Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
24 juin 2015 3 24 /06 /juin /2015 08:44
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"

În seara de 16 iunie, Tatiana Ţâbuleac îşi lansa şi la Paris (după seria de lansări de la Chişinău) primul său volum de… să-i spunem „proză scurtă”, întitulat „Fabule Moderne”, în incinta Institutului Cultural Român.

 

Am citit cartea Tatianei înainte de a fi tipărită, căci este o colecţie de texte publicate de-a lungul timpului online, ceea ce pare a fi o nouă „modă” în ale scrisului (să amintim cititorului atent la apariţiile editoriale că volume similare, din punctul de vedere al întâietăţii apariţiei textelor pe net, au mai fost publicate recent de Gheorghe Erizanu, Sorin Hadârcă, Vasile Ernu, Nicoleta Brânza, lista respectivă fiind nici completă, nici încheiată), căci, după cum spunea şi Mircea V. Ciobanu, la ce-ar mai servi blogurile, dacă nu la scris o carte? Apărute într-o rubrică aparte pe ŞtiriPozitive.md, proiect animat de către Igor Guzun, de altfel el fiind şi editorul cărţii şi chiar prezent la lansare, textele se înscriu într-un trend destul de pronunţat astăzi, acel al istoriilor individuale, declinat în toate genurile artistice posibile. Nu sunt un fan absolut al genului respectiv: filmele de tip „biopic”, chiar şi marile producţii hollywoodiene, sau diversele „istorii de succes”, prezente astăzi pe toate resursele media moldovenesti mă lasă rece, ultimele le consider o manifestaţie a unui soi de complex provincial de inferioritate, adică: uitaţi-vă, suntem şi noi în rând cu lumea, de parcă ar exista vreo presupoziţie că ar trebui să fie cumva altfel.

 

Cu toate acestea, aversiunea mea pur subiectivă pentru acest trend nu a avut nicio influenţă asupra plăcerii cu care am citit textele Tatianei, pe care, la un moment dat, chiar am început a le vâna pe ŞtiriPozitive.md. În primul rând, fiindcă, atunci când l-am citit pe primul, nu ştiam ce prezintă, iar, odată ce te pui pe citit, nu mai rămâne loc pentru aprioriuri, căci sinceritatea şi farmecul textului cucereşte şi nu te lasă să-l laşi. Fiecare poveste (ori „fabulă”, dacă e să respectăm categoria aleasă de autor) emană căldură şi dragoste pentru personaj. În ce măsură corespund aceste personaje cu persoanele reale (prezente, multe din ele, la lansare) va rămâne un mister pentru cititor, căci fiecare scriere este, inevitabil, şi o transformare a realităţii, dar acest lucru nu mai are nicio importanţă în fabula cărţii care nu doar că este una destul de animată, ci şi reuşită. Ceea ce ne învaţă Tatiana Ţâbuleac prin fabulele sale este capacitatea de a vedea şi cultiva bunul şi frumosul în persoanele care ne înconjoară, acel alb din yin & yang-ul unitar al fiecărui şi, prin extensie, din fiecare din noi. Altfel nu poate fi, căci atunci când stai strâmb - vezi strâmb, iar dacă se găseşte cineva să te ajute să vezi drept şi propria-ţi statură scapă de gheb. Stilul rectilin, de o blândeţe deosebită, metaforele şi imaginile alese, fără preţiozitate, patos grandilocvent ori sofisticări livreşti inutile, contribuie toate la crearea acestui sentiment de plăcere cvazi sensuală a lecturii, iar dacă ar fi să găsesc şi o corespondenţă din lumea cinemaului, aş aminti de „Le Fabuleux destin d'Amélie Poulain”, un film după vizionarea căruia rămâi cu un sentiment de... bine (bien-être, à la française).

 

Dacă e să revenim însă la lansarea propriu-zisă, aş adăuga că m-am simţit oarecum bizar de a fi înconjurat de personaje ale unei cărţi pe unele din care le cunosc în calitate de... persoane şi mi-a lipsit o discuţie despre carte, despre text, dar evenimentul în sine, poate anume din această cauză, a fost unul deosebit,cu lecturi emoţionante, degustări de bucate tradiţionale şi un recital de muzică din partea formaţiunii „Condorii Negri”. Am petrecut o seară frumoasă şi pasionantă pentru care îi mulţumesc Tatianei, Lilianei (asociaţia „Constellation Culture”) şi lui Silviu Popescu (ICR, Paris) în calitate de organizatori.

 

Mai jos sunt doar trei poze de la lansare (în una din care subsemnatul este alături de personajele şi persoanele Véronique North-Minca şi Voicu Sereda)

Photo by: Zina Esepciuc

Un album mai complet îl găsiţi pe pagina Facebook a Tatianei.

Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Fabulosul destin al "Fabulelor Moderne"
Partager cet article
23 juin 2015 2 23 /06 /juin /2015 11:24
Cai şi oameni

Hross í oss (2013, Benedikt Erlingsson, Islanda. Rom: Cai şi oameni): Ce ştiţi despre Islanda? Dar despre o rasă locală de cal: calul... islandez? Benedikt Erlingsson realizează o splendidă poveste, un fel de saga nesfirşită scandinavă despre oamenii şi caii Islandei… O poveste, care, după tonalitate, melodie, ritm, aminteşte mult de ultimul film al lui Andrei Konchalovski, Белые ночи почтальона Алексея Тряпицына… O poveste despre oameni şi cai, deci, în care, de dragul dragostei oamenilor, dragostea cailor este pedepsită cu moartea, în care alteori calul îl duce pe omul care-şi caută pierzania până şi hăt pe mare şi îl aduce la ceea ce acesta din urmă căuta – moartea, o poveste despre cum omul supravieţuieşte în maruntaiele calului, o poveste în care calul supravieţuieste prin grija omului. Moarte, viaţă, prietenie, devotament, mândrie, disperare, dragoste, – un film-poezie!

 

(Impresii împărtăşite pentru Revista de duminică (nr.44) de la Platzforma.md)

Partager cet article
22 juin 2015 1 22 /06 /juin /2015 12:38
Săptămâna din care s-a ales un scurt pe doi

Долго я не мог понять, что объединяет этих столь разных людей. Затем уяснил себе, что принципы их вольного братства — достаток, элегантность и насмешливое отношение к жизни. В те годы я еще не знал, что деньги — бремя. Что элегантность — массовая уличная форма красоты. Что вечная ирония — любимое, а главное — единственное оружие беззащитных., Serghei Dovlatov, Филиал, (Азбука-классика, 2010, p.90)

 

Sinteza de astăzi va fi mai succintă decât oricând. De fapt, nici nu prea aş avea ce să vă scriu, căci nu au existat decât două evenimente majore în săptămâna care s-a scurs.

Să începem totuşi cu altceva : am avut şi două date importante. Una consimţită şi însemnată până şi de Timo(f)ti şi alta… aproape uitată. Vorbeam de comemorarea lui Eminescu (15 iunie este data când a trecut în veşnicie) şi… o dată care ar trebui să fie marcată cu roşu/negru în calendar şi de care ar trebui să ne aducem aminte mereu! În noaptea dinspre 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc prima deportare masivă operată de către puterea sovietică. Peste 30 000 de persoane au fost ridicate într-o singură noapte ! În total, între 22 mai şi 20 iunie 1941 au fost deportate în interiorul URSS circa 85 000 de persoane… Cifre de la care ţi se face rece în spate… Un stat sănătos nu uită… Dar uitam eu : noi comemorăm cu pompă 9 mai…

 

Vă ziceam că voi fi succint, scurt pe doi. Iată deci cele două evenimente despre care voiam să vă scriu :

 

ALEGEREA CELOR DOI BANDIŢI Usatâi şi Shor sunt aleşi primari, la Bălţi şi Orhei respectiv. Faptul că au fost aleşi era previzibil, dar scorul lor este impresionant… Din primul tur !!! Un singur lucru nu am să-l fac vreodată : eu nu pot să-mi înjur poporul. Un popor lăsat de izbelişte caută un justiţiar... Fiindcă ceea ce s-a întâmplat este vina exclusivă a celor care conduc astăzi. A tuturor. Şi vina « elitelor ». Care se consideră (reflexivul îşi are toată încărcătura lui semantică aici) mult prea deşteaptă. Şi nu este. În ţara în care suntem intoleranţi faţă de opinia altuia, desfiinţând o persoană doar pentru că nu gândeşte la fel, dar tolerăm potlăgării, ipocrizii şi tot felul de micmaşuri, infracţiuni şi chiar crime (doar între oameni suntem !; totul este explicabil ; şi-apoi unul e cumetru, altul e fin, altul – coleg de liceu…) nu putea să nu se ajungă şi la asemenea situaţie. Astăzi criminalii sunt primari !

 

DOI LA CHIŞINĂU Au rămas Chirtoacă şi Greceanâi. Doar ei. Al treilea nu-i. Nu a acumulat numărul necesar de voturi. Punct. Vă place, nu vă place, dar va fi ori unul, ori altul. Elementar ca « doi ori doi fac patru ». Pare simplu ? De unde ! Eu citesc astăzi enormităţi (din partea reprezentanţilor aceloraşi « elite » !!!) care cheamă lumea să nu voteze. Poate am rămas eu unul pe acest pământ, poate am fost crescut în altă ţară, nu ştiu… Dar eu cred în DEMOCRAŢIE ! A promova, şi cu atâta insistenţă, violenţă chiar !, absenteismul este halucinant… Mă depăşeşte… În aceşti 25 de ani (gândiţi-vă : un sfert de secol !!!) noi nu am fost în stare să învăţăm nici măcar acest lucru rudimentar : democraţia înseamnă votare ! Restul e teorie. Votul e sacru ! Îmi pare rău s-o constat, dar în ale democraţiei nu suntem decât nişte adolescenţi coşuroşi şi ţâfnoşi (şi această comparaţie este o insultă la adresa adolescenţilor…). Scriam mai sus de 1941… Din fericire, am depăşit acele timpuri. Dar mai există un loc exotic unde lumea e scutită de chinurile alegerilor : Coreea de Nord se numeşte. Poate faceţi o excursie pân’într-acolo ? Să vedeţi cum e fără alegeri ?!

 

DESPRE GUVERN. ÎN DOI PERI Săptămâna trecută vă scriam descpe scrisoarea lui gAburici de pe Facebook. Dar la asemenea scârnăvii nu mă aşteptam… Despre gAburici nu am ce sa vă scriu mai mult … Ce să scrii despre un Guvern care nu-i? Exact asta şi-au zis şi acei de la FMI. Cum să negociezi cu un Guvern care nu-i ? Şi n-au venit. Şi noi nu avem acord cu FMI. Ist das klar !!!??? Restul e circ pentru jurnalişti.

Cam atât, dragii mei. Despre BEM aţi auzit ceva ? Eu nu. O săptămână frumoasă să aveţi !

 

P.S. : Şi dacă tot îl pomeneam pe Eminescu, căci iarăşi a rămas doar el să ne judece, isn’t it ?, închei astfel :

 

Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?

Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,

O, oameni morţi de vii!

Să vă admir curajul în vinure vărsate,

În sticle sfărâmate, hurii neruşinate

Ce chiuie-n orgii?

 

Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,

Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,

Şi arşi pân-în rărunchi;

Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,

Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,

Cum cădeţi în genunchi!

 

….

Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,

Că-n veci nu se îmbracă în veştede vestminte

Misteriul cel sunt;

Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,

Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,

Ca râsul la mormânt.

Mihai Eminescu, « Junii corupţi »

 

Partager cet article
20 juin 2015 6 20 /06 /juin /2015 20:15
Cinicilor mei… sau Despre democraţie, cu dor

"Idiotul puse capacul la locul lui şi abia atunci găsi, scrisă cu litere mari ca pentru cei proaspăt alfabetizaţi, denumirea obiectului: LIBERTATEA.”

Aureliu Busuioc, „În căutarea pierderii de timp” (RAO. Prut Internaţional, 2011, p. 212)

 

În viaţa mea, de când particip la diferite scrutine, în două ţări, candidatul pentru care am votat în primul tur niciodată nu s-a calificat pentru turul al doilea. Cu toate acestea întotdeauna am votat pentru cineva (care mi-a părut mai puţin rău, de la sine înţeles) în al doilea tur. Chiar dacă nu mi-a plăcut. Fiindcă democraţia presupune participare şi responsabilitate din partea tuturor cetăţenilor. Fiindcă democraţia mai presupune umilitate şi conştiinţa că faci parte dintr-un tot întreg. Bineînţeles, gânduri că-mi aleg o belea pe cap sau că toţi ceilalţi alegători ar fi „proşti” mi-au dat târcoale, ba chiar mai mult: numai cei mai apropiaţi prieteni ştiu cât de mult am înjurat candidatul pentru care am votat.

 

Iată că s-a consumat şi primul tur al alegerilor locale din Republica Moldova. Rezultatele le cunoaşteţi cu toţii. Dar nu rezultatele mă interesează în acest text.

 

Ceea ce văd eu exprimat în spaţiul public şi anume din partea unei categorii specifice de „cetăţeni”, cu precădere din acei mai cool (în limbajul lor) sau prodvinutyie (în slang-ul moldovenesc) mă face să cred că suntem la o distanţă de ani lumină de a înţelege şi, mai cu seamă, de a ne apropria valori elementare democratice. Nu ar trebui să ne mire faptul că interlopi notorii acaparează haut la main, cu scoruri fabuloase, primării importante din Republică, dacă până şi acei care se consideră (forma reflexivă a verbului îşi are tot sensul în contextul dat) drept cele mai „valoroase” persoane din sătucul nostru, cheamă direct la sabotarea turului doi. Asistăm la o bâlbâială adolescentină de cea mai ridicolă speţă...

 

Ce s-a întâmplat, Domnilor? Votul Măriei Dumneavoastră nu s-a dovedit a fi unul decisiv? Nu se-nvârte lumea în jurul buricului Vostru? Nu Vi s-au ascultat doleanţele deopotrivă cu părerile şi boborul nu a ţinut cont de ele? Câtă vanitate... Şi câtă fiere devărsată în reţelele de socializare şi pe paginile personale...

 

Ar trebui poate să Vă deprindeţi cu gândul că fiecare din Domniile Voastre, statistic vorbind, nu sunteţi decât 1 / 2 800 000 (aprx.) şi votul fiecărui din Voi nu poate avea o pondere mai mare decât atât. Câte procente a luat candidatul Vostru? Pai cam tot atâta reprezentaţi Dumneavoastră şi opiniile Dumneavoastră în societate. Mai exact, din acei care au votat. Punct. Nu Vă place? Există perioadă inter-electorală pentru a mobiliza mulţimi şi pentru a face „propagandă” cu „likbez”. Ceea ce, desigur, nu este nici într-un caz o obligaţie. Dar dacă nu întreprinzi nimic, atunci accepţi şi îţi asumi statutul minoritar. Cuminţel şi cu respect pentru ceilalţi... Dacă, însă, sunteţi luptători aprigi pentru nişte idei sau viziuni şi rămâneţi în minoritate, încercaţi să înţelegeţi care sunt cauzele şi, dacă acţiunile Dumneavoastră (eventuale) pentru a modifica această stare de fapt nu-şi au rezultatul scontat, poate ar fi mai potrivit să Vă modificaţi strategiile de acţiune?

 

(Ţin să Vă comunic că în ceea ce mă priveşte (în cealaltă ţară) e şi mai rău: eu nu reprezint decât 1 / 44 600 000, o nimica toată!, şi candidatul pentru care am votat nu a acumulat decât 2 % în primul tur la scrutin.)

 

Pentru a Vă consola am să Vă povestesc o anecdotă: cândva un site Internet îi propunea lui Kasparov să joace o partidă de şah cu utilizatorii sitului. Pentru publicitate, cel mai probabil, şi contra (mare) plată, desigur. Sistemul era foarte simplu: Kasparov făcea o mutare, după care toţi utilizatorii sitului aveau o perioadă anume de timp în care votau pentru o mişcare oarecare, care le părea cea mai bună. La sfârşit sistemul alegea mişcarea care a fost aleasă de cei mai mulţi. Kasparov a acceptat şi a spus (cu toată modestia care-l caracterizează) că în sisteme de joc de acest fel va învinge întotdeauna, căci pentru a-l bate pe Kasparov la şah e nevoie de o mutare de geniu, minoritară prin definiţie.

 

Numai că democraţia nu este un joc. În democraţie scopul ultim nu este să-l înfrângi pe celălalt, ci exact contrariul: găsirea unei soluţii optimale în care pierdanţi să fie cât mai puţini, în varianta ideală – să nu existe deloc. Democraţia, în oricare din formele ei, este un soi de contract social care asigură societăţii o pace şi o modalitate de a reprezenta opiniile a cel puţin unei părţi importante din populaţie. A accepta această regulă simplă înseamnă a fi conştient că fără un consensus, oricât de dificil de acceptat nu ar fi el, nicio societate nu poate avansa... A accepta cu toată seriozitatea şi responsabilitatea democraţia drept regulă fundamentală de organizare a societăţii este o garanţie că lucrurile oricând pot fi schimbate spre bine, că există scăpare din orice situaţie aparent inextricabilă...

 

A o refuza însă... Ceea ce se întâmplă în Moldova este, în primul rând, un exemplu concret şi dureros al unei realităţi în care instituţiile democratice „funcţionează” cu deficienţe enorme.

 

E dezolant să constaţi că 25 de ani (un sfert de secol!) nu ne-au învăţat nimic. Ceea ce trebuia să devină o valoare sigură şi unicul colac de salvare care ne mai poate (şi întotdeauna va putea!) scoate din mocirlă şi din orice nevoie – democraţia – este deconsiderat, iar uneori chiar batjocorit până a i se pune în cârcă toate fărădelegile comise. Votul cetăţeanului şi, indisociabil de el, actul votării, în loc să devină sacru, este, în cel mai bun caz, o marfă căreia i se cunoaşte bine preţul încât nimeni nu se sinchiseşte să-l pronunţe chiar şi în eter... Politicienii, la rândul lor, în loc să aibă acelaşi vot al cetăţeanului la respect, uită cu desăvârşire de mandatul acordat de îndată ce-şi ridică alt mandat... acel de deputat. Nu trece bine nici anul şi repartizarea deputaţilor în fracţiuni parlamentare nu mai are nimic în comun cu rezultatele scrutinului... Ce să mai, dacă până şi Preşedintele CEC-ului îşi permite să spună în direct (se întâmpla în 2010) că votul cetăţeanului nu mai are importanţă... Stiţi de ce? Fiindcă nu modifica repartiţia mandatelor în Parlament!!!

 

Citind apelurile recurente către boicotarea alegerilor nu mă lasă un gând: democraţia şi posibilitatea de a vota este poate cel mai preţios lucru pe care am putut să-l căpătăm de la căderea URSS-ului. Şi noi îl abandonăm. Singuri... Şi dacă renunţăm într-atât de uşor la libertate (căci despre ce vorbim dacă nu despre libertate în cazul dat?), ce să ne mai mire faptul că cineva ne ia nişte chiţibuşuri – un simplu miliard?...

Partager cet article
16 juin 2015 2 16 /06 /juin /2015 10:51
Dumnezeul alb

Fehér isten (2014, Kornél Mundruczó, Ungaria – Germania – Suedia. Rom: Dumnezeul alb): Filmul a fost premiat la Cannes cu prestigioasa distincţie Un certain regard. Povestea deranjază precum deranjază orice acuzaţie evidentă şi punere în faţa unei culpe şi abuz de putere. Deznodamântul filmului evocă celebrul The Birds de Alfred Hitchcock. Numai că la Hitchcock păsările atacă oamenii fără un motiv explicit, pe când Hagen, câinele (premiat şi el la Cannes!) din film, are toate motivele să organizeze o adevărată rebeliune a neamului canin. Căci Hagen, câinele unei adolescente de 13 ani, avea toate motivele s-o facă: a fost abandonat de către tatăl fetei departe de casă; este prins apoi de nişte bandiţi şi transformat, printr-un antrenament extrem de dur, în câine de luptă. După ce învaţă a sugruma şi învinge în prima sa confruntare (care s-a dus până la moarte), reuşeşte să fugă. Este prins din nou şi dus la un centru specializat, unde vede cum sunt eutanaziaţi câinii care nu-şi găsesc stăpâni. Dacă până în acest moment al filmului se mai păstrează o tramă realistă, mai departe intrăm în zona hitchcockiană: răzvrătirea câinilor! Toţi câinii din azil reuşesc să fugă şi începe o sângeroasă cursă de răzbunare, condusă de Hagen. Unul după altul sunt sugrumaţi toţi acei care l-au făcut să sufere. Această cursă reversibilă, căci haita lui Hagen, moarte după moarte, parcă revine la originea tuturor relelor, nu poate să nu-l aducă faţă-n faţă cu stăpâna lui şi tatăl acesteia… Un film superb despre fidelitate şi trădare, despre putere şi abuz de putere, despre părinţi şi adolescenţi, despre dragoste şi iertare… De privit!

(Scris pentru Revista de duminica, Nr. 64, g>Platzforma.md)

Partager cet article
15 juin 2015 1 15 /06 /juin /2015 12:39
Săptămâna în care s-au aliniat eliberatorii

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Săptămâna care s-a scurs nu ne-a adus multe bucurii. Nici nu am cu ce începe sinteza…

Că doar n-o să scriu despre numărul de medalii pe care le iau vinurile moldoveneşti la concursuri internaţionale ? Mă mândresc eu, nu-i vorbă, şi pentru economie cică ar fi bine, dar când dau să cumpăr o sticlă de vin, totuna scot paraua mea din buzunar. Adică cum ?: eu să mă mândresc şi tot eu să plătesc pentru asta ? Eu mă voi mândri atunci când cineva, un francez să zicem, îmi va spune că a cumpărat un vin moldovenesc şi a fost într-atât de bun încât va mai cumpăra. Să mă mai mândresc şi pe banii lui. Dar toate astea fac parte, cum n-ai da, din micile bucurii ori supărări ale vieţii. Drăguţe chiar, uneori soldate cu consecinţe bahice şi mahmureală.

În rest, săptămâna s-a dovedit a fi una deosebit de anxiogenă. Fiecare din zilele care au trecut a adăugat o cantitate de îngrijorare considerabilă la cea acumulată şi bănuiesc că paroxismul acestui sentiment va fi atins în noaptea de duminică spre luni... Eu unul cred că voi cauta vinuri medaliate şi voi încerca să generez nişte consecinţe... Căci mahmureala de luni dimineaţa poate fi una grea. Foarte grea...

ELIBERATORII Vorbit-am săptămâna care a trecut cu cineva de la Bălţi. Mi s-a spus, iar persoana cu care am discutat nu are de ce să mă mintă, că Usatâi, la una din întâlnirile cu „alegătorii” (care s-a ţinut în stradă, neformală cum ar veni, băi de „popor”) ar fi zis că scopul lor este să „elibereze” Moldova. Ei trebuie să câştige Bălţii, Chişinăul şi Cahulul (de Orhei n-a zis nimic, i-o fi scăpat). Şi după asta vor începe „eliberarea”... Iar în retur auzea: „Derjisi, synok! My s toboi!”... Shor, în loc să stea la dubă, organizează din nou mega-concerte la Orhei. Iată încă „artişti” de adăugat la black-listul început acu 7 zile: Lazariuc & „Alternosfera”. La Chişinău, Zina-Carabina nu vine la dezbateri televizate. Îi lasă pe Nantoi şi pe Chirtoacă să se „mănânce” înde ei. Şi să-i mărească Zinei şansele. La Chişinău, în chiar clipele când scriu aceste rânduri, „Prietenii Rusiei” şi socialiştii dau un concert. În pofida interdicţiei Primăriei, dar cu binecuvântarea lui Vladimir Cantarian. DiBilan a fost întâlnit la Aeroport de Dodon în persoană... No comment...

PL vs. DA Catastrofa săptămânii s-a produs duminica trecută. Eu nu voi căuta (deşi am opinia bine cristalizată acum) vinoveţii. Voi aminti doar că la alegeri particpă candidatul PL-ului şi nu al DA-ului. Voi mai aminti că, spre deosebire de acuzaţiile reciproce, neverificate încă, despre vânzarea ipotetică a trustului Jurnal Media şi presupusa întâlnire cu Plahotniuc, legătura între DA şi Ţopi e mai mult decât evidentă astăzi, fără a mai pomeni despre trecutul tumultuos al unor personaje din această cinstită companie. Nu voi dezvolta, căci orice nu aş scrie, fiecare semn suplimentar la acest subiect e în avantajul Zinei-Carabinei. Şi iată din această cauza, atât DA, cât şi PL ar merita câte o palmă. Fără justificări ori remuşcări.

ŞI DE BEM AM UITAT?!!! Săptămâna care a trecut nu am auzit nimic, dar absolut nimic despre cum avansează ancheta BEM. Nici tu o arestare, nici tu un interogatoriu... NIMIC!!! În schimb,Filat cu Lupu ne-au trăsnit: ei vor să naţionalizeze BEM-ul! Internetul a explodat imediat cuversiuni savante şi experte şi cu indignări de tot felul. În principiu, naţionalizarea poate fi una din soluţiile posibile în situaţia creată, la fel precum lichidarea... Dar acest lucru nu-i de nasul lui Filat ori Lupu. Temerile exprimate în spaţiul mediatic sunt absolut justificate. În absenţa mecanismelor de reglementare economică (altfel nu s-ar fi întâmplat furtul) şi lipsei de expertiză elementară, iar cel mai rău, în absenţa voinţei de a soluţiona această problemă (altfel nu ar face Shor concerte pe la Orhei), „naţionalizarea” anunţată nu va fi altceva decât o altă hoţie... Interesant, nu cumva despre asta a discutat Ambasadorul SUA cu Chetraru la CNA? Între timp o anchetă pe urma cazului BEM a început în Letonia. Nu-ş’ de ce, dar sunt convins că lituanienii vor avansa mai rapid.

CO-ŞMAR CU BORDEIANU Joia trecută, atunci când scriam textul, rezultatul concursului pentru postul de director al TRM a fost deja anunţat. Nu am scris despre el, căci mă gândeam să mă uit mai bine peste CV-urile candidaţilor. Ei bine, un alt Vitalie, acel care este Cojocari, a făcut-o mai operativ. Şi a găsit că Doamna Bordian (oare cum i-o fi corect numele?) a minţit referitor la studiile sale. În ţara în care Prim-Ministrul e cu diplomă falsă, de ce să nu acceptăm şi o asemenea manipulare?... Dar nici acest fapt nu supără cel mai mult. După ce se fac melodrame cu o nouă lege a audio-vizualului prin Parlament de dragul unei presupuse lupte cu propaganda rusă, angajăm un fost colaborator al unei televiziuni de la Moscova???!!! Ori anticipăm deja rezultatele alegerilor? Vitalie, acel care este Cojocari, ne mai atenţionează şi despre o altă coincidenţă dubioasă: prea mult Gazprom prin televiziuni... Iar eu am rămas cu dubii serioase referitor la profesionalismul Consiliului de Observatori.

gABURICI ŞI DEMISIA gAburici îi cheamă pe toţi la off. Şi imediat au apărut texte despre cât de simpatic e Prim-Ministrul. Apoi gAburici pune pe Facebook o scrisoare – monstru (sâmbăta) prin care cere demiterea tuturor „răilor”! Vai, ce erou! Numai că MAI (ministrul cu care gAburici a avut de furcă) zice că dosarul său despre diplome a fost transmis la Procuratură. Deci, la momentul postării scrisorii pe FB, gAburici ştia că dosarul său e la procurori. A şi fost audiat. Haios, nu? Eu unul prefer un Prim Ministru strâns la perete. Poate în încercările sale disperate de a-şi salva pielea va mai face şi ceva bun şi util... Scribi la dispoziţie pentru PR va găsi şi FB funcţionează (încă) bine.

PONTA? Şi acum, pe lângă toate câte sunt descrise mai sus, să-mi mai zică cineva că refuzul lui Ponta de a demisiona din cauza unui dosăraş e ceva grav! Pfffff... Joc de copil.

Cam atât. Vinerea următoare vom cunoaşte rezultatele primului tur al alegerilor locale. Şi sper să mai pot să vă scriu. Să nu vă „elibereze” cineva între timp de acei de alde mine...

Partager cet article
11 juin 2015 4 11 /06 /juin /2015 13:02
„Rusia la răspântie” şi noi pe lângă ea

Pe 8 iunie, Oleg Serebrian şi-a lansat (şi la Paris!) ultima sa carte: „Rusia la răspântie: geoistorie, geocultură, geopolitică”. În virtutea evenimentelor din imediata noastră vecinătate, dar mai cu seamă din chiar interiorul ţării noastre!, cartea este astăzi un must read!

 

Citind acest volum, nu mă lăsa senzaţia că asamblez o „matrioşcă”. Figurină după figurină, de la începuturile ei şi până în modernitate, capitol după capitol, Rusia de astăzi căpăta forma ei actuală. Cu o meticulozitate didactică, dar deloc scolastică, căci cartea se citeşte la fel de uşor precum un roman istoric, autorul ne ajută să înţelegem mai bine această nebuloasă, căreia îi zicem „Rusia”.

 

Fiecare din capitolul acestei monografii ne prezintă un aspect aparte din realitatea socio-politică a Rusiei, aducând de fiecare dată şi o perspectivă istorică minuţios documentată.

 

Ultimul capitol al volumului este o „cădere în păcat” caracteristică oricărui geopolitician, căci care din ei nu s-a lansat în previziuni ori prognoze despre orânduirea lumii? A recunoscut-o chiar autorul în persoană în timpul lansării, ironizând pe seama previziunilor care tot au fost făcute de-a lungul anilor pentru ca niciuna să nu se adeverească. Cu toate acestea, acele trei scenarii prezentate (calea imperială, eurasiatică sau europeană) prezintă interes, cu atât mai mult că Rusia lui Putin se pare că a făcut deja o alegere... 

 

Cartea va ieşi şi în franceză la toamnă şi, cu certitudine, va stârni interesul rusofililor sau rusofobilor (căci Rusia este categorică în toate!) francezi. Până atunci însă, noi avem privilegiul (şi obligaţia, aş zice eu) s-o citim în română!

 

(La lansare au vorbit invitaţii: Alexandru Herlea, Nicu Popescu, Nicolae Trifon. A moderat evenimentul Iulia Badea-Guéritée)

 

„Rusia la răspântie” şi noi pe lângă ea
„Rusia la răspântie” şi noi pe lângă ea
„Rusia la răspântie” şi noi pe lângă ea
Partager cet article
10 juin 2015 3 10 /06 /juin /2015 12:01
Despre promisiuni, programe şi… biografii

Campania electorală din acest an nu se deosebeşte prea mult de celelalte… Din nou promisiuni, programe delirante şi concurs de concerte. Un fel de конкурс художественной самодеятельности la toate nivelele: de la scrisul programelor şi discursurilor până la prestaţiile din scena propriu-zisă şi se pare că doar „artiştii” sunt acei care se bucură cu adevărat de venirea alegerilor.

 

Noi, ceilalţi, poporul adicătelea, suntem ostaticii acestei logorei şi nu prea avem cum s-o evităm. Chiar dacă te ascunzi în cel mai prăpădit şi abandonat sat, uitat de toată lumea în perioade interbelice (a se înţelege „inter-electorale”), neapărat te pomeneşti cu un „activist” la poartă care să te scoale de pe prispă şi să te mitralieze cu chemări spre „deşteptare”...

 

Şi totuşi va trebui să alegem!

 

Bineînţeles, cititorii acestor pagini sunt din acei mai „selecţi”, din acei care mai citesc şi câte ceva în afară de preţurile afişate la piaţă sau magazin, din acei cu profil Facebook şi Internet la pachet cu smartfoane şi iPhoane, etc., etc. şi pentru noi variantele cu „votez pentru acei care dau mai mult” sau „votez pentru cumătru de la primărie, cum zice el – aşa fac” nu pot fi luate în calcul. Îmi veţi spune că tocmai aceştia din urmă reprezintă majoritatea şi că vă simţiţi în minoritate, iar eu, consultând statisticile acestui site, am să vă dau dreptate. Sunt perfect conştient de zădărnicia acestor scrieri, nu pot scăpa de gândul că tot ce vă scriu aici şi aiurea este în van şi nu există niciun fel de vanitate în aceste rânduri...

 

Şi totuşi va trebui să alegem!

 

Iar dacă nu putem crede în cele văzute şi cele auzite, cum facem? Pe ce să ne bazăm? Că doar nu putem să ne asemuim perpetuu cu cetăţeanul turmentat?

 

În ceea ce mă priveşte, eu aplic altă regulă: nu mai cred nimic şi pe nimeni în afară de... biografie! Si atunci devine totul mult mai clar. Se alege neghina foarte repede. E drept că nu rămâne mare lucru în urma acestui exerciţiu. Pe de altă parte, cu atât mai uşoară rămâne alegerea!

 

Acum, eu merg şi după principiul următor: nu cred în acei re-convertiţi şi "spovediţi", în acei care-şi schimbă formaţiunile politice precum bate vântul şi de trei ori pe an. Or fi şi oameni sinceri printre ei, cu toate că e greu să crezi una ca asta, dar asta e. Noi nu avem luxul să le acordăm o a două şansă. Prea sunt instabile lucrurile şi prea mari riscurile.

 

Din păcate, noi nu am avut parte de o lege a lustraţiei. Lesne de înţeles: prea multe „capete” ar fi căzut, inclusiv din acei care s-au declarat peste noapte „anticomunişti” şi „democraţi”... În fond, misiunea lor nu s-a schimbat cu nimic: din „zidari ai lumii noi” ei s-au transformat în ... „zidari ai unei lumi noi”... Cât e să schimbi câteva substantive în discurs?

 

Cu atât mai mult că perechi de urechi să asculte şi guri căscate se găsesc întotdeauna, în fiecare casă există câte un televizor cel puţin, iar între aceste două urechi şi gură mare lucru nu prea s-a acumulat, dacă e să credem statisticile de vânzări ale librăriilor bune şi dacă e să fim atenţi la tirajurile cărţilor editate...

 

Dar noi suntem diferiţi, nu-i aşa? Noi suntem tocmai din acei care mai cumpără câte o carte, cel puţin din spirit de apartenenţă la un grup anume care acceptă uşor sloganul „citesc –deci sunt sexy”. Cu cetitul, e drept, nu poate spune nimeni nimic, actul lecturii fiind unul la fel de intim ca şi acel al sexului. Deci noi, acei diferiţi şi puţini, avem nevoie de alte repere.

 

Şi atunci eu vă zic: discursurile se inventează şi se rescriu; promisiunile nu mai valorează nimic;.iar în campania electorală până şi „informaţiile” sunt falsificate (printr-un simplu condiţional, de exemplu: „s-ar fi întâlnit cu...”, „ar fi cumpărat de la...”, etc., etc.). În schimb, biografiile nu le poţi rescrie! Şi sunt atâtea lucruri pasionante, atâtea detalii intrigante de citit în ele!

 

Cine are urechi - să audă, cine are ochi - să vadă. Şi cine are ţinere de minte - să ia aminte!

 

Origine imagine: Iulian Ciocan

Partager cet article
8 juin 2015 1 08 /06 /juin /2015 10:18
Săptămâna în care a plouat cu off

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

A plouat peste ţară ! Nu vă fie cu bănat, dragii mei şi (sper) fideli cititori, dar această minune dumnezeiască a fost fără îndoială noutatea săptămânii. Căci în încălecata ţară a Moldovei, sărmanul om numai atâta bine şi mai poate aştepta – ploaia. Din alte părţi nu prea are cum să vină. Minunăţii şi drăcovenii, „n’inuni”, cum se mai spune pe la noi – câte vrei, oboseşti să te „n’inunezi”, dar iată minuni – numai de la ploaie şi pământ pot veni…

 

Şi dacă tot e să stăm şi să pândim la veştile bune, nicidecum nu pot trece cu vederea un eveniment care îmi pare plin de simbolism şi căruia trebuie să-i facem cinste în toate topurile săptămânii : excelenta prestaţie a lui Valy Boghean şi a băieţilor săi la Iaşi ! „Am avut parte astăzi de unul din cele mai reuşite concerte din câte mi-au fost date să le ascult live. Şi am ascultat câteva zeci, nu doar în Romania, ci şi la Royal Albert Hall, de pildă, nu doar cu interpreţi români, ci şi cu interpreţi şi trupe străine.” Şi asta n-o zic eu, ci Liviu Antonesei. Există oameni care emană lumină. Răspândesc în jurul lor un soi de pace mirifică, pe care doar copiii (şi poate mâţele) o percep în starea ei brută şi o percep imediat şi fără rezerve. Valy face parte din aceşti oameni (testat!). Şi e omul pentru care mă bucur înzecit!

 

Iar în rest... of – of – of...

 

100 DE OFF CU GaBURICI În ajunul împlinirii a o 100 de zile de aflare în scaun, gAburici, Ministrul cel mai Prim a chemat bloggerii la un off. A off-tat, le-a spus lucruri frumoase şi înţelepte, a mai apărut pe net un video în care gAburici o face, nici mai mult, nici mai puţin, pe Ştefan, ştiţi, chestia aia cu „Moldova nu-i a noastră, ci a urmaşilor... s.a.m.d.”. A zis acolo ceva de jilţuri moi şi de „trebuie să facem ceva”... Numai că de la dânsul mai degrabă sună a Pavka Korceaghin – „jizni nujno projiti tak chtoby ne bylo muchitel’no bol’no...”. Orice n-am face, iese un Kalaşnikov... Ne-a mai anunţat, că dacă se întoarce FMI-ul, vom avea pensii, dacă nu – nu. Raportul off-icial totuşi l-a făcut. În care a încercat să zică de bine. Puteţi citi şi un contra-raport, de la Veaceslav Balacci, care e contra, adică nu zice de bine. Până aici totul e logic şi previzibil, dar... Ia să vedem, ce zice omul de bine?: „Am început să luptăm cu corupția și ne-a reuşit. La fel, am reușit să continuăm și procesul de integrare europeană”. V-aţi prins? Gata! Ei au învins corupţia! Probabil au găbjit-o la un colţ şi i-au zis:

  • Doamnă Corupţie, cât să vă dăm ca să plecaţi de la noi?
  • Un miliard!
  • Doamnă, aveti soveste, noi suntem săraci...
  • Un miliard, ori nu mă duc nicăieri!
  • Hapsână mai sunteţi niavoastre... Bun, vă dăm, da’ să ne daţi cuvântul de cinste că chiar plecaţi!

Uite-aşa, contra un miliard, am scăpat noi de corupţie. End of the story.

 

ÎNTRECERE CAPITALISTĂ Cândva, pe timpuri nu prea depărtate,dar pe semne, demult uitate, se anunţa cu mare pompă aşa numita „întrecere socialistă”. Adică se întreceau întreprinderi cine va lucra mai bine. În realitate se rezuma la cine scrie mai mult pe hârtie şi are şef mai „probivnoï” sus, astfel ca cele scrise să mai fie şi acceptate... Vă ziceam şi săptămâna trecută că îmi pare cam stranie această anchetă paralelă a procuraturii în cazul BEM. Dar Procuratura totuşi s-a apucat (cel puţin din cele enunţate) serios de treabă şi i-a chemat la taifas pe mai mulţi demnitari, lista întreagă fiind impresionantă. Mai mult, onorabila instituţie cere ajutor de la ambasodorii străini! Şi uite aici începe hilarul. Când o văzu CNA ce avânt şi-au luat de alde Gurin and Co, ce să facă? Hai să ceară şi ei ajutor: voi de la ambasadorii europeni? Noi – tocmai de la FBI!!! Fraţilor, e prea posibil să nu stea chiar aşa lucrurile, dar eu unul nu mai pot citi ştiri de la ei fără a râde. Nu pot scăpa de o analogie cu superba „Cană cu apa” de la Planeta Moldova. Dom’ Gurin, Dom’ Chetraru, daţi-i zor! Încă puţin şi dezgheţaţi Polul Nord! 2000 de urşi polari şi 10000 de foci! Că la răcoare, oricum nu stă încă nime’...

 

CONCERT CU SHOR: Acel care ar trebui să stea la răcoare e în plină campanie electorală: la Orhei s-a dat un concert grandios. Eu pot să înţeleg multe şi chiar să le accept. Dar sunt chestii de-a dreptul jegoase... Pasha Parfeni, Natalia Gordienco, Constantin Moscovici, Olia Tira, Ian Raiburg şi trupa Zdob şi Zdub.

 

ELECTORALĂ CU BUCLUC: Totuşi e bine cu tehnologiile astea noi. Orice conversaţie poate fi înregistrată. A păţit-o primarul de la Ialoveni. O înregistrare de la o şedinţă ne arată cât de mare şi profund e hăul care ne desparte de o lume civilizată... În afară de însuşi faptul ameninţării cu „datul afară” ,dialogul mai conţine şi câteva detalii care descriu destul de fidel ceea ce se întâmplă astăzi în ţară. Citez doar un exemplu: „Dacă nu te duci în partid azi, eşti gata”... Şi la Băcioi e bucluc... Au intervenit forţele de ordine. Straniu lucru: acelui de la Ialoveni cică nu poţi să-i faci nimic, căci e în campanie. Acelui de la Băcioi – se poate. Pe sânte-că aşa o zis „şefu’”...

 

CEC vs. CNPDCP: Aici nu-i nimic clar... Ceea ce ştim este doar rezultatul: CEC şi-a suspendat siturile. Ce treabă are CNPDCR-ul să se bage acolo unde nu s-a băgat până acum şi anume înaintea alegerilor? Va trebui să mai aşteptăm puţin ca să înţelegem mai bine ce şi cum. Cineva aici bate câmpii grav... Totuşi activizarea CNPDCP-ului în ultimul timp e mai mult decât suspectă. Au început cu restricţionarea accesului la informaţiile despre proprietarii întreprinderilor. Acum, iată, se iau de CEC. Bine, cred că se va vedea mai clar foarte rapid. Nu-i exclus să joace teatru ambele instituţii. Pentru moment însă, in meciul CNPDCP vs. CEC e 6 : 3 (la numărul de litere).

 

CAZNELE LUI COZMA Cozma a fost dat afară din partid. Din PCRM-ul său drag. Chipurile pentru că a votat pentru suspendarea canalului televizat Rossia 24 pe teritriul Moldovei. A făcut şi omul ăsta un lucru bun în viaţă şi tot cu ghinion a ieşit... ce lume anapoda... Dar comii mai vreau un cap – acel al ministrului apărării! Pentru că

 

NATO ÎN VIZITĂ LA CHIŞINĂU. FĂRĂ ARME Alianţa nord atlantică şi-a trimis emisari înalţi la Chişinău. Fără arme. Aici se cuvine să punem punct. Căci alţii vin cu arme chiar şi atunci când nu-i chemi.

 

FOC ŞI AMENINŢĂRI CU FOC În Donbass au reânceput luptele. Pentru moment Ucraina încă mai rezistă. Dar iată că ruşii ne ameninţă deja cu război în Transnistria... Rogozin, tradiţional, şi... Jelezniak. Ucraina e neliniştită... Şi noi suntem. De 23 de ani. Toţi aceşti ani, noi am trăit cu anxietatea, pe când Ucraina avea un acord cu Rusia pentru a ne alimenta anxietatea. Totul se plăteşte... Acum suntem în aceeaşi barcă. În fine, o parte din noi.

 

SUPERMAANAŞVILI: Saakaşvili este numit guvernator al Odesei. Nu pot să ştiu cât de inteligentă este această decizie, dar cu siguranţă e una pozitivă pentru noi. Ne securizează o frontieră.  Apropo, Saakaşvili a arestat deja comisarul militar al Odesei, prins cu mită.

 

CHIULANGIII: Dacă vă par toate cele de mai sus importante sau îngrijorătoare, să ştiţi că nu sunt! Luaţi exemplu de la deputaţi. Ei nici la servici nu vin. Ei au de dus pe la bancheturi la „ultimul sunet”... Şi apoi o şterg în vacanţă. Be happy, don’t worry...

 

BOIERI NIAVOASTRE Bunica zicea (eram în epoca socialismului dezvoltat): „Boieri? Înainte nu erau boieri, se chema că-i boier, dar lucra în rând cu lumea. Iaca aiştia de-amu sunt cu adevărat boieri!”... Administraţia de la Ţaul s-a instalat în conacul parcului. De ce nu? Boiereşte!

 

S-au mai întâmplat şi alte lucruri destul de curioase săptămâna care a trecut: deschide.md a fost atacat de hackeri (împreună cu curaj.md); o serie întreagă de personalităţi europene, printre care şi un editorialist de la deschide.md, Iulian Chifu, au fost interzişi în Rusia (de parcă ei aveau neapărat nevoie să meargă într-acolo); Ministrul economiei (francezul care a făcut auditul la toate cele trei bănci implicate în furtul miliardului, până a fi numit ministru) şi-a mai deschis o afacere în Moldova (adică nu el, ci soţia dumnealui... tipic locului, nu?); un popă idiot împreună cu enoriaşii săi ne duc faima în lumea-ntreagă cu scene venite parcă din Evul Mediu; ambasadori rechemaţi din misiunile lor...

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Moare... Pe bune. De cancer. Care cică e în creştere... Oare unde să mai crească?...

 

Vă doresc tuturor un week –end fără primejdii (căci DA, are de unde) şi... cât mai puţine noutăţi... căci No news – good news. Şi... Dă, Doamne, ploaie... peste tot! Numai curată să fie...

 

Origine Imagine

 

Partager cet article
1 juin 2015 1 01 /06 /juin /2015 00:08
Săptămâna celor şapte moaşe

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

SHOR ELIBERAT UŞOR Shor ameninţă că dezvăluirile sale în cazul BEM ar putea “zgudui” clasa politică. Coincidenţă ori ba, dar este imediat eliberat din “arest”. Or, conform logicii, anchetatorii ar fi trebuit să recţioneze exact invers : dacă omul pune condiţii pentru a contribui la desfăşurarea anchetei, păi să i se creeze toate condiţiile optimale! La răcoare cu el si să curgă „dezvăluirile”!

 

CNA ÎNCEPE DE DEPARTE? CNA reţine câteva persoane eventual implicate în acordarea creditelor neperformante. Toată lumea înţelege că aceste persoane sunt doar executori, dar în mod normal de la ei trebuie început. Depinde ce şi cine urmează. Le-aş da un sfat celor reţinuţi: să spună şi ei deschis că spun totul. Mai ştii, poate le dau drumul şi lor precum a fost lăsat în pace Shor? (In)activitatea CNA-ului se pare că stârneşte interesul ambasadorilor europeni, care le-au vizitat zilele astea sediul. Să le zică „bună dimineaţa” probabil.

 

PROCURORUL S-A TREZIT, BUNĂ DIMINEAŢA! Printre cântecelele pe care le ascultă fiică-mea este unul care se cheamă „Bună dimineaţa”. Văzând cu câtă râvnă s-a lansat procuratura în anchetă, mai ca-mi vine să adaog şi „procurorul” la şirul animăluţelor care se trezesc rând pe rând. Ei au decis s-o pornească direct din parlament şi guvern. Mai ştii, poate au găsit şi pus în siguranţă raportul pe care-l ascundea Reidman în safeu? Trebuia sesizat ca să nu dea CNA-ul peste el? Eu unul nu prea înţeleg la ce bun să se implice două instituţii în aceeaşi anchetă. Să mai asistăm la un circ cu un război între instanţe? Stranie această sete subită pentru justiţie... Şi apoi, să nu uităm: la şapte moaşe rămâne pruncul cu buricul netăiat.”

 

„DA” MAI VREA UN PROTEST Să fie! Şi unioniştii anunţau unul. Să fie şi acesta! Există o tehnică de a opri un incendiu forestier: se porneşte un alt foc, în întâmpinare. Cine să ştie care pe care stinge? Dar poate o fi o pură întâmplare. Timo(f)ti convoacă Consiliul de Securitate şi vrea un nou concept. Şi aici nu vom şti cu exactitate ce se întâmplă: că l-ar fi speriat meetingurile, că l-ar fi speriat la Riga, ori poate pur şi simplu grija de ţară îl macină? Ah nu, uitam. Asta din urma nu prea are cum să fie: nu a zis chiar el că „are altceva de făcut” atunci când a fost întrebat de grijile şi durerile statului?

 

SEPARATISM Şi dacă tot am pomenit despre unionişti cu liderul lor expulzat, s-ar cuveni să amintim şi despre separatiştii de la Bălţi. Pe ăştia însă nu avem cum să-i dam afară. Nici măcar opri la frontieră precum sunt opriţi cu ţârâita militari şi propagandişti ruşi. Şi totuşi ceva trebuie de făcut cu ei. Până şi gAburici, acel fără diplome, înţelege acest lucru...

 

SOLUŢII?: Altfel, există soluţii mai radicale, marca „politicieni iluştri moldoveni”: Candu zice că băncile trebuiesc lichidate. Ştiţi cum zicea ăla? „Nu-i omul, nu-i problema”. gAburici ar privatiza totul. De ce nu? ... Procesul pri(h)vatizării nu a fost dus până la capăt.

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher