Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
16 octobre 2013 3 16 /10 /octobre /2013 00:30

Notă de lectură a romanului "Biblidioteca" de Mihail Vakulovski

 

biblidioteca-copie-1.jpgScriu aceste rînduri la un miez de noapte, din pură plăcere, fără vreo constrîngere de oricare fel, după ce m-am hîrjonit cu puiul meu de fată timp de două ore (ah, atît de puţin!...) şi care doarme acum în camera de alaturi, fosăind dulce în pătucul ei, după ce i-am povestit ritualica "poveste cu cocoşul" (aleas "Punguţa cu doi bani")...

 

Între timp am mai răspuns la e-mail-uri, am mai schimbat cîteva replici pe reţele de socializare... deh, micile plăceri ale vieţii... micile plăceri (unele, bineînţeles) prin care mă şi cunoaşteţi...

 

Există însă şi latura sumbră a realităţii, partea invizibilă: "biblidioteca"!

 

Fiecare cu "idiOteca" lui. Fericiţi acei care pot suprapune aceste două realităţi cît de cît! Nefericiţi şi săraci cu duhul acei care o fac în totalitate!

 

O dorim sau nu, dar fiecare din noi este confruntat cu Măria-Sa, Instituţia.

 

Fiecare instituţie cu legile ei, cu multitudinea relaţiilor şi conecţiunilor care ajung, pînă la urmă, s-o definească, să-i delimiteze adevăratele frontiere şi capacitatea intrinsecă de oprimare a indivizilor care o constituie.

 

Uneori lucrurile nu stau chiar rău de tot. Alteori, însă, instituţia expulzeaza elementul patogen şi recalcitrant care-i perturbă funcţionarea lineară. Şi atunci, undeva pe fundal, neapărat apare proiectat spectrul kafkian, rînjind aidoma unui Gwynplaine...

 

Totul nu-i decît o chestie de medie. Totul e funcţie de nivelul mediocrităţii. Acel Δ între masa critică şi individ. Mai e şi nivelul de sacrificiu acceptat de individ pentru a goma aceste diferenţe... Fericit acel cu Δ mică, căci a lui este împărăţia instituţiei! Ceilalţi suportă alienarea continuă a propriului "eu" ori trec la categoria "rebut"...

 

Undeva există probabil şi "biblioteci"... Ori "ideAteci" cu o medie mai puţin mediocră... Undeva la sigur există!

 

Că doar n-or fi toţi idioţi?!

Partager cet article

10 octobre 2013 4 10 /10 /octobre /2013 13:28
    

 
A început cu
Singur în faţa dragostei: aş minţi dacă aş spune că am rămas fascinat de acest roman. Dar am fost, fără a exagera, şocat de curajul acestui text. Nici astăzi, cred, nu am scăpat de întrebarea (aceeaşi care m-a regăsit şi în timpul lecturii Zborului frînt, apropo) „Cum de a fost publicat acest roman ATUNCI ?!”. Şi corolarul ei trist: „Cum de, avînd un astfel de roman publicat, prezent în biblioteci, accesibil publicului larg, ne regăsim astăzi în realitatea care ne macină, în căutare de răspunsuri demult aduse?”...
Spune-mi Gioni: cartea care l-a scos pe romancierul A. Busuioc (ţinînd cont doar de ierarhia subiectiva (im)perfectă a cititorului care sunt) din rîndul scriitorilor celebri prin renume. După lectura acestui text l-am plasat pe Aureliu Busuioc în categoria „Marilor”. Doar un „Mare” putea reuşi formidabila anamneză a fabricării monştrilor, dar şi o cheie pentru înţelegerea realităţii. Iar înţelegerea este primul pas necesar pentru a depăşi ura sterilă şi (auto)distrugătoare omniprezentă.
Hronicul Găinarilor: începînd cu acest roman începe şi adevărata poveste de dragoste pentru textele lui Busuioc. Plăcerea imensă, intelectuală şi estetică, pe care am avut-o pe durata lecturii acestui „letopiseţ” a fost absolută. Dragostea este iraţională. Şi eu iubesc această carte!
D’ale vînătorii: aici am cunoscut şi îndrăgit Omul. Acel care scrie cu dragoste şi evlavie religioasă despre natură, prieteni, oamenii pe care îi întîlneşte nu poate fi decît un OM BUN. Cum a fost şi tata... (am scris aici despre această carte)
Şi a fost noapte...: cartea regretelor. Premonitorie. Carte din care m-am ales cu o stare crescîndă a sentimentului de urgenţă. A unui pericol iminent. Cum ai privi nisipul curgîndu-ţi printre degete fără a putea strînge pumnul. Şi rămîi cu palma întinsă... Cerşind timpului înca cîteva pagini, fraze, cuvinte... Simţind că punctul final este ineluctabil... (am scris aici despre această carte)
În căutarea pierderii de timp : cum ar fi să discuţi cu un om drag. Pe care l-ai îndrăgit atît de mult, încît îi dai dreptate chiar şi atunci cînd nu eşti de acord cu el. Şi apoi, cu oamenii dragi petreci nopţi de-a rîndul polemizînd şi rotungind chiţibuşuri şi detalii, căci esenţialul este împărtăşit demult. De la prima carte. (am scris aici depsre această carte)
Lătrînd la lună : No, cu Grăsanul suntem prieteni demult. Într-atît de intimi, încit ştiu pînă şi ce-i gîndeşte cîinele. Îi cunosc tabieturile, gusturile, obişnuinţele, viciile, supărările, doleanţele... Tot ce face un OM!(am scris aici despre această carte)
xxxxxxxxx
Nu l-am cunoscut pe Aureliu Busuioc. Nici El nu m-a cunoscut. Nici nu l-am văzut vreodată. Nici El nu m-a văzut. Dar este un OM pe care l-am îndrăgit. Prin scierile Lui. Şi texte noi nu vor mai fi... Mai am cîteva datorii faţă de bunul meu amic şi o iau de la început...
 

Partager cet article

3 octobre 2013 4 03 /10 /octobre /2013 02:28

un-american-la-chisinau

Vitrige timpuri mai trăim ! Vremuri de manele şi de шансон. O realitate dis/contorsionată, în care francezul ar vedea o rădăcină semantică pînă şi în prefixe, dar el ar face un troc, conformat tradiţiilor noastre, schimbînd „s”-ul pe un „x”, pentru a ne indica, politicos cum este de felul său, că e răs-sucită de zece ori, la care noi, purtaţi de zelul nostru pro-european, am mai adăuga încă doi de „x”, făcînd astfel legătura naturală – dixxx & con – cu alternativa prefixială...


De cealaltă parte a Prut-i-con-ului se supară ruşii (ca de obicei, aş spune) pe cît de ПРО-europeni suntem şi mai adaugă cîteva răsuciri, asmuţînd „Vlazii” asupra-ne, pe care însă noi îi primim mărinimos chiar în propria garsonieră, şi aşa destul de strîmtă, fără a ne pune multe întrebari, pentru ca să ne alegem cu şuturi în fund şi pumni în bot drept recompensă.


Sucite timpuri şi dezrădăcinate (o mahmureală continuă...) pe care le trăim mai mult încercînd să scăpăm de zile cu zile şi cu mintea teafără decît acumulîndu-le „bobiţă cu bobiţă” pentru a face „rochiţă”. Încercăm, dar ieşim iarăşi şi iarăşi cu mutra sîngerîndă şi goi-puşcă, iar de minte ar trebui să-l întrebăm pe „cîinele lui Dominte”, referinţă mult mai fiabilă în ziua de azi (poate de aia şi sunt persecutaţi bieţii maidanezi?).


Жизнь надо прожить так, чтобы не было мучительно больно за бесцельно прожитые годы”, zicea acela (pînă şi numele îi este „ascuţit”) care călea oţel şi făcea cuie din oameni („Гвозди бы делать из этих людей”! şi puţin îi păsa de mai rămînea cineva în viaţă, căci nu prea e nevoie pe piaţă de cuie grăitoare...). Dar cum boala să ajungi la acea negaţie din viitor, „чтобы не было”, dacă zilele ne sunt toate un sizific „мучительно больно”?!


Şi în toată nebunia asta ne pomenim cu un „Martin” la uşă pentru care spinii înghiţiţi de noi nu sunt decît o aventură (dar atît de umană!) tot fălălăind şi înşirînd în urma-i dolari şi ispite meschine, pe care noi, în întunericul nostru strîmt, le luăm drept speranţe şi ieşiri către lumină... Martin, pe care tot noi va trebui, pînă la urmă, să-l scoatem din ghearele lui Vlad, fără a şti încă care va fi preţul acestei operaţiuni commando.


Şi am avea noi nevoie de un Martin, dar din acei cu „ I have a dream!”, si nici un Vlad parcă nu ne-ar strica, dar din acei cu ţepele...


Avem, însă, ce avem... лже-Martin, лже-Vlad... Şi doar Dumitru rămîne franc şi Crud în nume şi în scriere.

 

 

 

Mic descifrator de text:

din rusă : шансон = gen de „muzică” în vogă în tot spaţiul fostei URSS, preponderent pe tematica lumii interlope şi a închisorilor.

 

din franceză : dix = zece / con = (s.m.) organ genital feminin (vulgar) sau (adj.) imbecil, idiot, tîmp (familiar)

din rusă : ПРО - Противоракетная оборона = scut anti-rachete.

din rusă : „Жизнь надо прожить так, чтобы не было мучительно больно за бесцельно прожитые годы” = citat din romanul „Cum s-a călit oţelul” (1932) de Nikolaï Ostrovski (1904—1936) : literalmente: „Trebuie să-ţi trăieşti viaţa în aşa fel încît să nu te doară chinuitor din cauza anilor pierduţi fără ţel” (traducere proprie aproximativă, dar necesară aici anume în această formă)

din rusă: острый = ascuţit (aluzie la numele romancierului sovietic)

din rusă: „Гвозди б делать из этих людей” = „De s-ar face cuie din aceşti oameni”, vers din poemul lui Nikolaï Tikhonov (1896 — 1979) „Баллада о гвоздях” („Baladă despre cuie”) (1922). Cu un rînd mai sus, în acelaşi poem citim „Приказ исполнен. Спасенных нет” = „Ordinul este executat. Supravieţuitori nu-s”

din engleză: „I have a dream!” = „Am un vis!”: titlul celebrului discurs (1963) al lui Martin Luther King

din rusă: лже = fals: trimitere la Лжедмитрий („Falsul Dumitru”), ţar rus (1605-1606) care a uzurpat identitatea feciorului lui Ioan cel Groaznic pentru a ajunge la tron.

Partager cet article

19 septembre 2013 4 19 /09 /septembre /2013 01:49

Erotokritikon.gif

« La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.
Fuir ! là-bas fuir ! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’être parmi l’écume inconnue et les cieux ! »

Stéphane Mallarmé, Brise marine (1914)

 

Dacă poţi afirma astăzi că « ai citit toate cărţile » (precum o fac cu regularitate, începînd cu Mallarmé şi terminînd, mai spre noi, în sens spaţial şi temporal, cu Em. Galaicu-Păun, exegeţi în ale scrisului) şi, pe deasupra, poţi exiba cu o oarecare mîndrie copiilor sau nepoţilor carnetul de note de la şcoală/liceu (presupuse excelente, bineînţeles) cu diplomele, menţiunile şi celelalte probe materiale (dar tot ce vei fi spus, iată : chiar şi aici, poate fi utilizat împotriva ta la judecata de apoi) ale reuşitei tale în materie de asimilare a sensurilor setate de alţii, dar ai reuşit printr-o formidabilă şi permanentă gimnastică cognitivă să eviţi anchilozarea spiritului tău în carapacea adevărurilor absolute, vei fi neapărat tentat de gîndul cel viclean: „Ah, literatura, ce vast deşert!”.

 

Cei mai temerari vor încerca chiar să „dea foc la cărţi” (©A. Vakulovski), sperînd probabil să profite, barem în acest mod, de kcaloriile ultime pe care sărmanele volume, încătuşate în tălmăciri desuete, mai pot să le emane...


Apocaliptice focuri bradburyene... Cărţile, inocente (nu şi inofensive, căci inofensive ele nu rămîn decît în manuale şi programe şcolare) prin însăşi esenţa lor, au nevoie astăzi de reabilitare!


Şi iată că ne vine un Făt-Frumos, fiul pixului, să ne distrugă cu paloşul penei „corola de minuni a lumii” (© L. Blaga), punîndu-ne faţă-n faţă cu goliciunea suavă a textelor. Şi ele devin din nou excitante, şi cuvintele devin uşoare, jucăuşe, şi ele pornesc un dans (tango, samba, costropăţ ori polkă) frenetic cu înţelesuri, (pseudo)realităţi sau chiar vise...


Şi dacă autorul & K°atît de insistent se dă cu post-moderniştii (încît îţi vine să nu-l mai crezi), ar fi judicios să definim experienţa noastră de cititor drept una post-lecturală, efectuată în trei etape:


1.    Citiţi toate cărţile,

2.    Citiţi „Erotokritikon”-ul,

3.    Salvaţi literatura de moartea plictisului!

Partager cet article

17 septembre 2013 2 17 /09 /septembre /2013 01:20

latrand-la-luna.JPGDragă Enrique,


Îţi scrie un anonim admirator de care habar nu ai, la fel cum nici eu nu am habar pe unde eşti acum şi dacă vei ajunge să-mi citeşti răvaşul vreodată. Ziceai că şoricarii sunt longevivi, dar cum n-ai da, s-a scurs ceva apă pe Nistru şi pe Elba din acel sombru şi trist 1996, an în care ai pus punct sfîşietorului tău jurnal…


Vei fi probabil neplăcut surprins, dar filele tale au ajuns pe mîna unor netrebnici editori (dacă nu ţi-o fi jucat Grăsanul o ultimă farsă) şi acum întreaga ţară poate să se delecteze neruşinat cu cetitul mărturisirilor tale. Dar fii pe pace, lectura nu face parte din ocupaţiile preferate prin părtile noastre şi o anumită discreţie îţi este încă garantată.


Dacă eşti cumva curios, pe la noi lucrurile nu prea s-au schimbat de cînd aţi plecat. Poate doar vulpoii au devenit mai scîrboşi şi mai obraznici, iar lupii mai colţoşi şi mai fioroşi... Crede-mă, dragă Enrique, nu-i uşor (iartă-mă dacă am atins cumva o rană încă sîngerîndă), căci lupii de azi rup în carne vie din dreapta şi din stinga şi nu se mai satură, iar neamul şoricarilor s-a cam rărit şi nu prea are cine le veni de hac...


Nici nu ştiu de ce îţi scriu acum... Poate din cauza lunii spre care ne îndreptăm privirile aşteptînd să ne miluiască zeii şoricarilor, căci ai noştri au plecat în vacanţă şi nu le mai pasă de noi.


Enrique, dragă, ce mai face Grăsanul? Să ştii că ne lipseşte enorm de mult şi el. Dacă e carecumva prin preajma ta, spune-i, rogu-te, că-i ducem dorul...


Iată: pun punct la acest mic răvaş. Dar cum nu ştiu care îţi este adresa, am să ies pe prag şi am să-l urlu la lună. Mai ştii, poate mă auzi de cealaltă parte?


Cu drag, un şoricar ratat.

Partager cet article

28 août 2013 3 28 /08 /août /2013 02:42

“ea de frică şi ruşine/ a răspuns tătuţă bine”. dar n-am mai avut îndrăzneala? răgazul? s-o ţin într-un “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”, căci trebi mai urgente mă zoresc.,

Emilian Galaicu-Paun, « şi am îmbrăţişat o poetică-asemeni leprosului »

 

Top-10-romane.JPGRecunosc, primită fie-mi pocăinţa, Stimate Cititor : am aşteptat cu nerăbdare şi curiozitate rezultatele topului realizat de Editura Cartier și Unimedia. Mai mult decît atît, ar trebui să iau un bici înnodat în 14 cozi, conform liniilor mărinimoase la număr (cu un adaos de +4) din acest top 10 şi să-mi administrez, într-un elan autoflagelator purificator, vreo 18 lovituri : cam atîtea alte linii au rămas ignorate de funcţionalitatea Bold al editorului de text, dar şi al celui de carte şi critică literară, căci am păcătuit, păcatele şi răs-păcatele mele, şi am pus şi eu un click în acest top chiar în dreptul unui roman care mi-a procurat recent una din plăcerile lecturale din cele mai complete şi « multilateral dezvoltate » (precum mi-a fost şi formaţiunea pe timpuri), dar comiţînd prin acelaşi gest al arătătorului de la mîina dreaptă şi o mare nedreptate faţă de cîteva alte cărţi pentru care nutresc şi în prezent o dragoste fără margini.


Bine-bine, nici chiar în halul ăsta, fiţi pe pace, căci şi din acele 14 noduri aş tăia, şi din acele 18 lovituri aş mai uita, dar acest lucru (de altfel, la fel ca şi automutilarea trupească) este profund intim şi nu are nici cea mai mică valoare în afara humei şi sufletului meu de cititor, dragă confrate. Situaţia ar deveni răstignitoare de tot (şi eu nu am ambiţii mesianice) dacă m-aş întreba cum să fac cu acei uitaţi cu desăvîrşire (noroc că nu sunt chiar mulţi)… Risc să rămîn fără spate şi fără acoperire (a se citi dermică şi nicidecum vestimentară, mai aproape şi mai dureroasă fiind, după cum se ştie din bătrîni, pielea decît cămaşa) !


Abandonez deci aici, la chiar începutul acestui rînd, ideea însăşi a chinurilor de conştiinţă şi orice tentativă de a justifica sau disputa vreun clasament din acest top. A ieşit binişor, pînă la urmă, şi voi lăsa apelor sîmbetei fandoselele astea intelectualiceşti de snob înţepat. Dar nu înainte de a afirma (într-o zvîcnire spasmatică a snobismului elevat, frate cu Dochia telurică aici) că orice top de acest soi este din start lipsit de oricare sens şi chiar contrasens, eliminînd din faşă, prin definiţie, orice accident direcţional sau vectorial posibil, cu referinţă la curente şi generaţii literare bineînţeles. Pe bune, cum poţi situa în aceeaşi dimensiune (1, 2 sau chiar şi 3D) « Pizdeţ » şi « Clopotniţa » ?


Şi cum poate un cititor de rînd (de alde mine) face un clasament al celor 32 de romane selecţionate, dacă, spre deosebire de Emilian sau alţi exegeţi de meserie, nu «a citit toate cărţile » ? În ceea ce mă priveşte, randamentul meu lectural nu depăşeşte 50% din această listă, cu toată ruşinea, dar şi scuzele de rigoare întinse de-a lungul a mii de kilometri care mă separă de librăriile bune din Ch-ău (toponim © Galaicu-Paun) şi alte circumstanţe atenuante uitate de-a lungul şi curmezisul celor 13 ani de pribegie… Uite ăsta ar fi cu adevărat un studiu interesant: care este rata de penetrare a lecturii la cititorii muritori? În medie, cîte romane din aceste select(at)e (şi care anume) au fost citite de votanţi?

 

Deficitul acesta de lectură, pe care poate doar o biciuială bună (fără niciun « auto » de această dată, dar reorientată spre anumiţi, pentru a nu fi numiţi şi, Doamne fereşte, nominalizaţi, politicieni în ale culturii şi promovatului « cetitului în nărod ») îl mai poate îndrepta, rămîne o datorie cu o dobîndă tot mai pipărată pe care o achităm cu toţii, în condiţiile în care nu doar cărţile bune (inclusiv din această listă) lipsesc cu desăvîrşire din librăriile ţării, editorii şi librarii preferînd tiraje mici şi evitînd stocarea îndelungată pe rafturi, dar nici măcar librării nu prea au rămas… Rarele plăceri livreşti costă o avere. Bucla buclată : cititul devine un soi de lux rezervat cîtorva mofturoşi în ale estetismului ori celor cu rubla/leul (au rămas aceiaşi, indiferent de metamorfozele devizei naţionale) lung…


Dar e probabil mult mai cuminte astăzi să ne amăgim cu un "scopul scuză mijloacele" machiavelic (deloc nou, by the way) şi să ne bucurăm cu un tag x 14 pe un spaţiu mediatizat şi el binişor. Poate se găseşte cîte unul căruia i se scoală şi a lectură, mai ştii ?

 

Cam atît. E bun clasamentul şi favoriţii mei sunt în top 10. Dar… vorba poetului : “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher