Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 mars 2014 5 14 /03 /mars /2014 12:47

Majoritatea din noi (hai, fără fandoseli, recunoaşteţi!) deseori ne identificăm imaginar cu eroi din filme, cărţi, personaje publice, ne tragem pielea lor pe cap şi luptăm, iubim, salvăm, rostim discursuri… Nu este doar mitomanie, ci o modalitate de a ne impăca cu destinul puţin glorios şi tern (şi slavă Domnului !), cu o condiţie umană a unui cetăţean de rînd fără aventuri şi elucubraţii existenţiale, respectuos faţă de ceilalţi şi faţă de legislaţia în vigoare. Avea dreptate Ostap Bender : „Codul penal” trebuie respectat* ! Şi eu aş mai zice că trebuie respectat şi „Codul procedural” (atunci cînd acesta nu este o aberaţie pură) cu acele prevederi birocratice prin care suntem nevoiţi să trecem în viaţă. Şi nu-s atît hîrţoagele cele care ne mănîncă din picioare, cît necesitatea de a ne conforma unor proceduri cotidiene, de a ne supune unei ierarhii oarecare, de a face parte dintr-o organizaţie, oricare ar fie ea...

Cunoscut lucru : „Un erou nu face cerere la primărie”**, iar dacă vom începe fiecare a ne materializa „eroismul latent” care zace în noi, departe nu vom ajunge. Filmele pe care ni le derulăm ne permit, precum lui Walter Mitty, să rămînem ceea ce suntem şi să ne mai temperăm hambîţul coexistînd relativ pacific.

Să nu fiu înţeles greşit: ceea ce am spus pînă aici nu are nimic în comun cu lipsa de poziţie civică, incapacitatea de a protesta sau rezista unor fărădelegi, ci ţine de capacitatea de a coabita armonios într-o societate relativ sănătoasă aspirînd mereu („O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă laşi niciodată să fiu mulţumit cu mine însumi!”***) spre mai mult, dar fără a-l călca neapărat în picioare pe cel de-alături. Dar cuvîntul cheie (şi totodată „hîrtie de turnesol”) în fraza de mai sus rămîne „societate relativ sănătoasă”...

Mai există însă şi un alt soi de filme, deloc eroice acestea (şi nici barem erotice), care ne fac să ne (re)modelăm comportamentul şi să asimilăm experienţele altora. Exerciţiul este mult mai dificil şi mai dureros şi consistă în a găsi un răspuns (dar neapărat sincer, căci oricum nu este destinat publicităţii) la o întrebare spinoasă : „Dar eu, cum aş fi procedat eu într-o sutuaţie similară ?”

plakat.pngCică una din formele de inteligenţă este capacitatea de a învăţa din greşelile altora şi nu din cele proprii (fără a mai menţiona că a călca de două ori pe aceeaşi greblă este chiar un semn al prostiei). Exerciţiul „cum aş fi procedat eu” cam tot pe aici stă, dar ne mai ajută să înţelegem cum şi de ce se întîmplă anumite lucruri...

Acum o să mă întrebaţi la ce bun atîta amar de text şi bătut de apă-n piuă? Vă spun, căci nu am nici apă şi nici piuă la îdemînă.

Cunoaşteţi cu toţii recentul „scandal” cu deputaţii care au cerut să li se „amelioreze condiţiile de trai”... Chiar aţi avut (şi mai aveţi) acces la o listă întreagă. Aţi mai auzit şi explicaţia din „gura de aur” a lui Hadîrcă (Pe mine m-a uimit această scurgere de informație și tendențiozitatea cum s-a reflectat. Sunt într-adevăr deputați, care ani de zile, stau prin cămine și au nevoie de o locuință ca să poată exista normal. De altfel sunt familii cu mulți copii. Sunt poate și din cei care au ambiții exagerate și aici cred că trebuie să fie temperați. E vorba de simțul măsurii fiecăruia în parte”) dar şi a celorlalţi doi califi, Lupu şi Filat... Aţi mai văzut şi poza cu un semnatar din acei cu "condiţii grele de trai" telefonînd de la un telefon de 5000 de Euros. ... Dar nu mă mai interesează: potlogăriile astea au devenit banalităţi...

Întrebarea esenţială este alta: „Dar eu, daca aş fi fost deputat, cum aş fi procedat?” Numai să fiţi oneşti şi sinceri „pînă la capăt”, vorba unui slogan...

Eşti sigur, dragă cititorule, că ai un răspuns clar, răspicat şi fără echivocuri posibile? Păstrează-l bine în memorie: s-ar putea să ai nevoie de el în viitor!

 

* "Золотой теленок", Ильф и Петров

** ”Ultimii eretici ai Imperiului”, Vasile Ernu

*** citat atribuit lui Lucian Blaga

Partager cet article
11 mars 2014 2 11 /03 /mars /2014 14:54

la-doi-pasi-de-fericire-de-alexei-marinat.jpgVolumul lui Alexei Marinat, publicat în 2006, reînvie crîmpeiele unei realităţi pe care le credem cu toţii demult depăşite…

Şi ni se părea acum un sfert de secol că nu avem de făcut decît doi paşi, dar păşim de atunci în gol (cînd nu călcăm direct în străchini) şi acei doi paşi rămîn tot atît de îndepărtaţi, chiar dacă „fericirea”, uite-o: atît de palpabilă, atît de aproape, atît de uşor descifrabilă şi descriptibilă, în special de cînd ne trimitem emisari involuntari în toate colţurile lumii largi...

Paradoxul timpurilor noastre: cu cît mai vizibil şi real ţelul, cu atît mai inaccesibil...

Nu mă lasă o senzaţie stranie citind nuveletele lui Marinat: în afară de modelele televizoarelor, moda la linoleum şi alte chiţibuşuri, mare lucru nu s-a schimbat... Ah, cît de mult ne place nouă astăzi să dăm vina pe sistem: cum ceva, imediat este scos din sertar argumentul ultim - „mentalitatea sovietică”. O fi aşa sau nu, dar micmaşul şi cîrdăşenia sunt astăzi la putere mai mult decît oricînd.

Dar dacă nuveletele lui Marinat corespundeau pe timpuri ca stil şi gen cu linia editorială a „Chipăruş”-ului, astăzi eroii săi ne scrutează condescendent, etalîndu-şi dantura lor impecabilă, de pe copertele unor „VIP Magazin”, „Forbes” ori oricare altă revistă lucitoare în care se oploşesc nesfîrşitele „istorii şi oameni de succes”...

Şi cum să nu-i înţelegi pe acei care, confruntaţi cu realitatea zilelor de azi, repetă aidoma moşneguţului interviewat : „Tot mai bine era atunci”? Şi dacă jurnalistul din nuvelă mai putea aduce argumente, cu ce răspuns venim noi azi?

Important nu este să ştim dacă era bine sau nu atunci, ci să înţelegem de ce nu este mai bine astăzi.

 

Partager cet article
8 mars 2014 6 08 /03 /mars /2014 10:36

Auzi ? Cică 250.000 ar costa. În bani din acei care tot se apreciază, nu din acei în care îţi este plătit salariul. O cifră pe care am mai auzit-o în raport cu alţii, dar pe care am luat-o drept bîrfă sau legendă urbană. Dar pe alţii nimeni nu i-a prins (не пойман - не вор) şi nici nu tare s-a înghesuit careva să-i prindă. L-au prins pe ăsta, căci atunci cînd ai om la procuratură sau la acei cu bîta, îi prinzi, că nu-i mare scofală. Pe bune, faci ce vrei din moment ce e făcut în numele dreptăţii şi de dragul legii, fie ea şi înşirată în văzul lumii în palate luxoase şi în aşternuturi mătăsoase. Poţi face orice cu o singură condiţie: să le spui bădăranilor ăştia de cetăţeni care este dreptatea şi care este legea, dar şi mai important este să le dai de înţeles care este interesul naţional şi că toate se fac anume în numele interesului. Strategie, frate, nu foaie verde! Interesul poartă fesul, mon cher, iar fesul se poartă de obicei pe cap, fii atent, pe un singur cap, nu pe capetele noastre care se cuvine să le dezgolim atunci cînd trece "vlădîca" pe drum şi să-i mai pupăm şi mîina cu care ne miluieşte din paşte în paşte, căci noi atîta aşteptăm: miluire. Şi ei ne-o dau, doar nu costă bani, pentru restul – mai tîrziu, la paştele cailor, iar ca să nu îndrăznim a cere prea mult (te pomeneşti că cere cineva sa însemne în calendar încă o zi naţională: „Paştele cailor”), caii au fost daţi la carne.

 

caratistul.jpgDe ales am tot ales, dar cum nu m-am ales cu mare lucru, caut şi eu acum de unde să scot 250.000 să-mi iau şi eu un deputat care să-mi reprezinte fesul şi să-mi poarte interesul. Nu de alta, dar cam încep a mă ustura fesele de cînd tot îmi dau toţi parveniţii şuturi în fund. Şi încă îmi mai spun să nu caut avioane (unde boala să le mai cauţi, căci au fost demult vîndute?), ci să-mi caut de treabă, pe unde-oi şti eu în lumea largă, căci are cine se ocupa de interesul cela naţional al nostru şi fără grija mea insistentă. Adică tot ei ştiu ce contează pentru cei mulţi: drumul şi stabilitatea LOR politică, bat-o vina, nu cumva să le-o zdruncine careva.

 

Din alt punct de vedere, dacă aş găsi 250.000, la ce bun să-i dau eu cuiva? Şi dacă se găseşte unul mîine cu 300.000? Pierd toţi banii, frate! Urîtă întrebare, dar nelalocul ei, căci nici 300.000 nu am şi nici 250.000. După toate, reiese că eu nu am nimic de pierdut, în schimb cîţiva ar avea de cîştigat. Mde: interesul, bată-l fesul. Şi tot nu foarte mulţi, ci doar acei cu „interesul naţional” şi cu mîina pe bîtă. Şi dacă nu lăsăm noi interesul şi nici nu-l luăm, cel puţin îi cunoaştem preţul: 250.000 x 101 = 25.250.000. Cît ziceţi că ar costa alegerile parlamentare? Nu-i mai bine să închidem această farsă şi să mai economisim ceva bani la buget, nu de alta, dar iată: ne manîncă din picioare creditorii şi ne spun că ar fi bine să mai închidem robinetele. Şi le-am închide noi, dar nu avem acces la ele. Mai rău chiar, se găseşte unul care tot ne ameninţă că ni-l închide definitiv. Noroc că am ieşit din iarnă, încă Putin (am greşit (ne)intenţionat puţin o cratimă si o majusculă) şi cresc sălăturile şi verzăturile şi iată atunci să vedeţi voi politică naţională, nu în toi de iarnă! Şi-apoi cifra asta nu-i ea chiar într-atît de mare: ian’, flăcăi şi fete mari, faceţi o factură şi daţi-o secretarului cela de stat american. Poate mai economisim din bani (ei asta vor, nu? să economisim!) şi din efort, dar mai cu seamă, din timp, căci nu mai avem noi chiar atîta vin să le dăm în schimb. Cu atît mai mult că o parte din el, cică, va curge în sensul invers, către acel cu robinetul şi nu ai ce-i face, căci, după cum ziceam, robinetele nu-s la noi, nici de la gaz, nici de la vin...

 

Aşa că, fratele meu, ia-ţi paşaportul biometric şi caută-ţi de treabă (aici ar trebui să recunoaştem că au coincis interesele), dar s-o faci repejor, cît mai zboară avioane şi nu trebuie să le cauţi, căci, vezi bine: nu-i voie. Nu de alta, dar poate intra şi acest robinet pe mîina сантехник-ului de la Kremlin...

 

Toate bune, dar aş vrea să ştiu şi eu cum stăm cu alesul, căci nu am votat niciun deputat anume ci doar nişte nume, ele fiind ale partidelor şi nu scoase din metrică. Omul la noi e liber, chiar şi deputatul, şi dacă tot zice că iese din partid, ducă-se cu tot cu metrică!, dar atunci să lase şi mandatul, ori să se-mpartă şi cu mine din acele 250.000 căci, zău, nu mi-ar strica.

 

 

Vezi aici Alerta Oranj 1 (despre vinatoarea din padurea domneasca) 

Origine imagine


 

Partager cet article
7 mars 2014 5 07 /03 /mars /2014 13:49

La ce bun să ne mai iubim ?multime.jpg

Cartelă bancara

Totul este trecut la card

Cit ?

Banul

Nici banul

Să nu-l mai vezi

La ce bun ?

Pe bancnote mai sunt litere

Le ce bun literele

Cînd e suficient cardul ?

Pe care îl bagi

În fanta orizontală

Apeşi butoanele

Şi atingi orgasmul

La ce-ţi mai serveşte

Verticala dintre picoare

Fără butoane

Fără (tele)comenzi

Necontrolată

La ce bun?

Atunci cînd e suficientă

Linia…

Peste care nu poţi sări.

Bine aliniată şi aspirată,

Snif-snif…

Şi neantul.

La ce bun dimineaţa

Fără neonul din noapte

La ce bun noaptea

Neelectrificată ?

Cît ?

La ce bun viaţa

Fără business-plan ?

 

 

Origine Imagine

Partager cet article
2 mars 2014 7 02 /03 /mars /2014 15:52

 

Moldova-fara-TVR.gifTot mai des circulă zvonuri şi propuneri (în special de cînd cu evenimentele din Ucraina) pentru a limita accesul, sau chiar a-l interzice, la mass-media rusească în diverse teritorii, în mod special cele aferente Rusiei şi care ar intra în spaţiul ei de extindere potenţială. Eu nu sunt adeptul interzicerilor de acest fel, dar nici absenţa din spaţiul mediatic a unor surse tendenţioase şi, de ce să n-o spunem, vădit ostile nouă, în primul rînd, nu mă va face să mă indignez...

 

Problema nu-i atît prezenţa surselor media ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova, cît un dezechilibru flagrant în favoarea lor. Situaţia din spaţiul mediatic nu pare să preocupe mai mult decît atît guvernanţii noştri pro-europeni. Ceea ce este oarecum straniu ţinînd cont de calendarul electoral şi de pretenţiile eurointegratoare enunţate.

 

Ceea ce se întîmplă la Chişinău e una: cablu, provideri, posturi de televiziune şi tot calabalîcul... Toate discuţiile, destul de aprinse uneori, cu proteste în stradă şi acuzări reciproce, despre mass-media, finanţatori şi păpuşari nu au importanţă decît la Chişinău şi doar pentru locuitorii nombrilişti ai capitalei...

 

La sate însă...

 

Astă vară, într-un sătuc din raoinul Soroca, unde îmi petrec vacanţele, am avut acces la următoarele posturi de televiziune: Moldova 1, 2+, Prime şi SorTV.

 

Unicele emisiuni româneşti preluate de la TVR sau ProTV erau difuzate pe 2+, dar după anunţarea publică a acordului cu TVRI (cu mare pompă!) aceste emisiuni practic au disparut şi ele. De facto, în satul în care îmi petrec eu vacanţele televiziune românească (vecinul nostru european, dacă poate nu ştiţi hartă şi geografie) nu mai există!

 

A ramas doar Moldova 1 şi emisiunile ruseşti pe 2+ şi Prime. Plus o sumedenie de tele-novele, ruseşti multe şi ele, una mai tîmpită decît alta, cu care este efectiv abrutizat telespectatorul. Ori poate satul unde îmi petrec eu vacanţele e un fel de oază a aberaţiei într-un paradis al bunului simţ şi echităţii? Mai ştii?...

 

Toate bune, dar se votează nu doar la Chişinău... Şi sondajele se fac "pe ţară"...

 

Iată de ce mă umflă rîsul cînd aud (citesc) discuţii despre sondaje pro-Europa sau pro-Rusia:

 

Ziceţi că sînt bizare aceste evoluţii? Zău, nu mai spuneţi...

 

Partager cet article
27 février 2014 4 27 /02 /février /2014 12:25

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse."...

 

Îmi ţiuie în urechi refrenul de-o viaţă

Pod peste-o apă care niciodată nu-ngheaţă

 

Poduri la care nici nu visam

Atunci cînd, mic, le admiram

În manuale la şcoală

Învăţînd pe de rost:

 

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse."...

 

Poduri pe care nimeni nu mă-ncurcă astăzi

Să joc ce-mi trece ptin cap:

Un costropăţ pe Pont-Neuf dimineaţa,

O bătută pe Pont des Arts la amează,

O horă pe podul Alexandre III seara!

 

Pe Karlovy Most,

Ponte Vecchio,

Ponte di Rialto,

Ponte Sant'Angelo,

Tower Bridge,

Brooklyn Bridge...

Peste tot, oriunde vreau, pot să pun la joc

Pînă şi propria-mi viaţă!

 

Poduri peste ape care curg la vale,

Ape peste care pot juca oricît şi orice

Pînă rod pantofii pînă la aţe,

Pînă la totală epuizare...

 

Şi eu joc,

Şi apele curg...

Şi zici că le pasă?

Şi zici că le pasă?

 

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse.

Sur le pont d'Avignon

L'on y danse tous en rond."...

 

avignonpont.jpg

 

Origine Imagine

 

 

 

Partager cet article
26 février 2014 3 26 /02 /février /2014 12:25

Care nici poduri nu sînt,

Ci nişte maşinării

Cu roţi, cu aripi,

Propulsate de o ardere

A măruntaielor acestui pămînt

Ce ne mai ţine.

Motoare, turbine

Scuipînd foc

Şi aşternînd funingine

Crasă şi groasă,

Neagră,

Peste stîlpii ce măsoară

Filmul kilometrilor

Derulat întotdeauna

În sens invers,

Spre punctul de plecare A

Dinspre B, C, D, ... şi pînă

La sfîrşitul alfabetului.

 

Şi nu mai încap destinaţii

În alfabetele lumii,

Şi nimeni nu mai ştie

Unde se află punctul A

Care-şi schimbă permanent adresa,

Pe cînd noi am uitat-o

Pînă şi pe cea iniţială.

Şi tot ne trimitem dorul

Spre un trecut imaginar,

Un paradis care niciodată nu a existat,

Dar maşinăriile

Cu roţi, cu aripi

Tot vuiesc şi huruie

Necontenit, căutîndu-ne

Şi găsindu-ne

Chiar şi atunci

Cînd credem că ne-am ascuns

Definitiv, de veci.

 

Şi maşinăriile

Cu roţi, cu aripi,

Ne găsesc inevitabil

Şi ne readuc înapoi

La condiţia noastră umană

Mai ceva ca un Malraux,

În pofida tuturor

Regilor, valeţilor,

Vameşilor, haiducilor,

Neo-politrucilor,

Activiştilor de toată culoarea,

Cari care rod şi muşcă din ele

Pîndindu-le, din hăţişuri, trecerea.

 

Şi nu ajung pînă la noi

Decît roţi de oţel goale

Sau îmbrăcate în pneuri,

Aripi de fier

Ciopîrţite şi ciuruite...

 

Cu care nici să zbori nu mai poţi,

Nici sa zbori nu mai poţi...

avion-tupolev.jpg 

Originea Imaginei

Partager cet article
19 février 2014 3 19 /02 /février /2014 12:47

colete-in-vama.jpgAcum o lună scriam despre semnificaţia şi importanţa posibilităţii pentru familiile emigraţilor de a continua să folosească serviciile transportatorilor de colete numite „neacompaniate”…

(Vă invit să citiţi textul aici pentru o mai bună înţelegere a ceea ce voi spune mai departe).

O noutate publicată pe situl PLR-ului îi anunţă sfîrşitul. Acest pod despre care scriam, ori va fi tăiat definitiv, ori preţul acestor colete va creşte foarte semnificativ, ceea ce înseamnă exact acelaşi lucru (în cazul în care această „strălucită” iniţiativă legislativă va trece, bineînţeles)

Citiţi atent: „Procedura de licențiere a transportului de colete, inclusiv a coletelor alimentare, trebuie să conțină prevederi privind obligativitatea echipării unităților de transport cu compartimente frigorifice, în cazul transportului coletelor alimentare.

Ce înseamnă această frază?

1.       Transportatorii vor trebui să plătească o dijmă (licenţă, patentă, impozit, puţin contează forma), ceea ce înseamnă o scumpire automată a preţului la transport. Ori vor fi distribuite gratuit? Mă îndoiesc.

2.       Vor fi necesare investiţii foarte mari pentru a transporta produse alimentare. Puţini transportatori vor face-o, iar cei care vor investi, vor repercuta imediat costul asupra preţului coletelor.

Eu nu ştiu în ce minte bolnavă nasc asemenea iniţiative. Textul acestui comunicat este de o ipocrizie, perfidie şi cinism fără pereche. Cît face doar mostra respectivă : „Aceasta va permite păstrarea legăturilor dintre emigranții moldoveni și membrii familiilor acestora, din țara de origine.”… Ei, nu mai spuneţi!

Iar acest alt fragment este efectiv hilar prin ridicolul său: „Aceasta va permite transportarea coletelor alimentare cu respectarea normelor sanitare și igienice, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra sănătății publice și va reduce numărul cazurilor de intoxicare cu alimente perimate în urma unui transport îndelungat în condiții neadecvate.” Ah, ce grijă subită faţă de sănătatea cetăţenilor! Eu nu am auzit pînă în prezent de niciun caz de acest fel, în schimb, încă nu am uitat de scandalul cu „sfredelul” cu care se opera în unul din spitalele Moldovei şi ştiu foarte bine cît costă medicamentele în Moldova...

Tentative de a „regulamenta” transportul de colete au tot existat în ultimii ani. Cum să nu ? Atîta bănărit – şi curge pe-alături… Niciun partid din guvernare însă nu a avut tupeul să-şi asume această decizie.

Acum însă e ceva mai diferit: iniţiativa vine de la PLR, un partid-fantomă, neales de nimeni (frate din acest punct de vedere cu socialiştii lui Dodon), căruia puţină lume îi acordă şanse de a fi ales în următorul Parlament (Desigur, dacă nu debarcă Sturza şi milioanele lui, pentru a cumpăra nişte procente acolo, dar aici ar trebui să ne întrebăm în ce măsură îi convine PLDM-ului acest lucru, ţinînd cont de legăturile strînse din trecut între milionarul Sturza şi discipolul său, (nu) mai puţin milionarul Filat. Dar acesta este un alt vast subiect şi nu încape aici.)… O încercare de a scoate cartofii fierbinţi din jăratec cu mîini străine ?

Vineri, un prieten de-al meu trebuia să recupereze un colet de-acasă. Dar microbusul a venit gol… au ajuns doar pasagerii... Vameşii din România s-au străduit: au reţinut coletele în vamă. Coletele au ajuns pînă la urmă, dar abia duminică… Celor din Italia le-a mers mai puţin, coletele lor au fost pur şi simplu „confiscate”… Oamenilor, elementar, li s-au furat bunurile.

Eu nu ştiu ce muscă i-o fi muşcat pe „fraţii” noştri. Nu m-ar mira deloc musca să stea chiar la Chişinău. Doar imaginaţi-vă volumul de business care se pierde ! Cum să nu pui laba pe el? De ce spun că aţele de la Chişinău se trag? Vedeţi bine, regulamentele UE nu s-au modificat, dar iată comportamentul vameşilor… Nu-ş’ cum nu coincide această bruscă schimbare de atitudine cu „succesele notorii de integrare europeană” şi cu mesajele insistente de susţinere pe care le primim de la oficialii europeni. Dar astea nu sînt decît presupuneri neîntemeiate, din păcate... De, ce pot eu, biet emigrat, crede altceva?

Şi un alt gînd, în loc de epilog : nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată cînd aud vre-un deputat ori politician îngrijorîndu-se pentru soarta mea, mă aştept la ceva rău. O singură rugăminte am : stimaţi (cineva cred că-i stimează totuşi) deputaţi, guvernanti, miniştri şi restul, nu-mi mai cautaţi atîta de grijă, nu de alta, dar teamă mi-e să nu pot duce în cîrcă atîta bine…

 

Partager cet article
16 février 2014 7 16 /02 /février /2014 10:20

Eiffel Bridge, Ungheni 

 

« Cher Gustave,

Je t’écris pour te donner des nouvelles de... Roumanie? Moldavie?

Au fait, est-ce que toi-même, te rappelles-tu où exactement tu l’avais bâti, ton pont?

Je sais que tu n’oublieras jamais le nom d’une rivière qui porte le nom d’un pet, le Prut.

On en a beaucoup rigolé, mais…

Je veux dire, dans quel pays précisément l’as-tu bâti ?Car nous ne le savons pas…

J’ai même placé une annonce dans « Libération » :

„Jeune pays, beau et pauvre, comme il sied bien aux jeunes, cherche désespérément des repères”.

L’as-tu lue ? L’as-tu vue ?

Pas que cela soit vraiment important, mais bon, pour l’histoire de la forme...

Ou pour la forme de l’histoire...

Sinon, saches que ton pont va bien. On ne marche pas trop dessus, on le préserve.

On est des gens bien par ici, on ne sait pas trop par où on est des gens bien,

Mais on est des gens bien quand-même…

Pas comme ces insupportables parisiens !

Qui laissent ces barbares d’étrangers piétiner ta tour par millions, par millions…

Quelle insolence ! Aucun respect des traditions ou des valeurs !

Non mais,as-tu vu ? Non mais, as-tu entendu ?

Non, nous on est des gens bien !:

On a mis ton pont derrière des barbelés,

On a mis des soldats derrière les barbelés,

Et les soldats on les a mis dans des chars !

Ils ne passeront pas ! Ils ne passeront pas !

Seulement, le métal, ça rouille…

Tu comprends, la peinture coûte cher et nous, on est un pays jeune et il nous sied bien d’être pauvres...

Alors, si tu pouvais nous envoyer de l’argent pour acheter de la peinture…

Ou mieux encore : de l’argent et de la peinture.

Ou mieux encore : de l’argent, de la peinture et des peintres pour repeindre le pont.

C’est pour le bien général,

C’est pour le pont qu’on le demande,

Autrement on est des gens biens par ici, tu sais?

Amicalement,

(Car on est bons amis maintenant et tu nous dois de l’argent, n’est-ce pas?),

Ton admirateur zélé. »*

 

Cam aşa-i scriam eu prietenului meu, Gustave Eiffel...

 

 

 

Origine imagine:

 

Partager cet article
15 février 2014 6 15 /02 /février /2014 15:01

-          Tată, tată, dar ce strigă ei după „Ceauşescu”? „Ceauşescu” şi mai ce?

-          „Ceauşescu PCR...”

Tata este vizibil iritat...

-          Dar ce-i asta „PCR”?

-          „Partidul Comunist Român”,

Îmi răspunde răspicat...

 

-          Dar noi vorbim româneşte?

Tata se bîlbîie, s-a-ntunecat.

-          Nu, noi vorbim moldoveneşte... ,

-          Da? Dar eu înţeleg ce zice Ceauşescu...

Tata din dinţi scrîşneşte...

-          Nu auzi? Ei zic „floare” şi noi „floare”. Ei zic „soare” şi noi „soare”...

Îl privesc pe tata cum strîmbă nişte accente cu stupoare...

 

                               Tata se răsteşte supărat:

-          Gata, m-am săturat!

Şi-nchide radioul.

O linişte apăsătoare...

Îl porneşte din nou, dar caută „Radio Moldova”.

-          Să nu zici nimănui ce-ai ascultat...

Eu nu prea înţeleg, dar nu-mi place

Să-l vad pe tata ridicol şi jenat.

 

La radio cîntă ceva, nu mai ştiu ce, am uitat.

 

Maşina noastră, un Moskvich portocaliu, model 2140, avansa încet.

Pe un drum de-a lungul Prutului.

În dreapta nostră – frontiera de stat:

Sîrmă ghimpată şi turnuri de observaţie

Care defilau unul după altul în sensul opus istoriei.

Turnuri şi sîrmă ghimpată asemănătoare

Mai văzusem într-un film despre război cu lagăre de concentrare

Şi deţinuţi sovietici luptînd pentru eliberare...

 

Numai că de această dată în interiorul ţarcului eram noi

Şi sîrma ghimpată părea fără capăt...

Şi Prutul se scurgea la vale într-atît de ademenitor...

Iar noi tăceam de teamă să nu scoatem, din întîmplare,

Vreo vorbă într-o limbă străină interzisă, românească.

 

Eram în 1983 şi peste apa Prutului nu se vedea încă niciun pod.

 

 

 moskvitch2140.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Origine Imagine

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher