Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
28 juillet 2011 4 28 /07 /juillet /2011 23:39

Pentru Georgeta şi Selena-Sofia

 

După o moarte

Şi o dragoste

Am reînviat

Ca în carte:

La exact 33 de ani.

 

Cu răstignitul m-au cam ratat:

Nu am primit decît ţepi

Conforme timpurilor – virtuale.

Spini colaterali...Vysotsky-video.jpg

 

S-au răsucit pe dos

Timpurile.

  

Învierea mea, în schimb,

Halucinant de reală:

3550 de grame

De suflet şi humă!

 

Acum

 

Fereşte, munte, din cale!

De mă-împiedic de flancul tău

De granit,

Îl fac ţăndări!

Numai bune de asfaltat

Drumurile ţării.

 

Acum

 

Fereşte, mare, din cale!

De intru în apele tale,

Vor clocoti!

Le voi face puhoi de aburi

Numai bune de răsplouat

Peste cîmpurile secătuite ale ţării.

 

Acum

 

Feriţi, stelelor !

De dau peste voi,

Pun o vamă în calea robilor!

Poate, de-or şti că nu mai este voie,

Vor fi mai puţin robi.

 

Îmi vine să şuier luna s-o prefac !!!...

 

Dar, tssssst ...

 

Alături, în dormitor,

Adoarme reînvierea mea

La sînul dragostei

Din care mi se trag toate...

 

Las luna-nţeleaptă să crească

Beethovenean,

În voia ei.

 

La 33 de ani

Am reînviat ca în carte.

 

Cu înălţarea mai aştept:

Mai am treabă aici pe pămînt ;)

-------------------

 

În numele tatălui care a fost,

Fiului care re-este,

Fiicii care e în devenire

Şi a dragostei eterne

Care este peste noi toţi.

Amin!

 


Partager cet article
27 juillet 2011 3 27 /07 /juillet /2011 00:36

O vorbă mai veche zice că peştele de la cap se strică. O fi. La peşti. La specia bipedă e puţin altfel. În special la homo moldovanicus. Dar nu despre cap voi soliloca acum. Cu capul se vor lămuri cei căpoşi, înzestraţi cu spirit critic şi viziune strategică, cu crize acute analitice. Şi, la o adică, de ce folsesc eu verbe la viitor ? Ei chiar „se/ne lămuresc” şi încă destul de energic. Ca-n sketch-ul străvechi al lui Urschi : spală, clătesc, calcă, murdăresc şi apoi iar spală.


Despre altceva/cineva voiam eu să scriu astăzi. Nu despre cap, alias cutia cerebrală, alias centru nevralgic (deşi devine tot mai des neurostenic). Dar despre… coloana vertebrală a statului cu nume falnic „Moldova”.


Hai să încerc să fiu mai clar : despre armata de funcţionari publici care asugură (potenţial) funcţionarea statului (impotent). Nu cred că există astăzi vre-un „popor – naţiune” care ar fi satisfăcut de nivelul (potenţa) şi eficienţa funcţionarilor de stat. (Unu în minte).

 

Să revenim în Moldova. Să evaluăm evoluţia. Puţin contează punctul de pornire. Să presupunem că funcţionarii sînt prin definiţie „răi”. Dar o altă vorbă la fel de veche (doi la număr pentru azi!) spune: « Rău cu rău, dar mai rău fără rău ». Important e ca aceşti funcţionari „răi” să funcţioneze de bine de rău. La nivelul lor, aşa rău cum este el. Uite în Franţa, spre exemplu, ei sînt „răi”, dar funcţionează nu chiar rău. Adică aglomeraţia asta de „răi” funcţionează… să zicem destul de binişor pînă la urmă.

 

Am avut şi noi armata noastră de funcţionari „răi” care funcţionau, ce-i drept, într-un sistem „rău”. Dar probabil, dacă am fi schimbat niţel sistemul, se putea ca funcţionarii să funcţioneze… poate nu  „binişor”, dar, să zicem, „satisfăcător”. La noi însă...

 

În afară de centru, adevărată arenă a şocurilor TITANICe, lucrurile stau chiar „rău” de tot. Politizarea excesivă a societăţii şi corupţia generalizată au făcut ca orice continuitate la nivel de exersarea funcţiilor de către funcţionarii de stat să fie pierdută de la un „regim” politico-mafiot la altul.

 

Mai pe scurt: cei „răi” care ar fi putut potenţial să funcţioneze într-un sistem mai bun au fost mînaţi centrifug afară de noi şi noi valuri de „oameni de-ai noştri” care, însă, nu mai erau la fel de „răi”, dar pur şi simplu mai „răi” decît precedenţii. Nici un precedent nu a fost clonat.

 

Uite-aşa. Mai clar nu se putea. Astăzi avem un cap neurostenic fără coloană vertebrală. Funcţionari care nu funcţionează. Un stat potenţial şi impotent. În schimb, avem potenţialitate. Multă. De dat şi altora. Cu potenţa mai rău.

 

A treia „vorbă veche” pentru azi: „Bărbatul este „capul” familiei, iar femeia... gîtul.”

 

Potenţa face totul!

Partager cet article
18 juillet 2011 1 18 /07 /juillet /2011 22:50

În 2008 am avut treabă pe la un notar. Nefericită întîmplare. Unul din acele evenimente care-ti face viaţa jalonată de o mulţime de acte administrative. Un monstru din hîrţoage care pînă la urmă ajunge să ne re-definească pe fiecare din noi. Să ne reducă la nişte entităţi abstracte si amorfe clasate în categorii bine calibrate... Asta e: trebuie să ne împăcăm cu gîndul că nu suntem decît nişte numere clasate în clustere cu un set de caracteristici ce determină libertatea de care (mai) dispunem... „Numărul necuratului”, ar spune nişte bigote necărturare. Eu, cărturarul, aş face referinţă la Virgil Gheorghiu, dar... tot acolo-i.


În fine, m-am abătut de pe cărăruşa naraţiunii propriu-zise. Să revenim la notar. Carele notar se află în oraşul Bălţi. Carele oraş se află în Republica Moldova. Cel puţin de iure. Bălţenii o cam uită, dar să ştiţi că chiar aşa este. Am verificat pe hartă.


Deci, într-o dimineaţă de vară am venit la respectivul notar să mai „regularizăm” din acte. Ca şi la oricare alt notăraş, după o aşteptare de vre-o două ore în antecamera am fost primiţi de Doamna Notar. Iniţial am încercat să sun să fixez un rendez-vous (Cît de elegant sună, nu? Şi cît de aberant: „Un rendez-vous cu un notar...”), dar mi s-a spus clar şi răspicat: „V poreadke zhivoi Oceredi”!!!


Ei dacă-i oceredi, atunci oceredi, ce-ai să-i faci? Moldovenii întotdeauna m-au impresionat prin lipsa totală de respect faţă de timp. Faţă de timpul celuilalt, dar, şi mai bizar, faţă de propriul timp...


Într-un sfîrşit, după o dimineaţă pierdută, am fost chemaţi la notar în cabinet. Noi i-am spus păsul, notarul ne-a anunţat preţul şi... cam atît pentru primul epizod. Rămînea să revenim „după masă” să luăm actele. (A propos, vă întreb: „La ce oră este „după masă””? Nu ştiţi? Nici eu nu ştiu... Dar totuşi nimerim fără greş. Bine-bine, + - o oră.  Dar ce-i asta o oră în ziua unui om?)


Ziceam că vom reuşi să trecem şi pe la cadastru pînă la închidere, astfel încît să nu pierdem decît o zi (ce-i o zi în viaţa omului? Ia aşa, un nimic). Nu a fost să fie...


abecedar pentru totiCînd am revenit „după masă” am descoperit cu stupoare că actele erau perfectate în... limba rusă... Cunoaşteţi, cred eu, cu toţii ce înseamnă „by default” în toate setările noilor jucării electronice. Păi să ştiţi (dacă poate aveaţi altă închipuire despre funcţionarea legii cu limba de stat) că la noi setarea e pusă „by default” pe limba rusă! Cel mai aberant a fost că nici măcar „by default” nu era de data asta. În scurta noastră întrevedere de „dimineaţă” am fost întrebat în ce limbă doresc să fac actele. Întrebare care oarecum m-a mirat: eu, naivul, crezînd că actele sînt perfectate în limba de stat... Precizasem, deci, că le vreau în română!


-                         -  Dumneavoastră cred că nu aţi precizat că doriţi actele în limba moldovenească!

-               - Ba da, Doamnă, vedeţi ce aţi notat pe foiţă. (Eram sigur că notase, am văzut-o cu ochii mei).


Doamna Notar s-a apucat demonstrativ să caute printre fiţuici. Eu la fel de demonstrativ aşteptam să-şi găsească notele. Le-a găsit. Da. Într-adevăr, menţionasem că doresc ca actele să fie perfectate în limba de stat... Totuşi a mai făcut o tentativă.


-                         -  Da nu vă este totuna? La noi sînt acceptate şi în limba rusă.

 

Aţi prins nuanţa? Extraordinar: eu şi Doamna Notar nu locuiam în aceeaşi ţară! Opoziţia „la noi” vs. "la voi” mi se arunca în faţă drept o realitate consumată. Ori făcea aluzie la faptul că lucrurile s-au cam schimbat de cînd plecasem în Franţa? În ambele cazuri, însă, „la noi” şi „la voi” face referinţă la acelaşi spaţiu teritorial... Distorsiunea spaţiului, Domnilor. Einstein face piruiete în sicriu şi se pişă pe el de rîs!


-                   - Nu, zic, nu-mi este „totuna”. Şi dacă mîine se schimbă „vlastiu” (eram în 2008) ? Şi dacă am nevoie de actele respective pentru administraţia română, ce mă fac? Sa îmblu să le traduc?


Recunosc, intenţionat am exagerat şi am continuat jocul în acelaşi registru: „la noi”/ „la voi”.  Dar dreptatea era, totuşi, de partea mea. Păcat doar că pierdusem ziua şi se anunţa şi jumatatea din ziua următoare pierdută la fel. Ei da... ce-i o zi şi jumătate din viaţa unui om? Un nimic.


-                   -  Bine, zice, reveniţi mîine dimineaţă şi veţi lua actele. Da să ştiţi că degeaba sînteţi aşa, uite noră-mea este rusoaică şi ne înţelegem foarte bine.


Fraza de la urmă chiar nu am înţeles la ce servea... Şi ce înseamnă să fii „aşa”? Şi ce am eu cu noră-sa? De fapt, aveam să inţeleg a doua zi ce avea noră-sa cu situaţia respectivă... Şi totuşi? Cît de gravă este acuzaţia conţinută în faimosul „aşa”?


Am revenit a doua zi dimineaţa. De data asta nu am aşteptat decît vre-o 20 de minute. Am intrat în cabinet. Am luat actele. Erau în română/moldovenească/limba de stat. Am zis că ar fi bine de verificat... Bine-am zis. Mamăăăăă! Am notat greşelile. Multe greşeli.


-                       - Ne iertaţi, dar noră-mea este rusoaică.


Aha, iaca care este buba... Semeinyi podread! Traiască Gorbaciov şi Perestroika! Bine, Doamnă, revenim după masă. Ce-s două zile într-o viaţă de om? Mai ştii, poate dovedim să-i prindem şi pe cei de la cadastru?


Revenim după masă. Recuperăm actele. Le recitim cu mare atenţie. Parcă totul este bine... Scoatem carboava. Gata! Se pare că dovedim şi la cadastru.


La ghişeul cadastrului am ajuns cu 15 minute înaite de închiderea orarului de primire al actelor. Noroc că nu mai era nimeni şi nu aveam de făcut coadă. Doamna a luat actele şi a început verificările de rutină.


-                   - Nu merge, nu pot să le primesc!

-                   - ????!!!!!

-                   - Sînt greşeli. Este scris greşit numele.


SSS....BBB...FFFF... Huuuu... Calm , bădie, calm...


Nu mă aşteptam... Parcă citisem cu mare atenţie... Da, mi-a scăpat. Dar nici nu mă aşteptam ca „nora” să nu fie capabilă barem să copie un nume de pe buletin... Hai înapoi la notar...


Doamna Notar s-a facut verde la faţă. Sutuaţia devenea anecdotică (A şi devenit, nu? Dacă tot aţi ajuns pînă aici cu cititul.) şi depăşea orice conflict et(n)ic posibil. Ne-a rugat să aşteptăm în antecameră şi în 15 minute a făcut modificările necesare. De data asta totul era corect. Verificat şi răs-verificat. Ce folos? La cadastru trebuia să mergem a doua zi...

Ei, dar ce-s două zile şi jumătate din viaţa unui om? O nimica toată...


---------------------------------------------------------------


Într-un articol precedent scriam despre dosarul „limba de stat” şi despre incredibila tenacitate a politicienilor de a ne menţine în capcana eternului conflict „noi” vs. „voi”. Eu astăzi sînt convins că problema „limbii” este una artificială. Mai bine zis, este una reală, dar menţinută şi cultivată artificial. Un fel de diversiune. Atîta timp cît noi, boborul, ne consumăm energia şi saliva în „războiul limbii”, ei îşi fac mendrele. Şi dacă se întîmplă ca cineva să-i deranjeze, ei ne asmuţă. Iese unul şi aruncă cîte ceva despre limba română. Dupa asta iese altul şi aruncă cîte ceva despre limba moldovenească şi despre două limbi de stat... Făcut: boborul are la ce lătra timp de o perioadă electorală. Or era suficient ca actele oficiale să fie redactate în mod obligatoriu în limba de stat. Fără mari polemici.


Vedeţi Dumneavoastră, „la noi” se acceptă actele oficiale în rusă, ba chiar se perfectează în rusă by default . Dar „la voi” cum este?

Partager cet article
13 juillet 2011 3 13 /07 /juillet /2011 23:44

Nici cuvintele nu te ajută, nici adevărul spus nu te poate salva. Ori de cîte ori l-ai spune şi oricît l-ai apăra, tot neadevărul iese deasupra! Urîtul şi minciuna. Şi veacul acesta în mizerie şi crime, şi valuri de sînge apune. Sunt profund dezgustat, ... . A cîta oară gem de durere: vreau o limbă, dar... fără cuvinte. Vreau să comunic de la om la om, de la inimă la inimă curată. Cuvintele mint! Oh, ce mincinoase sunt cuvintele... Tăcere. Mi-e dor de tăcere. O eternă tăcere. De ce n-am rămas mut? Mut pe toată viaţa. De ce m-am irosit în cuvinte? Mincinoasele cuvinte...

Vladimir Beşleagă, Hoţii din apartamente, 2006 (De/spre eu cel-ăl-alt)

 

A trecut o lună... deja sau doar? Ce timpuri bicisnice trăim...o lună în ipostază de eternitate. Nu am mai postat nimic pe blog de un car de vreme... Fiindcă de ce? Nu ştiu...


Fiindcă veneau alegeri... findcă vin alte alegeri? Fiindcă... de fapt, ce alegem? Şi oare alegem? Şi ce se alege din noi? Turmentat, turmentat rău de tot, nene Ioane...


born to...În 2009 sunam „acasă”: „Vai, totul e rău, preţurile cresc, nu plouă, nu ştiu ce-om mai face...” În 2011 sun „acasă”: „Vai, totul e rău, preţurile cresc, nu plouă, nu ştiu ce-om mai face...” Şi în 2005 cum a fost? Şi în 2001? Şi în acel 1999 cînd am ieşit din ţară? Era rău, peţurile creşteau, nu ploua... Şi eu nu ştiam ce să mai fac...


Şi 2009 ce-a fost? Zvîcnitura agonizantă a unui muribund? Am o vagă senzaţie că ceva a murit pînă la urmă. Înca nu ştiu ce, cine şi cînd. Intrebaţi-l pe... campionul ăla de la Ce? Unde? Cînd? El ştie! La Moscova se ştie... Căci în alte părţi doar cu presimţirile...


Presimţirea că s-a întîmplat un lucru extrem de grav. Mult mai grav decît trădarea din 2005. Impalpabil şi ireversibil. Pute a hoit. Flerul ne-a abandonat, căci e deprins cu mirosul de putregai. Şi ne-am lăsat antrenaţi în murire. Acel cu electroşocul a întîrziat. A „greşit”. În loc să pună aparatul la inimă l-a pus la buzunar.


Astăzi „acasă” scriu deja cu ghilimele... Încă mai am casă... nu ştiu dacă mai am şi „acasă”... Cît părinţii vii ne sînt... şi apoi? Ne mai dor păduri?  


Defilarea partidelor. Bătaia din palme continuă... Bătaia de joc continuă... Bătaia continuă... la fel ca şi în 2009, la fel ca şi înainte de 2009, la fel ca şi înainte de... dintotdeauna...


Time has come and gone for words
A thousands threats i've heard before
But words are cheap, but lies are big to take…

 


 


 


Partager cet article
15 juin 2011 3 15 /06 /juin /2011 16:38

“Nu mai intra în această capcană de lupi! Te implor!

Nu va fi o luptă cinstită!

Arma ta sunt mândrele ţepuşe de os, dar ei te vor păcăli,

Dându-ţi să împungi mereu

O himeră roşie

Tu nu ştiai că vei muri, tu nu ştii c-ai murit,

Tu, animal simplu, superbă zeitate...

Animal perfect, care împungi himere...”

Marin Sorescu “De partea taurului”

 

„Гляжу - размыли край ручьи весенние,

  Там выезд есть из колеи - спасение!”

V. Vysotsky, „Чужая колея”

 

În această perioadă pre/post/ultra/pleni/atot-electorală tot mai des răsună voci, mai bine sau mai rău argumentate, mai bine sau mai rău formulate, care exprimă un sentiment profund de supra-saturaţie faţă de însuşi actul alegerii.  Mai mult, tot mai des auzi mesaje de desperare amestecate cu un soi de fatalism pur mioritic şi autoflagelator. „Nu este”, „n-are de unde”, „nu-i cu cine”, „nu-i pentru cine”, „nu are rost” şi punctum, punctum, punctum... În suspensia lehametei şi a dezgustului... Şi nici nu ai cum spune că nu au dreptate.

 

Iarăşi ne cheamă cineva la luptă, iarăşi se dă bătălia finală. Ad vitam æternam... Oricît de paradoxal nu ar parea, dar astăzi alegerea este exact de aceeaşi factură şi (de ce am nega-o?) de aceeaşi calitate ca şi acum 25 de ani... de rîsul găinilor: pînă şi actorii (unii) au rămas aceiaşi. Ascultăm cu mare umilinţă melodii din copilărie/adolescenţă şi ne minunăm de actualitatea lor. „Veniţi acasă, măi copii” pare un şlagăr etern şi continuăm să demonstrăm axiome despre limba română... Searbădă realizare. La unele capitole chiar am ajuns în anii 80: unimedia anunţă că grănicerii români au prins trei moldoveni care au trecut ilegal în... Moldova, oraşul Bălţi e mai sovietic ca niciodată, iar noi iarăşi ne mobilizăm împotriva „urgiei roşii” la Chişinău...

 

Decalajul enorm între realitatea politică şi asteptările alegătorului începe a da rezultate (dorite?) : un absenteism cvazi-generalizat la toate scrutinele naţionale şi un sentiment de fed-up, de ras le bol care a invadat pînă şi spaţiul virtual, rezervat în mare parte celor mai „activi” reprezentanţi ai societăţii.

 

Se pare că cererea nu mai corespunde cu oferta... Numai că de această dată teoria economică nu este valabilă. Fiindcă cererea nu există. Mai bine spus, cererea nu este exprimată. Încă şi mai bine spus, este materializată doar la nivel de exprimarea unui sentiment de frustrare şi insatisfacţie. Cu mici excepţii, desigur.

 

Am fost de-a dreptul şocat acum 2 ani (după „revoluţia” deturnată din aprilie 2009) cînd am văzut cu ce argumente se încerca „racolarea” liderilor locali în satele Moldovei. Tipul a venit cu un articol de-al lui Valentin Mândâcanu scris în... 1988!!!

 

Şi anacronisme din astea sînt cu duiumul. La tot pasul. Pasul pe care-l batem pe loc. Un fel de „tropoţică” moldovenească.

 

Haideţi să vedem care este epicentrul seismelor politice care tot ne zdruncină de 25 de ani, cu efecte colaterale devastatoare, mai ceva ca Fukushima:

 

-          Luptăm împotriva comunismului? No Pasaran! Cei mai „bătrîni”, însă, au uitat deja ce înseamnă asta, iar cei „tineri” nici nu au ştiut-o vre-o dată. De învăţat ei nu au timp, căci ridică într-una baricade. Împotriva sau pentru comunism...

-          Ne batem pentru limba „româna”? Excelent! De parcă dacă am numi noaptea „ziuă” prin lege, aştrii cereşti ar ţine cont de "noul" Cod Civil...

-          Ne unim sau nu ne unim? Ne unim? Perfect! Chestiunea respectivă nici măcar anacronism nu e. Mai degrabă, un fel de post-cronism. Am reuşit să cultivăm pînă şi un accent pur chişinăuean (asta nu e neaparat rău, doar un fenomen... pe mine mă taie prin urechi, dar, mă rog, gusturile nu se discută) şi să-i îmbogăţim cu cetăţenii româneşti pe toţi alolingvii...

-          „Jos mîina de pe Transnistria!” Iaca ăsta da, apel mobilizator! De parcă ar fi fost vre-o dată Transnistria sub „comandamentul” Chişinăului şi de parcă nu am fi fost invadaţi de autoturisme înmatriculate acolo, peste Nistru.

 

(Ras le bol si fed-up)²!!!

 

Oportunităţi de a ieşi din această rîpă au fost multe, dar... nu s-a vrut. Dimpotrivă tot s-a turnat apă ca ea, rîpa, să devină şi mai profundă!

 

Lupta cu comunismul? Mai simplu nu se putea: interzicerea simbolicii comunismului, condamnarea crimelor comunismului şi legea lustraţiei. Să fi fost făcute acum 20 de ani (chiar şi 10) nici urmă nu le mai rămînea astăzi...

 

Limba română? Să fi fost, pur şi simplu, respectată legea care există, nu mai discutam la acest subiect. Eu am avut colegi la şcoală care veniseră din şcoli ruse (era prin 90-91) care nu vorbeau deloc româna şi care s-au descurcat foarte bine pînă la urmă. Taică-meu, unul din cei doi ingineri moldoveni la uzină, a fost în mare cinste atîta timp cît actele trebuiau redactate în limba de stat. Chiar şi ore de română făcea cu şefii. Să vezi cum veneau ca mieluşeii. Chit că o numeau „moldovenească”. Cum poate un funcţionar să-şi exercite azi funcţiile, neavînd capacităţile minime de comunicare în limba de stat? Drepturile minorităţilor? Nici o problemă, domnilor! Dar eu vreau să aud emisiuni în găgăuză, bulgară, ucraineană etc. etc. Eu chiar vreau să apăr limba şi cultura găgăuzilor!

 

Unirea? Păi dacă nu se poate – atunci nu se poate... Dar ce ne împiedică să avem un spaţiu integrat la nivel de infrastrucrturi de tot felul (transport, energie, economie etc., etc.)? De ce e mai complicat să ajungi la Iaşi sau Bucureşti decît la Kiev sau Moscova? Europa (în sens de UE) e de vină? Nu cred.

 

Transnistria? Huiduiţi-mă, Domnii mei, dar eu unul nu văd ce treabă avem noi acolo. Vor independenţă? Poftim, luaţi cu tona! Şi să nu-mi scoateţi argumente cu găgăuzii, căci nu sînt valabile. Din punct de vedere istoric. Numai că aş fi curios să văd reacţia UE, NATO, chiar şi a Rusiei, în acest caz... Deşi, cred că, dacă se dorea, se putea de găsit o soluţie şi cu Transnistria în componenţa statului monolit şi indivizat al Republicii Moldova. Dar asta însemna milioane mai puţin în buzunarul cuiva.

 

********

 

batalia finala - combat de coqEu astăzi aş dori sa discut despre viitor, despre modele sociale şi economice, despre educaţie, despre ecologie, aş dori să mă lansez în dezbateri aprige despre rolul statului în societate, despre „societatea civilă” şi democraţie participativă, despre creare şi redistribuire de valori, despre valori, la urma urmelor! Aş dori ca votul meu să cauţioneze strategii şi viziuni, să sancţioneze lipsa de profesionalism şi consecvenţă în acţiuni...

 

Şi nu pot. Nu pot, fiindcă astăzi mi se flutură din nou o petică roşie în faţă... Şi eu nu vreau să fiu bou, fie el şi în varianta sa semantică denumită emfatic „taur”... Or, cineva (vă las să ghiciţi singuri cine hotărăşte ascuns de anonimatul acestui pronume nehotărît) încearcă să mă facă paracopitat. Acel cineva s-a acomodat foarte bine şi huzureşte nestingherit de nimeni, căci noi avem alte „cauze măreţe” de supravegheat...

 

Adevăraţii trădători nu sînt „vechii” comunişti... Ei au ramas fideli cauzei (sărmanii). Adevaraţii duşmani sînt toate lichelele astea cu „neo” în frunte (comunişti inclusiv) care, cu atîta insistenţă, ne menţin în vechile paradigme de confruntare şi care le cultivă cu atîta silinţă...  Chiar crede un Ministru că mă voi simţi măgulit (în 2010!) de complimentul său referitor la faptul că-mi vorbesc relativ corect limba maternă? Chiar crede un alt Ministru că voi accepta „scuze” de genul „noi am vrut, dar ei nu ne lasă”? Chiar crede un al treilea Ministru că voi accepta să se ascundă după paravane de tipul „dreptul la libera circulaţie” cu referinţă la Transnistria?* Şi asta numai pentru faptul că sînt "băieti de-ai noştri"?

 

*Aceşti trei miniştri au vizitat Parisul şi reprezintă fiecare cîte unul din partidele din coaliţie, un à porpos ca să nu fiu acuzat de partizanat politic...

 

Să nu ne lăsăm însă ademeniţi în capacane cu lozinci si cuvinte pline de patos (trădători, duşmani, neam, etc., etc.). Responsabilii veritabili sîntem noi. Cei care lăsăm să se facă. Cei care la întîlnirile cu ei batem din palme şi ne extaziem la asemenea discursuri. Cei care lăsăm ca cineva să aleagă în locul nostru, cei care refuzăm să alegem, cei care participăm şi profităm de menţinerea acestui sistem, care ne prindem în această „bătută” interminabilă...

 

Acum ce să mai? Dacă tot ne-am prins în horă, n-avem încotro... hai s-o-ncepem de la capăt:

IEŞIȚI, OAMENI BUNI, LA ALEGERI...

 

************

Кто вынудил меня на жесткое пари,

Нечистоплотный в споре и расчетах.

Азарт меня пьянит, но как ни говори,

Я торможу на скользких поворотах!

V. Vysotsky, „Горизонт”

 

Imagine: Rémy Cogghe, "Le combat de coqs"

Partager cet article
11 juin 2011 6 11 /06 /juin /2011 01:07

Am zis că nu voi scrie chestii din astea. Am zis că există analişti politici, tineri înflăcăraţi, jurnalişti de breaslă… 1001 de alte persoane care vor şti mai bine ca mine să comenteze evenimente, să analizeze antecedente, realităţi şi consecinţe. Ce să mai ? Să fim oneşti: eu sînt plecat din ţară din 1999… Realitatea de acasă îmi (a)pare tot atît de fantasmagorică ca şi noutăţile despre Mars Spirit…


Andrei PopovGestul de astăzi al lui Andrei Popov m-a facut să fiu mîndru pentru că sînt cetăţean al Republicii Moldova ! Explic: nimeni şi nimic, şi niciodata nu va reuşi să mă simt ruşinat sau complexat, sau stingherit de originea mea. Dimpotrivă! Citiţi atent postările anterioare de pe blog! Sînt mîndru de neamul meu! Este al meu şi este ce este. Îmi asum obîrşia şi nu am cu nimeni nimic. Eu nici măcar nu urăsc pe cineva.


Pînă-n astă seară, însă, m-am simţit un fel de alien în raport cu... Republica Moldova. Niciodată! Dar sînt categoric! Niciodată, chiar şi în aprilie 2009, nu m-am identificat mai bine cu un „gest” venit de-acasă! Aberant? Exagerat? Vă las, Domniile Voastre, să judecaţi cît de „adecvat” reacţionez... mi-ar lua prea mult timp să explic.


Astă seară EU m-am sculat de la masa banchetului, am fost tare, am fost nobil, am fost frumos... am ieşit cu ostentaţie dintr-un cuib de viespi! Şi am fost urmat de toată lumea cea „frumoasă”! Astă seară am fost EU cel care a fost urmat! Şi astă seară un reprezentant oficial al Republici Moldova a fost EU!


Puţin contează ce va fi mîine. Puţin contează consecinţele! În sfîrşit ţara mea a reacţionat NORMAL la o aberaţie! Astă seară am un mic prilej să fiu mîndru! Şi mă doare-n cot de cît de naiv pot să par, ori de cît de puţin "pragmatică" , ori de cît de puerilă este reacţia mea!


Va dura probabil pînă mîine dimineaţa... Căci mîine alţi reprezentanţi vor atenua, vor explica şi comenta...  

Dar a fost să fie!

Partager cet article
10 juin 2011 5 10 /06 /juin /2011 11:55

Moş Iacob era din acei oameni cu care nu era chip să stai la masă. De aşezat - te aşezai, de petrecut – petreceai, pînă la urmă te dureau şi fălcile, numai că nu prea apucai să morsoci ceva. Şi rari erau acei meseni care reuşeau să ajungă pînă-n seară fără a-şi păta cămaşa cea de zile mari. Eeeel! El era de vină – Moş Iacob! Aşa ţi le-nşira şi ţi le potrivea, încît nu te mai încăpeau băierele de-atîta rîs, nu că să mai înghiţi ceva! D-apoi ce se mai ţineau copiii din urma lui! E-he! de cîte ori au fost ei trimişi la şleah să strîngă bomboane din „camionul răsturnat” devale la pod! 


hai in colhozÎn acea zi de august Moş Iacob ieşi pe la o amiază din ogradă şi, cătinel - cătinel, s-a pornit spre grădina colhozului. La fel cum se ducea în fiecare zi. Căci era paznic. Toată viaţa a lucrat  la colhoz pe deal ca un catîr şi acum, cînd nu mai avea puteri, l-au pus paznic. Şi ar merita poate să stea la pensie acasă, dar parcă se putea? Cum să te pui cu colhozul? Nu-i vorbă, s-au trecut anii cînd te ridicau şi te trimiteau în siberii, dar cu nebunii nu te pui... Ținea el bine minte... Uite-aşa a ajuns Moş Iacob paznic. Dar las-că tot nu era rău: şi-a făcut o colibă care-i ţinea umbră de soare şi dos de ploaie, putea chiar să se-ntindă să mai aţipească pe paiele moi şi mereu proaspete, mai venea din cînd în cînd cîte-un băieţandru să-i mai ceară cîte-un tiutiun şi să-i asculte pătărăniile... De-ar mai avea şi vre-o 20 de ani mai puţin!


Abia ajuns la colibă, zărise un nor de colb văratic coborînd din celălalt deal şi un huruit de „Pobedă”. Nu putea fi decît Cumpătă. Numai el îmbla cu „Pobeda” pe dealuri ziua-n amiaza mare... Mai des, însă, îl vedeai cu bricica, căci aşa făcea mai puţină gălăgie şi nu se-auzea venind de departe. „Hai că-i bun, bine c-am ajuns ş-are să mă prindă aista de faţă”, i-a fulgerat lui Iacob prin minte. „Aista”, pe care satul l-a poreclit „Cumpătă” (unul Dumnezeu ştie de ce) era un fel de brigadir la colhoz, dar nu unul de rînd. Pe semne, avea el gradul lui pe undeva prin alte cărţi, căci se temea de el pînă şi prisidateliu... Cîinos om, negru pînă şi la ceriul gurii... Pe cîţi sărmani oameni nu i-a băgat la miliţie! De prindea pe careva pe deal cu ceva în torbă – gata: se pomenea ţăranul cu miliţianul la poartă. Îţi făcea opisi la gospodărie şi noroc dacă scăpai numai cu o confiscare.


Cimisheni-035Azi, însă, Cumpătă era cu altă treabă. Nu era cu pînditul, căci „Pobeda” nu-l putea feri de ochii şi urechile lumii. Poate cu proverca lucrătorilor... naiba să-l ştie. De asta şi era mulţumit Moş Iacob că a ajuns la timp la faţa locului.


Taman se gîndea cum să se pună el aşa ca să-l vadă Cumpătă mai bine din maşină, dar, în acelaşi timp, să se prefacă a avea de treabă pe lîngă colibă, poate nu s-a opri şi-a trece pe-alături...Dar nu, s-a oprit totuşi... Pînă l-a ajuns şi depăşit norul de praf, a dovedit să iasă şi chiar să deschidă şi portbagajul. Vrăjmaş de iute om... A plonjat în măruntaiele maşinii şi a ieşit de acolo cu cîte un tobultoc în fiecare mîină. Vrăjmaş de voinic om... Hodinit. A mers repede la colibă şi i-a lăsat acolo, după care a revenit, a deschis uşa salonului şi a mai scos doi saci. Le-a făcut şi lor loc în coliba lui Moş Iacob. Vrăjmaş de energic om... Gospodăros. Abia acum s-a făcut a-l vedea pe Iacob.


-          - Auzi, Moş Iacob? Vezi, cată de sacii iştia. Ai grijă. Eu am să trec mai în seară să-i iau. Mai am treabă pe ogor.


Trosc! Pliosc! Hrrrrr! şi dus a fost. Nici „bună ziua”, nici „badaprostie”. Moş Iacob a intrat în colibă. Sacii erau aruncaţi direct pe salteua lui improvizată din paie, adunată şi potrivită cu atîta drag. Erau cu ceapă. Şi l-a apucat pe Moş Iacob o ciudăăăă... pînă la lacrimi. Un ţîncan, un ticălos! Paiele, macar paiele să-i lase-n pace! Adică pe alţii îi băga la puşcărie pentru cîţiva ştiuleţi de păpuşoi, da el fură cu sacii!? Şi dacă să stai şi să te gîndeşti, ceapa asta poate e ceapă din ceapa lui, din aceea pe care i-au luat-o la colhoz la colectivizare! Şi cîtă sudoare a lăsat el pe dealurile astea, cît frig au mîncat încheieturile lui toamnele pe deal... De-a cui pomană?


Nu! De data asta chiar nu se poate! Las-că-i arăt eu! Las-că... Crezi că ieşti mai hîtru???


************


Cam pe la chindii, hop şi „Pobeda” de după deal. Cumpătă coboară din maşină grăbit, intră în colibă şi...


-          - Moş Iacob, da unde-s sacii?...

-      - Iaaca sacii, răspunde Moş Iacob a lehamite şi cam mirat, de parcă nici nu s-ar fi întîmplat nimic şi, în genere, el prima dată vedea saci în colibă.


-          - Apu... nu erau patru?

-          - Paaatru erau...

-          - Şi doi unde-s?

-          - Iaaca doi...

-          - Da ceilalţi doi?

-          - Iaaca doi, tovarăş brigadiri.

-          - Păi erau patru!

-          - Paatru erau...

-          - Şi doi unde-s!!!???

-          - Iaaaca doi...


Cumpătă sărise definitiv de pe fix... Îşi pierdea cumpătul.  Se făcuse roşu ca un rac fiert şi vinele i se-ngroşase şi-i pulsau ameninţător pe gît... Incongruitatea situaţiei îl depăşea. Nonşalanţa şi calmul flegmatic al lui Iacob îl lăsau perplex ş-apoi nici nu prea avea ce-i reproşa la o adică: doi saci furaţi din sacii furaţi?


-          - Moş Iacob, să nu-mi îmbli cu de-a estea! Unde-s doi saci!?

-          - Iaaca doi...

-          - Şi eu cîţi ţi-am lăsat!?

-          - Paatru...

-          - Şi-acum cîţi îs!?

-          - Dooi...

-          - Şi unde-s ceilalţi doi!???

-          - Iaaca doi...


Cumpătă a înţeles c-a rămas prost.


-         - Tu-ţi poama mătii de chiabur împuţit!!! Să ştii că te coc eu în altă parte! Las-că nu-mi scapi tu mie!!!

 

A zmuls cei doi saci de la pămînt, i-a trîntit pe bacheta din spate, a urcat bombănind la volan, şi „Pobeda” a rupt-o din loc, lăsîndu-l pe Moş Iacob zîmbind maliţios în faţa colibei.


-          - Du-te, du-te... Dute-ar... Ptfuuu... Nici urmă să nu-ţi rămînă...


************


A rămas, Moş Iacob, le-a rămas înca urma... Au trecut cu „Pobeda” peste minţile noastre şi au cam nivelat din curcumvulaţiuni... Dar las-că...

 

************

 

Povestea cu sacii e o anecdotă veche de familie pe care am auzit-o de la mama. Pe Moş Iacob Ştefăneţ, fratele lui Chirică Ştefăneţ, străbunelul meu, nu l-am cunoscut. Îl cunosc însă pe feciorul său, Toadere Ştefăneţ cu care nu-i chip să stai la masă. De aşezat - te aşezi, de petrecut - te petreci, pînă la urmă te dor şi fălcile, numai că nu prea apuci să morsoci ceva. Şi rari sînt acei meseni care reuşesc să ajungă pînă-n seară fără a-şi păta cămaşa cea de zile mari. Să-i dea Dumnezeu sănătate! Cu băiatul lui Toadere, Sergiu Ştefăneţ, am învăţat într-o clasă. La Bălţi. Ca să vezi, hazardul: eu şi cu moşu-meu – într-o clasă! Pe Andrei Ştefăneţ, celălalt fecior al lui Toadere şi nepot de-al lui Moş Iacob, îl cunoaşteţi poate şi Domniile Voastre. Dacă nu, vedeţi mai jos, şi ţineţi-vă bine fălcile!


 

     
Partager cet article
9 juin 2011 4 09 /06 /juin /2011 11:25

coarne de cerb

      „Femeia se încumetă să-i spună, fără a cădea în păcatul de a lua sînul de la gura copilului, că uşa odăii din fund nici nu se deschide. Fiin’că de ce? Fiin’că-i buşită pe dinăuntru. O împing coarnele de dincolo.”

Nicolae Popa, Cubul de zahăr

 

 

Am deschis uşa casei din cărămidă roşie

Şi am dat de o pădure de coarne

Un hăţiş de colţi...

 

Coarne de cerbi boiereşti ascuţite ca briciul

Şi dese ca agrişul

Cerbi răi de parcă i-a apucat boncănitul...

 

Colţi ca secera

Din rîtul slinos

Din frontul păros de mistreţ, de vier negru

Cu ochi mici mînioşi...

 

Am luat o floare de toporaş

Rece ca dimineaţa şi fierbinte ca patima

I-am rupt siguranţa

Am aruncat-o-n grămadă

Ca pe-o grenadă

Şi am închis hotarul în urma mea...

 

Aştept deflagraţia primăverii.

 

Fiin’că de ce?

Fiin’că-i buşită pe dinăuntru...

 

Partager cet article
1 juin 2011 3 01 /06 /juin /2011 00:06

E. a urmărit campania electorală la televizor. I s-a făcut scîrba de ce a văzut. De felul cum se mîncau ei ca cîinii. A zis că nu merită nici unul sa fie ales. Şi a hotărît că nu merge la alegeri.


L. nu prea-i cu politica. Abia de-o scoate la capăt. Iar nu plouă, iar e secetă... El merge rar la Chişinău. Dar a fost recent la capitală, a trecut pe lîngă Guvern şi Parlament, a văzut maşinile luxoase şi a zis: „Cum au fost hoţi aşa au şi rămas”. Şi a mai hotărît că nu merge la alegeri.


I. e student tînar şi înflăcărat. El a fost în piaţă pe 7 aprilie 2009. El a crezut că lucrurile se vor schimba. Dar uite că au trecut doi ani şi I. caută un program Work & Travel - poate anină vre-o posibilitate s-o şteargă în State. Şi a hotărît că nu merge la alegeri.


G. este şi el foarte „activ”. Are şi un blog. Unul ca acesta. Face parte din casta celor cîteva zeci de persoane cu intrări speciale, cu contacte înalte şi cu „доступ к Телу”. El e chemat pe la banchetele lor regulat. G. se duce întotdeauna, căci trebuie să fie la curent. Căci trebuie să informeze lumea. Aşa îşi vede el predestinaţia. Dar G. are spirit critic. Şi după ce i-a văzut pe toţi candidaţii unul cîte unul şi-a spus că nu merită nici unul. Şi a hotărît că nu merge la alegeri. A scris despre asta pe blog aseară.


E. este tînar scriitor. În afară de faptul că scrie, el a citit multe cărţi interesante şi utile. El citeşte şi bloguri. Pe-acel al lui G. chiar il consideră nu prea rău.  A fost recent la Guvern ca să-i dea bani de-o carte. Foarte utilă cartea. Vizionară. Dar l-au paşolit amabil... Au ei scriitorii lor, la fel de tineri şi talentaţi... Bădăranii! E. a zis că nu se merită. Arta e mai presus decît toate. Şi a mai zis că nu merge la alegeri. A scris şi pe blogul lui G depsre asta. În comentarii.


R. este un afacerist. Dar se consideră „om de afaceri”. A mai votat el în viaţa lui, chiar şi la ultimile alegeri. A votat pentru „schimbare”, dar, pînă la urmă, cum îşi aranja el afacerile înainte, tot aşa şi le aranjează şi astăzi. Şi-a spus: „Da mai dă-i în... Pînă la urmă toţi sîntem oameni şi ne-om înţelege oricum”. Şi a hotărît că nu merge la alegeri.


E. este un băiat de dobă. Pe E. îl cunoaşte tot Chişinăul. Data trecută a fost cu paţanii la alegeri. S-au prikalit. Duminică, însă, se anunţă timp frumos şi E. merge cu gaşca la iaz la şaşlîc. Au să fie şi gagici bune de... Nu scapă el o ocazie ca asta! Normal: nici vorba să meargă la alegeri!


****************

 

Eu stau în faţa PC-ului, frînt de oboseală după o zi de muncă, la 1975.17 km distanţă de Chişinău. E miez de noapte. Scriu aiureli pe blog... Şi eu am citit alte bloguri, am privit emisiuni televizate cu dezbateri, am citit şi eu cîteva cărţi, am... ce să mai... îi înţeleg pe fiecare din E., L., I., G., E., R., E. Chit că sînt departe. Dar eu vreau să aleg! Şi...nu pot... De data asta, fraţilor, chiar nu pot. Procentul salvator „de după hotare” nu mai vine. E timp de criză. Rata dobînzii a scăzut... Doar asta am putut:


http://www.zdg.md/stiri/basarabenii-din-strainatate-au-manifestat-pentru-chirtoaca

http://www.rgnpress.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2060%3Abasarabeni-de-peste-hotare-i-au-manifestat-susinerea-pentru-dorin-chirtoac&catid=47%3Apolitic&Itemid=78

http://www.arena.md/?go=news&n=5647&t=Moldovenii_din_Paris%2C_Dublin%2C_Padova%2C_Aix_en_Provance_%C3%AEl_sus%C8%9Bin_pe_Dorin_Chirtoac%C4%83

http://politicom.moldova.org/news/chirtoaca-sustinut-si-peste-hotare-foto-221384-rom.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+moldova%2Fpoliticom%2From+%28Politicom+Moldova.org+%28Rom%C3%A2n%C4%83%29%29

http://hotnews.md/articles/view.hot?id=11075


Asta e: scoteţi-i pe E.,L.,I.,G.,E.,R.,E. la vot!

Partager cet article
29 mai 2011 7 29 /05 /mai /2011 22:16

Oraşul Bălţi devine, încet, dar sigur, sinonim cu „parada”…  Nu a trecut nici o lună de la ceea ce se cheamă 9 mai…  a venit 22. Criză de paraderie, nu alta!


Pe 22 mai la Bălţi se sarbatorea ziua oraşului. Tradiţional, în această zi se organizau nişte manifestări culturale în faţa Teatrului Naţional şi estrada de vara; se mai aduna un fel de iarmaroc unde restauratorii îşi desfăceau terasele improvizate şi vindeau de-ale gurii şi băuturi « răcoritoare ». Fără prea multă politică. Cu muzică şi voie bună.  Mă rog, orăşenii se distrau şi mai uitau de grijile cotidianului… Nimic extraordinar: format tradiţional pentru oricare oraş din oricare ţară.


Anul acesta, însă, sărbătoarea a fost denaturată în paradă şi campanie electorală. Pe bani publici... paradă pentru un candidat. Cred ca sînt suficiente materiale în pozele care urmeaza pentru a intenta dosare de deturnare a fondurilor, trafic de influenţă, încalcarea codului electoral, etc. etc. Dar asta într-o ţară normală. La noi, în Moldovania, Bălţi este „premiat” cu zone economice libere...


Şi nu m-ar indigna decît în aceeaşi măsură ca şi alte mîrlănii electorale, dar de data aceasta bucata e prea mare... şi nu putea trece fără consimţămîntul şi participarea activă a unora sau indiferenţa tacită a altora.


Cum, stimaţi creştini, mai intraţi prin bisericile popilor ce mărşăluiesc în rînd cu voronini şi panciuci care v-au persecutat şi prigonit timp de zeci de ani?


Cum, stimaţi părinţi, acceptaţi ca copiii dumneavoastră să defileze prin piaţă într-o zi de duminică şi să fie „utilizaţi” în jocul murdar politic? Şi D-stra, stimaţi directori de şcoli şi colegii, mai continuaţi să primiţi ordine de la „papicu”? Şi D-stră, stimaţi guvernanţi de la ministere, chiar acceptaţi într-atît de uşor ca subalternii să încalce legea?


Cum, stimaţi funcţionari publici, acceptaţi să îndepliniţi comenzi politice în loc să vă cautaţi de datorie? Ce caută maşini de poliţie şi ambulanţe în aceste parade?


Cît am trăit la Bălţi am auzit mereu: „я не понимаю”.  A venit rîndul meu! Astăzi v-o spun sus şi tare, stimaţi bălţeni:

Я ВАС НЕ ПОНИМАЮ!”

 

Voronin si popii

 

 

 

 

 

Popii defileaza in rind cu Voronin!

 

 

 

 

 

 

 

 

copiii la parada

 

 

 

 

 

 

Directorii de scoli au primit "pricaz" sa scoata copiii la parada. Ministerul Educatiei stie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

copiii la parada 2

 

 

 

 

 

 

Deja-vu: astfel se defila pe piata din Balti cu 25 de ani in urma. Doar ca fara blugi...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ambulante la parada

 

 

 

 

 

 

Si daca cineva le astepta in alta parte? Ministerul Sanatatii stie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

politia la parada

 

 

 

 

 

 

 

Ministerul de Interne stie cum sint folosite masinile din dotatie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

scoli sportive la parada

 

 

 

 

 

 

Iata si scolile sportive... Normal: parada e sport national la Balti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

business la parada

 

 

 

 

 

 

Ei da asta chiar e schizofrenie! Isi imagineaza cineva Apple, sa zicem, la demonstratie sustinindu-l pe Obama?

 

 

 

 

 

 

 

 

Photo: Ana-Maria Cerbulean

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher