” iniţiativă legislativă va trece, bineînţeles)

Citiţi atent: „Procedura de licențiere a transportului de colete, inclusiv a coletelor alimentare, trebuie să conțină prevederi privind obligativitatea echipării unităților de transport cu compartimente frigorifice, în cazul transportului coletelor alimentare.

Ce înseamnă această frază?

1.       Transportatorii vor trebui să plătească o dijmă (licenţă, patentă, impozit, puţin contează forma), ceea ce înseamnă o scumpire automată a preţului la transport. Ori vor fi distribuite gratuit? Mă îndoiesc.

2.       Vor fi necesare investiţii foarte mari pentru a transporta produse alimentare. Puţini transportatori vor face-o, iar cei care vor investi, vor repercuta imediat costul asupra preţului coletelor.

Eu nu ştiu în ce minte bolnavă nasc asemenea iniţiative. Textul acestui comunicat este de o ipocrizie, perfidie şi cinism fără pereche. Cît face doar mostra respectivă : „Aceasta va permite păstrarea legăturilor dintre emigranții moldoveni și membrii familiilor acestora, din țara de origine.”… Ei, nu mai spuneţi!

Iar acest alt fragment este efectiv hilar prin ridicolul său: „Aceasta va permite transportarea coletelor alimentare cu respectarea normelor sanitare și igienice, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra sănătății publice și va reduce numărul cazurilor de intoxicare cu alimente perimate în urma unui transport îndelungat în condiții neadecvate.” Ah, ce grijă subită faţă de sănătatea cetăţenilor! Eu nu am auzit pînă în prezent de niciun caz de acest fel, în schimb, încă nu am uitat de scandalul cu „sfredelul” cu care se opera în unul din spitalele Moldovei şi ştiu foarte bine cît costă medicamentele în Moldova...

Tentative de a „regulamenta” transportul de colete au tot existat în ultimii ani. Cum să nu ? Atîta bănărit – şi curge pe-alături… Niciun partid din guvernare însă nu a avut tupeul să-şi asume această decizie.

Acum însă e ceva mai diferit: iniţiativa vine de la PLR, un partid-fantomă, neales de nimeni (frate din acest punct de vedere cu socialiştii lui Dodon), căruia puţină lume îi acordă şanse de a fi ales în următorul Parlament (Desigur, dacă nu debarcă Sturza şi milioanele lui, pentru a cumpăra nişte procente acolo, dar aici ar trebui să ne întrebăm în ce măsură îi convine PLDM-ului acest lucru, ţinînd cont de legăturile strînse din trecut între milionarul Sturza şi discipolul său, (nu) mai puţin milionarul Filat. Dar acesta este un alt vast subiect şi nu încape aici.)… O încercare de a scoate cartofii fierbinţi din jăratec cu mîini străine ?

Vineri, un prieten de-al meu trebuia să recupereze un colet de-acasă. Dar microbusul a venit gol… au ajuns doar pasagerii... Vameşii din România s-au străduit: au reţinut coletele în vamă. Coletele au ajuns pînă la urmă, dar abia duminică… Celor din Italia le-a mers mai puţin, coletele lor au fost pur şi simplu „confiscate”… Oamenilor, elementar, li s-au furat bunurile.

Eu nu ştiu ce muscă i-o fi muşcat pe „fraţii” noştri. Nu m-ar mira deloc musca să stea chiar la Chişinău. Doar imaginaţi-vă volumul de business care se pierde ! Cum să nu pui laba pe el? De ce spun că aţele de la Chişinău se trag? Vedeţi bine, regulamentele UE nu s-au modificat, dar iată comportamentul vameşilor… Nu-ş’ cum nu coincide această bruscă schimbare de atitudine cu „succesele notorii de integrare europeană” şi cu mesajele insistente de susţinere pe care le primim de la oficialii europeni. Dar astea nu sînt decît presupuneri neîntemeiate, din păcate... De, ce pot eu, biet emigrat, crede altceva?

Şi un alt gînd, în loc de epilog : nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată cînd aud vre-un deputat ori politician îngrijorîndu-se pentru soarta mea, mă aştept la ceva rău. O singură rugăminte am : stimaţi (cineva cred că-i stimează totuşi) deputaţi, guvernanti, miniştri şi restul, nu-mi mai cautaţi atîta de grijă, nu de alta, dar teamă mi-e să nu pot duce în cîrcă atîta bine…

 

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher