Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
20 juin 2016 1 20 /06 /juin /2016 12:15
Săptămâna în care a început campionatul european

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Plouă... În continuare plouă peste toată Europa. Plouă și la Chișinău. Din păcate, de la faptul că la Chișinău plouă ca la Paris, Moldova mai europeană nu se face... Atmosferă ca la Garcia Marquez: udeală continuă. Ploaie care nu spăla, ci scoate în vileag putregaiul. La figurat. Și la propriu. Atunci când simți că această putrefacție avansată atacă totul: minți, suflete, case, copaci. Și totul se năruie. Peste noi. La figurat. Și la propriu... Și mor oameni. La propriu. Iar acei care ar fi trebuit să curăţe putregaiul ne vorbesc despre ochelari de soare.

INIMĂ, TREI VIEȚI DAC-AȘ FI AVUT... A plecat și Anatol Dumitraș. Nu există persoană din generația mea care să nu-i fi auzit cântecele. "Nu-mi mai aminti de vârstă și că vremea trece"... Dumnezeu să-l odihnească! Ne vine rândul... Se răresc primele linii. Degrabă, foarte degrabă, vom fi noi în linia focului și le vom primi pe toate în plin plex...

75 DE ANI DE LA MASACRU S-au împlinit exact 75 de ani de la prima operațiune masivă de deportare a basarabenilor de către regimul stalinist. Citeam cândva că teritoriul actual al R. Moldova a pierdut între 1940 și 1950 aproximativ o treime (!) din populație. Bineînțeles nu doar noi am suferit. Dar iată că Polonia, țările baltice, Ucraina fac declarații comune cu această ocazie, iar Moldova – nu. Poți explica oricum absența noastră din această declarație, dar faptul că în același timp noi ducem tratative cu Rogozin spune tot.

CEBANU VS. CEBAN O simplă altercație în CMC. Un liberal împotriva unui socialist. Dar nu asta
contează. Și îmi cer iertare de la cei doi pentru că le folosesc numele pentru a zice altceva. Pur și simplu această situație îmi pare de un simbolism amețitor: și ăia, și ăștia, toţi suntem schimonosiţi de istorie... Nu știu dacă ne vom aminti vreodată de firescul CIOBANU. Să revenim la firesc! Apoi să încercam să fim liberi: liberali, socialiști ori ce-om mai vrea să fim...

(5+2)-1 A avut loc o rundă de negocieri la Berlin. Se pare că Moldova nu a primit suportul scontat nici de la marile puteri, nici de la vecinul apropiat, Ucraina. Dar acest suport se merită. Și dacă nu se înțelege clar că există o corelație evidentă și directă între cele pomenite puțin mai sus și suportul pe care am putea să-l primim, atunci degeaba. Ce să te înțelegi cu Moldova, dacă poți să te înțelegi direct cu Putin?...

CHIRTOACĂ LA RAPORT Chirtoacă a prezentat și a publicat raportul de activitate. Numai că la
Chișinău plouă. (mai departe a se re-citi primul alineat, să nu-mi mai ostenesc degetele aiurea...)

VORONIN ZBOARĂ CULTURAL CNI îl va ancheta pe Voronin. Va încerca să vadă ce-s cu călătoriile alea cu charterul, 10 la număr (cel puțin) și evaluate la 3,3 mln de lei. Pentru moment însă deputații noștri au considerat că babacul știe să zboare „kuliturno" și l-au băgat la cultură, alături de Rădvan, fata care știe și ea să se odihnească „kulturno".

CIOLOŞ NE DĂ O TRANŞĂ DIN BANI În sfârșit, prima parte din acei 150 de mln va fi deblocată. Eu nu știu dacă s-a schimbat ceva în Moldova în raport cu situația când a fost blocat acest împrumut. Poate că da, poate că nu. Lumea ar fi tentată să creadă că nu prea. Banii au fost însă totuși deblocați. Între timp, Guvernul RM a reușit să se împrumute masiv, bani pe care nu guvernanții actualii îi vor plăti, ci fiecare din noi... Mă voi întreba doar atât! La ce a servit această tergiversare?

DESIR D'EUROPE Oameni importanți din Franța și din România ne vin în vizită: ministrul afacerilor externe al României, Lazăr Comănescu şi secretarul de stat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Harlem Desir. Aș vrea să știu dacă se vor întâlni cu șefi mai mari decât omologul lor moldav, Andrei Galbur, căci cu de alde Rogozin cam așa se întâmplă...

AFACERIȘTII ZdG publică un text în care încearcă să ne lămurească cu businessul deputaților. Afaceri cu Stat-ul. Iar eu îmi aduc aminte cât de aprig își apăra Streleț firmă în ziua când a fost demis. Mult mai aprig decât postul de Prim Ministru! Căci una-i statul şi alta-i businessul. Iar primul nu le serveşte multora decât doar pentru ca să le meargă bine al doilea.

Partager cet article
12 juin 2016 7 12 /06 /juin /2016 22:46
Pledoarie împotriva fotbalului

Banc sovietic: „-Tată, tată, da’ la ce ne trebuie nouă olimpiadă? 

-              Cum la ce? Iată, au să facă drumuri, aeroport, magazine. Vor fi case noi, va fi totul frumos, vor fi produse multe și gustoase în magazine, va fi bine...

-              Totuși nu înțeleg, dacă vor fi toate astea, la ce ne mai trebuie olimpiadă?”

 

Ascultam a doua zi după meciul Anglia - Rusia știrile la radioul francez. Despre sălbaticii care au devastat străzile Marsiliei. Nu mă interesează care din ei sunt de vină, dar voi menționa că implicați sunt aceiaşi… Alte meciuri (există o listă întreagă și e destul de lungă!) sunt considerate drept „riscante” exact din același punct de vedere. Inclusiv meciuri care se vor desfășura în orașul în care locuiesc. Adică potențial, căutându-mi de treabă prin anumite locuri, pot da de grupuri de exaltați inadecvați și chiar lua la moacă dacă culoarea maioului nu le-ar place?

 

Mai deunăzi, dintr-un pasaj subteran, auzeam niște zbierături în onoarea unei echipe naționale și a țării respective… Vă dați seama că nu era mare lume care îndrăznea să intre în acel pasaj...

 

Am auzit și din acei care au acuzat organizatorii și poliția franceză de incapacitate de a ține la respect acele câteva mii de brute care se cheamă (deși nu sunt) „suporteri”… Eu sunt contribuabil francez. Din banii mei sunt plătiți polițiștii și armata Franței. Și eu nu înțeleg de ce eu trebuie să plătesc pentru ca poliția sau armata să curăţe și să controleze rahatul (iertat fie-mi calificativul) care a invadat țara odată cu acest „eveniment”: Euro 2016.

 

Îmi aduc aminte de o altă poveste, mult mai veche, pe care mi-o povestea un fost coleg de clasă. Era student la București și mergea într-o zi pe stradă, iar de cealaltă parte a ei trecea un grup de „microbişti” (nu contează de la ce echipă anume). La un moment dat, un tâmpit din aceia l-a arătat cu degetul urlând: „Uite-l, bă, pe ăsta, l-am cunoscut, e rapid/dinamov/stel-ist!” Și întreaga turmă de idioți s-a năpustit după prietenul meu, care nu avea nici în cot nici în mânecă cu fotbalul românesc. Noroc că era sprinten de picior și a reușit s-o șteargă, altfel nici nu vreau să-mi închipui ce păţia…

 

Am fost și sunt categoric împotrivă ca acest Euro 2016 să se desfășoare în Franța. Și nu doar din cauza securității. La fel sunt împotrivă ca Parisul să candidateze pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Mi se va reproșa că se creează, cică, „activitate economică”. Baliverne! Întrebați de greci, ucraineni sau de brazilieni cu ce s-au ales ei de pe urma acestor „evenimente” planetare. Câțiva miliardari mai vor să-și umple pungile? Câțiva politicieni mai vor să „intre în istorie” și să facă poze și să rostească discursuri frumoase? Cam atât. În schimb, de fiecare dată se cheltuie sume uriașe din fonduri publice pentru diferite prostii, utile și inutile, precum asigurarea securității și, respectiv, se efectuează un imens transfer de bani publici în domeniul privat…

 

Ori altă mascaradă: condiționarea investițiilor în infrastructură (din bani publici) de asemenea evenimente. Iată un simplu exemplu: pentru proiectul organizării JO 2012 (pe care Londra, din fericire pentru Paris, l-a câștigat) Parisul propunea să construiască satul olimpic pentru ca ulterior să-l transforme în locuințe sociale. Cum însă Parisul a pierdut, locuințele respective așa și nu au fost construite. De ce ? Întrebare rămasă în suspans...

 

Dar să revenim la fotbal. Îmi plăcea acest joc. Am jucat fotbal cu zilele (fără exagerări, rupeam o minge pe săptămână!) pe când eram copil. Astăzi nu mai privesc meciuri. Adică încerc, dar nu țin minte să fi reușit un meci în întregime și fără a mai face altceva în paralel. Nu mă pasionează. Nu înțeleg cum poți fi suporterul unor saci cu bani care știu să alerge bine și să dea în minge. În fotbalul pe care-l iubeam eu, echipe precum Steaua București, Dinamo Kiev sau Ţrvena Zvezda Belgrad puteau fi campioane europene. Astăzi totul e doar business. Și acest faimos “fair play financiar” nu e altceva decât o barieră la intrare pentru ca niciun alt club să nu poată ataca hegemonia celor 5-10 cluburi (adică stați, ce zic, ar trebui să spunem “firme”, din moment ce până și la bursă sunt cotate) de top în Europa.

 

Îmi veți spune că Euro 2016 n-are treabă cu cluburile și că la nivel de națională e altceva. Aș? Atunci cum se poate explica că mondialele la fotbal au fost „date” Rusiei şi… Quatar-ului?

 

Vă mai aduceți aminte de epoca când cluburilor din Anglia li s-a interzis să mai participe la competiții europene din cauza hooliganilor? Cine va mai îndrăzni astăzi, în epoca fotbalului-business, să interzică echipelor naționale, suporterii cărora regulat și sistemic crează probleme, să participe la competiții europene sau mondiale? Cine să îndrăznească să le ia înapoi campionatul rușilor, de exemplu?

 

Și încă ceva: în Franța se duce acum o mare luptă socială din cauza unui proiect de lege prin care se modifică serios relația patron - angajat. Fără a intra în detalii și a lua o poziție pro sau contra acestei legi, voi menționa următoarele: greviștii sunt acuzați de autorități de lipsă de civism, căci ar perturba desfășurarea Campionatului european. Aceste reproșuri îmi par ipocrite și josnice, din moment ce tocmai Guvernul este acela care a băgat legea pe rolă înainte de Euro 2016.

 

În fotbalul care-mi plăcea mie poate și se plăteau bani grei fotbaliștilor, ca să vedeți că nu acest fapt mă supără, dar a existat un Maldini sau un Baresi, un Giggs, un Lobanovski, un Cerenkov... În fotbalul de astăzi Real dă cu piciorul în propriile legende, Raul și Casillas… Deseori nu-ți ajung degetele ambelor mâini pentru a număra cluburile din CV-ul jucătorilor de astăzi... În fotbalul meu suporteri ai Realului se întreceau cu suporteri ai Barcelonei la cântatul imnurilor, apoi se îmbrățișau și mergeau să bea câte o bere împreună (scenă la care am asistat prin 2001 la Veneția)… În fotbalul care-mi plăcea mie un meci se făcea așteptat, astăzi ai o alegere de zeci de meciuri practic în fiecare zi…

 

Poate că nu am dreptate… Poate că întotdeauna a fost la fel și, elementar, am pierdut din voalul roz adolescentin prin care priveam meciurile altădată. Poate că am îmbătrânit... Poate… Cert este că fotbalul astăzi nu mă mai pasionează. Mai mult decât atât, mă deranjează și mă irită.

 

Partager cet article
24 août 2015 1 24 /08 /août /2015 13:06
Săptămâna cu altfel de ştiri. Adevărate.

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Bine v-am regăsit din nou, dragii mei. Nu ştiu dacă v-au lipsit comentariile mele stângace, eu însă, când scriu acest text, ma aflu în mare dificultate. Acele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Republica Moldova au pus un mare semn de întrebare în urma unui an întreg de muncă în calitate de editorialist pe Deschide.md.

 

Mi-am dat seama că percepţia mea, de la distanţă, a realităţii din ţara este eronată. Fiţi pe pace, nu retrag nimic din ceea ce am scris până acum. Nu cred că am greşit prea mult. Ceea ce îmi pare că am greşit nu ţine de calitativ, categorie sau apreciere, ci ţine de intensitate. În realitate lucrurile stau mult mai rău...

 

Vacanţele mi le-am petrecut la ţară, am mai trecut şi prin Bălţi… Vă asigur, ceea ce comentăm noi pe-aici şi pe dincolo, newsfeed-ul cotidian pe care îl citiţi dumneavoastră, nu are nimic în comun cu grijile cetăţeanului de rând. Chiar dacă şocul primei săptămâni în Moldova (despre care am scris aici) a trecut şi, în principiu, aş putea să vă scriu şi despre noutăţile pe care le-aţi citit şi D-stră, am decis în această primă ediţie post-vacanţieră să vă prezint un altfel de buletin de ştiri, acel adevărat:

 

NU PLOUĂ E secetă. Ţăranului nu i-a rămas decât un singur aliat: ploaia… Dar timp de o lună cât am stat la ţară nu a plouat deloc. Doar o singură dată a burat timp de o oră, numai că, la cât de uscat este pământul, nici praful nu s-a potolit acătării… Caniculă. La 9 dimineaţa termometrul se ridică deja peste 30°C. Roadă în anul acesta nu va fi practic nimic. Cartofii nu s-au făcut, scoţi mai mult de trei-patru cuiburi pentru o mâncare. Porumb va fi foarte puţin. De cosit, nu s-a cosit fân nimic. Vitele mănâncă merele şi perele căzute. Se întorc flămânde de pe deal.

 

CE FACEM CU ANIMALELE? Două vaci şi un juncan. Câteva oi. Cum să intri cu ele în iarnă? Dar nici să le dai nu ai unde. Se zvoneşte că în unul din satele vecine lumea a început a tăia singură vitele şi a le pune în borcane si sărămură, ceea ce nu s-a mai văzut pe la noi... De mai bine de o lună subiectul respectiv îi arde pe ţăranii din sat. Mulţi vor să scape de animale. Dar nu ai cum. Nimeni nu le cumpără. Precupeţii aşteaptă şi ei. Să-i jăcmănească mai bine pe ţărani. Mai spre toamnă. Unde sunt timpurile când umblau camioanele prin sate şi căutau cine are vite de vândut? Era încă înainte de a veni Voronin la putere. Se dădeau 15-17 lei pentru 1 kg de carne „vie” de vita şi 25-27 de lei pentru kg de carne „vie” de porc. Astăzi e 5-6 lei pentru cea de vacă. Cea de porc e 20-23. (în magazine însă nu prea s-a ieftinit carnea de la 2001 încoace…) Şi nu vine nimeni să ţi le ia de acasă. Trebuie să găseşti transport singur. Am reuşit să ne înţelegem cu un tip ce ţine abator şi să ne programăm. Am găsit transport în tovărăşie cu alţi ţărani din sat. Când ajungem la faţa locului, stăpânul zice că nu mai primeşte azi vaci. Îl doare-n cot de programare. Am venit prea târziu. 44 de vaci sunt deja la faţa locului şi capacitatea abatorului e relativ mică. Ne întoarcem înapoi în sat. Transportul trebuie de plătit oricum. Până la urmă vitele le-am dus în altă zi. Dar banii nu au fost plătiţi. Aşa-i regula. Banii vor veni abia după ce măcelarul va realiza carnea. Să sperăm că vor veni…

 

ÎNAPOI LA MOSCOVA Am vorbit cu un bărbat din sat. Este încă relativ tânar, dar deja pensionat căci a lucrat în paza specială a închisorii de la Soroca. Zice că are pensie bunicică, puţin peste 3200 de lei. Şi el nu a fost un gradat. Bănuiesc că alţii, mai gradaţi şi din acei care „ne păzeau” şi altfel, au acum o pensie şi mai mare. Comparaţi: bunica de 94 de ani, care a trecut prin colectivizare şi căreia i s-a luat totul şi care a muncit la colhoz o viaţă, primeşte la mână 1040 de lei... Omul cu care am vorbit a lucrat câţiva ani la Moscova, căci avea doi baieţi de „aranjat”. După ce le-a găsit ambilor de lucru (la Moscova!) a zis că revine acasă. A zis că va face o mini fermă şi că va ţine vaci. Are 15 capete. Acum îşi muşca degetele. E disperat. Vrea şi el să le dea. Vrea să scape de ele cât mai repede şi să se care înapoi la Moscova.

 

ROABA CU GUNOI E plină. Gunoi industrial. În special ambalaje din diferite materii plastice. Din acelea care nici nu prea ard. Deşeurile organice la ţară se reciclează. Ce să fac cu ea? O duc la râpă. Unde boala s-o mai duc?! Şi astfel fac toţi. Toate râpele sunt nişte gunoişti.

 

RĂZBOIUL APEI Apă vine dintr-un bazin de acumulare (făcut la un izvor mai în deal) printr-o ţeavă care deserveşte vreo 10 gospodării şi ceea ce a rămas din şcoală, adică grădiniţa de copii. Sistem artizanal la care au contribuit toţi acei conectaţi. De apă au nevoie toţi, dar nivelul bazinului e mic din cauza secetei. Un tâmpit de „gospodar”, folosindu-se de faptul că ţeava trece pe la el prin ogradă, a pus robinet şi îl închide când îi abate lui să curgă doar la el. Chiar dacă mai jos de el se află inclusiv şi grădiniţa. Un lucrător de la gradiniţă l-a ameninţat că aduce primarul şi poliţia. Degeaba. La ţară dreptatea e de partea celui mai obraznic. Astăzi apa nu curge din nou…

 

TARIFE NOI Se anunţă că se va scumpi energia electrică. Lumea e exasperată… Nici nu mai înjură şi asta e un semn rău, căci câinele care latră nu muşcă. Doar scrâşneşte din dinţi. Dar am vazut şi o persoană plângând... Noroc că oamenii de aici nu prea ascultă Europa Liberă. Eu l-aş trimite pe Dirk Buschle la ţară să le explice ţăranilor cum insistă „Europa” să se scumpească energia. Şi-apoi să-i mai văd pe europeni tânguindu-se că lumea nu este pro-europeană! Numai că e posibil să nu iasă întreg Herr Dirk de acolo. E posibil să nu iasă deloc, căci dacă păţeşte ceva, să zicem dacă-l cotonogeşte careva, probabilitate destul de mare de altfel, va avea mult de aşteptat ajutor medical... I-am bucurat pe ai casei că se va scumpi şi pâinea. Lumea zice că-i genocid. Exterminarea propriului popor… Ca la Stalin.

 

CUPURA Scumpă, dar şi pe asta o taie când vor ei. Într-o zi nu a fost electricitate vre-o 5 ore. Fără preîntâmpinări de niciun fel. Lumea la sat nu poate merge la supermarket de trei ori pe zi şi odată noaptea. Aici se fac rezerve. Se folosesc congelatoare. Afară erau 37°C…

 

MEDICUL DIN SAT Eu omului ăsta i-aş pune monument! Mai mare decât acel al lui Kotovschi de la Chişinău! S-a otrăvit un copil (de ce s-a otravit e alt capitol). Îşi vărsa şi maţele. L-am sunat pe Boris Iacovlici. A venit în 10 minute. Ne-a zis ce ar fi bine să-i administrăm copilului. Numai că el în afară de un fel de săruri de băut cu apă pentru rehidratare nu are absolut nimic! Dar avea cu el nişte praf din rânză de găină uscată. Pe care o pregăteşte singur. Ne-a zis din ce plante se mai pot face nişte ceaiuri… Şi aşa face cu fiecare din sat. E medic pentru orice: consultări, tratamente din astea alternative, naşteri, a zis că i s-a întâmplat şi să opereze (nu a fost ceva complicat) într-o iarnă când salvarea de la raion nu putea răzbate… De câţiva ani face şi veterinărie. De oameni are grijă gratuit, de animale – contra plată. Să supravieţuiască. I-am propus bani. A refuzat. Dar nici poliţă de asigurare nu a cerut. „La noi nu-i cu poliţă. Ce importanţă are? Eu medicamente oricum nu am. Şi dacă nu ai poliţă, să nu vin, sau cum?” Mare om! Pe oameni din aceştia se mai ţine ce a rămas din ţară...

 

TRANSPORT A doua zi de dimineaţă am plecat la raion. După leacuri şi câteva alte chestii. Un fel de „rutieră” ultra-încărcată ce face naveta de trei ori pe zi (în zile de bazari, altfel face doar un singur dus-întors)…

 

LA FARMACIE Tipa îmi bagă cu insistenţă un preparat de vreo 200 de lei în locul celui indicat de Boris Iacovlici. Cică e mai bun. Insist şi eu. Până la urmă obţin medicamentul de pe foaie. Care costă 28 de lei. Nu ştiu cum s-o interpretez, arăt a om bogat? Oare aşa face cu orişicare?

 

LUCRĂRI În drum spre casă intru în vorbă cu o femeie. Zice că lucrează pamântul la vreo trei gospodării, căci stăpânii sunt plecaţi prin străini şi i-au lăsat pământul în grijă. Dar nu arată deloc trudită şi avea o corpulenţă destul de… exuberantă. Cel puţin nu semăna a cineva care face efort fizic. O întreb cum de reuşeşte cu prăşitul la atâta pământ de una singură. „Prăşit? Da’ cine mai prăşeşte în ziua de azi? Eu mă duc la agro-magazin la Soroca şi cumpăr „gherbiţâd” şi dau. Şi n-am treabă.” Mă fac că sunt interesat. O întreb dacă se dă orişicui. Dacă e nevoie de ceva documente. Dacă pot să mă duc şi eu să cumpăr. „Numa’-că poţi! Dau la tătâ lumea. Bani să ai. Este şi mai scump, şi mai ieftin. De care vrei. Eu iau de acela de 2000 de lei la sotcă. E mai scump, dar e mai tare”. Înţeleg mai bine de ce este imposibil să găseşti un lucrător (am avut nevoie de un ajutor pe o zi-două), chiar şi la 200 de lei/ziua…

 

OTRĂVIŢI Înţeleg şi altceva: copilul care s-a intoxicat mâncase cu multă poftă un harbuz mare cumpărat cu o zi înainte de a veni la noi în ospeţie… Cred că a fost prelucrat şi el cu chimicale de la vre-un agro-magazin. Am decis să nu mai cumpărăm nimic, dar absolut nimic!, de la piaţă. Mâncăm doar ce creşte în grădină!

 

DESPRE PIAŢĂ Am fost să vând roşii din grădină. 5 lei/kg. 20 de eurocenţi. Am vândut 4 căldări. Cam 40kg. 200 de lei. 10 euros… Nici nu vreau să mă gândesc câtă muncă au costat acele roşii… Banii au fost toţi cheltuiţi chiar atunci pentru produse alimentare şi am mai pus şi pe de-asupra…

 

 

Cam acestea sunt noutăţile din această săptămână. Cum vă place realitatea, Domnii mei? Pasionantă, nu-i aşa? Cine ziceţi că e candidatul Moldovei la Eurovizion? Băga-mi-aş…

 

Partager cet article
27 juillet 2015 1 27 /07 /juillet /2015 16:22
Trei zile după un an. Impresii la întoarcerea în ţară

Cât de mult poate să se schimbe o ţară înr-un an? Bunul simţ ar putea să ne spună că nu prea… Bineînteles, dacă nu se întâmplă vreo năpastă sau vreun război, ferească Sfântul!

 

Catastrofă naturală parcă nu a fost (Ce-i o secetă pentru noi? S-a mai văzut… Şi dacă n-or fi oamenii nătângi, am trece şi peste ea), de război pentru moment tot ne-a ferit, chiar dacă şi bubuie pe undeva pe-aproape… Dar ceva s-a întâmplat în acest an…

 

Să le luăm la rând:

 

PARCAREA

 

E o impresie falsă ori ba, dar niciodată nu am văzut atâta amar de lume la aeroport… Eu nu pot să-i găsesc încă o explicaţie, dar mulţimea asta întâmpinătoare generează anxietate. De parcă nu ar fi fost o simplă aterizare, ci o revenire a unui grup de supravieţuitori de pe un front sau dintr-un exil, sau… mai ştiu eu ce astronauţi ori chiar extratereştri?... Numai faptul că am fost printre acei care au sosit mă împiedică să mai adaug : de parcă ar fi venit un… Mesia…

 

Apoi a urmat parcarea asta «nouă»… Persoanele care au călătorit mult, şi în special în ţări pe care noi iubim să le numim «dezvoltate», mă vor înţelege : construcţia din faţa aeroportului, cu mai multe etaje şi mai nu ştiu ce, are un iz de… făcătură de mântuială, de construcţie vremelnică; de fapt, dacă stau şi ma gândesc bine, exact aceeaşi impresie lasă absolut totul ce este construit «nou» în ultimii ani… E o senzaţie de care nu mă pot dezbăiera: orice construcţie sclipitoare şi lucitoare care nu ar apare, e un fel de evro-remont. Această potenţialitate a hidosului este parcă programată din start în fiecare făcătură mai nouă de la noi. Noi am pierdut capacitatea să facem lucruri care ar şti să «îmbătrânească» nobil. Chiar şi vinăriile noastre vestite (cel puţin ceea ce văd eu din poze), deşi tocmai vinul este parcă predestinat îmbătrânirii şi nobleţei, arată kitschios şi… vremelnic. Indiferent de cât bănărit nu ai investi, această acumulare a efemerului se sedimentează întro percepţie de sărăcie durabilă şi profundă. Şi mecanismul respectiv este de o perversitate implacabilă: cu cât mai mult lux ostentatoriu acumulezi, cu atât senzaţia de sărăcie generalizată este mai mare…

 

Şi, la ieşirea din parcare, comentariul şoferului: «Au mai găsit o chestie să stoarcă bani din lume. Acum îl lasă gratis să se deprindă toţi cu el, apoi au să bage taxe… Şi-apoi n-are s-o mai utilizeze nimeni.».

 

BANCUL

 

Bancul pe care l-am auzit de două ori în trei zile de la persoane diferite: «Cică s-ar fi întâlnit Merkel, Obama şi cu Timofti undeva şi discută despre cum se trăeşte la fecare din ei în ţară :

Obama : La noi un cetăţean câştigă în mediu 3000 de dolari pe lună. Pentru trai are nevoie de 2000. Ce face cu ceilalţi 1000 pe noi nu ne interesează.

Merkel : La noi un cetăţean câştigă cam 2000 de euro pe lună. Pentru trai, pentru a plati toate serviciile, el are nevoie de 1500 de euro. Ce face cu ceilalţi 500 pe noi nu ne interesează.

Timofti : La noi un cetăţean câştigă 2000 de lei pe lună. Pentru trai, pentru a achita toate facturile, el are nevoie de 7000. De unde ia el 5000 de lei pe noi nu ne interesează.»

 

Nu este un banc nou… Dar faptul că a revenit în top e simptomatic…

 

UNIREA : În aceste trei zile, cel puţin trei persoane mi-au vorbit despre Unire. Concluzia (a lor!) este simplă: ideea Republicii Moldova ca stat independent a falimentat. Aici nimeni nu mai poate face nimic. Nu există nicio persoană sau partid politic capabil să redreseze situaţia. Niciodată în aceste discuţii Unirea nu mi-a fost prezentată drept o revendicare naţionalistă sau restabilire a unui «adevăr istoric»… E drept că am întâlnit şi un opozant al Unirii. Numai că răspunsul său la întrebarea mea simplă «De ce ai fi împotriva Unirii?» a fost într-atât de caraghios, încât n-a mai fost loc pentru discuţie. Cică în România sunt prea mulţi ţigani! L-am întrebat : «Şi tu te consideri mai breaz? De ce? Faptul că nu te-ai născut ţigan nu este meritul tău.». Aş fi putut să dezvolt şi să aduc exemple şi definiţii despre nazism, dar nu a fost neapărat necesar. Interlocutorul meu, vădit jenat şi negăsind alte argumente, a schimbat subiectul discuţiei.

 

FENOMENUL «USATÂI / BECALI»: Primele zile din vacanţă le-am petrecut la Bălţi. Şi am înţeles mai bine de ce a câştigat Usatâi. Nu, alegătorul nu este «prost», precum afirmă mulţi. Alegătorul e gata deliberat să dea ţara (anume ţara şi nu doar oraşul) pe mâna unui interlop. E un vot nihilist prin definiţe. Dacă ar fi existat un Gigi Becali (pentru varianta pro-română), ar fi luptat pentru putere cu Usatâi, iar partidele ar fi dispărut. Catastrofic scenariu? Posibil. În schimb, e onest. Ar lupta pentru putere doi bandiţi care nu se dau drept altceva şi nu bandiţi care se dau drept politicieni…

 

RUPTURA ŞI URA : Ceea ce era considerat drept un pericol sau o ipoteză, s-a produs! Ireversibil şi iremediabil. Aşa numita ruptură înre clasa politică şi cetăţeni nu este doar o realitate consemnată, ci a şi depăşit acest stadiu, ajungând la o atitudine de antagonism imposibil de conciliat, oricât de mult nu s-ar screme actualii politicieni. Ura care musteşte în rândurile cetăţenilor de rând este una reală, vehemenţa verbală faţă de clasa politică (fără predilecţii ori excepţii) nu are precedent în istoria de un sfert de secol (scurtă? lungă?) a statului moldav … Iată doar câteva mostre din cele auzite în doar 4-5 zile :

 

«Eu unul mi-am trăit deja viaţa. Dacă îmi da cineva o mitralieră, mă duc la Parlament ori la Guvern şi îi împuşc pe toţi. Eu nu mai am nimic de pierdut…».

 

«La noi trebuie de făcut aşa : îi împuşti pe toţi din Guvern şi din Parlament, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul de 9 zle, apoi îi împuşti pe toţi acei care vin la praznicul la aiştilalţi şi tot aşa până nu mai vine nimeni. Abia după asta se mai poate de căutat pe cineva care să conducă ţara…»

 

Referitor la ridicarea tarifelor la electricitate şi gaz: «Asta-i genocid curat!!! Alt cuvânt nu se poate folosi! Ei toţi trebuie să fie judecaţi pentru genocid împotriva propriului popor, nu pentru altceva!»

 

«Maia Sandu? Ia mai lasă-mă şi tu cu Maia Sandu a ta… Totuna la buzunarul lor se gândesc. Ce-o făcut ea? O-nchis şcolile? Tot îi de-a lor. Ce, se gândeşte cineva la nărod?»

 

«La pimăvară va fi rău de tot. Nu plouă şi nu se face nimic. Iar lume care nu prea au din ce trăi e multă. Acum dacă au scumpit iar lumina... pensie nu-i, ce? asta-i pensie?… În ‘46 tot aşa a fost...»

 

ŞAMD

 

Este pentru prima dată de când revin în Moldova, iar cele auzite şi văzute mă îngrozesc cu adevărat… Şi mai fac o constatare : de-a lungul anului, încerc să mă ţin informat de ceea ce se întâmplă în ţară citind cu destulă meticulozitate diverse surse media (ştiri, analize, comentarii, interviuri…). Impresia pe care o aveam despre ce se întâmplă în R. Moldova îmi părea una destul de justă. De această dată recunosc că am greşit : este mult mai rău ! Catastrofa s-a produs. Şi încă ceva pe post de P.P.S.: dacă tot ce am citit eu în spaţiul virtual despre realitatea din ţară mi-a creat o impesie falsă, nu pot decât să constat o deconectare cvazi totală nu doar între putere şi popor, ci şi nître "elitele" producătoare de informaţii, analize, comentarii şi... acelaşi popor. Pe bune, este greu să stai strâmb (să circuli în maşină cu aer condiţionat, să mergi în vacanţă la mare, să participi la proiecte sau să benefeciezi de finanţări diverse, etc., etc.) şi să vezi drept...

 

Între timp, pe sticlă se pot vedea doar 3 posturi de televiziune: Moldova 1, Prime şi 2+. La fel ca şi anul trecut, ca şi anţărţ...

 

Photo: Vitalie Vovc. Un centru raional. Oamenii asteapta "rutiera" spre sat...

Partager cet article
6 juillet 2015 1 06 /07 /juillet /2015 07:00
Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Iată stau acu în faţa paginii încă albe şi mă întreb : dar de ce, de fapt, m-aş simţi eu obligat să scriu acest text ? N-o fi oare din simplu motiv că lecturând (ce cuvânt frumos ! s-ar putea pur şi simplu scrie „citind”, dar „lecturând” e totuşi altceva!) mulţimea de texte, din plăcere sau interes, mai puţin din obligaţie, apărute ante şi post ultimul scrutin, simt un fel de jenă, mă simt în disonanţă cu „sânte firi vizionare” care, marea lor majoritate, afirmă în spaţiul virtual că s-au săturat de „geopolitică” şi „adevăr istoric” şi doresc să voteze pentru un „gospodar” (deşi a fost chiar şi un candidat întreg în cursă mizând pe acest termen) care s-ar preocupa mai mult de problemele cetăţenilor şi ale oraşului în care trăiesc? Cu atât mai mult că nu am afirmat nicăieri contrariul!... Dimpotrivă, rătăcind prin hudiţile memoriei, găsesc un text, „Ruperea malurilor”, scris hăt în 2011 (pe care vi-l recomand pentru o mai bună înţelegere a acelui de azi)!!! Patru ani mai târziu, faci un copy paste, schimbi data, îl pui pe reţea şi nimeni nici nu va detecta vreun anacronism... În plus, astăzi el va fi perfect în trend (nu ca acum patru ani...) şi voi scăpa de remuşcări şi cazuri de conştiinţă.

 

Afară e 2015... Întârziem, fraţilor... Nu că aş fi eu înaintea tuturor... Poate că e tocmai inversul. Poate tocmai sunt eu acela care rămân în urmă şi mai şi încerc să vă strig: „Aho – aho! băieţi şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi!!!”

 

Dar să lăsăm aceste gânduri, căci vorbăraia (uneori aiurea) de sine nu miroase-a bine şi să revenim la subiect. Cititorii care urmăresc atent (ori chiar cu intermitenţe) acest blog nu au avut cum să nu observe o cădere din ce în ce mai puţin camuflată în păcatul „geopoliticului”.

 

Ce s-a schimbat în aceşti patru ani de zile? De ce ar trebui să fim mult mai precauţi astăzi decât acum patru ani?

 

Nu s-a schimbat mare lucru în Moldova (şi asta nu e bine deloc, căci nu au fost făcute nici măcar piste pentru biciclete), dar s-a schimbat simţitor lumea din jur, inclusiv locul Moldovei în această lume.

 

Dacă ar fi să rezumăm foarte succint, sunt trei subiecte majore care bântuie actualitatea pe mapamond (am să le enumar în funcţie de importanţa lor pentru Republica Moldova):

 

  1. Anexarea Crimeei şi războiul în Donbass
  2. Criza economică din Grecia
  3. Ascensiunea Statului Islamic

 

Concomitent, nu ar trebui să uităm nici de două evenimente marcante pentru Republica Moldova:

 

  1. Anularea vizelor de scurtă durată pentru a circula în ţările UE
  2. Semnarea Acorduilui de Asociere cu UE

 

Ultimile două puncte, din păcate, nu anulează aproape deloc ceea ce spuneam mai sus şi anume faptul că ele încă nu au avut un impact direct asupra cotidianului (cetăţeanului) din Republica Moldova (dar, ţinând cont de circumstanţe, se prea poate ca punctul nostru de vedere asupra binelui şi răului în această privinţă să sufere ceva modificări: tocmai aceasta să fie noutatea bună!). Şi nu în ultimul rând fiindcă, vorba filmului, Imperiul a contraatacat, şi destul de simţitor. Înainte de a continua v-aş propune să privim niţel la următorul grafic în care este reprezentată evoluţia PIB-ului per capita:

 

Despre votul geopolitic şi pistele pentru biciclete

Origine date: http://data.lesechos.fr

Cifrele ne arată cu încăpăţânare că vecinii noştri estici, de când se războiesc, sunt în recesiune. Vecinul de peste Prut, însă, înregistrează un trend diametral opus. Iar noi, deşiraţi şi crăcănaţi tocmai peste două râuri (iertată fie-mi comparaţia), batem pasul pe loc... Tentativa timidă a Republicii Moldova de a mai reduce din acest ecartament a fost sancţionată dur. De la început a fost embargoul, dar ţinând cont de faptul că el a fost oarecum anticipat de UE şi de Moldova (la o adică, se putea „anticipa” mult mai bine!), această lovitură ne-a afectat, însă nu prea grav. Respectiv, a fost nevoie de ceva mai radical!

 

Tind să cred că tot vodevilul cu BEM & Co face parte dintr-o strategie bine pusă la punct şi se înscrie într-un plan mai amplu de re-aducere definitivă a acestui teritoriu volatil în sfera de influenţă a Kremlinului. Am mai spus-o şi repet şi aici: dacă scopul ultim al „jafului secolului” ar fi fost jaful per se, nu aflam nici astăzi nimic. În primul rând fiindcă un „gospodar” bun nu taie niciodată gâsca ce face ouă de aur. Or, anume asta a fost făcut atunci când s-a dat lovitura. Fiindcă nu banii au fost scopul final, ci crearea unei situaţii de zugzwang în care orice nu ai face, tot în favoarea Kremlinului iese. Proteste şi revoluţii? Ajung la putere oamenii care trebuie. Alegeri? – exact la fel. Încerci să tragi la răspundere pe cineva? Ha! Îi bagi pe toţi la dubă, decapitând toată „elita” politică şi concomitent distrugând partidele de guvernământ care ar rămâne fără finanţatori - din nou: vine el cine trebuie în scaun. Ramâne Unirea, dar e un vis într-atât de utopic astăzi... Nasoală situaţie, nu-i aşa?...

 

Cu atât mai mult cu cât au fost sabotate şi primele negocieri de constituire a unei coaliţii „pro-europene” (ghilimelele sunt de rigoare) şi a fost pus în capul guvernului un mieluţ numai bun de sacrificat de Paşte cu dosar şi compromat la dispoziţie, astfel încât să fie tăiate podurile cu instituţiile occidentale (instrumente geopolitice, în cazul dat) la momentul oportun. (acord cu FMI? aham... semnează, dacă ai cu cine...).

 

În plus, e creată şi o alternativă multi-frontală pentru alegători, cu un paratrasnet şi o marionetă, un adevărat fileu prin care nu trece niciun peştişor pro-putinist sau revoltat împotriva jafului. Rezultatele scrutinului au demonstrat-o cu brio... Viitorul (dacă nu se răspunde pe măsură) va fi şi mai luminos!

 

Voi pune punct aici fără a mai căuta răspuns la tradiţionala întrebare cu care suntem obişnuiţi (mai puţin cu răspunsurile la ea) „кто виноват?”, căci dacă începi a descoase şi a scotoci prin memorie câte s-au întâmplat de la 2010 încoace, doare mintea...

 

Ce ziceţi acum, fraţilor? E diferită situaţia de 2011?

 

Acum să revenim la primele 3 puncte evocate mai sus. Ceea ce se întâmplă în lume şi în regiune nu ne este deloc favorabil. Fără a intra mult în detalii şi încercând să simplific cât mai mult am să încerc să răspund la 2 întrebări:

 

  1. Ce l-a făcut pe Putin să acţioneze în felul în care reacţionează şi ce l-ar putea opri?

 

Putin şi maşinăria sa propagandistică îi acuză de toate relele pe americani şi pe NATO. Or, eu personal sunt convins că ceea ce l-a determinat să devină extrem de agresiv pe plan extern sunt cauze strict interne. Şi anume mişcarea de protest după ultimile alegeri prezidenţiale cu acel marş de proporţii care a intrat în istorie drept „piaţa Bolotnaia”. A devenit o urgenţă pentru regim să găsească un inamic extern (şi intern în acelaşi timp) şi să ofere Rusiei o „cauză măreaţă”! Obiectivul său „camuflat” (în fine, e camuflat în aşa fel, încât să se vadă foarte bine) este o redesenare a hărţii lumii şi Europei în sfere de influenţă. Un fel de reanimare ale acordurilor de la Yalta de după WW-II. Din păcate, Putin nu poate fi oprit decât de poporul rus (periculos, căci poate degenera în băi de sânge cu consecinţe imprevizibile), ori, eventual, de o „revoluţie de palat”... De unde rezultă şi acţiunile occidentului în raport cu Rusia.

 

Se mai vehiculează şi scenarii care ar include o luptă globală pentru resursele energetice, dar, chiar dacă tentaţia e prea mare şi argumente destul de solide ar putea fi aduse pentru a o suporta, această ipoteză este invalidată de chiar istoria recentă a Rusiei de până la conflictul ucrainean şi relaţiile sale economice cu occidentul în acest domeniu.

 

  1. În ce măsură criza Greciei şi războiul declanşat de către ISIS ne afectează?

 

Poate e mai puţin evident, dar ne afectează în cel mai direct mod. Şi anume ţinând cont de cele spuse mai sus. Criza Greciei în primul rând slabeşte economic Europa (şi aici ea unica e responsabilă de ceea ce se întâmplă), iar Putin nu ezită să folosească această „armă” pentru a slăbi un adversar. S-a vorbit mult la subiectul respectiv şi am mai putea aminti şi de scandalurile recente despre finanţarea diverselor partide anti-europene din UE (ex: Frontul Naţional din Franţa) de către Putin.

 

Cât priveşte ISIS, pentru moment Kremlinul stă în expectativă, dar discursurile care vin de la Moscova sunt jubilatorii: „Vă ziceam noi să nu vă băgaţi! Nu ne-aţi ascultat? Acum culegeţi roadele.” Bineînţeles, angajarea Rusiei în coaliţia antiteroristă (împotriva ISIS) va fi condiţionată de delimitarea zonelor de influenţă, în primul rând în Europa de Est, or noi cunoaştem că Rusia ne consideră исконно русская земля. Şi cine ne poate garanta că mâine-poimâine nu se va „semna” un asemenea acord? De parcă nu au mai fost...

 

Cam slut la Prut, nu-i aşa?...

 

Să încercăm să aducem şi elemente de răspuns la faimosul „что делать”? De-ar fi aşa de simplu... Eu unul nu prea ştiu. Căci pentru a decide e necesar să cunoşti în cele mai mici detalii ceea ce se întâmplă acasă. Nu ceea ce este anunţat prin presă, ci identificarea clară a pârghiilor de influenţă şi a motivaţiilor reale ale actorilor decizionari din Republica Moldova. Este clar un singur lucru: dacă dorim să supravieţuim în această mega-bătălie, avem tot interesul să ne pomenim de partea cea bună a noului perete care este înălţat cu atâta migală în Europa de Est de către regimul putinist. Integrarea Europeană nu mai este o opţiune, ci o condiţie pentru supravieţuire. Punct.

 

Iar apoi, vom mai discuta şi despre biciclete. În fine, nimeni nu ne încurcă să discutăm despre ele şi astăzi. Eu nu văd nicio contradicţie. Doar o ordine a priorităţilor. Ocupaţi-vă, dacă doriţi, de biciclete. Îmi place şi mie să merg cu bicicleta. Dar mă tem de tancuri. Ce-ai să-i faci? Nu poţi pune pe o balanţă 10 kilograme şi 46 de tone...

Partager cet article
1 juillet 2015 3 01 /07 /juillet /2015 08:00
Epistole despre campania electorală, insulte şi manipulări

Dragii mei cititori, am decis să postez un schimb de mesaje care s-a întâmplat ieri. În primul rând, fiindcă, chiar de este prăfuit astăzi, stilul epistolar încă nu a fost scos din dicţionare, dar mai cu seamă pentru că subiectele abordate în această scurtă corespondenţă sunt mai mult decât interesante şi mai e şi un exemplu bun din care am putea trage învăţăminte. Voi păstra, din respect pentru expeditorul/destinatarul mesajului, anonimatul corespondentului meu (vă asigur că m-am îngrijit să obţin acordul lui pentru a-i publica masajul). În rest, judecaţi şi Măriile Voastre:

 

Iată deci mesajul pe care l-am primit ieri (fără modificări):

„Bună ziua stimate Vitalie Vovc. Știu că este necesar să mă prezint, dar nu mai pot să o fac prin fb, doarece mi-am șters aproape toate datele. Așa vine un momemt, când te saturi de toate, însă pot să urmăresc unele informații pe care mi le prezintă fb. Prestațiile Dvs. pe această cale, personal eu, le consider ca foarte bune, interesante, inteligente, actuale de aceea Vă propun un mic/mare subiect pentru discuții în scopul eradicării neghiobiilor, a prostiei ș.a.m.d. din mijloacele electronice de comunicare de care s-au dat dovadă în timpul campaniei electorale. A fost una prea de tot, murdară, cu mizerii, de care îmi este rușine. Eu nu cred că această marcă de care au dat dovadă în primul rând pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți) poate să ne ajute mult, doar până la un anumit timp. Sunt aproape de aceeași vârstă cu d. Z. Grecanîi și indiferent de opțiunea ei politică, ea este în primul rând femeie. Citind toate scârbele adresate ei mai ales din partea tinerilor (imagini dezgustătoare, expresii vulgare, comentarii ieșite din comun), mi s-a făcut frică, am primit o repulsie totală față de societatea în care trăiesc. Cel mai alarmant este însă faptul, că aceste fapte se acceptă, se tolerează, se încurajează de către noi toți, râdem și batem din palme. Eu pot să le dau dreptate tinerilor, căci s-au săturat de atâta comunism, dar nu prin promovarea unor asemenea acțiuni, a unei asemenea inculturi. Vârsta unui om se respectă, dar nu se ia în batjocură. Sunt și eu la vârsta de 59 de ani, dar mă văd nevoită să lucrez (pensia de 950 lei e prea mică) pentru ca să-mi ajut copiii. Însă când citesc metaforele dedicate ”babei Zina”, nu știu ce să mai fac. Prea o iau razna tinerii noștri.Atât în transportul public, cât și la serviciu sau în alte locuri publice poți să te aștepți la dialoguri de acest gen. Campania electorală actuală a scos la iveală aceste perle cu lux de amănunte (doar internetul ne permite să ne arătăm în lume, de ce suntem în stare). În acest context îmi vin în memorie unele crâmpee scrise în legătură cu activitatea mea ... Prezentarea acestei cărţi (”Diavolul este politic corect” de Savatie Baștovoi) nu ar fi completă fără o scurtă istorie a apariţiei ei. Motivul care l-a îndemnat pe autor să editeze aceast roman a fost ca o replică la lucrarea „Viitorul vieţii” apărută la Paris în an.1991, în care unul din autorii ei, socialistul Jacques Attali înaintează şi pledează pentru ideea eutanasierii ca un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare, adică omul ajuns la vârsta de 60-65 de ani trebuie să fie etanausiat pentru ca din moment ce el nu mai poate produce bunuri, întreţinerea lui costă prea mult societatea...

Sigur, situațiile nu se compară, însă totuși, indiferent de caz, este o limită în toate.

Dacă, într-un fel Vă deranjează acest mesaj al meu, rog să mă iertați, aruncați-l în urnă. Poate timpul mă depășește, dar așa văd eu lucrurile, un simplu alegător al unui stat de drept, care pretinde că-și respectă drepturile  cetățenilor săi.

Cu respect, XY”

 

Şi răspunsul meu:

„Dragă XY,

 

Vă mulţumesc pentru acest mesaj care nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. Dovadă e şi răspunsul care urmează:

 

Cu tot respectul pentru vârsta D-stră şi rugându-vă să mă iertaţi pentru că vorbesc despre acest lucru (or manierele cavalereşti presupun că nu e bine nici să-i pomeneşti unei Doamne despre ani), sunteţi cam de-o seamă cu mama, care şi ea e pensionată şi care, la fel ca şi D-stră, continuă să lucreze pentru a putea pur şi simplu supravieţui…

 

Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Şi problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem: problema este a noastră a tuturor. Închipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase: ar reuşi el să câştige alegerile? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău... Va fi rupt bucăţele! Şi aceasta este adevărata noastră tragedie…

 

S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles): Ce se întâmplă cu educaţia copiilor? Ce se întâmplă cu şcolile noastre? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le inculcă copiilor noştri?...

 

Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare, dar se vor aprofunda…

 

Am citit şi eu cartea „Diavolul este politic corect”… Nu-i cunosc geneza şi nu ştiu dacă discuţiile purtate de ceva timp în unele ţări occidentale despre eutanasie sunt la originea ei. Jacques Attali este un personaj cunoscut în Franţa. Ţin să vă asigur că această afirmaţie despre eutanasie atrubuită dumnealui este un fals!!! Originea acestui fals este o dezbatere despre o carte de Michel Salomon "L'Avenir de la Vie" (Seghers, 1981) (publicată în 1981 şi nu în 1991, iar autorul ei este un altul) în care Attali încearcă o demonstraţie ad-absurdum plasându-se deliberat în tabăra „logicii societăţii industriale” şi afirmând că, dacă ar fi să urmăm logica respectivă, oamenii ar trebui să fie eutanasiaţi la vârsta de 60-65 de ani din cauza că ar deveni improductivi. Fiţi de acord, venind din partea unui socialist, această afirmaţie, luată în serios, este un absurd total! Dar este exact ceea ce s-a întâmplat: în 1981, atunci când Attali devenea consilier economic pe lângă François Mitterand, presa de dreapta a scos această afirmaţie din context şi a încercat să-l denigreze, fapt pentru care, de altfel, „Le Quotidien de Paris” şi „Le Figaro” au fost condamnate de tribunalul de la Paris pentru defaimare. Însă minciuna nu a dispărut şi câţiva ani mai târziu catolicii integrişti împreună cu extrema dreaptă au reînceput s-o utilizeze (neoficial bineînţeles)… Iată deci un caz tipic de falsificare şi manipulare mediatică cu consecinţe de lungă durată din care avem şi noi parte, din păcate, cu duiumul. (Ceea ce încerc eu să fac prin scrierile mele este şi o tentativă de a combate această maşinărie şi ţin să vă mulţumesc pentru că le urmăriţi !)

 

Utopii folozofice şi literare au tot existat de-a lungul secolelor, iar din încercarea de a le transpune în viaţă nu a ieşit niciodată nimic bun. Răspunsul adus de Baştovoi (în cazul în care este un răspuns la anume această minciună, fapt care nu-i face deloc cinste autorului) este pe măsură. La fel de utopic, totalitarist şi nociv. Dar nu aş dori să-i acord prea multă atenţie, căci există astăzi în spaţiul public discursuri mult mai agresive şi mai primejdioase decât această carte. Numai ieşirile lui Valuţă sau ale lui Marchel cât fac…

 

Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni: atunci când semeni vânt culegi furtună. Dacă sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc.... Încercările politicienilor de a răspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc., etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Or, o imagine este mai uşor de înjurat decât o persoană. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu pot fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă.

 

Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine.

 

Cu mult respect,

Vitalie Vovc”

Partager cet article
29 juin 2015 1 29 /06 /juin /2015 12:08
Săptămâna distorsiunilor interimare

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

Acum exact două săptămâni scriam „numai mâine nu-i poimâine”… Mai avem două zile şi vom fi fixaţi. Ori vom mai avea încă şanse să luptăm mai departe (căci chiar de rămâne Chirtoacă primar acest lucru înseamnă doar posibilitatea de a rezista) ori trecem definitiv în clandestinitate şi începem totul de la zero (adică ştergem 25 de ani de istorie)…

 

Vom reveni şi la subietul dat. Dar să începem cu ceva pozitiv.

 

FĂRĂ PAŞAPORT ÎN MOLDOVA : Cetăţenii României vor putea intra în Republica Moldova doar în baza unui simplu buletin de identitate ! E un moment simbolic care a trecut oarecum neobservat, dar îmi pare de o importanţă capitală. Un adevărat pas spre integrare cu spaţiul european ! (bineînţeles, dacă nu porţi numele Simion…)

 

CULTURA EUROPEANĂ După un turneu prin toată ţara artiştii care au participat la proiectul festivalului „Identitate Culturală – Patrimoniu European” au dat un concert grandios în centrul Chişinăului. A fost bine. Nume şi artişti extraordinari care ne fac cinste în toată lumea !

 

STRIGOIUL VALUŢĂ Toate ar fi fost chiar perfecte, dacă nu ar fi sărit acel „черт из табакерки” pe care îl cunoaştem încă de pe timpurile disputelor referitoare la legea egalităţii şanselor. Îi dedicam atunci personajului respectiv un filmuleţ întreg. Ei bine, de această dată apărătorul moralităţii creştinilor este jenat de artiştii propriului popor. Acei veniţi din Rusia nu pare să-l fi deranjat… Ziceam eu că omul ăsta are alt fel de păr sub sutană.

 

CC : CE ? CE ? Două decizii importante a avut de luat Curtea Constituţională. Una, cea referitoare la interesul public şi dreptul nostru de a afla cine şi ce stă în spatele secretelor legate de BEM şi nu numai, a fost aşteptată şi întâmpinată cu urale. Cea de-a doua însă, acea despreobligativitatea poliţelor de asigurare va continua încă mult timp să nască controverse. E un cerc vicios : pentru a obliga cetăţeanul să plătească o poliţă de asigurare, sistemul trebuie să ofere ceva în schimb. Dar el nu poate să ofere acest ceva dacă nu există resurse… Pentru ca acest cerc să devină unul virtuos, puterea trebuie să aibă o legitimitate şi reputaţie beton ! Şi nu o are. Cum să ceri bani de la oameni când din ţară dispare fără urmă UN MILIARD ! Iar principalul suspect este lăsat să se facă primar de Orhei…

 

INTERIMAT PERPETUU : Fiica primului Preşedinte al Republicii Moldova a fost numită de către Timo(f)ti Prim-Ministru interimar. Epizodul gAburici a fost un coşmar tâmpit pentru noi toţi, dar „util” în alt plan, al lor. Acordul cu FMI a fost sabotat. Eu nu ştiu ce va reuşi să facă Gherman carea plecat imediat la Bruxelles… Dar eu sunt sătul până peste de cap de fiice şi feciori de, fini, naşi şi cumetri, ş.a.m.d.… Dinastiile lor sunt deja bine instalate. Noi? Pierduţi în interimat... Oare ce galactică ar mai fi şi asta de nu i se vede capătul?...

 

EREVANÎn Armenia lumea a ieşit în stradă să protesteze împotriva preţurilor ridicate. Ruşii zic că Americanii sunt de vină. Cine să fie altul? Un déjà-vu...

 

RĂZBOIUL RECE pare să fie declanşat. UE anunţă prelungirea sancţiilor impotriva Rusiei. Concomitent, o judecată europeană obligă Rusia să-i restituie lui Khodorkovski 50 de miliarde $ din cauza afacerii Yukos şi sechestrează averi în Europa. Olandezii vor tribunal internaţionalpentru a judeca cazul Boeing-ului dat jos de insurgenţii din Donbas cu un Buk (şi sunt sigur că dovezile vor fi concludente) rus. Ruşii, la rândul lor, prelungesc embargoul pentru unele produse şi ameninţă cu sechestrări de averi europene în Rusia. Să mai zică careva că acesta nu-i un război... rece. Cu manevre cu tot. Căci cu nebunii nu te pui.

 

RUSIA VREA SĂ MĂNÂNCE Întâmplător ori ba, dar, concomitent cu anunţarea embargourilor reciproce între Occident şi Rusia, o delegaţie a Rosspotrebnadzor-ului a venit la Chişinău, iar Osipov s-a dus să discute cu Rogozin ridicarea embargoului pentru produsele din Republica Moldova şi alte „marunţişuri”. Şi iată aici ar fi fost cazul ca Moldova să se pronunţe solidară cu UE!... Adică să nu negocieze nimic cu Rusia. Cu atât mai mult ca R. Moldova se pare că e folosită în continuare în calitate de laundromat (de această dată se falsifică provenienţa produselor)... Şi acest lucru poate supăra rău Occidentul, care poate vedea în acţiunile Moldovei o sabotare a eforturilor sale de „război”! Tot acum, când Osipov caută pe naiba la Moscova, Ştanski trimite un „ultimatum” în toată legea... prea multe coincidenţe.

 

ACCIDENTE CU MAŞINI DE LUX Am observat un lucru: oricât de săraci nu am fi, dar de fiecare dată când apar ştiri despre accidente rutiere, numai cu maşini de lux se întâmplă. Iată, spre exemplu, Sergiu Sârbu, deputatul, blochează o stradă întreagă şi se ia de piept cu un alt şofer. Sârbu conducea o Toyota. Celălalt – o Porsche. Sărăcuţii de ei... Sau alt accident: un taxi se tamponează cu un Mercedes... Sau încă unul: maşina unui parlamentar cu numere RM P 007 se răstoarnă (nu era indicat modelul, dar ăştia nu circulă în Dacii)… Nu simţiţi ceva ca o … distorsiune cognitivă ? Ameţeli ceva ? Găsiţi aici un link pentru profilaxie : un fotograf estonian a fotografiat Moldova. Aşa cum este ea.

 

DE BEM ATI AUZIT CEVA? Eu – nu. Scoţienii, iată, au început şi ei a căuta. Moldovenii – nu. Despre BEM se discută doar în termeni de cum acoperim gaura? Şi la dubă cine stă?!!!

 

DESPRE ALEGERI: Ziceam la început că voi revini la subiectul alegerilor. Campania electorală nu a avut loc. Madame Zina nu a vrut dezbateri în sensul în care există ele peste tot în lumea cea bună. Chirtoacă a mai făcut câteva gafe, dar a avut dreptate să nu se lase provocat şi să nu iasă la „dezbateri” în PMAN. În alte părti se ajunge la bătaie. Ca la Băcioi şi la Racovăţ. Lucrurile nu se anunţă chiar într-atât de simple nici chiar dacă câştigă Chirtoacă. Dar Chişinăul mai rămâne acel pai prin care răsuflăm chiar de suntem cufundaţi până peste cap... Oricum, un lucru este cert: acei care vor rămâne pierdanţi, indiferent de rezultatele scrutinului, sunt chişinăuenii care nu vor vota. De câstigă Greceanâi – vom pierde toţi, dar o parte îşi va păstra onoarea. De câstigă Chirtoacă – absenteiştii vor fi ridicoli. Pe postură de adevăraţi loseri...

 

Cam atât pentru săptămâna care a trecut. Luni vom şti cu ce şi de unde începem rezistenţa... Fiindcă politica în ţară a murit. Mai bine zis, a căzut în hibernare. Iar pentru ca să-i redescoperim din nou „farmecul”, va trebui să facem totul pentru a ne regăsi de partea bună a zidului...

 

Să ne auzim cu bine luni!

 

Partager cet article
20 juin 2015 6 20 /06 /juin /2015 20:15
Cinicilor mei… sau Despre democraţie, cu dor

"Idiotul puse capacul la locul lui şi abia atunci găsi, scrisă cu litere mari ca pentru cei proaspăt alfabetizaţi, denumirea obiectului: LIBERTATEA.”

Aureliu Busuioc, „În căutarea pierderii de timp” (RAO. Prut Internaţional, 2011, p. 212)

 

În viaţa mea, de când particip la diferite scrutine, în două ţări, candidatul pentru care am votat în primul tur niciodată nu s-a calificat pentru turul al doilea. Cu toate acestea întotdeauna am votat pentru cineva (care mi-a părut mai puţin rău, de la sine înţeles) în al doilea tur. Chiar dacă nu mi-a plăcut. Fiindcă democraţia presupune participare şi responsabilitate din partea tuturor cetăţenilor. Fiindcă democraţia mai presupune umilitate şi conştiinţa că faci parte dintr-un tot întreg. Bineînţeles, gânduri că-mi aleg o belea pe cap sau că toţi ceilalţi alegători ar fi „proşti” mi-au dat târcoale, ba chiar mai mult: numai cei mai apropiaţi prieteni ştiu cât de mult am înjurat candidatul pentru care am votat.

 

Iată că s-a consumat şi primul tur al alegerilor locale din Republica Moldova. Rezultatele le cunoaşteţi cu toţii. Dar nu rezultatele mă interesează în acest text.

 

Ceea ce văd eu exprimat în spaţiul public şi anume din partea unei categorii specifice de „cetăţeni”, cu precădere din acei mai cool (în limbajul lor) sau prodvinutyie (în slang-ul moldovenesc) mă face să cred că suntem la o distanţă de ani lumină de a înţelege şi, mai cu seamă, de a ne apropria valori elementare democratice. Nu ar trebui să ne mire faptul că interlopi notorii acaparează haut la main, cu scoruri fabuloase, primării importante din Republică, dacă până şi acei care se consideră (forma reflexivă a verbului îşi are tot sensul în contextul dat) drept cele mai „valoroase” persoane din sătucul nostru, cheamă direct la sabotarea turului doi. Asistăm la o bâlbâială adolescentină de cea mai ridicolă speţă...

 

Ce s-a întâmplat, Domnilor? Votul Măriei Dumneavoastră nu s-a dovedit a fi unul decisiv? Nu se-nvârte lumea în jurul buricului Vostru? Nu Vi s-au ascultat doleanţele deopotrivă cu părerile şi boborul nu a ţinut cont de ele? Câtă vanitate... Şi câtă fiere devărsată în reţelele de socializare şi pe paginile personale...

 

Ar trebui poate să Vă deprindeţi cu gândul că fiecare din Domniile Voastre, statistic vorbind, nu sunteţi decât 1 / 2 800 000 (aprx.) şi votul fiecărui din Voi nu poate avea o pondere mai mare decât atât. Câte procente a luat candidatul Vostru? Pai cam tot atâta reprezentaţi Dumneavoastră şi opiniile Dumneavoastră în societate. Mai exact, din acei care au votat. Punct. Nu Vă place? Există perioadă inter-electorală pentru a mobiliza mulţimi şi pentru a face „propagandă” cu „likbez”. Ceea ce, desigur, nu este nici într-un caz o obligaţie. Dar dacă nu întreprinzi nimic, atunci accepţi şi îţi asumi statutul minoritar. Cuminţel şi cu respect pentru ceilalţi... Dacă, însă, sunteţi luptători aprigi pentru nişte idei sau viziuni şi rămâneţi în minoritate, încercaţi să înţelegeţi care sunt cauzele şi, dacă acţiunile Dumneavoastră (eventuale) pentru a modifica această stare de fapt nu-şi au rezultatul scontat, poate ar fi mai potrivit să Vă modificaţi strategiile de acţiune?

 

(Ţin să Vă comunic că în ceea ce mă priveşte (în cealaltă ţară) e şi mai rău: eu nu reprezint decât 1 / 44 600 000, o nimica toată!, şi candidatul pentru care am votat nu a acumulat decât 2 % în primul tur la scrutin.)

 

Pentru a Vă consola am să Vă povestesc o anecdotă: cândva un site Internet îi propunea lui Kasparov să joace o partidă de şah cu utilizatorii sitului. Pentru publicitate, cel mai probabil, şi contra (mare) plată, desigur. Sistemul era foarte simplu: Kasparov făcea o mutare, după care toţi utilizatorii sitului aveau o perioadă anume de timp în care votau pentru o mişcare oarecare, care le părea cea mai bună. La sfârşit sistemul alegea mişcarea care a fost aleasă de cei mai mulţi. Kasparov a acceptat şi a spus (cu toată modestia care-l caracterizează) că în sisteme de joc de acest fel va învinge întotdeauna, căci pentru a-l bate pe Kasparov la şah e nevoie de o mutare de geniu, minoritară prin definiţie.

 

Numai că democraţia nu este un joc. În democraţie scopul ultim nu este să-l înfrângi pe celălalt, ci exact contrariul: găsirea unei soluţii optimale în care pierdanţi să fie cât mai puţini, în varianta ideală – să nu existe deloc. Democraţia, în oricare din formele ei, este un soi de contract social care asigură societăţii o pace şi o modalitate de a reprezenta opiniile a cel puţin unei părţi importante din populaţie. A accepta această regulă simplă înseamnă a fi conştient că fără un consensus, oricât de dificil de acceptat nu ar fi el, nicio societate nu poate avansa... A accepta cu toată seriozitatea şi responsabilitatea democraţia drept regulă fundamentală de organizare a societăţii este o garanţie că lucrurile oricând pot fi schimbate spre bine, că există scăpare din orice situaţie aparent inextricabilă...

 

A o refuza însă... Ceea ce se întâmplă în Moldova este, în primul rând, un exemplu concret şi dureros al unei realităţi în care instituţiile democratice „funcţionează” cu deficienţe enorme.

 

E dezolant să constaţi că 25 de ani (un sfert de secol!) nu ne-au învăţat nimic. Ceea ce trebuia să devină o valoare sigură şi unicul colac de salvare care ne mai poate (şi întotdeauna va putea!) scoate din mocirlă şi din orice nevoie – democraţia – este deconsiderat, iar uneori chiar batjocorit până a i se pune în cârcă toate fărădelegile comise. Votul cetăţeanului şi, indisociabil de el, actul votării, în loc să devină sacru, este, în cel mai bun caz, o marfă căreia i se cunoaşte bine preţul încât nimeni nu se sinchiseşte să-l pronunţe chiar şi în eter... Politicienii, la rândul lor, în loc să aibă acelaşi vot al cetăţeanului la respect, uită cu desăvârşire de mandatul acordat de îndată ce-şi ridică alt mandat... acel de deputat. Nu trece bine nici anul şi repartizarea deputaţilor în fracţiuni parlamentare nu mai are nimic în comun cu rezultatele scrutinului... Ce să mai, dacă până şi Preşedintele CEC-ului îşi permite să spună în direct (se întâmpla în 2010) că votul cetăţeanului nu mai are importanţă... Stiţi de ce? Fiindcă nu modifica repartiţia mandatelor în Parlament!!!

 

Citind apelurile recurente către boicotarea alegerilor nu mă lasă un gând: democraţia şi posibilitatea de a vota este poate cel mai preţios lucru pe care am putut să-l căpătăm de la căderea URSS-ului. Şi noi îl abandonăm. Singuri... Şi dacă renunţăm într-atât de uşor la libertate (căci despre ce vorbim dacă nu despre libertate în cazul dat?), ce să ne mai mire faptul că cineva ne ia nişte chiţibuşuri – un simplu miliard?...

Partager cet article
15 juin 2015 1 15 /06 /juin /2015 12:39
Săptămâna în care s-au aliniat eliberatorii

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Săptămâna care s-a scurs nu ne-a adus multe bucurii. Nici nu am cu ce începe sinteza…

Că doar n-o să scriu despre numărul de medalii pe care le iau vinurile moldoveneşti la concursuri internaţionale ? Mă mândresc eu, nu-i vorbă, şi pentru economie cică ar fi bine, dar când dau să cumpăr o sticlă de vin, totuna scot paraua mea din buzunar. Adică cum ?: eu să mă mândresc şi tot eu să plătesc pentru asta ? Eu mă voi mândri atunci când cineva, un francez să zicem, îmi va spune că a cumpărat un vin moldovenesc şi a fost într-atât de bun încât va mai cumpăra. Să mă mai mândresc şi pe banii lui. Dar toate astea fac parte, cum n-ai da, din micile bucurii ori supărări ale vieţii. Drăguţe chiar, uneori soldate cu consecinţe bahice şi mahmureală.

În rest, săptămâna s-a dovedit a fi una deosebit de anxiogenă. Fiecare din zilele care au trecut a adăugat o cantitate de îngrijorare considerabilă la cea acumulată şi bănuiesc că paroxismul acestui sentiment va fi atins în noaptea de duminică spre luni... Eu unul cred că voi cauta vinuri medaliate şi voi încerca să generez nişte consecinţe... Căci mahmureala de luni dimineaţa poate fi una grea. Foarte grea...

ELIBERATORII Vorbit-am săptămâna care a trecut cu cineva de la Bălţi. Mi s-a spus, iar persoana cu care am discutat nu are de ce să mă mintă, că Usatâi, la una din întâlnirile cu „alegătorii” (care s-a ţinut în stradă, neformală cum ar veni, băi de „popor”) ar fi zis că scopul lor este să „elibereze” Moldova. Ei trebuie să câştige Bălţii, Chişinăul şi Cahulul (de Orhei n-a zis nimic, i-o fi scăpat). Şi după asta vor începe „eliberarea”... Iar în retur auzea: „Derjisi, synok! My s toboi!”... Shor, în loc să stea la dubă, organizează din nou mega-concerte la Orhei. Iată încă „artişti” de adăugat la black-listul început acu 7 zile: Lazariuc & „Alternosfera”. La Chişinău, Zina-Carabina nu vine la dezbateri televizate. Îi lasă pe Nantoi şi pe Chirtoacă să se „mănânce” înde ei. Şi să-i mărească Zinei şansele. La Chişinău, în chiar clipele când scriu aceste rânduri, „Prietenii Rusiei” şi socialiştii dau un concert. În pofida interdicţiei Primăriei, dar cu binecuvântarea lui Vladimir Cantarian. DiBilan a fost întâlnit la Aeroport de Dodon în persoană... No comment...

PL vs. DA Catastrofa săptămânii s-a produs duminica trecută. Eu nu voi căuta (deşi am opinia bine cristalizată acum) vinoveţii. Voi aminti doar că la alegeri particpă candidatul PL-ului şi nu al DA-ului. Voi mai aminti că, spre deosebire de acuzaţiile reciproce, neverificate încă, despre vânzarea ipotetică a trustului Jurnal Media şi presupusa întâlnire cu Plahotniuc, legătura între DA şi Ţopi e mai mult decât evidentă astăzi, fără a mai pomeni despre trecutul tumultuos al unor personaje din această cinstită companie. Nu voi dezvolta, căci orice nu aş scrie, fiecare semn suplimentar la acest subiect e în avantajul Zinei-Carabinei. Şi iată din această cauza, atât DA, cât şi PL ar merita câte o palmă. Fără justificări ori remuşcări.

ŞI DE BEM AM UITAT?!!! Săptămâna care a trecut nu am auzit nimic, dar absolut nimic despre cum avansează ancheta BEM. Nici tu o arestare, nici tu un interogatoriu... NIMIC!!! În schimb,Filat cu Lupu ne-au trăsnit: ei vor să naţionalizeze BEM-ul! Internetul a explodat imediat cuversiuni savante şi experte şi cu indignări de tot felul. În principiu, naţionalizarea poate fi una din soluţiile posibile în situaţia creată, la fel precum lichidarea... Dar acest lucru nu-i de nasul lui Filat ori Lupu. Temerile exprimate în spaţiul mediatic sunt absolut justificate. În absenţa mecanismelor de reglementare economică (altfel nu s-ar fi întâmplat furtul) şi lipsei de expertiză elementară, iar cel mai rău, în absenţa voinţei de a soluţiona această problemă (altfel nu ar face Shor concerte pe la Orhei), „naţionalizarea” anunţată nu va fi altceva decât o altă hoţie... Interesant, nu cumva despre asta a discutat Ambasadorul SUA cu Chetraru la CNA? Între timp o anchetă pe urma cazului BEM a început în Letonia. Nu-ş’ de ce, dar sunt convins că lituanienii vor avansa mai rapid.

CO-ŞMAR CU BORDEIANU Joia trecută, atunci când scriam textul, rezultatul concursului pentru postul de director al TRM a fost deja anunţat. Nu am scris despre el, căci mă gândeam să mă uit mai bine peste CV-urile candidaţilor. Ei bine, un alt Vitalie, acel care este Cojocari, a făcut-o mai operativ. Şi a găsit că Doamna Bordian (oare cum i-o fi corect numele?) a minţit referitor la studiile sale. În ţara în care Prim-Ministrul e cu diplomă falsă, de ce să nu acceptăm şi o asemenea manipulare?... Dar nici acest fapt nu supără cel mai mult. După ce se fac melodrame cu o nouă lege a audio-vizualului prin Parlament de dragul unei presupuse lupte cu propaganda rusă, angajăm un fost colaborator al unei televiziuni de la Moscova???!!! Ori anticipăm deja rezultatele alegerilor? Vitalie, acel care este Cojocari, ne mai atenţionează şi despre o altă coincidenţă dubioasă: prea mult Gazprom prin televiziuni... Iar eu am rămas cu dubii serioase referitor la profesionalismul Consiliului de Observatori.

gABURICI ŞI DEMISIA gAburici îi cheamă pe toţi la off. Şi imediat au apărut texte despre cât de simpatic e Prim-Ministrul. Apoi gAburici pune pe Facebook o scrisoare – monstru (sâmbăta) prin care cere demiterea tuturor „răilor”! Vai, ce erou! Numai că MAI (ministrul cu care gAburici a avut de furcă) zice că dosarul său despre diplome a fost transmis la Procuratură. Deci, la momentul postării scrisorii pe FB, gAburici ştia că dosarul său e la procurori. A şi fost audiat. Haios, nu? Eu unul prefer un Prim Ministru strâns la perete. Poate în încercările sale disperate de a-şi salva pielea va mai face şi ceva bun şi util... Scribi la dispoziţie pentru PR va găsi şi FB funcţionează (încă) bine.

PONTA? Şi acum, pe lângă toate câte sunt descrise mai sus, să-mi mai zică cineva că refuzul lui Ponta de a demisiona din cauza unui dosăraş e ceva grav! Pfffff... Joc de copil.

Cam atât. Vinerea următoare vom cunoaşte rezultatele primului tur al alegerilor locale. Şi sper să mai pot să vă scriu. Să nu vă „elibereze” cineva între timp de acei de alde mine...

Partager cet article
10 juin 2015 3 10 /06 /juin /2015 12:01
Despre promisiuni, programe şi… biografii

Campania electorală din acest an nu se deosebeşte prea mult de celelalte… Din nou promisiuni, programe delirante şi concurs de concerte. Un fel de конкурс художественной самодеятельности la toate nivelele: de la scrisul programelor şi discursurilor până la prestaţiile din scena propriu-zisă şi se pare că doar „artiştii” sunt acei care se bucură cu adevărat de venirea alegerilor.

 

Noi, ceilalţi, poporul adicătelea, suntem ostaticii acestei logorei şi nu prea avem cum s-o evităm. Chiar dacă te ascunzi în cel mai prăpădit şi abandonat sat, uitat de toată lumea în perioade interbelice (a se înţelege „inter-electorale”), neapărat te pomeneşti cu un „activist” la poartă care să te scoale de pe prispă şi să te mitralieze cu chemări spre „deşteptare”...

 

Şi totuşi va trebui să alegem!

 

Bineînţeles, cititorii acestor pagini sunt din acei mai „selecţi”, din acei care mai citesc şi câte ceva în afară de preţurile afişate la piaţă sau magazin, din acei cu profil Facebook şi Internet la pachet cu smartfoane şi iPhoane, etc., etc. şi pentru noi variantele cu „votez pentru acei care dau mai mult” sau „votez pentru cumătru de la primărie, cum zice el – aşa fac” nu pot fi luate în calcul. Îmi veţi spune că tocmai aceştia din urmă reprezintă majoritatea şi că vă simţiţi în minoritate, iar eu, consultând statisticile acestui site, am să vă dau dreptate. Sunt perfect conştient de zădărnicia acestor scrieri, nu pot scăpa de gândul că tot ce vă scriu aici şi aiurea este în van şi nu există niciun fel de vanitate în aceste rânduri...

 

Şi totuşi va trebui să alegem!

 

Iar dacă nu putem crede în cele văzute şi cele auzite, cum facem? Pe ce să ne bazăm? Că doar nu putem să ne asemuim perpetuu cu cetăţeanul turmentat?

 

În ceea ce mă priveşte, eu aplic altă regulă: nu mai cred nimic şi pe nimeni în afară de... biografie! Si atunci devine totul mult mai clar. Se alege neghina foarte repede. E drept că nu rămâne mare lucru în urma acestui exerciţiu. Pe de altă parte, cu atât mai uşoară rămâne alegerea!

 

Acum, eu merg şi după principiul următor: nu cred în acei re-convertiţi şi "spovediţi", în acei care-şi schimbă formaţiunile politice precum bate vântul şi de trei ori pe an. Or fi şi oameni sinceri printre ei, cu toate că e greu să crezi una ca asta, dar asta e. Noi nu avem luxul să le acordăm o a două şansă. Prea sunt instabile lucrurile şi prea mari riscurile.

 

Din păcate, noi nu am avut parte de o lege a lustraţiei. Lesne de înţeles: prea multe „capete” ar fi căzut, inclusiv din acei care s-au declarat peste noapte „anticomunişti” şi „democraţi”... În fond, misiunea lor nu s-a schimbat cu nimic: din „zidari ai lumii noi” ei s-au transformat în ... „zidari ai unei lumi noi”... Cât e să schimbi câteva substantive în discurs?

 

Cu atât mai mult că perechi de urechi să asculte şi guri căscate se găsesc întotdeauna, în fiecare casă există câte un televizor cel puţin, iar între aceste două urechi şi gură mare lucru nu prea s-a acumulat, dacă e să credem statisticile de vânzări ale librăriilor bune şi dacă e să fim atenţi la tirajurile cărţilor editate...

 

Dar noi suntem diferiţi, nu-i aşa? Noi suntem tocmai din acei care mai cumpără câte o carte, cel puţin din spirit de apartenenţă la un grup anume care acceptă uşor sloganul „citesc –deci sunt sexy”. Cu cetitul, e drept, nu poate spune nimeni nimic, actul lecturii fiind unul la fel de intim ca şi acel al sexului. Deci noi, acei diferiţi şi puţini, avem nevoie de alte repere.

 

Şi atunci eu vă zic: discursurile se inventează şi se rescriu; promisiunile nu mai valorează nimic;.iar în campania electorală până şi „informaţiile” sunt falsificate (printr-un simplu condiţional, de exemplu: „s-ar fi întâlnit cu...”, „ar fi cumpărat de la...”, etc., etc.). În schimb, biografiile nu le poţi rescrie! Şi sunt atâtea lucruri pasionante, atâtea detalii intrigante de citit în ele!

 

Cine are urechi - să audă, cine are ochi - să vadă. Şi cine are ţinere de minte - să ia aminte!

 

Origine imagine: Iulian Ciocan

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher