Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
11 septembre 2013 3 11 /09 /septembre /2013 11:25

Pietrele, sărmanele,

Pîrjolite mii de ani

De soarele castelan,

Şi-au găsit astăzi liniştea

La umbra macaralelor

Şi betonului armat.

 

Şi-au găsit liniştea de veci

Căci pietrele, sărmanele,

Se mor fără soare…

 

La umbra barelor

Din sticlă şi beton

Oraşul pietrelor milenare

Se ofileşte de dorul omului.

Partager cet article

6 septembre 2013 5 06 /09 /septembre /2013 13:52

A răguşit dimineaţala-guele-de-bois.jpg

Tot strigînd la tine

De după geam.

 

90 de mîţe

Şi-au înfipt gheara

În pielea capului tău…

 

Inima îţi bate

Pe undeva prin tîmple…

 

Nu există obiect mai greu

Decît pleoapa,

De-ţi vine să-ţi bărbiereşti genele !          

 

Cine-i potlogarul                                                        Photo: Alain Reynaud 

Care ţi-a dat cu var

Cerul gurii?!

 

Creierul ţi s-a chircit

Ca un pumn

Şi joacă tananica

În cutia ta craniană

Ca mărgica unui clocotici…

 

Radiaţia solară, solidificată,

Se’mplîntă ca o săgeată

În cristalinul ochiului…

Ah ! ce dor razele astea UV !...

 

Auzi acum cum te laudă

Gîndacii de bucătărie…

Ce hărmălaie fac !

Cum mai tropăie pe sub chiuvetă !

 

Intră EA pe uşă.

Cu o cafea în mîna dreaptă

Şi un melesteu în mîna stîngă…

 

E supărată rău…

Oare de ce?

Partager cet article

4 septembre 2013 3 04 /09 /septembre /2013 16:07

cînd credea că a plîns toate lacrimile,

a venit din noapte un cîine jigărit

şi i-a lins sarea de pe obraz.

 

şi i-a mai cerut.

 

şi el, trecut la indigo prin uşa bisericii,

dă cînd i se cere.

 

şi doar luciul lînei

fiarei sătule

a mai rămas să-i încălzească iarna…

Partager cet article

28 août 2013 3 28 /08 /août /2013 02:42

“ea de frică şi ruşine/ a răspuns tătuţă bine”. dar n-am mai avut îndrăzneala? răgazul? s-o ţin într-un “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”, căci trebi mai urgente mă zoresc.,

Emilian Galaicu-Paun, « şi am îmbrăţişat o poetică-asemeni leprosului »

 

Top-10-romane.JPGRecunosc, primită fie-mi pocăinţa, Stimate Cititor : am aşteptat cu nerăbdare şi curiozitate rezultatele topului realizat de Editura Cartier și Unimedia. Mai mult decît atît, ar trebui să iau un bici înnodat în 14 cozi, conform liniilor mărinimoase la număr (cu un adaos de +4) din acest top 10 şi să-mi administrez, într-un elan autoflagelator purificator, vreo 18 lovituri : cam atîtea alte linii au rămas ignorate de funcţionalitatea Bold al editorului de text, dar şi al celui de carte şi critică literară, căci am păcătuit, păcatele şi răs-păcatele mele, şi am pus şi eu un click în acest top chiar în dreptul unui roman care mi-a procurat recent una din plăcerile lecturale din cele mai complete şi « multilateral dezvoltate » (precum mi-a fost şi formaţiunea pe timpuri), dar comiţînd prin acelaşi gest al arătătorului de la mîina dreaptă şi o mare nedreptate faţă de cîteva alte cărţi pentru care nutresc şi în prezent o dragoste fără margini.


Bine-bine, nici chiar în halul ăsta, fiţi pe pace, căci şi din acele 14 noduri aş tăia, şi din acele 18 lovituri aş mai uita, dar acest lucru (de altfel, la fel ca şi automutilarea trupească) este profund intim şi nu are nici cea mai mică valoare în afara humei şi sufletului meu de cititor, dragă confrate. Situaţia ar deveni răstignitoare de tot (şi eu nu am ambiţii mesianice) dacă m-aş întreba cum să fac cu acei uitaţi cu desăvîrşire (noroc că nu sunt chiar mulţi)… Risc să rămîn fără spate şi fără acoperire (a se citi dermică şi nicidecum vestimentară, mai aproape şi mai dureroasă fiind, după cum se ştie din bătrîni, pielea decît cămaşa) !


Abandonez deci aici, la chiar începutul acestui rînd, ideea însăşi a chinurilor de conştiinţă şi orice tentativă de a justifica sau disputa vreun clasament din acest top. A ieşit binişor, pînă la urmă, şi voi lăsa apelor sîmbetei fandoselele astea intelectualiceşti de snob înţepat. Dar nu înainte de a afirma (într-o zvîcnire spasmatică a snobismului elevat, frate cu Dochia telurică aici) că orice top de acest soi este din start lipsit de oricare sens şi chiar contrasens, eliminînd din faşă, prin definiţie, orice accident direcţional sau vectorial posibil, cu referinţă la curente şi generaţii literare bineînţeles. Pe bune, cum poţi situa în aceeaşi dimensiune (1, 2 sau chiar şi 3D) « Pizdeţ » şi « Clopotniţa » ?


Şi cum poate un cititor de rînd (de alde mine) face un clasament al celor 32 de romane selecţionate, dacă, spre deosebire de Emilian sau alţi exegeţi de meserie, nu «a citit toate cărţile » ? În ceea ce mă priveşte, randamentul meu lectural nu depăşeşte 50% din această listă, cu toată ruşinea, dar şi scuzele de rigoare întinse de-a lungul a mii de kilometri care mă separă de librăriile bune din Ch-ău (toponim © Galaicu-Paun) şi alte circumstanţe atenuante uitate de-a lungul şi curmezisul celor 13 ani de pribegie… Uite ăsta ar fi cu adevărat un studiu interesant: care este rata de penetrare a lecturii la cititorii muritori? În medie, cîte romane din aceste select(at)e (şi care anume) au fost citite de votanţi?

 

Deficitul acesta de lectură, pe care poate doar o biciuială bună (fără niciun « auto » de această dată, dar reorientată spre anumiţi, pentru a nu fi numiţi şi, Doamne fereşte, nominalizaţi, politicieni în ale culturii şi promovatului « cetitului în nărod ») îl mai poate îndrepta, rămîne o datorie cu o dobîndă tot mai pipărată pe care o achităm cu toţii, în condiţiile în care nu doar cărţile bune (inclusiv din această listă) lipsesc cu desăvîrşire din librăriile ţării, editorii şi librarii preferînd tiraje mici şi evitînd stocarea îndelungată pe rafturi, dar nici măcar librării nu prea au rămas… Rarele plăceri livreşti costă o avere. Bucla buclată : cititul devine un soi de lux rezervat cîtorva mofturoşi în ale estetismului ori celor cu rubla/leul (au rămas aceiaşi, indiferent de metamorfozele devizei naţionale) lung…


Dar e probabil mult mai cuminte astăzi să ne amăgim cu un "scopul scuză mijloacele" machiavelic (deloc nou, by the way) şi să ne bucurăm cu un tag x 14 pe un spaţiu mediatizat şi el binişor. Poate se găseşte cîte unul căruia i se scoală şi a lectură, mai ştii ?

 

Cam atît. E bun clasamentul şi favoriţii mei sunt în top 10. Dar… vorba poetului : “draga tatei dacă-i bine/ unde-i carnea de pe tine?”

Partager cet article

26 août 2013 1 26 /08 /août /2013 16:10

Avertizare: Rog mult persoanele ultrasensibile, pentru care un text nu poate avea decît o nuanţă de roz siropos cu aromă de trandafir, să se abţină de la lectura acestei "poveşti".

Contraindicaţii: Acest text este contraindicat în următoarele situaţii:

- consumarea de sandwich-uri, popcorn, chipsurilor, seminţelor de răsărita, cafea, ceai, ori alte produse alimentare şi băuturi pe durata lecturii;

- lectura textului cu voce tare în spaţii deschise sau publice. De asemenea este contraindicată lectura colectivă a textului;

- textul respectiv nu poate fi recomandat persoanelor cu care intentionaţi să aveţi o relaţie amoroasă, şefului, vecinilor, soacrei.

 

Povestea dată i se întîmpla unui prieten care a trecut frontiera statului R. Moldova prin vama Sculeni la sfîrşitul lunii iulie curent. Odată ajuns în vamă, bunul meu prieten a avut şi el o necesitate biologică din acelea presante şi urgente. A fost o coincidenţă, accident ori adevărat act cu încărcătură semantică nu o vom şti, căci protagonistul acestei istorioare nu mi-a adus mai multe detalii la acest subiect. Povestea nu ne va spune nici cum s-a descurcat pînă la urmă bunul meu prieten, căci... WC-ul din vamă era încuiat!

În schimb, povestioara mea vă va explica de ce vama Sculeni nu mai are toaletă publică. Vă las să savuraţi, adulmecînd pe îndelete, şi să apreciaţi dimensiunea şi arealul metaforei.

WC-public.jpgClozetul din vama Sculeni (aşa cum îl ţin minte şi eu) nu era cu mult mai breaz decît multe alte localuri publice cu aceeaşi destinaţie. E şi ăsta un exerciţiu: să-ţi videzi băşica sau maţele fără a respira şi făcînd echilibristică pentru a-ţi păstra pantofii cît de cît curaţi. Ei bine, autorităţile au decis: aşa nu se mai poate! Nu putem noi intra în Europa cu clozet jegos! Cu vamă putem, cu WC-eu insalubru nicidecum...

Ce-i de făcut? Bunul simţ ne-ar spune, dacă nu ar fi şi el dus aiurea, că ar fi trebuit angajată o persoană care ar menţine acest local "exploatabil" decent, dar, vedeţi Dumneavoastră, stimaţi cititori, această evidentă soluţie nu corespunde deloc dezideratelor momentului.

S-a procedat conform prescripţiilor: WC-ul a fost... privatizat! Mde, cunoaşteţi cu toţii noul "adevăr absolut" al epocii: doar buziness-ul privat este perfect eficient, adaptat tuturor situaţiilor, poate rezolva orice disfuncţionare şi doar el poate face lumea mai bună, mai ieftină (hic! exact la fel cum se scumpeşte şi energia pentru a pregăti "privatizarea" sectorului, privatizare efectuată pentru ca consumatorul să beneficieze de tarife mai ieftine pe urma concurenţei... V-aţi prins? E sucit rău de tot, dar fiţi pe pace, totul e pentru binele "boborului"), ne poate satisface necesităţile şi uşura viaţa (în cazul dat verbul "uşura" se poate lipsi de orice complement direct, la o adică).

Zis şi făcut! Numai că noul business (calificat drept "veşnic" în alte circumstanţe) a dat faliment. Gurile rele spun că consumatorul (cacofonia e de circumstanţă) nu a apreciat tarifele impuse şi nu prea frecventa localul, preferînd vama românească ori răbdînd stoic pînă la primii tufari din ţară, marcîndu-şi astfel teritoriul atît de scump sufletului. Mde, mamifere am fost, mamifere rămînem. Drept consecinţă noul proprietar nu numai că nu făcea suficient profit conform standardelor naţionale (nu mai puţin de 100% de rentabilitate), dar nici de leafă slujbaşilor nu-i ajungea...

Deznodămîntul a fost unul cu adevărat solomonic, de altfel şi el în rînd cu tendinţele actuale: s-a tăiat! Mai precis, proprietarul a încuiat toaleta publică.

Gurile rele zic ele ce zic, eu unul însă voi insista şi voi afirma că tot el, business-ul, rămîne cel mai bun (nu carecumva să mă cert cu "gurile bune"), atîta doar că necesită şi el competenţe sau, cum se mai spune acum, dezvoltare de capacităţi. Probabil nu s-a facut un proiect specific cu indicatori de performanţă pe măsură pentru ca sortirul să funcţioneze. Şi nici o campanie de comunicare potrivită nu s-a făcut... Business-ul, după cum se ştie, nu poate funcţiona fără publicitate. Iată, vă propun eu (gratis!) nişte slogane pe măsură:

"Căcaţi-vă în vama Sculeni!"

"Numai în vama Sculeni te caci împăcat!"

"Vama Sculeni: Mă piş în ea!"

"Din vama Sculeni ieşi uşurat!"

 

P.S.: Sper mult ca povestioara de mai sus să nu fi fost valabilă, în varianta ei semantică respectivă, decît o zi-două din tumultuosul cotidian al vămii din Sculeni. Ceea ce nu modifică însă atitudinea mea faţă de vămile de tot soiul la general şi faţă de cele de pe Prut în mod special.

Partager cet article

5 août 2013 1 05 /08 /août /2013 23:05

Tocmai cînd eram şi eu gata să plec în vacanţă,

Cînd mi-am făcut valiza, adunat toţi banii şi drăcuşorii,

Tata a decis şi el să moară:

 

A plivit pentru început buruienile

Din grădina cu castraveţi

 

A retezat apoi toate rădăcinile din adîncuri:

Să se ducă, să se-ntindă, să caute vlagă hăt departe.

Şi ele s-au dus, şi s-au întins,

Şi s-au înodat pe la ecuatoare...

 

A chemat o cucuvea din mahala vecină

Şi i-a zis să treacă mai des pe la noi,

Promiţîndu-i şoareci cu căldările.

 

A sădit patru brazi lîngă casă

Şi i-a crescut mai nalţi ca hogeagul.

 

A mers la dentist şi trei zile şi trei nopţi

Au tot scos la dinţi împreună, tot ţinînd-o într-o fluieratură...

 

A adunat toate icoanele, şi steagurile, şi prapurii

Şi le-a pus să joace un costropăţ în juru-i,

El cîntîndu-le din drîmbă la mijloc.

 

Şi iată: cînd eram şi eu gata de plecare,

S-a uitat tata peste isprăvile sale,

A mijit şmechereşte ochii,

Şi-a îndreptat pălăria,

Şi m-a anunţat solemn că vine şi el cu mine!

Partager cet article

24 juillet 2013 3 24 /07 /juillet /2013 01:27

Uşor, încet, uşor...lenigmedudesir.jpg

Cît nu s-a luat roua,

Păşeşte uşor,

Cît nu nu s-a trezit lăcusta

Cea verde.

 

culege trei stropi de pe firul de mohor

e bun pentru dureri de picior

culege doi stropi de pe rădăcina de mătrăgună

e bun pentru scrînteli de gură

culege un strop de pe petala de romaniţă

e bun pentru setea de răzmeriţă

 

Uşor, încet, uşor...

Cît nu s-a trezit…

Cît nu ne-a-nghiţit…

 

 

Dali, "Enigma dorinţei"

Partager cet article

22 juillet 2013 1 22 /07 /juillet /2013 13:09

Îs morţii puşi pe glume, LOL.JPG

Şi tresar morminte de hohotele lor...

Şi creşte-un fel de iarbă veselă în cimitire,

Şi rîd cu poftă cucuvelele în unison.

 

Îţi furnică tălpile cînd stai lîngă morminte

Şi-ţi vine a porni un dănţuit

Frenetic şi bezmetic – o bătută pe sicrie

Încovoiate de atîta rîs.

 

Şi-s morţii puşi pe glume,

Şi rîde tot pamîntul în spasme convulsive...

 

Extras din Proces verbal: „În legătură cu agravarea instabilităţi straturilor superioare ale solului în teritorii incluse şi imediat aferente cimitirelor şi riscului de contaminare a populaţiei civile, se hotărăşte sigilarea definitivă a acestor zone şi începerea imediată a construcţiei sarcofagelor din beton armat pentru consolidarea şi stabilizarea terenurilor afectate.”

Partager cet article

19 juillet 2013 5 19 /07 /juillet /2013 11:23

„А куда, собственно, я иду? - подумал Саша, глядя в черное зеркало двери вагона метро и поправляя на голове тюрбан. - До седьмого уровня я уже доходил - ну, может, не совсем доходил - но видел, что там. Все то же самое, только стражники толще. Ну, на восьмой выйду. Так это ж сколько времени займет... Да и зачем все это? Правда, принцесса...”, Viktor Pelevin, Принц Госплана

Din avalanşa continuă a noutăţilor, dezvăluirilor, acuzaţiilor reciproce, anunţurilor-trăsnet, promisiunilor de tot soiul, chiar şi a unui catastrofism continuu atrofiat, încercăm cu disperare, cel puţin unii, să deducem nişte adevăruri (limitînd cîmpul posibil al dubiilor existenţiale şi acceptînd premisa falsă că ar exista unele) şi să înţelegem cu ce se alege cetăţeanul, turmentat de-a binelea acum, sau cum se va răsfrînge toată această cacofonie anunciatoare asupra cotidianului său...

Fără a ne lăsa aspiraţi în discuţii infinite despre rolul şi calitatea mass-media, vom fi nevoiţi să constatăm că acest exerciţiu este generator de stres şi disconfort cognitiv în progresie permanentă...

Dan_Perjovschi.jpgDar are oare rost? Este şi ăsta un joc din ce în ce mai elaborat de-a „v-aţi ascunselea”: cineva crează bruiaj, altcineva încearcă să descifreze unda pură purtătoare de „adevăr obiectiv”... În acest joc am atins cu toţii nişte nivele astronomice şi statut de djedaï înveteraţi. Pelevin şi „Prinţul” său au figură de novice în comparaţie cu noi!

Mai înţelege cineva ceva în ceea ce se întîmplă? Am dubii. Eu unul, nu prea. Nimic din ceea ce vezi nu este demn de încredere. Nimic din ceea ce auzi nu poate fi crezut...

Neîncredere cronică... Se pare că a devenit o normă generalizată:

Nu poţi avea încredere în politician fiindcă ştii că a mai minţit, ori a mai trădat şi o face chiar în momentul de faţă fără nici un fel de scrupule.

Nu poţi avea încredere în jurnalist, comentator sau expert, căci nu ştii cine îi plăteşte leafa.

Nu poţi avea încredere în funcţionarul care are un salariu de 5000 de lei, dar circulă în Mercedes.

Nu poţi avea încredere în justiţie atunci cînd un găinar păcătos este condamnat la un termen de detenţie de două ori mai lung decît un asasin.

Nu poţi avea încredere în armată de unde ştii că ţi se-ntorc feciorii cu plămînii răciţi şi rinichii dezbătuţi. Dacă au noroc, bineînţeles.

Nu poţi avea încredere în biserică cînd vezi popii flocăindu-se ca nişte boschetari...

Nu mai poţi crede nici în şcoală, dar nici şcoala nu-şi mai crede elevii.

Nu poţi avea încredere în regie, care îţi taie apa / electricitatea / gazul cînd vrea ea şi ţi le mai şi vinde la preţ de aur. Dar şi regia nu te consideră decît în calitate de „rău-plătitor”...

Nu poţi avea încredere în poliţist fiindcă ştii că tot de la el vei lua eventual bătaie cînd „va fi necesar”.

Nu poţi avea încredere în agentul de circulaţie, care doar asta vrea: să te amendeze ori să se „înţeleagă”. Ce contează intenţia? Pînă la urmă tot „stoarcere de bani” se cheamă.

Nici măcar în reguli nu poţi avea încredere, fiindcă ştii bine cine le scrie şi buzunarul cui sunt menite să le umple. Chiar şi regulile de circulaţie...

Nu poţi avea încredere în vînzător, care neapărat va dori să te amăgească la cîntar. Dar nu poţi avea încredere nici în cumpărător, care neapărat va încerca să nu-ţi plătească suma iniţial convenită.

Nu poţi avea încredere în salariat, care neapărat va dori să te fure, dar nu poţi avea încredere nici în patron, care neapărat va întîrzia cu plata, sau te va plăti mai puţin, sau te va concedia nemotivat...

Nu poţi avea încredere în pieton, care neapărat va încerca să traverseze chiar în faţa maşinii tale, dar oare poţi fi încrezut că un autoturism te va lăsa să treci pe zebră?

Copilul nu-şi crede părinţii, părinţii nu cred în forţele si talentul copiilor lor...

Şi ne descurcăm fiecare cum poate. Fără a crede. Fără a avea încredere. Dorind neapărat să fim peste...

Şi Prinţesa? Ah, da... Prinţesa...

Mă uitam azi dimineaţă în oglindă ţinînd briciul în mîină: hmmm... dubios tip. Cum poţi avea încredere în cineva în care nimeni nu are încredere?

Imagine: Dan Perjovschi

Partager cet article

16 juillet 2013 2 16 /07 /juillet /2013 17:22

"Cu puţină minte şi cîteva manevre în mass-media poţi produce cîte un Isus Cristos pe zi.", Vasile Ernu, "Ultimii eretici ai Imperiului".

"Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.", Matei, 7/18

 

O declaraţie recentă m-a făcut să scrîşnesc din dinţi (degrabă se pare că nu voi mai avea în gură, deşi am noroc: altora le-au fost dezbătuţi în cel mai direct mod). Mă refer la recenta noutate-trăsnet despre propunerile guvernanţilor noştri făcute partenerilor (oare ?) români de a nu mai acorda burse tinerilor din Republica Moldova. Calificată imediat drept una din primele gafe monumentale ale actualului Guvern de către mulţi, această ieşire, deloc carecteristică, m-a pus pe gînduri…

Desigur, propunerea respectivă nu este una inedită, ci doar preluată de la guvernele anterioare faţă de care, mai are rost s-o amintim?, actualul executiv ar dori, chipurile, să se distanţeze.

Din fericire pentru tinerii bacalaureaţi (anul acesta sunt curaţi ca lacrima, deşi statistic vorbind mult mai răi decît precedenţii) din R. Moldova, decizia nu aparţine Guvernului propriei ţări. Rămîne să sperăm că Bucureştiul va şti să reziste presiunilor de la Nord-Est (mult mai la Nord-Est decît acei 436 de km), dar şi ispitelor pur economice de a mai reduce din „cheltuieli” şi va continua să finanţeze acest adevărat program de integrare europeană, unicul care funcţionează, ireversibil şi de lungă durată, care are deja şi rezultate semnificative: să amintim că însăşi Vlad Filat este cu diplomă românească!

Noutatea este cu atît mai absurdă cu cît majoritatea star-urilor din actualul Guvern şi-au obţinut diplomele în instituţii străine (cu excepţia „veteranilor”, care nu au avut posibilitatea s-o facă, dar şi ei sunt majoritatea cu stagii sau mastere prin străini). Ar fi totuşi de menţionat faptul că şi Premierul Leancă are diplomă străină: el e cu studii la „Institutul de Stat din Moscova pentru Relaţii Internaţionale”... (punctele de suspensie sunt de rigoare şi au o încărcătură semantică aici). Dar să-l punem la categoria „veterani” (căci a absolvit în 1986) şi să considerăm că МГИМО era, obiectiv, una din cele mai bune instituţii de învăţămînt din fostul bloc sovietic... „Кадры решают всё”!

De ce atunci apar aceste declaraţii absolut aiurea atît din punct de vedere al sensului (vezi mai sus cauza) cît şi al pragmatismului cinic (căci dacă se dorea cu adevărat limitarea burselor, se discuta pe ascuns fără a stîrni valuri) şi anume în perioada cînd încep concursurile de admitere?

Am o ipoteză, care va rămîne o ipoteză, evident, dar care are meritul să fie cît de cît raţională...

Cred că este în primul rînd o operaţiune de comunicare. O operaţiune de tip commando pentru a salva „soldatul Ryan”. Şase luni de cacofonie politică la Chişinău s-au soldat cu o nouă repartizare a scaunelor în Guvern şi... o formaţiune politică ghimpoasă, ca să-i spun aşa, scoasă din joc.

Departe de mine gîndul de a-i lua apărarea lui Ghimpu. O spun pe şleau: ieşirile lui cavalereşti mă exasperau. Recunosc că noutatea creării unui Consiliu Reformator şi propunerea de a-l propulsa în prim plan pe Dorin Chirtoaca m-a bucurat la prima lectură a „bombei”, dar eu, naivul, credeam că aceste „mişcări” au fost coordonate în sînul PL-ului şi că Ghimpu a găsit o formă de a ceda fără a-şi vedea luciul proverbial lezat prea mult... Dar nu a fost să fie. A fost o trădare mioritică exemplară. Cu una mai mult...

Bine-bine, dar trădătorii se regăsesc acum de partea „bună” a barierei! Probabil li s-a promis cîte ceva... (doar nu mai crede nimeni că au transvazat din motive înalt patriotice?). Şi cum să integrezi atunci în „echipă” persoane cu reputaţia „pătată”? Trădătorul rămîne trădător, asta o ştiau pînă şi sultanii de la Poartă (mai ţineţi minte poveştile din copilărie cu turnatul pe gît de aur topit?).

Ce-ar fi să-i facem „salvatori de ţară"?

Şi iată că apare pe net un poem de Ion Hadîrcă dedicat comuniştilor (el, fostul membru PCUS în alte vremuri... Da, au făcut-o şi alţii... Da, aşa au fost timpurile... Iar astăzi sunt alte timpuri. Problema e că mîine vor fi, cine poate şti?, din nou - alte timpuri!)...

Şi iată că sare, ca aprinsă, Ana Guţu în apărarea românităţii şi a burselor (ea, care în plină criză politică, în acele mizerabile şase luni ale lui 2013, venea cu iniţiative în Parlament despre statutul limbii române, de parcă nu a avut cînd s-o facă timp de 3 ani pînă atunci... Probabil dorea să găsească un numitor comun şi un subiect de conciliere în Palament)...

Şi Leancă? Păi nu riscă nimic Leancă! Va zice doar că nu a fost înţeles corect, că oricum nu Moldova decide (şi va avea perfectă dreptate!), că sunt necesare reforme, etc., etc. Şi în plus va mai cîştiga şi puncte la capitolul „ascultarea doleanţelor poporului”, „cedînd” cu o demnitate nobilă în faţa noilor membri ai cabinetelor...

Je vous ai compris!”*

Şi iată ca din „trădători-vînduţi” ne pomenim cu o altă etichetă: „apăratori ai cauzei naţionale şi a intereselor „boborului””, numai buni de integrat în Guvern...

Au mai fost. Ajunge!

P.S.: Nu este decît o opinie, care încearcă să aducă nişte explicaţii raţionale la declaraţiile aparent iraţionale făcute recent. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi membru de partid.

*”Eu v-am înţeles!” - frază celebră din discursul lui Charles de Gaulle

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher