Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
15 septembre 2014 1 15 /09 /septembre /2014 00:41

(TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD)

cronici-martiene.jpg

ÎMPĂCAT: Nu ştiam. Aveam dubii din ce în ce mai mari. Îmi făceam griji. Chiar intrasem în panică la un moment dat. (Eu, fire uşor impresionabilă şi credulă, mă lăsam amăgit de declaraţiile unui Prim-Ministru care zice ca nu vrea în NATO şi, chiar mai rău, îmi răspunde personal că nu este oportun să ieşim din componenţa CSI) Dar astea au fost până duminica trecută. Căci mi s-a spus: « PLDM pentru Europa » şi aşa mi s-a aşternut o pace pe suflet!… PLDM fiind un partid de opoziţie, cu siguranţă va face ca lucrurile să se schimbe, dacă câştigă alegerile. Chiar aşa, de acum înainte ştiu ce am de făcut : să-i aleg şi să-i las să decidă! Aşa cum vor şi acei cărora le datorăm tot binele care dă peste noi, inclusiv drumurile. Diacov, Plahotniuk, Lupu şi gaşca plătesc, pe semne, impozitele în SUA dacă e să credem panourile afişate de-a lungul drumurilor noi-nouţe… Aşa că sa şi-o-nchidă Petrenco ! Ulinici a plătit impozite în State pentru casa ceea din Franţa. Totul e bătut în cuie. Din acelea lungi cu care se bate capacul la coşciug. „Mai pe scurt”, să şi-o’nchidă şi acei care insinuează precum că nu ar fi fost legal. Cum adică ? Usatyi are un an de când e în campanie deschisă, Dodon îl aduce pe ăla cu „Эскадрон моих мыслей шальных”... Şi de ce adicătelea ai noştri nu ar avea dreptul la un meeting din când în când?!


ŞI TU, BRUTUS? „Poşta Moldovei”, instituţie publică, distribuie împreună cu „Ziarul Naţional” şi „Ziarul de Gardă” câte o fiţuică electorală de-a lui Usatyi... Nu zic, au şi bandiţii dreptul să folosească serviciile poştale, dar ce au cu asta aceste două publicaţii? Operaţiune de discreditare? Ori statul îl promovează astfel pe Usatyi?


FAR-WEST: Săptămâna trecută „Ziarul de Gardă” publica un material despre averile lui Valdimir. Au fost sunaţi şi ameninţaţi de un oarecare Ibraghimov... Popa are krîshă banditească?


FAR-WEST²: La Durleşti s-au tras focuri. Au fost răniţi. Habar n-am cine are dreptate... Eram să zic că se va descurca justiţia, dar într-o ţară în care justiţia nu serveşte decât pentru a spăla bani, lumea îşi face dreptate cu arma de vânătoare...


IMPOZITE : La francezi un secretar de stat şi soţia dumnealui sunt literalmente măturaţi din funcţiile ocupate pentru că au « uitat » să plătească impozitele. La noi, presa publică nişte liste de plată de milioane ale lui Oleg Voronin, publică albume întregi cu palate înalte şi luxoase, se dezvăluie poze cu vile în Franţa şi … nimic. Ziceam eu – ai noştri plătesc impozite în SUA !


SHOR ATOTPUTERNICUL: Îl aveam pe pe Voronin, pe Plahotniuk/Ulinici, pe Stati, pe Filat... Acum iată-l pe Shor. Cică vrea să cumpere încă o bancă. Cică este deja cu laba pe Aeroport... Se coagulează o haită pe măsură... Ăştia avansează metodic şi energic, dar la Drăguţan nici ceasul nu merge... Hai ziceţi-ne repejor, de pe-acum, cine este următorul? Poate Vaja Jhashi ? Ori ăsta-i „băiet de-al nostru”?


MOLDOVA, AI ŞI TU SANCŢIUNI! UE şi SUA înăspresc sancţiunile împotriva Rusiei. Şi împotriva Moldovei! Cum? Banca care a cumpărat BEM este în „black-list”. Ah, ce tranzacţie reuşită a mai fost! Am salvat ţara, fraţilor!


BANI PE FOC: Europa ne dă 10 mln. pentru ca să avem cu ce face focul la iarnă... Eu le-aş da un sfat europenilor: nu le daţi! Adică să le daţi, dar nu cum le-am dat şi noi atunci când s-a „tras gaz” pe la lume (pentru fiecare conectare gospodarii achitau sume destul de cochete). Ulterior, reţeaua construită pe banii oamenilor a ajuns pe mâna Gazpromului... Eu zic să le cereţi un titlu de proprietate ceva pe gazoduct de pe acum!


SCHIMB DE AMABILITĂŢI: România ne dă microbuze pentru şcoli, ne trage apă potabilă... Noi în schimb le dăm... taxe. „Fashizm ne proidet!, bliati...”...


OMULEŢII VERZI: Nu, nu sunt marţieni. Şi nici Moş Ion n-a fost în cosmos... E grav. Fără glume! Rusia recrutează mercenari în Moldova. Eu am aflat-o astă vară. În presă apare abia acum. Se vorbeşte despre Comrat. Eu ştiu că există recrutori şi la Drochia. Probabil şi în alte localităţi. A trebuit să ne pişte Ucraina de fund ca să avem o reacţie?!!! Cavalerul ăla pe cal Bălan zice că SI controlează totul... Ei, nu mai spune?! Vezi, că ar trebui, dacă e să fim oneşti, să te lepezei de al doilea „S” ori să-i mai adaugi vre-o şapte să iasă un fel de „Ssssssss...” (şi cu degetul arătător la gură drept siglă a instituţiei)... Atunci ar mai rămâne să ne lămurim pe cine informezi şi atât. Ceea ce nu zice presa este recompensa care se oferă recruţilor. V-o spun eu: paşaport rusesc. Pentru unul românesc e nevoie de dosare şi luni de aşteptare, plus ceva bani... Pentru unul rusesc - doar să participi la un cantonament militar. Restul, inclusiv spălarea de creier, este asigurat.


PACIFICATORII: Poroşenko zice că ruşii se retrag din Ucraina. Armistiţiul parcă e respectat. Ce se întâmplă? Au funcţionat sancţiunile? Minte Poroşenko? Putin a obţinut ce şi-a dorit? Toate sunt posibile. Inclusiv ar trebui luat în calcul faptul că China a concentrat trupe la frontiera cu Rusia. Simplu şi eficient! „Против лома нет приема, если нет другого лома.”


ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Păi ce să facă, sireacul (iată şi nemţii ne arată cu degetul, cică am cheltui cel mai puţin)?... Moare cu încetul. În Africa săracii mor de Ebola... La noi – de Antrax... Aici şi molimele sunt cu nume de Siberia... Şi cum să nu mori dacă te lecuiesc, să am iertare, băgându-ţi sârme în c...r? Mori de ruşine dacă nu de altceva...


Cam atât. A fost o săptămână cutremurătoare. De 5.2 baluri pe scara Richter. Adică se putea şi mai rău, dar, cum n-ai da, zguduie.


Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cu cât mai puţine noutăţi... căci „No news - good news”...

Partager cet article
13 septembre 2014 6 13 /09 /septembre /2014 00:04

Piatra
Încolţeşte,
Creşte
Şi moare.
Altfel.

 

DSCN9555.JPG

Partager cet article
11 septembre 2014 4 11 /09 /septembre /2014 00:38

TEXT SCRIS PENTRU STIRIPOZITIVE.EU

 

10_franta-01.jpg

 

1. Politeţea: Bineînteles, pentru persoane de alde noi, crescuţi în alte medii şi deprinşi cu o anumită francheţe în relaţiile cu alţii, politeţea francezilor poate să ne pară excesivă şi chiar soră cu ipocrizia, dar, în primul rând, nu este aşa şi, în al doilea rând, e mult mai plăcut, iar viaţa - mult mai frumoasă atunci când, intrând într-un comerţ, de exemplu, sau atunci când întâlneşti un vecin la scara blocului ţi se spune „bonjour"; eşti mai îngăduitor atunci când, îmbrâncit din greşeală, ţi se spune „pardon", decât atunci când lumea trece ursuz pe alături. Vorba cântecului din copilărie: „От улыбки станет всем светлей". Sau la Dovlatov („Филиал"): „Здесь вас могут ограбить. Однако дверью перед вашей физиономией не хлопнут. А это, я считаю, главное."

 

2. Lectura: Francezii citesc. Şi citesc mult. Puţin contează dacă citesc „Da Vinci code" sau din Foucault, sau pur şi simplu „L'Équipe". Dar ei citesc. Şi asta inspiră încredere pentru viitorul acestei ţări. Când intri în metroul parizian şi vezi oameni cu cartea în faţă, te simţi mai sigur nu ştiu cum.

 

3. Toleranţa: Puţin contează ce criterii le-am lua în consideraţie. Toleranţa vis-à-vis de concetăţeni, de cei din jur, este o normă în societatea franceză. E ceva mai puternic decât o simplă „corectitudine politică". Chiar şi cel mai de lepădat potlogar nu va îndrăzni, într-un spaţiu public, să vină cu consideraţii rasiste sau homofobe... Toleranţa a devenit o normă de igienă socială care permite o convieţuire pasnică a tuturor şi permite ca societatea să-şi concentreze eforturile în domenii creatoare de valori, nu să-şi risipească energiile în ură şi confruntări sterile. Tot la acest capitol aş adăuga şi laicitatea obligatorie în toate instituţiile statului, inclusiv în şcoală.

 

4. Reţeaua de transport public: Nu cunosc o altă ţară în care poţi cu atâta uşurinţă să te lipseşti de maşină. În special în Regiunea pariziană. Poate din această cauză la cei 37 de ani ai mei nu am nici maşină şi nici permis? Şi nu le simt lipsa decât atunci când vin în Moldova... 


5. Valorizarea produselor naţionale: Brînzeturile şi vinurile franceze sunt cunoscute în toată lumea. Dar evlavia pe care o au francezii faţă de propriile tradiţii în domeniul produselor alimentare este extraordinară! Grija pe care o au autorităţile pentru perpetuarea tradiţiilor în acest domeniu este de invidiat. AOC-euri (Apelaţii de Origine Controlată) există mai pentru toate tipurile de produse: de la unt la prune uscate! Dacă vedeţi ceva cu eticheta „Produs în Franţa" şi dacă mai vedeţi şi un A.O.C. pe ea, nu ezitaţi: va fi un produs sănătos, calitativ şi ... gustos! Aş menţiona aici şi o tradiţie gastronomică fără pereche! 


6. Incoruptibilitatea funcţionarilor: Ar fi naiv să spun că nu există corupţie în Franţa. Există şi probabil Franţa nu este ţara care ar avea legitimitate să dea lecţii la acest capitol. Dar este IMPOSIBIL să mituieşti un agent de stat! Să dai mită la poliţist, controlor, profesor, etc. etc... Genul de corupţie care ne macină pe noi şi de care nu reuşim să scăpăm... 


7. Sistemul de protecţie al sănătăţii: Cu toate criticile aduse sistemului francez (cu care în mare parte aş putea fi de acord), ştiţi cît m-a costat naşterea celor doi copii ai mei? 0 Euros, 0 Cenţi! Şi atitudinea, calitatea prestaţiilor medicale au fost impecabile. Comparaţi... In extenso s-ar cuveni să vorbesc şi despre sistemul de protecţie socială şi cel al învăţămîntului. 


8. Respectul principiilor democratice: Am participat acum câţiva ani la numărarea buletinelor într-un birou de vot francez (care, aici, se face de către cetăţeni simpli, dintre alegători voluntari, sub egida reprezentanţilor oficiali ai biroului de vot). Am fost surprins de responsabilitatea şi onestitatea cetăţenilor... Am mai auzit de la alţii ce certuri pot exista (chiar am fost şi membru al Biroului de vot de la Paris în 2010) în Moldova... Am avut multe de gândit... 


9. Colectarea impozitelor: Nimic nu este perfect... Dar în Franţa ferească sfântul să nu plateşti impozitele la timp sau să trişezi! Dacă ajungi pe mâna unui controlor fiscal şi el îţi găseşte ceva (venituri dosite, fraude, etc., etc.), rămâi în pielea goală şi mai faci şi puşcărie. Se poate discuta legea şi suma impozitului. Dar astea sunt discuţii de alt nivel şi se duc în modul cel mai democratic, cu dezbateri publice, uneori mişcări sociale importante... Atunci când vezi luxul opulent al castelelor la Chişinău şi lamentările constante despre lipsa veniturilor la buget, îţi pui întrebări... 


10. Politica culturală: Franţa insistă mult pe noţiunea de „excepţie culturală" pastrându-şi dreptul de a subvenţiona masiv sau de a adopta politici (calificate uneori drept „protecţioniste" de alţii) specifice în mai toate domeniile culturale. TVA-ul la cărţi, spre exemplu este de doar 5,5%. Drept rezultat, valoarea adăugată a produselor culturale contribuie cu 3,2 % la PIB (2011), iar industriile asociate generează aprx. 670 000 de locuri de muncă. Despre importanţa culturii pentru societate în alţi termeni, mai general-umanişti, nu cred că este necesar să mai scriu...

 

Aş putea să mai adaug multe. Sunt mândru că locuiesc în această ţară. Cu toate problemele şi metehnele ei, dar aici, în Franţa, mă simt bine şi mi-aş dori mult ca cealaltă casă a mea, prima şi atît de dragă, Republica Moldova, să integreze familia statelor europene. Şi atunci vom avea o casă comună! Vom fi toţi ACASĂ la noi!

Partager cet article
9 septembre 2014 2 09 /09 /septembre /2014 15:28

Fiecare faptă omenească e o ghicitoare cu nouă răspunsuri şi pentru cine vrea să pătrundă cu adevărat...,

Vladimir Beşleagă, Viaţa şi moartea nefericitului Filimon (Cartier, 2013, p.30)

 

Mult timp nu m-am încumetat să mă apuc de povestea asta… La drept vorbind, nici astăzi nu prea ştiu cum să mă apropii de ea... Am auzit-o pentru prima dată foarte demult, încă de pe când eram copil. Făcea parte din seria poveştilor şi legendelor rurale, din acelea care există în fiecare sat. Stranietăţi pe care lumea le povesteşte şi le transmite din generaţie în generaţie, un fel de pătăranii sau pilde şi, indiferent de „morala” asociată, căci întotdeauna există o „morală”, spusă sau subânţeleasă, se simte admiraţie pentru aceste persoane, de-a dreptul legendare, intrate în gura lumii, anume pentru curajul de a fi intrat în gura lumii...

Ziceam că nu ştiu cum să mă apuc de această poveste, căci scrisul nu iartă neglijenţa. Ce-i scris cu peniţa nu tai cu bărdiţa, iar într-un text contează totul: cuvintele alese, pauzele şi punctuaţia, registrul de limbă folosit, tonul, contează pâna şi ceea ce nu scrii, dar laşi să se între-citească... Până şi faptul cum introduci textul, adică exact ceea ce fac eu acum...

Naiba s-o ia de viaţă, căci atunci când îţi vine a plânge la un colţ de masă se găseşte un altul care râde la celălalt, şi nu ar fi bai dacă nu a-i fi chiar tu acela care pe parcursul unui text (acesta, spre exemplu) nu ai fi obligat să fii concomitent la ambele, ba chiar la toate cele patru colţuri odată... Rupt în patru deci voi fi, căci nu am cum altfel, şi am să vă scriu, aşa rupt, ce am a vă povesti despre Râmboaică...

Iată deci povestea ei:

Pare să fi fost de-a lui Râmbu, un nume pe care l-am mai auzit în satul Nicoreni. Era o femeie fără vârstă, cel puţin, nimeni nu mai ştia cu exactitate câţi ani să fi avut, cu atât mai puţin copiii satului, de la unul din care (acel copil este încărunţit şi împovărat de ani astăzi) am şi auzit această poveste. Râmboaica era un fel de sperietoare pentru copii, care o mai zădărau din când în când, mde, copii netrebnici, cum le stă bine copiilor să fie, mai ales când nu se găseşte vre-un adult în preajmă să-i strunească... Umbla prin sat vară şi iarnă într-un cojocel miţos şi cârpit de nenumarate ori, din care doar numele îi rămăsese, colătăindu-se de ici-colo, bombănind ceva întruna şi tot alungând himere cu cirja ei în dreapta şi în stinga... Mă rog, Râmboaica era din acei despre care lumea zice că nu-i cu toate acasă... Trăia din te miri ce, din ce-i mai lăsa lumea de pomană, dormea când la unul, când la altul, căci casă nu mai avea...

Nu ştiu nimic mai mult despre dânsa, nici măcar prenumele... Doar povestea dată. Mai bine zis două poveşti:

1. Dansul walkiriei: Aţi văzut cu toţii probabil (dacă nu faceţi parte din generaţia I-pad), omizi din acelea verzi, mari cât degetul, larve a unui fluture splendid şi enorm, Ochi de Păun (Saturnia pyri), fără indoială cel mai magestuos fluture de pe meleagurile noastre... Într-atât de magestuos încât nu apare decât noaptea, pe întuneric, ca şi tot ce este frumos prin părţile noastre, nu cumva să fie strivit de noi, iubitori şi admiratori de... frumos.

Saturnia_pyri.jpg

Povestea dată de la omizi începe, căci se povesteşte că Râmboaica, într-o zi, numai ea ştie cum şi de unde, a adunat o duzină întreagă de omizi din astea enorme... Cine ştie cîte dealuri şi câţi mărăcini a răscolit ea pentru a le culege? Apoi a găsit o revistă frumoasă şi colorată, raritate mare pe atunci! Din paginile ei a făcut un pachet în care a învelit omizile. Un pachet foarte îngrijit care nu putea să nu atragă atenţia. Şi iată cu acest pachet a ieşit Râmboaica la pândă. Aştepta să treacă brigadirul... Când i-a văzut bricika apropiindu-se, a aşezat pachetul în aşa fel încât să-l vadă bine năcealnicul. Iar ea s-a ascuns. În mod previzibil, brigadirul a oprit bricika în dreptul obiectului colorat. A coborât jos: pachetul arăta prea ademenitor... S-a uitat atent împrejur, dar n-a văzut-o pe Râmboiacă. N-a văzut decât câţiva copilandri care se jucau în colbul drumului, altfel spus, n-a văzut pe nimeni. L-a ridicat de la pământ. A început a-l desface... L-a desfăcut.

-          Iiiiiiiiiiiiii!!!,

a icnit de spaimă brigadirul lăsând să-i cadă pachetul ce colcăia de omizi la pământ, sărind caraghios într-o parte spre mai marea bucurie a copiilor, - mde, ziceam eu: nişte draci de copii -, alb ca varul de spaimă, îngâmfarea-i şi semeţia lui de năcealnic evaporându-se de parcă nici n-ar fi fost.

Privea năucit împrejur şi iată c-o vede pe Râmboaică ieşind din ascunzişul ei, dezlănţuită:

-          Ha, ha, ha! Ţi-am făcut-o! Ha-ha-ha! Ţi-am făcut-o!

Râdea în hohote, isteric, dănţuind şi mătăhăind din mâni şi din cârjă, într-un dans şamanic de parcă ar fi invocat toţi demonii pământului... Hohotele ei, răsunau şi se rostogoleau ca valurile peste satul cufundat în moleşala fiartă de vară.

-          Ha, ha, ha! Ţi-am făcut-o! Ha-ha-ha! Ţi-am făcut-o!

Părea că din gura ei se aud clocotind smoalele infernului, iar în horă cu Râmboaica se învârteau toţi strigoii, moroii şi vârcolacii gheenei...

Altădată brigadirul ar fi înjurat-o, poate chiar ar fi croit-o cu biciuşca, căci se mai întâmpla de-i mai scăpa mâna biciul pe spinarea ţaranilor, dar dezmăţul Râmboaicei începea a trezi curiozitatea sătenilor, deja se vedeau feţe curioase de după porţi şi garduri... Tipul a urcat în trăsura elegantă cu două roţi, şi-a descărcat mânia pe crupa calului, care, speriat, a rupt-o din loc încât mai n-a răsturnat vizitiul ruşinat... Râmboaica s-a făcut a-l urmări cu chiote şi hohote... Apoi, brusc, s-a stins şi ea. Tăcută, a strâns omizile de pe jos. Le-a împăturit grijuliu în hârtia de revistă şi s-a îndepărtat rapid, şontâcăind, precum îi era mersul...

Mde, o nebună...

Sinonime:

De când a revenit în sat, Râmboaica tot bătea pragul cârmuirii sovietului sătesc reclamând să i se facă dreptate şi să i se dea casa înapoi... Nimeni n-o lua în serios, o fugăreau care şi de pe unde putea, dar ea nu se ogoia... Şi iată că într-o zi se face adunare mare la pravlenie. Pe atunci era un tip pre nume Patron în selsovet. Şi iată că Patron stă în prezidiu şi adunarea merge înainte, se raportează despre succesele în domeniul construcţiei socialismului în ţară în general şi în colhozul Suvorov în particular, când de odatâ... Uşa se deschide vraişte şi cu o falcă în cer şi una în pământ intră Râmboaica, strigând de la intrare: „Tavaraşu Cartuş! Tovaraşu Cartuş! Da cu casa ceea a me’ cum faceţi!?” La care ăla răspunde supărat: „În primul rând, familia mea este Patron!”. N-a mai apucat să zică ce era în „al doilea rând”. Râmboaica i-o tăie scurt:

-          Ori cartuş, ori patron – tot o moarte de om!

după care se întoarce şi iese din sală, lăsîndu-i pe toţi muţi, ţintuiţi în scaunele lor, faţă în faţă cu cuvintele grele ce atârnau suspendate în aer...

XXXX

Ziceam că nu ştiu nimic mai mult despre Râmboaică... Am minţit. Mă veţi ierta, sper, căci am aflat şi eu acest lucru mult mai târziu. Râmboaica era din acei ridicaţi. A fost deportată împreună cu soţul şi trei copii. Toţi, bărbatul şi trei copii ai ei, au pierit în siberii. Ea a supravieţuit şi s-a întors. Nebună?

Partager cet article
8 septembre 2014 1 08 /09 /septembre /2014 00:35

Cu ăştia colţoşile-lion.jpg

Sau cu cei cuminţi ?

 

O viaţă-ntreagă

Ne obligă(m)

Să ne alegem regnul :

Carnivori sau ierbivori ?!

 

Alegere vană si lipsită de sens :

Muma Natură,

Înţeleaptă şi mărinimoasă,

Le-a scris zile multe

În catastiful şi unora, şi altora…

 

Strategii de supravieţuire

Şi perpetuare a speciilor

Definite în strict raport

Cu celălalt regn…

 

Carnivori vs. Ierbivori...

Ce contează dacă puii ies din ou sau din placentă?

Nimic nou la acest capitol de la dinozauri încoace.

 

Atîta doar : Noi pretindem a fi altceva...

Partager cet article
7 septembre 2014 7 07 /09 /septembre /2014 01:21

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

VVcuEGP.jpgDESPRE CĂRŢI : În această săptămână Facebook-ul a vuit şi s-au tot făcut liste cu 10 cărţi memorabile, excepţionale, care ar fi marcat viaţa etc., etc. Am făcut şi eu o listă din cărţile care le consider importante, alese din acelea pe care le-am citit. Pe bune. Să mor eu, dacă nu-i aşa ! Dar tot în această săptămână a avut loc şi Salonul Internaţional de Carte la Chişinău. Oare care să-i fi fost audienţa ? Nu pot să spun nimic despre SIC, dar ştiu că pe 4 august curent, atunci când Emilian Galaicu-Păun lansa o invitaţie pe acelaşi Facebook pentru ca lumea să vină să citească din Eugen Cioclea şi încă mai oferea şi o reducere semnificativă la un volum (mde, comerciant perfid, Emilian-ăsta) nu au fost decât… cinci persoane ! Subsemnatul şi încă două feţe luminate + Emilian + o domniţă-fotograf. Ah da, uitam de vânzătoarea din librărie… Deci, 6 per total. Şi încă ceva : de fiecare dată când am intrat într-o librărie astă vară în Moldova (cu o singură excepţie) am huzurit ! Cum să nu te simţi în apele tale, atunci când eşti singurul client şi ai tot timpul angajaţilor la dispoziţie? (Mai rău că nu ai cărţile pe care le doreşti, dar asta e o altă mâncare de peşte...) Hei, fraţilor, apoi cum stăm totuşi cu cetitul ? Cetim? sau…


VLĂDÎCA-BUSINESSMANU’ VS. EUROPA: Tot în această săptămână Sinodul aşa numitei Biserici Ordodoxe a Moldovei (inşi de alde Vladimir şi Marchel) semnează o declaraţie în care denunţă orientarea pro-europeană a Moldovei. Citez: “Anume acestea sunt marile pericole care ar putea să distrugă o întreagă civilizație ortodoxă, din a cărei plinătate facem parte și noi și pe care avem datoria să o apărăm”.


Dar zic „stop”!, vă rog să ţineţi minte bine acest fragment, însă aici nu pot merge mai departe înainte de a vorbi despre altceva.


UCRAINA: Lucrurile au luat o întorsătură extrem de periculoasă pentru ucraineni. Rusia a deschis „al doilea front” băgând fără nicio sinchiseală şi fandoseală în luptă tehnică şi artilerie grea, au încercuit unităţi importante militare ucrainene, au pus stăpânire pe aeroportul din Luhansk, au ajuns până sub Mariupol... Putin a obţinut ce şi-a dorit: a creat un subiect cu care trebuie să negociezi, de facto recunoscându-i legitimitatea (căci, după cum se ştie, cu teroriştii nu se negociează)... Transnistrizarea Ucrainei e pe cale să reuşească...


A PROPOS, DESPRE PUTIN: Ascultam săptămâna trecută un reportaj-radio (fireşte, la un post de radio francez) de la campionatul mondial de judo care a avut loc la Celiabinsc, în Rusia. Francezii aşteptau medalia de aur a super-mega campionului lor, inegalabilul Teddy Riner. La un moment dat în sală a intrat Putin. A fost ovaţionat de toată lumea. Putin a luat un copilaş în brate. Paza lui Putin a calicit o doamnă în fotoliu rulant. Comentatorul nu găsea altceva să zică decât „Este halucinant ce se întâmplă, fantasmagoric... suprarealist...”. Şocul lui nu înseamnă decât un lucru pentru mine: europenii încă nu au înţeles ce se întâmplă în Rusia şi ce vine peste ei... Jurnalistul cela se pare că înţelegea în direct...


„MISTRAL” ÎN RUSIA ÎNCĂ NU AJUNGE: Înainte de conflictul ucrainean Putin comanda (pe bani grei şi cu penalităţi la contract destul de mari în caz de nerespectare a clauzelor) de la francezi nişte nave militare de care, de facto, nu prea are nevoie... Francezii se simt nevoiţi să anuleze comanda. Ruşii râd. În contract scrie 1 mlrd. pentru nerespectarea termenului de livrare.


VLĂDÎCA-BUSINESSMANU’ VS. EUROPA (Continuare): Aşa deci, în contextul celor de mai sus, BOM vine cu „BOMba” lor... Previzibil şi jegos... De parcă nu ştie lumea de la ce masă mănâncă Nicolae Cantarean şi episcopul Merchel... Ptfu, că am greşit, iertată să-mi fie dislexigermania... Marchel voiam să zic. Aceiaşi Marchel şi Vladimir care defilau de 9 mai la Bălţi la paradă cu Voronin în aceeaşi linie. Iar dacă consideraţi că Vladimir-Cantarean ar fi un adevărat Kantaria al ortodoxiei, căutaţi Ziarul de Gardă unde este publicat un suculent dosar despre afacerile Mitropolitului... Toate extrem de spirituale.


ACUM ŞI TELEVIZIUNE: Tot în această săptămână aflam că tocmai două posturi de televiziune, EuroTV şi Alt TV trec pe mâna lui Ilan Shor, şi că vor avea drept (e)misiune de a-l promova pe Renato Usatîi. Tot Ilan Shor este şi unul din acei care au pus laba pe BEM. Tot Ilan Shor este tipul care îşi făcea nunta în chiar tocmai incinta Parlamentului, drept că pe atunci era doar una temporară (de altfel, noroc de acea nuntă, căci astfel a ieşit din umbră). Bârfele urbei spun că Ilan Shor este un apropiat al lui Putin... Cum zicea nenică acela? „Este halucinant ce se întâmplă, fantasmagoric... suprarealist...” În acelaşi timp, pe întinsurile meleagului moldav zboară frivol doar undele a trei posturi: Moldova 1, Prime si 2 +... Doar Moldova 1 este pro-europeană. Celelalte două (care cică ar fi ale lui Plahotniuc) – un fel de ALTe televiziuni...


PREGĂTIREA TERENULUI?: Mai deunăzi apărea pe ria.ru o „ştire” foarte bine ambalată cu infografie cu tot. Articolul pretinde că în Moldova ar exista baze NATO... Dezinformare cu un artificiu întreg de procedee: subtilităţi lingvistice, un amestec întreg de noţiuni: ONG-uri, centre de documentare, etc., etc... Ce contează din moment ce există titlul şi sigla NATO?...


GAURI NEGRE: Veaceslav Negruţă vine şi el cu o noutate neagră de la care ţi se face negru în faţa ochilor... Cică Guvernul ar fi creat o gaură de 8.5 mlrd. Exact precum au făcut-o comuniştii acum cinci ani... Înainte de a ceda puterea...


ŞI POPORUL? CE FACE POPORUL?: Acei care au bani, se distrează pe la festivaluri şi congrese. Mănincă plăcinţele, „beu jin” şi ascultă muzică frumoasă... Acei care nu au bani, fac puşcărie... Căci zice o vorbă (ne)înţeleaptă din bătrâni: „La cel sărac şi mâţa-i curvă”. Nu ştiu cum stau ei cu mâţele, dar faptul că un tip a fost băgat la răcoare pentru că nu a achitat poliţa de asigurare medicală e o certitudine. Ar mai fi cică încă vreo 71 de inşi insolvabili la rând... Să-ţi pui dinţii pe poliţă, nu alta...


„0” : La Chişinău a fost Rogozin şi şi-a bătut joc de noi, în stilul lui. Noi am răbdat, căci ruşii, iarăşi în bătaie de joc, căci altfel nu ai cum înţelege, l-au pus şef de comisie pentru reglamentarea problemelor cu Moldova... = -1 . La Chişinău au fost Miniştrii de Externe ai ţărilor UE. Ceva au discutat, ceva poate chiar şi au hotărit, probabil şi ei „au băut jin”... Frumooooos!!! = +1. Rezultat: +1-1=0...


Cam atât... ar mai fi de comentat câteva prostii, au fost şi două-trei noutăţi(cele) bune, dar pun punct. Dacă aş fi să aleg un motto al acestei săptămâni, l-aş pune pe cel al jurnalistului francez de la Celiabinsk: „Este halucinant ce se întâmplă! Fantasmagoric... Suprarealist...”.


Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cât mai puţine noutăţi... căci „No news – good news”... 

Partager cet article
6 septembre 2014 6 06 /09 /septembre /2014 01:19

A fost acum cîteva săptămîni. Mai exact, pe 15 august. În incinta Bibliotecii Naţionale.

 

 

Alexandru Vakulovski zice că « A fost frumos, multă lume. » Eu nu zic nimic. Iată două poze :

1974361 960794990612604 5483769914562377497 o

 

10495284 319753271518235 267552729078953302 o

 

Mai multe poze de Dionis Nicolai AICI şi la cele postate de Republica AICI.

 

Iar dacă aveţi răbdare să ascultaţi un 20 de minute, iată şi un filmuleţ :

 

 

 


 
Partager cet article
27 août 2014 3 27 /08 /août /2014 00:04

TEXT SCRIS PENTRU PLATZFORMA.MD

 

 

Depuis 1933 je sais – ce dont je me doutais depuis longtemps mais que je ne voulais pas admettre – que, partout, dresser les gens à être ainsi plus peuple qu’ailleurs* est chose facile; et je sais aussi que dans le psychisme de tout être cultivé se trouve une couche de l’âme très „peuple”. Tout ce que je sais sur la duperie, toute mon attention critique ne me sont, à un moment donné, d’aucun secours. A chaque instant, le mensonge imprimé peut me terrasser, s’il m’environne de toutes part et si, dans mon entourage, de moins en moins de gens y résistent en lui opposant doute. Victor Klemperer, LTI, La langue du III Reich, (Albin Michel, 1996, p.289) (1.)

 

Poetul este sclav… În orice epocă, dacă nu este revoltat – dar atunci riscă o moarte rapidă, ca a unui gladiator, a unui martir –, depinde de un mecena, iar dacă acel mecena este tiran… Ion Vianu, Amor intellectualis: romanul unei educaţii, (Polirom, 2011, p.258)

 

Îmi aduc aminte cînd, în 2011, apărea la Paris, la editura Denoël, o carte de Benoît Rayski, „Le bordel de Soroca”(2.)… Cartea este despre un epizod tragic (încă unul…) din istoria noastră a tuturor. Pe timpul războiului, la Soroca ar fi existat un bordel unde se aduceau cu forţa fete evreice pentru a satisface „nevoile” soldaţilor nazişti… După 15 zile erau considerate „uzate” şi duse la Nistru pentru a fi împuşcate, iar în locul lor se aduceau altele…

 

Nişte „patrioţi” de-ai noştri s-au arătat extrem de scandalizaţi pe atunci şi au lansat nişte soiuri de petiţii, au început a colecta semnături, i-au scris şi autorului scrisori vehemente: cum de îndrăzneşte el să ponegrească ţara noastră atît de curată şi de neprihănită şi să prezinte lumii o faţetă care ne-ar umili într-atît?!

 

Îmi mai aduc aminte că am întrebat atunci această lume belicoasă cînd am primit şi eu „petiţia” spre semnare dacă a citit careva cartea… Nu o citise nimeni!!!… Dar semnaseră cu hurta scrisoarea… Eu nu am semnat hîrtia respectivă, ci am comandat cartea.

 

Eu nu ştiu şi nu am posibilitatea să verific dacă acel bordel a existat cu adevărat, deşi nu m-ar mira… Corect ar fi, dacă tot doreşti să demonstrezi că autorul ar fi un impostor, s-o citeşti, după aia să verifici exactitatea celor citite în surse istoriografice de încredere şi doar apoi, cu probe justificative…

 

În schimb, eu ştiu că în pădurea de lîngă Cosăuţi a existat un soi de ghetto unde au fost mînaţi evrei… Habar n-am dacă există documente despre acel loc. Eu o ştiu din povestirea unui martor ocular, care a fost la faţa locului, care i-a văzut murind acolo de foame, trăind în corturi de pînză în mijlocul pădurii, care a văzut groapa comună cu zeci de cadavre, deschisă şi strigătoare la cer şi care aştepta să se umple pentru a fi astupată… Acel martor ocular, pe atunci fetişcană tînără, a fugit de groază acasă, aruncînd la pămînt merindele pe care le ducea într-acolo pentru a le schimba pe ceva la evrei, căci se zvonise în satele din împrejurimi că evreii schimbă lucruri bune pe ceva de mîncare… Atîta doar că trebuia să nu te prindă paza…

 

after-holocaust-web.jpg

 

Eu mai ştiu că printre acei evrei era şi Avram (ce nume impersonal pentru un evreu!…) cu familia sa, consătean şi prieten bun cu soţul martorului meu ocular, pe care tot el i-a dus, la rugămintea lui Avram, cu căruţa la Cosăuţi atunci cînd au fost ridicaţi, pentru ca să poată încărca cît mai multe lucruri… Din familia lui Avram a supravieţuit doar o fiică, dar nu s-a mai întors în sat…

 

Eu mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că unii ţărani făceau cîte o cotitură bună, cînd se întorceau de la Soroca de la iarmaroc, pentru a trece prin preajma acelui loc, de parcă ar fi avut din întîmplare drum pe-acolo, pentru a arunca pe furiş din ale gurii peste sîrma ghimpată cu care era deja împrejmuit locul cu riscul de a fi împuşcaţi… Să vă descriu ce vedeau ei acolo? Doar închipuiţi-vă: pe timp de iarnă, o grămadă de oameni, încolăciţi şi grămădiţi unul peste altul, ca să nu îngheţe, şi care începea să foiască, ca o cloacă, ca nişte omizi, atunci cînd li se arunca ceva… Eu unul mulţumesc destinului şi tuturor dumnezeilor că nu mi-a fost dat să văd asemenea lucruri…

 

Mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că nu dovedise bine să iasă căruţa soţului ei cu tot ce apucase să încarce Avram în ea pe poartă, că nişte nespălaţi şi nemernici, din lepădăturile şi beţivii satului, în frunte cu unul Mîţu, ştiind că nu riscă nimic, au dat busna în casa lui pentru a-i fura şi căra tot ce a rămas pe acolo… Probabil din exces de patriotism… Aceiaşi boseci, cum îi numea bunelul meu, acelaşi Mîţu, cînd au venit bolşevicii, se făcuse prisidatel’ şi umbla în ’46 cu soldaţi roşii din urma lui, şi mătura poduri, şi ridica, şi arăta cu degetul, şi semna sentinţe pentru a condamna „elemente naţionaliste” şi „foşti naţional-ţărănişti”…

 

Ceea ce vă povestesc eu nu sunt documente sau studii despre comunism sau holocaust… Nu este statistică oficială, nu este copiat din istoriografie ştiinţifică, iar naratorul originar, martorul meu ocular, nu are şi nu a avut vreodată granturi de la nu ştiu care organizaţii sioniste, ori institute de studii antitotalitariste, nu a fost înrolat în vreo mişcare patriotică ori nihilistă. Martorul meu ocular nici măcar nu ştie ce înseamnă asta. Martorul meu ocular nu ştie carte, nu a făcut niciodată politică de niciun fel… Martorul meu ocular s-ar uita la voi ca la un netot dacă l-aţi întreba vreodată de-i român sau moldovan, dacă l-aţi întreba cum este corect să se spună: „limbă română” sau „limbă moldovenească”… El pur şi simplu nu ar înţelege întrebarea… Martorul meu ocular A VĂZUT CU OCHII LUI şi A TRĂIT tot ce v-am scris eu mai sus! Şi coşmarul a ceea ce a văzut îl bîntuie şi astăzi, căci de fiecare dată cînd îl întreb despre acele vremuri, iar eu ştiu să fiu vrăjmaş sîcîitor…, revine mereu la aceste urgii… Şi la bombardamente, şi la foamete, şi la colectivizare, şi la frica de a fi ridicaţi, care s-au întîmplat mai tîrziu, pe timpul sovietic… Ori să vi le descriu şi pe astea?…

 

Mă veţi întreba unde vreau să ajung cu acest text…

 

NICĂIERI!!!… Fiindcă nu am ajuns nicăieri! Şi acolo ne este locul…

 

Mergeam acum cîteva zile pe aleea clasicilor din Chişinău… Mă uitam la busturi şi încercam să fac pace cu mine însumi în faţa unui tip care îi compunea imnuri lui Ceauşescu si care era profetul protocronismului, în faţa unui alt tip care l-a făcut ministru pe Antonescu, în faţa unui tip care îl proslăvea pe Ilici, în faţa unui tip care le scria discursuri şi programe legionarilor, în faţa unui tip care ne făcea măgari şi proşti… Iată-i toţi acolo, preamăriţi şi preaslăviţi… Toţi mari prin opera lor! Şi eu – un măscărici… Un nimeni care a avut norocul de a nu fi văzut şi norocul de a fi auzit ce i s-a povestit…

 

Nu-ş’ de ce mi-am adus aminte atunci de Brodski. Nu, nu de destinul poetului, care pînă la urmă s-a dovedit a fi un norocos, ci de spusele lui (3). Într-un interviu el povestea cum s-a întîlnit cu un moş de vreo 50 de ani pe care îl duceau în Siberia în acelaşi compartiment de tren. Moşul îi spusese că a fost arestat pentru un sac de te miri ce, furat de la kolhoz. Primise 10 ani şi era evident că nu avea cum să se mai întoarcă… Brodski ştia că despre propria-i persoană se va vorbi, pentru el se vor bate, pe el îl vor ţine minte orice s-ar întîmpla… Moşulică pleca în neant… Avea să-i dispară pînă şi numele. Sensibilitatea unui mare poet nu putea să nu simtă hăul care i se deschidea în faţă… Şi care l-a urmărit întreaga lui viaţă…

 

Iar noi… Iar noi locului ne ţinem… Cum am fost aşa rămînem. Şi punctum.

 

 

  1. În română: „Din 1933 am învăţat – ceea ce bănuiam de mult, dar nu doream s-o admit – că, peste tot, a dresa oamenii să fie „plus „peuple” qu’ailleurs”* [mai „popor” decît în alte părţi] este un lucru uşor; şi mai ştiu că în interiorul oricărei persoane cultivate exită un strat al sufletului foarte „peuple”. Tot ce ştiu eu despre înşelăciune, toată atenţia mea critică nu-mi mai sunt, la un moment dat, de niciun ajutor. În orice moment, minciuna imprimată mă poate doborî dacă ma înconjoară de pretutindeni şi dacă, în anturajul meu, din ce în ce mai puţini oameni îi rezistă, opunîndu-i îndoiala.” (traducere proprie, V.V.)
  2. http://www.denoel.fr/Catalogue/DENOEL/Romans-francais/Le-Bordel-de-Soroca
  3. http://www.youtube.com/watch?v=KwPrfr8PriE

* în franceză în textul originar

 

Origine imagine: Platzforma.md

Partager cet article
9 juillet 2014 3 09 /07 /juillet /2014 12:42

S-a întîmplat un lucru nemaipomenit pînă acum : prima conversaţie pe care am avut-o imediat după semnarea acordului (ştiţi voi bine care), mama a început-o prin a mă felicita ! Este pentru prima dată cînd mă felicita cu o ocazie „politică”! Niciunul din evenimentele precedente, chiar şi acele în care am fost implicat mult mai mult, nu a contat pentru mama ca acesta din urmă, ceea ce, pentru mine, îl scoate automat din categoria „politic”.

Nu voi reveni asupra semnificaţiei acestei semnături (şi ratificări ulterioare). Aţi avut, iubiţii mei cititori, suficiente reacţii diverse şi variate la acest subiect. Exemplul de mai sus este mai mult decît elocvent.

Dar voi reveni asupra unui alt epizod: un show televizat din acelea pe care fiecare demnitar din oricare ţară şi le organizează din cînd în cînd, cu audienţă şi întrebări selectate, (destul de stîngaci, de altfel, dar aici nu-i vina organizatorilor: ce să-i faci, dacă ceea ce arată bine supără, iar ceea ce nu supără arată cum arată? Nu cred, însă, că au fost selecţionate întrebările din sală, ţinînd cont de „naivitatea” (este un eufemism) lor) cu mesaje alese şi adresări video de peste mări şi ţări de solidarizare, pe care şi-l organiza Iurie Leancă pe 27 mai curent.

Evenimentul în sine nu merită mare atenţie (constatare a posteriori) nu atît din cauza prestaţiei Primului Ministru, impecabil în comunicare, ca de obicei, cît prin mediocra (să am iertare) calitate a întrebărilor şi intervenţiilor. Tot aşteptam întrebări cu adevărat importante, usturătoare, ceva care să mă facă să zic: „Oho, uite la asta chiar nu m-am gîndit, uite despre asta încă nu s-a discutat...”, dar nu a fost să fie... Mai precis, a fost doar un moment care m-a surprins, cînd cineva din Rusia întreba despre deportaţi şi memoria lor... Dar fiţi de acord, deşi interesant şi dureros, subiectul nu este unul crucial...

Revin asupra emisiunii respective din altă cauză: puneam şi eu o întrebare în ajunul acestui forum şi eram curios să văd cum se va răspunde la ea. Nu am crezut o singură clipă ca i se va da cetire în direct. Repet: aceste show-uri îşi au formatul lor, fie ele derulate la Moskova, Paris ori New-York. Suspectam, deci, că nu va fi citită, iar certitudinea a venit atunci cînd am văzut în sală reprezentanţi ai diasporei din Rusia... Că doar n-avea să-i indispună Prim-Ministrul...

Iată ce întrebare îi adresam Domnului Iurie Leancă (reprodusă cu exactitate, fără semne diacritice, aşa cum a fost postată pe pagina evenimentului de pe Facebook):

 

Stimate Domnule Prim-ministru,

In contextul initierii (anuntate) de catre Ucraina a procesului de iesire din CSI, tinind cont de discursul euro-integrator al Guvernului Republicii Moldova, tinind cont de riscurile acutizate p/u integritatea teritoriala care reies din evenimentele actuale, luind in calcul versatilitatea permanenta a politicilor economice ale Rusiei si riscurile enorme constante pentru economia Republicii Moldova si imposibilitatea de a construi un partenariat durabil si bazat pe incredre mutuala, care este calendarul pe care si-l propune Guvernul pentru a iesi din structurile CSI?

 

Şi aici apare prima (si ultima) mea supărare: stimaţi redactori ai Primului Ministru, am şi eu o rugăminte: nu-mi umblaţi la texte! Eu nu sunt obtuz şi accept fără mari fasoane să mi se indice care sînt greşelile pe care le comit. Dar dacă nu aveţi posibilitatea să mă întrebaţi (ceea ce e lesne de înţeles), lăsaţi-mă aşa, cu greşelile proprii (aţi fi putut să vă limitaţi la semnele diacritice, dacă e într-atît de supărător). Pînă la urmă, eu sînt acela care le comit, nu? E în joc doar „reputaţia” mea. Iată cum a fost „redactată” întrebarea pe situl Guvernului (mă întreb ce are cuvîntul „versatilitate”, şi la ce bun să inversaţi ordinea propoziţiilor? Faptul că un redactor nu cunoaşte un cuvînt nu-i dă dreptul de a-l înlocui! Cf.: http://dexonline.ro/definitie/versatil):

75.Vitalie Vovc: Care este calendarul pe care și-l propune Guvernul pentru a ieși din structurileCSI? Întrebarea este în contextul inițierii (anunțate) de către Ucraina a procesului de ieșire din CSI, ținînd cont de discursul euro-integrator al Guvernului Republicii Moldova, și de riscurile acutizate pentru integritatea teritorială care reies din evenimentele actuale, luînd în calcul cacracterul nestatornic al politicilor economice ale Rusiei, riscurile enorme constante pentru economia țării și imposibilitatea de a construi un partenariat durabil, bazat pe încredere mutual.

 

Cam stîngaci, nu?

 

les-chaises-Ionesco.jpgVeţi găsi la sfîrşitul acestui text şi răspunsul desfăşurat la întrebare (totuşi ar trebui salutată munca celor de la Guvern care într-un răstimp foarte scurt le-au publicat şi este, într-adevăr o muncă enormă), dar esenţa lui este următoarea: „Luînd în consideraţie consecinţele de ordin social şi economic, care ar putea surveni pentru Republica Moldova ca urmare a denunţării Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente şi încetării calităţii de membru al CSI, declanşarea procedurilor pentru încetarea calităţii de membru al Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este inoportună.”

 

De facto avem trei compozante în justificările aduse:

1.       1/3 din volumul comerţului exterior: păi nu este un obiectiv în sine reorientarea economiei R. Moldova spre alte pieţe şi diversificarea lor? Ori poate UE nu face comerţ cu Rusia? Cît priveşte atracţia de capital, poate ajunge? Poate a venit momentul să ne întrebăm şi ce fel de capital dorim să atragem? Deşi este lesne de înţeles unde zac interesele celor cu mîina lungă de la Chişinău (nu neapărat din Guvern), ţinind cont de recentele succese (ale Guvernului), larg mediatizate, în atragerea investiţiilor...

2.       Accesul la resurse energetice: şi UE nu cumpără gaz de la ruşi? Ce are una cu alta? Că doar nu ni-l dau gratis?

3.       Asigurarea circulaţiei libere a cetăţenilor Republicii Moldova: unicul argument valabil, la drept vorbind, pe termen scurt, dar îmi permit să-mi exprim dubii mari referitor la grija exagerată afişată faţă de soarta cetăţenilor. Acest exces de compasiune nu a încurcat executivul să anihileze orice şanse de viitor pentru 55% de liceeni care şi-au susţinut BAC-ul anul acesta... (voi reveni mai tîrziu cu un articol la subiect).

 

Să încercăm totuşi să găsim şi un raţionament cît de cît credibil pentru refuzul de a ieşi din CSI acum (cuvîntul „inoportun” lasă de înţeles că s-ar putea să vină şi un moment „oportun”). Unicul pe care îl găsesc ţine anume de acei 300-500 de mii de moldoveni aflaţi astăzi în Rusia. Dar nu grija faţă de soarta lor îmi apare drept motiv principal, ci calendarul electoral. Dacă facem prea multe valuri, Rusia e capabilă să declanşeze o operaţiune de deportare masivă şi atunci ne vom pomeni cu o armată întreagă de alegători supăraţi şi bine „prelucraţi” informaţional care ar putea decide soarta scrutinului... Dacă ar fi avut loc acest fenomen acum un an-doi, majoritatea ar fi plecat (căci oricum nu au de ales) deja în cealaltă parte, în Vest. Acum însă e tîrziu şi ei inevitabil ar crea prea multe turbulenţe şi presiuni în ţară...

 

Ar fi bine dacă acesta ar fi unicul argument. E regretabil să constatăm că iarăşi ne pomenim în faţa unui rezultat al lipsei de acţiuni, şi sîntem nevoiţi să gestionăm în pripă consecinţele. Lipsa de viziune strategică este exasperantă... Cam acelaşi lucru se întîmplă şi cu mass-media: prea tîrziu reactionează CCA, interzicînd posturi de televiziune vădit ostile... Dar tind să cred că interese economice de alt calibru sînt cauza principală. În cel mai rău caz (la care nici nu aş dori să mă gîndesc) am putea suspecta şi pregătirea unui teren de aterizare în caz de vin la putere la toamnă forţe pro-Uniunea Vamală (UV)...

 

Acum, la drept vorbind, nici nu are prea mare importanţă, din moment ce însăşi Rusia vine cu ameninţări (fondate ori ba) de a exclude Moldova din CSI. Păi, chiar s-o facă, dacă nu avem noi curajul! Asta ar însemna, în sfîrşit!, o consemnare definitivă a caracterului ireversibil pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

 

Toată această harababură cu CSI îmi aduce aminte de un banc cu ceva barbă, din timpul Perestroïcii, cu care şi-mi voi incheia această notă:

 

Cică americanii şi ruşii au decis să lanseze o nouă navă spaţiala în comun. Fiecare a lucrat asupra unei părţi a rachetei şi iată că vine şi ziua lansării. Echipa americană, ca de obicei, - la Houston, cea rusă – la Baikonur, în legătură video directă. Racheta e pe poziţie de start. Un tînar savant rus tot îi dă tîrcoale unui bătrîn şi experimentat inginer, conducătorul programului din partea Rusiei:

-          Ivan Ivanovici, doar ştiţi că avem deficienţe, doar ştiţi că avem elemente defectuoase, opriţi lansarea imediat, va fi o catastrofă...

La care acela îi răspunde sec:

-          Taci! să nu-ţi aud gura!

Începe numărătoarea inversă: 10-9-8...

-          Ivan Ivanovici, gîndiţi-vă la consecinţe, va exploda totul...

-          Taci, ţi-am zis! Să nu te-aud!

6-5-4...

-          Ivan Ivanovici, dar...

-          Gura, ţi-am zis!

Deodată, de cealaltă parte, în SUA, un tînăr sare sus şi strigă:

-          Stop! Stop everything! Noi avem defecte în rachetă! Va exploda!

Ivan Ivanovici reuşeşte să apese pe butonul „STOP” în ultimul moment şi totul se opreşte... Apoi, impasibil, ia un microfon şi zice tare şi răspicat să-l audă toată lumea:

-          Lansarea navetei spaţiale a fost întreruptă din cauza deficienţelor tehnice la colegii noştri americani!

 

Jocul Moldovei cu CSI îmi seamănă mult cu acest banc. Toată lumea ştie că există deficienţe tehnice. Dar aşteptăm cine va fi acela care va striga „Stop everithing!”...

 

Sper să fie doar asta.

 

 

P.S.: Iată răspunsul complet la întrebarea adresată Domnului Iurie Leancă:

RĂSPUNS:

În ultimul timp, participarea Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este în centrul atenţiei a mai multor analişti politici, care au opinii diferite referitor la acest subiect. Interesele Republicii Moldova în conlucrarea în cadrul Comunităţii sînt:

-          consolidarea poziţiilor pe pieţele tradiţionale de Est, în special pe pieţele statelor membre ale CSI, unde cota parte a produselor moldoveneşti se micşorează;

-          accesul stabil la resursele energetice şi materie primă provenită din statele CSI;

-          atragerea investitorilor de capital;

-          asigurarea circulaţiei libere a cetăţenilor Republicii Moldova.

Unul din avantajele principale ale participării Republicii Moldova în cadrul CSI ţine de domeniul comercial - economic. La moment, spaţiul CSI poate fi considerat al doilea partener strategic din punct de vedere economic. Despre aceasta vorbesc elocvent datele statistice. Volumul schimburilor comerciale între Republica Moldova şi ţările CSI în anul 2013 a consemnat o valoare de 2596,0 mil. USD. Ponderea comerţului cu statele CSI a constituit 32,9 % din totalul comerţului exterior al Republicii Moldova în anul 2013, fapt ce denotă importanţa pieţei date pentru Republica Moldova. Totodată, urmează a fi luat în consideraţie faptul că atît exporturile, cît şi importurile pe unele categorii de mărfuri prezintă pentru ţara noastră o dependenţă deplină de aceste pieţe, fiind extrem de sensibile la conjunctura acestora. Încetarea calităţii Republicii Moldova de membru al CSI, ar putea afecta considerabil situaţia cetăţenilor Republicii Moldova antrenaţi temporar în cîmpul muncii pe teritoriul Federaţiei Ruse, numărul total al cărora variază de la 300 la 500 mii de persoane.Totodată, autorităţile Republicii Moldova examinează compatibilitatea documentelor elaborate şi adoptate în cadrul CSI cu acquis-ul comunitar şi reieşind din angajamentele asumate de către ţara noastră în cadrul raporturilor RM-UE. În cazurile de incompatibilitate, proiectele de documente propuse spre semnare nu sînt acceptate, iar în condiţiile în care scopurile expuse nu contravin intereselor naţionale ale Republicii Moldova, dar intră în contradicţie cu unele angajamente internaţionale asumate, acestea sînt semnate cu rezerve. Potrivit lor, colaborarea în cadrul CSI se va desfăşura în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi respectării principiilor şi normelor dreptului internaţional. Luînd în consideraţie consecinţele de ordin social şi economic, care ar putea surveni pentru Republica Moldova urmare denunţării Acordului de constituire a Comunităţii Statelor Independente şi încetării calităţii de membru al CSI, declanşarea procedurilor pentru încetarea calităţii de membru al Republicii Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente este inoportună.

http://www.gov.md/public/files/2014/iunie/16/Intrebari__Raspunsuri_pentru_site_sinteza_final.pdf

 

Origine imagine:   http://www.gallimard.fr/

 

Partager cet article
7 juillet 2014 1 07 /07 /juillet /2014 17:31

„...nostalgia noastră este un sentiment mutilat, parţial, care ia drept realitate o metaforă şi care se încolăceşte în jurul unei jumătăţi de adevăr.”, Mircea Cărtărescu, „Orbitor. Aripa stîngă” (Humanitas, p.69)

 

 

 

Mă întorc într-o PatrieVara 2010 048

Care nici nu ştiu dacă mai este a mea

Care fuge de mine precum orizontul

Cînd sînt aici – ea-i acolo

Cînd sînt acolo – ea-i aici

 

Cineva construieşte castele din nisip

Pe care le găsesc năruite

De fiecare dată cind ajung pînă la ele

Spălate de valurile apelor în creştere

Lăsîndu-mi mocirla sărată să-mi curgă printre degete

 

Mă întorc la un pămînt

Care niciodată n-a fost cu desăvîrşire al meu

În pofida chemărilor lui insistente

Iar cînd ajung nu-i aud decît suspinele

Care, ele, sînt toate ale mele

 

Cineva îmi modifică permanent

Cărţile poştale despre un picior de plai, o gură de rai

Pe care le proiectez cu atîta migală

„Auziţi, Domnilor ! E o înşelăciune la mijloc!”

Dar mi se spune că imaginea nu este contractuală

 

Şi caut atunci în arhive o copie a contractului

Dar nu găsesc nimic altceva decît solicitări de oferte

Şi acelaşi speach comercial

Folosit de 2000 de ani, cel puţin:

 

Pe un picior de plai,

Pe o gură de rai...

 

Iar tu de omor

Să nu le spui lor.

Să le spui curat

Că m-am însurat

Cu-o mândră crăiasă,

A lumii mireasă;

Că la nunta mea

A căzut o stea;

Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa.

Brazi şi paltinaşi

I-am avut nuntaşi,

Preoţi, munţii mari,

Paseri, lăutari,

Păserele mii,

Şi stele făclii!”...

 

Şi nici o semnătură nimic

Şi nici o semnătură nimic...

 

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher